Amintiri din vremuri comuniste (1)

Era cam frig. Ne înghesuiam pe lîngă soba de tablă aflată în centrul încăperii, o încăpere de vreo 50 de
metri patrați, înaltă, cu ferestre metalice undeva la doi metri zece. Ușile tot metalice ne întrețineau frigul la fel de
bine ca și betonul dat cu var ce ne înconjura.
Era ca la închisoare, doar că eram plătiți. Așa se lucra în proiectare la Aris, fosta IMUA, fosta Intreprinderea de
strunguri Arad, fosta Fabrica de strunguri Iosif Rangheț Arad, fosta…

Dimineața începea vînătoare deșeurilor de lemn. De oriunde. De la oricine. Furam și lemn ce urma să fie prelucrat.
Focul îl accepta. Și conștiința noastră socialistă. Omul de tip nou trebuia să supraviețuiască. Nu mai rezista să se
încălzească prin reprezentanți…

Cu spatele sau cu fața la sobă se înjghebă o conversație suis generis.

Domnu Tanchiș, ce v-ar place să faceți?

Individul numit domn și Tanchiș plecă un pic privirea cît să-i intre în vizorul ochelarilor provocatorul. Avea cam 60
de ani, dar nu-i dădeai mai mult de 75-78. Complet cărunt, uscat ca un palmier dintr-o oază demult părăsită, un pic
adus de spate la un metru și vreo șapte zeci, stătu un moment să-și revină din amorțirea gîndului plecat aiurea pe
linia Bumbești-Livezeni, aventura unei tinereți cîndva pierdute.

Se îndreptă, își muie buzele cu limba cam roșie și strîmbă comic nasul la fel de roșu ca gîtul unui curcan de-i zic
americani Turcia pe limba lor. Își drese glasul și gesticulînd larg cu mîinile-i ascunse de halatul slinos își lansă
răspunsul parcă bine calculat:

Păi, ce mi-ar place să fac? Ia uite ce mi-ar place. Să mă plimb. Să mă plimb prin lume. Și să văd așa, niște alpiniști
ce se urcă pe Everest și sunt în dificultate. Și li greu. Și atunci să-i ajut. Să-i salvez. Să le salvez viețile. Și să-mi văd
de drum. Să le fac cu mîna și să le urez drum bun!

Ahaaa…

Sau să zbor. Și să văd într-o furtună un vapor ce mai-mai că se scufundă… Și să-i ajut. Să le scap viața. Și să-mi văd
de treabă. Asta-ș vrea să fac. Să fac lucruri mari. Dar să-mi văd de treabă…

Omul nu avea alte vise decît să fie ca Dumnezeu. Cum altcumva? Puțin probabil că și-a împlinit dorința.

Ne-am dres frigul cu un ceai de mentă colectată de pe marginea drumului îndulcit cu zahăr drămuit din rația lunară.
Sau pămînteană… așa, ca-n socialism. Abia așteptam să vedem cum arată comunismul descris de Ceaușescu ca
Eldorado: visul de aur al întregii omeniri. Vise ale unui alt dumnezeu…