Sunteți pe pagina 1din 20

7.

EVALUAREA MICROSCOPICĂ A INDICATORILOR BIOLOGICI DIN


NĂMOLUL ACTIV. STUDIU EXPERIMENTAL

Apele contaminate cu materii organice sunt populate cu specii de organisme care valorifică
resursele de hrană respective şi care, în decursul dezvoltării lor, s-au adaptat unor condiţii specifice
de mediu. Aceste organisme reflectă deci tocmai condiţiile respective, întregul complex de factori
arătaţi. Ele sunt indicatori biologici sau organisme conducătoare ce caracterizează pozitiv gradul de
încărcare a apei cu substanţe organice sau gradul său de saprobitate. De aceea imaginile luate cu
ajutorul unui microscop sunt de un real folos în aprecierea gradului de epurare şi în evaluarea
existenţei unor posibili contaminaţi în apa uzată.
După aspectul lor morfologic, bacteriile se pot împărţi în patru grupe. Fiecare grupă poate fi
urmărită separat, astfel încât succesiunea lor în timp poate fi comparată cu cea a altor grupe de
organisme şi cu valorile diverşilor factori de mediu cercetaţi. Ca urmare, s-a putut evidenţia rolul
jucat în epurare de fiecare grupă de bacterii.
Bacteriile în îngrămădiri. Acesta constituie grupul dominant. Ele se aglomerează într-o matrice
gelatinoasă comună, aceasta capătând forme şi mărimi foarte variate. În matrice bacteriile pot fi
strâns aglomerate, sau pot fi dispuse lax. Bacteriile de la marginea flocoanelor sunt capabile să se
desprindă şi să devină libere: în acest caz conturul flocoanelor devine neclar.

Fig. 7.1. Flocoane de nămol activ compuse din bacterii în îngrămădiri.


Microscop optic, obiectiv 20x.

Bacteriile în îngrămădiri constituie principalele organisme degradatoare; ele acţionează asupra


substanţelor organice din apa reziduală, asupra produselor aflate pe diferite trepte de degradare,
73
putând realiza (daca apa rămâne mult în aerotanc), o scindare a acestora până aproape la compuşii
anorganici.
Modificările suferite în timp de bacteriile în îngrămădiri, într-o instalaţie, reflectă cel mai bine
mersul general al epurării constituind o oglindire a rolului jucat de aceste bacterii în degradarea
substanţelor organice. Fluctuaţii ample, provocate în primul rând de modificarea unor factori de
mediu, se produc rareori. În biocenoza nămolului activat, bacteriile sunt cele mai stabile şi mai
rezistente, reprezentând culturi de bacterii mixte cu capacitate de degradare a multor substanţe
organice iar diferitele tipuri de bacterii îşi pot modifica numărul fară a determina schimbări
morfologice semnificative. Pentru a se ajunge ca bacteriile să cedeze locul lor dominant ciupercilor,
sau altor grupe de bacterii, dereglarea metabolismului lor trebuie să fie profundă.
Bacteriile filamentoase reprezintă o componentă frecventă a flocoanelor de nămol activat.
Bacteriile filamentoase populează de obicei flocoanele în număr mic; biomasa lor, comparativ cu
cea a bacteriilor în îngrămădiri, fiind destul de mică. Sunt însă cazuri în care ele se dezvoltă
excesiv, invadează nămolul şi determină regresia celorlalte bacterii. Înmulţindu-se ele formează o
reţea deasă, în ochiurile căreia apa şi aerul circulă cu mare greutate. Se ajunge la o carenţă de hrană
şi oxigen aceasta daunând celorlalte organisme, care pier. Pentru nutriţia lor bacteriile filamentoase
necesită cantităţi mai reduse de azot şi fosfor, ceea ce le conferă capacitatea de a se înmulţi în apele
în care aceste elemente sunt deficitare.
Între bacteriile filamentoase şi cele în îngrămădiri există un antagonism datorat cerinţelor
comune de hrană şi se rezolvă în favoarea bacteriilor filamentoase care, după cum s-a mai arătat, o
utilizează mai eficient în carenţa de săruri nutritive.
În instalaţiile invadate de bacterii filamentoase ciliatele libere se înmulţesc doar rareori, deşi s-a
întâmplat să constatăm unele înmulţiri de scurtă durată în plină perioada de dominare a bacteriilor
filamentoase. Metazoarele, în special rotiferele, apar la începutul perioadei de regresie a bacteriilor
filamentoase.
Despre efectele acestor bacterii, asupra desfăşurării procesului, s-a mai scris în capitolele
anterioare. S-a constatat că dacă eficienţele de epurare obţinute marchează valori ceva mai scăzute
decât cele obţinute în cazul dominanţei bacteriilor în îngrămădiri, nămolul activat, de aspectul unor
mase mucilaginoase, creiază greutăţi în buna funcţionare a instalaţiilor şi în cursul procesului de
decantare.

74
Fig.7.2. Flocoane de nămol activat invadate de bacterii filamentoase – a. Beggiatoa alba; b.
filament mult mărit; c.Sphaerotilus natans; (Imagine microscop optic – obiectiv 20x)
Beggiatoa alba este una din cele mai răspândite bacterii filamentoase.
Sulfobacteriile constituie forme indicatoare pentru gradul de încărcare a apei cu hidrogen sulfurat şi
sunt cuprinse între bioindicatorii zonei polisaprobe. Este de subliniat deci că prezenţa
sulfobacteriilor nu constituie întotdeauna un indiciu pentru gradul de contaminare al apei cu
substanţe organice, ci pentru prezenţa hidrogenului sulfurat
Beggiatoa alba se prezintă sub forma unor filamente mobile incolore, ce conţin în celule granule
de sulf. Beggiatoa poate fi vizualizată fie sub formă individuală sau formând colonii ele fiind printre
cele mai mari procariote ajungând şi la 200μ.

Fig. 7.3. Filamente de Beggiatoa alba. Se pot observa granulele de sulf incorporate în
citoplasama celulara. (Imagine microscop cu contrast de faza)
75
. Un alt exemplu de bacterie filamentoasă sulfuroasă este Thiothrix Filamentele de Thiothrix pot
avea dimensiuni între 100 – 500 μ. Ocazional ele pot prezenta mici granule de sulf (fig. 7.4)

Fig. 7.4. Filament de Thiothrix (cel alb) înconjurat de Oscillatoria.


În cazul în care au fost depistate astfel de microorganisme este clară contaminarea apei reziduale
cu sulfuri şi H2S.
Sphaerotilus natans este o bacterie Gram negativă prezentă în apa uzată. Atunci când bacteria
se divide cele două celule formate rămân lipite formând filamente. Caracteristic pentru Spaerotilus
este faptul că filamentele se ramifică în două spre deosebire de Nocardia la care ramificaţia are loc
în toate direcţiile. Tocmai de aceea bacteria poate fi identificată atât de uşor la microscop.
Fotografia a fost realizată cu un microscop cu contrast de fază la 100x. se observă că între diversele
flocoane apar punţi de legătură formate din filamente care au ca rol creşterea suprafeţei floconului
precum şi creşterea capacităţii de sedimentare. Filamentele au dimensiuni între 100 – 1000 μm în
lungime şi sunt drepte sau uşor curbate. Celulele au formă de baghetă şi au dimensiuni cuprinse
între 0.7-1.0 µm în laţime şi 1.0-2.0 µm în lungime. Această bacterie apare atunci când încărcarea
organică a apei uzate este foarte mica (sau nutrienţii sunt în concentraţie mică, sau apa uzată este
încărcată în glucide. De asemenea filamentele bacteriene se dezvoltă şi atunci când în bazinul de
aerare concentraţia de oxigen dizolvat este foarte mică. Substratul acestei bacterii este reprezentat
de aminoacizi, respectiv produsele de descompunere ale acestora, soluţiile diluate de amoniac şi
azotaţi împreună cu hidraţii de carbon.

76
Fig. 7.5. Filamente de Sphaerotilus natans.
Microscop cu contrast de fază 100x

Nocardia face parte din Actinomycetes şi este foarte întâlnită în nămolul activ, având
capacitatea de a metaboliza hidrocarburile prezente în apa uzată. Totodată, dezvoltarea sa exagerată
poate provoca probleme destul de mari procesului de epurare prin producerea de spumă care se
ridică la suprafaţă.

Fig. 7.6. Bacterii Nocardia. În dreapta se pot observa filamente de Sphaerotilus natans.
Microscop contrast de fază 90x.

77
Fig. 7.7. Filamente ramificate de Nocardia. Microscop contrast de fază 400x. Flocoanele din
această imagine nu sunt foarte dense şi de aceea au capacitate foarte mică de sedimentare.
Nocardia sunt bacterii Gram pozitive cu dimensiuni cuprinse între 1μ lăţime şi 1-2μ lungime şi
poate forma filamente scurte îndoite neregulat cu lungimi de 10 – 20μ lungime. Dezvoltarea masivă
a acestor bacterii denotă clar prezenţa unor cantităţi mari de hidrocarburi în apa reziduală.

În cele ce urmează se prezintă modul în care aceste tipuri de bacterii au evoluat în bazinul de
aerare pe o perioadă de 23 de zile în funcţie de calitatea apei uzate la intrarea în staţia de epurare
biologică.

bacterii in ingramadiri
Fenol;
bacterii f ilamentoase
S
2-
% mg/l
mg/l sulf uri
30 f enol 12
100
25 10
20 80 8
60
15 6
10 40 4
5 2O 2

2 4 6 8 9 11 13 15 17 19 21 23 zile

Fig. 7.8. Evoluţia bacteriilor în funcţie de principalii contaminanţi ai apei reziduale din
cadrul unei rafinării

78
Evaluarea gradului de dezvoltare al bacteriilor filamentoase şi nefilamentoase s-a făcut astfel:

Se consideră 1% bacterii în îngrămădiri Se consideră 100% bacterii în îngrămădiri sau


filamentoase. Nămolul este nefloculat Nămol bine floculat.
fiind format din bacterii libere

Se consideră 100% bacterii filamentoase

Fig. 7.9. Evaluarea gradului de dezvoltare al bacteriilor filamentoase şi


nefilamentoase

Bacteriile zoogleale alcătuiesc rareori componenta principală a flocoanelor. Ele au dat


denumirea nămolurilor activate, deoarece prezenţa lor frapează de la început pe cei care observă la
microscop nămolul activat (fig. 7.10). Personal am constatat prezenţa formaţiunilor zoogleale foarte
rar şi asta numai în cazul deficitului de oxigen, fără ca prezenţa lor să poata fi corelata cu valorile
contaminanţilor apei uzate.

79
Fig. 7.10. Bacterii zoogleale.

Bacteriile libere sunt prezente permanent în bazinele de aerare. Nu putem vorbi de ele ca de un
grup real, de sine stătător, aşa cum s-a procedat cu grupele morfologice de bacterii tratate până
acum. Personal consider bacteriile libere drept o fază mobilă, liberă, a bacteriilor în îngrămădiri, o
fază foarte labilă, ce depinde în primul rând de condiţiile de mediu în care se află nămolul activat.
Bacteriile libere, prin prezenţa lor permanentă, ne dau indicaţii caracteristice asupra mersului
epurării şi a biocenozei din instalaţiile de nămol activat. Numărul şi tipurile de bacterii libere
reprezintă unul din indicatorii cei mai rapizi şi sensibili ai gradului de stabilitate a biocenozei
aerotancurilor şi a modului în care acţionează mediul ambiant asupra acestui echilibru.
Hrana bacteriilor libere este identică cu cea a celorlalte tipuri de bacterii dar datorită faptului că
au corpul neprotejat de teaca gelatinoasă şi sunt în contact direct cu mediul ambiant, şi deoarece au
o suprafaţă specifică mai mare ca cea a celorlalte bacterii, ele sunt capabile să extragă din apă hrana
şi oxigenul cu cea mai mare intensitate, să determine o epurare extrem de rapidă. În acelaşi timp,
tocmai din acelaşi motiv, ele sunt foarte sensibile în cazul prezenţei unor contaminanţi în apa uzată.
Prin aerare, bacteriile au tendinţa de a se aglomera în flocoane. Ar fi dificil să se caute a menţine
bacteriile în stare liberă; în acest caz s-ar obţine un randament de epurare scăzut, deoarece
extragerea bacteriilor libere din ape este ca şi imposibilă prin mijloacele obişnuite şi anume prin
decantare. În emisar, apele vor ajunge încărcate cu substanţe organice sub formă de bacterii,
realizând astfel doar un efluent tulbure.
Varietatea formelor de bacterii libere este deosebit de mare: în mod normal, în lichid se
intâlnesc coci şi bastonaşe. Vibrionii, spirilii şi bastonaşele lungi apar atunci când în instalaţie
domină procesele anaerobe şi când funcţional mersul epurării este grav dereglat. Fiecare dintre
aceste bacterii poate avea mărimi diferite: de exemplu se întâlnesc coci cu dimensiuni între 0,5 – 5
μ, bastonaşe de 1 – 20 μ, pot avea unul sau mai mulţi flageli etc.
Atunci când nămolul este distrus bacteriile libere sunt întotdeauna numeroase rezultând valori
scăzute pentru eficienţa de epurare şi indicatorii biochimici. Este posibil ca apariţia bacteriilor libere
80
să nu reprezinte cauza scăderii acestor valori, ci scăderea să fie tot un efect generat de modificările
fiziologiei principalelor grupe de organisme degradatoare.
Între bacteriile libere şi cele în îngrămădiri se poate vorbi aproape de un fel de proporţionalitate
inversă – când unele sunt numeroase, celelalate sunt în cantitate redusă (fig. 7.8). Această corelaţie
nu trebuie însă absolutizată; de multe ori fluctuaţiile bacteriilor în îngrămădiri nu corespund cu cele
ale bacteriilor libere, neconcordanţa datorându-se fie prezenţei toxicelor fie creşterii numărului
organismelor bacterivore.

Protozoarele fiind organisme predatoare contribuie la epurarea apelor prin menţinerea unui
echilibru în dezvoltarea bacteriilor, mai ales a celor libere, jucând astfel un rol important în
limpezirea apei epurate. Datorită faptului că apariţia protozoarelor şi a metazoarelor în biomasa
activă constituie o dovadă a unor condiţii bune de viaţă aerobă, aceste organisme au devenit
indicatori de epurare. Un alt avantaj pe care îl au aceste microorganisme este acela că au dimensiuni
relativ mari şi pot fi observate foarte uşor la microscopul optic.
Din experienta de pe teren se poate observa că dominaţia flagelatelor este caracteristică unei
încărcări destul de mari a apei cu materii organice, deci începutul procesului de epurare. Numărul
mare de ciliate libere precum şi prezenţa rotiferelor indică o epurare eficientă, deci o bună
funcţionare a instalaţiei.
Având în considerare rolul important pe care îl au în epurarea biologică, ciliatele sunt împărţite
în următoarele categorii:
- ciliate indicatoare ale unei epurări slabe, defectuoase: Metopus (este şi un indicator al prezenţei
sulfurilor în apa uzată), Glaucoma, Colpidium, Tetrahymena, Colpoda;
- ciliate indicatoare ale unei epurări bune, avansate: Aspidisca, Euplotes, Didinium, Epistilis
- ciliate libere pot trăi în condiţii de mediu mai variate:
- bacterivore mici: Lionotus, Uronema, Chillodonella, Cyclidium, Loxodes,;
- bacterivore mari: Paramoecium, Spirostomum
- ciliate libere răpitoare: Oxytricha, Stylonichia.
În funcţie de aspectul cililor, aceste protozoare sunt clasificate în:
- Suhclasa Holotrichia – cilii sunt răspândiţi uniform pe toată suprafaţa celulei. Ex: Parameciul
- Subclasa Spirotrichia – câţiva cili iar unele exemplare prezintă ciri (cili transformati, mult mai
duri). Ex: Euplotes.
- Subclasa Peritrichia – prezintă cili la nivelul cavităţii bucale; cele mai multe exemplare sunt fixe.

- Subclasa Holotrichia. Reprezentantul acestui grup, Parameciul, este un ciliat bacterivor întâlnit
foarte rar în epurarea apelor uzate de rafinărie.

81
Fig. 7.11. Paramoecium caudatum. În stânga se poate observa un parameci care se hraneşte dintr-un
flocon bacterian iar în dreapta observăm că hrana este formată din bacterii filamentoase.

Fig. 7.12. Lionotus între flocoane de nămol. Este foarte întâlnit în bazinul de aerare având o
mare capacitate de adaptare la condiţiile de mediu, deci suportă ape a căror încărcare organică
variază în limite largi.

82
Fig. 7.13. Imagine microscopica a ciliatelor indicatoare ale unei epurări slabe

- Subclasa Spirotrichia. Au cili foarte puţini sau chiar deloc iar unele exemplare prezintă ciri (cili
transformaţi, mult mai duri). Reprezentaţi: Euplotes, Aspidisca. Aceste microorganisme sunt
bioindicatori pentru gradul de eficienţă al epurării

Fig. 7.14. Aspidica indicator al unei epurări eficiente

83
Fig.7.15. Aspdisca plasată la marginea unui flocon bacterianc (microscop contrast de fază)

Fig. 7.16. Imagine microscopică: Euplotes charon, ciliat indicator al unei epurări eficiente
84
Ciliatele libere se hrănesc în moduri variate. Unele consumă bacterii libere (Colpidium,
Tetrahymena, Colpoda, Paramaecium), sau fixe din flocoane (Litonotus, Paramaecium
Spirostomum), altele se hrănesc cu flagelate sau cu alte ciliate mărunte (Aspidisca, Euplotes,
Oxytricha, Urostyla). În funcţie de modul de hrănire predominant, ele se pot încadra în diverse
verigi ale lanţurilor trofice care se instalează în biocenoza nămolului activat. Toate ciliatele pot
adsorbi sau aglutina si apoi ingera substanţele organice dizolvate, coloidale sau ca particule fine din
lichid, constituind astfel “concurenţi” la hrana pentru bacterii. Acest mod de hrănire a făcut pe unii
cercetatori să creadă că protozoarele au rolul principal în extragerea din apă a substanţelor organice.
În cursul observaţiilor microscopice s-a constatat că ciliatele libere nu se hrănesc cu orice fel de
bacterii; ele caută activ, intră în structura flocoanelor, rup bucăţi din acestea, contribuind astfel la
buna circulaţie a hranei şi a oxigenului la nivelul flocoanelor. Aşa se comportă Aspidisca,
Paramaecium, Oxytricha, Euplotes s.a.
Numărul ciliatelor este foarte variabil. Au existat nămoluri active în care uneori cu greu se
puteau întâlni 1 – 2 exemplare, pe când în altele ele erau atât de numeroase, încât era imposibilă
orice încercare de a le numara lucru mult îngreunat şi de mobilitatea lor. Cel mai des domina
bacterivorele mici, mai rar cele mari şi răpitoarele. Când ultimele se înmulţesc, apare o reducere a
numărului tuturor speciilor de ciliate bacterivore din biocenoza respectivă.
Ca biomasa şi intensitate a metabolismului, ciliatele ocupă primul loc între organismele
bacterivore. Apariţia şi înmulţirea ciliatelor libere are loc după ce în instalaţii s-au format flocoane
bacteriene, iar rizopodele şi flagelatele au avut fiecare câte un maxim de înmulţire. Primele care
apar sunt ciliatele bacterivore; ulterior se ivesc şi cele răpitoare. Obişnuit ultimele care apar sunt
Aspidisca şi Euplotes.
Înmulţirea ciliatelor determină un efluent clar, sărac în bacterii libere. De câte ori, dintr-o cauză
sau alta ciliatele au fost în număr redus, efluentul era tulbure.
Înmulţirea ciliatelor libere duce de obicei la regresia mai mult sau mai puţin pronunţată a
bacteriilor libere şi a flagelatelor. Au fost cazuri în care între ciliatele libere şi metazoare era o
succesiune paralelă, ceea ce ne face să credem că – fie că ar utiliza neantagonic aceiaşi hrană, - fie
că aceasta este în exces, deci concurenta la hrană este redusă. Acelaş lucru se intâmplă şi când
comparăm succesiunea lor cu cea a ciliatelor fixe, deşi de cele mai multe ori perioadele de dominare
cantitativă a acestor două grupe de ciliate alternează. S-au întâlnit şi situaţii în care fluctuaţiile
cantitative ale ciliatelor libere nu puteau fi corelate cu cele ale altor grupe de animale.
Aceste constatări ne fac să considerăm studiul interrelaţiilor ciliatelor libere cu celelalte
organisme ca neterminat, el necesitând cercetări speciale ulterioare.
- Subclasa Peritrichia – ciliate fixe filtratoare: Vorticella, Opercullaria
Vorticella poate fi observată foarte uşor datorită aspectului caracteristic: sunt ciliate fixe ce
prezintă cili bucali şi un peduncul cu ajutorul căruia se fixează pe substrat.

85
Fig. 7.17. Grup de Vorticella
Adesea aceste ciliate pot fi vizualizate în grupuri, dar trebuie precizat că individul este
independent spre deosebire de coloniile de Opercularia la care indivizii au în comun acelaşi
peduncul cu care se prind de substrat.

86
Fig. 7.18. Colonie de Opercularia iar în dreapta, iesind din colonie se poate observa un suctor
(Acineta)

Hrana acestor animale este constituită fie din bacterii libere şi mai puţin din flagelate mici ca
Pleuromonas si Oicomonas, fie hrana se obţine prin osmoza sau aglutinarea fragmentelor de
particule organice din apa reziduală.
Ciliatele fixe sunt mai numeroase în apele care au suferit o epurare avansată. Ca biomasă ocupă
o fracţiune mică în biocenoza nămolului activat.
În instalaţii predomină fie speciile de Vorticella, fie cele de Opercularia; mai rar am observat
existenÎa unei alternante a acestor două grupe de ciliate fixe, au evoluţia lor paralelă. Carchesium se
întâlneşte mai rar şi nu trăieşte mult timp. Celelalte ciliate fixe apar sporadic, ca indivizi izolaţi.
Ciliatele fixe filtratoare apar în instalaţii ulterior înmulţirii ciliatelor libere, marcând după cum
arată şi literatura de specialitate atingerea eficienţei ridicate de epurare şi stabilizarea biocenozei.
Cu toate acestea, biocenozele sunt doar rareori dominate de ciliatele fixe; are loc deobicei o
alternanţă, un echilibru între dominanta ciliatelor fixe şi cea a ciliatelor libere. Explicaţia acestui
fenomen de alternanţă este dată de faptul că ciliatele fixe au necesităţi energetice mai scăzute decât
cele libere. În figura următoare este prezentat modul în care evoluează biocenoza acestor protozoare
în funcţie de prezenţa bacteriilor. Trebuie precizat că în situaţia de mai jos calitatea apei uzate a fost
relativ constantă, indicatorii fizico-chimici fiind în limitele prevăzute de programul de control
analitic.

87
bac terii

%
c iliate libere
100
c iliate f ix e
80

60

40

20
z ile
3 6 9 12 15 18 21 24 27 30
Fif
Fig. 7.19. Evolutia ciliatelor in functie de substratul bacterian pe care s-au dezvoltat.

Efectul acestor ciliate asupra turbidităţii este identic cu cel al ciliatelor libere; absenţa lor face ca
efluentul aerotancului să aibă o turbiditate crescută.
Turbulenţa mare nu afectează ciliatele. Am experimentat o agitare mecanică şi una cu bule fine
de aer, ambele cu mare intensitate; observaţiile ulterioare la microscop arătau că aceste ciliate îşi
continuau nestingherit procesul de captare a hranei.
În urma evaluării microscopice s-a putut observa faptul că pH-ul scăzut şi încărcarea organică
mare au efecte similare asupra ciliatelor fixe: nu permit instalarea lor pe flocoane. Vorticelele, spre
deosebire de opercularii şi carchezium sunt mai rezistente şi la acţiunea toxicelor.
Fiind organisme aerobe ciliatele sunt puternic afectate de lipsa oxigenului. Oxigenul nu
acţioneaza direct, ci indirect, prin faptul că bacteriile elimină toxine, eliberează hidrogen sulfurat şi
consumă rapid oxigenul. S-a observat că în experienţele în care aerarea a fost oprită din diferite
motive, ciliatele caracteristice unei epurări bune au dispărut imediat. În figura următoare voi
prezenta o asfel de situaţie ce a dus la dispariţia ciliatelor.

oxigen diz olv at


ox igen dizolv at m/l
mg/l %

c iliate 100

4 80

3 60

2 40

1 20

z ile
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10

Fig. 7.20. Efectul lipsei de oxigen asupra ciliatelor

88
Fluctuaţiile cantitative suferite de ciliate sunt asemănătoare cu cele suferite de bacteriile în
îngrămădiri, ceea ce explică paralelismul dintre variaţia lor şi cea a eficienţelor de epurare
exprimate în CCO şi CBO5, precum şi paralelismul dintre variaţia lor şi cea a valorilor unor
indicatori biochimici, ca un efect indirect al acţiunii mediului asupra lor (acţionând asupra hranei
lor). În figura următoare este prezentat efectul principalilor contaminanţi ai apei uzate de rafinărie şi
anume sulfurile şi fenolul precum şi modul în care evoluează ciliatele faţă de bacteriile în
îngrămădiri supuse aceloraşi substanţe toxice.
bacterii in ingramadiri
Fenol;
ciliate
S
2-
% mg/l
mg/l sulf uri
30 f enol 12
100
25 10
20 80 8
60
15 6
10 40 4
5 2O 2

2 4 6 8 9 11 13 15 17 19 21 23 zile

Fig. 7.21. Efectul contaminărilor cu fenol şi sulfuri asupra ciliatelor.

Din cele expuse credem că reiese faptul că ciliatele fixe sunt prezentate în majoritatea
instalaţiilor; numărul şi speciile lor sunt în continuă schimbare. Ramânănd la concluzia generală că
ciliatele indică o epurare avansată, subliniem că pentru a putea caracteriza un nămol, este necesar să
se ţină seama de întreaga biocenoza.

Ciliatele fixe răpitoare – suctorii – se întâlnesc mai rar în aerotancuri şi aproape totdeauna în
exemplare izolate. Se cunosc ca trăind în instalaţii următorii suctori: Acineta flava, Acineta
tuberosa, Thecacineta cothurnoides, Tokophrya infusirum, Tokophrya cyclopum, Trichophrya sp.,
Podophrya fixa, Podophrya elongata.. În fig.7.22 sunt prezentaţi doi dintre aceşti suctori, care se
hrănesc sugând prada paralizată cu ajutorul tentaculelor.
Nu s-a urmărit gradul de voracitate a suctorilor, dar pe tentaculele lor s-au observat prinse în
special ciliate mari, de cele mai multe ori dintre cele mobile; nu s-a observat însă niciodata flagelate
sau metazoare.
Nu s-a putut corela apariţia şi fluctuaţiile suferite de suctori cu cele ale altor tipuri de grupe de
bacterii, protozoare şi metazoare, datorită prezenţei lor foarte rare în bazinul de aerare, astfel că a
rămas neclar rolul lor în epurare şi in interrelatiile în care intră, în cadrul biocenozei.

89
Fig. 7.22. Acineta şi Podophira

Rotiferii (rota: roata; fera: purtător) sunt metazoare pluricelulare cu dimensiuni cuprinse între
40 µm şi 3 mm dar cele mai comune au între 100-500 µm. Datorită dimensiunilor lor, aspectului
caracteristic precum şi motilităţii lor, rotiferii sunt foarte uşor de vizualizat la microscop fiind
practic cele mai mari organisme prezente în bazinul de aerare (fig. 7.23).

Fig. 7.24. Aspect de nămol activ ce indică o epurare eficientă a apei reziduale şi o funcţionare
corespunzătoare a instalaţiei. În centru se poate observa rotiferul Philodina iar lânga el, mai jos,
poate fi vizualizat ciliatul Vorticella.

90
Fig. 7.25. În stânga este prezentat Brachionus iar în dreapta Habrotrocha bidens.

Fig. 7.26. Indivizi de Philodina roseola

Nutriţia tuturor rotiferelor întâlnite de autor este bacterivora; ele sunt filtratoare active.
În bazinele de aerare rotiferii joacă un rol important în clarificarea efluentului, deoarece
consumă activ bacterii libere, servind la înlocuirea ciliatelor din biocenozele în care acestea dispar;
totodata ele asigură circulaţia hranei şi a oxigenului în flocoanele prin care îşi croiesc drum.
Datorită acestor calităţi pe care le au, se poate considera că rotiferii reprezintă cea de-a doua verigă
a lanţurilor trofice din biocenoză. Astfel, într-una din situaţiile de pe teren, s-a observat că după ce
au dispărut majoritatea protozoarelor datorită acţiunii toxice a unor contaminanţi, rotiferele s-au
înmulţit enorm – ele constituind principalele animale bacterivore ale instalaţiei (fig. 8.30). Nu
trebuie să credem că rotiferii sunt mai rezistenţi la fenol decât ciliatele, ei profitând în această
situaţie de lipsa concurenţei la hrana şi de revenirea în parametrii normali a calităţii apei.

91
Dispariţia lor este dată însă întotdeauna, din punctul meu de vedere, de câtre efectul toxic al
unor contaminanţi.

bac terii in ingramadiri


Fenol;
c iliate m g/l
%
rotif eri
100 f enol (mg/l)
23
80 21
18
60 15
12
40 9
6
20 3

4 8 12 16 20 24 28 32 36 40 z ile

Fig. 7.27. În urma modificării mediului ambiant rotiferii au luat locul ciliatelor în cadrul
biocenozei bazinului de aerare

Trebuie precizat faptul că modul in care evoluează biocenoza bazinelor de aerare este extrem de
complex fiind determinat de foarte mulţi factori. Fiecare dintre aceşti factori pot să acţioneze
independent sau împreună cu ceilalţi astfel că evaluarea nămolului activ trebuie să se facă luându-se
în calcul toate elementele implicate în procesul de epurare. Din nefericire acest lucru este uneori
imposibil deoarece calitatea apei uzate poate să prezinte fluctuaţii de scurtă durată care nu pot fi
depistate întotdeauna. Astfel, deşi în exemplele prezentate anterior au fost luate în calcul doar
sulfurile şi fenolul, nămolul activ poate fi afectat şi de alţi contaminanţi specifici apei uzate de
rafinărie în: produsul petrolier, amoniu, azotiţi, azotaţi, fosfaţi, suspensii, substanţă organică, etc.
Deasemeni un rol important îl joacă şi modul în care funcţionează trepta mecanică şi fizico-chimică
din cadrul staţiei de epurare acestea precedând treapta biologică. Un exemplu în acest sens îl
constituie produsul petrolier care apare în bazinul de aerare în urma funcţionării dezastruoase a
treptei mecanice şi care are consecinţe dezastruoase asupra nămolului activ.

92