2018

Sarcinile administratiei publice

STAN RADU IASON, ROSCAN COSMIN STEFAN
 I. Noutiune
Sarcinile administratiei publice definesc obiectivele pe care statul, respectiv autoritatile
statului, trebuie sa le realizeze in cadrul activitatii executive pe care o desfasoara. Aceste
obiective sunt determinate de necesitatea satisfacerii nevoilor sociale reale. Sarcina specifica
privind dezvoltarea constructiilor de locuinte dintr-o unitate administrativ-teritoriala are ca
obiectiv satisfacerea nevoilor locative ale cetatenilor din acea unitate.
În accepţiunea lui Alexandru Negoiţă, noţiunea de sarcini ale sistemului administraţiei
publice” este definită ca „îndatoriri ce revin sistemului administraţiei publice privind
înfăptuirea valorilor politice şi transpunerea lor în realitate în cadrul sistemului
global. Sarcinile sistemului administraţiei, continuă acelaşi autor, sunt îndatoriri faţă
de societatea globală pe care trebuie să o slujească satisfăcându-i trebuinţele în
ansamblu şi la nivelul indivizilor care o compun, din punct de vedere al interesului
general”.

II. Clasificarea sarcinilor administratiei:

a) Dupa natura lor distingem:

1. sarcini de conducere (organizare, indrumare si control), care se realizeaza prin actiuni

de organizare a executarii si executarea in concret a legii, si consta in emiterea de acte normative
sau norme, instructiuni, avize etc., in diverse domenii de interes national sau local.

2. sarcini privind prestarea serviciilor publice care vizeaza satisfacerea unor nevoi
sociale

concrete ale unei colectivitati sau ale membrilor ei, realizate pe cale aplicativa, concreta,
individuala, fie prin acte juridice (de pilda, organizarea de servicii publice, eliberarea de
autorizatii necesare efectuarii diverselor activitati private, incheierea de contracte), ori fapte
juridice materiale sau operatiuni administrative (de pilda, recensamantul populatiei, vaccinarea
acesteia, scolarizarea obligatorie prin invatamantul general) etc.

b) Dupa sfera de cuprindere distingem:

1.Sarcini cu caracter general se grupeaza, la randul lor, in sarcini de conceptie si sarcini de

directie.

* Sarcinile de conceptie vizeaza obiectivele cu caracter general de politica administrativa

incluzand sarcini de informare, de prevedere, de planificare si de organizare.

- Sarcinile de informare vizeaza cunoasterea nevoilor sociale reale care impun o

anumita conduita executiva constituind baza informationala a viitoarelor decizii
administrative. Informarea se realizeaza prin intermediul serviciilor de specialitate ale
unei autoritati (de informare, de studii, de sinteza etc.) si se intemeiaza pe diverse surse
cum sunt solicitarile adresate executivului in scris sau oral (cereri, reclamatii
 sesizari, propuneri etc.), pe semnalarile din presa scrisa si audio-vizuala, pe
constatarile oficiale concretizate in rapoarte si referate, pe comunicarile altor autoritati,
anchete sociologice etc.

- Sarcinile de prevedere sau de prognoza vizeaza anticiparea evolutiei nevoilor

sociale carora administratia va trebui sa le faca fata in viitor, cum ar fi, de pilda, evolutia
demografica, gradul de ocupare al populatiei, fluctuatia fortei de munca, fenomenul
navetismului si migratiei demografice, constructia de locuinte etc.

- Sarcinile de planificare se refera la alocarea mijloacelor materiale si financiare,

precum si a resurselor umane necesare realizarii in acord cu sarcinile de prevedere.
Ele tind sa concretizeze solutii in vederea realizarii obiectivelor.

- Sarcinile organizatorice releva rolul ordonator al administratiei, fiind numeroase si

variante, vizand atat realizarea cadrului institutional, cat si de actiune, pentru
infaptuirea sarcinilor ei specifice (de exemplu, institutionalizarea minorilor
abandonati).

b) Sarcinile de directie ale administratiei pun in evidenta actiunea directoare sau

actiunea de orientare a acesteia asiguradu-se unitatea de comanda si de actiune
executiva la cele mai diferite nivele si structuri administrative, inclusiv realizarea
controlului utilizarii mijloacelor si al executarii dispozitiilor.

* Sarcinile specifice sau tehnice ale administratiei vizeaza obiective concrete, precis
determinate, la nivelul fiecarei autoritati, iar dupa continutul lor constau in sarcini economice,
educative si de instruire, de aparare, de reprezentare, iar dupa aria de cuprindere sunt
nationale si locale.

-Constituie sarcini specifice de nivel national, de pilda sarcinile de reprezentare a

statului in exterior prin autoritati ale administratiei publice de specialitate cum
este Ministerul Afacerilor Externe, sau sarcini privind apararea nationala prin Ministerul
Apararii Nationale.

-Sarcinile de gestiune la nivel national sau local sunt realizate prin intermediul institutiilor
publice (invatamant, sanatate, cultura), al regiilor autonome (transportul feroviar,
telecomunicatiile, distributia energiei electrice, termice, gazului metan) sau a societatilor
comerciale cu capital privat sau mixt (alimentarea cu apa, transportul public de
calatori, salubritatea etc).
 III. Criteriile necesare îndeplinirii eficiente a sarcinilor
administrației publice

1. Criteriul activității paralele (al dublei funcții)

Are drept scop desființarea unor structuri inutile și costisitoare.

În genere este vorba despre 2 organisme, 2 structuri (fie organe, fie autorități publice) care
urmăresc realizarea acelorași sarcini sau unor sarcini foarte apropiate, dar nuanțate.

2. Criteriul simplificării

Privește înlăturarea și combaterea supraaglomerării din structura și activitatea

administrației publice.

Sarcinile organizatorice trebuie să corespundă unor situații concrete din administrația

publică având rol de regularizare prin reducerea numarului de componente integrate structurii
administrației publice central și locale, în speță, al întregului sistem al organelor și autorităților
administrative, astfel încât să se obțină o mai mare suplețe și flexibilitate a administrației.

3. Criteriul raționalizării

Reprezintă fundamentarea structurii și activitaților autorităților administrației publice în

atingerea scopurilor prescrise pe baza mijloacelor științifice rațional.

Metodele pe care administrația le va folosi vor avea ca efecte, în contextul raționalității

alegerilor făcute, creșterea operativității autorității administrative, sporirea eficienței
conducerii și a executării sarcinilor, utilizarea judicioasă a funcționarilor publici, toate acestea
subsumate nevoii de a obtine cel mai bun raport între costuri și obiectiv.

4. Criteriul randamentului

Vizează realizarea promptă a sarcinilor administrative utilizând mijloacele raționale.

În mod concret, intervalul de timp afectat derulării mecanismelor și a procedurilor

administrative proprii soluționării dosarelor, a cererilor cetățenilor ori a indeplinirii misiunilor
încredințate influențeaza direct gradul de satisfacere a intereselor generale asigurând sau nu
satisfacția beneficiarilor sarcinilor administrației publice.

5. Criteriul utilității și valorii sociale

Eficiența administrației nu trebuie să reprezinte un scop în sine, practic fundamentarea

acțiunii administrației trebuie să fie justificată în mod primordial de utilitatea pe care
autoritățile administrației publice o au în societate în considerarea valorii sociale pe care o
asigură implicit.

IV. Adaptarea administrației publice cu sarcinile atribuite

Pentru a se adapta și, implicit, pentru a răspunde cât mai eficient nevoilor actualului
context socio-economic în care se află România, administrația publică trebuie să își
concentreze esența misiunii sale clasice, de punere în aplicare a legii și de furnizare de servicii
publice, spre o abordare modernă și inovatoare, axată pe facilitarea dezvoltării socio-
economice a țării, prin intermediul unor servicii publice, investiții și reglementări de calitate.

În acest sens sunt necesare procese decizionale coerente, resurse umane competente și
bine gestionate, un management eficient și transparent al cheltuielilor publice, o structură
instituțional-administrativă adecvată, proceduri de funcționare clare, simple și predictibile,
precum și o atitudine și cultură organizațională centrate pe promovarea interesului public.

O astfel de administrație trebuie să fie capabilă să utilizeze cât mai eficient resursele
disponibile pentru a atinge rezultatele scontate, să se adapteze, să anticipeze și să răspundă
prompt nevoilor din ce în ce mai diversificate ale societății, să fie accesibilă beneficiarilor și
responsabilă în fața acestora. Doar o astfel de administrație va fi credibilă și capabilă să
implementeze politici publice în interesul cetățenilor.

În perioada actuală, sarcinile administraţiei statului au sporit continuu, fapt care se

explică prin complexitatea vieţii sociale şi cerinţele din ce în ce mai mari ale oamenilor.

Pe lângă volumul ridicat al prestaţiilor, cerinţa unei calităţi sporite a acestora, a impus

necesitatea reorganizării modului de repartizare a sarcinilor şi folosirea unor mijloace

moderne de acţiune. Este de dorit ca administraţia să fie în aşa fel organizată, încât să poată
îndeplini orice sarcini, fără să se recurgă la transformarea structurii sale. În principiu, nu se
recomandă o modificare a structurii administrative, decât dacă cerinţele sociale o impun. De
cele mai

multe ori, este suficient să se procedeze la o mai raţională repartiţie a noilor sarcini primite

între instituţiile administrative existente. Complexitatea sarcinilor administraţiei determină

diversitatea soluţiilor de îndeplinire

a lor. O distincţie aparte se poate face între sarcinile permanente care se întâlnesc în mod

continuu într-o instituţie publică şi cele temporare, care apar în anumite împrejurări sau au un

caracter sezonier. Adaptarea administraţiei la sarcinile sale înseamnă un efort continuu de

organizare interioară, raţională şi eficientă a acesteia, precum şi o acţiune de coordonare a

activităţilor desfăşurate de către instituţiile publice. Analiza sarcinilor administraţiei pune în

evidenţă multiplicarea, caracterul eterogen al acestora şi strânsa lor interdependenţă. Atunci
când analiza unei anumite sarcini devine necesară, această sarcină urmează a fi descompusă în
mai multe diviziuni, care, la rândul lor, pot fi subdivizate în activităţi elementare.

Bibliografie:
Manda,C.C., (2012), Elemente de știința administrației publice.

Manda, C.C., Suport de curs, Știința administrației publice.

Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației publice, (2014), Strategia pentru

consolidarea administrației publice, p. 4

Alexandru, I., (2003), Administrație publică, pp. 34-39

Constitutia Romaniei, art.1, alin.3