Subiectul: PROFILAXIA TULBURĂRILOR COMPORTAMENTALE:

DEVIANȚELE COMPORTAMENTALE

Instituția: Liceul Teoretic Țipala

Data: 22.11.2018
Durata: 45 min.
Grupul țintă: cadrele didactice.
Scopul: familiarizarea cu tipurile și cauzele devianței comportamentale.

Obiective:
 să definească conceptul de comportament deviant;
 să enumere cauzele devianţei comportamentale;
 să cunoască tipurile devianţei comportamentale.
Forma activității: seminar.
Metode și procedee: brainstormingul, lucrul în grup, expunerea.
Resurse: foi A3, marchere, fleepchart.

Bibliografie:

1. Constantinescu V., Comportamentul, Ed. Științifică, 1964.

2. Dragomirescu V., Psihologia comportamentului deviant, Ed. Științifică și Enciclopedia,
București, 1976.
3. Roșca Al., Delincvența minorilor, Cluj, 1932.

Desfăşurarea activității:
1. Salutul.
2. Brainstorming: cuvântul cheie comportament deviant (Anexa nr. 1).
3. Lucrul in grup: evidențiați cauzele comportamentului deviant (Anexa nr. 2).

4. Abordarea temei:
Comportament deviant - reprezintă abaterea de la normele unui grup, încălcarea sistemului
de reguli.

În primul rând devianţele comportamentale se înscriu în sfera tulburărilor de comportament,

care, atunci când nu sunt determinate genetic, reprezintă indicatori relevanți fie ai
disfuncționalității familiale, fie ai ineficienței acțiunii educative exercitate de părinți.

Asemenea comportamente pot constitui expresia unui dezechilibru biopsihologic temporar,

specific perioadelor critice ale dezvoltării, în cazul nostru etapa preadolescenței (sau a
adolescenței pubertare, cum mai este ea numită); în această situație, intervențiile educative,
asociate cu diferite forme de sprijin, mai ales afectiv, sunt de natură să furnizeze bune predicții, în
sensul remisiunii lor și al reintrării în normalitate, adică în canonul comportamentelor acceptate
sau acceptabile din punct de vedere social.
Comportamentele deviante pot să reprezinte, însă, și un simptom în cadrul unei tulburări
psihice majore, cu sau fără substrat lezional, în care caz formele de intervenție vor fi în primul rând
de ordin medical. Ele pot avea, uneori, un caracter reactiv, de răspuns la o situație resimțită de copil ca
intolerabilă, sau numai momentan opresivă, constituind o modalitate defensivă inadecvată,
nevrotică.

O altă categorie a tulburărilor de comportament include deprinderile negative de

comportament; este vorba de comportamentele învățate în mediile de apartenență (familia) sau
grupurile de socializare discordantă (anturajul de prieteni, grupurile marginale etc.).

Conflictualitatea familială, carențarea materială, afectivă sau educațională (în cazul copilului
neglijat), dar și o prestație educativă inadecvată caracteristicilor psihologice ale copilului -
permisivitatea excesiva, de tipul „laissez-faire", sau, dimpotrivă, autoritarismul sever - sau
inconsecvența și neunitatea sunt factori de risc importanți în apariția tulburărilor comportamentale.

În funcție de precocitatea și calitatea intervențiilor sau, dimpotrivă, de atitudinea de tolerare

sau indiferență, tulburările de comportament se pot remite sau se pot stabiliza la nivelul personalității
sub forma unor psihopatii dobândite, cu sau fără orientare antisociala.

În categoria de devianţe pe care am stabilit-o, avem de-a face, pe de o parte, cu două forme de
conduită net infracțională (furt, consum de droguri) și, pe de altă parte, cu doua tipuri de
comportament ce pot părea mai puţin grave, lipsite fiind de marca antisocială (consumul de alcool
și absența sau fuga de acasă); totuși, ceea ce trebuie subliniat este faptul că, și în cazul acestora din
urmă, există întotdeauna un potențial delincvențial, chiar dacă nemanifestat în acest moment. Datele
unui studiu evidențiază o diferență importantă între ponderea răspunsurilor primite de la copii și
aceea a rezultatelor obținute de la părinți; astfel, în vreme ce 12% dintre copii afirmă că sunt certați
pentru asemenea fapte, numai 1,9% dintre părinți oferă același răspuns. O explicație constă in faptul
că părinții nu sunt dispuși să le recunoască public, deoarece aceste tipuri de devianţe - între care și
conduite delincvențiale - sunt sancționate negativ de societate și de comunitate, iar ei sunt primii
încriminați de apariția lor. În plus, acolo unde tulburările de comportament ale
preadolescentului își au contraponderea în devianţe comportamentale parentale, părinții sunt fie
încărcați de sentimente de culpabilitate inavuabile, fie nu consideră anormale comportamentele
care-i caracterizează pe ei înșiși. În mediile cu o "morală" deviantă, furtul, consumul de alcool și toate
celelalte se înscriu în sfera comportamentelor acceptate, așadar, normale pentru familiile respective.

În sfera comportamentelor deviante, pe primul loc se situează absența /fuga de acasă (8,1 %),
pe locul al doilea furtul (6,7%) și consumul de alcool (6%), urmate de consumul de droguri (4,3%).
Credem că este important de consemnat faptul că un comportament delictual, cum este furtul, se
plasează pe un rang superior.

Atitudinea grupului vizavi de comportamentul deviant trece prin câteva faze.

 În fazele inițiale, presiunea exercitată de grup asupra devierii este numai de natură afectivă
(este indiferentă sau respinsă afectiv), apoi grupul ia o atitudine mai activă față de ea prin
atribuirea unor etichete. Într-o altă fază, când devierea implică refuzul lucid, sistematic și, mai ales,
agresiv al deviantului nu se rup numai relațiile afective, ci și cele sociale, contactul cu deviantul devine
limitat.

Comportamentul deviant poate fi manifestat ascuns, latent; se poate desfășura în anumite

limite tolerabile sau, dimpotrivă, poate depăși limitele de toleranță; poate fi acceptat de
membrii grupurilor în cazul în care nu pune în pericol existența acestuia sau respins și
sancționat.

5. Feedback.

ANEXA nr. 1
 COMPORTAMENT DEVIANT

• Furtul

• Excrocheriile

• Vagabondajul

• Huliganismul

• Minciunile

• Bătăile

• Ostilitatea faţă de părinţi şi profesori

• Brutalitatea

• Consumul de alcool

• Consumul stupefiantelor

• Atacurile stradale

ANEXA nr. 2

CAUZELE COMPORTAMENTULUI DEVIANT

 1. Autoafirmarea

2. Manipularea

3. Remediu de calmare

4. Curiozitatea

5. Susţinerea grupului

6. Atenuarea încordării

7. Obţinerea plăcerii

8. Atracţia pentru acţiuni riscante

9. Instabilitatea emoţională

10. Agresivitatea sporită

11. Abaterile în dezvoltarea psihică

12. Neacceptarea societăţii

13. Scăderea pragului de toleranţă la frustrare

14. Sentimentul de devalorizare

15. Tulburările de cunoaştere

ANEXA nr. 3

ETIOLOGIA COMPORTAMENTULUI DEVIANT

1. Factorii predominanţi blogenk

• Encefalopatii secundare post-infecțioase sau post-traumatice
• Oligofrenii
• Sechele după meningite
• Epilepsii
• Psihopatii
• Nevroze etc.

2. Factorii psiho-sociogeni:
• Disociația familială
• Absența mediului familial
• Situația socio-economică a familiei
• Carențele de ordin educativ (hiperprotecția, narcisismul, perfecționismul, lipsa de
respect)
• Nesupravegherea de către părinți
• Influențele nefaste ale unor grupuri de tineri.