CAPITOLUL 2

Analiza financiară pe baza bilanţului

2.1 Importanţa analizei financiare pe baza bilanţului

În primul capitolul s-a menționat importanța și rolul analizei ca metodă de
cercetare știintifică, utilizată în diverse domenii ale cunoașterii. Aplicată în domeniul
financiar, analiza a condus la apariția unei discipline științifice care cuprinde
instrumente și proceduri cu care sunt evaluate performanțele financiare. În acest
scop, analiza financiară împrumută tehnici și informaţii, dar în acelaşi timp, se
constituie ca furnizor de instrumente şi rezultate pentru alte discipline științifice.
Sursele de informaţii frecvent utilizate în analiza financiară aplicată la nivel
microeconomic sunt situaţiile financiare anuale, prin intermediul cărora este
prezentată situaţia economică și financiară a unei întreprinderi într-un exercițiu
financiar. Întocmirea situaţiilor financiare se face în conformitate cu Directiva a IV-a
a Comunităţii Economice Europene şi Standardele Internaţionale de Contabilitate.
Potrivit acestor normative situaţiile financiare care trebuie întocmite de către
întreprinderi sunt:
- bilanţul;
- contul de profit şi pierdere;
- situaţia modificărilor capitalului propriu;
- situaţia fluxurilor de trezorerie;
- politici contabile;
- note explicative.
Analiza financiară pe baza bilanţului constituie un aspect esenţial al analizei
financiare ce se bazează pe examinarea situaţiei rezultată la încheierea exercițiului
financiar. În acest scop, posturile bilanţiere sunt grupate în funcție de anumite
criterii, astfel încât forma obținută să permită stabilirea indicatorilor de echilibru
financiar.
Echilibrul financiar a fost definit în capitolul precedent când a fost subliniată
importanța asigurării acestuia. În acest capitol sunt stabilite modalități de
determinare a acestui obiectiv financiar. Realizarea echilibrului financiar presupune
existenţa permanentă a unei relaţii de egalitate între sumele totale înscrise în
activul şi pasivul bilanţului. Analiza echilibrului financiar pe bază de bilanţ este
subordonată asigurării solvabilității și echilibrului financiar.

2.2 Modele de bilanț folosite în analiza financiară

Analiza financiară a determinat reflectarea structurii patrimoniului în funcție
de criterii diferite de cele aflate la baza bilanţului contabil. Cu ajutorul acestora sunt
alcătuite alte două forme de bilanț: funcţional şi financiar. Ambele forme se obțin
din bilanţul contabil. Dacă acesta nu este structurat pe criterii de lichiditate și
exigibilitate, astfel încât să exprime acoperirea financiară a activităţilor potrivit
naturii acestora, analiza financiară nu poate conduce la concluzii şi decizii
pertinente privind echilibrul financiar al întreprinderii. De aici rezultă necesitatea
unor corecții sau redistribuiri care pot conduce la schimbări semnificative ale
structurii bilanțului contabil.
Presupunând că bilanţul este structurat după criterii de lichiditate și
exigibilitate, activele şi pasivele acestuia se grupează în două părţi:
12

- partea superioară grupează nevoile și sursele permanente de acoperire a

acestora pe termen mediu și lung;
- partea inferioară cuprinde activităţile pe termen scurt și sursele temporare,
curente de finanţare.
În mod corespunzător, activităţile permanente se finanţează din surse
disponibile pe termen lung, în timp ce activităţile temporare se finanţează din surse
disponibile pe termen scurt.

2.2.1 Bilanţul funcţional

Bilanţul funcțional are rolul de a oferi o imagine asupra modului de
funcţionare economică a întreprinderii, punând în evidenţă utilizările şi resursele
corespunzătoare fiecărui ciclu de funcţionare. Astfel, apar următoarele funcții:
a) Funcţia de investire grupează imobilizările necorporale, corporale şi financiare
pe două categorii, exploatare şi în afara exploatării, indiferent de durata lor de viaţă.
Imobilizările din exploatare însumează activele pe termen lung utilizate în
activitatea de bază, acestea fiind: construcţii, maşini, utilaje, instalații etc.
Imobilizările în afara exploatării includ: terenuri, clădiri anexe, participaţii, alte active
şi plasamente financiare etc.
b) Funcţia de finanţare este subordonată îndeplinirii obiectivului fundamental al
întreprinderii și contribuie la alcătuirea strategiei de finanţare a întreprinderii. În
cadrul acesteia sunt regrupate posturile privind capitalurile proprii, datoriile
financiare indiferent de scadenţa lor (împrumuturi obligatare sau bancare, mai puţin
creditele de trezorerie, exclusiv dobânzile aferente lor) şi provizioanele pentru
riscuri şi cheltuieli. Întrucât activele imobilizate sunt reţinute la valoarea lor brută,
amortismentele şi provizioanele sunt asimilate resurselor proprii.
c) Funcţia de exploatare cuprinde fluxurile de aprovizionare, producţie şi vânzare,
generatoare de stocuri reale şi financiare, care se reînnoiesc cu o anumită
regularitate. Posturile de activ legate direct de operaţiile ciclului de exploatare
(stocuri, creanţe, clienţi, cheltuieli de exploatare constatate în avans) constituie
active circulante de exploatare, care în mod normal, trebuie finanţate din datoriile
de exploatare (datorii furnizori şi asimilate, venituri din exploatare constatate în
avans etc.). Atât activele circulante, cât şi resursele pentru finanţarea lor au
caracter ciclic, recuperarea capitalurilor alocate şi reînnoirea surselor făcându-se
după încheierea fiecărui ciclu de exploatare.
Operaţiuni cum ar fi: creanţe diverse, operaţiuni legate de funcţia de repartiţie
a veniturilor, capital social subscris şi nevărsat, datorii fiscale şi sociale, datorii
diverse) sunt regrupate în categoria activ circulant în afara exploatării, iar cele
privind disponibilităţile băneşti (casa, banca, valorile mobiliare de plasament şi
creditele bancare curente) formează activul şi pasivul de trezorerie.
Structurat ca în tabelul 2.1, bilanţul funcțional evidenţiază următoarele:
- în activ se poate distinge o categorie legată de ciclul de exploatare, iar alta
independentă de acesta;
- în pasiv o grupă de resurse este destinată exploatării și alta fără incidență asupra
acesteia;
- elementele de trezorerie apar în mod distinct, atât în activul cât şi în pasivul
bilanţului.
 13

Tabelul 2.1
ACTIV=NEVOI PASIV=CAPITALURI
Activ imobilizat brut Capitaluri proprii
FUNCŢIA DE Amortizări şi
FUNCŢIA DE
INVESTIRE provizioane
FINANŢARE
Datorii financiare
Active circulante de
exploatare Datorii de exploatare
FUNCŢIA DE
Active circulante în Datorii în afara FUNCŢIA DE
EXPLOATARE
afara exploatării exploatării EXPLOATARE
Active de trezorerie Pasive de trezorerie

Se poate concluziona că bilanţul funcţional este alcătuit în funcţie de

modalitatea de alocare a unui mijloc respectiv sursă, iar analiza funcţională
presupune o grupare prealabilă a diferitelor operaţii realizate de întreprindere în
raport cu natura, destinaţia sau funcţia lor.

2.2.2 Bilanţul financiar

Bilanţul financiar este alcătuit pe principiile lichidităţii, exigibilităţii şi
solvabilităţii. Utilizarea acestuia are ca scop aprecierea solvabilităţii întreprinderii și
a echilibrului financiar. Elementele de activ sunt structurate în funcție de lichiditate
astfel:
- active imobilizate;
- active circulante.
Activele imobilizate reprezintă bunurile și valorile utilizate pe o perioadă
îndelungată în activitatea întreprinderii și care nu se consumă după prima lor
utilizare. În funcție de structura lor materială, activele imobilizate se grupează în:
- imobilizări necorporale sunt active identificabile, nemonetare, fără conținut
material, deținute pentru a fi utilizate în procesul de producție, prestări de servicii,
sau pentru a fi închiriate terților;
- imobilizări corporale sunt elemente tangibile deținute de o întreprindere pentru a fi
utilizate pe parcursul mai multor perioade de gestiune în producția de bunuri și
servicii sau pentru a fi închiriate terților;
- imobilizări financiare denumite și investiții financiare sau de portofoliu, sunt active
deținute de o întreprindere în vederea creșterii valorii sale prin încasarea unor
sume (dobânzi, redevențe, dividende) rezultate din creșterea valorii capitalizate sau
în scop speculativ.
Nevoile de finanţare determinate de ciclul de exploatare corespund fondurilor
pe care întreprinderea le alocă pentru constituirea stocurilor (materii prime şi
materiale, producţie în curs de fabricaţie, produse finite etc.) şi acordarea de credite
comerciale clienţilor.
Elementele de pasiv sunt structurate în funcție de gradul de exigibilitate
astfel:
- capitalurile proprii provenite de la acționari sau rezultate din reinvestiri ale
acumulărilor anterioare (rezerve, profit nerepartizat);
- capitalurile din alte surse (subvenţii, provizioane reglementate, alte fonduri).
- datorii pe termen mediu și lung, categorie în care sunt cuprinse împrumuturile cu
14

scadenţă mai mare de un an;

- datorii pe termen scurt însemnând ansamblul datoriilor cu scadenţă mai mică de
un an, numite şi resurse temporare.
Întreprinderea dispune de mijloace financiare legate de ciclul de exploatare,
cu caracter temporar atunci când primește credite comerciale de la diferiți furnizori.
Deși constituie angajamente pentru întreprindere, permit finanțarea activității fără a
face plăţi imediate şi apar ca fonduri sau surse de finanţare pe termen scurt. Tot în
categoria resurselor temporare se încadrează și datoriile faţă de creditorii bancari,
stat sau salariaţi.
Construcţia bilanţului financiar presupune efectuarea următoarelor corecții
asupra posturilor din bilanțul contabil:
- se regrupează posturile de activ şi de pasiv în funcţie de lichiditatea, respectiv
exigibilitatea lor, mai mare sau mai mică de un an;
- posturile considerate active fictive sunt grupate într-o structură financiară
prudentă. Cheltuielile de constituire şi primele privind rambursarea obligaţiunilor
considerate fără valoare (nule) pentru partea rămasă neamortizată, sunt incluse în
postul imobilizări necorporale, diminuându-se în contrapartidă şi capitalurile proprii;
- se prelucrează posturile din structura capitalurilor proprii, în special subvenţiile
pentru investiţii şi provizioanele reglementate, precum şi provizioanele pentru
riscuri şi cheltuieli care includ datorii mai mici sau mai mari de un an, îndeosebi
datoriile fiscale (în măsura în care provizioanele sunt deductibile fiscal). Din grupa
provizioanelor pentru riscuri şi cheltuieli se include în capitalurile proprii doar
valoarea reprezentând provizioanele fără obiect real, aceasta putând fi asimilată
unei rezerve. Cealaltă parte reprezentând provizioane pentru riscuri reale, va fi
asimilată datoriilor cu scadenţă mai mare sau mai mică de un an.
În analiza financiară patrimonială se recomandă utilizarea unui bilanţ după
repartizarea profitului prezentat în tabelul 2.2.
Tabelul 2.2
ACTIV=NEVOI PASIV=CAPITALURI
Active imobilizate: Capital social
NEVOI - necorporale; Rezerve
PERMANENTE - corporale; Profit nerepartizat CAPITALURI
- financiare. Provizioane PERMANENTE
Active circulante: Datorii pe termen
- stocuri; mediu şi lung
- creanţe; Datorii pe termen
NEVOI - titluri de plasament; scurt:
TEMPORARE - disponibilităţi. - furnizori; CAPITALURI
- creditori; TEMPORARE
- salariaţi;
- stat.

Activele sunt grupate în imobilizate, lichide pe o perioadă mai mare de un an

şi circulante, susceptibile de a fi transformate în monedă, în mai puţin de un an.
Elementele de pasiv sunt împărţite în capitaluri permanente şi datorii pe termen
scurt. Capitalurile permanente regrupează capitalurile proprii, datoriile şi alte
resurse exigibile pe o perioadă mai mare de un an şi prezintă un caracter de
 15

stabilitate pentru întreprindere. Datoriile pe termen scurt corespund resurselor

instabile, pentru că sunt exigibile în mai puţin de un an şi impun o rambursare (sau
o reînnoire) a lor la scadenţă.
Cele două părţi ale bilanţului financiar permit stabilirea echilibrului financiar.
Prin compararea maselor bilanțiere din etajele bianțului financiar rezultă echilibrul
financiar al întreprinderii. Astfel, etajul superior reflectă echilibrul financiar pe
termen lung, în timp ce partea de jos surprinde echilibrul financiar pe termen scurt.

2.3 Indicatori de echilibru financiar

Datele necesare analizei financiare sunt preluate din bilanţul financiar.

Pornind de la aceasta formă a bilanţului sunt construiți indicatori de echilibru
financiar având un anumit conținut informațional. Numai prin stabilirea și
interpretarea corelată a acestora se poate exprima echilibrul financiar global al
întreprinderii.

2.3.1 Situaţia netă

Situația netă sau activul net (SN) se determină ca diferenţă între activul total
(exclusiv elementele de activ fictiv) şi datoriile totale contractate. În această formă
este expresia valorii patrimoniale a unei întreprinderi la data încheierii exerciţiului.
SN = Activ total - Datorii totale
În lipsa acestui indicator se poate opta pentru capitalurile proprii evidențiate
distinct în bilanț. Însă, spre deosebire de acestea, situaţia netă este mai restrictivă
întrucât exclude subvenţiile pentru investiţii şi provizioanele reglementate, elemente
susceptibile de a fi grevate de datorii sau de a angaja creanţe fiscale.
SN = Capitaluri proprii - Subvenţii pentru investiţii - Provizioane reglementate
Relația nu ia în considerare subvenţiile pentru investiţii şi provizioanele
reglementate întrucât nu sunt asimilate capitalurilor proprii. Includerea
provizioanelor în categoria capitalurilor proprii pare justificată, potrivit unor autori,
întrucât stabilitatea lor permite să se considere că au un caracter de rezervă şi pot
fi asimilate capitalurilor proprii.
Situaţia netă evidenţiază sumele ce vor reveni proprietarilor întreprinderii în
caz de lichidare, respectiv măsura în care cesiunea ipotetică a elementelor de
activ, în momentul stabilirii indicatorului, asigură lichidităţi la un nivel corespunzător
valorii nete bilanţiere a acestora. De valoarea acestui indicator sunt interesaţi
acţionarii întreprinderii, care vor să cunoască valoarea pe care ei o posedă și
creditorii pentru care activul net constituie gajul creanţelor lor.
În interpretarea situației nete pot fi întâlnite următoarele situații:
a) SN > 0 => Activ total > Datorii totale
Situaţia netă pozitivă şi crescătoare reflectă o gestiune economică corectă a
întreprinderii. Sursele de creștere a indicatorului sunt profitul net și alte elemente de
acumulări din exerciţiile precedente. Creşterea situaţiei nete indică atingerea
obiectivului fundamental al gestiunii financiare de maximizare a valorii întreprinderii:
SNT > SNT-1,
în care T perioada curentă;
T-1 perioada precedentă.
b) SN = 0 => Activ total = Datorii totale
16

Cazul presupune existența unui volum al datoriilor la nivelul sumei activelor

imobilizate şi circulante aflate în patrimoniul întreprinderii.
c) SN  0 => Activ total  Datorii totale
Este consecinţa încheierii cu pierdere a exerciţiului curent sau a unor exerciţii
anterioare. În această situaţie, datoriile totale contractate de întreprindere au
depăşit valoarea activului real. Partea neacoperită a datoriilor rămâne în sarcina
creditorilor ca rezultat al asumării riscului de insolvabilitate al întreprinderii.
Valoarea negativă a situaţiei nete evidenţiază o situaţie prefalimentară, dar care nu
se poate instala într-o perioada foarte scurtă de timp. Există semnale care nu
trebuie neglijate de gestionarul financiar, aferente perioadei premergătoare, cele
mai importante fiind:
- reducerea profitului;
- scăderea altor indicatori valorici;
- intensificarea deficitelor de trezorerie;
- trecerea de la profit la pierdere;
- consumarea treptată a capitalurilor proprii s.a.

2.3.2 Fondul de rulment

În literatura de specialitate este întâlnită noțiunea de fond de rulment (FR)
având semnificația echilibrului financiar pe termen mediu și lung. Pornind de la
această noțiune centrală pot fi calculate și interpretate, mai multe forme ale fondului
de rulment, dintre care prezintă un interes deosebit: fondul de rulment net
(permanent) și fondul de rulment propriu.

Fondul de rulment net (permanent)

Dacă sursele permanente sunt mai mari decât necesităţile permanente de
alocare a fondurilor băneşti, întreprinderea dispune de un fond de rulment net
(FRN). Acest excedent de resurse permanente degajat de ciclul de finanţare al
imobilizărilor poate fi utilizat pentru reînnoirea activelor circulante, aceasta fiind o
decizie internă a întreprinderii. Ca urmare, fondul de rulment apare ca o marjă de
securitate financiară care permite întreprinderii să facă faţă fără dificultate,
diverselor riscuri pe termen scurt.
Indicatorul poate fi definit prin două formulări echivalente exprimând, fie o
abordare a părţii de sus a bilanţului, fie o abordare a părţii de jos a acestuia.
Indiferent de modalitatea de calcul, în logica financiară există un singur fond de
rulment. Utilizând datele din etajul superior al bilanţului financiar, fondul de rulment
net se determină astfel:
FRN = Capitaluri permanente - Nevoi permanente
Comparaţia între cele două mase din bilanț conduce la următoarele situații:
a) FRN > 0 => Capitaluri permanente > Nevoi permanente
Un FRN pozitiv arată faptul că întreprinderea are capitaluri permanente
suficiente pentru a finanţa integral nevoile permanente şi dispune de lichidităţi
excedentare care permit acoperirea riscurilor pe termen scurt. Această situaţie
pune în evidenţă existența echilibrului financiar pe termen lung şi contribuţia
acestuia la formarea echilibrului financiar pe termen scurt.
b) FRN = 0 => Capitaluri permanente = Nevoi permanente
Această situaţie, puţin probabilă în practică, exprimă o armonizare totală a
 17

structurii resurselor cu utilizarea acestora (se asigură echilibrul maselor bilanţiere

de aceeaşi durată).
c) FRN < 0 => Capitaluri permanente < Nevoi permanente
În acest caz capitalurile permanente nu sunt suficiente pentru a finanţa
integral imobilizările. Ca urmare, apare necesitatea finanțării lor prin majorarea unor
resurse permanente. În practică, FRN negativ apare în mod frecvent când
întreprinderea finanţează o parte a imobilizărilor din datorii pe termen scurt.
Echilibrul financiar poate fi totuşi menţinut, cu condiţia ca activele circulante să fie
foarte lichide şi/sau datoriile pe termen scurt să fie puţin exigibile. Valoarea
negativă a FRN reflectă absorbirea unei părţi din resursele temporare pentru
finanţarea unor nevoi permanente, contrar principiului de finanţare potrivit căruia
nevoilor permanente le sunt alocate resurse permanente.
După a doua formulare, relația de determinare a FRN este următoarea:
FRN = Nevoi temporare - Capitaluri temporare
Formula care utilizează partea de jos a bilanţului pentru calculul fondului de
rulment prezintă interes pentru că pune problema solvabilităţii viitoare a
întreprinderii, întrucât ea permite confruntarea directă a lichidităţilor previzibile pe
termen scurt (activele circulante) cu rambursările având scadenţă apropiată (datorii
pe termen scurt). Comparaţiile dintre masele bilanțiere din partea de jos a bilanțului
financiar conduc la următoarele situaţii:
a) FRN > 0 => Nevoi temporare > Capitaluri temporare => Capitaluri permanente >
Nevoi permanente
Sensul inegalității arată că activele circulante, transformabile în lichidităţi într-
un termen scurt (sub un an), permit rambursarea integrală a datoriilor pe termen
scurt (exigibile într-un interval de timp sub un an) și degajarea unor excedente de
trezorerie. Sugerează că întreprinderea își asigură în perspectivă capacitatea de
rambursare a datoriilor și solvabilitatea.
b) FRN = 0 => Nevoi temporare = Capitaluri temporare => Capitaluri permanente =
Nevoi permanente
Este un caz rar întâlnit în practică, întrucât corespunde situației în care
activele circulante acoperă datoriile pe termen scurt, fără posibilitatea degajării unor
diferențe de lichiditate.
c) FRN < 0 => Nevoi temporare < Capitaluri temporare => Capitaluri permanente <
Nevoi permanente
În acest caz, activele circulante sunt insuficiente pentru rambursarea
datoriilor pe termen scurt. La prima vedere este o stare de dezechilibru cu incidență
asupra solvabilităţii întrucât, în ipoteza transformării activelor circulante în monedă,
sumele rezultate nu sunt suficiente pentru stingerea datoriilor pe termen scurt.
Dacă scadenţa medie a activelor circulante este mai apropiată ca a datoriilor
pe termen scurt, echilibrul financiar poate fi asigurat şi în condiţiile unui fond de
rulment net negativ. Este cazul întreprinderilor cu activitate comercială, în care, prin
încasările zilnice, se creează posibilitatea de stingere a obligaţiilor faţă de furnizori.

Fondul de rulment propriu

Fondul de rulment propriu (FRP) prezintă o utilitate mai limitată comparativ
cu fondul de rulment net. Se calculează pentru aprecierea autonomiei financiare a
unei întreprinderi. Foloseşte același tip de bilanț și se poate stabili prin relația:
18

FRP = Capitaluri proprii - Nevoi permanente

În interpretarea indicatorului pot fi întâlnite situațiile:
a) FRP > 0 => Capitaluri proprii > Nevoi permanente
Un fond de rulment propriu, pozitiv semnifică faptul că nevoile permanente
sunt finanţate integral din resurse proprii și există o anumită autonomie financiară.
b) FRP = 0 => Capitaluri proprii = Nevoi permanente
Este o situaţie rar întâlnită în practică ce reflectă faptul că nevoile
permanente sunt egale cu capitalurile proprii.
c) FRP < 0 => Capitaluri proprii < Nevoi permanente
Un fond de rulment propriu negativ semnifică faptul că imobilizările sunt
finanţate parţial din resurse proprii, restul fiind acoperit din datorii.

Fondul de rulment împrumutat

Se calculează ca diferenţă între fondul de rulment net şi fondul de rulment
propriu.
FRÎ = FRN - FRP
În această formă fondul de rulment împrumutat (FRÎ) exprimă mărimea
resurselor împrumutate pe termen lung, destinate să finanţeze activele pe termen
scurt (circulante).
În concluzie, fondul de rulment reprezintă un indicator important al echilibrului
financiar, fiind rezultatul arbitrajului între finanţarea pe termen scurt, mediu și lung.

2.3.3 Necesarul de fond de rulment

Necesarul de fond de rulment (NFR) se calculează pe baza bilanţului
funcţional și este format din două componente:
- necesarul de fond de rulment din exploatare (NFRE), legat strict de activităţile de
exploatare;
- necesarul de fond de rulment din afara exploatării (NFRAE).

Necesarul de fond de rulment din exploatare

Prin ciclu de exploatare se înţelege timpul necesar pentru ca întreprinderea
să parcurgă fazele activităţii sale economice. Necesarul de fond de rulment de
exploatare se calculează ca diferenţă între activele şi pasivele de exploatare.
Noţiunea de fond de rulment își pierde din importanță în sistemele de
management care presupun stocuri nule (Just in Time ș.a.). Pentru toate celelalte,
în care nu se asigură aprovizionarea și desfacerea în timp foarte scurt, indicatorul
este consistent, întrucât este variabil în funcţie de duratele de rotaţie ale
elementelor care îl compun.
NFRE = Nevoi din exploatare - Resurse din exploatare
Exprimă nevoile de finanţare datorate activității de exploatare și este generat
de decalajul de plată dintre creanţe şi obligații pe termen scurt, precum şi de durata
rotaţiei stocurilor.
a) NFRE > 0 => Nevoi din exploatare > Resurse din exploatare
În acest caz are semnificaţia unui surplus de nevoi temporare, în raport cu
resursele financiare corespunzătoare. Situaţia este apreciată ca fiind normală, dacă
este rezultatul unei politici de investiţii care a antrenat creşterea nevoii de finanţare
a ciclului de exploatare.
 19

b) NFRE = 0 => Nevoi din exploatare = Resurse din exploatare

Este o situație întâlnită rar în practică, întrucât presupune egalitate între
nevoile din exploatare și sursele temporare localizate la nivelul acestei activități.
Presupune o sincronizare perfectă între încasări și plăți din exploatare.
c) NFRE < 0 => Nevoi din exploatare < Resurse din exploatare
Inegalitatea indică faptul că nevoile de finanţare ale activității de exploatare
sunt mai mici decât sursele de finanţare aferente. Situația este apreciată ca fiind
normală dacă este rezultatul accelerării rotaţiei activelor circulante sau al angajării
de datorii cu scadenţe mai mari (s-au urgentat încasările şi s-au relaxat plăţile).
Acesta este un caz frecvent întâlnit la întreprinderile cu activitate comercială în care
creditele-furnizor sunt mai mari decât creditele-client. Necesarul de fond de rulment
negativ evidenţiază, în general, o situaţie nefavorabilă datorată unor întreruperi
temporare în aprovizionare sau producţie.

Necesarul de fond de rulment din afara exploatării

Necesarul de fond de rulment din afara exploatării se stabilește ca diferenţă
între activele şi pasivele legate de ciclurile de investiţii, finanţare şi repartizare a
rezultatului întreprinderii. Spre deosebire de necesarul de fond de rulment din
exploatare în cea mai mare parte recurent, elementele care îl compun sunt, în
general, punctuale şi nu neapărat recurente. Relația de determinare a indicatorului
este:
NFRAE = Nevoi din afara exploatării - Resurse din afara exploatării
Distincţia între NFRE şi NFRAE poate fi observată astăzi de literatura
financiară. NFRE evidenţiază nevoia de finanţare determinată de ciclul de
exploatare şi reprezintă suma pe care activitatea întreprinderii o solicită ca o nevoie
de finanţare permanentă. Noţiunea de NFRAE este legată de operaţiuni diverse ale
întreprinderii, altele decât cele care constituie activitatea de bază. Pentru a
desprinde concluzii corecte privind echilibrul financiar în etajul inferior al bilanțului
financiar este necesară analiza NFR pe cele două componente:
NFR = NFRE + NFRAE
Prin separarea activității de bază de alte activități (financiară și extraordinară)
se pot observa ponderile deținute. Astfel, se apreciază că ponderea activității de
exploatare trebuie să fie minim 95%. În acest caz echilibrul financiar poate fi
apreciat ca solid, fundamental, iar în situația opusă are caracter conjunctural.

2.3.4 Trezoreria netă

Stabilirea unui nou indicator de echilibru financiar derivă din necesitatea
asamblării informațiilor desprinse din calculul fondului de rulment și a necesarului
de fond de rulment. Noul indicator, numit trezorerie netă (TN), asamblează
informațiile precedente și sintetizează echilibrul financiar pe totalul activității
întreprinderii. Trezoreria netă se stabilește sintetic ca diferenţă între fondul de
rulment net şi necesarul de fond de rulment (de exploatare şi din afara acesteia).
TN = Fond de rulment net - Necesar de fond de rulment
Indiferent de modalitatea de calcul pot apărea următoarele situații în
interpretarea corectă a indicatorului:
a) TN > 0 => FRN > NFR
Dacă trezoreria netă este pozitivă, rezultă un excedent de finanţare sub
20

forma disponibilităţilor băneşti în conturile bancare. Această situaţie favorabilă se

concretizează printr-o îmbogăţire a trezoreriei, întrucât întreprinderea dispune de
lichidităţi care îi permit rambursarea datoriilor financiare pe termen scurt. Se poate
vorbi de o autonomie financiară pe termen scurt.
b) TN = 0 => FRN = NFR
Situația presupune egalitate între fondul de rulment net și necesarul de fond
de rulment, ceea ce conduce la un echilibru al trezoreriei, fără excedent sau deficit.
Aceasta înseamnă că fondul de rulment net permite finanţarea integrală a
necesarului de fond de rulment, caz în care, întreprinderea poate evita dependenţa
faţă de resursele de trezorerie.
c) TN < 0 => FRN < NFR
Trezoreria netă negativă are semnificaţia un dezechilibru financiar, la
încheierea perioadei de gestiune. Întrucât deficitul de lichidități trebuie acoperit,
întreprinderea va apela la resurse financiare împrumutate pe termen scurt. În acest
caz, se urmăreşte obţinerea celui mai mic cost de procurare al noilor credite, prin
negocierea mai multor surse disponibile.
Pot exista întreprinderi rentabile fără a avea obligatoriu o trezorerie netă
pozitivă. Situația se explică prin variaţiile necesităţilor de finanţare pe termen scurt
şi scadenţele încasărilor şi plăţilor, respectiv măsura în care în finanțarea
întreprinderii este asigurată prin credite comerciale.

2.3.5 Cash-flow
Modificarea trezoreriei nete în perioada analizată reprezintă cash-flow-ul
perioadei (CF), determinat cu relația:
CF = TN1 - TN0,
în care TN1 trezoreria netă la sfârşitul exerciţiului;
TN0 trezoreria netă la începutul exerciţiului.
Pot fi identificate următoarele situații:
a) CF > 0 => TN1 > TN0
Dacă cash-flow-ul perioadei este pozitiv, semnifică creşterea capacităţii reale
de finanţare a investiţiilor și o confirmare a majorării valorii întreprinderii.
b) CF = 0 => TN1 = TN0
În cazul în care fluxurile de numerar sunt egale la începutul și sfârșitul
perioadei de gestiune rezultă o conservare a valorii întreprinderii.
c) CF < 0 => TN1 < TN0
O valoare negativă sugerează o reducere a valorii întreprinderii. Fluxurile de
numerar la sfârșitul perioadei sunt mai mici comparativ cu începutul acesteia.

2.4 Corelaţii între indicatorii de echilibru financiar

Sunt definite în funcție de valorile indicatorilor de echilibru financiar pentru o
întreprindere industrială (tabelul 2.3).

2.5 Reguli ale finanțării și echilibrului financiar

Pornind de la echilibrul stabilit între resursele financiare și nevoile de
finanțare corespunzătoare, bilanţul financiar pune în evidenţă două reguli principale
ale finanţării:
 21

Tabelul 2.3
Indicator Situație financiară
- normală, pozitivă (dacă este structurală);
FRN > NFR > 0
- permite efectuarea de investiții pe termen lung;
TN > 0
- permite efectuarea de plasamente pe termen scurt.
- negativă, frecvent întâlnită (dacă este structurală);
NFR > FRN > 0
- impune găsirea de soluții pentru creșterea FRN;
TN < 0
- în unele situații se impune reducerea NFR.
- apare ca urmare a efectuării de investiții ce
FRN < 0 mobilizează resurse financiare importante;
NFR > 0 - este considerată riscantă;
TN < 0 - impune găsirea de soluții pentru restabilirea
echilibrului financiar.
FRN > 0 - rar întâlnită;
NFR < 0 - riscantă dacă raportul NFRE/NFRAE este sub
TN > 0 95/5%.
- rar întâlnită;
- este considerată riscantă;
FRN < NFR < 0
- caracterizată de lipsa resurselor permanente şi
TN > 0
dependenţa de credite comerciale acordate de
furnizori sau clienţi.
- rar întâlnită;
NFR < FRN < 0 - este considerată riscantă;
TN < 0 - lipsa de resurse permanente crează dependență de
credite comerciale și bancare.

a) Nevoile permanente sunt finanțate din capitaluri permanente;

b) Nevoile temporare sunt acoperite din resurse temporare.
Nerespectarea regulilor de finanţare determină, în general, o situaţie de
dezechilibru financiar. Echilibrul financiar patrimonial se fundamentează pe două
reguli principale:
a) Regula echilibrului financiar minim;
b) Regula îndatorării maxime;
a) Regula echilibrului financiar minim presupune ca sursele pentru finanţarea
activelor să rămână la dispoziţia întreprinderii pe o durată care să corespundă celei
de imobilizare. Pentru a preveni dezechilibrele generate de eventualele abateri de
la această regulă, îndeosebi în partea de jos a bilanţului, este nevoie ca
întreprinderea să prezinte o structură financiară cu fond de rulment net pozitiv.
b) Regula îndatorării maxime urmărește îndatorarea pe termen lung şi mediu.
Pentru analiza patrimonială, datoriile pe termen scurt joacă doar rolul de acoperire
a unui decalaj momentan. Îndatorarea vizează două limite:
- suma datoriilor financiare nu trebuie să depăşească valoarea capitalurilor proprii:
Datorii pe termen lung şi mediu ≤ Capitaluri proprii
- suma datoriilor pe termen mediu şi lung nu trebuie să depăşească autofinanţarea
medie, calculată pe o perioadă de trei ani:
Datorii pe termen mediu şi lung ≤ Capacitate de autofinanțare medie anuală x 3
22

Test grilă

1. Solvabilitatea reprezintă:
a) Măsura în care există cerere pentru produsele întreprinderii;
b) Proprietatea activelor patrimoniale de a se transforma în monedă;
c) Viteza cu care activele circulante se transformă în produse finite;
d) Proprietatea pasivelor patrimoniale de a fi scadente la un moment dat;
e) Nici una din variantele anterioare.

2. Lichiditatea reprezintă:
a) Proprietatea surselor de finanţare de a fi scadente la un moment dat;
b) Capacitatea întreprinderii de a onora obligaţiile către terţi la termen;
c) Proprietatea activelor patrimoniale de a se transforma în monedă;
d) Capacitatea întreprinderii de a degaja profit;
e) Un indicator de caracterizare a eficienţei întreprinderii.

3. Dacă sursele permanente sunt mai mici ca necesităţile permanente de alocare a

fondurilor băneşti, atunci întreprinderea:
a) Este corect gestionată din punct de vedere financiar;
b) Dispune de un fond de rulment negativ;
c) Nu are asigurat echilibrul financiar pe termen mediu şi lung;
d) Are un deficit de resurse permanente;
e) Nu poate acoperi valoarea investiţiilor pe termen lung.
Găsiți afirmația incorectă.

4. Una dintre afirmaţiile referitoare la necesarul de fond de rulment nu este

adevărată. Care?
a) Este un indicator de echilibru financiar;
b) Reflectă echilibrul financiar al întreprinderii pe termen scurt;
c) Dacă este pozitiv, semnifică un surplus de nevoi temporare, în raport cu
resursele temporare, ce pot fi mobilizate;
d) Permite identificarea situației de insolvabiliate;
e) Poate fi pozitiv, nul sau negativ.

5. Trezoreria netă este caracterizată de următoarele:

a) Poate fi pozitivă, nulă sau negativă;
b) Este rezultatul întregului echilibru financiar al întreprinderii;
c) Utilizează date din contul de rezultate;
d) Se determină ca diferenţă între fondul de rulment şi necesarul de fond de
rulment;
e) Permite determinarea unui alt indicator numit cash-flow.
Una dintre afirmații nu este corectă. Care?

6. Inegalitatea: “Datorii pe termen lung şi mediu ≤ Capitaluri proprii” reprezintă:

a) Regula echilibrului financiar minim;
b) Regula îndatorării maxime;
c) Regula expunerii către un singur debitor;
 23

d) Regula finanţării maxime;

e) Expresia fondului de rulment.

7. O situaţie netă negativă are următoarea semnificaţie:

a) O scădere a averii deţinută de acţionari;
b) O reducere a sumelor cu care pot fi retribuiţi acţionarii în cazul lichidării
întreprinderii;
c) Neîndeplinirea obiectivului fundamental al întreprinderii;
d) Reprezintă o situaţie prefalimentară;
e) Creșterea capitalurilor proprii.
Identificați afirmația falsă.

Aplicaţii numerice

1. O întreprindere dispune de următoarele informaţii (mii lei): imobilizări 800, stocuri

240, creanţe 140, lichidităţi 60, capitaluri proprii 700, datorii pe termen lung 260,
datorii de exploatare 80 și credite bancare curente 200. Trezoreria netă are
valoarea:
a) 160 mii lei; b) 300 mii lei; c) -140 mii lei; d) 140 mii lei; e) 460 mii lei.

2. Pe baza bilanţului prezentat în tabelul 2.4 să se determine indicatorii lichiditate-

exigibilitate.
Tabelul 2.4
Activ (mii lei) Suma Pasiv (mii lei) Suma
Active imobilizate 4650 Capitaluri proprii 2998
Stocuri 991 Împrumuturi pe termen lung 1283
Clienţi 1520 Datorii furnizori 1783
Creanţe diverse 889 Alte datorii pe termen scurt 1494
Valori mobiliare de plasament 395 Credite bancare curente 1358
Disponibilităţi 1313 Dividende datorate 842
Total 9758 Total 9758
Este corectă combinaţia:
a) SN= 5918; FR=-369; NFR=-123; TN=-246;
b) SN= 5918; FR=-369; NFR=-90; TN=111;
c) SN= 5918; FR=-1652; NFR=-123; TN=1200;
d) SN= 5918; FR=-1652; NFR=792; TN=-2333;
e) Nici una din variantele enumerate.