Sunteți pe pagina 1din 1

Socrate şi Antistene

Augustin Păunoiu, 11 Decembrie 2018

În Evanghelia după Matei găsim următoarele cuvinte: Când postiţi, nu fiţi trişti ca
făţarnicii; că ei îşi smolesc feţele ca să se arate oamenilor că postesc. Tu însă, când
posteşti, unge capul tău şi faţa ta o spală, ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti, ci
Tatălui tău Care este în ascuns. Și Tatăl tău Care vede în ascuns îţi va răsplăti ţie.

E vremea Postului, vremea pocăinţei. Trebuie să nu uităm un lucru. Nu ajungem


smeriţi îmbrăcându-ne neglijent, sau mai exact în zdrenţe, nu devenim plăcuţi lui
Dumnezeu afişând o figură posomorâtă sau punându-ne cenuşă în cap. Nu. Ceea ce
Hristos vrea să ne spună în Evanghelie este aceasta: să ascundem smerenia
noastră prin hainele noastre, prin faţa senină, spălată, şi capul uns. Doar atunci,
Tatăl, Care vede în ascuns, ne va răsplăti.

Pilda de astăzi are un mesaj simplu, dar profund. Nu haina ne face obligatoriu
smeriţi, şi o smerenie ostentativă ascunde de fapt nimic altceva decât mândrie.

Ne aflăm în Grecia antică, cu cinci secole înainte de Hristos. Atena avea la vremea
aceea mai multe şcoli de filosofi, între care cei mai vestiţi erau cinicii şi sofiştii.
Deasupra lor se afla Socrate. Ambele tabere erau împotriva lui şi-l invidiau pentru
moderaţia, calmul şi echilibrul său.

A rămas memorabilă confruntarea dintre Socrate şi Antistene, un filosof cinic, elev al


lui Gorgias, Hipias şi Prodicos. Odată, pe când mergea prin piaţă, Socrate a fost
mustrat de Antistene pentru faptul că propovăduieşte virtutea, dar nu o arată prin
viaţa şi portul său. Antistene era îmbrăcat în zdrenţe, iar Socrate modest, atât din
cauza sărăciei, dar şi a simplităţii sale, nu era niciodată văzut afişând o neglijenţă
vestimentară.

Atunci când Antistene l-a înfruntat, Socrate i-a spus doar atât: „Mândria ta mă
priveşte prin găurile hainei pe care o porţi.”

Să luăm aminte. Când vrem să dobândim smerenia etalând-o, de fapt, o pierdem.


Cuvintele lui Socrate, ca şi cele ale lui Hristos pe care le-aţi auzit la început,
avertizează că nu trebuie să facem din smerenie, din virtute în general un spectacol,
o exhibiţie.

A fi şi a părea sunt două lucruri total diferite, ba chiar opuse. Depinde de noi ce dorim
să alegem.