Sunteți pe pagina 1din 3

Curiozităţi despre anul bisect 2016.

De
ce luna februarie este cu o zi mai lungă
şi ce sunt anii seculari bisecţi, întâlniţi
o dată la 400 de ani

FOTO Arhivă

Anul 2016 este an bisect. Asta înseamnă că luna februarie are 29 de zile. Dacă astronomic totul
se reduce la o explicaţie simplă, din punct de vedere al numerologiei anul bisect dezvăluie o
serie de curiozităţi.

Din patru în patru ani, luna februarie are 29 de zile. Aceşti ani pot fi recunoscuţi după faptul că
numărul lor se divide cu 4, deci trebuie să fie multiplu de 4. Un lucru ciudat, însă, se întâmplă
atunci când vorbim de anii care se termină în două zerouri, sau anii seculari precum 2100, 2200
etc. ”De exemplu, 2100, deşi se împarte la 4, nu o să fie an bisect. Anii care se termină în două
zerouri, anii seculari - aşa se numesc - sunt bisecţi doar dacă primele două cifre sunt divizibile cu
4. Anul 2000 a fost an bisect pentru că 20 se împarte la 4, dar 2100 nu va fi. Următorul an bisect
va fi 2400, pentru că anii seculari sunt bisecţi doar din 400 în 400 de ani”, spune Ovidiu Ignat,
directorul Complexului Astronomic din Baia Mare. Practic, ne putem considera norocoşii care au
avut ocazia să trăiască un an secular bisect, aşa cum a fost anul 2000. Până peste aproape 400
de ani nu va mai fi unul. Mai precis, un an este bisect dacă este divizibil cu 4, exceptând cazurile
când este divizibil cu 100 fără a fi divizibil cu 400.
Ovidiu

Ignat a mai explicat că există posibilitatea să avem opt ani în care să nu existe an bisect. Cum
este posibil şi cand se va întâmpla asta, ne spune tot directorul Complexului Astronomic din Baia
Mare. ”Între 2096 şi 2104 o să fie 8 ani comuni, 8 ani cu 365 de zile”. Asta, continuă el, pentru
că, deşi anul 2100 este divizibil cu 4, e un an secular, adică se termină în două zerouri, dar 21 nu
se împarte la 4.

Ce s-ar întâmpla dacă nu am avea an bisect

De ce avem, din patru în patu ani, o zi în plus, explică tot Ovidiu Ignat. Acesta a arătat că un an
însemnă perioada în care Pământul face o rotaţie completă în jurul Soarelui, dar această
perioadă este de 365 de zile, 6 ore, 9 minute şi 9 secunde. ”Dar cum lucrăm cu număr întreg de
zile, din patru în patru ani, cele şase ore se adună şi avem o zi în plus. Această convenţie a
apărut ca să putem lucra cu număr întreg de zile, pentru că nu poţi la anul aşa cum e el, de 365
de zile, 6 ore, 9 minute şi 9 secunde. Dacă l-am la aşa, acum am avea revelionul la ora 12
noaptea, următorul ar fi la ora 6 dimineata, pe urmă a 12 ziua şi tot aşa. Lumea întreagă
lucrează cu număr întreg de zile”, completează el.

Superstiţii legate de anul bisect. Argintul ne fereşte de neczuri

Credinţe populare şi superstiţii există în legătură cu orice eveniment astronomic. Anul bisect nu
putea să nu fie legat de acestea, astfel, potrivit ziare.com, în acest an nu e bine să te
căsătoreşti. Se crede ca mirii vor divorţa destul de repede. De asemenea, nici divorţul nu este
recomandat în acest an pentru că se crede că persoanele acestea vor rămâne singure pentru
multă vreme. Nici schimbări majore precum locul de muncă, rezidenţa ori culoarea părului nu
sunt de bun augur în acest an, precum nici demararea proiectelor mari ca şi construcţia unei
case, achiziţii scumpe ori demararea unor afaceri.

O credinţă aparte spune că o dată la patru ani, ciupercile din pădure devin, toate, otrăvitoare, de
aceea, în acest an nu se culeg ciuperci. Credinţa populară însă spune că argintul este cel care
ne fereşte de necazuri, de aceea se recomandă purtarea bijuteriilor de argint. Acestea ajută la
întărirea aurei energetice, scrie aceeaşi sursă.

De asemenea, există o legendă care ne explică de ce luna februarie are, din patru în patru ani, o
zi în plus. Se spune că Sfântul Casian, sărbătorit pe 29 februarie, s-ar fi dus la Dumnezeu să-i
ceară să fie şi el onorat, să aibă o zi a lui, la fel ca şi alţi sfinţi, însă Ziditorul a fost numulţmit de
măsura faptelor bune pe care le-a săvârşit şi, supărat, i-a spus sfântului să plece şi să se
întoarcă doar din patru în patru ani.

Ca o coincidenţă interesantă, anii bisecţi pot fi recunoscuţi şi după faptul că atunci au loc
olimpiadele de vară. Persoanele născute, însă, pe 29 februarie, se pot considera pe cât de
ghinioniste, pe atât de norocoase. Asta pentru că majoritatea spun că în anii bisecţi se serbează
o singură dată, în timp ce în restul anilor, îşi pot ţine ziua de două ori, atât în 28 februarie, cât şi
în 1 martie.

S-ar putea să vă placă și