She is highly successful in the film industry and her popularity around the world is undeniable— but not

many are aware that behind all the smiles and the Hollywood glamour is a person who has been dealing
with a developmental disorder called dyslexia.

Jennifer Aniston said that growing up unaware that she had the disorder, she just got by believing that
she simply wasn’t smart enough.

It wasn’t until she was already way into her adulthood that she found out, by chance, that she was
dyslexic. According to the famous actress, if it wasn’t for a routine eye check up that she had to undergo,
Aniston wouldn’t have found out about her disorder. She told:

“The only reason I knew [that I had it] was because I went to get a prescription for glasses in my mid
twenties.

“I had to wear these Buddy Holly glasses. One had a blue lens and one had a red lens. And I had to read
a paragraph, and they gave me a quiz, gave me 10 questions based on what I’d just read, and I think I got
three right. Then they put a computer on my eyes, showing where my eyes went when I read. My eyes
would jump four words and go back two words, and I also had a little bit of a lazy eye, like a crossed eye,
which they always have to correct in photos.”

A avut parte de mare success în industria filmelor, iar popularitatea ei în jurul lumii este de neîndoit- dar
nu mulți sunt conștienți de faptul că în spatele acelor zâmbete și a magiei Hollywood-ului este de fapt o
persoană ce s-a luptat cu o tulburare somatică numită dislexie.

Jennifer Aniston spune că a crescut nefiind conștientă de acest diagnostic, crezând că se situează pur și
simplu sub capacitatea normală.

Nu a descoperit această tulburare decât atunci când a ajuns la vârsta maturității, din întâmplare.
Conform faimoasei actrițe, dacă nu ar fi fost pentru controlul oftalmologic de rutină, Aniston nu și-ar fi
depistat dislexia. Aceasta spune:

“Singurul motiv pentru care am aflat a fost datorită unei consultații pentru ochelari când aveam vreo 23
de ani.

Trebuia să port niște ochelari în stilul lui Buddy Holly. O lentilă era albastră și cealaltă era roșie. Trebuia să
citesc un paragraf, iar apoi mi-au dat un mic test, 10 întrebări pe baza textului citit, dintre care cred că
am nimerit doar trei. Apoi m-au pus în fața unui calculator care îmi arăta cum mi se mișcau ochii când
citeam. Săream patru cuvinte și mă întorceam la alte două, mereu am avut ochii mai leneși, puțin
încrucișați, pe care îi editau mereu în fotografii.”