Sunteți pe pagina 1din 9

MATERIALE ECOLOGICE FOLOSITE ÎN ECOPROIECTARE

BY

JENI PRALEA, MAGDA SFICLEA and MONICA POP

Abstract. Designul reprezintă activitatea de concepţie, respectiv proiectare, activitate


ce se face resimţită pe întreaga durată de viaţă a unui produs. Fie că este vorba de
concepţie, proiectare, machetă, produs de serie, lansare pe piaţă, comercializarea,
îmbunătăţirea produsului existent sau moartea produsului (reciclare, reutilizare,
reconcepţie), designerul intervine asupra produsului pentru satisfacerea clientului în
armonie cu mediul. Pentru realizarea unor produse prietenoase faţă de mediu,
designerul trebuie să fie informat asupra legislaţiei specifice, materialelor utilizabile
în activitatea de eco-concepţie.

Key words: Materiale, Design, Eco-concepţie

1. Introduction

Filozofia elementară pentru Eco-Design constă în reducerea impactului


negativ asupra mediului înconjurător, pe tot parcursul ciclului de viaţă a
produsului, printr-o mai bună proiectare a acestuia.
Principalele efecte ecologice prin prisma eco-designului sunt: epuizarea
materiilor prime, consumul de energie şi apă, efectul încălzirii globale,
diminuarea stratului de ozon, ceaţa fotochimică, poluarea aerului şi apei,
zgomotul, radiaţiile, producerea de deşeuri, posibilităţi de refolosire, reciclare şi
recuperare a materialelor şi/sau energiei. Consumul de materiale, energie şi alte
resurse sunt factori importanţi de care designerul trebuie să ţină cont în
proiectarea produselor, având impact asupra mediului pe tot ciclul de viaţă a
produsului (figura 1).
2. Generalităţi

Pentru realizarea unor produse competitive, inclusiv sub aspectul ecologic,


designerul va avea în vedere consumul de material şi energie necesar pe toată
durata ciclului de viaţă a respectivului produs. Din acest punct de vedere
obiectivele designerului vor fi: micşorarea produselor, miniaturizarea,
concentrarea informaţiei şi datelor, digitalizarea, portabilitatea, integrarea
funcţiilor (funcţii cu valoare adăugată), transport electronic versus transport
mecanic, global village – reţea virtuală globală, aparatură pentru economisirea
energiei, îmbunătăţirea proceselor de producţie prin control inteligent şi
automatizare, producţie mai curată, funcţionalitate ridicată cu bani puţini.

Fig. 1 - Impactul produsului asupra mediului

Respectarea acestor factori creează posibilitatea întreprinderilor de a-şi


asigura beneficii privind: competitivitatea, presiunea pieţei, opinia publică,
cerinţele şi siguranţa consumatorilor, ce este ecologic se vinde mai bine,
inovaţia, reducerea costurilor, reducerea riscului, motivarea angajaţilor,
programe pentru etichetarea ecologică, responsabilitatea întreprinderilor,
comunicarea la nivel de corporaţie, relaţii în cadrul lanţului de aprovizionare,
calitatea produsului, reglementări legislative, acord voluntar.
Motivarea întreprinderilor este dependentă nu numai de rezultatul pozitiv al
acţiunilor ecologice ci şi de: consumatorii privaţi, creşterea conştientizării pe
plan global, varietatea de opţiuni, priorităţi, preţ, funcţionalitate, service-ul,
factori care stau la baza deciziei de a cumpăra. “A fi ecologic" devine un
argument suplimentar ce favorizează un anumit produs.
Consumul de materiale, energie şi alte resurse utilizate în realizarea unui
produs (figura 2) poate fi redus prin gestionarea optimă a unor parametri:
greutatea şi volumul produsului, utilizarea materialelor reciclate, energia
consumată de-a lungul ciclului de viaţă, folosirea substanţelor periculoase,
cantitatea şi natura consumabilelor necesare pentru utilizare şi întreţinere
corespunzătoare, încorporarea componentelor uzate.
Organizaţiile preocupate de utilizarea unor materiale ecologice au făcut
cunoscute două liste de materiale (figura 3):
• Lista A- Materiale interzise sau cu restricţii: plumb, cadmiu, crom-VI,
mercur, PBB, PBDE (“RoHS-6”), azbest, PCB
• Lista B- Materiale cu probleme: antimoniu, arsenic, beril, bismut, retard
eribromaţi de aprindere (alţii decât PBB sau PBDE), cupru, aur, magneziu,
nichel (nu aliaje), paladiu, ftalaţi, seleniu, argint, PVC şi compuşi ai
acestora.

Fig. 2 –Ciclul de viaţă al produsului: consumul de materiale, energie, emisii toxice

Fig. 3 – Lista materialelor cu impact negativ asupra mediului

Listele de materiale şi filozofia celor 6 RE stau la baza alegerii materialelor.


Filozofia celor 6 RE are în vedere:
1. Regândirea produsului şi funcţiilor lui (de exemplu, cum poate fi folosit
mai eficient produsul);
2. Reducerea consumului de materiale şi de energie de-a lungul întregului
ciclu de viaţă;
3. Reînlocuirea substanţelor periculoase cu alternative mai prietenoase
pentru mediu;
4. Reciclare. Alegerea materialelor care pot fi reciclate şi proiectarea unui
produs astfel încât el să poată fi uşor dezasamblat pentru reciclare;
5. Refolosire. Proiectarea produsului astfel încât părţile lui componente să
poată fi refolosite;
6. Reparare. Proiectarea unui produs uşor de reparat, astfel încât el să nu
trebuiască să fie înlocuit prea repede.
Proiectarea produsului sub deviza „o producţie mai curată”, va avea în
vedere alegerea materialelor necesare, folosind metodele de abordare
caracteristice protecţiei mediului:
• Abordarea "reactivă", este o metodă interesată de soluţii pentru
transformarea poluărilor rezultate din procesul de producţie într-o formă
mai puţin periculoasă. Abordarea reactivă aplică tehnologia la capătul
conductei (end-of-pipe), complică procesul de producţie, creşte consumul
de energie, de materiale şi riscurile. Metoda reactivă nu reduce ci
transformă cantitatea de substanţe poluante (câteodată chiar o măreşte).
• Abordarea "preventivă" modifică procesul de producţie în aşa fel încât
poluarea să fie mai scăzută de la bun început. Strategia preventivă cercetează
motivul poluării intervenind asupra sursei problemei. Măsurile practice în cazul
strategiei preventive constau în: schimbări efectuate asupra produsului
(materiale de bază omogene, naturale, etc.); implicare mai mare (motivarea
angajaţilor, organizarea procesului de muncă, economisire); înlocuirea
materialelor de bază şi a celor auxiliare (cu materiale naturale, chimicale
netoxice); schimbări tehnologice (tehnologii cu consum de energie şi de
materiale redus); refolosirea internă; reciclarea; neutralizare.
Prin eco-design se încearcă de la prima fază, proiectarea produsului,
reducerea efectelor asupra mediului. Principalele aspecte al eco-designului au în
vedere prelungirea duratei de exploatare a produsului, o mai bună valorificare a
materialelor, reducerea emisiei de deşeuri.
Pentru alegerea optimă a materialelor folosite la realizarea unui produs, se
recomandă întocmirea unei eco-hărţi (chestionar). Această hartă (tip tabel)
evidenţiază managementul şi reducerea deşeurilor, stabileşte informativ nivelul
de reciclare, măsurile de prevenire ce pot fi luate, situaţia furnizorilor dacă
aceştia sunt obligaţi să preia deşeurile provenite din propria marfă. Gradul de
risc al produselor, potenţialul de a găsi soluţii alternative (reciclarea) sau tocmai
lipsa unor soluţii specifice pentru unele deşeuri (probleme la depozitare, factori
de risc din afara întreprinderii), pot fi evidenţiate prin relaţionarea elementelor
de pe eco-hartă, evidenţiind astfel zonele cu management slab sau fără.

3. Analiza fluxului de materiale

Politica de alegere a materialelor impune realizarea unei analize a fluxului


de materiale. Această analiză constă în identificarea drumului parcurs de unele
materii prime şi auxiliare în cadrul procesului de producţie, cu specificarea
proporţiei în care se regăsesc în produsul finit, evidenţiind pierderile şi
cantitatea care s-a pierdut (care în final va polua mediul). Pentru efectuarea unor
analize corecte, este nevoie de date exacte. Realizarea bazei de date necesare şi
sistematizarea acestora se face pe baza următoarelor surse: contabilitate,
departamentul de aprovizionare şi magazie, secţia de vânzări, reţete, norme,
prevederi, furnizori (scrisoare de însoţire, facturi, compoziţia materialelor, etc.),
declaraţii către autorităţi, jurnal de producţie, procese verbale a propriilor
măsurători şi cercetări, etc. În cazul analizei fluxului de materii, problema
constă în faptul că sistemul şi parametrii analizaţi nu sunt stabiliţi cu exactitate.
Pentru evitarea acestor greşeli se pot lua următoarele măsuri:
• Definirea scopului şi obiectului analizei. Obiectul analizei poate fi (în
funcţie de domeniul de activitate a întreprinderii) observarea unui material
(apă, lemn, lubrifiant, etc.), a unui compus chimic (ex. diluant) sau a unor
elemente separate (în special în industria chimică), în diferitele faze ale
procesului de producţie. Scopul analizei poate fi identificarea punctelor
unde se produc pierderi sau se creează poluanţi, motivul producerii,
analizarea eficienţei, etc.
• Determinarea exactă a sistemului care va fi analizat. Sistemul poate fi
constituit din întreaga sau o parte de întreprindere (o secţie, un sediu, o
uzină); un proces tehnologic, faze ale acestuia; un utilaj; etc.
• Determinarea perioadei de analizat. În general perioada de analizat este de
un an, dar poate fi: o lună, o săptămână, o zi; o tură; un ciclu de producţie;
un sezon; timpul necesar producerii unei anumite cantităţi de produs; etc.
Este important ca intervalul de timp ales să reprezinte corespunzător
sistemul care va fi analizat.
• Împărţirea sistemului (procesului) supus analizei. Fiecare parte a sistemului
este analizată separat. Informaţiile obţinute ajută definirea corectă a situaţiei
din interiorul sistemului. Realizarea unei diagrame a fluxului de materiale
prezintă evoluţia fluxului de materii între procesele parţiale (definiţie
calitativă).
• Întocmirea balanţelor de materiale. Prin întocmirea balanţelor de materiale
ale anumitor faze de producţie, se poate forma o imagine cantitativă asupra
fluxului de materiale.
Alegerea materialelor folosite în eco-concepţie va avea în vedere şi
tehnologiile posibile de utilizat pentru prelucrarea lor. Tehnologiile sănătoase
pentru mediu protejează mediul înconjurător, sunt mai puţin poluante, folosesc
resursele în mod sustenabil, reciclează o proporţie mai mare a deşeurilor şi sub-
produselor pe care le generează şi vehiculează deşeurile într-un mod mai
acceptabil pentru mediu în comparaţie cu tehnologiile pe care le substituie.
4. Materiale ecologice

Categorii de materiale ecologice:


• materiale naturale, cele obţinute din compuşi pe care îi găsim în natură
(vegetali, lână, minerale, etc.);
• materiale ecologice, cele care au impact scăzut asupra mediului în: procesul
de producţie, utilizare sau reciclare (a căror prelucrare necesită un consum
redus de energie şi sunt biodegradabile);
• materiale sănătoase, cele care nu dăunează sănătăţii individului (putând fi
naturale sau sintetice, ecologice sau nu).
Materialele ecologice se disting prin aceea că nu dăunează mediului
înconjurător şi oamenilor. De exemplu plăcile de azbociment, ferodourile cu
azbest, rocile uşor radioactive, anumite feluri de vopsea, sursele de COV
(componente organice volatile) şi alte materiale poluante nu pot fi încadrate în
această categorie favorabilă. Prin asimilare cu denumirea de cărbune alb, dată
surselor hidroelectrice, se utilizează termenul de „material alb” pentru cazul
când nu se consumă resurse neregenerabile. Există (prin împrumut) şi
denumirea de „material verde” care, ca şi o plantă, nu implică degajări de bioxid
de carbon. Astfel lemnul şi produsele agricole, care absorb CO2 în perioada de
creştere a plantelor, nu degajă mai mult din acest gaz când sunt arse, ceea ce
justifică utilizarea lor pentru înlocuirea combustibililor fosili. Şi totuşi acestea
generează alte câteva substanţe nocive dacă ard.
Puţine produse pot fi 100% verzi dar industria se orientează în această
direcţie. Astfel apar compozitele la care armarea este asigurată cu fibre
vegetale. Toate produsele organice naturale se degradează îndată ce mor. Pentru
a împiedica poluarea cu mase plastice, se caută soluţii sub forma materialelor
biodegradabile. Idealul ar fi să se poată produce materiale care nu se degradează
atâta vreme cât sunt folosite, dar care să poată fi restituite mediului înconjurător,
când nu mai sunt utile.
Se dezvoltă noi materiale, noi concepte de produse, în cele mai variate
domenii de activitate. Astfel există imobile ecologice la care preocuparea
ecologică conduce la eficientizarea energetică (le face furnizoare de mici
cantităţi de energie electrică curată, folosind celule fotovoltaice montate pe
acoperişuri). Se disting două categorii: case cu consum redus de energie (low
energy houses), având un consum de energie finală de ordinul a 50 kWh/m2·a
pentru încălzit spaţiile şi case pasive (passive houses), cu un consum de energie
finală care coboară spre 20 kWh/m2·a, fără a considera prepararea apei calde.
De remarcat este şi gama variată a materialelor ecologice folosite în
construcţiile de imobile: cărămida ecologica, teracota (denumeşte cărămizile
pline şi elementele din teracotă realizate manual), blocurile din pământ (sunt
realizate în mulaje de lemn, fiind "armate" cu agregate vegetale şi uscate
natural), acestea se caracterizează prin faptul că sunt materiale izolante, cu
calităţi tehnice deosebite pentru o locuinţă sănătoasă, sunt inalterabile,
rezistente la apă, foc, ger, având o inerţie termică bună, oferă o bună absorbţie
acustică, reprezintă un regulator hidrometric şi ameliorează calitatea aerului
interior datorită porozităţii naturale, sunt realizate în mulaje, folosind argilă (de
provenienţă locală, deci nu este nevoie de consum suplimentar cu transportul
materiei prime); argila expandată este prezentă sub formă de bile de argilă
pentru spaţii verzi, izolaţii, drenaj, betoane uşoare, fiind lejeră, protejează
împotriva umidităţii, are rol de izolant termic şi fonic, cu calităţi ignifuge;
dalele din pardoseală din teracotă, pot fi executate în culoare caldă reglează
natural umiditatea şi însănătoseşte aerul, este unul dintre elementele de
construcţie cele mai vechi; structurile din lemn masiv sunt elemente din lemn
netratat, cu secţiuni standard şi de esenţe variate, din care se realizează întreaga
structură a locuinţei sau doar a şarpantei acesteia; învelitorile ecologice au un
impact important asupra aspectului exterior al caselor. Învelitorile din lemn
(cazul caselor tradiţionale), sunt învelitori realizate din şindrilă sau sită şi au
următoarele calităţi: uşoare, etanşe, respirante, izolante termic şi fonic,
rezistente la intemperii, absorb vaporii. Domeniu de utilizare: acoperirea
şarpantei (sau placarea pereţilor exteriori); învelitorile vegetale realizate din
paie având proprietăţi: lejeră, izolantă fonic şi termic, ermetică la curenţii de
aer, rezistenţă la intemperii. Compoziţie: paie de secara, grâu, trestie, etc.
Domeniu de utilizare: acoperişuri. Aceste materiale de construcţii, uşor de
realizat (materia primă: argilă, materiale vegetale) nu necesită consumuri
energetice suplimentare, tehnologiile sunt simple, vechi, cunoscute, verificate,
uşor de utilizat.
Materialele ecologice au câştigat un loc important şi în industria auto. Există
multe concepte de maşini ecologice. Unele din aceste concepte folosesc
motoare nepoluante (hibride pe hidrogen, electrice), sau componente (caroserie,
bord, comenzi, accesorii, etc.) din materiale ecologice. În domeniul auto a fost
dezvoltat un nou concept, de Dr. Kerry Kirwan şi Ben Wood, de la
Universitatea din Warwik, din dorinţa a demonstra că ideea ce planează în jurul
maşinilor ecologice: un vehicol mic şi cu performanţe slabe, este preconcepută.
Vehicule performante pot fi realizate folosind în mare parte materiale
biodegradabile iar pe viitor tehnologiile ar putea fi implementate în procesul de
fabricare al maşinilor de serie. Cei doi cercetători au creat Eco One, un bolid de
curse realizat în proporţie de 95% din materiale ecologice. În afară de şasiul din
oţel şi volan, restul componentelor sunt biomasă, iar combustibilul utilizat este
un amestec de grâu fermentat şi sfeclă de zahăr. Acest vehicul, capabil să
ajungă la viteze de peste 240 km/h, datorită propulsorului, permite acceleraţia
de la 0 la 100 km/h în doar 4 secunde, dar este şi economic, consumul mediu
fiind de aproximativ 6 litri la 100 de km.
4. Conclusion

1. Materialele ecologice câştigă teren în mai toate domeniile de activitate,


de la domeniul construcţiilor imobiliare până la domeniul auto.
2. Reinventarea materialelor naturale şi a tehnologiilor meşteşugăreşti cu
vechi tradiţii, reprezintă noi opţiuni pentru proiectanţi.
3. Lista materialelor cu probleme trebuie analizată de la caz la caz. Există
materiale cu un statut special cum ar fi aurul, argintul, aluminiul, etc., care se
obţin prin tehnologii poluante, dar odată obţinute aceste materiale sunt
reutilizabile perioade lungi de timp, sunt nealterabile.
4. Materialele ecologice reprezintă o provocare atât pentru designeri,
proiectanţi, tehnologi, cât şi pentru utilizatori.

University of Art George Enescu,


Department of Design
Iassy, Romania,
e-mail: jpralea@yahoo.com

REFERENCES

2. D y k e m a K., Interpolated Free Group Factors. Pacific. J. Math., 163, 1, 123-135, (1994).
1. Cordelia Sealy, Materials today, 2003, April
2. Semida Silveira, Buildings Sustainable Energy Systems, 2001, Svenskbyggtjänst & Swedish
National Energy Administration
3. John Connaughton, Real low-energy buildings: the energy cost of materials, Blackwell
Scientific Publications, 1992
MATERIALE ECOLOGICE FOLOSITE ÎN ECOPROIECTARE

(Rezumat)

Designul reprezintă activitatea de concepţie, respectiv proiectare, activitate ce se face


resimţită pe întreaga durată de viaţă a unui produs. Designerul creează şi intervine asupra
produsului pentru satisfacerea clientului în armonie cu mediul. Pentru realizarea unor produse
prietenoase faţă de mediu, designerul trebuie să fie informat privind legile, normativele,
directivele, invenţiile şi inovaţiile specifice activităţii de eco-concepţie. Lucrarea prezintă
importanţa şi modul de abordare a materialelor ecologice în domeniul proiectării. Materialele
ecologice câştigă teren în mai toate domeniile de activitate, de la domeniul construcţiilor
imobiliare până la domeniul auto. Preocupările specialiştilor sunt determinate atât de
reinventarea materialelor naturale şi a tehnologiilor meşteşugăreşti cu vechi tradiţii (ceea ce
reprezintă noi opţiuni pentru proiectanţi), cât şi de catalogarea materialelor cu impact negativ
asupra mediului. De remarcat este faptul că lista materialelor cu probleme trebuie analizată de la
caz la caz, deoarece există materiale cu un statut special cum ar fi aurul, argintul, aluminiul, etc.,
care se obţin prin tehnologii poluante, dar odată obţinute aceste materiale sunt reutilizabile,
reciclabile perioade lungi de timp (sunt nealterabile), dar şi materiale care pot fi obţinute prin
tehnologii curate dar după moartea produsului ele poluează mediul. Materialele ecologice
reprezintă o provocare atât pentru designeri, proiectnţi, tehnologi, cât şi pentru utilizatori.