Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Capitolul 6 PDF
Capitolul 6 PDF
CA CA
Ac Ac
a b
CA
Ac
c
Fig. 61 Politici de gestiune pe termen scurt
Politica echilibrată (figura 6.1.c) armonizează relaţia contradictorie dintre
rentabilitate şi risc pe termen scurt. Potrivit acestei politici, creşterea volumului
activităţii (cifrei de afaceri) se realizează cu un stoc curent de mărime
corespunzătoare cifrei de afaceri noi.
În raport cu riscul asumat se întâlnesc manifestări diferite de comportament
și în privinţa pasivelor circulante. Într-o politică agresivă finanţarea activelor
circulante se bazează numai pe resursele temporare ce pot fi mobilizate (datorii de
exploatare, credite bancare pe termen scurt) care au costuri de procurare mici, dar
care prezintă nesiguranţă în reînnoirea lor (costă mai puțin însă este o politică
riscantă).
Într-o politică defensivă se urmărește finanţarea activelor circulante, în
principal, din resurse permanente (fondul de rulment net) caracterizate prin costuri
de procurare mai mari. Se reduce astfel riscul de reînnoire a creditelor şi de
creştere a ratei dobânzii (costă mai mult însă este o politică prudentă).
O politică neutră presupune sincronizarea scadenţele activelor şi pasivelor pe
termen scurt. Rentabilitatea şi riscul ce ar însoţi formarea activelor şi pasivelor
circulante, având sensuri contrare, se neutralizează într-o oarecare măsură.
Această politică se bazează pe un fond de rulment necesar, la nivelul unei creşteri
minime a necesarului de fond de rulment, urmărind ca fluctuaţiile acestuia să fie
acoperite din surse temporare.
Din analiza structurală a activelor circulante se poate observa că acestea
conţin o parte permanentă legată de evoluţia viitoare a cifrei de afaceri şi o parte
fluctuantă în funcţie de conjunctură şi variaţiile sezoniere.
64
Analitice Sintetice
(bazate pe elemente de active (bazate pe total active circulante)
circulante)
în bugetul vânzărilor şi durata rotaţiei celor patru categorii de stocuri. Astfel NFE
anual se determină potrivit relaţiei:
CA
NFE = ∙R ,
360 c
în care CA cifra de afaceri anuală previzionată;
Rc rată cinetică ce exprimă durata rotaţiei activelor circulante în raport cu
cifra de afaceri.
Dacă se urmărește calculul necesarului de finanțare trimestrial atunci relația
anterioară devine:
CAtrim
NFEtrim = ∙Rc ,
90
în care CAtrim cifra de afaceri trimestrială previzionată.
Necesarul trimestrial se determină pe fiecare categorie de stoc, în funcţie de
ratele cinetice specifice determinate anterior.
A
în care c active circulante la 1000 lei producție fabricată.
1000
c) Rata cinetică specifică pentru toate activele circulante se determină în raport cu
cifra de afaceri din anul precedent:
Ac
Rc = ( ) ∙360
CA
în care Rc rata cinetică a activelor circulante.
Necesarul trimestrial de active circulante se determină cu relația:
CAtrim
NFEtrim = ∙Rc ∙(1-k),
90
în care k coeficient de accelerare a rotației activelor circulante în raport cu cifra de
afaceri.
Test grilă
Aplicații numerice
a) 225000 lei; b) 108750 lei; c) 45887 lei; d) 36695 lei; e) 105156 lei.
a) 96587 lei; b) 87030 lei; c) 64054 lei; d) 57849 lei; e) 41151 lei.
a) 74885 lei; b) 66575 lei; c) 9956 lei; d) 60588 lei; e) 55452 lei.