Sunteți pe pagina 1din 5

Stimularea creativităţii şcolarului mic

Şcolarul şi creativitatea

Dezvoltarea creativităţii – ca orice fenomen educaţional – este mediată de


particularităţile psihice ale subiecţilor. Or, în acest caz, asistăm la o coincidenţă a trăsăturilor
psihice caracteristice vârstei şi celor ce condiţionează activitatea creatoare. Dezvoltarea
flexibilităţii gândirii elevilor este un proces complex şi de durată, care se realizează şi prin
îmbogăţirea şi sistematizarea cunoştinţelor. Dar cunoştinţele nu duc obligatoriu la dezvoltarea
creativităţii, numai practica raţională favorizează acest proces.
Noile obiective ale pedagogiei moderne au ca deziderat practici educative de predare
activizantă (de stimulare a practicării active) şi de dezvoltare a potenţialului creativ al
elevului.
Atitudinea creativă a elevului este rezultatul atât al modului cum este obişnuit elevul
de a se raporta la sarcină cât şi al stilului de predare al profesorului.
Stimularea creativităţii în şcoală presupune crearea unui mediu favorabil, interactiv,
incitator şi dinamic. Învăţarea prin cooperare asigură acest cadru prin întreţinerea motivaţiei
interne, favorizând implicarea activă în sarcină şi contribuţia creativă a participanţilor.
Condiţiile care pot duce la stimularea unei atitudini creative în şcoala pot fi
considerate următoarele:
-încurajarea elevilor să pună cât mai multe întrebări
-limitarea factorilor de frustrare
-stimularea comunicării elev-elev, elev-profesor prin organizarea de discuţii
-implicarea activă a elevilor prin solicitarea lor de a opera cu idei, concepte, obiecte
etc., în vederea reconsiderării acestora şi a creaţiei de noi variante
-cultivarea independenţei cognitive, a spontaneităţii şi a autonomiei în învăţare
-stimularea spiritului critic constructiv, a capacităţii de argumentare şi de căutare a
alternativelor
-favorizarea accesului la cunoaştere prin forţe proprii stimulând atitudinea reflexivă
asupra propriilor demersuri de învăţare
-posibilitatea de a pune la îndoială ceea ce s-a demonstrat.
Datoria profesorului este de a găsi modalităţile cele mai eficiente prin care să
stimuleze potenţialul creativ al fiecărui elev în parte. Activităţile supuse elevilor pentru
sporirea gradului de implicare creativă trebuie să asigure:
-stimularea gândirii productive, a gândirii critice, a gândirii divergente şi laterale;
-libertatea de exprimare a cunoştintelor, a gândurilor, a atitudinilor impunându-se în
acest sens activităţi care cer spontaneitate şi contribuie la dezvoltarea independenţei în
gândire şi actiune;
-utilizarea talentelor şi capacităţilor specifice fiecărui elev în parte;
-stimularea interesului către nou, necunoscut şi referirea satisfacţiei găsirii soluţiei
după depunerea unui efort de căutare de către elev;
-exersarea capacităţilor de cercetare, de căutare de idei, de informaţii de transfer de
sensuri, de criterii de clasificare ;
-dezvoltarea capacităţii de organizare a materialelor de idei prin întocmire de
portofolii (mape de lucru) asupra activitatii proprii;
-organizarea de discuţii pe anumite teme, iniţierea de activităti extraşcolare;
-educarea capacităţii de a privi independent din mai multe puncte de vedere lucrurile,
de a-şi pune întrebări neobişnuite despre lucruri neobişnuite.
“ Sub incidenţa cerinţelor de a se da cât mai multe răspunsuri originale are loc o
mobilizare a creativităţii potenţiale. Aceasta poate fi recunoscută prin numărul mai mare şi
prin diversitatea crescută a răspunsurilor la persoanele creative ca şi prin diferenţele de
originalitate, flexibilitate, fluiditate a răspunsurilor date de aceştia”.
Lumea de astăzi cunoaşte o transformare extraordinară, considerată de mulţi specialişti
cea de-a treia revoluţie din istoria omenirii. După revoluţia agricolă, care a făcut ca
majoritatea oamenilor să îşi câştige traiul din agricultură, şi cea industrială, în care fabricile şi
uzinele jucau un rol cheie, astăzi se desfăşoară o „revoluţie a informaţiei”. Urmarea acestei
transformări este o economie a cunoaşterii (knowledge economy) în care majoritatea slujbelor
implică, într-o formă sau alta, manipularea informaţiei.
Într-o economie a cunoaşterii, creativitatea este o abilitate esenţială, care poate
influenţa considerabil viaţa unei persoane. Un sondaj realizat în 2012 în SUA a arătat că 90%
din părinţii americani şi 87% din cadrele didactice care au participat la studiu au fost de acord
cu afirmaţia „stimularea creativităţii în educaţie va alimenta economia viitorului”. De
asemenea, 85% dintre respondenţi au spus că slujba lor necesită folosirea gândirii creative
pentru rezolvarea problemelor, iar 71% au fost de părere că este nevoie ca gândirea creativă
să fie predată copiilor la fel ca orice altă materie, precum matematica sau ştiinţele naturii.
Specialiştii sunt de părere că este esenţial ca această abilitate să fie stimulată încă din
primii ani de viaţă ai unui copil, deoarece creativitatea poate juca un rol esenţial în procesul
de învăţare. „O gândire creativă permite copiilor să facă legături între o arie a învăţării şi alta,
extinzându-şi astfel înţelegerea. Printre ariile învăţării se numără arta, muzica, dansul, jocul
de rol şi jocul de imaginaţie”, se arată într-un raport britanic.
În activitatea de fiecare zi a copilului, jocul ocupă, evident, locul preferat. Jucându-se,
el îşi satisface nevoia de activitate, de a acţiona cu obiecte reale sau imaginare, de a se
transpune în diferite roluri şi situaţii care îl apropie de realitatea înconjurătoare. „Copilul
râde:înţelepciunea şi iubirea mea e jocul!”-L. Blaga. Pentru copil, aproape orice activitate este
joc: jocul este munca, este binele, este datoria, este idealul vieţii.
Folosirea jocului didactic în procesul de învăţământ face ca elevul să înveţe cu
plăcere, să devină interesat de activitatea care se desfăşoară; face ca cei timizi să devină mai
volubili, mai activi, mai curajoşi, să capete mai multă încredere în capacitatea lor, mai multă
siguranţă şi tenacitate în răspunsuri.
Jocul reprezintă un ansamblu de acţiuni şi operaţii care, paralel cu destinderea, cu
buna dispoziţie şi cu bucuria, urmăreşte obiective de pregătire intelectuală, tehnică, morală şi
fizică a copilului. Inclus în activitatea didactică, elementul de joc imprimă acesteia un caracter
mai viu şi mai atrăgător, aduce varietate şi o stare de bună dispoziţie, de divertisment, ceea ce
previne apariţia monotoniei, a oboselii şi a plictiselii.
Prin jocurile didactice introduse în diferite momente ale lecţiei, se realizează o
învăţare activă, acordând un rol dinamic intuiţiei şi imaginaţiei. Rolul educatorului este nu de
a preda cunoştinţele sau de a prezenta de-a gata soluţiile, ci de a provoca anumite situaţii,
probleme, elevii găsind calea cea mai bună şi mai uşoară spre rezolvare. Copiii ar trebui lăsaţi
să-şi confrunte părerile, să înveţe din propriile greşeli, dând curs liber imaginaţiei şi fanteziei
fiecăruia.
Imaginaţia creatoare a copilului se manifestă şi în domenii aparent mai aride, cum
sunt: matematica, ştiinţele naturii. Activitatea creatoare a micului şcolar presupune, alături de
imaginaţie şi unele înclinaţii, aptitudini, spirit de observaţie. Imaginaţia creatoare este un
proces de transformare, pe plan mintal, al reprezentărilor şi de creare de imagini noi,
originale, care oglindesc independenţă şi spirit creator din partea elevului (A. Stoica, 1983).
Consider că cea mai bună investiţie pe care trebuie să o facă factorii sociali este
investiţia în domeniul creativităţii şi a creaţiei, în direcţia depistării acesteia, precum şi a
susţinerii unor programe de antrenament, de dezvoltare şi valorificare a inventivităţii,
imaginaţiei şi creativităţii.
Psihologii admit astăzi in mod unanim faptul că fenomenul creativităţii nu este
apanajul exclusiv al unei minorităţi. El este o caracteristică general-umană, deoarece fiecare
individ posedă insuşiri care ii vor permite acte creative, dar la niveluri diferite de realizare. in
ultimele decenii, cercetarea psihologică a creativităţii şi-a concentrat atenţia asupra studiului
căilor şi a condiţiilor de dezvoltare a capacităţilor creatoare. Mai mult chiar, au fost deschise
cursuri de creativitate sau „şcoli de inventică". in acest context, sarcina de bază a educaţiei
este dezvoltarea şi structurarea forţelor creative existente in fiecare individ, in aşa fel incat
activitatea individuală să devină in mod firesc şi o activitate creativă.
Problema fundamentală a profesorilor este: „Ce se poate face pentru stimularea
creativităţii elevilor? " ori „Care sunt coordonatele unei educaţii in vederea obţinerii
creativităţii? ". Este absolut sigur, aşa cum ne atrage atenţia A.D. More, că „nu va exista
vreodată un ghid al creativităţii astfel alcătuit şi indexat incat să-l putem deschide la un
anumit capitol pentru a şti ce I avem de făcut sau de gandit in etapa următoare.
Există totuşi anumite metode şi principii călăuzitoare cu caracter general, ce se pot
aplica in multe sau, poate, in majoritatea problemelor legate de creativitate" (More, 1975, p.
158). Profesorii pot face foarte mult pentru stimularea creativităţii elevilor. Cercetările pe
această temă (E.P. Torrance, M. Fryer, T. Amabile) au arătat că atitudinea pozitivă a
profesorului faţă de creativitate este unul dintre cei mai importanţi factori; care
facilitează creativitatea. Condiţia primă a dezvoltării creativităţii elevului este ca profesorul
să ştie ce inseamnă a fi creativ, să aibă cunoştinţe de. bază despre creativitate, despre
psihologia creativităţii, despre posibilităţile de dezvoltare a acesteia in procesul de
invăţămant. Altfel, el nu va putea incuraja ceva ce nu inţelege sau despre care nu ştie mare
lucru. Este, de asemenea, necesară respectarea personalităţii creatoare a elevului. Acest lucru
nu este uşor dacă ne gandim la faptul că elevii creativi pun intrebări incomode, oferă soluţii
inedite de rezolvare a problemelor, nerespectand procedeele stereotipe, sunt de o curiozitate
uneori supărătoare şi sunt nonconformişti. Din păcate, de multe ori, sistemul educaţional nu
numai că nu incurajează, ci inhibă creativitatea elevilor, prin cultivarea unui comportament
conformist. intr-o cercetare realizată de A. Eriksson, profesorii suedezi i-au caracterizat pe
elevii creativi ca pe nişte indivizi enervanţi, doritori de a face totul altfel, care tulbură liniştea
in clasă, egocentrici şi egoişti, care vin cu idei ciudate, nedisciplinaţi şi neobedienţi. A.J.
Cropley (1992) crede că aceste caracterizări nu sunt surprinzătoare, deoarece mulţi dintre
aceşti copii nu se adaptează bine la condiţiile şcolii: „ei sunt prea plini de idei, prea
pretenţioşi şi prea nerăbdători in raport cu condiţiile oferite de şcoală".
Deplina incredere şi preţuirea pe care le simte elevul din partea profesorului il fac să-şi
alunge timiditatea şi inhibiţiile, considerandu-se demn de a se dezvălui şi exterioriza.
Referindu-se la modul in care poate fi distrusă creativitatea elevilor, Teresa Amabile (1997,
pp. 104-115) identifică patru factori, numiţi de autoare „asasini ai creativităţii": evaluarea,
recompensa, competiţia şi restrangerea capacităţii de alegere.