Sunteți pe pagina 1din 25

Serbarea de Craciun (27 copii)

FULGULEȚI LA COLINDAT

Copiii ȋmbrăcați ȋn costumașe albe, ȋn rol de fulgi de nea, cu diademe argintii,


așezați ȋn semicerc

Ȋn fața lor, ȋn mijloc, ieslea cu Pruncul

Ȋn fundal, decor de iarnă

Alte dotări: un brad frumos ȋmpodobit, cu beculețe care se vor aprinde la sfȃrșit, un
casetofon (negativele colindelor sau chiar colindele, ȋn ordinea ȋn care care se vor cȃnta),
zăpadă artificială/confetti

Pe negativul unui colind sau al unei melodii de Crăciun: Silent Night (sau altceva),
după cȃteva acorduri, ȋncepe recitalul de poezie și colinde

Un înger de departe (copil 1, 2, 3, 4, 5)

Copile, ninge astăzi liniştit,


Din vremuri ce tu nu le-ai apucat,
Când, din cuvinte vii, s-a zămislit
Acest poem al Iernii minunat.

Opreşte-te din joacă pentru-o clipă,


C-un fulg de nea mirarea ţi-o împarte
Şi, de-o să simţi pe umăr o aripă,
Să ştii că e un înger de departe.

Veni încet pe ninsele poteci,


De nimenea văzut sau auzit,
Suflând în focuri stinse,-n geamuri reci,
Oriunde a fost ger şi-a viscolit…

De îţi e cald acum şi îţi e bine,


De poţi să ţii în mâini o jucărie,
E pentru că un înger, lângă tine,
Ajunse iar, la ceas de bucurie…
Şi tu, ca orice suflet, te-ai născut
A doua oară,-n ieslea cea curată,
Când mama ta în braţe te-a ţinut
Şi ţi-a cântat colinde de-altădată…

Apoi, toti copiii repeta:


Şi tu, ca orice suflet, te-ai născut
A doua oară,-n ieslea cea curată,
Când mama ta în braţe te-a ţinut
Şi ţi-a cântat colinde de-altădată…

COLIND :

Iata, vin colin..da..tori,


Zorile-s dalbe
Noaptea pe la cân..ta...tori.

Si ei vin mereu, mereu


Zorile-s dalbe
Si ne-aduc pe Dumnezeu.

Dumnezeu adevarat
Zorile-s dalbe
Soare-n raze luminat.

În căsuţa unui nor


(copil 1)

În căsuţa unui nor


Mama Iarnă, c-un odor:
-Fulguleţ, întreabă ea,
Care e dorinţa ta?

Fulguleţ nu îndrăzneşte
Să îi zică ce-şi doreşte,
Însă mamei i se pare
C-al ei fiu… ar vrea să zboare.

- Am dreptate, sau nu am?


Spune ea, privind pe geam
Dealurile cenuşii,
Cândva pline de copii…
Fulguleţ e curajos,
Ce-ar mai ninge! Până jos!
Dar nu are, din păcate,
Încă aripi argintate.

Şi-i mai trebuie ceva:


Să audă de la ea,
Mama lui, albă şi bună,
Că vor fi iar împreună.

Trist de tot e Fulguleţ


(copil 2)

Fulguleţ nimic n-a zis,


Dar e trist… ca vai de el,
Mama Iarnă l-a trimis
Iar la joacă, singurel.

Ar fi vrut să stea acasă,


S-o încurce, s-o ajute,
Dar ea, mama, nu îl lasă
Şi îi spune mereu : “Du-te!

Munca ta… acum e joaca,


Rostul tău… acum e zborul!”
Şi spre alte zări, săraca,
Îşi împinge, mut, odorul…

El nu spune: De ce, mamă?


Îi e fiu şi o ascultă,
Dar, de mic, are o teamă:
Joaca… e atât de multă!

Fulguleţ azi vrea să ştie


( 9 copii ies in fata si zic fiecare cate doua versuri)

Fulguleţ azi vrea să vadă


Cum e să devii… zăpadă

Cum să faci un derdeluş


Tocmai bun de săniuş
Cum să pui flori albe-n pom
Şi, din bulgări,... să faci Om.

Fulguleţ mai vrea să ştie


Cum se-mparte-o bucurie

Şi nevoie, câtă are,


Mic-pitic, de ajutoare.

Unii zic că Fulguleţ


E şi harnic şi isteţ

Şi-i de-ajuns să stai degeaba


Ca să-ţi facă toată treaba.

Alţi fulgi, însă, se adună


Şi-i întind cu drag o mână

Doar aşa e sărbătoare


Şi zăpada… tot mai mare…

Apoi, toti copiii repeta:


Doar asa e sarbatoare si zapada-i tot mai mare!

(in acest timp arunca in sus cu zapada artificiala sau confetti)

Pentru cine?
(copil 3)

Fulguleţ ieşi din ou


Şi se puse pe ninsoare.
Tot oraşul e ca nou,
Cu străduţe sclipitoare.

Azi, brăduţii îi îmbracă


În beteală arginitie
Şi în lumea cea posacă
Duce veşti de bucurie.

- Fulguleţ, întreb degrabă,


Văzând greul că-l topeşte,
Pentru cine faci tu treabă?

- Pentru cine mă iubeşte!


Dacă vezi un fulg de nea
(copil 4)

Dacă vezi un fulg de nea


C-o trăistuţă ponosită,
Semănând c-o mică de stea,
De toţi ochii părăsită

Să ai grijă, e o taină,
Ca-ntre fulgii sclipitori,
Purtând, mândri, albă haină
Şi fular, şi pantofiori

Să găseşti, purtat de vânt,


Nu tot timpul, la un an,
Înspre ieslea c-un Prunc Sfânt
Şi un fulguleţ sărman...

Colind:
La Betleem colo-n jos
Cerul arde luminos
Preacurata naste
Astazi pe Hristos

Naste-n ieslea boilor


Pe-mparatul tuturor
Preacurata sta
Si plange-ncetisor

N-are scutesc de-nfasat


Nici hainute de-mbracat
Preacurata
Pentru pruncul de-mparat

Nu mai plange Maica mea


Scutecele noi ti-om da
Preacurata ,
Pruncul Sfant de-L infasa

Într-o iesle
(copil 5)
Fulgi de nea, în cânt de îngeri
Se coboară-ncetişor.
Într-o iesle, le-a zis Mama,
Lasă Domnul... darul lor.

Ochii sclipitori şi umezi


Se adună-ntr-o mirare:
Unde-i steaua fără seamăn?
Unde-i darul din cer oare?

Dar nici Mama nu le spune,


Păstrând taina an de an,
Până când un fulg anume,
Mai şiret, mai năzdrăvan,

Dă de ştire ce-i în iesle:


- E un Prunc, veniţi, veniţi!
Iute, fulgii de zăpadă
Se adună fericiţi!

Ca o ploaie de steluţe,
Pruncului I se închină,
Şi, din ochii Lui cei veşnici,
Îşi iau darul... de Lumină.

Cetini albe, cetini grele


(copil 6)

Cetini albe, cetini grele


Scutură, din boltă, stele
Pe brăduţii strânşi în piaţă,
Încă fremătând de viaţă.

Clopoţelul Iernii sună,


Fulgi de nea în cer se-adună,
Îşi pun aripi cu sclipici
Şi se dau drept "licurici".

Risipiţi sub felinare,


Unul pleacă, altu-apare:
Umblă după Fulguleţ,
C-a furat… un globuleţ

Şi-a dus darul, să-l dezmierde,


Unui mic prieten verde,
Iar la schimb, ca niciodat’,
Un cald zâmbet a luat.

Aici, copilul se duce langa brad si pune in el un glob...


Ceilalti copii canta:

O, brad frumos, o brad frumos,


Cu cetina tot verde.
Tu esti copacul credincios,
Ce frunza nu si-o pierde,
O, brad frumos, o brad frumos,
Cu cetina tot verde.

O, brad frumos, o brad frumos,


Verdeata ta imi place.
Cand o revad sunt bucuros
Si vesel ea ma face.
O, brad frumos, o brad frumos,
Verdeata ta imi place.

O, brad frumos, o brad frumos,


Cu frunza neschimbata.
Ma mangai si ma faci voios
Si ma-ntaresti indata.
O, brad frumos, o brad frumos,
Cu frunza neschimbata.

Pregătirile-s în toi
(copil 7)

Pregătirile-s în toi
Şi în cer şi pe pământ,
Brăduleţii, mai ieri goi,
Au primit curat veşmânt.

Braţul le e plin de globuri,


Ce, sclipiri diamantine,
Îşi împart cu mii de cioburi
Atârnate prin vitrine.

Pe ferestrele sticloase
Bunul Tată desenează
Chipuri calde, luminoase,
Cu un singur vârf de rază.

Mama, cu un făcăleţ,
Alb, întinde-un aluat,
Ca să-l vâre Fulguleţ
În cuptorul… îngheţat.

Fulguleţ are-o idee


(copil 8)

Omuleţul de zăpadă
Este singur; să îl vadă,
N-are cine, la bunici,
Astăzi au plecat cei mici.

I-au dat trup, i-au dat şi viaţă,


I-au pus nas, ba şi mustaţă,
I-au înfipt în mâini o carte
Şi s-au dus, s-au dus departe...

Acum, iată-l, când citeşte,


Tot de ei îşi aminteşte...
Şi se uită la desene...
Şi ridică din sprâncene...

La urechea lui cea dreaptă,


Fulguleţ întreabă-n şoaptă:
- Decât astă cărticică,
Nu-i mai bună-o măturică?

Zori de vis, noapte cu lună!


(copil 9)

Fulguleţ e fericit,
Un prieten şi-a găsit
Unde nu se aştepta:
Chiar în inimioara sa.

Un prieten mititel,
Îmbrăcat exact la fel:
Cu scufie, cu cipici
Şi hăinuţă cu arnici.
Are chiar şi oglinjoară,
Ca a lui, la subţioară.
Şi obrazul alb îi este...
Ce prieten! Ce poveste!

De la el nu vrea decât
Să îi ţină de urât
Şi să aibă cui să-i spună:

Toți copiii:

Zori de vis! Noapte cu lună!

Viaţa mea-i o Poezie!


(copil 10)

"Şi cu bune, şi cu rele,


Viaţa mea-i o Poezie!”,
Zise Fulguleţ, croindu-şi
Drum prin alba galaxie.

“Cu fulgi mari, sau cu fulgi mici,


E frumoasă-orice ninsoare,
Ochii dacă ȋi deschizi
Spre cereasca ei splendoare!”.

Şi-uite-aşa-şi făcea el sieşi


Mult curaj să ȋşi ia zborul
Spre pămȃnt, unde copiii,
Alţi şi alţi, ȋi duceau dorul.

Ce-ai tu, Fulguleţ, ȋn suflet?


Din ce viu poem deşiri,
La lumina a vechi stele,
Firu’-atȃtor… noi iubiri?

Pâlpâie-o steluţă-n cer...


(copil 11)

Pâlpâie-o steluţă-n cer...


Totul e cuprins de ger,
Numai Fulguleţ, fierbinte,
Stă-n genunchi,
copil cuminte.

Este ora rugăciunii,


Când, Părintelui Minunii,
el Îi cere doar atât:

să prefacă ce-i urât,


trist, întunecat, murdar
în ceva frumos şi rar...

Iar Părintele-i răspunde:

- Pentru Fulguleţ, oriunde


şi oricând Mă va ruga
o să fac să fie totul
cum e-n inimioara sa!

Colind:

Astazi s-a nascut Hristos


Mesia chip luminos
Laudati si cantati,
Si va bucurati

Mititel, infasetel,
In scutec de bumbacel,
Laudati si cantati,
Si va bucurati

Vantul bate, nu-L rasbate,


Neaua ninge, nu-L atinge,
Laudati si cantati,
Si va bucurati

Si de-acum pana-n vecie,


Mila Domnului sa fie,
Laudati si cantati,
Si va bucurati

Mama Iarnă e la geam


(copil 12)

Mama Iarnă e la geamul


Odăiţei cu copii,
Peste care numai ramul
Cu flori dese, argintii,
Greu, se-apleacă sub o lună
Plină, plină... de poveşti.

Ea, cui spune noapte bună?


Şi cui: “Puiule, să creşti!”?

Fulguleţ deschide ochii,


Dar nu vede împrejur
Decât trena unei rochii
Albe, cu sclipiri de-azur...

“Mama”, zice, şi se-ntoarce


Pe o parte, alinat...

Lângă el, un înger toarce


Fir de vis... adevărat.

Boţ de nea
(copil 13)

Toată lumea-l socoteşte


Mic şi fără pic de minte,
Boţ de nea, ce, câteodată,
Îl vezi doar printre cuvinte...

Zic de el: năuc şi vesel,


Deşi-i… vesel şi năuc -
Iar aceasta, doar în clipa
Când tristeţile se duc.

Îl văd alb şi spun degrabă:


"Fulguleţ e, negreşit!"
Deşi, uneori, e numai
Gândul lor... neprihănit.

Unii-l cheamă: "Hai, din ceruri,


Hai la noi!" El, în cipici,
C-o hăinuţă şi-o scufie,
Râde: "Cum, când sunt aici?"
Copil 15 se așază pe un scăunel lȃngă ieslea cu Pruncul

Fulguleţ, erou din stele


(copil 14)

Astă seară Fulguleţ


Stă-n fotoliu şi citeşte;
Toată bolta, ȋnstelată,
Ca ȋn vise străluceşte.

Cum dă filă după filă,


Cucerit de vechi istorii,
Deodată-i vine gȃndul
De-a jertfi, tot, albei glorii.

Fulguleţ se vrea eroul


Ce salvează omenirea.
De sub un blestem va scoate
Negreşit,... ȋntȃi Iubirea.

Va lupta prin neguri dese


Cu viclene-nchipuiri,
Ca să-i pună la picioare,
Din nea, mii de trandafiri.

-Fulguleţ, erou din stele,


Este ora de culcare!

Zise mama, răsplătindu-l -


Deja - cu o sărutare.

Cum se face
(copil 15, ridicȃndu-se si uitȃndu-se către iesle,
apoi intrȃnd la locul său ȋn semicerc)

Cum se face că pe boltă


Fulguleţ nu se opreşte
Să dea nopţilor lumina
Care lui ȋi prisoseşte?
Cum se face c-o steluţă,
Deşi are-un pat pufos
Ȋn căsuţa ei cerească,
Doarme, uite, tot pe jos?

Şi-nc-o dată…

Cum se face
Că, din cȃte bucurii
Sunt pe lume, fericirea
El şi-o află… ȋn copii?

Taina
(copil 16)

Să nu treacă nicio zi
Fără să înalţi ceva!

Să asculţi de gândul bun


Pe oriunde vei umbla!

Şi mai zise mama Iarnă


Către Fulguleţul ei:

- Uite,-ţi dau cu tine-o taină!


Poţi s-o dăruieşti cui vrei!

Fulguleţ deschise ochii


Ca să vadă bine... taina,

Goli alba sa trăistuţă,


Ba, pe dos, întoarse haina,

Răsturnă mica scufie


Ce-o purta pe ger, pe soare,

Trecu mâna prin cipicii


Scoşi cu trudă din picioare,

Însă taina nu fu, iată,


Nici din minte, chip s-o scoată.

Zâmbind, mama,-l trase-aproape:


- Taina asta-i ca o stea...
Strălucind doar în lumina
Ce-o va da inima ta!

Colind:

Am plecat sa colindam,
Domn, Domn sa-naltam,
Cand boierii nu-s acasa,
Domn, Domn sa-naltam.

C-au plecat la vanatoare,


Domn, Domn sa-naltam,
Sa vaneze caprioare,
Domn, Domn sa-naltam.

Caprioare n-au vanat,


Domn, Domn sa-naltam,
Ci-au vanat un iepuras,
Domn, Domn sa-naltam.

Sa faca din pielea lui,


Domn, Domn sa-naltam,
Vesmant frumos Domnului,
Domn, Domn sa-naltam.

Parc-ar fi
(copil 17)

Ce frumoasă-i dimineaţa!
Spune Fulguleţ trezit
Dintr-un somn de-un an de zile
Ce păru...
Fără sfârşit.

Ce bogată e pădurea!
Pe crenguţe numai stele...
Parc-ar fi - şi se uimeşte -
Parc-ar fi
Visele mele!
Ce cuminte-i vrăbiuţa
Agăţată-acolo-n brad!
Fug la dânsa acuşica.
Mă ridic eu,
De-o să cad!

O, dar cât de luminoase


Sunt căsuţele din drum!
Şi cum, trist, le părăseşte
Un duh negru,
Ca de fum!

Ce zglobiu e - vezi? - şi fulgul


Cu patine, de pe lac!

Tac, deşi în minte-mi vine


Să-l întreb :

Eu, oare-i plac?

Fulguleţ e spiriduş
(copil 18)

Fulguleţ, numai zăpadă,


Hoinăreşte pe o stradă
În pas sprinten, de ştrengar,
Printre ţurţuri de cleştar.

O fi ger, dar lui nu-i pasă


Că scufia-i este roasă,
Felinarul spart şi, ghici,
Rupţi în tălpi cei doi cipici.

Cine-l vede pe ghiduş,


Află: azi e spiriduş -
Singurul care-o magie
N-a făcut de când se ştie.

Căci, neobosit din fire,


Nu a prididit s-admire
Ce făcură - ce minuni !-
Frăţiorii lui cei buni.
Printre albii frăţiori
(copil 19)

Fulguleţ n-are astâmpăr,


Azi dă iama prin culori,
Vrând să iasă-n evidenţă
Printre albii frăţiori...

Cu penelul în vopseluri
Ce-au rămas din toamna lungă,
Pe hăinuţa făr-o pată,
Trage dungă după dungă.

Mama Iarnă îl priveşte


Şi, din firul scump, de nea,
Îi mai ţese-o cămăsuţă...
Pentru când va tremura.

Fulguleţ nici n-o observă,


Fiind foarte dăruit
Muncii sale de mic pictor
Până-n creştet zmângălit.

Opera e terminată.
Şi ninsoarea a-nceput.
Doar un fulg, plin de ruşine,
Ce-n oglindă s-a văzut,

Nu mai vrea să se arate;


Dar nici vreme n-ar avea,
Căci, acuma, de zor şterge
Ce-a pictat pe haina sa.

Brr... Ce frig!... Goluţ, îi cere


Blândei mame, dacă are,
O hăinuţă-n plus - curată,
Fiindcă prima... s-a ros tare!

Fulguleţ e pedepsit
(copil 20)
Mama Iarna-i supărată...
Fulguleţ... e pedepsit!
De culoare, dintr-o dată,
Tubul alb i l-a golit.

Cum aşa? Dar cum altfel?


Uite, colo, pe tufiş,
A pus alb... şi alb. La fel,
Numai alb, pe-acoperiş.

A stors tubul de culoare


Pe oriunde a crezut
C-ar fi bine, după care,
Iar cu alb, de la-nceput...

Alb şi gardul, alb şi drumul,


Alb şi geamul cu flori grele,
Alb şi hornul, chiar şi fumul
Învelind, tot albe, stele...

- Fulguleţ, vino la mama,


Pedepsit ai fost destul!

Cu ochi plânşi şi mic cât scama,


Acum e, de alb, sătul!

Fulguleţ, ce ai păţit?
(copil 21)

Fulguleţ s-a cocoţat


Pe un munte îngheţat,
Hotărând:
“Mai multă minte
O să am de-azi înainte!"

"Nu mă mai avânt în zbor,


Căci e-un lucru prea uşor!”
Iar, pe-un stâlp,
Puse-un anunţ:
“La ninsoare eu renunţ!”

Un alt fulg, nedumerit:


- Fulguleţ, ce ai păţit?

Ai uitat că al tău dar


E să fii voios, sprinţar,
S-alergi toată ziulica,
Să nu ştii ce este frica,
Să fii darnic, blând, sfios,
Lumii noastre, de folos?

Hai la Moşu’, Fulguleţ


(copil 22)

Fulguleţ, micuţa stea,


Nimeri într-o cutie,
Unde-un spiriduş cânta
Şi-nvârtea o jucărie.

Era noaptea, dintre toate,


Cea mai lungă, mai frumoasă,
Când figurile sculptate
L-aşteptau pe Moş acasă.

Spiriduşul, în primire,
Luă fulgul fără vină,
Ce căzu, de fericire,
Peste mica balerină…

- Domnişorule de nea,
Sper să nu se mai repete,
De nu vezi, mai spuse ea,
Mă-ntrerupi din piruete!

Fulguleţ avea obrazul


Alb ca varul, ruşinat:
- Dacă ăsta e necazul,
De el cred că te-am scăpat!

Şi pe căile-i răzleţe,
Lângă micul toboşar
Se-oploşi, când două beţe
Îl loviră în cap… Iar…

De acolo, mai departe,


Iuhuuu, spre un mânz de lemn -
Ca-n poveştile din carte,
Unde-ascunse,-n van, un semn…

Când crezu că-şi ia avântul


Pe căluţul lui semeţ,
Auzi... Poate fu vântul...

- Hai la Moşul, Fulguleţ!

Fulguleţ şi Moş Crăciun


(copil 23)

Moş Crăciun în sănioară,


Fulguleţ în barba-i deasă,
Azi străbat întreaga ţară,
Şi, prin horn, daruri îndeasă…

Stau brăduţi împodobiţi


Pe la geamuri, şi veghează,
Iar ştrengari neobosiţi,
Laţi, sub paturi, îi visează.

Totu-n taină, pe furiş,


Să fim siguri că-i aşa:
Un Moş pe-acoperiş,
Şi c-un fulg se vor lăsa.

Vor privi atent în casă:


Este linişte? Curat?
Lumânarea e pe masă?
Cozonacul e muşcat?

Fulguleţ, din barba lungă,


Moşului-i va spune… “este”.
El va pune, să le-ajungă,
Sub brad, daruri… şi-o poveste.

Toți copiii:

Mos Craciun cu plete dalbe,


A sosit de prin nameti
Si aduce daruri multe
La fetite si baieti.
Mos Craciun, Mos Craciun.
Din batrani se povesteste,
Ca-n toti anii negresit
Mos Craciun pribeag soseste
Niciodata n-a lipsit.
Mos Craciun, Mos Craciun.
Mos Craciun cu plete dalbe,
Incotro vrei sa apuci?
Ti-as canta florile dalbe,
De la noi sa nu te duci.
Mos Craciun, Mos Craciun.

Fulguleţ a dispărut
(copil 24)

Este seară, lungă seară…


Pentru-a nu ştiu câta oară,
Fulguleţ nu-i de găsit…
Unde-i oare? S-a topit?

Mama Iarnă, sus în cer,


Stă la sfat cu Domnul Ger,
Şi-l întreabă, în zadar:
-N-ai văzut pe-al meu hoinar?

-N-am văzut, dar sigur sunt


Că e încă pe pământ -
Geru-n lume, cât domneşte,
Niciun fulg nu se topeşte!

Intră Vântul: Eu zării,


Pe cărările pustii,
Ce, mereu, în lung şi-n lat,
După rătăciţi le bat,
Chiar acuşi, un fulg de nea…

Mama spune: Vine-ncoa?

-Vine, însă, ia aminte


Să nu-l cerţi, că e cuminte
Şi-a ieşit şi el la joacă,
După-o zi cu promoroacă…

Doi bujori
(copil 25)

De cȃnd zboară prin livadă,


Ca un flutur de zăpadă,
Nicio floare nu-i stă-n drum’
Să-l ȋmbete cu parfum,
Să-l invite la un dans,
Văzȃnd linul lui balans.

Ȋn livadă, pomii-s goi,


Ca-mpăratu-n haine noi.
Iară inima… li-i sloi!

Pe cȃnd, lui, ȋi bate tare


După o gingaşă floare,
Numai zȃmbet şi culoare.

De aceea, cȃteodată,
Pentru Fulguleţ, o fată
Se ȋmbracă mai frumos,
Iar, spre şcoală,-o ia pe jos…

Cȃnd ajunge,-n obrăjori,


Ce să vezi:

Sunt doi bujori!

Fulguleţ, din când în când


(copil 26)

Fulguleţ, din când în când,


Se ascunde printre ramuri…
Noaptea-l prinde lăcrimând,
Privind florile din geamuri.

Privind stelele pe calea


Ce o ţin de mii de ani,
Privind, albă, toată valea
Şi copiii-i năzdrăvani.
Fulguleţ, ca orişicare
Fulg de nea când se piteşte,
Nu ştii bine cum dispare,
Nici de unde se iveşte.

Dar el spune: “-Am fost departe,


Unde şi pământ şi cer
Sunt o pagină de carte,
...Una... plină de mister…”

UN COLIND :

O! ce veste minunata
In Betleem ni s-arata
Astazi s-a nascut
Cel far de-nceput
Cum au zis proorocii

Ca la Betleem Maria
Savarsind calatoria
Intr-un mic salas
Lang-acel oras
A nascut pe Mesia

Pe Fiul cel din vecie


Ce L-a trimis Tatal mie
Sa se nasca
Si sa creasca
Sa ne mantuiasca

Undeva... spre-o nouă zare


(copil 27)

Fără aripi, cine oare


Prin văzduh poate să zboare?

Pân' şi frunza cea pestriţă


Tot mai are o codiţă.
Păpădii, le suflă vântul,
Fulg cu fulg, pe tot pământul.

Dar el n-are - ce să strice? -


Nici motor şi nici elice.

El, e-aşa, precum un vis


Ce ferestre a deschis
Undeva... spre-o nouă zare.

E o veste... albă tare!

Ca un gând: s-a şi topit,


De cumva nu l-ai zărit!

Ori motiv de bucurie


Când l-ai prins... în Poezie.

Fulguleţ!

De-aici - să-i ceri! -


Nu mai pleacă nicăieri.

Fulguleţ la primăvară
( dialog copil 1 si copil 27)

-Dacă iarna o să treacă,


Întrebă un băieţel,
Fulguleţ ce o să facă?

-Se transformă-n ghiocel!

Pardesiu din trei petale


Va avea… Şi pantofiori
Cu tălpi verzi, lăsând pe cale
Urme pentru mii de flori…

-Dar scufia pentru ger?

-A…, scufia o s-o dea


Unor puişori din cer,
Cuib să-şi facă, noaptea,-n ea…
Cine eşti tu, Fulguleţ?
(17 copii,
fiecare cȃte o replică)

- E un bulgăraş de nea…

- E o floare fără preţ…

- O petală…

- Ba, o stea…

- Cine eşti tu, Fulguleţ?

Însă Fulguleţ nu ştie


Nici ce-a fost, nici cine este,
Nici dacă va fi să fie
Mai mult decât o poveste…

- E-un prieten mititel…

- Un cuvânt…

- Un băieţel…

- Dacă e aşa, sau nu,


Fulguleţ, spune-ne tu…

Însă Fulguleţ nu poate


Să vorbească, din păcate,
Despre taina prea frumoasă,
Ce pe inimă-l apasă…

- E un puf de păpădie…

- E un geamăn dintr-o mie…

- E o rază de lumină…

- E un suflet fără vină…

-Fulguleţ, nu te mira:
Eşti ce eşti? Eşti altceva?
Dar el tace şi se duce,
O sclipire-n ochi aduce
Tremurând, apoi dispare
Cu-a sa taină-n depărtare…

Apoi, toti copiii impreuna, pe un ton de bun ramas:

Dar el tace şi se duce,


O sclipire-n ochi aduce
Tremurând, apoi dispare
Cu-a sa taină-n depărtare…

Acum copiii isi scot diademele si le daruiesc, pe rand, Pruncului din iesle,
dupa care se aseaza in ordine langa fereastra …

In acest moment se stinge lumina si se aprind beculetele din brad…

La casetofon se aude negativul melodiei de la inceput (Silent Night)… sau Stefan Hrusca :
"Afara ninge linistit"...

si Mos Craciun, apropiindu-se, in clinchete de clopotei,

pentru a da, pe rand, cate un dar fiecarui copil…