Sunteți pe pagina 1din 8

PSIHOLOGIA ADOLESCENTULUI

Am putea incepe discutia despre adolescenta prin definirea acesteia cu ajutorul celor spuse
de JJ Rousseau si anume ca aceasta ar reprezenta o a doua nastere. De ce, vom incerca sa ne
lamurim prin cele ce urmeaza in urma lecturilor din literatura de specialitate.
De foarte mare ajutor ne este psihanaliza lui Sigmund Freud, care, este fapt cunoscut, sta la
baza psihologiei si psihanalizei moderne.
Se poate spune ca modelarea unui individ este rezultatul procesarii de catre acesta a unor
multitudini de factori incepand de la nastere si pana la incetarea din viata. Totusi, mare parte a
modelarii se face simtita intr-un ritm alert in primii 30 de ani de viata, asadar vom incerca o
analiza a ceea ce se petrece de fapt in perioada in care experienta acumulata pana la varsta de 14
ani (desi aceasta varsta nu constituie un reper bine definit) incepe sa modeleze caracterul
individului in cadrul unor conflicte care pun stapanire pe acesta si-l modeleaza pe parcursul a
mai multor ani pana la momentul in care se stabileste un echilibru intre transformarile fizice si
cele psihice, pana ce psihicul si fizicul se pun in concordanta si lucreaza impreuna. Asta putem
spune ca se intampla in jurul varstei de 24 – 25 ani.
In contextul celor prezentate mai sus am putea incadra perioada adolescentei intre varsta de 14 si
25 de ani, dar totusi trebuie sa spunem ca startul in adolescenta este dat totusi de puternice
modificari hormonale urmate de modificari sau maturizari fizice si de aceea varsta de intrare in
adolescenta este diferita si in functie de sex.
Adolescenta, este impartita in trei etape:
- preadolescenta (14-16 ani);
- adolescenta propriu-zisa (16/18 - 20 ani);
- adolescenta prelungita sau postadolescenta (18/20 - 25ani).
Adolescenta este una dintre cele mai frumoase dar si cele mai
tulburi perioade din viata unui om. Este o perioada tensionata si confuza, in care modificarile
fizice (hormonale) sunt maxime, iar cele psihice extrem de tumultoase. Criza adolescentina a fost
considerata mult timp drept principala trasatura a acestei perioade de dezvoltare. Acceptarea si
adaptarea la propriile modificari si totodata la cele exterioare fiind problema principala.
In perioada adolescentei are loc maturizarea fizica, intelectuala, maturizarea emotionala,
stabilirea unei identitati personale, independenta si rebela fata de parinti si profesori.
Planul psihic suporta la varsta adolescentei prefaceri profunde.
Este vorba de acele transformari care vor conduce treptat la cristalizarea si stabilizarea celor mai
multe dintre structurile psihice ale adolescentului.
Desi traseele pe care evolueaza acest proces sunt sinuoase,
complicate, presarate cu numeroase bariere si dificultati, desi procesul ca atare poate fi mai calm
sau mai navalnic, cu devansari spectaculoase, dar si cu intarzieri descurajante, la sfarsitul acestui
proces ne vom afla in fata prezentei unor structuri psihice bine inchegate si cu un grad mare de
mobilitate. Acum au loc dramaticele confruntari dintre comportamentele impreunate de
atitudinile copilaresti si cele solicitate de noile cadre sociale in care actioneaza adolescentului si
carora el trebuie sa le faca fata, dintre aspiratiile sale marete si posibilitatile inca limitate de care
dispune pentru traducerea lor in fapt, din ceea ce doreste societatea de la el si ceea ce da el sau
poate sa dea, dintre ceea ce cere el de la viata si ceea ce ii poate oferi viata. Totodata, prefacerile
psihice la care este supus sunt generate de nevoile si trebuintele pe care el le resimte, atat de
nevoile aparute inca in pubertate, dar convertite acum sub alte forme, cat si de noile nevoi
aparute la acest nivel al dezvoltarii. Nevoia de a sti a scolarului mic, convertita in nevoia de
creatie a puberului, devine si mai acuta la adolescent, luand forma creatiei cu valoare sociala, nu
doar subiectiva. Nevoia de a fi afectuos se amplifica, luand la inceput forma unui nou
egocentrism afectiv, pentru ca pe parcurs, acesta sa lase locul unei 'reciprocitati' afective; are loc
o senzualizare a individului, reapare agitatia instinctuala, se instituie nevoia de a i se impartasi
sentimentele. Nevoia de grupare se 'sparge',se destrama pentru a lasa loc nevoii de prietenii
efective, nevoia unui cerc intim de prieteni. Relatiile dintre sexe sunt foarte stranse, mai mult
platonice, romantice, cu mare incarcatura de reverie si fantezie; au loc furtuni afective, 'ruperi'
spectaculoase si dramatice de prietenie.

EXPERIENTA SI REPREZENTAREA CORPORALA


Din punct de vedere psihologic adolescentul poate
experimenta schimbarile rapide din corpul sau intr-un mod pasiv care poate reverbera cu
experientele anterioare de umilire sau dependenta. De asemeni, adolescentul poate simti ca el/ea
este fortat(a) sa 'invete sa accepte' ceea ce nu este sub controlul lui/ei.
Adolescentul poate incerca sa nege ceea ce se intampla cu corpul sau si sa tina la
interesele si formele sociale de latenta. Sau se poate simti comfortabil cu potentialurile in
crestere, sigur ca ceea ce i-a dat natura este in acord cu experientele anterioare pozitive. Sau, mai
frecvent, adolescentul poate reactiona la schimbarile din corp si din porniri cu un amestec de
anxietate si exaltare, de acceptare a ceea ce este inmagazinat pe langa hotararea de transformare
a pasivului in activ.
In incercarea de a avea un control activ asupra experientelor pasive ale pubertatii,
adolescentul poate incerca sa imbunatateasca natura - sa-si decoreze corpul cu coafuri si haine
speciale, machiaj si tatuaje; sa-si imbunatateasca silueta corporala prin scaderea greutatii, dieta,
sau cresterea in greutate prin marirea masei musculare; sau sa distorsioneze aparenta corporala,
sa transforme ceea ce copilul crede ca este pasiv ciudat (in ochii lui) in ceva ciudat cu adevarat,
prin haine la mana a doua, coafura nonconformista, cercei multipli, par lung, sau orice altceva se
defineste la un moment dat de catre grupul de varsta ca fiind 'cool'. Prin acest design scenic,
adolescentul reorganizeaza reprezentarea sa asupra corpului si semnificatiile variatelor parti
componente in relatiile cu ceilalti, inclusiv semenii de acelasi sex sau sex opus, sau
parintii. Cand nu este dusa prea departe, aceasta experimentare permite copilului sa-si asume
responsabilitatea asupra corpului sau , in noua sa forma, mirosuri, mod de provocare.
Pentru adolescentul vulnerabil, manipularea corpului ca pe un obiect poate deveni o
preocupare. Adolescentul poate crede ca viata este de nesuportat pentru ca nasul ei este prea
lung, penisul lui este prea mic, sau ea/el este prea mic(a) sau scund(a).
Reorganizarea reprezentarii corporale poate de asemeni deveni intersectata cu
reorganizarea relatiilor familiale sau cu alte schimbari ale sinelui, conducand, alaturi de alti
factori determinanti, la anorexie, bulimie, automutilare sau obezitate.
Cand corpul devine expresia conflictelor nevrotice si intrafamiliale, reorganizarea sinelui
se invarte in jurul reprezentarii corporale: cine detine corpul, cine este responsabil pentru el, si
cine se bucura de placeri sau suporta agresiunile.
DEZVOLTAREA COGNITIVA IN ADOLESCENTA SI POSTADOLESCENTA
Varstele omului se impun ca dimensiuni identitare primare ! Unul din criteriile cele mai
operationale de diferentiere a marilor varste ale omului, este acela al activitatii dominante . Nu
atat varsta cronologica, cat ceea ce poate face, la acea varsta, il deosebeste pe bebelus de
prescolar sau pe adolescent de adult. Dezvoltarea scurta sau ontogeneza este reprezantata de
totalitatea schimbarilor sistematice, bio-psiho-sociale, intraindividuale,care au loc pe parcursul
vietii fiecarui om. Dezvoltarea cognitiva, cea afectata,cea sociala, a personalitatii si dezvoltarea
fizica,reprezinta domeniile ontogenezei. Principalii factori ai ontogenezei sunt : ereditatea ;
mediul si educatia .
Ereditatea este insusirea fundamentala a materiei vii de a transmite de la o generatie la
alta, mesajele de specificitate,sub forma codului genetic.
Ereditatea este premisa biologica a dezvoltarii. Ea poate fi : normala sau tarata. Prima
poate fi valorificata sau nu de ceilalti factori ( ex : o sensibilitate cromatica aparte, sesizata sau
nu de anturaj, exersata de timpuriu sau neglijata ) ; cea de-a doua varianta, poate fi compensata
sau nu in diverse grade in functie de gravitate ( ex. progresele pe care le pot obtine, in conditiile
unei interventii educationale speciale, copiii cu sindromul Down ).
Mediul este constituit din totalitatea elementelor cu care individul interactioneaza,direct
sau indirect in procesul devenirii sale.
Mediul are o structura complexa, ce include o multitudine de aspecte, de la elementele
mediului natural – clima, relief etc, si pana la cele ale mediului social imediat – familie, grup de
prieteni etc.
Mediul devine astfel, al doilea mare factor al variabilitatii umane, pe langa cea oferita,
din start de ereditate.
Educatia, se defineste ca fiind activitatea specializata, specific umana, care mijloceste si
sustine, in mod constient, dezvoltarea. Astfel, invatarea este element obligatoriu si diferentiator
in ontogeneza.
Cresterea capacitatii perceptive de reprezentare :
- scad pragurile senzoriale si creste operativitatea explorarii perceptiei a oricarui tip de
stimul. Pot estima mai bine lungimile, volumul, viteza, etc;
- adolescentii pot organiza si dirija propriile observatii;
- sunt posibilitati deosebite de reprezentare. Adolescentul este capabil sa realizeze cu
usurinta imagini foarte bogate in detalii ;
- pot cu usurinta sa reprezinte orice si sa verbalizeze imediat si nuantat.
Aspecte dominante care definesc locul adolescentului in procesul devenirii fiintei umane:
- avans cognititv remarcabil ;
- depasirea identificarii cu parintii, iesirea de sub tutela familiei si scolii si integrarea in
viata sociala si culturala a comunitatii ;
- intensificarea cunostintei de sine, a cautarii identitatii de sine, a unicitatii si
originalitatii;
- parcurgerea unei faze decisive in cucerirea independentei si autonomiei;
- aparitia cunostintei apartenentei la generatie;
- construirea unor noi comportamente ale personalitatii si dezvoltarea lor intr-o structura
unitara care mediaza adaptarile eficiente la toate felurile de situatii.
Schimbarile cele mai importante :
- nivelul scolar, cel al liceului, aduce cateva schimbari in invatare :
- continuturile de invatare sunt amplificate cantitativ si calitativ ( ex. la unele discipline
studiate si in gimnaziu se parcurg noi teme, apar noi discipline );
- noi discipline ca logica, filozofia cer mari capacitati de abstractizare iar cele ca
economia, sociologice, psihologice, necesita efortul de intelegere a unor fenomene foarte
complexe ;
- atitudinile adolescentilor sunt diferite, unii invata 4-5 ore/zi, altii mai putin ;
- se constituie un stil personal de activitate mentala ;
- dispun de capacitati fizice si psihice pentru a participa la munca in interes familial, iar
altii chiar incearca activitati productive sau comerciale care sa le aduca unele venituri ;
- participa la activitati culturale, sportive, din localitatea in care domiciliaza;
- nu mai este considerat copil de catre cei din familie si dobandeste independenta , i se
respecta dorintele si preferintele, este consultat in diferite probleme ;
- in cadrul scolii, profesorul le respecta punctele de vedere, sugestiile. Pot avea relatii de
cooperare cu profesorii in elaborare de lucrari la disciplinele preferate ;
- la 14 ani obtine buletinul, iar la 18 dreptul de vot.

ASPECTE ALE DEZVOLTARII BIOLOGICE


- la sfarsitul stadiului se ajunge la o inaltime medie intre 170-177 cm la baieti si 162-
168cm la fete. In mediul urban, cresterea in inaltime este mai accentuata ;
- cresterea in greutate este in jur de 60-65 kg la baieti iar la fete este puternic influentata
de modelele culturale ;
- procesele de osificare se continua si se desavarsesc intre 20-25 de ani ;
- se atinge o frumusete fizica specifica acestui interval al vietii ;
- se echilibreaza sistemul neuroendocrin, se inregistreaza un prim nivel al maturizarii
sexuale ;
- sistemul nervos se perfectioneaza functional.

PARTICULARITATILE GANDIRII ADOLESCENTULUI SI


POSTADOLESCENTULUI
- operatiile de gandire sunt eliberate de continuturile informationale carora li se aplica,
ele devin formale;
- operatiile se pot aplica rezultatului operatiilor anterioare;
- se formeaza si se consolideaza scheme de gandire;
- rationamentul ipotetico deductiv se realizeaza cu usurinta;
- gandirea adolescentului poate prelucra un mare volum de informatii si opereaza cu
sisteme variate de simboluri, pot rezolva diferite probleme;
- la 17-18 ani, se atinge varful dezvoltarii inteligentei din acest stadiu;
- in ansamblu, gandirea dolescentului este logica si profunda, organizata si sistematica,
riguroasa si reflexiva, deschisa la nou.

CARACTERISTICILE MEMORIEI ADOLESCENTULUI SI


POSTADOLESCENTULUI
- cresterea volumului memoriei-atinge nivelul cel mai ridicat;
- dominarea memoriei logice;
- amplificarea capacitatilor de a memora laturile abstracte si generale ale cunostintelor;
- cresterea caracterului activ al memoriei exprimat in identificarea cu usurinta a ideilor
centrale, eliminarea detaliilor;
- existenta unui fond de cunostinte acumulat in timp, usureaza memorarea si patrunderea
altora noi;
- dezvoltarea metamemoriei care-i permite adolescentului sa sustina activ atat intiparirea
cat si pastrarea cnostintelor. El apeleaza la repetitii organizate si sistematice.

MANIFESTAREA IMAGINATIEI IN ADOLESCENTA SI POSTADOLESCENTA


- imaginatia creatoare implicata in invatarea prin descoperirea la diferite discipline
scolare, este favorizata de legaturile stranse cu gandirea ;
- imaginatia creatoare implicata activitatilor artistice se afla in stransa legatura cu
specificul afectivitatii
- visul de perspectiva, ca forma de imaginatie activa si creatoare este implicat in
cristalizarea idealului de viata.

LIMBAJ
-cresterea vocabularului,isi insusesc si limbajul calculatoarelor;

PERSONALITATEA ADOLESCENTULUI SI POSTADOLESCENTULUI


Personalitatea adolescentului nu este inca nici omogena, nici precizata in mod definitiv. Ii
lipseste experienta. Criza de originalitate a adolescentului poate incepe in pubertate si poate dura
pana in postadolescenta. Este diferita de la o perosana la alta ca intensitate, durata si consta, pe
de o parte in despartirea de atitudinile si comportamentele propriei copilarii (latura negativa a
crizei) ;dezvoltarea fortei Eu-lui, a constiintei de sine, a disponibilitatilor creatoare pe de alta
parte (latura pozitiva a crizei).
Adolescentul isi formeaza un mod propriu de a intelege viata, isi cristalizeaza o conceptie
care-l calauzeste in alegerile pe care le va face.
O componenta orientativa a personalitatii este constiinta apartenentei la generatie.
Adolescentul nu doar se integreaza in grupuri, ci traieste apartenenta la comunitatea celor care-i
seamana,constata ce pot si ce fac acestia , ce pot ei. Consiinta apartenentei la generatie poate
genera manifestari protestatare afective (ex. revolte).
Se continua formarea idealului in viata care este acum constant si stabil, mai complex
elaborat, mai legat de ceea ce ofera societatea ( spre deosebire de preadolescenta).
Intre componentele orientative are loc si imaginea de sine care rezulta dintr-o
orientare constanta si o trebuinta marcanta de autocunoastere.
Adolescentul isi doreste sa-si descopere unicitatea si originalitatea propriei fiinte.
Astfel, tinerii adolescenti iti pot :
- gasi identitatea de sine, care le permite sa se integreze si adapteze bine la toate felurile
de imprejurari ;
- gasirea unei prea timpurii identitati care permite adaptarea in prezent, dar inchide
posibilitatea de realizare ale acelei persoane ;
- ramanerea multa vreme intr-o identitate confuza care genereaza fel de fel de schimbari
surprinzatoare;
- ajungerea la o identitate negativa prin identificarea cu grupuri si persoane deviante.
Eu-l fizic ramane in continuare in centrul autocunoasterii, favorizat de armonia
dezvoltarii biologice. Este valorizat in contextul relatiilor dintre sexe si de aceea, adolescentii
manifesta atitudini active de imbunatatire , fiind atenti la moda, silueta etc.
Pot aparea cu usurinta si complexe de inferioritate care sa-i faca sa fie retrasi, timizi,
tacuti, pasivi etc.
Eu-l spiritual – sunt deosebit de interesati de unele calitati cum ar fi nivelul propriu de
inteligenta si cultura sau alte caracteristici de personalitate care devin mai importante. Ii
nelinistesc lipsurile si defectele si isi intensifica efortul de a le inlatura.
Eu-l social este mai degraba consolidat in cursul acestui stadiu, deoarece exista deja un
grup sau grupuri stabile in care adolescentul se integreaza si si-a cucerit un loc si un prestigiu.
Ramane totusi sensibil la eventuala indiferenta a grupului de prieteni si a familiei si poate
trai mari dezamagiri sau se indarjeste sa le-arate ce poate .
James Marcia a elaborat teoria starilor identitare. El a plecat de la dilema majora a
adolescentei – identitate sau confuzie – din teoria lui E. Erikson. Varianta sa pune accent pe doua
activitati si anume : autochestionarea ( cine sunt ?) si angajarea ( ce fac ?).
Autochestionarea se poate instala progresiv sau brusc dar poate sa si lipseasca . Ea
directioneaza si sustine viitoarele asumari de roluri sau valori. Angajarea este dimensiunea
efectiva, practica, de validare interioara (ex. devin student, sofer etc si constat ca mi se potriveste
sau nu ).
Exista patru stari identitare :
- identitate realizata (persoana traverseaza etapa autochestionarii, concomitent cu
angajarea sa ferma, intr-o serie de roluri );
- identitate in moratoriu (autochestionarea exista, angajarea nu );
- identitatea acceptata (adolescentul nu a parcurs, cel putin vizibil, etapa autochestionarii
si este deja angajat pe o anumita linie, el a adoptat pur si simplu optiunile mediului sau familial-
“dai la contabilitate” );
- identitate difuza ( nu sunt prezente nici autochestionarul nici angajarea). Ea poate fi o
stare precoce, fie o stare post esec. Ea apare in urma unor angajari discordante cu dorintele sau
posibilitatile individuale ( sunt student la informatica dar doream la psihologie, iubesc pe cineva
care nu ma iubeste etc ). Ea poate fi la fel de valoroasa si in caracterizarea dinamicii
adolescentei, ca etapa a optiunii si schimbarii.
Adolescenta este astfel, varsta optiunilor majore !
Petcu-Purda Madalina- Nicoleta
Asistent Medical Generalist I A
Semestrul I