Test nr.

I. Izvoarele deontologiei juridice naţionale şi internaţionale

1. Identificaţi izvoarelor deontologiei juridice naţionale şi principiile profesiei juridice. 3p.

Principiile deontologiei juridice reprezintă idei fundamentale, cerinţe înaintate faţă de activitatea
profesională a juristului şi însoţesc funcţia de orientare a comportamentului său în diverse situaţii.
Astfel avem:
1) Principiul umanismului — presupune o atitudine omenească faţă de o persoană concretă, luînd în
considerare trăsăturile individuale ale acesteia, prin încercarea de a lua locul clientului şi de a privi situaţia de
pe poziţia lui, de a-1 compătimi, a-i asculta necazul şi a-i acorda ajutor. Uneori implicarea activă a juristului
în soarta clientului, dictată de lege, traumatizează. Umanismul în activitatea juristului se exprimă prin
bunătate, sensibilitate, curaj. Acest principiu, după unii autori, protejează juristul de a lua hotărîri pripite şi
nechibzuite, cere de la el o responsabilitate personală pentru soarta clientului, plasează în primul rînd
interesul clientului în defavoarea propriului interes .
2) Principiul justiţiei, echităţii — presupune corespunderea activităţii practice a juristului cu statutul social
al lui, meritelor lui cu recunoaşterea socială, muncii cu recompensa, scopului cu mijloacele de atingere a lui,
drepturilor cu obligaţiile, infracţiunilor cu pedepsele.
Necorespunderea acestor relaţii va fi socotită injustiţie. Termenul justiţie provine din latinescul jurisdictio,
compus din jus (drept) şi ducere (a spune, a pronunţa), ceea ce înseamnă a pronunţa dreptul . Astfel în însuşi
termenul este stabilită cerinţa de a face dreptate.
Dreptul are rolul de a asigura garanţii sociale, de a preveni încălcările în căutarea dreptăţii, el nu permite ca o
persoană să înveţe, iar alta nu, precum nu poate să judece un nevinovat şi să elibereze un vinovat.
3) Principiul legalităţii - constă în aceea că, la formarea propriilor reguli de comportament, juristul trebuie
să se conducă de prescripţiile legislaţiei în vigoare, adică să cunoască legea şi să acţioneze în strictă
conformitate cu ea. Pentru o eficienţă mai mare principiul legalităţii şi echităţii trebuie cumulate pentru
excluderea mituirii, protecţionismului şi a altor fenomene negative.
4) Principiul adevărului - presupune stabilirea în fiecare cauză juridică a unui adevăr absolut. în căutarea
adevărului, juristul trebuie să fie cinstit, în primul rînd cu sine însuşi, să gîndească şi să cîntărească orice
acţiune profesională, să aleagă metodele juridice adecvate, încălcarea adevărului în orice etapă de examinare
a cauzei juridice duce la un final deplorabil. Cu atît mai mult cu cît concluziile trebuie să fie şi ele adevărate.
In activitatea juridică trebuie excluse duplicitatea şi incertitudinea în vorbire şi concluzii.
5) Principiul pluralismilui — este susţinut doar de unii autori şi se manifestă prin tolerarea poziţiei
ideologice a clienţilor, a convingerilor politice sau religioase, a apartenenţei de partid, a poziţiei sociale a lor.
Acest principiu se bazează pe principiul general al jurisprudenţei - prioritatea valorilor general umane în faţa
unor reprezentări cu caracter social, politico-ideologic, religios.
Constituţia Republicii Moldova în art.5 prevede: "Democraţia în Republica Moldova se exercită în condiţiile
pluralismului politic, care este incompatibil cu dictatura şi cu totalitarismul. Nici o ideologie nu poate fi
instituită ca ideologie oficială a statului."
6) Principiul activismului profesionist-juridic — prevede o activitate cu scop bine conturat a juristului
profesionist în realizarea competenţei sale în limitele normei juridice.
Muncind în colectiv, fără a ignora interesele colegilor, juristul trebuie să manifeste iniţiativă, independenţă,
responsabilitate, capacitate de a lua repede şi negreşit o hotărîre motivată, corectă şi concretă. Realizarea
acestui principiu este posibilă doar în prezenţa unor cunoştinţe fundamentale şi a unei măiestrii şi experienţe,
acumulate în practica de zi cu zi. Conform opiniei unor autori , deontologia juridică cuprinde şi unele
principii speciale, specifice doar domeniului juridic, principiul slujirii dreptului şi oamenilor, mai ales în
situaţia cînd dreptatea este de partea clientului, iar legea este nedesăvîrşită ori juristul face abuz de putere. în
ceea ce priveşte oamenii, este necesară crearea unei legături indisolubile între jurist şi societate, mai ales că
1
 avem un şir de persoane cărora li se refuză absolut orice ajutor. Autoritatea juristului va creşte prin acordarea
asistenţei anume acestor persoane, şi în acest sens deontologia vine să stabilească baza morală a activităţii
juridice.
Izvoarele nationale: Codul deontologic al procurorilor, aprobat prin Hotărîrea Colegiului Procuraturii
Generale nr.2 din 7.04.2000; Codul deontologic al Avocaţilor, adoptat la Congresul avocaţilor din 20
decembrie 2002; Codul de etică al Judecătorului, adoptat la Conferinţa judecătorilor din 4 februarie 2000;
Codul deontologic al notarilor din Republica Moldova, adoptat la Adunarea generală a notarilor din 24-25
septembrie 1999; Codului deontologic al colaboratorului politiei al Republicii Moldova. In 2002 a avut loc
Conferinta ştiinţifico-practică „Standardele naţionale şi practica internaţională de pregătire a cadrelor
jurudice". Drept cosecinţă, Guvernul Republicii Moldova prin Hotărîrea nr. 1385 din 30 octombrie 2002,
aprobă „Concepţia politicii de cadre juridice" care cere societăţii modeme ca serviciile juridice să fie prestate
de jurişti competenţi in plan profesional şi cu o bună reputaţie.

2. Determinaţi normele deontologice juridice internaţionale.5p.

- Principii de bază ce se referă la independenţa instanţelor judecătoreşti, adoptate la Congresul al Vll-lea al
ONU „Pentru preîntîmpinarea criminalităţii şi atitudinea faţă de infractori", din 26 august - 6 septembrie
1985, Milano .
- Pincipii generale ale eticii poliţieneşti, adoptate de Consiliul Europei la 9 mai 1979, Rezoluţia nr.690 .
- Principii de baza ale rolului juristilor in preintimpinarea criminalitatii si reeducarea infractorilor adoptate la
Congresul ONU in 1990.
- Standardele independenţei profesiei juridice ale asociaţiei internaţionale a juriştilor, adoptat la Conferinţa
AIJ în luna septembrie 1990 la New York .

3. Argumentaţi necesitatea reglementărilor principiilor deontologiei juridice naţionale şi internaţionale.7p.

Soluţia adoptată de noi este aceea de extragere a unor principii ale deontologiei, înţelese ca norme morale
universale aplicabile autorităţii, pe baza raportării particularităţilor relaţiilor de autoritate la valorile morale
universale de bine şi rău.Principiile deontologiei vor porni de la înţelegerea esenţei morale a autorităţii,
oferind puncte de reper pentru dezvoltarea deontologiilor prin raportarea acestor principii la cerinţele de
eficienţă ale unor relaţii-tip de autoritate.

II. Principiile deontologiei profesionale

2.1. Explicați noțiunea de integritate ca particularitate a calitatii profesionale. 3.p
Integritatea este însuşirea de a fi integru, cinste, corectitudine, incoruptibilitate. Integritate profesională –
capacitatea persoanei de a-şi exercita obligaţiile şi atribuţiile legale şi profesionale în mod onest, ireproşabil,
dînd dovadă de o înaltă ţinută morală şi maximă corectitudine, precum şi de a-şi exercita activitatea în mod
imparţial şi independent, fără vreun abuz, respectînd interesul public, supremaţia Constituţiei Republicii
Moldova şi a legii. De asemenea, integritatea individuală presupune ca atât acţiunile, cât şi gândurile unei
persoane, să fie unitare, iar acestea ar trebui să reflecte un set de virtuţi etice, pe care acea persoană le-a
îmbrăţişat în mod liber şi sincer.

2.2. Deosebiti integritatea de independenta ca calitati indispensabile statutului de judecator.5.p

Judecătorul trebuie să fie independent în exercitarea funcţiilor sale, conform principiilor de drept garantate
de Constituţie, de alte legi şi norme naţionale, de acte internaţionale la care Republica Moldova este parte.
Judecătorul are îndatorirea să promoveze supremaţia legii şi statul de drept, să apere drepturile şi libertăţile
fundamentale, interesele legitime ale tuturor persoanelor, independent de cetăţenie, origine etnică, rasă,
naţionalitate, cultură, ideologie, religie, limbă, sex, apartenenţă politică, avere, origine socială, asigurînd în
toate cazurile calitatea şi caracterul echitabil al actului de justiţie.

2
 Judecătorul este obligat să respecte egalitatea persoanelor în faţa legii, asigurîndu-le un tratament cuviincios
prin apărarea demnităţii şi onoarei lor, precum şi integritatea fizică şi morală a tuturor participanţilor la
procedurile judiciare. Atitudinea corectă, imparţială faţă de om ca valoare supremă, respectarea drepturilor şi
libertăţilor fundamentale în conformitate cu normele de drept naţionale şi internaţionale şi cu principiile morale
general-recunoscute sînt cerinţe obligatorii faţă de judecător.
În toate cazurile, judecătorul va acţiona independent, fără orice influenţe, îndrumări sau control şi nu-şi va
permite comportament necuviincios, inadecvat sau ilegal, care poate genera conflicte de interese şi periclita
încrederea în independenţa sa.
Judecătorul trebuie să informeze imediat Consiliul Superior al Magistraturii despre orice faptă, acţiune,
eveniment de natură să-i afecteze independenţa, imparţialitatea, obiectivitatea judiciară, sau despre oricare
încălcare a standardelor de etică prevăzute în prezentul Cod.
Integritatea, la rîndul său, reprezintă capacitatea persoanei de a-şi exercita obligaţiile şi atribuţiile legale şi
profesionale în mod onest, ireproşabil, dînd dovadă de o înaltă ţinută morală şi maximă corectitudine, precum
şi de a-şi exercita activitatea în mod imparţial şi independent, fără vreun abuz, respectînd interesul public,
supremaţia Constituţiei Republicii Moldova şi a legii.
Judecătorul nu va solicita sau accepta, direct sau indirect, plăţi, cadouri, servicii sau alte beneficii, în numele
său, ai membrilor familiei sale sau prietenilor, ca preţuire pentru exercitarea sau abţinerea de la îndeplinirea
obligaţiilor sale în legătură cu o cauză care urmează a fi examinată de către acesta. Încălcările prezentei
reglementări sînt supuse urmăririi penale, pe lîngă aplicarea sancţiunilor conform legislaţiei în vigoare.
Judecătorului i se interzice obţinerea ilegală de bunuri materiale, servicii, privilegii sau alte avantaje,
inclusiv acceptarea sau achiziţionarea de bunuri (servicii) la un preţ (tarif) mai mic decît valoarea lor reală.

2.3. Soluţionaţi speţa.7.p

Judecătorul Rotaru a mers la o nuntă într-un satdinraionulunde se aflăjudecătoriaîn care activează. Mirele este
verişor de al doileade aljudecătorului. Mirelefuseseanteriorcondamnatşifăcuseani de
puşcăriepentruescrochiereînproporţiideosebit de mari. La nuntă, judecătorul a dansat, s-a veselit, a
spuscîtevatoasturilungi, şi a înmînattinerilorînsurăţei $500 încalitate de cadou. Oaspeţi la nuntă au
fostşicîtevapersoanecuantecedentepenale, prieteni de ai mirelui.
1. Caracterizaţi comportamentul judecătorului Rotaru la nuntă.
2. Poate judecătorul să participe la nunţi şi alte evenimente sociale de acest gen?
3. Ar fi fost vreo diferenţă dacă mirele nu ar fi avut antecedente penale?
4. Credeţi că judecătorul Rotaru urmează a fi sancţionat pentru comportamentul de la nunta
respectivă?

Judecătorul îşi va organiza toate activităţile extrajudiciare astfel încît să menţină autoritatea şi demnitatea
funcţiei sale, precum şi imparţialitatea şi independenţa sistemului judecătoresc. (3) Judecătorul se poate
implica în orice activităţi sociale în măsura în care acestea nu prejudiciază autoritatea puterii judecătoreşti,
prestigiul profesiei sau executarea obligaţiilor profesionale. (4) Activităţile extrajudiciare ale judecătorului nu
vor provoca îndoieli cu privire la imparţialitatea, obiectivitatea sau integritatea sa

Test nr. 2

I. Conştiinţa şi cultura juridică

1.1. Determinaţi coraportul dintre cultura juridică şi conştiinţa juridică.3p.
Un element forte al culturii juridice este conştiinţa juridică, ce exprimă gradul de intensitate al
cunoştinţelor de drept şi posibilitatea de a percepe şi a aplica dreptul, conştientizarea de a respecta legile cu
sentimentul dezvoltat de legalitate, echitate, justiţie.
Analiza culturii juridice impune ca valoare aparte fenomenul conştiinţei juridice. Prin aceasta se percepe
dreptul, idealurile unei societăţi drepte şi echitabile în care apărarea drepturilor omului la o înaltă calitate este
în centrul tuturor începuturilor în perfectarea, adoptarea şi aplicarea legilor, ca etalon al societăţii avansate.
Despre conştiinţa juridică ce derivă din cultura juridică vorbim ca despre o valoare a finţei umane capabilă
să însuşească categoriile dreptului, drepturile şi libertăţile sale. În primul rînd, trebuie însuşite procedurile
existente de soluţionare a litigiilor, delictelor, precum şi atitudinea acesteia faţă de lege, justiţie şi alte organe
3
care aplică legile, mijloacele de apărare, care este atitudinea finţei umane faţă de respectarea sau nerespectarea
prevederilor legii etc. Altfel spus, conştiinţa juridică poate fi exprimată printr-o stare spirituală ce conţine
viziuni sociale, economice, politice combinate cu cele de drept, adecvate nivelului de dezvoltare a societăţii
umane privind dezvoltarea dreptului, perfectarea şi adoptarea actelor juridice, dezvoltarea umană, protejarea
drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului din diferite grupuri sociale, nivelul de garantare a acestora de
către stat şi societatea civilă.
Cultura juridică este strîns legată de conştiinţa juridică şi se bazează pe ea. În calitate de categorie juridică
ea este mai largă, deoarece înglobează nu numai elementele social-psihologice, ci şi însemnătatea juridică a
comportamentului uman, nivelul înalt al elaborării dreptului şi perfecţionării legislaţiei, legalităţii şi eficacităţii
practicii judiciare, claritatea şi precizia dispoziţiilor lui etc.

1.2.Analizaţi ideea-,,formarea profesională continuă »-factor important al conştiinţei juridice.5p.

Formarea profesională continuă asigură cetăţenilor accesul la realizările ştiinţei şi culturii, eficientizarea
activităţilor prin dezvoltarea competenţelor şi abilităţilor profesionale, adaptarea lor la condiţiile social-
economice în permanentă schimbare.Formarea profesională continuă reprezintă un ansamblu de procese
organizate în vederea educaţiei recurente sau compensatorii, care prelungesc sau înlocuiesc educaţia iniţială şi
datorită cărora persoanele adulte îşi dezvoltă aptitudinile, îşi îmbogăţesc cunoştinţele, îşi ameliorează sau îşi
înnoiesc calificarea tehnică ori profesională, îşi formează o nouă orientare şi fac posibilă evoluţia aptitudinilor
şi comportamentelor lor într-o dublă perspectivă: de dezvoltare integrală a naturii umane şi de participare la
dezvoltarea socio-economică şi culturală.

1. 3. Expuneţi-vă asupra modului de formare a conştiinţei juridice în procesul profesional.7p.

Conştiinţa juridică poate fi exprimată printr-o stare spirituală ce conţine viziuni sociale, economice, politice
combinate cu cele de drept, adecvate nivelului de dezvoltare a societăţii umane privind dezvoltarea
dreptului, perfectarea şi adoptarea actelor juridice, dezvoltarea umană, protejarea drepturilor şi libertăţilor
fundamentale ale omului din diferite grupuri sociale, nivelul de garantare a acestora de către stat şi societatea
civilă.
Nivelul profesional al conştiinţei juridice moderne face ca conduita juridică să fie mai convingătore, mai
accesibilă şi clară la aprecierea şi aplicarea legilor pentru toţi utilizatorii.

II.Principiile deontologiei profesionale

2.1.Identificați și caracterizați conținutul independenței profesionale ca principiu al eticii profesionale a
juristului.3.p
Exercitând profesia de avocat, fiecare avocat este obligat să întreprindă acțiuni corespunzătoare pentru a-și
asigura independența și libertatea de exercitare a profesiei. Îndatoririle multiple ale avocatului îi impun
acestuia independența absolută, liberă de orice influență, derivată din propriile interese sau din cele ale
persoanelor-terțe.Avocatul trebuie să evite orice prejudiciere a independenței sale și să vegheze la respectarea
eticii profesionale.
2.2. Deosebiţi integritatea de independenţa ca calitati indispensabile statutului de funcționar public. 5.p
Independența funcționarului public se manifestă prin faptul că în exercitarea funcţiei publice, funcţionarului
public îi este interzis:
a) să participe la colectarea de fonduri pentru activitatea partidelor politice şi a altor organizaţii social-
politice;
b) să folosească resursele administrative pentru susţinerea concurenţilor electorali;
c) să afişeze, în incinta autorităţilor publice, însemne sau obiecte inscripţionate cu sigla sau denumirea
partidelor politice ori a candidaţilor acestora;
d) să facă propagandă în favoarea oricărui partid;
e) să creeze sau să contribuie la crearea unor subdiviziuni ale partidelor politice în cadrul autorităţilor
publice. Apartenenţa politică a funcţionarului public nu trebuie să influenţeze comportamentul şi deciziile
acestuia, precum şi politicile, deciziile şi acţiunile autorităţilor publice.
Integritatea, la rîndul său, reprezintă capacitatea persoanei de a-şi exercita obligaţiile şi atribuţiile legale şi
profesionale în mod onest, ireproşabil, dînd dovadă de o înaltă ţinută morală şi maximă corectitudine, precum
şi de a-şi exercita activitatea în mod imparţial şi independent, fără vreun abuz, respectînd interesul public,
4
supremaţia Constituţiei Republicii Moldova şi a legii. Astfel, funcţionarului public îi este interzis să solicite
sau să accepte cadouri, servicii, favoruri, invitaţii sau orice alt avantaj, destinate personal acestuia sau familiei
sale. Interdicţia specificată nu se aplică în privinţa cadourilor simbolice, celor oferite din politeţe sau primite cu
prilejul anumitor acţiuni de protocol şi a căror valoare nu depăşeşte limitele stabilite de Guvern.

2.3. Soluţionaţispeţa.7.p
Sergiu Orhei, fiind functionar public, care este si masterand la o institutie de invatamint superior, a utilizat
calculatorul si imprimanta in vederea multiplcarii lucrarilor anuale pe care trebuia sa le prezinte atit pentru sine
cit si pentru colegii sai. Acelasi functionar public, in timpul orelor de program, s-a ocupat de elaborarea si
redactarea lucrarilor anuale. Ce prevederi legale si deontologice a incalcat Sergiu Orhei?

În conformitate cu Codul de conduită a funcționarului public, Articolul 9. Utilizarea resurselor publice

(1) Funcţionarul public este obligat să asigure protecţia proprietăţii publice şi să evite orice prejudiciere a
acesteia.
(2) Funcţionarul public este obligat să folosească timpul de lucru, precum şi bunurile aparţinînd autorităţii
publice, numai în scopul desfăşurării activităţilor aferente funcţiei publice deţinute.
(3) Funcţionarul public trebuie să asigure, potrivit atribuţiilor ce îi revin, folosirea eficientă şi conform
destinaţiei a banilor publici.
(4) Funcţionarului public îi este interzis să utilizeze bunurile autorităţii publice pentru a desfăşura activităţi
publicistice, didactice, de cercetare sau alte activităţi neinterzise de lege în interes personal.

Test nr. 3

I.Cultura juridică în activitatea profesională a juristului

1.1.Determinaţi conceptul şi structura culturii juridice .3p.
Cultura juridică este parte integrantă a culturii umane care defneşte totalitatea cunoştinţelor juridice, a
proceselor, normelor şi posibilităţilor de a folosi legislaţia şi de a le respecta în practica cotidiană social-
juridică de către membrii unei societăţi.
Aspectele care infuenţează nivelul culturii juridice sînt:
1) instruirea juridică;
2) agitaţia juridică;
3) practica judiciară;
4) autoeducaţia.
Cultura juridică este imposibilă fără un anumit nivel de cunoştinţe juridice. Urmează să diferenţiem
cunoştinţele profesionalede cele obişnuite. Uneori nici juriştii nu cunosc toată materia normativă, cu atît mai
mult ceilalţi cetăţeni. Însă nici nu este necesar să o cunoască. Este suficient ca indivizii să aibă cunoştinţe
elementare în domeniul jurisprudenţei pentru a se putea orienta în relaţiile sociale diverse şi un comportament
conform cu prevederile legii.
Agitaţia juridică se realizează prin diferite mijloace. În fiecare zi la radio, televiziune, în presă şi alte surse
mass-media cetăţenilor li se aduc la cunoştinţă limitele comportamentului uman care trebuie respectate în
societate. Se face misiuni privind cele mai stringente teme, probleme, cum ar fi: problema privatizării,
problemele locative şi funciare, problema criminalităţii minorilor, bazele constituţionale
ale statului etc. Se organizează întîlniri atît la locul de trai, cît şi la locul de muncă al cetăţenilor cu specialişti
teoreticieni şi practicieni în diverse probleme. Cel mai des se urmăreşte scopul de a explica cetăţenilor esenţa
noilor reglementări juridice.
Practica judiciară are menirea de a traduce în viaţă prevederile legale prin intermediul organelor competente
ale statului. În cazul violării normelor juridice, faţă de persoanele care le-au încălcat sînt aplicate sancţiuni
concrete în dependenţă de gravitatea încălcării. Aplicarea sancţiunilor urmăreşte nu
numai pedepsirea persoanelor, ci şi corectarea, reeducarea lor în spiritul respectăriilegilor. Tot aici putem
menţiona că în orice stat trebuie creată o practică judiciară proprie, ţinîndu-se cont de particularităţile,
obiceiurile, tradiţiile ţării respective, inclusiv de practica şi legislaţia internaţională
Autoeducaţia reprezintă instruirea de sine stătătoare a fiecărui individ în parte pentru a căpăta cunoştinţe
elementare în domeniul dreptului, necesare în orice domeniu de activitate, în formarea culturii generale a
individului.
5
1.2.Analizaţi cultura juridică în activitatea profesională a juristului.5p.
Cultura juridică reprezintă o varietate a culturii generale care constă în faptul de a poseda cunoştinţe variate
în domeniul dreptului ca o totalitate de valori materiale şi spirituale ce se referă la realitatea juridică
(fenomenul juridic). Prin aceasta cultura juridică include doar ceea ce este progresiv, valoros şi preţios în
fenomenele juridice şi esteî nţeleasă ca un model de gîndire şi un standard de comportament.

1.3.Expuneţi-va asupra ideii cultura juridică ca valoare a deontologiei juridice.7.

Cultura juridică contribuie la:
- cunoaşterea şi înţelegerea corectă a necesităţilor sociale, fixate în sarcinile statului;
- convingerea profundă în corectitudinea politicii de stat, în valorile sociale ale dreptului şi în importanţa
socială a profesiei de jurist;
- slujirea legii drept una din valorile supreme juridice, intoleranţă faţă de orice abatere de la lege;
- însuşirea calităţilor profesionale;
- necesitatea internă şi pregătirea permanentă de a servi intereselor poporului şi triumfului legalităţii;
- simţul responsabilităţii pentru urmările (consecinţele) activităţii sale, pentru comportamentul personal.

II.Principiile deontologiei profesionale

2.1.Identificati si caracterizati pricipalele principii caracteristice eticii profesionale a juristului.3.p
Independența- Exercitând profesia de avocat, fiecare avocat este obligat să întreprindă acțiuni
corespunzătoare pentru a-și asigura independența și libertatea de exercitare a profesiei. Îndatoririle multiple ale
avocatului îi impun acestuia independența absolută, liberă de orice influență, derivată din propriile interese sau
din cele ale persoanelor-terțe.Avocatul trebuie să evite orice prejudiciere a independenței sale și să vegheze la
respectarea eticii profesionale.
Încrederea și integritatea morală-Relațiile dintre avocat și client sunt bazate pe onestitate, probitate, echitate,
corectitudine, sinceritate și confidențialitate.Responsabilitatea avocatului include și comportamentul acestuia în
exercitarea profesiei și în afara ei. Comportamentul avocatului în afara exercitării profesiei poate conduce la
sancțiuni doar în cazuri excepționale.
Confidențialitatea-Natura misiunii avocatului este prezumată a fi depozitarul secretelor clienților săi și al
comunicărilor confidențiale, fiind un drept și o datorie fundamentală a avocatului. Obligația de a păstra secretul
profesional este absolută și nelimitată în timp. Obiectul secretului profesional îl constituie chestiunile pentru
care o persoană a solicitat asistență juridică, esența consultațiilor oferite de avocat, procedeele de strategie și
tactică ale apărării sau reprezentării, datele privind persoana care a solicitat asistență și alte împrejurări care
rezultă din activitatea profesională a avocatului.
Incompatibilități-Profesia de avocat în Republica Moldova este incompatibilă cu: a) orice funcție retribuită,
cu excepția funcțiilor legate de activitatea științifică și didactică, precum și de activitatea în calitate de arbitru
al judecății arbitrale (arbitrajului), mediator; b) activitatea de întreprinzător;c) activitatea de notar.
Publicitatea personală-Publicitatea avocatului trebuie să fie veridică și exactă, ca formă și conținut,
respectându-se secretul profesional și alte principii esențiale ale profesiei, nu trebuie să conțină informații
înșelătoare sau care ar putea induce în eroare sau ar afecta imaginea profesiei ori reputația colegilor.
2.2.Comparati principiile specifice eticii profesionale a avocatului cu cele ale judecatorului, stabilind
asemanări și deosebiri.5.p
Independenţa judecătorului-Judecătorul trebuie să fie independent în exercitarea funcţiilor sale, conform
principiilor de drept garantate de Constituţie, de alte legi şi norme naţionale, de acte internaţionale la care
Republica Moldova este parte.
Imparţialitatea judecătorului-Judecătorul trebuie să judece toate cauzele imparţial, în conformitate cu legea,
fără restricţii, influenţe, presiuni, ameninţări sau ingerinţe, directe sau indirecte, indiferent din partea cui sau
pentru care motive ar veni ele. Judecătorul va pronunţa hotărîri independent, rămînînd fidel legii, menţinîndu-şi
autoritatea şi competenţa profesională şi nu se va lăsa influenţat de contacte,stimulente,informaţii sau sfaturi
din partea oricăror persoane, structuri de stat sau instituţii publice, mijloace de informare în masă, interese de
partid, interese publice, doctrine politice, sentimente sau teama de eventuale critici imediate sau de durată.
Recuzarea-Judecătorul este obligat să se abţină de la oricare proces în care imparţialitatea sa ar putea fi pusă la
îndoială şi se va autorecuza într-un proces în care aceasta este cerută de lege,inclusiv în cazurile în care:(a)are
6
o părtinire sau prejudecată proprie faţă de una dintre părţi, sau personal deţine informaţii despre probele
contestate ce ţin de proces;(b)ştie că el, personal sau ca custode, sau soţul său (soţia) sau alte rude apropiate au
un interes financiar în obiectul disputei sau orice alt interes care ar putea afecta substanţial rezultatul
procesului.
2.3.Soluţionaţi speţa.7.p
Judecătorul Cujbă şi soţia sa au divorţat în 1996. După aceasta, judecătorul îi trimitea fostei soţii scrisori şi
mesaje în care o numea cu nume urîte, o ameninţa că va intenta acţiuni în judecată împotriva ei, a acuzat-o de
furt. De cîte ori o vedea în public, făcea gesturi obscene în adresa ei. Alteori, stătea cu maşina perioade
îndelungate în faţa casei ei, o urmărea, iar în timpul şedinţelor de judecată conduse de el făcea declaraţii despre
relaţia sa cu fosta soţie, caracterizînd-o foarte urît.

1. Constituie comportamentul extrajudiciar, de după divorţ, al Judecătorului Cujbă o încălcare a valorilor etice?
Dar al normelor de etică a judecătorului? Care norme anume?
2. Ce restricţii sunt impuse unui judecătorului în cadrul disputelor familiale?
3. Ce sancţiune i-aţi aplica judecătorului, dacă este cazul?

Test nr. 4

I.Valori etice fundamentale

1.1.Determinaţi valorile fundamentale şi valorile deontologiei juridice. 3p.
Din categoria valorilor fundamentale ale eticii și ale deontologiei juridice putem menționa următoarele:
idealul, binele și răul, datorie și conștiință, necesitate și responsabilitate.
Termenul ideal are m m acceptiuni. În primul rind ideal si idealitatea sunt ceea ce este distinct sau opus față
de material și materialitate. În al doilea rînd, idealul are o semnificație axiologică și etică. În sens filozofic
idealitatea se definește prin raportare la materialitatea iar idealul moral este definit prin raportare la scop,
realitate și valoare.
Noțiunile de bine și rău s-au cristalizat odată cu procesul devinirii moralei. Binele și răul reprezintă niște
valori deosebite ce caracterizează sau evaluiază acțiunile omului, acțiuni raportate la idealul. Observăm că
binele și răul depind de experiența spirituală a omului și se reflectă prin această experiență.
Ambele noțiuni există într-o strînsă legătură astfel în cît nu putem stabili un hotar cert între ele. Ele
corelează de parcă între ele ar fi un semn de egalitate. Astfel, omul cunoaște ce este bine deoarece a simțit ceea
ce este rau și invers. Prin urmare existența răului condiționează existența binelui.
Datoria reprezintă conceperea de către om a necesității îndeplinirii a ceea ce indică idealul moral sau a ceea
ce reiese din idealul moral. Datoria omului se exprimă prin faptul că trebuie de făcut bine altor oameni, evident
reieșind din posibilitățile reale, precum și de a urma calea virtuții. Datoria omului se rezumă la conducerea
după principiile justiției în acțiunile sale, egalității și carității ceea ce înseamnă de a nu lua din binele comun
mai mult decît partea care ni se cuvine potrivit meritelor noastre.
Conștiința morală reprezintă o formă a rațiunii. Conștiința exprimă ceva subiectiv și intern de aceea ea nu
poate fi evaluată sau verificată. Conștiința este capacitatea omului de a-și evalua acțiunile realizate.
În acesată ordine de idei trebuie să evidențiem încă o valoare supremă și anume responsabilitatea. Astfel,
responsabilitatea reprezintă simț de răspundere pentru consecințele acțiunilor realizate, atitudine responsabilă
față de obligațiile proprii.

1.2.Analizaţi valorile juridice în sistemul de drept al Republicii Moldova. 5p.

Valorile juridice se instituie în sfera prescripţiilor emise de autorităţile statului şi ale societăţii civile.
Juridicul impune membrilor societăţii o serie de obligaţii – întărite de sancţiuni materiale – şî le acordă o serie
de drepturi şi libertăţi, menite să asigure securitatea, coerenţa şi armonia organismului social.
În sistemul general al valorilor, valorile juridice ocupă un loc distinct. Termenii de legalitate, dreptate,
justiţie etc. exprimă aprecierea pe care societatea şi oamenii o dau actelor şi raporturilor juridice, respectiv
modului de realizare efectivă a dreptului. Într- adevăr, raporturile dintre persoane reglementate prin norme de
drept sînt legale, tocmai datorită consacrării lor prin aceste reglementări.
Valorile juridice au un sporit caracter de generalitate. Astfel de valori precum: dreptatea, legalitatea, justiţia,
vizînd scopuri şi imperative ce urmează a fi realizate, se exprimă prin intermediul normelor juridice. Problema
7
valorilor în domeniul dreptului este prezentă atît în activitatea de creare a dreptului, de elaborare a normei de
drept, cît și transpunera acestora în viața de zi cu zi.
Valorile juridice (dreptatea, justiţia, legalitatea, constituţionalitatea, independenţa, egalitatea în drepturi,
conştiinţa civică, drepturile, libertăţile şi îndatoririle cetăţeneşti etc.) reglementează relaţia individului cu
ordinea de drept, cu instituţiile juridice. Ele reflectă respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, drepturile
şi libertăţile omului, precum şi obligaţiile individului într-un stat de drept.
Caracteristic pentru sistemul de drept al RM sunt așa valori juridice cum ar fi : supremația legii, democrația,
statul de drept, egalitatea tuturor în fața legii, asigurarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.
Supremația legii înseamnă că nimeni nu este mai presus de lege, care trebuie aplicată în mod egal și corect
față de orice persoană. Orice persoană, indiferent de poziția sa în societate, este obligată să respecte legea.
Această obligație se bazează pe legitimitatea normelor juridice adoptate de reprezentanții poporului.
Supremația legii asigură reguli clare și previzibile pentru toți locuitorii statului și, respectiv, posibilitatea de a
conviețui împreună și de a cere sau a pedepsi, după caz, pentru nerespectarea regulilor respective.
Democrația este forma de guvernare a unui stat, atunci când cetățenii participă la procesul de conducere a
țării. Această participare se bazează pe principiul suveranității poporului unui stat, adică pe ideea că voința și
puterea aparțin exclusiv poporului. Democrația nu înseamnă doar obligații ale autorităților statului, dar și
responsabilități și implicare activă a populației în viața publică.
Constituția RM prevede că toți oamenii trebuie tratați în mod egal și fără discriminare, indiferent de rasă,
naționalitate, origine etnică, limbă, religie, opinie, sex, apartenență politică, orientare sexuală, avere sau origine
socială. Astfel, egalitatea în drepturi constituie o garanţie referitoare la exercitarea drepturilor fundamentale
prevăzute în cuprinsul Constituţiei, dar şi a oricăror alte drepturi şi îndatoriri subiective reglementate în
cuprinsul altor acte normative. Ea include toate domeniile de activitate în care persoana are dreptul garantat la
exercitarea libertăţilor legale în scopul realizării intereselor sale legitime. La fel, oamenii sunt egali și în fața
legii, fară a fi admise sau justificate care va discriminări.
În zilele noastre majoritatea specialiştilor consideră că nucleul statului de drept trebuie să-l constituie
promovarea şi asigurarea respectării drepturilor omului. Acesta este criteriul fundamental de distincţie dintre
ţările în care există stat de drept şi ţările în care nu există un astfel de stat. În procesul de edificare al statului de
drept, promovarea şi protejarea drepturilor omului este un principiu democratic fundamental, şi un reper
important pentru RM. Prin urmare, respectarea drepturilor omului este una dintre caracteristicile principale ale
unui stat democratic.

1.3.Argumentaţi necesitatea integrării valorilor etice în activitatea profesională juridică.7p.

Valorile etice, menționate mai sus, prezintă o importanță majoră pentru întreaga societate dar mai cu seamă
pentru colabiratorii organelor de drept. Valorile fundamentale ale eticii și ale deontologiei juridice,cum ar fi
idealul, binele și răul, datorie și conștiință, necesitate și responsabilitate necesită a fi integrate în activitatea
profesională juridică.

Datoria morală a lucrătorilor din domeniul organelor de ocrotire a normelor de drept are atît latura sa
obiectivă, cît şi cea subiectivă. Latura obiectivă este determinată de necesitatea de a apăra securitatea statului şi
societăţii, de asigurarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor. Latura subiectivă o reprezintă
sarcinile formulate în mod cert de către stat care sînt destinate organelor de ocrotire a normelor de drept:
conştiinciozitatea şi responsabilitatea lucrătorilor în procesul executării sarcinilor de serviciu.
Îndatorirea profesională reprezintă o unitate a laturilor juridice şi morale, deoarece cerinţele morale coincid
cu voinţa statală.

II.Reglementarea deontologică a activității judecătorești

2.1.Identificați și caracterizați conținutul principalele reglementări deontologice a profesiei de judecator.3p.
Un sistem judiciar independent şi onorabil este indispensabil justiţiei. Justiţia ocupă un loc deosebit în
afirmarea statului de drept, iar conduita, moralitatea şi cultura judiciarului au o importanţă majoră în procesul
de înfăptuire a ei.În actualele condiţii, faţă de judecători, ca exponenţi ai puterii judecătoreşti, sînt înaintate un
şir de cerinţe morale şi de conduită specifice, o parte dintre ele fiind incluse în acte normative,altele urmînd a fi
însuşite şi respectate ca deziderate ale eticii profesionale.Judecătorul trebuie să participe activ la stabilirea,

8
menţinerea, aplicarea normelor de conduită, pe care le va respecta personal, astfel încît să fie asigurată
integritatea şi independenţa sistemului judecătoresc.

2.2.Comparați prevederile normelor interne cu prevederile normelor internaționale la capitolul reglementării

deontologice a activități ijudecatoresti, identificînd asemănări și deosebiri. 5p

2.3.Soluţionaţispeţa.7p
Fiica judecătorului Moşan de la Curtea de Apel Cahul a fost exmatriculată de la Universitatea Privată din
Cahul pentru absenţe nemotivate. Examinînd un dosar în care parte în litigiu era Universitatea Privată,
judecătorul Moşan, prin diverse argumente, a convins membrii completului de judecată de la Curtea de Apel
Cahul să ia o hotărîre împotriva Universităţii Private, astfel dorind să se răzbune pentru exmatricularea fiicei.
Judecătorii din complet nu cunoşteau despre faptul exmatriculării fiicei lui Moşan.
1. Comentaţi acţiunile judecătorului.
2. Ce principii deontologice a încălcat judecătorul.

Test nr. 5

I. Conceptul deontologiei juridice

1.1.Determinaţi obiectul de studiu al deontologiei juridice şi determinaţi metodele de studiere. 3p.

Aşadar, obiectul ştiinţei deontologia juridica îl formează; teoria juridică, practica juridică şi sistemul de
cerinţe morale înaintate faţă de jurist, care formează eticheta activităţii profesionale a lui. În realizarea
acestuia se folosesc şi cunoştinţe din alte domenii - pedagogie, sociologie, iar uneori, la elaborarea unor
recomandări practice pentru sistemul de pregătire a cadrelor, reorganizarea învăţămîntului juridic ori a
sistemului de educare juridică, se pot folosi şi elaborări din dreptul constituţional, filozofie şi teoria dreptului.
În primul rînd, în centrul cercetărilor deontologice se află omul, cu bagajul său de cunoştinţe, capacităţi,
deprinderi, abilităţi, precum şi activitatea lui, ce are loc în sfera dreptului. Omul şi calităţile sale sunt studiate
şi în cadrul altor ştiinţe, însă în limitele deontologiei juridice obiectul de cercetare se îngustează.
În al doilea rînd, ştiinţa deontologiei juridice studiază sistemul de cunoştinţe juridice în rezolvarea
problemelor de zi cu zi. În această ordine de idei, se dezvăluie probleme ale practicii juridice; se formulează
noţiunea, conţinutul, tipurile şi formele de desfăşurare a activităţii juridice; se studiază specialităţi juridice
separate, precum şi calităţile profesionale corespunzătoare ale colaboratorilor sferei juridice. În acest caz
atenţia se concentreză asupra calităţilor personale ale juristului, asupra etichetei lui, ce presupune un şir de
reguli; cum să comunice cu colaboratorii, colegii, participanţii la proces, de care norme să se călăuzească la
îndeplinirea obligaţiilor de serviciu, în baza căror idealuri şi principii să desfăşoare întregea activitate.
În al treilea rînd, un bloc separat îl formează problemele legate de învăţămîntul juridic - pregătirea şi
perfecţionarea cadrelor, ridicarea calificării, răspîndirea practicii reuşite de lucru*. Problema esenţială este nu
doar pregătirea unui jurist-specialist, ci a unui lucrător de nivel înalt, calificat, profesionist în munca ce o
prestează. Profesionistul este un specialist bine pregătit într-o activitate concretă, de aceea sistemul de
pregătire trebuie să reflecte specificul problemelor practice, care trebuie soluţionate în activitatea zilnică.
Societatea are nevoie nu doar de jurişti educaţi, dar şi de specialişti într-un domeniu concret - procurori,
ofiţeri de urmărire penală, judecători, legiuitori.

1.2.Stabiliţi scopul şi analizaţi sarcinile deontologiei juridice.5p

Scopul deontologiei juridice ca disciplină de studiu este de a da viitorului jurist cunoştinţe modeme
despre esenţa reală şi conţinutul profesiei alese.
Scopul deontologiei juridice se realizeză prin următoarele sarcini:
— în conformitate cu cerinţa progresului social, se va determina rolul şi necesitatea activităţii juridice în
contextul activităţii sociale. Aceasta se explică prin faptul că alături de alte necesităţi sociale, omul are
nevoie de asistenţa juridică care să-i satisfacă cerinţele de ordin juridic.
— înţelegerea corectă a datoriei profesionale, dezvăluirea esenţei moral-psihologice şi profesional juridice a
ei. Categoria datoriei trebuie înţeleasă corect de către jurist, deoarece anume datoria îl impune să acţioneze
într-un fel sau altul, să fie responsabil şi să fie considerat o persoană cu morală.

9
— Umanizarea activităţii juridice prin excluderea formalismului în acordarea serviciilor profesional-juridice.
Autorul A. P. Ocusov menţionează că „juristul trebuie să aleagă din totalitatea „dreptăţilor" dictate de morala
personală, etica profesională şi morala generală anume acea dreptate care într-o măsură mai mare corespunde
necesităţilor vitale ale unui individ concret" .
S-ar părea că însăşi norma juridică stipulează umanismul, formulat de legiuitor, însă nu este chiar aşa. Ştim
că orice normă de drept este abstractă, deoarece este prevăzută pentru un număr nelimitat de cazuri. Rolul
juristului este de a o adapta cît se poate de adecvat, luînd ca bază atît criterii general umane, cît şi profesional
etice.
— Lupta cu deformarea profesională în practica juridică prin formarea unor astfel de predispoziţii etice,
estetice, culturale şi generale, încît juristul care toată viaţa contactează cu infractorii, să nu preia modul lor de
viaţă, deprinderile, reprezentările. Chiar dacă lupta se duce de pe poziţii opuse, bariera poate fi trecută cu
uşurinţă, cu atît mai mult cu cît în societatea noastră există toate condiţiile sociale, economice, juridice pentru
realizarea acestui fapt.
— Evidenţierea rolului social al juriştilor într-o grupă profesională specială, subliniind rolul lor pentru etapa
actuală în construirea statului de drept, stabilizară vieţii politice, prevenirea fenomenelor social negative.
— Odată cu ridicarea rolului juriştilor, va spori şi autoritatea dreptului, formînd o atitudine corespunzătoare a
tuturor membrilor societăţii faţă de drept, acest fapt fiind o condiţie esenţială pentru efectuarea unei activităţi
juridice eficiente.
— în baza cercetărilor ştiinţei deontologiei juridice se vor prognoza tendinţele de dezvoltare ale acesteia,
modificările în sistemul cerinţelor de calificare în cadrul unor specialităţi juridice concrete.
— Caracterizarea multilaterală a personalităţii juristului ca model teoretic de profesionist prin determinarea
sistemului de calităţi profesionale şi personale, formulate în norme cu caracter normativ juridic sau de origine
morală.
— Pregătirea psihologică a viitorilor apărători ai legii pentru o activitate încordată şi responsabilă îndreptată
spre binele societăţii şi statului.

1.3.Argumentaţi necesitatea studierii disciplinei deontologiei juridice. 7p.

Deontologia juridică, ca disciplină de studiu, prezintă o importantă funcţie formativă, asigurînd un minimum
de cunoştinţe fundamentale, absolut necesare, cu caracter benefic şi util pentru dezvoltarea personalităţii
juristului, pentru realizarea şi integrarea armonioasă în mediul natural şi social, îl ajută pe viitorul jurist să se
lumineze asupra propriei alegeri prin interiorizarea unor valori şi principii, a idealului de muncă şi de viaţă.
Studierea deontologiei juridice are rolul de a ascuţi simţul moral în judecarea cu obiectivitate, în aflarea unor
soluţii de optimizare a stării de fapt, prin aplicarea acestei moralităţi cînd eşti pus în faţa aprecierii
fenomenelor morale, psihologice, juridice, ecologice.
În plan profesional deontologia juridică contribuie decisiv la formarea personalităţii viitorului jurist, care îşi
asumă responsabilităţi ştiind că regula dintîi este îndeplinirea datoriei, realizarea misiunii pe care o are.
În această privinţă posibilităţile deontologiei juridice, ca teorie ştiinţifică a datoriei profesionale a juristului,
sînt impunătoare şi se manifestă prin următoarele:
1) normativitatea activităţii juridice nu se dispersează de factorii social psihologici. Acordînd servicii
juridice (consultaţii, apărare, luări de cuvînt în instituţii juridice şi altele), juristul efectuează o muncă
profilactică în societate, o „lecuieşte" într-un anumit fel, anihilează neajunsurile, ajută oamenilor în
rezolvarea problemelor de viaţă.
2) normativele deontologice ale culturii juristului orienteză conştiinţa profesională a lui la implicarea
în soarta altor oameni, la lupta cu faptele ilegale, la instaurarea legalităţii şi a ordinii de drept în societate.
Ca disciplină umanitară, deontologia juridică dezvăluie importanţa unor sau altor acţiuni, fapte, motive,
calităţi specifice ale juriştilor, ajută la formarea unor calităţi moral-psihologice necesare acestei profesii;
previne devierile psihice, posibile în urma îndeplinirii îndelungate a atribuţiilor profesionale specifice.
10
 In fine, menţionăm că deontologia juridică este chemată să instruiască studenţii cum să comunice cu clienţii,
colegii, să conducă oamenii, să chibzuiască şi să analizeze situaţii complicate de lucru, de sine stătător să
adopte hotărîri, să tragă învăţăminte din experienţa colegilor, să purceadă la o permanentă apreciere obiectivă
atît a acţiunilor sale cît şi a celor din jur.

II. Principiile etico-profesionale ale avocatilor

2.1.Identificati si caracterizati principalele principii etico-profesionale ce caracterizeza activitatea din
domeniul avocaturii.3p.
Ale avocatului:
Independența- Exercitând profesia de avocat, fiecare avocat este obligat să întreprindă acțiuni
corespunzătoare pentru a-și asigura independența și libertatea de exercitare a profesiei. Îndatoririle multiple ale
avocatului îi impun acestuia independența absolută, liberă de orice influență, derivată din propriile interese sau
din cele ale persoanelor-terțe.Avocatul trebuie să evite orice prejudiciere a independenței sale și să vegheze la
respectarea eticii profesionale.
Încrederea și integritatea morală-Relațiile dintre avocat și client sunt bazate pe onestitate, probitate, echitate,
corectitudine, sinceritate și confidențialitate.Responsabilitatea avocatului include și comportamentul acestuia în
exercitarea profesiei și în afara ei. Comportamentul avocatului în afara exercitării profesiei poate conduce la
sancțiuni doar în cazuri excepționale.
Confidențialitatea-Natura misiunii avocatului este prezumată a fi depozitarul secretelor clienților săi și al
comunicărilor confidențiale, fiind un drept și o datorie fundamentală a avocatului. Obligația de a păstra secretul
profesional este absolută și nelimitată în timp. Obiectul secretului profesional îl constituie chestiunile pentru
care o persoană a solicitat asistență juridică, esența consultațiilor oferite de avocat, procedeele de strategie și
tactică ale apărării sau reprezentării, datele privind persoana care a solicitat asistență și alte împrejurări care
rezultă din activitatea profesională a avocatului.
Incompatibilități-Profesia de avocat în Republica Moldova este incompatibilă cu: a) orice funcție retribuită,
cu excepția funcțiilor legate de activitatea științifică și didactică, precum și de activitatea în calitate de arbitru
al judecății arbitrale (arbitrajului), mediator; b) activitatea de întreprinzător;c) activitatea de notar.
Publicitatea personală-Publicitatea avocatului trebuie să fie veridică și exactă, ca formă și conținut,
respectându-se secretul profesional și alte principii esențiale ale profesiei, nu trebuie să conțină informații
înșelătoare sau care ar putea induce în eroare sau ar afecta imaginea profesiei ori reputația colegilor.
2.2.Comparati principiile impuse spre respectare avocatilor cu principiile impuse spre respectare executorilor
judecătorești.5.p
Independenţa judecătorului-Judecătorul trebuie să fie independent în exercitarea funcţiilor sale, conform
principiilor de drept garantate de Constituţie, de alte legi şi norme naţionale, de acte internaţionale la care
Republica Moldova este parte.
Imparţialitatea judecătorului-Judecătorul trebuie să judece toate cauzele imparţial, în conformitate cu legea,
fără restricţii, influenţe, presiuni, ameninţări sau ingerinţe, directe sau indirecte, indiferent din partea cui sau
pentru care motive ar veni ele. Judecătorul va pronunţa hotărîri independent, rămînînd fidel legii, menţinîndu-şi
autoritatea şi competenţa profesională şi nu se va lăsa influenţat de contacte,stimulente,informaţii sau sfaturi
din partea oricăror persoane, structuri de stat sau instituţii publice, mijloace de informare în masă, interese de
partid, interese publice, doctrine politice, sentimente sau teama de eventuale critici imediate sau de durată.
Recuzarea-Judecătorul este obligat să se abţină de la oricare proces în care imparţialitatea sa ar putea fi pusă la
îndoială şi se va autorecuza într-un proces în care aceasta este cerută de lege,inclusiv în cazurile în care:(a)are
o părtinire sau prejudecată proprie faţă de una dintre părţi, sau personal deţine informaţii despre probele
contestate ce ţin de proces;(b)ştie că el, personal sau ca custode, sau soţul său (soţia) sau alte rude apropiate au
un interes financiar în obiectul disputei sau orice alt interes care ar putea afecta substanţial rezultatul
procesului.
2.3.Soluţionaţispeţa.7p

Judecătorul Beşleaga a prezidat în peste 32 de procese, dintre care 21 penale şi 11 civile. În fiecare caz, una din
părţi a fost reprezentată de un avocat, cu care înainte de a fi numit judecător, Beşleaga a fost coproprietar al
unui birou asociat de avocaţi şi continua să fie coproprietar al clădirii în care se afla biroul. Judecătorul

11
Beşleaga nu a informat părţile despre relaţiile financiare cu acel avocat, si nici nu s-a autorecuzat în aceste
procese.

1. Cum ar fi trebuit să procedeze judecătorul, cînd anume şi în ce mod?

2. Ce prevedere legală şi etică a fost încălcată de către judecătorul respectiv?
3. Urmează oare hotărîrile emise de judecător casate şi dosarele reexaminate de un alt
judecător?

Test nr. 6

Deontologia juridică: istorie şi actualitate.

1. Relataţi evoluţia deontologiei juridice în Republica Moldova. 3p.
Termenul deontologie este de provenienюг greacг: deon- datorie, obligaюie, trebuie, ceva ce trebuie, ce se
cade, necesitate єi logos- studiu, єtiinюг єi оnseamnг teoria datoriei sau, conform definiюiei Dicюionarului
enciclopedic, „Deontologia este teoria оndatoririlor, a obligaюiilor conєtientizate, interiorizate, asumate оn
temeiul cгrora omul are a se manifesta."
Uneori prin deontologie se desemneazг o diviziune a eticii care studiazг drepturile, оndatoririle єi etaloanele
de activitate, apreciere єi comportare оntr-un domeniu al vieюii social-utile. Pentru prima datг termenul
„deontologie" a fost utilizat de cгtre filozoful englez Jeremy Bentham (1749-1832) оn lucrarea sa
"Deontologia sau stiinta moralitгюii".
Astfel, dicţionarul de filozofie defineşte deontologia drept doctrină privind normele de conduită şi obligaţiile
etice ale unei profesiuni, teorie a datoriei, a obligaţiilor morale.
Preocupările deontologice, cu reflexia centrată pe conştientizare şi responsabilitate, s-au impus, mai ales, în
societatea modernă, cînd a început să se acorde o mai mare atenţie problemei privind adaptarea omului la
realitatea cu multitudinea sistemelor de valori şi de concepţii asupra lumii, însoţite de paradoxurile ca, de
exemplu, cel al emancipării: pe de o parte, tehnologiile avansate eliberează şi facilitează obţinerea bunurilor
materiale, iar pe de altă parte, acestea pot deveni un obstacol în dezvoltarea armonioasă a personalităţii astfel,
pe lîngă multe avantaje, prezenţa dominantă a calculatorului în viaţa omului contemporan atrage şi riscul
limitării în dezvoltarea capacităţilor naturale, riscul unei deprofesionalizări, omul devenind în mare măsură
un manipulator, un operator al calculatorului). Din acest considerent se impune o sensibilitate sporită în
planul vieţii morale şi a unei griji pentru reglementarea acesteia, orientînd cercetările către dimensiunea
dentologică.
Pînă nu demult, în sens retrîns, prin deontologie se înţelegea etica profesională a medicilor, ca sistem de
norme etice urmate de colaboratorii medicali la îndeplinirea obligaţiilor profesionale.
În ceea ce priveşte dezvoltarea deontologiei juridice în Republica Moldova, putem menţiona că pentru noi
acesta este deocamdată un domeniu nou, a cărui dezvoltare a început odată cu trecerea la un nou tip de
organizare relaţiilor sociale, care au reclamat apariţia şi statornicirea unor cerinţe deontologice. Acestea au
luat forma codurilor deontologice: Codul deontologic al procurorilor, aprobat prin Hotărîrea Colegiului
Procuraturii Generale nr.2 din 7.04.2000; Codul deontologic al Avocaţilor, adoptat la Congresul avocaţilor
din 20 decembrie 2002; Codul de etică al Judecătorului, adoptat la Conferinţa judecătorilor din 4 februarie
2000; Codul deontologic al notarilor din Republica Moldova, adoptat la Adunarea generală a notarilor din
24-25 septembrie 1999; Codului deontologic al colaboratorului politiei al Republicii Moldova. In 2002 a avut
loc Conferinta ştiinţifico-practică „Standardele naţionale şi practica internaţională de pregătire a cadrelor
jurudice". Drept cosecinţă, Guvernul Republicii Moldova prin Hotărîrea nr. 1385 din 30 octombrie 2002,
aprobă „Concepţia politicii de cadre juridice" care cere societăţii modeme ca serviciile juridice să fie prestate
de jurişti competenţi in plan profesional şi cu o bună reputaţie.

2. Stabiliţi coraportul dintre etică-morală-deontologie-drept-lege.5p.

12
 Pentru a defini corect deontologia juridică, trebuie mai întîi să precizăm unele noţiuni. Mai întîi trebuie să
ştim că:
— etica este o ramură a filozofiei, care are ca obiect de cercetare morala, relaţiile morale ca formă
specifică a conştiinţei morale şi activităţii omului;
— morala este o formă a conştiinţei sociale şi realizarea ei în practică, confirmînd un anumit tip de
comportament social al oamenilor şi utilizată ca bază generală socială de reglementare;
— moralitatea presupune realizarea în practică a idealurilor şi scopurilor morale, sub diferite forme ale
activităţii sociale prin cultura comportamentului oamenilor şi a relaţiilor dintre ei.
Deontologia se prezintă ca o ştiinţă despre normele de conduită profesională a persoanei, care, în virtutea
rolului ei social, este învestită cu atribuţii publice şi este chemată să le realizeze în interesul societăţii şi al
cetăţenilor, în limitele prescripţiilor normative şi ale cerinţelor eticii profesionale.
Sistemul de cunoştinţe despre comportamentul deontologic al reprezentantului unei profesii anumite lasă
o amprentă sigură asupra caracterului normelor ce reglementează procesul de activitate a acestuia.
Astfel, practica mondială a demonstrat că necesitatea respectării normelor deontologice în privinţa sa
omul o simte cînd îşi încredinţează soarta, viaţa sau sănătatea celui în stare să-i acorde un ajutor calificat, să-i
facă dreptate, să-i corecteze faptele, să-i apere cinstea şi demnitatea. Dar pentru om este important şi aspectul
asigurării drepturilor, înfăptuirii justiţiei, acordării asistenţei juridice, fapt ce a impus dezvoltarea
deontologiei juristului. Acestuia omul îi încredinţează destinul său, conştientizînd dependenţa bunăstării sale
de acest specialist, aşteptînd de la el o conduită deontologică. In consecinţă, deontologia juridică s-a format
ca rezultat al unei datorii, responsabilităţi deosebite a juristului faţă de oameni.
In continuare menţionăm că deontologia juridică mai are ca izvor de formare etica dreptului. Aceste
două noţiuni se intersectează, dar nu coincid, deoarece cu toate că deontologia juridică este un pilon pentru
etica dreptului, ea este mult mai largă după conţinut, deoarece alături de cultura etico-morală include şi alte
tipuri de cultură a juristului ca personalitate. Astfel, deontologia juridică parţial are tangenţă cu etica
dreptului, prima avînd totuşi propriul obiect de studiu, metode, surse de apariţie, devenind atît o ştiinţă, cit şi
o disciplină de studiu.

3. Argumentaţi importanţa deontologiei juridice în condiţiile statului de drept.7p.

Deontologia juridică, ca disciplină de studiu, prezintă o importantă funcţie formativă, asigurînd un minimum
de cunoştinţe fundamentale, absolut necesare, cu caracter benefic şi util pentru dezvoltarea personalităţii
juristului, pentru realizarea şi integrarea armonioasă în mediul natural şi social, îl ajută pe viitorul jurist să se
lumineze asupra propriei alegeri prin interiorizarea unor valori şi principii, a idealului de muncă şi de viaţă.
Studierea deontologiei juridice are rolul de a ascuţi simţul moral în judecarea cu obiectivitate, în aflarea unor
soluţii de optimizare a stării de fapt, prin aplicarea acestei moralităţi cînd eşti pus în faţa aprecierii
fenomenelor morale, psihologice, juridice, ecologice.
În plan profesional deontologia juridică contribuie decisiv la formarea personalităţii viitorului jurist, care îşi
asumă responsabilităţi ştiind că regula dintîi este îndeplinirea datoriei, realizarea misiunii pe care o are.
Ca disciplină umanitară, deontologia juridică dezvăluie importanţa unor sau altor acţiuni, fapte, motive,
calităţi specifice ale juriştilor, ajută la formarea unor calităţi moral-psihologice necesare acestei profesii;
previne devierile psihice, posibile în urma îndeplinirii îndelungate a atribuţiilor profesionale specifice.
In fine, menţionăm că deontologia juridică este chemată să instruiască studenţii cum să comunice cu clienţii,
colegii, să conducă oamenii, să chibzuiască şi să analizeze situaţii complicate de lucru, de sine stătător să
adopte hotărîri, să tragă învăţăminte din experienţa colegilor, să purceadă la o permanentă apreciere obiectivă
atît a acţiunilor sale cît şi a celor din jur.

Responsabilitatea juristului
2.1. Relatați despre responsabilitate din punct de vedere al eticii profesionale.3p.

13
 Termenul „responsabilitate” include două cuvinte latine: verbul „spondeo”, care înseamnă a promite
solemn, a garanta, a răspunde pentru cineva şi substantivul „res”, care înseamnă lucru motiv, cauza, realitate,
afacere, chestiune, interes,avantaj.
Responsabilitatea, reprezentând o modalitate activă de raportare a individului şi colectivităţii la o anumită
cauză, implică asumarea unor răspunderi şi riscuri, acţionînd uneori dincolo de sistemul de norme care le
generează drepturile şi obligaţiile. Responsabilitatea se referă deci la autoangajarea liber consimţită, obligaţia
izvorîtă din sistemul de norme devenind o datorie pe care şi-o impune individul sau colectivitatea prin
autoconstrîngere.

2.2. Găsiți asemănări și deosebiri între responsabilitate și răspundere.5p

a) Răspundere şi responsabilitate – un raport de independenţă Această perspectivă susţine că
„responsabilitatea nu îşi are fundamentul în norma juridică şi nu presupune aplicarea constrângerilor statale”,
pentru că „responsabilitatea este una din coordonatele existenţei sociale a omului şi îşi are fundamentul în
liberul său arbitru” . Astfel responsabilitatea este liberă de orice condiţionare a normelor juridice fiind prezentă
în orice tip de răspundere din conglomeratul răspunderii sociale. Potrivit acestei viziunii responsabilitatea este
mult mai legată de natura umană decât de norma juridică. Cu toate acestea datorită degradării naturii umane de-
a lungul vremurilor afectându-i până şi libertatea se ridică legitima întrebare în ce măsură se mai poate exercita
un grad ridicat de responsabilitate?
b) Răspundere şi responsabilitate – un raport de interdependenţă
Răspunderea reprezentă nu doar o consecinţă negativă a unui comportament ilicit, ci şi o atitudine
conştientă faţă de reglementările legale, o responsabilitate sporită faţă de comportamentul propriu al
individului, faţă de societate şi valorile sale, atitudine care serveşte drept premisă pentru excluderea încălcării
literei legii.
Răspunderea derivă din responsabilitate, răspunderea juridică este consecinţa săvârşirii responsabile a unei
fapte juridice, tragerea la răspundere juridică este urmarea săvârşirii cu răspundere a unei fapte ilicite, adică a
încălcării unei dispoziţii legale actuale printr-un comportament acţional concret, în cunoştinţă de cauză.
Adepţii responsabilităţii juridice (răspunderii pozitive) se bazează pe faptul că dreptul are rolul de stimulator al
poziţiei active a subiectului de drept şi contribuie la aceea ca statul, în cele din urmă, să fie transformat într-o
societate cu autocontrol, fundamentată pe reglementări de natură morală. Răspunderea reprezintă un mecanism
nu doar de a anihila încălcarea normelor juridice, dar şi unul de stimulare a comportamentului activ pozitiv al
subiectului, mecanism de educare juridică ce ar avea drept temelie reglementatori interni de natură morală în
calitate de garanţi ai unei societăţi exemplare.
Responsabilitatea juridică nu apare din neant. Ea trebuie să fie reglementată de norma juridică, determinată
de ea. Din acest motiv, nici răspunderea juridică nu există fără o obligaţie prescrisă de lege. Existenţa
obligaţiilor concrete stipulate de norma juridică reprezintă statica responsabilităţii juridice, pe cînd realizarea
acestora reprezintă dinamica ei. Comportamentul legal şi raportul juridic nu se pot ivi fără modelul de
comportament prevăzut de lege. În evoluţia sa, responsabilitatea parcurge cîteva etape: încorporarea regulii în
norma juridică, existenţa obligaţiilor corespunzătoare, determinarea statutului juridic; conştientizarea
obligaţiilor cu luarea unei atitudini psihice faţă de ele şi găsirea motivaţiei comportamentului; comportamentul
legal.
Răspunderea şi responsabilitatea juridică sînt două categorii distincte, dar care au multe trăsături comune,
interacţionînd şi determinîndu-se reciproc, deoarece nu poate să existe răspundere decît numai între persoane
responsabile şi libere să-şi aleagă un anumit tip de comportament conformat sau neconformat legii.
Răspunderea şi responsabilitatea nu coincid, deoarece se întemeiază pe factori externi diferiţi, precum diverse
sînt şi obiectivele la care se raportează. Noţiunile nu coincid nici în ce priveşte natura lor: răspunderea este mai
mult de ordin normativ, în timp ce responsabilitatea, preponderent şi direct este mai mult de ordin valoric.

2.3. Soluţionaţispeţa.7p

Preşedintele judecătoriei Tulcea judecătorul Chistruga, fiind în relaţii amoroase cu grefiera sa Svetlana Toma, a
examinat cererea de divorţ a acesteia, acordîndu-i custodie asupra celor doi copii ai săi şi obligîndu-l pe dl
Toma să plătească pensie alimentară lunară. Judecătorul Chistruga ştia că unul din copii acestora este de fapt
copilul său biologic.

14
1. Comentaţi comporatmentul judecătorului Chistruga.
2. Ce prevedere legală şi etică a fost încălcată de către judecătorul respectiv?
3. Cum trebuie să procedeze Consiliul Superior al Magistraturii în acest caz?
4. Credeţi că urmează să fie anulată hotărîrea judiciară respectivă şi cauza transmisă spre reexaminare?

Test nr. 7

I. „Etica”, „morală » „deontologie”, ,,deontologie juridică »-delimitări conceptuale: istorie-

contemporanietate

1.1.Definiţi conceptul de etica, morală, deontologie, deontologie juridică.3p.

Etica este o ramură a filozofiei, care are ca obiect de cercetare morala, relaţiile morale ca formă specifică a
conştiinţei morale şi activităţii omului;
Morala este o formă a conştiinţei sociale şi realizarea ei în practică, confirmînd un anumit tip de
comportament social al oamenilor şi utilizată ca bază generală socială de reglementare;
Deontologia se prezintă ca o ştiinţă despre normele de conduită profesională a persoanei, care, în virtutea
rolului ei social, este învestită cu atribuţii publice şi este chemată să le realizeze în interesul societăţii şi al
cetăţenilor, în limitele prescripţiilor normative şi ale cerinţelor eticii profesionale.
Deontologia juridică drept un sistem de cunoştinţe generale despre ştiinţa juridică şi practica juridică, cerinţe
înaintate faţă de calităţile personale şi profesionale al juristului, despre sistemul de formare a acestor calităţi ;

1.2.Determinaţi şi analizaţi domeniile eticii juridice.5p.

Etica juridica nu este un curs de folozofie cu toate ca filozofia este preocupata cu aflarea adevarului,a
binelui.Filozofia este o modalitate de gindire si investigare,formata dintr-un ansamblu de notiuni si idei,care
tinde sa cunoasca si sa cunoasca si sa inteleaga sensul existentei sub aspectele sale celea mai generale.Etica
juridica nu este un curs de teologie,cu toate ca se raporteaza la normele de morala si virtutile morale.
Etica are legatura si cu sociologia care consta in studiul sociale umane,a grupurilor si societatilor.
1.3.Argumentaţi ideea: ,,are nevoie societatatea de etică juridică?. 7p.
Astfel, ştiinţei deontologiei juridice putem atribui următoarele trăsături specifice:
— este o ştiinţă care împreună cu alte ştiinţe formează sistemul cunoştinţelor umanitare;
— dezvăluie conţinutul şi interlegătura dintre aşa fenomene sociale ca ştiinţa juridică şi practica
juridică, determinînd funcţiile lor;
— formulează sistemul de cerinţe de ordin personal şi profesional, oglindeşte partea etică a activităţii
juristului, luînd în considerare specializarea profesiei juridice;
— studiază sistema, formele, metodele şi mijloacele de pregătire a unor jurişti profesionişti înalt
calificaţi;
— este o ştiinţă destul de tînără, se află în etapa de dezvoltare, dar care puţin cîte puţin ocupă locul
binemeritat în sistemul cunoştinţelor juridice.

II.Principiile deontologiei profesionale

2.1.Explicați noțiunea de integritate ca particularitate a calitatii profesionale. 3.p
Integritatea este însuşirea de a fi integru, cinste, corectitudine, incoruptibilitate. Integritate profesională –
capacitatea persoanei de a-şi exercita obligaţiile şi atribuţiile legale şi profesionale în mod onest, ireproşabil,
dînd dovadă de o înaltă ţinută morală şi maximă corectitudine, precum şi de a-şi exercita activitatea în mod
imparţial şi independent, fără vreun abuz, respectînd interesul public, supremaţia Constituţiei Republicii
Moldova şi a legii. De asemenea, integritatea individuală presupune ca atât acţiunile, cât şi gândurile unei
persoane, să fie unitare, iar acestea ar trebui să reflecte un set de virtuţi etice, pe care acea persoană le-a
îmbrăţişat în mod liber şi sincer.
2.2.Deosebiti integritatea de independenta ca calitati indispensabile statutului de judecator.5.p

15
Judecătorul trebuie să fie independent în exercitarea funcţiilor sale, conform principiilor de drept garantate de
Constituţie, de alte legi şi norme naţionale, de acte internaţionale la care Republica Moldova este parte.
Judecătorul are îndatorirea să promoveze supremaţia legii şi statul de drept, să apere drepturile şi libertăţile
fundamentale, interesele legitime ale tuturor persoanelor, independent de cetăţenie, origine etnică, rasă,
naţionalitate, cultură, ideologie, religie, limbă, sex, apartenenţă politică, avere, origine socială, asigurînd în
toate cazurile calitatea şi caracterul echitabil al actului de justiţie.
Judecătorul este obligat să respecte egalitatea persoanelor în faţa legii, asigurîndu-le un tratament cuviincios
prin apărarea demnităţii şi onoarei lor, precum şi integritatea fizică şi morală a tuturor participanţilor la
procedurile judiciare. Atitudinea corectă, imparţială faţă de om ca valoare supremă, respectarea drepturilor şi
libertăţilor fundamentale în conformitate cu normele de drept naţionale şi internaţionale şi cu principiile morale
general-recunoscute sînt cerinţe obligatorii faţă de judecător.
În toate cazurile, judecătorul va acţiona independent, fără orice influenţe, îndrumări sau control şi nu-şi va
permite comportament necuviincios, inadecvat sau ilegal, care poate genera conflicte de interese şi periclita
încrederea în independenţa sa.
Judecătorul trebuie să informeze imediat Consiliul Superior al Magistraturii despre orice faptă, acţiune,
eveniment de natură să-i afecteze independenţa, imparţialitatea, obiectivitatea judiciară, sau despre oricare
încălcare a standardelor de etică prevăzute în prezentul Cod.
Integritatea, la rîndul său, reprezintă capacitatea persoanei de a-şi exercita obligaţiile şi atribuţiile legale şi
profesionale în mod onest, ireproşabil, dînd dovadă de o înaltă ţinută morală şi maximă corectitudine, precum
şi de a-şi exercita activitatea în mod imparţial şi independent, fără vreun abuz, respectînd interesul public,
supremaţia Constituţiei Republicii Moldova şi a legii.
Judecătorul nu va solicita sau accepta, direct sau indirect, plăţi, cadouri, servicii sau alte beneficii, în numele
său, ai membrilor familiei sale sau prietenilor, ca preţuire pentru exercitarea sau abţinerea de la îndeplinirea
obligaţiilor sale în legătură cu o cauză care urmează a fi examinată de către acesta. Încălcările prezentei
reglementări sînt supuse urmăririi penale, pe lîngă aplicarea sancţiunilor conform legislaţiei în vigoare.
Judecătorului i se interzice obţinerea ilegală de bunuri materiale, servicii, privilegii sau alte avantaje,
inclusiv acceptarea sau achiziţionarea de bunuri (servicii) la un preţ (tarif) mai mic decît valoarea lor reală.
2.2.Soluţionaţispeţa.7.p
Procurorul unei Procuraturi din Chişinău a plecat în deplasare, cu şoferul procuraturei şi maşina de serviciu, la
nordul Moldovei. La întoarcere, s-a oprit în satul său de baştină din raionul Drochia, unde şi-a vizitat părinţii
timp de 3 ore. De acolo, si-a încărcat maşina cu produse alimentare pentru propriile necesităţi şi s-a întors la
Chişinău.

1. A încălcat oare procurorul vreo normă etică, comentați răspunsul.

Test nr. 8

I. Probleme generale ale deontologiei juridice

1.1. Identificaţi problemele etice şi deontologice ale profesiei juridice în Republica Moldova. 3.p

1.2. Analizaţi problemele actuale etico-deontologice evidenţiate în activitatea organelor de drept ale Republicii
Moldova. 5p.
Din categoria problemelor generale ale deontologiei juridice fac parte următoarele: pedeapsa cu moartea,
eutanasia, violența, non-violența și argumentarea juridică a acestora.
Astfel, vorbind despre violență, această noțiune are un sens evident negativ emoţional şi moral. Totuși,
conştiinţa socială şi etica admit situaţii în care violenţa este din punct de vedere moral justificată. In acest caz
nu este vorba de a argumenta violenţa şi a o considera un bun, ci despre posibilitatea justificării morale a
violenţei ca o excepţie în limitele atitudinii generale şi principiale a moralei spre violentă.
Violenţa este una din metodele comportamentului în situaţiile de conflict cînd părţile implicate în conflict
sînt în divergentă de păreri despre ceea ce este bine si rău: ceea ce este pentru unii bine pentru alţii este rău, şi
viceversa. Fâră a împărţi oamenii în buni şi răi, ar fi absolut imposibil să argumentăm din punct de vedere etic
violenţa.

16
 Problema referitoare la justeţea violenței se reduce la întrebarea dacă este just de a împărţi oamenii în buni
si răi. La această chestiune trebuie să dăm un răspuns negativ. O atare împărţire înseamnă că o voinţă este
recunoscută în exclusivitate bună, iar alta în mod exclusiv rea. Insă ambele sînt imposibile.
Noţiunile de voinţă absolut bună şi absolut rea pot să existe în practica socială doar ca nişte construcţii
ideale, nişte puncte de evaluare, dar nu ca nişte caracteristici ale voinţelor reale.
După definiţia sa, violenţa se află în afara moralei. Ea poate fi numită dreptul forţei. Violenţa înseamnă o
cădere din civilizaţie în sălbăticie, în asa-numîta stare naturală, cînd fiecare individ sau totalitatea lor naturală
(turma) poartă în sine criteriul propriei dreptăţi. Despre morală în această situaţie este posibil de vorbit numai
sub aspectul depăşirii acestei situaţii, deoarece morala începe acolo unde iasfirşit violenţa.
Pot fi eiufcidăte două mofriente cruciale care au determinat limitarea violenţei și au dat posibilitate
societăţii să supravieţuiască. Prima etapă este legată de limitarea duşmăniei între turmele umane în bâza
tălonului, iar a doua, de apariţia statului.
Nonviolenţa se deosebeşte de violenţă înainte de toate prin felu în care este distribuit binele şi râul printre
oameni. Ea rezultă din legătura reciprocă a tuturor oamenilor în ceea ce priveşte binele şi răul.
Principiile comportamentului nonviolent; a) renunţarea la monopolul asupra adevărului, pregătirea de
schimbări, dialog, compromis; b) critica propriului comportament cu scopul de a scoate la iveală ceea ce în el
poate să alimenteze şi să provoace o poziţie duşmănoasă a oponentului; c) analiza situaţiei prin prisma viziu-
nilor oponentului cu scopul de a-l înţelege şi de a găsi o soluţie care i-ar permite să-şi păstreze conştiinţa
curată, a ieşi din conflict în mod onorabil; d) lupta împotriva răului, dar şi iubirea faţă de oamenii ce stau în
spatele lui; e) un comportament absolut deschis, excluderea din atitudinea faţă de un oponent a minciunii, a
intenţiilor ascunse, a vicleşugurilor de ordin tactic etc.
Următoarea problemă care este destul de actuală în ziua de azi este eutanasia, și anume argumente etice și
juridice contra sau în favoarea acesteia. Cine ar trebui să aibă dreptul de a decide când este timpul să se pună
capăt unei vieţi: bolnavul, medicul, o rudă sau poate ar trebui lăsat totul în mâinile Domnului? Există multe
opinii contradictorii legate de problema eutanasiei, unele valide, în timp ce altele par nerezonabile. Termenul
„eutanasie” înseamnă moarte fericită. Deşi termenul sună nepotrivit (cum poate fi o moarte fericită?), cei care
sprijină eutanasia susţin că o asemenea oportunitate poate ajuta să se pună capăt unei suferinţe de nesuportat.
Astfel, eutanasia este o modalitate de a opri suferinta extrema prin care trec unii bonavi in stadiu terminal si
de a le oferi o moarte linistita. De obicei o “moarte buna” este descrisa ca trecerea in nefiinta intr-un mediu
placut, familiar si fara suferinta, ca si cum ai adormi. Cicero spunea ca o “moarte buna” este modalitatea ideala
de a respecta legea naturii, parasind lumea in liniste si demnitate.
Oamenii ar trebui sa aiba dreptul sa decida momentul propriei morti. In secolul al XVIII-lea, filozoful
scotian David Hume sustinea in eseul sau “Despre sinucidere” ca, intr-o societate libera, oamenii ar trebui sa
aiba dreptul sa aleaga modul in care vor sa moara. Unele voci sustin si ca acest drept ar trebui totusi temperat
prin obligatia de a nu face rau altei persoane.
Oamenilor ar trebui sa li se permita sa moara cu demnitate. Exista mari diferente intre modurile in care
fiecare vede conceptul de “a trai si a muri in demnitate”. Cele mai comune umilinte care ar justifica eutanasia
sunt: persoana devine o povara pentru ceilalti, incapacitatea de a mai face fata activitatilor cotidiene, petrecerea
ultimei perioade a vietii intr-un spital sau camin,
Rudele bolnavului nu ar mai trebui sa indure clipele dificile in care isi vad apropiatii asteptand o moarte
lenta si dureroasa;
S-ar reduce costurile pentru ingrijirea pacientilor incurabili;
Necătînd la ecestea, eutanasia legalizată poate fi văzută ca acordarea medicilor dreptul de a-şi ucide
pacienţii. S-ar putea demonstra că nu ar fi nevoie pentru aceasta dacă ar exista îngrijiri medicale adecvate. Ar
trebui să fie posibil ca şi celui mai grav bolnav pacient să i se dea dreptul să înfrunte moartea cu demnitate.
Aceasta ar trebui realizat fără dureri, cu ajutorul îngrijirii medicale şi cel mai important – în mod natural.
O problemă majoră se poate ridica în ceea ce priveşte eutanasia involuntară şi bolnavii într-o stare
vegetativă permanentă. Decizia de a încheia viaţa unei persoane n-ar trebui să fie lăsată obligatoriu în mâinile
rudelor. Această formă de eutanasie este considerată lipsită de etică, deoarece nu se ştie dacă bolnavul ar vrea
să fie eutanasiat, dacă ar putea hotărî.
Totuşi, dacă o formă de eutanasie este legalizată, este posibil să se facă abuzuri, conducând la moartea
ilegală a unor pacienţi mai puţin bolnavi. Nu se ştie unde să se tragă linie în cazul eutanasiei. În ţările unde
eutanasia este legală, există condiţii stricte pentru a fi realizată, ce includ durere fizică, suferinţă şi stres
psihologic. Dar este posibil să se întocmească o listă de boli sau afecţiuni în care ar putea fi efectuată
17
eutanasia? Cel mai probabil nu este posibil, deoarece fiecare persoană simte durerea diferit şi poate suporta
niveluri diferite de durere.
Este posibil ca eutanasia, dacă este legalizată, să fie folosită greşit. Cum ne putem asigura că eutanasia non-
voluntară nu va fi folosită de rude pentru a scăpa de „povara inutilă” a rudelor mai în vârstă sau
de medicii incompetenţi pentru a-şi ascunde greşelile? Singurul mod de a evita acest lucru este oprirea
legalizării eutanasiei.
Nu în ultimul rînd trebuie să menționăm și o altă problemă generală a deontologiei juridice și anume
pedeapsa cu moartea. Cu toate că au mai rămas foarte puține state care mențin această categorie de pedeapsă,
pedeapsa cu moartea își menține actualitatea. Pedeapsa cu moartea este prima pedeapsă pe care a cunoscut-o
omenirea, poate din acest motiv este considerată a fi învechită, barbară şi neconformă cu vremurile moderne în
care trăim.
De asemenea, se consideră că ar contrazice normele democraţiei. Din acest motiv, statele democratice au
renunţat sau sunt pe cale să renunţe la ea. Soluția care ar trebui să existe în societățile actuale ar fi una de
compromis, în care drepturile și libertățile fundamentale ale omului să fie apărate, să nu fie îngrădite în vreun
fel, iar în cazul în care un individ le ignoră, să nu se mai bucure de același statut pe care l-ar fi avut dacă nu ar
fi comis o crimă.
Consider că atatele ar trebui să aibă în vedere un număr limitat de situații legate exclusiv de crimă, cărora să
le aplice pedeapsa cu moartea în vederea oferirii de protecție și siguranță celorlalți membri ai societății care nu
au încălcat dreptul la viață al celor din jur.
Prin urmare, consider că pedeapsa cu moartea are drept la existență datorită următoarelor argumente: de
natura economică (este mai puţin costisitor decît să ţii criminalul în închisoare toată viaţă), de natură
psihologică şi preventivă (pedeapsa capitală descurajează potenţialii criminali şi de asemenea reduce mult şi
aproape elimină riscul evadării unor criminali periculoşi) şi de natură filosofică (pedeapsa cu moartea este o
dovadă că statul preţuieşte cu adevărat viaţa propriilor cetăţeni). De asemenea, un argument important este dat
instituţia închisorii, care uneori are efecte opuse celor pentru care a fost creată asupra vieţii şi mentalităţii celor
închişi. Astfel, deşi aceştia teoretic sunt acolo pentru a fi reabilitaţi, ei acolo sunt veşnic etichetaţi drept
infractori şi de asemenea pot învăţă lucruri negative unii de la alţii.
Pedeapsa cu moartea deseori este discutată şi evaluată ca atare, ca fiind o întrebare aparte fără vreo legătură
cu alte chestiuni sau cu contextul său social. Această idee este înşelătoare. O alegere între abolirea sau
menţinerea pedepsei cu moartea este, de asemenea, o alegere între tipul de societate în care dorim să vieţuim şi
valorile pe care ea le apără.

1.3. Expuneți-vă asupra funcţionalităţii codurilor deontologice a profesiei juridice din Republica Moldova.7.
Codul de etică al judecătorului- un sistem judiciar independent şi onorabil este indispensabil justiţiei.
Justiţia ocupă un loc deosebit în afirmarea statului de drept, iar conduita, moralitatea şi cultura judiciarului au o
importanţă majoră în procesul de înfăptuire a ei. În actualele condiţii, faţă de judecători, ca exponenţi ai puterii
judecătoreşti, sînt înaintate un şir de cerinţe morale şi de conduită specifice, o parte dintre ele fiind incluse în
acte normative, altele urmînd a fi însuşite şi respectate ca deziderate ale eticii profesionale.
Judecătorul trebuie să participe activ la stabilirea, menţinerea, aplicarea normelor de conduită, pe care le va
respecta personal, astfel încît să fie asigurată integritatea şi independenţa sistemului judecătoresc.
Scopul reglementării derivă di faptul că administrarea justiţiei este un atribut inerent sistemului judecătoresc
şi, în special, judecătorilor. Codul de etică al judecătorului stabileşte standardele de conduită ale acestuia,
conforme cu responsabilităţile, onoarea şi demnitatea profesiei sale şi care sînt obligatorii pentru a fi respectate
de către toţi judecătorii din Republica Moldova.
Respectarea normelor cuprinse în prezentul Cod constituie un criteriu pentru evaluarea eficacităţii, calităţii
şi integrităţii profesionale a judecătorului.
Evaluarea respectării standardelor de conduită prescrise în prezentul Cod este efectuată de Consiliul
Superior al Magistraturii, potrivit legii.

II. Normele deontologice ale procurorului.

2.1.Determinaţi normele deontologice internaţionale şi naţionale (scrise şi nescrise) privind deontologia şi
etica procurorului.3p.
Potrivit dreptului naţional şi standardelor internaţionale relevante procurorul apără interesele generale ale
societăţii, ordinea de drept, drepturile şi libertăţile omului şi cetăţeanului, conduce şi exercită urmărirea penală,
18
reprezintă învinuirea în instanţele judecătoreşti, în condiţiile legii. Codul de etică are drept scop instituirea
principiilor de bază ale conduitei şi eticii procurorului, conformarea restricţiilor şi exigenţelor speciale faţă de
procuror, stabilirea responsabilităţilor şi asigurarea comportamentului ireproşabil al procurorului.

2.2.Analizaţi importanţa respectării standardelor deontologiei şi eticii procurorului în activitatea de

procuror.5p
Procuratura,în numele societăţii şi în interes public, asigură aplicarea legii, apără ordinea de drept, drepturile şi
libertăţile cetăţeanului, conduce şi exercită urmărirea penală, reprezintă învinuirea în instanţa de judecată,
participă, în condiţiile legii, la judecarea cauzelor civile, inclusiv de contencios administrativ şi
contravenţionale, în care procedura a fost intentată de ea, asigură asistenţa juridică şi colaborarea internaţională
în domeniul său de activitate, implementează politica penală a statului, asigură protecţie martorilor şi
victimelor infracţiunii, altor participanţi la proces, intentează acţiune civilă în cazurile prevăzute de lege,
exercită controlul respectării legilor în locurile de detenţie preventivă şi în penitenciare, exercită controlul
legalităţii în Forţele Armate, exercită controlul asupra executării hotărîrilor judecătoreşti în cauzele penale.
Codul de etică al procurorului are drept scop instituirea unui comportament ireproşabil al procurorului şi
include un ansamblu de principii morale şi de conduită, menite să stabilească responsabilităţile care îi revin în
apărarea intereselor generale ale societăţii, apărării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului,
conformarea în activitatea sa exigenţelor de conduită şi etică, promovarea imaginii Procuraturii în societate.

2.3.Soluţionaţi speţa.7.p
Marin Sirbu, functionar public, participa la o emisiunetelevizata, avind ca tema de discutii
“Salarizareafunctionarilorpublici”. Fiindnemultumitatit de functiape care o ocupa si de activitatilepe care
trebuie sa le desfasoare, cit si de salariulpe care-l are, acestaincepesa-siimpartaseascanemultumirile si
frustrarile, plingindu-se de multi colegi care nu muncesc, dar care sunt mai bine remunerati,
intrucitacestiadetinfunctiiimprtante de conducere in diverse partidepolitice. Ce norme deontologice a incalcat
Marin Sirbu?

Test nr. 9

I. Conştiinţaşi cultura juridică

1.1. Determinaţicoraportuldintreculturajuridicăşiconştiinţa juridică.3p.
Un element forte al culturii juridice este conştiinţa juridică, ce exprimă gradul de intensitate al cunoştinţelor de
drept şi posibilitatea de a percepe şi a aplica dreptul, conştientizarea de a respecta legile cu sentimentul
dezvoltat de legalitate, echitate, justiţie.
Analiza culturii juridice impune ca valoare aparte fenomenul conştiinţei juridice. Prin aceasta se percepe
dreptul, idealurile unei societăţi drepte şi echitabile în care apărarea drepturilor omului la o înaltă calitate este
în centrul tuturor începuturilor în perfectarea, adoptarea şi aplicarea legilor, ca etalon al societăţii avansate.
Despre conştiinţa juridică ce derivă din cultura juridică vorbim ca despre o valoare a finţei umane capabilă
să însuşească categoriile dreptului, drepturile şi libertăţile sale. În primul rînd, trebuie însuşite procedurile
existente de soluţionare a litigiilor, delictelor, precum şi atitudinea acesteia faţă de lege, justiţie şi alte organe
care aplică legile, mijloacele de apărare, care este atitudinea finţei umane faţă de respectarea sau nerespectarea
prevederilor legii etc. Altfel spus, conştiinţa juridică poate fi exprimată printr-o stare spirituală ce conţine
viziuni sociale, economice, politice combinate cu cele de drept, adecvate nivelului de dezvoltare a societăţii
umane privind dezvoltarea dreptului, perfectarea şi adoptarea actelor juridice, dezvoltarea umană, protejarea
drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului din diferite grupuri sociale, nivelul de garantare a acestora de
către stat şi societatea civilă.
Cultura juridică este strîns legată de conştiinţa juridică şi se bazează pe ea. În calitate de categorie juridică
ea este mai largă, deoarece înglobează nu numai elementele social-psihologice, ci şi însemnătatea juridică a
comportamentului uman, nivelul înalt al elaborării dreptului şi perfecţionării legislaţiei, legalităţii şi eficacităţii
practicii judiciare, claritatea şi precizia dispoziţiilor lui etc.
1.2.Analizaţiideea-,,formareaprofesionalăcontinuă »-factor important al conştiinţei juridice.5p.
Formarea profesională continuă asigură cetăţenilor accesul la realizările ştiinţei şi culturii, eficientizarea
activităţilor prin dezvoltarea competenţelor şi abilităţilor profesionale, adaptarea lor la condiţiile social-
19
economice în permanentă schimbare.Formarea profesională continuă reprezintă un ansamblu de procese
organizate în vederea educaţiei recurente sau compensatorii, care prelungesc sau înlocuiesc educaţia iniţială şi
datorită cărora persoanele adulte îşi dezvoltă aptitudinile, îşi îmbogăţesc cunoştinţele, îşi ameliorează sau îşi
înnoiesc calificarea tehnică ori profesională, îşi formează o nouă orientare şi fac posibilă evoluţia aptitudinilor
şi comportamentelor lor într-o dublă perspectivă: de dezvoltare integrală a naturii umane şi de participare la
dezvoltarea socio-economică şi culturală.
1. 3. Expuneţi-văasupramodului de formare a conştiinţeijuridiceînprocesul profesional.7p.
Conştiinţa juridică poate fi exprimată printr-o stare spirituală ce conţine viziuni sociale, economice, politice
combinate cu cele de drept, adecvate nivelului de dezvoltare a societăţii umane privind dezvoltarea
dreptului, perfectarea şi adoptarea actelor juridice, dezvoltarea umană, protejarea drepturilor şi libertăţilor
fundamentale ale omului din diferite grupuri sociale, nivelul de garantare a acestora de către stat şi
societatea civilă.
Nivelul profesional al conştiinţei juridice moderne face ca conduita juridică să fie mai convingătore, mai
accesibilă şi clară la aprecierea şi aplicarea legilor pentru toţi utilizatorii.

II.Etica şi deontologia avocatului

2.1.Identificaţi principiile de etică profesională a avocatului, numiţi standardele internaţionale şi naţionale
privind deontologia şi etica avocatului.3p.
Principalele dintre aceste principii se regăsesc şi în legislaţia Republicii Moldova. În pofida faptului că
majoritatea acestor reguli ţin de deontologie, încălcarea acestora de către avocaţi sau avocaţii stagiari constituie
abatere disciplinară (art. 56 alin. (1) al Legii cu privire la avocatură). De rînd cu principiile avocaturii, prin lege
sunt stabilite incompatibilităţi, care sunt menite să asigure buna funcţionare a avocaturii.
a) independenţa şi libertatea de a apăra şi consilia- Potrivit art. 51 al Legii, avocatul este independent şi se
supune numai legii. El nu trebuie să admită presiuni din partea statului sau a asociaţilor săi. Această
independenţă este necesară atît pentru încrederea în justiţie, cît şi pentru încrederea în imparţialitatea
judecătorului. Prin urmare, avocatul trebuie să evite orice prejudiciere a independenţei sale şi să nu
neglijeze etica profesională pentru a-i mulţumi pe clienţii săi, pe judecător sau pe terţi. Potrivit art. 51 al
Legii cu privire la avocatură, avocatul este liber să-şi aleagă poziţia sa. Totuşi, el poate fi constrîns, în
condiţiile legii şi în interes public, să reprezinte interesele anumitor persoane. Chiar şi în aceste cazuri, însă,
avocatul nu trebuie să accepte ingerinţe în reprezentarea acestor persoane.
b) secretul profesional-Esenţa profesiei de avocat presupune faptul că acestuia i se vor comunica lucruri pe
care clientul nu le-ar spune altei persoane şi că avocatul ar trebui să primească informaţiile pe bază de
confidenţialitate. Fără confidenţialitate nu poate exista deplină încredere. Respectarea confidenţialităţii nu
este doar obligaţia avocatului, ci este un drept fundamental al clientului, care presupune interdicţia de a
folosi informaţiile comunicate avocatului împotriva clientului.
c) evitarea conflictelor de interese- Avocatul nu este în drept să acorde asistenţă juridică persoanei dacă, în
cauza dată, el acordă sau a acordat asistenţă juridică unor persoane ale căror interese vin în contradicţie cu
interesele persoanei în cauză (art. 54 alin. (2) al Legii), sau cînd un asemenea risc este real (p. 3.1 al
Codului deontologic).
d) demnitatea, onoarea şi probitatea- Avocatura este o profesie nobilă, care cere de la avocaţi un
comportament pe măsura profesiei. Prestigiul profesiei nu poate fi asigurat fără crearea condiţiilor pentru
încrederea în avocaţi. Pentru a se bucura de încrederea clienţilor, a terţilor, a instanţelor de judecată şi a
statului, avocatul trebuie să dea dovadă că este demn de încredere.
e) loialitatea faţă de client- Loialitatea faţă de client este esenţială pentru un avocat. Avocatul nu are dreptul
să acţioneze contrar intereselor legitime ale clientului, cu excepţia cazului cînd clientul îşi recunoaşte vina,
să adopte o poziţie fără a o coordona în prealabil cu acesta, sau să refuze, fără motive întemeiate, apărarea
clientului său (art. 54 alin. 3 al Legii). Totuşi, acest fapt nu poate justifica încălcarea obligaţiilor
deontologice (a se vedea art. 57 alin. 35 al Statutului profesiei), deoarece interesele clientului nu pot fi mai
presus de interesele profesiei de avocat. Codul deontologic interzice expres avocatului acceptarea
propunerilor frauduloase (p. 2.9). Relaţiile dintre avocat şi client trebuie să fie oficiale (p. 2.8 al Codului
deontologic) şi bazate pe respect reciproc.

20
f) tratamentul echitabil al clientului în ceea ce priveşte onorariul- Avocatului îi revine obligaţia să
informeze clientul despre onorariu, iar valoarea însumată a onorariilor sale trebuie să fie echitabilă şi
justificată (Carta CCBE). Onorariul pretins de avocat trebuie să fie total cunoscut clientului şi trebuie să fie
conform legii şi regulilor profesionale. etc.

2.2.Expunei-vă asupra structurii şi conţinutuluicoduluideontologic al avocatului.5p.

2.3.Soluţionaţi speţa.7.p
Judecătoarea Olga Roibu a condamnat un inculpat la pedeapsă cu închisoare, iar apoi l-a eliberat condiţionat de
pedeapsă. Ulterior, după eliberarea acestuia, judecătoarea Roibu s-a implicat într-o relaţie intimă cu el.

1. Caracterizaţi comportamentul dnei Roibu.

2. Credeţi că judecătoarea a încălcat careva principii ale deontologiei judiciare?
3. Credeţi că un astfel de comportament influenţează imaginea justiţiei în ochii justiţiabililor?
Cum anume?

Test nr. 10

I.Valori etice fundamentale

1.1.Determinaţi valorile fundamentale şi valorile deontologiei juridice. 3p.
Din categoria valorilor fundamentale ale eticii și ale deontologiei juridice putem menționa următoarele:
idealul, binele și răul, datorie și conștiință, necesitate și responsabilitate.
Termenul ideal are m m acceptiuni. În primul rind ideal si idealitatea sunt ceea ce este distinct sau opus față
de material și materialitate. În al doilea rînd, idealul are o semnificație axiologică și etică. În sens filozofic
idealitatea se definește prin raportare la materialitatea iar idealul moral este definit prin raportare la scop,
realitate și valoare.
Noțiunile de bine și rău s-au cristalizat odată cu procesul devinirii moralei. Binele și răul reprezintă niște
valori deosebite ce caracterizează sau evaluiază acțiunile omului, acțiuni raportate la idealul. Observăm că
binele și răul depind de experiența spirituală a omului și se reflectă prin această experiență.
Ambele noțiuni există într-o strînsă legătură astfel în cît nu putem stabili un hotar cert între ele. Ele
corelează de parcă între ele ar fi un semn de egalitate. Astfel, omul cunoaște ce este bine deoarece a simțit ceea
ce este rau și invers. Prin urmare existența răului condiționează existența binelui.
Datoria reprezintă conceperea de către om a necesității îndeplinirii a ceea ce indică idealul moral sau a ceea
ce reiese din idealul moral. Datoria omului se exprimă prin faptul că trebuie de făcut bine altor oameni, evident
reieșind din posibilitățile reale, precum și de a urma calea virtuții. Datoria omului se rezumă la conducerea
după principiile justiției în acțiunile sale, egalității și carității ceea ce înseamnă de a nu lua din binele comun
mai mult decît partea care ni se cuvine potrivit meritelor noastre.
Conștiința morală reprezintă o formă a rațiunii. Conștiința exprimă ceva subiectiv și intern de aceea ea nu
poate fi evaluată sau verificată. Conștiința este capacitatea omului de a-și evalua acțiunile realizate.
În acesată ordine de idei trebuie să evidențiem încă o valoare supremă și anume responsabilitatea. Astfel,
responsabilitatea reprezintă simț de răspundere pentru consecințele acțiunilor realizate, atitudine responsabilă
față de obligațiile proprii.

1.2.Analizaţi valorile juridice în sistemul de drept al Republicii Moldova. 5p.

Valorile juridice se instituie în sfera prescripţiilor emise de autorităţile statului şi ale societăţii civile.
Juridicul impune membrilor societăţii o serie de obligaţii – întărite de sancţiuni materiale – şî le acordă o serie
de drepturi şi libertăţi, menite să asigure securitatea, coerenţa şi armonia organismului social.
În sistemul general al valorilor, valorile juridice ocupă un loc distinct. Termenii de legalitate, dreptate,
justiţie etc. exprimă aprecierea pe care societatea şi oamenii o dau actelor şi raporturilor juridice, respectiv
modului de realizare efectivă a dreptului. Într- adevăr, raporturile dintre persoane reglementate prin norme de
drept sînt legale, tocmai datorită consacrării lor prin aceste reglementări.
Valorile juridice au un sporit caracter de generalitate. Astfel de valori precum: dreptatea, legalitatea, justiţia,
vizînd scopuri şi imperative ce urmează a fi realizate, se exprimă prin intermediul normelor juridice. Problema

21
valorilor în domeniul dreptului este prezentă atît în activitatea de creare a dreptului, de elaborare a normei de
drept, cît și transpunera acestora în viața de zi cu zi.
Valorile juridice (dreptatea, justiţia, legalitatea, constituţionalitatea, independenţa, egalitatea în drepturi,
conştiinţa civică, drepturile, libertăţile şi îndatoririle cetăţeneşti etc.) reglementează relaţia individului cu
ordinea de drept, cu instituţiile juridice. Ele reflectă respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, drepturile
şi libertăţile omului, precum şi obligaţiile individului într-un stat de drept.
Caracteristic pentru sistemul de drept al RM sunt așa valori juridice cum ar fi : supremația legii, democrația,
statul de drept, egalitatea tuturor în fața legii, asigurarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.
Supremația legii înseamnă că nimeni nu este mai presus de lege, care trebuie aplicată în mod egal și corect
față de orice persoană. Orice persoană, indiferent de poziția sa în societate, este obligată să respecte legea.
Această obligație se bazează pe legitimitatea normelor juridice adoptate de reprezentanții poporului.
Supremația legii asigură reguli clare și previzibile pentru toți locuitorii statului și, respectiv, posibilitatea de a
conviețui împreună și de a cere sau a pedepsi, după caz, pentru nerespectarea regulilor respective.
Democrația este forma de guvernare a unui stat, atunci când cetățenii participă la procesul de conducere a
țării. Această participare se bazează pe principiul suveranității poporului unui stat, adică pe ideea că voința și
puterea aparțin exclusiv poporului. Democrația nu înseamnă doar obligații ale autorităților statului, dar și
responsabilități și implicare activă a populației în viața publică.
Constituția RM prevede că toți oamenii trebuie tratați în mod egal și fără discriminare, indiferent de rasă,
naționalitate, origine etnică, limbă, religie, opinie, sex, apartenență politică, orientare sexuală, avere sau origine
socială. Astfel, egalitatea în drepturi constituie o garanţie referitoare la exercitarea drepturilor fundamentale
prevăzute în cuprinsul Constituţiei, dar şi a oricăror alte drepturi şi îndatoriri subiective reglementate în
cuprinsul altor acte normative. Ea include toate domeniile de activitate în care persoana are dreptul garantat la
exercitarea libertăţilor legale în scopul realizării intereselor sale legitime. La fel, oamenii sunt egali și în fața
legii, fară a fi admise sau justificate care va discriminări.
În zilele noastre majoritatea specialiştilor consideră că nucleul statului de drept trebuie să-l constituie
promovarea şi asigurarea respectării drepturilor omului. Acesta este criteriul fundamental de distincţie dintre
ţările în care există stat de drept şi ţările în care nu există un astfel de stat. În procesul de edificare al statului de
drept, promovarea şi protejarea drepturilor omului este un principiu democratic fundamental, şi un reper
important pentru RM. Prin urmare, respectarea drepturilor omului este una dintre caracteristicile principale ale
unui stat democratic.

1.3.Argumentaţi necesitatea integrării valorilor etice în activitatea profesională juridică.7p.

Valorile etice, menționate mai sus, prezintă o importanță majoră pentru întreaga societate dar mai cu seamă
pentru colabiratorii organelor de drept. Valorile fundamentale ale eticii și ale deontologiei juridice,cum ar fi
idealul, binele și răul, datorie și conștiință, necesitate și responsabilitate necesită a fi integrate în activitatea
profesională juridică.

Datoria morală a lucrătorilor din domeniul organelor de ocrotire a normelor de drept are atît latura sa
obiectivă, cît şi cea subiectivă. Latura obiectivă este determinată de necesitatea de a apăra securitatea statului şi
societăţii, de asigurarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor. Latura subiectivă o reprezintă
sarcinile formulate în mod cert de către stat care sînt destinate organelor de ocrotire a normelor de drept:
conştiinciozitatea şi responsabilitatea lucrătorilor în procesul executării sarcinilor de serviciu.
Îndatorirea profesională reprezintă o unitate a laturilor juridice şi morale, deoarece cerinţele morale coincid
cu voinţa statală.

II.Codul deontologic al colaboratorului poliţiei şi Centrului Naţional Anticorupţie

2.1. Relataţi principiile de etica profesională şi deontologicăjuridică ale colaboratorului de poliţiei şi
colaboratorului CNA, indicînd şi reglementările în acest domeniu.3p.
Conduita profesională a poliţistului se bazează pe următoarele principii:
a) legalitatea - presupune că, în toate acţiunile lor, angajaţii poliţiei sînt obligaţi să respecte cu stricteţe legea,
drepturile, libertăţile constituţionale şi fundamentale ale persoanei, în corespundere cu Declaraţia Universală a
Drepturilor Omului, Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale,
Constituţia Republicii Moldova, alte acte legislative şi normative în vigoare;
22
b) egalitatea, imparţialitatea şi nediscriminarea - presupune că, în îndeplinirea atribuţiilor profesionale,
poliţistul aplică tratamente egale tuturor persoanelor, luînd aceleaşi măsuri pentru situaţii similare de încălcare
a normelor protejate de lege, fără a fi influenţat de considerente etnice, de naţionalitate, rasă, religie, opinie
politică sau de orice altă opinie, vîrstă, sex, orientare sexuală, avere, origine naţională, socială sau decurgînd
din orice altă situaţie;
c) transparenţa - constă în deschiderea pe care poliţistul trebuie să o manifeste faţă de societate, în limitele
stabilite de reglementările poliţieneşti;
d) capacitatea şi datoria de exprimare - reprezintă flexibilitatea poliţistului în analizarea situaţiilor
profesionale cu care se confruntă şi exprimarea punctului de vedere, potrivit pregătirii şi experienţei sale,
pentru îmbunătăţirea calităţii şi eficacităţii serviciului poliţienesc;
e) disponibilitatea - presupune intervenţia poliţistului în orice situaţie în care ia cunoştinţă de atingerea adusă
vreuneia dintre valorile apărate de lege, indiferent de momentul constatării acesteia, capacitatea de a asculta şi
de a rezolva problemele celor aflaţi în dificultate ori de a îndruma către alte autorităţi cazurile care se situează
în afara competenţei ori atribuţiilor sale;
f) prioritatea interesului public - presupune că pentru îndeplinirea atribuţiilor funcţionale poliţistul acordă
prioritate realizării serviciului în folosul comunităţii;
g) profesionalismul - presupune aplicarea corectă şi responsabilă a cunoştinţelor teoretice şi a deprinderilor
practice pentru exercitarea atribuţiilor de serviciu;
h) confidenţialitatea - determină obligaţia poliţistului de a garanta securitatea datelor şi informaţiilor obţinute
în exercitarea atribuţiilor prevăzute de lege;
i) respectul - se manifestă prin consideraţia pe care poliţistul o acordă persoanelor, colegilor, superiorilor,
subordonaţilor, drepturilor şi libertăţilor acestora, instituţiilor, legilor, valorilor sociale, normelor etice şi
deontologice;
j) integritatea morală - presupune adoptarea unui comportament conform normelor etice acceptate şi
practicate în societate;
k) independenţa operaţională - constă în îndeplinirea atribuţiilor şi misiunilor potrivit competenţelor stabilite
pentru nivelul ierarhic pe care îl ocupă în cadrul poliţiei, fără amestecul nemotivat al altor poliţişti, persoane
sau autorităţi;
l) loialitatea - se exprimă prin ataşamentul fată de instituţie şi valorile promovate de aceasta, adeziunea
conştientă manifestată de către poliţist, din proprie iniţiativă, faţă de obiectivele instituţiei, respectul faţă de
ierarhia instituţiei, onestitate în relaţiile interpersonale, respectul faţă de adevăr şi dreptate, conştiinciozitate în
îndeplinirea atribuţiilor, respectarea angajamentelor asumate, asigurarea confidenţialităţii în serviciu.

2.2. Expuneţi-vă asupra structurii şi conţinutuluicoduluideontologic al colaboratorului de poliţiei şi

colaboratoruluiCentrului Naţional Anticorupţie.5p.
Poliţia este un organ armat al administraţiei publice centrale sau locale, instituit prin lege, activitatea căruia
este reglementată de dreptul intern şi actele normative internaţionale la care Republica Moldova este parte.
Actele legislative care reglementează activitatea poliţiei sînt puse în aplicare prin regulamente clare şi precise,
aprobate prin hotărîri de Guvern, sau prin acte juridice emise de autorităţile administraţiei publice centrale,
publicate în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. Colaboratorii de poliţie sînt obligaţi să respecte legislaţia
Republicii Moldova, cu excepţiile condiţionate de asigurarea bunei desfăşurări a sarcinilor poliţiei, într-un stat
de drept democratic.

2.3. Soluţionaţispeţa.7.p
Judecătorul Tricolici a fost invitat la un bal mascat de revelion într-un restaurant public din centrul Chişinăului.
Judecătorul s-a îmbrăcat în costum de ţigan, şi-a vopsit faţa în negru şi şi-a pus cătuşe.

1. A încălcat oare judecătorul vreo valoare morală? Dar vreun principiu al deontologiei
judiciare?
2. Este participarea la o petrecere mascată o încălcare a Codului de Etică?
3. Este participarea la o petrecere mascată într-un costum ca cel al Judecătorului Tricolici o
încălcare a Codului de Etică?
4. Ce fel de comportament este acesta?
5. Ar fi fost vreo diferenţă dacă petrecerea era publică sau privată?
23