Capitolul IV

FILIERELE PRODUSELOR APICOLE

IV. 1. Filierele agroalimentare – concept, modalităţi de abordare,

diagnoză, caracteristici, structură ................................................................... 105
IV. 2. Filierele produselor apicole .................................................................... 108
IV. 2. 1. Organizarea şi instituţiile de reglare ....................................... 109
IV. 2. 2. Cercetarea ştiinţifică................................................................ 111
IV. 2. 3. Pregătirea profesională ............................................................ 113
IV. 2. 4. Diversificarea producţiei .......................................................... 115
IV. 3. Filiera mierii .............................................................................................. 118
IV. 4. Filiera cerii ................................................................................................ 137
IV. 5. Filiera polenului........................................................................................ 143
IV. 6. Filiera propolisului ................................................................................... 149
IV. 7. Filiera lăptişorului de matcă.................................................................... 152
IV. 8. Filiera veninului ........................................................................................ 155
IV. 9. Filiera apilarnilului ................................................................................... 158
Anexe .................................................................................................................160

104
 IV.1.Filierele agroalimentare – concept, modalităţi de abordare, diagnoză,
caracteristici, structură

Definiţiile utilizate pentru noţiunea de filieră sunt extrem de numeroase, numeroşi

specialişti1, atât teoreticieni, cât şi practicieni, îndreptându-şi atenţia asupra elucidării principiilor
şi mecanismelor de funcţionare specifice filierei, în general, şi a filierei agroalimentare, în
specialx.
Pornind de la multitudinea de definiţii ale filierei agroalimentare, se consideră că analiza
acesteia constă, de fapt, în urmărirea traseului pe care îl parcurge un produs agroalimentar de la
obţinerea materiei / materiilor prime agricole care serveşte / servesc la fabricarea sa, până la
utilizarea lui ca produs alimentar consumabil, altfel spus de la exploataţia agricolă până pe masa
consumatorului.
Studierea filierelor agroalimentare presupune, pe de o parte, identificarea sau descrierea
sa, prin intermediul produselor, traseelor, agenţilor economici, fluxurilor şi, pe de altă parte,
analiza mecanismelor ce contribuie la reglarea sa. Un alt tip de abordare frecvent utilizat,
presupune o structurare a filierei în patru mari componente, şi anume:
• întreprinderile şi unităţile de producţie, transformare şi comercializare care contribuie la
realizarea produsului;
• consumul propriu-zis al produsului;
• serviciile care intervin în procesul de organizare şi orientare a producţiei, schimbului şi
consumului;
• relaţiile verticale şi orizontale dintre diverşii actori.
Economistul francez Malassis, „părintele” filierelor agroalimentare, consideră că una din
caracteristicile fundamentale ale filierei agroalimentare este capitalizarea în zona de centru a

1
Alexandri, Cecilia, Davidovici, I., Gavrilescu, D. (coord.), Tratat de economia agriculturii, Editura Expert, Bucureşti,
2003; Constantin, M. şi colab., Marketingul producţiei agroalimentare. Ediţia a V-a, Editura Universitaria, Craiova,
2002; Gavrilescu, D., Giurcă, Daniela (coord.), Economie agroalimentară, Editura Expert, Bucureşti, 2000; Malassis,
L., Ghersi, G., Initiation a l′economie agroalimentaire, Hatier – Aupelf, Paris, 1992; Manole, V. şi colab.,
Diagnosticul de marketing pe filiera de produs în agricultură, Editura Evenimentul românesc, Bucureşti,
2002, Agromarketing. Ediţia a II-a, Editura ASE, Bucureşti, 2004, Filiere agroalimentare, Editura ASE,
Bucureşti, 2005; Siemen van Berkun şi colab., Lanţul agroalimentar din România în drum spre aderare, Tipar
United Grapfics Zoetermmer, Olanda, Copyright Ministerul Agriculturii, Pădurilor, Apelor şi Mediului, Bucureşti,
2003; Zahiu, Letiţia (coordonator), Politici şi pieţe agricole, Editura Ceres, Bucureşti, 2005
x
Filiera poate fi definită drept o succesiune de etape ce urmează a fi parcurse în vederea atingerii unui obiectiv ori
ca ansamblul intermediarilor uniţi în aceeaşi activitate. O filieră este o abstractizare, o reprezentare a unei părţi a
realităţii economice care vizează măsurarea, înţelegerea, explicarea structurii şi funcţionării unui anumit domeniu.
După definiţia specialiştilor francezi, filiera reprezintă un sistem economic constituit din ansamblul canalelor de
distribuţie şi aprovizionare utilizate de toţi producătorii ce vând aceeaşi familie de bunuri concurente pe o piaţă de
consum.

105
acesteia (transformare – distribuţie) şi supravieţuirea unor forme artizanale la periferie
(producători, artizani, menaje), iar principalele componente ale unei filiere agroalimentare sunt2:
• furnizorii agriculturii, altfel spus cei care produc „material” agricol (maşini, utilaje etc.) şi
cei care produc seminţe sau hrană pentru animale;
• producătorii agricoli care, ca urmare a consumării elementelor menţionate anterior, obţin
produse agricole vegetale sau animale;
• industriile agroalimentare, care asigură transformarea materiilor prime agricole;
• transportatorii şi comercianţii, care pun produsele la dispoziţia consumatorilor;
• restaurantele şi cantinele, care încorporează servicii suplimentare;
• consumatorii înşişi.
Filierele pot fi abordate prin intermediul unor optici / viziuni diferite3, după cum urmează:
• optica de marketing, ce urmăreşte comportamentul de piaţă al agenţilor economici aflaţi
pe filieră, costurile şi profiturile realizate de către fiecare dintre aceştia;
• optica de ecosistem, care are în vedere dezvoltarea durabilă a filierelor agroalimentare,
asociată cu evitarea risipei resurselor şi a poluării şi
• optica social-politică, prin care se analizează funcţiile, rolurile, oportunităţile, restricţiile,
conflictele şi echilibrul filierelor.
În procesul de analiză a filierelor agroalimentare se identifică: punctele forte, punctele
slabe, contradicţiile, avantajele şi limitele acestora.
În ceea ce priveşte punctele forte ale unei filiere, importanţa identificării acestora este
crucială, deoarece politica de ansamblu a filierei se stabileşte pornind de la aceste puncte
„cheie”. Punctele slabe sunt, de regulă, segmente verigi sau actori care nu îşi îndeplinesc rolul
pe care îl au în filieră (sau îl îndeplinesc doar parţial), fapt care afectează comportamentul de
ansamblu al sistemului. Cu o frecvenţă mai mare se înregistrează puncte slabe la nivelul
palierelor de natură financiară sau informaţională ale filierei agroalimentare.
Pentru identificarea punctelor slabe este necesar ca diagnoza filierei agroalimentare să
se realizeze la trei niveluri distincte4, şi anume:
• micro – prin luarea în considerare a fiecărui segment al producţiei şi circulaţiei materiale
a bunurilor şi serviciilor ce compun filiera, evidenţiindu-se, printre altele, modul de organizare a
activităţii agenţilor economici ce-l compun, greutăţile cu care se confruntă, pierderile materiale şi
valorice pe care le înregistrează etc., precum şi valoarea adăugată pe care o aduce în sistem,

2
Malassis, L., Ghersi, G., Initiation a l′economie agroalimentaire, Hatier – Aupelf, Paris, 1992
3
Manole, V. şi colab., Filiere agroalimentare, Editura ASE, Bucureşti, 2005
4
Ibidem
106
modul de obţinere şi de repartiţie a venitului, costurile şi preţurile unitare realizate şi informaţia
pe care o vehiculează în sistem;
• macro – unde sunt abordate preocupările de interes general vizând eficientizarea şi
dezvoltarea filierelor agroalimentare, impactul fiecărei componente a filierei asupra amontelui,
avalului şi ansamblului acesteia, tipul de producţie agricolă şi tipul de consum pe care se
bazează, calitatea produselor pe care le obţine şi pe care le dezvoltă, preocupările pentru
dezvoltarea şi difuzarea în sistem a progresului tehnologic;
• ecologic – analizându-se măsura în care fiecare segment şi participant al filierei
răspunde politicilor de conservare a mediului ambiant şi de evitare a risipei resurselor şi se
înscrie în efortul internaţional – concretizat în programe specifice de dezvoltare durabilă a
filierelor agroalimentare.
Analiza filierelor agroalimentare relevă, aşa cum am precizat, şi o serie de contradicţii,
dintre care mai importante sunt următoarele: filierele pot rezolva conflictul agricultură-industrie-
comerţ prin armonizarea globală a intereselor acestora; strategia globală a filierei va fi elaborată
astfel încât să nu sacrifice interesele sau obiectivele pe termen lung în avantajul celor imediate;
în strategia globală a filierei politicul să nu afecteze economicul, iar preocupările „macro” să nu
fie în opoziţie cu preocupările „micro”.
În fine, se consideră că cele mai importante avantaje ale filierei constau în faptul că, pe
de o parte, acestea permit cunoaşterea funcţionării şi evoluţiei sistemelor componentex, iar pe
de altă parte, abordarea de tip filieră permite luarea în calcul atât a unor elemente
microeconomice, cât şi a unor aspecte macroeconomice. Limitele filierei se concretizează în:
uneori câmpul său de acţiune este limitat, neluând în calcul activitatea diversificată a unor
întreprinderi; de cele mai multe ori nu explică raporturile între preţurile diferitelor produse; nu
explică, în general, cauzele comportamentului consumatorilor.
În concluzie, subliniem faptul că un proces de o deosebită importanţă pentru funcţionarea
în condiţii corespunzătoare a filierelor agroalimentare este reprezentat de procesul de reglare al
acestora, care se realizează cu ajutorul unui sistem de mecanisme şi instrumente specifice,
concretizat prin: politica de preţuri; susţinerea producătorilor agricoli şi a consumatorilor
(subvenţii); impozitarea agricolă; taxele vamale în domeniul agricol. Prin reglarea filierelor
(implicit a pieţelor) se urmăreşte, prioritar: reducerea decalajelor dintre cerere şi ofertă;
reducerea decalajelor dintre cererea potenţială şi cea reală; stabilizarea producţiei şi a ofertei;
realizarea unei tendinţe de stabilitate a preţurilor etc.

x
Filiera, ca întreg, depinde de elementele care o compun; ea nu reprezintă o simplă însumare a acestora.
107
 IV.2. Filierele produselor apicole

În România, crescătorii de albine sunt coordonaţi, de-a lungul filierei, prin intermediul
Asociaţiei Crescătorilor de Albine din România. Această asociaţie deţine un sector modern de
cercetare ştiinţifică, realizează o producţie apicolă diversificată, cea mai mare parte fiind
destinată apiterapiei, are cabinete medicale de consultaţii şi o reţea proprie de magazine, în
toate judeţele ţării, dispune de un sistem propriu de colectare a mierii etc. Institutul de
Cercetare - Dezvoltare pentru Apicultură şi Complexul Apicol, cele două unităţi economice
de bază ale Asociaţiei Crescătorilor de Albine din România sunt responsabile, într-o măsură
însemnată, de funcţionarea pieţei mierii din ţara noastră.
Produsele apicole reprezintă materie primă pentru industria alimentară, industria
farmaceutică şi cosmetică: mierea este utilizată în industria farmaceutică şi în cea alimentară;
ceara în industria electronică, în cosmetică, la prepararea lacurilor şi a vopselurilor; lăptişorul de
matcă în industria medicamentelor, a produselor cosmetice şi a suplimentelor nutriţionale;
veninul de albine în industria farmaceutică. Prin prelucrarea produselor apicole se obţin produse
derivate de o valoare mai marex, care pot fi valorificate în mod corespunzător pe piaţă,
contribuind în mod direct la creşterea veniturilor apicultorilor, şi nu numai.
În funcţie de originea lor, produsele apicole pot fi clasificate în:
• produse de natură vegetală, recoltate şi prelucrate de albine: mierea, polenul, păstura,
propolisul;
• produse de secreţie glandulară proprii albinelor: ceara, lăptişorul de matcă şi veninul;
• produsul obţinut din larve de trântor: apilarnilul.
În cele ce urmează, vom analiza câteva dintre cele mai importante verigi ale filierelor
produselor apicole, şi anume: organizarea şi instituţiile de reglare; cercetarea ştiinţifică;
pregătirea profesională; diversificarea producţiei. Ne-am îndreptat atenţia către aceste verigi,
deoarece le considerăm a fi extrem de importante pentru înţelegerea mecanismelor de
funcţionare, respectiv a perfecţionării procesului de diagnosticare a filierelor produselor
apicole.

x
Pornind de la numeroasele lor calităţi, specialiştii au încadrat produsele apicole în grupa alimentelor cu rol de
„hrană funcţională".

108
 IV. 2. 1. Organizarea şi instituţiile de reglare

În prezent, în România există un număr de aproximativ 40.000 de apicultori, care îşi

desfăşoară activitatea, în principal, ca apicultori individuali, însă, după anul 1989 au apărut şi
forme de organizare asociative. De asemenea, din anul 2000 (şi în prezent) se află în derulare
procesul de organizare a grupurilor de producători şi a cooperativelor de producători (care sunt
prezente şi în Consiliul pe produs).
Apicultorii individuali, pentru a-şi comercializa pe piaţă produsele proprii, trebuie să aibă
certificat de calitate şi să fie persoane fizice autorizate, înscrise la Registrul Comerţului. Începând
cu 1 ianuarie 2007 veniturile din apicultură se vor impozita, conform legislaţiei în vigoare în
domeniu.
În prezent, apicultorii sunt subvenţionaţi, în conformitate cu Hotărârea de Guvern nr. 1853
/ 2005 cu 200.000 lei / familie, pentru exploataţiile apicole ecologice cuantumul subvenţiei fiind de
300.000 lei / familie. Apicultorii care beneficiază de aceste subvenţii au obligaţia să predea minim
10 kg miere de albine / familie (contra cost), unui procesator autorizat.
În România, principala instituţie care reglementează piaţa mierii este, aşa cum am
precizat, Asociaţia Crescătorilor de Albine din România (A.C.A.) - persoană juridică de drept
privat, înfiinţată în anul 1958, care, din 1974 are în structura sa: Institutul de Cercetare
Dezvoltare pentru Apicultură, Combinatul Apicol şi Liceul Apicol Harnaj. Pe plan naţional, există,
în fiecare judeţ, o filială a Asociaţiei Crescătorilor de Albine. După 1989, aceste filiale s-au
transformat în societăţi comerciale apicole. Patrimoniul actual al A.C.A. depăşeşte 200 miliarde
lei, incluzând spaţii proprii de cercetare şi producţie.
Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Apicultură concentrează întreaga activitate de
cercetare apicolă naţională. Rezultatele cercetării se implementează în producţie, astfel că
Institutul aduce pe piaţă peste o sută de repere de medicamente şi stimulente de uz veterinar. De
asemenea, I.C.D.A. deţine în teritoriu pepiniere de creştere a mătcilor selecţionate pentru zonele
de câmpie, deal şi podiş.
S.C. Complex Apicol S.A. (fostul Combinat Apicol) este o unitate economică de bază a
Asociaţiei Crescătorilor de Albine care asigură, începând de la inaugurarea sa (în anul 1965, cu
ocazia celui de-al XX-lea Congres internaţional de apicultură jubiliar al Apimondiei, de la
Bucureşti), baza tehnico-materială pentru apicultura naţională, prelucrarea produselor apicole la
nivel superior, realizarea de utilaje şi produse apicole. Din perspectiva concepţiei de realizare,
volumului şi diversificării producţiei, Complexul apicol este considerat un unicat. Prin intermediul
magazinelor de specialitate aparţinând filialelor judeţene ale A.C.A se vând: unelte apicole din
109
lemn, metal sau din mase plastice; produse cosmetice; produse alimentare concentrate,
dietetice, energovitalizante cu reale proprietăţi apiterapice; biostimulatori şi altele. În paralel cu
activitatea de aprovizionare a apicultorilor, Complexul apicol cumpără, prin filialele judeţene,
produse apicole realizate de către apicultori, pe care apoi le prelucrează şi le valorifică pe piaţa
internă şi la export. De asemenea, Complexul Apicol produce: utilaje apicole şi echipamente;
produse cosmetice; oţet şi suc de miere; faguri artificiali şi biostimulatori.
Asociaţia Crescătorilor de Albine din România deţine şi revista România Apicolă, care
apare lunar.
Asociaţia şcolarizează anual şi eliberează certificate de calificare (în colaborare cu Agenţia
Naţională pentru Consultanţă Agricolă) pentru circa 6000 de apicultori.
Consiliul pe Produs este un organism instituţional creat în vederea reglării pieţei, înfiinţat
conform OG 45 / 2005 (modificarea Legii 307 / 2005); este un organism ce funcţionează la nivel
naţional, nu are personalitate juridică, are atribuţii în elaborarea, adoptarea, implementarea
politicii de piaţă.
Consiliul pe Produs cuprinde, în structura sa, douăzeci de producători, asociaţii de
producători şi douăzeci de alţi membri de pe filiera produsului (societăţi comerciale de
comercializare a mierii, de asigurare a medicamentelor şi de propagandă apicolă); reprezentanţi ai
Ministerului Agriculturii Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, Ministerul Economiei şi Comerţului,
Consiliul Concurenţei, Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare.
Consiliul pe Produs elaborează strategii, programe, tehnologii pentru sectorul apicol, iar
începând din anul 2007 va prelua coordonarea directă a apiculturii. În mod concret, îşi desfăşoară
activitatea prin organizarea unor întâlniri lunare.
Specialiştii consideră că practicarea apiculturii în condiţii de eficienţă economică
reprezintă un obiectiv primordial, odată cu aderarea României la U.E. Transpunerea în practică
a acestui obiectiv se constituie într-un demers extrem de dificil, dacă avem în vedere condiţiile
(de producţie, recoltare, depozitare etc. a tuturor categoriilor de produse apicole) impuse de
legislaţia comunitară. Într-un asemenea context, o soluţie adecvată este considerată asocierea,
sub diverse forme a apicultorilor, astfel încât aceştia să facă faţă volumului însemnat de investiţii
necesare a fi realizate în viitorul apropiat. Astfel, în mod concret, pot fi înfiinţate cooperative
apicole, în cadrul cărora un număr minim de cinci apicultori pot utiliza în comun baza materială,
mijloacele financiare etc. de care dispun, astfel încât să poată face faţă concurenţei din ce în ce
mai mari de pe diversele pieţe, fie ele interne sau externe (anexa nr. 4.1.).

110
 IV. 2. 2. Cercetarea ştiinţifică

Pentru a răspunde acquis-ului comunitar, strategia cercetării ştiinţifice în apicultură şi-

a stabilit o serie de obiective prioritare, ce se concretizează la nivelul a două paliere
importante, şi anume: strategia generală şi strategia sectorială a cercetării ştiinţifice din
apicultură.
Strategia generală a cercetării ştiinţifice din apicultură cuprinde următoarele direcţii şi
obiective:
• alinierea produselor apicole româneşti la parametrii de calitate din Uniunea Europeană;
• conservarea şi ameliorarea patrimoniului apicol naţional prin creşterea în rasă curată şi
prevenirea poluării fondului genetic prin importul necontrolat de material biologic străin;
• elaborarea tehnologiilor de creştere şi obţinere a produselor apicole;
• lupta integrată, folosind mijloace alternative de combatere a varoozei şi a celorlalte boli
ale albinelor şi aplicarea de proceduri terapeutice nepoluante pentru produsele apicole;
• conştientizarea rolului albinei din punct de vedere economic, social, dar şi ca factor
ecologic şi generator de biodiversitate, ca resursă importantă pentru existenţa umană;
• fundamentarea unui program necesar conservării şi ameliorării patrimoniului
apicol naţional;
• aplicarea prevederilor organizatorice, a schemelor conceptuale şi tehnologice ale
Programului naţional de conservare şi ameliorare a albinei româneşti, folosind staţiile zonale
apicole ale Institutului de Cercetare - Dezvoltare pentru Apicultură;
• aplicarea prevederilor din Legea apiculturii, în special a celor care privesc fondul
genetic apicol şi ameliorarea acestuia.
Strategia sectorială a cercetării ştiinţifice din apicultură are în vedere unele obiective
specifice, şi anume:
• în domeniul tehnologiei creşterii albinelor, canalizarea cercetării ştiinţifice în direcţia
creşterii potenţialului biologic şi productiv al familiilor de albine şi a elaborării de tehnologii
intensive;
• în domeniul valorificării produselor apicole şi al apiterapiei, elaborarea de noi reţete,
competitive, cu acţiune dietetică şi terapeutică ridicată, pentru promovarea activităţii de
apiterapie ca alternativă diversificată la terapia clasică şi ca element esenţial în alimentaţia
modernă;
• în domeniul utilajelor şi echipamentelor în apicultură, elaborarea unor soluţii

111
constructive, realizarea unor modele funcţionale şi experimentarea acestora, asigurându-se
astfel o bază tehnică modernă pentru dezvoltarea apiculturii profesioniste.;
• în domeniul apărării sănătăţii albinelor, continuarea cercetărilor privind prevenirea şi
combaterea bolilor infecţioase, precum şi combaterea integrată a parazitozelor albinelor prin
obţinerea de noi mijloace terapeutice;
• intensificarea activităţii de informatizare a cercetării, de promovare a cunoştinţelor
profesionale şi a rezultatelor cercetării ştiinţifice.
Activitatea de cercetare ştiinţifică apicolă din România este coordonată de Institutul de
Cercetare Dezvoltare pentru Apicultură, subordonat administrativ Asociaţiei Crescătorilor de
Albine (aşa cum am precizat deja) şi coordonat metodologic şi ştiinţific de Academia de Ştiinţe
Agricole şi Silvice. Forma actuală de organizare a Institutului este conformă cu Legea
31/1990 a societăţilor comerciale, republicată în 1998. Conform Statutului, Institutul a
adoptat forma juridică de societate pe acţiuni, constituită din A.CA în calitate de acţionar
majoritar şi din patru societăţi „APICOLA" din ţară. Domeniile preponderente de activitate din
structura Asociaţiei Crescătorilor de Albine (conform Statutului) sunt: cercetare aplicativă
(80%), cercetare fundamentală (10%), dezvoltare – valorificare - producere de material
biologic (10%).
Preocupările cercetătorilor Institutului se încadrează în următoarele domenii:
• conservarea şi continua ameliorare a fondului apicol autohton, crearea de linii de
albine cu potenţial biologic şi productiv ridicat;
• elaborarea de metode, tehnici, procedee şi tehnologii noi sau îmbunătăţite pentru
întreţinerea familiilor de albine şi obţinerea unor producţii apicole diversificate;
• cunoaşterea şi îmbunătăţirea resurselor nectaro-polenifere şi elaborarea
tehnologiilor pentru polenizarea cu albine a culturilor agricole entomofile;
• obţinerea de medicamente pentru asigurarea sănătăţii albinelor;
• studierea produselor apicole şi perfecţionarea metodelor de condiţionare, în vederea
păstrării calităţii acestora;
• utilizarea produselor apicole destinate sănătăţii oamenilor, prin elaborarea şi
realizarea de produse fortifiante, energovitalizante, apiterapeutice şi cu rol de hrana
funcţională;
• modernizarea bazei materiale a apiculturii.
În ultimii ani, la nivelul Institutului, s-a produs o reorientare a temelor de
cercetare, pentru a răspunde nevoilor concrete ale noilor tipuri de exploataţii apicole, atât

112
din punctul de vedere al organizării acestora, a bazei materiale adecvate, cât şi din
perspectiva tehnologiilor specifice apiculturii profesioniste. Institutul, în paralel cu sprijinirea
apicultorilor amatori, urmăreşte creşterea numărului de apicultori semiprofesionişti şi
profesionişti care să asigure producţii apicole de calitate, în cantităţi mari şi la preţuri
accesibile consumatorilor.
Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Apicultură produce şi livrează pe piaţă:
material biologic apicol de reproducţie (mătci ameliorate); produse apicole şi
apiterapeutice; medicamente de uz apicol. De asemenea, orga-nizează cursuri de
specialitate pentru iniţiere şi perfecţionare, prestează activităţi de extensie în apicultură, oferă
tehnologii moderne şi asistenţă tehnică etc.
Structura Institutului cuprinde următoarele colective de cercetare: ameliorarea albinelor;
tehnologia creşterii albinelor şi obţinerii produselor apicole; flora meliferă şi polenizarea;
patologia apicolă; chimia şi tehnologia produselor apicole; apiterapia; utilaje şi instalaţii pentru
apicultură. De asemenea, structura institutului mai cuprinde: un centru medical de apiterapie; o
staţie pilot pentru realizarea de produse fortifiante şi medicamente apiterapeutice de uz uman; o
reţea de unităţi experimentale, organizate astfel încât să cuprindă toate populaţiile
caracteristice de albine care constituie fondul biologic apicol naţional. În cadrul acestor staţii
se realizează o parte din tematica de cercetare ştiinţifică, precum şi programul de ameliorare
a albinelor. Totodată, staţiile zonale sunt centre de transfer tehnologic, promovare a
cunoştinţelor profesionale şi a rezultatelor cercetării.

IV. 2. 3. Pregătirea profesională

În ţara noastră, învăţământul de profil apicol se desfăşoară în cinci facultăţi de

zootehnie, două licee agricole, precum şi la cursurile zonale organizate reţeaua de consultanţă.
Perfecţionarea continuă a pregătirii profesionale a apicultorilor se realizează de către Asociaţia
Crescătorilor de Albine din România, în colaborare cu Agenţia Naţională de Consultanţă
Agricolă. După 1990, a fost înfiinţată şi a funcţionat câţiva ani, „livrând” pieţei muncii trei serii
de absolvenţi, o secţie de apicultură în cadrul unei facultăţi de management agricol şi
agroturistic al unei universităţi particulare acreditate.
După 1989, piaţa muncii din România a fost afectată de transformările produse în
procesul de restructurare economică, şi nu numai. Aceste transformări au afectat nu doar
structura ocupaţională existentă la momentul respectiv, ci şi capacitatea de absorbţie a forţei de
113
muncă a unei pieţe extrem de dinamice. Sondajele efectuate în perioada 1990-2000 au relevat
faptul că circa 30% din populaţia României şi-a schimbat ocupaţia şi aproximativ 35% locul de
muncă. Într-un asemenea context, se apreciază că practicarea apiculturii reprezintă o şansă
pentru mulţi dintre aceia care-şi pierd locul de muncă, se pensionează înainte de termen etc.
Asociaţia Crescătorilor de Albine, prin filialele judeţene, împreună cu Agenţia Naţională
de Consultanţă Agricolă, au iniţiat şi organizat, în ultimii ani, cursuri de calificare profesională
pentru apicultori. Prezentăm, în acest sens, cu titlu de exemplu, un astfel de curs, intitulat
„Studiul apiculturii”, care cuprinde 162 ore de predare teoretică şi 324 de ore de activităţi
practice, incluzând în structura sa următoarele arii tematice: „Tehnologia creşterii şi
ameliorării albinelor”; „Baza meliferă şi polenizarea culturilor”; „Zooigiena şi medicina
veterinară”; „Elemente de contabilitate şi gestiune economică”; „Ecologia şi protecţia
mediului”; „Management, marketing, legislaţie specifică”.
De asemenea, sunt organizate (de către aceleaşi organisme, A.C.A. şi A.N.C.A.) cursuri
de iniţiere în apicultură, pentru tineri, dar nu numai, cursuri cu o tematică extrem de diversă:
„Organizarea apiculturii în ţara noastră şi rolul Asociaţiei Crescătorilor de Albine";
„Componenţa familiei de albine (matca, trântorii, albinele lucrătoare) şi principii de
organizare"; „Evoluţia biologică a familiei de albine pe perioada unui an"; „Hrana albinelor şi
relaţii de nutriţie în familia de albine"; „Reproducţia la albine"; „Dezvoltarea familiilor de albine
primăvara şi lucrările ce se impun în această perioadă"; „Prevenirea roirii şi înmulţirea dirijată a
familiilor de albine"; „Bolile şi dăunătorii albinelor, recunoaşterea şi combaterea acestora";
„Prevenirea intoxicaţiilor la albine (măsuri organizatorice pentru practicarea stupăritului
pastoral şi legislaţie)"; „Principalele surse melifere şi factori pedoclimatici şi organizatorici cu
influenţă maximă în realizarea producţiei de miere marfă"; „Înfiinţarea unei exploataţii apicole
(inventarul necesar stupinei în raport cu numărul familiilor de albine, valoarea investiţiei, planul
anual de venituri şi cheltuieli)"; „Produsele apicole (mierea, ceara, polenul, lăptişorul de
matcă, propolisul) - obţinere, condiţionare, depozitare şi valorificare".
Nu putem omite din abordarea noastră un aspect foarte important, şi anume faptul că în
statutul Asociaţiei Crescătorilor de Albine din România este stipulat ajutorul pe care îl primesc
viitorii apicultorix.

x
Asociaţia are ca scop asigurarea cadrului organizatoric şi a condiţiilor care să faciliteze dezvoltarea unei
apiculturi profesioniste sau de amatori, ca o activitate utilă societăţii.
Asociaţia acţionează pentru ridicarea nivelului cunoştinţelor profesionale ale membrilor săi, prin organizarea
de cursuri, demonstraţii practice, schimburi de experienţă, expoziţii, muzee apicole, simpozioane şi conferinţe.
Sprijină apicultorii membri ai asociaţiei pentru a participa la manifestări interne şi internaţionale, editează şi vinde
cărţi, reviste şi alte materiale de documentaţie tehnică şi propagandă apicolă.
114
 În contextul unei societăţi extrem de dinamice - aşa cum este societatea contemporană
- , problematica pregătirii forţei de muncă se constituie într-o prioritate, nu doar la nivel micro,
ci şi la nivel macroeconomic.
„Satul” global spre care ne îndreptăm cu paşi grăbiţi este caracterizat prin fenomene
complexe, generează multiple oportunităţi dar şi restricţii. Astfel, considerăm că nu este lipsit
de importanţă faptul că, în conformitate cu previziunile realizate pe plan mondial, populaţia
Terrei va depăşi 7 miliarde de locuitori, în următorii zece ani. O asemenea evoluţie
demografică implică, pentru agricultură, noi provocări, deoarece va trebui să producă hrană
suficientă, dar şi corespunzătoare din perspectiva cerinţelor de calitate. Evident, polenizarea
realizată cu ajutorul albinelor va avea o contribuţie esenţială la creşterea producţiilor vegetale,
în următorii ani.
România dispune, aşa cum am precizat deja în capitolele anterioare, de condiţii
favorabile pentru dezvoltarea într-un ritm susţinut a apiculturii, în viitor. Specialiştii au
prognozat un efectiv potenţial de 2,1 milioane familii de albine, respectiv o producţie de 42
mii tone miere la orizontul anul 2025. Asemenea niveluri ale efectivelor şi producţiei de
miere vor putea fi înregistrate în condiţiile unor eforturi investiţionale, materiale şi umane
deosebite, pregătirea profesională a apicultorilor constituind un adevărat „pilon de
rezistenţă” în dezvoltarea filierelor produselor apicole.

IV. 2. 4. Diversificarea producţiei

Diversificarea producţiei reprezintă procesul de asimilare în fabricaţie a noi produse, de

perfecţionare a celor existente, de apariţie a unor noi ramuri şi subramuri de producţie. Acest
proces este determinat, în principal, de creşterea exigenţelor pieţei şi ale consumatorilor finali,
pe de o parte, respectiv de intensificarea concurenţei, pe de altă parte.
Apicultura româneasca este orientată prioritar, în etapa actuală, spre producţia de
miere, celelalte produse ale familiei de albine fiind cvasineglijate. Preocupările privind
diversificarea producţiei sunt, de cele mai multe ori, într-un stadiu incipient sau declarativ, cu
toate că apicultorii sunt conştienţi de beneficiile acestui proces economic. În acest context,
creşterea producţiei apicole şi rentabilizarea activităţii desfăşurate în sectorul apicol reclamă o

Asociaţia acţionează permanent în vederea obţinerii unor facilităţi pentru practicarea apiculturii, solicitând
pentru aceasta sprijinul organelor centrale şi locale, ale administraţiei de stat şi al altor unităţi cu atribuţii în acest
domeniu.

115
preocupare mai intensă în domeniul diversificării producţiei, din partea tuturor verigilor
componente ale filierelor apicole. Alături de miere, realizarea celorlalte produse ale stupului
(polen, lăptişor de matcă, propolis, păstură, venin, apilarnil) generează creşterea veniturilor şi,
implicit, o eficientizare a activităţii desfăşurate.
Dacă, aşa cum am precizat în capitolele anterioare, produse precum mierea, ceara şi
fagurii au fost utilizate din cele mai vechi timpuri (atât ca alimente, cât şi în tratarea diferitelor
afecţiuni), în prezent produsele apicole sunt utilizate pe scară largă în industriile farmaceutică şi
cosmetică, fiind extrem de apreciate de specialişti, dar şi de consumatori. Se cuvine să
adăugăm, în acest context, faptul că în ultimele decenii a apărut un nou domeniu medical,
apiterapia. Acest domeniu este sprijinit de cercetările efectuate în ceea ce priveşte produsele
apicole, care au adus pe piaţă un număr însemnat de produse ce utilizează drept ingrediente
principale produsele stupului. S-au transformat azi în terapii obişnuite: tratamentul cu miere
(melisoterapia), tratamentul cu polen (polenoterapia), tratamentul cu propolis
(propolisoterapia), tratamentul cu venin de albine (apitoxinoterapia) etc. În România, la nivelul
Institutului de Cercetare Dezvoltare pentru Apicultură funcţionează un sector de apiterapie, în
care îşi desfăşoară activitatea un personal medical de înaltă specialitate.
Răspunzând cerinţelor populaţiei, produselor utilizate ca suplimente nutritive,
energovitalizante şi apiterapeutice sunt tot mai numeroase; în consecinţă, în laboratoarele de
cercetare şi în secţiile de producţie ale Complexului Apicol şi ale Institului de Cercetare
Dezvoltare pentru Apicultură se obţine, în prezent, o gamă variată de asemenea produse pe
bază de miere, ceară, lăptişor de matcă, polen, venin de albine şi păstură.
Combinatul Apicol Bucureşti (ulterior S.C. Complex Apicol S.A.), încă de la înfiinţare, a
dezvoltat continuu sectorul de fabricare a produselor cosmetice. Astfel, primele produse
cosmetice pe bază de ingrediente active apicole s-au obţinut la începutul anilor '60, când s-au
fabricat: „Antirid”, emulsie cu lăptişor de matcă; „Apidermin”, cremă cu lăptişor de matcă;
„Tenapin”, loţiune pentru faţă cu lăptişor de matcă; „Dermapin”, loţiune pentru păr cu lăptişor de
matcă. Ulterior au fost concepute şi alte produse cosmetice pe bază de miere şi propolis, care
au alcătuit gamele „Floramin” şi „Floral”x.

x
Recunoaşterea calităţii acestor produse s-a făcut în anul 1976, la al Il-Iea Simpozion al Apiculturii, desfăşurat la
Bucureşti, când produsul „Floral” (cremă cu propolis) a primit medalia de argint, iar în 1977, în Australia, la
Congresul Internaţional Apimondia, produsul „Apiderm” a obţinut medalia de aur. Ulterior, în anul 2001, produsul
„Tenapin” (loţiune) a obţinut Marca de Aur la Salonul Cosmeticelor şi Parfumurilor Stil 2001, iar produsul „Practic”
(depilator cu ceară de albine) Marca de Aur şi Premiul de Excelenţă la Salonul Naţional „Fabricat în România”.

116
 Vom inventaria, în cele ce urmează, principalele produse obţinute, în ultimii ani, în
laboratoarele Complexului Apicol şi ale Institului de Cercetare Dezvoltare pentru Apicultură.
Aceste produse pot fi grupate în câteva categorii distincte, şi anume: produse vitalizante şi
regeneratoare; preparate apiterapeutice; produse cosmetice.
Din categoria produselor vitalizante şi regeneratoare fac parte următoarele:
• Tonic royal, drajeuri cu lăptişor de matcă, preparate din lăptişor de matcă;
• Melcalcin, produs granulat ce are în compoziţie lăptişor de matcă şi miere de albine;
• Lăptişor de matcă liofilizat în fiole;
• Polen granule, produs ce se prezintă în cutii de 100 şi 150 g polen natural
granule;
• Polenapin, produs obţinut prin comprimarea polenului recoltat de albine;
• Polen drajeuri, granule de polen natural recoltat de albine;
• Polenolecitin - produs realizat din miere de albine, lecitină vegetală şi polen natural
recoltat de albine;
• Melprosept, un produs obţinut din miere şi propolis;
• Vi-fort, supliment nutritiv, produs natural polivitaminic pe bază de miere, extract de
polen, extract de propolis, lăptişor de matcă;
• Meltonic, gamă de 10 produse tonice pe bază de produse apicole;
• Revipol tablete, produs realizat pe bază de extract de polen.
O altă categorie de produse obţinute în Complexul Apicol, respectiv Institutul de
Cercetare Dezvoltare pentru Apicultură este cea a produselor apiterapeutice, din care fac parte
următoarele:
• Laxmel, obţinut din miere de albine;
• Proposept, ce conţine propolis;
• Apireven, unguent obţinut din venin de albine;
• Mipropol, produs obţinut din miere, lăptişor de matcă, polen si propolis;
• Miprosept, obţinut pe bază de miere de albine şi extract moale de propolis;
• Propoderm, unguent cu propolis, se obţine din extract de propolis;
• Propolis spray, care se realizează dintr-o concentraţie de 10 % propolis substanţă
activă;
• Tinctură de propolis, conţine în compoziţie 30% propolis pur în alcool;
• Propostamin, produs realizat pe bază de extract de propolis;
• Propofaringit, produs realizat sub formă de emulsie pe bază de propolis, miere şi
117
lăptişor de matcă.
A treia categorie de produse obţinute în urma prelucrării produselor apicole sunt
produsele cosmetice. Din această categorie fac parte:
• Apidermin, cremă cu lăptişor de matcă;
• Floral, cremă cu extract de propolis;
• Floramin, cremă cu miere de albine;
• Matca, o cremă ce conţine lăptişor de matcă;
• Tenapin, loţiune realizată cu lăptişor de matcă şi polen;
• Antirid, emulsie ce conţine ceară de albine şi lăptişor de matcă;
• Floramin, realizat pe bază de miere şi ceară de albine;
• Dermapin, loţiune realizată pe bază de lăptişor de matcă şi polen;
• Floral, soluţie ce se obţine prin macerarea propolisului;
• Depilator, produs realizat pe bază de ceară de albine şi propolis;
• Şampon cu propolis;
• Şampon cu polen;
• Gelflor, gel pe bază de miere de albine;
• Acneoprop, loţiune pe bază de propolis şi miere de albine.

IV.3. Filiera mierii

Mierea şi-a câştigat, în timp, imaginea unui produs de calitate, datorită însuşirilor sale
nutritive, potenţialului său terapeutic etc. Mierea se produce în aproape toate ţările din
lume, fiind unul din produsele folosite ca hrană de către om din timpuri străvechi; este
alimentul ce a marcat cel mai adânc viaţa oamenilor. Ea a fost prima substanţă dulce folosită
în hrana omului, precursoare a zahărului din trestie sau sfeclă. Mierea a fost mult timp preţuită
şi considerată ca o substanţă magico-religioasă, de către multe popoare.
Mierea este considerată, de regulă, principalul produs al stupului (producţie principală),
iar celelalte produse sunt evidenţiate la capitolul producţii secundare, alături de serviciile
prestate (polenizarea cu albine). Mierea este un aliment cu calităţi deosebite, hrănitor, cu
valoare biologică şi calorică ridicată (3150 kcal/kg), uşor asimilabil.
Grecii antici spuneau despre aceasta că este un dar al zeilor, adunat de albine din
roua de pe flori, fiind o rămăşiţă de la ospeţele nocturne ale nimfelor.

118
 Indienii considerau mierea o materializare a razelor de lumină, care hrăneşte corpul,
mintea şi sufletul, motiv pentru care este considerată cel dintâi dintre alimente.
În Evul Mediu se credea că mierea este un produs sintetizat de albine dintr-o esenţă
subtilă a florilor pe care numai ele aveau puterea să o capteze şi apoi să o transforme în acel
lichid chihlimbariu.
Mierea nu este altceva decât o substanţă dulce, zaharoasă, produsă de albine în urma
prelucrării în organismul lor a materiei prime, furnizată direct din regnul vegetal şi într-o măsură
mai mică din regnul animal.
Definiţia dată de Uniunea Europeană în anul 1974 spune: „Mierea este un aliment
produs de albinele melifere din nectarul florilor sau din secreţiile ce apar pe părţile vii ale
plantelor ori din secreţiile ce se găsesc acolo. Nectarul floral sau/şi aceste secreţii sunt
recoltate, transportate, combinate cu substanţe specifice ale albinelor, depozitate şi lăsate să
se matureze în faguri. Acest produs alimentar poate fi fluid, vâscos sau granulos".
În funcţie de sursa din care este obţinută, mierea aparţine uneia din următoarele categorii:
• miere florală, obţinută de albine din nectarul florilor (o secreţie apoasă care se compune
din 70-80% apă, zaharoză, fructoză, dextrină, pigmenţi, substanţe aromatice etc.) şi care, la
rândul său, poate fi: monofloră - obţinută din nectarul secretat de florile unei singure specii sau
polifloră - obţinută de la florile mai multor specii de plante şi
• miere extraflorală sau de mană, care este obţinută dintr-o substanţă produsă de glande
extraflorale ale plantelor şi arborilor sau de unele insecte (afide, lachinide etc.).

Proprietăţi fizice şi organoleptice ale mierii

Din punct de vedere al culorii, sorturile de miere româneşti variază de la alb-incolor la
chihlimbariu-brun. În ceea ce priveşte raportul glucoză-fructoză din miere, trebuie menţionat
că un conţinut mai mare de fructoză menţine mierea fluidă mai multă vreme, în timp ce
conţinutul mai ridicat de glucoză are ca rezultat cristalizarea mai rapidă a mierii.
Mierea de rapiţă, zmeură, floarea-soarelui cristalizează mai repede faţă de mierea de
salcâm, care nu cristalizează timp îndelungat.
Dintre proprietăţile fizice principale ale mierii, amintim conţinutul în apă şi
vâscozitatea. În mod natural, albinele încep căpăcirea mierii atunci când aceasta conţine
maximum 20% apă, fapt ce relevă că extracţia mierii poate fi începută. În funcţie de
temperatură şi umiditatea mediului înconjurător, mierea poate să piardă sau să-şi ridice
conţinutul în apă.

119
 Aroma mierii este determinată de uleiurile eterice prezente în nectar, fiind specifică
speciei de plante respective.
Culoarea mierii este dată de pigmenţii vegetali pe care îi conţine, variind de la incolor spre
galben deschis, la mierea monofloră de salcâm, până la brună, la mierea de pădure. În
momentul aprecierii culorii, mierea trebuie să fie perfect fluidă, lipsită de cristale fine, de
impurităţi şi de spumă. Culoarea mierii se deschide în timpul învechirii (pigmenţii îşi accentuează
culoarea), sub influenţa temperaturii crescute (lichefierea), prin păstrarea îndelungată la lumină
(ambalaje transparente) sau în ambalaje corodabile (din fier).
Tabelul nr. 4.1.
Condiţii tehnice de calitate, culoare, miros, gust, consistenţă şi aspect ale mierii
Calitatea (culoarea)
Miere de: Miros şi gust Consistenţa
Superioară I a II-a

Galben-deschis
Aproape Plăcut, dulce,
auriu, galben- Nu se Omogenă, fluidă sau
incoloră până la specific mierii de
Salcâm auriu, galben- normează vâscoasă
galben deschis salcâm
închis

Galben-portocaliu Dulce cu aromă Omogenă, fluidă,

Nu se
Tei - până pronunţată, specific vâscoasă sau
normează
la brun închis mierii de tei cristalizată
Galben-verzui Plăcut, dulce cu aromă Omogenă, fluidă,
Nu se
Zmeură - până la galben- specifică mierii de vâscoasă sau
normează
roşcat zmeură cristalizată

Galben, galben- Omogenă, fluidă,

Nu se Plăcut, dulce cu aromă
Izmă - roşcat până la vâscoasă sau
normează specifică mierii de izmă
galben-brun cristalizată

Plăcut, dulce specific Omogenă, fluidă,

Floarea Galben-auriu, Nu se
- mierii de floarea vâscoasă sau
soarelui gălbui, galben-brun normează
soarelui cristalizată

Galben, galben- Omogenă, fluidă,

Nu se Plăcut, dulce, aromă
Polifloră - roşcat până la vâscoasă sau
normează specifică
galben-brun cristalizată

Brun, brun-închis Plăcut, dulce, aromă

Brun, brun-închis Nu se Omogenă, fluidă,
Pădure până la negru, cu specifică şi gust
rubiniu normează vâscoasă
reflexe verzui astringent

Consistenţa (vâscozitatea) mierii este determinată de relaţia substanţe glucidice - apă,

care la rândul ei, este dependentă de raportul dintre fructoză şi glucoză. La sortimentele de
miere florală, fluiditatea prelungită este consecinţa predominării fructozei faţă de glucoză.
Cristalizarea mierii este determinată de creşterea ponderii glucozei, în sensul egalării sau, mai
rar, al depăşirii fructozei. Mierea monofloră de salcâm se menţine fluidă circa 2 ani. În amestec
cu cea de la alte specii de plante, durata stării fluide se reduce proporţional. Doar mierea de

120
pădure se mai caracterizează prin stabilitatea fluidităţii. Celelalte sortimente mono sau poliflorale
cristalizează întotdeauna.
Gustul mierii maturate este dulce, uneori puţin amărui, în funcţie de originea florală sau
extraflorală a acesteia.
Aroma mierii este dată de conţinutul bogat în uleiuri eterice volatile, specifice diferitelor
sorturi de miere. Cea mai aromată miere este cea obţinută de la florile de tei, coriandru şi de la
cele din fâneţele de deal.
Abundenţa şi diversitatea plantelor melifere determină existenţa sortimentelor de miere
monofloră cu valoare economică deosebită prin caracteristicile ei calitative apreciabile. Aceste
sortimente sunt: mierea de salcâm, mierea de tei, mierea de mentă, rnierea de zmeură, mierea
de floarea-soarelui etc. Miere monofloră foarte apreciată, dar în cantităţi reduse în ţara noastră
dau cenuşerul (falsul oţetar), castanul sălbatic, coriandrul, facelia, sparceta.
Mierea polifloră provine din culesul efectuat la o mare diversitate de specii, fără ca una
din ele să se ridice la peste 10%. Cele mai multe ocupă 3-7%, iar unele sub 1%. Mierea polifloră
rezultată din nectarul unor grupe de plante care pot caracteriza o anumită zonă, îi poartă
numele. Spre exemplu: mierea de baltă, mierea de fâneaţă, mierea de pomi fructiferi, mierea de
şes, mierea de munte etc.

Compoziţia chimică a mierii

Mierea este un aliment natural de prim ordin, care conţine 18-20% apă şi 70-80% un
amestec de glucoză, fructoză, foarte puţină zaharoză, cantităţi mici de protide, cantităţi
importante din toate vitaminele solubile în apă, precum şi cantităţi mici de diferiţi acizi
organici şi unele săruri minerale. Sub raport caloric, 1 kg de miere echivalează cu: 50 ouă de
găină; 4,7 I de lapte; 340 g de unt; 1,5 kg de pâine; 5,6 kg de portocale; 1,6 kg carne de vită; 6
kg de mere etc.
Compoziţia mierii de albine este complexă. Ea reuneşte o serie de substanţe
anorganice şi organice din care putem aminti glucidele, enzimele, acizii organici, vitaminele,
proteinele şi altele, toate solubilizate sau dispersate în apa conţinută în miere.
Glucidele din miere sunt substanţe organice sintetizate de plante, cele mai bine
reprezentate fiind fructoza, glucoza şi zaharoza. În nectar, raportul între aceste trei zaharuri
depinde de specia florală, raportul fructoză/glucoză din miere fiind consecinţa directă a
compoziţiei nectarului; în general, în mierea florală, acest raport este de 1,15. Excepţie face
mierea de salcâm, la care cantitatea de fructoză este mai mare, raportul fiind de 1,35. În mierea
naturală, corespunzător scăderii conţinutului în apă, creşte concentraţia în substanţe glucidice,
121
precum şi a celorlalte substanţe aflate în miere, care, împreună, formează substanţa uscată
ce depăşeşte 80% (la mierea naturală), procentul de apă fiind în jurul a 18%.
Conţinutul ridicat de apă din miere, peste limitele normale, atrage după sine
declanşarea cu întârziere a cristalizării. Cristalizarea se face treptat si astfel începe procesul de
sedimentare. S-a constatat că mierea cu un conţinut de sub 18% apă se păstrează un timp
îndelungat.
Acizii din miere sunt acizi organici, care influenţează pozitiv gustul şi aroma, contribuind,
totodată, la accentuarea efectului bacteriostatic al mierii.
Elementele minerale din miere constituie un important factor de tamponare a acidităţii
sale, contribuind la realizarea echilibrului acido-bazic. Dintre elementele minerale, putem
afirma că potasiul determină procentual restul componentelor. În miere se mai găsesc şi alte
elemente, cum ar fi: fierul, fosforul, cuprul, siliciul şi în cantităţi infime cromul, litiul, nichelul,
plumbul, cositorul, zincul, argintul, bariul, aurul, germaniul, stronţiul, bismutul, vanadiul, beriliul
etc.
Proteinele sunt prezentate în miere în cantităţi mici, fiind reprezentate de aminoacizi
liberi: lizina, treonina, valina, meteonina, izoleucina, leucina, fenilanina, triptofanul. Aceşti
aminoacizi provin fie direct din sursa de nectar, de mană, fie din secreţiile glandulare ale
albinelor.
Lipidele sunt prezentate în cantităţi infime, găsindu-se sub formă de acizi graşi:
palmitic, oleic, lauric, stearic, linoleic.
Componentele microscopice ale mierii sunt formate din granule de polen, precum şi
granule de amidon. În miere se mai găsesc, de asemenea, în cantităţi foarte reduse: ciuperci,
alge, levuri, precum şi alte particule solide provenind de la recoltare.
Compoziţia chimică a mierii este determinată de plantele melifere, de intensitatea
culesului, de condiţiile de mediu etc.

Clasificarea mierii
Aşa cum am precizat deja, după provenienţa materiei prime, mierea poate fi: de origine
vegetală (mierea florală sau de nectar); de origine animală (mierea de mană). La rândul ei,
mierea florală poate fi: monofloră şi polifloră. Mierea de mană numită şi impropriu „miere de
pădure" sau „miere de rouă", provine din sucurile dulci de pe alte părţi alte plantelor decât
florile. Aceste sucuri sunt eliminate de unele insecte ce parazitează vegetaţia lemnoasă şi mai
rar cea ierboasă.

122
 Mierea de salcâm se încadrează în trei clase de calitate: calitate superioară; calitatea I;
calitatea a II-a. Celelalte feluri de miere se incadrează în două clase de calitate: calitatea I şi
calitatea a II-a.
Conform STAS-ului nr. 784/1/2/3/1976, mierea de albine naturală se încadrează în 3
clase de calitate: calitate superioarăx, calitatea I şi calitatea a II-a. Prin Ordinul comun al
Ministerului Agriculturii, Pădurilor, Apelor şi Mediului (nr. 522/11.08.2003), Ministerul Sănătăţii
(nr. 798/25.08.2003) şi Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (nr. 317/3.09.2003)
au fost aprobate Normele privind denumirea, descrierea, definirea, caracteristicile şi compoziţia
mierii (ordin publicat în M.O.R., Partea I, nr. 650/12.09.2003). Conform acestui Ordin comun, în
ţara noastră sunt recunoscute următoarele tipuri de miere:
• în funcţie de origine:
- miere din inflorescenţă (din nectar): mierea obţinută din nectarul plantelor;
- miere din secreţie zaharoasă: mierea obţinută în special din excreţiile insectelor
care se hrănesc prin sucţiune din plante, pe secţiunile vii ale plantelor sau din secreţiile
secţiunilor vii ale plantelor;
• în funcţie de modul de producere şi/sau de prezentare:
- miere în fagure: mierea depozitată de albine în celulele fagurilor fără larve (puiet),
nou construiţi, sau pe pereţii subţiri ai structurii fagurelui, obţinută numai din ceara de
albine şi vândută în faguri întregi căpăciţi sau în secţiuni de astfel de faguri;
- miere cu bucăţi de fagure sau bucăţi de fagure în miere: mierea care conţine una
sau mai multe bucăţi de fagure;
- miere scursă: mierea obţinută prin drenarea fagurilor tară larve (puiet) deschişi
(descăpăciţi);
- miere extrasă: miere obţinută prin centrifugarea fagurilor fără larve (puiet)
deschişi (descăpăciţi);
- miere presată: mierea obţinută prin presarea fagurilor fără larve (puiet), cu sau
fără încălzire moderată la o temperatură de maximum 45°C;
- miere filtrată: mierea obţinută prin îndepărtarea materiilor străine organice şi
anorganice, ceea ce duce la îndepărtarea, în mod semnificativ, a polenului.
Acelaşi ordinul consemnează şi existenţa mierii destinate industriei, care este adecvată
pentru utilizare industrială sau ca ingredient în alte alimente, care sunt ulterior procesate. Se

x
Mierea de calitate superioară poate fi doar mierea de salcâm şi cea de pădure (mană).

123
încadrează în această categorie mierea care prezintă un gust ori miros străin, sau a început să
fermenteze ori a fermentat, sau a fost supraîncălzită.

Recoltarea şi extracţia mierii

Fagurii cu miere se scot din stup în momentul când aceasta este suficient maturată,
luându-se drept criteriu practic prezenţa coroanei de miere căpăcită în treimea superioară a
ramei. Extracţia mierii se face înainte de încetarea totală a culesului. În timpul culesurilor
principale, de lungă durată, este indicat să se efectueze extracţii repetate, pe întreg parcursul
perioadei de cules.
Extracţia mierii se efectuează în cabana stupinei sau în alte spaţii închise, fără acces
pentru albine şi de preferinţă noaptea. În perioadele lipsite de cules, ramele trebuie ridicate
din stup spre seară, iar extracţia se face în mod obligatoriu în cursul nopţii. Stupii vor fi
menţinuţi deschişi cât mai puţin posibil.
Îndepărtarea albinelor de pe faguri se poate face atât prin scuturarea energică a
fagurilor, cât şi cu ajutorul unor substanţe chimice cu proprietăţi insectifuge (acid fenic,
benzaldehidă etc).
Este recomandabil ca înainte de începerea extracţiei mierii, fagurii să fie grupaţi după
culoare, pentru a obţine diferite sortimente de miere. Fagurii sau corpurile cu faguri cu miere se
transportă într-o cameră ce are temperatura până la 35°C, spre a uşura extracţia. Se
trece apoi la descăpăcirea fagurilor, urmată de extracţia propriu-zisă a mierii. Pentru
descăpăcirea fagurilor, se foloseşte cuţitul de descăpăcit, iar pentru fagurii cu suprafaţa
neuniform căpăcită, furculiţa de descâpâcit. În cazul unor stupine de tip industrial, unde numărul
fagurilor ce trebuie descăpăciţi este mare, iar intervalul de timp scurt, se folosesc
descăpăcitoare mecanice.
Acţiunea de extracţie a mierii cuprinde şi precondiţionarea acesteia, în care scop, în
timpul extracţiei, se asigură strecurarea cu ajutorul sitelor duble de strecurare, iar după
limpezirea în vasele de stocare se vor îndepărta impurităţile de la suprafaţa mierii cu ajutorul
unei linguri.
Fagurii din care s-a extras mierea se introduc, pe cât este posibil, în familiile de la care
provin, spre a fi curăţaţi de albine. Vor fi evaluate culesurile următoare, în scopul asigurării
rezervei de miere necesară familiei de albine pentru iernare.
Extracţia mierii se poate executa pe vatra fiecărei stupine sau centralizat, în locurile
special amenajate si dotate corespunzător.

124
 Producerea mierii
Producţia obţinută de la o familie de albine poate ajunge la 20 kg de miere.
Prelucrarea şi livrarea mierii de albine se face conform condiţiilor tehnice de calitate
prevăzute în STAS nr.784/1/2/3/1976 pentru “Miere de albine". Standardul prevede condiţiile
tehnice pe care trebuie să le îndeplinească mierea de albine la preluarea ei de la producători.
Standardul se referă la mierea de albine naturală, obţinută din nectarul florilor sau din sucurile
dulci de pe alte părţi ale plantelor si înmagazinată de către albine în fagurii din siup.
Condiţiile de bază care concură la realizarea unei producţii de miere marfă performantă
sunt:
• familii de albine puternice, în stare activă cu numărul maxim de culegătoare la data
declanşării înfloririi la plantele melifere;
• bază meliferă din abundenţă, producătoare de nectar şi polen;
• apicultori harnici, bun organizatori şi cunoscători al activităţii de creştere a albinelor şi
realizare a producţiei apicole;
• condiţii meteorologice favorabile pentru culegerea nectarului şi polenului, de către
albine.
În legatură cu calitatea mierii, în cadrul Comisiei Europene au fost adoptate o serie de
măsuri care au avut ca scop un control sever in ceea ce priveste continutul în antibiotice,
pesticide, insecto-fungicide, metale grele, reziduuri de medicamente veterinare, şi în general
toată gama de reziduuri care pun în pericol sanatatea consumatoruluix. Aceste produse
medicamentoase au fost împărţite în două categorii, şi anume:
• produse medicamentoase interzise, admisibile în anumite limite, cu sarcina expresă
de reducere a acestora pana la dispariţia totală. În această categorie au intrat antibioticele;
• produse medicamentoase interzise complet, întrucât reprezentau un pericol pentru
sănătatea consumatorului în orice concentraţie. Din această categorie fac parte: nitrofuranul
cu întreaga sa gama de compuşi şi cloramfenicolul.
Producerea mierii în faguri şi secţiuni

x
Dacă până în anul 1989 costurile analizelor, în preţul de procesare a unei tone de miere reprezenta un procent
de 5-7%, astazi aceste costuri reprezintă 38% din costul procesării. Majorarea acestor costuri a dus la o creştere
corespunzătoare a preţului intern de export, care nu în toate cazurile a putut fi recuperat din preţul extern. Acest
control al calitatii mierii, având un caracter permanent, obligă procesatorii să doteze laboratoarele de analiză cu
aparatură şi reactivi de ultimă generaţie, pentru a se putea menţine în competitia pentru exportul mierii pe pieţele
externe.

125
 Mierea in faguri şi secţiuni este un produs natural al albinelor, foarte mult apreciat de
consumatori. Calitatea mierii din faguri şi secţiuni este superioară: are culoare deschisă, nu
cristalizează şi păstrează integral aroma fină şi gustul plăcut al mierii.
Datorită faptului că secţiunile se apreciază după culoarea mierii şi timpul cât mierea se
menţine fluidă, în condiţiile din ţara noastră, pentru obţinerea acestui produs se foloseşte, în
primul rând, culesul de la salcâm. În cazul când fagurii şi secţiunile sunt consumate imediat,
după recoltare, pot fi folosite şi culesurile de la tei, zmeură şi zburătoare, de la care se obţine
miere ce cristalizează, de asemenea, greu şi are culoarea deschisă.
La producerea mierii în faguri şi secţiuni, se ţine seama de modul în care albinele
căpăcesc mierea, alegându-se, în acest scop, familiile de albine care căpăcesc uscat.
Căpăcirea umedă a mierii dă un aspect mai puţin plăcut fagurilor şi secţiunilor şi le scade
valoarea comercială.
Verificarea calităţii mierii se face pe loturi formate din miere de acelaşi fel şi de aceeaşi
clasă de calilate. La mierea de calitate superioară şi calitatea I, verificarea constă din examenul
organoleptic, urmat de verificarea proprietăţilor fizice şi chimice. La mierea de calitatea a II-a,
verificarea constă din examenul organoleptic şi din determinarea conţinutului de apă, cu
refractometrul. Probele se iau din 10% din ambalajele de transport care constituie Iotul, dar nu
din mai puţin de 5 ambalaje. Dacă una din probe nu corespunde, se verifică toate ambalajele
din lot. Proprietăţile igienico-sanitare ale mierii de albine trebuie să corespundă dispoziţiilor
sanitar-veterinare în vigoare.
Ambalajele cu miere se marchează cu următoarele menţiuni: denumirea unităţii
producătoare sau a producătorului individual, felul mărfii, clasa de calitate, masa brută, tara şi
masa netto.
În cazul în care mierea se introduce pe piaţă sau se foloseşte în produse destinate
consumului uman, se interzice adăugarea în miere a oricărui ingredient alimentar, inclusiv a
aditivilor, sau orice alt adaos, cu excepţia mierii.
Mierea nu trebuie să conţină, pe cât posibil, materii organice sau anorganice străine
compoziţiei sale. Cu excepţia mierii destinate industriei, mierea nu trebuie să prezinte gusturi
sau arome străine, nu trebuie să fie în proces de fermentare, să prezinte aciditate modificată ori
să fi fost supusă unui procedeu de încălzire, astfel încât enzimele naturale să fi fost fie distruse,
fie inactivate în mod semnificativ.
Condiţionarea mierii cuprinde totalitatea procedeelor tehnice prin care se asigură
purificarea, sortarea şi ambalarea mierii pentru păstrarea însuşirilor sale naturale.

126
 În România, cea mai mare parte din producţia anuală de miere-marfă se realizează de
la culturile agricole de floarea soarelui (circa 50%). Mierea de la salcâm reprezintă 25%, iar de la
tei 15-20% din totalul producţiei de miere obţinute. Se mai realizează producţii de miere de la
rapiţă, pomi fructiferi, fâneaţă, coriandru şi de la alte specii.

Păstrarea mierii
La păstrarea mierii trebuie să se ţină seama de două probleme importante: prima
problemă o constituie posibilitatea fermentării mierii, care se produce atunci când
aceasta are un conţinut de apă peste 17,1% şi a doua problemă este cristalizarea ei. În cazul
în care conţinutul de apă este de 18%, fermentarea nu are loc dacă levurile din miere nu
depăşesc valoarea de 1000/g. Atunci când conţinutul de apă este până la 19%, fermentarea
nu are loc când levurile nu depăşesc 10/g, iar atunci când apa reprezintă 20% este necesar
ca levurile să nu depăşească valoarea de l/g. Orice miere cu un conţinut de apă de peste
20% este în pericol de a fermenta.
Fermentarea mierii poate fi preîntâmpinată când temperatura de păstrare a
acesteia este sub 11ºC. De asemenea, există posibilitatea distrugerii levurilor prin încălzirea şi
răcirea bruscă a mierii. Levurile pot fi distruse prin încălzirea mierii timp de 7,5 minute la
temperatura de 63ºC, sau într-un minut la temperatura de 69ºC, după care se face o răcire
bruscă.
Pentru păstrarea mierii în stare lichidă, un timp cât mai îndelungat, se recomanda
răcirea acesteia la 0ºC timp de 5 săptămâni, după care temperatura de păstrare poate fi
mărită până la maximum 14ºC. În acest mod se evită cristalizarea un timp îndelungat.
În timpul păstrării mierii la temperatura obişnuită a camerei, dar în special la încălzirea
şi supraîncălzirea acesteia, se formează unele reacţii chimice şi implicit unele substanţe
dăunătoare organismuluuui (hidroximetilfurfurolul) după a căror prezenţă se poate stabili
modul de prelucrare şi conservare a lotului respectiv de miere.
Avându-se în vedere cele de mai sus, depozitarea mierii trebuie făcută în încăperi
uscate, curate, fără alte mirosuri. Temperatura optimă de păstrare este de 8-12ºC, fără a
depăşi 14ºC şi o umiditate a aerului de circa 60%. Nu se admite depozitarea mierii în vase de
zinc, cupru, plumb sau aliaje ale acestora.
După standard, termenul de garanţie pentru mierea de albine este de 12 luni şi
decurge de la data ambalării produsului pentru valorificare. Valabilitatea produsului în condiţii
optime de conservare este nelimitată.

127
 În vederea păstrării în conditii corespunzatoare a mierii pentru conservarea proprietatilor
ei fizico-chimice pe timp mai îndelungat se depozitează în maturatoare confecţionate din tablă
inoxidabilă, bidoane din aluminiu sau din plastic de uz alimentar, aşezate în încaperi uscate şi
bine ventilate, la o temperatură de 14-21°C şi umiditate de circa 60%. Regimul igienico-sanitar
de conservare a mierii se recomandă să fie strict respectat deoarece acest produs este uşor
alterabil, atât de temperatura cât şi de umiditate, şi poate împrumuta cu uşurinţă mirosurile
neplacute, ale vaselor şi camerelor de depozitare.

Utilizarea mierii
Mierea de albine a fost prima substanţă dulce folosită de om, ea constituind, şi în
prezent, o sursă de hrană pentru acesta. Ea a fost mult preţuită, fiind utilizata de preoţi în
cadrul diferitelor ritualuri.
Există suficiente mărturii că în civilizaţiile antice mierea era folosită şi la prepararea unei
băuturi ce conţinea alcool, la care se adăuga şi efectul polenului şi a levurilor din faguri. Două
fragmente scrise în limba sumeriană, care au rezistat timpului, sunt cele mai vechi documente
referitoare la miere. Babilonienii au continuat să folosească mierea în medicină. Dintre
civilizaţiile antice, cea mai bine cunoscută este cea egipteană, de la care ne-au rămas
mărturii ce ilustrează modul cum se recolta mierea şi la ce era folosită. Din diferitele
manuscrise rămase de la diferitele civilizaţii străvechi din India şi China rezultă că mierea era
preţuită ca medicament, fiind folosită la multe ritualuri şi ceremonii. În Grecia antică, şi în
special în timpul expansiunii romane, s-a scris pentru prima dată foarte mult despre stupărit şi
producţia de miere. La musulmani, mierea era considerată ca un leac bun pentru orice boală.
Folosirea mierii ca hrană, băutură, în medicină şi în diverse scopuri de conservare şi în diferite
ritualuri religioase, care a început o dată cu omul primitiv, a continuat pe măsura dezvoltării
speciei umane.
Mierea este un tonic ideal, cu mare valoare nutritivă. Vitaminele din miere, deşi sunt
în cantitate mică, comparativ cu cea conţinută de fructe, sunt importante datorită varietăţii lor. O
cantitate de 45 grame de miere pe zi este suficientă pentru a acoperi cantitatea necesară unui
adult de vitamine B1, B2, B6, C, K, PP şi B12. O l i n g u r ă d e m i e r e o f e r ă organismului 60
Kcal ce se transformă în energie mult mai repede decât la alte alimente. Când se
foloseşte mierea în alimentaţie, ca substituent al zahărului, creşte rezistenţa la oboseala
psihică şi intelectuală, iar îmbătrânirea se încetineşte într-o oarecare măsură, dispărând
carenţele provocate de alimentaţia dezechilibrată. De altfel, este un lucru constatat că

128
apicultorii şi consumatorii de produse ale stupului sunt oameni sănătoşi şi recunoscuţi prin
longevitatea lor.
Pe lângă faptul că mierea este un excelent aliment, este şi un excelent medicament: ne
hrăneşte când suntem sănătoşi şi ne vindecă dacă ne îmbolnăvim; un vechi proverb
românesc ne atrage atenţia că „cine consumă câte o linguriţă de miere dimineaţa este ferit de
boli toată viaţa”. Pe bună dreptate, se spune că un stup cu albine poate face zece medici
şomeri. lată de ce trebuie să ne obişnuim să profităm de „darurile" oferite de albine şi vom
fi rareori bolnavi, ne vom vindeca de cele mai „încăpăţânate" boli, vom fi rezistenţi la infecţii,
vom îmbătrâni tîrziu, nu vom avea alergii, reumatism, viroze, eczeme etc. Şi să mai facem
o precizare: mierea nu îngraşă daca este consumată moderat. Ea este introdusă cu succes
în curele de slăbire (cu condiţia să se încadreze în „numărul" maxim de calorii prescrise) şi
pentru făptul că protejează şi stimulează muşchiul cardiac. Aşadar, mierea este indicată atât
pentru omul sănătos, cât şi pentru omul bolnav.
Efectele terapeutice ale mierii sunt determinate de plantele vizitate de albine, respectiv de
principiile active ale acestora. Iată câteva din acţiunile terapeutice ale unor sortimente de miere:
• mierea de tei: sedativ nervos, în tuse, insomnii, antispastic, în bronşite, laringite,
traheite, astm bronşic, tuberculoză pulmonară, fortifiant al cordului, îmbolnăviri ale vezicii biliare
şi ale rinichilor, în rănile purulente şi în arsuri;
• mierea de mentă: analgezic uşor carminativ, tonic, antiseptic în spasme pilorice,
dischinezii biliare şi gastro-intestinale;
• mierea de salcâm: expectorant, calmant al tusei, antiseptic, diuretic şi antidiareic;
• mierea de trifoi: diuretic, antidiareic, expectorant;
• mierea de floarea-soarelui: arteroscleroză;
• mierea de pomi fructiferi: însuşiri antimicrobiene faţă de bacteriile Gram pozitive şi Gram
negative, în maladii gastrointestinale şi ale rinichilor;
• mierea de muştar: afecţiuni ale aparatului respirator;
• mierea de conifere: acţiune antiseptică, antiinflamatoare, atât pentru căile respiratorii cât
şi pentru cele urinare, acţiune diuretică;
• mierea de munte: în afecţiunile inflamatorii şi alergice ale căilor respiratorii şi pentru
răni purulente;
• mierea polifloră: antispastic, sedativ.
În relaţiile dintre plantă, albină, produs apicol şi om, mierea constituie unul dintre
produsele apicole ce transmit principiile active conţinute în nectarul florilor. Mierea, prin factorii

129
nutritivi pe care îi conţine, determină, în afară de o acţiune nutritivă importantă, o acţiune
terapeutică eficientă asupra tulburărilor şi bolilor diferitelor aparate şi organe, precum şi o
acţiune imuno-biologică a organismului5. Mierea este folosită în terapeutică pe cale orală, sub
formă de aerosoli, prin electroforeză şi prin aplicarea locală, în următoarele afecţiuni:
• afecţiuni ale aparatului digestiv: ulcere gastro-duodenale şi gastrite hiperacide. Mierea
este indicată în special, în tratamentul constipaţiilor atone, prin hipopotasemie şi în constipaţiile
apărute în urma regimului hipercarnat sau în constipaţiile putride, folosită cu două ore înainte de
masă micşorează aciditatea şi secreţia pepsinei, iar consumată chiar înainte de masă are un
efect opus. Doza zilnică de miere este de până la 150 de grame şi se ia în 3-4 tainuri. Se
recomandă ca dimineaţa şi seara să se ia câte 30 g, iar la prânz câte 40 g miere. Mierea luată în
apă caldă se absoarbe mai repede, diminuează aciditatea şi nu irită stomacul, iar luată cu apă
rece, excită mişcările stomacului şi ale intestinelor şi măreşte secreţia stomacului;
• afecţiuni hepato-biliare: hepatită toxică sau infecţioasă, banală sau cirotică, insuficienţă
hepatică şi ictere post-hepatice. Mierea, prin aportul său bogat în glucide, creşte rezerva de
glicogen hepatic, ameliorează funcţiile hepato-celulare şi rezistenţa organismului. Se poate
administra fie ca atare, fie diluată cu lichide indicate acestor afecţiuni sau asociată cu alimente
favorabile funcţiei hepatice;
• afecţiuni cardio-vasculare: hipertensiune arterială, arteroscleroză şi infarctul
miocardic. Prin conţinutul său bogat în glucide şi vitamine şi nul în clorură de sodiu, mierea are o
acţiune favorabilă asupra muşchiului cardiac şi asupra circulaţiei coronariene. Mierea se
administrează ca atare, sau împreună cu alte alimente sau cu alte produse apicole ca lăptişor de
matcă şi polen;
• afecţiuni ale aparatului respirator, laringite, traheite şi bronşite. Mierea are o acţiune
antimicrobiană, antiinflamatoare, antialergică, expectorantă şi nutritivă, putându-se administra ca
atare sau asociată cu lapte cald sau cu ceaiuri pectorale calde. Tratamentul cu miere se mai
poate face prin aerosoli, electroforeză şi prin aplicaţii locale;
• afecţiuni renale: nefropatii glomerulare acute şi cronice, inflamatorii sau degenerative,
cistite, pielonefrite, litiaze renale. Eficacitatea mierii în aceste îmbolnăviri se explică prin absenţa
sau conţinutul foarte redus de albuminoide şi prin conţinutul ei mare în substanţe cu acţiune
terapeutică pentru sistemul secretor. Datorită glucozei şi vitaminelor, mierea îmbunătăţeşte

5
Anexa nr. 4.2.; Anexa nr. 4.3.; Anexa nr. 4.4.; Anexa nr. 4.5.; Anexa nr. 4.6.; Anexa nr. 4.7.; Anexa nr. 4.8.; Anexa nr. 4.9.;
Anexa nr. 4.10.; Anexa nr. 4.11.; Anexa nr. 4.12.; Anexa nr. 4.13.; Anexa nr. 4.14.; Anexa nr. 4.15.; Anexa nr. 4.16.; Anexa nr.
4.17.

130
diureza şi eliminarea toxinelor, iar substanţele antimicrobiene din miere au o acţiune
dezinfectantă asupra microflorei patogene. Vitaminele C şi P din miere sunt de mare importanţă
în tratamentul inflamaţiilor acute şi cronice ale rinichilor. Dozele zilnice recomandate sunt de 80-
120 g, mierea administrându-se ca atare sau în combinaţie cu suc de lămâie, măceş etc.;
• afecţiuni ale sistemului nervos: necroze şi neurastenii. Mierea fortifică celulele nervoase,
iar glucoza şi fructoza favorizează hrănirea celulelor, stimulează procesele de oxidare şi
acţiunea de neutralizare a toxinelor. Vitaminele şi mineralele ajută la întreţinerea echilibrului
ionilor în organism şi ca urmare nervozitatea scade, vederea se îmbunătăţeşte, somnul devine
liniştit, apare senzaţia de vigoare şi putere de muncă.
În neurastenie, manifestată prin: nelinişte accentuată, insomnie, dureri de cap, ameţeli,
tremurul extremităţilor, transpiraţie abundentă, se recomandă 100-200 g miere zilnic, timp de 1-2
luni, luându-se dimineaţa şi seara câte 30 g şi după masă câte 40 g. se recomandă pentru
seară, mierea să fie dizolvată în apă călduţă sau ceai de tei şi consumată cu o jumătate de oră
înainte de culcare;
• în boli infecţioase: infecţie gripală, febră tifoidă, scarlatină, tuse convulsivă,
rujeolă etc. Efectul favorabil al mierii se datorează conţinutului în vitamina C, glucide şi a altor
factori care determină sporirea capacităţii de apărare a organismului. Mierea se consumă în
proporţie de 10% în amestec cu apă caldă sau lapte cald;
• în pediatrie: are rol de nutriţie şi terapeutic. Mierea are un efect favorabil în ameliorarea
stării generale, la creşterea ponderală şi la creşterea cantităţii de hemoglobina, putând fi folosită
în tratamentul diareelor toxi-infecţioase şi al dizenteriilor. Mierea favorizează digestia
proteinelor şi grăsimilor şi acidifierea cazeinei din lapte în fulgi fini, în aşa fel încât alimentul
evacuează stomacul sugarului într-un timp scurt, constituind astfel un excelent factor
antidispeptogen.

Mierea ecologică
În ultimii ani, conceptul de agricultură ecologică (organică sau biologică) câştigă tot mai
mult teren în lume, pornind de la necesitatea de a se asigura surse alimentare sănătoase de
origine exclusiv naturală. În România agricultura organică este reglementată de Ordonanţa de
Urgenţă a Guvernului nr. 34/2000 şi de Normele metodologice de aplicare a acesteia.
Apicultura ecologică se desfăşoară sub supravegherea organismelor de certificare şi
inspecţie. Producţia de miere ecologică poate începe după o perioadă de conversie de cel
puţin un an, timp în care se înlocuieşte în totalitate ceara din stupină cu ceară ecologică.
Perioada de conversie se încheie prin certificarea stupinei ca ecologică. În producţia de miere

131
ecologică se urmăreşte ca activitatea de cules să se facă numai de pe culturile ecologice
sau flora spontană, nepoluate, unde nu se folosesc tratamente chimice sau plante modificate
genetic, alimentaţia stupilor se face numai cu miere organică, prevenirea bolilor şi
eventualele tratamente veterinare se fac exclusiv cu mijloace naturale, este obligatorie ţinerea
riguroasă a unei evidenţe a activităţii apicole.
Cei mai important aspect al apiculturii ecologice este lupta împotriva bolilor stupului şi
excluderea tratamentelor cu substanţe de sinteză (antibiotice, acaricide etc.); cel mai
important mijloc fiind prevenirea îmbolnăvirilor printr-un bun management al stupinei.
Cunoştinţele apicole temeinice teoretice şi practice, o continuă şi atentă urmărire a evoluţiei
tuturor familiilor de albine din stupină, asigurarea resurselor de hrană de calitate suficiente şi,
în special, prevenirea şi tratarea varoozei prin metode adecvate sunt condiţiile esenţiale ale
reuşitei. Experienţa obţinută în ţări ca Germania în acest domeniu arată că stupine ecologice
funcţionează cu mult succes, de mulţi ani. Preţul mierii ecologice este, în general, cu 15-50%
mai mare decât al mierii convenţionale, ceea ce poate fi un puternic stimulent pentru apicultor
în ciuda volumului mare de muncă şi al atenţiei sporite ce trebuie acordată stupinei.
Mierea ecologică, este un produs cu origine controlată, obţinut în exclusivitate de albine,
excluzând orice adaosuri, prezenţa de antibiotice şi orice alte substanţe care ca urmare a
cercetărilor întreprinse pot fi dăunătoare pentru om, cu efect imediat sau pe termen lung. Aceste
produse oferă certitudine consumatorului că ceea ce a plătit va şi consuma, fapt garantat de
obiectivitatea organismului de inspecţie şi certificare.
Principiile de bază şi regulile obligatorii ale producţiei ecologice, la mierea de albine, sunt
următoarele:
• neutilizarea substanţelor de sinteză, familiile de albine fiind adăpostite în stupi
neprotejaţi cu vopsele chimice;
• extracţia mierii se face prin centrifugare numai cu utilaje din inox;
• mierea nu provine din zone cu culturi la care s-au folosit fertilizanţi şi pesticide chimice
şi toxice;
• nu s-au folosit în procesul producţiei organisme modificate genetic;
• nu se utilizează medicamente veterinare chimice în tratamente preventive, şi în special
antibiotice;
• transportul şi depozitarea mierii se face în recipienţi pentru produse alimentare
conform normelor UE;
• mierea este procesată în condiţii speciale de siguranţă a alimentelor.

132
 În România, din punct de vedere legislativ, cadrul organizatoric şi tehnic în care se
produc, prepară, importă, exportă şi/sau comercializează produsele agroalimentare ecologice
este reglementat de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 34/2000, privind produsele
agroalimentare ecologice şi Hotărârea de Guvern nr. 917/2001, pentru aprobarea Normelor
metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de Urgenţă nr. 34/2000.
Ordonanţa de Urgenţă 34/2000, cuprinde un capitol distinct (capitolul III) ce face referiri la
„Apicultura şi produsele apicole”, divizat în 8 secţiuni: principii generale; perioada de conversie;
originea albinelor; amplasarea stupilor; alimentaţia albinelor; prevenirea bolilor şi tratamentele
veterinare; principiile de management apicol şi identificarea acestora; caracteristicile stupilor şi
ale materialelor utilizate în apicultură.
Principii generale
• apicultura este o activitate importantă care, prin acţiunea de polenizare a albinelor,
contribuie la protecţia mediului şi la creşterea producţiei agroforestiere;
• calificarea produselor apicole ca fiind obţinute după modele de producţie ecologică
este strâns legată de tratamentele aplicate stupilor, precum şi de calitatea mediului. Această
calificare a produsului ca produs ecologic depinde în egală măsură de condiţiile de extracţie, de
prelucrare şi depozitare a produselor apicole;
• în cazurile în care un operator administrează mai multe unităţi apicole aflate în aceeaşi
zonă, toate unităţile trebuie să respecte cerinţele stabilite în prezentele norme Metodologice.
Prin derogare de la acest principiu, un operator poate exploata unităţi care nu respectă
dispoziţiile prezentelor norme metodologice, cu condiţia să fie îndeplinite toate cerinţele, cu
excepţia celor privind amplasarea stupilor. În această situaţie însă produsul nu se
comercializează ca produs ecologic.
Perioada de conversie
Produsele apicole se vând făcându-se referire la modul de producţie ecologică, dacă se
respectă regulile de producţie stabilite de ordonanţa de urgenţă şi în prezentele norme
metodologice, pe o durată de maximum un an. În perioada de conversie ceara se înlocuieşte
conform prevederilor secţiunii VEI.
Originea albinelor
• în alegerea raselor de albine trebuie să se ţină seama de capacitatea acestora de a se
adapta la condiţiile locale, de vitalitatea şi de rezistenţa lor la boli. Se preferă utilizarea soiurilor
europene de Apis meliffera şi a ecotipurilor lor locale;
• stupii trebuie să fie constituiţi prin divizarea familiilor sau prin achiziţionarea de roiuri ori
de stupi de la unităţile care respectă prevederile prezentelor norme metodologice;
133
 • cu acordul organismelor de inspecţie şi certificare stupii existenţi în unitatea de
producţie şi care nu respectă regulile stabilite în prezentele norme metodologice se convertesc;
• organismele de inspecţie şi certificare pot acorda derogări pentru
reconstituirea stupilor, în absenţa stupilor sau în cazuri speciale cum ar fi: mortalitate ridicată
cauzată de boli, catastrofe naturale, dar cu condiţia respectării perioadei de conversie;
• organismele de inspecţie şi certificare pot acorda derogări pentru renovarea stupilor la
10% pe an din mătcile şi roiurile care nu respectă prevederile prezentelor norme metodologice,
care sunt încorporate în unitatea de producţie ecologică, cu condiţia ca mătcile şi roiurile
respective să fie aşezate în stupi cu faguri sau cu baza de faguri proveniţi de la unităţile de
producţie ecologică. În acest caz nu se aplică perioada de conversie.
Amplasarea stupilor
• organismele de inspecţie şi certificate pot să delimiteze regiuni sau zone în care
activităţile apicole care respectă prevederile prezentelor norme metodologice nu sunt
practicabile;
• apicultorul va furniza organismelor de inspecţie şi certificare o hartă la o scală
corespunzătoare privind amplasarea stupilor. În cazul în care aceste arii nu sunt identificate,
apicultorul este obligat să furnizeze organismelor de inspecţie şi certificare documentele şi
justificările necesare, incluzând şi analizele care să demonstreze că ariile accesibile coloniilor
sale îndeplinesc condiţiile stabilite în prezentele norme metodologice;
• amplasarea stupinelor trebuie:
- să garanteze că albinele dispun de surse naturale suficiente de nectar, de secreţii
dulci, de polen, precum şi de acces la apă;
- să garanteze că pe o rază de 3 km în jurul amplasamentului stupilor sursele de
polen şi nectar sunt constituite, esenţial, din culturi obţinute prin metode ecologice şi/sau
din flora spontană, conform prevederilor art. 4 şi 5 din ordonanţa de urgenţă şi ale
prezentei anexe, sau din culturi care nu respectă prevederile prezentelor norme
metodologice, dar sunt supuse unor tratamente care au incidenţe scăzute asupra
mediului;
- să menţină o distanţă suficientă faţă de toate sursele de producţie neagricole
care pot produce poluare. Organismele de inspecţie şi certificare pot stabili măsuri
suplimentare pentru asigurarea acestei cerinţe.
Alimentaţia albinelor
• la sfârşitul sezonului de producţie în stupi trebuie lăsate rezerve de miere şi de polen

134
suficiente pentru supravieţuirea pe perioada iernii;
• alimentaţia artificială a coloniilor este permisă în cazurile în care supravieţuirea familiilor
de albine este compromisă de condiţiile climatice nefavorabile. Alimentaţia artificială trebuie să
fie constituită din miere obţinută din apicultura ecologică, provenind de preferinţă din aceeaşi
unitate/fermă de producţie ecologică;
• organismele de inspecţie şi certificare prin derogare de la prevederile alin. anterior, pot
autoriza în hrănirea artificială utilizarea siropului de zahăr sau a melasei obţinute din agricultura
ecologică, în locul mierii produse ecologic, în special în cazul în care condiţiile climatice
provoacă cristalizarea mierii;
• informaţiile următoare vor fi introduse în registrul prisăcilor, în spaţiul destinat hrănirii
artificiale: tipul produsului, datele, cantităţile şi stupii în care se utilizează;
• Utilizarea altor produse în afara celor indicate la primele 3 aliniate nu se autorizează în
apicultura care respectă prevederile prezentelor norme metodologice;
• alimentaţia artificială a albinelor este permisă în perioada situată între ultima recoltă de
miere şi cu 15 zile înainte de începutul recoltării mierii din anul următor.
Prevenirea bolilor şi tratamentele veterinare
• în apicultură prevenirea bolilor trebuie să corespundă următoarelor principii:
- selectarea de rase rezistente;
- aplicarea unor practici favorizând o bună rezistenţă la boli şi prevenirea infecţiilor
ca de exemplu: înnoirea regulată a mătcilor, controlul sistematic al stupilor pentru a
detecta orice formă de boală, controlul puietului mascul din familiile de albine,
dezinfectarea materialelor şi a echipamentelor la intervalele regulate, distrugerea
materialelor sau a surselor de contaminare, reînnoirea regulată a cerii de albine şi
constituirea unor rezerve suficiente de miere şi polen în familiile de albine;
• atunci când s-au luat toate aceste măsuri preventive, iar coloniile se îmbolnăvesc sau
se infectează, ele trebuie tratate imediat şi, după caz, mutate în stupi de izolare;
• utilizarea de medicamente veterinare în apicultură conform metodelor de producţie
ecologică trebuie să respecte următoarele principii:
- acestea trebuie să fie utilizate în conformitate cu dispoziţiile naţionale;
- produsele fitoterapeutice şi homeopatice trebuie să fie utilizate de preferinţă în
raport cu produsele alopatice sintetizate chimic, cu condiţia ca ele să aibă un efect
terapeutic real asupra bolii la care se aplică tratamentul;
- când utilizarea produselor menţionate mai sus se dovedeşte ineficientă în combaterea

135
 unei boli sau a unei infecţii care riscă să distrugă coloniile, se poate recurge la
medicamente alopatice chimice de sinteză, sub responsabilitatea medicului veterinar sau
a altor persoane autorizate, fără a aduce prejudicii principiilor stabilite la lit. a) şi b);
- este interzisă utilizarea medicamentelor veterinare alopatice chimice de sinteză în
tratamentele preventive;
• organismele de inspecţie şi certificare pot autoriza şi alte tratamente veterinare sau
tratamente aplicate familiilor de albine, fagurilor etc., impuse de legislaţia naţională;
• în perioada de tratament în care se administrează produse alopatice chimice de
sinteză coloniile tratate trebuie să fie mutate în stupi de izolare şi toată ceara trebuie să fie
înlocuită cu ceară care să corespundă principiilor stabilite în prezentele norme metodologice.
Ulterior se aplică coloniilor în cauză o perioadă de conversie de un an;
• în cazul în care medicamentele de uz veterinar se folosesc, se notează clar tipul
produsului, precum şi detaliile de diagnostic, de posologie, modul de administrare, durata
tratamentului şi perioada de aşteptare legală. Aceste informaţii se comunică organismelor de
inspecţie şi certificare înainte de comercializarea produselor ca produse obţinute după metoda
de producţie ecologică.
Practicile de management agricol şi identificarea acestora
• se interzice distrugerea albinelor din faguri ca metodă asociată de recoltare a produselor
apicole;
• mutilarea albinelor, ca de pildă retezarea aripilor mătcilor, este interzisă;
• se permite înlocuirea mătcilor prin uciderea mătcii vechi;
• este interzisă utilizarea de repulsivi chimici de sinteză în timpul operaţiunilor de
extracţie a mierii;
• zona în care sunt amplasaţi stupii se înregistrează o dată cu identificarea stupilor.
Organismele de inspecţie şi certificare trebuie informate despre orice deplasare a lor, într-un
termen stabilit de comun acord;
• în scopul garantării operaţiunilor se acordă o atenţie deosebită extracţiei, prelucrării şi
depozitării produselor apicole. Vor fi înregistrate toate măsurile luate pentru conformitatea cu
prezentele norme metodologice;
• eliminarea straturilor superioare de ceară şi operaţiunile de extracţie a mierii se
consemnează în registrul fiecărui stup.
Caracteristicile stupilor şi ale materialelor utilizate în apicultură
• stupii se confecţionează din materiale naturale care nu prezintă risc de contaminare

136
pentru mediul înconjurător sau pentru produsele apicole;
• ceara de albine pentru noile rame provine de la unităţile de producţie ecologică. Prin
derogare, în special pentru înfiinţarea de noi stupi şi în perioada de conversie, ceara de albine
care nu provine din aceste unităţi poate fi permisă în situaţii excepţionale, când pe piaţă nu
există ceară de albine produsă ecologic şi cu condiţia ca aceasta să provină din opercule, numai
cu aprobarea organismelor de inspecţie şi certificare;
• este interzisă extracţia mierii din faguri care conţin puiet;
• este permisă aplicarea de tratamente fizice cum ar fi flacăra directă.

IV.4. Filiera cerii

Ceara este un produs secretat de glandele cerifere ale albinelor şi serveşte acestora
ca materie primă la construirea fagurilor. În funcţie de materia primă şi de tehnologia
extragerii, ceara de albine se poate clasifica în ceară de stupină şi ceară industrială, extrasă
prin solvenţi. Ceară de stupină este ceara extrasă din faguri cu ajutorul cerificatorului solar,
topitorului de ceară cu abur sau prin presare la cald. Ceara industrială se extrage la cald cu
ajutorul unor solvenţi (benzină, sulfură de carbon, benzen), folosind reziduurile de faguri
rezultaţi de Ia extracţiile anterioare şi se foloseşte numai în scopuri industriale.
Ceara nu este un produs vegetal, ci o „transpiraţie" a albinelor lucrătoare, care, strânse în
ciorchine, secretă acest produs din abundenţă la nivelul ultimelor patru inele abdominale, sub
forma unor mici pelicule translucide pe care le depun stratificat. Ceara este deci un produs de
excreţie pe care albinele îl produc, consumând miere şi polen.

Proprietăţile cerii
Ceara de albine este insolubilă în apă, dar este solubilă în benzol, benzină, tetraclorură
de carbon, cloroform, dioxan, izopropil, eter, tetralină, terebentină, acetonă şi uleiuri eterice. Este
parţial solubilă în eter rece şi alcool fierbinte. Alcoolul fierbinte nu dizolvă decât foarte greu
ceara, dar în schimb, o separă foarte bine de propolis, care este foarte solubil în alcool.
Ceara de albine prezintă o întreaga gamă de culori, de la alb până la brun, trecând
prin diferite nuanţe de galben, cenuşiu-verzui, portocaliu, galben-închis spre brun, culoarea fiind
în funcţie de floră, de vârsta fagurilor, precum şi de modul de condiţionare.

Compoziţia chimică a cerii

137
 Ceara de albine face parte din categoria substanţelor complexe, a căror structură nu
este complet stabilă. Deoarece în compoziţia cerii intră peste 300 substanţe diferite, este dificilă
determinarea detaliată a compoziţiei ei chimice.
Din punct de vedere al compoziţiei, ceara conţine trei elemente principale: carbon (80%),
hidrogen (13%) şi oxigen (7%). Din punct de vedere chimic, ceara este compusă din: esteri ai
acizilor cerici 71 %, acizi cerici liberi 13,5-14%, hidrocarburi 10,5-13,5%, alcoli liberi 1-1,25%,
esteri ai colesterolului 1 %, umiditate şi impurităţi (polen, răşini etc.) 1 -2%.
În ultimul timp, prin analize chimice şi biochimice în compoziţia cerii de albine s-au
descoperit numeroase substanţe cum sunt: alcoolii graşi, materii colorate, ceroleina, vitamina A,
substanţe cu acţiune bactericidă, produse care imprimă cerii de albine însuşiri emoliente,
cicatrizante şi antiinflamatorii, ceea ce fac ca aceasta să fie cât mai solicitată la realizarea unor
creme şi unguente în asociere cu alte produse apicole sau farmaceutice.
Ceara de albine are o structură foarte complexă, asemănătoare cu a grăsimilor organice.
Toate tipurile de ceară au proprietăţi chimice apropiate, iar în compoziţia lor nu intră decât
carbon, hidrogen şi oxigen.

Recoltarea cerii
Extragerea cerii poate avea loc prin metode fizice sau chimice sau prin combinarea
acestora. Metodele folosite în mod curent pentru extracţia cerii se pot clasifica în metode ce
folosesc: numai căldura; apa şi căldura; pe lângă apă şi căldura şi presarea; căldura şi
presarea; forţa centrifuga; solvenţi chimici.
Cantitatea şi calitatea cerii obţinută într-o stupină depinde de mai mulţi factori, şi anume:
sortarea, spălarea şi înmuierea corespunzătoare a fagurilor înainte de extracţie, metoda de
extracţie folosită, extracţia materiei prime pe calităţi, modul si durata topirii, calitatea apei si a
vaselor folosite, precum şi condiţionarea ulterioară a cerii extrase.
Mărunţirea şi spălarea fagurilor în mai multe ape are o deosebită importanţă, contribuind
la dizolvarea resturilor de miere, polen, excremente, coloranţi organici şi alte impurităţi care
degradează calitatea cerii extrase. Sortarea fagurilor reformaţi după culoare are, de asemenea,
o mare importanţă, ştiut fiind că în raport de culoarea acestora este şi cantitatea de ceară
obţinută, în special atunci când extracţia se face cu ajutorul cerificatorului solar. Ceară extrasă
(indiferent de procedeu) se solidifică sub formă de calupuri său plăci.
Calupurile sau plăcile de ceară, la recepţie, se verifică bucată cu bucată, în ceea ce
priveşte provenienţa şi proprietăţile organoleptice şi se încadrează în clasele de calitate
prevăzute în STAS. Proprietăţile fizice si chimice se verifică la toate calupurile şi plăcile care
138
prezintă semne de falsificare sau de degradare. Calupurile sau plăcile de ceară se prezintă la
preluare marcate cu denumirea sau iniţialele producătorului.
Cu ajutorul topitorului solar, se obţine ceară de foarte bună calitate, dar pentru acest
lucru se pretează numai fagurii de calitatea I. Ceara din fagurii mai vechi, precum şi din
reziduurile rămase de Ia cerificatorul solar se extrage prin presare la cald. De aceea, fagurii
închişi Ia culoare nu vor fi topiţi prin acest procedeu, ci se recomandă în acest scop topitorul de
ceară cu abur, sau presa de ceară care realizează extracţia cu ajutorul căldurii, apei si
presării. Pentru mărirea capacităţii şi randamentului de extracţie în stupinele mari, sau în
unităţile specializate se folosesc prese hidraulice. După extracţie se trece la o altă fază de lucru
care constă în curăţirea cerii de diferitele corpuri străine prin limpezirea acesteia.
Operaţiunea constă în topirea repetată a cerii cu apă dedurizată, răcirea şi solidificarea lentă
urmată de curăţirea blocurilor de ceară de impurităţile stratificate pe partea inferioară a
blocului.
Secreţia de ceară este o funcţie fiziologică normală a albinelor tinere care în acelaşi timp
cresc şi puietul şi atâta timp cât în familie există condiţii şi se creşte puiet, există şi posibilitatea
de a se produce ceară. Totul este ca apicultorul să dirijeze această secreţie şi să recupereze
pentru interesul său cea mai mare parte din ceara produsă. Deci trebuie să se înţeleagă că
pentru a avea o producţie mare de ceară este nevoie să avem în primul rând familii puternice şi
să suplimentăm perioadele lipsite de cules cu hrană de completare sau stimulentă. Producţia de
ceară nu necesită alte măsuri decât acelea care se iau în mod obişnuit în stupină pentru
realizarea unor producţii cât mai mari de miere.

Producerea cerii
Producţia obţinută de la o familie de albine poate ajunge la 0,8 - 1,2 kg de ceară.
Condiţiile tehnice de calitate la preluarea cerii de albine de la producători sunt
reglementate prin STAS nr.3064/1974, completat cu decizia nr. 163/1974 a Institutului
Român pentru Standardizare. Standardul se referă la ceara de albine naturală (de stupină),
obţinută prin diferite procedee din faguri sau din reziduuri de faguri. După proprietăţile
organoleptice, ceara de albine se preia pe patru clase de calitate: calitate superioară; calitatea I;
calitatea a II-a; calitatea a III-a.
Pentru realizarea unor producţii sporite de ceară, vor fi luate următoarele măsuri:
• strângerea resturilor de ceară de pe fundul stupilor cu ocazia curăţirii fundurilor;
• curăţirea ramelor, pereţilor stupilor, a hrănitoarelor, a diafragmelor şi a podişoarelor
în cursul tuturor lucrărilor care impun intervenţii în familia de al bine. Se va avea în vedere
139
ca propolisul rezultat din aceste operaţiuni de răzuire să fie sortat şi păstrat separat;
• strângerea căpăcelelor de ceară rezultate de la descăpăcirea fagurilor în vederea
extracţiei mierii;
• reformarea anuală a 30-50% din fagurii de cuib. Trebuie avut în vedere
vechimea fagurilor ţinând seama că din fagurii mai noi cantitatea de ceară obţinută la
extracţie este mai mare şi de calitate mai bună, în acelaşi timp înnoirea cuibului previne
degenerarea albinelor şi igienizarea acestuia;
• intensificarea folosirii familiilor de albine la clădirea fagurilor artificiali, atât pentru
valorificarea potenţialului natural al albinelor de producere a cerii, cât şi pentru disponibilizarea
unui număr cât mai mare de faguri pentru reformare;
• utilizarea ramelor clăditoare la toţi stupii si în toate perioadele din cursul sezonului
activ în care albinele secreta ceara;
• în magazine sau corpuri de strânsură, se va practica mărirea distanţelor dintre
rame astfel ca, prin prelungirea celulelor clădite de albine, să se obţină cu ocazia descăpăcirii
mierii, o cantitate sporită de ceara, iar mâtcile să nu depună ouă;
• extracţia cerii în stupine se execută cu ajutorul topitorului solar;
• ceara provenită din fagurii reformaţi, de culoare închisă, se extrage prin topire în
apă fiartă şi presare cu presa de ceară din dotarea stupinei. La extracţia cerii prin acest
procedeu se va face în prealabil înmuierea fagurilor folosind apă provenită din ploi şi
topirea zăpezii (apă dedurizată), iar vasele utilizate vor fi din materiale inoxidabile sau
emailate;
• după extracţie, ceara rezultată se menţine în stare lichidă o perioadă cât mai
îndelungată (48-72 de ore), protejând vasul respectiv cu materiale termoizolante pentru
limpezirea cerii si separarea impurităţilor aflate în suspensie.
Secreţia de ceară este influenţată de temperatură şi de alimentaţie. Secreţia cerii are loc
la temperaturi cuprinse între 33-36°C; sub aceste limite secreţia încetează, iar ceara nu se mai
menţine în stare lichidă. Pentru ca albinele să secrete ceară, ele trebuie să consume miere sau
zahăr şi polen. S-a constatat că pentru producerea unui kg de ceară albinele consumă circa 6 kg
miere sau 5 kg zahăr. Deşi polenul nu intervine direct în secreţia de ceară, prin aportul de azot
pe care îl aduce, necesar regenerării ţesuturilor cerifere, el este indispensabil în acest proces.
Secreţia cerii este dependentă de abundenta hranei depozitate în stup. În timpul
culesurilor bogate, producerea de ceară şi clădirea fagurilor se desfăşoară intens.

140
 Dependent de materia primă şi de tehnologia extragerii, ceara de albine se clasifică în
ceară de stupină, ceară de presă şi ceară extractivă sau industrială. Ceara de stupină se obţine
din faguri de reformă, a ramelor clăditoare, căpăcelelor şi a cerii rezultate de la curăţirea stupilor
cu ajutorul topitorului solar, topitor cu abur sau prin presare la cald. Ceara de presă rezultă dintr-
o materie primă cu un conţinut mai scăzut de ceară (boştină, faguri reformă). Extracţia cerii se
face cu prese industriale la presiuni foarte mari, motiv pentru care conţine şi unele substanţe
străine, cum ar fi: grăsime de la larve, păstură, materii răşinoase etc. Ceara extractivă industrială
se obţine la cald din reziduuri de faguri (rezultate de la extracţiile anterioare) cu ajutorul unor
solvenţi (benzină, benzen, sulfură de carbon). Această ceară se foloseşte doar în scopuri
industriale. Sub aspect organoleptic, ea este moale, are culoare închisă şi miros neplăcut.

Utilizarea cerii
Datorită valoroaselor sale proprietăţi, ceara de albine are multiple întrebuinţări. Cea mai
mare parte din ceara rezultată (80%) este destinată industriei fagurilor artificiali, iar restul este
utilizată în industria lumânărilor, a lacurilor şi a vopselelor, în industria farmaceutică6, cosmetică,
alimentară, chimică, optică, textilă, metalurgică etc.
Alături de miere, ceara de albine a fost cunoscută şi folosită de către om din cele mai
vechi timpuri, în special pentru prepararea de leacuri, creme şi iluminat. În Grecia antică, atât
mierea cât şi ceara de albine erau folosite ca remedii pentru tratarea contuziilor şi plăgilor
care supurează, fiind utilizate totodată în numeroase creme cosmetice şi emoliente.
În afară de medicina populară, care folosea ceara în diferite leacuri şi reţete, acest
produs a mai fost întrebuinţat la confecţionarea tăbliţelor cerate pe care se scria. Ceara a fost
folosită şi ca mijloc de iluminat casnic, precum şi Ia fabricarea figurinelor magice, iar după
apariţia creştinismului, la producerea lumânărilor.
Ceara este folosită în industria textilă, în cea a mătăsii, în industria sticlei, la fabricarea
motoarelor electrice, în agricultură pentru prepararea chitului pentru altoit, în apicultură la
fabricarea fagurilor artificiali, în medicină pentru balsamuri, unguente, pomezi, în cosmetică
pentru diferite creme si în stomatologie.
Ceara este cel de-al doilea produs ca valoare economică pe care omul îl obţine de la
albine. Cerinţele de ceară sunt în prezent aşa de mari, încât pentru industrie se face apel tot mai
des la înlocuitori ai acesteia.
Ceara poate fi folosită la obţinerea fagurilor artificiali, în industria farmaceutică şi
cosmetică etc. Apicultura, în prezent, contrar posibilităţilor, abia îşi poate satisface necesarul

6
Anexa nr. 4.18.; Anexa nr. 4.19.; Anexa nr. 4.32.; Anexa nr. 4.33.
141
propriu de ceară pentru fagurii artificiali, fără a mai vorbi de cerinţele industriei, de aceea sunt
necesare tehnologii noi pentru mărirea producţiei acesteia.
În trecutul istoric, ţările române au fost mari producătoare de ceară, realizată din
exploatarea stupilor primitivi după o tehnologie rudimentară şi barbară, bazată pe distrugerea
celor mai bune familii de albine. În prezent, tehnologiile s-au schimbat, introducerea în producţie
a stupilor cu rame mobile şi inventarea fagurilor artificiali au făcut ca ceara să-şi găsească o
principală utilizare chiar în sectorul propriu de producţie prin folosirea ei la confecţionarea
fagurilor artificiali, ceea ce a atras treptat micşorarea disponibilităţilor pentru alte activităţi. Dar
aceasta este numai o aparenţă, întrucât chiar dacă nu se mai reformează buduroaiele,
apicultura modernă are alte posibilităţi de exploatare a potenţialului albinelor de a produce
ceară. Este nevoie de o mai mare atenţie către această producţie pentru a putea, realiza, cel
puţin 1-1,5 kg ceară marfa de la fiecare familie de albine care echivalează valoric cu peste 3 kg
miere.
Ceara de albine are multiple întrebuinţări. Boştina reprezintă, atunci când există
preocupare, o sursă de venituri suplimentare, ca şi câpăcelele rezultate de la descăpăcirea
fagurilor, precum şi căpăcelele provenite de la fagurii utilizaţi la hrănirea albinelor pe timpul
iernii. Efectele miraculoase ale căpăcelii de faguri merită să fie cunoscute mai bine, fiind nu
numai în folosul consumatorului, ci şi al diversificării produselor stupului.
Cele mai apreciate lumânări au fost şi sunt cele confecţionate din ceară de albine, fiindcă
nu fac fum, au o flacără strălucitoare şi nu degajă miros neplăcut. În afara lumânărilor
confecţionate exclusiv din ceară de albine, există numeroase reţete de fabricare a lumânărilor
care conţin ceară de albine în diferite proporţii, în amestec cu stearină, parafină, cerezină şi alte
componente. Pentru majoritatea produselor destinate cosmeticii şi farmaciei, se foloseşte, în
prezent, ceara de albine pură şi albită, „ceara albă",
În trecut, alifiile din ceară cu smântână au fost utilizate cu rezultate bune în tratamentul
tuberculozei pielii şi pentru curăţirea şi albirea tenului. Din miere, ceară şi vitamine se prepară
bomboane, în scopul activării salivaţiei, secreţiei sucului gastric, al curăţirii dinţilor de piatră şi de
diferite impurităţi. Ceara mai intră în componenţa unor cerate, balsamuri, unguente, emulsii,
depilatoare, supozitoare, măşti cosmetice, rujuri, rimeluri, mulaje dentare şi se utilizează la
lustruirea drajeurilor medicamentoase.
Ceara este mai bună decât uleiul de in pentru protejarea lemnului şi a altor materiale,
motiv pentru care este utilizată la fabricarea diferitelor vopsele, lacuri (renumitele viori
Stradivarius au fost lăcuite cu propolis şi ceară de albine), creme de ghete, uneori de parchet şi
schiuri. Ceara este folosită în industria mătăsii, în tăbăcărie la lustruirea şi colorarea pieilor, în
142
industria sticlei, galvanoplastie, poligrafie, industria hârtiei şi în agricultură la realizarea unor
pomezi necesare la altoirea pomilor.

IV.5. Filiera polenului

Polenul este colectat de albinele culegătoare de la plantele polenifere sau nectaro-

polenifere şi depozitat de către acestea în celulele fagurilor din stup, constituind păstura, care
reprezintă hrana proteică necesară hrănirii familiei de albine şi a puietului. La culesul de polen
participă întreg corpul albinei: perişorii de pe corp, torace, abdomen, piesele bucale si cele trei
perechi de membre. Pentru a creşte 1 kg de albine este nevoie de 1,5 kg de polen.
Din punct de vedere sortimental polenul poate fi monofloral sau polifloral, dar putem
beneficia şi de păstura în fagure sau de păstura extrasă.
După proprietăţile organoleptice şi fizico-chimice, polenul se împarte în două calităţi:
polen recoltat de albine - polifit şi polen recoltat de albine superior - monofit.

Compoziţia polenului
Polenul cuprinde, în compoziţia sa, tot ce-i trebuie organismului pentru viaţă: proteine,
aminoacizi, zaharuri, minerale, vitamine, substanţe hormonale, grăsimi, arome şi apă.
Compoziţia biochimică a polenului diferă de la o floare la alta, iar principalele grupe de
compuşi au concentraţii ce variază astfel: apă 3-4%; zahăruri 19-40%; amidon şi alte glucide
0,22%; extracte eterate (lipide) 0,19-15%; proteine 7-35%; aminoacizi liberi 10%; cenuşă
(reziduuri) 1-7%. Constituienţii de bază ai proteinelor sunt aminoacizii; polenul conţine un
număr de 21 aminoacizi liberi, dintre care amintim: asparagina, prolina, alanina, gentamina,
metionina, serina, arginina, cistina, histidina, hidroxiprolina, leucina, izoleucina etc. În ceea ce
priveşte glucidele, în polenul recoltat de albine s-a identificat o cantitate de 20-40% zaharuri,
datorită prezenţei mierii şi a nectarului, precum şi a cantităţilor mai mici de zaharuri
nereducătoare. Pe lângă aceste două categorii mari de zaharuri, în polen au fost evidenţiate
pentaze ca riboza şi dezoxiriboza. Lipidele, ce conţin în structura lor acizi graşi, sunt
reprezentate în polen prin prezenţa acidului leuric, oleic, linoleic, palmitic şi miristic.
Polenul conţine, de asemenea, o serie de substanţe minerale (macroelemente): potasiu,
fosfor, calciu, sulf, sodiu, clor, magneziu şi fier, precum şi următoarele microelemente: iod,
cupru, zinc, mangan, nichel şi titan. Polenul conţine totodată cantităţi însemnate de vitamine,
atât din grupa vitaminelor hidrosolubile, cât şi din grupa celor liposolubile. Vitaminele prezente

143
în polen sunt: tiamina, riboflavina, acidul nicotinic, acid pantotenic, piridoxina, acid folie, acid
ascorbic, tocoferol, retinol şi complexul vitaminic B. Sunt prezente şi provitaminele din grupa
carotenoizilor ca alfa-carotenu!, beta-carotenul, gama-carotenul şi delta-carotenul.
Comparativ cu unele alimente de bază (carnea de bovine, ouăle şi brânza), polenul este
mult mai bogat în aminoacizi.
Tabelul nr. 4.2.
Compoziţia chimică brută a polenului (%), după diferiţi autori
Specificare Valori limită Valori medii

Apă 7-24 11,0

Hidrati de carbon 15-54 27,0
Proteine 7-35 23,7
Lipide 1-18 4,8
Celuloză 0,5-4,9 2,1
Cenuşă 0,9-7,6 3,1

Recoltarea polenului
Procesul recoltării cuprinde două etape, şi anume: în prima etapă, albinele scutură şi
culeg polenul de pe stamine, acoperindu-şi întreg corpul cu grăunciori de polen, iar în a doua
etapă urmează perierea polenului de pe perişori cu ajutorul pieptenilor tarsieni şi formarea
încărcaturilor (ghemotoacelor) de polen. În timpul formării încărcăturilor, polenul este
umectat de albine cu salivă şi nectar (miere), regurgitat şi apoi transmis şi fixat cu ajutorul
celor trei perechi de picioare în coşuleţele de polen aflate în scobitura tarsului picioruşelor
posterioare.
În general, se consideră că o albină culegătoare de polen recoltează, în medie, la
fiecare zbor, circa 15 mg polen în ambele coşuleţe, astfel încât pentru a transporta în stup 1
kg polen, albina trebuie sa efectueze circa 67.000 zboruri.
Pentru a putea evalua cantitatea de polen necesară dezvoltării unei familii de albine, pe
timp de un an, trebuie reţinut faptul că pentru creşterea unei singure larve este nevoie de circa
100-145 mg polen, respectiv pentru creşterea a 10.000 albine (1 kg albine) este necesar 1-1,5
kg polen, rezultând astfel că pentru o familie de albine de putere mijlocie consumul anual de
polen se ridică la aproximativ 25-30 kg.
Granulele de polen transportate de către albine pot fi colectate de apicultor cu ajutorul
colectoarelor de polen, colectoare ce sunt de măi multe tipuri: colectoare de urdiniş, colectoare

144
pentru fundul stupului şi colectoare de podişor. Colectoarele de polen se aplică, în general, pe
o perioadă limitată, permiţând în felul acesta ca familiile de albine să-şi poată asigura necesarul
de polen pentru hrană şi pentru rezervele de iernare.
Colectoarele se Iasă 2-4 zile pentru obişnuirea albinelor, după care se pun în funcţiune
prin montarea plăcilor active. Operaţiunea se face seara, după încetarea zborului, şi placa
poate rămâne în poziţia de lucru pe toată durata recoltării polenului. Recoltarea polenului din
colector se realizează prin golirea periodică a sertăraşului cu care este echipat fiecare colector
de polen.
Imediat după recoltare, polenul trebuie supus procesului de uscare, prin utilizarea
căldurii naturale sau cu ajutorul unor instalaţii speciale din dotarea stupinei (uscătorul de
polen).
Anual, de la fiecare familie de albine, se pot recolta câteva kilograme de polen.
Polenul recoltat de albine din natură constituie o sursă importantă de substanţe
formatoare plastice.
Pentru albinele culegătoare recoltarea polenului nu constituie un scop în sine, finalizarea
acestei „strădanii” instinctive este folosirea lui în hrana puietului şi mai ales în producerea
intracelulară a acestuia. În momentul recoltării ghemotoacele de polen au un conţinut în apă
care nu permite păstrarea lui pe o perioadă îndelungată. Pentru a le preveni degradarea, sunt
supuse unei uscări care să elimine şansele supravieţuirii germenilor cu care în mod natural este
contaminat polenul.
Albinele recoltează şi folosesc polenul pentru hrana puietului şi pentru aprovizionarea
glandelor lor producătoare de lăptişor de matcă, de fermenţi şi cerifere. Pentru albine, polenul
reprezintă singura sursă naturală de proteine, asigurându-se substanţele plastice necesare
formării ţesuturilor în procesul de creştere, al formării corpului gras la albinele de iernare,
precum şi baza de fonnare a secreţiilor glandelor faringiene şi ceriere pentru secretarea
lăptişorului de matcă şi a cerii.
Folosind raţional colectoarele de polen se pot realiza anual 3 kg polen marfă/familie de
albine, echivalând în U.C.M. cu 9,9 kg miere.
Polenul adunat în colector se recoltează prin golirea periodică a sertăraşului pentru polen.
Imediat după recoltare, polenul se supune condiţionării şi uscării. Operaţiunea de condiţionare
constă în eliminarea prafului şi a corpurilor străine din masa de granule de polen. În vederea
aducerii polenului la umiditatea de 8%, adecvată conservării de durată, acesta se usucă la
temperatura de 40-45°C timp de 6-24 ore. În decursul uscării polenul se menţine în strat de
maxim 10 mm grosime, fiind ferit de acţiunea directă a razelor solare şi afânat periodic.
145
 Producerea de polen
Producţia obţinută de la o familie de albine poate ajunge la 10 kg de polen. Albinele
colectează polen din floare prin scuturarea anterelor sau prin zdrobirea acestora cu mandibulele.
O încărcătură de polen cântăreşte 5-7 mg. Rentabilitatea culesului de polen este influenţată de
umiditatea şi temperatura atmosferică, de nevoile interne ale coloniei şi de factorii atractivi
(aromă, conţinut în polen, prezenţa nectarului).
În general, polenul este colectat de albinele culegătoare de la plantele entomofile
(polenifere sau nectaro-polenifere) şi depozitat în celulele fagurilor mărginaşi şi în părţile laterale
ale fagurilor cu puiet, constituind păstura, care constituie hrana proteică necesară hrănirii
familiilor de albine şi puietului.
În anumite perioade ale anului, când polenul abundă în natură, familiile de albine au
posibilitatea de a culege cantităţi apreciabile de polen. Prin folosirea colectoarelor de polen o
parte din polenul recoltat de albine poate să fie recoltat de apicultor pentru nevoile stupinei în
perioadele deficitare sau pentru a fi folosit în producerea unor preparate apiterapice şi în
alimentaţia umană.
Pentru a fi valorificat, polenul recoltat de albine trebuie să îndeplinească următoarele
condiţii de calitate:
• aspect: ghemotoace întregi cu diametrul de până la 4 mm, în amestec cu ghemotoace
sparte, sau pudră de polen în proporţie de maximum 5%;
• culoare: conformă cu specia de flori de la care provine;
• consistenţa ghemotoacelor: dură, greu friabilă;
• miros: specific floral;
• gust: caracteristic;
• puritate: fără impurităţi;
• umiditate: maximum 8%;
• proteine totale: minim 20%;
• toxicitate: să nu conţină substanţe toxice;
• floră microbiană: 150000 germeni totali/gram şi 100 levuri.
În momentul predării polenului de către producător se face recepţia provizorie pe baza
examenului organoleptic şi se ia o probă medie de circa 20 g polen/lot, care se trimite la
laborator în vederea efectuării analizelor de calitate.

146
 În ceea ce priveşte valoarea economică a polenului, trebuie subliniat că deseori în
anumite zone în care producţia de miere este compromisă, producţia de polen, prin volumul şi
calitatea sa, poate reprezenta o sursă importantă de venituri.

Ambalarea, păstrarea, conservarea polenului

După recoltare, polenul trebuie condiţionat şi apoi conservat în condiţii corespunzătoare.
Pentru uscare se folosesc dispozitive speciale de diferite tipuri şi capacităţi (uscătoare de polen)
în care polenul se întinde în straturi subţiri de 1-2 cm şi se ţine la o temperatură de 40-45°C
până ce umiditatea scade la circa 5%.
Polenul se poate usca şi în podul caselor, întins în strat subţire pe panouri pânzate.
O mai bună uscare se realizează prin răsfirarea periodică a masei de polen şi prin
ventilarea permanentă pentru îndepărtarea vaporilor de apă. Trebuie evitată expunerea
polenului direct la soare, razele soarelui distrugând componenţii biologici din polen (vitaminele şi
fermenţii). După uscare polenul se cerne şi se curăţă de corpurile străine.
Pe ambalajele de transport se aplică etichete cu următoarele menţiuni: denumirea
produsului; cantitatea brută şi netă; numele şi adresa producătorului; data recoltării; semnătura
apicultorului sau a delegatului unităţii furnizoare şi semnătura delegatului ce a efectuat recepţia
provizorie.
După uscare, polenul se cerne şi se păstrează, până la valorificare, în vase închise,
inoxidabile sau în saci de material plastic în care, pentru prevenirea degradării lui de câtre
insecte, se introduc tampoane îmbibate în tetraclorurâ de carbon.
Polenul poate fi păstrat o perioadă mai lungă de timp în amestec cu zahăr pudră (2 părţi
masă polen la o parte masă zahăr) şi acoperit cu un strat de zahăr pudră, gros de 3 - 4 cm.
După uscare, polenul se cerne şi se păstrează până la valorificare în vase (închise
ermetic) din material inoxidabil, de sticlă sau în saci de material plastic. În vederea
preîntâmpinării degradării polenului de către insecte (găselniţă), se introduc în vasele de
depozitare tampoane de vată îmbibate cu tetraclorură de carbon. Pentru nevoile stupinei,
polenul proaspăt se poate păstra sub formă de pastă în amestec cu miere florală de albine.
În cazul absenţei sursei de polen entomofil, apicultorii pot realiza provizii de polen pentru
familiile de albine recoltând polenul direct de la plante. În acest scop, polenul de porumb poate fi
recoltat manual prin scuturarea paniculelor sau prin detaşarea acestora şi colectarea polenului
după uscarea paniculelor recoltate.
După uscare, polenul destinat comercializării se sortează, se ambalează şi se
depozitează în încăperi reci (0-4°C), lipsite de umezeală şi bine ventilate.
147
 Pentru buna păstrare şi conservare, polenul trebuie să fie ferit de umiditate, fiind foarte
higroscopic. De asemenea trebuie ferit de dăunători şi mucegaiuri. Pentru aceasta, polenul se
păstrează în ambalaje metalice, inoxidabile, de sticlă sau polietilenă închise etanş.

Utilizarea polenului
Datorită calităţii sale deosebite, polenul recoltat de albine este folosit în alimentaţia
umană ca medicament natural, atât pentru tratarea unor maladii specifice, cât şi pentru
producerea unei game variate de preparate apiterapice7.
Valorificarea polenului se face în special prin filialele Asociaţie Crescătorilor de Albine din
România şi alţi agenţi economici, în stare naturală,
Polenul prezintă interes ca hrană a albinelor (sub formă de păstură), ca prezenţă în miere
(căreia îi indică originea şi îi defineşte calitatea) şi ca hrană pentru om.
Prin natura sa şi prin rolul său de element fecundant al florilor, polenul are o compoziţie
chimică foarte complexă şi foarte specială, care îl deosebeşte de toate celelalte produse
vegetale şi îi conferă un spectru de influenţă surprinzător de larg asupra multor afecţiuni şi
disfuncţiuni ale organismului uman. În mod curent, polenul nu se alege şi nu se consumă pe
specii de provenienţă, de aceea însumează calităţile tipurilor de polen uniflorale din care se
compune, având următoarele proprietăţi terapeutice:
• accelerează funcţionarea ficatului şi dezintoxicarea organismului, în hepatită epidemică
şi hepatită cronică;
• duce la o uşoară creştere a insulinei şi ca atare polenul şi păstura pot fi utilizate în
tratamentul diabetului zaharat;
• prin conţinutul sărac în sodiu, dar bogat în magneziu şi potasiu, intervine favorabil în
afecţiunile cardiovasculare;
• fiind total lipsit de toxicitate şi cu un conţinut ridicat în substanţe active vitale, este
puternic vitalizant pentru corpul uman;
• activează fenomenele de regenerare la oamenii în vârstă, ajută la recuperarea copiilor
subdezvoltaţi, iar la copiii de vârstă şcolară previne oboseala;
• intervine favorabil în fenomenele de creştere şi ameliorează randamentul efortului
intelectual;
• ameliorează sindroamele depresive şi regularizează somnul;
• intervine cu eficienţă mare în reglarea secreţiilor hormonale la bărbaţi şi femei;

7
Anexa nr. 4.5.; Anexa nr. 4.7.; Anexa nr. 4.8.; Anexa nr. 4.14.; Anexa nr. 4.16.; Anexa nr. 4.17.; Anexa nr. 4.20.;
Anexa nr. 4.24.; Anexa nr. 4.25.; Anexa nr. 4.29.; Anexa nr. 4.31.
148
 • este un remediu ideal pentru bolnavii de prostată şi acţionează ca bacteriostatic şi
normalizator al funcţiilor aparatului digestiv (forme diferite de colită, constipaţie etc).
Produsele componente ale polenului sunt capabile în câteva zile să redea consumatorului forţe
depline şi tonusul corespunzător.
Dozele zilnice de polen recomandate în tratamentul majorităţii afecţiunilor sunt de 15-20
g, administrat zilnic câte o linguriţă înaintea meselor principale. Polenul se poate consuma în
amestec cu miere şi se recomandă să fie ţinut în gură până se topeşte.
Polenul poate fi utilizat cu succes în terapia bolilor ficatului, prostatei, a gastro-
duodenitelor, în hrana copiilor în dezvoltare, debili, inapetenţi şi anemici, precum şi a bătrânilor
cu anemii şi astmă. Doza zilnică optimă este 20-30 g la adulţi şi mai scăzută la copii (în
conformitate cu vârsta şi greutatea lor). Polenul se administrează cel mai bine după masă,
pentru a nu provoca deranjamente gastrice. Efectul terapeutic al polenului este lent.

IV.6. Filiera propolisului

Propolisulx este un produs apicol primar, rezultat din recoltarea de pe mugurii arborilor şi
din prelucrarea de către albine a unor substanţe răşinoase, aromate, plastifiante, la care se
adaugă secreţii glandulare, ceară, resturi de la digerarea polenului ş.a. care se depun în stup. În
funcţie de provenienţă, propolisul poate fi de două feluri: poligam (provine de la mai multe
plante) şi monofil (provine de la o singură plantă)8.

Proprietăţile propolisului
Cele mai importante proprietăţi ale propolisului, inclusiv din perspectiva procesului de
prelucrare a acestuia, sunt următoarele:
• culoarea variază foarte mult de la galben până la negru, cuprinzând toate nuanţele de
brun, în funcţie de sursă, de modalităţile de stocare, de climă, de zona geografică etc.;
• este puţin solubil în apă dar perfect solubil în eter şi alcool; solventul cel mai util este
alcoolul etilic concentrat de 95°;
• punctul de topire este de aproximativ 60-70° C;
• la temperatura din interiorul stupului este maleabil;

x
Denumirea provine din cuvintele greceşti pro, care înseamnă pentru şi polis, care înseamnă cetate.
8
Manualul apicultorului. Ediţia a VIII-a revăzută şi adăugită, Asociaţia Crescătorilor de Albine din România,
Bucureşti, 2005
149
 • la temperatura mediului ambiant devine casant;
• are un aspect lipicios şi eterogen;
• mirosul diferă foarte mult, datorită faptului că în compoziţia sa intră mai mulţi compuşi
cromatofobi specifici, care pot suferi transformări în funcţie de anotimp şi de temperatură, de
sursa vegetală şi de altitudinex.

Compoziţia propolisului
Compoziţia chimică a propolisului este complexă şi, conform opiniilor specialiştilor,
insuficient cercetată şi cunoscută; în structura sa au fost identificate aproximativ 150 de
substanţe componente9. Componenţii principali ai propolisului sunt: răşinile şi balsamurile (50-
55%); ceara (30%); uleiurile eterice (15%) şi polenul (5%).

Producerea de propolis
Propolisul se recoltează prin răzuirea lui de pe rame şi din partea interioară a pereţilor
stupului, în toată perioada sezonului activ. Producţii sporite de propolis se pot realiza
folosindu-se în acest scop unul din tipurile existente de colectoare de propolis. Utilizând
colectorul de propolis, se pot obţine circa 300 g de la fiecare familie de albine, echivalând valoric
cu 3,9 kg miere.
În vederea creşterii cantităţilor de propolis recoltate, apicultorii adoptă următoarele
10
măsuri :
• cu ocazia fiecărei intervenţii în cuibul familiilor de albine, în special în perioada de
primăvară şi toamna, curăţă, prin răzuire, toate părţile şi elementele din stup ce prezintă
depuneri de propolis;
• distanţează ramele între ele şi scândurelele de podişor cu 2-4 mm, formându-se astfel
spaţii care, după umplerea lor de către albine cu propolis, vor fi curăţate, reţinându-se propolisul
rezultat;
• se înlocuieşte podişorul cu o plasă din material plastic, care, după propolizare se
va ridica în vederea recoltării;
• se foloseşte colectorul de propolis, care se plasează deasupra cuibului, în locul
podişorului;

x
Mirosul specific se aseamănă cu acel al unui amestec de ceară, miere, vanilie, dar mai pregnant cu cel al
mugurilor de plop, pin sau mesteacăn.
9
Bucată, P., Pledoarie pentru creşterea albinelor, Editura Alex-Alex & Leti Pres, Bucureşti, 2001
10
Mârza, E., Nicolaide, N., Iniţiere şi practică în apicultură, Redacţia publicaţiilor apicole, Bucureşti, 1990
150
 • în timpul sezonului apicol, ori de câte ori plasa din plastic este încărcată pe
majoritatea suprafeţei cu propolis, se desface prin desprindere pânza colectoare de care
aderă cea mai mare parte din propolis, reaşezându-se în poziţia iniţială;
• recoltarea propolisului de pe pânza colectoare se face o dată pe an, după ce în
prealabil a fost păstrată câteva zile la temperatură scăzută (congelator). În acest mod, pot fi
recoltate cantităţi mari de propolis, liber de impurităţi.
Producerea propolisului se poate face în tot decursul sezonului apicol, dar în special în
perioadele de primăvară şi de toamnă, când recoltarea din natură, de către albine, este mai
intensăx.

Păstrarea propolisului
Păstrarea propolisului se face prin compactizarea în bulgări de diferite dimensiuni (10-20
cm diametru) în locuri uscate, aerisite, la temperatura ambiantă, în pungi de plastic, astfel încât
să-şi menţină timp cât mai îndelungat aspectul proaspăt şi să se evite pierderea substanţelor
volatile.

Ambalarea propolisului
După recoltare, propolisul se ambalează în pungi de plastic, aşezate în lădiţe de lemn
căptuşite cu hârtie. Pe fiecare lădiţă care conţine propolis se lipeşte o etichetă cu următoarele
specificaţii:
• denumirea şi adresa unităţii producătoare;
• caracterizarea propolisului după sursa de provenienţă;
• perioada de recoltare;
• greutatea brută şi netă;
• numele apicultorului / producătorului respectiv.

Utilizarea propolisului
În stup, propolisul, pe lângă rolul de material de etanşare şi blocare a crăpăturilorxxx,
prezintă importanţă pentru familia de albine datorită proprietăţilor sale antibioticexx; în acest

x
În stupinele amplasate într-o zonă bogată cu plop, mesteacăn, stejar, salcâm, brad, molid, specii pomicole ca
vişinul, cireşul, piersicul, prunul, albinele vor colecta mai mult propolis decât altele lipsite de plante propolifere.
xxx
Dacă ceara este considerată material de construcţie pentru cuibul familiei de albine, propolisul este liantul,
materialul de cimentare, de finisare a fagurelui.
xx
Propolisul are proprietăţi bactericide şi anestezice care depăşesc de 3,5 ori acţiunea cocainei şi de 5,2 ori pe cea
a novocainei. Din propolis s-a extras un antibiotic care are însuşirea de a distruge atât microbii cât şi ciupercile,
astfel că pe propolis nu se dezvoltă nici un mucegai.
151
scop, albinele propolizează pereţii celulelor cu un strat fin de propolis, creând condiţii propice de
dezvoltare a puietului. De asemenea, în cazul pătrunderii în stup a unor dăunători: fluturi,
şoareci etc., după ce sunt omorâţi, aceştia sunt înveliţi de albine cu un strat de ceară şi propolis,
pentru a nu vicia aerul din stup în urma descompunerii lor11.
Datorită conţinutului de răşini vegetale, propolisul este folosit în industria lacurilor şi a
vopselelor, dar şi în prepararea unor medicamente.
Compoziţia sa extrem de valoroasă din punct de vedere apiterapeutic, îl face foarte căutat
şi utilizat în medicină; preţul său este de 15-20 ori mai mare comparativ cu mierea.
Datorită însuşirilor sale bactericide, bacteriostatice, antimicotice, antitoxice, antivirale,
antiinflamatorii, analgezice şi regeneratoare, propolisul este utilizat încă din cele mai vechi
timpuri în tratamentul a numeroase boli12:
• boli infecţio-contagioase: gripă, febră tifoidă, meningite;
• amigdalite, laringite, sinuzite, otite;
• boli respiratorii: traheite, bronşite, tuberculoză;
• boli ale aparatului circulator, hipertensiune şi ateroscleroză;
• infecţii urologice;
• boli dermatologice etc.
În prezent propolisul se aplică pe scară largă în terapeutica medicală, sub formă de
extract alcoolic, unguent, preparate medicamentoase13 etc.

IV. 7. Filiera lăptişorului de matcă

Lăptişorul de matcă este un produs de secreţie al glandelor hipofaringiene ale albinelor

tinere, destinat hrănirii: larvelor în primele trei zile; larvelor de matcă pe toată perioada până la
căpăcirea botcilor; mătcilor.

Caracteristici organoleptice şi fizico-chimice ale lăptişorului de matcă

Succint, principalele caracteristici fizice şi organoleptice ale lătişorului de matcă sunt
următoarele:

11
Manualul apicultorului. Ediţia a VIII-a revăzută şi adăugită, Asociaţia Crescătorilor de Albine din România,
Bucureşti, 2005
12
Ibidem
13
Anexa nr. 4.7.; Anexa nr. 4.8;.Anexa nr. 4.9.;Anexa nr. 4.10.;Anexa nr. 4.11.; Anexa nr. 4.12.; Anexa nr. 4.13.;
Anexa nr. 4.17.; Anexa nr. 4.21.; Anexa nr. 4.22.; Anexa nr. 4.23.; Anexa nr. 4.25. ; Anexa nr. 4.26.; Anexa nr. 4.27.;
Anexa nr. 4.28.; Anexa nr. 4.29.; Anexa nr. 4.30.; Anexa nr. 4.31. ; Anexa nr. 4.32. ; Anexa nr. 4.33.; Anexa nr. 4.34.
152
 • are un aspect de masă vâscoasă, omogenă, cu granulaţii fine;
• culoarea este alb-gălbuie, asemănătoare laptelui condensat;
• consistenţa este cremoasă, uşor vâscoasă;
• mirosul este caracteristic, uşor aromat;
• gustul este slab acid (acrişor);
• la temperaturi de peste 15°C, în contact cu aerul, lăptişorul de matcă îşi schimbă
culoarea, degradându-se datorită coagulării albuminei;
• este parţial solubil în apă, solventul specific fiind soluţia alcoolică cu tăria de 9-12°.

Compoziţia lăptişorului de matcă

Lăptişorului de matcă este alcătuit din: 65,5% apă; 12,3% proteine; 6,5% grăsimi; 12,5%
zahăr invertit; 2,4% alte substanţe14.
Cercetările au demonstrat faptul că lăptişorul de matcă are în compoziţia sa numeroase
vitamine, sursa principală a acestora fiind reprezentată de polen. De asemenea, în lăptişorul de
matcă au fost identificate mai multe macro şi microelemente, precum: fierul, sulful, magneziul,
manganul, calciul, cromul, siliciul, nichelul, cobaltul, zincul, argintul şi fosforul.

Recoltarea lăptişorului de matcă

Conform tehnologiei clasice, de la o familie de albine se poate obţine, într-un sezon
apicol, aproximativ 300 g lăptişor de matcă, în condiţiile menţinerii familiei de albine în stare de
permanentă activitate şi prevenindu-se roitul natural. Recoltarea se face după înlăturarea larvei,
la trei zile din momentul transvazării, iar în acest scop se utilizează un aparat cu o pompă de
vacuum. După filtrare, lăptişorul se păstrează la o temperatură scăzută (în frigider), pentru a
evita degradarea. Experienţa a demonstrat faptul că cea mai bună stabilizare a acestui produs
se asigură prin încorporarea sa în miere.

Producerea lăptişorului de matcă

Producerea lăptişorului de matcă se poate realiza în familii orfanizate (în absenţa
mătcii) sau în familii cu matcă, în funcţie de calificarea apicultorului. În cazul folosirii metodei
orfanizării, de la 5 familii de albine se pot realiza, în medie, circa 50 g lăptişor, la o serie, iar în
cazul producerii continue a lăptişorului în prezenţa mătcilor într-un sezon activ se pot obţine 500
g de la o familie, ceea ce echivalează cu 8,7 kg miere15.

14
Bura, M. şi colab., Tehnologie apicolă, Editura Solness, Timişoara, 2005
15
Jarvis C.D., Mierea şi sănătatea noastră, Editura Apimondia, Bucureşti, 2001
153
 Ambalarea lăptişorului de matcă
Lăptişorul de matcă se ambalează în borcane de sticlă de culoare închisă, cu dop rodat,
ce se umplu astfel încât să nu rămână în interior un spaţiu gol. Pe borcan se aplică o etichetă pe
care se indică: numele unităţii producătoare; data recoltării; greutatea brută; greutatea netă;
numele apicultorului care a recoltat lăptişorul; teritoriul (baza meliferă) unde a fost recoltat.

Conservarea lăptişorului de matcă

După recoltare, lăptişorul de matcă se filtrează în scopul îndepărtării eventualelor larve
sau a bucăţilor de ceară. Filtrarea se face printr-o sită de mătase sau pânză din fir fin de material
plastic. După filtrare, lăptişorul de matcă se conservă pentru o perioadă de timp determinată, la
o temperatură de 0-4°C, în loc uscat şi la întuneric.
Întrucât lăptişorul de matcă are o reacţie pronunţat acidă, este rezistent la alterarea
produsă de bacteriile de putrefacţie, dar se poate altera prin dezvoltarea bacteriilor lactice care
tolerează pH-ul scăzut al substratului nutritiv şi care se pot dezvolta şi la temperatura de
refrigerare. Pentru a preveni acest neajuns, se foloseşte congelarea imediată după recoltare, la
temperatura de cel puţin -18°C şi apoi păstrarea neîntreruptă în această stare sau liofilizarea cât
mai timpurie16.

Utilizarea lăptişorului de matcă

Datorită conţinutului mare de aminoacizi, lipide, glucide, vitamine, hormoni, enzime,
substanţe minerale, factori vitali specifici, substanţe cu rol biocatalizator în procesele de
regenerare a celulelor, lăptişorul de matcă se poate utiliza în tratarea unei game largi de
afecţiuni, fie în stare proaspătă, fie adăugat altor produse medicamentoase17. Inventariem în
continuare câteva din acţiunile lui asupra organismului:
• revigorează bolnavii hipotrofici;
• administrat în hrană, ameliorează starea generală a copiilor bolnavi sau convalescenţi;
• la bătrâni înlătură astenia fizică şi psihică, reduce tulburările neurocirculatorii şi pe cele
de memorie, îmbunătăţeşte vederea şi starea generală;

16
Louveaux , J., Albinele şi creşterea lor, Editura Apimondia, Bucureşti, 1987
17
Antonescu, C., Albinele şi noi, Redacţia publicaţiilor apicole, Bucureşti, 1979; Bucată, P., Pledoarie pentru
creşterea albinelor, Editura Alex-Alex & Leti Pres, Bucureşti, 2001; Bura M., Tehnologia producţiei apicole,
Editura Euroart, Timişoara, 1993; Chirilă Aurelia, Patruică, Silvia, Tehnologii apicole moderne. Stupăritul pastoral,
Agenţia Naţională de Consultanţă Agricolă, MAPDR, 2005
154
 • este calmant pentru persoanele emotive şi tranchilizant pentru cei ce suferă de
insomnie;
• este dinamizant pentru cei cu depresii nervoase;
• intervine în normalizarea sistemului neurovegetativ şi a dispoziţiei;
• creşte randamentul muncii fizice şi intelectuale;
• este protector al organismului şi reglator al metabolismului;
• are un efect pozitiv în tratarea unor tulburări patologice;
• reduce nivelul colesterolului în sânge;
• intervine în regenerarea celulară şi combaterea unor urticarii, eczeme, degerături etc.;
• îmbunătăţeşte funcţiile miocardului şi ale vaselor coronare, micşorează crizele de
anghină;
• are însuşiri antimicrobiene, acţionând bacteriostatic şi bactericid.
Specialiştii precizează faptul că lăptişorul de matcă nu este un medicament, ci este un
produs apicol care se găseşte şi în miere în mod natural, un aliment natural, de o deosebită
valoare. De asemenea, datorită compoziţiei sale chimice, lăptişorul de matcă este utilizat şi în
cosmetică medicală.
Lăptişorul de matcă se regăseşte în compoziţia mai multor produse obţinute în prezent de
către ICDA18 .

IV. 8. Filiera veninului

Veninul de albine este o substanţa complexă, un produs de secreţie al albinelor lucrătoare,

stocat în punga de venin şi eliminat la exterior în momentul înţepăriix.

Secreţia de venin
Veninul este secretat de glanda cu venin a albinei lucrătoare. Secreţia de venin este
influenţată de o serie de factori, între care se remarcă: vârsta albinelorxx, hrana (prezintă

18
Anexa nr. 4.6.; Anexa nr. 4.7.; Anexa nr. 4.16.; Anexa nr. 4.17.; Anexa nr. 4.18.; Anexa nr. 4.31.
x
Înţeparea reprezintă, de fapt, un act reflex de apărare al albinelor, în momentul în care sunt iritate.
xx
Conform cercetărilor efectuate de numeroşi specialişti, s-a constatat că albinele recent eclozionate nu au venin, la
vârsta de 6 zile au acumulat în punga cu venin 0,15 mg, la 11 zile 0,21 mg, iar la 15-20 zile 0,30 mg; după această
vârstă glandele secretoare încep să degenereze, rezerva de venin secretată fiind stocată în punga cu venin, până
în momentul utilizării.
155
importanţă abundenţa hranei proteice pe care acestea o consumă) şi sezonulxxx. Nu produc
venin albinele crescute fără polen. Rezerva de venin, odată folosită, nu se mai reface, însă
există şi o serie de cercetări conform cărora după eliminarea prin înţepare, rezerva de venin a
albinelor se reface, cu condiţia ca organul specializat să nu se deterioreze. La o înţepătură, o
albină cu glanda de venin dezvoltată poate elibera o cantitate de circa 0,3 mg venin lichid,
corespunzând la circa 0,1 mg substanţă uscată.

Caracteristicile veninului
Veninul de albine se caracterizează prin următoarele19:
• este un lichid dens, de culoare alb - mată;
• are un gust amar-acid;
• mirosul este particular, iritant;
• cristalizează într-un interval scurt de timp;
• are un pH de 4,5 - 5,5;
• are o compoziţie complexă: substanţe proteice; 6-7% apă; lipide (în special din grupa
sterinelor); hidrocarbonaţi; acizi (formic, clorhidric, ortofosforic); baze şi substanţe minerale
(calciu, magneziu, fosfor, sulf şi cupru).
Veninul de albine cristalizat are aspect uşor cenuşiu, se prezintă ca o pulbere, cu miros
iritant caracteristic şi gust amar înţepător; sub formă uscată, veninul poate fi păstrat timp
îndelungat, fară a-şi pierde proprietăţile toxice.

Compoziţia chimică a veninului

Veninul de albine are o compoziţie chimică extrem de complexă, principalul sau
component fiind substanţele proteice, care ajung până la 75% din veninul uscat. Alături de
substanţele proteice, în compoziţia veninului mai intră şi săruri minerale, enzime, hormoni,
uleiuri eterice şi alte substanţe volatile. De asemenea, veninul conţine lipide, hidrocarbonaţi,
acizi şi baze. Dintre substanţele minerale, în compoziţia veninului intră calciul, magneziul,
manganul, fosforul, sulful si cuprul. În compoziţia veninului s-au identificat şi aminoacizi liberi,
acizi nucleici, grăsimi, acizi volatili.

xxx
Generaţiile de albine crescute primăvara, când resursele polenifere sunt bogate, produc mai mult venin în
comparaţie cu cele crescute vara sau toamna.
19
Bura, M. şi colab., Tehnologie apicolă, Editura Solness, Timişoara, 2005
156
 Recoltarea veninului
Recoltarea veninului de albine este o operaţiune extrem de dificilă şi de aceea este o
practică rar întâlnită printre apicultori. Într-un sezon apicol de şase luni, se pot obţine 4 g venin
de la o familie de albine.
Procesul de recoltare a veninului nu exercită o influenţă negativă asupra organismului
albinelor sau asupra activităţii acestora, chiar dacă în timpul recoltării veninului se produce o
irascibilizare a albinelor, ce persistă până la şase zile după efectuarea extracţiei20.
Obţinerea veninului se poate face prin mai multe metode, şi anume: narcotizarea
albinelor, înţeparea unor membrane, cu ajutorul unor dispozitive electrice speciale, numite grile
de excitare, eficienţa acestora fiind diferită. Cantitatea de venin pe care o poate elibera o albină
în momentul înţepării este de 0,3 mg venin lichid, corespunzător unei cantităţi de 0,1 mg
substanţă uscată. După recoltare, veninul se păstrează până în momentul livrării, Ia temperatura
ambiantă, în condiţii de umiditate normală.

Însuşiri terapeutice şi tratamentul cu venin de albine

La om, reacţiile la venin sunt de trei feluri: localex, sistemicexx şi anafilacticexxx. Cu toate
acestea, veninul de albine a avut (chiar şi atunci când nu era bine cunoscută compoziţia lui) şi
are un rol important în diferite tratamente medicale.
Componentele veninului de albine acţionează atât ca inhibitoare ale sistemului nervos,
cât şi ca stimulente ale inimii şi ale glandelor cortico-suprarenale. Prin stimularea producerii de
cortizon, veninul de albine acţionează în tratarea afecţiunilor reumatismale, în special a artritelor.
Se consideră că veninul de albine, administrat în doze mici şi repetate, stimulează
reactivitatea întregului organism, mărindu-i capacitatea de apărare împotriva infecţiilor.
Administrat singur sau în asociere cu alte substanţe, veninul de albine este utilizat în tratarea
mai multor afecţiuni21, şi anume:
• poliartrite infecţioase nespecifice;
• boli ale sistemului nervos periferic: lumbago, sciatică, nevralgii, pareze;
• boli vasculare: tromboflebită, ateroscleroza vaselor membrelor;

20
Mălaiu, A., Târţă, E., Veninul de albine, Editura Ceres, Bucureşti, 1981
x
În cazul reacţiei locale, umflătura locală se extinde în timp de câteva ore, iar locul înţepat poate fi roşu, cald şi
sensibil 2-3 zile.
xx
Reacţia sistemică se petrece în câteva minute după înţepătură, putând provoca erupţie generală, tulburări
respiratorii, greaţă, dureri abdominale etc.
xxx
În reacţia anafilactică, simptomele se manifestă în câteva secunde după înţepare şi comportă dificultăţi
respiratorii, confuzii mentale, vomismente, un şoc de tensiune sanguină care poate conduce la pierderea cunoştinţei
şi la moartea prin colaps respirator şi circulator.
21
Antonov, C., Apiterapia pentru toţi, Editor Best Business, Bucureşti, 2003
157
 • gută şi astm bronşic;
• reumatism poliarticular, muscular şi cardiac;
• boli de piele etc.
Veninul de albine se regăseşte în compoziţia unui singur produs obţinut în prezent de
către ICDA (Anexa nr. 4.32.).

IV.9. Filiera apilarnilului

Apilarnilul este produs apicol natural, biologic activ, rezultat din recoltarea integrală a
conţinutului celulelor cu larve de trântor în a şaptea zi de dezvoltare (inclusiv substanţele
nutritive aflate în aceste celule) şi care este supus unui proces de triturare (zdrobire),
omogenizare şi filtrare, în vederea conservării şi utilizării22.

Caracteristicile apilarnilului
După recoltare, apilarnilul se prezintă sub forma unui produs neomogen, alcătuit din larve
de trântorx într-un lichid lăptos; după mixare, el devine omogen, untos, capătă o culoare alb-
cenuşie, uşor gălbuie, cu tendinţă spre maroniu. Mirosul apilarnilului este fad, iar gustul uşor
astringent, fără senzaţie dezagreabilă.

Compoziţia chimică a apilarnilului

Apilarnilul este un produs foarte concentrat, bogat în substanţe proteice, glucide, lipide,
săruri minerale, vitamine, aminoacizi etc. Apilarnilul a fost avizat favorabil de Ministerul Sănătăţii
pentru a fi utilizat în scop apiterapeutic, la stimularea factorilor naturali de apărare a sănătăţii
organismului uman.

Producerea de apilarnil
Pentru recoltarea apilarnilului, se utilizează aparate similare cu cele folosite în procesul
de recoltare a lăptişorului de matcă (spatulă de lemn sau aparate specializate). De la fiecare
familie de albine se poate obţine, într-un sezon, circa 1 kg produs.
Perioada optimă pentru producerea apilarnilului începe o dată cu înflorirea pomilor
fructiferi (aprilie-mai), când temperaturile sunt suficient de mari, există hrană specifică (nectar şi

22
Jarvis C.D., Mierea şi alte produse naturale, Editura Apimondia, Bucureşti, 1976
x
Conţinutul larvelor reprezintă 97% din produsul apilarnil, iar mediul de cultură din celule pregătit de albine (polen,
păstură, miere şi apă) reprezintă 3%.
158
polen) din abundenţă, familiile de albine sunt dezvoltate, şi durează până la începutul lunii
august, când familiile de albine îşi reduc activitatea, în cuib şi la cules, începând creşterea
generaţiilor de iernare.
Pentru recoltarea unor cantităţi omogene de apilarnil (larve de aceeaşi vârstă) este
obligatoriu ca pentru fiecare familiex să se „deschidă” o fişă de evidenţă, în care se notează
numărul stupului, data introducerii ramei clăditoare în familie, data însămânţării fagurelui de
către matcă şi data recoltării23. Cu ajutorul fişei de evidenţă, prin verificarea întregului efectiv
destinat producţiei de apilarnil, la interval de 3 zile, se pot identifica cu uşurinţă familiile care au
faguri însămânţaţi cu trântori, stabilindu-se ziua recoltării. Pentru acest sistem de evidenţă şi
acţiune operativă se asigură un flux continuu de producţie de apilarnil, urmărindu-se ca de la
fiecare familie să se recolteze în medie, într-un sezon, 0,9-1,3 kg larve de trântor, fără
diminuarea producţiei de miere. Echivalentul valoric al apilarnilului este egal cu 7,5 kg miere.

Ambalarea, conservarea şi transportul apilarnilului

Apilarnilul recoltat se ambalează în cutii cu capacitate de 1 kg şi se păstrează la
congelator (la temperaturi de - 5°C). Apilarnilul în stare proaspătă se valorifică, ca atare,
ambalat în recipiente speciale, cu etichetarea conţinutului şi specificarea datei de recoltare;
transportul se face în containere frigorifice. Pe o durată mai îndelungată, apilarnilul se con-
servă în depozite frigorifice, la temperaturi mai scăzute (sub -20°C).

Utilizarea apilarnilului
Datorită conţinutului său, apilamilul, ca şi lăptişorul de matcă, se foloseşte, în prezent,
pentru realizarea de preparate apiterapeutice, fie în stare pură, fie în amestec cu alte produse
apicole sau substanţe medicamentoase. De asemenea, produsul are multiple posibilităţi de
folosire în alimentaţia umană şi veterinară.

x
Pentru producţia de apilarnil se aleg numai familiile de albine foarte puternice, din acelea care în anii precedenţi
au dat cele mai mari producţii de miere şi ceară. Cuibul familiilor de albine afectate producţiei de apilarnil trebuie
să cuprindă la începutul lunii aprilie cel puţin 6 rame (faguri) acoperiţi cu albine şi hrană suficientă unei dezvoltări
corespunzătoare. Matca trebuie sa fie prolifică şi nu mai bătrână de doi ani.
23
Bura M., Pătruică Silvia, Nutriţia şi alimentaţia albinelor, Editura Agroprint, Timişoara, 2003
159
 Anexa nr. 4.1.

Cooperativa apicolă

Societatea cooperativă este un agent economic cu capital privat, înfiinţat în baza Legii
nr.1/2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei. Societatea cooperativă este o
asociaţie autonomă de persoane fizice şi/sau juridice, după caz, constituită pe baza
consimţământului liber exprimat de acestea, în scopul promovării intereselor economice, sociale
şi culturale ale membrilor cooperatori, fiind deţinută în comun şi controlată democratic de către
membrii săi, în conformitate cu principiile cooperatiste.
În vederea realizării scopului pentru care s-a constituit, societatea cooperativă poate
desfăşura orice activităţi permise de lege. Activităţile desfăşurate de societăţile cooperative sunt
supuse regimului de autorizare prevăzut de legislaţia specifică în vigoare.
Numărul minim de membri cooperatori ai unei societăţi cooperative se stabileste prin
statut, dar nu este mai mic de cinci.
Capitalul social al societăţii cooperative este variabil şi nu poate fi mai mic de 5.000.000
lei. Capitalul social minim trebuie subscris şi vărsat integral la data înfiinţării societăţii
cooperative. Capitalul social al societăţii cooperative se divide în părţi sociale egale, a căror
valoare nominală se stabileşte prin actul constitutiv şi care nu poate fi mai mică de 100.000 lei.
Un membru cooperator poate deţine părţi sociale în limita şi în condiţiile prevăzute de
actul constitutiv, fără a putea depăşi 20% din capitalul social. Aporturile în numerar sunt
obligatorii la constituirea societăţilor cooperative. Aporturile în natură sunt admise la societăţile
cooperative. Aporturile în natură se realizează prin transferarea drepturilor corespunzătoare şi
prin predarea efectivă către societatea cooperativă a bunurilor aflate în stare de utilizare.
Membrii cooperatori primesc părţi sociale în schimbul aporturilor subscrise.
Poate fi membru cooperator orice persoană fizică care a împlinit vârsta de 18 ani, care
depune o cerere de înscriere şi subscrie la capitalul social al societăţii cooperative aportul
prevăzut de actul constitutiv, precum şi orice persoană juridică care participă la constituirea
societăţilor cooperative de gradul 2. Societăţile cooperative pot fi de gradul 1x sau 2xx.
Participarea cumulată a societăţilor cooperative de gradul 1 la constituirea capitalului social al
societăţii cooperative de gradul 2 nu poate fi mai mică de 67%.
Societatea cooperativă cu sediul în România este persoană juridică română. Societatea
cooperativă se constituie prin contract de societate şi statut, care pot fi încheiate sub forma unui
înscris unic, denumit act constitutiv. Actul constitutiv se încheie sub semnătură privată şi se
semnează de către toţi membrii fondatori. Actul constitutiv al unei societăţi cooperative trebuie
să cuprindă cel puţin următoarele prevederi :
a) numele, prenumele, codul numeric personal, locul, data naşterii, domiciliul, cetăţenia
membrului cooperator, persoană fizică; denumirea, sediul, naţionalitatea şi codul unic de
înregistrare ale membrului cooperator, persoană juridică;
b) forma şi gradul societăţii cooperative;
c) denumirea societăţii cooperative, însoţită de menţiunea „societate cooperativă” şi, dacă
este cazul, emblema;
d) sediul societăţii cooperative;

x
Societate cooperativa de gradul 1: persoana juridică constituită de persoane fizice şi înregistrată în conformitate cu
prevederile Legii nr.1/2005.
xx
Societate cooperativă de gradul 2: persoana juridică constituită din societăţi cooperative de gradul 1, în
majoritate, şi alte persoane fizice sau juridice, în scopul integrării pe orizontală sau pe verticală a activităţii
economice desfăşurate de acestea.

160
 e) obiectul de activitate al societăţii cooperative, cu precizarea domeniului şi a activităţii
principale;
f) capitalul social subscris şi vărsat, cu menţionarea aportului fiecărui membru cooperator,
în numerar sau în natură, valoarea aportului în natură şi modul evaluării;
g) numărul şi valoarea nominală a părţilor sociale, precum şi numărul părţilor sociale
atribuite fiecărui membru cooperator pentru aportul său;
h) durata societăţii cooperative;
i) numele şi prenumele, codul numeric personal, locul şi data naşterii, domiciliul şi
cetăţenia administratorilor, persoane fizice; denumirea, sediul, naţionalitatea şi codul unic de
înregistrare ale administratorilor, persoane juridice;
j) numele şi prenumele, codul numeric personal, locul şi data naşterii, domiciliul şi
cetăţenia cenzorilor;
k) modul de dobândire şi de pierdere a calităţii de membru cooperator;
l) drepturile şi obligaţiile membrilor cooperatori;
m) modul de convocare a adunării generale a membrilor cooperatori, atribuţiile acesteia şi
condiţiile de valabilitate a hotărârilor sale;
n) sedii secundare - sucursale, agenţii, reprezentanţe sau alte asemenea unităţi fără
personalitate juridică, atunci când se înfiinţează o dată cu societatea cooperativă, sau condiţiile
pentru înfiinţarea lor ulterioară, daca se are în vedere o atare înfiinţare;
o) modul de înstrăinare sau transmitere a folosinţei clădirilor ori terenurilor aflate în
patrimoniul societăţii cooperative;
p) modul de dizolvare şi de lichidare a societăţii cooperative şi destinaţia activului net.
Forma autentică a actului constitutiv este obligatorie când printre bunurile subscrise ca
aport la capitalul social se află un teren.
Oricare dintre membrii fondatori, administratori sau persoanele împuternicite de aceştia
va solicita, în termen de 15 zile de la data semnării actului constitutiv, înmatricularea societăţii
cooperative în registrul comerţului în a cărui rază teritorială îşi va avea sediul societatea
cooperativă, în vederea obţinerii certificatului unic de înregistrare.
În cazul în care există aporturi în natură , judecătorul-delegat numeşte, în termen de 5 zile
de la înregistrarea cererii, unul sau mai multi experţi din lista experţilor autorizaţi. Aceştia vor
întocmi un raport cuprinzând descrierea şi modul de evaluare a fiecărui bun aportat şi vor
evidenţia dacă valoarea acestuia corespunde numărului şi valorii părţilor sociale acordate în
schimb, precum şi alte elemente indicate de judecătorul-delegat. Pentru bunurile mobile noi, va fi
luată în considerare valoarea din factură. Raportul va fi depus în termen de 15 zile la oficiul
registrului comerţului şi va putea fi examinat de creditorii personali ai asociaţilor sau de alte
persoane. La cererea şi pe cheltuiala acestora, li se pot elibera copii integrale sau parţiale de pe
raport. După verificarea îndeplinirii condiţiilor, judecătorul-delegat va dispune, prin încheiere,
înmatricularea societăţii cooperative în registrul comerţului. Societatea cooperativă este
persoană juridică de la data înmatriculării în registrul comerţului.

161
 Anexa nr. 4.2.
Produsul MIERE SUPERIOARĂ 500 g
Specificare U.M. Consum specific Preţ (RON) Valoare (RON)
Scotch bucăţi 0,03 / 16 3,78 0,01
Borcane bucăţi 1,01 0,28 0,28
Capace TW 66 bucăţi 1,01 0,10 0,10
Etichete miere bucăţi 1,01 0,02 0,03
Etichete bucăţi 1,00 / 16 0,01
Miere kg 0,5025 5,00 2,51
Cutie carton bucăţi 1,00 / 16 2,50 0,16
I. Materii prime şi materiale 3,09
II. Cheltuieli aprovizionare – transport 15,00 % 0,46
Total 3,55
III. Manoperă 0,22
IV. CAS + fond special sănătate 27,50 % 0,06
V. Ajutor şomaj + risc + învăţământ 2,50 % 0,01
VI. Cheltuieli comune 83,50 % 0,18
Total 4,02
VII. Cheltuieli generale 29,97 % 1,20
Total 5,22
VIII. Profit 15,00 % 0,78
Preţ cu ridicata 6,00
IX. Adaos comercial
Preţ cu amănuntul 6,00
X. TVA 19,00 % 1,14
Preţ cu amănuntul + TVA 7,14
Rotunjire - 0,14
PREŢ CU AMĂNUNTUL 7,00
Sursa: Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Apicultură

Anexa nr. 4.3.

Produsul MIERE TEI 500 g
Specificare U.M. Consum specific Preţ (RON) Valoare (RON)
Scotch bucăţi 0,03 / 16 3,78 0,01
Borcane bucăţi 1,01 0,28 0,28
Capace TW 66 bucăţi 1,01 0,01 0,01
Etichete miere bucăţi 1,01 0,02 0,03
Etichete bucăţi 1,01 / 16 0,01
Miere kg 0,502 3,50 1,76
Cutie carton bucăţi 1,00 / 16 2,50 0,16
I. Materii prime şi materiale 2,25
II. Cheltuieli aprovizionare – transport 15,00 % 0,34
Total 2,59
III. Manoperă 0,22
IV. CAS + fond special sănătate 27,50 % 0,06
V. Ajutor şomaj + risc + învăţământ 2,50 % 0,01
VI. Cheltuieli comune 83,50 % 0,18
Total 3,06
VII. Cheltuieli generale 18,30 % 0,56
Total 3,62
VIII. Profit 10,50 % 0,38
Preţ cu ridicata 4,00
IX. Adaos comercial
Preţ cu amănuntul 4,00
X. TVA 19,00 % 0,76
Preţ cu amănuntul + TVA 4,76
Rotunjire 0,24
PREŢ CU AMĂNUNTUL 5,00
Sursa: Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Apicultură

162
 Anexa nr. 4.4.
Produsul MIERE POLIFLORĂ 500 g
Specificare U.M. Consum specific Preţ (RON) Valoare (RON)
Scotch bucăţi 0,03 / 16 3,78 0,01
Borcane bucăţi 1,01 0,28 0,28
Capace TW 66 bucăţi 1,01 0,10 0,10
Etichete miere bucăţi 1,01 0,02 0,03
Etichete bucăţi 1,01 / 16 0,01
Miere kg 0,5025 3,50 1,76
Cutie carton bucăţi 1,00 / 19 2,50 0,13
I. Materii prime şi materiale 2,13
II. Cheltuieli aprovizionare – transport 15,00 % 0,35
Total 2,66
III. Manoperă 0,22
IV. CAS + fond special sănătate 27,50 % 0,06
V. Ajutor şomaj + risc + învăţământ 2,50 % 0,01
VI. Cheltuieli comune 80,00 % 0,18
Total 3,13
VII. Cheltuieli generale 9,45 % 0,30
Total 3,43
VIII. Profit 8,00 % 0,27
Preţ cu ridicata 3,70
IX. Adaos comercial
Preţ cu amănuntul 3,70
X. TVA 19,00 % 0,70
Preţ cu amănuntul + TVA 4,40
Rotunjire - 0,40
PREŢ CU AMĂNUNTUL 4,00
Sursa: Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Apicultură

Anexa nr. 4.5.

Produsul POLENOLECITINĂ 100 g
Specificare U.M. Consum specific Preţ (RON) Valoare (RON)
Scotch bucăţi 0,03 / 60 3,78
Cleme bucăţi 1,02
Etichete bucăţi 1,00 / 60 0,01
Hârtie albă kg 0,004 5,04 0,02
Lecitină pură kg 0,01 26,66 0,27
Miere kg 0,01 5,00 0,05
Pliante Polenolecitină bucăţi 1,02 0,07 0,07
Polen kg 0,05 22,00 1,10
Prospecte Polenolecitină bucăţi 1,02 0,01 0,01
Pungi plastic kg 0,0042 7,50 0,03
Zahăr kg 0,04 1,80 0,07
Cutie carton bucăţi 1,00 / 60 2,50 0,04
I. Materii prime şi materiale 1,66
II. Cheltuieli aprovizionare – transport 5,00 % 0,08
Total 1,74
III. Manoperă 0,19
IV. CAS + fond special sănătate 27,50 % 0,05
V. Ajutor şomaj + risc + învăţământ 2,50 %
VI. Cheltuieli comune 150,00 % 0,29
Total 2,27
VII. Cheltuieli generale 39,35 % 0,89
Total 3,16
VIII. Profit 14,00 % 0,44
Preţ cu ridicata 3,60
IX. Adaos comercial 33,00 % 1,19
Preţ cu amănuntul 4,79
X. TVA 19,00 % 0,91
Preţ cu amănuntul + TVA 5,70
Rotunjire 0,30
PREŢ CU AMĂNUNTUL 6,00
Sursa: Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Apicultură

163
 Anexa nr. 4.6.
Produsul MELCACIN PLANT 100 g
Specificare U.M. Consum specific Preţ (RON) Valoare (RON)
Alcool l 0,001 23,65 0,02
Scotch bucăţi 0,003 0,28
Calciu glicerofosforic kg 0,01 21,50 0,22
Cleme bucăţi 1,02
Etichete bucăţi 1,00/60 0,05
X 0,0002 7,53
Hârtie albă kg 0,02 5,04 0,01
Lăptişor de matcă kg 0,001 400,00 0,40
Miere kg 0,125 5,00 0,06
Pliante Melcalcin bucăţi 1,02 0,25 0,26
Prospecte Melcalcin bucăţi 1,02 0,01 0,01
Pungi plastic kg 0,0042 7,50 0,03
X 0,00008 10,00
Zahăr kg 0,0875 1,80 0,16
Cutie carton bucăţi 1,00/60 2,50 0,04
I. Materii prime şi materiale 1,21
II. Cheltuieli aprovizionare – transport 5,00 % 0,06
Total 1,27
III. Manoperă 0,19
IV. CAS + fond special sănătate 27,50 % 0,05
V. Ajutor şomaj + risc + învăţământ 2,50 %
VI. Cheltuieli comune 150,00 % 0,29
Total 1,80
VII. Cheltuieli generale 72,50 % 1,31
Total 3,11
VIII. Profit 12,52 % 0,39
Preţ cu ridicata 3,50
IX. Adaos comercial 33,00 % 1,16
Preţ cu amănuntul 4,66
X. TVA 19,00 % 0,89
Preţ cu amănuntul + TVA 5,55
PREŢ CU AMĂNUNTUL 6,00
Sursa: Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Apicultură
Anexa nr. 4.7.
Produsul VI – FORT flacoane
Specificare U.M. Consum specific Preţ (RON) Valoare (RON)
Alcool l 0,0046 23,65 0,11
Scotch bucăţi 0,03 / 30 3,78
Calciu Glicerofosforic kg 0,00173 14,45 0,02
Etichete bucăţi 1,01 0,01 0,01
Flacon 0,250 l bucăţi 1,02 0,43 0,44
Fosfat biopotasic kg 0,00173 36,30 0,06
Lăptişor de matcă kg 0,00087 400,00 0,35
Lecitină pură kg 0,00173 26,66 0,05
Miere kg 0,1482 5,00 0,74
Polen kg 0,013 22,00 0,29
Propolis kg 0,002 125,00 0,25
Vitamina B6 kg 00000173 130,40 0,02
Vată bucăţi 0,002 1,69
Vitamina C kg 0,0044 22,27 0,10
Cutie carton bucăţi 1,00 / 30 2,50 0,08
I. Materii prime şi materiale 2,52
II. Cheltuieli aprovizionare – transport 5,00 % 0,13
Total 2,65
III. Manoperă 0,30
IV. CAS + fond special sănătate 27,50 % 0,08
V. Ajutor şomaj + risc + învăţământ 2,50 % 0,01
VI. Cheltuieli comune 150,00 % 0,45
Total 3,49
VII. Cheltuieli generale 42,84 % 1,50
Total 4,99
VIII. Profit 16,33 % 0,81
Preţ cu ridicata 5,80
IX. Adaos comercial 27,00 % 1,57
Preţ cu amănuntul 7,37
X. TVA 19,00 % 1,40
Preţ cu amănuntul + TVA 8,77
PREŢ CU AMĂNUNTUL 9,00
Sursa: Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Apicultură

164
 Anexa nr. 4.8.
Produsul MELTONIC GENERAL 250 grame
Specificare U.M. Consum specific Preţ (RON) Valoare (RON)
Alcool l 0,015 23,65 0,35
Scotch bucăţi 0,03 / 20 3,78 0,01
Borcane pvc 200 ml bucăţi 1,02 0,20 0,20
Capace TW 66 bucăţi 1,02 0,10 0,10
Etichete Meltonic bucăţi 1,02 0,19 0,20
Etichete Varachet sticluţe bucăţi 1,02
Etichete bucăţi 1,02 / 20 0,01
Miere kg 0,264 5,00 1,32
Polen kg 0,003 22,00 0,07
Propolis kg 0,0065 125,00 0,81
Vitamina C kg 0,01 20,40 0,20
Cutie carton bucăţi 1,00 / 20 2,50 0,13
I. Materii prime şi materiale 3,39
II. Cheltuieli aprovizionare – transport 5,00 % 0,17
Total 3,56
III. Manoperă 0,24
IV. CAS + fond special sănătate 27,50 % 0,07
V. Ajutor şomaj + risc + învăţământ 2,50 % 0,01
VI. Cheltuieli comune 150,00 % 0,36
Total 4,24
VII. Cheltuieli generale 36,60 % 1,55
Total 5,79
VIII. Profit 14,00 % 0,81
Preţ cu ridicata 6,60
IX. Adaos comercial 27,00 % 1,78
Preţ cu amănuntul 8,38
X. TVA 19,00 % 1,59
Preţ cu amănuntul + TVA 9,97
Rotunjire 0,03
PREŢ CU AMĂNUNTUL 10,00
Sursa: Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Apicultură

Anexa nr. 4.9.

Produsul MELTONIC RESPIRATOR 250 grame
Specificare U.M. Consum specific Preţ (RON) Valoare (RON)
Alcool l 0,03 23,65 0,71
Scotch bucăţi 0,03 / 20 3,78 0,01
Borcane bucăţi 1,02 0,28 0,29
Capace TW 60 bucăţi 1,02 0,10 0,10
Etichete Meltonic bucăţi 1,02 0,19 0,19
Etichete Varachet sticluţe bucăţi 1,02
Etichete bucăţi 1,02 / 20 0,01
Miere kg 0,267 5,00 1,34
Propolis kg 0,013 125,00 1,63
Ulei de eucalipt l 0,00006 29,00
Ulei pin kg 0,00012 40,60
Vitamina C kg 0,003 22,27 0,07
Cutie carton bucăţi 1,00 / 20 2,50 0,13
I. Materii prime şi materiale 4,47
II. Cheltuieli aprovizionare – transport 5,00 % 0,22
Total 4,69
III. Manoperă 0,24
IV. CAS + fond special sănătate 27,50 % 0,07
V. Ajutor şomaj + risc + învăţământ 2,50 % 0,01
VI. Cheltuieli comune 150,00 % 0,36
Total 5,37
VII. Cheltuieli generale 18,00 % 0,97
Total 6,34
VIII. Profit 15,07 % 0,96
Preţ cu ridicata 7,30
IX. Adaos comercial 27,00 % 1,97
Preţ cu amănuntul 9,27
X. TVA 19,00 % 1,76
Preţ cu amănuntul + TVA 11,03
Rotunjire - 0,03
PREŢ CU AMĂNUNTUL 11,00
Sursa: Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Apicultură

165
 Anexa nr. 4.10.
Produsul MELTONIC CIRCULATOR 250 grame
Specificare U.M. Consum specific Preţ (RON) Valoare (RON)
Alcool l 0,015 23,65 0,35
Scotch bucăţi 0,03 / 20 3,78 0,01
Borcane bucăţi 1,02 0,28 0,29
Capace TW 60 bucăţi 1,02 0,10 0,10
Etichete Meltonic bucăţi 1,02 0,19 0,19
Etichete Varachet sticluţe bucăţi 1,02
Etichete bucăţi 1,00 / 20 0,01
Miere kg 0,27 5,00 1,35
Propolis kg 0,0066 125,00 0,83
Tinctură gălbenele l 0,0029 32,00 0,09
Ulei lămâie kg 0,00006 19,00
Cutie carton bucăţi 1,00 / 20 2,50 0,13
I. Materii prime şi materiale 3,34
II. Cheltuieli aprovizionare – transport 5,00 % 0,17
Total 3,51
III. Manoperă 0,24
IV. CAS + fond special sănătate 27,50 % 0,07
V. Ajutor şomaj + risc + învăţământ 2,50 % 0,01
VI. Cheltuieli comune 150,00 % 0,36
Total 4,19
VII. Cheltuieli generale 23,99 % 1,01
Total 5,20
VIII. Profit 13,55 % 0,70
Preţ cu ridicata 5,90
IX. Adaos comercial 27,00 % 1,59
Preţ cu amănuntul 7,49
X. TVA 19,00 % 1,42
Preţ cu amănuntul + TVA 8,91
Rotunjire 0,09
PREŢ CU AMĂNUNTUL 9,00
Sursa: Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Apicultură

Anexa nr. 4.11.

Produsul MELTONIC DIGESTIV 250 grame
Specificare U.M. Consum specific Preţ (RON) Valoare (RON)
Alcool l 0,03 23,65 0,71
Scotch bucăţi 0,03 / 20 3,78 0,01
Borcane bucăţi 1,02 0,28 0,29
Capace TW 60 bucăţi 1,02 0,10 0,10
Etichete Meltonic bucăţi 1,03 0,19 0,20
Etichete Varachet sticluţe bucăţi 1,02
Etichete bucăţi 1,00 / 20 0,01
Miere kg 0,27 5,00 1,35
Propolis kg 0,013 125,00 1,63
Ulei de cimbru l 0,00006 90,00 0,01
Cutie carton bucăţi 1,01 / 20 2,50 0,13
I. Materii prime şi materiale 4,43
II. Cheltuieli aprovizionare – transport 5,00 % 0,22
Total 4,65
III. Manoperă 0,24
IV. CAS + fond special sănătate 27,50 % 0,07
V. Ajutor şomaj + risc + învăţământ 2,50 % 0,01
VI. Cheltuieli comune 150,00 % 0,36
Total 5,33
VII. Cheltuieli generale 15,13 % 0,81
Total 6,14
VIII. Profit 14,07 % 0,86
Preţ cu ridicata 7,00
IX. Adaos comercial 27,00 % 1,89
Preţ cu amănuntul 8,89
X. TVA 19,00 % 1,69
Preţ cu amănuntul + TVA 10,58
Rotunjire 0,42
PREŢ CU AMĂNUNTUL 11,00
Sursa: Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Apicultură

166
 Anexa nr. 4.12.
Produsul MELTONIC GASTRIC 250 grame
Specificare U.M. Consum specific Preţ (RON) Valoare (RON)
Alcool l 0,075 23,65 1,77
Scotch bucăţi 0,03 / 20 3,78 0,01
Borcane bucăţi 1,02 0,28 0,29
Capace TW 60 bucăţi 1,02 0,10 0,10
Etichete Meltonic bucăţi 1,02 0,19 0,19
Etichete Varachet sticluţe bucăţi 1,02
Etichete bucăţi 1,01 / 20 0,01
Miere kg 0,261 5,00 1,31
Propolis kg 0,033 125,00 4,13
x 0,00006 80,00
Ulei de mentă l 0,00006 108,00 0,01
Cutie carton bucăţi 1,01 / 20 2,50 0,13
I. Materii prime şi materiale 7,94
II. Cheltuieli aprovizionare – transport 2,00 % 0,16
Total 8,10
III. Manoperă 0,24
IV. CAS + fond special sănătate 27,50 % 0,07
V. Ajutor şomaj + risc + învăţământ 2,50 % 0,01
VI. Cheltuieli comune 150,00 % 0,36
Total 8,78
VII. Cheltuieli generale 7,10 % 0,62
Total 9,40
VIII. Profit 9,54 % 0,90
Preţ cu ridicata 10,30
IX. Adaos comercial 27,00 % 2,78
Preţ cu amănuntul 13,08
X. TVA 19,00 % 2,49
Preţ cu amănuntul + TVA 15,57
Rotunjire 0,43
PREŢ CU AMĂNUNTUL 16,00
Sursa: Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Apicultură

Anexa nr. 4.13.

Produsul MELTONIC CARDIAC 250 grame
Specificare U.M. Consum specific Preţ (RON) Valoare (RON)
Alcool l 0,03 23,65 0,71
Scotch bucăţi 0,03 / 20 3,78 0,01
Borcane bucăţi 1,02 0,28 0,29
Capace TW 60 bucăţi 1,02 0,10 0,10
Etichete Meltonic bucăţi 1,02 0,19 0,19
Etichete Varachet sticluţe bucăţi 1,02
Etichete bucăţi 1,01 / 20 0,01
Lecitină pură kg 0,003 26,66 0,08
Miere kg 0,261 5,00 1,31
Propolis kg 0,013 125,00 1,63
x 0,003 32,00 0,10
Vitamina C kg 0,003 22,27 0,07
Cutie carton bucăţi 1,01 / 20 2,50 0,13
I. Materii prime şi materiale 4,62
II. Cheltuieli aprovizionare – transport 5,00 % 0,23
Total 4,85
III. Manoperă 0,24
IV. CAS + fond special sănătate 27,50 % 0,07
V. Ajutor şomaj + risc + învăţământ 2,50 % 0,01
VI. Cheltuieli comune 150,00 % 0,36
Total 5,53
VII. Cheltuieli generale 76,00 % 0,62
Total 6,15
VIII. Profit 16,98 % 1,05
Preţ cu ridicata 7,20
IX. Adaos comercial 27,00 % 1,94
Preţ cu amănuntul 9,14
X. TVA 19,00 % 1,74
Preţ cu amănuntul + TVA 10,88
Rotunjire 0,12
PREŢ CU AMĂNUNTUL 11,00
Sursa: Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Apicultură

167
 Anexa nr. 4.14.
Produsul MELTONIC HEPATIC 250 grame
Specificare U.M. Consum specific Preţ (RON) Valoare (RON)
Scotch bucăţi 0,03 / 20 3,78 0,01
Borcane bucăţi 1,02 0,28 0,29
Capace TW 60 bucăţi 1,02 0,10 0,10
Etichete Meltonic bucăţi 1,02 0,19 0,19
Etichete Varachet sticluţe bucăţi 1,02
Etichete bucăţi 1,01 / 20 0,01
Miere kg 0,24 5,00 1,20
Polen kg 0,03 22,00 0,66
Tinctură rostopască l 0,003 32,00 0,10
Tinctură păpădie l 0,006 50,00 0,30
Cutie carton bucăţi 1,01 / 20 2,50 0,13
I. Materii prime şi materiale 2,98
II. Cheltuieli aprovizionare – transport 5,00 % 0,15
Total 3,13
III. Manoperă 0,24
IV. CAS + fond special sănătate 27,50 % 0,07
V. Ajutor şomaj + risc + învăţământ 2,50 % 0,01
VI. Cheltuieli comune 150,00 % 0,36
Total 3,81
VII. Cheltuieli generale 35,50 % 1,35
Total 5,16
VIII. Profit 16,24 % 0,84
Preţ cu ridicata 6,00
IX. Adaos comercial 27,00 % 1,62
Preţ cu amănuntul 7,62
X. TVA 19,00 % 1,45
Preţ cu amănuntul + TVA 9,07
Rotunjire - 0,07
PREŢ CU AMĂNUNTUL 9,00
Sursa: Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Apicultură

Anexa nr. 4.15.

Produsul MELTONIC RENAL 250 grame
Specificare U.M. Consum specific Preţ (RON) Valoare (RON)
Scotch bucăţi 0,03 / 20 3,78 0,01
Borcane bucăţi 1,02 0,28 0,29
Capace TW 60 bucăţi 1,02 0,10 0,10
Etichete Meltonic bucăţi 1,02 0,19 0,19
Etichete Varachet sticluţe bucăţi 1,02
Etichete bucăţi 1,01 / 20 0,01
Miere kg 0,272 5,00 1,36
Tinctură coada calului l 0,003 27,30 0,08
Ulei ienupăr kg 0,00006 72,50
Cutie carton bucăţi 1,01 / 20 2,50 0,13
I. Materii prime şi materiale 2,16
II. Cheltuieli aprovizionare – transport 5,00 % 0,11
Total 2,27
III. Manoperă 0,24
IV. CAS + fond special sănătate 27,50 % 0,07
V. Ajutor şomaj + risc + învăţământ 2,50 % 0,01
VI. Cheltuieli comune 150,00 % 0,36
Total 2,95
VII. Cheltuieli generale 41,85 % 1,23
Total 4,18
VIII. Profit 12,46 % 0,52
Preţ cu ridicata 4,70
IX. Adaos comercial 33,00 % 1,55
Preţ cu amănuntul 6,25
X. TVA 19,00 % 1,19
Preţ cu amănuntul + TVA 7,44
Rotunjire - 0,44
PREŢ CU AMĂNUNTUL 7,00
Sursa: Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Apicultură

168
 Anexa nr. 4.16.
Produsul MELTONIC SISTEM NERVOS 250 grame
Specificare U.M. Consum specific Preţ (RON) Valoare (RON)
Scotch bucăţi 0,03 / 20 3,78 0,01
Borcane bucăţi 1,02 0,28 0,29
Capace TW 60 bucăţi 1,02 0,10 0,10
Etichete Meltonic bucăţi 1,02 0,19 0,19
Etichete Varachet sticluţe bucăţi 1,02
Etichete bucăţi 1,01 / 20 0,01
Lăptişor de matcă kg 0,006 400,00 2,40
Miere kg 0,256 5,00 1,28
Polen kg 0,0144 22,00 0,32
x 0,00015 80,00 0,01
Cutie carton bucăţi 1,01 / 20 2,50 0,13
I. Materii prime şi materiale 4,73
II. Cheltuieli aprovizionare – transport 5,00 % 0,24
Total 4,97
III. Manoperă 0,24
IV. CAS + fond special sănătate 27,50 % 0,07
V. Ajutor şomaj + risc + învăţământ 2,50 % 0,01
VI. Cheltuieli comune 150,00 % 0,36
Total 5,65
VII. Cheltuieli generale 45,25 % 2,56
Total 8,21
VIII. Profit 16,95 % 1,39
Preţ cu ridicata 9,60
IX. Adaos comercial 27,00 % 2,59
Preţ cu amănuntul 12,19
X. TVA 19,00 % 2,32
Preţ cu amănuntul + TVA 14,51
Rotunjire 0,49
PREŢ CU AMĂNUNTUL 15,00
Sursa: Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Apicultură

Anexa nr. 4.17.

Produsul MELTONIC ANTISTRESS 250 grame
Specificare U.M. Consum specific Preţ (RON) Valoare (RON)
Alcool l 0,015 23,65 0,35
Scotch bucăţi 0,03 / 20 3,78 0,01
Borcane bucăţi 1,02 0,28 0,29
Capace TW 60 bucăţi 1,02 0,10 0,10
Etichete Meltonic bucăţi 1,02 0,19 0,19
Etichete Varachet sticluţe bucăţi 1,02
Etichete bucăţi 1,01 / 20 0,01
Lăptişor de matcă kg 0,003 400,00 1,20
Miere kg 0,250 5,00 1,25
Polen kg 0,144 22,00 0,32
Propolis kg 0,006 125,00 0,75
Tinctură urzică l 0,006 40,00 0,24
Ulei de cătină kg 0,00015 190,00 0,03
Cutie carton bucăţi 1,01 / 20 2,50 0,13
I. Materii prime şi materiale 4,86
II. Cheltuieli aprovizionare – transport 5,00 % 0,24
Total 5,10
III. Manoperă 0,24
IV. CAS + fond special sănătate 27,50 % 0,07
V. Ajutor şomaj + risc + învăţământ 2,50 % 0,01
VI. Cheltuieli comune 150,00 % 0,36
Total 5,78
VII. Cheltuieli generale 30,00 % 1,73
Total 7,51
VIII. Profit 15,85 % 1,19
Preţ cu ridicata 8,70
IX. Adaos comercial 27,00 % 2,35
Preţ cu amănuntul 11,05
X. TVA 19,00 % 2,10
Preţ cu amănuntul + TVA 13,15
Rotunjire - 0,15
PREŢ CU AMĂNUNTUL 13,00
Sursa: Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Apicultură

169
 Anexa nr. 4.18.
Produsul DRAJEURI LĂPTIŞOR DE MATCĂ (20 bucăţi)
Specificare U.M. Consum specific Preţ (RON) Valoare (RON)
Alcool l 0,0002 23,65
Scotch bucăţi 0,003 3,78 0,01
x 0,0006 8,50 0,01
Ceară Karnauba kg 0,00001 22,53
Ceară albine kg 0,0006 18,00 0,01
Culoare galbenă kg 0,000021 0,01
Etichete bucăţi 1,02 0,05 0,06
Etichete lăptişor bucăţi 1,02 0,05 0,06
Flacon bucăţi 1,02
Flacon hexagonal drajeuri bucăţi 1,02 0,38 0,40
Gelatină kg 0,000034 55,00
Glicocol kg 0,006 68,90 0,41
Hârtie albă kg 0,0024 3,41 0,01
Lăptişor de matcă kg 0,00202 400,00 0,81
Pliante drajeuri lăptişor bucăţi 1,02 0,04 0,05
x 1,02
Scherlac alimentar kg 0,00006 0,01
Stearină kg 0,00012 4,79
Talc kg 0,0035 3,90 0,01
Vată bucăţi 0,0005 1,69
Zahăr kg 0,0054 1,80 0,01
Cutie carton bucăţi 1,00/200 2,50 0,01
I. Materii prime şi materiale 1,86
II. Cheltuieli aprovizionare – transport 5,00 % 0,09
Total 1,95
III. Manoperă 0,19
IV. CAS + fond special sănătate 27,50 % 0,05
V. Ajutor şomaj + risc + învăţământ 2,50 %
VI. Cheltuieli comune 150,00 % 0,29
Total 2,48
VII. Cheltuieli generale 76,00 % 1,88
Total 4,36
VIII. Profit 16,98 % 0,74
Preţ cu ridicata 5,10
IX. Adaos comercial 27,00 % 1,38
Preţ cu amănuntul 6,48
X. TVA 19,00 % 1,23
Preţ cu amănuntul + TVA 7,71
PREŢ CU AMĂNUNTUL 8,00

Anexa nr. 4.19.

Produsul MIPROSEPT
Specificare U.M. Consum specific Preţ (RON) Valoare (RON)
Scotch bucăţi 0,03 / 75 3,78
Ceară de albine kg 0,001 18,00 0,02
Supozitor bucăţi 10,00 0,30 3,00
Etichete bucăţi 1,00 / 75 0,01
Pliante Miprosept bucăţi 1,02 0,65 0,66
Propilen Glicol kg 0,0025 7,14 0,02
Prospecte Miprosept bucăţi 1,02 0,01 0,01
Extract moale de propolis kg 0,0051 / 10 550,08 0,28
Cutie carton bucăţi 1,00 / 75 2,50 0,03
I. Materii prime şi materiale 4,02
II. Cheltuieli aprovizionare – transport 5,00 % 0,20
Total 4,22
III. Manoperă 0,40
IV. CAS + fond special sănătate 27,50 % 0,11
V. Ajutor şomaj + risc + învăţământ 2,50 % 0,01
VI. Cheltuieli comune 200,00 % 0,80
Total 5,54
VII. Cheltuieli generale 55,00 % 3,05
Total 8,59
VIII. Profit 39,70 % 3,41
Preţ cu ridicata 12,00
IX. Adaos comercial 27,00 % 3,24
Preţ cu amănuntul 15,24
X. TVA 19,00 % 1,37
Preţ cu amănuntul + TVA 16,61
PREŢ CU AMĂNUNTUL 17,00

170
 Anexa nr. 4.20.
Produsul POLENAPIN cutie 100 tablete
Specificare U.M. Consum specific Preţ (RON) Valoare (RON)
Scotch bucăţi 0,03 / 120 3,78
Celofan gumat bucăţi 0,001 0,23
X 0,0005 4,50
Supozitor bucăţi 1,02
Etichete bucăţi 1,00 / 120 0,05
Etichete Polenapin bucăţi 1,02 0,06 0,06
Polen kg 0,0262 22,00 0,58
Prospecte Polenapin bucăţi 1,02 0,01
Rondele bucăţi 1,02
Stearină kg 0,0005 4,79
Talc kg 0,0015 2,86
Zahăr kg 0,262 1,80 0,05
Cutie carton bucăţi 1,00 / 120 2,50 0,02
I. Materii prime şi materiale 0,72
II. Cheltuieli aprovizionare – transport 5,00 % 0,04
Total 0,76
III. Manoperă 0,22
IV. CAS + fond special sănătate 27,50 % 0,06
V. Ajutor şomaj + risc + învăţământ 2,50 % 0,01
VI. Cheltuieli comune 150,00 % 0,33
Total 1,38
VII. Cheltuieli generale 98,89 % 1,36
Total 2,74
VIII. Profit 24,15 % 0,66
Preţ cu ridicata 3,40
IX. Adaos comercial 33,00 % 1,12
Preţ cu amănuntul 4,52
X. TVA 19,00 % 0,86
Preţ cu amănuntul + TVA 5,38
Rotunjire - 0,38
PREŢ CU AMĂNUNTUL 5,00
Sursa: Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Apicultură

Anexa nr. 4.21.

Produsul SPRAY PROPOLIS 100
Specificare U.M. Consum specific Preţ (RON) Valoare (RON)
Alcool l 0,115 23,65 2,72
Scotch bucăţi 0,03 / 80 3,78
Capace spray bucăţi 1,02 0,08 0,08
Doze spray bucăţi 1,02 1,47 1,50
Etichete bucăţi 1,00 / 80 0,01
Pliante spray propolis bucăţi 1,01 0,04 0,04
Prospecte spray propolis bucăţi 1,02 0,01 0,01
Propolis kg 0,015 125,00 1,88
Valve bucăţi 1,02 0,67 0,68
Cutie carton bucăţi 1,00 / 80 2,50 0,03
I. Materii prime şi materiale 6,94
II. Cheltuieli aprovizionare – transport 5,00 % 0,35
Total 7,29
III. Manoperă 0,23
IV. CAS + fond special sănătate 27,50 % 0,06
V. Ajutor şomaj + risc + învăţământ 2,50 % 0,01
VI. Cheltuieli comune 150,00 % 0,35
Total 7,94
VII. Cheltuieli generale 35,43 % 2,81
Total 10,75
VIII. Profit 7,00 % 0,75
Preţ cu ridicata 11,50
IX. Adaos comercial 27,00 % 3,11
Preţ cu amănuntul 14,61
X. TVA 19,00 % 2,78
Preţ cu amănuntul + TVA 17,39
Rotunjire - 0,39
PREŢ CU AMĂNUNTUL 17,00
Sursa: Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Apicultură

171
 Anexa nr. 4.22.
Produsul PROPOSEPT cutie 30 comprimate
Specificare U.M. Consum specific Preţ (RON) Valoare (RON)
Alcool l 0,18 23,65 0,43
Scotch bucăţi 0,03 / 250 3,78
Cutii Sarpagan bucăţi 1,02 0,60 0,61
Etichete Proposept bucăţi 1,02
Etichete Proposept Hex. bucăţi 1,02 0,06 0,06
Etichete bucăţi 1,00 / 250 0,01
Pliante Proposept bucăţi 1,02 0,13 0,14
Prospecte Proposept bucăţi 1,02 0,01
Propolis kg 0,006 110,00 0,66
Rondele bucăţi 1,02
Stearină kg 0,0001 4,79
Talc kg 0,0015 3,16
Zahăr kg 0,015 1,80 0,03
Cutie carton bucăţi 1,00 / 250 2,79 0,01
I. Materii prime şi materiale 1,95
II. Cheltuieli aprovizionare – transport 10,00 % 0,20
Total 2,15
III. Manoperă 0,19
IV. CAS + fond special sănătate 27,50 % 0,05
V. Ajutor şomaj + risc + învăţământ 2,50 %
VI. Cheltuieli comune 95,00 % 0,18
Total 2,57
VII. Cheltuieli generale 40,65 % 1,04
Total 3,61
VIII. Profit 10,90 % 0,39
Preţ cu ridicata 4,00
IX. Adaos comercial 33,00 % 1,32
Preţ cu amănuntul 5,32
X. TVA 19,00 % 1,01
Preţ cu amănuntul + TVA 6,33
Rotunjire - 0,33
PREŢ CU AMĂNUNTUL 6,00
Sursa: Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Apicultură

Anexa nr. 4.23.

Produsul TINCTURĂ DE PROPOLIS flacon 30 ml
Specificare U.M. Consum specific Preţ (RON) Valoare (RON)
Alcool l 0,273 23,65 0,65
Aracet Kg 0,001 3,23
Scotch bucăţi 0,03 / 140 3,78
Dop sigiliu bucăţi 1,02 0,05 0,05
Etichete bucăţi 1,00 / 140 0,01
Etichete tinctură propolis bucăţi 1,02 0,03 0,03
Pliante bucăţi 1,02 0,13 0,13
Prospecte bucăţi 1,02 0,01 0,01
Propolis kg 0,1794 125,00 2,24
Sticle 30 ml bucăţi 1,02 0,28 0,29
Tifon m 0,001 2,00
Cutie carton bucăţi 1,00 / 140 2,50 0,02
I. Materii prime şi materiale 3,42
II. Cheltuieli aprovizionare – transport 10,00 % 0,34
Total 3,76
III. Manoperă 0,20
IV. CAS + fond special sănătate 27,50 % 0,06
V. Ajutor şomaj + risc + învăţământ 2,50 % 0,01
VI. Cheltuieli comune 50,00 % 0,10
Total 4,13
VII. Cheltuieli generale 21,00 % 0,87
Total 5,00
VIII. Profit 10,00 % 0,50
Preţ cu ridicata 5,50
IX. Adaos comercial 33,00 % 1,82
Preţ cu amănuntul 7,32
X. TVA 19,00 % 1,39
Preţ cu amănuntul + TVA 8,71
Rotunjire 0,29
PREŢ CU AMĂNUNTUL 9,00
Sursa: Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Apicultură

172
 Anexa nr. 4.24.
Produsul POLEN GRANULE
Specificare U.M. Consum specific Preţ (RON) Valoare (RON)
Scotch bucăţi 0,03 / 75 3,78
Celofan gumat bucăţi 0,006 1,84 0,01
Supozitor – prestare bucăţi 1,01
Cutii Sarpagan bucăţi 1,01 0,60 0,61
Etichete bucăţi 0,0133 0,01
Etichete Polen granule bucăţi 1,01 0,08 0,09
Polen kg 0,105 22,00 2,31
Cutie carton bucăţi 0,133 2,50 0,03
I. Materii prime şi materiale 3,05
II. Cheltuieli aprovizionare – transport 2,00 % 0,06
Total 3,11
III. Manoperă 0,24
IV. CAS + fond special sănătate 27,50 % 0,07
V. Ajutor şomaj + risc + învăţământ 2,50 % 0,01
VI. Cheltuieli comune 10,00 % 0,02
Total 3,45
VII. Cheltuieli generale 17,23 % 0,59
Total 4,04
VIII. Profit 11,48 % 0,46
Preţ cu ridicata 4,50
IX. Adaos comercial 33,00 % 1,49
Preţ cu amănuntul 5,99
X. TVA 19,00 % 1,14
Preţ cu amănuntul + TVA 7,13
Rotunjire - 0,13
PREŢ CU AMĂNUNTUL 7,00
Sursa: Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Apicultură

Anexa nr. 4.25.

Produsul MELT T ANTISTRESS 50 comprimate
Specificare U.M. Consum specific Preţ (RON) Valoare (RON)
Aerosil simplu kg 0,00165 1,22
Alcool l 0,0185 23,65 0,44
Scotch bucăţi 0,03 / 40 3,78
Dextroză kg 0,041 5,33 0,22
Etichete meltonic bucăţi 1,02 0,19 0,20
Etichete bucăţi 1,00 / 40 0,01
x 1,02 0,25 0,26
Polen kg 0,0035 22,00 0,08
Polivinil pirroly kg 0,0015 49,40 0,07
Propolis kg 0,0016 125,00 0,20
Stearat magneziu bucăţi 0,00135 10,68 0,01
Talc kg 0,002 2,86 0,01
Tinctură de urzică l 0,0014 40,00 0,06
x 0,000003 80,00
Ulei de cătină kg 0,00035 190,00 0,07
Vitamina C kg 0,0015 22,27 0,03
Zahăr kg 0,0133 1,80 0,02
Cutie carton bucăţi 1,00 / 40 2,50 0,06
I. Materii prime şi materiale 1,73
II. Cheltuieli aprovizionare – transport 2,00 % 0,03
Total 1,76
III. Manoperă 0,45
IV. CAS + fond special sănătate 27,50 % 0,12
V. Ajutor şomaj + risc + învăţământ 2,50 % 0,01
VI. Cheltuieli comune 150,00 % 0,68
Total 3,02
VII. Cheltuieli generale 29,50 % 0,89
Total 3,91
VIII. Profit 27,85 % 1,09
Preţ cu ridicata 5,00
IX. Adaos comercial 33,00 % 1,65
Preţ cu amănuntul 6,65
X. TVA 19,00 % 1,26
Preţ cu amănuntul + TVA 7,91
Rotunjire 0,09
PREŢ CU AMĂNUNTUL 8,00
Sursa: Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Apicultură
173
 Anexa nr. 4.26.
Produsul MELT T DIGESTIV 50 comprimate
Specificare U.M. Consum specific Preţ (RON) Valoare (RON)
Aerosil simplu kg 0,00165 1,22
Alcool l 0,0239 23,65 0,57
Scotch bucăţi 0,03 / 40 3,78
Dextroză kg 0,0435 5,33 0,23
Etichete meltonic bucăţi 1,02 0,19 0,19
Etichete bucăţi 1,00 / 40 0,01
x 1,02 0,25 0,26
Polivinil pirroly kg 0,00145 49,40 0,07
Propolis kg 0,01 125,00 1,25
Stearat magneziu bucăţi 0,00135 10,68 0,01
Talc kg 0,002 2,86 0,01
x 0,000025 85,00
x 0,000025 80,00
Ulei de mentă l 0,000025 108,00
Zahăr kg 0,0133 1,80 0,02
Cutie carton bucăţi 1,00 / 40 2,50 0,06
I. Materii prime şi materiale 2,67
II. Cheltuieli aprovizionare – transport 2,00 % 0,05
Total 2,72
III. Manoperă 0,45
IV. CAS + fond special sănătate 27,50 % 0,12
V. Ajutor şomaj + risc + învăţământ 2,50 % 0,01
VI. Cheltuieli comune 150,00 % 0,68
Total 3,98
VII. Cheltuieli generale 25,75 % 1,02
Total 5,00
VIII. Profit 10,00 % 0,50
Preţ cu ridicata 5,50
IX. Adaos comercial 27,00 % 1,49
Preţ cu amănuntul 6,99
X. TVA 19,00 % 1,33
Preţ cu amănuntul + TVA 8,32
PREŢ CU AMĂNUNTUL 8,00

Anexa nr. 4.27.

Produsul MELT T RESPIRATOR 50 comprimate
Specificare U.M. Consum specific Preţ (RON) Valoare (RON)
Aerosil simplu kg 0,00165 1,22
Alcool l 0,013 23,65 0,31
Scotch bucăţi 0,03 / 40 3,78
Dextroză kg 0,044 5,33 0,23
Etichete meltonic bucăţi 1,02 0,19 0,19
Etichete bucăţi 1,00 / 40 0,01
x 1,02 0,25 0,26
Polivinil pirroly kg 0,00145 49,40 0,07
Propolis kg 0,0031 125,00 0,39
Stearat magneziu bucăţi 0,00135 10,68 0,01
Talc kg 0,002 2,86 0,01
Ulei de eucalipt l 0,000015 80,00
Ulei de pin kg 0,00003 85,00
Zahăr kg 0,0137 1,80 0,02
Cutie carton bucăţi 1,00 / 40 2,50 0,06
I. Materii prime şi materiale 1,55
II. Cheltuieli aprovizionare – transport 2,00 % 0,03
Total 1,58
III. Manoperă 0,45
IV. CAS + fond special sănătate 27,50 % 0,12
V. Ajutor şomaj + risc + învăţământ 2,50 % 0,01
VI. Cheltuieli comune 150,00 % 0,68
Total 2,84
VII. Cheltuieli generale 47,35 % 1,34
Total 4,18
VIII. Profit 10,00 % 0,42
Preţ cu ridicata 4,60
IX. Adaos comercial 33,00 % 1,52
Preţ cu amănuntul 6,12
X. TVA 19,00 % 1,16
Preţ cu amănuntul + TVA 7,28
PREŢ CU AMĂNUNTUL 7,00

174
 Anexa nr. 4.28.
Produsul MELT T CARDIO 50 comprimate
Specificare U.M. Consum specific Preţ (RON) Valoare (RON)
Aerosil simplu kg 0,00165 1,22
Alcool l 0,008 23,65 0,19
Scotch bucăţi 0,03 / 40 3,78
Dextroză kg 0,0432 5,33 0,23
Etichete meltonic bucăţi 1,02 0,19 0,19
Etichete bucăţi 1,00 / 40 0,01
x 1,02 0,25 0,26
Lecitină pură kg 0,0007 26,66 0,02
Polivinil pirroly kg 0,0015 49,40 0,07
Propolis kg 0,003250 125,00 0,41
Stearat magneziu bucăţi 0,001350 10,68 0,01
Talc kg 0,002 2,86 0,01
x 0,0015 19,50 0,03
Ulei de lămâie kg 0,00003 19,00
Vitamina C kg 0,00175 22,27 0,04
Zahăr kg 0,0135 1,80 0,02
Cutie carton bucăţi 1,00 / 40 2,50 0,06
I. Materii prime şi materiale 1,54
II. Cheltuieli aprovizionare – transport 2,00 % 0,03
Total 1,57
III. Manoperă 0,45
IV. CAS + fond special sănătate 27,50 % 0,12
V. Ajutor şomaj + risc + învăţământ 2,50 % 0,01
VI. Cheltuieli comune 150,00 % 0,68
Total 2,83
VII. Cheltuieli generale 44,50 % 1,26
Total 4,09
VIII. Profit 10,00 % 0,41
Preţ cu ridicata 4,50
IX. Adaos comercial 33,00 % 1,49
Preţ cu amănuntul 5,99
X. TVA 19,00 % 1,14
Preţ cu amănuntul + TVA 7,13
Rotunjire - 0,13
PREŢ CU AMĂNUNTUL 7,00
Sursa: Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Apicultură

175
 Anexa nr. 4.29.
Produsul MELT T HEPATIC 50 comprimate
Specificare U.M. Consum specific Preţ (RON) Valoare (RON)
Aerosil simplu kg 0,00165 1,22
Alcool l 0,004 23,65 0,09
Scotch bucăţi 0,03 / 40 3,78
Dextroză kg 0,032 5,33 0,17
Etichete meltonic bucăţi 1,02 0,19 0,19
Etichete bucăţi 1,00 / 40 0,01
x 1,02 0,25 0,26
Polen kg 0,014 22,00 0,31
Polivinil pirroly kg 0,0015 49,40 0,07
Propolis kg 0,0016 125,00 0,20
Stearat magneziu bucăţi 0,00135 10,68 0,01
Talc kg 0,002 2,86 0,01
Tinctură de rostopască l 0,0014 32,00 0,04
Tinctură de păpădie l 0,0014 28,60 0,04
Ulei de lămâie kg 0,000003 19,00
x 0,00003 85,00
Vitamina C kg 0,0014 22,27 0,03
Zahăr kg 0,0134 1,80 0,02
Cutie carton bucăţi 1,00 / 40 2,50 0,06
I. Materii prime şi materiale 1,50
II. Cheltuieli aprovizionare – transport 2,00 % 0,03
Total 1,53
III. Manoperă 0,45
IV. CAS + fond special sănătate 27,50 % 0,12
V. Ajutor şomaj + risc + învăţământ 2,50 % 0,01
VI. Cheltuieli comune 150,00 % 0,68
Total 2,79
VII. Cheltuieli generale 47,30 % 1,32
Total 4,11
VIII. Profit 11,90 % 0,49
Preţ cu ridicata 4,60
IX. Adaos comercial 33,00 % 1,52
Preţ cu amănuntul 6,12
X. TVA 19,00 % 1,16
Preţ cu amănuntul + TVA 7,28
Rotunjire - 0,28
PREŢ CU AMĂNUNTUL 7,00
Sursa: Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Apicultură

176
 Anexa nr. 4.30.
Produsul MELT T RENAL 50 comprimate
Specificare U.M. Consum specific Preţ (RON) Valoare (RON)
Aerosil simplu kg 0,00165 1,22
Alcool l 0,004 23,65 0,09
Scotch bucăţi 0,03 / 40 3,78
Dextroză kg 0,0456 5,33 0,24
Etichete meltonic bucăţi 1,02 0,19 0,19
Etichete bucăţi 1,00 / 40 0,01
x 1,02 0,25 0,26
Polivinil pirroly kg 0,00145 49,40 0,07
Propolis kg 0,0016 125,00 0,20
Stearat magneziu bucăţi 0,00135 10,68 0,01
Talc kg 0,002 2,86 0,01
Tinctură de coada calului l 0,00145 27,29 0,04
Ulei ienupăr kg 0,000035 80,00
Vitamina C kg 0,007 22,27 0,16
Zahăr kg 0,0134 1,80 0,02
Cutie carton bucăţi 1,00 / 40 2,50 0,06
I. Materii prime şi materiale 1,35
II. Cheltuieli aprovizionare – transport 2,00 % 0,03
Total 1,38
III. Manoperă 0,45
IV. CAS + fond special sănătate 27,50 % 0,12
V. Ajutor şomaj + risc + învăţământ 2,50 % 0,01
VI. Cheltuieli comune 150,00 % 0,68
Total 2,64
VII. Cheltuieli generale 49,40 % 1,30
Total 3,94
VIII. Profit 14,24 % 0,56
Preţ cu ridicata 4,50
IX. Adaos comercial 33,00 % 1,49
Preţ cu amănuntul 5,99
X. TVA 19,00 % 1,14
Preţ cu amănuntul + TVA 7,13
Rotunjire - 0,13
PREŢ CU AMĂNUNTUL 7,00
Sursa: Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Apicultură

177
 Anexa nr. 4.31.
Produsul VIFORT capsule
Specificare U.M. Consum specific Preţ (RON) Valoare (RON)
Aerosil simplu kg 0,00029 1,22
Alcool l 0,00306 23,65 0,07
Scotch bucăţi 0,03 / 40 3,78
Calciu Glicerofosforic kg 0,00058 14,45 0,01
Dextroză kg 0,0108 5,33 0,06
Etichete meltonic bucăţi 1,02 0,19 0,19
Etichete bucăţi 1,01 / 40 0,01
Flacon bucăţi 1,02 0,30 0,31
Fosfat bipotasic kg 0,00029 36,30 0,01
Gluconat de magneziu kg 0,00029 100,00 0,03
Hârtie albă kg 0,001 / 40 3,41
Lăptişor de matcă kg 0,00058 400,00 0,23
Lecitină pură kg 0,00029 26,66 0,01
Polen kg 0,1164 22,00 0,26
Propolis kg 0,00132 125,00 0,17
X 1,00 2,00 2,00
Vitamina C 0,00058 22,27 0,01
X 0,00035 114,09 0,04
X 0,00035 94,09 0,03
X 0,00035 185,08 0,06
Zahăr 0,003 1,80 0,01
Cutie carton bucăţi 1,00 / 40 2,50 0,06
I. Materii prime şi materiale 3,56
II. Cheltuieli aprovizionare – transport 10,00 % 0,36
Total 3,92
III. Manoperă 0,45
IV. CAS + fond special sănătate 27,50 % 0,12
V. Ajutor şomaj + risc + învăţământ 2,50 % 0,01
VI. Cheltuieli comune 150,00 % 0,68
Total 5,18
VII. Cheltuieli generale 90,00 % 4,66
Total 9,84
VIII. Profit 37,23 % 3,66
Preţ cu ridicata 13,50
IX. Adaos comercial 33,00 % 4,46
Preţ cu amănuntul 17,96
X. TVA 19,00 % 3,41
Preţ cu amănuntul + TVA 21,37
Rotunjire - 0,37
PREŢ CU AMĂNUNTUL 21,00
Sursa: Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Apicultură

178
 Anexa nr. 4.32.
Produsul APIREVEN CREMĂ tub 30 grame
Specificare U.M. Consum specific Preţ (RON) Valoare (RON)
Alcool l 0,0022 23,65 0,05
Scotch bucăţi 0,03 / 80 3,78
Borax kg 0,0007 11,46 0,01
Camfor kg 0,0012 39,40 0,05
Cetaceum kg 0,0012 9,26 0,01
Ceară de albine kg 0,0023 18,00 0,04
Etichete bucăţi 1,00 / 80 0,01
Extract Capsici kg 0,001 13,51 0,01
Hârtie albă kg 0,001 3,41
Lanolină kg 0,01 26,73 0,27
Nicotinat de Metil kg 0,0004 277,31 0,11
Nipagin kg 0,00013 41,80 0,01
Pliante Apireven cremă bucăţi 1,02 0,09 0,09
Prospecte Apireven bucăţi 1,02 0,01 0,01
Propolis kg 0,001 125,00 0,13
Tub Apireven cremă bucăţi 1,02 0,25 0,26
Tween kg 0,0012 10,61 0,01
Ulei de parafină kg 0,0072 4,43 0,03
Vată bucăţi 0,0002 1,69
Venin de albine grame 0,006 35,00 0,21
Cutie carton bucăţi 1,00 / 80 2,50 0,03
I. Materii prime şi materiale 1,33
II. Cheltuieli aprovizionare – transport 10,00 % 0,13
Total 1,46
III. Manoperă 0,48
IV. CAS + fond special sănătate 27,50 % 0,13
V. Ajutor şomaj + risc + învăţământ 2,50 % 0,01
VI. Cheltuieli comune 180,00 % 0,86
Total 2,94
VII. Cheltuieli generale 34,60 % 1,02
Total 3,96
VIII. Profit 21,20 % 0,84
Preţ cu ridicata 4,80
IX. Adaos comercial 30,00 % 1,44
Preţ cu amănuntul 6,24
X. TVA 19,00 % 1,19
Preţ cu amănuntul + TVA 7,43
Rotunjire - 0,43
PREŢ CU AMĂNUNTUL 7,00
Sursa: Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Apicultură

179
 Anexa nr. 4.33.
Produsul PROPODERM CREMĂ
Specificare U.M. Consum specific Preţ (RON) Valoare (RON)
Alcool l 0,019 23,65 0,45
Scotch bucăţi 0,03 / 145 3,78
Borax kg 0,0006 11,16 0,01
Cetaceum kg 0,001 9,26 0,01
Ceară de albine kg 0,002 18,00 0,04
Etichete bucăţi 1,00 / 80 0,01
Hârtie albă kg 0,001 3,41
Lanolină kg 0,008 26,73 0,21
Nipagin kg 0,00015 40,83 0,01
Pliante Propoderm cremă bucăţi 1,02 0,13 0,13
Prospecte Propoderm cremă bucăţi 1,02 0,01 0,01
Propolis kg 0,0083 152,00 1,04
Tuburi Propoderm bucăţi 1,02 0,23 0,23
Ulei de parafină kg 0,0072 11,73 0,08
Vată bucăţi 0,0002 1,69
Cutie carton bucăţi 1,00 / 80 2,50 0,03
I. Materii prime şi materiale 2,25
II. Cheltuieli aprovizionare – transport 5,00 % 0,11
Total 2,36
III. Manoperă 0,41
IV. CAS + fond special sănătate 27,50 % 0,11
V. Ajutor şomaj + risc + învăţământ 2,50 % 0,01
VI. Cheltuieli comune 150,00 % 0,62
Total 3,51
VII. Cheltuieli generale 30,00 % 1,05
Total 4,56
VIII. Profit 29,49 % 1,34
Preţ cu ridicata 5,90
IX. Adaos comercial 30,00 % 1,77
Preţ cu amănuntul 7,67
X. TVA 19,00 % 1,46
Preţ cu amănuntul + TVA 9,13
PREŢ CU AMĂNUNTUL 9,00
Sursa: Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Apicultură

Anexa nr. 4.34.

Produsul PROPOSEPT C
Specificare U.M. Consum specific Preţ (RON) Valoare (RON)
Acid stearic kg 0,00018 4,79
Flacon hexagonal Proposept bucăţi 1,02 0,39 0,40
Hârtie albă kg 0,002 3,41 0,01
Pliante Proposept C bucăţi 1,02 0,12 0,12
Prospecte Proposept C bucăţi 1,02 0,01 0,01
Propolis kg 0,0031 125,00 0,39
Talc kg 0,00054 2,86
Ulei de anason l 0,00002 212,00
Ulei de busuioc l 0,00002 303,53
Vitamina C kg 0,0018 22,27 0,04
Zahăr kg 0,103 1,80 0,02
Cutie carton bucăţi 0,01 2,50 0,03
I. Materii prime şi materiale 1,03
II. Cheltuieli aprovizionare – transport 10,00 % 0,10
Total 1,13
III. Manoperă 0,25
IV. CAS + fond special sănătate 27,50 % 0,07
V. Ajutor şomaj + risc + învăţământ 2,50 % 0,01
VI. Cheltuieli comune 200,00 % 0,50
Total 1,96
VII. Cheltuieli generale 57,00 % 1,12
Total 3,08
VIII. Profit 20,00 % 0,62
Preţ cu ridicata 3,70
IX. Adaos comercial
Preţ cu amănuntul 3,70
X. TVA 19,00 % 0,70
Preţ cu amănuntul + TVA 4,40
PREŢ CU AMĂNUNTUL 4,00
Sursa: Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Apicultură

180