Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Indrieş
ANDREI A. INDRIEŞ
Master în geografia turismului, absolvent al Universităţii din Oradea
ROBERT A. INDRIEŞ
Student la Informatică la Universitatea din Oradea
HĂRŢI ALE
PARCULUI NATURAL
APUSENI
CUPRINS
INTRODUCERE / 7
III. RELIEFUL / 25
IV. HIDROGRAFIA / 43
Limita nordică
Din vârful Măgura Fericii-1 106,1 m (formată din roci ca gresii cuarţitice,
conglomerate cuarţitice şi şisturi argiloase werfeniene) limita urmăreşte, spre
NE, culmea principală dintre bazinele Crişului Pietros şi al văii Nimăieşti (adică
Dealul Plaiul Fericii, cu Vf. Măgura Plaiului-1 109 m; dealul este format din
predazzite, adică o rocă de tip marmură), Pădurea Valea Boii-Vf. Poieni (1 626,8
m; format din riolite de Vlădeasa apărute în paleocen-maastrichtian). În
continuare, limita urmăreşte culmea principală dintre bazinele hidrografice ale
Crişului Repede şi Someşului Mic (de la izvor până la confluenţa cu Someşul
Rece se numeşte Someşul Cald), prin cota 1 515,4 m, Şaua Bohodei (1 420 m)-Vf.
Bohodei (1 653,8 m), Vf. Fântâna Rece (1 652,4 m), Vf. Cornul Munţilor (1 652 m)-
Vf. Cârligatele (1 694,3 m), Şaua Cumpănăţelu (1 650,3 m), Vf. Cumpănăţelu (1
652 m), Vf. Coasta Brăiesei (1 692,4 m), Vf. Briţei (1 758,6 m), culmea Piatra
Tâlharului (1 540 m)-culmea Gardul de Piatră (1 600 m)-Vf. Micău (1 639,9 m) şi
Vf. Nimăiasa (1 588,9 m)-La Nimăiasa (1 612,0 m), cota 1 584,0 m, Vf. Vârfuraşu
(1 687,8 m) şi se continuă spre NE, prin şaua “Între Munţi” (1 587 m), până în Vf.
Dealul Păltinişului (1 785 m), situat la baza sudică a Vf. Vlădeasa (1 836 m, care
nu intră în cadrul teritoriului parcului). Toate vârfurile enumerate începând cu
Vf. Bohodei şi până la Dealul Păltinişului, inclusiv Vf. Vlădeasa, sunt formate
din „banatite”, fie riolite fie andezite paleocene-maastrichtiene. În continuare,
10 Andrei C. Indrieş ■ Andrei A. Indrieş ■ Robert A. Indrieş
Limita estică
Din cota 1 136,6 m, limita coboară la confluenţa Văii Negre cu Someşul
Cald, apoi urmează în amonte malul drept al Someşului Cald până la barajul
HĂRŢI ALE PARCULUI NATURAL APUSENI 11
Limita sudică
De la confluenţa Albac-Arieşul Mare, limita urmează spre amonte
malul drept al Arieşului Mare până la obârşia acestuia în Pasul Vârtop (1 160
m) incluzând Cheile Albacului şi ocolind intravilanul localităţilor Scărişoara,
Gârda de Sus şi Arieşeni.
O să luăm limita sudică pe Valea Arieşului Mare din amonte spre avale
până la Albac. În sectorul superior Arieşul Mare curge pe un substrat format
din roci permiene (gresii şi conglomerate feldspatice şi şisturi argiloase).
În continuare, Arieşul Mare curge pe un substrat de aluviuni holocene
dar mărginit de fâşii de roci diferite de-o parte şi de alta. Astfel, în zona
Arieşeni, până la Faţa Lăpuşului şi Dealul Bajului, se găsesc roci metamorfice
şi anume metaconglomerate de vârstă carbonifer inferior (Paleozoic). De la Dl.
Bajului până la Gârda de Sus, Arieşul Mare curge la început încadrat de roci
werfeniene (conglomerate şi gresii cuarţitice şi, respective, şisturi argiloase
roşii) iar apoi este încadrat de roci permiene şi anume ignimbrite (tufuri
sudate) riolitice.
12 Andrei C. Indrieş ■ Andrei A. Indrieş ■ Robert A. Indrieş
Aval de Gârda de Sus râul curge între două făşii de roci diferite: la nord
din dolomite anisiene şi calcare ladiniene iar la sud din roci metamorfice şi
anume filite cloritoase cuarţoase şi, respectiv, filite sericitoase paleozoice.
Amonte de localitatea Scărişoara râul curge printre dealuri formate din
conglomerate laminate şi filite din Permian inferior, atât la nord cât şi la sud. În zona
Scărişoara-Ştiuleţi valea se află între migmatite (roci metamorfice) din Precambrian
superior. În zona cheilor Mândruţului se găsesc roci ladiniene, formate din calcare
biomicritice albe, massive (adică aşa-numitele calcare de Wetterstein).
În cadrul Cheilor Albacului râul curge între fâşii formate din: calcare
ladiniene, dolomite anisiene şi, respectiv, conglomerate şi gresii cuarţitice,
şisturi argiloase roşii, de la vest la est.
Din Pasul Vârtop, limita urmăreşte spre S culmea principală dintre
bazinul Crişurilor şi Mureş până în Gălişoaia = Ghelişoaia (1 395,5 m), apoi se
continuă pe o direcţie generală E-V pe culmea Dealu Curbăluit (1 181,8 m)
până la confluenţa Hoanca Moţului-Valea Corlatului, şi se continuă aval pe
malul stâng al Văii Crişul Băiţa până în satul Fânaţe (com. Câmpani) la
confluenţa cu V. Brusturi.
Gălişoaia este formată din roci permiene, siltite violacee cu rare lentile
carbonatice. Dealul Curbăluit este format la fel din roci de vârstă permiană şi
anume gresii şi argilite micacee cu rare intercalaţii calcaroase.
Limita de la Dl. Curbăluit trece spre vest prin depozite de roci carnian
superior-noriene ce cuprind dolomite albe cu rare intercalaţii de argile negre şi
siltite (adică aşa-numitul dolomit de Frăsinel). Urmează şi la mai vest o zonă
formată din corneene maastrichtian-paleocene, apoi în continuare spre vest se află
o zonă de Permian, până la localitatea Băiţa, formată din conglomerate laminate.
De la Băiţa curgerea Crişului Băiţa are loc pe un substrat de aluviuni
holocene (actual şi subactual) iar până la Fânaţe Crişul curge printr-o zonă de
malvensian (pannonian s. str.) ce cuprinde argile, argile siltice (cu intercalaţii
cărbunoase), nisipuri şi pietrişuri.
Limita sudică are o lungime de 38 km.
Noi am fi inclus în cadrul parcului şi culmea înaltă a Masivului Biharia,
adică culmea Vf. Piatra Grăitoare (1 658 m), Vf. Cucurbăta Mare (1 849 m), cu
extindere spre Cucurbăta Mică (1 779 m) şi culmea Cucurbăta Mare-Tău Mare
(sau Zănoaga) de 1 653 m. Considerăm că această culme înaltă ar fi meritat să
fie inclusă în teritoriul parcului deoarece aici se găseşte un peisaj alpestru
(subalpin), cu urme ale unor glaciaţii Pleistocene ca circuri nivo-glaciare, lac
(Tău Mare) nivo-glaciar, apoi cel mai înalt vârf al Munţilor Apuseni, etc. Toată
această culme este formată din şisturi cristaline cambriene.
HĂRŢI ALE PARCULUI NATURAL APUSENI 13
Limita vestică
De la confluenţa Crişul Băiţa-Valea Brusturi, limita urmăreşte spre N
liziera pădurii spre podul de lângă biserica localităţii Sighiştel, de unde urcă pe
culmea secundară Dâmbul Osoiului (442 m; formată din roci malvensiene şi
anume argile şi argile siltice), se continuă pe culmea dintre valea Sighiştel şi
Valea Neagră (Valea Izbucului) prin cotele 640,1 m (Dâmbu Citerii, alcătuit din
roci cuaternare holocene) şi 606,0 m (Dl. Faţa Goală, format din aceleaşi roci ca
şi Dâmbu Citerii), Vf. Brusturi (770,1 m; cuprinde roci permiene şi anume
gresii cuarţitice, şisturi argiloase, cărămizii) şi Vf. Măgurii (741,3 m; alcătuit din
dolomite cenuşii de vârstă anisiană). În continuare limita traversează valea
14 Andrei C. Indrieş ■ Andrei A. Indrieş ■ Robert A. Indrieş
Fig. 2. Parcul Natural Apuseni (cu linia verde continuă). Partea nord-vestică a fost corectată de
noi (linia verde punctată). Imagine Google Earth
HĂRŢI ALE PARCULUI NATURAL APUSENI 15
Între toate aceste limite suprafaţa este de 75 748 ha, după cum s-a mai
precizat. Teritoriul parcului se desfăşoară, pe verticală, de la 1 785 m (maxim)
până la 349 m (minim), deci pe o diferenţă de nivel de 1 436 m iar înălţimea
medie a teritoriului parcului este de 1 067,0 m.
Teritoriul parcului cuprinde: păduri (35 000 ha, adică 62,5%), păşuni (15
156 ha, adică 20%), fâneţe şi terenuri arabile (8 336 ha, adică 11%), localităţi (3
031 ha, deci 4%) şi luciu de apă (1 515 ha, adică 2%).
51% din teritoriul parcului aparţine statului (ceea ce reprezintă 38 649 ha),
36% primăriilor (27 282 ha), 12% persoanelor fizice (9 094 ha) şi sub 1% asociaţiilor
urbariale, compresoratelor şi bisericilor (ceea ce reprezintă cca 757 ha).
II.
GEOLOGIA PARCULUI NATURAL APUSENI
se găsesc în cadrul Şesului Padiş, Scărişoara etc. Însă roci de acest tip se află şi
pe văile râurilor: Crişu Pietros, Crişu Băiţei, Arieşu Mare, Albacul etc.
Se observă că în general există o anumită regulă de dispunere a rocilor.
Astfel, în nordul parcului sunt magmatitele menţionate. Urmează în zona văii
Someşului Cald roci carstificabile, apoi în Măgura Vânătă apar conglomerate şi
gresii permiene; mai la sud se dispun calcare şi dolomite mezozoice (zona
Padiş-Scărişoara), după care urmează, şi mai la sud, o a doua fâşie de gresii şi
şisturi (Groapa de la Barsa, Valea Cetăţilor, valea Gârdişoara) şi, în sfîrşit, o a
doua fâşie de calcare (valea Sighiştel, valea Galbena, Cetăţile Ponorului, valea
Gârda). Toate acestea înclină de la nord spre sud, stratele fiind, de la nord spre
sud, din ce în ce mai noi.
Zona de izvoare a Someşului Cald reprezintă un larg graben în care
formaţiunile geologice (ale autohtonului) s-au prăbuşit pe falii paralele
cursului Someşului. Depozitele mezozoice ce formează acest sector sunt
reprezentate prin roci sedimentare foarte variate, în care predomină calcarele
jurasice şi cretacice inferioare. O excepţie la această structură obişnuită pentru
Bihorul nordic o reprezintă zona de la vest de puternica fractură ce urmăreşte
valea Galbena, de la izvoare spre nord pînă dincolo de confluenţa cu Crişul
Pietros, precum şi zona de la vest de creasta Masivului Vlădeasa. Cu milioane
de ani în urmă această zonă vestică s-a prăbuşit pe falii lungi de zeci de
kilometric, generând Depresiunea Beiuşului.
Stivele de depozite încălecate anterior pe autohton (pânzele) au ocupat
astfel o poziţie inferioară, fiind afectate mai puţin de eroziune, din acest motiv
ele se păstrează şi astăzi constituind masive ca Tătăroaia, Păltineţul, Dealul
Munţilor, Măgura Ferice, Glăvoiu şi Ţapu.
Mai în amănunt, situaţia este mult mai complexă. Se observă încă de la
început o distribuţie „în mozaic” a rocilor. Adică, în aceeaşi zonă se află roci de
diferite tipuri şi de diferite vârste geologice.
Astfel, în nord, se găsesc în general magmatite, aşa-numitele „banatite”
de vârstă maastrichtian-paleocene. Aici intră toată culmea nordică a parcului,
începând de la Vf. Poieni (1 627 m) şi până la Vf. Păltinişului (1 785 m). Această
culme aparţine Munţilor Vlădeasa.
În zona Pietrelor Albe apar roci din jurasic superior şi anume calcare
recifale masive de culoare deschisă, în parte de facies de Stramberg, şi care
constituie aşa-numitul calcar de Farcu.
Cascada Răchiţele (sau Vălul Miresei) de 30 m înălţime, în două trepte,
este formată din conglomerate friabile de vârstă senoniană.
HĂRŢI ALE PARCULUI NATURAL APUSENI 19
TECTONICA GENERALĂ
pânzelor de Biharia este alpină. Aceste pânze sunt alcătuite din formaţiuni
metamorfice şi marmure precambriene şi paleozoice.
După punerea în loc a pânzelor a urmat ruperea lor tectonică şi astfel
au apărut „depresiunile tectonice” în care s-au acumulat depozite neocretacice
şi care au funcţionat în neozoic ca golfuri ale Mării Pannonice (ex., Beiuş, golful
Oradea-Aleşd, Şimleu etc.).
În unele locuri, pânzele au fost îndepărtate prin eroziune, astfel că de
dedesubt apar roci din cadrul corpului autohtonului. Aceste locuri se numesc
„ferestre tectonice”. O asemenea fereastră este Valea Sighiştelului, Valea
Galbena etc.
Tot posttectonic s-a desfăşurat magmatismul banatitic, laramic, din
Munţii Vlădeasa (la sfârşitul mezozoicului-începutul neozoicului), depozitele
magmatice umplând un şanţ tectonic de mari dimensiuni (tafrolit), grosimea
ajungând în unele locuri la circa 1 000 m. Deci magmatismul a contribuit la
înălţarea reliefului general (a se vedea la capitolul Relief).
b. Faliile
Faliile minore (microfalii) sunt foarte importante în cazul rocilor
carbonatice deoarece permit pătrunderea în interiorul rocilor şi structurilor
geologice carstice ale apelor încărcate cu dioxidul de carbon din aer, astfel că
permit fenomenul de carstificare în continuare.
Faliile majore au determinat axarea pe acele locuri ale văilor şi, respectiv,
ale apelor curgătoare. Tot ele au dus la formarea Depresiunii Beiuş în badenian (=
tortonian) printr-un complex de două sisteme de falii, mezozoice şi neozoice. Cele
mezozoice sunt la bază iar cele neozoice la suprafaţă, ele determinând şi direcţia
generală a formei depresiunii, de la SV la NV.
După cum s-a mai precizat, pe liniile de falii s-au axat văile. Astfel,
Valea Sighiştelului este axată într-o fereastră tectonică, Someşul Cald este
într-un graben tectonic în sectorul superior. Văile Mare, Lazului, Crişu
Pietros, Galbena, Bulzului, etc., din vestul teritoriului parcului sunt toate
axate pe linii de falii. De asemenea, Valea Seacă, care-şi are originea în
celebra Groapa Ruginoasa, este axată pe o linie de falie cu direcţia nord-
sud. Alte văi poziţionate pe linii de falii sunt: Ordâncuşa (în sectorul
mijlociu), Albacului (idem), Belişului, Bătrâna şi Călineasa, Valea Stanciului
etc.
În partea de est a parcului apar falii verticale, subverticale şi falii de
decroşare, în cadrul rocilor dure (şisturi cristaline).
24 Andrei C. Indrieş ■ Andrei A. Indrieş ■ Robert A. Indrieş
c. Decroşările
Sunt determinate tot de forţele tectonice dar compartimentele sunt
deplasate pe orizontală, în sens invers una faţă de cealaltă. Se întâlnesc în
diferite locuri, ca de ex., în cadrul Platoului Padiş, Platoului Scărişoara şi altele.
După cum s-a precizat la falii, în estul şi nord-estul parcului se găsesc
numeroase asemenea fenomene.
d. Anticlinale şi sinclinale
Acestea rezultă în urma cutărilor tectonice. Părţile ridicate se numesc
anticlinale iar cele coborâte sinclinale. Aceste structuri geologice dau în relief
culmi muntoase sau deluroase şi, respectiv, depresiuni.
Câteva exemple: Valea Cobleş este situată pe un anticlinal, Valea Gârda
pe un sinclinal. Mai amintim: sinclinalul suspendat Ţapu, sinclinalul suspendat
Ţiclău, sinclinalul Lumea Pierdută, Vf. Bătrâna pe un anticlinal, anticlinalul
Arieşeni, anticlinalul Costeşti, anticlinalul Faţa Albacului etc.
e. Structuri monoclinale
În alte cazuri, structurile geologice nu sunt cutate ci înclinate într-o
anumită direcţie. Eroziunea ulterioară determină forme asimetrice care au o
parte foarte înclinată (fruntea cuestei) şi o parte mai lină (spinare de cuestă sau
monoclin). Cueste renumite în cadrul parcului sunt Biserica Moţului, Măgura
Vânătă, Dealul lui Ionel, culmea Glăvoiu-Chicera etc.
Fig. 8. Asamblarea hărţilor la scara 1:25000 şi treapta hipso de 50 m (asamblare prin Autocad)
28 Andrei C. Indrieş ■ Andrei A. Indrieş ■ Robert A. Indrieş
Fig. 18. Zona Măgura Vânătă-Someşul Cald. Hipsografia (scara 1:25000, echidistanţa 50 m)
HĂRŢI ALE PARCULUI NATURAL APUSENI 33
Fig. 22. Zona lacului Fântânele al parcului. Hipsografia (scara 1:25000, echidistanţa 50 m)
HĂRŢI ALE PARCULUI NATURAL APUSENI 35
Fig. 29. Măguri (cu maro) şi doline (cu verde) în Platoul carstic Padiş (nord). Scara 1:25000
Fig. 30. Măguri şi doline în Platoul carstic Padiş (sud). Scara 1:25000
40 Andrei C. Indrieş ■ Andrei A. Indrieş ■ Robert A. Indrieş
Fig. 31. Măguri şi doline în Platoul carstic Scărişoara (nord). Scara 1:25000
Fig. 32. Măguri şi doline în Platoul carstic Scărişoara (sud). Scara 1:25000
HĂRŢI ALE PARCULUI NATURAL APUSENI 41