om.. tu, eu, noi.. acel noi inexistent și totuși omniprezent.. ”ființă superioară” zici?

eu zic
”cea mai decăzută formă a creației”.. vezi? amândoi avem dreptate și amândoi greșim.. și asta ne
face oameni.. eu iubesc asta.. tu nu? sau nu poți înțelege? nu poți percepe ideea mea? aceea că
avem dreptate când greșim și că greșim când avem dreptate.. probabil nu poți.. așa că sunt
sigură că poți.. vezi?

cineva, o persoană neimportantă pentru tine, la fel ca toate celelalte, spunea ”gândește-te
puțin.. mai sunt încă peste 7 miliarde de oameni care și ei duc la rândul lor o viață, ca și tine, încă
peste 7 miliarde de suflete care trăiesc fiecare în moduri diferite, unii dominați de materialism,
alții putere, alții narcisism, care trăiesc la cel mai obișnuit mod, resemnați cu tot ce dețin, toți
cred că li se cuvine.. este puțin peste puterea noastră de gândire ca măcar să ne imaginăm acest
număr și în același timp să și fim conștienți de el, plin de oameni ca și tine, care cred că sunt de
fapt miezul, fiecare naratorul și personajul său, fiecare important pentru sine, cu perspective
diferite, creier diferit..”

ce crezi despre om acum? ce crezi despre om în general? pentru că ăsta e omul de fapt.. el și
viziunea lui asupra unei lumi deformate, denaturate de însăși existența sa.. ce crezi despre tine,
despre mine, acum?

eu sunt omul.. înțelegi? vezi? eu sunt omul.. iar tu ești nimic, poate.. tu poate nu ești deloc.. așa
cum eu sunt nimic iar tu ești tot..

Protagoras spunea că ”Omul este măsura tuturor lucrurilor, a celor ce sunt că sunt și a celor ce
nu sunt că nu sunt.”.. înțeleg ce am citat? da și nu.. înțelegi ce am citat? da.. și totuși nu înțelegi
nimic, crede-mă.. ești la fel de pierdut ca mine.. ești la fel de treaz, viu și stăpân ca și mine.. vezi?
ce e omul? spune-mi tu mai întâi iar eu îți voi spune când voi considera că ideile mele, că trăirile
și sentimentele mele nu sunt irosite pe ceva inutil.. uite.. te consider inutil.. tu probabil consideri
același lucru despre mine.. suntem oameni, nu? asta ne definește.. suntem unul fără a avea ceva
în comun, suntem scindați, aruncați către colțurile văzduhului fiind eu, tu, un noi unul.. fiind om
pot face orice.. sunt supraomul și animalul observat în plina desfășurare a instinctelor sale.. sunt
înger dar sunt și demon.. sunt tot și nimic.. sunt om.. și fiind om primesc o serie de drepturi ce
mă omoară dându-mi viață.. și fiind om îmi iau o serie de obligații inutile care să îmi controleze
viața ca tu, celălalt om, să poți trăi fără a mă urî.. totuși mă detești și așa.. iar eu te detest la
rândul meu.. sau poate nu ne detestăm reciproc.. poate ne admirăm din depărtare iar viziunea
mea e deformată acum din cauza iadului din jur, din mine.. sunt om..

m-ai întrebat ce e omul.. mă vei întreba, poate, de ce sunt așa sigură că sunt, că sunt om.. tu de
ce ești atât de sigur că e de datoria mea să îți răspund?