6.

Anestezia

După cum precizează

şi semnificaţia numelui de
origine greacă (an-fără;
aisthesis-senzaţie), anestezia
este definită ca şi starea
indusă medicamentos de
privare a percepţiei oricărei
senzaţii.
În funcţie de
magnitudinea şi de aria pe
care dorim să o lipsim de
orice fel de senzaţie există 3 tipuri de anestezie:

▪ generală
▪ regională
▪ locală
Înainte de inducerea anesteziei medicul anestezist relizează un consult
preanestezic cu rolul de a obţine o serie de informaţii esenţiale pentru realizarea unei
anestezii cât mai eficiente şi mai adecvate bolii şi statului fiziologic al bolnavului şi
anume : anamneza, relizarea unei inspecţii fizice şi efectuarea unor investigaţii
paraclinice. Totodată se realizează informarea pacientului cu privire la riscurile şi la
desfăşurarea intervenţiei şi se obține consinţământul informat al acestuia. O atenţie
deosebită se va acorda medicamtaţiei administrate preoperator luându-se în
considerare posibile interacţiuni.

A. Anstezia generală . Primele substanţe folosite ca pentru

realizarea anesteziei generale au fost eterul şi cloroformul (sec. XIX).
Anestezia generală se realizează prin intermediul anumitor substanţe ce
 acţionează la nivelul celulei nervoase; scopul final urmărit de anestezia
generală e reprezentat de instalarea stării de inconştienţă, a analgeziei şi
instalarea relaxării musculare adecvate cu păstrarea funcţiilor vitale.
Acest tip de anestezie e
recomadat in cazul intervenţiilor chirurgicale
ce au ca şi regiune topografică a desfăşurarii :
capul, gâtul, toracele, abdomenul sau
memebrele.

În realizarea anesteziei de tip

general exista 3 timpi ai realizării :

- inducţia

- menţinerea

- trezirea

La care se adaugă şi îngrijirile

postoperative o atenţie deosebită acordându-
se analgeziei.

Inducerea anesteziei generale se

realizează pe două căi : inhalator şi intravenos. Inhalator – acest tip de inducţie se
efectuează prin utilizarea de lichide volatile, în special pentru intervenţiile în care e
nevoie de o perioadă mai lungă de menţinere sub anestezie. Intravenos- această cale
de abordare e folosită în special în intervenţiile care necesită un timp foarte scurt de
desfăşurare.

Tehnica intubaţiei orotraheale: vizita preanestezică permite evaluarea cailor

aeriene superioare, identificarea unor criterii de IOT dificilă sau antecedente anestezice
cu dificultate de asigurare a căilor aeriene. Poziţia pentru a facailita IOT este decubit
dorsal cu capul şi gâtul în hiperextensie (poziţia Magill – aliniera orală, faringiană şi
traheală ). Prin manevre specifice sonda de intubaţie e introdusă cu ajutorul
laringoscopului şi este ulterior avansată trecând balonaşul său la aproximativ 2 cm de
corzile vocale pentru a evita leziunea acestora. Umflarea balonaşului asigură
etanşeitate pe parcursul anesteziei. Se fixează sonda şi se verifică poziţionarea
corectă a acestei prin auscultaţie, capnograma şi urmărirea excursiilor toracice. Atunci
când manevra IOT eşuează de mai mult de 3 ori anestezistul trebuie să opteze pentru
trezirea pacientului sau abordarea a altor modalităţi de asigurare a căilor aeriene
superioare, pentru menţinerea unei saturaţii de oxigen adecvată (mască facială sau
laringiană, pipa COPA sau Combitube- dispozitiv eso- traheal sau crico-tirotomia).

Pe tot parcursul intervenţiei, medicul anestezist supraveghează evoluţia

unor parametrii fiziologici şi reflexe care au deosebită relevanţă în aprecierea gradului
de anestezie.

Accidente şi incidente:

→ pierderea şi înghiţirea dinţilor în

momentul efectuării manevrelor de intubare
orotraheală.

→ lezarea mucoasei traheale

→ vomă

→ oprirea respiraţiei – apare prin supradozaj

→ oprirea cordului

→ tuse( intubare -> reflex vago-vagal)

B. Anestezia
regională. Reprezintă
anestezia a cărei efect se
 manifestă la nivelul ariei unei regiuni a organismului prin acţiunea asupra
unui segment specific al măduvei spinării prin intermediul nervilor ce pleacă
de la nivelul acesteia. Anestezia regională se poate realiza prin intermediul
numeroase proceduri :
- Neuraxială centrală : anestezia rahidiană şi anestezia peridurală.
- Locală
- Intravenos
- De nerv periferic
- De plex

→ Anestezia rahidiană - anestezia nervilor spinali corespunzători

segmentului măduvei vizat se realizează prin introducerea substanţelor
medicamentoase în spaţiul subarahnoidian. În final se obţine o inhibiţie senzitivă,
motorie şi simpatică, asupra sistemului nervos vegetativ parasimpatic nu se exercită
nicio acţiune.

Acest tip de anestezie e indicată în

intervenţiile chirurgicale ce se realizează la nivelul etajului
abdominal inferior, a membrelor inferioare şi a perineului.

Tehnica de realizare a anesteziei rahidiene: se

palpează la nivelul coloanei vertebrale un spaţiu dintre
două apofize spinoase. Se introduce acul cu mandren. La
extragerea mandrenului se observă curgerea unei picături
de LCR. Dacă pe ac pe lângă LCR se observă şi sânge acul se retrage iar ulterior se
realizează o puncţionare într-o locaţie diferită. După realizarea puncţionării se
injectează anestezicul pe ac intr-o manieră cât de lent posibil. Simptomele resimţite
subiectiv de bolnav se descriu ca fiind o stare de amorţire a membrelor inferioare şi de
căldură.

Acestă cale de de anestezie este interzisă în cazurile în care pacientul se

găseşte în şoc sau stare de hipotensiune sau în prezenţa unei coloane vertebrale
deformate.
 Incidentele posibile ale acestei
proceduri sunt reprezentate de: nereuşita
puncţiei, înţeparea unei rădăcini de nerv spinal,
scurgeri sangvine, neinstalarea anesteziei,
alergii.

Accidentele consemnate de-a lungul

timpului sunt: hipotensiunea arterială, greţuri,
vărsături, stop cardio-respirator, bradicardie,
insuficienţă respiratorie, parestezii la nivelul
membrelor.

→ Anestezia peridurală- în acest tip particular de anestezie substanţele

medicametose sunt introduse în spaţiul peridural ca ulterior sa aibă loc fixarea lor pe
rădăcinile nervilor spinali.

→ Intravenos- prin injectare se realizează anestezia unei extremităţi

→ De nerv periferic- anestezia se relizează pe tot traiectul unui nerv
(radial/ulnar
/median).
→ De plex nervos- in acest tip de anestezie e abolită intreaga activitate a unui
plex nervos ( brahial, lombar, sciatic)

C. Anestezia locală . Rolul acestei proceduri este acela de eradicare a durerii

la nivelul unei suprafeţe dorite prin blocarea terminaţiilor
nervoase prin intermediul unor metode ce folosesc diverse
moduri de acţiune.

Clasificarea modurilor de obţinere a anesteziei

locale: ▪ prin contact- prin aplicarea de anestezice pe
 mucoase; folosite mai ales în oftalmologie, ORL,
stomatologie.

▪ prin refrigeraţie- se foloseşte de un

factor fizic şi anume
temperatura; sunt
utilizate fie substanţe
puternic volatile fie
apa cu gheaţă. Această metodă e utilizată pentru
anesteziile locale necesare la nivelul
tegumentului.

▪ prin infiltraţie- prin injectarea

intradermică a anestezicului sau plan cu plan.

Accidentele şi incidentele
înregistrate în aplicarea acestui tip de anestezie
sunt: neinstalarea anesteziei, complicaţii microbiologice, reacţii de hipersensibilitate,
lipotimii.