Sistemul digestiv

Ficatul este un organ parenchimatos, format dintr-o capsulă conjunctivă densă,

stromă şi parenchim.
Capsula, numită şi capsula Glisson, este alcătuită din ţesut fibros şi rare fibre
elastice. Înveleşte ficatul și este la rândul ei acoperită de mezoteliu peritoneal cu
excepția unui mic teritoriu care stabilește un contact direct cu diafragma.
La nivelul hilului hepatic îmbracă vena portă şi artera hepatică și pătrunde în
parenchim ramificându-se împreună cu acestea. Septurile conjunctivo-vasculare
rezultate fracționează parenchimul în lobi şi lobuli şi constituie stroma perilobară,
respectiv perilobulară. Lobulaţia nu este netă, ţesutul conjunctiv perilobular fiind
foarte redus. Există o cantitate redusă de stromă intralobulară alcătuită din fibre de
reticulină situate în interiorul lobulului hepatic. Stroma intralobulară de la acest
nivel delimitează între ele hepatocitele şi capilarele sinusoide. Fibrele de reticulină au
un rol important în morfogeneză şi în regenerarea ficatului.
Parenchimul este organizat în interiorul lobulilor. Lobulul hepatic
reprezintă unitatea morfologică şi funcţională a ficatului. Din punct de vedere
morfologic, reprezintă zona de parenchim delimitată de zonele învecinate identice prin
intermediul traveelor conjunctivo-vasculare. Funcţional, lobulul hepatic reprezintă
totalitatea parenchimului hepatic secretor, care îşi varsă produsul de secreţie, bila, în
acelaşi canal excretor. Parenchimul hepatic nu prezintă discontinuități printre
spațiile portale.
Lobulul hepatic clasic reprezintă aria de parenchim tributară unei vene
centrolobulare, delimitată de zonele învecinate identice prin travee conjunctivo-
vasculare, care formează stroma conjunctivă perilobulară. Lobulul hepatic clasic
explică funcţia de glandă cu secreţie internă a ficatului. Are formă piramidală cu baza
îndreptată spre capsula Glisson și vârful orientat către hil. Pe secţiune transversală
prezintă o formă de prismă hexagonală. Este cuprins între două sisteme venoase
reprezentate de venele perilobulare şi centrolobulare. La locul de întâlnire a 2-3
lobuli hepatici clasici se realizează un spaţiu de dimensiuni variabile, numit spaţiu
port Kiernan. Spaţiile porte sunt de formă triunghiulară și conțin o cantitate
considerabilă de ţesut conjunctiv lax, format din fibre colagene şi de reticulină,
substanţă fundamentală, celule conjunctive şi infiltrat de celule mononucleare.
Înglobează de asemenea structuri nervoase, o venă, ramură a venei porte, cu perete
subţire, tapetat de endoteliu, o arteră, ramură a arterei hepatice, cu perete muscular gros
și un vas limfatic fin tapetat de endoteliu. Canalicul biliar reprezintă elementul
caracteristic al spaţiului port. Lumenul său este delimitat de un epiteliu simplu cubic,
situat pe o membrană bazală. Vasele perilobulare sunt ramuri terminale ale structurilor
venoase şi arteriale situate in spaţiile porte. Au un traiect sinuos și drenează sângele în
capilarele sinusoide intralobulare.
Se consideră că lobulul morfologic este format din trei zone circulare.
Zona periferică sau zona I este cea mai bine irigată și prezintă o activitate intensă. În
această zonă, mitocondriile au aspect granular. Aici predomină activitatea enzimelor din
metabolismul oxidativ și al gluco- și glicogenezei. Aceste celule sunt ultimele care mor, în
cazul diminuării vascularizaţiei şi primele care regenerează.
În zona medie (zona II), mitocondriile au un aspect filamentos iar glicogenul se

1
Carmen Mihaela Mihu____________________________________________________

găseşte depozitat în cantitate mare.

Zona centrală (zona III) este mai slab vascularizată şi are o activitate mai redusă.
Mitocondriile au aspect de bastonaş. Glicogenul se găseşte depozitat în cantitate mare.
Reducerea semnificativă a vascularizaţiei acestei zone, determina necroză centrolobulară şi
încărcarea cu lipide.
Aceste trei zone nu prezintă o delimitare netă și se regăsesc şi la nivelul acinilor.
Lobulul portal este definit ca totalitatea parenchimului
hepatic secretor, care îşi varsă produsul de secreţie externă, bila, în ductul biliar aparținând
aceluiași spațiu portal. Lobulul hepatic portal explică funcţia de glandă cu secreţie externă a
ficatului. Este centrat de canalul biliar din spaţiul port
şi este constituit din totalitatea unităţilor secretorii din parenchim, indiferent de
localizarea lor, care sunt tributare aceluiaşi duct biliar. Periferia lobulului portal
este reprezentată de linia arbitrară care uneşte între ele trei vene centrolobulare
mai apropiate. Are o formă triunghiulară, vârfurile triunghiului fiind reprezentate de venele
centrolobulare. Lobulul portal conţine zonele secretorii corespunzătoare celor trei lobuli
hepatici clasici adiacenţi.
Acinul hepatic a fost descris de către Rappaport şi explică atât funcţia de secreţie internă,
cât şi cea de secreţie externă a ficatului. Este format din totalitatea unităţilor morfo-
funcţionale tributare aceleiaşi vascularizaţii şi aceluiaşi canalicul biliar. Fiecare acin hepatic are o
formă romboidă, fiind alcătuit prin unirea arbitrară a două zone triunghiulare de parenchim cu
baza comună, din doi lobuli hepatici clasici adiacenţi. Vârfurile triunghiurilor sunt
reprezentate de venele centrolobulare, iar baza comună o constituie vasele şi
canalele biliare perilobulare.
În acelaşi lobul clasic, segmentele acinoase sunt structuri independente atât din punct
de vedere al irigaţiei, cât şi al drenării bilei.
Fiecare lobul este alcătuit dintr-un număr de lamele hepatice dispuse radiar de
la nivelul venei centrolobulare. Lamelele sunt încurbate și perforate, unicelulare,
grosimea lor fiind egală cu dimensiunea unei celule hepatice. În grosimea lor se
găsesc capilare biliare. Între lamele se găsesc spaţiile interlamelare, care corespund
capilarelor sinusoide. În secţiunile histologice, lobulul hepatic clasic are formă
poligonală. Periferia lobulului hepatic este reprezentată de o stromă perilobulară subțire care
înglobează vasele şi canaliculele biliare perilobulare. Corpul lobulului hepatic este alcătuit
din cordoane celulare, capilare sinusoide, capilare și canale biliare intralobulare și stromă
intralobulară.cCordoanele celulare Remak sunt formate din celule hepatice, au o dispoziţie
radiară, și converg către vena centrolobulară. Între cordoanele celulare se găsesc capilarele
sinusoide venoase. Spaţiul Moll este cuprins între hepatocitele de la periferia lobulului hepatic
clasic şi ţesutul conjunctiv din spaţiul port și reprezintă originea vaselor limfatice.
Celulele hepatice sau hepatocitele sunt cubice, suprafeţele lor de contact
realizând conexiunile intercelulare. Prezintă doi poli, unul vascular, prin intermediul
căruia celula vine în raport cu capilarul sinusoid și altul biliar, prin care hepatocitul
vine în raport cu capilarul biliar. La nivelul polului vascular, celula prezintă la
suprafaţă microvili prin care se realizează contactul cu sângele din capilare.
La nivelul polului biliar, celula prezintă o suprafaţă mai netedă şi participă la
formarea peretelui capilarului biliar. Hepatocitele prezintă la nivelul polului biliar

2
 Sistemul digestiv

joncțiuni de ocluzie delimitate de membrana celulară a celulelor hepatice vecine. Acesta

realizează împreună cu joncțiunile de ocluzie și nexus adiacente o delimitare a
peretelui capilarului biliar, care este lipsit de perete propriu în porţiunea sa iniţială,
intralobulară. Membrana hepatocitului este subţire, nucleul eucrom, nucleolat, este
situat central. Citoplasma conține organite și numeroase incluziuni, este granulară iar
preparatele histologice în coloraţii de rutină, relevă o citoplasmă bazofilă. Corpii lui
Berg sunt formaţiuni bazofile alcătuite din reticul endoplasmatic rugos responsabil de sinteza
proteinelor, a componentelor proteice și a lipoproteinelor. Intre reticulul endoplasmic rugos şi
reticulul endoplasmic neted există un echilibru dinamic, putând să predomine o formă sau alta,
în raport cu solicitările funcţionale. În perioadele de sinteză proteică, în celulă predomină
reticulul endoplasmic rugos. Reticulul endoplasmic neted este implicat în metabolismul
glicogenului, trigliceridelor, colesterolului, în reacţii de oxidare, metilare şi conjugare a unor
substanţe pentru inactivarea lor. Mitocondriile sunt mai numeroase la periferia lobulului au un
aspect granular iar în zona mijlocie și centrală a lobulului sunt filamentoase. Ribozomii sunt
dispuși sub formă de polizomi liberi sau ataşaţi reticulului endoplasmatic și au un rol important
în reînnoirea și degradarea organitelor celulare.
Complexele Golgi sunt numeroase și bine dezvoltate, participă la formarea lisozomilor, secreția
de proteine plasmatice glicoproteine și lipoproteine precum și la procesul de elaborare al bilei.
Lizozomii sunt prezenţi sub forma unor elemente ovalare iar proxizomii sunt organite
citoplasmatice bogate în peroxidază. Hepatocitele conțin incluziuni de glicogen, lipide,
hemosiderină și lipofuscină. Capilarele sinusoide situate între cordoanele celulare hepatice
sunt sinuoase, largi, cu dispoziţie
radiară pornind de la periferia lobulului, spre vena centrolobulară. Peretele discontinuu de la
nivelul membranei bazale şi a endoteliului, facilitează comunicarea dintre
sânge, spaţiul Disse (spațiul perisinusoidal) şi hepatocit. Peretele capilarelor sinusoide este
format din celule endoteliale şi Kupffer în raport de 5/3. Celula endotelială are formă alungită.
La microscopul optic se vizualizează printr-un nucleu alungit, hipercrom, proeminent, înconjurat
de citoplasmă redusă. Restul citoplasmei apare sub forma unor văluri citoplasmatice. Celula
endotelială este macrofag facultativ, fagocitează lent. Citoplasma este bogată în
vezicule de pinocitoză, în esteraze, dar nu conţine peroxidaze.
Celula Kupffer are formă stelată, se localizează printre celulele endoteliale, are numeroşi
microvili, care se întrepătrund cu microvilozităţile polului vascular al hepatocitului.
Nucleul este eucrom, nucleolat. Citoplasma este bogată în lizozomi şi participă la
procesele de fagocitoză fiind macrofag obligatoriu. Citoplasma este bogată în
peroxidaze. Reacţia pentru esteraze este lentă.
Spaţiul Disse este situat între capilarul sinusoid şi cordonul hepatic. Este format dintr-
o reţea tridimensională de fibre reticulinice. La acest nivel se proiectează microvilii
hepatocitelor.
Celula reticulară extravasculară (Ito) este stelată, conţine picături de lipide în citoplasmă,
o cantitate apreciabilă de vitamina A, desmină, filamente de α-actină şi microfilamente.
La acest nivel se sintetizează tropocolagen şi fibre de reticulină. Celulele ITO sunt
pericite modificate, care stochează lipide.
Celula Pitt este o celulă natural killer capabilă să emită pseudopode scurte. La făt, în acest spaţiu,
există insule de celule hematopoetice care reapar la adult în anemii grave.

3
Carmen Mihaela Mihu____________________________________________________

Spațiul perisinusoidal reprezintă locul unde se formează o parte din limfa hepatică,
având semnificaţia unui capilar limfatic.
Stroma intralobulară este în cantitate mică şi reprezentată prin fibre
de reticulină, dispuse în spaţiile Disse. Direcţia lor este radiară dar pot fi unite prin
fibre fine de reticulină care formează o reţea în jurul cordoanelor celulare şi a
capilarelor.
Centrul lobulului este reprezentat de vena centrolobulară care drenează sângele
capilarelor sinusoide şi este delimitată de un perete perforat, tapetat de celule
endoteliale de tip comun. Venele centrolobulare părăsesc lobulii şi se varsă în venele
sublobulare.
Formarea şi eliminarea bilei reprezintă funcţia exocrină a ficatului. Drenarea
bilei de la nivelul hepatocitului până în duoden, se realizează printr-un sistem
canalicular format din două segmente, intra- și extrahepatic.
Căile biliare intrahepatice sunt la rândul lor, intralobulare şi extralobulare.
Căile biliare intralobulare sunt reprezentate de capilarul biliar (delimitat de
membranele celulare a doi poli biliari) şi canalul Herring.
Capilarul biliar nu are perete propriu, el fiind delimitat de suprafeţele hepatocitelor
adiacente.
Canaliculele Herring sunt tapetate de celule cubice și provin din fuziunea
capilarelor biliare și sunt situate la periferia lobulilor. Se varsă în canaliculul biliar
perilobular.
Căile biliare extralobulare sunt formate din canaliculele biliare
- Canalicule biliare perilobulare, continuă pasagele Herring, înconjură
lobului hepatic, ajung în spaţiul port Kiernan, de unde iau denumirea de canal
biliar interlobular.
- Canalul biliar interlobular sau portal, prezintă un perete format din
câteva fibre colagene, iar epiteliul este simplu cubic dispus pe o membrană
bazală. Canalele biliare interlobulare se unesc şi formează canalele colectoare.
- Canalele colectoare sau marile ducte intrahepatice au peretele format
dintr-o tunică conjunctivo-elastică, apoi conjunctivo-musculară (în segmentul
distal) şi o mucoasă cu epiteliu de tip intestinal situat pe o membrană bazală,
dispus pe corion.
Căile biliare extrahepatice
Prin fuziunea canalelor colectoare se formează canaul hepatic comun, care
părăseşte ficatul prin hil. Acesta după unirea cu cisticul constituie canalul coledoc, care
se deschide în duoden printr-un orificiu prevăzut cu un sfincter. Peretele acestor canale
este format dintr-o mucoasă şi o tunică iniţial fibroasă.
Mucoasa este reprezentată de un epiteliu de tip intestinal (cu celule cu platou
striat şi celule caliciforme), dublat de un corion.
Tunica fibroasă, pe măsură ce coledocul se apropie de duoden, devine musculo-
fibroasă.
Bila este produsul de secreţie al hepatocitelor, fiind secretată continuu (500-700
ml/zi). Între mese sfincterul Oddi fiind închis, bila se colectează şi prin reabsorbţia apei

4
 Sistemul digestiv

se concentrează în vezicula biliară, de unde este eliminată în duoden în timpul

digestiei.
Bila are rol în digestia lipidelor, prin sărurile biliare reducând tensiunea
superficială şi determinând emulsionarea grăsimilor cu favorizarea digestiei lor.
Activează lipazele şi formează cu lipidele, micelii, care fiind hidrosolubile pot fi
resorbite din intestin.
Secreţia biliară este reglată prin factori umorali. Ea este mai abundentă după mese.
Parasimpaticul este excitosecretor, în timp ce simpaticul este un inhibitor al secreţiei
biliare.
Ficatul are dublă circulaţie, funcţională - reprezentată prin vena portă și utritivă -
realizeată prin artera hepatică. Artera hepatică, dă ramuri pentru capsula Glisson şi apoi
pătrunde împreună cu vena portă în parenchimul hepatic. Ambele vase sunt învelite de teci
conjunctive de origine glissoniană. În traiectul lor, atât vena cât şi artera dau ramuri lobare,
apoi interlobare şi interlobulare. Ramurile interlobulare arteriale şi venoase situate în
spaţiile porte au direcţia ascendentă, deci cu circulaţie aferentă şi se numesc vase
pretenninale. Se capilarizează în ţesutul conjunctiv dintre lobuli, în special la nivel
pericanalicular, dând naștere venelor peribiliare, iar pe de altă parte formează vasele
perilobulare. Vasele perilobulare venoase şi arteriale se mai numesc axiale, de
distribuţie sau terminale. Din venele perilobulare pleacă ramuri perpendiculare ce
pătrund în lobuli şi se distribuie sub formă de capilare sinusoide cu traiect radiar până
la vena centrolobulară. Din arterele perilobulare pleacă ramuri perpendiculare, care
se capilarizează la periferia lobulului şi se deschid după un traiect scurt în capilarele
sinusoide venoase, realizând aici o zonă de parenchim oxigenată. Venele
centrolobulare, paralele cu axul lobulilor, părăsesc lobulli hepatici la nivelul vârfului
acestora şi se varsă în venele sublobulare. Ele însă, drenează sângele unui singur lobul
hepatic. În venele centrolobulare circulaţia este eferentă, sângele pleacă de la ficat, spre
circulaţia sistemică. Venele sublobulare confiuează în venele suprahepatice care se
deschid la rândul lor în vena cavă inferioară. Existenţa unor limfatice intralobulare
nu este încă demonstrată. Circulaţia limfatică intralobulară este asigurată de spaţiile
Disse, care au semnificaţia unor capilare intralobulare. Primele capilare limfatice certe,
se găsesc în ţesutul conjunctiv perilobular, de unde converg spre vasele limfatice din
spaţiul port. O parte din limfatice drenează limfa în ganglionii mediastinali. Ramuri
nervoase, provenite din trunchiul cerebro-spinal şi plexul solar, inervează trunchiurile
vasculare şi căile biliare intrahepatice. Ramificaţii fine pătrund în lobuli, dau arborizaţii
terminate în buton sau reţea la nivelul celulelor hepatice şi a celulelor Kupffer.