CREDITUL

1.TRĂSĂTURI CARACTERISTICE ALE CREDITULUI

Creditul reprezintă operaţiunea prin care se ia în stăpânire imediată resurse, în schimbul unei
promisiuni de rambursare viitoare, în mod normal însoţite de plata unei dobînzi ce remunerează
pe împrumutător.Operaţiunea de creditare priveşte două parţi. O parte acordă creditul, cealaltă
parte îl primeşte.
Operaţiunile de creditare pot interveni într-o gamă amplă de relaţii între indivizi atât sub
forma unor acorduri personale simple, cât şi sub formă de tranzacţii formalizate şiformulate în
cadrul unor contracte complexe.Părţile implicate, tipul de instrumente utilizate şi condiţiile în
care creditul este consimţit,sunt extrem de diverse. În amplitudinea sa, esenţa raportului de credit
se dezvaluie prin analiza trăsăturilor caracteristice:

a ) Subiectii raportului de credit, creditorul şi debitorul , prezintă o mare diversitate înceea

ce priveşte apartenenţa la structurile social-economice, motivele angajării în raport de credit şi
durata angajării sale etc.În calitate de creditori se afirmă întreprinderile, care manevrează
importante disponibilitaţi monetare. Pe de altă parte întreprinderile prin repartizarea profitului,
constituie fonduri de rezervă,
remunerează acţionarii, ceea ce majorează global capacitatea de creditare aeconomiei naţionale.
In acelaşi timp creşterea venitului populaţiei, prin angajarea masivă în procesele economice, prin
nivelul înalt de productivitate a muncii şi prin economisire, a făcut din populaţie un factor major
în operaţiuni de creditare, în primul rînd în rol de creditor.În calitate de debitori alături de
întreprinderi şi populaţie se afirmă şi statul, ca unul din principalii debitori.
În ţările dezvoltate atât întreprinderile şi populatia sunt debitori majori,cât şi statul este un
debitor major. În datoririle sale se pot compara în volum cu cele ale populaţiei şi
înterprinderilor.

b) Promisiunea de rambursare , element esenţial al raportului de credit, presupune riscuri,şi

necesită, în consecinţa, adesea, angajarea unei garanţii. În raporturile de credit,
riscurile probabile sunt:
• riscul de nerambursare constă în probabilitatea întirzierii plăţii sau a incapacitaţii de plată
datorită conjuncturii, dificultăţilor sectoriale, sau dificienţelor împrumutatului.
• riscul de imobilizare survine la bancă, sau la deţinătorul de depozite, care nu este înmăsură să
satisfacă cererile titularului de depozite, din cauza unei gestiuni nereuşite acreditelor acordate.
• garanţia personală este angajamentul luat de o terţa persoană de a plăti, în cazul în caredebitorul
este în incapacitate.

În cazul garanţiei simple, garantul are dreptul de a

discuta asupra îndeplinirii obligaţiei sale, de a cere executarea primordiala adebitorului şi, în
cazul în care există mai mulţi garanţi, să răspundă numai pentru partea sa. În cazul garanţiei
solidare garantul poate fi tras la răspundere pentru a plăti,concomitent, sau chiar înaintea
debitorului, dacă aparent prezintă condiţii preferabilede solvabilitate.
c) Termenul de rambursare ca trăsătură specifică a creditului are o mare varietate. De
latermene foarte scurte, 24 ore, termen practicat între bănci pe pieţele mondiale, şi încheindu-
secu termene de la 30 la 50 de ani şi chiar 100, în cazul împrumuturilor pentru construcţia
delocuinţe.Pentru creditele pe termen scurt, creditele acordate întreprinderilor, sau credite
de consum,este caracteristică rambursarea integrală la scadenţă. Creditele pe termen mijlociu şi
lungimplică adesea rambursarea eşalonata.
 d) Dobânda , este o caracteristică esenţială a creditului. În acordurile de credit s-aîncetaţenit
clauza dobânzii fixe. Însă în anii 70 a apărut noţiunea de dobândă variabilă, cevariază în
dependenţa de inflaţie.
e) Tranzacţia (acordarea creditului).
Creditul poate fi consimţit în cadrul unei tranzacţiiunice; acordarea unui împrumut, vînzarea unei
obligaţiuni, angajarea unui depozit. În ultimultimp s-a dezvoltat sistemul de credit deschid cadrul
căruia împrumuturile efective intervinla intervale liber alese de debitor.

TIPURI DE CREDITE

Principalele tipuri de credite în economia ţărilor dezvoltate sunt:

a) creditul comercial
b) creditul bancar
c) creditul obligatar
d) creditul ipotecar
e) creditul de consum

a)CREDITUL COMERCIAL
Creditul comercial este acel credit acordat între producători şi comercianţi prin
vânzareamărfurilor, în schimbul unor instrumente de credit (sau efecte de comerţ). De
asemeneareprezintă o amânare la plată, acordată de un furnizor de mărfuri sau de servicii,
clientuluisău. Fiind un împrumut civil, creditul comercial se deosebeşte fundamental de creditul
bancar prin aceea, că în timp ce banca împrumută banii depunătorilor sau fonduri ale altor
bănci,împrumutătorul (creditorul) civil împrumută banii săi. Acest tip de împrumut fiind civil,
chiar dacă generează obligaţii comerciale, nu poate fi calificat ca operaţiune bancară.
Resursele partenerilor de afaceri constituie una dintre cele mai vechi şi eficace modalităţi de
atragere deresurse financiare de către un întreprinzător. Această soluţie de finanţare a ciclului
deexploatare se poate utiliza atât în relaţiile cu furnizorii de materii prime, materiale, utilităţietc.,
cât şi cu distribuitorii şi clienţii firmei. Astfel în relaţiile cu furnizorii se primesc materii prime,
materiale, semifabricate etc., care se folosesc în procesul de producţie, iar plata lor seefectuează
după o anumită perioadă convenită de părţi şi stipulată în contract. Utilizareaacestor resurse
materiale livrate de furnizori fără a le plăti echivalează cu atragerea de cătrefirmă a unui capital
de valoarea respectivelor resurse, fără dobândă. Astfel se evită apelarea laun credit bancar curent
pentru plata furnizorilor. Asemănător se derulează relaţia şi cudistribuitorii sau clienţii firmei.
Aceştia virează în avans o sumă de bani firmei producătoaresau furnizoare pentru marfa ce le va
fi livrată ulterior. Această sumă constituie, practic, ofinanţare a firmei producătoare care, altfel,
ar fi trebuit să utilizeze propriile lichidităţi saucredite.Această modalitate de finanţare, denumită
şi finanţare prin capital comercial, se practică,de regulă, între firme care au relaţii comerciale
îndelungate şi se bazează pe încrederereciprocă.Creditul comercial acordat între firme reprezintă
o modalitate practică, apreciată diferit prin prisma intereselor proprii, de către firma care-l acordă
şi de către firma beneficiară.Conştiente că orice relaxare a activităţii oferă concurenţei avantaje
greu de recuperatulterior, firmele urmăresc să-şi conso-
lideze poziţia pe piaţă. În acest scop, pe lângăîmbunătăţirea calităţii utilităţilor oferite şi a
preţurilor practicate, competiţia se dă şi petărâmul facilităţilor acordate clienţilor. Din rândul
acestora din urmă o importanţă deosebită oau facilităţile financiare referitoare la vânzările pe
credit şi la rabatul acordat celor ce plătesccash. Vânzările pe credit au drept consecinţă imediată
amânarea încasărilor şi apariţia unuidebit specific sub forma soldului contului clienţi. De aceea
creditul comercial poate ficonsiderat o investiţie pe termen scurt.Obligaţia de plată se
materializează în efectele de comerţ: cambie şi bilet la ordin.Experienţa practică evidenţiază că
instrumentul de plată cel mai des utilizat este biletul laordin, deşi efectele financiare şi juridice
sunt în mare parte identice cu ale cambiei.
Condiţiile de credit comercial se negociază între firmele implicate, ţinându-se seama de:

• politica creditului comercial a firmei furnizoare;

• natura obiectului actului de vânzare-cumpărare;
• situaţia financiară a vânzătorului (furnizorului-creditor);
• situaţia financiară a cumpărătorului (clientului-debitor);
• uzanţele comerciale specifice pieţei pe care se efectuează tranzacţia.
Scopul principal al politicii de credit comercial a firmei îl constituie creşterea cifrei deafaceri
în scopul sporirii profitului net, iar pentru fundamentarea sa,firma trebuie sa elaborezemai multe
variante care să ţină seama de o serie de parametri precum):

• evoluţia probabilă a cifrei de afaceri în funcţie de condiţiile de credit pentru fiecarevariantă;

• mărimea cheltuielilor de administrare a creditelor;
• riscul direct;
• mărimea absolută a rabatului (discountului);
• costul capitalului în funcţie de împrumutul acordat.

Totodată în determinarea politicii de credit comercial a firmei, managerul financiar trebuiesă

realizeze un echilibru între costurile implicate de acordarea creditului şi cele
aferenteneacordării sau diminuării mărimii acestuia.
Astfel sunt costuri ale acordării creditelor comerciale:

• dobânda pierdută (acordarea creditului comercial este echivalentă cu a da credite fărădobândă);

• scăderea puterii de cumpărare (cu ocazia acordării creditului comercial are loc otransferare de
valoare de la cel care acordă creditul la cel care-l obţine şi, datorită creşterii
generalizate a preţurilor, acesta din urmă plăteşte datoria la o valoareinferioară celei pe care a
luat-o cu împrumut);

• costurile administrării creditelor comerciale (de regulă administrarea creditelor comerciale

presupune o creştere importantă a volumului contabilizării tranzacţiilor);
• primele de asigurare a riscului de neplată (dacă firma nu adoptă o politică prudentă acreditului
comercial, anumiţi clienţi, datorită insolvabilităţii financiare, nu vor putea plăti; acest risc poate
fi acoperit prin asigurare);
• rabatul acordat (se acordă cu prudenţă, pentru plata promptă a mărfurilor vândute pecredit, dar
gestionarea lui presupune un anumit cost);
• aprecierea potenţialului valoric al clientului (de asemenea culegerea şi prelucrareainformaţiilor
de către firmă sau agenţii specializate în scopul clasificării clienţilor necesită un anumit
cost).Totodată constituie costuri ale neacordării creditelor comerciale:
• pierderea unor clienţi (pe o piaţă concurenţială, dacă ceilalţi concurenţi ai firmeiacordă credit,
va fi foarte dificil pentru aceasta să nu acorde credit comercial şidiscounturi);
• nesiguranţa încasării numerarului (în condiţiile creditului comercial, plata bunurilor seface
prin bancă, evitându-se, astfel încasările în numerar).Politica de credit comercial, promovată
de firma furnizoare, trebuie să cuprindă:
• perioada creditului;
• rabatul acordat pentru urgentarea plăţii;
• calitatea creditului;
• politica de încasări.
Perioada creditului reprezintă intervalul de timp pe care firma furnizoare îl acordăclienţilor săi
pentru a efectua plata.
În stabilirea perioadei se au în vedere următoarele aspecte:
• natura economică a produsului (de pildă, legumele şi fructele proaspete sunt vândute pe un
credit foarte scurt, în timp ce bijuteriile pot beneficia de o perioadă a credituluimai mare);
• circumstanţele financiare ale firmei furnizoare (de exemplu, dacă lichiditateafinanciară a
acesteia este slabă va fi dificil să acorde un credit pe o perioadă prea
mare,iar dacă se urmăreşte promovarea produselor poate să acorde credite şi să-şiîmbunătăţească
lichiditatea prin alte metode);
• situaţia financiară a cumpărătorului (de regulă, clienţii potenţiali cu o situaţiefinanciară precară
sunt evitaţi)

b)CREDITUL BANCAR
Creditul bancar este acel tip de credit care se acordă agenţilor economici sub formă bănească
de către instituţiile bancare.Înseamnă că pe de o parte agenţii economici având conturi deschise
la bănci constituiedepozite (la vedere şi la termen) care sunt folosite de către acestea drept
resurse,iar pe de altă parte Băncile Comerciale acordă credite agenţilor economici pentru nevoile
lor de producţiesau de investiţii.Esenţial în aceste raporturi este faptul că unul din parteneri este
banca, faţă de
creditulcomercial unde ambii parteneri sunt agenţi economici. Relaţia dintre bancă şi agentuleco
nomic are loc în scopul valorificării surselor atrase de bănci în calitatea lor de
intermediarifinanciari principali în relaţia economisi reinvestire, relaţie decisivă pentru creşterea
economică.

c)CREDITUL OBLIGATAR
Creditul obligatar are la bază câteva caracteristici mai importante:
• în calitate de debitor apar instituţiile de stat şi entităţile private, acestea emit hârtii devaloare
respectiv titluri de creanţă de natura obligaţiunilor în scopul atragerii deresurse financiare pe
termen mediu şi lung
• în calitate de creditor apar cei care subscriu la aceste titluri emise respectiv careinvestesc
capitalurile lor disponibile, practic aceştia cumpără obligaţiunile emise dedebitori pe piaţa
primară de debitori şi obţin un venit suplimentar sub formă dedobânzi.
• sumele mobilizate prin emisiunea şi plasarea acestor valori mobiliare, acestor obligaţiuni au o
destinaţie specială şi anume satisfacerea nevoilor de investiţii.
• aceste titluri odată achiziţionate reprezintă baza desfăşurării altor operaţiuni de credit.Altfel
spus ele se vând în mod curent între firme şi bănci pe de o parte, între bănci şi oBancă
Comercială sau de Emisiune pe de altă parte în cadrul operaţiunilor deoptimizare
a plasamentelor
• aceste titluri emise de stat sau societăţile private reprezintă active importante în patrimoniul
fiecărei firme sau bănci
• cei care-şi constituie portofolii formate din achiziţia acestor titluri au una dinurmătoarele
posibilităţi:

1. fie le păstrează în portofoliul până la scadenţele titlurilor, încasândanual un cupon de

dobândă. Ei îşi păstrează calitatea de proprietari aiacestor titluri în acest caz.
2. le pot vinde în bursă respectiv pe piaţa secundară de capital înainte descadenţă
transformându-le astfel în lichidităţi. Prin vânzarea în bursă îşi pierd calitatea de
proprietari ai acestor titluri şi implicit dreptul de aîncasa dobânda.
le pot depune în gaj la o bancă şi de a obţine un împrumut. Aceastăoperaţiune de împrumut pe
gaj de titluri este cunoscută în practica bancară sub denumirea de lombardare. Pentru acest
împrumut băncileîncasează o dobândă numită taxă de lombard, al cărui nivel esteapropiat celui
al taxei scontului, acesta fiind ca şi taxa scontului uninstrument important al reglării creditului în
economie, al reglării maseimonetare, al lichidităţilor.În acest caz nu se pierde calitatea de
proprietar decât dacă nu rambursează împrumutul, iar banca vinde în bursă titlurile depuse în
gaj. Este şi motivul pentru care băncile acordă acesteîmprumuturi cu mult sub valoarea nominală
a titlurilor depuse în gaj.

d)CREDITUL IPOTECAR
Creditul ipotecar reprezintă unul din cele mai importante tipuri de credite din economie,acesta
afirmându-se ca principală modalitate de sprijinire a proprietăţii imobiliare. Creditulipotecar are
la bază o convenţie încheiată între creditor şi debitor şi ale cărui clauze maiimportante vizează:

• proprietatea care serveşte drept garanţie a rambursării;

• condiţiile de remunerare a capitalului imobilizat;
• scadenţele de rambursare;
• împrejurările în care datorită nerespectării clauzelor contractuale debitorul îşi poate
pierde proprietatea.

În practică întâlnim următoarele tipuri de credit ipotecar:

• creditul ipotecar cu dobândă fixă a fost utilizat cu precădere până în anii ’80 (dată până la
care s-au practicat dobânzile fixe şi cursuri fixe). În acest caz rambursările auloc la anumite
intervale pe întreaga perioadă a împrumutului. Fiecare rambursarecuprinde dobânda şi suma cu
care se reduce datoria în curs/
• creditul ipotecar cu dobândă variabilă s-a instituit după anii ’80 datorită trecerii de
ladobânzile fixe la cele variabile pe fondul escaladării proceselor inflaţioniste. Creştereainflaţiei
a avut ca efect atât creşterea nivelului dobânzilor (şi implicit a costului de procurare a capitalului
de împrumut) cât şi o creştere a variaţiilor care au loc în acestnivel al dobânzilor. Datorită acestui
fapt periodic dobânda de contract se actualizeazăîn funcţie de evoluţia ratei de piaţă a dobânzii.
• creditul ipotecar cu rambursare progresivă reprezintă o formă mai recentă acreditului
ipotecar, el vine să satisfacă (să acopere) cerinţele agenţilor economici cuvenituri modeste, aflaţi
la începutul activităţii lor şi care au perspectiva dezvoltării înviitor. Altfel spus pe măsură ce
aceştia îşi dezvoltă cifra de afaceri şi deci creştecapacitatea de rambursare şi dobânda va fi din ce
în ce mai mare. De asemenea agenţiieconomici pot beneficia la începutul activităţii şi de o
perioadă de graţie.
•creditul ipotecar de anuităţi ; acest credit ipotecar urmăreşte să valorifice capitalulimobilizat
în locuinţe proprietate, fără a se renunţa la dreptul de proprietate şi lauzufruct. Împrumutul se
obţine prin ipoteca unei părţi a proprietăţii şi serveşte laachiziţionarea unui contract de anuităţi,
acesta aducându-i proprietarului un venit permanent constant.

e)CREDITUL DE CONSUM
Creditul de consum este un credit de termen scurt sau mediu acordat
persoanelor individuale şi destinat acoperirii costului serviciilor de care beneficiază prin reţeaua
decomercializare. Privit în evoluţie creditul de consum a îmbrăcat 2 forme:
• credit deschis, cu rambursare neeşalonată a fost prima formă a creditului de
consum.Consta practic în posibilitatea acordată de comercianţi clienţilor solvabili de aachiziţiona
bunuri şi servicii potrivit nevoilor lor urmând ca lichidarea şi reglarea datoriilor să se facă
ulterior potrivit unor aranjamente personale diferite de la caz lacaz
• creditul eşalonat.
 ALTE CLASIFICĂRI ALE CREDITULUI

a)După criteriul perioadei creditului :

• Credite pe termen scurt – începând de la 24 de ore (overnight – de pe o zi pe alta) până de
regulă la 1 an sau pe durata unui ciclu de producţie;
• Credite pe termen mediu – între 1 şi 5 ani şi au ca obiectiv operaţiuni de investiţii,
deimport sau export, cumpărarea de obiecte de folosinţă îndelungată (de exempluautoturisme);
•Credite pe termen lung – până la 25-30 de ani pentru finanţări de obiective importante, pentru
retehnologizări de mare amploare şi pentru construcţia de imobile (rezidenţialesau de alt tip).

b)După criteriul obiectului :

• Credite pentru producţie şi comerţ – fie pentru finanţarea capitalului circulant, fie pentru
investiţii;
• Credite de consum – de regulă pe termen scurt pentru acoperirea unor cheltuieli personale în
cazul persoanelor fizice sau pentru cei cu profesiuni liberale;
• Credite pentru export sau import – în care banca, pe lângă creditul propriu-zis,
oferăservicii specifice (de exemplu asigurarea mărfurilor). În multe ţări (inclusiv înRomânia)
există bănci specializate pentru finanţarea acestor operaţiuni care
necesităanalize ale riscurilor de ţară. În plus, aceste finanţări sunt costisitoare pentruîmprumutat
iar statul poate prelua o parte din costuri ca pârghie de stimulare aexporturilor;
• Credite comerciale – conform denumirii din planul de conturi se referă la crediteleacordate
având la bază efecte de comerţ care sunt scontate. Caracteristica specială aacestora este că
dobânda activă se încasează în momentul acordării respectivuluicredit, suma primită ca
împrumut fiind diferenţa dintre valoarea nominală a efectelor comerciale şi valoarea dobânzii şi
a comisioanelor aferente serviciului respectiv. Înaceastă categorie intră creditele de scont,
factoringul şi forfetarea.

c)După criteriul de clasificare al clientului:

• Credite pentru persoane juridice nebancare– agenţi economici care îşi desfăşoarăactivitatea pe
baza legii societăţilor comerciale sau a micilor întreprinzători particulari;
• Credite pentru persoane fizice – care pot fi credite de consum sau ipotecare(cumpărarea sau
construcţia de locuinţe uni sau multifamiliale). În această categorie pot intra şi creditele acordate
persoanelor ce desfăşoară activităţi lucrative şi sunt liber profesionişti (medici de familie,
contabili autorizaţi, avocaţi etc.)
• Credite acordate băncilor sau altor instituţii financiare;
• Credite acordate agenţiilor guvernamentale (credite publice).

d)După modalitatea de stingere a obligaţiilor:

• Credite amortizabile – există un scadenţar clar când împrumutatul trebuie săramburseze rata
scadentă;
• Credite neamortizabile – sunt facilităţi de casă continue şi reînnoibile,
împrumutatulrambursând obligaţiile pe măsura încasărilor, plafonul acordat variind în funcţie
deanumite criterii stabilite de bancă. La cererea băncii clientul trebuie să facă creditor soldul
contului său curent.13

e)După modalitatea de rambursare:

• La scadenţă (credit balon);
• Prin anuităţi constante – periodic se plăteşte o sumă constantă care cuprinde o partede capital
şi o parte din dobânda aferentă capitalului;
• Prin amortizări constante – partea de capital se împarte la numărul de rambursări iar dobânda
se calculează la soldul restant şi ca atare plăţile periodice sunt descrescătoareîn timp.
\
 f)După garanţie:
• neacoperite de garanţii reale şi/sau financiare
(numite credit cu garanţie personală);
• acoperite cu active reale şi/sau financiare;
• acoperite cu un echivalent în numerar
(depozite colaterale);
• acoperite cu ipoteci asupra clădirilor şi terenurilor .

g)Din punct de vedere calitativ

• performante ;
• neperformante
Trecerea din categoria de performanţă în cea de neperformanţă se face conform unor
norme bancare clar precizate. Criteriul de bază este respectarea clauzelor contractuale. Dacă la
unanumit moment de timp apar întârzieri în rambursare, atunci împrumutul va fi trecut într-
oclasă specială de conturi – "Credite restante şi îndoielnice".
Creditele neperformante au unimpact negativ asupra activităţii băncii:
1. cresc cheltuielile aferente constituirii unor provizioane suplimentare pentruacoperirea
riscurilor de neplată;
2. implică cheltuieli suplimentare pentru recuperare (cheltuieli pentru execuţiagaranţiei,
cheltuieli de judecată etc.);
3. diminuează indicatorul bancar numit Rata de solvabilitatea europeană (RSE) – cunoscut
şi sub denumirea de indicatorul Cooke, care trebuie să fie peste 12%.14