Sunteți pe pagina 1din 68

www.ccim-media.

com/resources
Editura AQUA FORTE srl
Of.P. 12 C.P. 805
Cluj-Napoca

ISBN:
Descrierea CIP:

Traducător: Sorina Mureşan


Lector: Voicu Bojan

Prezenta traducere a fost făcută după originalul din limba engleză: „Your Quest for God”.

Apare în româneşte cu permisiunea Editurii &URVV&XUUHQWV,QWHUQDWLRQDO0LQLVWULHV,'DOODV7; USA


Copyright

Toate drepturile rezervate. Nici o parte din această carte nu poate fi reprodusă sau difuzată fără
permisiunea prealabilă din partea editorului, exceptând cazul unor scurte citate destinate exclusiv
recenziilor.

Copyright pentru prezenta ediţie - Operation Mobilisation

Cross Currents International Ministries


www.ccim-media.com/resources

2
Fără încurajarea, dragostea, sacrificiul şi rugăciunile
soţiei mele, această carte nu ar fi fost scrisă.
Aşa cum a spus Pavel despre Fivi spun şi eu despre ea:
„... ea s-a arătat de ajutor multora şi îndeosebi mie.”

3
CUPRINS

Cuvânt înainte
Prefaţă

Capitolul 1
Există Dumnezeu cu adevărat?

Capitolul 2
Este călăuza ta spirituală demnă de încredere?

Capitolul 3
Cum este Dumnezeu?

Capitolul 4
Ce îi desparte cu adevărat pe oameni?

Capitolul 5
Care este adevărata problemă?

Capitolul 6
De ce sunt oamenii atât de greşit orientaţi?

Capitolul 7
Mă iubeşte Dumnezeu cu adevărat?

Capitolul 8
Unde pot găsi viaţă?

Capitolul 9
Cum pot deveni membru al familiei lui Dumnezeu?

Capitolul 10
Ce urmează?

Declaraţia mea de credinţă

66
Cuvânt înainte

Există două motive pentru care recomand din toată inima cartea Căutarea lui Dumnezeu. Primul
este faptul că îi cunosc autorul! El este unul din fiii mei în credinţă, şi nu există bucurie mai mare decât
aceea de a-ţi vedea copiii umblând în adevăr (3 Ioan 4).
Al doilea motiv este mai obiectiv. Dr. Richard Bennett a realizat un lucru extraordinar explicând
pas cu pas, clar, concis şi convingător esenţa relaţiei omului cu Dumnezeu.
Biblia ne spune că Dumnezeu a pus veşnicia în inimile oamenilor... (Ecleziastul 3:11). Înseamnă
că, de vreme ce oamenii au fost făcuţi pentru eternitate, lucrurile vremelnice nu au puterea de a-i împlini
permanent şi pe deplin. Există un gol nesfârşit pe care nu îl poate umple decât Dumnezeu. Sf. Augustin a
formulat perfect această nevoie a omului când a spus: „O, Dumnezeule, ne-ai creat pentru Tine, şi
sufletele noastre nu îşi găsesc liniştea până nu se odihnesc în Tine.” Această carte ne ajută să mergem pe
urmele acestei nevoi, până când ne găsim odihna într-o relaţie vie şi personală cu Dumnezeul etern.
Rugăciunea mea sinceră este ca o mulţime de oameni să citească paginile care urmează şi să ia
seama la mesajul care le dezvăluie gloria lui Dumnezeu şi binele lor veşnic.

Dr. Stephen F. Olford

4
Prefaţă

În lungile noastre călătorii, eu şi soţia mea Dorothy, ne-am făcut mulţi prieteni, atât în momentele
cruciale, cât şi în cele mai puţin semnificative ale vieţii. Aceştia proveneau din diferite culturi, aveau
situaţii economice sau nivele de educaţie diferite. Nu credem că am întâlnit aceşti oameni din întâmplare.
Nu credem nici că această cărţulie a ajuns din întâmplare în mâinile tale.
Cele mai multe discuţii pe care le-am purtat cu numeroşii noştri prieteni de-a lungul anilor, s-au
centrat în jurul nevoii noastre de Dumnezeu. Unele din gândurile pe care le-am discutat împreună se
găsesc în această carte. Prima ediţie a cărţii Căutarea lui Dumnezeu, după care au fost făcute următoarele
două ediţii revizuite, a fost un proiect personal de mulţumire. Cum Dorothy şi cu mine ne apropiam de a
25-a aniversare a căsătoriei noastre, ne-am întrebat care ar fi fost cel mai adecvat mod în care ne-am fi
putut exprima mulţumirea faţă de Dumnezeu, pentru bunătatea Lui faţă de noi.
Ce altă cale ar fi fost mai bună decât aceea de a dărui unui număr de 25.000 de oameni un mesaj
care să le aducă pace şi speranţă? Adică 1.000 de persoane pentru fiecare an al căsniciei noastre.
Dumnezeu a binecuvântat acest mic efort al dragostei căci, practic, cartea şi-a croit drum prin
lumea întreagă. Toate cele 25.000 de exemplare au fost dăruite personal oamenilor din diferite ţări. Cea
mai mare bucurie a noastră a fost aceea de primi scrisori de la cei care, în urma lecturii Căutarea lui
Dumnezeu, şi-au găsit un nou scop în viaţă.
Am avut numeroase cereri de a traduce această carte în alte limbi. De aceea, am decis să facem
prima revizuire a textului cu acest scop şi cu rugăciunea ca mult mai mulţi oameni de pe toate
continentele lumii să primească ajutor în căutarea lor de Dumnezeu. Consecinţa a fost că s-au tipărit şi s-
au distribuit peste două milioane de cópii în 30 de limbi. Acum ne rugăm ca şi cea de-a doua ediţie
revizuită, care cuprinde material suplimentar, să fie în continuare de ajutor cititorului.
Primele două capitole nu vor fi la fel de relevante pentru fiecare cititor. Capitolul 1 a fost scris
pentru cei care pun la îndoială existenţa lui Dumnezeu. Iar capitolul 2, deşi va prezenta un interes
deosebit pentru caracterele suspicioase, este practic vital pentru toţi cititorii, deoarece ne încurajează pe
fiecare să ne evaluăm propriile convingeri şi atitudini.
Aceste capitole pregătitoare, sunt totuşi esenţiale pentru întreaga temă, întrucât ne ajută să stabilim
veridicitatea informaţiilor ulterioare. Capitolele de la 3 la 10 conţin adevăruri fundamentale care te vor
ajuta în căutarea ta de Dumnezeu. Aşa că punem cu bucurie această nouă ediţie în mâinile lui Dumnezeu
şi El s-o binecuvânteze cum crede de cuviinţă.
Atât eu, cât şi Dorothy, dorim să mulţumim lui Dumnezeu pentru dragostea, rugăciunile şi
mărturiile multor oameni speciali, care ne-au împărtăşit experienţele lor personale cu Dumnezeu. Ei sunt
mult prea mulţi pentru a-i menţiona pe toţi. Dar le spunem: „Vă mulţumim“ acestor prieteni.

- Richard A. Bennett

5
CĂUTAREA LUI DUMNEZEU

Geologia este autobiografia pământului însă, ca mai toate


autobiografiile, nu se întoarce până la începuturi.

Sir Charles Lyell

6
Capitolul 1

Există Dumnezeu cu adevărat?

E posibil să fi existat în viaţa ta momente atât de sumbre, încât nu numai că te-ai îndoit de
dragostea lui Dumnezeu, dar ai pus sub semnul întrebării însăşi existenţa Lui.
În Biblie, existenţa lui Dumnezeu nu este nici explicată, nici dovedită. Ea pur şi simplu se înţelege
de la sine. Prima propoziţie din Biblie: La început, Dumnezeu a făcut cerurile şi pământul (Geneza 1:1),
este o afirmaţie fantastică atât prin simplitatea, cât şi prin profunzimea ei. Ea ne spune că Dumnezeu
există şi că El este Creatorul Universului.
Cu mulţi ani în urmă, soţia mea deţinea un post de asistentă şefă într-unul dintre cele mai
prestigioase spitale de psihiatrie din Europa. Într-o zi, unul dintre cei mai de seamă psihiatri, care se
proclamase ateu, a făcut remarci ironice la adresa credinţei lui Dorothy. „Doctore“, a replicat ea, „ştiţi că
am un respect deosebit pentru autoritatea dumneavoastră în domeniul psihiatriei. Sunteţi un lector
universitar apreciat iar, ca medic, numele dumneavoastră este renumit. Cu toate acestea, v-aş sugera ca
înainte de a mai afirma că sunteţi ateu, să citiţi Biblia cu acelaşi zel care caracterizează cercetările
dumneavoastră în psihiatrie“.
Apoi i-a reamintit cazurile câtorva dintre pacienţii lui care au fost externaţi recent din secţia de
afecţiuni cronice, datorită schimbărilor minunate pe care le-a făcut puterea lui Dumnezeu în vieţile lor. A
avut posibilitatea să numească unul sau doi dintre ei, a căror viaţă a fost atât de dramatic schimbată, încât
duceau deja o viaţă rodnică. Dorothy i-a povestit acestui psihiatru renumit cum a ajuns fiecare dintre
aceşti pacienţi să-l cunoască pe Dumnezeu într-un mod personal, care le-a dat viaţă. Medicul însuşi era
profund conştient de faptul că ultimele tehnici psihiatrice nu au avut nici un efect asupra acestor pacienţi.
Nici ca ateu, nici ca psihiatru, el nu a reuşit să explice acest fenomen al schimbării vieţilor lor.
Medicul, care tocmai îi spusese lui Dorothy că nu crede în Dumnezeu, a încheiat acea discuţie
cerându-i soţiei mele să se roage pentru el! Şi a promis că, pentru prima dată în viaţa lui, va citi Biblia cu
mintea deschisă. După şapte săptămâni de lectură atentă, psihiatrul i-a spus lui Dorothy că nu mai este
ateu. Dar, încă mai avea o problemă, deoarece şi-a dat seama că o dedicare reală lui Dumnezeu, implica o
schimbare a stilului său de viaţă. „Problema mea nu mai este intelectuală, a recunoscut el, dar nu doresc
să accept schimbările care ar avea loc în inima mea, dacă aş deveni un credincios dedicat“. După 10 ani
de rugăciune pentru prietenul nostru, am primit, în sfârşit, o scrisoare în care ne vorbea despre noua lui
credinţă şi despre dedicarea sa personală lui Dumnezeu. Am fost nespus de bucuroşi, dar nu foarte
surprinşi, căci ştiam că aşa cum spune Biblia credinţa vine în urma auzirii, iar auzirea vine prin cuvântul
lui Hristos (Romani 10:17).
Pentru a ne ajuta pe fiecare dintre noi să ne întoarcem la El, Dumnezeu a pus în fiinţa noastră o
profundă conştiinţă a existenţei Sale. Oamenilor le este îngăduit să aleagă să nu creadă în Dumnezeu, dar
nu a existat niciodată o persoană pe planeta Pământ care să nu poată crede în Dumnezeu. Dumnezeu ne-a
lăsat multe dovezi ale propriei Sale existenţe, chiar şi în Universul material. Cu cât ştiinţa secolului
nostru pătrunde mai adânc în secretele Universului, cu atât este mai puţin logic să spunem că toate
acestea au luat fiinţă fără un Creator. Nimeni nu ar putea afirma vreodată că o navă spaţială zboară în
spaţiu, se deplasează pe orbita Pământului şi apoi se opreşte la locul şi momentul stabilit fără geniul
creativ şi unit al designerilor, tehnicienilor şi matematicienilor. În mod asemănător, apusurile,
anotimpurile, galaxiile şi atomii, forţa gravitaţiei şi puterea dragostei n-ar fi putut exista niciodată fără
planificarea şi proiectarea lor de către un Dumnezeu Creator.
Cu siguranţă ai nevoie de mai multă credinţă pentru a crede că o creaţie perfectă, ordonată, a
apărut prin „big bang“, decât pentru a crede în Dumnezeu, Creatorul, pentru că nu există proiect înainte
de care să nu fi existat un proiectant.
Până şi guvernul, care a negat existenţa lui Dumnezeu, şi-a exprimat, de fiecare dată când a
trimis un cosmonaut în spaţiu, convingerea că Universul este un Univers al legilor şi al ordinii.
Cosmonauţii lor nu s-ar fi putut întoarce teferi la sol, fără a se bizui pe aceste legi. Nu este oare ciudat
atunci că aceşti oameni care se bizuie pe legile naturale resping existenţa unui Dătător de legi, existenţa
unui Proiectant Suprem?
Suntem cu toţii conştienţi de puterea destructivă, devastatoare, eliberată de explozia unei bombe
atomice. Cu toate acestea, s-a calculat că în fiecare secundă soarele eliberează o cantitate de energie
egală cu echivalentul a 5.000 de miliarde de bombe atomice. Şi în comparaţie cu alte stele care emană
energie, soarele nostru nici măcar nu este o stea prea mare; şi nici nu ştim câte stele există, de fapt, în

7
Univers. Deşi omul a reuşit să vadă miliarde, aceste stele pot fi doar marginea exterioară a unui vast
necunoscut. Iar astronomii de astăzi recunosc că energia eliberată în unele galaxii este de miliarde de ori
mai mare decât cea eliberată de soarele nostru! Cum ar putea să existe atâta energie dacă nu ar exista un
Creator a cărui putere nu cunoaşte margini?
Într-adevăr, creaţia este cartea de vizită a unui Dumnezeu al Creaţiei, al Legii, al Puterii infinite.
Biblia spune:

Cerurile spun slava lui Dumnezeu, şi întinderea lor vesteşte lucrarea mâinilor Lui.
O zi istoriseşte alteia acest lucru, o noapte dă de ştire alteia despre El.
Şi aceasta fără vorbe, fără cuvinte, al căror sunet să fie auzit:
dar răsunetul lor străbate tot pământul, şi glasul lor merge până la marginile lumii.
(Psalmul 19:1)

În adevăr, însuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veşnică şi dumnezeirea Lui,
se văd lămurit de la facerea lumii, când te uiţi cu băgare de seamă la ele, în lucrurile făcute de
El. Aşa că nu se pot dezvinovăţi... (Romani 1:20).

Deci nu se poate dezvinovăţi nimeni, nicăieri, pentru negarea existenţei lui Dumnezeu.
Meditând la nemărginirea, ordinea şi puterea pe care le-a creat Dumnezeu, mulţi oameni
ajung să se simtă foarte mici şi lipsiţi de semnificaţie.

David, împăratul lui Israel, şi-a exprimat acest sentiment astfel:

Când privesc cerurile - lucrarea mâinilor Tale – luna şi stelele pe care le-ai făcut,
îmi zic: „Ce este omul ca să te gândeşti la el? Şi fiul omului ca să-l bagi în seamă?“ (Psalmul
8:3,4)

Astăzi, cunoştinţele noastre despre cerul înstelat au crescut considerabil, pentru că telescoape
uriaşe măresc de un milion de ori capacitatea noastră de a vedea Universul, iar sateliţii fotografiază
planeta Pământ în călătoria lor prin spaţiul extraterestru. În consecinţă, şi noi putem fi tentaţi să ne
punem aceeaşi întrebare ca David: „Cum poate un Dumnezeu care a creat toate acestea să se intereseze
de o fiinţă neînsemnată ca mine?“
Din fericire, era telescopului este şi era microscopului. Astăzi ştim că mai există şi o lume în
miniatură, care nu poate fi văzută decât la microscop şi care este tot atât de incredibilă ca nemărginirea
spaţiului extraterestru. Nici lumina nu are capacitatea de a ne dezvălui secretele acestei lumi văzute la
microscop. Ceea ce scapă ochiului cercetătorului în laboratorul tradiţional, poate fi văzut la microscopul
electronic, care ne dezvăluie mai mult din frumuseţea, creaţia, legile şi puterea întrupate în lumea noastră
infinitezimală.
Aşa că, dacă te întrebi dacă Dumnezeu este preocupat de o persoană atât de mică cum eşti tu, ia
aminte la fizica nucleară care îţi explică cât sunt de importante lucrurile mici pentru conservarea
întregului Univers. Separă un neutron de un proton dintr-un atom doar cu a douăsprezecea parte dintr-un
trilion dintr-un centimetru şi, în loc ca materia să fie o masă solidă bine legată, lumea se va împrăştia
printr-o explozie nucleară cosmică. Da, pentru Dumnezeul Creaţiei, lucrurile mici sunt tot atât de
importante ca cele mari.
Este reconfortant să ştii că atunci când pui întrebarea: Ce este omul ca Tu să te gândeşti la el?,
nu dimensiunile omului îi determină valoarea. Dimpotrivă, valoarea noastră personală în faţa lui
Dumnezeu, este dată de cu totul alţi factori. Iar Dumnezeu ne-a dezvăluit motivul pentru care avem
valoare în ochii Lui pentru care suntem preţioşi în ochii Lui.
Deşi creaţia în sine vorbeşte despre un Dumnezeu al creaţiei, legii şi puterii, Dumnezeu a ales un
alt mod de a se revela pe Sine ca Dumnezeu al dragostei şi milei infinite, ca Unul care nu doreşte altceva
decât binele nostru suprem. Dar, dacă doreşti să găseşti un astfel de Dumnezeu, este imperios necesar ca
ghidul tău spiritual să fie demn de toată încrederea.

8
Pauză de meditaţie

1. Dacă arunci în aer un pumn de piese metalice, te aştepţi să prinzi la cădere un ceas elveţian?
2. Ar fi putut exista Universul cu toată alcătuirea lui complexă şi minunată fără intervenţia unui
Dumnezeu Creator?
3. Deşi creaţia poate indica spre un Dumnezeu Creator care s-a manifestat ca Dumnezeu al creaţiei, al
legii şi al puterii, este creaţia suficientă prin ea însăşi pentru a te ajuta să înţelegi dragostea şi mila lui
Dumnezeu?

9
O peşteră întunecată poate fi străbătută cu uşurinţă de cel care a intrat în ea cu o făclie.
Platon

Natura este lumina slabă de la gura peşterii; făclia este Scriptura.


A.H. Strong

10
Capitolul 2

Este călăuza ta spirituală demnă de încredere?

Cu câtva timp în urmă, ziarele scriau despre faptul alarmant că recenta tragică pierdere de vieţi
omeneşti în urma prăbuşirii unui avion a fost provocată de o greşeală de semnalizare radar. Cu toate
acestea, semnificaţia acestui fapt păleşte în comparaţie cu ce se întâmplă cu oamenii care-şi pun
încrederea într-un „sistem radar spiritual“, care îi conduce spre dezastru spiritual.
Există multe voci astăzi în lume care produc conflicte şi confuzie, fiecare pretinzând a fi o călăuză
spre Dumnezeu. Cum poţi şti în care să te încrezi? În căutarea lui Dumnezeu, nu-ţi poţi permite să te laşi
călăuzit de un glas străin, pentru că este în joc eternitatea ta.
Premierul britanic W.E. Gladstone a scris: „Biblia poartă amprenta unei autenticităţi excepţionale
şi un avans nemăsurat o ţine departe de toţi competitorii ei“. Preşedintele american Abraham Lincoln a
spus odată: „Cred că Biblia este cel mai bun dar pe care Dumnezeu l-a dat vreodată omului“. Deşi mulţi
dintre marii oameni ai istoriei au declarat unicitatea ei, Biblia se sprijină pe propria ei mărturie. Împăratul
David a exprimat clar caracterul sigur al călăuzei lui spirituale. El a spus: Cuvântul Tău este o candelă
pentru picioarele mele, şi o lumină pe cărarea mea (Psalmul 119:105).
Astăzi oamenii încă mai descoperă că se pot bizui pe Biblie pentru a-i călăuzi spre Dumnezeu. În
ciuda celor care au încercat să-i submineze autoritatea, Biblia rămâne la fel de fermă şi credincioasă
astăzi, ca mai demult; este cu adevărat unică printre scrierile lumii.
Pentru că oamenii au nevoie de certitudinea că Biblia este unică şi autentică, Dumnezeu a
însemnat-o cu multe peceţi care-i atestă calitatea de „Cuvânt al lui Dumnezeu“. Atât de pe paginile
Scripturii, cât şi din relatările istoriei, căutătorul sincer va găsi un număr copleşitor de dovezi care să
susţină că: Toată Scriptura este inspirată de Dumnezeu... (2 Timotei 3:16).
Dacă Biblia ar fi fost scrisă de un singur scriitor, nu am fi fost surprinşi să descoperim că tema
cărţii se dezvoltă ordonat şi progresiv. Dar această Carte a Cărţilor nu a fost scrisă de o singură persoană,
ci de autori diferiţi, din diverse culturi, de-a lungul mai multor secole; şi cu toate acestea, conţine o
prezentare consecventă, ordonată şi unică a adevărului despre Dumnezeu. Acesta este un lucru
remarcabil în sine, chiar mai mult decât remarcabil – este miraculos!
Pe lângă aceasta, arheologii descoperă continuu noi dovezi care confirmă acurateţea istorică a
relatărilor biblice. Evenimentele care au fost ridiculizate odinioară ca fiind fictive, sunt atestate acum de
lopeţile arheologilor moderni.*

*De exemplu, în 1868, un călător german numit Klein a vizitat Moabul antic, care astăzi poartă numele de Iordania.
Acolo a descoperit un monument pe care erau inscripţionate 34 de rânduri scrise de Meşa, regele Moabului. Această inscripţie a
fost păstrată în amintirea răzvrătirii sale împotriva lui Israel. Atât Omri cât şi Ahab sunt menţionaţi în 2 Împăraţi 1 şi pe
monument. În ambele cazuri ni se spune că aceşti împăraţi israeliţi au fost asupritorii Moabului. Multe astfel de descoperiri
moderne confirmă acurateţea istorică a relatării biblice.

Biblia este cu adevărat Cartea lui Dumnezeu care conţine mesajul lui Dumnezeu pentru
toţi oamenii.
În ciuda faptului că Biblia este Cartea lui Dumnezeu, unii oameni sunt încă descurajaţi s-o
citească din cauza cunoscutei minciuni că lumea este împărţită în două grupări: oamenii de ştiinţă care se
confruntă cu faptele şi adevăraţii credincioşi care închid ochii la descoperirile lor. Implicaţia este că un
adevărat om de ştiinţă nu poate fi un credincios adevărat. Astăzi există totuşi mulţi oameni de ştiinţă
celebri care neagă această ipoteză. Deşi Biblia nu este un manual de ştiinţă, ori de câte ori atinge
domeniul ştiinţific n-a fost niciodată discreditată de datele ştiinţifice recunoscute. În schimb, prin scopul
şi planul ei, Biblia depăşeşte cu mult limitele ştiinţei.
De exemplu, ştiinţa nu poate explica nici de ce existăm pe planeta Pământ, nici încotro mergem
după ce viaţa noastră aici pe pământ se încheie. Ştiinţa nu ne poate spune nici ce este viaţa, nici care este
valoarea reală a unei persoane. Indiferent cât de inteligentă sau cât de simplă este o persoană, ea are
nevoie de ajutor divin pentru a ajunge să cunoască adevărul despre Dumnezeu. În mod cert acesta este
motivul pentru care filozoful şi matematicianul Blaise Pascal a afirmat: „Cea mai mare realizare a raţiunii
este aceea de a ne fi demonstrat că raţiunea este limitată“. N-am fi avut niciodată răspunsuri demne de
încredere la cele mai importante întrebări ale vieţii, dacă nu ar fi existat Cartea lui Dumnezeu.
Să privim acum la două dovezi puternice ale autenticităţii Cărţii lui Dumnezeu.

11
Prima constă în incredibila exactitate a prezicerilor profetice ale Bibliei. A doua, în influenţa
puternică şi pozitivă pe care a exercitat-o în vieţile celor care i-au tratat mesajul cu seriozitate.

Acurateţea profetică a Bibliei

Cei mai mulţi dintre noi avem o curiozitate nativă faţă de ideea cunoaşterii viitorului. Iar Biblia
ne dezvăluie câteva dintre cele mai importante evenimente viitoare, multe dintre ele cu detalii complicate
şi fascinante. Acum se poate ridica întrebarea: „Cum poţi fi atât de sigur?“
Pentru a răspunde la această întrebare, să ne imaginăm că îţi petreci vacanţa mergând pe jos într-
o ţară în care nu ai mai fost niciodată. Singurul tău ghid este harta din mâna ta. Ai descoperit cu o zi
înainte că această hartă este demnă de încredere, pentru că, aşa cum ţi-a indicat, ai găsit un râu, apoi satul
în care ai dormit noaptea trecută. Astăzi trebuie să decizi pe ce drum s-o apuci. Înaintea ta se întinde un
teritoriu necunoscut, dar pe hartă scrie că dacă o iei la stânga, vei trece printr-o pădure şi vei ajunge la un
lac mare. Acum, ce faci dacă vrei să vezi lacul? Cred că vei urma indicaţiile de pe hartă şi o vei lua la
stânga. Bineînţeles că motivul principal pentru care ai avut încrederea de a urma indicaţiile, a fost faptul
că ieri harta s-a dovedit a fi un ghid exact într-un teritoriu necunoscut. Ţi-a arătat ce vei găsi când vei
ajunge aici, şi exact aşa a fost!
Una dintre cele mai remarcabile dovezi că Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu, este acurateţea ei
unică în profeţirea evenimentelor viitoare. În paginile ei citim multe profeţii care, din perspectiva
timpului nostru, ştim că s-au împlinit exact, chiar dacă au fost prezise cu sute de ani înainte.
Aceste profeţii acoperă o sferă remarcabil de largă, incluzând toate popoarele pământului,
precum şi detalii specifice despre Israel şi Orientul Mijlociu. Chiar mai importante sunt sutele de profeţii
despre venirea lui Mesia. Pentru că aceste profeţii mesianice sunt acum istorie, ne dăm seama că au fost
incredibil de exacte în unele detalii extrem de greu de crezut despre naşterea, viaţa şi moartea lui Mesia.
Cu astfel de palmares, este rezonabil (şi drept) să credem că viitorul se va desfăşura exact aşa
cum prezice Biblia. Şi în fiecare an, noi dovezi ale exactităţii profeţiilor Bibliei se desfăşoară chiar sub
ochii noştri. De fapt, a citi Biblia înseamnă a citi ziarul de mâine.
Dr. Wilbur Smith a studiat Biblia toată viaţa. S-a delectat în mod special de să ne explice
exactitatea detaliilor profeţiilor biblice. Comparând numeroasele profeţii din Vechiul Testament care
vorbesc despre Mesia, cu alte învăţături care pretind că deţin adevărul, Wilbur Smith notează:
„Mahomedanismul nu poate cita nici o profeţie a venirii lui Mohamed, exprimată cu sute de ani înainte
de naşterea lui. Întemeietorii oricăror altor religii nici nu pot identifica vreun text antic care să prezică
specific apariţia acestora“.
Acum, trebuie să acceptăm că există aşa-numitele ‘profeţii’ care nu au nevoie de prea multă
inspiraţie pentru a fi exacte. Cu ajutorul computerelor, al sondajului de opinie în zilele de vot, al datelor
istorice, mass-media poate prezice cine va câştiga alegerile înainte de închiderea urnelor de vot. Cu toate
statisticile care le stau la dispoziţie, nu este nimic surprinzător când se anunţă câştigătorul înainte de
termen. Dar, încearcă să întrebi un reporter cine va candida la alegerile de peste 25 de ani. Întreabă-l cine
va câştiga şi apoi cere-i detalii despre câştigători: unde se vor naşte, ce stil de viaţă vor avea, chiar în ce
circumstanţe vor muri. Du-te chiar mai departe şi cere reporterului informaţii sigure despre ce se va
întâmpla peste 1.000 de ani în Orientul Mijlociu. Cere-i să numească oraşe care vor dispărea în acest
răstimp.
Cu siguranţă vei fi de acord cu faptul că de fiecare dată când ai cere o prezicere suplimentară
acelui reporter, şansele acestuia de a profeţi incorect cresc vertiginos. Cu excepţia situaţiei în care
Dumnezeul veşniciei îi spune viitorul; numai într-un astfel de caz ne aşteptăm ca reporterul să distingă
sfârşitul de început. Astfel de situaţii ca cele sugerate pentru reporterii noştri, împreună cu multe altele
care conţin detalii mult mai complicate, şi care acoperă o perioadă de timp mult mai lungă, au fost
profeţite în Biblie. Istoria Tirului antic, de exemplu, este o împlinire incredibilă a ceea ce Dumnezeu a
prezis că se va întâmpla cu acest oraş.
Dacă doreşti, citeşte prima dată profeţia din Ezechiel 26:3-21 şi apoi Enciclopedia Britannica
precum şi alte relatări istorice. În ambele surse vei citi aceeaşi povestire, prima ca profeţie, a doua ca
relatare istorică.
Profeţie: Cu mult timp înainte ca evenimentele să aibă loc, Dumnezeu a profeţit un viitor
turbulent pentru cetatea Tir. El a spus:
Iată că ... voi aduce împotriva ta multe neamuri, ... Ele vor dărâma zidurile Tirului, îi vor surpa
turnurile. I s-a mai profeţit că până şi locul pe care a fost construită această cetate va fi ras şi o

12
voi face o stâncă goală. Şi mai mult decât atât, a fost profeţit că vor arunca în apă pietrele,
lemnele şi ţărâna ta. Dar incredibilele detalii ale acestor profeţii nu se încheie aici. Dumnezeu a
spus despre Tirul antic : ... Va rămânea în mare ca un loc de unde se vor întinde mreji de prins
peşte (Ezechiel 26: 3,4,12,14)

Istorie: Când citeşti relatările istorice constaţi că distrugând vechea cetate a Tirului,
Nebucadneţar a dărâmat într-adevăr zidurile şi turnurile, exact aşa cum a fost profeţit. Mai târziu,
inginerii lui Alexandru cel Mare au ras cu adevărat vechea cetate a Tirului de pe faţa pământului, şi au
prefăcut-o într-o stâncă goală.
Când au aruncat dărâmăturile cetăţii Tir în mare pentru a construi un dig până la insulă, s-a
întâmplat exact aşa cum a fost profeţit: pietrele, lemnele şi praful au fost practic aruncate în mare. Da,
până în ziua de astăzi, ruinele Tirului antic sunt îngropate în apele mării. Dumnezeu a spus că se va
întâmpla şi aşa s-a întâmplat.
Deşi, în Orientul Mijlociu, există un oraş numit Tir, renumit în zilele noastre, acesta nu este
vechea cetate a Tirului care în final a fost distrusă în 1291. Dacă aţi avea posibilitatea de a vizita Tirul
antic, aţi vedea dovezi mult mai greu de crezut ale împlinirii acestor profeţii. Aţi vedea acolo câteva
colibe de pescari înghesuite într-un mic sat, nişte bărci de pescuit purtate de vânt în larg, şi năvoade puse
la uscat pe stâncile goale! Cum ar fi putut prezice înţelepciunea omenească acest viitor atât de greu de
crezut pentru un centru comercial înfloritor cum a fost Tirul antic?
Peter Stoner a comparat şapte profeţii despre Tirul antic cu relatarea istorică. După ce a calculat
probabilitatea matematică a împlinirii profeţiilor lui Ezechiel, el a afirmat:
„Dacă Ezechiel s-ar fi uitat la Tirul din zilele lui şi ar fi făcut aceste 7 profeţii din înţelepciune
omenească, estimările arată că ar fi existat o şansă la 75.000.000 pentru împlinirea lor completă. Ele s-au
împlinit toate, în cele mai mici detalii.“
Să analizăm acum numai una din prezicerile naşterii unui copil.
Matei, un fost vameş, ne-a reamintit 4 dintre numeroasele profeţii remarcabile, care s-au împlinit
la naşterea lui Isus. Într-una dintre ele, Matei s-a referit la profetul Mica, cel care i-a denunţat vehement
pe falşii conducători din timpul său. Inima lui Mica era frântă pentru că pe vremea lui, naţiunii îi lipseau
adevăraţii liderii. Dar, când Dumnezeu i-a descoperit că într-o zi se va naşte un Conducător, Mica a văzut
un viitor mai luminos. El i-a indicat chiar şi locul exact al naşterii acestui Conducător care urma să vină.

Şi tu, Betleeme Efrata, măcar că eşti prea mic între cetăţile de căpetenie ale lui Iuda,
totuşi din tine îmi va ieşi Cel ce va stăpâni peste Israel, şi a cărui obârşie se suie până în
vremurile străvechi, până în zilele veşniciei (Mica 5:2).

Dumnezeu a revelat că acel conducător mult aşteptat al Israelului, se va naşte în Betleem Efrata.
Aşa cum a profeţit Mica, Isus nu s-a născut în Nazaret, oraşul în care locuiau părinţii Săi, ci în
Betleem Efrata; s-a născut acolo din pricina decretului dat de împăratul roman. Era timpul
recensământului, iar părinţii Săi s-au supus decretului imperial. În consecinţă, au plecat de acasă la
Betleem. Bineînţeles că nimeni nu ar fi căutat Conducătorul în micul Betleem, care era unul din multele
cetăţii ale Iudeii. Şansele ca El să nu se fi născut acolo sunt incredibil de mari. Şi totuşi s-a întâmplat aşa
cum a prezis Mica. Şi aceasta este doar una din literalmente sutele de astfel de profeţii uimitoare despre
viaţa lui Isus.
Citim că Dumnezeu declară:

Eu am vestit de la început ce are să se întâmple şi cu mult înainte ce nu este încă


împlinit. Eu zic: „Hotărârile Mele vor rămâne în picioare, şi Îmi voi aduce la îndeplinire toată
voia Mea“. (Isaia 46:10).

De multă vreme am făcut cele dintâi proorocii, din gura Mea au ieşit, şi Eu le-am vestit:
deodată am lucrat şi s-au împlinit... ţi-am vestit de mult aceste lucruri, ţi le-am spus mai înainte
ca să se întâmple... (Isaia 48:3,5).

Istoria a dovedit că aceste profeţii date de Dumnezeu, şi înregistrate în Biblie, au o exactitate de


100%.

13
Marea influenţă a Bibliei

O a doua dovadă esenţială a faptului că Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu este influenţa pe care
aceasta exercitat-o. Social, cultural şi individual, mesajul Bibliei a dat demnitate rasei umane ori de câte
ori şi oricând a fost predicată şi crezută.
Înainte ca prima ediţie revizuită a acestei cărţi să ajungă sub tipar, unul din noii noştri prieteni
ne-a făcut o vizită. Am recitit împreună manuscrisul. Deşi nu obişnuia să-şi exprime emoţiile, în timp ce
citeam capitolul 7, i-au dat lacrimile. Ne-am oprit de două ori pentru a ne pleca în rugăciune şi pentru a-l
lăuda pe Dumnezeul despre a cărui dragoste citeam. Am mulţumit împreună lui Dumnezeu pentru
răbdarea Lui, pentru mila Lui şi pentru fiecare semn de iubire a Sa în vieţile noastre. Simţind prezenţa
vibrantă, vitală a Dumnezeului cel viu, ne-am umplut de bucurie.
Acea zi a fost deosebit de semnificativă pentru prietenul meu. Exact cu un an mai devreme,
locuia singur într-un apartament luxos, care contrasta puternic cu modestia celui în care avea loc
întâlnirea noastră.
Dar, frumuseţea de care era înconjurat atunci nu-i aducea bucurie. De fapt, era atât de disperat,
încât nu mai dorea să trăiască. În căutarea fericirii personale, se lăsase târât de toate pornirile lui
instinctuale. Obiceiul de a lua cocaină l-a costat o avere. Stările depresive şi cele de euforie, brandy şi
whisky făceau parte din viaţa lui zilnică. Ani de-a rândul s-a distrat la petreceri în Europa şi în lume,
împreună cu cei mai bogaţi dintre cei bogaţi, dar într-o seară s-a trezit. În singurătatea lui, disperarea
produsă de amintirile sale s-a aprofundat din cauza a ceea ce părea a fi ameninţător şi înfricoşător în
lume. Pentru el nu părea să mai existe cale de scăpare.
Foarte hotărât, şi-a încărcat revolverul cu două ţevi, şi l-a pus la tâmplă şi a tras cocoşul. „Numai
o fracţiune de secundă şi mă voi cufunda în uitare“ s-a gândit „iar durerea mea va dispare pentru
totdeauna“. Şi chiar în acel moment (prietenul meu nu ştie cum), programul TV s-a schimbat. S-a trezit
ascultând un mesaj din Biblie care aducea o speranţă de viitor. Aproape de miezul nopţii, în singurătate,
a căzut pe podea înaintea Dumnezeului celui viu pentru a cere iertare şi milă.
Întrucât puterea lui Dumnezeu a transformat radical viaţa prietenului meu, omul din faţa mea
semăna prea puţin cu cel pe care tocmai l-am descris pe scurt. Înainte de a se naşte, părinţii lui s-au rugat
pentru el; şi, deşi a studiat Biblia în tinereţe, a refuzat să-i ia mesajul în serios. În înalta societate, s-a
răzvrătit împotriva lui Dumnezeu şi a fost târât într-o destrăbălare morală incredibilă.
Cu şaptesprezece ani înainte de acea noapte memorabilă în care, în sfârşit, l-a găsit pe
Dumnezeu, prietenul meu şi-a cumpărat un caiet foarte frumos, îmbrăcat în piele, cu foi veline. Intenţia
lui era să consemneze fiecare eveniment important al vieţii lui, începând din acea zi. Şi totuşi, în cei
şaptesprezece ani de viaţă irosită în lux, se pare că nu a găsit nimic care să fi meritat a fi notat.
Adevărul este că în timpul acestor ani în care prietenul meu a întors spatele lui Dumnezeu, a
traversat o perioadă pseudo-spirituală ciudată şi neîmplinitoare. Ea a început cu interesul faţă de
horoscopul zilnic, şi cu o obsesie pentru muzica şi concertele rock. La scurt timp s-a implicat în ocultism.
Mai târziu, fascinaţia pentru Yoga l-a condus spre un studiu serios al filozofiei hinduse şi la o implicare
ulterioară în misticismul oriental. Nimic din ce a experimentat în aceşti ani nu a meritat să fie notat în
caietul său din piele maro. Paginile lui au rămas albe din pricina durerii provocate de golul din el, până în
acea noapte memorabilă, în care s-a întâlnit cu Dumnezeu.
În acea noapte, prietenul meu a făcut primele însemnări. Am avut bucuria de a citi ce a scris. Este
o relatare sacră şi spirituală a unui om cu o nevoie profundă, care a fost mântuit de un Dumnezeu iubitor.
Este într-adevăr minunat. În mila Lui mare, Dumnezeu pătrunsese veşnic orbirea lui spirituală şi îl
eliberase de disperare şi moarte prin lumina adevărului Său imutabil şi a dragostei Sale uluitoare.
Din pricina derutei spirituale a omului, asemănătoare cu orbirea spirituală a prietenului meu,
Dumnezeu s-a revelat într-o carte care se numeşte Biblia. Dacă întorci spatele Bibliei, care este singurul
ghid spiritual de încredere, te vei închide în înşelăciune şi greşeală. Dar dacă, în căutarea ta de
Dumnezeu, te întorci spre Biblie, cu o minte deschisă, vei descoperi că ea conţine toată lumina spirituală
şi instrucţiunile de care ai nevoie.
Numai prin cuvântul lui Dumnezeu putem deprinde o înţelege clară a lui Dumnezeu aşa cum El
Însuşi s-a revelat. În această Carte, ne este prezentat Însuşi Adevărul, Cuvântul lui Dumnezeu, Lumina
Lumii.

Doamne, Cuvântul Tău rămâne


Şi paşii noştri călăuzeşte;

14
Cine-n adevărul Lui se-ncrede,
Lumină şi bucurie primeşte.

15
Pauză de meditaţie
1. Există alte manuscrise sau scrieri „sfinte“ care se pot compara cu Biblia în ce priveşte exactitatea ei în
prezicerea evenimentelor viitoare?
2. Cunoşti personal oameni ale căror vieţi au fost transformate datorită faptului că au ţinut seama de
mesajul Bibliei?
3. Ai minimalizat vreodată învăţăturile unice ale Bibliei, neglijând citirea ei cu o minte deschisă?

16
Deşi trebuie să ne confruntăm cu problemele imediate pe care ni le ridică atât cerul, cât şi
pământul, acestea nu sunt nimic în comparaţie cu problema copleşitoare a existenţei lui
Dumnezeu; a ceea ce este El; şi a atitudinii pe care trebuie s-o luăm faţă de El, ca fiinţe
morale.

A.W.Tozer

17
Capitolul 3

Cum este Dumnezeu?

Într-un anumit moment al vieţii, cei mai mulţi dintre noi îşi pun întrebarea: „Cum este
Dumnezeu?“ Deşi Dumnezeu a dat un răspuns la această întrebare, există mulţi care preferă să se bizuie
pe imaginaţia şi pe speculaţiile lor decât să citească ce spune Dumnezeu despre Sine în Biblie.
Aceşti oameni răstălmăcesc o importantă afirmaţie biblică. Dacă Dumnezeu a spus: Să facem om
după chipul Nostru (Genesa 1:26), ei spun: „Să facem Dumnezeu după chipul nostru“. Astfel ei schimbă
slava Dumnezeului nemuritor într-o icoană care seamănă cu omul muritor (Romani 1:26). Orice
„dumnezeu“ conceput de om a fost complet lipsit de putere, uneori chiar grotesc.
Indiferent cât de inteligentă este o persoană, nu-l poate descoperi pe Dumnezeul cel viu prin
înţelepciune lumească. Căci lumea cu înţelepciunea ei n-a cunoscut pe Dumnezeu... (1 Corinteni 1:21).
Dacă Dumnezeu ar putea fi descoperit prin inteligenţă omenească, ar fi prea mic pentru a fi Dumnezeu.
Şi nu numai atât; dar dacă ar fi necesară doar inteligenţa omenească pentru a-l descoperi pe Dumnezeu,
atunci oamenii mai puţin inteligenţi ar fi dezavantajaţi în căutarea lor de Dumnezeu. Dar lucrurile nu stau
aşa.
Dimpotrivă, înţelepciunea spirituală este disponibilă tuturor. Este deopotrivă la dispoziţia unei
băştinaşe din Africa şi a unui profesor universitar, pentru că înţelepciunea spirituală nu se dobândeşte
printr-un proces academic. Ea stă la dispoziţia tuturor oamenilor care sunt suficient de smeriţi pentru a
recunoaşte nevoia lor de a fi ajutaţi de Dumnezeu pentru a-l putea găsi.

Dacă vreunuia dintre voi îi lipseşte înţelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu
mână largă şi fără mustrare, şi ea îi va fi dată (Iacov 1:5). Acest gen de înţelepciune nu este
lumească, ci cerească. Este înţelepciunea pe care n-a cunoscut-o nici unul dintre fruntaşii
veacului acestuia; (adică liderii care operează după sistemul acestei lumi). Şi noi n-am primit
duhul lumii, ci Duhul care vine de la Dumnezeu, ca să putem cunoaşte lucrurile pe care ni le-a
dat Dumnezeu prin harul Său.(1 Corinteni 2:8,12).

Biblia nu este o teză religioasă; ea este în primul rând relatarea modului în care Dumnezeu s-a
revelat pe Sine omului. Şi numai Dumnezeu poate să-ţi dea înţelepciunea spirituală de care ai nevoie
pentru a înţelege cine este El şi ce doreşte să facă în viaţa ta.
Dacă îi ceri pur şi simplu, El ţi se va descoperi prin Cuvântul Său cel sfânt.
În călătoriile noastre, am descoperit un interes şi o înţelegere profundă a lucrurilor spirituale în
locuri pe care unii le-ar considera neobişnuite şi printre oameni la care nici nu ne-am fi gândit. De
exemplu, într-o zi am întâlnit un grup de băieţi africani în preeria din Kenia, care nu păreau interesaţi
decât de a împărtăşi credinţa lor şi de a învăţa mai mult despre lucrurile lui Dumnezeu.
Soarele ecuatorial a alunecat repede dincolo de orizont, punând capăt unei zile lungi şi
aglomerate. În timp ce şedeam pe o piatră lângă un drum plin de praf pentru a mă odihni puţin, am auzit
mişcare într-un tufiş. Când m-am întors, am văzut o rază palidă de lună reflectată în ochii mari ai unui
băiat african. Curând acest băiat de 10 ani s-a ghemuit lângă mine pe piatră; ne-am împrietenit repede.
Alţi băieţi ne-au auzit glasurile şi păreau să vină de nicăieri, pentru a asculta ce discutam. Cunoştinţele
lor biblice m-au impresionat.
„De ce nu l-a lăsat Dumnezeu pe Moise să-i vadă faţa?“ a întrebat micul meu prieten.
Fascinat de o astfel de întrebare, am răspuns întrebându-l pe micul Ioel dacă îşi aducea aminte
rugăciunea lui Moise înainte ca Dumnezeu să-i fi spus: Mă vei vedea pe dinapoi, dar Faţa Mea nu se
poate vedea (Exod 33:23).
Nu şi-a adus aminte. „Să-ţi spun eu“, am continuat, „Moise s-a rugat: Arată-mi slava Ta!“ (Exod
33:18). Cu alte cuvinte, Moise i-a cerut lui Dumnezeu să-i arate cum este El de fapt. Totuşi, Dumnezeu
ştia că cererea lui ridica o problemă, pentru că gloria lui Dumnezeu depăşea tot ce putea Moise concepe
şi pricepe. Slava strălucitoare a lui Dumnezeu, sfinţenia şi lumina Lui sunt atât de mistuitoare încât
Dumnezeu l-a avertizat: ...nu poate omul să Mă vadă şi să trăiască (Exod 33:20).
Moise nu ştia ce lucru extraordinar este să vezi slava lui Dumnezeu. Dar, pentru că Dumnezeu
este un Dumnezeu care se auto-revelează şi care doreşte să atragă omul la Sine, i s-a arătat lui Moise doar
atât cât profetul a putut suporta. Dacă Dumnezeu i-ar fi descoperit mai mult din Sine, Moise ar fi fost

18
mistuit de strălucirea prezenţei Lui. Şi, deşi Dumnezeu i-a ascuns lui Moise plinătatea gloriei Sale când a
trecut pe lângă el, Moise încă a trebuit să-l acopere în crăpătura stâncii (Exod 33:22).
Trăind la ecuator, micii mei prieteni erau conştienţi de faptul că nu puteau privi lumina soarelui
la amiază fără să-şi protejeze ochii. Mai ştiau şi că, într-o noapte întunecoasă, moliile sunt atrase de
lumină. Când am întrebat ce se întâmplă dacă molia se apropie prea mult de sursa de lumină, au răspuns
toţi o dată: „Mor“. Erau conştienţi de pericolul unei supraexpuneri la lumină.
Am încercat să mă gândesc la o altă ilustraţie care să-i ajute să înţeleagă răspunsul la întrebarea
lor. Toţi micii mei prieteni cunoşteau acele bucăţi de pânză în care erau înfăşuraţi fraţii lor mai mici şi
care îi ţineau aproape de inima şi dragostea mamei care îi îngrijea cu blândeţe. Atunci le-am povestit
despre pânza cu care Dumnezeu înconjoară pământul. (Iov 38:9). (Oamenii de ştiinţă l-au numit strat de
ozon. Această pătură delicată de oxigen alotropic, filtrează razele ultraviolete nocive ale soarelui.
Bineînţeles că fără soare nu ar exista viaţă pe pământ, dar Dumnezeu, în dragostea Lui plină de grijă, ne-
a protejat împotriva excesului de energie solară şi de efectele ei cancerigene).
Micii mei prieteni au părut interesaţi în mod deosebit de această pânză protectoare a lui
Dumnezeu, în timp ce încercam să le explic în termeni cât mai simpli că aceasta ne fereşte de arsuri
grozave. Nu ştiu dacă au înţeles tot ce le-am spus, dar micuţele lor inimi au răspuns cu gingăşie dragostei
şi slavei lui Dumnezeu şi am avut un timp de rugăciune deosebit împreună. În mod evident ştiau că au
parte de aceeaşi protecţie personală de care s-a bucurat Moise când îl căuta pe Dumnezeu.
Pentru a ne ajuta să înţelegem mai bine cine este El, Dumnezeu ne-a lăsat Numele Sale. În Biblie,
numele sunt considerate întotdeauna importante, deoarece semnificaţia lor trebuie să reflecteze anumite
aspecte ale caracterului celui ce le poartă. Fiecare Nume dat lui Dumnezeu ne descoperă un aspect unic al
Persoanei Sale divine.
În Vechiul Testament există trei nume primare atribuite lui Dumnezeu: Yahweh, Elohim şi
Adonai. Fiecare are o semnificaţie specifică. Elohim este primul nume folosit şi este menţionat de peste
2.000 de ori. Deşi Yahweh este Numele suprem, în mod evident Elohim are o importanţă şi o
semnificaţie pe care Dumnezeu nu doreşte să o pierdem. Care ar putea fi aceasta?
În limba engleză, vorbim la plural dacă ne referim la mai mult de o persoană. Şi folosim
singularul dacă ne referim doar la o singură persoană. Ebraica este şi mai exactă pentru că are un plural
special pentru a indica două persoane, şi un alt plural pentru a indica mai mult de două persoane.
Diferenţa dintre dual şi plural (între două şi trei sau mai multe persoane) este deosebit de semnificativă în
primul Nume din Biblie folosit pentru Dumnezeu. „Elohim” este a doua formă de plural ebraic.
Dar, într-o altă afirmaţie clară despre Dumnezeu, Biblia mai spune şi că: Domnul Dumnezeul
nostru este singurul Domn (Deuteronom 6:4). Deci, în primul verset din Biblie care este revelarea de
Sine a lui Dumnezeu, ne este prezentat conceptul de trei în unul şi unul în trei, despre Dumnezeu. La
început Dumnezeu (Elohim) a creat cerurile şi pământul (Genesa 1:1). Această tri-unitate a fost numită
uneori Trinitate.
După acest prim indiciu cu privire la tri-unitatea lui Dumnezeu, citim mai multe propoziţii şi
ajungem la relatarea creării omului de către Dumnezeu. Aici, conceptul de tri-unitate a lui Dumnezeu,
este reafirmat într-un mod foarte categoric. Apoi Dumnezeu a zis: Să facem om după chipul Nostru,
după asemănarea Noastră (Genesa 1:26). Oricine poate spune că „să facem“ şi „Nostru“ sunt plurale.
Dar, în propoziţia următoare citim: ...parte bărbătească şi parte femeiască i-a făcut. (Genesa 1:27). Este
din nou evident că „i-a făcut“ este doar o singură persoană. Deci, citim despre „unul“ şi „mai mult decât
unul“, dar fiecare referire este la Dumnezeu care a fost deja prezentat ca Elohim.
Un astfel de Dumnezeu depăşeşte capacitatea lumească de înţelegere. De aceea, Dumnezeu a dat
...Duhul care vine de la Dumnezeu, ca să putem cunoaşte lucrurile pe care ni le-a dat Dumnezeu prin
harul Său (1 Corinteni 2:2). Începând cu aceste prime indicaţii despre identitatea Sa, El ne revelează
gradat misterioasa Sa tri-unitate şi glorie eternă. Înţelegerea lui Dumnezeu sub acest aspect de trei în unul
şi unul în trei te va ajuta să apreciezi mai târziu puţin din lăţimea, adâncimea şi înălţimea dragostei lui
Dumnezeu pentru tine.
Da, pentru a ne ajuta să înţelegem ceva din măreţia dragostei Lui, Dumnezeu ni se revelează
progresiv în restul Bibliei. Aici, Dumnezeu ni se prezintă ca Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul şi
Dumnezeu Duhul Sfânt. Şi totuşi, El ni se revelează a fi Singurul şi eternul Dumnezeu. Minţile noastre
omeneşti nu pot prinde decât frânturi dintr-un asemenea concept. Pentru că omului îi era imposibil să
ajungă să-l descopere pe Dumnezeul cel viu şi adevărat, Dumnezeu Însuşi a luat iniţiativa şi s-a
descoperit omului.

19
Întreaga revelaţie a gloriei şi sfinţeniei lui Dumnezeu a fost ascunsă de ochii lui Moise. Totuşi, în
persoana lui Dumnezeu Fiul, Elohim s-a descoperit omului doar atât cât acesta poate suporta.
Citim deci în Noul Testament:

Căci Dumnezeu care a zis: „Să lumineze lumina din întuneric“, ne-a luminat inimile pentru ca
să facem să strălucească lumina cunoştinţei slavei lui Dumnezeu pe faţa lui Isus Hristos.
(2 Corinteni 4:6).

Gândeşte-te puţin: când Ioan s-a uitat la faţa lui Isus Hristos, el a declarat: ...Şi noi am privit
slava Lui, o slavă întocmai ca slava Singurului născut din Tatăl (Ioan 1:14).
Mai târziu, Ioan a scris despre întâlnirea lui personală cu Dumnezeu şi numai pentru că l-a
întâlnit pe Elohim în persoana lui Isus a trăit să ne spună şi nouă! Totuşi, ne-a spus clar că întâlnirea lui a
fost de fapt cu Dumnezeul eternităţii, Dumnezeul creaţiei, Dumnezeul lui Moise.
Această întâlnire remarcabilă a fost sonoră, vizibilă şi palpabilă:

Ce era de la început, ce am auzit, (întâlnirea sonoră) ce am văzut cu ochii noştri,


(întâlnirea vizibilă) ...ce am pipăit cu mâinile noastre (întâlnirea palpabilă) (1 Ioan 1:1).

Relatarea lui Ioan nu este o teologie impersonală; este mărturia întâlnirii lui personale cu
Dumnezeul cel viu.
„La ce-mi foloseşte mie astăzi?“ mă poţi întreba. Ioan răspunde prompt la această întrebare. Şi vă
scriem aceste lucruri pentru ca şi bucuria voastră să fie deplină (1 Iona 1:4). Pe lângă aceasta, cartea
aceasta pe care o citeşti este în mâinile tale pentru că un prieten doreşte ca şi tu să ai plinătatea bucuriei
de a-l întâlni pe Dumnezeul cel viu. Ioan explică:

Deci, ce am văzut, şi am auzit, aceea vă vestim şi vouă, ca şi voi să aveţi părtăşie cu noi. Şi
părtăşia noastră este cu Tatăl şi cu Fiul Său, Isus Hristos. Şi vă scriem aceste lucruri pentru ca
bucuria voastră să fie deplină (1 Ioan 1:3,4).

Da, aşa cum lumina ne atrage într-o noapte întunecoasă, tot aşa şi lumina slavei lui Dumnezeu
mai atrage încă omul la El. Astăzi, în dorinţa de a şti cum este Dumnezeu, şi tu te poţi ruga împreună cu
Moise: „Arată-mi slava Ta“.

20
Pauză pentru meditaţie

1. În căutarea ta de Dumnezeu ai citit vreodată Biblia?


2. Îi ceri lui Dumnezeu să ţi se reveleze când citeşti Biblia?
Sugestie de rugăciune: „O, Doamne, dacă eşti Dumnezeul care a creat acest Univers şi care mă iubeşte, te
rog revelează-mi-te şi arată-mi dacă Isus Hristos este Fiul Tău, Mesia cel promis!“
3. Recunoşti că dacă te închini cu adevărat lui Dumnezeu El trebuie să fie:
mai mare decât capacitatea ta de a-l descoperi prin cercetare omenească; mai mare decât capacitatea ta de
a-l înţelege pe deplin cu mintea ta omenească?

21
Cred că înţeleg cât de cât natura umană şi vă spun că toţi eroii antici au fost bărbaţi, şi eu sunt
bărbat; dar nici unul nu e ca El: Isus Hristos a fost mai mult decât un bărbat.

Napoleon

22
Capitolul 4

Ce îi desparte cu adevărat pe oameni?

Lumea de astăzi a fost descrisă ca un sat universal. Dar, pentru că este populat de vecini ostili,
acest sat mondial a devenit un loc de viaţă din ce în ce mai periculos.
Aparent, problemele care dezbină omenirea acoperă o gamă largă de chestiuni politice, economice,
familiale şi chiar industriale. Deşi aceste domenii care ridică probleme duc într-adevăr la o fragmentare
crescândă şi deprimantă a oamenilor, există un motiv mai important şi mai puţin uşor de recunoscut care
duce la alienarea lumii în care trăim.
Înainte de toate, să luăm în considerare, pe scurt, cauzele evidente care produc diviziuni între
oameni şi apoi să ne concentrăm asupra cauzei principale.

Dezbinări evidente

Politice: Politicienii se confruntă între ei cu teamă şi neîncredere. Când au de a face cu puncte de


vedere ireconciliabile speră că forţa militară le va asigura securitatea viitoare a naţiunii.
Între timp, cetăţenii îngrijoraţi îşi ridică glasurile pentru pace şi dezarmare nucleară. Ca o ironie
însă, cei care au urmărit aceste demonstraţii de „pace“ la televizor au declarat că atitudinea
participanţilor era uneori identică cu acel tip de pasiune care declanşează războiul.
Economice: dezastrele naturale ca: seceta, foametea, subnutriţia şi cutremurele constituie o
problemă crescândă, mai ales în Lumea a treia. Aceste dezastre se adaugă durerii produse de marea
diferenţă economică dintre naţiunile sărace şi cele bogate. În ciuda bunei voinţe şi a sacrificiului multor
oameni care încearcă să ajute, este trist să observăm că mult prea adeses bogaţii devin mai bogaţi, iar
săracii mai săraci.
Familiale: este cunoscut faptul că astăzi distrugerea căsniciilor a atins proporţii epidemice. Cu
lacrimi în ochi, Letsoale a spus: „Casa mea este distrusă“. Credeam că vorbeşte despre coliba lui africană
cu patru pereţi, dar mi-am dat repede seama că expresia feţei lui era un mod delicat de a-mi spune că
soţia lui l-a părăsit. Astăzi sunt „distruse“ mult prea multe „case“, deoarece stilul de viaţă egoist distruge
relaţiile de dragoste. (Dar, aşa cum vom vedea într-un capitol viitor, dragostea lui Dumnezeu este
disponibilă fiecărui cuplu care doreşte să-şi consolideze căsnicia într-o unire permanentă.)
Industriale: La locul de muncă ne-am obişnuit să auzim de insatisfacţie şi tensiune. Pe la
începutul lui 1985, în Marea Britanie s-a încheiat cea mai mare dispută industrială a secolului al
douăzecilea. Deşi greva şi violentele confruntări de stradă s-au încheiat, resentimentele şi amărăciunea au
rămas o rană deschisă în relaţiile dintre muncitori şi conducere, şi în comunitatea industrială. Cât de mult
se deosebeşte această situaţie de efectele tensiunilor dintre muncitori şi conducere care au fost stinse la
minele de cărbuni din Ţara Galilor după problemele industriale similare din 1904. John Parry mi-a
povestit istoria din propria sa experienţă.
Când l-am cunoscut prima dată pe John, acesta era un bătrân miner pensionar, de 91 de ani,
complet orb şi suferind de o boală cronică de plămâni, numită „boala minerilor“. Împreună cu soţia mea,
l-am vizitat pe acest om în modesta lui căsuţă de la ţară, din nordul Ţării Galilor, ori de câte ori am putut.
Râzând din suflet şi vibrând de bucurie, John se desfăta povestindu-ne ce s-a întâmplat în Ţara Galilor
când Dumnezeu a mişcat oamenii cu putere şi credinţă, în timpul Trezirii din 1904-1905. Pe vremea
aceea, atât minerii, cât şi patronii s-au întâlnit cu Dumnezeul cel viu. Ca urmare, au trăit adevărata
unitate, încrederea şi respectul reciproc. Ce diferenţă între 1905 şi 1985.
Reflectând la acele zile, John vorbea cu o bucurie exuberantă. Şi-a adus aminte că zeci de localuri
publice au falimentat pentru că nu mai exista cerere de alcool. Şi-a mai adus aminte cum cobora în galerii
cu colegii lui mineri cântând laude lui Dumnezeu. Se bucura în timp ce reflecta: „Oamenii mai vin încă la
mine să mă vadă şi să mă întrebe unde este trezirea“. Răspundea bătându-se pe piept: „Le spun că este
aici, înăuntru, chiar acum“.

Adevărata diviziune

Oricât de adânci ar fi aceste divizări, există ceva ce desparte omenirea într-un mod mult mai
înspăimântător şi cu caracter permanent. Este un pericol care ameninţă să distrugă chiar acum liniştea

23
multor ţări. Vezi, oamenii sunt divizaţi în ultimă instanţă de modul confuz în care îl înţeleg pe
Dumnezeu.
În procesul revelării de Sine în faţa umanităţii, Dumnezeu nu a compromis niciodată adevărul
despre Fiinţa Sa divină. Înainte de a se naşte Isus Hristos, Dumnezeu a promis că va trimite o mare
lumină care să-i ajute pe oameni să-l cunoască aşa cum este El cu adevărat. El a spus: Poporul care
umbla în întuneric vede o mare lumină...(Isaia 9:2). Dumnezeu a dat de asemenea detalii despre modul în
care poate fi recunoscută această lumină: căci un copil ni s-a născut, un fiu ni s-a dat (Isaia 9:6).
Cu siguranţă n-ar fi nimic semnificativ în această afirmaţie dacă Dumnezeu ar fi spus doar că se va
naşte un copil. La urma urmei toţi copiii se nasc! Într-adevăr, n-ar fi fost important să se scrie că un copil
se va naşte, dacă acest fapt nu ar fi fost legat de promisiunea că un Fiu va fi dat. Ce a fost odată profeţie
este acum istorie, pentru că ce a spus Dumnezeu că se va întâmpla, s-a întâmplat. Pe pământ s-a născut un
copil; din cer a fost dat un Fiu. Prin naşterea unui copil care a fost Fiul dat în dar, Dumnezeu a trimis
lumină oamenilor care zăceau în întuneric. Chiar şi astăzi această Lumină împrăştie întunericul şi
îndoiala care altfel îl ascund pe Dumnezeu de ochii noştri.
Pentru a distinge naşterea Unicului Fiu al lui Dumnezeu şi pentru a-l deosebi de toţi ceilalţi,
Dumnezeu a promis că naşterea Fiului Său va fi certificată de un semn miraculos: Iată, fecioara va
rămânea însărcinată, va naşte un fiu, şi-i va pune numele Emanuel (Dumnezeu este cu noi) (Isaia 7:14).
Ce minunat că Însuşi Numele Lui înseamnă „Dumnezeu este cu noi“. Prin ceea ce exprimă Numele
Lui, putem aprecia modul în care vestea bună, aşa cum este relatată în Biblie, se distinge de învăţătura
tuturor celorlalte religii. În timp ce alte religii încearcă să arate cum poate ajunge omul la Dumnezeu,
Biblia este relatarea prin care Dumnezeu ne arată cum a coborât El la om.
Aşa cum se relatează în Biblie, când Dumnezeu a aşezat capul Său de pod pe planeta Pământ, o
fecioară a rămas însărcinată. Şi acea zi în care Creatorul Universului a consimţit să devină o parte din
timpul şi spaţiul nostru este astăzi istorie: .. i s-a arătat în vis un înger al Domnului şi i-a zis: „Iosife, fiul
lui David, nu te teme să iei la tine pe Maria, nevastă-ta, căci ce s-a zămislit în ea, este de la Duhul
Sfânt“(Matei 1:20). Iar mai târziu, după ce s-a născut Isus şi a devenit adult, a afirmat cu putere
divinitatea Sa în prezenţa scepticilor ostili: Eu şi Tatăl una suntem (Ioan 10:30).
Astronautul Jim Irwin de la Apollo 15, a scris: „Este mult mai important că Dumnezeu a umblat pe
pământ, decât că omul a umblat pe lună“. Cu siguranţă că nici una din realizările omului în spaţiu nu se
poate compara cu minunea acelui moment în care Dumnezeu a păşit din eternitate în timp.
După profeţia care spune că se va naşte un copil, că va fi dat un Fiu, urmează o scurtă profeţie mai
detaliată a acestei Persoane unice: Îl vor numi minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor,
Domn al păcii. El va face ca domnia Lui să crească şi o pace fără sfârşit... (Isaia 6,7). Sigur că acest
extraordinar amestec de putere şi concentrare asupra scopului ar fi ideal dacă cineva s-ar dori
conducătorul glorios al lumii. Chiar şi în lumea de astăzi căutăm conducători care să dispună nu numai
de cunoştinţele necesare pentru a face binele, dar şi de puterea de a-l face. Unii lideri au ştiut ce trebuie
făcut, dar nici unul în decursul istoriei nu a avut puterea de a crea un stat cu o pace permanentă.
Prinţul Păcii are şi ştiinţa, şi puterea de a aduce pacea permanentă în această lume. Într-o zi, Isus se
va întoarce pentru a conduce planeta Pământ. Când va veni acea zi, fiecare fabrică de armament se va
închide; fiecare bombă nucleară neexplodată va fi dezamorsată şi orice grănicer şi soldat va fi eliberat la
vatră pe viaţă!
Omul a demonstrat deja cât de lipsită de speranţă este guvernarea lui asupra rasei umane. Pacea şi
dreptatea pentru marea masă trebuie să aştepte momentul în care însuşi Prinţul Păcii va purta sceptrul
unui imperiu universal! Atunci din săbiile lor îşi vor făuri fiare de plug şi din suliţele lor cosoare: nici
un popor nu va mai scoate sabia împotriva altuia, şi nu vor mai învăţa războiul. (Isaia 2:4). În acea zi
paşnică pământul va fi plin de cunoştinţa slavei Domnului, ca fundul mării de apele care-l acopăr
(Habacuc 2:14). Nu există alt sfârşit al lumii care să-l satisfacă pe Dumnezeul veşniciei.
Dar, înainte ca acea zi de pace universală sub direcţia Domnului Isus să-şi facă apariţia, diviziunea
popoarelor va fi evidentă. Iar conflictul final va avea loc în jurul persoanei lui Isus Hristos. De aceea,
este foarte important să fii sigur cine este El, de ce a venit, şi ce a făcut pentru tine când a fost aici.
Cartea Geneza şi Evanghelia după Ioan încep în acelaşi fel. În Geneza citim: La început,
Dumnezeu a făcut cerurile şi pământul (Geneza 1:1). În Ioan citim: La început era Cuvântul... şi
cuvântul era Dumnezeu...Toate lucrurile au fost făcute prin El (Ioan 1:1,3). Dumnezeu, care este numit
Elohim în Geneza, este numit „Cuvântul“ în Evanghelia după Ioan. Elohim este Cuvântul care şi-a luat
trup de om pentru a umbla prin propria Sa creaţie. Cuvântul s-a făcut trup şi a locuit printre noi. Această
afirmaţie extraordinară apare în forma ei completă astfel:

24
La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi cuvântul era Dumnezeu. El era la
început cu Dumnezeu. Toate lucrurile au fost făcute prin El; şi nimic din ce a fost făcut nu a fost făcut
fără El...El era în lume, şi lumea a fost făcută prin El, dar lumea nu L-a cunoscut. A venit la ai săi, dar
ai săi nu L-au primit. Dar tuturor celor ce l-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat
dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu...Şi Cuvântul s-a făcut trup, şi a locuit printre noi, plin de har,
şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl (Ioan 1:1-
3, 10-12,14).

La fel ca Moise, cu multe secole în urmă, şi ca toţi oamenii din toate timpurile, ucenicul Filip a
dorit şi el să ştie cum este Dumnezeu.
El i-a făcut lui Isus o cerere specială când a spus: Doamne, arată-ni-l pe Tatăl (Ioan 14:8). Isus i-a
dat un răspuns neaşteptat: Cel ce m-a văzut pe Mine, a văzut pe Tatăl (Ioan 14:9). O astfel de afirmaţie
uimitoare l-ar face pe Isus să pară idiot sau amăgitor dacă nu ar fi Dumnezeu Însuşi. Nimeni nu i-ar putea
aduce la modul serios nici una din aceste acuzaţii. Dacă nu ar fi Dumnezeu, ar fi cel mai mare impostor
pe care l-a cunoscut vreodată lumea. Prin urmare, trebuie să acceptăm faptul că atunci când ne uităm la
Isus, îl vedem pe Dumnezeu.
În acest punct – al declarării identităţii lui Isus – oamenii au început să se împartă. Într-un sens, nu
ne surprinde faptul că atunci când Isus a spus: Eu şi Tatăl una suntem (Ioan 10:30), unii au găsit în el
răspunsul la nevoia lor de Dumnezeu. Alţii, însă, care nu au putut concepe umilinţa lui Dumnezeu de o
asemenea manieră, au reacţionat cu ostilitate. Isus i-a atras pe unii, dar i-a îndepărtat pe ceilalţi; deşi au
existat cei care l-au urmat, au existat şi cei care au pus la cale moartea Lui.
Chiar în timpul vieţii Sale Isus a divizat oamenii.

Cine nu este cu Mine este împotriva Mea (Matei 12:30).

Cu toate acestea, nu este neapărat necesar ca o reacţie iniţială să devină o stare permanentă.

Să luăm cazul unui om care din vrăjmaşul lui Isus a devenit ucenicul Lui. La început, Saul, un
rabin evreu, îi ura atât de mult pe urmaşii lui Isus, încât i-a persecutat şi chiar şi-a dat consimţământul la
uciderea lor. Dar după convertire şi-a petrecut restul vieţii onorându-l pe Hristos ca Domn şi Stăpân al
său. Până la urmă a suferit cu bucurie greutăţi din pricina loialităţii lui faţă de Hristos. Ce anume l-a
schimbat?
Când Saul a călătorit pe drumul Damascului, a văzut „o mare lumină“. Acea lumină era atât de
strălucitoare, încât pe moment a orbit. Intuitiv însă, Saul a ştiut că era în prezenţa lui Dumnezeu.
El a întrebat folosind termenul grecesc pentru Yahweh: Cine eşti Tu, Doamne? Dumnezeu i-a
răspuns: Eu sunt Isus pe care-l prigoneşti (Fapte 9:5). În acea zi, Saul a învăţat că Yahweh şi Isus sunt
unul şi acelaşi Dumnezeu.
Această revelaţie l-a transformat pe Saul dintr-un vrăjmaş al lui Isus, în Pavel apostolul. Din acea
zi, el şi-a închinat în întregime viaţa Domnului Isus Hristos. Deşi a suferit mult pentru credinţa lui, şi-a
petrecut restul vieţii răspândind Vestea Bună că Dumnezeu a vizitat planeta Pământ. Realitatea existenţei
lui Isus Hristos în viaţa lui Pavel l-a transformat în cel mai mare misionar al tuturor timpurilor. Epistolele
lui sunt pline de convingerea că toate lucrurile au fost create prin şi pentru Domnul Isus Hristos
(Coloseni 1:16).
Aşa cum am văzut, Biblia declară că Isus din Nazaret este Dumnezeu Fiul, nu doar un Fiu al lui
Dumnezeu cum cred mormonii, martorii lui Iehova şi mulţi alţii. El nu a fost nici un profet al lui
Dumnezeu, cum învaţă islamismul. În efortul lor de a îmbina învăţăturile false ale acestor grupuri, mulţi
aleg să ignore revelaţia pe care a făcut-o Dumnezeu despre Sine. Acest experiment se numeşte
sincretism, cuvânt pe care Webster Dictionary îl defineşte ca: „încercarea de a combina credinţe
diferite“.
Hinduşii de exemplu îl recunosc pe Isus pur şi simplu în rând cu ceilalţi dumnezei ai lor. E bine să
ne aducem aminte că în situaţia în care Dumnezeul lui Ilie, Dumnezeul cel viu şi adevărat, a înfruntat
idolii păgâni ai lui Baal, El i-a culcat la pământ înaintea Lui. În acelaşi fel fiecare dumnezeu făcut şi
conceput de om trebuie să cadă înaintea Domnului Isus Hristos, pentru că El este Dumnezeu Fiul, co-
etern cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt.

25
De îndată ce înţelegem că Isus Hristos este Dumnezeu, n-ar trebui să avem dificultăţi în a înţelege
naşterea Sa din fecioară, multele Sale minuni, moartea şi învierea Sa, înălţarea Lui la cer, şi reîntoarcerea
Lui grabnică pe pământ, în slavă şi putere. Pentru că Isus Hristos este Dumnezeu Însuşi, creatorul
Universului, cu toate legile lui şi sistemele de menţinere a vieţii, El transcende fiecare lege pe care El
Însuşi a creat-o pentru propriile Sale scopuri, pentru iubire şi răscumpărare.
Lumea este împărţită din cauza persoanei lui Isus din Nazaret. Divizarea diferitelor grupuri nu ţine
de deosebirea între „cei ce au” şi „cei ce nu au”, şi nici de puterea sau slăbiciunea politică, nu este vorba
nici măcar despre naţiunile cu ideologii diferite. Adevărata diviziune, produsă în momentul în care
Dumnezeu a vizitat pământul, este fundamentală, spre deosebire de alte probleme care despart
umanitatea.
Această afirmaţie definitivă nu reprezintă o exagerare dramatică a faptelor, pentru că Domnul Isus
Însuşi a spus:

„Dacă ar fi Dumnezeu Tatăl vostru, m-aţi iubi şi pe Mine, căci Eu am ieşit şi vin de la Dumnezeu;
n-am venit de la Mine însumi, ci El m-a trimes. Pentru ce nu înţelegeţi vorbirea Mea? Pentru că nu
puteţi asculta Cuvântul meu. Voi aveţi de tată pe diavolul; şi vreţi să împliniţi poftele tatălui vostru. El
de la început a fost ucigaş; şi nu stă în adevăr, pentru că în el nu este adevăr. Ori de câte ori spune o
minciună, vorbeşte din ale lui, căci este mincinos şi tatăl minciunii“ (Ioan 8:42-44).

Prin urmare, ne mai poate surprinde să aflăm că, aşa cum există o familie de credincioşi al cărei
tată este Dumnezeu, tot aşa există o familie de necredincioşi al cărei tată este diavolul? Nu oricine este
un copil al lui Dumnezeu. A fi în familia lui Dumnezeu sau a fi în familia lui Satan, iată alternativele
eterne pentru mine şi pentru tine.
Nu contează cât de sinceră este credinţa ta în Dumnezeu, atâta timp cât poţi crede sincer într-un
lucru greşit. Este o minciună să spui că nu are importanţă ce crede o persoană, dacă ea este sinceră. Tot
aşa de bine ai putea înghiţi otravă cu convingerea sinceră că este medicament, şi totuşi mori!
Într-adevăr, rasa umană este împărţită în două familii. Fiecare persoană aparţine uneia sau alteia:
familiei lui Dumnezeu sau familiei diavolului. Este foarte important să ştii cărei familii aparţii. Iar primul
pas care trebuie făcut pentru a deveni membru al familiei lui Dumnezeu este înţelegerea identităţii lui
Dumnezeu şi a ceea ce a făcut El când ni l-a dat pe Fiul Său, Isus.
Numele „Isus“ înseamnă: „Yahweh este mântuire“. Aşa cum i-a spus îngerul lui Iosif: ... îi vei
pune numele ISUS, căci El va mântui pe poporul Lui de păcatele sale (Matei 1:21).

26
Pauză de meditaţie

1. Are vreo importanţă ce crezi despre Dumnezeu, atâta timp cât eşti sincer?
2. Care este, în ultimă instanţă, cauza divizării popoarelor? Politică, economică, familială, sau
industrială? Sau spirituală şi eternă?
3. Căreia dintre cele două familii descrise de Domnul Isus vrei să-i aparţii?

27
Într-un sens profund (conştiinţa) răului moral stă, poate mai mult decât orice altceva, în
cunoaşterea mântuitoare de Dumnezeu.

Dr. Arnold (Director la Rugby Public School)

28
Capitolul 5

Care este adevărata problemă?

La începutul secolului 20, mulţi oameni erau foarte optimişti în ce priveşte viitorul acestei lumi.
Credeau că va începe o epocă de aur a păcii şi prosperităţii. Mulţi au crezut că binecuvântările acestei noi
ere se vor vedea în fiecare ţară, chiar şi în cele în care disperarea, boala şi sărăcia extremă au dus la
suferinţe de nedescris. Dar în 1914 sirenele de război au sunat în întreaga Europă.
Iar astăzi, în ciuda incredibilelor descoperiri ştiinţifice la care am fost martori în acest secol,
oamenii nu mai vorbesc despre un viitor luminos. În schimb, mulţi sunt îngrijoraţi de capacitatea de a
ucide în masă a arsenalului nuclear mondial. Complexitatea problemelor internaţionale, cât şi a celor
naţionale, îi determină pe observatorii preocupaţi să conchidă că trăim în cei mai critici şi potenţial
periculoşi ani ai istoriei umane. Am discutat deja despre divizarea oamenilor în lumea de astăzi. Însăşi
structura societăţii civilizate este atacată. Ce nu a mers bine?
În efortul lor de a răspunde la această întrebare, lideri cunoscuţi se întâlnesc şi discută. În timp ce
ei îşi fac publice problemele şi ascultă teoriile şi propunerile tuturor părţilor, lumea trece dintr-o criză în
alta. În ciuda marilor cantităţi de energie şi bani investiţi, nimeni nu pare să fie capabil să schimbe
direcţia în care se îndreaptă lumea. Oameni de stat şi politicieni distinşi, oameni de ştiinţă şi învăţaţi de
seamă, afacerişti versaţi şi bancherii lumii, doctori respectaţi şi sociologi, toţi îşi aduc partea lor de
contribuţie. Şi totuşi, nu s-a găsit nici un răspuns.
Iar aceşti oameni învăţaţi, rareori fac vreo referinţă la ceea ce Dumnezeu spune că este adevărata
problemă a omului – problema de bază care trebuie identificată înainte de a găsi o soluţie. Numai
Dumnezeu ne poate face conştienţi de problema noastră reală. Şi în acest punct observăm adesea
diferenţa dintre cei care îl caută cu adevărat pe Dumnezeu şi cei care au o pură curiozitate religioasă.
Dumnezeu a spus: Să facem om după chipul şi asemănarea Noastră (Geneza 1:26). Ai putea
întreba: „În ce sens a fost creat omul după chipul lui Dumnezeu?“ Cu siguranţă nu în sens fizic, pentru că
Domnul Isus a spus: Dumnezeu este Duh (Ioan 4:24). Dumnezeu nu are mâini şi picioare şi ochi cum
avem noi. Dumnezeu locuieşte într-o lumină de care nu poţi să te apropii; (singurul) pe care nici un om
nu L-a văzut, nici nu-L poate vedea ... (1 Timotei 6:16). N-a existat niciodată un om invizibil. De aceea,
trebuie să existe ceva mult mai valoros în oameni decât trupurile în care trăiesc! Şi această persoană reală
continuă să trăiască şi după ce trupul cedează. Aceasta este „persoana“ care a fost creată după chipul lui
Dumnezeu.
Biblia ne revelează că Dumnezeu are o minte, emoţii şi o voinţă. În aceste trei sensuri omul a fost
creat după chipul lui Dumnezeu. Dar, pentru că El este Dumnezeu, intelectul, emoţiile şi voinţa Lui sunt
infinite; cu alte cuvinte, fără limite. Aceasta este natura Sa. Prin contrast, însă, omul este finit. Chiar şi
mintea strălucitoare a lui Einstein a fost limitată. Nici un om nu cunoaşte totul, nici om nu poate iubi fără
limite şi, cu siguranţă, voinţa omului nu este suverană în Univers. El nu este nici stăpânul, nici
conducătorul destinului său.
Pe de altă parte, personalitatea omului are o capacitate spirituală care i-a fost dată cu scopul de a-
l putea cunoaşte pe Dumnezeu şi de a putea avea o relaţie cu El. De aceea, Biblia ne spune clar că omul
este duh, suflet şi trup (1 Tesaloniceni 5:23). Prin duhul său, omul are capacitatea dată de Dumnezeu de a
avea o relaţie intimă cu Creatorul său. Prin trup (sau prin suflet de exemplu, sau prin capacitatea lui de a
gândi, de a alege, de a iubi), personalitatea omului este în relaţie cu lumea materială. Atâta timp cât
suntem de acord cu priorităţile Bibliei, care plasează duhul pe primul loc, sufletul pe al doilea şi trupul pe
al treilea, toate sunt în regulă!
Dar ceva nu a mers bine. Consecinţa este că ordinea s-a schimbat pentru mulţi: trupul a devenit
prioritatea numărul unu; sufletul prioritatea numărul doi iar spiritul, numărul trei. Din păcate, în lumea de
astăzi, fizicul, interesele materiale şi fizice ale multora le domină gândirea, deciziile şi afecţiunile, în
timp ce capacitatea lor spirituală zace în adormire şi moarte. Deci, în loc de a i se permite lui Dumnezeu
să restaureze viaţa spirituală şi să preia controlul asupra persoanei reale pe care a creat-o, El este
subordonat sau chiar alungat în aşa fel, încât nu poate exista comunicare între aceşti oameni greşit
călăuziţi şi Creatorul lor.
Persoana pentru care Dumnezeu este distant şi ireal, este practic moartă spiritual. Pe de altă
parte, persoana care se bucură de părtăşie cu Dumnezeu, este cu adevărat şi complet vie.

29
Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit,
măcar că eram morţi în greşelile noastre, ne-a adus la viaţă împreună cu Hristos (prin har
sunteţi mântuiţi) (Efeseni 2:4,5).

Toate problemele acestei lumi au început prin voinţa omului. Dumnezeu nu i-a creat pe oameni
marionete care nu se pot mişca fără voinţa altcuiva. Trăgând de sfori, păpuşarul controlează fiecare
mişcare a păpuşii. Dar Dumnezeu ne-a dat o voinţă liberă pentru a acţiona aşa cum alegem. Însă darul
liberului arbitru aduce după sine responsabilitatea morală a deciziilor luate. (Acesta este un lucru pe care
cu greu îl vei auzi de la vreun psihiatru care ignoră adevărul biblic).
O inversare tragică a ordinii iniţiale a avut loc în rasa umană după crearea omului. Printre pomii
din grădina Edenului erau doi pomi speciali. Unul se numea pomul vieţii; iar celălalt pomul cunoştinţei
binelui şi răului (Geneza 2:9). Dumnezeu le-a spus lui Adam şi Eva că pot mânca din toţi pomii în afară
de pomul cunoştinţei binelui şi răului. Dându-le această posibilitate de a alege, de a alege între supunere
şi nesupunere, Dumnezeu a stabilit foarte clar că l-a creat pe om – bărbat şi femeie – cu o voinţă liberă. A
rămas la latitudinea lor dacă doreau să se supună lui Dumnezeu sau nu. Aceasta a fost decizia lor
personală.
Din păcate, Adam şi Eva s-au răzvrătit împotriva celui mai bun lucru pe care Dumnezeu l-a pus
la dispoziţia omenirii. Dumnezeu ştia dinainte că decizia lor de a se răzvrăti îi va aduce Lui o suferinţă de
nedescris şi multă suferinţă omenirii. Dar, din dragoste pentru creaţia Sa, şi cunoscând gloria care va sta
mai târziu la dispoziţia celor care vor face alegerea corectă, Dumnezeu a dat fiecărei persoane libertatea
de a alege.
Satan, mincinosul, s-a folosit de influenţa lui persuasivă pentru a-i ispiti pe Adam şi Eva să ia
decizia greşită. Le-a prezentat foarte atractiv fructul interzis sugerându-le că, dacă vor mânca, vor fi ca
Dumnezeu. (Satan încă ne mai sugerează că omul poate fi propriul său dumnezeu. Dar aşa cum
Dumnezeu este Dumnezeu şi nu poate fi mai puţin decât Dumnezeu, tot aşa şi omul este om şi nu poate fi
mai mult decât om). Deci, Satan i-a ispitit pe Adam şi Eva să-şi exercite puterea împotriva voinţei lui
Dumnezeu. În consecinţă, fiecare generaţie nouă de oameni este separată de o părtăşie vitală, personală şi
intimă cu Creatorul, pentru că toţi sunt descendenţi din Adam. Şi: ...după cum printr-un singur om a
intrat păcatul în lume, şi prin păcat a intrat moartea, şi astfel moartea a trecut asupra tuturor
oamenilor, din pricină că toţi au păcătuit... (Romani 5;12).
Fiecare cimitir, fiecare spital, fiecare armată şi fiecare închisoare pe care a cunoscut-o lumea este
rezultatul alegerii greşite a omului la începutul creaţiei. Acest rău mortal din rasa umană pe care îl
numim păcat, este o boală înnăscută care afectează întreaga omenire. Păcatul nu a distrus numai
adevărata părtăşie a omului cu Dumnezeu, ci l-a separat şi de semenul său, omul.
Dar tu şi cu mine nu suntem păcătoşi numai prin naştere, ci şi prin fapte.
În ce priveşte păcatul nostru din naştere, psalmistul a vorbit în numele tuturor când a spus: Iată
că sunt născut în nelegiuire, şi în păcat m-a zămislit mama mea (Psalmul 51:5). Dar această stare de
păcat moştenită nu poate fi folosită ca scuză pentru faptele păcătoase pe care le-am comis toţi. Biblia
stabileşte de asemenea că suntem copii ai neascultării... când făceam voile firii pământeşti şi ale
gândurilor noastre, şi eram din fire copii ai mâniei, ca şi ceilalţi (Efeseni 2:2,3).
Da, suntem vinovaţi înaintea lui Dumnezeu din cauza neascultării noastre. Nimeni nu poate fi
acuzat în locul nostru: nici o soţie, nici un prieten, nici un părinte. Nici educaţia pe care am primit-o, nici
mediul în care trăim nu poate fi acuzat. Eşti responsabil de păcatul tău personal, aşa cum şi eu sunt de al
meu.
Adevăratul motiv pentru care vedem atâta ostilitate şi dezbinare între oameni este păcatul, care
este numitorul comun al nostru, al tuturor. Păcatul leagă un ateu de un credincios şi un arab de un evreu.
Păcatul leagă oamenii din lumea a treia cu cei din lumea industrială. Păcatul leagă un comunist de un
capitalist, un poliţist de un criminal, o feministă de un şovin. Fie că sunt prostituaţi sau predicatori, fie că
trăiesc pe culmile luxului sau în cea mai mare mizerie, fie că sunt educaţi sau analfabeţi toţi au păcătuit
şi au pierdut slava lui Dumnezeu (Romani 3:23). Şi păcatul este cauza fundamentală a tuturor tensiunilor
care există între oameni.
Dar Isus este speranţa păcătoşilor! El a spus: Căci n-am venit să chem la pocăinţă pe cei
neprihăniţi, ci pe cei păcătoşi (Matei 9:13). Mai mult sau mai puţin, tu şi cu mine am pierdut direcţia
prin care putem atinge ţinta care este sfinţenia lui Dumnezeu. Cuvântul „păcat“ înseamnă pur şi simplu
„a pierde ţinta“. Noi nu putem face nimic prin noi înşine pentru a îndrepta lucrul acesta. Convingerea că
putem găsi pacea cu Dumnezeu fie prin bunătatea noastră, fie prin faptele noastre bune, este o speranţă

30
deşartă. Nu este prin fapte, ca să nu se laude nimeni (Efeseni 2:9). De aceea a spus Isus când vorbea
despre mântuire: Milă voiesc, iar nu jertfă! (Matei 9:13). O înţelegere corectă a milei lui Dumnezeu le
aduce o mare uşurare oamenilor apăsaţi de gravitatea păcatului lor personal.
Pentru că Dumnezeu este bogat în îndurare (Efeseni 2:4), tot ceea ce El îţi cere este ca tu să
primeşti mântuirea Sa ca pe un dar. Căci prin har aţi fost mântuiţi prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la
voi; ci este darul lui Dumnezeu (Efeseni 2:8). Isus Însuşi a plătit sacrificiul suprem pentru a deschide
uşa păcătosului, ca acesta să poată intra în prezenţa sfântă a lui Dumnezeu.
Dumnezeul îndurării a făcut ca viaţa din belşug să fie disponibilă gratuit prin Domnul Isus
Hristos. Dar, pentru că ţi-a dat o voinţă, Dumnezeu nu te va constrânge să participi la această viaţă.
Răspunsul tău la oferta lui Dumnezeu este o problemă de mare urgenţă. Dumnezeu spune: iată că acum
este vremea potrivită; iată că acum este ziua mântuirii (2 Corinteni 6:2). Acum – nu cândva în viitor
după ce ai încercat să-ţi îndrepţi viaţa singur. Nu uita că Isus a spus: Căci n-am venit să chem la pocăinţă
pe cei neprihăniţi, ci pe cei păcătoşi (Matei 9:13).
A fi sincer cu problema ta reală, aceea a păcatului, este primul pas spre soluţie. Braţele lui Isus
sunt deschise să te primească astăzi, oriunde ai fi şi indiferent în ce stare sau situaţie te-ai afla. Tot ce
doreşte să audă de la tine este: Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul! (Luca 18:13).

31
Pauză de meditaţie

1. Îţi dai seama că astăzi societatea este într-o stare extrem de gravă?
2. Crezi că atunci când eşti bolnav este vital ca medicul să-ţi diagnosticheze corect boala înainte de a-ţi
prescrie medicamentul?
3. Cum procedează Biblia: îţi diagnostichează problema? Îţi prescrie un remediu pentru problema ta?

32
În cetate era un om numit Simon, care zicea că este un om însemnat; el vrăjea şi punea în
uimire pe poporul Samariei. Toţi, de la mic până la mare îl ascultau cu luare aminte, şi
ziceau: „Aceasta este puterea lui Dumnezeu care se numeşte cea ‘mare’“.
Dr. Luca

33
Capitolul 6

De ce sunt oamenii atât de greşit orientaţi?

Am copilărit într-o zonă a insulelor Britanice pe deasupra căreia zburau permanent


bombardierele inamice. Era vremea războiului, iar aceste bombardiere se îndreptau spre ţintele din zonele
industriale ale comitatelor centrale din Anglia. Eu şi prietenii mei învăţasem să distingem zumzăitul unui
bombardier inamic de uruitul avioanelor noastre de luptă. Când vedeam lumina radarelor fixată asupra
unui avion inamic pe cer eram în culmea fericirii. Ştiam că un tir de artilerie cu mitraliere „Ack-Ack“ de
la sol, sau o luptă aeriană între avioanele de vânătoare, se încheia cu doborârea unui bombardier.
O dată cu doborârea unui avion inamic, exista întotdeauna posibilitatea ca unul din membrii
echipajului să se paraşuteze pentru a se salva. Pentru a face dificilă orientarea geografică a
supravieţuitorilor şi, prin urmare, salvarea lor, pentru a nu se putea întoarce cu alte bombe, autorităţile au
demontat indicatoarele de la intersecţiile drumurilor. Astfel că practic nu mai erau indicatoare pe
drumuri.
Dar noi băieţii ştiam că, în afara oraşului, la Wootten Woods, a rămas un indicator la o
intersecţie foarte importantă. Când am întors acel indicator orientându-l într-o direcţie greşită, am crezut
cu adevărat că eram de folos armatei noastre. Asemenea autorităţilor noastre locale, doream să rătăcim pe
orice intrus ajuns pe ţărmurile noastre.
Bineînţeles că, dacă o astfel de persoană avea în mână o hartă sigură, faptul că nu existau
indicatoare n-ar fi prezentat nici o problemă pentru el. Ideea noastră copilărească de a întoarce
indicatorul nu ar fi pus în încurcătură nici un inamic, exceptând situaţia în care acesta ar fi ales să ignore
informaţia de pe harta sa.
Dumnezeu ne spune ce fel de oameni căutători de Dumnezeu vor fi greşit îndrumaţi de
indicatoare false. În primul rând, orice persoană care alege să ignore faptul că acest Univers minunat ne
dovedeşte existenţa unui Dumnezeu Creator, se va rătăci!

S-au fălit că sunt înţelepţi şi au înnebunit;... Pentru că n-au căutat să păstreze pe


Dumnezeu în cunoştinţa lor, Dumnezeu i-a lăsat în voia minţii lor blestemate, ca să facă lucruri
neîngăduite (Romani 1:22, 28).

Şi această minte depravată se va închina creaturilor, în locul Creatorului Însuşi. Pe de altă parte,
un om cu mintea limpede se va închina Creatorului său. Astfel, dacă refuzi să crezi că Dumnezeu a creat
Universul, Dumnezeu te va lăsa în voia minţii tale blestemate să crezi o concepţie falsă despre apariţia
Universului. O minte coruptă este o minte amăgitoare!
Dumnezeu ne mai avertizează că acei oameni care refuză să accepte Cuvântul lui Dumnezeu ca
adevăr vor urma cu uşurinţă o cale înşelătoare, una care va duce la distrugere. Într-adevăr, orice persoană
care alege să nu iubească activ adevărul Cuvântului lui Dumnezeu, se plasează într-o poziţie foarte
periculoasă.

...Pentru că n-au primit dragostea adevărului ca să fie mântuiţi… Dumnezeu le trimite o


lucrare de rătăcire, ca să creadă o minciună (2 Tesaloniceni 2:10,11).

O dată ce o persoană a ignorat sau a respins adevărul, va îmbrăţişa falsul.


Îmi amintesc că odată am încercat să-mi găsesc drumul printr-o ceaţă londoneză foarte densă.
Doar pentru a ajunge până la marginea drumului, am avut nevoie de foarte mult ajutor. Nici lumina
farului nu se vedea la o depărtare mai mare de o lungime de braţ. Dumnezeu ne spune că o amăgire
puternică, adică o ceaţă mentală densă, va însoţi sfârşitul prezentei stări de lucruri pe planeta Pământ,
pentru că oamenii au respins adevărul Cuvântului lui Dumnezeu. Ucenicii lui Isus l-au întrebat: care va fi
semnul venirii Tale şi al sfârşitului veacului acestuia? Printre altele, El a răspuns:

Căci se vor scula Hristoşi mincinoşi şi prooroci mincinoşi; vor face semne mari şi
minuni până acolo încât să înşele, dacă va fi cu putinţă, chiar şi pe cei aleşi (Matei 24:24).

Poate că-ţi spui în sinea ta chiar şi acum: „Păi, eu nu sunt amăgit“. Poţi chiar să te mândreşti cu
faptul că recunoşti cu uşurinţă un Hristos fals sau un profet fals. Dar opreşte-te un moment şi gândeşte-te

34
la concluzia ta. Dacă Dumnezeu a îngăduit ca Satan să-ţi înşele mintea pentru că n-ai iubit adevărul, cu
siguranţă nu eşti conştient de acest lucru. Dacă ai şti că nişte profeţi falşi te-au amăgit, nu ai fi deloc
amăgit. Toată înşelăciunea trebuie să se petreacă în minte, şi orice om mândru din punct de vedere
intelectual va găsi că este greu să accepte că mintea i-a fost înşelată şi a crezut o minciună.
Există de fapt două tipuri de oameni care se împotrivesc adevărului când citesc Biblia,
deschizându-se astfel decepţiilor pe care le propovăduieşte lumea. Unul este persoana cu mândrie
intelectuală şi care pare să-şi fie atotsuficientă. Cealaltă persoană este răzvrătitul moral. Dar Domnul Isus
are o promisiune specială pentru oricine doreşte să facă voia lui Dumnezeu: Dacă vrea cineva să facă
voia Lui, va ajunge să cunoască dacă învăţătura Mea este de la Dumnezeu, sau dacă Eu vorbesc de la
Mine (Ioan 7:17).
Dacă într-adevăr doreşti să faci voia lui Dumnezeu, poţi fi sigur că Dumnezeu te va învăţa cu
ajutorul Bibliei ce să crezi şi ce să nu crezi, cum să te porţi şi cum să nu te porţi. Totuşi, trebuie să avem
grijă să respingem cuvintele acelor învăţători creştini auto-proclamaţi, care nu-i învaţă pe oameni
adevăratul Cuvânt al lui Dumnezeu, ci încearcă să te facă să crezi şi să faci ce este rău.
În această generaţie, unii dintre agenţii lui Satan care îndreaptă oamenii în direcţii greşite sunt
membrii cultelor pseudo-creştine. Orice persoană care a ales să respingă adevărul despre Dumnezeu
Tatăl, Dumnezeu Fiul şi Dumnezeu Duhul Sfânt – Trei în Unul şi Unul în Trei – este un profet fals. Deşi
aceşti oameni pot cita versete izolate din Biblie, ei rup complet textul de context, promovând astfel o
religie nebiblică. Întotdeauna poţi detecta un învăţător fals punându-i întrebarea: „Cine este Isus
Hristos?“ Aceasta este o parte din motivul pentru care este atât de important să ştii cine este El.
Când ştii că Isus este Dumnezeu Fiul, vei observa că până şi societăţile secrete în care se practică
acel gen de camaraderie înaltă în care membrii lor se ajută unii pe alţii, sunt alte amăgiri spirituale. Deşi
este posibil ca Numele lui Dumnezeu să fie pomenit în astfel de societăţi, aceste grupuri ignoră
învăţăturile lui Isus Hristos, care a spus:

Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine (Ioan 14:6). Biblia foloseşte cuvinte drastice cu
privire la cei care au despre Dumnezeu o convingere care induce în eroare. Tu crezi că
Dumnezeu este unul şi bine faci; dar şi dracii cred şi se-nfioară! (Iacov 2:19).*

*Francmasoneria este cea mai mare societate secretă internaţională din lume, care se laudă în prezent cu
10.000.000 de membri, bărbaţi din întreaga lume. Deşi principiile ei de „dragoste frăţească, uşurare sufletească şi
adevăr“ sunt atractive pentru mulţi, masoneria nu este atât de inofensivă cum pare celor neiniţiaţi. Pentru a deveni un
mason, fiecare candidat trebuie să mărturisească faptul că este în întuneric, dar tinde spre lumină. Un adept al lui Isus
crede deja că a găsit lumina. Isus a spus: „Eu sunt Lumina Lumii; cine Mă urmează pe Mine, nu va umbla în întuneric,
ci va avea lumina vieţii (Ioan 8:12). Ceremonia de iniţiere în societatea secretă masonică este foarte dramatică şi
încărcată de simbolism. În acest moment, atenţia candidatului este abătută de la conceptul biblic de Dumnezeu şi i se
prezintă numele „Gauto“. Candidatului i se spune că Gauto este „numele pierdut al lui Dumnezeu“ şi că Gauto este
„marele arhitect al Universului“. Teoretic, orice credincios, fie că este budist, hindus, evreu, musulman sau creştin,
poate deveni francmason. Deci, Gauto (un concept despre Dumnezeu creat de om), abate gândurile candidatului de la
Domnul Isus, pe care Biblia îl declară adevărata Lumină (Ioan 1:9). Mai târziu, când masonul devine un mason
învăţător, i se prezintă un alt nume al lui Dumnezeu – Jahbulon. Acesta este de fapt, o combinaţie între numele evreiesc
şi cel din Orientul Mijlociu al lui Dumnezeu. Adică o combinaţie între JAH - de la JAHWEH, BUL (o formă a lui
Baal) şi ON, care se referă la zeul soare al egiptenilor. Acesta este un exemplu clasic de sincretism, cu încercările lui
de a combina diferite credinţe. Isus însuşi a spus: Aşa că, dacă lumina care este în tine este întuneric, cât de mare
trebuie să fie întunericul acesta! (Matei 6:23).

Asistăm astăzi la o creştere alarmantă a activităţii majorităţii religiilor care îl neagă pe


Dumnezeul Bibliei. Diferite secte hinduse stârnesc interesul celor mai mulţi oameni care devin adepţii
lor. În ţări cunoscute pentru tradiţia lor biblică, filozofia hindusă este prezentă sub forma meditaţiei
transcedentale, sau sub forme ca misticism estic, yoga şi ascetism. Diferitele culte care izvorăsc din
hinduism se închină cu nesăbuinţă multor zei din lumea creată, dar nu Dumnezeului Creaţiei. Şi, o spun
cu tristeţe, multe minţi amăgite sunt mult mai fascinate de un guru autoproclamat decât de Dumnezeul
creaţiei care s-a smerit pentru a vizita planeta Pământ.
Lumea musulmană face de asemenea uz de mult zel pentru a-şi răspândi credinţa. Dolarii
câştigaţi în urma afacerilor cu petrol, precum şi înmulţirea loviturilor politice, le dau posibilitatea de a-şi
lărgi graniţele la o scară de neimaginat cu câţiva ani în urmă. Din unul din templele lor cele mai sfinte,
numit Domul Stâncii, localizat pe Muntele Templului din Ierusalim, neagă cu îndrăzneală însăşi esenţa
veştii bune a lui Dumnezeu. Zicerea arabă care este sculptată de jur împrejurul Domului Stâncii, afirmă
că: „Dumnezeu nu este născut, nici nu poate naşte“. Biblia spune însă că:
35
Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca
oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică Ioan 3:16).

Şi iluzia spirituală nu se reduce doar la lumea spirituală. Lumea laică a îmbrăţişat o filozofie
umanistă care susţine că omul este centrul Universului şi că scopul suprem al societăţii este
perfecţionarea omului. Umanismul este proclamat în universităţi, ziare, seminarii multinaţionale, reviste
de succes, la radio şi TV. „Răsfaţă-te“ este tema egoistă popularizată de lumea publicitară.
Umanismul, care nu este nimic altceva decât închinarea la om, nu este o filozofie atât de nouă
cum cred unii. Dumnezeu a spus încă din zilele lui Pavel: ...căci au schimbat în minciună adevărul lui
Dumnezeu, şi au slujit şi s-au închinat făpturii în locul Făcătorului... (Romani 1:25). Domnul pune o
întrebare care cu siguranţă este umilitoare pentru umanişti: Unde erai tu când am întemeiat pământul?
Spune dacă ai pricepere (Iov 38:4). Este vorba despre aceeaşi veche poveste. Când Satan a venit la Eva,
el i-a expus o imposibilitate sub forma unei o posibilităţi spunând: vei fi ca Dumnezeu (Geneza 3:5). În
zilele noastre, Satan continuă lucrarea lui plină de răutate prin învăţăturile amăgitoare ale umanismului
secular.
Poate că eşti un tânăr modern care nu este fascinat nici de scena politică, nici de cea religioasă.
Pentru tine, politicienii sunt suspecţi, iar religia irelevantă. Preferi să te alături prietenilor şi să-ţi cauţi
împlinirea în altă parte. Poate crezi că stilul de viaţă descris de versurile muzicii punk rock, new wave,
heavy metal, sau orice altă producţie a scenei îţi poate oferi un loc de refugiu din singurătatea în care te
găseşti.
Bineînţeles că eşti conştient de cuvintele pe care le asculţi şi pe care dansezi. Deşi nu ţi-ar place
să le numeşti astfel, cu siguranţă vei fi de acord că ele sunt o combinaţie între satanism, sadism şi sex.
Nu de puţine ori, ororile iadului sunt prezentate în muzică drept o alternativă atractivă a unei existenţe
presupus lipsite de semnificaţie. Într-o atmosferă care ajunge până la violenţa exacerbată, stindardul sub
care se unesc aceşti tineri îi încurajează să se distrugă şi pe ei înşişi, şi pe ceilalţi.
Să vă povestesc despre un loc din Los Angeles. Este vorba despre o morgă numită „Frigiderul“.
Acolo sunt depozitate, timp de trei luni, 600 de trupuri, cele mai multe ale unor tineri, cu speranţa că
cineva le va identifica. Pe degetele picioarelor lor atârnă etichete pe care scrie; „Anonim“. Marea
majoritate a acestor nefericiţi sunt îngropaţi apoi ca indivizi neidentificaţi în gropi comune. Cei mai mulţi
dintre ei vin de pe scena drogurilor, după ce au urmat mesajul proclamat în prezent din discoteci şi
ascultat pe CD-uri, în milioane de case. Aceşti tineri au urmat indicatorul greşit. Iar acum, la capătul
drumului, este prea târziu pentru a mai putea schimba ceva. Ce bine ar fi fost dacă ar fi auzit şi ar fi luat
în seamă cuvintele Domnului Isus care a spus: ...Eu am venit ca oile să aibă viaţă, şi s-o aibă din belşug
(Ioan 10:10).
Acum, acestui fenomen i se adaugă interesul crescut pentru „magia neagră“. Surse sigure ne arată
că interesul crescut pentru ocultism este la fel de răspândit astăzi ca şi în Evul Mediu. Iar aceasta are loc
în contextul a ceea ce numim astăzi „iluminarea ştiinţifică“.
În locuri cu totul neaşteptate, creşte numărul celor ce se închină lui Satan. Vrăjitorii profesionişti
din Londra se adună în Kesington pentru a celebra „Liturghia neagră“. Adunările vrăjitoarelor s-au
înmulţit atât în Europa cât şi în locuri izolate cum este Insula Vancouver. Practicile negre ale închinării
africane ancestrale sunt reproduse în şedinţe de spiritism din întreaga lume. Diferite jocuri de societate ca
„Dungeons and Dragons“ şi „Ouija board“ satisfac fascinaţia crescândă a oamenilor în faţa răului şi a
supranaturalului. Fenomene atât de prolifice sunt rezultatul unei curiozităţi spirituale superficiale. În
căutarea lor de Dumnezeu greşit orientată, nu numai că mulţi oameni se întorc de la lumina lui
Dumnezeu, dar se întorc spre întunecimea ocultismului pentru a găsi un soi de împlinire falsă şi goală.
Iar toate acestea se petrec în cadrul a ceea ce noi încă numim lumea civilizată.
E bine să ne aducem aminte ce spune Domnul despre zilele din urmă. El ne avertizează împotriva
profeţilor falşi şi a falselor semne şi minuni care vor însoţi marea înşelăciune a vremurilor din urmă. De
fapt, Dumnezeu ne spune că va apărea domnul amăgirii, ale cărui fapte sinistre vor fi în concordanţă cu
puterea Satanei, cu tot felul de minuni, de semne şi puteri mincinoase, şi cu toate amăgirile nelegiuirii
pentru cei ce sunt pe calea pierzării, pentru că n-au primit dragostea adevărului ca să fie mântuiţi (2
Tesaloniceni 9,10).
Din pricina acestui interes crescând faţă de învăţături false şi practici rele, nu este greu de înţeles
de ce un număr crescând de naţiuni şi comunităţi sunt învăluite în mrejele opresive ale scepticismului,
abandonării şi ale lipsei de speranţă. Indicatoarele lui Satan sunt prea multe pentru a le menţiona pe toate,

36
dar poţi fi sigur că nici unul nu indică spre Domnul Isus Hristos ca înspre singurul Mântuitor al
oamenilor.
Mesajul lui Dumnezeu, în contrast cu imaginea întunecată a lumii despre viaţă, cu siguranţă nu
este unul de tristeţe, confuzie şi moarte. Este un mesaj al speranţei, siguranţei şi al vieţii vibrante, aşa
cum o găsim în Hristos. Citind Biblia în căutarea ta de Dumnezeu, Duhul Sfânt te va îndrepta întotdeauna
spre Domnul Isus Hristos, care a spus: Eu sunt calea, adevărul şi viaţa. Şi nu poate fi alta pentru că Isus
continuă: Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine (Ioan 14:6).
Dumnezeu te-a avertizat împotriva indicatoarelor amăgitoare, pentru a nu fi indus în eroare. El
te-a mai informat şi despre înşelăciunea crescândă care îţi poate întuneca mintea. Acum îţi dă această
promisiune:

Căci Eu ştiu gândurile pe care le am cu privire la voi... gânduri de pace şi nu de


nenorocire, ca să vă dau un viitor şi o nădejde. Mă veţi chema, şi veţi pleca; mă veţi ruga şi vă
voi asculta. Mă veţi căuta şi Mă veţi găsi, dacă Mă veţi căuta din toată inima. Mă voi lăsa să fiu
găsit de voi, zice Domnul... (Ieremia 29:11-14).

37
Pauză de meditaţie
1. Cum este mintea celui ce se va închina mai degrabă creaturii decât Creatorului? (Citeşte
Romani 1:22-28).
2. Care este cheia care va deschide soluţia la orice problemă intelectuală ai avea, în căutarea ta
de Dumnezeu? (Citeşte Ioan 7:17) Mintea ta? Dorinţele sau voinţa ta?
3. Ţi-a dat Dumnezeu un indicator clar pentru a te călăuzi spre El Însuşi? (Citeşte Ioan 8:12)

38
Cu mulţi ani în urmă, un băiat dintr-o şcoală duminicală din Anglia a întrebat-o pe
învăţătoarea de şcoală duminicală: „Dumnezeu îi iubeşte pe băieţii
neastâmpăraţi?“ Învăţătoarea a răspuns: „Nu, cu siguranţă nu“. O, ce blasfemie,
fie ea şi neintenţionată! Să spui aşa ceva unui băiat! Dacă Dumnezeu nu ar iubi
băieţii neastâmpăraţi, nici pe mine nu m-ar fi iubit niciodată! Shakespeare spune:
„Dragostea nu este dragoste dacă se strică atunci când stricăciune găseşte“.
G. Campbell Morgan

39
Capitolul 7

Mă iubeşte Dumnezeu cu adevărat?

Ai pus vreodată la îndoială dragostea unei persoane foarte importante pentru tine? Sau ai încercat
vreodată să dovedeşti că iubeşti pe cineva când acest cineva nu te credea? În ambele cazuri trebuie să ştii
că există momente în care adevărata dragoste poate fi mai bine exprimată prin fapte decât prin cuvinte.
De vreme ce faptele sunt cu mult mai încărcate de putere decât cuvintele, Dumnezeu şi-a
demonstrat dragostea Lui pentru tine prin ceea ce a făcut când Isus a murit pe cruce. Dacă înţelegi
semnificaţia acestui lucru, nu mai ai nevoie de nici o altă explicaţie pentru a te ajuta să înţelegi că
Dumnezeu te iubeşte cu adevărat.
La scurt timp după ce m-am convertit la Hristos, am citit povestea adevărată a unui tânăr gornist
şi a unui soldat. Amândoi au servit în armată în timpul Războiului Burilor. Gornistul, Willie Holt, avea
12 ani când a fost repartizat într-un cort cu şapte soldaţi necredincioşi. Unul dintre aceşti bărbaţi se
numea Bill. Spre deosebire de Bill, Willie era un credincios dedicat lui Isus Hristos. În fiecare seară
îngenunchea înaintea patului său pentru a se ruga şi pentru a-şi citi în tăcere Biblia. De fiecare dată când
făcea aşa, ceilalţi soldaţi îşi băteau joc şi blestemau.
Într-o zi, colonelul care îi avea în subordine, a chemat compania la apel. În cortul în care erau
repartizaţi Willie şi Bill, s-a comis un furt. Într-o încercare disperată de a descoperi făptaşul, Colonelul a
dat un ultimatum în faţa întregii companii: „Ameninţările mele anterioare nu au avut nici un efect“ a spus
el. „Noaptea trecută hoţul a venit iarăşi. Astăzi îi dau vinovatului o ultimă şansă pentru a se denunţa pe
sine şi pentru a-şi primi pedeapsa ca un bărbat. Dacă nu se denunţă, fiecare om din companie va fi
pedepsit cu zece curele de bici pe spatele gol. Dar, dacă unul dintre voi vine în faţă pentru a lua
pedeapsa, restul vor fi scutiţi“.
După o tăcere apăsătoare, Willie a păşit în faţă, atrăgând astfel atenţia tuturor asupra lui, şi a
spus: „ Domnule, aţi spus că dacă unul vine să ia pedeapsa, ceilalţi vor fi scutiţi. Domnule, eu voi fi
acela“. Furios, colonelul a strigat împotriva laşului necunoscut: „Cum poţi lăsa un copil inocent să ia
pedeapsa în locul tău?“ Nimeni n-a mişcat. „În cazul ăsta“ a spus colonelul, „veţi vedea scena
îngrozitoare în care un copil inocent primeşte pedeapsa în locul unui bărbat vinovat“.
Fidel cuvântului dat, Colonelul a ordonat ca Willie să-şi dezgolească spatele, iar curele crude au
început să-l lovească. Când Willie a leşinat sub loviturile grele, Bill, nemaiputând suporta spectacolul, a
ieşit fugind dintre rânduri şi a strigat: „Opriţi! Eu sunt hoţul. Îmi voi lua pedeapsa“. Revenindu-şi din
leşin, Willie a deschis încet ochii, l-a privit pe Bill şi a şoptit: „E în regulă, Bill, colonelul nu-şi poate lua
cuvântul înapoi. Voi lua toată pedeapsa ta“. Şi a luat-o!
Tânărul Willie nu şi-a revenit niciodată în urma biciuirii. Dar, înainte ca Willie să meargă în cer,
Bill, acum un om zdrobit, a plâns la patul lui şi l-a întrebat: „De ce Willie? De ce ai luat pedeapsa în
locul meu? Nu merit“. Răspunsul lui Willie a fost simplu: „Bill“ a spus el, „Am încercat de multe ori să-
ţi spun cât de mult te iubeşte Dumnezeu, dar tu întotdeauna ai râs; am crezut că dacă iau pedeapsa în
locul tău, gestul meu te-ar putea ajuta să înţelegi cât de mult te-a iubit Isus când s-a suit pe cruce pentru a
muri în locul tău, pentru păcatul tău“. Înainte ca Willie să meargă la cer, Bill a primit mântuirea oferită
gratis de un Hristos iubitor.
În Hristos, cerul şi-a lansat triumfătoarea operaţie de salvare a omenirii pierdute. Dragostea –
dragostea lui Dumnezeu pentru fiecare dintre noi - a fost aceea care l-a susţinut pe Hristos în incredibilul
act de sacrificiu şi suferinţă.

Omul perfect

Pe dealul Golgotei au fost ridicate trei cruci. Pe două dintre ele, au fost răstigniţi doi tâlhari. Isus
a fost bătut în cuie şi a murit acolo, între aceşti doi răufăcători.
În timpul ultimelor sale ore de chinuri groaznice, unul din tâlhari s-a aventurat să-şi exprime
opinia în legătură cu sistemul cvasi-judiciar sub care toţi trei au fost condamnaţi la moarte. Oricât ar
părea de uimitor, prima lui preocupare nu a fost pentru trupul său torturat şi supus caznelor. Gândurile lui
s-au îndreptat spre modul în care sistemul judiciar roman a fost nedrept condamnându-l pe Isus la acelaşi
mod de a muri împreună cu ei. Această nedreptate bătătoare la ochi părea să-l tulbure. Lucid şi smerit,
tâlharul în agonia morţii a făcut trei observaţii profunde în puţinul timp care i-a mai rămas înainte de
momentul final.

40
Prima: ...primim răsplata cuvenită pentru fărădelegile noastre. În această afirmaţie scurtă şi
umilă, tâlharul şi-a mărturisit responsabilitatea pentru crima comisă, recunoscându-şi astfel vina.
A doua: Pentru noi este drept... În zilele noastre, în care hoţii de buzunare şi chiar actele de hoţie
însoţite de violenţă sunt la ordinea zilei, este greu de înţeles cu câtă gravitate erau privite acestea în
primul secol. Dar, în cuvinte scurte, tâlharul condamnat la moarte şi-a exprimat convingerea că în zilele
lui, condamnarea sa la moarte era atât legală, cât şi dreaptă. Pentru noi este drept...
A treia: ... omul acesta n-a făcut nici un rău. Deşi este remarcabil modul în care tâlharul ajunge
la conştientizarea propriei culpe şi la acceptarea justiţiei sistemului legal, este de-a dreptul uimitor să
citim despre preocuparea lui faţă de persoana lui Isus, care atârna pe cruce lângă el. Omul acesta - acest
Isus, este nevinovat, observă tâlharul şi, de aceea, este condamnat la moarte pe nedrept.
Fiind convins de propriul lui păcat, tâlharul care atârna pe cruce nu mai are altă speranţă decât
aceea de a se întoarce spre Isus. Deci l-a rugat sincer: Doamne, adu-ţi aminte de mine când vei veni în
Împărăţia Ta. Ca întotdeauna, Isus răspunde imediat la mărturisirea sinceră a vinovăţiei şi a nevoii
tâlharului, cu o promisiune: ...astăzi vei fi cu Mine în rai (Luca 23:39-43).
În acea zi, tâlharul care era pe moarte a fost asigurat, ca toţi păcătoşii care se întorc la Domnul,
că va avea viaţă veşnică. S-a întors spre persoana potrivită - Domnul Isus Hristos - şi a cerut mila Lui la
locul potrivit – la crucea pe care a murit Isus.
Da, în acea zi extraordinară, în ochii unuia dintre tâlharii care agonizau pe cruce, Domnul Isus a
fost într-adevăr fără vină. Mai târziu, observaţiile a doi dintre ucenicii Săi au fost chiar mai exacte. Ei au
mărturisit că Isus era fără păcat. Fiecare dintre aceşti ucenici, împreună cu apostolul Pavel, au
înregistrat propria lor mărturie despre sfinţenia lui Isus.
PETRU, un prieten apropiat al lui Domnului Isus era cunoscut ca un om de acţiune. De aceea,
când a mărturisit că Isus este fără păcat, în conformitate cu personalitatea sa, a folosit un verb al acţiunii:
El (Domnul Isus) n-a făcut păcat (1 Petru 2:22).
IOAN a avut de asemenea o relaţie de prietenie specială cu Domnul Isus. În consecinţă a avut
adeseori posibilitatea de a-l observa pe Domnul când acesta era departe de cercetarea atentă a mulţimilor.
Din această perspectivă avantajoasă, Ioan a mărturisit clar: ...în El (Domnul Isus) nu este păcat (1 Ioan
3:5).
PAVEL pe de altă parte, era cunoscut ca un învăţat de renume. De aceea, când Pavel, un om
învăţat şi cunoscător, a vorbit despre Domnul Isus, nu este surprinzător faptul că a declarat: ...Cel ce n-a
cunoscut nici un păcat (2 Corinteni 5:21).
O asemenea triadă de mărturii autentice despre viaţa neprihănită a lui Hristos este cu totul
impresionantă. Unii însă doresc să anuleze aceste afirmaţii îndrăzneţe, spunând: „A, păi, nici tâlharul
înainte de a muri, nici apostolii Petru, Ioan şi Pavel nu pot fi consideraţi martori obiectivi. Tâlharul
condamnat la moarte era un om disperat, iar apostolii aveau prejudecăţi din pricina devotamentului lor
pentru Domnul Isus“. Dar ce facem atunci cu Pilat din Pont, guvernatorul roman al Iudeii? Cu siguranţă
el nu era prieten al lui Hristos. Fără îndoială că în răspunsul dat acuzatorilor lui Isus care au scornit
acuzaţii false împotriva Lui, cu intenţia de a fi siguri că va fi condamnat la moarte, Pilat a declarat:

…Iată că, după ce L-am cercetat cu de-amăruntul, înaintea voastră, nu L-am găsit vinovat de
nici unul din lucrurile de care-L pârâţi (Luca 23:14).

Dar ce sunt toate aceste mărturii omeneşti când le comparăm cu declaraţia Tatălui de pe tronul
Său din cer? Când cineva se pregăteşte să vorbească într-o adunare publică, se consideră drept şi corect
ca această persoană să fie politicos prezentată adunării. Tot aşa, când Isus a început să-şi facă lucrarea
publică, Dumnezeu Tatăl şi-a rezervat privilegiul de a-şi prezenta Fiul preaiubit. Cu o voce puternică din
cer, Tatăl a anunţat: Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea (Matei 3:17).
Tatăl ştia că fiind în trup de om în această lume, Isus a trăit aşa cum Dumnezeu l-a creat pe om să
trăiască. Orice altă persoană a căzut şi este lipsită de slava lui Dumnezeu (Romani 3:23). Nu însă şi Isus!
El a fost perfect în orice privinţă. De aceea, când Isus trebuia să-şi înceapă lucrarea publică, Tatăl Său l-a
prezentat, şi Sfântul Tată (Ioan 17:11) a fost acela care şi-a exprimat plăcerea în legătură cu modul în
care trăia Fiul Său.
Aşa cum am explicat până acum, Domnul Isus n-a fost niciodată mai puţin decât Dumnezeu. De
aceea, este extraordinar să ne dăm seama că Dumnezeu s-a smerit pe Sine Însuşi, găsind de cuviinţă să se
nască în pântecele unei mame fecioare şi să ia chip de om. Dacă Isus în trup de om nu ar fi fost total
supus Tatălui ceresc, acesta nu şi-ar fi găsit în El deplina plăcere. Şi totuşi, în pelerinajul Lui pe pământ,

41
Isus a fost întotdeauna supus Tatălui şi dependent de El. Astfel, umanitatea Lui a devenit expresia
pământească a sfinţeniei, dragostei şi scopului Tatălui Său ceresc.
Da, Isus ca om, a umblat exact pe planeta pe care El ca Dumnezeu, a creat-o. Deşi Domnul Isus
nu a fost niciodată mai mic decât Dumnezeu, timp de 33 de ani El a arătat omului cum a intenţionat
Dumnezeu ca omul să trăiască. Nimic din umanitatea lui Isus nu a violat vreodată chipul pe care
Dumnezeu i l-a dat omului. În timpul acestor ani, El a fost întotdeauna la dispoziţia Tatălui Său din
ceruri. De aceea, Tatăl a găsit plăcere când a privit la Fiul Său preaiubit, care a trăit ca om perfect
printre oameni.
FĂRĂ VINĂ! FĂRĂ PĂCAT! DESĂVÂRŞIT! Pentru tâlharul condamnat la moarte şi pentru
Pilat din Pont, Isus a fost fără vină. Pentru Petru, Ioan şi Pavel, Isus a fost fără păcat. Pentru Tatăl Sfânt
din cer, Isus a fost desăvârşit. Fără vină! Fără păcat! Perfect! - Şi totuşi El a murit pentru noi: a murit
pentru noi din pricina marii Lui iubiri pentru fiecare dintre noi!

Dragoste fără margini

Acum, încearcă să-ţi imaginezi că eşti alături de cei care au fost martori la groaznicele
evenimente din Vinerea Mare. Mulţimea era adunată în jurul crucii. Urmărind oribilul spectacol, erau
confruntaţi cu o scenă de un contrast crud. De fiecare parte a lui Isus, atârna câte un criminal. Aceşti doi
criminali erau vinovaţi înaintea oamenilor şi înaintea lui Dumnezeu Creatorul. Pentru vina lor, pedeapsa
cu moartea era cerută de legea ţării.
Isus atârna pe cruce între aceşti doi oameni. În contrast puternic cu cei doi tâlhari, Isus nu era
numai fără vină şi fără păcat înaintea oamenilor, dar era desăvârşit şi înaintea Tatălui Său cel Sfânt.
...Dumnezeu... în Hristos (2 Corinteni 5:19) s-a urcat pe cruce ca Mielul scump şi fără prihană (1 Petru
1:19). Substituirea morţii lui Hristos pentru omul păcătos a fost un act voluntar al inimii pline de
dragoste a lui Dumnezeu. Tâlharii trebuiau să moară, dar Domnul Isus cu siguranţă că nu. Când le-a
vorbit potrivnicilor Săi, Isus a spus: Tatăl mă iubeşte, pentru că îmi dau viaţa, ca iarăşi s-o iau. Nimeni
nu mi-o ia cu sila, ci o dau Eu de la Mine. Am putere s-o dau şi am putere s-o iau iarăşi... (Ioan 10:17-
18). Iar când le-a explicat ucenicilor Săi până unde va merge dragostea Sa, le-a spus: Nu este mai mare
dragoste decât să-şi dea cineva viaţa pentru prietenii săi (Ioan 15:13). Mai târziu, după moartea şi
învierea Domnului Isus, apostolul Pavel a accentuat că Dumnezeu era în Hristos şi că Pe Cel ce n-a
cunoscut nici un păcat, El (Dumnezeu) L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui
Dumnezeu în El (1 Corinteni 5:21). Câteva secole mai târziu, adevărul extraordinar al morţii substitutive
a lui Hristos pentru păcatele noastre, a fost semnificativ exprimată în aceste cuvinte:
Tu eşti neprihănirea mea
Eu am fost păcatul Tău
Tu ai luat ce a fost al meu
Şi mi-ai dat ce a fost al Tău
Ai devenit ce nu erai
Pentru ca eu să pot deveni ce nu eram.

Un bob de grâu

Fiind foarte conştient de moartea lui iminentă, Domnul Isus şi-a deschis inima înaintea ucenicilor
şi le-a spus:

„...Acum sufletul Meu este tulburat. Şi ce voi zice?...Tată izbăveşte-Mă din ceasul acesta?...Dar
tocmai pentru aceasta am venit până la ceasul acesta! Tată, proslăveşte Numele Tău!“ În faţa
unei asemenea dedicări gloriei lui Dumnezeu, Tatăl Său a răspuns triumfător: „L-am proslăvit şi-
l voi mai proslăvi!“ (Ioan 12:27-28).

Te-ai putea întreba: „Cum poate fi Dumnezeu glorificat printr-o scenă atât de oribilă ca cea a
răstignirii?“ Ei bine, să luăm în considerare afirmaţia cheie de la care a pornit comunicarea între Tată şi
Fiu. Să ne aducem aminte că Isus tocmai le-a spus ucenicilor:

Adevărat, adevărat vă spun, că dacă grăuntele de grâu care a căzut pe pământ nu moare,
rămâne singur; dar dacă moare aduce multă roadă (Ioan 12:24).

42
Da, Isus ca om perfect ar fi putut merge direct în cer; fără să moară. Moartea nu avea putere
asupra Lui pentru că El Singur, din întreaga omenire a fost fără vină, fără păcat, desăvârşit. În schimb, El
a ales să-l slăvească pe Tatăl făcând posibilă intrarea mea şi a ta în cer pentru a sta alături de El.
Minunat! Ce minunat act de iubire!
Dacă n-ar fi murit, Isus nu ar fi avut o recoltă spirituală pe care s-o ia cu El în cer, iar tu şi eu am
fi fost condamnaţi la o veşnicie pierdută.
Acum însă, destinul tău etern poate fi determinat de reacţia ta personală la moartea lui Isus.
Oricât ar părea de incredibil, unii oameni vor alege totuşi să respingă iertarea pe care El o oferă, iar alţii
vor rămâne neutri la sacrificiul dragostei Lui. Fie că o persoană îl respinge pe Isus, fie că nu ia nici o
poziţie, rezultatul este acelaşi: eterna separare de singura sursă de viaţă şi dragoste. Această stare
groaznică a fost descrisă în următoarele cuvinte:

Murind, vei muri


Vei muri de o moarte atât de mare
Vei muri pe veci
Mori neîncetat, dar niciodată mort.

Dar, din fericire, din pricina milei iubitoare a lui Dumnezeu, dacă îi mărturiseşti lui Isus că eşti
un păcătos incapabil să faci ceva pentru a-ţi plăti păcatele, dacă îţi pui încrederea în moartea lui Isus ca
un substitut plin de dragoste, dacă te întorci de la păcatele tale, îi mulţumeşti pentru că a murit în locul
tău şi îl inviţi în inima şi în viaţa ta, atunci Domnul Isus îţi dă această promisiune personală:

Am ieşit de Tatăl, şi am venit în lume; acum las lumea şi mă duc la Tatăl... Mă voi întoarce şi vă
voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi (Ioan 16:28; 14:3).

Totuşi, viaţa veşnică nu este doar siguranţa viitorului meu în cer, ci este şi o realitate prezentă,
glorioasă pentru oricine se încrede în Domnul Isus Hristos şi îl iubeşte. Acestor oameni Dumnezeu le
promite:

...Dumnezeu ne-a dat viaţa veşnică, şi această viaţă este în Fiul Său. Cine are pe Fiul are viaţa;
cine n-are pe Fiul lui Dumnezeu n-are viaţa (1 Ioan 5:11-12).

Viaţa veşnică este într-o persoană – Domnul Isus Hristos. Şi ea începe în momentul în care El
ajunge să locuiască în inima omului.

Marele preţ

Aşa cum am menţionat deja, dacă vrem să trăim cu Dumnezeu pentru totdeauna, trebuie să găsim
o soluţie pentru problema păcatului nostru. Iar răspunsul la păcatul nostru se găseşte în moartea lui Isus.
Sfinţenia lui Dumnezeu, dreptatea lui Dumnezeu şi dragostea lui Dumnezeu, se întâlnesc toate la crucea
lui Hristos. Acolo, sfinţenia Lui a rămas nepătată; dreptatea Lui a fost împlinită; acolo dragostea lui
Dumnezeu a îmbrăţişat oameni ca tine şi ca mine.
În cartea lui de devoţiuni zilnice My Utmost for His Highest „Ce am mai bun pentru cel Prea
Înalt“, Oswald Chambers a scris acest avertismentul salvator:

Păzeşte-te de plăcuta imagine a lui Dumnezeu Tatăl care spune: „Dumnezeu este atât de bun şi
iubitor încât bineînţeles că ne va ierta“. Acest sentiment nu există în Noul Testament sub nici o formă.
Singura bază în care Dumnezeu poate ierta păcatul şi ne poate readuce în mila lui, este crucea lui
Hristos; nu există altă cale. Chiar dacă înţelegem că lucrul acesta este adevărat, este posibil să
considerăm că iertarea păcatelor ni se dă simplu prin credinţă şi să uităm ce mare preţ a plătit
Dumnezeu pentru noi.

Chiar dacă am menţionat mai devreme actul altruist al lui Willie Holt, nu există nici o comparaţie
între suferinţa omului şi suferinţa lui Dumnezeu răbdată la Calvar ca o ilustraţie a dragostei Sale pentru
noi. Iar prin Cuvântul inspirat de Duhul Sfânt, cum numim Sfânta Biblie, Dumnezeu Însuşi dă la o parte

43
perdeaua pentru a ne da o imagine completă a acestei iubiri jertfitoare. Chiar şi aşa, mărimea iubirii Lui
întrece cu mult capacitatea noastră limitată de a înţelege. Totuşi, reflectând la un act de dragoste atât de
extraordinar, putem începe să apreciem puţin din lungimea, lăţimea, înălţimea şi adâncimea dragostei lui
Dumnezeu.
Când a murit pe cruce, Isus a suferit pentru noi în trei moduri. Pe cruce, trupul lui Isus a fost în
agonie; pe cruce, dragostea Lui a fost ridicată la apogeu; şi mai traumatic, pe cruce, Isus a fost despărţit
de lumina şi slava şi pacea de care s-a bucurat în veşnicie, în unitatea Lui cu Tatăl. Da, suferinţele
îndurate de Isus pe cruce depăşesc înţelegerea umană. Cu toate acestea, reflectând la suferinţa lui fizică,
emoţională, şi mai ales cea spirituală, apreciem altfel măsura dragostei Lui pentru oamenii păcătoşi.
Suferinţa fizică: Este de-a dreptul imposibil să apreciem valoarea distrugerii unei inestimabile
picturi de Rembrandt prin comparaţie cu deformarea unei bucăţi de hârtie murdare. Cu atât mai mult,
moartea omului perfect, Isus Hristos, nu poate fi niciodată estimată, nici măcar comparată competent cu
moartea oricărei alte fiinţe umane.
În Vechiul Testament găsim o profeţie prin care este prezisă cu exactitate suferinţa fizică pe care
Isus o va îndura mai târziu. Acolo ni se spune că atât de mult se deosebea înfăţişarea Lui de a fiilor
oamenilor (Isaia 52:14). Totuşi, traducerea acestei fraze nu redă întreaga forţă a textului original ebraic.
În această propoziţie, Dumnezeu spune că Fiul Său preaiubit va fi atât de brutalizat, încât nu va mai arăta
ca un om. O asemenea mutilare fizică a lui Hristos a fost profeţită de Isus Însuşi:

„Iată“, a zis El, „ne suim la Ierusalim, şi Fiul omului va fi dat în mâinile preoţilor celor mai
de seamă şi cărturarilor. Ei îl vor osândi la moarte şi-l vor da în mâinile Neamurilor, care îşi
vor BATE JOC de El, Îl vor BATE cu nuiele, Îl vor SCUIPA şi-l vor OMORÎ...“ (Marcu 10:33-
34).

Şi tocmai aşa s-a întâmplat! Mai târziu Marcu a descris ceea ce au văzut martorii oculari: şi-l
loveau în cap cu o trestie, Îl scuipau.... După ce şi-au bătut astfel joc de El... L-au dus să-l răstignească
(Marcu 15: 19,20).

Biciul roman care a brăzdat trupul Mântuitorului era făcut din curele de piele, care aveau la capăt
bucăţi de os sau plumb. Acestea i-au sfâşiat cu cruzime carnea de pe spate şi piept. De aceea s-a profeţit
în psalm că Mesia va spune: ...Mi-au străpuns mâinile şi picioarele. Toate oasele aş putea să Mi le
număr. Ei însă pândesc şi Mă privesc (Psalm 22:16-17). Da, Domnul Isus – desăvârşit în orice privinţă –
a trecut prin durerea agoniei morţii. Mutilarea fizică dură pe care a îndurat-o, a dezumanizat literalmente
trupul Său. Te ajută lucrul acesta să înţelegi cât de mult te iubeşte Dumnezeu?
Suferinţa emoţională: Deşi suferinţele fizice ale Domnului nostru răstignit depăşesc capacitatea
noastră de înţelegere, aceasta nu a fost decât o parte din suferinţa Sa reală. Durerea Lui fizică nu a atins
decât tangenţial agonia Sa profundă.
Pe cruce El a trăit de asemenea o suferinţă emoţională mare. Ioan a consemnat pentru noi
evenimentele acelor ore îngrozitoare:

Când au venit (soldaţii romani) la Isus, şi au văzut că murise, nu i-au zdrobit fluierile
picioarelor; ci unul din ostaşi i-a străpuns coasta cu o suliţă; şi îndată a ieşit din ea sânge şi
apă (Ioan 19:33,34).

Am auzit că autorităţile medicale şi-au exprimat convingerea că prezenţa sângelui şi a apei


dovedesc faptul că Isus a murit zdrobit de durere. Unii cardiologi explică acest fenomen în continuare
avansând teoria că, în momentul în care inima lui Isus a plesnit, sângele Lui s-a scurs în sacul mai larg al
pericardului. Aşa s-ar explica faptul că, în momentul în care soldatul a străpuns pieptul Mântuitorului,
din acesta a curs apă şi sânge. În Psalmul 69, printre alte profeţii exacte despre moartea lui Hristos, citim
o profeţie despre trauma Sa sfâşietoare: Ocara îmi umple inima şi sunt bolnav... (Psalmul 69:20). Da,
indescriptibila suferinţă emoţională a lui Isus i-a zdrobit literalmente inima.
Când inima lui iubitoare a fost străbătută de întregul agregat al suferinţei seminţiei umane; şi
când în sufletul lui neprihănit - sufletul Celui care a fost separat de păcătoşi (Evrei 7:26) – a trecut
murdăria incredibilă şi ordinară a iadului însuşi, Domnul Isus a murit cu inima zdrobită.
Te ajută lucrul acesta să înţelegi cât de mult te iubeşte Dumnezeu?

44
Suferinţa spirituală: Mai târziu, Domnul Isus a strigat pe cruce: Dumnezeul Meu, Dumnezeul
Meu, de ce M-ai părăsit? (Matei 27:46). Aşa cum am observat deja, din cauza păcatului nostru şi din
cauza naturii noastre păcătoase moştenite, toţi am pierdut relaţia cu Dumnezeu. Fără ajutor din cer, toţi
am rămâne morţi spiritual. Dar, deşi Domnul Isus – conceput de la Duhul Sfânt în pântecele fecioarei – a
fost complet fără păcat în tot timpul vieţii sale, la cruce a fost şi El părăsit de Tatăl Său şi nu a murit din
alt motiv decât acela de a lua asupra Lui păcatul tău şi al meu. Iar moartea Sa pentru noi a presupus şi
suferinţa groaznică a separării Lui de Tatăl Său.
Când Fiul a devenit păcat pentru tine şi pentru mine, a fost necesar ca prezenţa sfântă a Tatălui
ceresc şi a Duhului Sfânt să fie izolată de Fiul preaiubit. Deşi a trăit în lumina de nedescris a lui
Dumnezeu Triunul încă dinainte de începerea timpului, Isus a fost despărţit acum de armonia şi sfinţenia
gloriei Sale eterne. Aceasta este moarte spirituală. Când Isus a atârnat pe cruce, Dumnezeu, care este
lumina veşnică, nu a putut coexista cu păcatul, care este întuneric. De aceea, nu este de mirare că în
momentul în care Isus a murit pentru păcatul tău şi al meu, această lume rea a fost cuprinsă de un
întuneric sinistru, timp de trei ore.

Cum soarele se-ascunde-n întuneric


Împiedecând lumina să răzbată
Aşa Hristos puternicul Creator muri
Pentru păcatul făpturii de El creată.
Isaac Watts (1674-1748)

Apoi, prin atotputernicia lui Dumnezeu, Isus a fost înviat în trupul Său fizic şi relaţia Sa cu Tatăl
Lui a fost restabilită pe vecie. Da, Isus este în mod glorios viu din punct de vedere fizic, spiritual şi
veşnic! Iar această viaţă – viaţa Lui după înviere – este disponibilă acum fiecărei persoane care îi va
mulţumi cu recunoştinţă pentru ceea ce a făcut pentru ea pe cruce, şi celor care îl vor primi personal ca
Mântuitor şi Domn. Despre astfel de oameni apostolul Pavel a scris:

Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit,
măcar că eram morţi în greşelile noastre, ne-a adus la viaţă împreună cu Hristos (prin har
sunteţi mântuiţi). El ne-a înviat împreună, şi ne-a pus să şedem împreună în locurile cereşti, în
Hristos Isus... (Efeseni 2:4-6)

Când apostolul Pavel a declarat că Hristos a fost cel dintâi în învierea morţilor (Fapte 26:23), a
fost conştient că şi alte persoane care muriseră, au mai fost înviate fizic. Dar Pavel a spus: Isus este
primul! Prima persoană care a înviat din morţi, atât fizic, cât şi spiritual şi veşnic.
Cei mai mulţi oameni se identifică mult mai uşor cu suferinţele fizice şi emoţionale ale
Domnului Isus decât cu agonia Sa spirituală. Totuşi, cu siguranţă că cea mai mare durere a Sa a fost
provocată de ruperea relaţiei Lui eterne cu Tatăl cel Sfânt.
Înainte de începutul timpului şi înainte ca Isus să fi creat Universul, Dumnezeu ştia ce preţ mare
va fi nevoit să plătească pentru restaurarea relaţiei păcătoşilor cu Sine. Şi din inima Lui plină de iubire
veşnică, Dumnezeu Triunul a decis că va suferi o agonie fizică, emoţională şi spirituală nespus de mare
pentru tine şi pentru mine. Reflectând la această dragoste de nepătruns, Charles Wesley (1707-1788), a
scris:

Negrăită dragoste
Cum se poate
Că Tu Dumnezeul meu
Ai murit pentru mine

Te ajută toate acestea să înţelegi mai bine cât de mult te iubeşte Dumnezeu?

Moartea ucide moartea

Regretatul Dr. Sangster a fost unul dintre cei mai talentaţi oratori pe care i-am ascultat vreodată.
Se desfăta folosindu-şi nepreţuitul dar de a vorbi frumos despre Domnul şi Mântuitorul lui, Isus Hristos.

45
Ca o ironie, înainte de a muri, Dr. Sangster a fost total incapabil să vorbească din cauza cancerului din
gură. Înainte de a merge în cer i-a cerut, prin semne, fiicei lui să-i dea hârtie şi creion. În acea dimineaţă
de Paşte a scris: „E mai bine să nu ai limbă, dar să ai o dorinţă fierbinte de striga ‘Isus e viu’ decât să ai o
limbă şi nici o dorinţă de a striga!“
Pentru că Domnul Isus Hristos este Dumnezeu Creatorul, El a creat viaţa din nimic. Pentru că
Domnul Isus Hristos este Mântuitorul Dumnezeu, El a biruit moartea şi a scos viaţa din mormânt. Cum ar
fi putut un mormânt al putreziciunii şi al morţii să-l ţină pe Creatorul vieţii?
Scriind credincioşilor din Corint, apostolul Pavel le reamintea că au fost mântuiţi de consecinţele
păcatului lor pentru că au primit (adică au aderat, s-au încrezut şi s-au odihnit din plin) în faptul că
Hristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi, că a fost îngropat şi a înviat a treia zi, după
Scripturi; (1 Corinteni 15:3,4). Astăzi, fiecare credincios adevărat se odihneşte deplin în acest fapt
glorios că „Hristos a murit pentru păcatele mele; a înviat şi îmi dă o nouă viaţă în El“.
Acum poate te întrebi: „Ce s-a întâmplat cu Domnul Isus Hristos între momentul crucificării şi
momentul învierii din morţi, trei zile mai târziu?“Anticipând o astfel de întrebare, Dumnezeu ne-a
descoperit răspunsul:

Şi acest „S-a suit“, ce însemnează decât că înainte s-a pogorât în părţile mai de jos ale pământului? Cel
ce s-a pogorât este acelaşi cu cel ce s-a suit mai presus de toate cerurile, ca să umple toate lucrurile
(Efeseni 4:9,10).

Da, Biblia ne spune că înainte de a se înălţa la cer, Domnul Isus Hristos a coborât practic în părţile
mai de jos. Apoi, după ce a coborât în părţile mai de jos, S-a înălţat la cer ducându-i pe sfinţii Vechiului
Testament (care au murit credincioşi), în alaiul Său triumfător. Astăzi, orice credincios adevărat este
asigurat că uşa morţii este cu adevărat poarta sa spre slavă. Da, Hristos Însuşi a triumfat asupra morţii
fizice şi spirituale în numele nostru. Minunat!

Unde îţi este biruinţa moarte? Unde îţi este boldul moarte? Boldul morţii este păcatul; şi puterea
păcatului este Legea. Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne dă biruinţa prin Domnul nostru
Isus Hristos! (1 Corinteni 15:55-57).

Moartea biruie prinţul morţii

Motivul pentru care Dumnezeu s-a îmbrăcat pe Sine în „carne şi oase“ nu a fost doar acela de a
putea muri pentru păcatul tău şi al meu ci şi pentru ca: ...prin moarte, să nimicească pe cel ce are puterea
morţii, adică pe diavolul... (Evrei 2:14).
Aşa cum David s-a folosit de însăşi sabia lui Goliat pentru a-l distruge când acesta era ameţit, tot
aşa Isus a luat propria armă a lui Satan - moartea - şi a folosit-o pentru a-l birui complet. Isus este
adevăratul eliberator al omului – femei şi bărbaţi. El este eliberatorul lui Dumnezeu – Singurul care este
în stare să-i elibereze pe oameni de moartea spirituală eternă şi de robia spirituală. Robia în care Satan şi-
a propus să ne ducă pe toţi în răzvrătirea lui faţă de Dumnezeu care a creat omenirea după chipul Său.
În trupul Său de carne adevărată şi oase adevărate, Isus l-a învins pe Satan, a biruit moartea şi s-a
înălţat din mormânt. Apoi citim despre înălţarea Sa la cer: unde Isus a intrat pentru noi ca înainte
mergător... (Evrei 6:20). Pentru prima dată un om – fără vină, fără păcat, un Om perfect - a intrat în
cer. Din pricina morţii lui pe cruce, El a deschis acum calea pentru ca şi alţii să-l poată urma. Minunat!

TESTAMENTUL DRAGOSTEI

Este minunat să ştim că Domnul Isus a deschis calea spre cer. Acum îl putem urma în alaiul Său
triumfal. Este la fel de minunat să ştim că înainte de moartea Sa, Isus, de dragul alor Săi a promis că după
înălţarea Sa la cer, va trimite Duhul Sfânt credincioşilor de pe pământ.
El a declarat ucenicilor Săi:

„Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie, cum zice Scriptura“. Spunea cuvintele
acestea despre Duhul, pe care aveau să-l primească cei ce vor crede în El. Căci Duhul Sfânt încă nu
fusese dat, fiindcă Isus încă nu fusese proslăvit. (Ioan 7:38-39).

46
Acum mă duc la Cel ce M-a trimis...Şi Eu voi ruga pe Tatăl, şi El vă va da un alt Mângâietor...Duhul
adevărului...Vă este de folos să Mă duc; căci dacă nu mă duc Eu, Mângâietorul nu va veni la voi; dar
dacă Mă duc, vi-l voi trimete... El Mă va proslăvi... (Ioan 16:5; 14:16,17; 16:7,14).

Am observat deja cum a fost proslăvit Dumnezeu în moartea Fiului Său. Acum ai putea pune o altă
întrebare: „Cum poate fi proslăvit Isus trimiţându-ne Duhul Sfânt mie şi ţie?“
Parţial s-a răspuns deja la această întrebare prin faptul că Isus este slăvit în viaţa fiecărui
credincios prin care curge dragostea lui Dumnezeu. Citim: ...dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în
inimile noastre prin Duhul Sfânt, care ne-a fost dat (Romani 5:5). Dragostea lui Dumnezeu care locuieşte
în noi – făcută reală prin Duhul Sfânt - întrece cu mult cea mai mare dragoste omenească. Răspunzând
prin credinţă lucrării lui încheiate pe cruce, Domnul Isus, în persoana Duhului Sfânt, va începe să-i
iubească pe ceilalţi prin tine. Minunat!
A crede că Hristos a murit pentru păcatele tale şi apoi a mulţumi în inima ta pentru acest lucru
înseamnă a te bucura de siguranţa iertării şi a dragostei mântuitoare a lui Dumnezeu. A pune viaţa ta la
dispoziţia Domnului Isus Hristos prezent în inima ta, înseamnă a deveni modalitatea de împărtăşire a
dragostei Lui într-o lume lipsită de dragoste. Un teolog german, faimos pentru erudiţia sa, a fost întrebat
odată: „Care este cel mai profund gând al tău despre Dumnezeu?“ A răspuns în mod surprinzător printr-
un refren dintr-un cântecel pentru copii: „Isus, ştiu, mă iubeşte; Biblia mie-mi spune“.
Da, Dumnezeu mă iubeşte cu adevărat! Şi da, Dumnezeu te iubeşte CU ADEVĂRAT!

O, dragostea care a înfăptuit al mântuirii plan,


O, harul care l-a adus la om,
O, imensa prăpastie pe care a trecut-o Dumnezeu,
La Calvar!

Acolo mila a fost mare şi harul în dar,


Iertarea mi-a fost dată şi mie,
Acolo sufletul meu împovărat s-a eliberat,
La Calvar.

47
Pauză de meditaţie

1. Care este cea mai bună modalitate de a dovedi cuiva că-l iubeşti? Vorbele sau faptele?
2. Cum şi-a arătat Dumnezeu dragostea faţă de tine?
3. Cum vei răspunde la dragostea Lui?

48
În atmosfera unei săli de operaţie, fiecare chirurg învaţă să identifice sângele cu viaţa. Cele
două sunt inseparabile: o pierzi pe una, le pierzi pe amândouă.

Dr. Paul Brand

49
Capitolul 8

Unde pot găsi viaţa?

Miezul nopţii se apropia cu repeziciune. Pregătiţi pentru o lungă călătorie cu trenul, eu şi soţia
mea ne găseam în gara St. Lazare din Paris, împreună cu alte câteva sute de călători. Aşteptam toţi cu
răbdare controlorul pentru a ne verifica biletele şi a ne lăsa să urcăm în tren.
Cei mai mulţi dintre cei din jurul nostru erau tineri. Stând printre ei împreună cu Dorothy, am
putut observa că fiecare ţară europeană părea să fie reprezentată în acea mulţime. Unii dintre ei încercau
să tragă un pui de somn, folosind rucsacii în loc de pernă. În timp ce unii se tolăneau pe pavajul de piatră,
alţii stăteau de gardă şi mâncau zgomotos un sandwhich sau beau apă din sticlă.
Am sporovăit şi am râs cu aceşti tineri în timp ce aşteptam trenul. În ciuda entuziasmului lor
tineresc, după ce şi-au dat jos masca, cei mai mulţi erau conştienţi că încă n-au găsit acea „viaţă“ ideală
pe care o căutau. Nu după mult timp, conversaţia noastră s–a concentrat în jurul Persoanei care călătorea
cu Dorothy şi cu mine – Domnul Isus Hristos!
În timp ce discutam, unii dintre aceşti tineri aventurieri s-au deschis şi ne-au împărtăşit dorinţa
lor de a găsi viaţa adevărată. Unii sperau că o vor găsi în oraşul următor; unii credeau că o vor găsi în
prietenia următoare; alţii afirmau cu aroganţă că îşi vor îmbogăţi experienţa de viaţă cu drogul următor
sau cu următoarea beţie. O mare îngrijorare pentru unii era teama de a nu contacta o boală mortală.
În satele africane izolate, această plagă de temut se numeşte „boala omului slab“. În termeni
medicali este denumită HIV pozitiv. Complet dezvoltată într-un bărbat, femeie, fată sau băiat, este
cunoscută sub numele de AIDS (SIDA). Vestea groaznică a contactării acestei boli este mereu aceeaşi: o
distrugere sigură şi totală! Oamenii ştiu că această suferinţă groaznică care se numeşte AIDS, este o
„boală de sânge“. Sângele care ar trebui să fie un râu curăţitor şi dătător de viaţă, a devenit un râu
contaminat de virusul morţii.
Trebuie să recunosc totuşi că, deşi sângele este o sursă de viaţă, mie nu mi-a plăcut niciodată să
văd sânge. De fapt, am făcut chiar un gest îndrăzneţ pentru a-mi depăşi fobia, acceptând o dată să asist la
o intervenţie chirurgicală dintr-un turn de observaţie într-un spital din Londra. Când bisturiul a incizat
pielea pacientului, aproape am leşinat. Medicul care îmi era prieten şi care a observat că eram ud de
transpiraţie şi alb ca varul, mi-a spus să ies din camera de observaţie. N-am avut nevoie de a doua
invitaţie!
Dar, indiferent de reacţia cuiva la vederea sângelui, viaţa şi sănătatea pot fi redate unei persoane
cu o hemoragie gravă, printr-o transfuzie de sânge. Astăzi, datorită realizărilor ştiinţei moderne, sângele
luat din venele unui individ sănătos poate fi introdus ulterior în venele unei persoane care este pe moarte
sau grav bolnavă, ca un râu dătător de viaţă.
Cu mult înainte ca cercetările medicale să descopere minunatele mistere ale sângelui, Dumnezeu
Însuşi a declarat: Căci viaţa trupului este în sânge...(Levitic 17:11). Dr. Paul Brand recunoaşte pe scurt
că în sânge se găseşte esenţa vieţii: „În atmosfera unei săli de operaţie, fiecare chirurg învaţă să identifice
sângele cu viaţa. Cele două sunt inseparabile: dacă pierzi una, le pierzi pe amândouă“.
Dar, mulţi oameni nu sunt conştienţi de faptul că deşi contaminările prin sânge cum ar fi infecţia
cu HIV sunt selective în funcţie de expunere, mai există o „boală“ care este universală. Pentru că
Dumnezeu a făcut ca toţi oamenii, ieşiţi dintr-unul singur, să locuiască pe toată faţa pământului (Fapte
17-26), această contaminare mortală a afectat întreaga rasă umană. În Biblie, originea ei se găseşte în
Adam, strămoşul tuturor generaţiilor.
Când omul dintâi Adam (1 Corinteni 15:45) a păcătuit, toate generaţiile, indiferent de culoarea
pielii sau de zona în care trăiesc, au intrat sub condamnarea la moarte. Biblia afirmă clar: ...toţi mor în
Adam... (1 Corinteni 15:22). Ca şi în cazul infectării cu AIDS, moartea este adusă în trup prin sângele
contaminat, astfel încât şi această contaminare cu păcat a fost transmisă din generaţie în generaţie. Dacă
acest lucru nu s-ar fi întâmplat aşa, oamenii s-ar fi dus direct în cer, fără să fi trecut prin valea
suferinţelor fizice şi a morţii. Dar lucrurile nu stau aşa.
Totuşi, mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, pentru că la naşterea lui Isus în rasa umană a fost
introdus un izvor de sânge dătător de viaţă. Iată cum s-a întâmplat: îngerul Gabriel i-a spus Mariei că va
concepe şi va naşte un Fiu şi că numele Lui va fi Isus. Gabriel i-a mai explicat acestei fecioare curate
cum va avea loc concepţia Pruncului ei.

50
Duhul Sfânt se va pogorî peste tine, şi puterea Celui Prea Înalt te va umbri. De aceea
Sfântul care se va naşte din tine, va fi chemat Fiul lui Dumnezeu (Luca 1:35).

Când sămânţa femeii a fost atinsă Duhului Sfânt s-a produs o minune. Prin acest act dramatic,
Viaţa lui Dumnezeu a fost introdusă în rasa umană. Apoi, în timp ce Pruncul creştea în pântecele Mariei
şi sângele circula în embrion, preţiosul Lui sânge nu a fost nici alterat, nici contaminat. Da, sângele
Domnului Isus era Viaţa Însăşi!*

*În cartea sa The Chemistry of the Blood [„Alchimia sângelui“], medicul M.R. DeHaan citează mai multe publicaţii de
psihologie, obstetrică şi asistenţă medicală, recunoscute şi conchide: „Mama hrăneşte fătul (copilul nenăscut, în curs de
dezvoltare) cu elemente nutritive pentru dezvoltarea acelui mic trup în adâncurile tainice ale pântecelui, dar tot sângele care se
formează aparţine în întregime fătului. Din momentul concepţiei până în momentul naşterii, nici măcar o picătură de sânge nu
trece de la mamă la copil.“ Comentând însă viziunea lui DeHaan, Dr. Robert E. Coleman, în cartea sa Written in Blood [„Scris în
sânge“] afirmă: „Fără intenţia de a-i discredita poziţia, (este vorba despre viziunea lui DeHaan care spune că sângele se
formează în făt prin introducerea spermei tatălui, şi de aceea nu are contact direct cu trupul mamei“), cred că este corect să
observăm că alţi medici pun serios sub semnul întrebării validitatea acestei teorii. Oricum, făcând abstracţie de natura biologică
a situaţiei, nu înţeleg de ce aceasta ar constitui o problemă când discutăm despre semnificaţia biblică a sângelui lui Isus. Faptul
că Isus a fost conceput de Dumnezeu exclude transmiterea ereditară a păcatului.”

Sângele uman este o substanţă incredibil de complexă. Chiar şi astăzi, cercetătorii din domeniul
medical continuă să descopere tot mai mult din secretele aducătoare de viaţă ale acestui fluid miraculos.
În termeni simpli, unele din funcţiile sângelui în organismul uman pot fi denumite astfel: sanitarul
organismului, dătător de viaţă şi duşmanul bolilor. Oricât ar fi de minunat, este mult mai minunat să ştim
că Dumnezeu a pus la dispoziţia mea şi-a ta un izvor de sânge similar, dar cu un scop miraculos. Iar acest
sânge este la dispoziţia oricui caută „viaţa” adevărată. Pentru păcătos, sângele lui Isus este agentul lui
Dumnezeu de curăţire a păcatului. Celui mort spiritual, prin sângele preţios al lui Isus i se face o
transfuzie de Viaţă cu V mare. Pentru cel viu spiritual, sângele lui Isus este agentul protector al lui
Dumnezeu împotriva atacurilor Satanei. Despre preţiosul Său sânge citim:

...căci ştiţi că nu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, aţi fost răscumpăraţi din felul
deşert de vieţuire pe care-l moşteniserăţi de la părinţii voştri, ci cu sângele scump al lui Hristos,
Mielul fără cusur şi fără prihană (1 Petru 1:18-19).

Sângele şi puterea lui curăţitoare

Cu câtva timp în urmă, s-a mediatizat ştirea că o firmă de transport lacomă de câştig a încălcat
unele reguli de igienă. Pentru a-şi mări profitul, această firmă a utilizat un tir pentru a transporta produse
toxice spre o anumită destinaţie, iar apoi, neoficial, a folosit acelaşi tir pentru a transporta alimente
lichide la întoarcere. Rezultatul a fost îmbolnăvirea gravă a multor oameni.
Dar Dumnezeu a creat în organismul uman un sistem de transport care duce hrana la celule iar în
acelaşi timp distruge substanţele reziduale. Şi pentru că Dumnezeu a creat totul perfect, în sistemul
circulator nu este posibilă contaminarea organismului cu propriile-i toxine. În mod surprinzător, nici o
celulă din corpul uman nu este mai departe de capilarele sanguine decât cu o fracţiune de milimetru.
Dacă toxinele nu s-ar elimina din aceste celule, rezultatul inevitabil ar fi boala şi moartea.
Acesta este exact lucrul pe care Dumnezeu l-a descris când a explicat metoda Sa de înlăturare a
prezenţei contagioase a păcatului din viaţa noastră. Această curăţire nu se poate face decât prin sângele
preţios al lui Isus Hristos: Dar dacă umblăm în lumină, după cum El Însuşi este lumină, avem părtăşie
unii cu alţii; şi sângele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curăţeşte de orice păcat (1 Ioan 1:7. Mai mult,
Dumnezeu a spus că nu există altă cale prin care păcatele noastre să fie iertate, pentru că fără vărsare se
sânge nu este iertare (Evrei 9:22).

Sângele şi puterea lui de a da viaţă

O altă funcţie a sângelui este aceea de a transporta apa şi hrana necesare, prin întregul organism
pentru a menţine viaţa. Dacă sângele n-ar ajunge la celulele şi ţesuturile organismului, aceste structuri ale
corpului ar muri imediat. Astfel, trupul moare când sângele încetează să circule. Evident, viaţa este în
sânge.

51
Dându-ne seama de acest lucru, ne aducem aminte de cuvintele Domnului Isus care i-a speriat
atât de mult pe ucenicii Săi când a vorbit despre sângele Lui. El a spus răspicat:
...Adevărat, adevărat vă spun că, dacă nu mâncaţi trupul Fiului omului şi dacă nu beţi sângele
Lui, n-aveţi viaţa în voi înşivă. Cine mănâncă trupul Meu, şi bea sângele Meu, are viaţa veşnică; şi Eu îl
voi învia în ziua de apoi. Căci trupul Meu este cu adevărat o hrană, şi sângele Meu este cu adevărat o
băutură (Ioan 6:53-55).
Dar Isus a explicat înţelesul spuselor Sale: ...Cine mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu,
rămâne în Mine, şi Eu rămân în El (Ioan 6:56). Ce bucurie să înţelegi adevărata sursă a vieţii spirituale!
Sângele lui Isus a fost vărsat pentru a răscumpăra păcătoşii din păcatele lor. Din pricina sângelui Său
vărsat, putem avea parte acum de viaţa Lui. Domnul Isus a explicat adevăratul înţeles al consumării
sângelui Său când a spus: „Eu în El!“ Minunat! Experimentând personal puterea învierii lui Hristos care
locuieşte în ei, credincioşii pot mărturisi biruitori: „Hristos cel înviat trăieşte acum în mine!“ Pentru
astfel de oameni, împărtăşirea cu pâine şi vin la un serviciu de comuniune este un simplu act simbolic de
mulţumire şi mărturie. Minunat!*

*Din păcate, există milioane de oameni care continuă să creadă că pâinea şi vinul servite la anumite „Euharistii“ se
transformă literalmente în carnea şi sângele lui Hristos. Ceea ce Domnul nostru a intenţionat să fie simbol al vieţii Sale în noi, a
fost înţeles în mod tragic ca un act fizic.
Viaţa dătătoare de putere a preţiosului sânge al lui Isus este transferată în mod miraculos în viaţa credinciosului, prin
puterea Duhului Sfânt, când acesta este născut de sus. Da, nevoia de o „transfuzie de sânge“ dătătoare de viaţă este esenţială
pentru viaţa fiecărei persoane care caută viaţa.

Sângele şi puterea lui protectoare

Mai există şi o altă funcţie miraculoasă a sângelui uman. Nu numai că sângele ne curăţă viaţa, dar
ne-o şi protejează. Când a izbucnit ciuma în India, frica s-a răspândit în întreaga lume. Avioanele
intercontinentale care decolau din acea ţară au fost fumigate, iar pasagerii au fost reţinuţi temporar pentru
examene medicale. De teamă ca boala să nu se răspândească şi în alte ţări, s-a pus un embargou temporar
asupra tuturor zborurilor care urmau să părăsească India.
Chiar şi fără ameninţarea ciumei, corpul uman este în permanenţă bombardat cu germeni străini
care ne ameninţă viaţa. Dar sângele are un mecanism minunat de contraatac. El poartă antitoxine de
autoapărare şi alte substanţe specifice care apără sistemul împotriva invaziei bacteriene. Când apare o
astfel de invazie, celulele albe (care au în primul rând un scop defensiv) se înmulţesc considerabil şi
pornesc în apărarea organismului.
Ce minunat este să ştim că sângele lui Isus Hristos, asemenea minunatei puteri a sângelui uman,
are o lucrare de protecţie a vieţii. Pentru că sângele lui Isus Hristos este cel care apără orice credincios de
bombardamentul constant al forţelor Satanei. În profeţia despre lupta de la sfârşitul timpului dintre Satan
şi poporul lui Dumnezeu, citim: Ei l-au biruit, prin sângele Mielului şi prin cuvântul mărturisirii lor, şi
nu şi-au iubit viaţa chiar până la moarte (Apocalipsa 12:11). Şi tu poţi învinge atacurile groaznice ale
diavolului prin puterea protectoare a sângelui preţios al lui Isus.
Această victorie a lui Isus asupra lui Satan a fost profeţită imediat după amăgirea Evei şi a lui
Adam. Atunci, Domnul Dumnezeu a promis că sămânţa femeii va fi cea care îl va zdrobi. Vrăjmăşie voi
pune între... sămânţa ta şi sămânţa ei. Aceasta îţi va zdrobi capul, iar tu îi vei zdrobi călcâiul (Geneza
3:15). Sămânţa femeii va zdrobi capul Satanei, dar nu înainte ca acesta să zdrobească călcâiul lui Mesia.
Da, Însuşi Domnul Isus Hristos a fost sămânţa femeii care şi-a vărsat preţiosul sânge astfel încât:
...Prin moarte să nimicească pe cel care are puterea morţii, adică pe diavolul... (Evrei 2:14)

Spre deosebire de studenţii vânători de iluzii pe care i-am întâlnit în gara St. Lazare, mulţi alţii au
descoperit sursa vieţii adevărate. Cu câtva timp în urmă, eu şi Dorothy ne-am întâlnit cu o sută de
ugandezi care erau siguri că au găsit adevărata viaţă. În sângele scump al lui Isus Hristos, ei au găsit o
putere curăţitoare, dătătoare de viaţă şi care se împotriveşte diavolului. Ei puteau dovedi că, pentru ei,
cele vechi s-au dus şi toate lucrurile au devenit noi.
Deşi am acţionat împotriva recomandării oficialităţilor de la Ambasada din Kenia, care ne-au
avertizat în legătură cu pericolul la care ne expunem, eu şi soţia mea, încurajaţi de Duhul Sfânt, am intrat
în Uganda. Dumnezeu a planificat timpul în care urma să aibă loc seminarul nostru cu pastori ugandezi şi
soţiile lor. Cum aveam să descoperim mai târziu, El a planificat dinainte şi zborul nostru de întoarcere.
(S-a întâmplat că avionul nostru era ultimul care părăsea Entebbe înaintea unui alt atac militar).

52
Imediat ce am ajuns la aeroport, ne-am dat seama că ne găseam într-o atmosferă de tensiune şi
teamă. Confuzia şi mizeria pe care le-am întâlnit erau de nedescris. Ni s-a pus la dispoziţie una din
puţinele maşini din regiune pentru a merge de la aeroport pe un drum care încă era semănat cu gropi
lăsate de bombe. După o scurtă bucată de drum, am fost arestaţi, sub ameninţarea cu arma, de nişte
soldaţi suspecţi. Nu ştiam dacă erau soldaţi guvernamentali, antiguvernamentali sau pur şi simplu oameni
certaţi cu legea, îmbrăcaţi în uniforme de soldat. Spre surprinderea noastră, l-au recunoscut curând pe
şoferul nostru ca fiind un membru al tribului lor aşa că, cu părere de rău, ne-au dat drumul fără să ne
jefuiască sau să ne facă vreun rău.
Ajunşi la destinaţie, eu şi soţia mea am descoperit că locul de adunare pentru seminariile noastre
era un loc întunecos şi murdar în mijlocul unei comunităţi stăpânite de frică. Dar, când au sosit pastorii şi
soţiile lor, am uitat repede de problemele din jur. Domnul Însuşi ne-a copleşit cu capacitatea de a percepe
slava şi prezenţa Sa. Acele adunări din Uganda vor rămâne pentru totdeauna în amintirea noastră ca o
experienţă deosebită a întâlnirii noastre cu Dumnezeul cel viu.
Cu atenţia încordată, pastorii au şezut pe bănci foarte puţin confortabile timp de opt ore pentru a ne
asculta pe Dorothy şi pe mine împărtăşindu-le adevărul lui Dumnezeu din Biblie. În timp ce le vorbeam,
soţia mea nota pe o tablă pentru a-i ajuta pe ascultători să ia notiţe pe nişte preţioase bucăţi de hârtie.
Dintr-o dată s-a stârnit o încăierare la uşă. Deşi unul dintre beţivii înarmaţi a fost reţinut afară, tovarăşul
lui şi-a făcut loc prin mulţime îndreptându-şi puşca spre inima lui Dorothy.
„Haideţi să ne rugăm ca acest om scump să-l cunoască pe Isus“, a spus ea încet.
După câteva momente care pentru mine au fost o veşnicie întreagă, traducătorul meu s-a întors spre
mine şi a spus plin de uimire: „Nu-mi vine să cred! Acest soldat beat a spus că vrea să-l cunoască pe
Dumnezeul acestei femei!“
În timp ce traducătorul vorbea, am asistat la o scenă pe care n-am s-o uit niciodată. Oricare ar fi
fost motivul – fie că a fost un înger cel care l-a silit pe intrusul nostru să cadă pe genunchi, fie că a fost
prezenţa extraordinară a lui Dumnezeu care s-a coborât în adunările noastre prea puternică pentru
soldatul nostru, fie că a fost vorba de un act voluntar care l-a determinat să-şi exprime deschis nevoia din
inimă – nu ştiu. Ştiu doar că exact în acel moment puşca i-a alunecat încet şi, astfel, arma care intenţiona
să distrugă a căzut pe pământ în timp ce soldatul cădea pe genunchi.
Dar nu era momentul să ne aşezăm la o evaluare bine chibzuită şi Dorothy ştia acest lucru. „Roagă-
te cu mine“, a spus ea. Apoi, l-a condus pe acest sărman nenorocit cu sufletul gol, la picioarele crucii – la
Mântuitorul oamenilor păcătoşi – unde a găsit sursa întregii vieţi adevărate prin sângele lui Isus.
De ce vă împărtăşesc această experienţă? Din cauza a ceea ce s-a întâmplat mai departe în acea
memorabilă întâlnire. La acea întâlnire erau mulţi bărbaţi care aveau toate motivele să se teamă şi chiar
să-l urască pe intrusul care şi-a croit drum atât de violent în adunare. Erau acolo dintre cei ale căror vieţi
fuseseră ameninţate recent. Unul dintre pastori avea câteva degete lipsă din cauza unui soldat care
încercase să-l omoare. Dar, pentru că îl cunoşteau şi îl iubeau pe Domnul Isus într-un mod personal,
aceşti bărbaţi s-au adunat în jurul lui şi l-au îmbrăţişat şi s-au rugat pentru noul lor frate în Hristos.
Apoi, fără nici un acompaniament muzical, dar într-o minunată armonie africană, au început să
cânte. Inima mea este încă plină de veneraţie când mă gândesc la cuvintele cântării:

O, sângele lui Isus


O, sângele lui Isus
O, sângele lui Isus,
Care îmi spală păcatul.

Dacă liderii acestei lumi ar fi fost cu noi atunci! Cu siguranţă că şi ei ar fi fost martori la oferirea
singurei soluţii a lui Dumnezeu pentru conflictele dintre triburi, rase şi naţiuni:
...şi să împace totul cu Sine prin El... făcând pace prin sângele crucii Lui (Coloseni 1:20)... Şi pe voi,
cari odinioară eraţi străini şi vrăjmaşi prin gândurile şi prin faptele voastre rele, El v-a împăcat acum...
(Coloseni 1:21).
Da, numai cei care am fost aduşi într-o relaţie corectă cu Dumnezeu prin sângele Lui vom fi
mântuiţi prin El de mânia lui Dumnezeu...Cu mult mai mult acum, când suntem împăcaţi cu El, vom fi
mântuiţi prin viaţa Lui (Romani 5:9-10).

53
.
Pauză de meditaţie

1. Îţi doreşti cu adevărat viaţa cu V mare? Aceasta este viaţa pe care Domnul Isus a descris-o când a
spus: Eu am venit ca oile să aibă viaţă şi s-o aibă din belşug (Ioan 10:10).
2. În conformitate cu Biblia, unde se găseşte viaţa în organismul uman? (Citeşte Levitic 17:11).
3. Care este semnificaţia eternă a sângelui scump al Domnului Isus? Te încrezi în puterea lui
vindecătoare? Te încrezi în puterea lui dătătoare de viaţă? Te încrezi în puterea lui protectoare?
Domnul Isus a spus: Eu sunt învierea şi viaţa; Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi. Şi
oricine trăieşte şi crede în Mine, nu va muri niciodată (Ioan 11:25-26).

54
Perfecţiunea picturii unui pictor, strălucirea feţei unui om, măreţia unui peisaj - în mod cert nici una
dintre acestea nu poate fi descrisă corect în cuvinte. Este nevoie de imagine.

55
Capitolul 9

Cum pot deveni membru al familiei lui Dumnezeu?

Pe la începutul anilor ’40, medicina a făcut mari progrese în chirurgia oftalmologică. Într-o
asemenea măsură, încât a devenit posibilă transplantarea corneei sănătoase de la o persoană care tocmai a
decedat, în ochiul unei persoane nevăzătoare. Dr. Sangster ne-a povestit rezultatele primului transplant de
cornee, încununat de succes, la care a fost martor.
Cu mult înainte de răsărit, Dr. Sangster, a însoţit doi oameni în minunatul Surrey Downs în Anglia.
Una dintre persoane era o doamnă care se născuse oarbă; cealaltă era chirurgul ei oftalmolog. Straturi de
bandaje au protejat ochiul pacientei de orice sursă de lumină, în zilele de după operaţie. Treptat, acestea
au fost scoase. Doamna a devenit conştientă de faptul că începea să perceapă lumina şi era foarte
emoţionată. Acum, înainte de răsărit, ultimul bandaj a fost înlăturat de pe ochii acestei doamne care nu a
văzut niciodată.
În acea dimineaţă, soarele ivindu-se la orizont nu putea fi mai măreţ. Umbrele au început să
crească, iar frunzele verzi îşi conturau frumuseţea siluetelor delicate pe cortina de splendoare a dimineţii.
Păsărelele ţopăiau pe iarba umedă de rouă în căutarea micului dejun. Întreaga scenă reprezenta un
spectacol splendid pentru o doamnă care vedea pentru prima dată în viaţă. Cu lacrimi pe obraji, a
exclamat: „O, ai încercat să-mi descrii peisajul, dar n-am crezut că poate fi atât de minunat!“ Apoi s-a
aşezat să admire într-o uimire tăcută minunea creaţiei lui Dumnezeu.
Cum i-ai descrie culoarea roşie unei persoane care n-a văzut niciodată? Sau apusul de soare unei
persoane ai cărei ochi n-au fost niciodată sensibili la lumină? Cu siguranţă ar fi imposibil. Cuvintele care
descriu frumuseţea vizuală pot fi nesemnificative pentru cel ce aude dar nu vede. Perfecţiunea unei
picturi, strălucirea feţei unui om, măreţia unui peisaj - în mod cert nici una din acestea nu poate fi
descrisă doar prin cuvinte. Este nevoie de imagine.
Aceeaşi dificultate o întâlnim când un credincios încearcă să-i comunice unui necredincios
frumuseţea spirituală. Odată, în timp ce discutam cu un student la medicină care studia pentru examenele
finale la Guy Hospital în Londra, am încercat să-i explic minunea dragostei lui Dumnezeu. „Pur şi simplu
nu înţeleg“, mi-a replicat el. Am înţeles, dar am dus conversaţia puţin mai departe: „Nu, nu m-aştept să
înţelegi pentru că eşti ca un om care trăieşte într-o cameră întunecată. Ştiu cum e asta; şi eu am trăit în
întuneric spiritual, dar acum am ieşit unde străluceşte soarele dragostei lui Dumnezeu. David, am spus,
dacă vrei să înţelegi dragostea lui Dumnezeu, trebuie să ieşi din camera aceea întunecată, în lumina
soarelui Său“. În acea zi, David a îngenuncheat pentru a-l ruga pe Domnul Isus să-i ierte păcatele şi să
intre în viaţa lui. N-am să uit niciodată ce a spus când s-a ridicat de pe genunchi: „N-am crezut că poate fi
atât de minunat!“
Aşa cum văzul îi comunică omului frumuseţea creaţiei lui Dumnezeu, tot aşa ochii spirituali
transmit sufletului omenesc realitatea prezenţei, puterii şi dragostei lui Dumnezeu.
După ce s-a înălţat la cer, Domnul Isus, vorbind prin apostolul Ioan, a dat un diagnostic
surprinzător stării spirituale a bisericii din Laodicea. El le-a spus: ...nu ştii... că eşti... orb... (Apocalipsa
3:17). Îţi poţi imagina un orb care să nu fie conştient de starea lui tristă? După diagnosticarea orbirii
spirituale, Domnul Isus a continuat, prescriind remediul... să-ţi ungi ochii şi să vezi (Apocalipsa 3:18).
Cât este de importantă această prescripţie! Orbirea spirituală cere acel gen de intervenţie chirurgicală pe
ochi, care este lucrarea Duhului Sfânt.
Când ai venit în lumea aceasta, ai avut parte de o naştere fizică. Dar aceasta nu ţi-a dat o vedere
spirituală şi nici capacitatea de a înţelege lucrurile spirituale. Dacă vrei să găseşti calea de ieşire din
întunericul spiritual, la lumina cunoştinţei slavei lui Dumnezeu (2 Corinteni 4:6), trebuie să te naşti a
doua oară. Isus i-a spus lui Nicodim:
Ce este născut din carne, este carne, şi ce este născut din Duh, este duh. Nu te mira că ţi-am zis:
„Trebuie să vă naşteţi din nou” (Ioan 3:6,7)... dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea
Împărăţia lui Dumnezeu (Ioan 3:3).

Deci, dacă vrei să vezi împărăţia lui Dumnezeu, şi tu trebuie să te naşti din nou.
Ca orice altă fiinţă umană, te-ai născut cu un gol în viaţa ta care are forma lui Dumnezeu şi strigă
să fie umplut. Această goliciune spirituală nu poate fi satisfăcută decât prin Hristosul cel înviat care vine
să locuiască în viaţa ta. Când îl primeşti în viaţa ta ca Mântuitor al tău, scopul şi necesitatea morţii Lui

56
vor fi aduse la împlinire în viaţa ta. El nu a murit doar ca să-ţi ierte păcatele. El a murit pentru ca inima ta
să poată fi un loc curat din punct de vedere spiritual, în care El să poată locui. Şi este necesar ca păcatele
tale să fie iertate înainte ca El să vină să locuiască în inima ta.
În timp ce discutam cu un tânăr credincios african, mi-am dat seama ce dorinţă mare avea de a
duce vestea bună despre Hristos tinerilor din ţara lui. În următoarele două săptămâni urma să predau
Biblia la aproape 200 de pastori, aşa că l-am invitat şi pe el. Deşi ne aflam la o distanţă de câteva sute de
mile de locul de adunare al pastorilor, i-am sugerat să parcurgă cu autobuzul drumul lung şi plin de
hopuri, pentru a ne putea întâlni. William a sosit sleit de oboseală, dar foarte fericit să poată învăţa mai
mult despre Dumnezeu şi Cuvântul Său. William nu a călătorit cu acel autobuz african supraaglomerat
doar de dragul de a călători! În mod evident, călătoria cu autobuzul a fost pentru el mijlocul de a ajunge
la acea conferinţă. Scopul lui real a fost ceea ce-l aştepta la capătul drumului.
La fel şi Domnul Isus a ştiut că singura cale prin care poate intra în viaţa ta pentru a avea o relaţie
cu tine şi tu cu El, era ca El să-ţi ofere o cale prin care inima ta să fie curăţată de păcat. Deşi iertarea
păcatelor tale a fost necesară, noua ta viaţă în Hristos şi posibilitatea care ţi s-a dat de a avea o relaţie cu
Dumnezeu au fost adevărata Lui dorinţă pentru tine. Te poate oare mulţumi altceva? La urma urmei,
această relaţie personală cu Hristos este exact scopul cu care ai fost creat.
A şti că Hristos locuieşte în inima ta înseamnă a şti aici şi acum, că viaţa veşnică a început deja.
Prezenţa lăuntrică a lui Hristos aduce viaţa Lui în viaţa ta.
Şi mărturisirea este aceasta: Dumnezeu ne-a dat viaţa veşnică şi această viaţă este în Fiul Său. Cine are
pe Fiul, are viaţa; cine n-are pe Fiul lui Dumnezeu, n-are viaţa (1 Ioan 5:11-12).

Prin urmare, nu este surprinzător că, după ce i-a cerut Domnului Isus să-i ierte păcatul şi să intre în
viaţa lui, prietenul meu David a exclamat: „N-am crezut niciodată că poate fi atât de minunat!“

Dar cum?
Când oamenii l-au auzit pe Petru predicând despre viaţa, moartea şi învierea lui Isus, Dumnezeu le-
a dat dorinţa de a-l cunoaşte pe Mântuitorul. Duhul Sfânt a făcut pentru ei ceea ce face pentru tine acum.
L-au ascultat pe Petru explicându-le că Isus este Domn („Kurios“ – Yahweh) şi Mesia lui Dumnezeu. Şi
această nouă înţelegere a identităţii lui Isus a stârnit în ei o copleşitoare conştiinţă a nevoii lor de a fi
mântuiţi. Reflectând la respingerea sau indiferenţa lor manifestată faţă de Cel crucificat – faţă de
Mântuitorul Însuşi – relatarea ne spune că au fost străpunşi în inimă şi au întrebat sincer: ce să facem?
(Fapte 2:37).
Prima replică a lui Petru a fost un îndemn la pocăinţă. Fără pocăinţă, credinţa nu este o credinţă
reală; este pură făţărnicie sau fantezie. Credinţa mântuitoare implică atât o atitudine de încredere cât şi o
schimbare de atitudine.
Când îi mulţumeşti lui Isus simplu, prin credinţă, pentru ceea ce a făcut pentru tine când a murit pe
cruce, atitudinea ta faţă de Dumnezeu şi faţă de păcat a trecut printr-o schimbare dramatică. Doar atunci
Duhul Sfânt efectuează intervenţia Sa chirurgicală pe ochi, iar mintea ta începe să vadă dintr-o altă
perspectivă. De fapt, semnificaţia cuvântului „pocăinţă”, este „schimbarea minţii“. Deci, o naştere din
nou autentică implică o schimbare fundamentală a minţii cu privire la Dumnezeu şi păcat.
Referitor la Dumnezeu: pocăinţa (o schimbare a minţii) respinge orice concept fals despre
Dumnezeu. Am văzut în Africa oameni care, după ce s-au luptat din greu cu vechile lor căi şi obiceiuri
păgâne, şi-au ars public fetişurile după ce s-au întors la Hristos. Am prieteni care au avut de înfruntat
presiuni sociale puternice, chiar ameninţări şi pericole, după ce s-au întors de la sistemele religioase sau
sociale care nu erau credincioase lui Dumnezeu sau Bibliei. Credinţa mântuitoare trebuie să fie
înrădăcinată în ferma convingere că Isus este Yahweh – singurul Mântuitor Dumnezeu.
Referitor la păcat: când experimentezi mântuirea prin credinţă, îţi recunoşti propria ta stare de
păcat cu părere de rău şi ruşine. Schimbarea minţii tale (pocăinţa) cu privire la păcat înseamnă a nu-ţi
ignora în continuare păcatul; a nu ţi-l mai scuza; şi a nu mai continua să speri că neprihănirea ta te va
mântui. ...Toate faptele noastre bune sunt ca o haină mânjită (Isaia 64:6) înaintea unui Dumnezeu Sfânt.
Dar, când te întorci la Isus, ai o dorinţă de a te întoarce de la aceste lucruri din viaţa ta, care nu i-au făcut
plăcere.
Imaginează-ţi un caporal în permisie. Într-o zi primeşte două scrisori. Una este de la un prieten,
cealaltă de la comandantul lui. În prima scrisoare are o invitaţie la nunta prietenului lui, dar în a doua
există un ordin de la superiorul lui de a se prezenta la datorie. Cu siguranţă există o diferenţă între o
invitaţie şi un ordin. O invitaţie poate fi refuzată politicos, pe când o poruncă poate fi ascultată sau nu.

57
Pentru că Dumnezeu te iubeşte şi ştie că păcatul îţi poate distruge viaţa, el nu te invită la pocăinţă;
El îţi porunceşte să te pocăieşti. Iată cum a concluzionat Pavel în urma prezentării evangheliei, filozofilor
şi celorlalţi ascultători de la universitatea din capitala Greciei: „Dumnezeu“ porunceşte acum tuturor
oamenilor de pretutindeni să se pocăiască (Fapte 17:30). „Tuturor“ înseamnă şi ţie.
Minunea este că atunci când te întorci de la concepţiile tale greşite despre Dumnezeu şi, în
consecinţă, te întorci de la păcatul tău personal, adică te întorci prin credinţă la Isus, pentru a-l proclama
Mântuitorul Dumnezeu, Duhul Sfânt va lucra în inima ta şi voinţa şi înfăptuirea (Filipeni 2:13) a ceea ce
este drept în ochii lui Dumnezeu. Astfel, Dumnezeu le promite celor ce vor să se pocăiască, atât dorinţa
cât şi puterea de a înfăptui voia lui Dumnezeu. Numai atunci viaţa ta va fi transformată şi-şi va atinge
potenţialul dat de Dumnezeu.
Ca prieten, te îndemn să-l primeşti pe Domnul Isus fără întârziere. Caută un loc liniştit unde te poţi
pleca înaintea lui Dumnezeu în rugăciune. Bineînţeles că, dacă repeţi cuvinte papagaliceşte, nu-ţi vor fi
de nici un folos. Este important să-i răspunzi lui Dumnezeu cu credinţă, căci El a spus: Eu sunt calea,
adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine (Ioan 14:6).
Acum, poate doreşti să închizi ochii şi să te rogi din inima ta; sau poate vei găsi de ajutor
rugăciunea de mai jos:
Rugăciunea mea de răspuns

O, Doamne, nu te-am cunoscut şi nici nu te-am iubit. Dar îţi mulţumesc că Tu m-ai cunoscut
şi m-ai iubit deopotrivă.
Sunt un păcătos şi nu pot face nimic prin puterile mele pentru a-mi câştiga mântuirea. Acum
mă întorc la tine prin credinţă, Doamne Isuse, şi te rog să mă ierţi! Mărturisesc că sunt un păcătos
şi mă pocăiesc de păcatul meu. Îţi mulţumesc Doamne Isuse că ai murit pentru mine şi pentru că
mi-ai oferit viaţa care mă spală şi-mi dă puterea de a trăi, prin sângele Tău scump. Îmi pun acum
prin credinţă viaţa sub protecţia acestui sânge scump.
Te rog să vii în inima mea, Doamne Isuse, şi să-mi stăpâneşti viaţa.
Îţi mulţumesc Doamne Isuse, că prin Duhul Tău cel Sfânt sunt născut din nou. Este minunat
să ştiu că prin puterea învierii tale sunt un copil al lui Dumnezeu şi că voi trăi cu Tine în veşnicie!

...Şi cine se încrede în El, nu va fi dat de ruşine (1 Petru 2:6).

Acum, spune cuiva ce ai făcut. Nu uita, Hristos trăieşte în tine şi El este toată puterea de care ai
nevoie pentru a putea vorbi şi trăi pentru El:

Dacă mărturiseşti deci cu gura ta pe Isus ca Domn, şi dacă crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din
morţi, vei fi mântuit. Căci prin credinţa din inimă se capătă neprihănirea, şi prin mărturisirea cu gura se
ajunge la mântuire... (Romani 10:9-10).

58
Pauză de meditaţie

1. Cum îţi poţi exprima cel mai bine recunoştinţa pentru că ai primit un dar generos? Spunând: „Te rog să
mi-l dai“ sau spunând: „Mulţumesc“?
2. Sentimentele sau credinţa sunt cele care îţi dau siguranţa că eşti un copil al lui Dumnezeu?
Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu
(Efeseni 2:8).
3. Credinţa ta în Domnul Isus îţi cere : pocăinţa; mulţumirea; o atitudine de totală dependenţă de El?
4. Vrei să-i mulţumeşti acum şi să-l lauzi pe Domnul Isus, nu numai pentru ce a făcut pentru tine, ci şi
pentru ceea ce este?

59
Nu există nimic – nici o situaţie, nici o problemă, nici o încercare – care să mă ajungă pe
mine înainte de a fi trecut pe la Dumnezeu şi pe la Hristos şi abia apoi să fi ajuns la mine.
Dacă a ajuns atât de departe, a ajuns cu un scop pe care s-ar putea să nu-l înţeleg pe moment.
Dacă refuz să intru în panică, dacă îmi ridic ochii spre El şi accept că acest lucru vine de la
tronul lui Dumnezeu pentru măreţul scop de a binecuvânta inima mea, nici o durere nu mă va
tulbura, nici o încercare nu mă va dezarma, nici o circumstanţă nu mă va nelinişti – pentru că
mă voi odihni în bucuria pe care mi-o dă cunoaşterea Domnului. Aceasta este biruinţa
credinţei!
Alan Redpath

60
Capitolul 10

Ce urmează?

Mântuirea este absolut gratuită! Nimeni nu poate face nimic pentru a o câştiga. Domnul Isus a
făcut totul. Dacă te-ai rugat sincer rugăciunea de mai înainte (sau ceva asemănător), credinţa ta în Hristos
te-a făcut un adevărat copil al lui Dumnezeu.
Dar tuturor celor ce l-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă
copii ai lui Dumnezeu (Ioan 1:12).
Mai mult ca sigur că îţi vei pune întrebarea: „Ce urmează?“

Înainte ca Isus să-şi fi părăsit ucenicii pentru a-şi împlini misiunea de a birui moartea şi de a se
reîntoarce la cer, El a spus: Rămâneţi în Mine şi Eu voi rămânea în voi (Ioan 15:4). Cu aceste cuvinte,
Domnul Isus a explicat esenţa vieţii creştine. Din punctul de vedere al lui Dumnezeu, credinciosul
rămâne în Fiul Lui - rămâne acolo pentru a fi păstrat şi protejat până va ajunge în cer. Dar, dintr-o
perspectivă umană, pentru că Domnul înviat rămâne de asemenea în credincioşii adevăraţi, familiile
acestora, prietenii şi colegii de muncă vor asista la o viaţă de calitate care nu se poate explica decât în
termenii unui suflet în care locuieşte Hristos.
Imaginează-ţi dacă vrei, un vătrai în foc. Când îl priveşti spui „vătraiul este în foc“ dar, dacă îl
priveşti mai de aproape, observi că vătraiul este atât de încins încât ar fi mai corect să spui că „focul este
în vătrai“. Sau, tot aşa, imaginează-ţi o cană, scufundată într-o găleată. Cana este în apă, dar şi apa este în
cană!
Când te-ai născut din nou, Duhul Sfânt practic te-a botezat (scufundat) în trupul lui Hristos.
Acum, Biblia te asigură că: viaţa ta este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu (Coloseni 3:3). Da,
pentru că ai fost născut din nou, acum eşti în Hristos. Minunat! De asemenea, când te-ai născut din nou,
viaţa lui Hristos cel înviat care locuieşte în tine a devenit o realitate personală şi măreaţă prin puterea
Duhului Sfânt. Acum te poţi bucura de Hristos în noi nădejdea slavei... (Coloseni 1:27). Şi, pentru că te-
ai născut din nou, Hristosul înviat trăieşte acum în tine. Minunat!
Să vedem mai departe ce spune Biblia de fapt despre impactul eliberator al acestui adevăr cu dublu
sens – eu sunt în Hristos şi Hristos este în mine.

Eu în Hristos
Noi toţi în adevăr, am fost botezaţi de un singur Duh, ca să alcătuim un singur trup...
(1 Corinteni 12:13).
Nu ştiţi că toţi câţi am fost botezaţi în Isus, am fost botezaţi în moartea Lui? Noi deci, prin
botezul în moartea Lui, am fost îngropaţi împreună cu El, pentru ca, după cum Hristos a înviat
din morţi, prin slava Tatălui, şi noi să trăim o viaţă nouă (Romani 6:3-4).
Căci voi aţi murit, şi viaţa voastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu (Coloseni 3:3).

Cu mai mulţi ani în urmă, am cunoscut un băiat care avea leucemie. Pe vremea aceea, nu avea
decât şapte ani, şi trebuia să se prezinte la doctor la fiecare trei luni pentru o injecţie în măduva spinării.
La unul din tratamente, medicul l-a întrebat pe Daryl de ce nu plânge ca ceilalţi băieţi şi fete când îi intră
acul în măduvă. „Nu doare?“ a întrebat medicul. „O, ba da, doare“, a spus Daryl, „dar doctore, nu
înţelegeţi; acul trebuie să intre în mâna lui Isus înainte de a mă atinge pe mine“. Este minunat să ştii că
deoarece eşti în Hristos, El este suficient pentru a rezolva orice problemă care pune la încercare sau
afectează viaţa ta! Aceasta este credinţă!
Aşa cum tocmai l-ai primit pe Domnul Isus prin credinţă, acelaşi principiu al credinţei te ajută să-ţi
însuşeşti suficienţa Domnului Isus Hristos pentru a întâmpina orice problemă în viaţă. Cu alte cuvinte,
actul tău de credinţă iniţial ţi-a deschis uşa prin care să adopţi o atitudine de credinţă permanentă. Astfel
dar, după cum aţi primit pe Hristos Isus, Domnul, aşa să şi umblaţi în El (Coloseni 2:6).
Deşi ai fost născut din nou, Dumnezeu nu se aşteaptă să imiţi mecanic viaţa lui Isus. Milioane de
creştini au fost frustraţi în încercarea lor de a proceda astfel - încercare soldată întotdeauna cu eşec. Dar
Dumnezeu ne vorbeşte despre resursele Sale minunate pentru vieţile noastre de creştini. Suntem deja
morţi în Hristos. Fiind morţi în Hristos, suntem morţi faţă de toate pretenţiile şi condamnările Legii. De
aceea (ca în trecut, iar acum în viitor?), suntem morţi faţă de orice speranţă că efortul personal va împlini

61
pretenţiile legii. Da, suntem morţi faţă de orice vestigii ale convingerii că putem să trăim o viaţă
spirituală prin eforturile noastre personale. Dar, lăudat să fie Dumnezeu, suntem vii în chip măreţ faţă de
orice grijă protectoare şi ajutătoare a Domnului Isus Hristos cel înviat!
Problema se pune când încercăm să facem faţă la ispitele şi presiunile vieţii prin noi înşine. Noul
credincios va descoperi că este la fel de incapabil de a trăi o viaţă creştină după naşterea sa din nou prin
propriile eforturi, ca înainte de a se naşte din nou. Domnul Isus a spus clar pentru a ne avertiza împotriva
acestei tendinţe: ...căci despărţiţi de Mine nu puteţi face nimic (Ioan 15:5).
De fapt, adresându-se prostiei de a face eforturi personale, apostolul Pavel a avut cuvinte grele de
spus credincioşilor din regiunea Galatiei. Pentru a-i întoarce la principiile de viaţă ale lui Dumnezeu, prin
credinţă şi numai prin credinţă, Pavel a pus o întrebare retorică, cu scopul de a ne conduce spre un
răspuns clar:
Iată numai ce voiesc să ştiu de la voi: prin faptele legii aţi primit voi Duhul, ori prin auzirea
credinţei? Sunteţi aşa de nechibzuiţi? După ce aţi început prin Duhul, vreţi acum să sfârşiţi prin
firea pământească? (Galateni 3:2-3)

Bineînţeles că au început viaţa lor nouă în Hristos exact ca şi tine: printr-un act de credinţă. Şi
numai prin aceeaşi credinţă dependentă pot spera că vor domni în viaţă prin acel unul singur, care este
Isus Hristos (Romani 5:17).

În Galatia, vitalitatea credinţei dependente a fost înlocuită din păcate, cu sterilitatea legalităţii
eforturilor personale. Dar, mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, dacă vei continua să trăieşti în dependenţă
de Domnul tău proaspăt descoperit, acea stare tristă de lucruri care a existat în Galatia nu va fi niciodată
o realitate în viaţa ta.

Hristos trăieşte în mine

Am fost răstignit împreună cu Hristos, şi trăiesc... dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în
mine... (Galateni 2:20).
Şi dacă Hristos este în voi, trupul vostru, da, este supus morţii, din pricina păcatului; dar duhul
vostru este viu, din pricina neprihănirii. Şi dacă Duhul Celui ce a înviat pe Hristos Isus din
morţi, va învia şi trupurile voastre muritoare, din pricina Duhului Său care locuieşte în voi
(Romani 8:10-11).
...cărora Dumnezeu a voit să le facă cunoscut care este bogăţia slavei tainei acesteia între
Neamuri, şi anume: Hristos în voi, nădejdea slavei (Coloseni 1:27).
...aşa încât Hristos să locuiască în inimile voastre prin credinţă... (Efeseni 3:17).

Îţi poţi exprima credinţa dependentă de viaţa ta lăuntrică cu Hristos spunând: „Mulţumesc,
Doamne Isuse; Tu eşti tot ce nu sunt eu. Te rog să fii ceea ce eşti Tu atât în mine cât şi prin mine“.
Realitatea uimitoare a vieţii tale creştine este că Dumnezeu a transferat responsabilitatea succesului tău
altcuiva – Domnului Isus Hristos! Isus este singurul care poate face faţă ispitelor şi ocaziilor favorabile
ale vieţii, cu care sigur te vei confrunta. Este posibil să fii „teolog“ fără Hristos, este posibil să fii
„predicator“ fără Hristos, este posibil să fii „misionar“ fără Hristos; dar este imposibil să fii creştin dacă
Hristos nu locuieşte în inima ta. Isus este singura persoană care poate trăi cu adevărat viaţa creştină.
Acum, prin Duhul Sfânt, El locuieşte în mod miraculos în inima ta. Acum El poate face prin tine şi
pentru tine ceea ce tu nu ai putut face niciodată pentru tine. El, care este sfânt, este sfinţenia ta într-o
lume imorală. El ,care este biruitor, este biruinţa ta într-o lume a ispitelor; El, care este dragoste, este
dragostea ta într-o lume egoistă. Într-adevăr, El, care este învierea şi viaţa este acum însăşi viaţa ta
creştină.
Când îţi pui cu smerenie viaţa la dispoziţia Domnului Isus, care a venit să caute şi să mântuiască
ce era pierdut (Luca 19:10), te poţi încrede şi că El va căuta şi va mântui pe cei pierduţi prin tine! Viaţa
devine cu adevărat palpitantă când credincioşii descoperă că sunt un canal al vieţii Lui spre alţi oameni.
Nu uita - deşi Isus s-a întors în cer – cu siguranţă El nu a plecat de la tine. Când şi-a lăsat ucenicii
pe pământ, le-a spus:
Peste puţină vreme, lumea nu mă va mai vedea, dar voi Mă veţi vedea; pentru ca Eu trăiesc şi
voi veţi trăi. În ziua aceea veţi cunoaşte că Eu sunt în Tatăl, că voi sunteţi în Mine, şi că Eu
sunt în voi (Ioan 14:9-10).

62
Acum poate întrebi: „Cum este posibil ca toate resursele pe care mi le-a dat Dumnezeu în Hristos
să devină reale şi practice în viaţa mea?” Aceasta este o întrebare bună. Ea recunoaşte marea prăpastie
între credinţa mentală şi credinţa experimentală. Întrebarea mai cuprinde şi marea ta dorinţă de a avea o
credinţă vie. Răspunsul simplu este că viaţa triumfătoare a lui Hristos este eliberată prin credincios ca
urmare a mulţumirilor acestuia. Adevărata credinţă spune întotdeauna: „Mulţumesc“.
De exemplu, cel mai bun mod prin care îţi poţi exprima credinţa mântuitoare în Hristos, este de a-i
mulţumi pentru iertarea păcatelor tale. Acum, mai poţi să-i mulţumeşti pentru faptul că El va fi pentru
tine exact ceea ce ai nevoie la momentul potrivit. Fără credinţă este imposibil să-i fim plăcuţi Lui (Evrei
11:6). Din dorinţa de a-i fi pe plac, trăieşte viaţa de credinţă într-o mulţumire constantă faţă de Domnul
Isus pentru ocrotirea Sa în toate lucrurile.
Când Petru a scris creştinilor care erau persecutaţi din pricina loialităţii lor faţă de El, i-a
îndemnat: Ci sfinţiţi „puneţi deoparte; măriţi; lăsaţi să domnească deplin“ în inimile voastre pe Hristos
ca Domn... (1 Petru 3:15). În aceste cuvinte se găseşte secretul accesibil al lui Dumnezeu cu privire la
modul de a proceda când eşti persecutat pentru credinţa ta. Fii sigur că Isus este Domn al vieţii tale.
Poate îţi aduci aminte că unul din Numele lui Dumnezeu din Vechiul Testament este Adonai.
Adonai înseamnă Domn, în sensul de „Stăpânul meu“. Acest concept de Hristos ca Domn l-a folosit
Petru când i-a mustrat pe credincioşi spunând: sfinţiţi în inimile voastre pe Hristos ca Domn.
Dacă Domnul Isus este Domn al vieţii tale, te vei bucura de o relaţie constantă cu El. Numai atunci
vei avea libertatea de a te încrede în El prin problemele şi şansele vieţii tale. Aşa cum a scris
compozitorul de imnuri, George Matheson:

Fă-mă rob, Doamne,


Şi liber voi fi;
Sileşte-mă să pun sabia jos
Şi biruitor voi fi.

În contrast cu ideea generală despre libertate, adevărata libertate nu constă în dreptul meu de a face
ceea ce vreau. Ci, mai degrabă în puterea mea de a face ceea ce trebuie! Adu-ţi aminte cuvintele
apostolului Pavel care a spus: Pot totul în Hristos care mă întăreşte (Filipeni 4:13).
În timpul trezirii din Irlanda de nord din 1859, mii de oameni au venit la Hristos. Acei convertiţi şi-
au exprimat dedicarea personală şi serioasă faţă de Hristos semnând o „Declaraţie de credinţă“. Pe
vremea aceea, atât de mulţi oameni au experimentat schimbarea vieţii prin viaţa care aduce schimbare a
Domnului cel Înviat, încât atmosfera morală a ţării a fost literalmente schimbată.
Deşi nu este nimic meritoriu în semnarea unui astfel de document, poate că în aceste momente ar fi
util şi pentru tine să confirmi propriul tău răspuns dat lui Dumnezeu, semnând documentul de mai jos.

Dumnezeul păcii, care prin sângele Legământului celui veşnic a sculat din morţi pe Domnul
nostru Isus, marele Păstor al oilor, să vă facă desăvârşiţi în orice lucru bun, ca să faceţi voia
Lui, şi să lucreze în noi ce-I este plăcut prin Isus Hristos. A Lui să fie slava în vecii vecilor!
Amin. (Evrei 13:20-21).

Acum, e timpul să-ţi faci propria

DECLARAŢIE DE CREDINŢĂ

Versetele sunt scrise pe paginile următoare:

DECLARAŢIA MEA DE CREDINŢĂ


Îl declar pe Dumnezeu Tatăl, Dumnezeul meu.
...Pe la idoli v-aţi întors la Dumnezeu ca să slujiţi Dumnezeului celui viu şi-adevărat
(1 Tesaloniceni 1:9).
Îl declar pe Isus Hristos Domnul şi Mântuitorul meu.
Pe acest Isus, Dumnezeu L-a înălţat cu puterea Lui, şi L-a făcut Domn şi Mântuitor, ca să dea...
pocăinţa şi iertarea păcatelor (Fapte 5:31).
Chem Duhul Sfânt să mă umple cu dragostea lui Dumnezeu

63
...Pentru că dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre, prin Duhul Sfânt care ne-a
fost dat (Romani 5:5).
Iau Cuvântul lui Dumnezeu drept codul meu de legi
Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să
dea înţelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul
destoinic pentru orice lucrare bună (2 Timotei 3:16,17).
Declar poporul lui Dumnezeu ca popor al meu
...Poporul tău va fi poporul meu şi Dumnezeul tău va fi Dumnezeul meu (Rut 1:16).
Mă dedic în întregime lui Dumnezeu
În adevăr, nici unul din noi nu trăieşte pentru sine, şi nici unul din noi nu moare pentru sine.
Căci dacă trăim, pentru Domnul trăim; şi dacă murim, pentru Domnul murim. Deci, fie că trăim,
fie că murim, noi suntem ai Domnului (Romani 14:7,8).
Fac acest lucru deliberat
...Alegeţi astăzi cui vreţi să-i slujiţi:... Cât despre mine, eu şi casa mea vom sluji Domnului
(Iosua 24:15).
Şi sincer
...Cu o sfinţenie şi curăţie de inimă date de Dumnezeu, bizuindu-ne nu pe o înţelepciune
lumească, ci pe harul lui Dumnezeu (2 Corinteni 1:12).
Şi liber
Poporul Tău este plin de înflăcărare când îţi aduni oştirea... (Psamul 110:3).
Şi în veci
Cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui Hristos? Necazul sau strâmtoarea, sau prigonirea
sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia sau sabia? (Romani 8:35).

Semnat: ________________
Data: ________________

64
O scrisoare din Irak

Trăiam într-o casă musulmană. Familia mea m-a învăţat cum să mă rog şi să postesc ca o
musulmană. Mă îmbrăcam ca femeile musulmane, acoperindu-mi faţa pentru ca nici un bărbat să nu
păcătuiască dacă s-ar uita la faţa mea.
Din aceste motive aveam foarte mult timp liber la dispoziţie. De aceea l-am folosit ascultând
programe radio şi am auzit astfel multe mesaje biblice. Într-o zi, am văzut-o pe cumnata mea cu nişte
abţibilduri drăguţ colorate. Apoi am scris prima mea scrisoare sub adresa cumnatei mele. Drept răspuns
am primit cartea.
Am încercat să înţeleg ce înseamnă să-l cauţi pe Dumnezeu. În capitolul 7 există o întrebare: „Mă
iubeşte Dumnezeu cu adevărat?“ M-am oprit mai ales la paragraful care spune: „Dumnezeu îşi arată
dragostea Lui faţă de tine prin ceea ce a făcut pentru tine la cruce. Când înţelegi semnificaţia crucii nu
mai ai nevoie de alte dovezi că Dumnezeu te iubeşte.
Am citit acest capitol de mai bine de 100 de ori. Apoi am început să înţeleg fără nici o umbră de
îndoială că această cruce este singura cale pentru mine.“

O scrisoare din Ungaria

„Mulţumesc atât de mult pentru că mi-aţi trimis Sfânta Biblie împreună cu cartea lui Richard A.
Bennet. Am terminat de citit cartea şi am verificat fiecare referinţă în Biblie.
Cartea m-a ajutat foarte mult să-mi clarific ce ar trebui să cred şi de ce ar trebui să cred. Acum
sunt credincioasă, şi, cu ajutorul acestei cărţi, mi-am făcut declaraţia de credinţă pe viaţă.”
Acum eşti încurajat să citeşti continuarea acestei cărţi:
FOOD FOR FAITH - („Hrană pentru credinţă”) - Damit Dein Glaube kraftvoll wird -German

www.ccim-media.com/resources

65