DREPT ROMAN

SENATUL ROMAN

Prof. Lect. Dr. Alexandru Popa

Studenți: Bianca Denisa Deac

Larisa Maria Simina
Cristina Sfetcu

1
Senatul

Senatul roman, aproape coincide cu însuși istoria Romei, istorie care a fost periodizată
astfel1:
1) Regalitatea (753-509 î. Hr.) – guvernarea a 7 regi consecutivi.Prerogativele supreme
aparțineau adunării populare(adunarea curiata).Aceasta alegea regele(rex). Odată cu
expedițiile militare regele își consolidează statutul și este ales pe viață.
2) Republica (509-27 î. Hr.) – prerogativele aparțineau celor 3 Adunări Populare și
Senatului. Puterea supremă de facto aparținea senatului.
3) Imperiu se împarte în 2 etape :
a) Principatul (28 î.Hr -284 d.Hr).- regim politic în cadrul căruia instituțiile
republicane au funcționat pe rând cu cele imperiale, însă au fost micșorate în
prerogative.
b) Dominatul a fost instituit de Deoclețian (284 d.Hr) – regim politic în cadrul
căruia instituțiile republicane au fost lipsite de privilegii,iar puterea era controlată
de împărat.
Chiar dacă forma de guvernământ s-a schimbat, de la regalitate la republică și apoi la
imperiu, organismul guvernamental- senatul- a existat mereu, deoarece bazele Romei au fost
puse de către trei triburi: ”Ramnes sau Ramnenses, Tities sau Titienses şi Luceres”2.
Inițial, cel ”dintâi Senat a reunit 100 de capi de familie (Patres) aleşi de
Romulus”3 – primul rege roman, apoi numărul acestora urcând pe măsură ce Roma
creștea astfel că se ajunge la un număr de 900 de senatori în timpul lui Cezar, iar în
timpul imperiului s-a ajuns la 600 de senatori.
În senatul roman s-au impus, încă de la început trei componente:consilium, patrum
auctoritas și interregnum4:
 Interregnum - o perioadă intra-regală, când se alegeau purtători a puterii regale pe
durata acesteia.
 Patrum auctoritas - odată cu instaurarea republicii se dezvoltă intensiv comițiile –
adunările populare romane.
 Consilium - puterea reală se afla în mâinile magistraților. Consilium îi prezenta pe
senatori ca fiind sfătuitori ai magistraților. Senatul avea spre hotărâre doar acele
întrebări, care i se atribuiau de către magistratură.

Comploturi în senat
În orice organizație, indiferent de natura acesteia – politică, militară, socială, etc.,
există o multitudine de jocuri de culise, aceste lucruri fiind inclusiv și în senatul roman.
Chiar dacă de-a lungul existenței senatului roman au fost foarte multe comploturi și
uneltiri și încercări de uzurpări de putere – cum este cazul atentatului pus la cale de senatorul
Catilina și alți senatori, complici cu el, însă dejucat de senatorul Cicero, istoria a reținut doar
pe cele mai importante, iar dinte acestea două s-au dovedit a fi cruciale pentru istoria și
evoluția Romei și anume:
 Complotul împotriva ultimului rege al Romei – Tarquinius Superbus Lucius și
 Complotul împotriva lui Cezar.

1
https://dreptmd.wordpress.com/cursuri-universitare/drept-roman/organizarea-politica-a-romei-antice/ (accesat
la data de 05.12.2018)
2
Vasilescu Mihail – Istoria antică universală, suport de curs ID, Universitatea “AL.I.CUZA” Iași, Facultatea de
Istorie, p. 34
3
Jean-Noël Robert – ROMA, Editura BIC ALL, Bucureşti,2002, p. 102
4
https://ro.wikipedia.org/wiki/Senatul_roman (accesat la data de 05.12.2018)

2
 Complotul împotriva ultimului rege al Romei – Tarquinius Superbus Lucius
În complotul împotriva ultimului rege, Tarquinius Superbus Lucius, senatul a folosit și
cetățenii Romei dar ”a fost ajutat” și de Tarquinius Superbus Lucius și fiul acestuia.
Ajuns pe tron, printr-un asasinat – prin asasinarea socrului său Servius Tullius, acesta
se sprijină exclusiv pe forța armelor5.
Încercarea de a slăbi puterea aristocrației, prin reducerea numărului de senatori, modul
prin care a ajuns rege – prin uciderea fostului rege aruncându-l de pe treptele senatului și
faptul că ”a fost un tiran nemilos care a condus fără să ceară părerea sfatului bătrânilor şi a
condamnat la moarte pe cine a vrut el”6 a revoltat o mulțime de senatori, însă Senatul a
putut să acționeze „pe față” de abia când fiul lui Tarquinius Superbus Lucius, Sextus a
atacat o nobilă romană, pe nume Lucreția, a cărui soț era plecat din oraș cu treburi, și a
necinstit-o, lucru ce a determinat-o pe femeie să se sinucidă iar întreaga comunitate să fie
profund indignată de acest lucru.
Senatorii au folosit acest act pentru a răscula populația împotriva regelui și totodată
”senatul roman a decretat că Roma nu trebuie să mai aibă regi”7.
Prin faptul că ”cetăţenii urbei l-au expulzat pe ultimul rege, Tarquinius Superbus
Lucius și a familiei acestuia”8, în Roma se încheie o etapă importantă, cea a regalității, lungă
de peste 200 de ani, perioadă în care au domnit 7 regi: ”Romulus (753-717 î. Hr.),
Pompilius(717-673 î. Hr.), Tullus Hostilius (672-641 î. Hr.), Ancus Martius (639-616 î. Hr.),
Tarquinius Priscus (616-579 î. Hr.), Servius Tullius (578-535 î. Hr.) şi Tarquinius Superbus
Lucius (534-509 î. Hr.)”9.
În fruntea revoltei împotriva lui Tarquinius Superbus Lucius au fost Brutus (Lucius
Brutus) și Collatinus (Tarquinius Collatinus), soțul Lucreției, iar aceștia sunt aleși primii doi
consuli ai Republicii10, după schimbarea Romei din regat în republică. ”Astfel regele unic
numit pe viaţă a fost înlocuit prin doi regi anuali, care erau denumiţi conducători militari
(praetores),judecători (iudices) sau simplu colegi (consules)”11.

Complotul împotriva lui Cezar – Asasinarea lui Cezar

Al doilea mare și important complot din senatul roman a fost cel făcut împotriva lui
Cezar.
Motivele pentru care a fost asasinat Cezar sunt multiple, cum ar fi faptul că el ”se
comporta din ce în ce mai autoritar și și-a luat titlul, nemaiîntâlnit în istoria cetății, de Dictator
pe viață. Cezar nu era rege, dar obținuse o putere echivalentă cu cea a unui monarh.”12
Totodată ajuns la putere, Cezar a dat legi noi în favoarea săracilor, care îmbunătățeau
deopotrivă administrarea pământurilor Romei dar, a luat aceste hotărâri fără să consulte
Senatul13.
Alte surse susțin faptul că Cezar a fost ucis din răzbunări personale, acesta având
relații amoroase cu mai multe soții ale diverșilor senatori, iar alții au împrăștiat zvonuri

5
Horia C. Matei – Enciclopedia antichității, Ediția a IV- a, Editura Meronia, București, 2003, p. 314
6
Bingham Jane, Chandler Fiona, Chisholm Jane, Harvey Gill, Miles Lisa,Reid Struan, Taplin Sam -
Enciclopedia Lumii Antice, EDITURA AQUILA '93, Oradea 2006, p.274
7
https://www.edusoft.ro/imperiul-roman/ (accesat la data de 05.12.2018)
8
Roberts C. Paul (coord.) – roma antică, Editura Litera Internațional, București 2008, p.10
9
https://cyd.ro/roma-in-epoca-regala/ (accesat la data de 05.12.2018);
10
Horia C. Matei– Enciclopedia antichității, Ediția a IV- a, Editura MERONIA, București, 2003, p. 430
11
Mommsen Theodor - Istoria Romană, vol. I., Editura Științifică și Enciclopedică, București,1987, p. 248
12
https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/asasinarea-lui-cezar-cine-a-planuit-de-fapt-crima (accesat la
data de 05.12.2018)
13
Bingham Jane, Chandler Fiona, Chisholm Jane, Harvey Gill, Miles Lisa,Reid Struan, Taplin Sam -
Enciclopedia Lumii Antice, EDITURA AQUILA '93, Oradea 2006, p. 280

3
privind sexualitatea lui Cezar, astfel ”Cicero a fost cel care a pornit un zvon conform căruia
Caesar ar fi fost gay, afirmând că şi-ar fi pierdut virginitatea în patul regelui Nicomedes al-
IV-lea. Cassius din Parma a păstrat vii zvonurile despre sexualitatea lui Caesar chiar şi după
moartea sa”14 iar foștii aliați ai lui Pompei – învins de Cezar, doreau răzbunarea acestuia,
Pompei pierzând conducerea Romei în fața lui Cezar cu toate că aceștia împreună cu Crassus
au format un triumvirat și se aflau la conducerea Romei. Însă acesta s-a destrămat încet,
momentul de început fiind când Cezar era guvernator al Galiei Cisalpine. Când guvernatorul
Galiei Transalpine a murit neașteptat, Senatul a repartizat teritoriul tot lui Cezar”15 și
culminând cu moartea lui Crassus, în campania acestuia împotriva Parției, iar între Cezar și
Pompei se dă un adevărat război, câștigat de Cezar, când ” Pompei este declarat consul sine
collega, iar senatul îi porunceşte lui Cezar să depună comanda militară. Totuşi, acesta optează
pentru calea războiului civil.”16
Planurile de asasinare a lui Cezar au fost multe, ”unii erau de părere că asasinatul
trebuia să aibă loc pe Via Sacra, una din zonele de promenadă preferate de Cezar. O altă idee
era ca fapta să se întâmple în timpul alegerilor, când trebuia să treacă un pod pentru a investi
magistrații în locul numit Câmpul lui Marte. Unii urmau să îl împingă de pe pod, iar alții să
vină și să îl înjunghie. Un al treilea plan era să aștepte un spectacol cu gladiatori. În
aglomerația creată ar fi putut trece neobservați cu arme. Majoritatea conspiratorilor dorea ca
asasinatul să aibă loc în Senat, unde urma să fie singur, deoarece persoanele care nu dețineau
funcția de senator, nu puteau fi în clădire. De asemenea ei puteau să-și ascundă armele sub
togi. Cel din urmă plan a fost considerat cel mai bun.”17
Toate aceste comploturi au fost accelerate de faptul că ”Cezar a anunțat că va cuceri
regatul îndepărtat al Parției”18, regat pe care Crassus nu l-a cucerit ba chiar și-a pierdut și viața
în acea expediție, alături de 10.000 de trupe, complotiștii decizând ziua uciderii de 15 Martie
deoarece ”în acea zi, Cezar se va prezenta în fața Senatului, descriind strategia de luptă
împotriva Parției”19 iar dacă Cezar pleca și cucerea Parția senatul pierdea și mai mult din
privilegii, lucru ce a impus uciderea lui Cezar înainte de plecarea lui din Roma.
Cu toate că a fost avertizat și sfătuit de multe persoane, inclusiv de soția sa, să nu se
ducă în senat, Cezar, convins de Brutus s-a înfățișat senatului.
Crima s-a petrecut în doar câteva secunde. În clădire erau nu mai puțin de 14 asasini.
Cezar s-a ales cu 23 de răni. Văzându-l pe Brutus că își scoate sabia, Cezar a strigat ”Și tu,
Brutus, fiul meu!”20
Moartea lui Cezar s-a răspândit foarte repede, iar principalul beneficiar al
testamentului său era nepotul surorii sale, Octavian, ”care când Cezar a fost asasinat, se afla
încă la Apollonia, pe țărmurile mării Ionice, unde își desăvârșea studiile (aici fusese trimis să-
l aștepte pe Cezar, care, între timp, se pregătea pentru expediția împotriva parților)21”. Acesta

14
https://www.descopera.ro/istorie/16308794-povestile-ucigasilor-lui-caesar-barbatii-din-spatele-celui-mai-
mare-complot-din-istoria-imperiului-roman (accesat la data de 06.12.2018)
15
Mommsen Theodor - Istoria Romană, vol. III., Editura Științifică și Enciclopedică, București,1988, p. 264
16
https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/roma-intre-republica-si-
imperiu?fbclid=IwAR1AWQeRvHy8bENBmk-Uj-aTwcC7A4rdFlyw52ZWz2Bz8PVupszs2x6E6uk (accesat la
data de 06.12.2018)
17
http://www.istorie-pe-scurt.ro/ultimele-clipe-din-viata-lui-iulius-
cezar/?fbclid=IwAR3JHDUsduYNTzDfHh4hczyJlrJIE1GrC1taGSOoS2BytSCcIhQM_vmLfQQ (accesat la data
de 06.12.2018)
18
100 de personalități: Oameni care au schimbat destinul lumii, Nr. 24 – Iulius Cezar, Editura De Agostini
Hellas, Atena 2007, p.18
19
100 de personalități: Oameni care au schimbat destinul lumii, Nr. 24 – Iulius Cezar, Editura De Agostini
Hellas, Atena 2007, p.18
20
100 de personalități: Oameni care au schimbat destinul lumii, Nr. 24 – Iulius Cezar, Editura De Agostini
Hellas, Atena 2007, p.19
21
Cassius Dio - Istoria Romană, Editura Științifică și Enciclopedică, București,1973, p. 9

4
a venit la Roma, a luat act de testamentul lui Cezar, a primit moștenirea lăsată, a luat și
numele de Cezar și a preluat și cârma treburilor statului, ne spune Cassius Dio, în scrierile
sale cu privire la istoria romană.
Deși Cezar murise, nimic nu s-a schimbat din punct de vedere politic. Cicero chiar s-a
lamentat la un moment dat: ”care a fost rostul acestei crime?”22.
Cu toate că au fost peste 14 asasini (după unii au participat la crimă aproximativ 60 de
bărbați), istoria i-a reținut ca principali vinovați pe Brutus (Marcus Brutus), Decimus
(Decimus Brutus) – un apropiat al lui Cezar și un vechi aliat, un general strateg iscusit,
Cassius și Trebonius și ei militari strategi, care ”alegând să acționeze la o ședință a Senatului,
nu în privat, au făcut din asasinarea lui Cezar nu o vendetă personală, ci un act public, un
asasinat.”23
Odată cu asasinarea lui Cezar și preluarea puterii de către Octavian, acest lucru va
duce la dispariția Romei ca republică și crearea Imperiului roman.
Putem spune că un complot al senatului (al unor senatori) a dus la proclamarea Romei
ca republică, din regat, și un alt complot senatorial a dus, după aproape 500 de ani de
republică la dispariția acesteia, iar în ambele comploturi au fost implicați câte un Brutus.

Senatul în perioada republicii

Republica romană era condusă de către Senat, format dintr-un grup de cetățeni în
vârstă. În fiecare an, Senatul alegea doi consuli să conducă Roma. Senatul se întrunea pentru a
discuta despre modul în care era condusă Roma și pentru a oferi sugestii consulilor, care erau
cei mai puternici oameni din Roma. Senatul avea drept de veto24.
Apărut încă din epoca regalității a devenit în epoca republicii ”una dintre instituțiile
fundamentale ale statului roman”25, păstrând însă cele trei componente ale perioadei
regale:consilium, patrum auctoritas și interregnum26:
 Interregnum - o perioadă intra-regală, când se alegeau purtători a puterii regale pe
durata acesteia. În perioada republicii importanța acesteia a scăzut mult, iar puterea
regală revenea senatului.
 Patrum auctoritas - odată cu instaurarea republicii se dezvoltă intensiv comițiile –
adunările populare romane. În perioada republicii acestea exercitau funcțiile
elective și legislative. Totuși, toate hotărârile trebuie să fie aprobate de patres,
astfel senatul rămânând superior adunărilor populare.
 Consilium - puterea reală se afla în mâinile magistraților. Consilium îi prezenta pe
senatori ca fiind sfătuitori ai magistraților. Senatul avea spre hotărâre doar acele
întrebări, care i se atribuiau de către magistratură. Cu timpul consilium publicum a
devenit un organ suprem de conducere a republicii romane, iar dreptul senatorilor
de a da sfaturi magistraturii a devenit îndatorirea lor obligatorie. Senatorii
controlau toate veniturile și cheltuielile statului.
Chiar dacă este o instituție fundamentală, pe lângă Senat mai erau două organisme
guvernamentale: magistrații - înalți demnitari ai statului, învestiți cu atribuții militare,
administrative și judiciare și comiții - sunt adunări populare în cadrul cărora cetăţeanul
roman poate vota.

22
100 de personalități: Oameni care au schimbat destinul lumii, Nr. 24 – Iulius Cezar, Editura De Agostini
Hellas, Atena 2007, p.19
23
https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/asasinarea-lui-cezar-cine-a-planuit-de-fapt-crima (accesat la
data de 05.12.2018)
24
https://ro.wikipedia.org/wiki/Senatul_roman (accesat la data de 05.12.2018)
25
Vasilescu Mihail – Istoria antică universală, suport de curs ID, Universitatea “AL.I.CUZA” Iași, Facultatea de
Istorie, p. 37
26
https://ro.wikipedia.org/wiki/Senatul_roman (accesat la data de 05.12.2018)

5
 Adunarea senatorilor nu dispune nici de putere executivă, nici de putere
legislativă. Senatul reprezintă un simplu organ consultativ care nu se reuneşte decât
atunci când e convocat de un magistrat. Totuşi consultarea sa este n ecesară şi ignorarea
acestei proceduri poate conduce la blocarea funcţionării autorităţilor. ”27
Referitor la compoziția senatului, aceasta se modifică în timp astfel28:
- Dacă inițial senatul era format doar din patricieni, ulterior intră în rândul
senatorilor și plebei bogați;
- De la 300 de senatori câți erau la începutul republicii se ajunge la 900 de senatori
la finalul republicii;
- Vârsta impusă de 46 de ani, pentru a putea fi desemnat senator devine 30 de ani, în
timpul lui Sulla;
- Începând cu anul 218 î. Hr. senatorilor li se interzice să desfășoare activități
comerciale;
- Dacă inițial senatorii erau recrutați din consuli, din anul 318 î. Hr. aceștia sunt
recrutați din cenzori.
Cu toate că aveau un rol consultativ, competențele senatului sunt multiple și anume
senatul având următoarele prerogative, în esență29:
 îi controlează pe magistraţi (care trebuie să răspundă în faţa S enatului) şi
acordă triumfurile;
 putea suspenda magistraţii din funcţie;
 aprobă legile votate de comiţii (până în 257 î.Hr.), primeşte şi î şi dă avizul
asupra proiectelor de lege înainte de a fi supuse votului comiţiilor;
 interpretează legile, adaptându-le la cazurile particulare şi, în unele cazuri,
le putea suspenda aplicarea (legibus solvere);
 votează (la propunerea unui magistrat) mobilizarea trupelor, suma totală din
impozit (tributum) pentru soldă şi repartizează comandamentele;
 numea comandanţii armatelor;
 supraveghează bunurile poporului roman al căror depozitar este. Până în
anul 167 î.Hr. decide tributum (impozitul) şi sumele ce trebuie încasate din
provincii, fixează cheltuielile.
 veghează la menţinerea cultului tradiţional şi fixează anumite cheltuieli
religioase;
 putea accepta introducerea unor noi culte la Roma;
 arbitrează probleme legate de dobândirea cetăţeniei, şi numeşte comisiile
care să judece abuzurile magistraţilor în provincii;
 propunea numirea unui dictator;
 declara senatus consultum ultimum, adică starea de urgenţă, prin care
consulii erau însărcinaţi să ia măsurile necesare pentru înlăturarea
primejdiei care ameninţa statul (caveant consules ne quid detrimenti
reipublicae capiat);
 conduce politica externă, primeşte ambasadori (luna februarie este rezervată
acestor primiri), semnează tratatele, trimite comisii alcătuite din zece
membri în inspecţie în provincii.
Toate aceste competențe ale senatului se exercitau în cadrul ședințelor senatului,
ședințe care ”se desfășurau de obicei în Curie, spațiu destinat acestei activităţi, dar se pot
desfăşura în orice loc „inaugurat” (un templu de pildă), şi în aceleaşi condiţii ca şi

27
Jean-Noël Robert – ROMA, Editura BIC ALL, Bucureşti,2002, p. 102
28
Jean-Noël Robert – ROMA, Editura BIC ALL, Bucureşti,2002, pp. 102-103
29
Vasilescu Mihail – Istoria antică universală, suport de curs ID, Universitatea “AL.I.CUZA” Iași, Facultatea de
Istorie, p. 37

6
comiţiile. Accesul publicului este interzis, chiar dacă aceste şedinţe se desfăşoară cu
uşile deschise. Ele încep printr-un sacrificiu, cu consultarea auspiciilor şi rugăciuni.
Magistratul care a convocat şedinţa prezintă apoi senatorilor proiectele de legi sau
subiectele asupra cărora le cere părerea. Este posibil să urmeze deliberări. Fiecare
senator este apoi întrebat în funcţie de ordinea ierarhică a înscrierii sale în album, şi
nimeni nu-1 poate întrerupe pe cel care vorbeşte (şi care poate continua să vorbească
toată ziua, aşa cum făcea Cato din Utica!). Se poate întâmpla ca imediat să se treacă la
vot. Părerea Senatului (sententia) este consemnată: este vorba de un senatus consultum.
Dacă subiectul supus atenţiei senatorilor face obiectul opoziţiei (intercessio) unui
magistrat, senatus consultum este clasat fără consecinţe imediate. In acest caz avem de-
a face cu un senatus auctoritas.” 30
Locul unde se ținea ședința de senat se alegea și în funcție de problemele ce
trebuiau rezolvate, așa cum a fost ales ca și loc pentru ședință, în ziua asasinării lui
Cezar templul lui Pompei, fiindcă acesta ”făcea parte dintr-un complex imens ce includea
un teatru, un parc, magazine ș.a. De 15 Martie, aici aveau loc jocuri ale gladiatorilor, fapt
folosit de Decimus drept scuză pentru a-și trimite trupa de gladiatori în apropiere de Casa
Senatului. Însă adevăratul lor scop acolo era de a servi drept forță de securitate în caz că ceva
nu mergea conform planului.”31

Senatul în rolul decorativ

Dacă în timpul republicii romane senatul conducea, în timpul imperiului roman senatul
pierde încet, încet din atribuții devenind un organism guvernamental de decor.
Pierderi din multe drepturi, privilegii și competențe s-au întâmplat și pe timpul lui
Cezar, în ultimii ani ai domniei acestuia, motiv pentru care Cezar a și fost ucis – ca senatul să-
și recapete gloria de odinioară.
Ceea ce Cezar a început – reducerea competențelor senatului, Octavian a continuat și
reușit – instaurarea unei conduceri totalitariste, inclusiv reducerea senatorilor de la 900 din
timpul lui Cezar la 600 de senatori ușor manevrabili și influențabili. Faptul că Octavian a
reușit acolo unde Cezar a dat greș constă în faptul că Octavian a instaurat treptat monarhia și
pe ocolite și nu fățiș cum a încercat Cezar, păstrând în aparență vechile instituții, motiv pentru
care Octavian a fost numit de unii istorici ca ”salvatorul republicii” iar de alții ”fondatorul
imperiului”, când de fapt Octavian a salvat republica fondând imperiul.
Imperiul roman cunoaște două etape: cea a principatului – instaurat de
Octavian și cea a dominatului – instaurat de Diocrețian.
Principatul se caracterizează , în esență, prin aceea că împăratul guvernează împreună
cu senatul. În mod formal s-au păstrat toate magistraturile republicane, dar, în fapt puterea se
concentrează în mâna împăratului care reprezintă autoritatea supremă în stat.
Augustus reduce numărul senatorilor la 600. Aceştia sunt numiţi de împărat,
aleşi din rândul foştilor magistraţi din ordinul senatorial (cei care au un cens de
minimum un milion de sesterţi). împăratul prezidează şedinţele Senatului.
Teoretic, atribuţiile Senatului sporesc 32:
 alege magistraţii (începând din anul 14 d.Hr.), dar din rândul candidaţilor
desemnaţi de împărat.
 el este cel care îl alege pe împărat.
 senatus consulta au putere de lege.
 are atribuţii juridice (curte de apel pentru procesele civile şi juriu penal în
anumite cazuri).

30
Jean-Noël Robert – ROMA, Editura BIC ALL, Bucureşti,2002, p. 103
31
https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/asasinarea-lui-cezar-cine-a-planuit-de-fapt-crima (accesat la
data de 05.12.2018)
32
Jean-Noël Robert – ROMA, Editura BIC ALL, Bucureşti,2002, p. 104

7
 În realitate, autoritatea sa scade. Senatul este un instrument în mâna împăratului.
Din el fac parte numeroşi reprezentanţi ai provinciilor, iar atunci când Diocleţian
reorganizează imperiul, ca și dominat, el nu mai este decât consiliul municipal al
Romei, senatul fiind de fapt înlocuit cu un sfat imperial format din oameni de încredere
ai împăratului, iar magistraturile republicane își pierd cu totul importanța. Organizarea
administrației imperiului se întemeiază pe principiul unei stricte ierarhii. Funcționarii
imperiali sunt împărțiți în două mari categorii. Funcțiile deținute de marii demnitari ai
statului se numeau dignitates, iar funcțiile mai puțin importante purtau numele de
officia.
În demersul său de ”distrugere” a senatului Octavian cumulat mai multe magistraturi şi
puteri în acelaşi timp. El a fost adeseori consul, întotdeauna censor şi tribun al plebei.
Ultimele două magistraturi îi permiteau principelui să înlăture din senat pe cei nedoriţi şi îl
făceau persoană sacrosanctă şi inviolabilă. Era pontifex maximus, avea cura annonae, adică
grija aprovizionării Romei, şi avea o putere care numai fusese până atunci, cura legum
morumque, adică grija legilor şi a moravurilor. Era de asemenea, princeps senatus, adică
primul dintre senatori, pater patriae şi mai ales imperator, adică şeful armatei. Această ultimă
putere era de fapt cea mai însemnată, deoarece baza puterii lui Augustus a fost armata, la care
s-a adăugat, cu timpul, tot mai mulţi cetăţeni care au fost convinşi că noul sistem politic era în
folosul lor şi al păcii. Deşi, în teorie principele era un magistrat, în realitate îi depăşea pe toţi
colegii săi pentru că avea o mai mare auctoritas. În noua sa poziţie de conducător necontestat
al statului roman, Octavianus şi-a luat titulatura de Imperator Caesar Augustus, sintagmă
care ascundea, în realitate, un regim monarhic drapat în haine republicane. Această titulatură
se va regăsi la toţi împăraţii romani33.
După Octavian cel care a dat lovitura de grație senatului a fost Diocrețian care prin ”
reformele sale au consfinţit ruptura totală cu vechiul sistem republican şi cu ficţiunea
constituţională a lui Augustus, prin proclamarea puterii absolute a împăratului. Acesta era
reprezentantul divinităţii pe pământ şi, de aceea, dispunea de toate puterile în stat, pe care le
exercita fără vreun alt control, armata şi senatul nemaiavând nici o putere politică în faţa unui
împărat de origine divină. Sistemul politic creat de Diocleţianus este denumit Dominat (de la
dominatio = stăpânire, putere absolută). Conducătorul statului este denumit “dominus et deus”
(stăpân si zeu). Acesta era puternic influenţat de monarhiile orientale, mai ales de cea
persană.”34


Imperator însemna conducător victorios al legiunilor romane.

Caesar însemna urmaș al lui Caius Iulius Caesar.

Augustus avea înțelesul de sfânt, demn de a fi venerat.
33
Vasilescu Mihail – Istoria antică universală, suport de curs ID, Universitatea “AL.I.CUZA” Iași, Facultatea de
Istorie, pp. 44-45
34
Vasilescu Mihail – Istoria antică universală, suport de curs ID, Universitatea “AL.I.CUZA” Iași, Facultatea de
Istorie, p. 46

8
 Bibliografie

1. Bingham Jane, Chandler Fiona, Chisholm Jane, Harvey Gill, Miles Lisa, Reid Struan, Taplin
Sam - Enciclopedia Lumii Antice, EDITURA AQUILA '93, Oradea 2006
2. Bordet Marcel - Istoria Romei Antice, Editura Lider, București 1998
3. Cassius Dio - Istoria Romană, Editura Științifică și Enciclopedică, București,1973, p. 9
4. Horia C. Matei – Enciclopedia antichității, Ediția a IV- a, Editura Meronia, București, 2003
5. Jean-Noël Robert – ROMA, Editura BIC ALL, Bucureşti,2002, p. 103
6. Mommsen Theodor - Istoria Romană, vol. I., Editura Științifică și Enciclopedică, București,1987
7. Mommsen Theodor - Istoria Romană, vol. II., Editura Științifică și Enciclopedică, București,1988
8. Mommsen Theodor - Istoria Romană, vol. III., Editura Științifică și Enciclopedică, București,1988,
9. Roberts C. Paul (coord.) – roma antică, Editura Litera Internațional, București 2008
10. Vasilescu Mihail – Istoria antică universală, suport de curs ID, Universitatea “AL.I.CUZA” Iași,
Facultatea de Istorie, p. 34
11. ***** 100 de personalități: Oameni care au schimbat destinul lumii, Nr. 24 – Iulius Cezar, Editura De
Agostini Hellas, Atena 2007
12. ***** https://cyd.ro
13. ***** https://www.descopera.ro
14. ***** https://dreptmd.wordpress.com
15. ***** https://www.edusoft.ro
16. ***** https://www.historia.ro
17. ***** http://www.istorie-pe-scurt.ro
18. ***** https://ro.wikipedia.org