Sunteți pe pagina 1din 4

Poluarea Marii Negre

Marea Neagră este una dintre cele mai poluate mări ale globului. În ea
se varsă apele a 17 ţări, care desfăşoară importante activităţi economice.Ea este
legata de uscat prin intermediul fluviului Dunarea care este transmitatorul
poluantilor. Substantele chimice se infiltreaza prin pamant in apa raurilor si sunt
astfel purtate pana la Dunare si de acolo in Marea Neagra. Substantele chimice
cum ar fi cele petroliere, fertilizatorii, insecticidele si erbicidele care nu se
descompun in contact cu solul, patrund in cele din urma in Marea Neagra.

De asemenea, marea este afectată de poluarea atmosferică, agricutura


intensivă, urbanizare, industrie, dezvoltarea portuară şi a zonelor costiere, ca şi
poluarea marină. Cea mai mare parte a poluării îşi are originea în agricultură şi în
zonele industriale din lungul cursului Dunării şi al celorlalte mari fluvii care se
varsă în Marea Neagră.
Cei mai mulţi poluanţi atmosferici provin din industrie, termocentralele pe
cărbune sau combustibil lichid şi din transport. Pe lângă efectul general negativ pe
care îl are asupra sănătăţii populaţiei ( mai ales în ales în zonele urbane şi în zonele
industriale ), poluarea atmosferică are un impact foarte puternic asupra mediului.
Unii poluanţi pot fi transportaţi direct în mare sau prin intermediul râurilor. Printre
aceştia se pot număra metalele grele ( mai rare în zona litoralului românesc ), oxizii
de azot proveniţi de la arderile la temperaturi înalte ( termocentrale, motoare de
maşini ), dioxidul de carbon ( de la termocentrale şi maşini ), dioxidul de sulf ( de
la termocentrale ), etc.
Agricultura este un poluant major al apelor, atât ale celor ale Mării Negre,
cât şi ale apelor continentale de suprafaţă şi subterane din zonă. Practicarea
agriculturii intensive duce la infiltrarea în ape a îngrăşămintelor şi pesticidelor
folosite.
O problemă importantă o reprezintă şi depozitarea şi aplicarea
îngrăşămintelor chimice. Depozitarea necorespunzătoare ( de obicei sub cerul liber
) şi aplicarea lor excesivă conduce la scurgerea lor în râuri, la poluarea apelor
subterane şi la afectarea sănătăţii umane.
În Marea Neagră, pesticidele reprezintă o mare problemă mai ales pentru zonele de
coastă. Unele studii arată existenţa unor grave probleme locale.
În cantităţi moderate, nutrienţii utilizaţi ca îngrăşăminte (azotul şi fosforul)
sunt benefici, ei fiind indispensabili pentru funcţionarea ecosistemelor. Într-o
primă fază, ei au ca efect creşterea generală a cantităţii de hrană ( mai multe alge
microscopice, mai mult şprot, mai multe sardine, etc.), acesta fiind unul dintre
motivele pentru care în ultimii ani s-au pescuit cantităţi mai mari de peşte.
Dar cantităţile excesive de nutrienţi pot avea efecte devastatoare. Pe măsură
ce creşte cantitatea lor, se modifică compoziţia fitoplanctonului, ca o adaptare la
raportul modificat al nutrienţilor. Aceste modificări bruşte şi cantitatea mare de
nutrienţi se manifestă uneori prin „înfloriri” ale unor alge, care sunt toxice sau
puţin nutritive pentru animalele superioare. Aceste perturbări, ca şi abundenţa
hranei, permit proliferarea meduzelor şi a ctenoforelor ( ex : Mnemiopsis leydi ),
care scurtcircuitează lanţul trofic, deoarece acestea nu au prădători naturali în
Marea Neagră.
Deoarece populaţiile naturale nu sunt capabile să consume cantitatea mare
de hrană existentă, mase enorme de alge cad pe fundul mării sau spre straturile
profunde. Ca toate plantele verzi, şi fitoplanctonul are nevoie de lumină pentru a
transforma dioxidul de carbon în masă organică, prin procesul de fotosinteză.
Noaptea însă, oxigenul este consumat pentru transformarea organismelor moarte în
dioxid de carbon. Prin urmare, cantitatea de oxigen dizolvat în mod natural în apă
nu este suficientă pentru întreţinerea populaţiilor uriaşe de alge din straturile
profunde, unde cantitatea de lumină este totuşi suficientă pentru dezvoltarea lor.
Scăderea cantităţii de oxigen şi a cantităţii de lumină în zonele cu adâncime
mai mică au efecte devastatoare asupra populaţiilor animale. În unele cazuri grave
de anoxie, se formează hidrogen sulfurat, substanţă foarte toxică, ce determină
distrugerea totală a populaţiilor animale şi pierderea unor importante resurse
marine vii.
Principala sursă de poluare a zonelor din apropierea oraşelor de pe ţărm o
constituie netratarea sau tratarea insuficientă a apelor uzate. Apele uzate menajere
contribuie semnificativ la poluarea cu substanţe organice şi nutrienţi şi pot fi
responsabile şi de apariţia şi proliferarea unor boli.
Poluarea microbiologică este, de obicei, o problemă locală. Deşi este
cunoscut faptul că în ape există cantităţi mari de germeni fecali, până în prezent au
fost publicate puţine date despre microorganismele patogene din zona de coastă a
Mării Negre. Unul dintre motive este acela că datele, de obicei, atunci când există,
sunt considerate confidenţiale. Au fost însă raportate cazuri de boli hidrice în zona
litorală. Ele au frecvenţă mai mare în Rusia şi Ucraina, dar au fost semnalate, după
1991, cazuri de holeră şi antrax în Delta Dunării şi în judeţul Constanţa.
Poluarea provenită de la apele uzate tratate necorespunzător a dus la apariţia unor
cazuri izolate de holeră şi la creşterea numărului de afecţiuni gastro-intestinale.
Dacă reglementările sanitare ar fi respectate, ar produce mari pierderi pentru
turism, iar dacă nu sunt respectate, există oricând riscul apariţiei unor îmbolnăviri.
Prezenţa unui număr mare de oameni care trăiesc sau îşi petrec vacanţele pe malul
Mării Negre afectează grav mediul costier, suprasolicitând alimentarea cu apă
potabilă şi resurse biologice, şi aşa afectate. Consumurile ridicate de apă potabilă,
datorate lipsei de eficienţă a multor instalaţii, reprezintă un potenţial risc pentru
viitor.
Contaminarea peştilor şi a altor animale marine este şi el un risc major. Cu
toate că este în special o problemă locală, unii peşti din zona de coastă conţin
cantităţi foarte mari de substanţe chimice, care îi fac aproape improprii consumului
uman.
Masivele înfloriri ale algelor începând din 1975, împreună cu fenomenele
asociate (consistenţa mucilaginoasă a apei, mirosul de alge şi peşte stricat, tonele
de scoici şi peşti morţi aruncate pe plajă şi supuse putrefacţiei, prezenţa insectelor
şi rozătoarelor purtătoare de boli din jurul lor) au avut şi ele un rol important. Nu
sunt de neglijat nici efectele psihologice negative asupra turiştilor şi a populaţiei
locale (uimirea legată de schimbarea culorii apei până la sângeriu, senzaţia de
teamă care apare, mai ales când fenomenele sunt însoţite de mortalităţi masive ale
peştilor, aşa cum s-a întâmplat în 1992, 1998 şi 1999.
Programul privind dezvoltarea implementării Planului Strategic de Acţiune
pentru Marea Neagră are ca principal obiectiv elaborarea şi implementarea
Planurilor Naţionale Strategice de Acţiune la Marea Neagră. În cadrul acestui
proiect au fost realizate urmatoarele acţiuni :
- Planul Naţional Strategic de Acţiune la Marea Neagră ( proiect - nu este
aprobat )
- două proiecte PHARE asociate programului GEF
- sprijinirea activităţii Centrului Regional de Activitate pentru Pescuit (
metodologii de evaluare a stării resurselor vii, proceduri de management
al pescuitului şi acvaculturii aliniate normelor UE)
- suport pentru Monitoringul Chimic în Marea Neagră ( training pentru
asigurarea calităţii datelor ).
Pentru a evita poluarea Marii Negre s-au pus la cale o serie de actiuni:

- constientizarea si diseminarea informatiei prin mass-media (fluturasi,


pliante despre nutrienti, CD-uri de educatie ecologica, emisiuni pe posturile
TV locale si regionale);
- activitati de lobby si campanii (autoritatile locale trebuie sa implice
gruparile interesate si publicul larg);
- participare publica (implicarea comunitatilor locale);
- educatie ecologica si instruire (organizarea unor intalniri si workshop-uri la
care sa participe autoritatile locale si fermierii);
- lucrul in retea si parteneriat (organizatii si agentii din domeniul apei,
agricultura, Inspectoratul de Sanatate Publica, consiliile locale si judetene,
retele de ONG-uri, etc.)
- monitorizare interactiva a proiectelor pilot; cercetare aplicata simpla pentru
procesarea datelor si a informatiilor recente despre cele mai bune tehnici;
- actualizarea inventarelor cu zone critice (care prezinta o mare cantitate de
nutrienti).