Sunteți pe pagina 1din 27

.

TULBURARI
DE PERSONALITATE

1 Ce sunt Tulburările de Personalitate

Personalitatea umană
Personalitatea este o definiție abstractă care reunește caracteristici din mai multe planuri
psihice:

 cogniția (gândirea);
 afectivitatea (emoții, sentimente);
 motivația (dorințe, motive);
 capacitatea de control a impulsurilor;
 relațiile individului cu alții (în societate, la locul de muncă, în familie, grupuri de prieteni
etc).

Fiecare individ este unic deoarece caracteristici psihice sunt prezente în diferite grade și
intensități în nucleul de trăsături psihice denumit Personalitate. În limbaj popular
Personalitatea răspunde la întrebarea Ce fel de om ești?
Tulburările de personalitate sunt tipare (modele) cognitive, emoționale, ale impuls-
controlului și relațiilor cu ceilalți, constante și durabile în timp, nonfuncționale, perturbate, care
nu permit funcționarea normală în viața de zi cu zi.
Debutul tulburărilor de personalitate se observă de timpuriu în viața unei persoane, încă din
copilărie sau adolescență. Formarea personalității este un proces îndelungat în care intervin
mulți factori biologici (materialul genetic, moștenit), psihologici (traume psihice), factori de
mediu (mediul sociocultural, mediul de creștere și dezvoltare oferit de familie).
Consecințele tulburările de personalitate se identifică în probleme de integrare socială,
profesională, relațională (apar relații sociale, profesionale, familiale perturbate) care crează
obstacole și dificultăți în funcționarea armonioasă a persoanei. Altă consecință este
comportamentul antisocial și actele de violență. Cea mai serioasă consecință este
comportamentul de autovătămare, automutilare, tentative de sinucidere.
Diagnosticul tulburărilor de personalitate se cere atunci când perturbarea este intensă iar
consecințele pentru persoana în cauză și pentru ceilalți sunt semnificative. De ex tulburarea de
personalitate de tip bordeline duce la comportament de autovătămare, producerea de suferință și
leziuni fizice propriului corp ca și la tentative de sinucidere. Citește mai mult
despre diagnosticul tulburării de personalitate
Cele mai multe persoane cu tulburări de personalitate antisocială ajung mai devreme sau mai
târziu să aibă contact cu serviciile sociale, criminale sau cu poliția etc. Destul de frecvent
persoanele cu tulburări de personalitate recurg la consum de droguri sau/și alcool, de unde
denumirea de diagnoza dublă.
Alte afecțiuni psihice ca anorexie, depresie, anxietate sunt prezente. Aceste persoane întâmpină
dificultăți majore în a-și crea condiții de viață în mod independent având nevoie de sprijin din
partea societății. Relațiile cu ceilalți sunt dificil de stabilit și menținut, tensionate, lipsite de
încredere și cooperare. De obicei persoanele cu tulburări de personalitate renunță la tratamentul
instituit și întrerup relațiile și alianțele cu medicul curant, psihologul sau asistentul social.
Multe tulburări de personalitate sunt trecute cu vederea și rămân nediagnosticate. Unele
tulburări de personalitate, ca de ex Personalitatea de tip bordeline, sunt tulburări psihice cu grad
crescut de sinucidere și autovătămare. De aceea este relevant pentru timpurile moderne să se
cunoască simptomele și tratamentul tulburărilor de personalitate.
Tulburările de personalitate sunt tulburări psihice care țin de domeniul psihiatric. Ca grup
diagnostic persoanele cu tulburări de personalitate solicită resurse semnificative din partea
societății. Aproximativ 25-30% dintre persoanele spitalizate în clinicile de psihiatrie prezintă o
tulburare de personalitate. Totuși, multe persoane cu tulburări de personalitate duc o viață
normală, fără să aibă nevoie de tratament, reușind să compenseze deficiențele prin antrenament.

Tulburările de personalitate sunt reprezentate de tulburări în diferite grade a trăsăturilor din


următoarele sectoare ale personalității umane:

 Cogniția. Când acest sector al personalității este afectat apar gânduri paranoide, suspiciune
accentuată, idei de urmărire, idei de lezare, idei de atac și distrugere a propriei persoane sau
a altora apropiate (de ex idea ca vecinul, personalul medical, colegii vor să-i provoace
suferință, să-i ia viața, să-i lezeze interesele proprii).

Când cogniția este afectată persoana cu tulburări de personalitate (de ex. personalitatea
paranoidă) are un anumit fel de a înțelege și interpreta felul propriu de a fi ca și felul altora de a
fi și se comporta, de a înțelege și interpreta situații și evenimente.
Persoanele respective interpretează eronat semnale proprii (gânduri, emoții, senzații, percepții)
ca și semnale din mediu (ex privirea altora, comportamentele și acțiunile altora, evenimente,
întâmplări din mediu etc).

 Afectivitatea. Când aceast domeniu al personalității este afectat apar emoții, trăiri afective,
reacții emoționale care nu se potrivesc situațiilor în care persoana se află. Când se
analizează emoțiile, reacțiile emoționale la situații sau evenimente, se are în vedere registrul
emoțiilor dar și intensitatea lor. Astfel registrul emoțiilor umane cuprinde emoții negative,
pozitive și neutrale.

În cazul tulburărilor de personalitate emoțiile sau reacțiile emoționale întâlnite sunt cele din
registrul emoțiilor negative ca de ex frustrare, tristețe, nemulțumire și de intensitate inadecvată
la situație (așa numite reacții emoționale explozive, de furie, ură, nemulțumire, anxietate,
culpabilitate etc).
Capacitatea de trăire a emoțiilor pozitive este slăbită și imatură. Persoanele cu tulburări de
personalitate (ex. personalitatea de tip bordeline) au așa numita instabilitate emoțională, trecând
rapid și imprevizibil de la o stare de plăcere la una de ură și frustrare. Trecerea are repercursiuni
asupra comportamentului persoanei, cu consecințe în plan social (ruperea relațiilor) sau
profesional (conflicte la locul de muncă, izolare). Trecerea de la o stare emoțională la alta este
vizibilă pentru ceilalți care etichetează comportamentul persoanei ca anormal.
Referitor la comportament normal sau anormal sunt normele și regulile sociale care impun
acceptarea unui comportament ca normal sau anormal. Normal este acel comportament pe care
majoritatea îl are și care permite o funcționare și integrare socială, profesională și familială
conform regulilor (normelor) promovate și acceptate în societatea respectivă. Comportamentul
anormal (fie că este impulsiv, agresiv, antisocial etc) se abate de la cel al majorității, nu permite
integrarea în grup sau comunitate și generează probleme.

 Relații interpersonale. Persoanele cu tulburări de personalitate au dificultăți în stabilirea


de relații și menținerea lor la un nivel optim de funcționare. Cauza ar fi lipsa de încredere în
alții ca și încredere slăbită în sine, o imagine de sine deformată, sensibilitate crescută la
critică din partea altora.

În tulburările de personalitate relațiile cu ceilați sunt bazate pe neîncredere, suspiciune,


capacitatea deficitară de jucare a rolurilor sociale la un nivel de maturitate adecvat. Astfel, apar
relații conflictuale, tensionate, distorsionate, lipsite de continuitate și armonie, lipsite
de încredere.

 Capacitatea de impuls-control este grav afectată, dereglare vizibilă în comportamentul


persoanei sub formă de comportament impulsiv-agresiv, reactiv (comportament generat fără
a se gândi la consecințe), conflictual, incapacitate de apreciere reală a riscurilor și
consecințelor comportamentelor proprii.

Astfel, trăirea intensă a stărilor de anxietate duce la impusuri de vătămare a propriului corp și
acțiuni negândite de tăiere a venelor, mutilare a diferitelor părți ale corpului cu scopul reducerii
anxietății sau cu scop de sinucidere. Alte impusuri sunt traduse în comportament antisocial ca
de ex. comiterea de furturi, consumul de droguri sau alcool, încăierări frecvente, atac la
persoană.

Tulburări de personalitate - cauze și factori de risc

Cauzele nu se cunosc. Aproximativ 5-10 % din populația


adultă suferă, sub o formă sau alta, de o tulburare de personalitate. Aceste tulburări psihice sunt
mai frecvent întâlnite la persoane ce provin din familii dezorganizate, cu consum de alcool și
droguri, comportament agresiv sau încercări de sinucidere în familie.
Nivelul de educație al persoanelor suferinde este elementar, întâlnindu-se frecvent cazuri de
persoane care și-au abandonat școala. Există și cazuri de persoane cu tulburări de personalitate
cu nivel academic și abilități creative peste medie (ex. desen, muzică, film, pictură sau scrieri
literare).
Factorii de risc implicați în dezvoltarea tulburărilor de personalitate
sunt ereditari (genetici) și psihosociali. Semnele și simptomele tulburărilor de personalitate apar
încă din adolescență sau mult mai devreme, din copilărie.
Factorii genetici
Materialul genetic, moștenit de la părinți, joacă un rol important în dezvoltarea tulburărilor de
personalitate. S-a observat că aceste tulburări psihice apar mai frecvent la persoane care au în
familie părinți cu tulburări psihice. Cercetările actuale se ocupă cu studiul materialului genetic
legate de agresiune, anxietate, schizofrenie, depresie, comportamentul obsesiv-compulsiv sau
tulburări de personalitate.
Factorii psihosociali
sunt legați de traume în copilărie, maltratarea și abuzul din partea părinților, abuz sexual asupra
copilului, ca și calitatea de martor la abuz și violență. Abuzul asupra copilului poate fi fizic
și/sau verbal. Abuzul fizic constă în maltratarea fizică a copilului (bătăi și pedepse sub diferite
forme). Abuzul verbal constă în exprimarea verbală din partea mamelor cum că nu-și iubesc
copii, amenințarea că îi vor abandona, amenințarea cu sinuciderea etc. ceea ce crește riscul
dezvoltării tulburărilor de personalitate. Copii se simt neiubiți, neglijați, îndepărtați, nedoriți,
vinovați, devin nesiguri, fără încredere în sine și în alții, paranoici, instabili emoțional.
Factorii de risc psihosociali sunt legați de mediul de dezvoltare psihică și formare a
personalității. Se are în vedere dezvoltarea psihică și copilăria în familii dezorganizate, alături
de părinți cu tulburări psihice, într-un mediu cu consum de alcool și droguri, cu deficiențe în
îngrijire și educație. Se studiază rolul traumelor psihice, comportamentele agresive și
conflictuale între membrii de familie, neglijarea emoțională a copilului, violența și abuzul în
familie, absența unui membru al familiei (ex absența tatălui), dezvoltarea psihică alături de
mame cu tulburări de personalitate sau alte tulburări psihice etc.
Toți acești factori duc la formarea și consolidarea personalității dizarmonice în perioada
adolescenței. Astfel apar deficiențe în:

 Dezvoltarea gândirii (se produc interpretări eronate ale semnalelor din mediul de viață).
Distorsionarea gândirii duce la anticiparea unor consecințe nefavorabile sau catastrofale
pentru persoana în cauză sau pentru cei apropiați. Distorsionarea gândirii se situează la
granița cu psihoza, gândurile distorsionate nu sunt adecvate realității. De ex apar gânduri de
urmărire, gânduri de vătămare sau atac la integritatea propriei persoane ca în cazul
tulburării de personalitate paranoidă.
 Dezvoltarea emoțională (răceală emoțională, capacitate imatură de trăire și reacție
emoțională în cadrul contactelor cu alții, emoții inadecvate la mediul social). Creșterea și
formarea personalității într-un mediu sărac în emoții pozitive de bucurie, dragoste,
mulțumire, satisfacție duce la incapacitatea de trăire a acestor emoții. Dezvoltarea într-un
mediu care nu oferă suficientă dragoste și siguranță, cu părinți detașați emoțional, cu reacții
de rejecție a propriului copil, reacții de distanțare și detașare, duce la formarea unor modele
de comportament și reacții similare la copil.

Individul cu deficiențe emoționale se simte nesigur, lipsit de modele adecvate de comportament


emoțional. De ex apare agresivitatea trăită intens în cazul unei critici minore sau în
imposibilitatea satisfacerii unei nevoi. Astfel, emoțiile devin fie prea intense, fie nediferențiate
sau apare instabilitatea emoțională, trecerea rapidă de la o stare emoțională la alta ca în cazul
tulburării de personalitate bordeline.

 Dezvoltarea defectuoasă a capacității de interacțiune socială (cu alte persoane din


mediul apropiat de viață sau cu persoane din cadrul autorităților sociale). Stabilirea de
relații cu alții este greoaie, dificilă sau este evitată. Relațiile sunt lipsite de trăiri emoționale
adecvate, apar relații reci, lipsite de comunicare și încredere, dominate de suspiciune și
izolare, retragere socială ca în cazul tulburării de personalitate schizoidă.
 Capacitatea de impuls-control. Viața într-un mediu de familie conflictual duce la
formarea de comportamente reactive la stimulii de mediu. Astfel, controlul impulsurilor
este slab, apar reacții neașteptate la stimulii psihosociali, de ex persoana sare la bătaie, se
asociază cu necunoscuți, trece fără judecată la acte antisociale (ex furt, atacuri), se implică
ca membru în grupuri cu acțiuni antisociale, criminale, ilegale.

Comportamentul unei persoane lipsită de un control adecvat al impulsurilor este reactiv, ceea ce
înseamnă că comportamentul este o reacție la mediu și nu o elaborare în urma gândirii și
raționamentelor, după analiza situațiilor cu avantaje, dezavantaje, consecințe etc, ca în cazul
tulburării de personalitate antisocială.
De asemenea un control slab al impulsurilor duce la acte de automutilare și lezare a propriei
persoane (de ex ingestia de medicamente în scop de sinucidere sau încercari de mutilare prin
alte mijloace) ca în cazul tulburării de personalitate de tip bordeline.
Factorii care contribuie la dezvoltarea tulburărilor de personalitate (factori declanșatori) pot fi
stresul, experiențele traumatice, dezmembrarea familiei, îmbolnăvirea sau dispariția unui
membru al familiei, o boală incurabilă etc.

Diagnostic Tulburări de Personalitate

Stabilirea diagnosticului tulburare de personalitate este dificil, granița între personalitatea


normală și personalitatea patologică nefiind clară. Intervin factorii culturali așa că aceleași
modele de personalitate sunt acceptate într-o cultură (societate) și respinse în alta.
Diagnosticul tulburare de personalitate este necesar deoarece permite planificarea tratamentului
ca și prognoza sănătății psihice a persoanei. Când stabilește diagnosticul de tulburare de
personalitate medicul are în vedere simptomele dar, și mai important, gradul de
disfuncționalitate al persoanei.
Simptomele tulburării de personalitate trebuie să aibă o semnificație clinică, să producă o
disfuncție.
Simptomele sunt relatate de către persoana însăși de aceea experiența de evaluare a medicului
contează.
Diagnosticul tulburare de personalitate se pune întotdeauna după o evaluare clinică!
Produce simptomul o disfuncție în viața persoanei respective? În ce grad tulburarea de
personalitate împiedică persoana afectată să aibă o funcționare normală la locul de muncă, în
școală, în familie și/sau societate?

Cum se stabilește diagnosticul tulburare de personalitate?


Există două sisteme de diagnostic utilizate în întreaga lume DSM-V (ultima ediție 2014) și
ICD-10 (2010).
Diagnosticul tulburare de personalitate este stabilit dacă criteriile de diagnostic cuprinse în una
din aceste sisteme sunt îndeplinite.
Există criterii generale care trebuie satisfăcute preliminar pentru a se merge mai departe cu
stabilirea diagnosticului tulburare de personalitate.
 personalitatea individului trebuie să se abată semnificativ de la ceea ce cultural este definit ca
normal în mediul său de viață;
 personalitatea individului, care se abate de la normele culturale, să funcționeze după niște
șabloane inflexibile, repetabile și stabile în timp;
 aceste șabloane de personalitate să perturbe funcționarea persoanei respective în viața zilnică (la
locul de muncă, școală sau în relații) și să ducă la suferința acesteia;
 aceste șabloane disfuncționale de personalitate să poată fi identificate în copilăria, adolescența
timpurie a persoanei;
 suferința să nu se datoreze unei boli somatice, consumului de substanțe psihoactive sau
medicamente.

În afara criteriilor generale există criterii specifice fiecărei tulburări de personalitate care
trebuie îndeplinite pentru a pune diagnosticul tulburare de personalitate. Citește mai mult
despre simptomele și criteriile specifice de diagnostic ale tulburărilor de personalitate
Uneori este greu de trasat o linie între diferite tulburări de personalitate și se pun mai multe
diagnostice de tulburare de personalitate.
Simptomele pentru care o persoană caută ajutor sunt la prima vedere puse în legătură cu alte
tulburări psihice sau somatice. Adică nimeni nu se duce la doctor din cauza personalității. Sunt
de regulă probleme legate de relații, conflicte, agresivitate sau altele. Motivele pot fi diverse de
aici dificultatea de diagnostic.
Dignosticul diferențial al tulburărilor de personalitate se face cu tulburări afective (de ex
depresia) sau tulburări neuropsihiatrice (de ex ADHD).

Evaluarea psihologică
Evaluarea capacității intelectuale, verbale, cognitive, funcțiile memoriei, atenției este
întotdeauna avută în vedere. Dacă medicul dvs. suspectează o tulburare de personalitate și dacă
observă devieri marcante atunci recomandă o evaluare neuropsihiatrică. Psihologul aplică o
baterie de teste psihologice prin care se evaluează nivelul funcțiilor psihice (cogniția, limbajul,
memoria etc dar și evaluarea agresivității și impulsivității). Testarea psihologică se finalizează
cu un raport de evaluare psihologică.

Evaluarea socială
Tulburările de personalitate sunt văzute în context social și cultural. Ceea ce într-o cultură
(societate) este catalogat ca tulburare de personalitate poate fi văzut ca normal în alta. Depinde
de normele culturale (ceea ce este acceptat sau respins de majoritatea cetățenilor într-o
societate).
Pentru a stabili diagnosticul tulburare de personalite se caută cu atenție date despre familia,
rețeaua socială a persoanei afectate, care este sa situația economică, are un loc de muncă, cum
funcționează persoana la locul de muncă, în general în societate. Evaluarea socială se face
pentru a determina capacitatea de funcționare, eventual gradul de disfuncționalitate al persoanei
afectate. Important este ca persoana afectată să fie însoțită de un aparținător/rudă/prieten
apropiat care cunoaște bine persoana și poate să ofere informații.

Istoricul bolii
Medicul sau psihologul adresează întrebări despre dezvoltarea psihică în copilărie, perioada
preșcolară și școlară, caută să identifice eventuale traume, accidente, modificări de
comportament, modificări de dispoziție, comportament agresiv, impulsiv, deviant etc.
Evaluarea adecvată a agresivității și impulsivității este importantă datorită riscului de
autovătămare și sinucidere pe care îl implică diagnosticul tulburare de personalitate.

Interviul clinic în diagnosticul Tulburărilor de Personalitate


Diferite instrumente cu rol de screening au fost concepute pentru a ușura munca de diagnostic a
tulburărilor de personalitate.
Cel mai folosit este interviul structurat cunoscut sub numele SCID-II (Structured Clinical
Interview). SCID-II este un interviu însoțit de un manual de aplicare. SCID-II conține întrebări
deschise pe care medicul le adresează persoanei evaluate. Medicul poate face adnotări legate de
întrebările și răspunsurile primite.
SCID-II se folosește în încercarea de a identifica dacă criteriile de diagnostic ale tulburărilor de
personalitate sunt îndeplinite.
SCID-II se adresează criteriilor specifice de diagnostic.
Chestionare de personalitate cu autoadministrare pot fi aplicate și completate de persoana
evaluată înainte de SCID-II.

Tipuri
Tulburare de Personalitate Paranoidă

Tulburare paranoidă de personalitate face parte din grupul tulburărilor


de personalitate numite excentrice alături de personalitatea schizoidă și schizotipală.
Persoanele cu tulburare de personalitate paranoidă sunt caracterizate prin suspiciune și
neîncredere față de ceilalți oameni, credința că ceilalți au ca scop să le folosească, să le lezeze
în vreun fel sau să le păcălească. Persoanele cu tulburare de personalitate paranoidă se tem că
orice informație personală ar putea fi folosită împotriva lor de aceea dacă ajunge în mâinile
altora.
Caracteristicile tulburării de personalitate paranoidă
Persoana cu tulburare de personalitate paranoidă are dificultăți în a acorda încredere celor din
jur, în a-i vedea pe ceilalți oameni demni de încredere și loialitate. Suspiciunea se referă la
oameni în general. Interpretarea acțiunilor, a evenimentelor din mediu se face conform acestor
șabloane inflexibile, constante și continue de gândire.
Persoanele cu tulburare de personalitate paranoidă sunt supervigilente și în permanență
observante ale mediului înconjurător, căutătoare de semnale de atenționare și semne care să le
confirme ideea că sunt amenințate sub o formă sau alta. Atenția și memoria acestor persoane cu
trăsături de personalitate paranoidă este orientată selectiv către stimulii asociați cu amenințarea.
Odată detectate aceste semnale din mediul înconjurător sunt percepute și interpretate într-o
manieră proprie, eronată. Memoria depozitează aceste informații asociate cu suspiciunea,
neîncrederea, amenințarea și lezarea propriei persoane. Reactulizarea în memorie a acestor
informații se face în mod prioritar.

Tabloul clinic al tulburării de personalitate paranoidă

 suspiciune și neîncredere în alții;


 ceilalți sunt văzuți ca persoane care cu scopuri ascunse;
 ceilalți sunt văzuți ca persoane care urmăresc să-l manipuleze, să-l folosească pe cel în cauză;
 ceilalți sunt văzuți ca persoane care urmăresc să-i provoace o daună, materială sau morală;
 are dubii cu privire la loialitatea și încrederea în cei cu care vine în contact;
 se teme de contacte cu alții, ocolește relațiile cu alții de teama că aceștia ar folosi relația în avantaj
personal, și ar aduna informații pe care le-ar putea folosi împotriva sa;
 este sensibil la critici din partea altora, critici și insulte pe care nu le uită cu ușurință și la care
reacționează radical;
 ranchiunos, nu poate să uite și să ierte situații sau persoane care l-au jignit, umilit;
 își acuză partenerul, fără motive reale, că îl înșeală.

Tulburare de personalitate paranoidă exemple

O persoană cu tulburare de personalitate paranoidă este atentă la toți trecătorii sau oamenii
aflați într-un magazin fiind convinsă că fiecare dintre ei îi vrea răul, le urmărește privirea,
gesturile și acțiunile în cele mai mici detalii.
O persoană cu tulburare de personalitate paranoidă este convinsă că vecinul/altcineva vrea să-i
ia viața se simte atacat și pus într-o situație periculoasă ori de câte ori vine în contact cu
presupușii rău-făcători și nu numai. Chiar și numai amintirea vecinului sau detectarea în mediul
apropiat a prezenței unor obiecte aparținînd acestuia duce la intensificarea ideilor paranoide.
O persoană cu tulburare de personalitate paranoidă care este convinsă că locuința proprie este
aflată subsupraveghere și că în interior există camere de luat vederi și microfoane, vede orice
persoană care bate la ușă ca pe un spion care urmărește să-i lezeze imaginea de sine și
integritatea personală.

Diagnosticul diferențial al tulburării de personalitate paranoidă

Persoana cu tulburare de personalitate paranoidă evită contactele umane deoarece se teme de


ceilalți care sunt văzuți ca persoane ce vor să-l manipuleze, să-l lezeze pe cel în cauză. Spre
deosebire de tulburarea de personalitate paranoidă, în tulburarea de personalitate schizoidă
evitarea relațiilor umane are la bază sentimentul autoeficienței pe care persoanele schizoide îl
au, acestea neavând nevoia de interacțiuni sociale. În tulburarea de personalitate evitantă
persoana nu se implică în relații sociale, deși simte nevoia, de teama de a nu se simți rușinat,
criticat sau respins.

Tulburare de Personalitate Schizoidă

Tulburarea schizoidă de personalitate face parte din grupul A (cluster


A) al tulburărilor excentrice. Persoanele cu o astfel de tulburare de personalitate au tendința
spre retragere și izolare socială, își sunt suficiente lor însele și nu simt nevoia de interacțiune și
comuniune cu alții.
Prezintă afinitate pentru viața în singurătate, prezintă ca trăsătură caracteristică lipsa de interes
și răceală față de contextul social. Par neinteresați de ceilalți în cadrul contactelor sociale, par
lipsiți de energie și de trăiri emoționale.

Caracteristicile tulburării de personalitate schizoidă


Persoanele respective nu simt nevoia de contexte sociale, preferă singurătatea în locul
interacțiunii șirelațiilor umane pe care le evită. Au prieteni sau cunoscuți în număr redus, doar
unul sau nici unul. Este dezinteresul pentru situații de interacțiune socială care face ca persoana
în cauză să fie lipsită de prieteni, camarazi. Persoana cu tulburare de personalitate schizoidă
pare lipsită de trări emoționale, apare ca o persoană dezinteresată de relații de camaraderie cu
alții. Persoana se simte bine singură și preferă activități ce pot fi efectuate independent de alții (
de ex lucrul cu computerul, grădinăritul, pescuitul, proiectare, design etc) putând fi o persoană
competentă în activități care nu solicită relații umane.

Tabloul clinic al tulburării de personalitate schizoidă

 nici nu-si dorește și nici nu apreciază relațiile sociale apropiate, nici pe cele de familie;
 dezinteresat de contacte sociale;
 optează pentru activități ce pot fi efectuate de unul singur, independent de alții;
 rar trăiește emoția de bucurie în compania altora;
 lipsit de interese pentru relații sexuale;
 lipsit de prieteni sau camarazi apropiați,
 are relații cu 1-2 membrii de familie fără să simtă nevoia întreținerii unor relații apropiate;
 pare să fie neutral în raport cu aprecierea sau critica din partea altora;
 răceală emoțională sau are emoții de slabă intensitate,uniforme, lipsite de nuanțe;
Tulburare de personalitate schizoidă exemple

O persoană care a locuit într-o suburbie, într-o zonă înconjurată de păduri, a locuit singură toată
viața. Nicodată nu a simțit nevoia să locuiască împreună cu altcineva. Trăiește din cultivarea
pământului. Timpul liber și-l petrece cu sculptura în lemn. Relațiile cu familia le-a întrerupt de
mulți ani. Nu are idee dacă frații lui mai trăiesc căci n-a mai vorbit cu nici unul dintre ei de ani
de zile. În contactele sporadice pe care le are cu oamenii nu se arată surprins sau bucuros de
oaspeți. E tăcut și scump la vorbă. Persoanele cu trăsături ale personalității schizoide întâmpină
dificultăți în a se adapta la contexte sociale. De ex o persoană cu experiență și rezultate
academice participă la o muncă de cercetare a calității actului medical în clinicile de spital.
Respectiva persoană își face munca cu conștiinciozitate și competență. Totuși nu este o
persoană agreată. I se reproșează că nu le acordă atenție celorlalți cu care intră în contact și că
nu le acordă feed-back așa cum s-a stipulat în contract, că nu participă la micile pauze de cafea,
în grup, cu discuții amicale despre timpul liber și nici la întâlnirile de după orele de program.
Chiar și șeful clinicii a observat că persoana în cauză se arată dezinteresată de invitațiile primite
pentru serbarea zilelor de naștere ale colegilor fiind detașată de evenimentele în grup. Pauza de
prânz preferă să și-o petreacă singură.
Înțelegerea diagnosticului diferențial al personalității schizoide

Unii oameni preferă să fie solitari, sunt mulțumiți să trăiască singuri. Aceasta nu înseamnă că
au o tulburare de personalitate schizoidă. Problema apare când persoanele în cauză evită
relațiile sociale și aceasta duce la disfuncționalități (ca de ex probleme la locul de muncă etc).
Atunci se ia în discuție diagnosticul tulburării de personalitate.
În tulburarea de personalitate schizoidă întâlnim trăsături patologice din sfera simptomelor
negative ale schizofreniei. Spre deosebire de schizofrenie în tulburarea de personalitate
schizoidă nu sunt prezente simptome ca halucinații, tulburări de ideație și gândire.
Diferența între tulburarea de personalitate schizoidă și evitantă. Dacă în tulburarea de
personalitate schizoidă persoana nu simte nevoia de relații și interacțiuni sociale, evitarea
relațiilor se face pe baza dezinteresului pentru contacte umane. În tulburarea de personalitate
evitantă există un interes și dorința, căutarea de, orientarea către contexte, interacțiuni și relații
umane dar acestea sunt evitate din cauza temerii că acolo se află sursa de anxietate.
În același grup de tulburări de personalitate intră tulburarea schizotipală. Comun tulburărilor de
personalitate schizoid și schizotipal este aspectul relațiilor sociale limitate. Diferența între cele
două tipuri de tulburări constă în gândirea magică despre sine și lumea din jur, care descrie
tipul de personalitate schizotipală. Persoanele cu tulburare de personalitate schizotipală se cred
dotate cu capacități supranaturale, au credința că pot comunica cu instanțe superioare, că dispun
de capacități telepatice. Prezintă modificări la nivel perceptual, se cred dotate cu al șaptelea
simț. Aceste aspecte nu sunt prezente la o persoană cu personalitate schizoidă.

Tulburare de Personalitate Schizotipală

Tulburarea schizotipală de personalitate face parte din grupul A


(cluster A) al tulburărilor de personalitate denumite excentrice. Sunt prezente tulburări la
nivelul gândirii și percepției, gândirea magică sau fabuloasă, aceste persoane cred că sunt
dotate cu capacități deosebite, telepatice și că dispun de un al șaptelea simț. Diagnosticul se
personalitate schizotipală se pune dacă tulburarea se manifestă încă din adolescență, este
durabilă în timp și duce la funcționarea deficitară în societate.

Caracteristicile tulburării de personalitate schizotipală


Persoanele cu tulburare de personalitate schizotipală au un număr limitat de relații și contacte
sociale, inclusiv relațiile cu membrii de familie sunt restrânse. Aceste persoane trăiesc izolate și
afirmă că se simt bine așa. Se remarcă prin gândire și comportament de tip excentric, și ele sunt
astfel percepute ca fiind diferite de către ceilalți. Aceste persoane fabulează, își imaginează
lucruri neobișnuite raportate la persoana proprie și la cei din jur, au o ideație (gândire) de tip
magic, cred în superstiții, se cred clarvăzătoare, capabile să comunice prin telepatie, capabile să
comunice cu instanțe superioare, se consideră dotate cu al șaptelea simț. Persoanele cu
tulburare de personalitate schizotipală dau o semnificație aparte anumitor lucruri care se
întâmplă în mediul lor de viață ca de ex. văd imaginea divină în norii adunați pe cer. Aceste
aspecte fac ca patologia tulburării de personalitate schizotipală să se situeze la granița cu
psihoza.
Tabloul clinic al tulburării de personalitate schizotipală

 se percep ca dotate cu simțuri deosebite;


 au o gândire magică;
 sunt persoane superstițioase;
 se consideră clarvăzătoare, capabile de viziuni;
 se consideră capabile de comunicare prin telepatie;
 pot avea percepții deformate legate de propriul corp, senzația de depersonalizare (nu știu cine
sunt) și/sau de derealizare;
 comportamentul este diferit, perceput chiar ca ciudat de către ceilalți, de unde trăirea emoției de
anxietate, eventual iritabilitate;
 limbajul este stereotip, fără detalii, bogat în metafore, stereotipii;
 sunt prezente ideile paranoide, de suspiciune și neîncredere în alții.

Tulburarea de personalitate schizotipală exemple

O persoană de sex fem ani, la vârsta maturității, crede că are capacități telepatice, că poate citi
gândurile oamenilor și viitorul acestora. Se îmbracă strident cu rochii viu colorate. Stilul
vestimentar este cochet dar aparte. De obicei această persoană este văzută rar în compania
celorlalți. Este suspicioasă dacă îi vine cineva în vizită și se teme că oamenii nepoftiți îi aduc
ghinion și-i afectează capacitatea pe care o deține. Cea mai mare parte a timpului și-l petrece cu
previziuni. Este preocupată de astrologie și de influența astrelor asupra vieții. Crede că deține o
capacitate deosebită și totodată un talent în a descifra astrele. Contactele cu alții sunt scurte și la
obiect, fără a întreține relații apropiate, căci nu are încredere în oameni. Cea mai mare parte a
timpului și-l petrece cu cținele. Deși este o persoană văzută ca ciudată de către ceilalți are talent
la desen. Face schițe reușite pe care le vinde printr-un intermediar la prețuri modice.

Diagnosticul diferențial al personalității schizotipale

Diferența tulburării de personalitate schizotipală față de alte tulburări psihice ia în calcul


simptomele psihotice. Chiar dacă în tulburarea de personalitate schizotipală apar simptome
asemănătoare celor psihotice, acestea au o durată scurtă, de cîteva ore, nu se semnalează
apariția de iluzii și halucinații. Atunci când se pune diagnosticul de face diferența cu
schizofrenia, cu tulburări afective cu simptome psihotice ca de ex depresia psihotică.
Tulburare de Personalitate Antisocială

Face parte din grupul B (cluster B) al tulburărilor de


personalitate alături de tulburarea de personalitate de tip bordeline, narcisistă și histrionică,
grup de personalități denumite dramatice. Tulburarea de personalitate antisocială este mai
frecvent întâlnită la persoane de sex masculin dar este prezentă și la femei.
Persoanele cu acest tip de tulburare de personalitate au moral scăzut cu privire la respectarea
legii și a drepturilor cetățenilor pe care le încalcă, a dreptului la securitate personală și a
bunurilor proprii. Persoanele cu tulburare de personalitate antisocială încalcă drepturile altora
fără să regrete faptele pe care le săvârșesc. Pot recurge la furt, acțiuni ilegale, procurarea de
bunuri ce aparțin altora prin minciuni, violență, foc de armă ect. Recurg la orice mijloace, chiar
dacă lezează integritatea fizică și morală a celorlalți. De obicei nu au sentimentul
responsabilității sau al culpei față de ceea ce fac. Comportamentul antisocial, moralul scăzut
este asociat cu un comportament agresiv și impulsiv. Persoanele cu tulburare de personalitate
antisocială se simt frustrate ușor dacă nu obțin ceea ce vor și își pierd rapid controlul, dând frâu
impulsurilor. Comportamentul delincvent al minorilor poate fi un factor de risc care duce la
dezvoltarea personalității antisociale.

Tabloul clinic al tulburării de personalitate antisocială

 lipsuri legate de respectarea drepturilor celorlalți, încălcarea lor, încă de la vârsta de 15 ani;
 incapacitatea de a se adapta la norme și reguli sociale, săvârșirea de acțiuni ilegale repetate;
 comportament delicvent, face falsuri în acte, nume, minte și încearcă să-i păcălească pe alții;
 comportament impulsiv, se bazează pe instincte de bază, fără să gândeaască, să reflecteze asupra
consecințelor actelor sale;
 ia totul în glumă și este lipsit de responsabilitate pentru actele sale;
 are dificultăți în a-și păstra (sau a obține) un loc de muncă și relațiile cu ceilalți;
 nu-i pare rău, nu are sentimente de culpabilitate sau regret pentru ceea ce face;
 diagnosticul se pune începând de la vârsta de 18 ani în sus.

Tulburare de personalitate antisocială exemple

Un băiat trecut prin orfelinate și case de corecție a ajuns să se ocupe cu mici infracțiuni ca
tâlhării și falsuri de la o vârstă fragedă. La vârsta adultă a făcut deja doi ani de pușcărie pentru
tentativă de omor. Ieșit din pușcărie s-a apucat de același lucru fără să regrete niciodată faptele
sale. N-a reușit niciodată să aibă un loc de muncă. prin programul de reabilitare a primit sprijin
să lucreze în folosul comunității de trei ori pe săptămână dar și-a întrerupt participarea la
programul de reabilitare de câteva ori. Nu a reușit nici să treacă prin școala elementară
rămânând repetent de câteva ori. Nu poate să înțeleagă că faptele sale îi lezează pe ceilalți, râde
de cîte ori i se spune că așa ceva nu este permis. Este lipsit de responsabilitate și manipulativ în
relațiile cu persoanele din jur, le oferă o altă imagine ca să-și atingă scopurile. Se prezintă de ex
ca agent imobiliar sau vânzător de mașini.

Diagnosticul diferențial al tulburării de personalitate antisocială

Diagnosticul de tulburare de personalitate antisocială se pune în condițiile în care actele


antisociale sunt grave, repetate, iar cel ce le săvârșește a împlinit 18 ani. Diferențierea se face
cu o tulburare de comportament care nu îndeplinește criteriile de diagnostic ale tulburării de
personalitate antisocială, cu o tulburare mentală sau cu schizofrenia.

Tulburare de Personalitate Bordeline

Face parte din grupul tulburărilor de personalitate dramatice, după


tabloul clinic, alături de tulburările de personalitate antisocială, narcisistă și histrionică.
Tulburările de personalitate bordeline (instabile emoțional) au un tablou clinic dramatic, sunt
cele mai severe și cele mai frecvente în clinicile de psihiatrie.
Persoanele cu tulburări de personalitate de tip bordeline au dificultăți majore în a-și cunoaște și
controla emoțiile, impulsurile și relațiile cu ceilalți. Comportamentul de autovătămare este
frecvent în scopul reducerii anxietății și/sau cu scopul de a-și produce suferință.

Caracteristicile tulburărilor de personalitate bordeline


De multe ori astfel de comportamente se concretizează în tentative de sinucidere. Persoanele cu
tulburări de personalitate bordeline au o imagine de sine labilă, se tem de abandon din partea
celorlalți pe care îi tratează cu neîncredere. Sunt persoane cu probleme de identitate, nu se
recunosc pe ele însele, trec de la o stare normală, de aparentă încredere la una de suspiciune și
îndoială. În relațiile sociale se distanțează și nu le este ușor să ia contact să stabilească relații.
Comportamentul impulsiv-agresiv și trecerea rapidă de la o stare emoțională la alta, reacții
emoționale neprevăzute fac ca alianțele cu terapeutul sau cu echipa de tratament să fie în
continuă tensiune. Riscul de sinucidere este crescut la persoanele cu tulburări de personalitate
bordeline.

Tabloul clinic al tulburării de personalitate bordeline

 relațiile interpersonale sunt instabile și intense, persoanele cu care intră în relații sunt văzute fie ca
idoli, fie ca dușmani, fără valoare, trecerile între cele două perspective sunt rapide și neprevăzute;
 fac încercări puternice de evitare a abandonului, real sau imaginar; aceste persoane aleg una-două
persoane carora li se confeseaza, le acorda incredere, apreciere, dragoste; când se simt trădate de
acestea dragostea se transformă în ură;

 imagine de sine și sentimentul identității personale variază, persoanele respective nu știu cine sunt
cu adevărat și trăiesc o senzație de gol interior. Aceste simptome se manifestă în mod stabil,
marcant;
 impulsivitate care pune în pericol siguranța persoanei respective (de ex fuga din spital, relații cu
persoane obscure, necunoscute, consum de droguri/alcool și medicamente etc);
 comportament de autovătămare și automutilare ca tăierea venelor, amenințarea cu/sau tentative
de sinucidere, ingerarea de substanțe toxice, medicamente în supradoză etc. Acest tip de
comportament este repetat;
 instabilitate afectivă, trecerea rapidă de la bucurie la ură, de la o stare de complianță la una de
iritabilitate, de la o stare de calm și satisfacție la una de agresivitate, anxietate;
 sentimente de goliciune interioară;
 impuls-controlului dificil de controlat care se concretizează în izbucniri în stări de furie și
nemulțumire, agresivitate îndreptată împotriva propriei persoane, amenințarea cu/ sau vătămarea
propriului corp ;
 gânduri paranoide, tranzitorii, care dispar când starea psihică se ameliorează.

Tulburare de personalitate bordeline exemple

O femeie în vârstă de 35 de ani, cu multiple internări în clinica de psihiatrie, cu o viață


profesională până acum 5 ani când a divorțat de soț. După aceea a cunoscut un alt bărbat care
de curând a găsit o altă femeie și a părăsit-o. Au urmat multiple încercări de autovătămare prin
producerea de leziuni superficiale la nivelul antebrațelor. Pentru aceste acte apelează la lame de
bărbierit sau foarfeci de unghii, cuțite de bucătărie. Uneori persoana în cauză trăiește stări de
acalmie, de liniște și toleranță dar, în condițiile în care una dintre dorințele sau cererile sale nu
sunt îndeplinite se simte trădată și trece la o stare de furie, neîncredere și suspicune. Se teme să
fie abandonată ori de cîte ori nu i se face pe plac. Atunci intră într-o stare de goliciune, se simte
pierdută, și privirea o trădează. Anxietatea ajunge la un nivel maximal și atunci actele de
automutilare sunt neprevăzute. Orice obiecte cu care s-ar putea vătăma i se iau din preajmă.
Diagnosticul diferențial al tulburării de personalitate bordeline
Se face cu tulburările afective de ex Depresia majoră, cu tulburările legate de consumul de
substanțe stimulante, cu tulburările din spectrul autismului, tulburările alimentare sau sindromul
de stres posttraumatic (PTSD).

Tulburare de Personalitate Histrionică

Face parte din grupul tulburărilor de personalitate dramatice alături de


tulburarea de personalitate antisocială, bordeline și narcisistă. Denumită înainte isterie sau
personalitate isterică, nevroză isterică, tulburarea de personalitate histrionică se descrie prin
dramatism, comportament de tip teatral, demonstrativ, comportament de seducție sexuală, cu
scopul de a atrage și a se situa în centrul atenției celorlalți. Reacțiile emoționale sunt exagerate
iar comportamentul este provocator, cu sau fără intenție.

Caracteristicile tulburării de personalitate histrionică


Persoanele cu tulburare de personalitate de tip histrionic au nevoia exagerată de atenție din
partea altora, nevoia de a seduce, a flirtra. Comportamentul de seducere este luat ca un joc, cu
gesturi și comportament verbal improvizat sau fantezist, căci persoana se simte bine să fie în
centrul atenției. În registrul emoțiilor și reacțiilor emoționale persoana dramatizează, adică
trăiește maximal reacțiile emoționale și le însoțește de reacții teatrale, gesticulează, gesturile
fiind însoțite de un limbaj vag în conținut, nu relatează fapte ci folosește cuvinte vagi ca de ex.
extraordinar, enorm, nemaipomenit etc pentru a atrage atenția. Reacția la critică din partea
celorlalți poate fi exagerată teatralismul ajungând la apogeu, gesturile și limbajul luând
amploare. Persoana cu tulburare de personalitate histrionică se așteaptă ca demonstrația să fie
urmată de aprobare din partea auditoriului.

Tabloul clinic al tulburării de personalitate histrionică

 se simte neconfortabil în situații în care nu se află în centrul atenției;


 comportament de seducere, flirt în relațiile cu alții, inadecvat situațiilor, fie că este intenționat sau
nu;
 trece rapid de la o stare emoțională la alta, reacții emoționale de amploare;
 apelează la înfățișare stridentă pentru a atrage atenția asupra sa;
 comportament teatral, ca și cum ar juca un rol pe scenă;
 limbaj lipsit de conținut consistent, lipsesc faptele, se folosesc cuvinte care impresionează;

Tulburarea de personalitate histrionică exemple


O persoană de sex feminin care se ocupă cu inspecția stării de igienă a locurilor publice.
Funcția sa este de control. Această personă este necăsătorită și în contactele sale la locul de
muncă atrage atenția printr-un stil vestimentar ce bate la ochi, nepotrivit pentru vârsta sa, cu
culori vii, decolteuri largi și rochii transparente. În contactele sale cu persoane de sex opus
flirtează și încearcă să seducă, apelând la remarci și comentarii stridente, chiar dacă are de-a
face cu persoane mult mai tinere decât ea. Limbajul este teatral, vorbește și gesticulează, dar
conținutul nu este bogat. Nu lasă loc altuia să contribuie la discuție, căci ocupă tot timpul și
spațiul prin a se centra pe sine însuși și a atrage atenția.

Diagnostic diferențial al tulburării de personalitate histrionică

Acest tip de tulburare de personalitate se întâlnește și la bărbați! Diferența se face cu alte


tulburări de personalitate bordeline, dependentă sau narcisistă. În tulburarea de personalitate
histrionică se remarcă persistența unui comportament teatral, de atragere a atenției prin orice
mijloace, punând accent atât pe înfățișarea fizică dar apelând și la alte mijloace de seducție ca
de ex prezentarea ca persoană neajutorată.

Tulburare de Personalitate Narcisistă

Face parte din grupul B al tulburărilor de personalitate etichetate ca


dramatice. Tulburarea de personalitate narcisistă se descrie printr-un model de comportament
constant dominat de nevoi de grandiozitate, nevoi de apreciere și admirație din partea celorlalți
și cu un nivel empatic scăzut. Persoanele cu această tulburare nu înțeleg trăirile emoționale ale
celorlalți, țin cont doar de interesele proprii.
Persoana cu tulburare de personalitate narcisistă este o persoană centrată pe sine însuși, pe
nevoile proprii, de mărire, de status, de succes personal, fie că este vorba de carieră sau
acumulare de bunuri materiale.
Caracteristicile tulburării de personalitate narcisistă

Tulburarea de personalitate narcisistă este definită prin nevoi de grandoare, nevoi de admirație,
de apreciere, de recunoaștere a meritelor reale sau imaginare. Persoana narcisistă se crede
superioară celorlalți și prin urmare solicită întâietate, acordarea de privilegii și favorizarea în
diferite situații, pornind de la idea că este o persoană dotată în raport cu ceilalți, și prin urmare
se așteaptă sau solicită o tratare specială. Nu ține cont de alții, și acționează în favoarea
propriilor interese chiar dacă lezează interesele altora, are tendința de a-i fololsi pe ceilalți
pentru a-și atinge scopurile într-un mod manipulativ și fără scrupule. Comportamentul este
perceput ca arogant, superior de către alții.

Tabloul clinic al tulburării de personalitate narcisistă

 imagine de sine grandioasă, de care narcisistul este îndrăgostit, îndrăgostit de propria sa imagine
de sine;
 trăirea senzației cum că este o persoană importantă, cu semnificație deosebită, exagerată;
 se așteaptă să fie tratată înaintea celorlalți, mai bine decât alții, fără a avea merite;
 se așteaptă fie tratată conform așteptărilor sale;
 preocupată de fantezii legate de putere, acumulare de bunuri, frumusețe sau dragoste;
 se consideră unică și consideră că poate fi înțeleasă doar de către persoane cu status înalt;
 are nevoi exagerate de mărire, de atenție și admirație;
 îi manipulează, se folosește de alții ca să-și atingă scopurile;
 empatie scăzută, nu are capacitate de înțelegere pentru emoțiile și nevoile altora;
 percepută de către ceilalți ca o persoană arogantă, cu aer de superioritate;
 persoană invidioasă pe alții sau se consideră a fi obiectul invidiei altora.

Tulburare de personalitate narcisistă exemple

O persoană de sex masculin care lucrează în mediul universitar afișează o atitudine superioară
în raport cu colaboratorii săi și așteaptă de la ceilalți să fie tratată cu înalt respect. Atitudinea și
felul său de a fi face ca ceilalți să-l evite. Faptul că este evitat îl pune pe seama promovării și
înaintării în treapta ierarhică pe care o așteaptă de ani de zile. Asta poate să fie doar în
închipuirea lui căci colegii au rezultate de cercetare cu mult mai avansate. În discuțiile între
colegi se așteaptă la laude și aprecieri și rămâne surprins când nu se întâmplă așa. Se simte ușor
criticat și poate deveni chiar irascibil. Atunci încearcă să le submineze autoritatea celorlalți și să
atragă atenția. Organizează simpozioane și evenimente de promovare a intereselor proprii,
atrage jurnaliști prin oferirea de beneficii și reușește să participe la emisiuni televizate și
interviuri radio prin care își face publică activitatea și așteaptă recunoaștere și admirație. Își
dedică timpul pentru a-i spiona pe ceilalți și a le crea obstacole într-o eventuală promovare. Se
consideră a fi o persoană unică, cu merite deosebite.

Diagnosticul diferențial al tulburării de personalitate narcisistă


Diferența se face cu tulburarea de personalitate histrionică. Ca și aceasta persoanele cu
tulburare de personalitate narcisistă au nevoie de atenție și apreciere, nevoia de admirație dar
aceasta se pune pe seama faptului că ele se consideră persoane superioare. Aceste persoane au
nevoi de grandoare, se cred dotate cu capacități deosebite de ex intelectuale, au fantezii, idei de
mărire, nevoi de status înalt sau se împacă cu inchipuirea că dețin o poziție înaltă.

Tulburare de Personalitate Fobică

Face parte din grupul tulburărilor de personalitate anxioase


și se caracterizează prin teama de evaluarea celorlalți, teama de respingere și prin urmare
evitarea contactelor sociale. Persoana cu tip de personalitate fobică se simte neacceptată,
neprețuită de ceilalți și este sensibilă la critică
Acesta este motivul pentru care persoana cu tulburare de personalitate evitantă evită relațiile cu
alții, trăiește sentimentul insuficienței, al inferiorității în raport cu alții, de unde neliniștea și
anxietatea. Acestea sunt persoane observante ale mediului din jur pe care-l scanează pentru a
identifica semnale de neacceptanță și critică.

Tabloul clinic al Tulburării de Personalitate Fobică

 reacții exagerate la critică;


 evitarea situațiilor sociale sau de muncă care implică contacte umane, la bază fiind teama de
insuficiență, critică sau respingere din partea altora;
 anxietate provenită din teama de critică sau respingere;
 nu caută relații apropiate cu alții până nu se simte sigur că este acceptat și plăcut de alții;
 retragere în situații sociale de teamă că nu se ridică la nivelul altora;
 se consideră o persoană incapabilă, neatractivă, care nu are nimic de oferit altora;
 comportament reținut în situații sociale generat de senzația de insuficiență și teama de evaluare
negativă din partea celorlalți;
Tulburare de personalitate fobică exemple

Femeie, 20 ani, se raportează cu indiferență la situațiile sociale cu care se confruntă, este lipsită
de dorința de a se implica în relații cu alții, gândește că este imposibil ca cineva să-i acorde
atenție sau să o placă. Dacă cineva încearcă să se apropie de ea se dă la fund, vrea să treacă
neobservată de către ceilalți. Remarcile colegilor de muncă o fac să se simtă incomfortabil mai
multe zile la rând și, mai bine preferă să stea acasă decât să se simtă lipsită de valoare și atenție.
Adoptă un comportament reținut în context social, căci altfel ar fi silită să se confrunte cu ceea
ce ea crede că este insuficientă în raport cu ceilalți. Contactele sociale îi generează stări
emoționale neplăcute, intense și oarecum străine.

Diagnosticul diferențial al tulburării de personalitate fobică


se face cu fobia socială, cele două tipuri de tulburări psihice situându-se pe un continuum,
diferența dintre ele fiind una de grad, fobia socială fiind de un grad mai ușor iar tulburarea de
personalitate reprezentând o tulburarea mult mai complexă.

Tulburare de Personalitate Dependentă

Face parte din grupul tulburărilor de personalitate anxioase


alături de tulburarea de personalitate fobică și obsesiv-compulsivă. Tulburarea de personalitate
dependentă se întâlnește de obicei la femei și se definește prin nevoia exagerată a persoanei ca
altcineva să aibă grijă de ea, să ia decizii în locul ei, comportament de supunere și dependență
emoțională.

Caracteristicile tulburării de personalitate dependentă

Persoana cu tulburare de personalitate dependentă nu poate trăi pe propriile picioare, trăiește


prin alții. Are nevoie de stimulare și sprijin continuu din partea altora. Nu are propriile ținte și
interese în viață, își lasă viața în mâinile altora cu încredere oarbă, acceptă să fie condusă în
viață de către alții (de ex partener de viață). Este lipsită de păreri proprii sau nu și le exprimă de
teama de a nu fi părăsită. Încrederea în sine ca și imaginea de sine slabă face ca o astfel de
persoană să evite să-și asume responsabilitatea pentru activitățile zilnice căci se îndoiește de
capacitatea ei de a se descurca. De obicei orice activitate zilnică sau decizie este inițiată și
condusă de către altcineva. Anxietatea este trăsătura generală, persoana cu tulburare de
personalitate dependentă trăiește cu teama de separare ca și cu teama să trăiască singură. O
astfel de persoană este imatură, are nevoie de un partener ca să obțină atenție și protecție.
Dificultatea apare atunci când persoana de care au fost dependente toată viața (ca de ex soțul)
decedează. Atunci persoana cu tulburare de personalitate dependentă poate face un episod de
depresie.

Tabloul clinic al tulburării de personalitate dependentă

 nevoia ca altcineva să se ocupe de ea, să-i organizeze viața, să ia decizii în locul ei;
 nevoia de protecție și sprijin continuu;
 teama de separare de persoana de care depind;
 incapacitatea de decizie cu privire la viața proprie și la micile activități zilnice;
 evitarea asumării responsabilității, îi lasă pe alții să decidă cu privire la existența și viața proprie;
 dificultăți în a-și exprima opiniile temându-se să nu piardă sprijinul persoanelor de care depinde;
 dificultăți în a-și planifica activități proprii, a derula un proiect propriu în mod independent, lipsa
de interese și preocupări proprii;
 se simte neajutorată lăsată singură, îi este teamă să se descurce pe cont propriu;
 trăiește cu teama de a fi păsăsită, abandonată;
 are nevoia de a intra în relații prin care să primească sprijin și atenție.

Tulburarea de personalitate dependentă exemple

O doamnă în vârstă al cărei partener s-a stins din viață întâmpină dificultăți din ce în ce mai
mari în locuința proprie căci toate activitățile zilnice, cumpărăturile, facturile, planificarea
vacanțelor etc era făcută de către soț. Doamna suferă o depresie și ajunge să fie internată în
spital. Persoana în cauză nu are nici un interes, timpul liber și l-a petrecut urmându-și soțul.
Nici cu activitățile zilnice nu este familiarizată căci curățenie nu-i place să facă iar de
cumpărături și plata utilităților numai soțul s-a ocupat. După pierderea soțului practic ea a fost
în imposiblitatea să se descurce la domiciliu iar separarea a generat anxietate și depresie.
Întrebată ce-i plăcea să facă în timpul liber pomenește de fiecare dată de interesele lui și nu ale
ei. Nu poate să ia o decizie legată de activitatea dintr-o zi, se simte neajutorată și caută pe
cineva care să-i organizeze viața.

Diagnosticul diferențial al tulburării de personalitate dependentă


Teama de abandon și separare este întâlnită și în tulburarea de personalitate bordeline numai că
în aceast caz reacția este impulsivă, de autodistrugere și mutilare, de lezare a propriului corp. O
persoană cu tulburare de personalitate bordeline, când simte amenințarea cu separarea, trece de
la dragoste la ură față de aceeași persoană. În tulburarea de personalitate dependentă persoanele
se agață de alții, atârnă desperate de alții și acceptă cu supunere condițiiile existenței alături de
cealaltă persoană. Dacă separarea se produce există risc de dezvoltare a tulburărilor afective ca
de ex depresie.

Tulburare de Personalitate Obsesiv-Compulsivă

Face parte din grupul tulburărilor de personalitate anxioase. Persoana cu


astfel de tulburare de personalitate este perfecționistă, rigidă și zgârcită. Persoana cu tulburare
de personalitate obsesiv-compulsivă își sacrifică timpul liber și relațiile cu ceilalți oameni
pentru prestații înalte la locul de muncă, este centrată în mod exagerat pe detalii, pe ordine și pe
urmarea regulilor sau rutinelor prestabilite, fără să se abată. Pentru alții persoana cu tulburare
de personalitate obsesiv-compulsivă pare a avea un comportament disciplinat/auto-disciplinat,
guvernat de reguli și instrucțiuni.

Caracteristica tulburării de personalitate obsesiv-compulsivă


Persoanele cu tulburare de personalitate obsesiv-compulsivă sunt persoane perfecționiste,
centrate pe reguli, detalii, disciplină.
Activitățile și sarcinile le îndeplinesc urmărind cele mai mici detalii, refac sarcinile până când
cred că sunt perfecte, fără lipsuri și greșeli. De obicei persoanele cu tulburare de personalitate
obsesiv-compulsivă își asumă realizarea sarcinilor în întregime fără să delege altora sarcini de
mai mică importanță. Au un nivel de constiinciozitate ridicat, fiind persoane preocupate să nu
piardă controlul, urmărind ca totul să iasă perfect.
Tabloul clinic al tulburării de personalitate obsesiv-compulsivă

 preocupare pentru detalii, reguli, aplicarea regulilor, reglementărilor, fără abateri, de unde
rigiditatea;
 perfecționism în activitate, stabilește cerințe maxime, ceea ce are drept consecințe un tempo mai
lent în realizarea sarcinilor;
 exagerare în activitatea profesională, în detrimentul activităților de timp liber;
 nivel ridicat de conștiinciozitate, fixare pe detalii, de unde lipsa de flexibilitate;
 nu deleagă sarcinile mici altora, colaboratorilor la locul de muncă sau membrilor de familie;
 nu se leapădă de obiecte fără valoare, le păstrează.

Tulburare de personalitate obsesiv-compulsivă exemple

Doamna în vârstă de 47 ani, secretară în ultimii cinci ani, a încercat să facă față locului de
muncă prin strădanii deosebite. Este în permanență în întârziere cu lucrările pe care, le are
ordonate după propriile criterii în rafturi numerotate, etichetate după anul lucrării, gradul de
dificultate etc. Are strânse de câțiva ani lucrări vechi, mai mult încercări de redactare la care nu
renunță căci, se gândește că oricum a muncit la ele. Doamna lucrează pentru directorul
comercial al unei firme, de multe ori stă peste program doar să se asigure că toți ceilalți pleacă
și poate să aranjeze lucrările în ordinea pe care ea o dorește. Foarte frecvent i se întâmplă să
refacă lucrările și să le redacteze de mai multe ori ca să se asigure că ajunge la forma perfectă.
Deși a avut vreo câteva practicante pe timp de vară nu a scăpat niciodată de sub control
evidența lucrărilor. Aceeași scrupulozitate a avut-o dintotdeauna cu copii sau cu soțul. Merge
cu planificarea treburilor casnice până acolo încât ține evidența activităților celorlalți membri
de familie. În ultimii doi ani doamna a prezentat simptome de anxietate simțind că nu mai face
față cerințelor la locul de muncă. Încă din perioada adolescenței a fost o persoană fixată pe
detalii și autodisciplină. Ceilalți o percepeau ca ieșită din comun, căci își impunea cu strictețe
să urmeze regulile.

Diagnosticul diferențial al tulburării de personalitate obsesiv-compulsivă


Se face cu tulburarea de anxietate obsesiv-compulsivă. În tulburarea de personalitate lipsesc
gândurile obsesive, repetitive și acțiunile compulsive efectuate cu scopul de a reduce nivelul de
anxietate. Citește mai mult despre Tulburarea de anxietate obsesiv-compulsivă . Elementul
comun al acestor tulburări este anxietatea, căci persoanele cu tulburare de personalitate obsesiv-
compulsivă ajung să fie destul de anxioase atunci când perfecționismul cu tot setul de reguli pe
care și le impun nu poate fi atins.
Psihoterapie Tulburări de Personalitate

Psihoterapia este tratamentul de elecție. Există mai multe forme de


psihoterapie utilizate în tratarea tulburărilor de personalitate: terapii cognitive (CBT, DBT,
schema-terapie), terapii psihodinamice, terapia centrată pe transfer.
Terapiile cognitiv-comportamentale ajută individul să testeze noi modele de comportament în
situații concrete dificile și să adopte noi strategii de intervenție. Strategiile disfuncționale sunt
înlocuite prin exercițiu.

Terapie cognitiv-comportamentală (CBT)


Terapia (psihoterapia) cognitiv-comportamentală sau CBT a fost dezvoltată pentru tratarea
depresiei. CBT se aplică în prezent în tratarea diferitelor tulburări psihice.
Terapia cognitiv-comportamentale scoate la lumină lipsa de cunoștințe și experiențe la
persoanele cu tulburări de personalitate. Indiferent de tipul tulburării de personalitate problema
individului se conceptualizează adică se traduce în termeni de interpretări eronate și folosire de
strategii de acțiune disfuncționale.
Lipsa de cunoștințe și experiențe de viață există din perioada timpurie, a copilăriei. Strategiile
de acțiune sau de rezolvare de probleme/conflicte etc s-au format în perioada timpurie și au
funcționat din necesitate la momentul respectiv dar aceste strategii sunt defectuoase. În
momentul actual ele nu mai sunt funcționale.Situațiile de viață nu mai sunt aceleași și nici
persoanele care interacționează. Persoana cu tulburare de personalitate trebuie să-și însușească
strategii sănătoase și funcționale.
Terapiile cognitiv-comportamentale ajută individul să înlăture emoțiile negative, bariere
emoționale care stau în calea schimbării. Astfel, persoana cu tulburare de personalitate este
învățată să se deschidă schimbărilor, testărilor și astfel să își completeze experiența. Individul
testează concret cum poate să intre în relații cu alții pe bază încredere și flexibilitate. Aceste noi
modele de relații vor înlocui modelul de relaționare bazat pe conflict care datează din copilărie.
Citește mai mult despre terapia cognitivă sau cognitiv-comportamentală

Terapia psihodinamică
cu originea în psihanaliză are rolul de a face inconștientul conștient . Terapia psihodinamică
ajută individul în a-și reduce iraționalul și comportamentele disfuncționale.
Persoanele cu tulburări de personalitate au un Eu imatur, sentimentul identității deformat. Rolul
terapiei psihodinamice este de întărire a funcțiilor Eului și sprijinirea maturizării
Eului. Terapeutul sprijină persoana afectată să se maturizeze, analizează problema actuală prin
trecutul individului. Citește mai mult despreterapia psihodinamică

Terapia dialectică cognitiv-comportamentală (DBT)


este mai mult decât o terapie, este un complex de măsuri psihologice și sociale prin care se
tratează persoanele cu tulburare de personalitate bordeline (emoțional-instabilă) cu risc mare de
sinucidere.
Terapia dilectică cognitiv-comportamentală include pe de o parte strategii tradiționale de
terapie cognitiv-comportamentală dar este și o terapie bazată pe mindfulness.
Terapeutul DBT își acceptă clientul așa cum este, cu problemele și dificultățile sale emoționale
și de comportament și lucrează sistematic cu strategii de analiză și schimbare cognitivă,
emoțională și comportamentală. De aici conotația dialectică a terapiei DBT, acceptanță și
schimbare în același timp.
Terapia DBT încearcă să ajute clientul în formarea strategiilor esențiale pentru a duce o viață
normală și care sunt defectuoase la persoana cu tulburare de personalitate bordeline. Există
patru grupuri mari de strategii la care se lucrează: interpersonale, reglarea emoțională, toleranța
la stress și controlul impulsurilor, și mindfulness.

Metode de tratare a Tulburărilor de Personalitate

Cele mai multe persoane cu tulburări de personalitate găsesc


strategii de adaptare și reușesc să aibă o viață normală fără tratament. Atunci când tulburările de
personalitate au o patologie asociată cu risc de sinucidere, vătămare corporală, comportament
antisocial sau funcționare defectuoasă în viața zilnică se recurge la tratament. Tratamentul
tulburărilor de personalitate este simptomatic. Prima alegere ca metodă de tratament este
psihoterapia. Tratamentul farmacologic în tulburările de personalitate este nespecific.

Scopul tratamentului în tulburările de personalitate


Ce se tratează? În tulburările de personalitate se tratează simptomele, se încearcă reducerea sau
ținerea lor sub control.
Prin psihoterapie se încearcă dezvoltarea capacității de a face față situațiilor dificile, formarea
de capacitățide reglare a afectelor și impulsurilor, ținerea sub control a izbucnirilor
impulsive, dezvoltarea capacității de interacțiune cu alții, reducerea riscului de vătămare și
sinucidere. În tulburările de personalitate borderline (emoțional-instabile), una dintre cele mai
severe tulburări de personalitate, se urmărește reducerea riscului de sinucidere, formarea unei
alianțe bazate pe încredere cu terapeutul și întărirea acesteia, întărirea motivației de a continua
relația terapeutică. Se urmărește formarea de abilități de relaționare cu ceilalți ceea ce duce la o
mai bună imagine de sine și la reducerea simptomelor.
Tipuri de personalitate cum ar fi bordeline, antisocial sau histrionic beneficiază de ajutorul
psihoterapiei. Tulburările de personalitate nu se vindecă dar prin tratament se îmbunătățește
considerabil capacitatea de a funcționa optim în viața de zi cu zi. Cu alte cuvinte, relații mai
bune, conflicte mai puține, stare de bine și mulțumire, izbucniri mai reduse, mai puține tentative
de autovătămare.
Metodele de psihoterapie utilizate în tratarea tulburărilor de personalitate sunt:

 Terapiile cognitiv-comportamentale sau CBT


 Terapia psihodinamică sau TP
 DBT sau psihoterapia dialectic-comportamentală
 Mai nou, terapia bazată pe mentalizare sau MBT
 Schema-terapia, de origine cognitivă
 Terapia bazată pe transfer (Transference focused therapy)

Aceste metode psihoterapeutice urmăresc să creeze o alianță terapeutică de sprijin și să


introducă corecții în relațiile interpersonale ale persoanei afectate. Psihoterapia, oricare ar fi
orientarea acesteia, introduce modele de relații interpersonale care sunt practicate sau aplicate
în diferite situații sub îndrumarea terapeutului.
Prin psihoterapie se urmărește formarea și consolidarea unor comportamente cu risc redus de
autovătămare corporală.
Tratamentul farmacologic în tulburărilor de personalitate este simptomatic. Nu există tratament
farmacologic specific. Scopul tratamentului farmacologic este de reducere a impulsivității,
agresivității, instabilității dispoziției, simptomelor psihotice sau comportamentului de
autovătămare. Se administrează antidepresive, anxiolitice, antipsihotice în doze mici, litium
pentru efectul de stabilizare a stării de dispoziție. Se pot administra doze mici de neuroleptice,
după caz și doar dacă se justifică admnistrarea lor. Benzodiazepinele se administrează foarte
rar, sub supraveghere strictă, datorită pericolului de dependență.

S-ar putea să vă placă și