Sunteți pe pagina 1din 5

Inteligența emoțională – Rușinea,

de Viorel Hlușcu

Ruşinea sau vina, jena, remuşcarea. Este o emoție autoindusă de încălcarea unor reguli,
credințe sau valori, aprobate și promovate de un grup social, sau poate veni din teama de
eșec. Este o programare mentală a societății pentru ca tu să respecți anumite reguli impuse
de cutumele socio-religioasă și amplificată de nevoia noastră de a primi validare de la ceilalți.
În principiu rușinea e o emoție socială, folosită intens pentru a respecta cutumele, regulile și
legile societății, deci este o judecată a celorlați emisă despre tine care te afectează în mod
direct.

Mecanismul e simplu: faci ceva, primești dezaprobare și respingere din partea grupului
social, nevoia ta de aprobare și validare e așa de mare încât te învinovățești pentru ceea ce
nu ai primit, vina se amplifică, te autocondamni și te pedepsești pentru asta și drept răspuns
te autoumilești și astfel apare sentimentul de rușine pentru ceea ce ai făcut.
Depinde doar de tine dacă crezi sau nu în ea. Rădăcina cuvântului „rușine” provine de la un
cuvânt mai vechi ce înseamna ” a acoperi” în sensul de a ascunde și acoperi lucrurile de care
te simți vinovat. Conform definiției nu este neapărat rău ce ai făcut ci doar ceva ce ceilalți nu
pot accepta.

De ce te-ai simți vinovat?

• Nu te simți acceptat de ceilalți sau te simți inferior celoralalți. Inferioritatea nefiind


neapărat o consecință a unei stime de sine scăzute ci mai degrabă este indusă de o
ierarhie socială și de judecata celorlalți.
•Nevoia ta de validare și aprobare e așa de mare încât te învinovățești ori de câte ori
nu o primești.
• Ai gânduri și emoții negative despre care crezi ca sunt greșite, şi asta datorită
educației care îți impune anumite norme de conviețuire.
• Te învinovațești pe tine pentru ceva care ți s-a întamplat ție sau altcuiva și consideri
că e din vina ta, învinovățire care provine dintr-o autocritică distructivă sau un
perfecționism exagerat.
• Simți nevoia sau obligația de a face ceva pentru cineva din motive greșite.
• Îți asumi responsabilități pe care nu ar trebui să ți le asumi niciodată pentru că nu
au nici o legătură cu tine.
• Nu ai spus niciodata sau nu ai facut ceva față de cineva anume si acum nu mai ai
aceasta oportunitate.
• Ai un complex de „victimă” și te lași manipulat de sentimentul de vinovăție doar
pentru a te autopedepsi.
• Vezi consecințele condamnării celorlați sau ale bârfei, fie în baza unui temei real
sau a unuia inventat, și consideri că „pedeapsa” e mult prea mare pentru cel prigonit.
După cum vezi majoritatea punctelor care te fac să te simți vinovat sunt strâns legate de
ceea ce crezi, dar nici una care să aibă o cauză reală, pragmatică. Asta ne arată că rușinea
provine dintr-o stimă de sine scăzută, din nevoia de validare și acceptare și din dorința de a
deveni un salvator. Mitul eroului te face să-ți asumi responsabilități mult peste puterile tale
și apoi ești măcinat de vină pentru că nu ai reușit. Rușinea va dispărea atunci când vei începe
să ai încredere în tine și să te cunoști cu adevărat, pentru că atunci te vei aprecia singur și nu
îți vei mai asuma responsabilități care sunt peste puterile tale.
Rușinea este unul dintre cele mai mari obstacole ale dezvoltării tale.
Mintea ta refuză rușinea, sentimentul rușinii te face să te macini singur pe interior, iar acest
lucru duce la o stare emoțională negativă care se va transforma rapid în tristețe sau furie ca
apoi să apară frica de a acționa în viitor.

Cât timp continui să te simți vinovat nu vei putea:


- să te accepţi pe tine
-să te validezi singur
- să te ierţi pentru tot
- să te iubeşti
- să ai o relație normală, vei căuta mereu aprobarea celuilat.

Mai jos voi prezenta câteva timpuri de programare mentală care duc la instalarea rușinii:

1.Împărțirea lumii în două e un mod de programare a rușinii. Cu toții avem tipare care spun
că oamenii sunt buni sau răi, deștepți sau proști, harnici sau leneși, etc. Prima categorie e
lăudată iar cea de-a doua blamată. Nevoia nostră de atenție și apreciere ne determină să
căutăm acele calități care să ne aducă aprobarea celorlalți. Sistemul juridic e bazat pe
această programare socială.
2.Am fost învățați că iubirea se exprimă, se arată, se demonstrează cu „orice preț” , dar
toate aceste manifestări de forță ale propriei noastre iubiri față de celălalt ne duc la
suferință pentru că ne neglijăm propria persoană. Celălalt procedează la fel și când apare
suferința se va simți vinovat pentru asta, iar dacă suferința nu e împărtășită celălalt trage
concluzia că nu mai e iubit și astfel se reia cercul iar suferința va deveni din ce în ce mai mare
până se ajunge la despărțirea „din iubire”
3. De mic ai fost educat prin sistemul pedepse și recompense, și ți s-a oferit afecțiune doar
atunci când ai fost ascultător. Asta te-a făcut să crezi că ești responsabil de fiecare dată când
cei apropiați sunt supărați.
4.Copii învață foarte repede această metodă de manipulare și o folosesc împotriva propriilor
părinți pe care-i învinovățesc că nu-i iubesc, pentru a obține cât mai multe beneficii.
5.Religia e maestră în manipulare folosind rușinea ca mecanism. Toate învățăturile religioase
te îndeamnă să fii perfect din toate punctele de vedere, doar că nu-ţi arată nici o cale de a fi
așa. Religia folosește rușinea pentru a-și impune propriile reguli și cutume. Cea mai
răspândită e vinovăția sexuală. Sexul e o nevoie fiziologică și cum puțini sunt cei care nu
recurg la el, asta ne face pe toți să ne simțim păcătoși. Un om păcătos se va întoarce mereu
la biserică pentru a-și absolvi păcatele, devenind astfel ușor manipulabil și foarte submisiv.
6.În adolescență dezvoltăm un cod moral propriu însă de cele mai multe ori doar îl adoptăm
de la alții, cel religios fiind cel mai răspândit. Odată stabilit acest cod urmează
autoimpunerea lui, simţindu-te vinovat ori de câte ori îl încalci. Asta face să-ți autodistrugi
încrederea în tine. Toate acestea pentru că acel cod moral nu îți aparține şi nu te reprezintă (
în subconștientul tău tu știi asta), dar de fiecare dată când îl încalci mintea conștientă vine și
te penalizează.

Contracararea vinovăţiei:
• Elimină critica autodistructivă, refuză să te autoacuzi sau să-i acuzi pe alții şi nu lua
nimic personal.
• Stabilește-ți un cod moral care să te reprezinte şi elimină toate acele valori morale
care sunt în contradicție cu tine și credințele tale.
• Renunță la dualitate.
• Refuză acuzațiile celorlalți şi învață să nu-ți mai pese de ce spun ceilalți. Un om se
gândește la ale lui 98% din timp. Din cei 2% rămași, 1% se gândește la cei dragi și doar
1% la ceilalți. Ținând cont că un om are nevoie de 8h de somn pe zi, rezultă că se
gândește la alții 576 secunde/ zi. În cercul său de cunoștinţe sunt aproximativ 200 de
persoane așa că la tine se gândește doar 2.88s/zi=1051,2s/an=17,52 min./an. Le poți
permite cunoștințelor tale să te vorbească de rău un sfert de oră dintr-un an (am
speranța ca măcar 10% din timpul dedicat ție te vor vorbi de bine :D ).
• Taci. Nu accepta provocarea.
• Întreabă-l : “Încerci să mă faci să mă simt vinovat?”
• Refuză să bârfeşti.
• Iartă.
• Invață să te iubești

Rușinea este o emoție impusă care are drept scop reeducarea maselor, pentru a le da
„direcția” dorită de alții şi toate acestea pentru ca tot ei să gândească și să decidă în numele
tău. Societatea te vrea un om umil (să nu zic altfel, apropo în vechime prost însemna om
simplu cu sensul de sărac), iar rușinea te face să te simți astfel. Scapă de acest sentiment și
vei fi liber.

Onoare și rușine

Rușinea este o emoție autoindusă de încălcarea unor credințe sau valori sau vine din teama
de eșec și care se manifestă prin autoumilire și o trăire în care simți nevoia de a te ascunde
de ceilalți. Este o programare mentală a societății pentru ca tu să simți mereu nevoia de
aprobare a celorlalți, iar pentru asta trebuie să te conformezi regulilor sociale (atenție, nu
vorbim despre legi ci despre cutume și impuneri sociale culturale care duc la omogenizare și
un comportament identic al indivizilor societății). Rușinea este o judecată a celorlați emisă
despre tine care te afectează în mod direct, depinde doar de tine dacă crezi sau nu în ea.
Rușinea este o consecință a vinei, întâi simți vină pentru ca apoi să apară rușinea de ceea ce
te simți vinovat.
De partea cealaltă onoarea este opusă rușinii, dacă în rușine te simți inferior, în onoare te
simți superior; dacă în rușine te simți ultimul om de pe pământ, în onoare te simți cel mai
CEL; dacă în rușine te simți responsabil pentru suferința celuilalt (celorlalți), în onoare te
simți responsabil pentru fericirea lui(lor) și vei acționa pentru „fericirea” celuilalt (celorlalți);
în rușine te victimizezi, în onoare te simți salvator și te mândrești cu asta; ambele trăiri te
determină să faci ceva pentru ceilalți, în această dinamică rușine-onoare apare mitul eroului.
După cum vezi majoritatea punctelor care te fac să te simți rușinat sau onorat sunt strâns
legate de ceea ce crezi sau cred ceilalți, sunt impuneri sociale pentru ca tu să fii și să devii
într-un anumit fel. Dinamica onoare-rușine te va face să nu te accepți pe tine așa cum ești și
vei căuta să fii conform tiparului social, nu vei reuși să te ierți și să te iubești pe tine și nu în
ultimul rând nu vei reuși să ai o relație normală pentru că vei căuta mereu aprobarea
celuilalt.
Societatea și religia se folosesc intens de această dinamică rușine-onoare, cu o mică
mențiune, religia a înlocuit termenul onoare cu bunătate sau sfințenie, cu o bunătate venită
din mândrie și căutarea aprobării celorlalți, și o sfințenie cu un standard extrem de ridicat
care va reduce extrem de mult numărul pretendenților la acest „titlu”. Dinamica aceasta a
împărțit lumea în două, în buni și răi, în bogați și săraci, în deștepți și proști, în harnici și
leneși, în curați și impuri, sfinți și păcătoși, etc. Primii sunt recompensați ceilalți sunt damnați
și toate acestea pentru un control cât mai eficient asupra societății, acestă dinamică
funcționează excelent cât timp căutăm atenția și aprecierea celorlalți și cădem în plasa
manipulării sociale.
Vei reuși să ieși din această dinamică onoare-rușine dacă vei elimină critica auto distructivă,
vei avea propriul cod moral (complet diferit de cel religios), vei înțelege și elimina dualitate,
vei reuși să te accepți așa cum ești și nu cum vrea societatea să fii, vei avea curajul să
acționezi după cum îți dictează propria ta inimă și logică.
Dacă te simți „onorabil” eu zic să fii atent la tine pentru că între onoare și rușine nu e decât
un mic pas, adună-ți curajul și depășește nivelul mândriei, acționează, devino responsabil, fii
sincer cu tine și cu ceilalți, doar tu poți lăsa în urmă această metodă de manipulare socială.
Adună-ți curajul și acționează!

Vinovăția

Vinovăția este una dintre cele mai de jos trepte ale piramidei conștiinței, doar rușinea este
mai jos decât ea. Vinovăția este sentimentul de autoacuzare pentru o faptă, eveniment sau
situație pe care ai trăit-o sau ai fost martor.Vinovăția vine să-ți reproșeze ce ai făcut sau ceea
ce nu ai făcut în legătură cu respectivul eveniment/situație. Vinovăția este o judecată
eronată a unei acțiuni, situații sau eveniment, este eronată pentru că datele la care face
referire sunt diferite. În momentul premergător acțunii ai avut un set de date, informații pe
baza cărora ai luat decizia de a acționa in respectivul fel. Judecarea de după eveniment
aduce in prim plan alte informații, informații pe care nu le aveai inainte și pe baza cărora îți
reproșezi decizia proastă pe care ai luat-o, decizie care a dus la un rezultat îndoielnic sau un
eșec.
O altă situație în care apare vinovăția este atunci când acționezi „împotriva” valorilor tale
morale. Intr-o criză de personalitate conștientizezi că valorile tale sunt niște prostii și
acționezi împotriva lor sau împotriva recomandărilor de „bun simț” ale valorilor tale morale.
In momentul când criza trece iar valorile tale morale iși reiau locul suveran în mintea ta,
judecarea acțiuniilor tale se vor face din nou pe baza acestora și în mod normal vei fi găsit
vinovat de „trădare” :D .

Insă situația ceea mai aberantă în care te pune vinovăția este acea vinovăție pe care o simți
când tu te simți bine comparativ cu ceilalți, când tu ai mai mult decât ceilalți, când tu ești
bucuros și/sau fericit și toți ceilalți din jurul tău sunt triști și pentru că tu ești altfel decât
majoritatea te autoacuzi. Această vină vine din educația aberantă a societății care spune că
„toți trebuie să fim la fel”, vine din prejudecăți de genule „am noroc” și te condamni că tu ai
„noroc” și ceilalți sunt mai puțin norocoși ca tine.

Poți spune că ai noroc dacă te naști într-o familie care are o relație funcțională și care îți
poate oferi o educație și instrumentele necesare pentru a reuși in viață de foarte tânăr, în
rest „norocul” e doar muncă, pasiune, dăruire, perseverență, autocunoaștere, curaj,
încredere în sine și un scop bine determinat (adică știi ce vrei). Această autoacuză aberantă
mai pornește și dintr-o compasiune prost înțeleasă, pentru cei mai mulți compasiunea
inseamnă să trăiești ce trăiesc și alții. Nu dragilor, compasiunea înseamnă să înțelegi ceea ce
trăiește celălalt, identificând cauza poți să-l ajuți în cazul in care acest lucru îți este solicitat
(sau dacă poziția socială îți permite poți lua decizii care să aducă îmbunătățiri vieții acestor
oameni), compasiunea te ajută să vezi lucruri pe care celălalt nu le vede, compasiunea te
ajută să-l înțelegi pe celălalt, iar tu, pe baza propriilor tale experiențe, îi poți recomanda cum
să iasă din respectiva situație (repet, doar dacă ți se solicită ajutorul). Compasiunea e parte
componentă a iubirii și nu a milei, mila vine din frică, iar frica este opusă iubirii.Din păcate
compasiune e înțeleasă exact pe dos și de aici și autoacuzele când tu ești mai bine decât
ceilalți. Dacă tu ești puțin mai bine decât ceilalți atunci ar trebui să te feliciți și să te iubești și
mai mult decât înainte, pentru că TU ai ales să faci lucrurile diferit de ceilalți și starea ta de
bine din prezent arată că ți-a reușit și este indicat să mergi mai departe și să faci in
continuare lucrurile diferit și nicidecum să te acuzi pentru asta.

Ce-ar mai lipsi din această șaradă mentală a vinovăției?! ... să-ți fie rușine că tu ești fericit și
ceilalți își plâng de milă. Asumă-ți responsabilitatea pentru acțiunile tale și bucură-te de
rezultatele obținute, și nu uita, ceilalți suferă pentru că fac lucrurile la fel ca toată lumea, tu
ai ales să le faci diferit așa că bucură-te de rezultate diferite.

„Dacă nu ne e rușine să o gândim, n-ar trebui să ne fie rușine să o spunem.” — Cicero

Pace și Armonie!!!