Instruirea copiilor supradotaţi

Prof. înv. primar

Osvald Gabriela

„Prin gifted education se respectă natura divină a omului

şi nu omul-marfă, omul de consum.
Noi promovăm omul creator,
omul capabil să-şi dezvolte potenţialele.”
Florian Colceag

Este cunoscut faptul că cea mai valoroasă materie vie este scoarţa cerebrală a
omului. Obligaţia vitală a oricărei comunităţi umane este de a asigura fiecărui individ
dezvoltarea maximală a potenţialităţii sale. În acest sens nu ne putem permite risipa de
capacităţi excepţionale, lăsând dezvoltarea copiilor dotaţi, exclusiv pe seama efortului lor
propriu.
Pentru conturarea noţiunii de copil ,,supradotat” părerile sunt diferite. Pe lângă
factorii de inteligenţă se poate include talentul, aptitudinile speciale în strânsă legătură cu
interesul, motivaţia, voinţa, tendinţa spre efort, atitudinea faţă de valorile social-morale
precum şi alte calităţi ale personalităţii. Este demonstrat faptul că dotarea intelectuală în
sine nu este suficientă, dacă nu există perseverenţă, sârguinţă. Dovadă sunt cazurile de
indivizi talentaţi care nu se realizează, sau chiar se ratează.
Definiţie: Copiii supradotaţi şi talentaţi sunt cei care sunt identificaţi de către
persoanele calificate profesional, care posedă abilităţi demonstrate sau potenţiale ce arată
o mare capacitate de realizare în domenii ca intelectul, creativitatea, activitatea
academică, capacitatea de lider sau în artele teatrale şi vizuale şi care din acest motiv
necesită activităţi sau servicii speciale ce nu sunt oferite de obicei de către şcoală.
Deoarece copiii supradotaţi prezintă caracteristici particulare de dezvoltare, s-a
construit pretutindeni în lume un sistem educativ care ia în consideraţie aceste
caracteristici particulare şi care poate utiliza enormul potenţial intelectual (şi nu numai),
direcţionând educaţia acestor copii în mod deosebit de educaţia de masă. Cea mai bună
dovadă pentru rezultatele excepţionale ale sistemului de gifted education sunt realizările
de mare nivel de performanţă intelectuală sau de altă natură a participanţilor, şi nu în
ultimul rând, încadrarea socială a acestora într-o manieră eficientă, care respectă dreptul
la dezvoltare a copiilor supradotaţi.

Educarea şi Curricula

Copiii supradotaţi au nevoie de un sistem de învăţământ care să reprezinte o

provocare pentru abilităţile lor şi care să îi încurajeze să-şi dezvolte originea şi
imaginaţia. De aceea, este important pentru acei părinţi care consideră că au un copil
supradotat să consulte un expert care îi va îndruma într-o manieră responsabilă şi care va
fi întotdeauna atent la dezvoltarea normală a copilului.
Copiii supradotaţi dezvoltă capacităţi de învăţare deosebite bazate pe modele de
gândire specifice:· Gândirea critică, aceasta evaluând ideile şi argumentele în mod creativ
· Construcţia de modele ce dă un sens logic lumii şi care pot fi utilizate
în practică

1
 · Construcţia de argumente logice care permit validarea sau respingerea
unor concepte
· Considerarea şi reconsiderarea evidenţei, care permite descoperirea de
legi ce se află în spatele evidenţei şi nu sunt transparente la prima vedere
· Gândirea morală ce permite abordarea sub spectrul responsabilităţii
diferitelor acţiuni şi găsirea optimului strategic de abordare a unei situaţii.
Toate aceste capacităţi specifice copiilor supradotaţi necesită antrenarea specifică
a profesorilor ce lucrează cu copii supradotaţi şi care trebuie să îşi dezvolte stiluri de
predare adecvate, necomune cu educaţia de masă.
Diferitele modalităţi de a răspunde nevoilor speciale în materie de educaţie a
elevilor supradotaţi se referă la:
● facilitarea trecerii acestora de la o clasă la alta, superioară ca nivel, dacă au îndeplinit
cel puţin bine cerinţele nivelului anterior;
● alcătuirea de programe diferenţiate care să permită avansul mai rapid al unora în
aceeaşi unitate temporală;
● organizarea de clase speciale alcătuite pe criteriile: -nivel al coeficientului intelectual;
-focare de interes;
-proiecte comune;
-niveluri de aspiraţie sau de reuşită;
● organizarea pe clase cu program total independent de cel şcolar general, în afara
timpului şcolar comun.
Formele de orientare a programelor de instruire principale pentru copiii
supradotaţi presupun următoarele:
 Accelerarea studiilor - este tehnica preferată de specialişti, însă puţin utilizată
din cauza impactului negativ social şi emoţional a parcurgerii rapide a etapelor
tradiţionale ale şcolii.
 Îmbogăţirea studiilor - oferirea de cunoştinţe şi activităţi speciale în cadrul
claselor obişnuite. Majoritatea profesorilor care lucrează cu copiii supradotaţi
utilizează metoda îmbogăţirii cunoştinţelor (peste 80%).
 Gruparea pe niveluri de abilităţi - elevilor supradotaţi care rămân integraţi în
clasele obişnuite sau în afara lor, li se oferă programe de instruire diferenţiate în
cadrul unei noi regrupări temporare.

Copiii supradotaţi tind să dezvolte atitudini, dispoziţii şi obiceiuri ce valorifică

mintea deschisă, obiectivitatea şi imparţialitatea. Ei practică în mod obişnuit
metacogniţia, analizându-şi propriul proces de gândire.
Antrenamentul intelectual ce trebuie să stea la baza oricărei lecţii necesită
planificarea, rezolvarea de probleme, decizia strategică, recomandarea de strategii,
comunicarea şi utilizarea experienţei altora în mod critic. Direcţionarea învăţării se face
pe analiza optimului şi planificarea pentru viitor a optimului, bazat pe gândire creativă.
Copiii supradotaţi sunt avizi să înţeleagă evoluţia, direcţia şi istoria acestei lumi,
fiind capabili să-şi imagineze îmbunătăţiri sau reformări, ei urmând să producă valori
utilizabile de către alţii.
Un gânditor supradotat:
• Ridică probleme şi întrebări vitale pe care le formulează clar şi precis
• Culege şi evaluează informaţii relevante folosind abstracţii pentru a le interpreta

2
• Ajunge la concluzii bine gândite şi la soluţii, testându-le pe criterii şi standarde
relevante
• Gândeşte deschis şi nedogmatic în cadrul sistemelor de gândire alternative, recunoscând
şi evaluând presupunerile proprii, implicaţiile şi consecinţele
• Comunică efectiv cu alţii, construind soluţii pentru diferite probleme.
Din aceste motive, supradotatul cu gândire critică este autodisciplinat,
autodirecţionat, automonitorizat şi autocorectiv, foloseşte standarde riguroase şi abilităţi
deosebite în manevrarea acestora. De asemenea, acesta dezvoltă abilităţi deosebite în
rezolvarea de probleme şi în comunicarea acestora. Din aceste motive, profesorii care
lucrează cu această categorie de copii trebuie să aibă la rândul lor abilităţi deosebite şi
profil psihointelectual compatibil cu cel al elevilor.
O altă trăsătură caracteristică lucrului cu copii supradotaţi este dată de
dimensiunea morală a gândirii lor. Ei sunt preocupaţi de chestiuni de morală de tip
dreptate, care configurează mijloace optime de soluţionare în cadrul unui grup, dar şi de
probleme de morală de tip universal.
Metacogniţia îi face pe copiii supradotaţi să-şi înţeleagă limitele de gândire şi să
fie deschişi la integrarea de metode cognitive mai evoluate.
Algoritmii de evaluare a supradotării sunt daţi de complexitatea abordării
psihosociale. Astfel, un test IQ nu este în întregime relevant dacă rezultatele testului nu
sunt cele mai bune, deoarece există în aceste teste o foarte mare influenţă culturală sau
politică, iar aceasta nu poate fi eliminată sau normată. Testele de creativitate pot da
rezultate excelente şi la copiii care nu sunt supradotaţi, de asemenea, şi testele de învăţare
pot fi subiective. Profilul psihologic al supradotaţilor, ca şi trăsăturile specifice
personalităţii lor, toate acestea au darul de a fi mai buni predictori ai supradotării copiilor.
Un ansamblu de teste şi profiluri făcute cu metode de testare multiplă, interviul, precum
şi rezultatele obţinute anterior, acestea sunt cele mai bune metode folosite curent pentru
identificarea supradotaţilor.
Copiii supradotaţi pot fi descoperiţi în orice tip de comunitate culturală, şi sunt în
general expuşi riscului social şi respingerii. Deşi ei au un uriaş potenţial, acesta nu se
poate dezvolta integral decât în condiţiile unui sistem educativ specializat. Asincronia lor
în dezvoltare îi face sensibili atât la problemele globale sau locale, pe care le resimt
puternic din punct de vedere emoţional, cât şi la rezolvarea acestor probleme. Lucrul cu
copiii supradotaţi presupune un profil intelectual special şi un antrenament didactic
specializat, precum şi o consultanţă psihologică specializată. Dacă iniţierea educaţiei
supradotaţilor a fost făcută de provocarea economică, dezvoltarea actuală se va face din
cauza provocării complexităţii crizelor de sistem care cer soluţii înalt specializate.

Copil supradotat?

5 reguli de urmat pentru părinţi:

 nu uita că e copil şi că are nevoie şi de activităţile vârstei ( joc);
 laudă-i paşii chiar dacă sunt mici;
 caută un profesor care să i se potrivească, să-i placă copilului;
 nu căuta să-l suprasoliciţi, recunoaşte şi acceptă că uneori nu mai poate face faţă
presiunii;

3
  când negociezi cu el, nu uita că recompensa este şi materială, dar contează mai
mult micile bucurii, micile răsplăţi care să-i umple sufletul de fericire: să iasă la
joacă, o mâncare preferată, o haină nouă etc.

Recomandări pentru profesori

1. Oferiţi copilului dotat o îmbogăţire orizontală şi verticală a materiei. Îmbogăţirea

orizontală înseamnă a oferi mai mult material cu acelaşi nivel de dificultate unui copil
care a terminat înaintea colegilor, iar cea verticală se referă la oferirea unui material cu un
nivel mai avansat, anticipând lecţiile următoare. Ambele procedee prezintă şi riscuri: în
cazul îmbogăţirii orizontale, copilul poate să se plictisească şi să-şi piardă interesul;
îmbogăţirea verticală folosită exagerat poate duce la dezechilibrarea activităţii de predare.
Cele două procedee trebuie, deci, îmbinate.

2. Discutaţi cu elevul respectiv posibilitatea realizării studiului individual. Una dintre cele
mai eficiente metode în lucrul cu elevii dotaţi constă în stabilirea de teme de studiu
individual. Temele trebuie însă orientate astfel încât să acopere domeniile de interes ale
copilului. Ele nu vor fi în niciun caz impuse, altfel copilul se poate simţi suprasolicitat,
pierzându-şi motivaţia.

3. Încurajaţi lecturile suplimentare. Unul dintre reproşurile cele mai frecvente este acela
că elevii nu mai citesc. Unii specialişti recomandă în cazul copiilor dotaţi ca aceştia să
citească şi biografii sau autobiografii ale celebrităţilor în ideea că viaţa acestora i-ar putea
inspira.

4. Stimulaţi apariţia hobby-urilor. Dacă un copil este interesat în mod special de poezie,
de peşti sau de calculatoare, el trebuie încurajat în această direcţie. La vârste mai mari ei
vor fi îndrumaţi să participe la concursuri de creaţie sau ştiinţifice.

5. Încercaţi varianta unui mentorat prin corespondenţă. În şcolile mici, numărul copiilor
dotaţi este adesea redus. Pentru a le oferi acestora o asistenţă educativă corespunzătoare,
în Statele Unite s-a experimentat un program numit Sponsor-Corespondent Plan, care
punea copilul talentat în legătură cu un specialist din domeniul de interes (de multe ori,
pensionar). Această soluţie s-a dovedit extrem de eficientă şi credem că ar putea fi
adoptată şi în ţara noastră.

CONCLUZII

Principalele demersuri organizatorice cu finalităţi de instruire ne duc la

următoarele concluzii:
• eficienţa instruirii este mai ridicată, pentru elevii supradotaţi, atunci când aceştia sunt
grupaţi în clase speciale;
• accelerarea studiilor, pentru majoritatea elevilor supradotaţi, are mai multe efecte
pozitive decât dezavantaje;
• nu este recomandat a se renunţa la studierea unor "discipline de cultură generală", dar
acestora li se poate dedica mai puţin timp, dat fiind ritmul şi capacitatea lor de asimilare,

4
iar timpul devenit astfel disponibil, se poate utiliza pentru îmbogăţirea şi aprofundarea
studiilor în domenii precise de interes deosebit;

Bibliografie:

●Yolanda Benito, Copiii supradotaţi. Educaţie, dezvoltare emoţională şi adaptare

socială, Editura Polirom, Iaşi, 2003,

● Ciocan, I., Negreţ, I., Formarea personalităţii umane, Bucureşti, Ed. Militară, 1981

● Maria-Liana Stănescu, Instruirea diferenţiată a elevilor supradotaţi, Editura Polirom,

Iaşi, 2002

● Doru Vlad Popovici, Introducere în psihopedagogia supradotaţilor, Editura Fundaţiei

Humanitas, Bucureşti, 2004

● Mihai Jigău, Copiii supradotaţi, Editura Ştiinţă şi Tehnică, Bucureşti, 1994