Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
STUDIU DE FUNDAMENTARE
STUDIU MORFOLOGIC ŞI ISTORIC
FIŞA PROIECTULUI
Denumirea proiectului:
REACTUALIZARE P.U.G. MUNICIPIUL ODORHEIU SECUIESC,
JUD. HARGHITA
Beneficiar:
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ODORHEIU SECUIESC
Piaţa Primăriei nr. 5, Odorheiu Secuiesc
Proiectant general:
SC EXPERIMENT PROIECT SRL – CLUJ-NAPOCA
Calea Mănăştur nr. 89 / 6, Cluj-Napoca
Asociat:
SC HACROW ROMANIA SRL – BUCUREŞTI
Str. Carol Davila , nr. 85, Sector 5, Bucureşti
Contract nr.:
22252 / 08.12.2009
Proiect nr.:
01 / 2010
STUDIU DE FUNDAMENTARE
STUDIU MORFOLOGIC ŞI ISTORIC
Proiectant general:
SC EXPERIMENT PROIECT SRL
Asociat:
SC HALCROW ROMANIA SRL
Perioada elaborării:
2009 – 2013
Solicitări ale temei-program:
- delimitarea siturilor urbane protejate şi a monumentelor istorice
- evidenţierea aspectelor privind evoluţia istorică a localităţii
- recomandarea arealelor pentru care se vor elabora măsuri specifice de
protecţie, renovare, restaurare
- furnizarea parametrilor urbanistici pentru protejarea fondului construit
valoros
- recomandări de lărgire a fondului construit protejat
Date statistice furnizate de:
- Primăria Municipiului Odorheiu Secuiesc;
- Consiliul Judeţean Harghita;
Ediţii anterioare ale PUG:
- PUG şi RLU municipiu Odorheiu Secuiesc, elaborat de SC KONTUR SRL,
aprobat cu HCL nr. 85 / 29 decembrie 1999;
- Studiu de delimitare a siturilor protejate, elaborat de SC KONTUR SRL,
autor arh. G Keresztes
Suportul topografic al PUG:
- Hărţi – ridicări topografice, sc. 1:5.000, sursa Primăria Odorheiu Secuiesc
şi SC Geotop SRL;
Date generale
Cod SIRUTA: 83133
Amplasarea: România, Regiunea de dezvoltare Centru, jud. Harghita, în partea
de sud-est a depresiunii Transilvaniei, în partea superioară a cursului Târnava
Mare;
Coordonate: 46° 18′ 41″ N, 25° 17′ 59″ E
Altitudinea: 475 - 530 m
Suprafaţa teritoriului administrativ: 4779 ha
Suprafaţa teritoriului intravilan (2008): 1103,5 ha
Populaţia totală stabilă (01. 07. 2008): 36274 locuitori
Număr localităţi componente: 1
CUPRINS:
Forma actuală a municipiului este dobândită în timp prin anexarea a trei sate la
nucleul oraşului iniţial, urmată de alipirea treptată a altor trei sate. Dezvoltarea
Odorheiului Secuiesc a fost favorizată, în timp de aşezarea sa geografică. Oraş de
tranzit, el a fost poziţionat pe ruta comercială de la marginea estică a Bazinului
Transilvaniei şi pe drumul sării, fapt evidenţiat şi prin persistenţa traseelor
principalelor axe de penetraţie în oraş. Aceste situaţii au favorizat şi evoluţia de la
târguşor la oraş „cu consiliu bine organizat” care a devenit treptat unul dintre cele mai
importante centre din Secuime.
Numele oraşului apare pentru prima oară în 1333, sub forma Udvarhel, în registrele
papale. Rolul conducător al aşezării este confirmat de documentele din sec. XIV-XVI.
Se menţionează că deja, în 1357, aici se ţine adunarea naţională a secuilor şi se
trece în revistă forţa armată a acestora: „lustra”. Funcţia de „scaun mamă” – Capitalis
Sedes Regni Udwarhelszek este confirmată prin faptul că aici are sediul şi curtea de
apel a teritoriilor locuite de secui. Numele de „Udvarhely” (Odorhei) apare pentru
prima dată în sentinţa semnată de Iancu de Hunedoara într-un proces. În anul 1485
oraşul apare deja ca „oppidum”, iar în 1493, din porunca voievodului Transilvaniei
Ştefan Bathory, o fostă mănăstire dominicană este transformată în cetate, simbol al
puterii centrale pentru a cărei distrugere secuii au depus eforturi continue. În 1505
aici s-a redactat Constituţia Secuilor. Rolul „oraşului mamă” a fost exercitat prin
ţinerea „adunărilor naţionale secuieşti”, de regulă într-una din localităţile scaunului
Odorhei (1492, 1505, 1513, 1514, 1515, 1516, 1519). Secuii s-au răsculat în
repetate rânduri între 1519-1521, mişcările lor culminând cu răscoala din 1562. După
înfrângerea acestei răscoale de către principele Ioan Sigismund a fost construită
cetatea „Székely Támadt” („Secuiul a atacat”).
În 1571, oraşul s-a mărit prin alipirea localităţii Gyárosfalva (1571), iar apoi, în 1577
a satului Szent Imre (mai târziu, în 1620 se adaugă Cibrefalva, la sfârşitul sec. XIX,
Szombatfalva, iar în 1957, Bethlenfalva – Beclean şi Kadicsfalva – Cadiseni). S-a
înglobat astfel, de la început, cel mai vechi monument existent din sec. XIII, aflat la
marginea sudică a localităţii (pe partea dreaptă a şoselei către Cristuru Secuiesc):
Capela lui Isus. Cu plan cvadrilob, capela se poate asimila unor modele din Europa
apuseană: Germania, Moravia, Cehia sau Polonia. Vătăşianu, Ents, Greceanu
datează capela ca aparţinând sec. XIII, luând în considerare similitudinile cu tipul din
Germania de sud. Ulterior s-a emis şi ipoteza datării ei în sec. XVI, după moneda de
argint bătută în 1561 în monetăria lui Ferdinand I. În 1593 se înfiinţează de către
La sfârşitul sec. XVI pătrund şi în aceste ţinuturi relaţiile feudale. Ţăranii liberi pierd
pământurile şi sunt nevoiţi să lucreze pe pământurile nobililor. Se începe, în acest fel,
un proces de iobăgire a secuilor. Ei s-au răsculat împotriva acestei situaţii în anii
1595-1596. P.romisiunile lui Sigismund Bathory din 1595 nu au fost respectate.
Drepturile de ţărani liberi au fost redate abia de Mihai Viteazul care a permis în 1599
şi dărâmarea cetăţii din Odorhei, considerată simbol al puterii princiare în centrul
secuimii privilegiate. Nu peste mult timp ei vor fi nevoiţi să o reconstruiască.
Potenţialul economic al aşezării din această perioadă se poate deduce din datele
conscripţiei din 1567 în care Odorheiu Secuiesc apare cu 54 de „porţi”. Populaţia era
în continuă creştere. La recensământul din 1614, oraşul se afla pe locul doi din
teritoriile locuite de secui cu 174 de familii (cca. 750 locuitori), iar în 1627 avea 196
de familii (cca. 950 locuitori). În 1662 oraşul a fost asediat şi ars de turci.
Sfârşitul sec. XVI marchează apariţia primelor bresle. În 1572 apare breasla olarilor,
mai târziu cea a cizmarilor (1577), a tăbăcarilor (1597), a croitorilor (1606), a
lăcătuşilor (1613), a măcelarilor (1630), a comercianţilor (1683), etc. Evoluţia
meşteşugurilor induce şi sporul numeric al populaţiei oraşului, mai ales al „păturii
civice”, oglindit în datele conscripţiei din 1614.
Alte documente de epocă permit reconstituirea unei părţi din străzile localităţii din
sec. XVI. Este vorba despre Piaţa (Piac), Bâta (Botos), Cismarilor (Varga), Sf. Imre
(Szent Imre), Dorobanţi (Darabont), Cetăţii (Vár), Salcia – str. Rozei de azi (Füz),
Morii (Malom). Traseele acestor străzi şi pieţe există şi astăzi: Pata-Piaţa Libertăţii,
Bata -Kosuth Lajos, Szent Imre -Sf. Imre, Bethlen- Dorobanţi, Cetăţii-Cetăţii.
La începutul secolului XVIII evoluţia este încetinită de un lung şir de războaie, dar
mai ales de epidemiile de ciumă (1708-1712, 1717-1720). La recensământul din
1721-1722, localitatea apare ca având gospodării cu cca. 1800 locuitori.
Din punct de vedere al edificării, remarcăm distrugerea cetăţii în 1711, după pacea
de la Satu Mare. Există şi o cunoscută reprezentare din epocă (1734) de Haas. La
începutul sec XVIII au fost construite o serie de clădiri reprezentative pentru
localitate. Dintre acestea, bisericile există şi în prezent şi dau localităţii
reprezentativitate. Ordinul franciscanilor care funcţiona în mânăstirea din cetate
primeşte prin donaţie o parcelă la capătul pieţei, pe care construieşte, mai întâi din
lemn, apoi între 1730-1779 o biserică barocă cu mănăstire. Clădirea colegiului
reformat s-a construit între anii 1735-1751 ca o clădire din piatră şi lemn care, a
ajuns, din păcate, în scurt timp, într-o stare de uzură avansată, fiind înlocuită în anii
1771-1772 cu o altă clădire construită după proiectele lui Schmidt Pál, la iniţiativa
colegiului reformat Baczkamadarasi Kis Gergely, iniţialele fiind inscripţionate,
împreună cu anul construirii, pe acoperişul acesteia. Ea a mai fost modificată în
1886-1887.
În 1773 se construieşte sediul scaunului Odorhei (pe locul actualei primării, dar
dispărut ulterior), apoi clădirea veche, ulterior demolată a gimnaziului romano-catolic
şi biserica reformată (1781). Nu în ultimul rând se construieşte, între 1787-1793,
biserica romano-catolică, pe dealul Sf. Nicolae, pe care exista, după cum s-a
menţionat o biserică parohială din sec. XIII. În locul acesteia se construise în evul
mediu o altă clădire folosită din 1612 de către reformaţi şi preluată, din 1651 de către
iezuiţi. Cu ocazia invaziilor turceşti din 1661 aceasta fusese distrusă. Ea s-a reclădit,
supravieţuind până în 1787 când s-a demolat pentru eliberarea locului ocupat de
actuala clădire. Proiectarea acesteia a fost urmată de începerea execuţiei de către
Schmidt Pál şi continuată de către Türk Antal. Construcţia este în stil baroc, cu
elemente decorative clasiciste şi este decorată cu altar triptic, realizat în 1793. În
1879 a fost dotată cu orgă.
Clădirea parohiei s-a construit în mai multe etape. Ea a început în primii ani ai sec.
XVII, aici funcţionând pentru scurt timp şi gimnaziul romano-catolic fondat în 1593 de
iezuiţi, dar în 1666 acesta funcţiona separat de parohie, pentru ca în 1735 el să
beneficieze de o nouă clădire cu internat şi sală de mese. Aceasta din urmă s-a
demolat în 1909 pentru a permite ridicarea clădirii existente şi astăzi, realizată în stil
Secession de către arh. Pápai Sándor.
În cursul sec. XVIII creşte teritoriul localităţii, apar străzi noi ca: Szent Miklós (Sf.
Nicolae, pe locul actualei pieţe Márton Áron), Barátok (strada Călugărilor, lângă
biserica franciscanilor), Czigány (uliţa Ţiganilor).
În piaţa centrală (lângă biserica reformată) se găseau Halele de negoţ ale breslelor
tăbăcarilor, cizmarilor, olarilor şi măcelarilor, două clădiri care în 1804 sunt
menţionate ca existente, de către cronici. În capătul opus al actualului parc central s-
a ridicat între 1828-1829 fosta primărie (sau Casa Magistraţilor) a oraşului.
Construcţia a înlocuit vechea clădire din lemn a primăriei existente. Noua construcţie
Între 1817-1819 s-au pietruit străzile principale. Într-o cronică se menţiona existenţa
a treisprezece case cu etaj construite în zona centrală între 1793-1831. Cursul
ascendent al procesului de urbanizare se accelerează foarte tare în a doua jumătate
a sec. XIX. Grupurile de case, străzile, bisericile detaşate spaţial de clădirile care
erau deja, în cea mai mare parte etajate, creează impresia de oraş prosper, în plină
dezvoltare.
La sfârşitul secolului trecut s-a dezvoltat şi reţeaua şcolară prin întemeierea în 1871
a Liceului Real, respectiv a Şcolii Profesionale. De asemenea, la sfârşitul secolului
trecut sunt construite o serie de clădiri de utilitate publică ce domină şi astăzi
imaginea urbană a oraşului: spitalul orăşenesc (1885), Liceul Real de Stat (1891,
actualul Grup agricol şcolar), actualul internat al Liceului Tamási Aron (1910),
clădirea nouă a Colegiului reformat, azi Liceul pedagogic.
Întinderea localităţii şi trama stradală se pot identifica pe o hartă militară austriacă din
jurul anului 1850 când oraşul avea 3209 locuitori. Trama stradală se suprapune cu
cea desenată de Visconti şi cu cea de astăzi, respectiv Piaţa Centrală-Libertăţii,
Botos-Kosuth, Szentimre, Darabont-Bethlen. Diferenţele rezultă din prelungiri spre
zonele învecinate. În 1888 se inaugurează linia de cale ferată Vânători-Odorhei.
Epoca dualismului de la sfârşitul sec. XIX şi începutul sec. XX apare astfel ca cea
mai prodigioasă din punct de vedere evoluţiei urbanistice a oraşului: forma, aspectul
general spaţial. Se constituie miezul istoric a cărui înfăţişare se păstrează până
astăzi în cea mai mare parte.
În 1900 oraşul avea 8 045 locuitori, iar în 1910 avea 10 244 locuitori, creşterea
rapidă datorându-se dezvoltării industriei manufacturiere. Situaţia oraşului apare într-
o hartă executată de ing. Vánky Kálmán la începutul sec. XX, pe care sunt
evidenţiate toate clădirile publice mai importante, precum şi trama stradală împreună
cu zonele învecinate. Lipsesc clădirile gimnaziilor catolic şi reformat care au fost
realizate în 1919 şi 1912.
O nouă hartă din 1943 ne arată, de această dată un oraş extins, mai ales în direcţia
nordică, dincolo de Târnava Mare, spre Sâmbăteşti (Szombatfalva), numărând 11
920 locuitori. După al doilea război mondial dezvoltarea oraşului este reprezentată
de apariţia unor întreprinderi, a unor cartiere de locuinţe colective (blocuri). Acestea
au înlocuit o parte din fondul construit tradiţional al oraşului pe arii ca: începutul
străzii Tamási Áron sau cartierul Insulei. În alte zone ( cartierul Taberei, zonele
industriale – întreprinderea Aţa Odorhei, întreprinderea de matriţe, etc.) dezvoltarea
s-a făcut prin ocuparea terenurilor cu grădini/agricole din jurul localităţii.
O etapă aparte, mai puţin analizată până în prezent este etapa de dezvoltare de
după 1990. Analiza unor documentaţii elaborate (tip PUZ şi PUD) arată un interes
preponderent pentru lotizări în vederea realizării de mici arii de locuinţe individuale
sau colective cu puţine niveluri şi, după caz, implanturi de mici industrii sau obiective
comerciale. Ariile de implantare se află mai cu seamă către exteriorul intravilanului,
ceea ce, din fericire nu conduce la compromiterea centrului istoric şi a zonelor
existente, omogene morfologic. Tendinţa de extindere a oraşului impune însă, un
control riguros prin noul Plan Urbanistic General pentru a evita o desfăşurare
nesusţinută de infrastructuri şi cu implicaţii asupra cadrului natural valoros. Este
evident că din punct de vedere spaţial configurativ, documentaţiile din etapa 1990-
1999 (îndeosebi cele din anii imediaţi de după 1990) sunt marcate de influenţele
urbanismului practicat înainte de 1990 (modelul detaliilor de sitematizare cu pieţe
aproape tipizate, marcate de fronturi cu construcţii de locuinţe colective). Urbanismul
practicat ulterior se detaşează de aceste tipologii (chiar se refac unele din
documentaţiile anterioare), promovând configurări riguroase, dar mai „aerisită“. În linii
mari arhitectura nouă este respectuoasă faţă de peisajul urban constituit.
1895
1940
Str. Kossuth
Adiacent, spre sud-vest, o arie de mare omogenitate parcelară (cu parcele foarte
lungi) şi o evidentă ierarhizare de tramă stradală, (axul principal - strada Kossuth
Lajos) prezintă o interesantă valoare ambientală (conţine de asemenea monumente
clasate), acompaniind nucleul central istoric şi presupunând şi ea un grad ridicat de
protecţie (B).
Pentru monumentele clasate se vor delimita zonele de protecţie în urma aplicării unor
principii de analiză, îndeosebi a principiilor vizibilităţii şi co-vizibilităţii (este foarte
important ca delimitările să se facă pe limite cadastrale, urmărind crearea
posibilităţilor de percepere corectă a monumentelor şi punere a lor în valoare prin
amenajări corespunzătoare ale spaţiilor libere sau construite adiacente). Este
obligatorie iniţierea unui PUZ de zonă construită protejată în care să se
producă: stabilirea fermă a „învăluitorii” teritoriului protejabil şi reglementările
aferente acestuia.
Malul vestic al Târnavei Mari ilustrează două zone cu caracteristici diferite, fiecare
reprezentând o unitate cu valoare ambientală. Zona structurată pe intersecţia a două
axe majore: str. Tamási Ấron şi str. János Várga Katalin are o structură mai
amalgamată (zonă specific românească), derivând dintr-o zonă preexistentă organic,
regularizată printr-o tramă stradală şi o relativă omogenitate dimensională parcelară
(D). În partea de nord-vest, o altă parcelare omogenă, pe o structură stradală mai
ordonată, rectangulară, prezintă o valoare ambientală care impune protecţie
reglementară cu accent conservator (E). În ambele situaţii structura parcelară este
foarte bine conservată, în cazul (D) având de a face cu parcele mai alungite, iar în
cazul (E) cu parcele de dimensiuni medii. Fronturile reflectă şi ele o organizare
comunitară influenţată funcţional şi etnic. Se propune reglementarea atentă a
ocupării terenurilor pentru conservarea omogenităţii morfologice, sesizabile chiar şi în
cazurile ce relevă constituirea prin adaosuri succesive. În cazul (D) se va analiza
posibilitatea eliminării inconvenientelor traversării zonei de către linia ferată
industrială. Sistemul de reglementare flexibilă propus în cazul (C) prezintă, şi
pentru aceste zone, avantajul de a nu îngrădi creaţia arhitecturală şi
În zonele ocupate omogen cu construcţii „noi” edificate fie înainte, fie după 1990 (F)
se constată urmărirea unor principii clare de organizare spaţială, gruparea locuinţelor
colective fără accente stridente şi urmărirea unor principii de organizare riguroasă a
inserţiilor de grupări de locuinţe individuale sau colective mici, expresive arhitectural
şi bine realizate din punct de vedere al calităţii execuţiei. Reglementările pot fi
orientate spre corectarea aspectelor privind spaţiul public din aceste zone. Se
pot avea în vedere re-trasări de alei pietonale sau de scuaruri pentru detentă,
jocuri de copii, promenade, comerţ volant, etc. De asemenea se pot avea în
vedere, după caz, regenerări ale construcţiilor (reabilitări, mansardări). În
ultimă instanţă, chiar dacă oraşul este străbătut de mai multe ape curgătoare şi
este înconjurat de un relief atrăgător, se resimte lipsa unor “coridoare verzi "
unificatoare ale întregului ţesut. Regenerarea parcurilor existente cu folosirea
unor tipuri de vegetaţie care să asigure imagini bine colorate în tot timpul
anului, a unui mobilier urban, a unei signalectici adecvate şi a unui iluminat
variat după obiectivele care impun valorificare, pot constitui elemente de
reglementare necesare. O remarcă în plus se poate face cu privire la limitarea
extinderii excesive a intravilanului pentru a nu pierde scara oraşului, dar şi
pentru a nu elimina şansa perceperii oraşului de pe linia crestelor de dealuri.
Acestea pot genera, prin regulament, delimitarea zonei de protecţie de peisaj
pentru teritoriul construit al oraşului.
La nivel de intravilan, oraşul este, totuşi, bine structurat (grupări omogene morfo-
funcţional) de o parte şi de alta a cursului Târnavei Mari (ax natural structurant) chiar
dacă partea de nord este ocupată de arii industriale, iar o mare parte din terenurile
libere au destinaţie agricolă.
Este evident însă că ţesuturile urbane nu sunt relaţionate în mod esenţial cu reţeaua
hidrografică (oraşul este străbătut de râul Târnava Mare, dar şi de o amplă reţea de
pâraie). Zonele locuite au o relativă indiferenţă faţă de reţeaua de ape, fapt care
induce necesitatea de a regulariza tot sistemul de ape curgătoare (pentru a feri
spaţiile urbane de pericolele inundaţiilor) şi de a revalorifica acest potenţial
natural prin înverzirea malurilor, organizarea unor căi circulabile pietonal sau
cu biciclete, role, etc., stimulatoare şi pentru o activitate sportivă cu bune
tradiţii în oraş şi în regiune.
Vizual, distingem relaţii de tip panoramic stabilite între punctele cele mai înalte ale
dealurilor înconjurătoare şi ansamblul istoric. Limita sitului înconjurător de la care
privitorul poate avea imaginea siluetei urbane (volume, desfăşurări, reţea stradală,
parcelările) se situează, de regulă la liziera pădurii şi pe principalele căi de acces.
În cadrul urban definit prin PUG este importantă definirea „peisajului urban” constituit
atât în legătură cu cadrul natural cât şi cu cadrul construit.
Parcurile şi grădinile pot fi întreţinute într-o formă atractivă prin adaptări, după
caz, ale vegetaţiei, printr-un mobilier urban bine integrat şi printr-un iluminat
bine dozat. Este obligatorie reglementarea regenerării parcurilor existente
pentru crearea unui peisaj mai nuanţat, cu utilizarea unor compoziţii mai
sensibile, a unei varietăţi vegetale mai accentuate, care să creeze diversitate
coloristică şi spaţială în funcţie de anotimp, cu utilizarea unui mobilier urban
variat, dar neostentativ, a unui iluminat funcţional şi al unei signalectici
orientate spre cunoaşterea mai bună a spaţiilor.
Studiul de faţă îşi propune sublinierea unor aspecte pozitive relevante, privitoare
la valorile complexe ale cadrului general al municipiului Odorheiu Secuiesc şi
anume:
În mod concret:
Notă: Prezentul studiu istoric de fundamentare este elaborat în conformitate cu structura Studiului
istoric general detaliat în ANEXA 1 la Metodologiei de elaborare şi conţinutul-cadru al documentaţiilor
de urbanism pentru zone construite protejate, publicat în Monitorul Oficial nr. 125 bis/2004.
Redactarea astfel conformată va susţine obţinerea avizului Ministerului Culturii şi Patrimoniului
Naţional pentru documentaţia PUG reactualizat al municipiului Odorheiu Secuiesc.
ANEXA 1
14 547 HR-II-a-B-12889 Ansamblul municipiul Str. Cetăţii nr. 1-6 sec. XIX
urban "Str. ODORHEIU
Cetăţii" - case SECUIESC
de breslaş cu
atelier şi
prăvălie la
parter
28 561 HR-II-m-B- Clădirea municipiul Str. Kossuth Lajos sf. sec. XIX
12899 primei ODORHEIU 11
tipografii, azi SECUIESC
unitate
comercială
29 562 HR-II-m-B- Fostul municipiul Str. Kossuth Lajos sf. sec. XIX
12900 restaurant ODORHEIU 20
“Bucureşti", azi SECUIESC
unitate
comercială
31 564 HR-II-m-B- Liceul reformat municipiul Piaţa Márton Áron înc. sec.
12902 “Baczkamadar ODORHEIU 1 XVIII,transf.
asi Kiss SECUIESC sec. XIX,
Gergely” 1910 - 1912
32 565 HR-II-m-B- Liceul reformat municipiul Piaţa Márton Áron sf. sec. XIX,
12904 “Baczkamadar ODORHEIU 2 1910 - 1912
asi Kiss SECUIESC
Gergely”
36 569 HR-II-m-B- Vila Nyirö municipiul Str. Nyirö Jozsef 5 înc. sec. XX
12907 ODORHEIU
SECUIESC
41 575 HR-II-m-B- Casă de municipiul Str. Szent Imre 33 sf. sec. XIX
12913 meşteşugar cu ODORHEIU
prăvălie la SECUIESC
parter (Urogdi
Anna)
NOTĂ:
Având în vedere sesizarea unor erori apărute în cadrul Listei Monumentelor Istorice
din anul 2010 semnalăm necesitatea efectuării demersurilor pentru îndreptările de
eroare materială derivate din acestea. Poziţiile semnalate sunt:
565 – HR-II-m-B-12904 menţionat cu adresa eronată în Piaţa Márton Ấron nr. 1+2
ANEXA 2
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ
Proiect nr. 324 PUG Odorheiu Secuiesc. Studiu de delimitare a siturilor protejate Autor: SC
Kontur SA intocmit arh. Geza Keresztes
http://www.atlass.ro/2010/01/05/monument-medieval-la-odorheiu-secuiesc/
http://www.hoinari.ro/index.php?cu=17390120040623
http://www.hoinari.ro/index.php?cu=17390120040623
http://harta-romaniei.blogspot.com/2008/07/odorheiul-secuiesc-obiective-turistice.html
http://enciclopedie.transindex.ro/monument.php?id=228
http://enciclopedie.transindex.ro/monument.php?id=162
http://judetulharghita.ro/jud/turism/rom/6/62/6201szekelyudvarhely.html
http://enciclopedie.transindex.ro/monument.php?id=193
http://enciclopedie.transindex.ro/monument.php?id=192
http://www.tourismguide.ro/html/orase/Harghita/Odorheiu%20Secuiesc/harta_odorheiu_secui
esc.php
www.tetra.ro/ta/c66/erzsebet/
Jakab Elek - Szádeczky Lajos, Udvarhely megye története a legrégibb időktől 1849-ig,
Budapest, 1901.
Lukinich Imre, Az udvarhelyi vár története, în „Erdélyi Múzeum", 1903.
Dávid László, A középkori Udvarhelyszék művészeti emlékei, Bukarest, 1981.
Sebestyén Gheorghe, Cetatea Odorheiu Secuiesc, în „Arhitectura", 1984/2, pp. 29-32.
Sófalvi András, A székelyudvarhelyi Csonkavár, în „Castrum", 6, 2007/2, pp. 63-80.
http://enciclopedie.transindex.ro/monument.php?id=192
ASEZARE ROMANA
Nr. Cod LMI Denumire Localitate Adresă Datare
crt
1 160 HR-I-s-B- Situl arheologic municipiul Pe teritoriul sec. I - III p. Chr.,
12692 de la Odorheiu ODORHEIU municipiului Epoca romană
Secuiesc SECUIESC Odorheiu Secuiesc
2 161 HR-I-m-B- Aşezare municipiul Pe teritoriul sec. I - III p. Chr.,
12692.01 ODORHEIU municipiului Epoca romană
SECUIESC Odorheiu Secuiesc
între fostul târg de
animale şi Cetatea
medievala
3 162 HR-I-m-B- Castru municipiul Pe teritoriul sec. I - III p. Chr.,
12692.02 ODORHEIU municipiului Epoca romană
SECUIESC Odorheiu Secuiesc
4 163 HR-I-m-B- Termele castrului municipiul Pe locul fostului sec. I - III p. Chr.,
12692.03 ODORHEIU “Barompiac” Epoca romană
SECUIESC (trad. Târg de vite) -
în intravilan, între
străziile Târgului şi
Uzinei
CETATEA BUDVAR
5 164 HR-I-s-A- Cetatea Budvár municipiul şi sat HOGHIA, -
12693 ODORHEIU comuna FELICENI
SECUIESC “Budvár”, pe un
promontoriu izolat,
la 2 km SV de
centrul oraşului
6 165 HR-I-m-A- Cetate municipiul idem sec. XII - XIII,
12693.01 ODORHEIU Epoca
SECUIESC medievală
timpurie
7 166 HR-I-m-A- Cetate municipiul idem sec. I a.Chr.- I
12693.02 ODORHEIU p.Chr.,
SECUIESC Latène, Cultura
geto - dacică
8 167 HR-I-m-A- Aşezare municipiul idem Hallstatt
12693.03 ODORHEIU
SECUIESC
9 168 HR-I-m-A- Aşezare municipiul idem Epoca
12693.04 ODORHEIU bronzului
SECUIESC mijlociu,
Cultura
Wietenberg
10 169 HR-I-m-A- Aşezare municipiul idem Neolitic,
12693.05 ODORHEIU Cultura
SECUIESC Coţofeni
11 170 HR-I-m-A- Aşezare municipiul idem Eneolitic,
12693.06 ODORHEIU Cultura
SECUIESC Ariuşd-
Cucuteni
12 545 HR-II-m-B- Cetatea Budvar municipiul La ieşirea sudică din sec. X - XI
12887 ODORHEIU oraş, pe dealul numit
SECUIESC “Buda Vár”, la cca. 2
km spre vest
dealul Budvar
Ansamblul urban "Str. Cetăţii" - case de breslaş cu Ansamblul urban "Str. Cetăţii" - case de breslaş cu
atelier şi prăvălie la parter atelier şi prăvălie la parter
Capela lui Iisus este o capelă circulară cu o mică absidă. Capela aceasta este destul
de rară în Transilvania şi se aseamănă cu clădirile din Europa Centrală şi, mai ales
ale slavilor de vest şi de sud-vest.
Micuţa capelă (3.5x3.5 m) datează din sec. XIII, fiind reconstruită în sec. al XVI-lea.
Tavanul original din 1677 se păstrează la un muzeu din Budapesta. Ceea ce se vede
în capelă, tavanul din casete pictate, este o copie fidelă a originalului. Acoperişul
construcţiei şi al gardului sunt din şindrilă. Legenda spune că vis-à-vis se afla cetatea
Bud, care a fost distrusă de tătari în anul 1241. Odată secuii hăituiţi de tătari s-au
refugiat printre ruinele cetăţii, de unde săgeata trimisă în numele lui Iisus de un tânăr
s-a oprit în inima hanului, care se odihnea în faţa cortului. În acel loc a fost ridicată
capela Inima lui Isus. Deasupra intrării pe zidul înconjurător se poate citi cifra 1771.
Date istorice
Datarea capelei este un subiect încă în discuţie, fără o concluzie certă. Pe baza
planimetriei, cei mai mulţi autori o consideră o clădire romanică, din secolul al XIII-
lea. Această datare se bazează pe câteva analogii sigur databile: Ják (Ungaria),
capela Sf. Iacob, mijlocul secolului al XIII-lea, Pápoc (Ungaria), capela Sf. Mihail
mijlocul secolului al XIII-lea, Chrasť nad Hornádom (Slovacia, sec. XIII.).
Clădirile enumerate, care apar şi în documentele medievale, au multe piese sculptate
în piatră databile stilistic. Clădirile din Ungaria au faţadele bogat articulate, respectiv
două niveluri în interior, cea din Slovacia are un turn masiv central, capela din
Odorhei - pe lângă o asemănare parţială a planului - neavând legături morfologice cu
exemplele enumerate. Capela Inima lui Isus nu dispune de piese sculptate sau
pictură murală pe baza căruia am putea emite o datare medievală sigură. Un
exemplu mai apropiat (cel puţin geografic) este biserica ortodoxă din Gurasada, unde
însă loburile de pe axul E-V sunt alungite, respectiv şi aici dispunem de piese cioplite
în piatră şi de fresce care datează clădirea. În Secuime cunoaştem trei clădiri cu plan
asemănător: capela Sf. Ana lângă Gheorgheni, care ulterior a fost extinsă cu o navă
dreptunghiulară. Despre istoricul acestei clădiri se cunoaşte şi mai puţin, dar nu este
exclus că este vorba despre o capelă armenească sau de influenţă armenească din
secolele XVII-XVIII. (în zona Caucazului planurile asemănătoare sunt des
răspândite). În faza actuală a cercetărilor această clădire este cea mai apropiată
analogie a capelei din Odorhei. A doua clădire este de fapt o ruină lângă biserica
reformată din Doboşeni, care încă nu a fost cercetată arheologic. Al treilea
monument este capela Sf. Ştefan pe dealul Perkő lângă Sânzieni, care are un plan
mai dezvoltat decât cel din Odorhei: Cele patru loburi se alăturează unui pătrat,
asemănător cartuşelor renascentiste, acoperişul are cinci turle. Capela de pe Perkő,
despre care nu dispunem de informaţii din epoca medievală, are un ancadrament de
intrare deosebit de frumos realizat din 1686 (cu blazoanele lui Sámuel Kálnoky şi
Erzsébet Lázár), respectiv o pictură murală în absidă, datând din mijlocul secolului
XVIII., reprezentând regii sfinţi ai Ungariei (din donaţia lui István Mikes şi Róza
Petki). În acest caz nu se poate exclude de loc faptul că avem un exemplu de clădire
cu plan central renascentist.
Concluzionând, se poate constata, că, în fapt, Capela Inima lui Isus este foarte
departe de analogiile sigure din secolul al XIII-lea, iar exemplele din Secuime sunt
foarte puţin cunoscute, deci nu pot fi folosite la datare. Studiul de parament din 1973
a arătat că uşa originală nu are ancadrament, iar cadrele de cărămidă ale ferestrelor
par a fi ulterioare faţă de zidărie. Este indiscutabil faptul că planul cvadrilobat era
foarte răspândit în Evul Mediu. În Evul Mediu timpuriu în zona Caucaziană şi în
Orientul Apropiat au fost zidite numeroase biserici cu această planimetrie, iar în
perioada romanicului găsim exemple aproape în toate ţările Europei catolice, şi nu
numai. Totuşi, nu trebuie să uităm faptul că acest plan era folosit şi în perioada
renaşterii sau a barocului (de ex. Vác, capela Sf. Rocus, 1740).
O altă datare a capelei ar putea fi bazată pe o monedă din 1561 a regelui Ferdinand
I, găsită în 1973 lângă fundaţia absidei nordice în cursul cercetărilor arheologice de
către Mariana Beldie. Acceptarea datării de secol XVI. este la fel de problematică ca
şi cea de secol XIII.: avem doar un singur indiciu, neconfirmat de alte informaţii.
Cercetările arheologice au descoperit doar două morminte, care indică mai degrabă
funcţiunea de capelă şi nu de biserică medievală (în interiorul şi în jurul bisericilor
parohiale a fost cimitirul localităţilor medievale). Levente Tibád presupune
construirea ca o recunoştinţă pentru vindecările care au avut loc datorită izvoarelor
sărate din jur. Despre Gyárosfalva avem foarte puţine informaţii, în conscripţia
militară din 1567 Împreună cu cele două sate vecine avusese doar 4 porţi, şi în 1571
deja a fost alipit oraşului Odorhei. Prima menţionare a capelei este din 1662, când s-
au reparat probabil pagubele provocate de invazia turco-tătară. Nu este exclus ca
tavanul din 1677 să fi fost realizat în cadrul acestor lucrări de renovare. Călugărul
István Lakatos, în 1702 prezentase procesiunea de Ziua Domnului de la capela
Numele lui Isus denumită Casa lui Isus ca şi una dintre cele mai importante sărbători
religioase ale regiunii. Monografiile mai importante ale sfârşitului secolului al XVIII-lea
(József Benkő, János Szeles) menţionează capela Casa lui Isus şi procesiunile de
ziua Corporis Christi, care însă, datorită numeroaselor fapte violente, au fost interzise
de către autorităţi în anii 1780. Zidul din jurul capelei a fost construit în 1771, iar în
1773 iezuiţii din Odorhei au reparat clădirea. Căsuţa sihastrului a fost construită în
1830 din donaţia episcopului Sándor Rudnay. La începutul secolului al XIX-lea s-a
răspândit denumirea Capela Isus, iar la începutul secolului XX., Capela Inima lui
Isus.
Descrierea edificiului
Unul dintre cele mai des menţionate monumente istorice ale oraşului Odorheiu
Secuiesc este Capela Inima lui Isus, aflată lângă drumul spre Cristuru Secuiesc, pe
situl satului dispărut Gyárosfalva. Gyárosfalva a fost alipit în 1571 oraşului, locuitorii
lui s-au mutat la Odorhei, singura construcţie pe situl localităţii a rămas Capela Inima
lui Isus. Se poate presupune că toponimul Gyárosfalva („satul fabricanţilor")
păstrează amintirea fierarilor care locuiau lângă centrul domenial regal Odorhei din
timpul regilor Arpadieni, înaintea sosirii secuilor în regiune. În valea pitorească se
ridică construcţia cu volumetrie inedită, menţionată în literatură prin mai multe
denumir:, de cele mai multe ori ca şi capela Isus sau capela Inima lui Isus. Mica
construcţie este împrejmuită de un zid scund de piatră de plan ovoidal neregulat,
sprijinit prin contraforturi, având o poartă spre sud şi o uşă spre nord. Dinspre interior
zidului este adosat o căsuţă de sihastru. Pe vârful frontonului porţii sudice se vede o
cruce de piatră. Deasupra uşii se observă inscripţia 1830, modelată din tencuială, în
chenarul de lemn al uşii s-a înscris anul 1771. Căsuţa de sihastru cu târnaţ are două
clopote de dimensiuni mai mici, una dintre aceştia a fost turnat în secolul al XIX-lea la
Sighişoara conform inscripţiei: M(ichael) MANCHEN SCHAESBURG.
Planul capelei, construite din pietre de râu, este patrulobat, totuşi mai mulţi autori
definesc ca şi rotundă, rotundele fiind de fapt clădiri eclesiastice cu navă circulară cu
absidă. Capela din Odorhei este o clădire cu plan central, pătratul interior, care este
lărgit prin cele patru abside, are lăţime de 3,4 m. Acoperişul cu şindrilă poartă o turlă
de lemn, cu cruce. Sub streaşina clădirii se mai observă faptul, că original absidele
au fost acoperite prin semicupole. Intrarea clădirii se deschide dinspre sud, din
direcţia porţii zidului de incintă. Deasupra uşii simple de lemn se deschide o fereastră
alungită, de mici dimensiuni. Grilajul metalic din spatele uşii este inscripţionat: 1830
INRJ. În faţa absidei sudice, în absida de nord - unde este amplasat şi altarul - se
poate observa perechea înzidită a ferestrei de sud. În absida vestică se mai
sesizează urma intrării originale şi o fereastră ovoidală în ax. În absida estică se
deschide o fereastră în segment de cerc, de dimensiuni mai mari.
Interiorul capelei este simplu, are pardoseală de cărămidă. Tavanul casetat este o
copie - nu prea fidelă - a tavanului vechi, care astăzi se află într-un loc necunoscut,
probabil în colecţia unui muzeu din Budapesta. Tavanul casetat de astăzi poartă
inscripţia 1903. Pe baza unei alte inscripţii literatura susţine că tavanul vechi datează
din 1677. Astăzi tavanul respectiv poate fi studiat doar în reproducţia în culori din
cartea lui Dezső Malonyay. Pe acesta se poate observa, că mai multe casete au
margini arcuite datorită planimetriei capelei, şi casetele mai mici nu au fost decorate
(din cele 42 sunt decorate 35). Cele mai multe casete au avut ornamente florale în
compoziţie simetrică pe ax, în mai multe cazuri apare şi motivul caracteristic al
ulcioarei italieneşti. Casetele de formă neregulată au fost decorate cu compoziţii mai
libere, de frunze sau de ciorchine de struguri. Pe câteva casete se observă
compoziţii în vârtej. Plantele care apar cel mai des sunt lalelele şi strugurele. Pe baza
unor considerente stilistice, Lajos Kelemen legase tavanul cu cele ale bisericilor din
Feliceni (1670) şi Satu Mic (1699), operele tâmplarilor János şi András Asztalos de
Szombatfalva, presupuşii autori şi ale tavanului din capelă.
O piesă valoroasă a mobilierului liturgic este altarul amplasat în absida nordică,
realizat probabil în secolul al XVIII-lea, cu o compoziţie arhitecturală cu coloane,
bogat decorate şi aurite. Pe frontonul altarului se vede monograma Maria. Pictura
altarului reprezintă pe copilul Isus cu mielul. Într-o mică casetă deschisă recent pe
altar, se observă cromatica originală în culori vii. Pe lângă altar, sub un baldachin
baroc se află o cruce de lemn pentru procesiuni. În colţul estic al absidei nordice se
observă o nişă, probabil un pastoforiu. În absida vestică s-a amplasat statuia de lemn
colorat al Sfântului Ioan de Nepomuc, o reprezentare interesantă a sfântului, cu
boneta în mână. Ferestrele capelei sunt închise prin vitralii de la începutul secolului
XX. Cercetările de parament au dezvelit în interior mai multe inscripţii de tip hic fuit
din secolul al XVII-lea, iar în absida altarului o figură încă neidentificată, pictată în
ulei.
CASĂ
21 554 HR-II-m-B- Casă municipiul Str. Bethlen Gabor 1837
12894 ODORHEIU 16
SECUIESC
BISERICA UNITARIANĂ
22 555 HR-II-m-B- Biserica municipiul Str. Bethlen Gabor 1904
12895 unitariană ODORHEIU 50
SECUIESC
Date istorice
Astfel, în 1902 au emis un nou formular de chetă, care până la începerea construcţiei
a adus, împreună cu donaţiile anuale ale bisericii universale, suma de 12077
coroane. De asemenea s-a emis un apel către toate comunităţile unitariene din
comitat să facă donaţii pentru construirea bisericii.
În lipsa unei biserici, slujbele religioase s-au oficiat în casa doamnei Bodrogi din
strada Bethlen, apoi în locuinţa lui Domokos László şi a lui Mózes Sándor.
Începând din 1888 s-a utilizat una din încăperile casei cumpărate în strada Bethlen şi
mai apoi în casa Vánky. Când acestea au devenit neîncăpătoare, atunci slujbele s-au
oficiat în sala mare a primăriei oraşului.
Primul proiect de biserică a fost întocmit de Gábor Dániel senior în 1891, acesta
însă, în urma schimbării condiţiilor de teren, nu a fost acceptat de forurile oficiale. În
1901 şi Sámuel Diószeghy a elaborat un proiect de biserică, dar nici acesta nu a
fost executat. Până la urmă, comunitatea a apelat la arhitectul clujean Lajos Pákei,
care a proiectat clădirea bisericii, şi a evaluat cheltuielile de execuţie la 43827
coroane şi 66 fileri. Proiectul a obţinut avizul favorabil al Consiliului Eparhial.
Conducerea oraşului şi a comitatului a susţinut cu devotament construirea bisericii,
acordând sprijinul necesar. Conform unei ştiri din presa locală contemporană, la 1
iunie 1904, în sala festivă a hotelului Budapesta s-a organizat un concert în
beneficiul construcţiei bisericii. În data de 10 martie 1906, Benjámin Fekete a fost
angajat pentru execuţia construcţiei cu 42000 coroane. Piatra de temelie a fost
depusă în 3 iulie, după rugăciunea rostită de preotul Albert Vári. Conform
contractului, antreprenorul s-a angajat să ridice şi să acopere biserica până la 15
octombrie al aceluiaşi an. La 1 noiembrie 1906, tinichigiul localnic Árpád Derzsi a
montat globul în vârful turnului înalt de 36 de metrii. Tot în 1906, Lajos Székely şi
soţia lui, Julianna Soós au donat 800 de coroane pentru confecţionarea amvonului,
iar György Szabó a donat 2400 de coroane pentru cumpărarea unei orgi noi. În
1907, meşterul budapestan Ferenc Thury a turnat clopotul mare de cinci chintale şi
clopotul mic de trei chintale. Conform hotărârii consiliului intern, pe faţada turnului s-a
inscripţionat: „Spre slăvirea singurului Dumnezeu". Gardul din faţa bisericii a fost
realizat după proiectul arhitectului Lajos Pákei, tot de către Benjámin Fekete. Biserica
a fost sfinţită la 24 mai 1908 cu participarea episcopului József Ferenc.
Descrierea edificiului
Dacă pornim din centrul oraşului înspre Miercurea Ciuc - traversând Piaţa Crucii de
piatră -, trebuie mai întâi să trecem prin strada Gabriel Bethlen, pe a cărei parte
dreaptă se zăreşte turnul paralelipipedic, zugrăvit în alb al bisericii unitariene. La data
construirii, anturajul bisericii era dominat în mare parte de case scunde cu prispă, nu
departe de aici, Piaţa Mare primea mulţimea de la ţară, care sosea la târgurile
regulate. Forfota târgurilor a amuţit, iar drumul pietruit a fost asfaltat de mult,
împrejurimea bisericii s-a transformat, dar unitarienii din Odorheiu, se roagă în
aceeaşi biserică.
Clădirea bisericii orientată est-vest, cu faţada principală pe trei axe, este dominată de
volumul turnului proeminent, desfăşurat pe patru niveluri. La parter, de o parte şi alta
Faţadele laterale, cea nordică - spre casa parohială - şi cea sudică, sunt tratate
identic. Primele două niveluri ale acestor faţade au ferestre dreptunghiulare,
respectiv cu închidere semicirculară, identice cu cele ale axelor laterale ale faţadei
principale. Această faţadă a navei, cuprinzând trei axe, continuă în cea a unei nave
transversale, acoperită în două ape, care la cel de al doilea nivel este penetrat de o
fereastră semicirculară de mari dimensiuni. Pe latura sud-estică şi nord-estică a
navei, după un segment de câte o axă, este ataşat un turn de scară circular, pe trei
niveluri, acoperit cu un coif bulbat. Astfel, în ceea ce priveşte planimetria bisericii se
poate constata, că Pákei a proiectat o biserică cu plan central extins.
Biserica unitariană
SPITALUL ORĂŞENESC
23 556 HR-II-m-B- Spitalul municipiul Str. Bethlen Gabor 1886
12896 orăşenesc ODORHEIU 72
SECUIESC
Date istorice
un internat pentru cazarea elevilor. Aceasta a fost extinsă ulterior, astfel că în 1740
avea capacitatea de şaizeci de locuri.
După nici două decenii, biserica romano-catolică, susţinătorul şcolii, a demarat noi
construcţii de amploare. Contele János Mikes, protopopul din Odorheiu Secuiesc
(mai târziu episcop la Szombathely, Ungaria) a fost principalul iniţiator al acestei
investiţii. Noul gimnaziu a fost construit pe locul fostului internat, iar cu ocazia
sistematizării terenului, din Piaţă s-a realizat un drum de acces în serpentină până la
şcoală, racordat la strada Baróti Szabó Dávid de astăzi. Statusul Romano-catolic din
Transilvania a iniţiat un concurs pentru proiectarea clădirii gimnaziului principal, care
a fost câştigat de consilierul tehnic al Statusului Sándor Pápai, el fiind în acea vreme
angajat din încredinţarea Statusului şi pentru elaborarea proiectelor clădirilor
gimnaziilor catolice din Târgu-Secuiesc şi Miercurea Ciuc. Lucrările de construcţii au
fost efectuate de antreprenorii József Király şi János Spáda. Fundarea clădirii a
fost începută în luna mai 1909, iar în noiembrie clădirea ridicată în roşu deja a fost
acoperită. În primăvara anului 1910 au fost demarate lucrările de finisaje, iar în data
de 20 noiembrie al aceluiaşi an a avut loc inaugurarea festivă a şcolii în prezenţa
episcopului Gusztáv Károly Majláth. Începând din 1958 şcoala a purtat numele Dr.
Petru Groza, iar în 1990 a primit numele fostului său elev, scriitorul Áron Tamási.
Descrierea edificiului
Din centrul oraşului, pe un versant abrupt urcă drumul şerpuitor şi îngust la biserica
de pe muntele Sfântul Nicolae, aflat la capătul străzii Baróti Szabó Dávid, în a cărei
vecinătate se găseşte ansamblul monumental al gimnaziului catolic. După edificare,
clădirea gimnaziului, prin silueta sa caracteristică ce se ridică deasupra centrului, a
devenit unul dintre simbolurile oraşului Odorheiu Secuiesc. Corpul principal de
clădire, desfăşurat pe patru niveluri, este flancat pe stânga de locuinţa directorului,
iar pe dreapta de corpul etajat şi cu rezalit de colţ al clădirii sălii de gimnastică. În
corpul principal se accede printr-o scară monumentală, apoi dintr-un mic hol se
ajunge în coridorul longitudinal al clădirii, de unde se deschid sălile de clasă,
diferitele laboratoare, cancelaria şi secretariatul. Pentru accesarea etajelor, acest
corp dispune de trei case de scară, adosate laturii dinspre curte, una mediană şi câte
una la capete. Pe faţada principală sunt rezalite puţin proeminente, amplasate la
colţuri, respectiv în poziţie centrală.
Fostul gimnaziu catolic, azi Liceul teoretic "Tamási Áron" Fostul gimnaziu catolic,
azi Liceul teoretic "Tamási Áron"
Fostul gimnaziu catolic, azi Liceul teoretic "Tamási Áron" Fostul gimnaziu catolic,
azi Liceul teoretic "Tamási Áron"
Date istorice
Colina din axa pieţei centrale a oraşului Odorheiu Secuiesc este dominată de
biserica romano-catolică cu hramul Sfântul Nicolae şi de clădirile parohiale. Miezul
clădirilor parohiale de astăzi poate să fie acea casă iezuită construită încă la
începutul secolului XVIII. de către călugării care probabil reutilizase o clădire reparată
de iezuitul Mátyás Sámbár în 1651. Cadranul solar imens pictat pe faţada casei
parohiale are o inscripţie în limba latină cu cronostihon (1832) despre lucrările
efectuate de parohul Elek Jánosi. Clădirea etajată cu plan în L, are tipice ferestre
baroce cu colţurile evazate. În spatele bisericii şi lângă aceasta se întinde cimitirul, cu
numeroase monumente funerare în formă de cruce sau de inimă, cioplite în piatră,
din secolele XVIII-XIX.
Despre înfăţişarea primei biserici, care a fost în locul celei actuale, deţinem puţine
informaţii textuale, însă veduta despre Odorhei a lui Johannes Haas din 1734 a
păstrat - chiar dacă foarte sumar - volumetria clădirii de cult. Clădirea compusă din
navă şi cor, tipic medievală a avut un portic spre vest, iar turnul nu a fost alipit clădirii
ci s-a ridicat lângă incinta care înconjura biserica.. Cel mai probabil şi în acest caz
avem de-a face cu un zid defensiv de plan neregulat ovoidal cu turn-poartă, ca şi în
mai multe cazuri de biserici-cetăţi medievale din Secuime. Coiful turnului a avut patru
fleşe.
În ultimele decenii ale secolului al XIII-lea apare menţionat de mai multe ori eparhia
Telegd (diocesis Telegdiensis), care indică deja un sistem funcţional de instituţii
eclesiastice în scaunul Odorhei, şi a cărei centru a putut să fie la Odorhei, toponimul
sugerând un centru domenial regal, care devenise o localitate importantă pentru
secuii colonizaţi aici din Bihor, de către autoritatea regală pe la sfârşitul secolului al
XII-lea. Parohul din Odorhei a fost menţionat prima dată în 1317 (Conradus). Pe
baza conscripţiei decimelor papale în 1333 şi 1334 parohul Stephanus de Vduorhel
plătise 7 banali, o sumă nu foarte însemnată. În al treilea sfert al secolului al XVI-lea
la Odorhei Reforma a avut doar un succes parţial,
începând o tărăgăneală între cele două confesiuni
pentru proprietatea fostei biserici parohiale. În
1563 chiar Dieta de la Turda declarase, că biserica
trebuie să fie folosită de amândouă confesiuni. În
epoca Báthory, în 1592 apar iezuiţii în oraş. Dintr-o
ascultare de martori din 1630 aflăm că înainte de
1600 reformaţii au adunat şi au ars altarele în faţa
bisericii. În jurul anului 1600 căpitanul cetăţii de la
Odorhei ocupase biserica pentru catolici, dar în
1612 reformaţii au luat înapoi. Pentru a opri
acţiunile viitoare de acest gen o comisie princiară
în 1630 a suspendat pentru trei ani folosirea
bisericii, până când catolicii şi reformaţii
construiesc împreună un nou edificiu de cult pentru
reformaţi. În 1637 turnul vechii biserici a fost
supraînălţat, iar în 1651 iezuitul Mátyás Sámbár a
reparat şi biserica, care a fost renovată şi după
incursiunea turco-tătară din 1661. În 1702 parohul István Lakatos menţionează
capela laterală închinată Sfântului Francisc de Xavier, şi susţine că turnul cu cele
patru fleşe a fost ridicat de către ordinul iezuit pentru clopote şi orologiu. Vorbeşte
entuziasmat despre frumuseţea bisericii, despre cele trei altare aurite, despre amvon
şi steagurile bisericeşti. Din alte surse cunoaştem faptul că corul era boltit, iar nava a
avut tavan casetat. Prezenţa iezuiţilor în oraş era aproape continuă de la sfârşitul
secolului XVI-lea, şi de la sfârşitul secolului următor până la desfiinţarea ordinului, în
1782, parohia a fost în gestiunea lor, deci înfrumuseţarea bisericii vechi poate fi
legată de ei. Singurul detaliu - refolosit ca şi intrarea laterală a bisericii actuale - care
s-a păstrat din perioada iezuită, este un ancadrament renascentist târziu cioplit în
piatră, cu inscripţia 1679, şi o tablă de piatră cu timpan, decorată cu însemnul iezuit,
IHS, înconjurat de o coroană din raze de soare. Se presupune că ancadramentul a
fost intrarea capelei dedicată Sfântului Francisc de Xavier.
Prima biserică devenise neîncăpătoare la sfârşitul secolului al XVIII-lea, când parohul
Ferenc Kadicsfalvi Török a iniţiat construirea unei noi edificii de cult. În 1781 s-a
făcut prima evaluare de costuri pentru noua clădire, care în 1786 a fost înaintată
Guberniului, iar în 1787 a sosit acordul Vienei pentru demararea lucrărilor. Proiectul
realizat suferise multe modificări ulterioare; din păcate proiectul amintit în sursele
scrise a dispărut între timp, şi pe baza altor documente nu se poate identifica cu
siguranţă arhitectul bisericii. Lucrările au demarat în anul 1787, iar peste un an
meşterul Anton Türk a preluat conducerea construirii. Anton Türk lucrase o lungă
perioadă de timp lângă Paul Schmidt, renumit meşter din Târgu Mureş, şi pe baza
acestei circumstanţe nu se poate exclude ideea, că Schmidt ar fi luat parte la
proiectarea şi la executarea bisericii catolice. În anul 1780 Schmidt chiar apare şi la
Odorhei, negociind construirea bisericii reformate. Pe baza acestora se poate
presupune faptul, că el ar fi proiectat biserica în 1781, aceasta fiind confirmat şi de
asemănările formale cu celelalte clădiri eclesiastice construite de el. În 1791 lucrările
de construcţie au fost terminate, şi din cei 8125 de florini prevăzuţi s-au economisit
161, dar pentru decorarea şi amenajarea interioară comunitatea a avut nevoie de noi
fonduri din partea Guberniului. În scurt timp după primirea acestor fonduri, s-a
început şi amenajarea interioară, iar în anul 1793 episcopul Ignác Batthyány deja a
şi sfinţit noua biserica.
Din informaţiile socotelilor este cunoscut şi cercul de meşteri, mai ales locali, care a
participat la realizarea noii biserici. Ajutorul meşterul constructor a fost József
Kovács, care a făcut şi elementele decorative din tencuială, Ferenc Ferdider a zidit
şi a decorat altarele, tâmplarul József Imre a construit băncile bisericeşti, dulgherii
János Ince és János Berkesi au realizat scările altarelor. Din informaţiile scrise
reiese, că în anul 1793 au fost gata toate altarele şi amvonul, şi faptul, că acestea au
fost sculptate în atelierul celui mai apreciat sculptor transilvan al vremii, Simon
Hoffmayer.
Descrierea edificiului
Biserica Sfântul Nicolae este accesibilă printr-o scară monumentală. Faţada vestică a
bisericii este evidenţiată printr-un turn de siluetă barocă. Planul bisericii este tipic
baroc: spaţiul enoriaşilor are trei nave, navele laterale mai înguste şi mai scurte
dispun de tribune. În continuarea navei principale foarte late se află corul poligonal
mai îngust şi mai scund, iar în axa colateralelor se găseşte câte o sacristie alungită,
accesibile din cor.
Cele patru altare laterale sunt de asemenea operele atelierului Hoffmayer, cele din
nava principală sunt puţin mai înalte şi mai bogat decorate, iar tablourile au închidere
semicirculară. Hramul altarului din partea dreaptă este Fecioara Victorioasă, cel din
stânga are un tablou reprezentând Crucificarea. Altarul din colaterala din stânga a
fost închinată Sfântului Alois Gonzaga, cel din colaterala din dreapta Sfântului
Ioan de Nepomuk; amândouă altare dispun de tablouri, pictate probabil de acelaşi
meşter care a pictat şi tabloul altarului principal.
Amvonul de asemenea dispune de un decor sculptural de înaltă calitate artistică,
compoziţia sa fiind identică cu amvoanele din catedrala de la Alba Iulia şi biserica
armeană din Gherla, operele aceluiaşi Simon Hoffmayer. Corpul amvonului are trei
reliefuri aurite: Învierea Morţilor, Semănătorul şi Moise. Pe panoul de spate al
amvonului se vede relieful Misiunea Apostolilor, iar pe vârful coronamentului se află
figura Sfântului Pavel, cu o carte deschisă în mână. Altarele şi amvonul sunt opere
de o calitate artistică deosebită, în deceniile următoare servind, în mai multe cazuri,
ca model pentru elaborarea mobilierului unor biserici mai mici ale regiunii (de ex.
Lueta).
Liceul reformat “Baczkamadarasi Kis Gergely” Liceul reformat “Baczkamadarasi Kis Gergely”
Liceul reformat “Baczkamadarasi Kis Gergely” Liceul reformat “Baczkamadarasi Kis Gergely”
BISERICA REFORMATĂ
35 568 HR-II-m-B- Biserica reformată municipiul Piaţa Márton Áron 1781
12903 ODORHEIU 11
SECUIESC
A fost construită în centrul oraşului (între Piaţa Libertăţii şi Piaţa Márton Áron) între
anii 1780-81, împărţind în două vechea Piaţă: Piaţa de Jos (cândva Piaţa Batthyány,
azi Piaţa Libertăţii) şi Piaţa de Sus (cândva Piaţa Deák, astăzi Piaţa Márton Áron).
Constructorul bisericii a fost Baczkamadarasi Kis Gergely (1737-1787) , renumitul
profesor-rector al colegiului reformat. Noua biserică a fost construită pe ruinele
capelei Sf. Ana. Pe acoperiş şi astăzi este vizibilă inscripţia KG 1781, care înseamnă
anul terminării construcţiei şi iniţialele lui Kis Gergely, căruia se datorează ridicarea
bisericii. În 1783 se cumpără clopotele, iar în 1874 se montează ceasul din turn. În
părculeţul de lângă biserică se află statuia lui Orbán Balázs.
VILA NYIRÖ
36 569 HR-II-m-B- Vila Nyirö municipiul Str. Nyirö Jozsef 5 înc. sec. XX
12907 ODORHEIU
SECUIESC
CASĂ
37 570 HR-II-m-B- Casă municipiul Str. Orbán Balázs sec. XIX
12908 ODORHEIU 132
SECUIESC
Casa HR-II-m-B-12908
CONACUL UGRON
38 571 HR-II-m-B- Conacul Ugron municipiul Str. Orbán Balázs 1858
12909 ODORHEIU 154
SECUIESC
Conacul Ugron azi fabrică de bere
CASĂ
40 573 HR-II-m-B- Casă municipiul Piaţa Primăriei 12 sec. XIX
12911 ODORHEIU
SECUIESC
Date istorice
O importantă parte a populaţiei oraşului Odorheiu Secuiesc a rămas catolică şi în
epoca principatului traqnsilvan, şi în păstrarea religiei catolice în secolul al XVII-lea,
lângă membrii ordinului iezuit, a avut un rol important şi misiunea călugărilor
franciscani observanţi salvatorieni din scaunele Mureş, Ciuc sau Trei-Scaune.
Procesul recatolicizării de după 1690 a favorizat înfiinţarea unei mănăstiri a
franciscanilor şi la Odorheiu Secuiesc. În 1705 arhidiaconul de Ciuc, István Lakatos
donase franciscanilor pe lângă cea mai circulată arteră pornită din piaţa centrală a
oraşului o parcelă cu o casă de piatră transformată în capelă. Peste un an
franciscanii deja s-au şi stabilit în localitate. Capela cu hramul Sf. Petru ulterior a fost
lărgită de mai multe ori, clădirea mănăstirii cuprinzând şi camerele călugărilor a fost
construită din lemn. Parcela destul de întinsă a fost lărgită treptat prin cumpărarea
loturilor învecinate. În secolul al XVIII-lea mănăstirea din Odorheiu Secuiesc a fost
una dintre cele mai importante mănăstiri franciscane a provinciei, aici fiind ţinute de
exemplu mai multe şedinţe ale capitlului, iar mănăstirea în anul 1775 primise şi
rangul de convent. Lângă mănăstire până în anii de dinainte de cel de al doilea
război mondial funcţionase şi o şcoală primară. În 1949 clădirea a fost naţionalizată
de către autorităţi, şi a fost folosită într-o primă fază ca şi depozit, apoi ca şi cămin
pentru băieţi. Ordinul a primit înapoi clădirea după 1989, din 1991 funcţionând aici şi
o mănăstire a maicilor franciscani de Mallersdorf.
Istoria construirii complexului de clădiri franciscane din Odorheiu Secuiesc are multe
aspecte încă neelucidate. Lucrările menţionate în anul 1712 deja au fost efectuate
probabil la complexul de astăzi, dar după părerea unanimă ale istoricilor ordinului
piatra de temelie a bisericii a fost aşezată doar în 1730. Anul 1728 inscripţionat pe
frontonul intrării principale pare să fie în contradicţie cu această informaţie, dar poate
să indice eventual începutul real al construcţiilor sau ancadramentul poate să şi
provină dintr-o clădire anterioară. Este sigur că liturghia în 1734 deja se ţinea în
această clădire, iar biserica finalizată apare pe veduta în acuarelă a lui Johann Haas
din 1735 din colecţia J. Conrad von Weiss şi pe o gravură despre statuia Madonei
altarului principal, databilă ante 1740. Fortunát Boros, istoricul ordinului, datase
predarea bisericii în anul 1737, dar trebuie să menţionăm faptul că în opinia lui Lajos
Veress în 1753 clădirea încă nu a fost terminată, interiorul avusese încă, după toate
probabilităţile un tavan de lemn, iar turnurile erau mai scunde, fiind ridicate la
înălţimea actuală doar în anii 1780.
Descrierea edificiului
Ansamblul format din biserică şi mănăstire a fost amplasat într-un ţesut urban deja
existent, şi datorită acesteia nici biserica nu a fost orientată către est (corul este în
direcţia nord-est). Careul mănăstirii este alipit laturii de nord-vest a bisericii. Planul
bisericii este unul tipic baroc, cu două turnuri de colţ pe faţada stradală, nava lată
este însoţită de două şiruri de câte trei capele pe cele două laturi. Lângă corul
dreptunghiular, cu o lăţime apropiată de cea a navei, găsim două sacristii laterale,
construite în continuarea şirurilor de capele. Turnurile au plan pătrat, original au fost
doar cu puţin mai înalte decât frontonul faţadei principale. Etajele clopotelor şi
coifurile turnurilor au fost realizate la sfârşitul secolului al XVIII-lea. Faţada
monumentală are un decor modest, este tratată numai de câteva brâuri şi lesene
plate, zugrăvite în gri. În cele trei axe centrale se deschid ferestre semicirculare, iar
în axele laterale – deja pe turnuri – nişe pentru statui. Ancadramentul de factură
renascentistă târzie al intrării principale este cioplit în piatră, are o închidere
semicirculară şi este decorat prin ghirlande şi flori sculptate într-o manieră destul de
plată. Pe suprafaţa bolţarului median este incizat anul 1728. Pe frontonul portalului
se vede însemnul ordinului franciscan, cele două braţe încrucişate, cu o cruce dublă
deasupra lor. Faţada laterală, spre piaţă, este simplă. Ferestrele capelelor sunt cu
închidere semicirculară, cele ale navei trilobate, aceste tipuri de fereastră continuând
şi pe sacristie, respectiv pe cor. În faţa faţadei laterale se află monumentul victimelor
comunismului, o operă din 1996 a sculptorului Vince Bocskai.
Din spaţiul de intrare dintre cele două turnuri se deschid, la parterul turnurilor, două
capele laterale. Într-una dintre ele se află un crucifix monumental din secolul al XVIII-
lea, amplasat original pe altarul principal, iar pe peretele capelei se vede o vedută.
Deasupra spaţiului de intrare este tribuna orgii, amenajat în capătul navei. Bolţile
semicilindrice ale capelelor laterale se leagă prin arcade semicirculare de spaţiul
navei acoperit cu o boltă semicilindrică cu penetraţii. Stâlpii angajaţi dintre capelele
late au o tratare voluminoasă. La pornirea bolţii navei se observă o cornişă
accentuată cu evazări în axa stâlpilor. Intrările sacristiilor sunt dreptunghiulare, iar
dinspre sacristii se deschid spre cor şi ferestre. Interiorul bisericii a primit o tratare
arhitecturală mult mai accentuată şi dinamică, prevăzut cu mai multe caracteristici
baroce, decât cea a faţadelor.
Pe ultimul stâlp dinspre stânga (latura de nord-est) este montat amvonul octogonal,
cioplit în lemn în anii 1780. Parapetul amvonului este decorat cu figurile pictate ale
celor patru evanghelişti. Majoritatea altarelor laterale din capele au fost realizate în
secolul al XVIII-lea şi păstrează valoroase picturi de altar. Printre cele mai importante
putem menţiona pe cea reprezentând pe Maica Domnului din Cluj, o copie a icoanei
miraculoase a bisericii iezuite din Cluj. Această copie atrage atenţia şi asupra
legăturilor ordinului franciscan cu iezuiţii din Cluj, a căror biserică a fost, probabil, şi
modelul concepţiei bisericii din Odorheiu Secuiesc. În corul acoperit cu boltă
semicilindrică cu penetraţii, se ridică un altar monumental pe un plan arcuit, cu
coloane, altarul acoperind aproape integral peretele altarului. În nişa centrală
prevăzută cu baldahin se află statuia de lemn de aproape de mărime naturală a
Fecioarei încoronată de îngeri, Fecioara călcând în picioare figura unui eretic. Printre
coloane au fost amplasate statuile regelui Sf. Ştefan, Sf. Petru, Sf. Pavel şi Sf.
Ladislau, reprezentate cu gesturi teatrale. Prezenţa acestor reprezentări se
datorează în primul rând dedicaţiei primei capele din Odorhei a franciscanilor, care a
avut hramul Sf. Petru şi Sf. Pavel, iar patronul custodiei franciscane din Ardeal era
regele Sf. Ştefan. Pe frontonul altarului apare figurat printre nori Sfânta Treime.
Identitatea sculptorului din a cărui atelier provin aceste statui este încă necunoscută,
singura informaţie legată de meşterii acestui altar este inscripţia din spatele altarului,
care se referă la pictarea şi aurirea figurilor de către cunoscutul pictor clujean Mátyás
Veress şi soţia sa, Krisztina Perger, în timpul egumenului Mihály Sánta, între anii
1779–1782. Pictura decorativă descoperită pe bolta şi pe arcul de triumf al corului
este de asemenea opera lui Mátyás Veress. Lângă altar se află un jilţ baroc cioplit în
lemn, de o calitate artistică deosebită. Decorul pictural al navei este opera din 1928 a
pictorului din Târgu Mureş, Ferenc Herceg, un discipol al marelui specialist al picturii
murale istoriste, Károly Lotz.
Cele patru aripi ale mănăstirii sunt organizate în jurul unei curţi patrulatere. Pe baza
datelor istorice, prima dată au fost construite aripile de vest şi de nord, care
închideau spaţiul mănăstirii dinspre oraş. Aceste aripi au fost începute probabil odată
cu zidirea bisericii, cum indică şi data inscripţionată pe ancadramentul de piatră a uşii
dinspre curte, una dintre aripi deja exista în anul 1739. Clădirile au fost finalizate abia
în 1752, dar închiderea totală a careului mănăstirii s-a realizat doar între anii 1900–
1908.
Deja arhitectul András Veöreös remarcase faptul, că planul bisericii din Odorhei
este unic printre bisericile franciscane transilvane din secolul al XVIII-lea, deoarece
aplică concepţia spaţială iezuită (urmărind planimetria bisericii Il Gesú din Roma).
Date istorice
Cetatea de la Odorheiu-Secuiesc a fost construită în partea nordică a oraşului
medieval, pe o terasă de pe malul stâng al râului Târnava-Mare. Cetatea, denumită şi
Székelytámad (Secuiul atacă), apare în conştiinţa locală şi în istoriografie sub
denumirea de Csonkavár (Cetatea-Ciuntă), ca urmare a demolării parţiale a zidurilor
acesteia, conform prevederilor păcii de la Satu Mare din 1711.
Primele menţiuni despre cetatea de la Odorheiu Secuiesc datează din ultimul
deceniu al secolului al XV-lea. În 1492 Ştefan Báthory de Ecsed s-a adresat în mai
multe rânduri oficialilor Sibiului, în calitate de voievod al Transilvaniei şi comite al
secuilor (1479-1493), cerându-le arme, muniţii, artilerişti şi meşteri dulgheri pentru
construcţia şi aprovizionarea cetăţii de la Odorheiu Secuiesc. În urma memoriului
formulat de secui, care nu tolerau ridicarea unei cetăţi în Secuime de către o
autoritate străină, regele Vladislav al II-lea (1490-1516) a demis voievodul şi, se
pare, că s-au sistate şi lucrările de construcţie ale cetăţii. Nu cunoaştem înfăţişarea
cetăţii ridicate de Ştefan Báthory. În cursul investigaţiilor arheologice a fost
identificată în schimb o porţiune de zid curbată, încastrată în partea nordică a turnului
Hajdú, posibil rămăşiţa unui turn circular cu diametrul de cca. 20 m din construcţia
iniţiată de Báthory. Cetatea din secolul al XVI-lea a păstrat probabil şi dispoziţia
planimetrică quasi pătrată a construcţiei precedente. Cetatea neterminată nu pare să
fi fost folosită în scop defensiv în perioada anilor 1493 şi 1561. Pe teritoriul acesteia
s-a înfiinţată pe la sfârşitul secolului al XV-lea o mănăstire dominicană.
În 1562 a început construcţia unei cetăţi noi(?), ca replică a lui Ioan Sigismund la
răscoala secuilor din acelaşi an. Prin această fortificaţie şi prin căpitanul ei principele
urmărea să ţină sub control secuii din Odorhei. Fortificaţia pereche a acesteia fusese
ridicată în acelaşi an la Leţ (jud. Covasna), pentru a servi controlul secuilor din Trei
Scaune. Mult urâte monumente ale iobăgirii secuilor, ambele au fost grav avariate în
1599, se pare, cu acordul lui Mihai Viteazul. După scurta domnie a voievodului
român, în 1600 dieta Transilvaniei a dispus refacerea cetăţii de la Odorhei, dar
lucrările au început abia în perioada domniei lui Gabriel Bethlen (1613-1629). În
1621 principele a zălogit cetatea judelui regesc din scaunul Odorhei, Francisc
Kornis şi remarcând interesul acestuia din urmă pentru restaurarea cetăţii, l-a
asigurat de decontarea ulterioară a cheltuielilor sale.
Francisc Kornis a dispus deja anterior, în ianuarie 1620, inventarierea fortificaţiei şi
a clădirilor din interiorul acesteia, cu scopul de a evalua stricăciunile şi a documenta
starea acestora. Aflăm, că bolţile mai multor încăperi erau surpate, de asemenea
bârnele şi acoperişurile trebuiau schimbate aproape în totalitate. După moartea lui
Francisc Kornis, în 1625 fiscul a recuperat cetatea. În 1657 principele Gheorghe
Rákóczi al II-lea a zălogit-o soţiei lui Baltazar Kemény, Susana Bornemisza pentru
suma de 5600 fl. Fortificaţia a reintrat în posesia fiscului sub Mihail Apafi I, i-ar
ulterior este documentată în posesia a familiilor Bornemisza şi Gyulai. În final, în
1852, oraşul a cumpărat cetatea de la familia Kornis.
Fortificaţia a fost devastată în cursul luptelor antihabsburgice de la începutul
secolului al XVIII-lea, când căpitanul curuţilor, Laurenţiu Pekri a ordonat demolarea
acesteia, pentru a evita instalarea duşmanului în clădirile sale. Cetatea Ciuntă a
rămas în ruine până la sfârşitul secolului al XIX-lea când între 1889-1890 s-a
construit pe locul castelului din interiorul acesteia Liceul Real de Stat. Cu aceeaşi
ocazie s-au efectuat reparaţii şi la zidul de incintă.
Descrierea edificiului
Cercetările mai recente au ajuns la concluzia că cetatea a fusese amplasată probabil
pe locul unui castru roman, zidurile celui din urmă - fiind tocmai pe linia şanţului
fortificaţiei - au fost îndepărtate odată cu săparea şanţului. Acelaşi sit a fost ales
pentru construcţiile medievale ulterioare, pentru curia regală din epoca Arpadienilor,
sau pentru
mănăstirea dominicană. Deşi transformată de-a lungul veacurilor, clădirile
complexului mănăstiresc au supravieţuit până spre sfârşitul secolului al XIX-lea.
Cum amintisem mai devreme, Liceul de Ştiinţe Agricole „Eötvös József" de astăzi, a
fost construit pe locul clădirilor din interiorul cetăţii, demolate în prealabil pentru acest
scop. Din fortificaţia de odinioară s-a păstrat în mare parte zidul de incintă de plan
aproximativ pătrat (105 x 120 m) şi apărat de câte un turn de artilerie sau bastion pe
fiecare dintre colţuri. Zidurile au fost ridicate din piatră brută legată cu mortar, doar
muchiile bastioanelor şi cele ale turnurilor au fost zidite din piatră de talie. Diferenţa
de nivel dintre interiorul şi exteriorul incintei denotă şanţul adânc ce înconjura
odinioară fortificaţia. Din cauza caselor construite în imediata vecinătate a zidurilor pe
latura sud-estică şi nord-vestică a cetăţii, aceasta este greu accesibilă, incinta fiind
parţial acoperită de dependinţele acestor gospodării moderne. Intrarea originală a
cetăţii era pe latura sud-vestică flancată de bastionul vestic (Bastionul Bánffy) şi de
un turn semicilindric. Un pod mobil traversa şanţul în dreptul intrării înguste a cetăţii,
care era formată din două porţi succesive. Probabil pentru sporirea apărării zonei
porţilor, a fost amenajat în spatele laturii sud-vestice un şir de cazemate adosate
zidului de incintă, care apar pe planurile vechi ale cetăţii. Intrarea originală a cetăţii a
fost desfiinţată ulterior, curtina sud-vestică fiind deschisă pentru a permite accesul în
şcoala modernă. Denumirea turnurilor şi bastioanelor cetăţii, pornind de la poartă în
sensul invers al acelor de ceasornic, este după cum urmează: Fóris, Hajdú, Telegdy
şi Bánffy.
Bastionul Fóris, amplasat pe colţul sudic al incintei, a fost ridicat pe un plan poligonal
având probabil latura dinspre curtea cetăţii complet deschisă. Acest turn de artilerie
avea odinioară trei niveluri, despărţite de planşee de lemn. Turnul prezentat repeta
se pare la scară redusă arhitectura Bastionului Hajdú de pe colţul estic al cetăţii.
Turnul poligonal - octogon neregulat de la nivelul al doilea în sus - are 12,50 m
înălţime. Şi acesta era deschis pe latura dinspre interior, şi avea trei niveluri,
despărţite de planşee de lemn, care s-au distrus între timp. Nivelul inferior a fost
apărat de un scut de pământ bine compactat, sprijinit dinspre exterior de un zid
protector, vizibil pe planurile mai vechi ale cetăţii. Cele trei cazemate adâncite în zidul
turnului la acest nivel au 2, 3 şi respectiv 2 goluri de tragere. La parter observăm pe
toate cele şapte laturi ale turnului urmele ambrazurilor de odinioară. Majoritatea
acestora au fost simple, doar pe două laturi descoperim nişe de tragere cu câte trei
ramificaţii alăturate. Nivelul superior al turnului, parţial dărâmat, era dotat probabil cu
ambrazuri asemănătoare celor de la parter.
Bastionul Telegdy de plan triunghiular, amplasat pe colţul nordic al incintei este dotat
cu urechi, asemenea unor turnuleţe circulare, pe ambele laturi. În flancul vestic,
foarte îngust al acestuia s-a păstrat şi gura de tragere a cazematei. Pe urechea
vestică a bastionului era amplasată odinioară o placă comemorativă, din care s-au
mai păstrat doar trei plăci de piatră, în stare foarte degradată. Textul latin al inscripţiei
îl cunoaştem din relatările secolelor trecute. Acesta era un apel la loialitate către
secui faţă de regele ales al Ungariei, Ioan Sigismund (1556-1571):
HAEC QUICUNQUE VIDES ELECTI INSIGNIA REGIS,/ PRO PATRIA GRATES,
HUNGARE, LAETUS AGAS,/ CUR VAGUS, EXTERNIS TERRARUM FINIBUS
ERRAS/ CUM PROPE, QUAM MULTO SANGVINE QUAERIS, HABES./ QUIPPE
PEREGRINI QUAM SIT DAMNOSA POTESTAS, PRINCIPIS ACCEPTA DISCERE
CLADE POTES./ FLECTE GENU DOMINO, FELICIBUS UTERE FATIS,/
SANGUINE SUBLATO - SICCA MANEBIT HUMUS.
Deasupra plăcii descrise era amplasat odinioară blazonul regelui Ioan Sigismund.
Bastionul a fost ridicat în vremea căpitanului Mihail Thelegdy, cândva între 1567-
1570. Bastionul Bánffy, amplasat în colţul vestic al incintei, este mult mai mic. Zidurile
evazate ale bastionului nu prezintă în momentul de faţă ambrazuri sau guri de
tragere, indicând probabil intervenţii ulterioare la parament. Acesta a fost construit
probabil în jurul anului 1566.Inventarele cetăţii au consemnat şi starea clădirilor din
incinta cetăţii. Acestea formau patru aripi ce încadrau o curte interioară, păstrând
deci planul claustrului dominican de odinioară. O galerie deschisă spre interior se
întindea pe trei laturi ale complexului analizat. Latura dinspre sud-vest, nefiind
etajată, s-a ruinat sau a fost demolată ulterior, astfel că nu mai apare pe planul
întocmit de Orbán Balázs pe la mijlocul secolului al XIX-lea. Poarta boltită a cetăţii
interioare era pe aripa nord-vestică, sub sala regală şi sala reprezentativă din
vecinătatea acesteia. Tot la etaj era şi sala mare (udvarló palota), sala de mese,
camera de dormit. În colţul vestic se afla accesul în pivniţe, iar o scară reprezentativă
urca, probabil din dreptul intrării în castel, la etaj, în faţa sălii mari. Pe latura sud-
vestică, fără etaj, erau diferite depozite de alimente, camere mai mici, bucătăria şi
vetrele. În urma renovărilor întreprinse de Kornis între aprox. 1620-1625, galeria a
fost închisă - cel puţin o parte a acesteia - fiind amenajate şi în acel spaţiu trei
camere mici. În secolul al XIX-lea se mai vedeau detalii renascentiste în aripa nord-
vestică a clădirii interioare.
dar nici noile monumente funerare nu s-au dovedit mai trainice. În prezent locul este
marcat de un monument din piatra şi un relief care îl reprezintă. Monumentul de pe
mormântul lui a fost construit în anul 1969. Mormântul este considerat monument
artistic, conform registrului monumentelor judeţului Harghita (1992.)
Tip: aşezare
Data ultimei 22.4.2008
modificări a fişei
CETATEA BUDVÁR
Cod LMI 2010 Localitate Punct Denumire
4 HR-I-s-A-12693 Odorheiu 4 Cetatea Budvár
Secuiesc
Cod RAN
83142.17
Localizare La sud-vest de mun. Odorheiu
Secuiesc
Structuri arheologice observabile la Valuri şi şanţuri de pământ, urme de
suprafaţă zid de piatră
Materiale arheologice la suprafaţă Fragmente ceramice, chirpici
Tip de teren Culmea muntelui Budvár
Tip de vegetaţie pe suprafaţa sitului Fâneaţă, pădure
Folosinţa actuală a terenului şi regim de Teren agricol şi forestier
proprietate
Construcţii actuale pe suprafaţa sitului Nu sunt
Starea de conservare a sitului Precară
Urme de distrugere Săpături ale căutătorilor de comori
Factori de risc Antropici 4
Descriere descoperiri In cursul cercetărilor arheologice au fost măsurate
valurile de pământ, respectiv şanţurile cetăţii
preistorice (epoca fierului - La Tène târziu) şi urmele
zidului medieval (sec. XIII). A fost descoperit un bordei
din epoca arpadiană. S-a constatat că punctul strategic
al muntelui a fost locuit şi/sau a fost folosit în mai
multe epoci (epoca neolitică/eneolitică, epoca
bronzului, epoca fierului, epoca romană, epoca
migraţiilor, epoca medievală timpurie).
Istoricul cercetărilor S-au efectuat săpături arheologice în anii 1969-1970
arheologice
Bibliografie Nyárádi Zsolt, Sófalvi András, 2010-10-16
Ferenczi Géza 2002
Sâmbăteşti
Istoricul cercetărilor
arheologice
Bibliografie Nyárádi Zsolt, Sófalvi András, 2010.11.10
Punctul 8 - Cădişeni
Punctul 10 Beclean
Reactualizare PUG şi RLU municipiul Odorheiu Secuiesc - Studiu morfologic şi istoric 100
Halcrow Romania srl
85 Carol Davila St., Sector 5, Bucharest
tel +40 311 065 376; fax +40 311 034 189
www.halcrow.ro
Reactualizare PUG şi RLU municipiul Odorheiu Secuiesc - Studiu morfologic şi istoric 101
Halcrow Romania srl
85 Carol Davila St., Sector 5, Bucharest
tel +40 311 065 376; fax +40 311 034 189
www.halcrow.ro
Reactualizare PUG şi RLU municipiul Odorheiu Secuiesc - Studiu morfologic şi istoric 102
Halcrow Romania srl
85 Carol Davila St., Sector 5, Bucharest
tel +40 311 065 376; fax +40 311 034 189
www.halcrow.ro
Reactualizare PUG şi RLU municipiul Odorheiu Secuiesc - Studiu morfologic şi istoric 103
Halcrow Romania srl
85 Carol Davila St., Sector 5, Bucharest
tel +40 311 065 376; fax +40 311 034 189
www.halcrow.ro
Reactualizare PUG şi RLU municipiul Odorheiu Secuiesc - Studiu morfologic şi istoric 104
Halcrow Romania srl
85 Carol Davila St., Sector 5, Bucharest
tel +40 311 065 376; fax +40 311 034 189
www.halcrow.ro
Reactualizare PUG şi RLU municipiul Odorheiu Secuiesc - Studiu morfologic şi istoric 105
Halcrow Romania srl
85 Carol Davila St., Sector 5, Bucharest
tel +40 311 065 376; fax +40 311 034 189
www.halcrow.ro
Reactualizare PUG şi RLU municipiul Odorheiu Secuiesc - Studiu morfologic şi istoric 106
Halcrow Romania srl
85 Carol Davila St., Sector 5, Bucharest
tel +40 311 065 376; fax +40 311 034 189
www.halcrow.ro
Reactualizare PUG şi RLU municipiul Odorheiu Secuiesc - Studiu morfologic şi istoric 107
Halcrow Romania srl
85 Carol Davila St., Sector 5, Bucharest
tel +40 311 065 376; fax +40 311 034 189
www.halcrow.ro
Reactualizare PUG şi RLU municipiul Odorheiu Secuiesc - Studiu morfologic şi istoric 108
Halcrow Romania srl
85 Carol Davila St., Sector 5, Bucharest
tel +40 311 065 376; fax +40 311 034 189
www.halcrow.ro
Reactualizare PUG şi RLU municipiul Odorheiu Secuiesc - Studiu morfologic şi istoric 109
Halcrow Romania srl
85 Carol Davila St., Sector 5, Bucharest
tel +40 311 065 376; fax +40 311 034 189
www.halcrow.ro
Reactualizare PUG şi RLU municipiul Odorheiu Secuiesc - Studiu morfologic şi istoric 110
Halcrow Romania srl
85 Carol Davila St., Sector 5, Bucharest
tel +40 311 065 376; fax +40 311 034 189
www.halcrow.ro
Reactualizare PUG şi RLU municipiul Odorheiu Secuiesc - Studiu morfologic şi istoric 111
Halcrow Romania srl
85 Carol Davila St., Sector 5, Bucharest
tel +40 311 065 376; fax +40 311 034 189
www.halcrow.ro
Reactualizare PUG şi RLU municipiul Odorheiu Secuiesc - Studiu morfologic şi istoric 112
Halcrow Romania srl
85 Carol Davila St., Sector 5, Bucharest
tel +40 311 065 376; fax +40 311 034 189
www.halcrow.ro
Reactualizare PUG şi RLU municipiul Odorheiu Secuiesc - Studiu morfologic şi istoric 113
Halcrow Romania srl
85 Carol Davila St., Sector 5, Bucharest
tel +40 311 065 376; fax +40 311 034 189
www.halcrow.ro
Reactualizare PUG şi RLU municipiul Odorheiu Secuiesc - Studiu morfologic şi istoric 114
Halcrow Romania srl
85 Carol Davila St., Sector 5, Bucharest
tel +40 311 065 376; fax +40 311 034 189
www.halcrow.ro
Reactualizare PUG şi RLU municipiul Odorheiu Secuiesc - Studiu morfologic şi istoric 115
Halcrow Romania srl
85 Carol Davila St., Sector 5, Bucharest
tel +40 311 065 376; fax +40 311 034 189
www.halcrow.ro
Reactualizare PUG şi RLU municipiul Odorheiu Secuiesc - Studiu morfologic şi istoric 116
Halcrow Romania srl
85 Carol Davila St., Sector 5, Bucharest
tel +40 311 065 376; fax +40 311 034 189
www.halcrow.ro
Reactualizare PUG şi RLU municipiul Odorheiu Secuiesc - Studiu morfologic şi istoric 117
Halcrow Romania srl
85 Carol Davila St., Sector 5, Bucharest
tel +40 311 065 376; fax +40 311 034 189
www.halcrow.ro
Reactualizare PUG şi RLU municipiul Odorheiu Secuiesc - Studiu morfologic şi istoric 118