Sunteți pe pagina 1din 7

Colaborarea grădiniţă-familie, parteneriatul cu familia

Ciupală Angela
Facultatea de Ştiinţe, Specializarea PIPP
Introducere
O educaţie adevărată şi reală se fundamentează în familie şi se continuă în grădiniţă şi şcoală. Pe
de altă parte, tot ceea ce copilul învaţă în grădiniţă pierde din importanţă şi eficienţă în condiţiile în care
părinţii nu întăresc şi nu valorifică programul educativ desfăşurat în cadrul grădiniţei. De aceea, susţin
ideea de a implica părinţii în programul educativ încă de la început, căci, doar aşa, îşi vor forma
deprinderi de parteneriat cu grădiniţa si, implicit, cu educatoarea. Implicarea părinţilor în rezolvarea
problemelor şi în sprijinirea procesului educaţional la treapta învăţământului preprimar are o serie de
argumente. După părerea mea, cele mai elocvente argumente de implicare a familiei în susţinerea
grădiniţei rezultă din relaţiile pe care le au părinţii cu preşcolarii: aceştia au nevoie de informaţii despre
copiii lor, tind să-şi cunoască copiii în calitate de preşcolari; familiile pot oferi cadrelor didactice
informaţii care pot explica anumite comportamente ale copiilor; facilitează rezolvarea diferitor probleme
didactice şi extracurriculare; contribuie la crearea condiţiilor necesare extinderii capacităţii de cunoaştere
prin mijloace adiacente: cărţi, reviste, softuri educaţionale, teatru, etc.; contribuie la crearea condiţiilor
necesare dezvoltării aptitudinilor artistice şi sportive. Părinţii trebuie informaţi despre scopul de bază al
programului educativ la care participă copiii lor şi trebuie implicaţi în luarea deciziilor. Părinţii trebuie să
fie la curent cu progresele copilului lor, dar şi cu percepţia pe care o are grădiniţa despre calităţile şi
problemele copilului.
Toate aceste motivaţii conduc la necesitatea realizării parteneriatelor reale dintre familie şi
grădiniţă, în care, spre beneficiul copiilor, implicarea familiei în viaţa grădiniţei să fie una concretă, activă
şi de durată, aşa încât membrii acestora să devină parteneri reali în educaţia copiilor lor.
I. Partea teoretică
I.1. Delimitări conceptuale
În literatura de specialitate de până la anii '70-'80 ai secolului al XX-lea, termenul colaborare
semnifica cooperare, conlucrare, realizarea unei acţiuni sau a unei opere care se efectua în comun. Sinteza
literaturii în domeniul ştiinţelor educaţiei, cât şi cercetările efectuate de specialişti, mă determină să
constat că noţiunea de colaborare în educaţie se utilizează tot mai des cu sensul de parteneriat educaţional.
Verbul a colabora are originea în limba franceză – collaborer şi în latină – collaborare.
Dicţionarul explicativ al limbii române defineşte termenul astfel: “a colabora înseamnă a participa alături
de alţii la realizarea unei acţiuni care se efectuează în comun; a publica un articol, un studiu într-un ziar,
într-o revistă” (DEX, 1998, p. 140).
Parteneriatul educaţional este unul din conceptele-cheie ale pedagogiei contemporane, ce
desemnează un fenomen important în câmpul educaţiei. Fenomenul parteneriatului nu este unul nou, încă
în lucrările filosofilor antici se atestă elemente conturate clar cu privire la colaborarea cu instituţiile
sociale.
Abordarea şi definirea conceptului de parteneriat au provocat în rândul cercetătorilor un şir de
discuţii. Conform teoriei autorilor Băran-Pescaru A. (2004), Cristea S. (2000), Vrăsmaş E. (2002),
termenul parteneriat este utilizat de autori pentru a evidenţia faptul că şcoala, familia şi comunitatea
divizează responsabilităţile ce vizează educaţia copiilor, având aceleaşi sfere de influenţă. Alţi autori -
Stănciulescu E. (1997), Jinga I. (1999) - aplică conceptul nominalizat numai în cazul în care instituţiile
sociale alocă resurse financiare şi umane la maximum, urmărind scopuri şi responsabilităţi comune,
cooperează, creând un spaţiu şi condiţii pentru activităţile de comun acord. Comparând viziunile expuse,
constatăm că la baza lor stă aceeaşi esenţă – colaborarea, iar deosebiri apar doar privind unele nuanţe.
Aşadar, parteneriatul reprezintă un proces de colaborare între două sau mai multe părţi care acţionează
împreună pentru realizarea unor interese sau scopuri comune.
Cercetătorul Sorin Cristea (2010) susţine că în domeniul educaţiei doar recent a început a fi
valorificat activ conceptul de parteneriat pedagogic. Originea acestui concept provine din sfera vieţii
economice. În anii '70 ai secolului trecut, semnificaţia dată se referea la activitatea de muncă productivă
susţinută împreună cu alţi factori, nu neapărat în vederea realizării aceloraşi obiective, dar care
concurează la atingerea aceluiaşi scop. La începutul anilor '80, acest model pătrunde şi în sfera educaţiei,
stimulând dezvoltarea conceptului de şcoală deschisă pentru colaborare cu instituţiile educative din
comunitatea locală apropiată sau depărtată. În accepţiunea mai multor cercetători: Băran-Pescaru A.
(2004), Cosma T. (2008), Jinga I., Negret I., (1999), parteneriatul educaţional este o formă de
comunicare, cooperare şi colaborare între agenţii educativi, care oferă sprijin copilului, şcolii şi familiei
la nivelul procesului educaţional. Aici trebuie să facem o precizare de principiu: parteneriatul
educaţional reprezintă un ansamblu de interacţiuni eficiente, în care toţi actorii sociali manifestă iniţiativă.
Colaborarea şi comunicarea nu trebuie să fie unidirecţionale, venind numai dinspre şcoală spre copil şi
familie. Relaţiile în cadrul parteneriatului educaţional trebuie să fie variate, multinivelare, sistematice,
axate pe respect, înţelegere şi feed-back pozitiv, cointeresate în creşterea, educaţia şi formarea
personalităţii responsabile, apte de a se adapta la o societate ce se află într-o schimbare continuă.
Astfel, “parteneriatul educaţional reprezintă un fenomen sociouman şi un proces pedagogic de
colaborare între actorii sociali, care susţin eforturile instituţiei de învăţământ, ale familiei şi contribuie
la formarea integrală a personalităţii elevului, asigurând eficienţa inserţiei sociale a acestuia.”
( Bragis, 2013)
I.2. Tipuri de parteneriate:
a) după forma parteneriatului, putem distinge:
 parteneriatul informal este stabilit între părţi asemănătoare care se cunosc destul de
bine. Scopul stabilit este specific fiecăreia dintre părţi şi fiecare parte este capabilă să se implice în
realizarea lui ( ex. realizarea unei reviste a grupei, organizarea unei excursii);
 parteneriatul formal este stabilit între părţi diferite ca forme de organizare şi ca
misiune instituţională, dar care se coalizează pentru rezolvarea mai multor probleme. Liantul acestui tip
de parteneriat este domeniul de activitate şi interesul comun. (ex.: parteneriat încheiat între grădiniţă şi
autorităţile locale pentru amenajarea unui loc de joacă pentru preşcolari).
b) în funcţie de obiectivul parteneriatului, putem deosebi:
 parteneriatul operaţional – procesul de cooperare se realizează pe baza unui proiect concret;
 parteneriatul de reprezentare – acest tip de conlucrare se stabileşte datorită faptului că este nevoie
de o coalizare pentru realizarea unui scop comun (ex. consiliul părinţilor)
c) după modul de finanţarea a parteneriatului identificăm:
 parteneriatul care necesită finanţare – scopul propus este unul complex;
 parteneriatul care nu necesită finanţare – scopul propus poate fi realizat cu resurse minime
I.3. Paşii care trebuie urmaţi pentru stabilirea unui parteneriat eficient şi de durată sunt
reprezentaţi în Figura 1.

P
----------------------------------------------------------------------------------------
PARTENERIAT - participanţii au un scop comun care nu poate fi realizat
de fiecare în parte în mod separat
-----------------------------------------------------------------------------------------
COOPERARE – participanţii conlucrează pentru realizarea unor acţiuni,
astfel încât fiecare în parte să-şi urmeze propriile scopuri
---------------------------------------------------------------------------------------
COORDONARE – între participanţi există o corelare/repartizare a acţiunilor
---------------------------------------------------------------------------------------
COMUNICARE – între participanţi există un schimb de informaţii, resurse şi
diverse modele de activitate.

C
Figura 1
În Figura 1, observăm că procesul de colaborare porneşte de la un nivel inferior, cel al comunicării
şi tinde spre un nivel superior, cel al parteneriatului. Cu alte cuvinte, parteneriatul este o formă avansată a
relaţiei dintre două sau mai multe părţi. În aceeaşi ordine de idei, cooperarea şi coordonarea sunt formele
intermediare care facilitează stabilirea unui parteneriat.
I.4. Dimensiunea formală a parteneriatului grădiniţă-familie
La nivelul grădiniţei, părinţii sunt implicaţi în mai multe tipuri formale de organizare:
 Consiliul reprezentativ al părinţilor/Asociaţia de părinţi
 Consiliul clasei
 Consiliul de administraţie
 Comisia pentru Evaluarea şi Asigurarea Calităţii

II. Partea aplicativă

Categorii de activităţi Exemple


care se pot realiza cu
părinţii, în parteneriat
Traininguri „Cum să devenim părinţi mai buni” – curs de educaţie
parentală organizat de educatorul parental (acreditat HOLT
România) pentru părinţi unde aceştia sunt participanţi activi în
realizarea unor sarcini. Cursul cuprinde 8 sesiuni de formare:
„Cum să fii un părinte bun”, „Cum să comunici eficient cu copilul
tău”, „Cum să învingi stresul şi furia”, „Cum însoţeşti copilul pe
calea dezvoltării sale”, „Cum să fii un partener de încredere în
relaţia cu copilul tău”, „Cum să abordezi pozitiv disciplinarea
copilului”, „Cum prevenim abuzul şi efectele lui asupra copilului”,
„Încheiere: ce facem în continuare?”.
Familiile în sala de clasă! Bun venit familiilor noastre!
Membrii familiei sunt Fiţi bineveniţi în centrul pentru jocul de rol! Acest centru
bineveniţi în sala de clasă înseamnă pentru noi multă voie bună şi bună dispoziţie.
şi pot participa la Aici noi ne jucăm de-a oamenii mari şi învăţăm să
activităţi. interpretăm multe roluri. Aici învăţăm cum să ne înţelegem unii pe
alţii, exersându-ne vorbirea, limbajul. Aici învăţăm multe despre
viaţa de zi cu zi şi adesea facem astea imitându-vă pe voi, căci voi
sunteţi modelele noastre.
Sperăm că vă veţi distra jucându-vă aici cu noi. Aşteptăm cu
nerăbdare să ne vizitaţi; vă vom servi cu ceai, aşa cum fac oamenii
mari.
Cu dragoste,
copiii voştri
Şedinţe cu părinţii Se organizează lunar, se pun în discuţie diverse teme educative.
Pentru determinarea intereselor familiei, la prima şedinţă cu
părinţii, se va aplica un chestionar care cuprinde căile prin care
părinţii vor să se implice în activitatea din grădiniţă:
- Lucrul în sala de grupă împreună cu copiii;
- Confecţionarea de materiale;
- Ajutor acordat organizării de excursii;
- Planificarea unor evenimente speciale;
- Participarea în cadrul grupului de opinie şi dialog.
Acordul de colaborare Sunt stipulate responsabilităţile grădiniţei şi ale părinţilor în
grădiniţă-familie procesul educaţional. Contractul educaţional are în vedere
prevederile Constituţiei României, ale Art. 86 din Legea Educaţiei
Naţionale nr. 1/2011, ale Legii nr. 272/2004, privind protecţia şi
promovarea drepturilor copiilor.
Proiectul de parteneriat Deoarece colaborarea cu familia nu se limitează numai la
grădiniţă -familie activitatea şcolară, ci şi la activităţile extraşcolare, se derulează
proiecte de parteneriat educaţional care pot cuprinde următoarele
activităţi: dezbateri, mese rotunde; vizionarea unor casete, audierea
înregistrărilor; excursii, vizite; seri distractive, sărbătorirea unor
evenimente; facilitarea unor donaţii, sponsorizări, resurse necesare.
Discuţii individuale între Informarea părinţilor privind progresele copiilor, conduita din
educator si părinţi
timpul activităţilor, analiza portofoliilor
Vizite la domiciliu Scopul vizitei este mai buna cunoaştere a copiilor şi a familiilor
lor. Educatoarea poate afla lucruri interesante despre cultura
familiei respective, modul de a interacţiona sau despre talentele şi
aptitudinile membrilor acesteia. În ceea ce priveşte membrii
familiei, ei se bucură de atenţia educatoarei şi văd cum educatoarea
intră în contact comunicaţional cu copilul.
Activităţi în aer liber - picnicurile, drumeţiile, grădinăritul, clubul de reparaţii.
- „Prăvălia de toamnă – Micii negustori” - Părinţii au pregătit
acasă împreună cu copiii dulciuri, prăjituri, bomboane, dulceţuri,
zacuscă, compoturi şi alte produse de toamnă, pe care le-au etalat
pe rafturi frumos ornate cu bostani luminoşi şi coroniţe de flori,
pentru vânzare. Fondurile strânse cu această ocazie au fost folosite
pentru înfrumuseţarea holurilor grădiniţei.

Concluzii
La nivel teoretic, familia este considerată prima şcoală a copilului care constituie un agent şi
actor educativ social, ce necesită o atenţie deosebită, permanentă din partea instituţiilor de învăţământ.
Instituţia de învăţământ şi familia reprezintă pilonii de bază ai umanizării, integrării sociale şi formării
individului, iar familia, ca nucleu fundamental al societăţii, este prima care începe formarea intelectuală şi
morală a copilului. Parteneriatul grădiniţă-familie se referă la construirea unor relaţii pozitive între
familie şi grădiniţă, la o unificare a sistemului de valori care poate avea un efect benefic asupra copiilor,
atunci când aceştia văd educatoarea sfătuindu-se cu părinţii.
Practica a demonstrat că, pe lângă procesul didactic, este necesară o colaborare eficientă între
educatoare, părinţi şi preşcolari, bazată pe principii democratice, participative şi crearea unui mediu
cultural favorabil acasă, în grădiniţă, fapt care nu poate fi conceput în afara unui parteneriat educaţional
eficient.
După părerea mea, cultivarea unor relaţii de parteneriat efectiv între grădiniţă şi familie în sprijinul
educaţiei şi creşterii copilului constituie cheia succesului viitor în adaptarea şi integrarea şcolară. Cred că
implicarea familiei în activităţile preşcolare este în beneficiul copiilor, al membrilor familiei, al calităţii
educaţiei. Participarea familiei aduce beneficii afective şi fizice pentru toţi cei implicaţi. Implicarea
afectivă ne permite să avem un sentiment de mulţumire faţă de noi înşine, să ne simţim productivi,
energici, să ne simţim fericiţi jucându-ne. Implicarea fizică ne permite să ne dezvoltăm noi deprinderi, să
ne relaxăm, să râdem, să ajungem să cunoaştem alţi oameni. Există numeroase avantaje ale colaborării,
atât pentru membrii familiei, cât şi pentru educatoare.

Membrii familiei:
 învaţă să-şi conceapă copilul în relaţie cu alţii;
 învaţă mai multe despre dezvoltarea unui copil;
 se împrietenesc cu ceilalţi părinţi;
 învaţă să desfăşoare activităţi amuzante acasă.
Educatoarea:
 învaţă cum pledează părintele pentru cauza copilului său;
 vede cum membrii familiei îi ajută pe copii la rezolvarea de probleme;
 învaţă lucruri noi despre diverse realităţi şi practici culturale;
 află lucruri interesante despre talentele şi hobby-urile unor membri de familie pe care
aceştia le împărtăşesc copiilor.
În concluzie, pot spune că reuşita privind devenirea umană a copilului depinde de o colaborare
prodigioasă dintre doi factori educaţionali de bază: grădiniţa şi familia. Relaţiile de colaborare dintre
părinţi şi unitatea de învăţământ pe care o frecventează copilul lor constituie primul pas către o educaţie
deschisă, flexibilă şi dinamică a personalităţii copilului.

Bibliografie
 Vrăsmaş, E. (2002). Consilierea şi educaţia părinţilor. Bucureşti: Editura Aramis
 Braghiş, M. (2013). Excurs analitic în evoluţia parteneriatului educaţional. în Braghiş, M. Strategii
pedagogice de optimizare a parteneriatului şcoală-familie-comunitate în treapta învăţământului
primar (pp. 37-51). Chişinău
 Toderaş, N. (2006). Parteneriat pentru participare. în Velea, S. (coord.), Participarea elevilor în şcoală
şi în comunitate. Ghid pentru elevi şi profesori. (pp. 56-72). Botoşani: Editura Agata
 Ghiduri
*** (2010). Cum să devenim părinţi mai buni. Manualul educatorului parental. Iaşi: HOLT, România
*** (2010). Cum să devenim părinţi mai buni. Ghidul părintelui. Iaşi: HOLT, România