Sunteți pe pagina 1din 72

EDITURA UNIVERSUL FAMILIEI

1991 Ilustraţii de Doina Micu


ISBN 973-9059-06-6
CARTE VIE, DE POVAŢĂ RAMUL TĂU E RAM DE PACE

Scriu dintr-o pădure verde, Tare bună eşti, Pădure!


unde vara Te poţi pierde Toată vara ne dai mure,
printre pagini de răcoare ragi, alune, flori de tei,
şi fotografii cu soare. conuri, ghindă câtă vrei.

Scriu din cartea diafană, Toamna zvârliri cu buzdugane


unde Toamna-i roşcovană, verzi, adăpostind castane,
unde iarna-i năzdrăvană, iar în iarna cu ninsoare
cu omătul pe-o sprinceană, ne dai brazi de sărbătoare.

unde Primăvara-i zână Primăvara ne creşti flori,


din înalt până-n țărână, scrii seninul cu cocori
unde toate-ascund o taină şi prin largi le-ţi fereşti,
pe sub grai sau pe sub haină. aerul îl primeneşti.

Scriu din pace şi stihie, Când foşneşte şi când tace


din măreaţa carte vie ramul tău e ram de pace,
a Naturii, care spune netăiat de vreo secure,
că în tot e-o-nţelepciune fiindcă tu ne eşti, Pădure,

Chiar de pare şugubeaţă, o fărâmă din comoara


cartea asta-i de povaţă, care-nseamnă Graiul, Ţara
iar citind-o, vei afla Rădăcina prinsă-n glie
cum să iei ce-i bun din ea. şi iubirea de Moşie.
GLASUL PĂDURII

Glasul Pădurii-i vrăjitor; „Când rupi din codru-o rămurea.


n-ai să-l auzi de n-o iubeşti, gândeşte-te că trunchiu-i viu
de treci prin ea nepăsător şi-i pasă codrului de ea,
şi n-o asculţi, şi n-o priveşti. că poate rămânea pustiu.

Sub trunchii ei, strămoşii daci Cu brazii mici fii cumpătat


au locuit şi-au apărat şi nu fă în Pădure foc.
ţinutu-acesta de copaci, Copacul dacă l-ai tăiat,
pământul ţării minunat. sădeşte iute altu-n loc.
Căci fără frunza din păduri
Haiduci şi aprigi luptători
pentru dreptate-aici s-au strâns; de-ascunsă viaţă fremătând,
a fost Pădurea sora lor, am fi pustii, am fi mahmuri
i-a ocrotit şi i-a ascuns. şi-am fi săraci la trup şi gând.

Pe omul simplu şi curat, Chiar foaia cărţii unde-amscris


de omenie-nsufleţit, această poezie-n dar
cu frunza ei l-a alintat, Pădurii, lumii ei de vis,
cu floarea ei l-a-nveselit. a fost o ... creangă de stejar!

Glasul Pădurii-i vrăjitor;


n-ai să-l auzi de n-o iubeşti,
de treci prin ea răuvoitor
şi n-o-nţelegi, şi n-o-ngrijeşti.
DOMNUL SOARE Ceas de aur, în înalt,
cu aceleaşi limbi de rază
În senin sau după nouri Domnul Soare dirijează,
scrie-o piesă în tablouri, Noi ne naştem sau ne-am dus,
iar cu un penel de rază el rămâne veşnic sus
tot el la tablou pictează; şi-atât cât şi-arată faţa,
da, decor cum e la teatru, Pe pământ există Viaţa,
iar tablouri le-s patru.
Toamnă, iarnă, primăvară Soare, Soare, astru sfânt,
şi nespus de dulcea vară. fie se n-apui nicicând!

Scena e — aici şi-aiurea —


foaia cărţii şi pădurea;
albă-n iarna sub plocadă
argintie de zăpadă,
verde-n verdea primăvară,
plină de culori în vară
şi în toamna brumărie,
roşcovano-aurie.

Chiar cortina funcţionează


mânuită tot de-o rază;
când e prânz, când e amiază,
când amurg şi înserează,
când e noapte ca de smoală,
când sunt zori ca de cerneală,
când e dimineaţă-afară,
când e prânz ... Şi-ajungem iară
tot de unde am plecat...
LĂCRĂMIOARE

Cine o fi plâns pe-aici?


Poate Albă-ca-Zăpada
căutându-i pe pitici!

Şi din ochii ei curaţi


stropii mici au dat o floare
pe-o tulpină cu mulţi fraţi.

Lăcrămioare — şip în drum,


care-mbată Fluturaşul
zăpăcindu-l cu parfum.

Lăcrămioare — alb pocal,


cupe-n care bea Furnica
la al primăverii bal.
GÂNDĂCEII PRIMĂVERII

Printre crengile uscate,


soare curios străbate.

Şi-a desprins din ghem o rază


şi deodată luminează

Gândăcei — cu haine roşii —


picotind la cald ca moşii.

Dacă îi priveşti, ştrengarii,


le descoperi ochelarii.

Dar să vezi, minune mare,


ochelari nu ca oricare,

să îi apere de soare,
ci puşi tocmai pe ... spinare!
LA SCĂLDAT

Peste codrul înnoptat


cine iese la scăldat?
Luna plină, Luna goală,
c-a pătat-o cu cerneală
Miezul-Nopţii înstelat.

Cerul verii i-o copaie


unde ea va face baie.

Trec prosoape moi de nori


şi-o-nvelesc de două ori,
c-ar putea să cam răcească
Rotunjimea-Sa-Cerească.

Da' de unde! Scoate-ntâi


din prosoape un călcâi,
apoi un genunchi bălai
ca turtoiul de mălai.

Umerii de rotocoale
prinşi în coji de portocale,
iar la urmă, bucălați,
doi obraji sclipind curaţi.

Cerul nopţii coase Stele,


şiruri-şiruri de mărgele
şi le prinde-n catifea
pentru Rotunjimea-Sa.
VIESPEA LA CROITOR

Vine Viespea la Croitor


să-şi comande un taior,

dar e-nchis. Perdeaua-i trasă


şi gândacul stă la masă.

Viespea bâzâie-nciudată;
- Hei, Croitor, deschide-odată!

Vreau material în dungi


şi cusut cu mâneci lungi,

cum se poartă la Paris ...


Să nu spui că nu ţi-am zis!

Până mâine să-l faci gata,


că mi se mărită fata!

Stofa cât mă costă oare?


- Patru flori de sunătoare! Dar promit că voi sfârși
lucrul, mâine-n zori de zi,
- Dar pe lucru cât mi-oi cere?
Păi ... un fagure de miere! iar taiorul o să-l fac
despicat ca pentru ac,

cu fireturi şi dichis,
c-aşa-i moda la Paris!
ÎNTÎMPLÂRE LA METROU

Sapă Cârtița din nou,


alte linii de metrou.

Sfredeleşte cu mult zel


pentru fiece tunel.

Patru galerii sunt gata;


ţuşti! metroul ca săgeata,

căci Sobolul-conductor
se pricepe la motor.

Paznici la metrou, la uşi,


stau vreo patru Cărăbuşi.

Vin grămadă zece Râme,


cit pe-aci să îi dărâme ...
Licurici cu felinare dau
Hop şi-un Greiere şiret: semnalul de plecare.
- Dă-te jos, că n-ai bilet!
Greierul neobrăzat
- N-am bilet, dar am chitară, de Rădaşcă-i amendat
n-o să mă lăsaţi pe-afară!
UMBRELUŢE

Blonda doamnă Păpădie FRAGI


e o mamă grijulie. Uite-aici, pe sub copaci,
Puii nu şi-i lasă-n drum boabe sângerii de fragi.
așteptând aşa, oricum. Vara-n joaca ei sprinţară
Pentru vânt şi pentru soare a umblat desculţă iară
buruiana iubitoare şi în tălpi s-a înţepat...
a ivit umbrele mici — Iar din sângele-i curat
ca seminţele-pitici răsăriră Fragi — mărgele —
să se-nalţe şi să zboare stând la gâturi de vâlcele,
hoinărind în lumea mare. de ponoare şi suişuri,
Vezi o umbreluţă-n zbor? de poieni şi luminişuri.
I-o sămînţă-pufuşor Amiroase boaba lor
care mâine o să fie şi a rouă, şi a zori,
altă doamnă Păpădie şi-a sărut de vânt pe flori
în hlamidă aurie! iar strivite — în cerul gurii,
gustul lor — e al pădurii.
SCRISOAREA MELCULUI

Cu argint prin iarba mare


Melcul scrie o scrisoare;

Pe sub crengi
lângă Izvor,
la Bursucul săpător

„Dragă nene Bursucilă,


află-ntâi cât mi-e de milă
c-ai rămas fără căsuţă ...
Mi-a spus vestea o Stăncuţă.
Dar n-ai grijă, că Roşcata
în curând o să-şi ia plata.

Când mergeam pe râu, în zori,


am zărit doi vânători
şi de puşca lor îi pasă,
cât e ea de ticăloasă!
Tu fă-ţi alt apartament;
şi-altădată fii atent
şi ai grijă cum îl laşi
ca să n-ai iar... chiriaşi!

Te salută,
Melc cel Iute
Umblător pe drumuri multe.
să te văd eu ce mai zici
în salata de urzici!

PROST-CRESCUTĂ RUGĂ

Până stai să poţi pricepe, - Brustur, Brustur,


zece ace sar să-nţepe. dă-mi o foaie
Nevăzutele-i seringi să mă apere de ploaie,
se descarcă de-o atingi; că plecată prin frunzare
te-nroşesc usturătoare după hribi şi pâinișoare,
şi te scarpini, şi te doare. n-am văzut peste pădure
Vai, ce plantă prost-crescută! nori mugind, cu trupuri sure!
Pişcă fără vorbă multă;
tu, din zbor, i-alinţi făptura, - Brustur, Brustur,
ea e gata cu arsura. dă-mi chiar două,
O injecţie-i nimica nici ciupercile să-mi plouă,
pentru cât de rea-i Urzica. nici frăguţele să-mi plouă,
— Stai, tu, soro, stai un pic! că-s culese-n cofă nouă
Prin mănuşi nu-mi faci nimic; şi de s-or uda pe drum
te-oi tăia din rădăcini li se duce din parfum!
pentru raţe şi găini,
FLUTURELE
Aripile când îşi lasă
parcă-s palme de mătasă
şi aplaudă cu ele
stând în flori, pe catifele,
tot spectacolul naturii
dat pe pajiştea pădurii.

— Bravo, Soare! parc-ar spune


aripile lui — minune —
ninse-n alb ca floarea-n prun
sau codat ochi de păun.

— Bravo, Pajişti, bravo, Flori,


bravo, Noapte, bravo, Zori!
Sant un sufleţel mărunt
din ce-i viaţă pe pământ,
dar sunt fericit că sunt
floare-n flori, hoinar pe vânt!
PĂIANJENUL Stă Păianjenu-ncurcat:
— Oare asta-i de mâncat?
E pescar, dar fără peşti;
după plasă-l dibuieşti. Cum să-nghiţi un pui de stea
licărind în plasa ta?
Stă şi-ntinde pe-ndelete
pe sub frunze, pe sub pietre, Zboară, zboară giuvaier,
urcă-te la loc în cer
dintr-un fir ca de beteală
prostovolul cu momeală. şi sub raza ta sfioasă
n-o să mă mai tem în casă.
Plasa asta de mătasă
e şi casă, e şi masă, Ţine-mi loc de felinar,
să prind Muşte şi Țânțari!
iar când vai! se găureşte
singur stă şi şi-o cârpește.

E pescar? Ba e circar!
Acrobat ca el mai rar!

Uite-I, s-a lăsat pe-un fir


la Cicoare în potir,

să mai bea un strop de rouă


până iese luna nouă.

Dar în plasa-i de sclipici


s-a brodit un Licurici.
STICLETELE

Ia priviţi Sticletele!

Parcă toate petele


de culoare s-au vorbit
şi-n penaj i-au năvălit.

Lângă cioc
e roşu foc,
iar pe cap până pe spate
alb cu negru îl străbate.
Pe spinare-i cafeniu,
către coadă alb-untiu,
iar pe aripi are prins
bleumarin şi galben stins.

Când în rouă se-oglindeşte


ca un claun se făleşte
ţopăind ciripitor:
— Ti-ţivit, plac tuturor
sunt... o vrabie-color!

Iar Sticlete mă numesc


fiindcă-n soare, chiar sticlesc!
LA DENTIST

Doi Țânțari trag o caleaşca:


- Vine doctorul Rădaşcă!
Şi cu două Gărgăriţe
pasămite felceriţe,
fiindcă sub un copăcel
Ronţăiescu Veverel
prin pădure plânge tare:
- Ah, măseaua! Ah, mă doare!

- Pregătiţi un pansament!
Cască gura, pacient!
Da, e grav, am înţeles;
patru carii şi-un abces!
Te adorm cu ser de crin
şi-ai să simţi foarte puţin ...

Şi dentistul cu cleşti laţi


scoase dinţii cariaţi
şi mai puse în măsea,
rouă de la o pansea.
Pe când da halatul jos,
zise blând către fricos:
- La culcare şi în zori
să te speli pe dinţişori.
Şi ia seama, Veverel,
ronţăie mai puţintel!
TRIL DE BASM

Ah, Privighetoarea seara,


fermecată-i e gargara,
în gâtlej, soprana trează,
tot sfărâmă, tot aşază
diamante mici de rouă,
praf pisat de lună nouă,
mărgărinte şi smaralde
din privirea verii calde.

Scuipă delicat safire


ca izvorul cel subţire,
gâlgoteşte pe sub raze
fărâmiţe de topaze,
le întoarce, le suceşte
şi vrăjit le pritoceşte,
născocind din nestemate
tril de basm cum nu sunt alte.

Tace tot... Doar ea sub lună


viersuieşte de nebună,
speriată-n sinea sa
ce superb poate cânta!
STRIGA

Luna-i cât o mămăligă ...


Dar de foame cine strigă?
Biata Strigă, biata Strigă!
în pădure, prin frunzare
nici o creangă nu tresare.

Totul doarme şi visează,


numai Striga se-ncordează
c-a zărit sub campanulă
o broscuţă somnambulă,
care-n loc să stea în pat
după lună s-a luat şi
ţop-ţop a nimerit
drept în ciocul hămesit.

Gata! Striga nu mai strigă,


bea şi-o rouă de ferigă
şi zâmbește către lună:

— Hei, Gălbuio, noapte bună!


Doar cu mămăligă rece,
zău că foamea nu prea trece,
dar cu-o broască nătăfleaţă,
altă viaţă, altă viaţă!
CULORILE PĂDURII

Toamna, ca de-o boroboaţă, Chiar nu mişcă? Ţi se pare!


frunza s-a-nroşit la faţă. De sub pleduri de ninsoare

Prea mult s-a fălit sub soare ies să-şi cate de-ale gurii
proaspătă şi foşnitoare. animalele pădurii.

Dar acum s-a-ngălbenit Uite, Cerbu-n coarne ţine


şi pe jos s-a risipit. roşul zorilor senine,

Vii, culorile din Vară, Soare — prunc peste tării —


ploaia le-a făcut să piară. într-un leagăn de crengi vii.

Printre crengile maron Cu copita Cerbul sapă


cântă vântul la trombon. după iarbă, după apă.

Unde-i Vara jucăuşă? A găsit un Ghiocel,


Codrul pare de cenuşă ... dar s-a îndurat de el:

Dar minune, astă-noapte — Clopoţel, te las să creşti,


s-a vărsat din ceruri lapte, Primăvara s-o vesteşti,

zahăr pudră, rece frişcă ... că doar ea e năzdrăvană


Totu-i alb, nimic nu mişcă. şi pictează în poiană

din paleta fermecată,


colorând pădurea toată.
BUSOLA PĂDURII

Ia te uită ce drăcie!
Asta-i o busolă vie.
Eşti la drum şi mergi aiurea ...
Nu te lasă ea, Pădurea!
De pe scoarţa-ntunecată
a copacilor ţi-arată
Nordul, parcă pus pe-o hartă.
Muşchiul scrie cu verzeală,
iubitor de umezeală:
— În făptura mea eu port
semnul drumului spre Nord.
Iar de vezi şi o ferigă,
tot spre Nord să mergi, te strigă

Vrei la Est? Ieşi în cărare


şi priveşte după Soare.
Asta, dacă-s zori de zi,
căci spre seară de vei fi
Soarele e obosit
şi se-ndreaptă-n asfinţit,
roşu, mare, cât un ţest,
totdeauna-n drum spre Vest.
Sudul, ţi-l închipui iar,
de la Nord în sens contrar.

Şi-astfel baţi cetatea verde


fără teamă de-a te pierde.
CÂND SOSESC COCOARELE

Ies timid de sub nămeţi


primele verzui săgeţi,
Primăverii dragi peceţi.

Iarna, speriată-oleacă
mormăie de sub cojoacă:
—- Dau un viscol, să vă placă!

Clopoţel
de Ghiocel
sună Martie din ei,

Sar apoi de sub frunzare


Toporaşii cu topoare ...
Iarna-i speriată tare!

Când sosesc Cocoarele


şi-nverzesc ponoarele,
o goneşte Soarele:

Sub zefirul ca un fald,


— Mergi departe, du-te hăt,
tuturor li-e dor de cald,
băbătie de omăt,
de frunzişul de smarald.
te-om chema noi îndărăt!

Du-te, iarnă-n altă zare


Dar acum
pe viforniţă călare,
din zări de fum
că la noi sosesc Cocoare!
oaspeţi dragi ne sunt pe drum.
CONCERTUL La oboi
un Piţigoi,
în arţar iar la tobă,
la opt şi-un sfert să te saturi
e concert. bat vânjos
trei Codobaturi.
Dirijorul
strâns în frac Când orchestra oboseşte
e maestrul Pitpalac. şi de noapte se găteşte,
orice glas
La pian tace umil
un Ciocârlan şi ascultă
bate clapele avan. doar un tril.

Flautul Cu o voce înfocată,


azvârle perle proslăvind natura toată,
din gâtlejul Luna,
negrei Mierle. pacea nopţii,
boarea,
Un Sfrâncioc cântă iar
şi-un Auşel Privighetoarea.
cântă la violoncel.

La viori
şi violine
un cuartet
de Becafine
RÂSUL

La urechi
poartă moţuri lungi
perechi.

La picioare
cele mai tăioase
gheare.

Ochii lacomi
de pisică
ard
cu flăcăruie mică.

Nici un foşnet, Sărăcuţă Căprioara!


nici o boare ... A căzut,
Trece-un pâlc n-a zis nici „pâs”;
de Căprioare. moartea
pe grumaji stă strâns ...
Dar flămândă,
ca un arc întins Pentru ce i-o spune
la pândă, Râs,
fiara când ce face
şi-a scăpat din teacă e de plâns?!
gheara ...
DOAMNA CUCA ŞI-AL El PUI

Doamna Cucă face ouă


şi le-mparte pe din două;

unu-n cuib la Cintezoaie


şi-l acoperă cu paie,

altu-n cuib la Pitulice căci cu noii fraţi n-aduce


şi-apoi zboară pe colnice. băieţelul doamnei Cuce.

Gazdele neştiutoare Vrea şi greieri, şi furnici,


stau pe ouă fiecare, şi îşi bate fraţii mici.

pripăşind în bătătură, Când e mare şi vânjos


lacomă, străină gură; pe părinţi îi zvârlet jos.

pe când pacostea de Cucă De-aia toţi de dânsul fug


zboară prin frunziş năucă. şi rămâne ... singur Cuc!

Gându-o mustră şi, vezi bine, Şi pestriţ şi el de ciudă


e pestriţă de ruşine! ţipă-n frunze să se-audă:

De-aia strigă ia vecine: — Cu-cu, cu-cu-s părăsit!


„Cu-cu voi i-o fi mai bine, Cu-cu, cu-cu ce-am greşit,
cu-cu voi i-o fi mai bine! cu-cu, cu-cu ce-am greşit?

Şi din ou! de-mprumut


iese-un rău şi-un prost crescut,
„DRAGĂ DOMNULE BROTAC”

Vine Barza în pădure


vreo câţiva Brotaci să fure
şi cum ei tac mâlc în iarbă
şi să iasă n-au vreo grabă,
pe o frunză de grozamă
Barza bate-o telegramă:

„Toc, toc, tac,


toc, toc, tac,
scumpe domnule Brotac,
neputând în limba oac
complimente să vă fac,
v-aş mânca din ochi, de drag!

Verde şi joben şi frac,


verzi şi ghetrele de lac,
parcă sunteți de spanac!

Cum spanacu-i trufanda,


prin înalt vă voi purta
până-n cuibul meu cu stuf,
la cei patru țânci de puf,
care-au luat în ciocuri lacul,
dar nu ştiu ce e ... spanacul!”
COŢOFAN A-HOŢOFANA

- Ce furi din poiană,


Coţofană-Fană?

- Ou de pitpalac,
pentru cozonac!

- Şi ce-ascunzi în pripă
colo, sub aripă

- Ou de ciocârlan,
pentru pandişpan!

- Coţofană-Fană,
albă-neagră pană,
dar acolo-n fag
cui strigi cu arţag?
Şi pe cine bârâi,
când pe ramuri cârâi?

- Cârrr! pe puii mei


trei ... hoţofănei.
Prea rup des ghetuţe,
şorţuri şi hăinuţe,
iar eu mă trudesc,
să le cârrr-cârpesc!
CEAIUL SALVATOR

Pe un bumb de Muşeţel
s-a oprit un Bondărel.
— Floare dragă, spune-mi, n-
ai două-nghiţituri de ceai?

Că de-atâta bâzâit,
tare rău am răguşit!
Ştii, eu cânt la contrabas
şi aseară am rămas
fără-o boabă de sacâz ...

Şi atunci m-am dus, bâz-bâz,


să mă rog de domnul Pin;
dacă plânge el puţin
din răşina lui gălbie,
iau sacâz pe datorie.
Dar el, răul, nu mi-a dat...

În orchestră n-am cântat


şi am fost concediat.
Ca să nu mai bâzzz — oftezzz,
fă-mi un ceai să mă calmezzz!
BĂTĂUŞUL

Piţigoiul Piţiguş
e frumos, da-i bătăuş!

E pictat în chip şi fel,


dar e tare plin de el.

Ţipă stând pe-o rămurea:


- Creanga asta e a mea!

Stă pe ciotul înnegrit:


- Piţ, piţ, piţ, n-am să permit

nici un fulg şi nici o coadă


să îmi treacă prin ogradă!

De la fag pân-la alun


eu sunt singurul stăpân!

Pentru toţi dau acest sfat;


doar cu ... Uliul nu mă bat!
ŞARPELE

A ieşit prin ierbi, târâș, Dar copiii nu i-i lasss,


într-un fulgarin de fâș. îi cresssc eu, sssă-i fac necaz!

S-a frecat de-un copăcel L-au zărit de după-o cracă


şi s-a dezbrăcat de el un Brotac şi o Brotacă.

sau pe limba cea şerpească - Oac, săracul sâsâit


s-a frecat să năpârlească. e un şarpe părăsit.

Dar să vezi, minune mare, De ne-o cere ajutorul,


tot un fâș avea-n spinare! oac, să-i judece soborul!

Şi-mbrăcat în fâșul gri - Sssî! E ora de culcare


începu a sâsâi: şi sssă nu vorbiţi prea tare

— Ssssî! Păcat că ea mă lasă ... Sssî! Sub plapomă-n urzici


Sssunt cinssstit şi sunt de casssă! dorm copiii mei cei mici!
ŢESTOASA şi cu poftă o mănâncă

Trece-n platoşă şi zale...


Cavaler medieval e?
Ba-i o blândă şi-o retrasă
moşmondita de Ţestoasă!
Când priveliştea nu-i place,
intră iute-n carapace.

Şi sub platoşă ce face?


Spune-o rugăciune mică
să o apere de frică:
„Du-te, răule, hai pleacă,
nici n-am carne, sunt săracă!
Tare-i carapacea mea,
poate-ţi sparge vreo măsea.
Şi de stai să judeci, zău,
eu am mers pe drumul meu
şi nu fi-am făcut vreun rău ...
Du-te, du-te şi mă lasă
că m-aşteaptă puii-acasă!”

Şi duşmanu-o ocoleşte
şi spre alte prăzi râvnește.
Doar Vultanul, spurcăciunea,
nu-i ascultă rugăciunea.
O ia-n gheare şi o suie
până-n vârf de piatră şuie
şi de-acolo o aruncă
să se facă zob de-o stâncă
BRÂNDUŞE

În palatul trist al toamnei


a ieşit în movul hainei
de sub frunze de cenuşă
o cheflie de Brândușă.

Dintr-al zărilor preaplin


soarbe fumegosul vin
revărsat peste pământ
mirosind a ger şi vânt.

Şi la cheful cam sărac,


brumei doar făcând pe plac,
cupe mov, din loc în loc,
îi zic toamnei: — Hai noroc!
DACTILOGRAFA

Ziua încă nu-i deplină,


dar ea bate la maşină;
ţaca-ţaca, să se ştie,
nu pe-o coală de hârtie,
chiar pe scoarţa de copac,
fie carpen, fie fag.

Şi când rândul este gata, clip!


cu limba ca săgeata
prinde litera din zbor —
un Gândac, un Viermişor,
care s-au ascuns în taină
pe sub scoarţa ca o haină.

Ţaca-ţaca şi-n stejari,


ţaca-ţaca şi-n arţari
bate la maşină iute
şi mănâncă pe-ntrecute
toate larvele de Cari.
Când e gata şi dă foaia
iscăleşte
Gheonoaia
PESCARII

în pădure, sub umbrar,


tocmai lângă stăvilar,
Bursucescu e pescar.
Vâră coada lui cea lată
şi plesneşte dintr-o dată
peştele ademenit
care-n râu s-a rătăcit.
Unu, patru, şapte, zece ...
Ei rămân, iar apa trece.
Viezurică se gândeşte;
câţi afumă, câţi prăjeşte.
Fluieră că-i merge bine:
- Nu mai sunt pescari ca mine!

Nu mai sunt? Aşa să fie?


- Ce se-ntâmplă? Ei, drăcie!
Şi Bursucul îşi smuceşte
coada care pescuieşte,
se suceşte, se-nvârteşte,
neputând scăpa de cleşte,
l-a venit şi lui de hac
alt pescar grozav ... Un Rac!
HUHUREZUL

Ochii lui sticloşi şi mari


poartă-un fel de ochelari
fără sticle, numai ramă,
să te înfiori de teamă.

Prind în focul îngheţat


orice frunză s-a mişcat,
piatra care s-a clintit,
zborul care-a fîşâit.

Prin pădurea-ntunecată
dă o roată şi-ncă-o roată,
cine ştie, poate n-are
somn vreun şarpe, să-l ia-n gheare ...

Şoarec, Liliac, Gândac


îi cad bine la stomac.
Stă la pândă ca pisica
şi mărunții-i poartă frica.

Are-un obicei ciudat;


râde după ce-a mâncat,
dar nu râs cum ştii şi tu,
ci un fel de „Hu-hu-hu!”
Toţi se tem de el ... Doar Gaia
îi deretică odaia,
unde vin adeseori
verişorii Bufniciori.
PUPĂZA

La spectacol sau acasă


evantaiui nu şi-i lasă,

evantai lucios de pene


fiuturînd peste poiene.

Fie ploaie, fie soare,


fie vânt, fie răcoare,

zboară-aşa-mpopoţonată
câtu-i ziulica toata.

Are-n scorbură cuibar


cu trei pui ce plâng amar.

Fiindcă-s mici şi răsfăţaţi,


nu mănâncă nepupaţi,

nu-s ca voi, copii cuminţi,


fără plâns şi rugăminţi.
— Pup, pup, pup, pup, pup, pup,
De-aia mama temătoare, hai la mama să vă pup!
când le-aduce de mâncare
De ici, ciup, de colo, ciup,
îi îmbie drăgăstoasă, să vă împliniţi la trup,
din adânc de cuib să iasă pup, pup, pup, pup, pup, pup!
PLOUĂ

Zâna Ploaie, de nu ştii,


are patru bidivii;
un nor roz şi unul gri
şi-ncă doi, mai vineţii.

Pe spinări, cât să le-ncapă,


stau burdufuri mari de apă.
Doar atât, un semn cu mâna
şi-o poruncă de la zâna

şi burdufurile grele prind


pădurea să o spele.

Frunzele lucesc de ceară,


rădăcina se-nfioară,
iarba-i toată nestemate,
iar din flori, parfum răzbate

Doar un lucru e pe dos;


ciupercuţele de jos
îşi arată bucuria
nescoţîndu-şi ... pălăria!

Însă zânei nici că-i pasă


fapta nepoliticoasă.
Trece în caleaşca nouă
şi surâzătoare, plouă!
CIOCĂNITOAREA

Cine vine cu „Salvarea”?


Aţi ghicit! Ciocănitoarea.

Tot consultă,
tot ascultă
pomişorii,
bolnăviorii
şi prescrie
pe-o fâșie
pansamente,
alifie ...

- Hai, respiră!
- Au, mă doare!-
Cred, Stejare,
nu mă miră
că dintr-un copac fălos,
ai ajuns o uscătură.
Cariul tare te-a mai ros,
scârții ca un ofticos!

Lasă, c-am să-i vin de hac,


de cojocul lui am ac,
ditai ciocul, pentru care
mă numesc ... Ciocănitoare!
CORUL BROTACEILOR

Într-o scorbură de tei


cântă-un cor de Brotăcei:

— Oac, oac, oac,


dulce-ă viaţa de Brotac,
oac, oac, oac,
pe sub frunze de copac.
Haina-i verde, frunza-i verde,
oac, oac, oac,
şi duşmanul nu te vede,
oac, oac, oac!

Ghionoaia bate-n toacă,


oacă, oac-aşa,
Mărtinică rupe-o cracă,
oacă, oac-aşa!
Vulpea-şi purică-n cojoacă,
oacă, oac-aşa,
doar cu Barza nu-i de joacă,
oacă, oac-aşa!
GHICITOARE

Ghici:
Ca nume e o floare,
dar de fapt i-o zburătoare ...
La lăbuţe şi la bot
parcă-i şoarece-pilot
şi doar când e bezna groasă
iese la vânat din casă.

Scoală gâzele din flori


şi le dă la puişori —
musculiţe la grătar
şi tocană de țânțar.
Ghici:
Cam cui le-or fi pe plac?
Unor pui de ...
Liliac!
DAR DE NUNTA

Vineţia Mînătarcă
azi, mai roşie e parcă.
Oare ce să fi păţit?
Mai nimica ... A primit
o scrisoare de peţit.
Domnul Râșcov Gălbior
vrea să fie soţior.
Şi-a trimis trei Buburuze
deocamdată să îl scuze
că nu are papion,
nici costum şi nici baston,
dar cu prima ploicică
se găteşte ginerică
şi cu mutra lui făţoasă
se prezintă la mireasă.
Până-atunci trimite-n dar
patru boabe de nectar,
un inel de iarbă nouă
şi un voal din stropi de rouă.
CODOBATURI

Zbârrr! Pe-un legănuş de mladă;


vor să zboare, vor să şadă?
Bat cu coada spre pământ
parcă pentru-a-şi face vânt.
Poate-n viaţa păsărească
vor să se aerisească
sau când coada-şi balansează,
poate-n felul lor dansează ...
Numele cine le-a dat
după asta s-a luat:
„coada-bate” ne-ncetat!
Zbârrr! Pe iarba din cărare;
vor să şadă, vor să zboare?
Le priveşti şi nu te saturi ...
Cum le cheamă? Co - do - ba - turi!
VOIEVODUL

Plâng ciuperci le-n cărare


vinete de supărare.
Codobelcul, fără grabă,
cu sfială le întreabă:
- Ce-aveţi, frate, ce vă doare,
că doar casă în spinare
şi familie, şi greu,
nu le duceţi, cum duc eu
târâindu-mă prin glod ...
- Vai, trecu Ţep-Voievod,
care ne-a găsit pe toate
peste noapte, vinovate.
Cică-am fi furat odată
umbreluţa fermecată
care-l apără de ploi,
iar acum i-o ţinem noi!
Pentru asta, negreşit,
tare crunt ne-a pedepsit
şi când a trecut pe-aici
voievodul Ţep-Arici,
fiindcă-a stat golaş sub apă,
ne-a tras toţi copiii-n ţeapă!
PRINŢESA ROUĂ

Pentru Mierla Cioc-gălbui


care are patru pui,
vântul a foşnit din nou
şi-a luat cojile de ou,
ploaia a făcut curat
cuibuşorul l-a spălat,
luna-n alb l-a văruit
şi cu-arginturi l-a tivit,
iar un bleg de Licurici
s-a jertfit pentru cei mici.
Numai bine ce-au mâncat,
că de zi s-a luminat.
Chiar atunci prinţesa Rouă
cu o stropitoare nouă
a vărsat mărunte perle
peste cuibul negrei Mierle.
Patru ciocuri dând năvala
au stricat toată găteala.
Ţipă mama, dar degeaba ...
Cum să preţuieşti podoaba,
când eşti mic şi plin de sete?
Apa nu-i să te desfete?
Perle mici sclipind în soare ..
Astea da răcoritoare!
BIETUL ŢEPOŞEL

O Broscuţă grijulie
se ruga de Păpădie:
— Dă-mi, te rog, pe datorie
o ulcică de lăptic
pentru Ţepoşel cel mic,
că-i plecată la servici
mama lui, tanti Arici,
iar furtuna, nărăvaşa,
i-a zburat prin crengi cămaşa,
l-a udat, l-a despuiat
numai ţepii i-a lăsat,
biberonul i l-a spart,
iar oliţa dintr-o nucă
i-a suit-o-ntr-o ulucă!
GRAURI

Ghemul ăsta ca de aur,


rostogol prin cerul clar,
e un stol nebun de Grauri
ce s-a-ntors acasă iar.

Trec peste pădurea plină


de verdeaţă şi de cânt.
Se-mbăiază în lumină
ca-ntr-o apă susurând.

Ţipă despicând tăria,


necăjind un Cuc stingher:
- Mai încet cu gălăgia,
că n-ofi fi doar voi în cer!

Dar ecoul îi răspunde


stolului nebun — părtaş:
Da'de unde! Da'de unde, numai
noi suntem poznaşi!
LECŢIE CU URECHI LUNGI

- Păpădie şi trifoi,
cât fac unu şi cu doi?
- Îîîî, păi nu ştiu dintr-o dată ...
Fac aşa ... de o salată!
- Eşti un leneş şi-un flămând,
doar salată ai în gând!
ia poftim mata la tablă,
măi fricos, măi Coadă Albă!
bate iarba cu piciorul
iepurescu, profesorul.
- Am cinci morcovi;
dacă iei
unul
- câţi rămân?
- Păi ... trei!
- Trei?! Aşa?!
Ai nota doi,
cât eşti tu de iepuroi!
Azi la carte nu dai zor,
mâine uiţi de vânător,
şi-ai s-ajungi de pe răzor,
fripturică la cuptor!
Chiar dacă-n belea mă bag,
de urechi o să te trag
să se facă lungi, ciulite,
altădată să ţii minte!
Prin urmare de atunci
Iepurii au urechi lungi
LIA-LIA-CIOCÂRLIA

- Cineş-a săgetat tăria?


- Lia-Lia-Ciocârlia!
- Şi-încotro s-a avântat?
- Către discul înfocat!
- Dar de ce atât de sus?
- Zâna Zorilor i-a spus
că-n palatul auriu
șade prinţul Ciocârliu
zăvorât în foc de viu,
şi ea zboară către soare
şi-i tot caută scăpare
LA FOTOGRAF

Trei mistreţi, - Să ai grihjă


trei râturi roze să nu fie
au venit să facă poze. pete pe fotograhfie!

S-au gătit, s-au aranjat: - Să nu ias-o ... porcărie!


unul în costum vărgat, Să fim mândri
altul în adidaşi noi, şi poznaşi
iar al treilea ... în noroi! şi să nu ne scoţi
prea grahși
Fotograful Licurici
are-un blitz pentru şorici.
- Plici! O dată
şi iar plici!

Înc-o poză şi-n urzici!


Şi-ncă una stând aici.
Luaţi câte un pai din stog
şi sorbiţi, zâmbind,, vă rog!

- Groh,
grohzav o să se vadă
trei Mistreţi
bând limonadă!
PIŢI-PIŢI-PIŢIGOI

Ce mai tată gospodar


e un Piţigoi pungar!
Face-un cuib cum e mănuşa
şi-ntr-un deget pune uşa.

Dacă-ai să zăreşti vreun pom


c-o mănuşă ca de om
spânzurând de-o rămurea,
bucură-te, n-o lua!

În căuşul palmei moi


stau cinci pui de piţigoi
fără fulgi, aproape goi
care ţipă: — Vai de noi,
piţi-piţi-pifigoi!.

Dar noroc cu Piţiguşa


că la toţi le umple guşa
cu muscuţe şi bondari,
să se facă proştii, mari!
ŞCOLARII

Clopoţeii pe cărare
sună ora de intrare.
Vine blânda-nvăţătoare!
Calcă zveltă, calcă dreaptă
şi clipind gingaş aşteaptă
să-i privească iar cu drag
pe şcolarii ei, în prag.
Cu glăsciorul ca vioara
domnişoara Căprioara,
catifea pe ochi şi bot,
s-a emoţionat de tot.
Strigă catalogul blând,
iar şcolarii rând pe rând
se ridică în picioare
gata pentru ascultare:
- Coadă-Roşie Vulpiţa!
- Ciocănescu Ghioniţa!
- Barza Picioroange Lungi!
- Melcul Nu Poţi Să M-Ajungi!
- Ursuleţul Mormăici!
- Ţepoşilă Ghe. Arici!
- Ronţăiescu Veverel!
- Mistreţeanu Groh Purcel!
Sunteţi toţi prezenţi în clasă.
Vă doresc o zi frumoasă,
să fiţi buni şi-ascultători
şi la carte silitori!
CIOCUL

- Ce-ai adus în straiţă?


- Ghici?
- Un pui de Gaiţă!
- Da, dar mic şi slăbănog
seamănă mai mult cu-un ... cioc

N-are fulgi, numai tulei


şi-are prostul obicei
de-a tipa în zece game
chiar atunci când nu-i e foame.

- Taci, măi, prostule flămând,


că-ţi mai pregătesc un rând
de găluşte cu cinci Muşte,
de gulaş cu trei Cosaşi,
de cruşon cu-un Nasicorn!

- Dă-mi şi luna de pe cer


că eu nu de foame zbier.
Nu stau sus pe laaiţă,
nici ascuns în straaiţă ...
Vreau la mama Gaaaiţă!
PREGĂTIRI DE IARNĂ

Pentru-o Gărgăriţă mică


pregătită de iernat,
sub gătejele uscate
poate fi un dulce pat.

Şi o Rază aurie
străbătând pieziş din cer,
cu văpaia ei târzie
poate fi calorifer.

O petală de va pune
o Brândușă peste ea,
Gărgăriţa o să doarmă
sub o plapomă lilà.

Şi pe cine-o să viseze
în somn lung cu ger şi vânt ?
Pe Crăiasa Primăvară
reîntoarsă pe pământ.
LUPUL

Basmul spune că odată


Lupul rău ar fi-nghiţit
şi bunică şi nepoată
şi-a fost aspru pedepsit.

Vestea i s-a dus în lume


că-i viclean şi hrăpăreţ;
vânători de bun renume
pe cojocul lui pun preţ.

În haiticuri când se plimbă


peste-ntinderi reci de nea
blana sură poate-şi schimbă,
dar năravul, sigur ba!

Dacă-ţi ies cumva-nainte


nişte iezi mai cucuieţi,
să le spui să ia aminte
când se joacă prin nămeţi!
DIN JURNALUL UNUI IEPURE

Un saşiu de urecheat
pe o scoarţă a notat
sau mai bine-zis a ros
despre „Viaţa de fricos”.

Luni — Sub luna cum e ceara


a zărit ditamai fiara
stând la pândă drept în spate ...
A fost umbra? ... Nu se poate!

Marţi — Trecând pe sub un pin


cineva a tras în plin.
Jderul a trântit oblonul
şi l-a nimerit cu ... conul!

Miercuri — Vulpea, ticăloasă,


l-a adus la ea acasă;
dar pe trepte, la intrare,
na! că l-a scăpat din gheare.

Joi — A stat pierit de frică


sub o tufă de urzică
şi s-a băşicat de tot
pe lăbuţe şi pe bot.
Vineri — A ieşit furiş
la o ciorbă de măcriş
şi s-a plâns unui Chiţcan
despre viaţa de şoldan.

Sâmbătă — Un vânător
l-a-mpuşcat într-un picior.
Dar de prins n-a izbutit
că rănitul a fugit!

S-a târât pân-la brădui


unde e culcuşul lui
s-a-nfăşat cu-un brusture
ca să nu-l mai usture.

şi a scris ... Duminecă -


„Uf, ce viaţă, bine că
am o scoarţă la-ndemână
să tot rod o săptămână

până oi scăpa de rană ...


Şi-o să-mi caut o şoldană;
poate-aşa, c-o nevestică,
mă mai lecuiesc de frică!"
LA PLAJA

În prundişul de pe gârlă
face plajă o Șopârlă.
N-are slip şi nici sfială —
se soreşte-n pielea goală.

Ochii-nchişi sub foc de soare


nu zăresc duşmanul care
pietrelor le-a dat ocolul
şi furiş, de-a rostogolul,
ca un bulgăre de ţepi
s-a mişcat... Acum pricepi
cum un rât, într-o clipită,
o muşcat din toropită,
o fărâmă de șopârlă,
fiindcă restul, zvâc! în gârlă.
Însorita şi neroada
şi-a lăsat zălog doar coada ...

De sub lespezile mici


se zborşeşte la Arici:
- Poftă bună, rât de porc,
sâc, că n-ai avut noroc,
altă coadă-mi creşte-n loc!
CĂPRIORUL SUPĂRAT

Poala codrului ascunde


lac brăzdat uşor de unde,
unde limpezi, unde creţe,
soarelui să-i dea bineţe.

În oglinda de văpaie
Căprioara face baie.
Ierburi moi şi aurite
i se-alintă de copite.

Şold înalt şi gleznă fină,


iat-o, iese în lumină,
să-şi poftească la-mbăiat
puişorul supărat.

Dar el stă sfios şi tace ...


Nu-nţelege cum se face
că se spală pe-ndelete
şi ... rămâne tot cu pete!
NORII LIMUZINA

Norii, cât sunt ei de nori, Azi, domnul Oac e fericit,


se mai joacă uneori. bii-bit, bii-bit,
Se închipuie copii fiindcă se vede, în sfârşit,
gata de năzdrăvănii. şofer pe noua lui maşină.
- Eu sunt pasăre şi zbor! A strâns chenzină cu chenzină
zice-un Nor către alt Nor. şi doar cu lintiţă-a postit,
- Eu atunci mă fac săgeată a adăpat-o cu benzină
şi-am să te ţintesc pe dată. şi în plimbare a pornit,
- De-ăsta-mi eşti? Ţi-arăt eu ţie! ... bii-bit, bii-bit!
Buuum! Se-aude din tărie.
Tunet, Fulger se-ntretaie; Ieşind la uşi şi la balcoane
s-au luat Norii la bătaie. gângănii se-mbulzesc să vadă
Dar noroc cu bunul Soare Trei Veveriţe, trei codane,
care-i cheamă la-mpăcare. de-atâta zvon s-au pus pe sfadă.
Ti desparte cu o rază Şi fiindcă-s tare curioase,
şi la locul lor i-aşază. un stol de Vrăbii gălăgioase
le-anunţă vestea cu pricina:
- Păzea, că trece limuzina
şi-un accident e nedorit,
bii-bit, bii-bit!
DEŞTEAPTA

Ce tablou! Cin' să-l priceapă?


Vulpea, pân-la gât în apă,
ţine-n bot o frunză mare
ca o barcă de salvare.

E metoda ei, şireata!


Vara, puricii-o dau gata
şi decât cu scărpinatul,
îi stârpește cu-necatul.

Apa care-o răcoreşte,


puricimea îi răreşte.
Cei mai mulţi din ei se-neacă,
doar câţiva se suie-n barcă

Să mai zici că nu-i miloasă


coana Vulpe! Iute-i lasă
unde i-o mâna curentul,
că acuma e momentul.

Şi când frunza e la vale


îi salută: — Bună cale!
îndrăgiţi o altă vulpe
să-i staţi ciucure pe pulpe
şi-n scurteica roşcovană
că eu v-am răbdat o iarnă!
DE-A V-AŢI ASCUNSE

Printre crengi, pe după frunze


s-ar juca de-a v-aţi ascunse
Lupul, Vulpea, Iepurilă,
Moş Martin şi Bursucilă,
dar i-o taină deocamdată
cin' se-ascunde, cine cată ... — La culcare!
Vulpea, firoscoasă tare, Vine iarna
ştie o numărătoare: pe cărare ...

- Poc, poc, poc, Fâș, fâș, fâș,


din loc în loc în culcuş,
cad ghinduţe fiu, fiu, fiu,
cu băscuţe. că-i târziu,
pic, pic, pic,
Pic, pic, pic, de somn pic,
cu-un cântec mic poc, poc, poc,
ploaia rece ieşi din joc!
te petrece.
Au ieşit şi s-au ascuns
Fiu, fiu, fiu, în desişul nepătruns.
ce străveziu Cine strigă după pin:
ceaţa suie „Sunteţi gata?"
albăstruie ... Moş Martin!

Fâș, fâș, fâș, Nici o frunză nu foşneşte ...


de-acu'-n culcuş Bietul Urs nu-i mai găseşte!
pui zăvoare ... S-au ascuns gospodăreşte
fiindcă-a nins de două deşte!
GOSPODINA

Ce cămară-mbelşugată
e-ntr-o scorbură de Zadă!
Peste tot, pe policioare
stau Mitărci şi Pâinișoare.
Pe frunzuţe de Stejar,
pasămite drept ştergar,
zeci de Ghinde „la pahar”,
iar în coşuri verzi de pir,
Conuri, Zmeură şi Jir.
Ah, podeaua, ce minune,
pardosită-i cu Alune.
Pentru ceaiuri şi dulceaţă
a strâns Fragi şi Izmă creaţă,
pentru cozonac şi pască
Gălbenici şi Rostopască,
pentru gemuri şi şerbeturi,
pădureţele pometuri;
Mere, Pere, Coarne, Mure
şi-alte fructe de pădure.

Cin' să fie gospodina


strângătoare ca Albina?

Pe tăbliţa de pe uşă
o Rădaşcă jucăuşă
a tăiat cu forfecica
doar atâta: Ronţăica.
FUNIGEI

Înainte de-o ninsoare Vara să îşi ţeasă-o plasă


cu fulgi mari şi mititei, plină de Păienjenei,
toamna îşi trimite-n soare ca în toamna de mătase
darul ei de Funigei. să lanseze ... Funigei!

O beteală fin ţesută,


un fir lung, plutind uşor ...
Dar de fapt i-o paraşută,
căci la cap i-un puişor.

„Puişor de ce?” veţi spune,


„I-o făptură-un Funigel?”
Firul nu, dar ce minune,
i-un Păianjen prins de el!

Un pui mic pe care mama


nu-l mai socoteşte pui,
fiindcă nu cunoaşte teama
şi-o să-şi ţeasă pânza lui.

Deocamdată, uite, zboară


— Funigel purtat de vânt —
ca din nou, la primăvară,
să apară din pământ.
PĂŢANIA LUI ZMEURICĂ

— Zmeurică, ce-ai cătat


colo-n scorbura de brad?
Întâi dulce-apoi amar!
Rău îţi arde botul, jar!

Mulţumeşte-te cu mure
sau cu ghinde din pădure
sau cu zmeură şi-alune ...
Sunt atâtea locuri bune!

Mierea-i lucru greu trudit


şi de-o furi, eşti pedepsit.
Dacă-mi spui unde iernezi,
vin eu şi te vizitez.

Miere n-am, că n-am albine;


dar bomboane, ştii tu bine,
aş găsi, şi ciocolată
să-ţi ajungă iarna toată.

Şi-am să-ţi dau şi-un şerveţel


să te ştergi la bot cu el,
fiindcă vreau să te ajut
să fii Urs bine-crescut!
CROITORUL, BUBURUZA ŞI LĂCUSTA

Umbrela de la păpădie - Eşti cel mai lenevos croitor


adăposteşte-o croitorie şi o s-o spunem tuturor ...
şi-n ea lucrează la un frac - Ori poate că te-ai răzgândit?
un harnic Croitor-gândac. - De când vorbim,
- Ţac-ţac, ţac-fac, le-ai fi croit!
cos fără ac - Măcar pentru mine
şi fără aţă bluza cu buline!
prin fâneață, - De ce nu atunci
cămăşi şi frac, fusta mea cu dungi?
de toate fac, - Ba mie!
ţac-fac, ţac-ţac, - Ba mie!
ţac-ţac, ţac-ţac! - Uf, ce gălăgie!
Sub frunză Şi eu, ţit-ţit
pe-o cărare-ngustă, sunt obosit
o Buburuză de-atâta croit
şi-o Lăcustă şi tighelit,
îl iau cu graba pe jupân: şi-apoi ţiu-ţiu
- Eu vreau o bluză! e prea târziu
- Eu o fustă! şi-aş vrea să cos,
Şi nu cumva nu-s lenevos,
să spui: „V-amân!” dar e prăpăd
Ţac-ţac, vă fac, că nu mai văd!
dar fără ac Ei, fir-ar foarfecă şi fierul,
şi fără aţă, că am avut doi Licurici,
abia pe mâine dimineaţă! tare de treabă ucenici,
- Atunci plecăm! dar au zburat
- Atunci să ştii şi mi-au lăsat
că ne-ai pierdut de muşterii! fără neon atelierul!
NĂZDRĂVANELE

Trei Veveriţe-au născocit


un joc frumos şi ne-ntâlnit
la Veveriţe, mai ales,
că noi îl tot jucăm ades.
Nu vă miraţi, dar săreau coarda
nu c-o frânghie ci cu ... coada!

Două din ele, spate-n spate,


mişcau din cozile-nodate
închipuind o coardă vie;
a treia — minge durdulie —
ținând codiţa ei vâlvoi,
sărea-nainte şi-napoi.

Şi uite-aşa în pin şi-n brad, că


năzdrăvanele nu cad,
şi tot aşa în fag şi-alun
că numără un Bărzăun;
iar cine n-a greşit vreodată
primeşte-n dar o ciocolată.
DE SERVICI

Azi, pe şcoală-i de servici de fuioare


Ţepoşilă Ghe. Arici. şi cu ciocul roşior.

S-a sculat tare de noapte Da, e ordine în clasă;


ca să poată pân-la şapte colo-n colţ, tabla lucioasă,
şcoala să o pregătească, neagră, fără nici o pată
băncile să lustruiască străluceşte de curată,
şi cu-atenţie să şteargă iar în bancă de servici
geamurile, tabla neagră. râd o Barză şi-un Arici!

Deh! însă aici i-aici;


căci ţeposul de Arici
are labele cam mici!

Tabla-i 'naltă şi e lungă


şi cu greu o să ajungă
să o şteargă toată, toată ...

Necăjit, îşi plimbă roată


pe pereţi priviri fugare;
ura! A găsit, se pare,
o idee salvatoare.

Lasă tot şi iute pleacă


pân-la lac. Se suie-n barcă
şi-şi aduce ajutor
pe colega Barză-naltă
cu picioare
PE TOTI PĂDUREA-I ȚINE

Pădurea creşte ne-ncetat,


puţin din fiecare;
şi fioros şi delicat
hălăduind sub soare.

Ca într-o roată se-învârtesc


alături, rău şi bine;
prieteni şi duşmani trăiesc,
pe toţi Pădurea-i ține!

învaţă şi le dă de rost,
căci Omul peste toate
pădurile, din câte-au fost,
victorios răzbate.
ZĂBOVEŞTE ŞI PRIVEŞTE

În excursie-n Pădure
n-alerga doar după mure,
după zmeură şi fragi,
hăulind printre copaci.

Zăboveşte şi priveşte;
frunza moare, frunza creşte,
viaţa peste tot răzbeşte.

Zăboveşte şi ascultă;
toate-n felul lor cuvântă
despre truda care-i sfântă.

Fiecare-şi află rost;


cuib, gropiţă, adăpost,
scorbură, bârlog, desiş —
pe de-a dreptul, pe furiş ...
Fiecare face pui
şi aleargă pentru-ai lui.
În Pădure, fiecare
ca-ntr-o carte uimitoare
spune înţelept ceva,
după măiestria sa.
Când citeşti verzile-i file,
tu, s-o ocroteşti, Copile!

S-ar putea să vă placă și