PATOLOGIA APARATULUI RESPIRATOR

SIMPTOM, SINDROM ŞI BOALĂ

ALGORITME DE DIAGNOSTIC ŞI TRATAMENT
Florina Filip-Ciubotaru, Cecilia Grigore

A. Interpretarea datelor generale şi a anamnezei pentru precizarea

diagnosticului
B. Interpretarea examenului clinic general şi pe aparate pentru orientarea
diagnosticului pozitiv şi diferenţial
C. Diagnosticul pozitiv şi diferenţial al simptomelor şi sindroamelor
aparatului respirator
1. Tusea
2. Expectoraţia
3. Hemoptizia
4. Dispneea de cauză respiratorie
5. Sindromul dureros toracic
D. Patologia aparatului respirator
1. Astmul bronşic
2. Bronhopneumopatia cronică obstructivă (BPOC)
3. Pneumonii bacteriene
4. Pneumonii atipice

A. Diagnosticarea corectă presupune colectarea şi folosirea judicioasă a informaţiilor oferite de

ANAMNEZA pacientului. Un interviu condus corect, cu profesionalism poate furniza peste 80%
din diagnostic, realizând în acelaşi timp climatul de confort şi respect dintre medic şi patient.
Culegerea datelor generale ne ajută să stabilim nu numai cine este pacientul, dar şi date
despre personalitatea sa, nivelul de pregătire, concomitent cu observarea unor semne şi
simptome. Cum medicul de familie este primul care are impact cu pacientul, exploatarea tuturor
informaţiilor din dialogul cu pacientul contribuie la stabilirea diagnosticului. Sugerăm un
algoritm de chestionar-semnificaţie răspuns:
 Vârsta:
• copiii mici fac mai frecvent decât copiii mari sau adulţii, bronşiolite sau
bronhopneumonii;
• până la 30 de ani sunt mai frecvente fibroza chistică, astmul bronşic alergic,
pneumoniile lobare şi interstiţiale;
• după 40 de ani apar mai frecvent BPOC, astmul infecţios, neoplasmul bronho-
pulmonar.
 Sexul:
• femeile dezvoltă mai frecvent sarcoidoză;
• bărbaţii sunt mai predispuşi la pneumoconioze, bronşită cronică, emfizem pulmonar
(posibil datorită profesiei, dar şi obiceiului mai frecvent de a fuma).
 Localitatea de rezidenţă:
• zonele intens industrializate favorizează patologia pulmonară cronică, acută, cronic-
acutizată;
 • mediul rural are semnificaţia unei expuneri crescute la alergeni (furaje, mucegaiuri) şi
parazitoze (care se pot localiza pulmonar sau pot determina reacţii inflamatorii, cum ar fi
infiltratele Loeffler).
 Profesia (Atenţie! Intrebări legate de profesia pacientului nu trebuie să lipsească din nici-o
anamneză, deoarece sunt patologii determinate de profesie sau a căror evoluţie este
condiţionată de aceasta). Astfel:
• patologie pulmonară prin expunere la pulberi fibrozante (bioxidul de siliciu liber cristalin
este responsabil de silicoză, pulberile de azbest şi aluminiu pot şi ele provoca pneumoconioze
colagene);
• patologie profesională prin expunere la pulberi nefibrozante, precum cărbunele care
determină bronşite cronice sau un tatuaj pulmonar;
• patologie profesională pulmonară prin expunerea la metale dure (expunerile la aerosoli de
oxizii de fier, staniu, zirconiu, care pot determina apariţia de bronşite sau pneumoconioze);
• expunerea la pulberi şi fibre vegetale pot provoca bronşite, BPOC, bisinoză, astm bronşic;
• produse provenite de la animale (peri, scuame, dejecţii), dar şi hrana acestora pot provoca
alveolite alergice extrinseci, astm bronşic, bronşite cronice;
• expunerea la ceţuri toxice (de ex. inhalarea de vapori de cadmiu determina emfizem
pulmonar);
• expunerile în mediu cu radiaţii ionizante creşte riscul de cancer bronho-pulmonar;
• microclimatul nefavorabil (frig, umed, curenţi de aer) favorizează infecţii bronho-
pulmonare recurente.
N.B.: În legătură cu profesia, se va insista asupra a ceea ce lucrează concret pacientul, de cât
timp, microclimatul în care profesează, relaţiile interumane de la locul de muncă (stresul psihic
are efect imunosupresiv), despre lucrul în schimburi alternante, naveta; acestea din urmă pot
produce suprasolicitarea organismului cu instalarea de deficite în apărarea imunitară.
●Antecedentele heredo-colaterale:
1. Boli a căror predispoziţie se poate transmite: astmul bronşic, bronşita cronică,
neoplasmul bronho-pulmonar;
2. Boli cu transmitere genetică: mucoviscidoza, anumite forme de broşiectazie,
sindromul de cil dischinetic;
3. Boli dobândite prin contagiune: TBC pulmonar, tuse convulsivă.
● Antecedente personale:
A. Fiziologice (unde este cazul):
 Ciclurile abundente pot determina sindroame anemice cu apariţia dispneii.
 Sarcina poate influenţa nefavorabil evoluţia unei tuberculoze pulmonare sau a unui
astm bronşic.
 Consumul cronic de anticoncepţionale orale poate avea efect asupra evoluţiei unui
astm bronşic, în bine sau dimpotrivă.
B. Patologice:
 Boli pulmonare care determină sechele pulmonare: TBC postprimară se vindecă cu
preţul fibrozei pulmonare, ca de altfel şi bronhopneumoniile sau alveolitele alergice
extrinseci;
 Boli generale care pot determina sechele pulmonare: rujeola şi tusea convulsivă pot
determina bronşiectazii, diabetul zaharat→TBC pulmonar, spondilita
ankilopoietică→fibroza pulmonară;
  Intoxicaţiile (accidentale sau voluntare): ingesta de kerosen duce la fibroză
pulmonară, inhalarea de oxizi de sulf→broşiolită obliterantă cu evoluţie progresivă ;
 Iradierea toracelui cu radiaţie ionizantă (ex. cobaltoterapia) determină fibroză
pulmonară;
 Consumul cronic al unor medicamente (ex. nitrofurantoinul, amiodarona) pot da
fibroză pulmonară;
 Repetate infecţii virale, bacteriene, TBC cu micobacterii atipice, fungice, cu
protozoare, trebuie să sugereze prezenţa unei gazde imunocompromise (SIDA,
sindroame mieloproliferative, diabet zaharat, tratamente cu imunosupresoare).
Condiţiile de viaţă:
 Prezenţa în mediul de locuit a animalelor, păsărilor sau peştilor reprezintă sursa de
alergeni (prin peri, scuame, saliva, dejecţii, hrană, paraziţi);
 Plantele de apartament sunt alergizante datorită polenurilor, mucegaiului din jurul
olurilor, agenţilor fertilizanţi;
 Frigul, umezeala, igrasia sunt favorizante pentru afecţiuni bronho-pulmonare acute şi
cronice;
Obiceiuri:
- fumatul (cel mai documentat agent cancerigen, inhibă mişcarea cililor vibratili, creşte secreţia
de mucus cu modificarea compoziţiei fiziologice a acestuia, favorizează procesele inflamatorii
din bronşiolele distale);
- alcoolul - scade rezistenţa la infecţii, inclusiv bronho-pulmonare; în comele alcoolice se pot
produce aspiraţii bronşice de conţinut gastic cu apariţia de sindrom Mendelson = pneumonie
chimic-bacteriană ;
- comportamentul alimentar - dietele hipercalorice duc la instalarea obezităţii cu efectele ei
secundare, inclusiv respiratorii; malnutriţia proteo-calorică creşte susceptibilitatea la infecţii.
B. Interpretarea examenul clinic general şi pe aparate
a. Starea generală poate fi influenţată în afecţiuni bronho-pulmonare grave (pneumonii sau
bronhopneumonii, TBC pulmonar stadiu avansat, neoplasm bronho-pulmonar, granulomatoză
Wegener).
Indicele de masă corporală (IMC) poate indica denutriţie (IMC<20) pentru pacienţii care
prezintă patologii bronho-pulmonare consumptive, sau poate avea valori crescute (IMC>25)
având semnificaţia supraponderei sau obezităţii; ambele sunt cauze de dispnee de efort prin
împiedicarea excursiilor optime ale diafragmului.
Faciesul este măcar sugestiv, dacă nu patognomonic în anumite afecţiuni bronho-pulmonare;
astfel:
 Faciesul „blue bloater” este sugestiv pentru bronşita cronică ce evoluează cu disfuncţie
ventilatorie obstructivă responsabilă de hipoxie şi hipoxemie, sau poate fi întâlnit în BPOC;
 Faciesul „pink puffer” este caracteristic emfizematoşilor, deoarece, fiind „luptători”, adică
menţinându-şi o ventilaţie optimă, îşi păstrează timp îndelungat gazele sanguine la valori
normale;
 Congestia unui pomet în contextul unui sindrom de condensare pulmonară cu bronşie liberă,
are semnificaţia pneumoniei pneumococice;
 Faciesul mitral poate indica etiologia infecţiilor respiratorii repetitive, a stazei pulmonare, a
hemoptiziilor repetate sau a episoadelor tromboembolice pulmonare;
 Faciesul din colagenoze poate sugera etilogia complexă a dispneii: prin fibroză pulmonară,
complicaţiile cardiace sau renale pe care le atrage visceralizarea lor; în plus, în sclerodermie,
 îngroşarea dermului presupune diminuarea elasticităţii acestuia şi împiedicarea excursiilor
costale;
 Faciesul uremic justifică plămânul uremic.
Atitudinea poate fi ades relevantă:
 Dispneea cu ortopnee sugerează că pacientul are o suferinţă ventilatorie importantă
agravată de decubitul dorsal şi ameliorată de poziţia şezând şi eventual aplecat în faţă, aşa
cum se întâmplă în crizele severe de astm bronşic, dar şi în insuficienţa decompensată a
cordului stâng;
 Pacientul care preferă poziţia culcat pe o parte poate prezenta pleurită sau pleurezie; în
pleurită poziţia agreată este culcat pe partea cu pleura sănătoasă pentru că astfel foiţele
pleurei afectate nu se mai freacă între ele şi astfel durerea dispare, îar când apare lichidul
la nivel pleural, pacientul preferă să stea culcat pe partea afectată pentru a permite
expansionarea plămânului care nu este inconjurat de lichid.
Tegumente şi mucoase pot prezenta coloraţii particulare cu rolul de a orienta diagnosticul:
 Cianoza, poate fi de cauză centrală sau periferică, dar presupune cel mai adesea
excluderea unei etiologii bronho-pumonare;
 Paloarea poate orienta dispneea către etiologia anemică.
Sistem osteo-articular:
 Spondilita ankilopoietică determină rigidizarea cuştii toracice cu disfuncţie ventilatorie
secundară;
 Osteoporoza sau boala artozică, prin compresiune pe filetelor nervoase ce emerg de la
nivelul unei coloane cu astfel de suferinţă, pot determina sindroame dureroase toracice.
Sistem muscular – miastenia gravis duce la sindroame de insuficienţă ventilatorie.
b. Examenul clinic pe aparate
Examenul clinic al aparatului respirator:
Ca orice aparat şi sistem, are o componentă subiectivă, şi una obiectivă.
Suferinţa aparatului respirator se exprimă:
• Clinic subiectiv (tusea, expectoraţia, dispneea, durerea toracică – simptome şi sindroame
care vor fi reluate ulterior);
• Clinic obiectiv – inspecţia, percuţia palparea şi ascultaţia pot evidenţia:
- întârzierea excursiilor costale la nivelul unui hemitorace sugerează pleurezie sau sindrom de
condensare la acel nivel;
- bombarea unui hemitorace comparativ cu omologul sugerează un pneumotorax, eventual cu
supapă, sau al unei pleurezii masive;
- edemul şi/sau eritemul tegumentelor de la nivelul unui hemitorace poate fi legat şi de prezenţa
unui empiem pleural;
- percuţia care relevă hipersonoritate arată prezenţa unei cantităţi sporite de aer, fie în alveole
(emfizem pulmonar), fie în pleură (pneumotorax);
- matitatea la percuţie reprezintă acumularea de fluid sau ţesut organic la nivel pulmonar
(pneumonie în faza de exsudat alveolar, sau în fază de carnificare, TBC pulmonar, neoplazie),
sau la nivel pleural (pleurezie, plăci azbestozice sau neoplazice);
- transmiterea crescută a vibraţiilor vocale se realizează în cadrul sindroamelor cu bronşie liberă,
şi este împiedicată în cazul sindroamelor de condensare cu bronşie obstruată sau în prezenţa
colecţiilor de fluid sau aer, oriunde ar ele fi cantonate;
- prezenţa ralurilor ronflante semnifică exces de secreţie la nivelul căilor aeriene mari, sibilanţa
are semnificaţia îngustării bronşiei printr-un fenomen tranzitoriu (secreţie, bronhospasm, edem
bronşic) sau unul constant (tumoră, fibroză); subcrepitantul traduce existenţa fluidului în
bronşiolele terminale, iar crepitantul prezenţa fluidului în alveole;
- frecătura pleurală indică prezenţa unor pleure inflamate, cu depozite de fibrină, iar suflul
pleuretic, este audibil la partea superioară a unei colecţii lichidiene intrapleurale.
Aparatul cardio-vascular:
 Clinic subiectiv – există simptome superpozabile cu ale aparatului respirator (dispneea,
durerea toracică, tusea);
 Clinic obiectiv: zgomotul II accentuat în focarul pulmonarei semnifică hipertensiune în
mica circulaţie, galopul stâng, tahicardia şi suflul de insuficienţă mitrală funcţională
indică IVS decompensată cu dispnee.
Aparatul digestiv:
 Clinic subiectiv – pirozisul şi reurgitaţia orientează către RGE cu posibila apariţie a
bronhospasmului, dar şi a sindromului Mendelsohn; anorexia însoţeşte patologia gravă
pulmonară; disfagia poate fi secundară unui proces expansiv cu punct de plecare bronşic;
 Clinic obiectiv – semnele clinice care orientează către insuficienţa hepatică sau
pancreatică pot determina afectări pleuro-pulmonare; neoplasmele tubului digestiv
detrmină frecvent metastazare pulmonară.
Aparatul reno-urinar:
 Clinic subiectiv: hematuria poate fi determinată de diateze hemoragice care pot determina
şi hemoptizii
N.B.: (1) Există patologii car afectează concomitent aparatul respirator şi cel reno-urinar, precum
sindromul Goodpasture şi Wegener.
(2) Nitrofurantoinul administrat în cure prelungite pentru infecţii urinare recurente poate
detemina fibroză pulmonară.
(3) Sindroamele nefrotice, insuficienţa renală, presupun retenţie hidrică importantă
inclusiv la nivelul teritoriului pleuro-pulmonar cu instalarea fenomenelor de insuficienţă
ventilatorie.
 Clinic obiectiv: obiectivarea hematuriei, sensibilitatea lojelor renale.

C. Diagnosticul pozitiv şi diferenţial al simptomelor şi sindroamelor aparatului

respirator
Simptomele şi sindroamele aparatului respirator sunt:
1. Tusea
2. Expectoraţia
3. Hemoptizia
4. Dispneea de cauză respiratorie
5. Sindromul dureros toracic

1. TUSEA reprezintă un reflex respirator, un mecanism de apărare, realizat prin expulzia rapidă
a aerului prin glotă, pentru eliminarea mucusului şi a altor impurităţi.
Origine = stimularea chimică şi/sau mecanică a unor receptori aflaţi în:
- Aparatul respirator: laringe, faringe, trahee, amigdale, bronşie, teritoriu alveolar,
pleural;
- Terioriul extrapulmonar: mediastin, abdomen (apendice, colecist, uter), scoarţa
cerebrală.
N.B.: Nu se consideră tuse, eliminarea zgomotoasă prin care se curăţă laringele şi/sau faringele
de secreţiile lor.
Criterii de diagnostic clinic după caracterul tusei
Funcţie de timbru :
1. Tusea voalată orientează spre diagnosticul de edem laringean (alergic, viral, traumatic
după chinte violente de tuse sau intubare) ;
2. Tusea răguşită apare mai frecvent în laringo-traheite ;
3. Tusea stinsă se întâlneşte în afecţiunile faringo-laringiene sau la pacienţii intens
astenici, taraţi, vârstnici ;
4. Tusea afonă sugerează edemul Quincke, neoplasmul laringean ;
5. Tusea lătrătoare este sugestivă pentru compresiuni traheo-bronşice, adenopatii,
anevrism aortic, dilataţie de atriu stâng ;
6. Tusea cavitară se întâlneşte în prezenţa de caverne, abcese, chisturi ;
7. Tusea amforică caracterizează pneumotoraxul şi cavernele gigante ;
8. Tusea bitonală apare în paralizia de nerv recurent stâng, anevrism de aortă sau alte
compresiuni mediastinale ;
9. Tuse chintoasă sugerează dischinezia traheo-bronşică hipotonă, tusea convulsivă,
neoplasmul bronho-pulmonar.
Apariţia tusei în funcţie de orar este şi ea relevantă pentru diagnostic:
1. Tusea matinală are semnificaţia “toaletei bronşiilor” în bronşita cronică şi
bronşiectazie sau alte condiţii patologice care evoluează cu catar bronşic ;
2. Tusea vesperală apare în tuberculoza pulmonară;
3. Tusea nocturnă este sugestivă pentru insuficienţa ventriculară stângă, astmul bronşic,
boala refluxului gastro-esofagian;
4. Tusea continuă trebuie să orienteze către neoplazii bronho-pulmonare primitive sau
secundare, tuberculoza laringeană, compresiuni traheo-bronşice.
Alte caractere ale tusei cu relevanţă pentru diagnostic:
1. Tusea emetizantă este apanajul tuberculozei cavitare, a infiltraţiilor bronşice, precum
şi a virozelor respiratorii severe;
2. Tusea care apare la efort trebuie să ne orienteze către diagnosticul de astm bronşic sau
insuficienţă ventriculară stângă ;
3. Tusea poziţională apare în pleurite, pleurezii, abces, bronşiectazii ;
4. Tusea semnal se instalează în cursul toracentezei prin înţeparea pleurei ;
5. Tusea sincopală (ictusul laringean al lui Charcot) are ca mecanism creşterea marcată a
presiunii intratoracice în cursul unui efort de tuse, cu fenomene de debit cerebral
scăzut.
După caracterul productiv al tusei există :
1. Tuse uscată: pneumopatii interstiţiale, sindroame de compresiune traheo-bronşică,
pleurezii şi pleurite ;
2. Tusea umedă (are mai frecvent semnificaţia unui proces patologic respirator) traduce
existenţa unor produse nedorite în teritoriul bronho-alveolar, fie prin producţie locală,
fie prin deschiderea unor colecţii de vecinătate la acest nivel.
N.B.: (1) Se va face distincţie între tusea cu adevărat uscată, şi tusea ineficientă a pacienţilor
vârstnici, epuizaţi, care nu pot mobiliza secreţia prezentă în arborele traheo-bronşic.
 (2) Faceţi diferenţa dintre tusea productivă şi noţiunea de drenaj posterior, care se referă la
acea condiţie în care secreţiile din sinusuri drenează spontan pe peretele posterior al faringelui,
fapt ce declanşează reflexul de tuse.

2. EXPECTORAŢIA reprezintă eliminarea secreţiilor din arborele traheo-bronşic. Acestea sunt

formate din:
 Secreţia exagerată a glandelor traheo-bronşice;
 Produse anormale (serozităţi, puroi) – provenite din arborele traheo-bronşic sau prin
deschiderea la nivelul acestuia a unor colecţii de vecinătate, sau aşa cum am arătat, sunt
provenite din drenajul posterior.
Aspectul macroscopic poate fi relevant pentru diferite patologii:
 Sputa mucoasă apare mai frecvent în: traheo-bronşite acute la debutul bolii, pneumopatii
virale, bronşita cronică simplă;
 Sputa muco-purulentă poate fi întâlnită în patologiile enunţate anterior, în faza lor de
cocţiune, sau în cazul suprapunerii unei infecţii bacteriene;
 Sputa purulentă apare în supuraţia bronho-alveolară, sau, mai rar, în cazul colecţiilor
purulente cu localizare pleurală, mediastinală, pericardică care drenează în tractul respirator;
 Sputa seroasă apare în bronşita cu acelaşi nume sau în edemul pulmonar acut;
 Sputa ruginie este sugestivă pentru pneumonia pneumococică, cum cea striată sanguinolentă
poate apare în pneumonia stafilococică sau în cea cu Klebsiella, dar şi într-o pneumonie
virală;
 Sputa în „peltea de coacăze” sugerează neoplasmul bronho-pulmonar.
N.B.: Sputa poate avea coloraţii de împrumut: alb la cei care lucrează cu făină, roşie în cazul
celor care lucrează cu cărămizi sau secundar unei infecţii bronşice cu Serratia marcescens,
neagră la mineri sau fochişti, verde la icterici, sau poate fi colorată de un aliment sau
medicament.
Examenul sputei presupune:
1. Aprecierea aspectului macroscopic, cantitatea în 24 de ore, eventual fetiditate, vâscozitate
(examen uşor de efectuat în ambulator, ades cu valoare diagnostică pozitivă şi diferenţială).
În cazul în care medicul decide că produsul obţinut este spută va solicita:
2. Examen citologic pentru celularitate, cristale, spirale, corpi Creola, celule cu atipie ;
3. Examen bacteriologic direct, însămânţare pe medii obişnuite şi speciale.
Tratament. Principii:
1. Întotdeauna etiologic!; cel mai important este de stabilit dacă este determinată de o cauză
severă, precum pneumonie, tromboembolie pulmonară, insuficienţă cardiacă, BPOC, cancer
pulmonar, sau este provocată de o cauză mai puţin alarmantă, cum ar fi virozele respiratorii,
alergii sau expunerea la substanţe iritante.
2. Până la decelarea cauzei, cel mai ades se recurge la administrarea medicaţiei simptomatice
sau patogenice;
3. Iniţierea tratamentului se va face după testul tusei (pacientul este invitat să tuşească şi se
apreciază dacă se mobilizează secreţie sau nu).
Regulă: Se administrează fluidifiante ale secreţiei pentru tusea productivă, şi antitusive pentru
tusea iritativă.
N.B.: Tusea productivă nu va fi niciodată tratată cu antitusive decât în cazuri extreme în care
aceasta împiedică odihna nocturnă a pacientului.
Antitusive:
♥ Centrale - au ca acţiune depresia centrului bulbar al tusei şi uneori a altor centri nervoşi
superiori asociaţi.
♥ Periferice:
a. cu acţiune anestezică sau analgetică la nivelul căii aferente;
b. cu acţiune pe calea eferentă a centrului tusei, prin creşterea eficienţei mecanismului de tuse.
♥ Antitusive centrale:
♣ Non-narcotice: codeina, noscapina, clofedianol, levopropoxifen ;
♣ Narcotice: dextrometorfanul, hidromorfona, metadona şi morfina.
♦ Codeina este un alcaloid natural din opiu, (comercializată cu numele de Codeine
phosphate, comprimate de 15 mg sau Codenal comprimate conţinând codeina 15,5 mg şi
fenobarbital 8,5 mg) şi are următoarele proprietăţi:
• acţiune antitusivă (efect util în cazul tusei iritative, hemoptiziei, insuficienţei cardiace sau alte
situaţii care contraindică efortul de tuse);
• analgezică;
• uşor sedativă;
• deshidratează mucoasa respiratorie.
Doza medie: 10-20 mg la 4-6 ore, sau 60 mg odată.
Reacţii adverse:
- depresia respiraţiei (la doze peste cele menţionate mai sus);
- constipaţie, greaţă, vărsături;
- dependenţa fizică. Nu se recomanda la copiii sub 5 ani. În plus, figurează pe lista substanţelor
dopante.
N.B.: (1) Codeina are un bun efect antialgic, iar asociat cu paracetamolul acest efect sporeşte!
(2) Teobromina este mai eficientă în supresia tusei decât codeina; supresează semnalul de
„gâdilitură” faringeană care declanşează reflexul de tuse.
♦ Paxeladine (citratul de oxeladină) nu este înrudit chimic nici cu opiaceele sau cu
derivaţii lor, nici cu antihistaminicele. Paxeladine acţionează selectiv la nivelul centrilor nervoşi
ai tusei, oprind astfel tusea uscată. Dacă se respectă dozele, se obţine efectul antitusiv şi nu există
riscul de blocare a centrului respirator, ci, dimpotrivă, Paxeladine exercită şi un efect de reglare
şi normalizare a respiraţiei. Neavând în compoziţia sa codeină, Paxeladine nu produce
somnolenţă şi nu încetineşte tranzitul intestinal. Se prezintă sub formă de :
- sirop, flacon de 125 ml sau 250 ml ;
- cps de 40 mg.
Posologie :
- copii sub 4 ani 5ml/10 kg corp/zi ;
- copii 4-15 ani 2-3 doze de 5 ml/zi ;
- adulţi 1 cps x 2-3 ori/zi sau 2-5 doze de 5 ml/zi.
♦ Stodal - există condiţionat doar sub formă de sirop de 100 ml. Este un medicament
homeopat utilizat în tratamentul tusei iritative.
Doza la adulţi este de 1 lingură de sirop x 3 – 5 ori/zi ;
Doza la copii este de 1 linguriţă de sirop x 3 – 5 ori/zi ;
Nu se cunosc reacţii adverse şi nu au fost raportate cazuri de supradojaz. Siropul conţine 11,25 g
zahăr la o lingură, fiind contraindicat diabeticilor.
♥ Antitusive periferice:
♦ Calmantele sunt preparate care au proprietatea de a forma un înveliş protector peste
mucoasa faringeană iritată. Acestea sunt siropuri sau tablete conţinând acacia, licviritia,
glicerina, miere de albine, cireşe sălbatice. Sunt indicate mai cu seamă pentru tusea determinată
de afecţiuni ale faringelui şi laringelui.
♦ Anestezice locale: lidocaina, benzocaina, tetracaina, benzonatatul. Acesta din urmă, în
doza de 100 mg x 3/zi, p.o. are efecte anestezice locale cu depresia mecanoreceptorilor
pulmonari, precum şi efect depresiv central nespecific.
♦ Aerosoli umidifianţi şi inhalaţii de vapori (cu acţiune calmantă). Astfel, se pot folosi
inhalaţii cu apă, clorură de sodiu, tinctura de compuşi de benzoil, eucaliptol).

Medicaţia fluidifiantă a secreţiilor bronşice

Mucusul este un produs mixt, rezultat al glandelor submucoase şi a celulelor în cupă.
Acumularea sa este consecinţa unei supraproducţii şi/sau a unui deficit de evacuare de către
apartul muco-ciliar.
Astfel, expectoraţia se realizează eficient dacă:
◘ există kinetica optimă a cililor vibratili; produsele care pot ameliora activitatea aparatului
muco-ciliar sunt beta-2-simpatomimeticele şi metilxantinele;
◘ mucusul are proprietăţi reologice adecvate pentru a fi eliminat; obiectivul este realizat de
fluidifiante ale secreţiei bronşice.
N.B.: Se va avea în vedere că atât mucusul prea vâscos, cât şi cel prea fluid crează dificultăţi de
evacuare pentru escalatorul muco-ciliar.
În acest scop se vor folosi:
♥ Medicamente active asupra fazei de gel
Mucolitice = scad vâscozitatea şi ameliorează elasticitatea secreţiilor bronşice, ceea ce le
face utile în patologia care evoluează cu spute hipervâscoase, şi contraindicate în cele seroase,
fluide. Grupele de mucolitice sunt:
Compuşi cu grupa tiol liberă – aceştia distrug legăturile disulfurice între proteine şi glicoproteine
(sunt agenţi reducători, şi cresc capitalul de grupe –SH). Efectul de fluidificare este intens la pH
peste 7,5 adică slab alcalin). Au efect antioxidant prin neutralizare directă sau prin intermediul
unor metaboliţi (cum este cazul glutationului pentru N-acetil-cisteina). Prin “efectul sodiu”, scad
adezivitatea secreţiilor. Se pot folosi:
▪ N-acetilcisteina (ACC 200, Mucosolvan, Fluimucil), condiţionată sub formă de:
- capsule sau comprimate efervescente 200 mg x 3/zi;
- soluţie pentru administrare inhalatorie 0,5-2 g/zi.
N.B.: Rezultatele sunt amplificate de asocierea cu un bronhodilatator. În plus, la astmatici se va
folosi cu prudenţă datorită efectului alergizant.
▪ Etilcisteina (Mucostatin) – oral 300 mg x 2-3 ori/zi.
▪ Mercaptoetan (Mesna) – inhalator 600 mg x 1 – 4 ori/zi (diluat în ser fiziologic).
▪ Mecisteina – inhalator, ampule de 5 ml cu 25 mg; se recomandă 250 mg x 2 – 6 ori/zi.
Enzime proteolitice au interes mai mult istoric, ele fiind nerecomandate în practica de zi cu
zi, datorită multiplelor reacţii adverse. Acţiunea lor este de hidrolizare a legăturilor peptidice din
proteine şi glicoproteine. Tripsina şi Chimotripsina au risc înalt de sensibilizare, inflamare şi
metaplaziere a mucoasei, ceea ce le reduce mult utilizarea. Dezoxiribonucleaze = distrug
filamentele de ADN prezente în secreţiile purulente, dar prezintă inconveniente asemănătoare.
Mucoregulatoare = stimulează in vivo sinteza de sialomucine şi/sau de surfactant,
crescând astfel vâscozitatea şi elasticitatea mucusului când acesta este prea scăzut. Se recomandă
în cazul sputelor mai puţin vâscoase, fără elasticitate.
 ♣ Compuşii cu grupa tiol blocată - activează sialil transferaza, iar creşterea sintezei de
sialomucine acide cu rol triplu:
• restabilesc elasticitatea şi vâscozitatea mucusului;
• „educă” epiteliul bronşic să secrete un film de mucus normal care să faciliteze mişcările
cililor vibratili;
• antagonizează kininele produse local, împiedicând în acest fel factori promotori ai
inflamaţiei şi spasmului bronşic.
Este de reţinut că aceste preparate constituie un tratament fiziologic pentru toate stările
hipersecretorii atât bronşice, cât şi de la nivelul căilor respiratorii inferioare şi urechii medii.
Reprezentant al clasei :
- Carbocisteina (Bronchokod, Muciclar), 750 mg x 2 – 3/zi; este condiţionat şi ca sirop
pentru adulţi şi copii.
Reacţiile adverse cu impact pe tubul digestiv (gastralgii, greaţă, diaree) le fac contraindicate
în boala ulceroasă.
♣ Alcaloidele - au aceleaşi proprietăţi ca ale celorlalte mucoregulatoare - spre exemplu:
Bromhexin (Bisolvon) = derivat de Adhatoda vasica, cu următoarele forme de prezentare:
- inhalator 2 ml sol de 2 ori/zi, în aerosol;
- comprimate de 4 mg, de administrat de 3-4 ori/zi;
- ampule injectabile de 2 ml, cu 4 mg substanţă activă care se poate administra i.v., i.m., sau
în microperfuzie.
♥ Medicamente active asupra fazei de sol
A. Agenţi tensioactivi = favorizează alunecarea mucusului pe epiteliul lumenului bronşic.
Aceştia sunt: clorura de sodiu, bicarbonatul de sodiu, detergenţi precum tiloxapolul.
B. Agenţii hidratanţi = cresc secreţia bronşică prin stimulare vagală, corectează compoziţia
hidroelectrolitică a secreţiei bronşice. Dintre aceştia fac parte iodurile, guaifenezina, siropul
ipeca, benzoatul de sodiu, terpin hidratul, acetatul de amoniu, specii pectorale, uleiurile volatile,
şi nu în ultimul rând apa.
♦ Iodurile = fluidifică secreţiile foarte vâscoase.
Se folosesc iodurile alcaline. Soluţia saturată de KI este preparatul cel mai ieftin şi mai uşor
de utilizat. Proprietăţi:
- sunt expectorante prin mecanism direct şi reflex ;
- cresc procesele catabolice;
- stimulează ţesutul limfoid;
- favorizează rezoluţia inflamaţiilor cronice.
Doza iniţială este de 0,5 ml x 4/zi, într-un pahar cu apă, suc sau lapte, după mese. Apoi, doza
este mărită progresiv la 1- 4ml de 4 ori/zi. Pentru a fi eficace, iodurile trebuiesc folosite în doze
apropiate pragului de toleranţă.
Reacţii adverse: gust neplăcut, erupţii tegumentare acneiforme, coriză, eritem, tumefacţia
dureroasă a glandelor salivare. Administrarea prelungită poate determina hipotiroidie.
Se va lua în considerare faptul ca acestea sunt benefice în preparate magistrale, în cure de
scurtă durată, dar se vor evita la pacienţii cu sensibilitate la ioduri.
♦ Guaifenezina acţionează ca un expectorant, fluidifiant; în plus, este dotat cu:
♠ proprietăţi analgezice similare codeinei, tranchilizante, de scădere a adezivităţii plachetare, dar
la doze mult mai mari decât cele antitusive,
♠ are acţiune miorelaxantă la nivelul muşchilor striaţi, anticonvulsivantă prin blocare
polisinaptică (potenţează acţiunea barbituricelor).
O particularitate a medicamentului este că atinge un maxim de potenţă după 5-7 zile de
administrare continuă.
Este comercializat ca Coldrex Broncho, Robitussin Expectorans:
- comprimate de 100 mg, se administrează 1cpr de 3-4 ori/zi ;
- flacon cu sirop 100 ml 2%, 2-3 linguri/zi ;
- flacon cu 20 ml soluţie glicero-alcoolică 10%, câte 20 picături de 2-6 ori/zi.
Administrările nu se repetă mai frecvent de 3 ore şi nu se recomandă copiilor sub 3 ani.
♦ Sirop Ipeca = ameliorează şi spasmul laringean în crupul copiilor. Dozele folosite sunt de
0,5 x 4 ml/zi p.o. Este indicată utilizarea sa în formule magistrale.
Apa este un „produs” preţios atât folosită pe cale externă pentru umidifierea camerei pacienţilor,
cât şi pe cale internă, prin creşterea ingestiei în scopul fluidifierii secreţiilor bronşice.

3. HEMOPTIZIA =eliminarea de sânge prin tuse, ca rezultat al unei sângerări la nivelul tractului
respirator; se include atât sputa striată cu sânge, cât şi hemoptiziile masive. Atitudine:
Se va stabili dacă este sânge sau sputa are coloraţie roşie de împrumut (anamneza este de cele
mai multe ori relevantă).