Sunteți pe pagina 1din 1

„Profesorul ideal e acel care poate comunica cu elevii, care poate fi sever când trebuie, dar și glumeț și

blând. Un profesor ideal este cel care e, în primul rând, om, acel care îți cultivă dragostea de a învăța și
respectul, dar nu frica față de el. Ador lecțiile la care este mai interesant să ascult profesorul decât să joc
la telefon, la care nu socot minutele până la sunetul clopoțelului și la care stau mereu cu mâna ridicată.
Un profesor cu adevărat bun este acel care cu iscusință și dăruire mă captează și de la care pot învăța
multe pentru că vreau, nu pentru că trebuie.”

„După mine, profesorul ideal reprezintă un exemplu demn de urmat, prin a cărei influență tindem spre
perseverență și desăvârșire. Bunăvoința, răbdarea și optimismul sunt calități care nu ar trebui să
lipsească, acestea fiind cheia spre sufletul multor elevi ai săi. La fel, profesorul ar trebui să emane
căldură, în așa fel se va crea o atmosferă plăcută în clasă.”

„După opinia mea, profesorul ideal este acea persoană care știe cum să combine frumosul cu utilul, cea
care încurajează și inspiră. Desigur, exigența este importantă, însă este necesar un echilibru între
aceasta din urmă și o bună dispoziție permanentă.

“Arta este o oglinda magica pentru a transforma visele invizibile in imagini vizibile. Pentru a ne vedea
chipul folosim o oglinda, operele de arta le folosim pentru a ne vedea sufletul.” (George Bernard Shaw)