PROIECT REALIZAT DE:

HAROSA EMANUELA
ȘUCEA IONUȚ
PROFESOR:
GHERMAN LUCIA
Seismologia este o ramură a geolgiei care se ocupă cu studiul
științific al cutremurelor, create atât de surse naturale (mișcarea
plăcilor tectonice, erupțiile vulcanice) cât și de surse artificiale
(explozii subterane), și al propagării undelor prin scoarța terestră.

Energia eliberată brusc de un focar în momentul producerii unui

dezechilibru tectonic se propagă în toate direcțiile sub forma unor
unde elastice, denumite unde seismice.
 Cauzele producerii cutremurelor pot fi de două feluri:
1. Naturale:
• deplasarea plăcilor tectonice
• erupții vulcanice
• impactul cu meteoriți
2. Antropice ( non-seismice)
• mijloacele de transport(produc minicutremure)
• explozii subterane antropice (de exemplu un test nuclear subteran)
• edificii care se surpă (mine abandonate de exemplu)

Anual se înregistrează circa 500.000 de mișcări seismice, însă doar 0,2%

din ele pot provoca pagube.
Urmări ale mișcărilor seismice: energia eliberată declanșează avalanșe și
valuri seismice, produce modificări ale mediului natural și antropic în
funcție de intensitatea și de modul de propagare a undelor, cu pierderi
umane și economice.
• Ele se propagă în interiorul globului pământesc. Viteza lor de propagare
depinde de materialul pe care acestea îl traversează, și, de o cauza
generală, aceasta din urmă crește odată cu profunzimea, căci materia
traversată devine mai densă.
• Distingem:

• sau de dilataţie(numite şi unde primare şi notate P).

• Sunt cele mai rapide unde seismice, ele ajungând primele (prima vibraţie
simţită în timpul seismelor). Ele se propagă cu o viteză de aproximativ 1.6
până la 8 km/s, depinzand de materialul prin care se deplasează. Particulede
materiale oscilează pe direcţia propagării undei.
• Undele P se pot propaga prin roci şi lichide. Ele comprimă şi întind în mod
succesiv materialul străbătut pe direcţia lor de propagare (într-un mod
similar celui în care sunetul se propagă prin aer).
• Amplitudinea acestor unde este direct proporţională cu magnitudinea
(energia cutremurului). Unda P nu este periculoasă pentru clădiri, deoarece
conţine doar aproximativ 20% din energia totală a cutremurului
• sau de forfecare(numite unde secundare şi notate S)
• Sunt mai lente ca undele P şi sunt al doilea tip de undă/vibraţie
resimţită în timpul seismului.
• Ele deplasează în afară particule de rocă, împingându-
le perpendicular pe calea undelor. Astfel rezultă prima perioadă de
ondulare asociată cutremurelor. Undele S se pot propaga doar prin
mediu solid (tip rocă), nu şi prin mediu lichid.Întrucât direcţia de
propagare devine aproape verticală în vecinătatea suprafeţei libere a
terenului, undele S(transversale) produc cele mai importante efecte
inerţiale asupra construcţiilor. Sunt periculoase, deoarece transportă
aproximativ 80% din energia totală a cutremurului şi determină
distrugeri proporţionale cu magnitudinea cutremuruluişi cu durata de
oscilatie.
• Se deplasează la suprafaţa pământului. Uneori denumite
unde lungi sau mai simplu, unde L, undele superficiale suntresponsa
bile pentru cele mai multe pagube asociate cutremurelor, deoarece
cauzează cele mai intense vibraţii. Acestea se propagă din undele
interioare care ajung la suprafaţă.
• Undele superficiale sunt asemănătoare valurilor apărute într-o
suprafaţă de apă – ele mişcă suprafaţa pământului în sus şi în jos.
Acest fapt cauzează de obicei cele mai mari pagube, deoarece
mişcarea undei zguduie temeliile edificiilor create de om.
• Ele se clasifică în:
• denumite astfel dupa englezul John William Strutt, Lord Rayleigh, care a intuit
matematic existenţa acetui tip de unde in 1885
• Sunt unde care mişcă pământul şi în sus şi în jos şi înainte şi înapoi în sensul de
propagare,asemănător mişcării valurilor. Ele sunt resimţite puternic în timpul seismului.

• denumite astfel după matematicianul englez A.E.H.Love, care a creat modelul lor
matematic în 1911.
• Ele sunt cele mai rapide unde de suprafaţă şi mişcă pământul stânga-dreapta faţă de
direcţia de propagare, producând doar o mişcare orizontală, care cauzează numeroase
pagube fundaţiei unui edificiu care nu este o construcţie paraseismică.
• Acestea se propagă cu aprox. 4 km/s. Deşi au provocat numeroase distrugeri, undele
seismice au oferit preţioase informaţii despre structura internă a Pământului.
• Doar o mică parte din energia degajată în focarul unui cutremur se transmite sub formă
de oscilaţii seismice, restul consumându-se în alte procese fizice care au loc în zona
focarului.Determinarea precisă a acestei cantităţi este dificilă din acest motiv, utilizându-
se metode prin care se încearcă să se facă o comparaţie între diferite cutremure
• Pe baza observaţiilor cu privire la distrugerile provocate de cutremure
clădirilor şi modificările aduse reliefului regiunii afectate, numite efecte
macroseismice, se poate defini o scară de intensităţi
macroseismice, asociindu-se un număr(grad) diferitelor efecte
distructive ale cutremurului. Putem aminti astfel:
• Scala Richter, care exprimă logaritmic energia eliberată la o
anumitădistanţă epicentrală, este o scală logaritmică ce se exprimă în
numere zecimalecuprinse între 1-9
• Creşterea magnitudinii cu o unitate corespunde creşterii amplitudinii
maxime a undei de zece ori. Energia seismică ce se degajă în
focar diferă de amplitudinea seismului de la suprafaţa Pământului.
• Scala Mercalli, modificată (cu 12 grade) care descrie intensitatea
cutremurului prin observarea efectelor sale în epicentru.
• Scala Rossi-Farel (cu 10 grade): în toate cazurile cutremurele de
gradul 1 sunt cele mai slabe, iar cele de gradul 10 sunt cele mai
puternice.
• La ora actuală, în majoritatea ţărilor se utilizează o scară de 12
grade, caracterizarea gradelor de intensitate macroseismică fiind
preponderent realizată pe baza unor înregistrări instrumentale privind
deplasarea, viteza sau acceleraţia maximă,aceşti factori fiind mai mult
obiectivi.
• Denumirea de scară Mercalli este deci improprie deşi este frecvent
folosită.În comunicateleoficiale intensitatea macroseismicp, indicată
conform acesteiscări, se anunţă pentru un anumit loc de observare,
valorile fiind în general diferite de la o localitate la alta. Intensitatea
macroseismică este accea care se ia în considerare lazonarea
seismică şi la elaborarea normelor pentru protecţie antiseismică a
construcţiilor.
• Utilizând pentru estimare exclusiv înregistrări instrumentale obiective se
poatedefini magnitudinea sau, cum este numită uzual, intensitatea
Richter.
• Se defineşte astfel încât utilizând înregistrarea oricărei staţii seismice de
pe glob, valoarea rezultată să fie aceeaşi.
• Magnitudinea dă măsura energiei undelor seismice care provin din
focar.
• Noţiunea şi metoda de estimare a fost pusă la punct de C.F.
Richter(1923), care a utilizat datele instrumentale provenite de la un
grup de staţii seismice cu diferite amplasamente şicare caracterizează o
serie de seisme produse în California pe durata lunii ianuarie anului
1923.
• Creşterea magnitudinii cu o unitate corespunde creşterii amplitudinii
undei
de 10 ori. Din punct de vedere matematic, scara magnitudinilor nu are
o limităsuperioară, însă practic limita ei superioară e determinată
de rezistenţa rocilor. Cele mai puternice cutremure care s-au produs
în epoca măsurărilor instrumentale sunt cele de pecontinentul
american: cutremurul din Chile, 1960 (M = 9,5) și din Alaska, 1964(M =
9,2).
• Energia seismică ce se degajă în focarul cutremurului diferă de energia
seismului de la suprafaţa Pământului. Spre deosebire de magnitudine,
intensitatea seismului, exprimată şi ea în grade, are la bază gradul de
acţiune a oscilaţiilor subterane asupradiferitelor construcţii şi obiecte, asupra
oamenilor. De fapt, pentru oameni pericolul îlreprezintă nu oscilaţiile
seismice, ci urmările acestora: avarierea clădirilor, gazoductelor şi liniilor
electrice, deformarea suprafeţei terestre, alunecările de teren etc.
• Aproximativ 80% din totalul cutremurelor se produc de-a lungul Cercului de Foc
al Pacificului, bordură care delimitează Pacificul, iar aici se află nu mai puţin de
452 de vulcani, aproximativ 75% din totalul vulcanilor activi şi adormiţi de pe
Terra. Evenimentele naturale pentru erupţiile sau impactul meteoriţilor pot
provoca seisme, dar majoritatea au loc din cauza mişcărilor plăcilor continentale.
• În fiecare an se produc aproximativ 1,3 milioane de seisme, majoritatea cu o
magnitudine de 2,9 sau mai mică.
• Cutremurele pot trezi vulcanii, aşa cum s-a întâmplat în cazul Muntelui Sf. Elena
din SUA în 1980, sau în cazul Muntelui italian Etna, care a erupt brusc în 2002.
• Seismele care se produc într-o parte a Terrei pot zgudui cealaltă parte a
planetei. Cercetătorii care au studiat cutremurul din 2004, cel care a generat
tsunamiuri în Oceanul Indian, au descoperit că seismul a slăbit cel puţin o
porţiune din falia San Andreas din California. Cutremurul din 1960 din Chile a
generat trepidaţii timp de mai multe zile pe întreaga suprafaţă a Pământului.
• Un seism poate elibera de sute de ori mai multă energie decât o bombă
nucleară, precum cea care a lovit Hiroshima, în Japonia, în 1945.