Tema 2: Evaluarea rezultatelor activității economice

1. Sistemul Conturilor Naţionale (SCN).PNB/PIB, indicatorii produsului și venitului.

2. Indicatorii nominali și reali. Indicele prețului.
3. Consumul, economiile și investițiile.
4. Dificultățile calculării indicatorilor venitului și produsului. Problema aprecierii bunăstării
populației.

1. Sistemul Conturilor Naţionale (SCN).

Macroeconomia presupune elaborarea unei viziuni globale asupra economiei, asupra rezultatelor din
economia naţională. Se cunosc 2 sisteme de măsurare a rezultatelor în ansamblu a economiei naționale:
1.Sistemul Producției Materiale SPN – se bazează pe teoria muncii productive (este caracteristică ţărilor
cu economie centralizată).
2.Sistemul Conturilor Naționale SCN – se bazează pe teoria factorilor de producţie (J. Say), fondatorii
J.M.Keynes, J.Mesde şi R.Stone, care în 1941 au propus un model macroeconomic cu 4 sectoare: firme,
menaje, administraţia, restul lumii (străinătatea).
Acest sistem porneşte de la conceptul teoretic potrivit căruia venitul naţional se creează nu numai în
ramurile de producţie materiale (industrie, agricultura, construcţii, transport etc.), dar şi în celelalte
sectoare ale activităţii economice, cum ar fi învățământul, sănătatea, cultura, domeniul financiar-bancar,
administraţia de stat etc. Contribuţia domeniilor nemateriale la crearea venitului naţional se calculează
prin evaluarea costului factorilor. Astfel, valoarea creată de învățământul public va fi determinată de
cheltuielile pentru manuale, clădiri, salariile profesorilor, şi ale personalului administrativ etc.
SCN reprezintă un ansamblu de conturi în care sunt evidenţiate multitudinea tranzacţiilor
economice efectuate la nivelul întregii economii naţionale în scopul de a furniza informaţii necesare
analizei modului de funcţionare a mecanismului economic precum şi fundamentării politicii economice.
Principalele “componente” ale sistemului conturilor naţionale sunt:
1. Agenţii economici, grupaţi pe sectoare instituţionale (menajele; întreprinderile, instituţiile de
credit şi societăţile de asigurări, administraţiile private (sindicatele, fundaţiile, partidele politice,
asociaţiile sportive şi culturale, organizaţiile de cult), administraţiile publice (statul), străinătatea, numită
şi “restul lumii “.
2. Operaţiunile includ toate acţiunile economice şi financiare efectuate de agenţi:
a. operaţiunile cu bunurile materiale şi servicii (producţia, consumul, formarea bruta a capitalurilor,
exportul şi importul);
b. operaţiunile de repartiţie, ce vizează salariile, impozitele, veniturile provenite din proprietate şi
activitate economica;
c. operaţiunile financiare (creanţele, economiile, împrumuturile)
3.Conturile naţionale reflectă fluxurile materiale şi financiare, acestea sunt:
- ”contul producţiei” cuprinde 2 grupe de subconturi: Contul de mărfuri - în care se evidenţiază bunurile
şi serviciile cu caracter de marfă pe categorii de vânzători; Conturile de activităţi - în care se evidenţiază
producţia ramurilor producătoare de bunuri şi servicii a cărei valoare este dată de mărimea consumurilor
intermediare şi cea a valorii adăugate (include în credit vânzări de bunuri de consum, investiţii, exportul
net; în debit valoarea adăugată, contul se împarte în subconturi în dependenţă de sectoare),
- “contul consum” cuprinde: Contul de cheltuieli exprimate prin consumul privat şi public; Conturile de
venit în care se evidenţiază categoriile de venituri realizate, adică valoarea adăugată a diferitelor sectoare
(în credit veniturile factorilor de producţie din activitatea productivă, venit brut, şi din transferul
străinătatea, în debit –cheltuielile pentru bunuri de consum şi transferul către restul lumii, rezultatul
contului reprezintă economiile nete);
- ”contul acumularea” (la credit-sursele de formare a capitalului, amortizarea, la debit-cheltuielile pentru
capital fix şi creşterea stocului.) Rezultatul contului reflectă capacitatea de finanţare, cât şi capitalul
financiar folosit pentru achiziţii de pământ şi fonduri nemateriale, transferuri de capital şi consumul de
capital fix.
- contul ”restul lumii” reflectă importurile şi exporturile de bunuri şi servicii, transferurile curente şi
tranzacţiile d capital cu restul lumii (în credit importurile şi necesarul de finanţare şi în debit
exporturile) .

1
 Conturile naționale sunt numite şi “macroeconomice”, se ţin în conformitate cu principiul dublei
înregistrări, folosite în contabilitate. Astfel un “cont național” este compus din două părţi: în prima la
“debit”, se scriu resursele de care dispune un sector oarecare, în partea a doua, la “credit”, se înscrie
folosirea acestor resurse. De exemplul “contul producţiei” include la “debit” producţia totală de bunuri
economice, iar la “credit” – utilizarea totala a bunurilor economice.
Principalii indicatori folosiți în SNC sunt cei ai produsului și ai venitului:
1.PNB 5.VN
2.PIB 6.VP
3.PNN 7.VPD
4.PIN 8.VND
PNB - reflectă valoarea de piaţă totală a mărfurilor şi serviciilor finale produse în economie într-o
anumită perioadă de timp de regulă în timpul unui an cu aplicarea factorilor de producţie aflaţi în
proprietatea rezidenţilor ţării date. Principiile de bază aplicate la calcularea PNB:
1) în PNB se include valoarea de piaţă a mărfurilor şi serviciilor care include şi impozitele indirecte
(TVA, accizele),
2) în PNB se include valoarea mărfurilor care se procură pentru consumul final şi nu pentru consumul
intermediar, adică pentru a produce alte bunuri şi servicii,
3) în PNB se include valoarea mărfurilor şi serviciilor produse în perioada pentru care se evoluează PNB,
4) în PNB se include valoarea mărfurilor şi serviciilor produse cu aplicarea factorilor de producţie care
aparţin cetăţenilor ţării date inclusiv şi pe teritoriu altor ţări.
Primele 3 principii rămân în vigoare şi în cazul evaluării PIB-ului. Acesta exprimă valoarea de piaţă
totală a mărfurilor şi serviciilor finale produse pe teritoriu ţării date într-o anumită perioadă de timp de
regulă un an, indiferent de apartenenţa factorilor de producţie a rezidenţilor sau a nerezidenţilor.
Corelaţia dintre cei 2 indicatori poate fi reprezentată astfel:
PNB = PIB + veniturile rezidenţilor primite de peste hotare - veniturile nerezidenţilor primite pe
teritoriul ţării. (1)
Diferenţa dintre ultimii 2 indicatori reprezintă veniturile nete ale factorilor de producţie primite de
peste hotare.
Pentru evaluarea PNB şi PIB-ului pot fi aplicate următoarele metode de calcul:
1) metoda cheltuielilor;
2) metoda valorii adăugate;
3) metoda veniturilor.
1.Metoda cheltuielilor prevede evaluarea PNB-ului prin însumarea cheltuielilor tuturor agenţilor
economici care consumă PNB-ul (menajele ,firmele, guvernul ţi restul lumii).
Practic în acest caz este vorba de cererea agregată din PNB:
Y= C+I+G+Xn (2)
C- cheltuieli pentru consum care includ diferite procurări de mărfuri de utilizare îndelungată şi nu se
includ cheltuielile ce ţin de construcţia spaţiului locativ.
I - investiţiile brute, includ următoarele componente: cheltuielile firmelor ce ţin de construcţia noilor
încăperi de producţie şi procurarea utilajului, investiţiile în construcţii locative, investiţiile în stocuri.
Investiţiile brute pot fi calculate ca:
IB =INete+A (3)
Noţiunea de investiţii în macroec. nu include procurarea hârtiilor de valoare, în aşa caz nu are loc
crearea de active noi ci doar o distribuire a celor existente, o trecere de la un proprietar la altul.
G- achiziţiile guvernamentale de mărfuri şi servicii pentru construcţia şi întreţinerea şcolilor şi spitalelor,
armatei, administraţiei publice centrale, drumurile publice.
În cheltuielile guvernamentale nu se includ plăţile de transfer (pensiile, îndemnizaţiile).
Xn- exportul net de mărfuri şi servicii, se determină dintre export şi import
Xn= Exp – Imp (4)
2) Metoda valorii adăugate
Prevede evaluarea PNB şi PIB prin însumarea valorilor adăugate la fiecare etapă a procesului de
fabricare a produsului final, valoarea adăugată şi determinată ca diferenţa dintre valoarea produsului
fabricat de firmă şi plăţile către alte firme şi procurarea produselor intermediare (combustibil, materii
prime etc.).

2
3) Metoda veniturilor
Prevede însumarea tuturor veniturilor, factorilor de producţie şi a 2 componente ce nu constituie
veniturile, amortizarea şi impozitele indirecte nete.
IIN- impozitul indirect net se determină ca diferenţa între subvenţii şi impozite indirecte.
IIN = Subvenții – II (5)
PNBVenit = ƩVenitul factorilor de producţie + Amortizarea + IIN (6)
În PNBvenit se include următoarele venituri ale factorilor de producție:
a. venitul proprietarelor
b. venitul din rentă (din drepturile de autor,din proprietate asupra unor brevete)
c. profitul întreprinderii care include: dividendele plătite acţionarilor, profitul nerepartizat ca sursă de
majorare a capitalului.
d. procentul net - se determină ca diferenţa dintre %-ul de achitare de firme altor sectoare ale economiei
şi %-ul primit de firme de la alte sectoare ale economiei. Din %-ul net se exclude achitarea %-lui aferent
datoriei de stat.
Alegerea variantei de calculare a PNB sau PIB depinde de baza informaţională în ţara respectivă.
Alţi indicatori macroeconomici ai produsului şi venitului:
Produsul naţional net PNN = PNB – A (7)
Venitul naţional VN = PNN – IIN (8)
Pentru a determina venitul personal se exclude veniturile obţinute de întreprinderi şi se adaugă plăţile de
transfer către populaţie precum şi veniturile personale primite sub formă de procente inclusiv cele
aferente datoriei de stat.
VP = VN – CAS (profitul nerepartizat, impozitul pe venit a întreprinderii) + transferul
guvernamental, transferul de afaceri + venituri personale sub formă de % (9)
Venitul personal disponibil (VPD) este o parte a venitului personal menit pentru a fi achitat sau
economisit.
VPD = VP - Impozitul venitului personal - Alte plăţi (10)
În funcţie de direcţiile de utilizare în componenţa VPD se includ:
Cheltuielile pentru consum şi economiile particulare:
VPD = C + S (11)
Venitul naţional disponibil (VND)
VND = PNB + Transferurile nete primite de peste hotare . (12)
VND este folosit pentru consumul final şi economiile naţionale
VND = C + Sn
Venit disponibil (YD) YD = Y+TR+TA unde TA-taxe şi impozite

2.Indicatorii nominali și reali. Indicele prețului.

Conceptul Ind nominali şi reali se deosebesc prin preţurile care se aplică la evaluarea lor astfel
PNBnominal se calculează în preţurile perioadei curente, iar PNBreal în preţuri comparabile ale unei
perioade de bază sau de referinţă.
0- perioada de baza sau de referinţă;
1- perioada curentă.
PNBnominal - pentru anul de bază; Qo- cantitatea de bunuri şi servicii de pe piaţă
PNBo=∑Po*Qo Po – preţul la bunui şi servicii de pe piaţă (18)
PNBnominal - pentru anul curent:
PNB1=∑P1*Q1 (19)
PNBreal pentru anul curent:
PNBr(1)=∑Po*Q1 (20)
Variaţia PNB este influienţată de următorii factori:
≈ dinamica volumului fizic al producţiei;
≈ dinamica nivelului preţurilor.
PNBreal reflectă doar schimbările în producţia fizică în 2 perioade diferite evoluate în preţuri constante.
PNBreal poate fi calculat prin ajustarea PNBnominal ţinînd cont de indicele nivelului preţurilor:
PNBr=PNB ∕ Indc.pret. (20)
dacă:

3
a) Ipret>1, atunci PNBreal < PNBnominal;
b) Ipret<1, atunci PNBreal > PNBnominal;
c) Ipret=1, atunci PNBreal = PNBnominal.
Indicii macroec. de preţuri permit de a analiza modificările în nivelul mediu al preţurilor în 2 perioade
diferite. Astfel de indici se pot calcula în baza datelor privind preţurile:
~tuturor mărfurilor şi serviciilor;
~mărfurilor şi serviciilor care formează cosul de consum;
~mărfuri şi servicii cu destinaţie productivă;
~mărfuri prime şi materiale.
Deflatorul PNB se calculează în baza preţurilor tuturor mărfurilor şi serviciilor produse în economie
este un indice de tip Pausche şi se determină ca raportul dintre PNBnom. şi PNBreal.
Deflatorul PNB poate fi calculat cu ajuorul indicelui Lasperis (PL), indicele Paaşe (Pp), şi indicele
Fisher (PF):
n
å Pit * Qi 0
i=1
(21)
PL = n ;
å Pi0 * Qi 0
i=1

n
å Pit * Qi t
i=1

PP = n ; (22)
å Pi0 * Qi t
i=1

PF = V P L * PP ; (23)
Relaţia dintre şomaj şi inflaţie este dată de legea lui Okun: pentru fiecare creştere a PNB real cu 2,2%
rata şomajului scade cu 1%.

3. Consumul, economiile și investițiile.

Evidenţierea nivelului de dezvoltare economică, precum şi a modului în care sunt utilizate
resursele implică evaluarea şi măsurarea rezultatelor activităţii desfăşurate de agenţi economici în toate
ramurile.
Consumul – reprezintă procesul satisfacerii nevoilor curente ale societăţii şi prezintă cheltuielile
pentru toate bunurile şi serviciile de consum curent.
Indicatorul care reflectă nivelul mediu al consumului de bunuri materiale şi servicii este consumul pe
locuitor. Mărimea acestuia se exprimă şi prin costul vieţii.
Relaţia existentă între venit şi consum se exprimă prin:
- rata consumului (înclinaţia medie spre consum) se notează prin „c”: c = C / Y .
Inclinația marginală spre consum(c’) - ne arata cu cât creste consumul ca urmare a creșterii venitului (de
regula cu o unitate). c' = ∆C / ∆Y
- funcţia consumului: 0 < c' < 1
C – consum autonom cînd venitul este egal cu „0” Consumul creşte odată cu venitul, dar la nivel scăzut
de venituri oamenii consum mai mult decît veniturile pe care le deţin apelînd la rezerve sau
împrumuturi. _
C = C0 + c'YD
Economiile (S) reprezintă partea venitului care nu este destinat consumului.
S=Y-C
Rata economisirii (înclinaţia medie spre consum) reprezintă raportul între volumul economisirii şi cel
al veniturilor: s = S / Y

4
 Înclinaţia marginală spre economisire (s') reprezintă raportul între variaţia economisirii şi variaţia
venitului arătînd cu cît vor spori economiile la creşterea cu o unitate a veniturilor: s' = ∆S / ∆Y
Funcţia economisirii naţionale: S = s*Y – S0
unde S0 – economisirea atunci cînd venitul este nul.
Economiile se clasifică şi ele în:
I. În funcţie de sursele de provenienţă:
- economisire brută(Sbrut) cuprinde amortizarea capit. fix, profiturile nedistribuite ale corporaţiilor şi
economiile personale Sbrut=A+Sp+ profiturile nedistribuite ale corpor.
- economisire netă(Snet) Snet= Sbrut – A
II. În funcţie de sectorul economic:
a) economii particulare (private) (SP) Sp = Y + TR + N – T – C
b) economii guvernamentale (Sg) Sg = T –TR – N – G sau -Sg = BD
c) Economiile restului lumii (Sr) Sr = profiturile nedistribuite - Xn
S = SP + Sg + Sr
unde: TR - transferuri guvernamentale; N – procente aferente datoriei de stat
T – impozite; BD – deficit bugetar şi BD = ∆M - ∆B
∆M – modificări în masa monetară; ∆B – emisiuni de obligaţiuni pentru
acoperirea deficitului bugetar.
Investițiile (I) sunt reprezentate de totalitatea cheltuielilor ce se fac pentru realizarea de noi capitaluri
fixe, înlocuirea capitalului fix uzat, precum și de cheltuielile ocazionate de dezvoltarea sau modernizarea
capitalurilor fixe existente, ca si pentru creșterea volumului stocurilor de capital circulant. Definite astfel
investițiile au sensul de investiții brute si desemnează formarea bruta a capitalului.
Dacă rata dobânzii (d’) este privită ca o variabilă exogena, cheltuiala investiționala depinde de
aceasta: I = f (d’)

4. Dificultățile calculării indicatorilor venitului și produsului. Problema aprecierii bunăstării

populației.
PIB nu reflectă obiectiv bunăstarea populației, acest indicator ignoră faptul că unele bunuri și
servicii care sunt produse nu sunt vîndute. Indicatorul nu măsoară nici valoarea timpului liber și nu
include valoarea producției ilicite produse de așa-numita economie tenebră. Din cauza inflației indicatorii
produsului nu reflectă exact de la an la an schimbările în producție. Uneori “creșterea” este datorată
inflației.
Nivelul de trai şi bunăstarea sunt două noţiuni care se interferează şi se intercondiţionează
reciproc. Conceptul de bunăstare i ică un standard de viaţă decent (nivel de trai), normal atât la nivel
individual cât şi la nivelul întregii societăţi. Asigurarea unui nivel de trai decent presupune atingerea
unui standard de viaţă compatibil cu demnitatea umană, care se măsoară prin bunurile si serviciile de
care populaţia dispune şi condiţiile în care trăiesc oamenii. Cercetarea şi cunoaşterea nivelului de trai
porneşte de la o serie de principii:
- nivelul de trai nu trebuie apreciat doar prin măsurători ale veniturilor, beneficiilor sociale,
bunurilor de capital, ci se urmăresc indicatorii de educaţie, de ocupare a forţei de muncă,
- ai duratei muncii, ai mediului de muncă, cei ai condiţiilor de locuit, de transport şi
telecomunicaţii, ecologia etc.;
- trebuie comparate condiţiile de viaţă ale diferitelor grupuri de populaţie;
- nivelul de trai trebuie descris ca un tot unitar, specificându-se raporturile dintre diferite
segmente ale lui ce caracterizează domenii diverse. ș.a.
De asemenea, şi bunăstarea depinde de o multitudine de factori sau coordonate: de venituri, de
mediu de lucru, de mediul înconjurător, de gradul de uşurinţă al accesului la cultură, învăţământ, de
gradul de dezvoltare al ţării în cauză, etc., iar datorită acestora, bunăstarea poate fi percepută diferit de la
o societate la alta, de la o clasă socială la alta, de la o persoană la alta etc. Bunăstarea este o componentă
esenţială a situaţiei umane, ea reflectă un sistem de nevoi, corelat cu contextul economico-social în care
se integrează fiecare om, din perspectiva proprietăţii, nivelului de consum, stării material-financiare,
ierarhiei sociale şi culturale. Astfel, bunăstarea apare ca o stare optimă la care aspiră individul, prin
modul lui de a produce, economisi şi consuma.