Academia de Studii Economice, Bucuresti

Poluarea solului cu pesticide

Student: Preda Raluca-Iris

Management ID, Gr. 172 D
 Poluarea solului-generalitati

Poluarea solului reprezinta orice actiune care produce dereglarea functionarii

normale a solului ca biotop, in cadrul diferitelor ecosisteme naturale sau artificiale
afectand fertilitatea si capacitatea sa bioproductiva din punct de vedere cantitativ
sau calitativ.
Sursele de poluare ale solului sunt locale (punctiforme) si difuze. Sursele
punctiforme de poluare sunt cuantificabile, specifice si limitate, in timp ce sursele
difuze sunt greu de cuantificat, poluarea datorata acestora putand afecta o suprafata
mare.
Poluarea solului si degradarea calitatii acestuia, datorata in principal
compusilor chimici este una din cele mai grave forme de poluare, deoarece spre
deosebire de apa si aer unde poluantii au posibilitatea de a se dispersa si de a se
dilua mult mai usor, in sol datorita circulatiei convective lente a substantelor
acestia se acumuleaza. Solul, pe langa functia de suport al productiei vegetale are
si rol in circulatia materialelor, de a transforma compusii chimici astfel incat
acestia sa se poata integra in circuitul elementelor. Solul isi exercita acest rol atat
cu reziduurile naturale cat si cu deseurile rezultate din activitatile antropice, cu
conditia ca substantele ajunse in sol sa nu produca dezechilibre ale proceselor
naturale.
Datorita capacitatii solului de a filtra, de a absorbi si de a tampona actiunea
anumitor compusi, efectele poluarii pot aparea dupa o perioada lunga de timp fata
de momentul in care aceasta a avut loc. Aceasta poate fi evitata prin intermediul
semnalelor de avertizare care pot aparea atat la nivel local cat si la nivel regional
astfel incat daunele produse sa nu fie ireparabile.
Principalele forme de poluare a solului sunt eroziunea, degradarea structurii
si a proprietatilor sale fizice, poluarea chimica si radioactiva, precum si
contaminarea microbiana.
 Factorii care conduc la poluare sunt diversi, cei mai importanti fiind agentii
chimici (pesticide, ingrasaminte chimice), deseurile industriale si agricole precum
si metodele agrochimice aplicate necorespunzator.

Poluarea solului cu pesticide

Pesticidele sunt substante chimice naturale sau de sinteza folosite pentru

combaterea daunatorilor animali si vegetali care aduc daune omului sau
organismelor utile lui (plantele de cultura, animalele domestice etc.).
Din aceasta categorie de compusi fac parte insecticidele si fungicidele
(aplicate preventiv sau pentru tratarea unor boli pe partea aeriana a plantelor sau
introduse in sol odata cu semanatul), erbicidele (raspandite fie pe sol, fie pe
plante), rodenticidele, nematocidele, regulatori de crestere a plantelor etc.
Pesticidele pot avea un efect direct asupra solului si pot actiona indirect prin
transmiterea lor sau a produsilor de descompunere in alte ecosisteme. Poluarea
directa se datoreaza persistentei substantelor active din pesticide care depinde de
viteza de descompunere a acestora. Degradarea lenta face posibila trecerea in
lantul trofic sau deplasarea sub actiunea precipitatiilor in acvifer sau in apele de
suprafata.
Poluarea indirecta, datorata reziduurilor lasate de pesticide in urma
descompunerii lor chimice si biochimice (la suprafata plantelor, in interiorul
tesuturilor si in sol) este in general mai putin cunoscuta, reziduurile fiind mai putin
identificabile. Reziduurile pesticidelor cel mai des intalnite in toate fazele mediului
sunt cele ale insecticidelor de tipul hidrocarburilor clorurate, cum ar fi de exemplu
DDT-ul, dieldrinul, endrinul, toxafenul si clordanul.
Pesticidele in forma lor activa sau reziduurile lor se acumuleaza in sol de
unde pot fi asimilate de plantele cultivate ulterior sau pot fi levigate de apele
meteorice si de irigatie cu afectarea apelor de suprafata si subterane. Ajungand in
apele de suprafata si in final in mari si oceane se pot acumula in organismele
acvatice, consumarea de catre om a acestora producand intoxicatii grave. De
exemplu, in cazul utilizarii erbicidelor, acestea pot afecta intreaga vegetatie din
ecosistemul acvatic, cu implicatii asupra asigurarii protectiei, cantitatii de hrana si
oxigen necesare pentru organismele acvatice.
Pesticidele ideale trebuie sa se mentina in zona tratata suficient timp pentru a
produce efectele dorile, sa se descompuna in compusi inofensivi si sa fie letale
numai pentru speciile tinta si inofensive pentru celelalte. Principalele proprietati si
procese care influenteaza transportul pesticidelor in sol sunt persistenta, presiunea
de vapori, solubilitatea si adsorbtia.
Persistenta reprezinta rezistenta pesticidelor de a se descompune sub
actiunea agentilor chimici (reactii redox, de hidroliza), fotochimici (lumina solara)
si a microorganismelor si enzimelor secretate de plante. Persistenta pesticidelor in
sol si in plante depinde in primul rand de natura lor chimica si de caracteristicile
mediului. Pesticidele caracterizate printr-o persistenta ridicata sunt mai susceptibile
de a se deplasa dintr-o zona in alta datorita faptului ca raman in forma initiala mai
mult timp, degradarea lor lenta cauzand o actiune remanenta, care poate conduce la
scaderea productiei vegetale (pentru anumite culturi) si pot fi transmise in lantul
trofic. Metabolitii sau produsii de descompunere pot avea aceleasi proprietati ca si
pesticidul initial si pot sa manifeste acelasi efect toxic. DDT-ul si dieldrinul sunt
doua pesticide foarte persistente, care au fost detectate in toata lumea, inclusiv
Antarctica, acesta fiind motivul pentru care au fost interzise. In aceeasi categorie se
incadreaza si antrazina folosita ca erbicid si detectat atat in apele de suprafata cat si
in apele subterane.

Pesticidele sunt retinute pe suprafata solului prin procese de adsorbtie.

Adsorbtia pesticidelor pe particulele de sol depinde de proprietatile chimice ale
acestora (polaritatea si solubilitatea in apa) si de cele ale solului (continutul de
materia organica si argila, pH-ul, permeabilitatea, proprietatile suprafetelor
incarcate electric etc.). Modul in care pesticidele sunt retinute la suprafata solului
determina modalitatea de transport a acestora in mediu. In cazul in care particulele
de pesticid sunt puternic legate de constituentii solului se poate produce poluare
prin antrenare de catre vant odata cu particulele de sol sau in cazul unei retineri
slabe pesticidele sunt spalate de apa meteorica.
Presiunea de vapori este o masura a tendintei pesticidelor de a trece in
forma de vapori. Aceasta proprietate este deosebit de importanta mai ales in cazul
aplicarii pesticidelor prin pulverizare, caz in care pierderile de pesticide inregistrate
pot fi chiar de 50% in conditii de vant.
Ca si in cazul nutrientilor, precipitatiile afecteaza distributia pesticidelor prin
ruperea legaturilor pesticid – sol, dizolvarea in apa sau transportul agregatului
particula sol – pesticid eliberat ca urmare a eroziunii. Scurgerile de suprafata
contin concentratii ridicate de pesticide, pierderile inregistrate fiind insemnate.
Datorita structurii poroase a solurilor acestea prezinta o permeabilitate variabila ce
in anumite cazuri favorizeaza deplasarea pesticidelor prin levigare in panzele
freatice. Cei mai importanti factori care determina cantitatea de pesticid indepartata
de pe suprafata tratata este perioada de timp scursa intre momentul aplicarii pe sol
si precipitatii, momentul anului in care se face aplicarea pesticidului precum si
modalitatea de aplicare. Aplicarea pesticidelor in perioade cu precipitatii reduse, in
conditii atmosferice stabile, aplicarea unor pesticide mai putin persistente, care se
adsorb puternic sau care au o volatilitate scazuta scade posibilitatea ca acestea sa
ajunga in apa sau aer. De asemenea, adoptarea unor forme noi de pesticide pot
reduce semnificativ pierderile in atmosfera.
Stratul superficial de sol reprezinta zona cea mai activa pentru
microorganisme, acestea fiind responsabile si pentru transformarea pesticidelor in
metaboliti. Astfel, speciile de bacterii Bacillus megaterium si Bacillus subtilis sunt
importante in degradarea unor substraturi cu biodegradabilitate redusa ca DDT-ul,
heptaclorul, naftalene, paration. Un caz particular al pesticidelor il reprezinta cele
organoclorurate care au o arie de utilizare foarte larga. Dintre pesticidele cu impact
puternic asupra mediului datorita bioacumularii, toxicitatii, persistentei si
mobilitatii reduse fac parte clordanul, DDT-ul, dieldrinul, furanii.
DDT-ul, o substanta de culoare alba, care afecteaza sistemul nervos al
insectelor a fost primul pesticid utilizat pentru combaterea unor boli ca malaria sau
febra galbena. Efectele acestui insecticid au fost resimtite in timp prin patrunderea
in lanturile trofice cu afectarea organismelor vii. DDT-ul se caracterizeaza printr-o
persistenta extrem de ridicata. Reziduurile de insecticide organoclorurate, in
special DDT si HCH au fost detectate peste tot in lume inclusiv in corpul uman.
Factorii care determina depozitarea si bioacumularea pesticidelor sunt eficienta de
adsorbtie, specia, varsta, modul de nutritie, integritatea organelor si tipul
compusului. Concentratiile de reziduuri de pesticide variaza in hrana de la o
regiune la alta si de la un tip de hrana la altul.
Pesticidele sunt cunoscute ca disruptori endocrini datorita efectului advers
pe care il manifesta asupra secretiei de hormoni la actiunea pe termen lung si in
doze mici de expunere. Efectele resimtite sunt de scadere a imunitatii, dereglarea
functionarii hormonilor, diminuarea inteligentei, malformatii si cancer. Datorita
beneficiilor mari pe care le aduc utilizarea pesticidelor in cresterea productivitatii
cat si in eradicarea sau controlarea unor insecte purtatoare de boli, trebuie puse in
balanta atat riscurile cat si beneficiile. Evaluarea riscurilor la care este supusa
populatia este dificil de realizat, datorita numerosilor factori care afecteaza
comportarea fata de acesti compusi precum si expunerea concomitenta la alte
pesticide sau poluanti prezenti in apa, aer si alimente.

Toxicitatea pesticidelor

Toxicitatea ridicata a unora dintre pesticide poate provoca intoxicatii directe

la plante si animale generatoare de modificari si dereglari de echilibre. Pentru
controlul gradului de toxicitate al pesticidelor, in "Lista pesticidelor si a altor
produse de uz fitosanitar in Romania" (1992), este prezentata o clasificare a
pesticidelor in 3 grupe de toxicitate, (STAS 4706-88) stabilite in functie de doza
letala - DL 50:
- in grupa I se incadreaza produse extrem de toxice care contin o substanta
activa cu o DL de 50 pana la 50 mg./ Kg. corp;
- grupa II apartine produselor puternic toxice care contin o substanta activa
cu o DL 50 cuprinsa intre 50 mg. / Kg. si 200 mg. / Kg. corp;
- in grupa III-a se incadreaza substantele moderat toxice care contin o
substanta activa cu o DL 50 cuprinsa intre 200 mg./ Kg si 1000 mg. /Kg. corp;
- grupa III-b apartine substantelor cu toxicitate redusa care contin o substanta
activa cu o DL 50 mai mare de 1000mg./Kg corp.
Toxicitatea fata de om trebuie privita sub doua aspecte:
- toxicitatea acuta, aceasta se poate inlatura prin asigurarea masurilor adecvate
de protectie;
- toxicitatea cronica care apare in urma acumularii de reziduuri toxice.
Toxicitatea selectiva fata de plantele de cultura sau fitotoxicitatea selectiva
este unul din dezideratele pe care trebuie sa le indeplineasca pesticidele folosite
pentru combaterea daunatorilor animali sau vegetali. Pe plan mondial s-au eliberat
norme de toleranta de ordinul 0,1-10 ppm pentru reziduurile toxice.
Acumularea reziduurilor de pesticide in sol are loc pe mai multe cai:
- aplicarea directa pe / in sol;
- ajungerea pe sol a unei mari cantitati din produsele destinate tratarii partilor
aeriene ale plantelor;
- ajungerea pe sol a resturilor vegetale si animale incarcate cu reziduuri de
pesticide;
- reziduurile de pesticide pot fi purtate de aer prin caderi directe de praf din
atmosfera sau prin spalarea atmosferei de catre precipitatii;
- au greutate moleculara mare si solubilitate diferita in apa.
Datorita gradului ridicat de persistenta si toxicitate pesticidele au fost
denumite poluanti organici persistenti (POP). Poluantii organici persistenti sunt
substante chimice care persista in mediul inconjurator, se bioacumuleaza in
organismele vii si prezinta riscul de a cauza efecte adverse asupra sanatatii umane
si mediului.
Pesticidele ajunse pe plante sau introduse in sol sufera reactii chimice si
biochimice de transformare, fie la suprafata plantelor, fie in interiorul tesuturilor.
Pesticidele de pe sol sau din subsol sunt absorbite prin intermediul unor procese
complexe ca: transfer de sarcina, schimb ionic, legaturi hidrofobe. Particulele
solului, prin intermediul complexului argilo-humic, constituie un suport absorbtiv
atat pentru pesticide cat si pentru unii din produsii lor de degradare, capacitatea
absorbtiva fiind functie de textura solului.

Procedee de prevenire si tratare a solului

In cazul poluarii cu pesticide masurile de ameliorare sunt diferite in functie

de natura pesticidului. Procesele cele mai rapide sunt cele care se bazeaza pe
administrarea de adjuvanti in sol, care au ca scop principal retinerea sau degradarea
pesticidelor. Un numar mare de procedee de depoluare folosesc capacitatea de
retinere a contaminantilor sau a noxelor de unele plante, cum ar fi de exemplu:
porumbul, trestia de zahar, sorgul.
Procedee chimice de depoluare a solurilor incarcate cu pesticide pot fi:
Spalarea solului in situ nu necesita excavarea solului contaminat, iar acest
proces accelereaza reactiile geochimice care modifica concentratia contaminantului
in solutia solului. Acest proces are o eficacitate mai mare in cazul pesticidelor daca
se utilizeaza pe langa apa, surfactanti( detergenti sau emulsifianti) si
cosolventi(reactiv cu alcool).
Vitrificarea in situ este un proces prin care contaminantii din sol se
transforma treptat intr-o masa vitroasa inerta din punct de vedere chimc. Acest
procedeu a fost folosit pentru imobilizarea deseurilor depozitate neglijent in
perioada in care protectia mediului nu reprezenta o cerinta stringent si poate fi
aplicat pentru distrugerea si imobilizarea unor compusi toxici periculosi.
Compostarea in gramezi este procesul de degradare a materiei organice
biodegradabile in prezenta microorganismelor aerobe cu formare de produsi
nepericulosi si stabili (compost). Acest procedeu poate fi aplcat cu succes la
decontaminarea solurilor poluate cu pesticide, compusi petrolieri si compusi
organici volatili nehalogenati.
 Bibliografie

1. Stanescu R., Bobirica L., Orbulet O.- Remedierea solurilor

contaminate, Editura Agir, Bucuresti 2006,

2. Simonescu C.M., Stanescu R., Szabolcs L.- Poluarea si protectia

mediului, Editura Printech, Bucuresti 2002