Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
De aceea, în rolul de părinte, întrebarea nu este neapărat „Cum să fac să fiu un părinte perfect/ideal?”,
ci Cum să fiu un părinte suficient de bun? Cum anume eu, copilul părinților mei, duc mai departe în
varianta de model sau contra-model, ceea ce am văzut/trăit/simțit în familia de origine? Cum anume pot
fi un părinte autoreflexiv, dispus să învăț și să mă schimb și să cresc alături de copiii proprii?
Familia este singura instituție vizibilă în toate societățile și fiecare dintre noi suntem născuți într-o
familie. Familia este primul context de socializare care servește ca mediu constant, care devine model
internalizat implicit.
Cum manifestă părinții prima nevoie a unui copil, aceea de a se simți iubit? Prin maniera în care sunt
responsivi față de celelalte nevoi emoționale ale lui.
Cum manifestă părinții cea de-a a doua nevoie a unui copil, aceea de a se simți în siguranță? Prin
maniera prin care părintele aduce reguli în viața copilului.
Analizând cele două aspecte de mai sus și cum anume părinții satisfac aceste nevoi fundamentale, se
pot descrie patru tipuri de parenting diferite.
Sunt părinții care dezvoltă copiii cu acceptare de sine înaltă, independenți, curioși, autonomi. Sunt
părinții care cunosc nevoile copilului și ajută copilul să și le împlinească.
Parentingul autoritar – este unul restrictiv, părintele setează direcții de acțiune pentru copil, oferind
puține explicații. Adesea ceea ce crede părintele este ca „eu știu mai bine, copilul oricum nu înțelege”.
Nivelul de responsivitate la nevoile copilului este mic, exigențele sunt mari. Părintele tinde să ceară
supunere din partea copilului fără explicații, focusul este pe statutul de părinte care are putere.
Pedeapsa fizică este cea mai frecventă formă de pedeapsă iar disciplinarea se face adesea prin ridicarea
tonului.
Copiii cu părinți cu stil autoritar tind să dezvolte competențe sociale mai reduse, sunt mai conformiști,
mai supuși, mai tăcuți. Adesea în adolescență rebeliunea specifică acestei vârste înseamnă implicarea în
comportamente de risc sau fugă de acasă.
Există însă și câteva aspecte pozitive ale parentingului autoritar. Acești părinți forțează adesea limitele
copilului și îl împing dincolo de blocajele sale, unii dintre acești copii ajungând să performeze excelent
în diverse domenii ale vieții (copiii genii în muzică, dans, matematică etc). Un alt aspect subliniat de
cei care nu sunt împotriva unui parenting de tip autoritar este faptul că acest stil de parenting pregătește
copilul pentru agresivitatea cu care se va întâlni în viață, în lumea de dinafara familiei.
Parentingul indulgent – este unul responsiv și neexigent, caracterizat prin implicarea emoțională din
partea părinților în relația cu copilul și de foarte puține cereri din partea lor. Părinții sunt emoționali,
acceptanți, responsivi la cererile și nevoile copilului. Părintele indulgent nu cere copilului să își regleze
comportamentele sau să se poarte potrivit unei situații. În acest fel copilului îi este necunoscut
conceptul de „limită”. Ca adulți, acești copii vor ști mai puțin cum să își regleze comportamentele în
așa fel încât să nu declanșeze reacții agresive sau de respingere în ceilalți.
Părinții permisivi vor fi „prieteni” ai copiilor lor, dar nu vor juca un rol real de părinte. Așteptările sunt
foarte mici, disciplina este redusă, părintele lasă copilul să ia singur decizii, îi oferă sfaturi la fel ca un
prieten. Acest tip de părinte oferă copilului orice își dorește, sperând ca, copilul să aprecieze acest
lucru.
Alt tip de părinte permisiv este acela care oferă copilului său tot ceea ce lui i-a lipsit în copilărie
(focusul în acest caz fiind pe nevoile proprii și nu pe nevoile copilului). Studiile făcute arată că acești
copii se maturizează mai greu sau rămân imaturi până la vârsta adultă, în special emoțional, au
dificultăți în controlul impulsurilor mai ales la vârsta adolescenței.
Unul dintre aspectele pozitive ale acestui stil parental este securitatea emoțională trăită de copil,
independența, dorința de a învăța și curajul de a se implica în lucruri noi și capacitatea de a accepta
înfrângerile cu mai mare lejeritate.
Parentingul neglijent – este parentingul în care părintele nu este nici exigent nici responsiv – se mai
numește neimplicat, detașat. Părintele este neimplicat și foarte puțin curios de viața copilului său. Acest
părinte este neinteresat de emoțiile și de opiniile propriului copil. Oferă copilului strict suport material
și are grijă de nevoile de bază: de hrană, de locuință, de bani. Copiii cu părinți cu stil indiferent
dezvoltă ideea că alte aspecte ale vieții părinților lor sunt mai importante decât ei, devin fie
independenți și maturi la vârste foarte fragede, fie retrași emoțional și neimplicați social. Acest stil de
parenting va impacta diverse aspecte ale vieții la vârsta adultă: de la lipsa de disciplină interioară până
la capacitatea redusă de exprimare emoțională în relațiile cu alții sau tendința copilului de a căuta iubire
în orice sursă pe care o întâlnește.
E puțin probabil să avem un stil de parenting pur. Adesea utilizăm toate variantele de parenting, dar
unul dintre stiluri este cel predominant în educarea copilului.
Fără a vrea să dăm rețete de a funcționa în relația părinte-copil, recomandăm ceea ce se numește un stil
de parenting echilibrat, formulat în acronimul UCARE:
- Arată-i copilului tău că este Unic – oferă-i copilului ideea că este unic prin încurajări, feedback
pozitiv
- Conectează-l la familie și prieteni, imersează-l într-o lume securizantă, sănătoasă, moderată
- Oferă-i o Autonimie specifică vârstei – responsabilizează-l conform vârstei și capacităților sale.
Lasă-l să greșească.
- Oferă-i model de Rol, lasă-l să te vadă, să te cunoască, să te întrebe, să înțeleagă că uneori ești
vesel, uneori ești supărat, că și tu faci greșeli.
- Fii Empatic, pune-te în „bocancii” copilului și încearcă să vezi lumea de la nivelul lui, prin
lentilele cu care el o privește, cu nivelul de cunoștințe cu care el o judecă.
Nr. crt.
Afirmaţie
Da
Nu 1.Copilul meu trebuie să fie cuminte tot timpul 2. Copilul meu merită să fie pedepsit pentru că m-a
înfuriat
3.Copilul meu nu trebuie niciodată să încalce regulile
4.Atunci când copilul meu încalcă regulile trebuie pedepsit sever
5.Copilul meu trebuie să mă asculte întotdeauna
6.Copilul meu nu trebuie niciodată să-şi contrazică părinţii
7.A mă înfuria este o modalitate eficientă de a modifica comportamentul copilului meu8.Părinţii trebuie
să bată copiii pentru a-i aduce într-o formă civilizată9.Din moment ce un copil trebuie să se comporte
bine, lauda şi recompensa nu sunt necesare, deoarece îl fac răsfăţat10.Părinţii au întotdeauna dreptate şi
deci copiii nu trebuie niciodată să-i chestioneze sau să-i contrazică11.Ca părinte, am puterea de a-l
obliga pe copil să facă orice vreau eu.12.Copiii nu trebuie să fie frustraţi13.Toate formele de pedeapsă
sunt greşite14.Creşterea copiilor trebuie să fie distractivă şi uşoară15.Sunt prea slab şi neajutorat şi nu
ştiu ce este mai bine tot timpul, aşa că decid pe moment16.Consider că este groaznic şi oribil când
copilul meu nu este cuminte, nu pot suporta acest lucru17. Sunt un părinte valoros şi perfect atunci
când copilul meu mă ascultă.18.Furia mă ajută să rezolv problemele de educaţie ale copilului meu
1.Stilul ferm şi non-blând - Implică un comportament parental de stabilire a unor reguli rigide, fără a
permite vreodată copilului să le chestioneze autoritatea, centrarea pe greşelile copilului, atacarea
personalităţii lui, stricteţe şi lipsa oferirii laudelor. Ca răspuns la acest stil, copiii vor ajunge să se
evalueze ca fiind nevaloroşi şi inferiori, considerându-i pe toţi ceilalţi superiori; ei vor experimenta
anxietate, nesiguranţă şi vinovăţie, dovedindu-se a fi ezitanţi, dependenţi şi cu un comportament
submisiv.
Răspunsuri :
Da: 1,2,3,4,5,6,7,8,9,10, 112.Stilul blând şi non-ferm - Implică un comportament parental de dragoste
şi afecţiune, cu puţine solicitări pentru copil şi cu puţine limite stabilite. Părinţii se comportă în relaţie
cu copilul cu un puternic sentiment de vinovăţie şi doresc ca acesta să nu cunoască frustrările. Ca
răspuns la acest stil parental copiii pot deveni aiuriţi, lipsiţi de putere, egocentrici, infantili emoţional şi
dependenţi, cu o toleranţă crescută la frustrare şi evită responsabilităţile.
Răspunsuri:
Nu: 12,13,14,15,16,17, 3.Stilul non-blând şi non-ferm - Implică un comportament parental plin de
critici la adresa comportamentelor greşite, dar lipsit de laudelor pentru comportamentelor bune. Ca
răspuns la acest stil parental copiii vor dezvolta comportamente cronice de încălcare a regulilor, a
legilor morale şi scrise, furie, frustrare pentru că nu reuşesc să-şi mulţumească părinţii, vor testa
limitele părinţilor pentru a-i face pe aceştia să arate că le pasă.
Răspunsuri:
Nu: 10,11, 12, 13,14,184. Stilul blând şi ferm - Implică un stil în care părinţii împreună cu copiii
participă la discuţii şi se gândesc împreună la ce înseamnă comportamente inacceptabile, se
concentrează pe comportamente, dar nu blamează copilul, stabilesc limite cu consecinţe clare pentru
nerespectarea lor, stabilesc pedepse relaţionate cu învăţarea regulilor, nu blamează, uneori îşi
frustrează copilul dacă este necesar, aplică o constrângere rezonabilă pentru învăţarea auto-disciplinei
şi amânarea gratificării, nu pedepsesc niciodată datorită furiei şi frecvent laudă copilul şi îi arată
dragostea. Ca răspuns la acest stil parental copiii experimentează o stare socio-emoţională bună şi au
reuşite pe măsura potenţialului lor.
Răspunsuri:
Nu: 1,2,3,4,5,6,7,8,9,10,
11, 12, 17,