Sunteți pe pagina 1din 5

La sfârșitul secolului al XV-lea, lumea era mică.

Oamenii știau că există undeva, în Orient, o Chină (Marco


Polo scrisese despre ea), si o Indie , dar nu se știa exact cât de mare este lumea. A venit apoi epoca marilor
descoperiri geografice: navigatori pricepuți au mers până la marginea lumii si astfel Pământul s-a făcut
rotund și mare. Oamenii care n-au putut sta locului și și-au petrecut viața mereu pe drum, în căutarea unor
locuri îndepărtate au fost:

Marco Polo ( 1254-1324)

Faimos pentru:călătoriile în Asia și explorarea Chinei și a Mongoliei

Primul mare explorator european, venețianul Marco Polo este cunoscut pentru călătoriile sale în Asia și
China. El a lasat jurnalul expedițiilor sale (Călătoriile lui Marco Polo), care au făcut cunoscute civilizațiile
orientale. Marrco Polo a petrecut 17 ani din viață explorând Mongolia și China.

Cristofor Columb (1451-1506)


Faimos pentru: descoperirea Americii

Italian prin naștere, exploratorul Cristofor Columb a navigat sub steagul spaniol. Astfel, descoperirea lui –
cea care avea să schimbe definitiv istoria lumii – a fost atribuită regatului Spaniei. Însărcinat cu
descoperirea unei rute către India , Columb a pornit pe Atlantic spre vest:credea că, înconjurând globul,
trebuie să ajungă în India. A descoperit însă un continent nou, o Lume Nouă, pe care a explorat-o pe
parcursul mai multor expediții. Descoperirea sa a stat la baza colonizării noului continent, fenomen care a
schimbat atât istoria Americilor. 4.Fernando Magellan (c. 1480-1521)
Faimos pentru:prima navigare în jurul lumii

Numele navigatorului portughez Fernando Magellan a rămas asociat primei călătorii în jurul globului, deși
în realitate exploratorul nu și-a terminat niciodată călătoria. Portughezul, angajat în serviciul Coroanei
Spaniei, a încercat prima circumnavigație în jurul lumii căutând o rută de traversare din Oceanul Atlantic în
Pacific:a descoperit atunci strâmtoarea din extremitatea sudică a Americii de Sud care astăzi îi poartă
numele. Magellan nu a apucat însă să-și termine expediția:el a fost ucis într-o bătălie în insulele Filipine,
dar parte din echipajul său a reușit să se întoarcă acasă, stabilind astfel o premieră în istoria explorărilor
geografice.

5.Hernan Cortes (1485-1547)

Faimos pentru:cucerirea Imperiului Aztec

Spaniolul Hernan Cortes, poate cel mai cunoscut dintre conchistadorii secolului XVI, a cucerit și colonizat
teritorii importante din America centrală și de Sud, dintre care cele mai importante au fost teritoriile
mexicane.
6.Amerigo Vespucci (1454-1512)

Faimos pentru:a dat numele continentelor americane

Cristofor Columb a fost cel care a descoperit America, dar numele continentelor de dincolo de Atlantic a
fost inspirat de alt explorator:italianul Americo Vespucci. Cartograf și navigator, numele lui Vespucci este
legat mai degrabă de explorarea Americii de Sud:el a fost cel care a descoperit Brazilia. De asemenea, el
este cel care a demonstrat că teritoriile descoperite de Columb făceau parte dintr-un continent nou.

7.Francisco Pizarro (c. 1471/1476-1541)

Faimos pentru:cucerirea Imperiului Incaș

Conchistadorul Francisco Pizzaro a condus cea mai importantă expediție spaniolă în America de Sud:cea
care s-a încheiat cu prăbușirea Imperiului Incaș. Atras de mirajul bogățiilor din Lumea Nouă, Pizarro a
plecat în căutarea legendarului El Dorado. Nu l-a găsit;a descoperit însă sursa bogățiilor incașilor –
nenumăratele mine de aur și argint care, de atunci înainte, vor alimenta bogăția Spaniei.
8.James Cook (1728-1779)

Faimos pentru:descoperirea Insulelor Hawaii și explorarea Australiei

Căpitanul englez James Cook a fost cel mai mare explorator al secolului al XVIII-lea. A făcut o călătorie în
jurul lumii dinspre Oceanul Atlantic către Pacific, descoperind pe drum Insulele Hawaii. A fost, de
asemenea, printre primii europeni ajunși în Australia și Noua Zeelandă.

9.John Cabot (c. 1450-1499)

Faimos pentru:explorarea Americii de Nord

Pe numele său adevărat Zuan Chabotto, exploratorul italian John Cabot s-a angajat în serviciul Regelui
Henric al VII-lea și a jucat un rol important în descoperirea și colonizarea Americilor. În 1497 a descoperit
unele teritorii ale continentului nord-american, mai exact zona canadiană cunoscută azi drept
Newfoundland.

10.Francis Drake (c. 1540-1596)

Faimos pentru:a doua navigare în jurul lumii, după Magellan

Apropiat al Reginei Elisabeta I a Angliei, englezul Francis Drake s-a remarcat în lupta împotriva Armadei
spaniole în 1588, dar înainte de asta a fost un mare explorator. Între 1577 și 1580 a reușit a doua
circumnavigație din istorie, după cea a lui Magellan.

S-ar putea să vă placă și