Sunteți pe pagina 1din 5

FACTORII CREATIVITĂŢII

În urma cercetărilor sale în acest domeniu, J.P. Guilford a identificat şase factori ai
creativităţii: fluiditatea gândirii, flexibilitatea acesteia, originalitatea, elaborarea, sensibilitatea
faţă de probleme şi redefinirea. Acestui model al „aptitudinilor creative” (Guilford) i se aduce
obiecţia că este lipsit de dinamism, întrucât nu cuprinde şi modelul de constituire a
raporturilor dintre informaţii, procesul creaţiei fiind determinat de motivaţii sau influenţe
externe.
Mai complet este modelul elaborat de Gaugh (1957) care cuprinde cinci factori
incluzând şi aspecte comportamentale: aptitudini intelectuale, aptitudinea interogativă (de
căutare), flexibilitatea cognitivă, sensibilitatea estetică (preferinţă pentru armonie, ordine,
forme elegante) şi posibilitatea de sesizare a destinului, a încrederii creatorului în viitorul său.
Creaţia este însă un proces complex la care participă întreaga personalitate, pe baza acţiunii
unitare a factorilor cognitivi, de personalitate şi sociali.
Factorii cognitiv – operaţionali (intelectuali)
Dintre factorii intelectuali implicaţi în actul creator, inteligenţa şi imaginaţia creatoare
sunt cei mai importanţi, întrucât ei au şi funcţia de integrare a celorlalţi factori cognitiv
operaţionali ai creativităţii.
Inteligenţa creatoare este forma superioară de organizare a comportamentului creativ,
care presupune, în primul rând, sensibilitate faţă de probleme, apoi fluenţa gândirii,
flexibilitatea şi capacitatea de redefinire.
Receptivitatea faţă de nou, atitudinea deschisă faţă de experienţe, sensibilitatea faţă de
nou constituie un factor favorizant al creativităţii.
Acestui factor îi putem asocia şi alte trăsături intelectuale, cum ar fi: curiozitatea în
acţiune, toleranţa faţă de ambiguităţi, revolta unor cunoştinţe şi exigenţe învechite.
Fluenţa sau fluiditatea gândirii. S-a comparat gândirea şi producţia de idei cu un fluid
care curge şi s-a ajuns la concluzia că „debitul de idei” este în funcţie de „deschiderea
robinetului gândirii”. Unii oameni au acest robinet deschis la maxim iar alţii fac economie şi
îl deschid rareori sau deloc.
Fluiditatea gândirii constă în uşurinţa asociaţiilor dintre cuvinte, fapte, imagini, idei şi
expresii.
Fluenţa vorbirii este exprimată în bogăţia vocabularului şi folosirea în construcţii
verbale cu semnificaţie.
Fluenţa ideilor este capacitatea de a emite într-un timp limitat cât mai multe idei sau
ipoteze a unor probleme.
Fluenţa asociativă sau capacitatea de a asocia cuvinte, fapte, idei se măsoară prin
găsirea cât mai multor sinonime pentru un cuvânt dat, prin completări de texte sau povestiri.
Fluenţa expresivă se manifestă în uşurinţa exprimării şi noutatea acesteia.
Flexibilitatea gândirii a fost confirmată experimental de R.C. Wilson, în 1954. El a
reuşit să izoleze două nuanţe ale acestui factor: flexibilitatea spontană, când subiectul are
iniţiativa restructurării şi modificării realului. Exemplu: „Indicaţi în cinci minute cât mai
multe întrebuinţări ale unei cutii cu conserve”. O a doua nuanţă ţine de flexibilitatea
adaptativă, când i se cere subiectului să înlăture un număr de chibrituri din pătratele alcătuite
din acestea, indicându-i-se câte pătrate să rămână, cu condiţia să întrebuinţeze toate
chibriturile eliminate (Landau).
Flexibilitatea gândirii reprezintă capacitatea de a trece cu uşurinţă de la un domeniu de
reflecţie la unul aleator, capacitatea de investigare în direcţii multiple.
Acest tip de gândire se defineşte prin producţia de soluţii multiple pentru aceeaşi
problemă. În caz contrar cu acesta funcţionează gândirea convergentă, comună majorităţii
oamenilor, care caută o singură soluţie la mai multe probleme de acelaşi gen, adoptându-se
formula, şablonul, reţeta, algoritmul.
Flexibilitatea de transformare, pusă în evidenţă de Guilford şi identificată cu gândirea
divergentă, este, după unii autori, cel mai important factor al creativităţii. Prin distanţarea de
obiectul cercetat, gândirea divergentă multidirecţională nu se împacă cu şabloanele. Ea
permite jocul liber al imaginaţiei prin plasarea lucrurilor într-o nouă perspectivă, prin
renunţarea la vechile ipoteze şi formularea altora pe baza combinării, reorganizării,
restructurării, sintetizării, transformării şi generalizării informaţiilor, descoperindu-se noi
legături şi mai multe soluţii pentru rezolvarea problemei cercetate.
Redefinirea este considerată a patra formă de flexibilitate a gândirii, caracterizată prin
renunţarea la forma obişnuită de definire sau de folosire a unui obiect, dându-i o nouă
interpretare sau utilizare.
Imaginaţia creatoare este un factor fundamental al creativităţii, întrucât realizează
fuziunea informaţiilor, în structuri noi prin contopirea, transformarea şi unificarea imaginilor,
a ideilor, a obiectelor şi fenomenelor într-o nouă semnificaţie.
Dintre variantele imaginaţiei creatoare menţionăm: efervescenţa imagistică
multidirecţională, imaginaţia combinatorie în plan figurativ, imaginaţia probabilistică şi
analogică.
Un factor deosebit de important al imaginaţiei creatoare este intuiţia. Ea constă în
reorganizarea şi sinteza rapidă a experienţei anterioare, în anticiparea sau apariţia bruscă a
soluţiei problemei, ca urmare a jocului liber al imaginaţiei sau al unui raţionament prescurtat,
fără încercări şi erori.
O formă superioară a imaginaţiei creatoare este ingeniozitatea, finalizată în găsirea
unor soluţii simple, surprinzătoare şi originale, sau a unor tehnici de lucru cu un mare grad de
eficienţă.
Un alt factor al imaginaţiei creatoare este originalitatea, caracterizată prin noutate,
inventivitate, previziune, unicitate şi capacitate de elaborare a detaliilor necesare trecerii de la
idee, la planul concret de realizare.
În procesul creaţiei, deosebit de importante sunt achiziţiile cognitive şi reprezentările,
metodele şi tehnicile de cercetare sau de creaţie artistică.
Asocierea, capacitatea combinatorie se referă la aptitudinea de a combina două sau
mai multe idei, lucruri, fenomene pe care alţii nu au avut curiozitatea sau abilitatea de a le
asocia, fiind aleatori, îndepărtate ca de la cer la pământ.
Capacitatea ideativ-perceptivă poate fi tradusă în termeni mai puţini academici prin
aptitudinea de a vedea cu ochii minţii. Inventatorul locomotivei, al televiziunii şi al
telefonului nu a avut un model concret, bineînţeles că l-a proiectat, intuind cum va arăta, cum
va funcţiona, etc.
O contribuţie importantă la explicarea mecanismelor creativităţi o aduce Ion Morariu
prin „modelul epistemologic şi psihologic al acestuia”. Utilizând pătratul logicii formele
aristotelice, autorul formulează 6 eureme, definite ca structuri psihice fundamentale care
conlucrează la realizarea creativităţii, invenţiilor şi a descoperirilor.
Pentru fiecare din cele 6 eureme, autorul formulează condiţiile favorizante producerii
actului creativ.
Eurema de acumulare şi înţelegere a informaţiei în activitate este utilizată memoria de
lungă durată, datele problemei fiind supuse meditaţiei în etapa de incubaţie.
În creativitate, supersolicitaţia informaţională, precum şi deficitul informaţional sunt la
fel de dăunătoare, întrucât în prima situaţie nu mai poţi selecta elemente necesare construcţiei
şi în al doilea caz, nu ai ce combina, din penurie de materiale.
Între condiţiile favorizante ale acestei eureme se înscrie şi producţia de idei,
instituindu-se principiul „Cu cât producem mai multe idei, cu atât suntem mai aproape de
ideea cea bună”, regăsindu-se aici într-o altă formulare, acea calitate a gândirii numită
„fluiditate”.
Eurema asociativ-combinatorie evidenţiază faptul că esenţa imaginaţiei creatoare o
reprezintă combinarea. În creativitate, esenţial este cuplul dintre fantezie şi inteligenţă, prima
anticipând realul iar cea de a doua stabileşte selectiv anumite legături.
Eurema energetică stimulatorie, încearcă amplificarea energiilor care generează starea
de continuă concentrare a celui creativ, care-l face să fie superman, să uite de sine (să nu
doarmă, să nu mănânce, etc), până nu află adevărul, până nu descoperă sau finalizează
proiectul.
Între aceste forţe dinamizatoare se înscriu: pasiunea, dorinţa de succes, interesul,
curiozitatea, ambiţia, sentimentele şi plăcerea de a fi admirat, energii care conduc la trăirea pe
plan subiectiv, a minimalizării efortului depus.
Eurema critică. Se adoptă aici principiul „lasă imaginaţia să zboare şi să se înalţe”1,
dar apoi coboar-o cu picioarele pe pământ, supunând-o analizei, judecăţii, aprecierii, aprobării
sau respingerii.
Această euremă atenţionează asupra valenţelor pozitive sau negative ale produselor
creative în raport cu utilitatea acestora pentru progresul umanităţii, atrăgându-se atenţia
asupra faptului că „Imaginaţia poate să nască şi monştrii” dacă raţiunea doarme, aceasta dintâi
trebuind a fi supusă permanent gândirii critice.
Eurema ideativ-perceptivă şi de obiectualizare a imaginilor reprezintă capacitatea de a
vizualiza idei, de a „vedea cu ochii minţii”, implicând un dezvoltat simţ intern pentru formele
tridimensionale, necesar în creaţia tehnică inginerească în care conlucrează inteligenţa
ideativă, cea ideativ-imagistică, cu „inteligenţa mâinilor”.
Factorii de personalitate (interni)
Motivaţiile superioare, nivelul de aspiraţie, voinţa, interesele, trăsăturile emoţionale,
sentimentele intelectuale şi atitudinile, corelate cu temperamentul şi aptitudinile speciale
(matematice, ştiinţifice, tehnice, artistice), orientează şi dinamizează creativitatea, mărindu-i
considerabil eficienţa.
Motivele mai importante ale creaţiei sunt dorinţa de a cunoaşte, de a descoperi şi
inventa, de a rezolva probleme profesionale, înlăturând dificultăţile, de a contribui la
progresul social uman, apoi satisfacţia descoperirii, dăruirea profesională, nevoia de
autorealizare şi de prestigiu profesional, de satisfacere a unor trebuinţe materiale sau
spirituale.
Factorii caracteriali, împreună cu cei activ-motivaţionali, prin rolul lor dinamizator,
suplinesc uneori în creaţie un coeficient de inteligenţă mai scăzut de 120.
Atitudinea interogativă, încrederea în forţele proprii, tenacitatea, cutezanţa, răbdarea,
perseverenţa, entuziasmul, autoexigenţa, angajarea şi responsabilitatea socială, spiritul de
grup şi disciplina muncii pun în valoare capacităţile creative.
Factorii sociali (externi)
Activitatea creatoare este stimulată de existenţa unui mediu social economic şi cultural
ştiinţific, care asigură formarea unor personalităţi creative, permite libertatea creaţiei,
recunoaşte şi aplică valorile create. Influenţa pozitivă exercită şi stilul de conducere
democratică a grupurilor sau a colectivelor de cercetare de către lideri, recunoaşterea ideilor
sau a valorilor create de membrii grupurilor, nivelul lor de aspiraţie, atmosfera de muncă şi
dăruire profesională.
Trăsăturile personalităţii creatoare sunt: motivaţia superioară şi atitudinea creativă,
pasiunea pentru muncă şi adevăr, angajarea totală şi capacitatea de efort, nivelul de aspiraţie,
tenacitatea, nonconformismul, receptivitatea faţă de nou, inteligenţa şi imaginaţia creatoare,
lărgimea şi profunzimea câmpului de imagini şi idei. În schimb, ideile preconcepute,
neîncrederea în forţele proprii, conformismul, teama de nu a greşi, ironizarea, nerecunoaşterea
valorilor create şi lipsa de motivaţie sunt factori inhibitori.