Sunteți pe pagina 1din 28

TEMA: Tactica criminalistica

Tactica criminalistica ,ca parte integranta a stiintei criminalistice, reprezinta un sistem de teze generale si procedee
specific argumentate stiintific , bazate pe dispozitiile legii processual-penale sip e practica in domeniu, aplicarea
carora e menita sa asigure eficacitatea organelor de drept in timpul cercetarii faptelor infractionale si examinarii
acetsora in instant de judecata, tinind cont de particularitatiile si de sitautiile in care infractiunea a fost comisa.

In cazul utilizarii procedeelor tactice la cercetarea infractiunilor, se impune a respecta urmatoarele cerinte:
-accesibilitatea procedeului, corespunderea lui calificarii, precum si posibiliotatilor intelectuale si fizice ale ofiterului
de urmarire penala;
-ele trebuie sa corespunda intru rorul principilor legalitatii si recomandarilor criminalistice;
-nu trebyue sa injoseasca onoarea si demnitatea participantilor la process.Procedeul tactic nu va favoriza
dezvoltarea impulsurilor si simtamintelor josnice, nu se va baza pe falsuri, minciuna, nu va submina autoritatea
organelor de drept ;
-inofensivitatea procedeelor pentru viata si sanatatea cetatenilor, precum si din punct de vedere al pastrarii valorilor
material.
Corespunderea procedeului caracterului situatiei concrete de urmarire penala.
Decizia tactica poate fi determinate drept o concluzie a ofiterului de irmar. Penala cu privire la utilitatea,
oportunitatea unorm procedee, combinatii si operatii tactice, care trebuie effectuate pe cauza cercetata, luand in
consideratie materialele accumulate si sitiatia de urmarire penala create.
Procedeul tacticeste o recomandare argumentata stiintific cu privire la ordinea si modeul de actiune a ofiterului de
urmarire penala la solutionarea anumitor problem, realizarea unor actiuni concrete de urmarire in scopul asigurarii
eficacitatii lor cuvenite.
Operatiunea tactica prezinta un system de procedee tactice si masuri special de investigatii, elaborate si effectuate
in procesul cercetarii unei cause penale, realizate dupa un plan unic sub conduicerea generala a ofiterului de
urmarire penala, in vederea solutionarii unor sarcini care nu pot fi elucidate prin efectuarea unei actiuni separate.

2.Structura si continutul tacticii criminalistice


a) notiunea si locul criminalisticii in cerectarea si combaterea infractiunilor.Tactica crimin, este compartimentul
criminalisticii, care cuprinde sistemul de teze recomandari stiintifice privind organizarea si realizarea cercetarii unor
fapte infractionale.
b) situatiile de urmarire penala. Una din particularitatile cercetarii infractiunilor, dupa cum se stie, este faptul ca
avem de-a face , cu cunoasterea unor fenomene ce au loc in trecut si consecintele carora sunt fixate de organelle de
urmar. Penala.
c)versiunile de urmar. Penala.versiunea ca rezultate al unui complex process de gindire constituie o presupunere
verosimila referitor la fapta, actul, care a avut loc, persoanle implicate si mijloacele utilizate la atingerea scopului
infractional.
d)organizarea cercetarii infractiunilor.Pentru solutionarea reusita a sarcinilor cerecetarii cauzei penale, o mare
importanta are atit evaluarea corecta a situatiei de urmarire penala, cat si activitatea organitzatorica a organului de
urma. Penala.
E) planificarea cercetarii infractiunilor.Pe baza cunostintelor situatiei reale de urmarire penala, se elaboreaza
versiunile posibile intru stabilirea adevarului pe cauza cercetata, se efectueaza actiunile initiale procesuale si
masurile special de investigatii.
f) interactiunea in procesul cerectarii infractiunilor. Solutionarea sarcinilor procesului penal necesita folosirea nu
numai a mijloacelor procedural, ci si a diferitelor masuri special de investigatiee, legate de aplicarea fortelor si
mijloacelor operative.
Actiunea de urmarire penala poate fi determinate ca un ansamlu de activitatii si procedee, prevazute de Legea
processual-penala, asigurate prin constringere statala, care se efectueaza in cadrul unui process penal in scopul
depistarii, fixarii, ridicarii, verificarii si valorificarii datelor faptice ce au importanta si pot servi ca probe judiciare.
Sarciniile:
-Orientarea ofiterului de urmarire penala in circumstantele evenimentului care a avut loc si care urmeaza a fi
cercetat;
-Contracararea si prevenirea actiunilor infractionale si a altor actiuni ilegale, evitarea unor posibile , care indezirabile
consecinte pt societate sau pt stat;
- Contracararea mecanismului infractiunii comise;
-stabilirea , fixarea si ridicarea probelor infractiunii;
-identificarea, urmarirea si retinerea persoanelor banuite de savirsirea infractiunii;
-recuperarea pagubelor material si de alta natura, cauzate de actiunile criminale ale unor personae concrete,
-asigurarea participantilor la procesil penal si a membrilor grupei operative de cerectare;

2. Tema: Versiunile criminalistice


Versiunea criminalistica este explicatia verosimila referitor la natura, continutul , unele circumstante ale actiului
infractional, modeul de comitere si acoperire, participant, forma de vinovatie, mobilul si scopul urmarit, cauzele si
imprejurarile ce au determinat si favorizat savirsirea infractiunii savirsirea infractiunii, bazate pe datele administrate
in cauza.
Modul de aparitie si stabilire a versiunii este constituita din:
-administrarea informatiilor autentice de catre organul de urm. Penala, lucratorul operativ in urma cunoasterii
nemijlocite a evenimentu;lui ori a consecintelor lui, a documentelor.
-cercetarea minutioasa a acestor informatii , care formeaza temelia, baza versiunii;
-cercetarea imaginara a versiunilor cu excluderea consecintelor, in baza careia estecu putina de a deterima calea
verificarii fiecarei versiuni;
-verificarea practica a versiunilor ai aprecierea celor care corespunde sau care nu corespunde realitatii;

2.Genurile si clasificarea versiunilor criminalistice


Versiunile de urmarire penala include explicatiile organului de urmarire penala , care efectueaza urmarirea poenala
asupra circumstantelor ce constituie component infractiunii si urmeaza a fi supuse probarii in cazul penal.
Versiunile de investigare operative si de cautare sunt conditionate de activitatea lucratorilor operative care
desfasoara investigatia operative pina la pornirea urmaririi penale ori parallel cu cercetarea cazului
infractional.Elaborarea si verificarea versiunilor de investigatie operative si cautare, de obicei, asigura depistarea
suselor material de proba, descoperirea infractorului care se ascunde, gasirea averii sustrase, stabilirea persoanelor
disparate fara urma.
Versiunile de expertiza sunt elaborate de expertii in scopul clasificarii orientarii obiectelor cercetate, a unor urme, a
legaturilor reciproce intre indiciile ce le caracterizeaza , a causelor evenimenutului cerectat, de exemplu, la
executarea expertizei tehnico-incendiare.
Versiunile judecatoresti reprezinta explicatiile verosimile alejudecatoriloe care examineaza dosarul concret.Acestia,
avand rolul de abitur intre parti si conducand procesul de examinare a cauzei, stabileste pertinenta si acceptarea
probelor.
3.elaborarea versiunilor criminalistice.
1 .Particularitaiile contionutului indiciilor confruntate, specificul lor pentru cazul da tori alte cazuri.
2. Necesitatea confruntarii unor indicia.Cu cat mai mare coincidenta indiciilor lor infractiunile comise analogic , cu
atit este mai verosimil faptul ca aparitia lor se datoreaza uneia si aceleasi cause.
3. Prezenta distinctiilor esentiale dintre indiciile stabilite.In elaborarea versiunilor prin analogie este importanta
clarificarea specificului distinctiilor intre datele faptice, luand in consideratie caracteristica lor calificativa.
La elaborarea versiunilor crimin. In procesul cercetarii infractiunilor, se cere respectarea unor reguli ce determina
trasaturile principale ale versiunilor. Aceste reguli sunt:
1 .In orice cauza se elaboreaza absolut toate versiunile posibile.Nimeni nu poate neglija vreo versiune , fiindca
anume ea si poate fi apoi adeverita, confirma.Elaborind toate versiunile cele reale, avem apoi posibilitatea de a le
verifica si stabili obiectiv cele petrecute in cazul concret.
2.Elaboreaza versiunile crimin. Se efectueaza doar pe baza datelor faptice concrete, ce presupune studierea
nemijlocita de catre ofiterul d eurmarire penala sau expert, lucrator operativ, judecator a informatiilor reale privitor
la obiectele si fenomenele evenimentului in cauza, examinarea temeinica a depozitiilor martorilor, patimasilor,
banuitilor, inculpatilor, cercetarea documentelor, corpurilor delicte si altor material referitoare la dosar.
3.corespunderea versiunilor crimin. Datelor si metodelor stiintifice.
4.Orice versiune trebuie sa fie o presupunere concreta , obiectiv posibila.Versiunea crimin, se elaboreaza in scopul
clarificarii datelor faptice concrete ce constituie infractiunea ori pentru examinarea probelor cu ajutorul carora
urmeaza a fi stabilite aceste date.
5.elaborarea versiunilor se face de catre persoanele respective, imputernicite prin lege cu cercetarea si examinarea
cauzelor penale, efectuarea expertizelor.

4.Verificarea versiunilor crimin.


Versiunile criminalistice referitor la cazul penal concret constituie presupunerile verosimile asupra circumstantelor
necunoascute.Pentru ca aceste circumstante sa fie stabilite cu certitudine, versiunile inaintate trebuie
verificate.Prelucrarea logica prealabila a versiunilor elaborate este constituita din cateva etape:
1.Ofiterul de urmarire penala, procurorul , expertul, judecatorul trage concluzii din consecintele fiecarei versiuni
elaborate, apreciaza urmele existente ori cele care pot fi depistate in cazul respective, verifica masuri in care
versiunea concreta corepunde sau nu realitatii.
2.Subiectii versiunilor elaboreaza , chizbuiesc actiunile de urmarire penala concrete si organizeaza alte masuri ,
activitati, cu ajutorulu carora se pot convinge de existent consecintelor imaginate si a urmelor lor, asigura fixarea si
verificarea acestor urme.
3.Ofiterul de urmarireoenala , procurorul , expertul sau judecatorul apreciaza consecutivitatea , termenele si locul
efectuarii actiunilor planificate.
La verificarea versiunilor criminalistice elaborate, se cere respectarea unor reguli ce determina operativitatea,
operativitatea si calitatea rezultatelor obtinute.Aceste reguli sunt:
1.Toate versiunile elaborate de subiectul respective, in cadrul cauzei concrete, trebuie verificate in parallel ca sa nu
se piarda timpul, in cazul in care, de ex, se verifica doar una sau doua din cele elaborate, ca ,,cele mai probabile’’.
2.Versiunile elaborate pot fi verificate atit in mod processual , prin planificarea si efectuarea actiunilor respective de
urmarire penala, cat si in mod ope=erativ, prin intermediul posibilitatilor serviciilor special.
3.rezultatele ibtinute in urma verificarii versiunilor particulare pot fi utilizate ca temei pt elaborarea unor versiuni
generale.
TEMA 4. Organizarea cercetarii infractiunilor .
Organizarea cercetarii cauzei penale prezinta activitatea rationala a ofiterului de urmarire penala , care inclide un
anumit complex de decizii si actiuni orientate spre constatarea evenimentului ilicit, identificarea persoanei
infractorului, stabilirea vinovatioei acesteia si altor circumstante care au important apt solutionarea sarcinilor
procesului penal.
In functie de situatia create in momentul pornirii cauzei penale, organizarea cercetarii infractiunilor dispune de
urmatoarele variante:
-organizarea cercetarii in legatura cu faptul depistarii cazului prejudiciabil cand infractorul este retinut in flagrant sau
s-a autodenuntat.
-organizarea cercetarii in legatura cu examinarea materialelor dosarului special sau pe cauza disjungata.
-organizarea cercetarii in legatura cu depistarea infractiunii comise, cand autorul nu este cunoscut.

2. Elementele si scopurile organizarii cercetarii infractiunilor .


Studierea practicii organelor de urmarire penala ne permite sa delimitam cele mai caracteristici elemente ale
continutului activitatii lor in vederea organizarii si desfasurarii cerectarii infractiunilor.La ele se refera:
1) Obtinerea sau culegerea si analiza informatiei initiale despre infractiune
2) Efectuarea actiunilor de urmar. Penala initiale si de neamanat , a masurilor special de investigatii in legatura
cu cazul penal;
3) Elaborarea versiunilor de urmarire penala si planificarea cercetarii infractiunilor;
4) Efectuarea actiunilor ulterioare de urmarire penala si masurile special de investigatii;
5) Interactiunea organelor de umrar. Penala cu serviciile operative , tehnice , cu alte organe de drept, inclusive
din alte state, pt rezolvarea sarcinilor procesului penal.
6) Analiza si controlul activitatii de urmarire penal ape cazul concret.

Oragnizarea cercetarii faptelor penale are dreptr scop rezolvarea urmatoarelor sarcinii:

1. Contracararea imediata a infractiunii si localizarea consecintelor posibile ;


2. Clarificarea situatiei reale si adoptarea la timp a deciziilor calificatie cu privire la urmarirea penala a
persoanelor concrete;
3. Determinarea corecta a complexului de decizii si actiuni procesuale si neprocesuale necesare, a amsurilor
special de investigatii in situatia create, asigurarea solutionarii sarcinilor procedurii penale, protejarea
persoanei;
4. Asigurarea solutionarii sarcinilor procedurii penale , protejarea persoanei, societatii si statutul de infractiuni,
mentinerea ordinii de drept si apararea securitatii interne a statului
5. Indeplinirea masurilor necesare de profilaxie si preventive in legatura cu depistarea infractiunii.

TEMA : PLANIFICAREA CERCETARII INFRACTIUNII


1.Notiunea si principiile
Planificarea cerectarii cauzei penale este o activitate complicate de analiza si evaluare a situatiei si probelor
accumulate in cauza de catre ofiterul de urmarire penala si consta in intocmirea programului de lucru asupra tuturor
imprejurarulor de fapt, care urmeaza a fi stabilite pe cauza instrumentata.
Principiul individualitatii impune imbinarea judicioasa a sarcinilor generale cu cele particulare, determinarea
directiei si perspective cercetarii, orifinii si caracterul evenimentului, specificul legaturii dintre anumite date faptice si
informatiile despre ele.Acest principiu presupune raspunderea personala a ofiterului de urmar. Penala privind
efectuarea activitatilor concrete de urmarire penala si masurilor special de investigatii.
Principiul dinamismului presupune ca planul de cercetare a cauzei penale trebuie sa fie adoptat la diferite
imprejurari schimbatoare ale cauzei . ele nu poate fi utilizate decat pt o anumita perioada a urmaririi penale, acesta
necesitand a fi completat ori modificat in raport cu informatiile noi aparute in cauza.
2.Tipurile si etapele in planificarea cercetarii infractiunilor .
Sunt doua tipuri: planificarea generala a cercetarii cauzei si planificarea fiecarei actiuni de urm. Penale aparte.
Planificarea generala presupune:
1. Determinarea directiei investigatilor prin elaborarea versiunilor generale de urmarire penala.
2. Stablilirea sarcinilor urmaririi penale si determinarea obiectivelor probatiunii;
3. Nominalizarea actiunilor procesuale si masurilor specia;e de investigatie a altor amsuri necesare intru
solutionarea sarcinilor trasatem verificarea versiunilor elaborate.
4. Determinarea tacticii actiunilor procesuale peconizate

Planificarea fiecarei actiuni de urmar. Penale:


1. denumirea faptei supuse cercetarii si numarul cauzei penale;
2. Fabula actului infractional;
3. Versiunile de urmar. Penala elaborarea in baza datelor paftice accumulate in legatura cu cercetarea cazului.

In functie de etapele cercetarii , se disting genurike de planificare ce urmeaza:


1. Planificarea la etapa initial de cerectare.
2. Planificarea la etapa ulterioara de cerectare.

Planificarea efectuarii actiunii de urmar. Penale sau a masurii special de investigatii trebuie sa se materializeze
intr-un plan scris, care poate avea cele mai diverse forme, insa dupa continut.

TEMA: Interacțiunea în procesul cercetării infracțiunilor


1. Noțiunea și scopurile interacțiunii;
2. Formele și etapele interacțiunii.

Noțiunea și scopurile interacțiunii


Interacțiunea reprezintă o activitate bazată pe lege ori pe acte normative departamentale, coordonată
prin scopul, locul și timpul efectuării acțiunilor organelor speciale și de urmărire penală, independente
sub aspect administrativ unele de altele, precum și ale reprezentanților altor organizații, întreprinderi,
activitate ce se exprimă în îmbinarea rațională a mijloacelor și metodelor ce pot servi unui rezultat
comun, îndeplinirii sarcinii de depistare, curmare și descoperire a infracțiunii.

Scopurile:
- prevenirea și curmarea infracțiunilor, demascarea la timp a persoanelor implicate în săvârșirea
acțiunilor ilicite și tragerea lor la răspundere conform legii;
- efectuarea acțiunilor comune în vederea cercetării multilaterale, depline și obiective a infracțiunilor
comise, precum și a căutării infractorilor dispăruți;
- restabilirea onoarei, demnității cetățenilor, a altor drepturi încălcate în urma infracțiunii comise;
- asigurarea compensării prejudiciului material, cauzat în urma infracțiunii cercetate.

În majoritatea cazurilor de cercetare a infracțiunilor, ofițerul de urmărire penală interacționează activ cu


serviciile speciale de investigații, cu alte organe de drept, inclusiv din alte state și uneori cu anumite
ministere, departamente.

Formele de interacțiune

Informarea reciprocă la Planificarea în comun ori Participarea Îndepărtarea și


timp despre faptele coordonarea activității de lucrătorilor operativi îndeplinirea unor
infracționale și, pe descoperire, cercetare și la efectuarea unor delegații, comisii
parcursul cercetării, prevenire a infracțiunilor. acțiuni de urmărire rogatorii pe cazul
despre rezultatele obținute penală. cercetat.
ce prezintă interes
reciproc.

Etapele interacțiunii

Până la pornirea procesului penal În timpul cercetării infracțiunii în După trimiterea dosarului în
cauză judecată

TEMA -Tactica cercetării la fața locului


1) Noțiunea, scopurile sarcinile și genurile cercetării la fața locului
Definiție - Reprezentă o acțiune procesuală și de tactică criminalistică a OUP, ce rezidă în studierea, precdeperea
locului unde au parvenit consecințelor infracțiunii săvîrșite, depistarea, fixarea și ridicarea nemijlocită a urmelor
faptei prejudiciabile, stabilirea stării și proprietăților lor, indicilor și poziției reciproce a acestora, importante penru
cauza cercetată.

Fața locului numit și locul fapte reprezintă o suprafața determinată a terenului sau a încăperiiunde au parvenit
consecințe, fapte prejudiciabile survenite.Locul infracțiunii – terenul, incaperea, zona unde au fost indeplinite unele
acțiuni de pregătire și realizarea faptei ilicite.

Sarcinile generale-

 Clarificarea situației create drept rezultat al faptei prejudiciabile săvîrșite.


 Depistarea toturor genurilor, legăturilor reciproce în scopurilor identificării pe baza lor a mecanismului
actului licit sub toate aspectele.

Sarcini particulare-

 Fixarea și cercetarea fixării fața locului


 Constatarea caracterului de influență a infractorului asupra mediului ambian.
 Verificarea existenței victimei, și acordarea ajuorului medical.
 Descoperirea și ridicarea urmelor infracțiunii.
 Identificarea infractorului și motivelor infracțiunii.
 Constatarea cauzelor și condișiilor ce au favorizat înfăptuirea infracțiunii.
 Indentitificarea martorilor.
 Obținerea altor date necesare în scopul desfășurării altor acțiuni de UP și a măsurărilor speciale de
investigație.

Aspectele ce urmează a fi examinate în procesul cercetării la fața locului

 Locul faptei
 Împrejurarea de la locul faptei
 Cadavrul
 Urmele infracțiunii
 Obiectele și documentele ce au fost găsite la locul faptei.
Tipurile (genurile) cecetarii la fata locului

 Cercetarea terenului
 Încăperilor
 Examinarea obiectelor, documentelor
 Animalelor
 Cadavrelor umane sau animale
 Examinarea corpolală a persoanei

2. Principiile generale ale cercetării la fața locului- Clasificarea (tipuri) al cercetării la fața locului
A) Procedurale-legalitatea, existența ordonanței organului de UP, cu autorizația judecătroului ide instrucție.

 Antrenarea specialistului
 Consemnarea rezultatelor în procesul-verbal
 Inadmisibilitatea înjosirilor la UP

b) Principii cu caracter tactic-

 Oportunitatea cercetări- este necesitatea desfășurării imdeiate a cescetării la fața locului.


 Obiectivitatea – atitudinea imparțială a OUP la lucru efectuat.
 Complexitatea cercetării – semnifică aplicarea largă a mijloacelor tehnico-științifice și a metodelor de
culegerea a probelor, examinarea și fixarea probelor.contribuie la extinderea limitelor cercetării.
 Conducerea unică în timpul cercetării locului – presupune organizarea și efectuarea acestei activități de
la incaput pana la finele ei de către o singură pers, fără inlocuirea ei.
 Metodismul și succesiune cercetîrii la fața locului – organizarea corectă și planificată a oricărei acțiuni și
metodismul – presupune utilizarea metodelor și procedeelor eficiente.

Clasificarea (tipuri) cercetăr la fața locului


 Cercetarea inițială- prima cercetarea la Fața locului.
 Cercetarea repetată.
 Cercetarea suplimentară.Se examinează doar zonele de cercetarea incaperi, obiecte ce nu au fost
cunoscute la cercetarea inițială la fața locului.

3.Etapele cercetarii la fata locului , Modurile de cercatare la fața locului, Metode de cercetare la fața locului

a) Pregătire-
-I Fază pînă la momnetul plecării
 Clarificarea informațiilor de le pers ce au depus sesizarea.
 Luarea măsurilor de asigurare a locului evenimentului.
 Invitarea specialistului
 Verificarea mijloacelor tehnico-criminalistice
-II Faza. Efectuate la sosirea la fața locului.
 Izolarea locului faptei.
 Obținerea informației de la persoanelor prezente.
 Asistența medicală pentru persoanele ce necesită.
 Verificarea eficienței pazei și indepărtarea pers străine.
 Inspectarea teritoriului.
 Chestionarea martorilor oculari
 Determinarea modului de efectuare a locului faptei.
B)Etapa de lucru.
- Faza statică.
 Obiectele aflate la fața locului sunt examinate fară a i se schimba poziția.
 Se efectuază fotografierea sau autoînregisdtrarea urmelor obiectelor necesare, marcate cu plăcuțe
numerotate.
-Faza dinamică-
 Se realizează prin mișcarea și ridicarea obiectelor. Și examinarea lor.
 Ridicarea amprentelor de pe obiectele ce nu pot fi luate.
 Efectuarea fotografiei de nod și dealiu.
C) Etapa de documentare
 Întocmirea procesului verbal.
 Expedierea cadavrului la morgă.
 Împachetarea obiectelor depistate.

Modurile de cercatare la fața locului

Concentric- se efectuază de la periferie spre centru.ajungînduse la obiectele cele mai importante.

Excentric- de la centru spre periferie pornind de la cadavru spre ușă.

Frontal-cercetarea liniară a suprafeșei locului de la o graniță inițială până al o graniță opusă.

Metode de cercetare la fața locului

Subiectivă- OUP parcă ar merge ca infractorul.

Obeictivă- nu ține cont de căile deplasării infractorului.

4.Particularități tactice de cercetare le fața locului


 Mijloacele tehnice – de iluminare, optice –utilizate de depistarea urmelor, detectoare pentru depistarea
metalelor, aparate de măsurat, mijloace petnru ridicarea și ambalarea probelor, aparate pentru
consemnarea și inregistrarea UP, fotografii, magnettofon, mijloace de legătură.
 Poate fi utilizată și trusa criminalistică.

Efectuarea fotografiei la cercetarea la fata locului -

Fotografia nod-obținem in plan mărit obiectul ce ne interesează.

Fotografia schită-imaginea generală în care sa desfășurat evenimetul.

Fotografia de orientare.

Fotografia de detaliu- obaginea unor anumite urme sau a părții lor cu ajutorul riglei gradate.

Subiectul II. Examinarea cadavrului la faţa locului


2.1 (3) Descrieţi consecutivitatea examinării cadavrului la faţa locului
Tactica examinării exterioare a cadavrului la faţa locului cuprinde două faze: examinarea generală şi
examinarea detaliată:
Examinarea generală a cadavrului include: fixarea poziţiei cadavrului şi situarea lui la faţa locului;
starea exterioară a cadavrului şi a hainelor de pe el; uneltele, mijloacele de pricinuire a morţii, descoperite pe
sau alături de cadavru.
Examinarea detaliată a cadavrului presupune studierea minuţioasă a hainelor, corpului, obiectelor,
actele descoperite asupra cadavrului.
Cu ocazia examinării exterioare a cadavrului la faţa locului se impun a fi cercetate în mod obligatoriu
şi fixate în procesul-verbal:
1. Poziţia cadavrului şi situarea lui Ia locul faptei.
2. Starea exterioară a hainelor de pe cadavru.
3. Uneltele de pricinuire a morţii, descoperite pe sau alături de cadavru
4. Albia cadavrului.
5. îmbrăcămintea de pe cadavru.
6. Cadavrul şi leziunile lui
7. Obiectele descoperite în buzunarele şi în alte părţi ale îmbrăcămintei cadavrului
2.2 Analizaţi metodele fixării fotografice a cadavrului.
In conformitate cu regulile tactice, formulate In baza practicii generalizate, la locul faptei se produc
patru genuri de fotografii: fotografia de orientare, fotografia-schiţă, cea de nod şi cea de detaliu.
Fotografia de orientare serveşte la fixarea locului faptei cu unul sau mai multe puncte de orientare.
O atare fotografie trebuie să permită identificarea locului unde s-a săvârşit fapta ilicită. La faţa locului
organul de cercetare stabileşte parametrul locului faptei şi concomitent fixează punctele de reper ale
acestuia. Ele pot fi ansambluri de clădiri sau o singură clădire cunoscută după destinaţie (şcoală, spital, gară
etc), diferite indicatoare de străzi, borne kilometrice, un iaz, râu şi chiar unele demente de ordin topografic
ale terenului deschis (fig. 15).
Fotografia-schiţă se aplica pentru înregistrarea fotografică a locului propriu-zis al faptei, izolat de
mediul înconjurător. Ca şi fotografia de orientare, se execută la faza iniţială de cercetare, insistându-se atât
asupra tabloului în întregime al locului faptei, cât şi asupra tuturor obiectelor din perimetrul acestuia.
Fotografia-schiţă poate fi unitară, când locul faptei este reprodus pe o singură fotografie, şi în forma
unei serii de fotografii, în care locul faptei este fixat pe sectoare.

Fotografia de nod se referă la înregistrarea unor obiecte apreciate ca fiind principale, datorită
faptului implicării lor în activitatea infracţională, sau care reprezintă consecinţele infracţiunii. Ca principale
pot fi considerate cadavrul in cazul unui omor, mijloacele de transport avariate în cazul unui accident de
circulaţie, uşa forţată in urma unui furt, armele şi instrumentele folosite în timpul săvârşirii infracţiunii ş.a.
Fotografia de detaliu se aplică la faţa locului pentru fixarea urmelor infracţiunii şi a obiectelor
considerate corpuri delicte. Scopul acestei fotografii este, pe de o parte, de a fixa şi a demonstra prezenţa la
faţa locului a anumitor urme (de mâini, de picioare, de instrumente, ale mijloacelor de transport etc.) sau a
unor obiecte ( o armă, un tub de cartuş, un topor, un obiect de îmbrăcăminte etc.) într-un mod sau altul
exploatate de făptuitor sau de alte persoane implicate, iar, pe de altă parte, de a reda caracteristicile generale
şi individuale ale urmelor şi obiectelor-corpuri delicte.
La etapa finală a cercetării la faţa locului se înfăptuieşte fixarea procesuală a rezultatelor ei. Se întocmeşte
procesul-verbal de cercetare la faţa locului, schemele necesare, se ambalează şi se
sigilează obiectele ce urmează a fi ridicate. Fotografiile obţinute se anexează la procesul-verbal de cercetare
la faţa locului. Procesul –verbal este semnat de toţi participanţii la cercetare.

2.3. Actiunile OUP la etapa de documentare:


1) intocmirea P-V de cercetare a locului fapte,
2) prezentarea tuturor obiectelor, urmelor membrilor echipei de cercetare;
3)ambalarea obiectelor/urmelor si sigilarea lor.
Dupa aceasta toti membrii echipei i-au cunostinta cu P-V, duoa care semneaza fiecare.
Conform CPP, despre efectuarea cercetării la faţa locului, examinării corporale, examinării cadavrului,
exhumării cadavrului, reconstituirii faptei şi experimentului se întocmeşte proces-verbal în conformitate cu
prevederile art.260 şi 261, în care detaliat se expun toate circumstanţele, mersul şi rezultatele acţiunii
procesuale respective, particularităţile mijloacelor tehnice utilizate. La procesul-verbal se anexează schiţe,
proiecte şi materiale ce reflectă utilizarea mijloacelor tehnice.
Documentaea contiunutul procesului verbal de cecetarea la fata locului.
Partea introductive cuprinde: data luna anul, locul, functia gradul, numeel penumele pers participante,
temeiul motivul, refeiea art din cod, timpul inceperii si terminarii
Partea descriptive: caracteristica generala a locului faptei amplasamentul , intraire iesirile, decscrieia
peretilor tavanului podelei , toate obiectele de cercetare modul de fotografierea,descrierea exacta si
succesiva a tutror celor descoperite
Partea finala : obiectele care au fost ridicate , planurle scemele desenele, locul unde a fost trabsporatta
cadavru, mijloacele tehnico crim utilizate.
1.Noțiunea, sarcinile și importanța audierii

Audierea este o acțiune de urmărire penală și de


tactică criminalistică ce constă în obținerea, în
corespundere cu prevederile Codului de procedură
penală, de la persoana citată sau prezentată a
declarațiilor referitor la circumstanțele și alte date ale
faptei cercetate și fixarea acestora în procesul-verbal
respectiv.

În funcție de subiectul care După consecutivitatea


dă declarații, audierea poate și scopul urmărit,
fi de următoarele tipuri: audierea poate fi:

-audierea părții vătămate -primară sau


(art.111 CPP RM); inițială;

-repetată;
-audierea părții civile și
civilmente responsabile
(art. 112 CPP RM);
-suplimentară.

-audierea martorului (art.


105-110 CPP RM);

-audierea bănuitului ,
învinuitului, inculpatului
(art. 103-104 CPP RM);

-audierea expertului (art.


153 CPP RM).
În cadrul audierii pot fi soluționate următoarele sarcini:
1) stabilite circumstanțele ce formează obiectul probării (evenimentul infracțiunii, persoanele implicate în
aceasta, vinovăția lor, caracterul și mărimea daunei cauzate prin infracțiune, existența bunurilor destinate sau
utilizate pentru săvîrșirea infracțiunii sau dobîndite prin infracțiune, cauzele ce au favorizat comiterea
infracțiunii etc.);
2) 2) clarificate circumstanțele ce nu formează obiectul probării, dar sunt necesare în atingerea scopurilor
intermediare ale cercetării (de exemplu, informațiile utile pentru reținerea infractoruluii ce se ascunde de
urmărirea penală);

3) 3) verificate anumite circumstanțe în scopul administrării probelor (de exemplu, informațiile privind locul de
dosire a averii sustrase ori datele referitor la martorii oculari ai evenimentului cercetat);
4) 4) identificate circumstanțele, cunoașterea cărora este necesară pentru verificarea și evaluarea probelor (de
exemplu, datele cu privire la relațiile reciproce din trecut dintre victimă și învinuit, informațiile privind
persoana martorului);

5) 5) evaluate circumstanțele care, neavînd o importanță de probă, pot comporta un caracter tactic (așa se
prezintă, de exemplu, informațiile referitor la particularitățile psihice, fizice a persoanei ce urmează a fi
audiate sau reținute, precum și datele privind deprinderile, înclinațiile capacitățile anumitor persoane și în
funcție de care pot fi variate procedeele tactice criminalistice).
2.Reguli și principii generale ale audierii
În niciun caz, la audiere ofițerul de urmărire penală sau altă persoană care efectuează această acțiune procesuală nu are
dreptul:
1.să-l provoace pe cel audiat, să sugereze răspunsuri, să ignore cele declarate, să falsifice sau să denatureze declarațiile
respective, să aplice forța fizică față de el; să-l înjosească pe cel audiat; să impună propria voință,să dicteze; să
amenințe audiatul; să promită ceva, să înjure; să mintă;să strige;

Principiile generale ale tacticii audierii sunt:


1) caracterul activ al ofițerului de urmărire penală, Presupune că ofițerul de urmărire penală trebuie să dețină
inițiativa și să dirijeze toată procedura acestei importante acțiuni procesuale, utilizînd procedeele tactice.
2) perseverența ofițerului de urmărire penală în atingerea scopului scontat, Presupune efectuarea acestei acțiuni
procesuale după o anumită pregătire profundă și un plan bine chibzuit pentru a obține de la cel audiat a
anumitor date (depoziții), și nu a oricărei informații.
3) obiectivitate și plenitudine, Se manifestă in aceea că ofițeru de urmărire penală nu trebuie să neglijeze
declarațiile făcute de audiat, dacă ele se referă la cazul cercetat sau să le modifice, consemnîndu-le în
procesul-verbal al audierii, după bunul său plac.
4) evidența particularităților psihologice ale persoanei audiate. Se manifestă in aceea că ofițeru de urmărire
penală nu trebuie să neglijeze declarațiile făcute de audiat, dacă ele se referă la cazul cercetat sau să le
modifice, consemnîndu-le în procesul-verbal al audierii, după bunul său plac.
3.Procesul psihologic de formare a declarațiilor părții vătămate și martorilor infracțiunii
Depozițiile martorilor și părții vătămate se formează treptat, presupunînd cîteva etape (faze) succesive:
a) recepția informațiilor– primă etapă în care martorul, partea vătămată, prin mijlocirea organelor de simț, percepe
fapte legate de infracțiunea săvărșită și persoanelor implicate în aceasta. Recepția reprezintă reflecarea în conștiința
omului a datelor referitoare la cele observate (fenomene, obiecte, persoane etc). Ea se realizează în baza senzațiilor și
percepției, aceasta constituind faza inițială a procesului psihologic (psihic) de cunoaștere. Printre factorii obiectivi de
natură să influențeze percepția de către victimă sau martor a faptelor legate de săvîrșirea unei infracțiuni menționăm:
distanța, durata percepției, condițiile de iluminare în care a avut loc recepția, unghiul de observație, facorii de bruiaj,
starea(calitatea) organelor receptive, gradul de instruire, vîrsta, profesia, starea fizică sau psihoafectivă, atenția
martorului, părții vătămate.
b) prelucrarea și memorarea informației percepute, adică evalurea și stocarea acesteia, Prelucrarea informației despre
fapta infracțională constă în expunerea, transmiterea celor percepute unor persoane (rude, cunoscuți, străini) cu scopul
de a-i familiariza, preîntimpina, convinge sau obține sprijinul lor în cele întîmplate. Factorii care influențează procesul
de memorizare sunt: 1) afecțiunile psihofiziologice cauzate de diverse maladii și de vîrstă, care intensifică prosecul
uitării; 2) gradul de înțelegere a fenomenelor percepute; 3) starea emoțională cauzată de fenomenele percepute; 4)
intervalul de timp care desparte momentul perceptiv de cel al reproducerii.
c) reactivarea și reproducerea informației reținute prin comunicarea orală sau scrisă ofițerului de urmărire penală sau
instanței de judecată în procesul audierii. Reproducerea constă în reactualizarea mintală de către martor, victimă a
informației percepute la locul faptei, selectate și păstrate într-o anumită ordine prin memorie și apoi în redarea lor
verbală sau în scris la cererea organului de urmărire penală sau instanței de judecată. Ca proces al memoriei, prin care
se reactualizează segmente din experiența subiectului, reproducerea depinde, la rîndul ei, de mai mulți factori: 1) de
capacitățile și calitățile personale ale martorului, victimei; 2) de condițiile și împrejurările în care se desfășoară
audierea acestuia; 3) de comportarea tactică a ofițerului de urmărire penală.
4. Organizarea și pregătirea către audiere
Organizarea audierii persoanelor în procesul penal presupune:
a) stabilirea cercului persoanelor (martorilor, părților vătămate, bănuiților, învinuiților sau experților) care
urmează a fi audiate într-o perioadă anumită de timp (o zi, două, o săptămînă, o lună etc.);
b) selectarea unor martori, părți vătămate sau bănuiți care urmează a fi audiați, în primul rînd sau în mod de
urgență;
c) stabilirea timpului și orînduielii (succesiunii) în care aceștia trebuie audiați
d) determinarea participanților la audiere (avocaților, specialiștilor, translatorilor, reprezentanților legali);
e) citarea persoanelor care trebuie audiate (prin telefon, citație scrisă etc.).
În cadrul pregătirii către audiere este necesar:
a) a studia temeinic materialele cauzei cercetate și a determina obiectul audierii;
b) a studia persoana care urmează a fi audiată;
c) a determina locul și timpul audierii persoanei concrete;
d) a întocmi planul viitoarei audieri cu indicația procedeelor tactice criminalistice și materialelor probatorii care
pot fi utilizate în cadrul audierii
e) a pregăti materialele necesare (probele) care pot fi utilizate în caz de necesitate la audiere.
Procesul de pregătire către audiere se desfășoară sub trei aspecte:

1) sub aspect tactic criminalistic, Pregătirea către audiere presupune înarmarea ofițerului de urmărire penală cu
anumite informații, inclusiv rezultate din activitatea specială de investigații, probe acumulate în cauza cercetată, date
referitor la persoana ce urmează a fi audiată, documente etc., care în caz de necesitate, în funcție de poziția care o
poate ocupa audiatul, vor fi utilizate pentru atingerea scopului acțiunii preconizate de urmărire penală.
2) sub aspect special, Pregătirea către audiere constă în studierea și cunoașterea unor probleme de specialitate ale
persoanei care urmează a fi ascultată. Aceasta nu este domeniul juridic și ofițerul de urmărire penală, de obicei, nu
este competent în el (de exemplu, în tehnică, contabilitate, medicină etc
3) sub aspect psihologic, Pregătirea către audiere presupune mobilizarea cunoștințelor și capacităților ofițerului de
urmărire penală pentru efectuarea cu succes a acestei acțiuni procesuale și de tactică criminalistică în orice situație (de
conflict sau fără de conflict).
5. Etapele audierii
Sistemul și consucutivitatea activității ofițerului de urmărire penală la audierea persoanelor în procesul penal este
divizat în mai multe etape. Printre acestea se pot numi patru etape caracteristice (clasice):
1.etapa introductivă a audierii- Constă în aceea că ofițerul de urmărire penală se prezintă celui chemat (adus) pentru a
face declarații. După aceasta el stabilește identitatea persoanei citate sau aduse organului de urmărire penală,
explicîndu-i calitatea acestuia și cauza în care el participă. Stabilind datele personale, este necesar de a-i explica
persoanei respective drepturile și obligațiile sale, prevăzute de legislația procesual-penală, conform statutului său în
cauza concretă.
2) relatarea liberă- Începe cu propunerea ofițerului de urmărire penală persoanei audiate de a expune anumite date
despre fapta cercetată, despre anumite persoane implicate în aceasta sau alte circumstanțe pe cauza cercetată.
Relatarea liberă a audiatului presupune expunerea persoanei respective a celor cunoscute de el si importante pentru
cauza concretă.
3) etapa ascultării dirijate (întrebări-răspunsuri- Ofițerul de urmărire penală, călăuzindu-se pe planul pregătit cu
întrebările formulate, pornind de la obiectul audierii pe cazul concret, adresează persoanei respective anumite întrebări
la care urmează și răspunsurile respective. Toate aceste întrebări se consemnează în procesul-verbal, precum și
răspunsurile audiatului.
4) documentarea audierii- Ea constă în întocmirea procesului-verbal respectiv după însemnările (notițele) făcute pe
parcursul audierii și datele memorizate de ofițerul de urmărire penală.

6. Situațiile tactice ale audierii


Procesul de audiere, indiferent de statutul celui audiat, poate decurge în două situații tipice:
1) de conflict- Îi este caracteristic rivalitatea și opunerea de rezistență din partea celui audiat. În procesul
audierii, situațiile de conflict se formează mai des între ofițerul de urmărire penală și martorul
neconștiincios, pătimit, bănuit ori învinuit care poate fi culpabil sau nevinovat.
În practică, se întîlnesc doua genuri ale situațiilor de conflict: concurența strictă (cînd există interese contrare
și cîștigul unei părți înseamnă pierderea celeilalte) si concurența vulnerabilă (cînd scopurile ambelor părți nu
coincid doar parțial).

2) fără de conflict- Presupune o coincidere completă sau parțială a intereselor de care se conduc
participanții la audiere, un caracter nu contradictoriu al scopurilor spre atingerea cărora sunt îndreptate
eforturile ambelor părți la etapa dată a cercatării. Asemenea situații se formează, atunci cînd ofițerul de
urmărire penală are în fața lui un participant la proces conștiincios, care este gata să comunice informațiile
necesare ori să înfăptuiască (recunoască, demonstreze) acțiunile solicitate.
6. Procedeele tactice de audiere a martorilor și părții vătămate
.În general, procedeele tactice, ce constituie tactica audierii martorilor și a părților
vătămate, după scopul urmărit prin aplicarea lor, se subdivid în trei categorii.
1) prima categorie include procedeele tactice destinate stabilirii contactului psihologic, acesta
prezentînd unul din principalii factori de care depinde succesul sau insuccesul audierii.
2) categoria a doua cuprinde procedeele menite să acorde martorilor, părții vătămate ajutorul necesar la
reactivarea memoriei și reproducerea datelor recepționate în urma contactului cu fapta sau
împrejurările acesteia. Știința criminalistică a elaborat un șir de procedee tactice de acordare a
ajutorului persoanei audiate în amintirea faptelor și a circumstanțelor uitate:
a) asigurarea condițiilor normale la audiere ce nu sustrag atenția martorului ori a părții vătămate de la
diferite evenimente, lucruri;
b) b) formularea întrebărilor ce activează la persoana audiată așa-numitele legături de asociație;

c) ) prezentarea martorului, victimei a unor obiecte, document


d) formularea întrebărilor care activează percepțiile lui auditive;
e) familiarizarea cu depozițiile altor persoane;
f) confruntarea;
g) audierile repetate ale martorului.

3) în categoria a treia se înscriu procedeele tactice de influență psigologică în situația în care se impune
depășirea declarațiilor.
8.particularitati tactice de audiere a martorilor si partii vatamate, care fac declaratii mincinoase sa se
eschiveaza de a face declaratii

In unele situatii la audierea martorilor, partii vatamate, ofiterul de urmarire penala se poate confruta cu
prezentarea denaturata a faptelor , ce intereseaza cercetarea cauzei..Prin aceia ei depun declaratii cu
falsificarea faptelor, ori refuza sa faca anumite declaratii pe marginea cauzei cercetate.Acest lucru unii
martorii sau victim il pot face din diverse motive: ura, dorinta de razbunare, interesati material, intelegere
prealabila cu infractorii. Persoanele chemate pentru a depune declaratii in calitate de martori sau parte
vatamata sunt obligati sa fie sinceri cu reprezentantul organului de urmarire penala sau instant de
judecata.Pentru declaratii mincinoase, refuzul sau eschivarea de a face declaratii , ele pot fi trase la
raspunderea penala, confom legislatiei.
Printre rezultatele mai multor cercetari stiintifice, exista diverse categorii de factorii si motive, care
determina martorii, victimele sa prezinte declaratii mincinoase:
1.Cointeresarea materiala sau morala ca rezultat al cauzei datorita raportului de legatura cu invinuitul,
inculpatul sau alta parte in process: legaturi de rudenie, primire de bani, buna sau rea vecinatate,
colegialitate de serviciu sau de studii, rivalitate, dusmanie, inrarire, invidie, simpatie.
2.Sentimental de frica inspirit de monstruozitatea celor implicate in process sau datorita presiunilor directe
exercitate de catre persoanele cointeresate( rude ale infractorului, prieteni, complici, avocati)
3.Sentimental de inoportunitatea obligatiilor impovaratoare de martori , victim, tendinta de a Evita
eventualele chemari in fata organului de urmarire penala si in instant de judecata.
4.Atitudinea negative a persoanelor cu antecedente penale fata de organelle de urmarire penala in legatura cu
efectuarea justitiei neechitabile, determinate de relatiile avute cu aceasta anterior.
De exenplu, motive la depunerea declaratiilor false de catre martor, dupa cum demonstreaza practica pot fi:

- Lipsa de curaj m frica de a strica relatiile sale cu alte persoane – parti in cauza cercetata;
- Dorinta de a-l ajuta pe banuit, invinuit, inculpate sa se eschiveze de raspunderea penala
- Frica de razbunare din partea banuitului, invinuitului, rudelor sau cunostintelor acestora.
- Tendinta de a ascunde unele actiuni proprii ilegale, comportamentul propriu amoral sau chiar
infractional in anumite situatii,

Art, 312 si 313 Cod penal acestea fiind insotite de explicatiile urmarilor care pot avea loc si consecintele
pentru martorul respective. La audierea repetat sau detaliata, martorul poate modifica declaratiile sale,
afirmand ca veridica este ultima marturie.
Efectuarea unor confruntari, in scopul demascarii declaratiilor false ale martorului , ca procedeu tactic intrul
totul corespunde prevederilor si tacticii criminalistice de efectuare a confruntarii ca actiune procesuala si de
tactica criminalistica care in detalii va fi prezentat in capitolul urmator.
Procedee tactice de audiere a martorilor si part vatam
Calitatea de martor este atribuita pers care poseda informaltii cu privire la vreo circumstanță care urmeaza sa fie
constatata in cauza.Parte vatamata este considerata pers fiz sau jur careia i sa cauzat prin infractiune yn prejudiciu
moral, fizic sau material, recunoacuta in aceasta calitate, conform legii, cu acordul ei.
Prin actul procedural de audierw se intelege ca martorul, partea vatamata, la care exista fie o certitudine, fie o
presupunere ca detin informatii in legatura cu infractiunea sau faptuitorul acesteia, aunt chemate sa dea declaratii,
explicatii in fata ofite de urm pen.Scopul audier martorilor in proces penal il conatituie obtinerea unor declaratii
sincere, complete si nepartinitoare asuora tuturor circumstabteloe infractiunii si datelor referitoare la faptuitorul
acesteia.
Pwnteu refuzul sau eschivarea dw a facw declaratii, precum si pt decalartii mincinoase, ei pot fi trasi la rsp pen.
Despre aceasta ei sunt informati la etapa introductiva a audierii.
Procedeele tactice se subdivid in trei categorii:
1. Destinatw stabilirii contactului psihologic
2. Procedee menite sa acordw martorilor, p. v. Ajutorul necesar la reactivarea memoriei si reproducearea
datelorreceptionate in urma contactului cu fapta sau imprejurarea acesteia.
3. Procedeele de influenta psihologica in situatia in care se impune depasirea declaratiilor.
Stiinra criminalistica a elaborat procwdee tactice de acordare a ajutorului persoanei audiatw in amintirea faptelor si a
circumstanţelor uitate.
1. Asigurarea conditiilor normale de audiere ce nu sustrag martorul sau p v de la diferite evenimente, lucruri. Ofit
de urm pen va crea conditii de audirw favorabile pt amintire: liniate in birou, lipsa ibiectwlor ce ar sustrage
atwntia martorului etc.
2. Formularea inrebarilor ce activeaza la persoana audiata asa- numitele legaturi de asociatie. Amintirea prin
asociatii se intemeiaza pe verosimilitatea exiatentei legaturii intre obiectele si fenomenele percepute. Asociatia
pein contingenta presupune ca, amintindu-i celui audiat despre un fapt care are o anumita importanta pentru el, si
deapre un alt fapt contiguu cu cel precedent dupa timp, ofit de urm pen trezeste amintirea de asociatie despre
acest fapt.
3. Prezentarea martor, ictimei a unor obiecre, documente. Pt a-i înviora memoria audiatulyi, lui i se prezinta
obiecte, documente pe care el le-a cunoacut in legatura cu wvwnimentul cercetat. Examinind aceste obiectw ai
documente poate sa-si aminteascalocul ai alte circumstanţe in care el le-a vazut.
4. Formularea intrebarilkr care activeaza perceptiile lui auditive.
5. Familializarea cu depozitiile altor pers. Martor, p v i se vor aduce la cunoatinta P-V nu in intregime, dar numai
unele extrase, se vor citi doar fragmente referitoare la circumstanţele in care acest fapt a avut loc.
6. Confruntarea. Prezenta altui participant la confruntarw, obtonerea declaratiilor acestuia pot favoriza animatia
memoriwi martor si a aduce la amintirea despre evenimentele petrecute.
7. Audierile repetate ale martor. Audierea repwtata duce la amintirea celor uitate. Audiwrea repetata se bazeaza pe
amintirile de continut. Se va efectua in alt plan, sub alt aspect divers de prima audiere. Dupa prima audoere of de
urm pen trebuie sa avertizeze mart ca el sa nu povesteasca nimanui despre audierea efwctuata. La inceputul aud
repetate trebuie de clarificat daca na comunicat cu cineva deapre faptele cu interes pt cercetare si daca a
comunicat, atunci cu cine, despre ce, cind si unde.
Of de urm pen poate interveni cu 3 genuri de intrebari : de completare, de precizare, de verificare. Intrebarile ce
urmeaza a fi adresate trebuie sa fie directe, clare, formulate laconic, sa fie expuse intr-un limbaj accesibil persoanei
audiate etc
9. Modalități speciale de pregătire și efectuare a audierii martorilor protejați
Măsurile urgente aplicate, în privinţa participantului la procesul penal, de organul de urmărire penală constau în:
a) asigurarea pazei personale, pazei locuinţei, a reşedinţei ori a bunurilor;
b) interceptarea comunicărilor ei în condiţiile Codului de procedură penală;
c) supravegherea prin intermediul mijloacelor audio/video în condiţiile Codului de procedură penală;
d) plasarea temporară într-un loc sigur;
e) protejarea deplasării sau limitarea deplasării
f) eliberarea mijloacelor speciale active şi pasive de protecţie personal
În cadrul procesului penal pot fi aplicate, în privinţa persoanei protejate, următoarele măsuri de protecţie:
a) protecţia datelor de identitate;
b) audierea cu aplicarea unor modalităţi special schimbarea domiciliului sau locului de muncă ori de studii;
c) schimbarea domiciliului sau locului de muncă ori de studii;
d) schimbarea identităţii, schimbarea înfăţişării;
e) instalarea unui sistem de alarmă la locuinţă sau reşedinţă;
f) schimbarea numărului de telefon
g) ) asigurarea protecţiei bunurilor
h)

Persoana protejată are dreptul:

a) să solicite revizuirea programului de protecţie în cazul în care există temeiuri rezonabile de a


considera că ea însăşi ori membrii ei de familie sînt sau pot fi ameninţaţi cu moartea, cu aplicarea
violenţei, cu deteriorarea sau distrugerea bunurilor ori cu alte acte ilegale;
b) b) să propună reprezentantului organului abilitat aplicarea unei anumite măsuri de protecţie
c) c) să refuze aplicarea unei măsuri de protecţie în cazul în care aceasta contravine convingerilor sale
morale şi religioase sau normelor de etică;
d) să semneze acordul de protecţie
e) să fie informată cu privire la toate măsurile de protecţie care îi pot fi aplicate şi cu privire la
drepturile şi obligaţiile sale.
Persoana protejată este obligată:

a) să furnizeze informaţiile pe care le deţine prin depunere a declaraţiilor sau sesizărilor la organele de
urmărire ori a declaraţiilor în instanţă de judecată;
b) să se conformeze măsurilor de protecţie prevăzute în programul de protecţie, îndeplinindu-le cu stricteţe;
c) să nu divulge datele privind măsurile de protecţie, alte date referitoare la programul de protecţie
menţionate în acordul de protecţie;
Procedee tactice de Audierea banuitului si invinuitului

Audierea b. i se efectuiaza in situatii de conflict, cu exceptia anumitor situatii cind b. I recunoaste vinovatiea Dupa ce
banuitul invitui de buna cred, a finalizat expunerea declaratiilor ofiterul de urma penala ii poate adresa intrebari
precizind sau verificind declaratiile clarificarea motivelor comiterii de infractiune date ce cacracterizeaza
persomalitatea lui circumstantele care favorizeaza sau atenuiaza si participantii sau compliticele. Verificarea
imposibilitatii autocalomnii. Stablirea contactului psihologic care ar permite studierea detaliata a persoanalitatii si
depistarea calitatii vulnerabile si puternici.

Procedee tactice de audeierea banuit inv de rea credinta :

Stimularea calitatilor pozitive ale b sau inv – poate contribui la stimularea de catre ofiter de urm p a calitatilor
positive sau invinuitului. Este oportun de ai aminti si insemnatatea caintei sincere.

Detalizarea si concretizarea declaratiilor facute - ofiterul trebuie sa asculte atent referitor la circumnstantele
infractiunii este obligat sa formulize intrebari ca sa obtina declaratii concrete si detaliate

Efectuarea audierii repetate- a unor si aceleas si fapte si circumstante, ofiterul la audierea repetata trebuie sa
explice audientului ca a apurt necesitatea de a concretiza depozitiile depuse anterior, adresindui intrebarile
pregatite. Scopul audierii repetatea este demascarea coradictiilor si necorespunderilor din declaratiile facute .

Utilizarea probelor existente- care demostreaza vinovatia lui, astfel il va determina sa se dezica de la tactica de
depunere a declaratilor false si va depune declaratii veridice. Probele trebuie sa fie verificate minutios inainte
prezentarii lor in caz contrar banuitul sau invinuit va crede ca ofiterul de urm penala nu dispune de date autentice.

Observarea comportamentului si reactiiei la audierea invinuitului si invinuitului pentru a intelege ce intrebari poti sa
mai dai pentru aflarea adevarului.

Utilizarea datelor operative si special de investigatie- obligatoriu nu trebuie de divulgate sursa de obtinere a acestor
date

Efectuaria confruntarii – e un procedeu tactic cu caracter coplimentar. Importanta confruntarii consta in clarificarea
faptei ilicite, circumstantelor, imprejurarilor de fapt ale evenimentului cercetat. Scopul confruntarii in aceste situatii
este demascarea infractorului prin inlaturarea divergentilor existente intre declaratiile lui si declaratiile persoanei de
buna credinta care anterior a depus declaratii.

Documentarea audierii in procesul penal

Declaratiile martorul victim banuitilor invinuitilor si expertilor depusa in cadrul audierii, se consemneaza in procesul
verbal ca mijloc facultativ pot fi utilizate inregistrarile audio si video. P.V incepe cu denumirea acestei si indicatii
privind statutul celui audiat locul si data intocmirii doc precum si momentul inceperii si al finalizarii actiunii date.

In partea introductiva a procesului verbal se va consemna functia gradul numele si prenumele pers care a efectuat
act respective nume prenume fiecarei persoane care a participat dupa care se stabilesc datele concrete a persoanei
audiate. Deasemenea se va consemna ca celor audiati li se explice drepturile si oblig lor si ca au fost preintimpinat
de raspundere penala.

In partea descriptive se expun declaratiile audiatului care se consemneaza la persoana intia singular el trebuie sa
tinda la inregistrarea cit mai complete si precisa si veridical relatate de cel audiat deasemeni chiar si stilul libajului de
vorbire. Deasemeni nu se introduce cuvintele scriboase sau injuraturile si cele care se repeta. Daca audiatul doreste
singur sasi scrie raspunsurile in proces el dispune de aceasta posibilitate
Tema: Perchezitia
Definitie: o actiune de urmarire penala si de tacica criminalistica ce consta in examinarea incaperilor edificilor
zonelor de localitatii ori a persoanelor in scopul depistarii si ridicarii obiectelor sau documentelor cu importanta
probanta pentru cauza penala cercetata.
Sarcinile perchezitie : descoperirea de obiecte sau inscrisuri ce contin sau poarta urme infractiunii ; descopeirea de
obiecte, inscrisuri sau valori care au fos folosite sau destinate sa serveasca la comiterea infact.; descoperirea ob
inscrisuri sau valori produse ale infractiunii : indentificarea si ridicarea bunurilor provenite din infractiune:
descoperirea persoanelor private nelegitim de libertate sau care se sustrag de la urm penala; descoperea pers disparate
a cadavrelor sau a partilor din cadavru; descoperirea unor ob material illegal detinute.
Temei de fapt al perchezitie: oganul de urmarie p este in drept sa efectuieze perchezitia daca probele acumulate
demonstreaza ca intr-o anumita incapere se afla sau o anumita persoana detine instrumente ce au servit la savrisirea
infractiuni precum si alte obiecte importante pt cauza.
Temei de drept sau juridic – ordonanta motivate a org de urm p, si autorizatia jud.
Genurile perchezitiei si Clasificarea perchezitiei :1. Perchetia corporala- se efectuiaza prin cautarea de obiecte
documente sau urme pe corupul pers. pe in interiorul imbracamintei incaltamintei deasemeni se examineaza si obiecte
portabile de uz personal.
2. Perchezitia incaperilor – care se divizeaza in doua categorii 1. De locuit cu toate anexele 2 de serviciu 3. Spatiu
deschis- terenuri aflate in proprietatea unei persoane exclusive
4. Mijloacele de transport- prezinta sau formeaza ob in cazul in care persoana sa folosit de ele.
Din punct de vedere tactic si procesual : 1.primara sau repetata 2. Efectuata cu sau fara autorizatia judecatorului de
instructive. 3 efectuata in timpul zile si perchezitia in timpu noptii 4. Efectuata cu sau fara intrerupere 5. Individuala-
efectuata numai la o persoana sau in grup- la diferite persoane concomitent sau la o singura persoana dar in diferite
locuri separate .
Principii ale efectuarii perchezitiei
1. Caracterul neasteptat al pechezitiei deplasaea tainuita patrunderea brusca
2. Obiectul perchezitionat trebuie sa fie luat sub paza
3. Metodismul si succesiunea- perchezitia presupune organizarea corecta de catre organizatorul echipei a tutuor
activitatile la locul concret asigurinduse toata metodele si procedeee de depistare fizae si ridicare a ob doc. 2
metoade: 1 metoda succesiva care presupune cercetarea dintr-un punct initial examinind succsesiv locul si
metoda selective- urmeaza sa se verifice anumie locuri

Etapele, regulile si aspect tactice ale perchezitie * sunt toate la un loc descrise mai jos.
Pregatirea catre perchezitie include:
- Stabilirea scopului perchezitiiei care este depistaea intrumentelor ce au servit la saviisrea infractiunii ob
sis i valori de pe urma infactiunii precum si alte obiecte care au important app t cauza descoperirea unor
pes cautate precum si a cadavrelor
- -cunoasterea unor date despe ob cautate
- - acumularea datelo despre persoana pechezitionata
- - intocmirea ordonantei si obtinerea acorulului jud de instructive
- -acumularea datelor despre locul pechezitionat
- --stabilirea participantilor la pechezitie
- - asigurarea mijloacelor tehnice crim necesare
- - deteminaea momentului oportun de efectuare a perchezitiei
- -antrenarea specialistilo la pregatiea si efectuaia perchezitiei
- Etapa de pregatiie contine si a 2-aa faza cae se petrece la sosirea la fata loculului sau alocul
pechezitional neobsevat si neasteptat asigurind controlul si paza locului perchezitieonat . Ofiterul de urm
p se legitimeaza sia nunta scopul sosirii sale prezentind ordonatna si autorizatia. Persoanele aflate in
incapere trebuie adunate intr-un anumit loc
- Etapa lucratoare- care e compusa din faza cunoasterii generale astfel ofiterul de urm penala verifica
incaperile ob perchezitonat precizeaza datele initiale si [lanul perchezitiei metodele si procedeee de
perchezitionare. Ofiterul solicita predare benevola a obiectelor doc stipulate in ordonatnnta.
- Faza actiunelor in detaliu- care se caracterizeaza pin investigaea si depistarea de obicete si doc. Acestea
faza contine anumte conditii si anume: 1. Efectuarea perchezitiie dupa un anumit plan
2. Metodismul in cadrul perchezitiie se poate aplica 2 metoade: 1 metoda succesiva care presupune
cercetarea dintr-un punct initial examinind succsesiv locul si metoda selective- urmeaza sa se verifice
anumie locuri
Perchezitia se efectuiaza in gr sau individual parallel cind incaperele sunt spatioase sau reconvetional cind
unul din participant cerceteaza din partea stinga a intarii altuul din partea dreapta ambii trec la centu.
Daca perchezitia e de lunga durata relaxarea mincarea se fac fara paasiea obiectulul
Pe parcurusul perchezitiei ascunzisurile unde au fost depistate ob doc trebuie foto nod
Regului de efectuare a perchezitiei
1. Perchez. Se efectuiaza doar dupa porinrea urm penalae cu exceptia pechezitiei corporale sau idicarea de
obiecte la retinae infactorului in delict flagrant
2. Timpuul zilei de efectuae a perchezitie de la 6:00 pina la 22;00 cu exceptii caz delict flagrant
3. Odonanta motivate a org de ruma p si autoizatia judecato. Cu exceptia delct flagrant dar e necesara
ordonanta motivate si imediat timp de 24 de ore se va obtine autoizatia jud de intr
4. Prezenta pesoanei sau a repezentatnutlui ei legal daca e imposibil se invita reprezentatntul autoritatii
publice locale
5. Se aduce la cunostintwe dr si obliagtiile a pers persoanelor prezente
6. Obiecte ob ridicate trebuie prezentate pers prezente si locul depistarii lor
7. Misiunele diplomatice se efectuiaza cu acordul sefului misiunii diplomatice si prezenta procurorului si al
unui reprezentatnt al mai
8. La terminaea se intocmeste process vrebal indiferent de rezultatul perchezitiie.

Documentarea perchezitiei
Indiferent de rezultatul perchezitiie se finalizeazxa cu process verbal care trebuie sa intruneasca exigentele
prevazute in codul de procedura penala In acest document se inregistreaza activitatea ofiterului incepind cu explicarea
dr si oblig : mentiune de predare benevola daca a fost ea: ce anume sa predat de buna voie ce si unde a fost depistat in
ce mod se pastrau si prin ce metoda au fost descoperite . Se anexeaza la pv lista doc daca au fost descoperite desemeni
se anexiaza foto video planurile ale locurilor perchezitiei
Obiecte si doc ridicate se descriu detaliat in p.v indicia individuali se indica exact nr masura cantitatea culoarea starea
sip e cit e posibil valoarea lor.Deasemnea ele se inpachhteaza si se sigiliaza chiar la locul perchezitiei ceea ce se
mentionaiza in p.v
Obicetle voluminoase se lasa la loc fapt ce se mentioniaza in pv si se indica pers responsabila de ele si semnatua
acesteia
Desemenia se indica abaterile si obiecte distruse . Pocesul se aduce la cunostinta celor prezenti care se vor semna pe
ficecare pagina, si ca pot face anumite obiectii asupra procesullui verbal, fapt care se mentioniaza in procesul verbal.
TEMA: :Tactica ridicarii de obiecte si documente
1.Notiunea si temeiurile de ridicare a obiectelor si documentelor.

Notiune Ridicare de obiecte sau documente e o actiune de urmarie penala si de tactica criminaliastica si consta in
preluarea de obiecte si documente ce au importanta pentru cauza cercetata, predarea benevola de persoana care le
detine la cercetarea organului de urmarire penala.

Temeiuri de fapt- este existenta datelor acumulate in cauza cercetata sau materialele de investigatie referitoare la
locul si persoana la care se afla obiecte cautate

Temei juridic- este ordonanta motivata a ofiterului de urma si autorizatie daca este secret de stat bancar sau
comercial

Obiectele pot fi divizate in 1. Au fost destinate sa serviasca la savirsirea infractiunii 2. Consecintele infractiunii 3. Ce
poarta urme ale fapte ilicite 4. Cele ce servesc la aflarea adevarului sau stabilirea circumnstantelor necesare.

2.Procedura si particularitatile tacticii de ridicare

1. Ofiterul de urmarie penala prezinta ordonanta si autorizatia


2. Informiaza scopul vizitei si inmina copia ordonantei
3. Propunerea predarii benevole si ridicarea acestora prin intocmirea procesului verbal iar daca persoana
refuza ofiterul parcurge la ridicare fortata astfel emite orodonanta de efectuare a perchezitiei.
4. Ofiterul trebuie sa ea masuri pentru a nu se da publicitatii cicumstantele cu privire la viata persoanala .

3.Documentarea ridicarii de obiecte si documente. Continutul procesului verbal

Obiectele vor deveni probe daca vor introduse in procesul verbal.

Procesul verbal va contine urmatoarele date . data luna anul efectuarii, locul operarii, date despre persoana care
ridica, ora inceperii si termianrii, temeiul juridic, faptul ca au fosta aduse la cunostinta dr si obligatile , faptul ca sa
inminat copia ordonantei sub semnatura , denumirea si caracteristicile si starea obiectelor ridicate , modul de
ambalare

Procesul se aduce la cunostinta tutror celor prenzenti sunt intrebati daca au anumite obiectii, si semneaza de catre
toti participantii.
Tema: Tactica confruntării persoanelor în procesul penal
Definitia: Confruntarea reprezintă în procesul penal este o acțiune procesuală și de tactică criminalistică ce constă
în audierea concomitentă a două sau mai multe persoane în declarațiile cărora, depuse anterior există divergențe de
natură să împedice cunoașterea adevărului juridic.
Sarcinile confruntării:
1. Înlăturarea divergenților existente între declarațiile date anterior de către persoanele care se confruntă.
2. Obținerea de noi probe prin organizarea și efectuarea activității în cauză la un nivel tactic bine gîndit.
3. Verificarea declarațiilor persoanelor audiate în cauză (sarcina psihologică)

2 Organizarea și pregătirea confruntării


Organizarea și pregătirea către confruntare include următoarele activități principale:
1.luarea deciziei referitor la efectuarea confruntării între anumite persoane, în declarațiile cărora există divergențe ce
fac imposibilă de a stabili adevărul în cauză;
2. precizarea scopului și a circumnstanțelor ce urmează a fi clarificate în cadrul acestei acțiuni;
3. stabilirea locului și timpului;
4. studierea personalităților care vor fi confruntate și obținerea acordului de participare;
5. formularea întrebărilor și succesiunii;
6.pregătirea, în anumite cazuri, a mijloacelor tehnico-criminalistice pentru înregistrarea audio sau video a acțiunii dat;
7.determinarea succesiunii audierii participanților la confruntare;
8. întocmirea planului scris al confruntării planificate.
Nu e recomandabil să se efectueze confruntarea în următoarele cazuri:
1. Între persoane apropiate sau în dependență materială
2. Între persoane care și-au demonstrat ferm poziția de rea-credință
3. Între persoane aflate în relații de dușmănie
4. Cu participarea minorilor sau a persoanelor cu dizabilitați

.3 Particularități practice ale confruntării


Procedee tactice:
1. Trebuie mai întîi invitată persoana care a făcut declarații sincere după părerea ofițrulu de urmărie
penală, iar ulterior e invitată persoană care după parerea ofițerului de urmărire penală este nesincer.
2. Persoanele trebuie așezate în încăpere la oarecare distanță una de altă ambele cu fața spre ofițer de
urmărire penală.
3. În cazul în care participă martorul sau partea vătămată,ofițerul de urmărire penală preîntănpină
această persoană despre răspunderea penală pentru refuzul sau darea declarțiilor false.
4. Prima întrebare se adresată persoanei indiferent de statutul ei, care după părerea ofițerului de
urmărire penală este sinceră. A doua întrebare se adresează celuilalt participant și constă în aceea
dacă aceasta confirmă sau nu cele relatate. În astfel de succesiune se adreseaza în continuare
întrebările care îl interesează pe ofițer.
5. Dacă participanții au întrebări unul față de altul acestea se adresează prin intermediul ofițerului de
urmărire penală.
.4 Aspecte psihologice ale confruntării
Din punct de vedere psihologic confruntarea este o comunicare cu o anumită intensitate care se
desfășoară de obicei, între trei persoane.
La efectuare confruntării, rolul ofițerului de urmărire penală este foarte important trebuie să creeze un
climat psihologic adecvat, o atmosferă de calm și imparțialitate.

5. Documentarea
Procesul verbal trebuie să corespundă prevederilor art.260 și art.261 CPP.
Astfel procesul-verbal trebuie să cuprindă:
1) locul şi data efectuării acţiunii de urmărire penală;
2) funcţia, numele şi prenumele persoanei care întocmeşte procesul-verbal;
3) numele, prenumele şi calitatea persoanelor care au participat la efectuarea acţiunii de urmărire
penală, iar dacă este necesar, şi adresele lor, obiecţiile şi explicaţiile acestora;
4) data şi ora începerii şi terminării acţiunii de urmărire penală;
5) descrierea amănunţită a faptelor constatate, precum şi a măsurilor luate în cadrul efectuării
acţiunii de urmărire penală;
6) menţiunea privind efectuarea, în cadrul realizării acţiunii de urmărire penală, a fotografierii,
filmării, înregistrării audio, interceptării convorbirilor telefonice şi a altor convorbiri sau executarea
mulajelor şi tiparelor de urme, privind mijloacele tehnice utilizate la efectuarea acţiunii respective de
urmărire penală, condiţiile şi modul de aplicare a lor, obiectele faţă de care au fost aplicate aceste
mijloace, rezultatele obţinute, precum şi menţiunea că, înainte de a se utiliza mijloacele tehnice,
despre aceasta s-a comunicat persoanelor care participă la efectuarea acţiunii de urmărire penală.
Dacă în cadrul efectuării acţiunii de urmărire penală s-au constatat şi ridicat obiecte care pot
constitui corpuri delicte, ele vor fi descrise amănunţit în procesul-verbal, cu menţiunea despre
fotografierea lor, dacă aceasta a avut loc, şi despre anexarea lor la dosar.
(4) Procesul-verbal se citeşte tuturor persoanelor care au participat la efectuarea acţiunii de urmărire
penală, explicîndu-li-se, totodată, că au dreptul de a face obiecţii, iar acestea urmează să fie
consemnate în procesul-verbal.
(5) Fiecare pagină a procesului-verbal se semnează de persoana care îl întocmeşte, precum şi de
persoanele menţionate la alin.(2) pct.3), cu excepţiile prevăzute de prezentul cod. Dacă vreuna din
aceste persoane nu poate semna sau refuză să semneze procesul-verbal, despre aceasta se face
menţiune.
(6) La procesul-verbal se anexează schiţele, fotografiile, peliculele, casetele audio şi video, mulajele şi
tiparele de urme executate în cursul efectuării acţiunilor de urmărire penală.
Articolul 261. Adeverirea refuzului sau imposibilităţii de a
semna procesul-verbal privind acţiunea de
urmărire penală
(1) Dacă persoana care a participat la efectuarea acţiunii de urmărire penală refuză să semneze
procesul-verbal, despre aceasta se face menţiune în procesul-verbal, care va fi semnat pentru
conformitate de către persoana care a efectuat acţiunea.
(2) Persoanei care a refuzat să semneze procesul-verbal trebuie să i se acorde posibilitatea de a
explica cauzele refuzului, iar explicaţiile ei vor fi consemnate în procesul-verbal.
(3) Dacă persoana care a participat la efectuarea acţiunii de urmărire penală nu poate semna
procesul-verbal din cauza vreunui defect fizic, cel care întocmeşte procesul-verbal cheamă o persoană
străină care, cu consimţămîntul celui care nu poate semna, certifică cu semnătura sa exactitatea
conţinutului procesului-verbal.
TEMĂ: TACTICA REȚINERII BĂNUITULUI, ÎNVINUITULUI

NOȚIUNEA

Conform art. 165 CPP, Reținerea procesuală Pot fi supuse reținerii:


reținerea constituie prezintă o acțiunea de 1. persoanele bănuite de
privarea persoanei de urmărire penală și săvârșirea unei
libertate, pe o perioadă tactică criminalistică ce infracțiuni pentru care
scurtă de timp, dar nu constă în privarea de legea prevede pedeapsa
mai mult de 72 ore, în libertate până la 72 ore cu închisoarea pentru un
locurile și condițiile a persoanei care a termen mai mare de 1 an,
stabilite de lege. săvârșit o infracțiune ce în cazul în care există
se pedepsește cu bănuiala rezonabilă că a
închisoarea pe un săvârșit o infracțiune.
termen mai mare de un 2. învinuitul care încalcă
an de zile. condițiile măsurilor
preventive

Temeiurile reținerii

Art. 166 CPP RM prevede următoarele temeiuri cumulative:


1. bănuala rezonabilă privind săvârșirea unei infracțiuni;
2. pedeapsa pentru infracțiune este mai mare de 1 an;
Numai în cazurile:
 dacă aceasta a fost prinsă în flagrant delict;
 dacă martorul ocular, inclusiv victima, indică direct că anume această persoană a
săvîrşit infracţiunea;
 dacă pe corpul sau pe hainele persoanei, la domiciliul ei ori în unitatea ei de
transport sînt descoperite urme evidente ale infracţiunii;
 dacă la locul săvîrşirii infracţiunii sînt descoperite urmele lăsate de către această
persoană;
 dacă aceasta a încercat să se ascundă ori nu i s-a putut constata identitatea.
Totodată, alin. (3) art. 166 prevede că reţinerea persoanei bănuite poate fi dispusă şi dacă
există temeiuri rezonabile de a presupune că aceasta se va sustrage de la urmărirea
penală, va împiedica aflarea adevărului sau va săvîrşi alte infracţiuni.

Particularitățile reținerii ca activitate de tactică criminalistică, constau în aceea că într-


un șir de cazuri ea se planifică nu cu scopul de a realiza actul procedural de reținere, dar,
în primul rând, de a fixa anumite fapte, de exemplu, luarea de mită, delapidări, omoruri,
jafuri, furturi etc. În toate cazurile, reținerea trebuie să fie realizată cu respectarea tuturor
normelor de procedură, fixată corect într-un proces-verbal care să reflecte toate
circumstanțele ce au avut loc la desfășurarea acestei activități de urmărire penală.
3. Pregătirea către reținere

Pregătirea către reținere cuprinde:


- luarea de măsuri pentru obținerea informației maximale despre persoana care trebuie
reținută;
- întocmirea planului de reținere;
- completarea grupului de reținere
- stabilirea sarcinilor participanților la reținere și a condițiilor de realizare a ei cu
succes;
- studierea locului unde va avea loc reținerea;
- deplasarea grupului la locul de reținere;

5. Particularități tactice ale reținerii

 Un moment important în pregătirea pentru reținere este soluționarea chestiunilor legate de


asigurarea participanților la reținere, precum și a persoanelor accidentale.;
 În scopul de a studia personalitatea celui care urmează a fi reținut, este foarte importantă colectarea
datelor suplimentare privind relațiile lui cu membrii familiei și vecinii, precum și cu colegii de
serviciu, existența antecedentelor penale;
 Pentru efectuarea reținerii, grupul operativ se formează în corespundere cu obiectivul trasat,
incuzând și învingerea unei eventuale rezistențe din partea bănuitului sau complicilor lui.
 În scopul de a e bloca o evenuală rezistență din partea bănuitului, grupul operativ trebuie să fie
înarmat, precum și să dispună de mijloace de transport;
 Timpul de efectuare a reținerii se alege astfel încât să fie asigurată capturarea infractorului.
Reținerea trebuie să se efectueze în condiții maximal nefavorabile pentru infractor, și cele mai
convenabile pentru persoanele care instrumentează reținerea;
 La reținerea efectuată fără o pregătire prealabilă, o deosebită importanță capătă supravegherea
asupra persoanei care urmează a fi reținută, caracterul neașteptat hotărâtor al acțiunilor celui care
înfăptuiește reținerea;

Factorii psihologici acționează diferit în dependență de etapele reținerii

La pregătire pentru reținere se La capturare – un mijloc eficient al


include studierea minuțioasă a influenței psihologice este încercarea
personalității bănuitului și a locului de a convinge persoana să se predea
unde este planificată reținerea. Astfel benevol. Membrii unui grup criminal
se atrage atenție la starea psihică a se rețin pe rând.
bănuitului. O analiză psihologică ține Reținerea unui minor trebuie să se
și alegerea momentului în care se va facă în așa mod încât să nu fie
efectua reținerea. traumatizat psihicul minorului.
7. Aspecte procedurale ale reținerii

Întocmirea procesului Potrivit art. 167 alin. (4)


Motivele reținerii se CPP RM, persoana
Potrivit art. 173
verbal în termen de aduc la cunoștință CPP bănuitului i
până la 3 ore de la reținută va fi audiată se acordă dreptul
persoanei reținute și conform prevederilor
reținere unde se indică numai în prezența unui de a anunța rudele
temeiurile reținerii, art. 103 și 104 CRPP,
apărător ales sau numit dacă acceptă să fie
apropiate despre
data, ora, locul etc, și din oficiu. reținere în termen
aducerea la cunoștință a audiată. Audierea se de până la 6 ore
În termen de până la 6 face numai în prezența
acestuia bănuitului care ore de la reținere, de la reținere.
poate face obiecții, apărătorului ales sau Reținerea nu
persoana care a întocmit numit.
precizări, completări. procesul verbal prezintă poate dura mai
Cele 3 ore încep să Bănuitul nu poate fi
procurorului o mult de 72 ore.
curgă din momentul forțat să mărturisească
comunicare în scris cu împotriva sa.
capturării fizice. privire la reținere.

6. Aspecte psihologoce ale reținerii

La unii participanți stresurile pot să


provoace o anumită dezorganizare,
dezechilibrare, sentimentul de frică,
îngrijorare, alarmă etc.
Sub aspect psihologic, Reținerea comportă
reținerea făptuitorului cei mai mulți și
constituie o acțiune diverși factori
dificilă și specifică, care stresanți.
se manifestă prin Factori psihofizici nefavorabili care
constrângerea anumitei influențează asupra echipei de
persoane și privarea ei de reținere sunt: timpul de noapte,
libertate de scurtă durată. căldura toridă, iluminarea slabă,
rapiditatea evenimentului etc.
8. Escortarea reținutului
Escortarea prezintă un complex de măsuri și acțiuni ale organului de urmărire penală care includ asigurarea pazei
persoanei reținute și deplasarea cu el la organul de urmărire penală sau la locul de detenție.
Pentru escortarea reținului sunt numiți nu mai puțini de 2 ofițeri înarmați. La escortarea pe jos un lucrător trebuie să se
deplaseze alături de persoana escortată, iar altul urmează după ei, la 2-3 pași.
Condiție: persoana escortată să fie legată cu cătușe ( sunt și excepții).
Când escortarea are loc în autoturism, reținutul este aranjat pe bancheta din spate, între doi lucrători. Mâinile
persoanelor din escortă trebuie să fie libere de obiecte străine. În cazul opunerii de rezistență de către bănuit la
reținere, tentativei de evadare etc, folosirea cătușelor este obligatorie. Folosirea armei este o măsură extremă și se
admite numai în cazuri excepționale care nu îngăduie nici o amânare, când toate celelalte măsuri s-au dovedit a fi
zadarnice și când luarea altor măsuri este imposibilă.
Condițiile utilizării armei la reținere și la escortarea reținutului
Se face uz de armă la reținere și escortare fără preîntâmpinare în următoarele cazuri:
Ca răspuns la atacul din partea unor persoane, când viața membrilor grupului de reținere sau escortare este pusă în
pericol sau amenințată de un pericol nemijlocit;
La evadarea în timpul nopții a persoanei reținute în condiții de vizibilitate redusă, și pe un teren dechis sau păduros,
precum și la evadarea de pe un tranposrt auto sau feroviar;
În cazul evadării din birou sau izolatorul de detenție preventivă, penitenciar, a persoanei reținute;
În aceste 2 cazuri arma se folosește după avertizarea:
,,Stai! Voi Trage!”, și doar după împușcătura de preîntâmpinare în sus.
Se interzice a întrebuința arma:
 Împotriva femeilor, minorilor reținuți, precum și împotriva persoanelor reținute, care au defecte fizice
conturate ( a orbilor, surdomuților, ologilor etc.);
 În locurile aglomerate, când e posibilă rănirea sau omorârea unor persoane ocazionale;
 Împotriva persoanelor suspectate de relații cu persoanele evadate sau căutate;

Pentru abuz de armă, precum și pentru neaplicarea ei în cazurile indicate, dacă aceste fapte au provocat consecințe
grave, persoanele vinovate pot fi trase la răspundere disciplinară sau penală.

Tema :Tactica utilizarii cunostinte speciale in proc. Penal.


Doctrina definește cunoștințe speciale ca un sistem de cunoștințe teoretice profesionale și deprinderi practice
într-un domeniu concret al științei, tehnicii, artei sau într-o meserie, însușite pe calea unei pregătiri speciale
și a experienței profesionale.
Asemenea cunoștințe și experiență sunt necesare pentru soluționarea diverselor întrebări ce apar pe parcursul
cercetării sau examinării cauzelor penale.

Schema 2. Formele cunoștințelor speciale


Practica de urmărire penală și judiciară a Republicii Moldova stabilește următoarele forme a cunoștințelor
special:
1.participarea specialistului la efectuarea acțiunilor procesuale
2.constatarea tehnico-științifică sau medico-legală
3. efectuarea expertizei judiciare.