MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA

UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

FACULTATEA DREPT

DEPARTAMENT DREPT PENAL

REFERAT

TEMA: SUICIDUL: EVALUĂRI CRIMINOLOGICE ȘI

PREVENIRE
Disciplina universitară: CRIMINOLOGIA

Magistru în drept, lector universitar: Negritu Ludmila

Efectuat de:
CHIȘINĂU 2017

Cuprins
 CONSIDERATII TEORETICE

In general, agresivitatea se manifesta ca urmare a interactiunii dintre doua categorii de factori:

impulsurile latente sau manifeste din interiorul nostru si reactiile stimulative din exterior. Cand
forta agresiva acumulata in interior se orienteaza spre persoana care a produs-o, aceasta devine
autoagresivitate, autoagresiune.
Autoagresiunea cuprinde atitudini, acte, fapte, manifestari de agresivitate si violenta fata de
propria persoana.
Autoagresiunea cunoaste o gama variata de comportamente care culmineaza cu sinuciderea.
Aceasta reactie comportamentala extrema care este suicidul, are la baza dezechilibrul intre forta
si semnificatia stimulilor interni, respectiv externi si modalitatea de raspuns a persoanei.
Cercetarile din domeniul psihologiei si psihiatriei arata ca cel care se sinucide o face din cauza
cuiva sau a ceva, cu care nu a reusit sa comunice si acest fapt i-a blocat in mod tragic fluxul
existential.
Cand exprimarea acestui conflict se face in interior, are loc suprimarea eului, respectiv
sinuciderea. Cauzele sinuciderii sunt biopsihosociale si tin atat de structura personalitatii, cat si
de structura si dinamica societatii.
Majoritatea definitiilor date suicidului scot in evidenta elementul intentional, faptul ca persoana
in mod constient isi suprima viata. Suicidul este o actiune voita a subiectului care consta in
suprimarea propriei vieti.
Situatiile dificile, tentativele autolitice si suicidul, exprima o grava perturbare a starii de
constiinta a acelor persoane ce isi pot pierde capacitatea de rezistenta si depasire a functionarii,
in proiectia lor de afirmare.
Aceste constatari cuprind dominantele unor situatii expresive pentru categorii diferite ce apartin
unor culturi, traditii, relatii psihopatologice si ale unor situatii din traiectoria unor societati.
Situatiile autolitice succed si agraveaza starile cunoscute ca fiind dificile pentru o persoana si
conditia sa de existenta si afirmare in viata.
Preocuparile dominante in situatiile existentiale si autoanaliza lor individuala se pot constitui
ulterior in acte de suicid, acte dezvoltate in procese de constiinta si conduite polimorfe de auto si
hetero-agresivitate (Pirozynski, Scripcaru & Belescu, 1996).
Orice dificultate fireasca din afirmarea vietii poate distinge, in durata unei personalitati, o
motivatie existentiala, in care pot interveni crize sau stari critice de epuizare, cu neputinta vitala
de a exista si intretine o comunicare functionala.
Autoanularea existentei de sine apartine unei conditii subiective si unor factori victimologici.

Procesele psihice, dominantele lor psihologice si patologice detin expresivitati latente, partial
mascate sau aparent ignorate, suprimate sau convertite in reactii paradoxale ce pot precipita
tensiuni supraliminare care declanseaza starea de criza a riscului vital.
Suicidul si motivatia sa exprima semnificatia grava a conditiei umane, a personalitatii si a unor
relatii interpersonale. Psihologia fiecarei personalitati exprima caracteristica individuala a unei
mentalitati strabatuta de evenimentele traite si gradul lor distinct de a actiona si reactiona la
frustratii.
In structura personalitatii sinucigasilor pot fi gasite anumite predispozitii latente care in conditii
situationale adecvate pot fi activate. Trecerea la act este conditionata atat de structura specifica a
personalitatii sinucigasului (labilitate, egocentrism, indiferenta afectiva etc.), cat si de incitatiile
exterioare, care pot fi chiar de intensitate minima, dar resimtite acut ca frustrante, nefavorabile,
neconforme cu cerintele si sentimentele intime ale subiectului. Ei cred ca moartea este singurul
mod de rezolvare a problemelor pe care le au.
Considerata o forma specifica de conduita devianta, prin sinucidere nu se urmareste
autodesfiintarea, ci mai degraba moartea, fuga de viata si modul in care aceasta se prezinta sau
este perceputa la un moment dat.
 FAZELE SINUCIDERII

Sinuciderea presupune parcurgerea a trei faze diferite (Dragomirescu, 1976):

1) Suicidatia - faza de incubatie, de aparitie a ideii de a termina cu totul si de a-si pune capat
zilelor. Cauzele sunt de natura psihopatologica (tulburari psihice grave, strari depresive severe,
etilism cronic etc.), de natura sociala (esec scolar, profesional, familial etc.) sau de natura
psihosomatica (boli incurabile, infirmitati fizice, malformatii congenitale etc.).
2) Suicidactia - faza de trecere de la idee la decizie, ea incluzand si cautarea formelor, metodelor
si procedeelor de realizare a actului propriu-zis. In aceasta faza asistam la o crestere marcata si
progresiva a starii de tensiune intrapsihica, este momentul “exploziei autodistructive” cand
individul adopta decizia infaptuirii suicidului.
3) Traumatizatia - faza de realizare efectiva, de punere in practica a modalitatilor
autodistructive. Important in aceasta etapa a conduitei suicidare sunt metodele folosite si efectul
lor. Traumatizatia poate fi urmata de reusita sau nu, in acest ultim caz ea ramanand la nivelul de
tentativa de suicid.
Alex Thio (1988) diferentiaza trei categorii de suicid si anume:
a).Suicidul-amenintare. Persoanele care ameninta cu suicidul urmaresc de fapt, atingerea unor
scopuri in viata, tendinta acestora fiind mai mult sa traiasca decat sa moara. Atunci cand nu
reusesc sa-si atinga scopurile propuse unele dintre aceste persoane pun in aplicare amenintarile
lor (santajul suicidar).
Comportamentele presuicidare sunt adesea avertismente sau forme de amenintare pe care cei din
jur nu le receptioneaza ca atare ori nu le acorda importanta cuvenita si nu realizeaza starea de
pericol in care se afla cel ce emite asemenea avertismente. In aceasta situatie se impune ajutorul
social sau medical.
b).Suicidul-tentativa. Persoanele care fac parte din aceasta categorie sunt usor labile,
nehotarate, neconvingatoare, ambigue in intentia lor. Foarte adesea afirma ca “nu-mi pasa daca
mor sau traiesc”. Cele mai multe tentative de suicid se petrec in locuri sau conjuncturi in care
salvarea este posibila, probabila sau chiar inevitabila.
 FACTORII DE RISC PENTRU SUICID

Contextul psihosocial poate juca un rol predictiv în actul suicidar. Principalele coordonate care
anunţă precipitarea suicidului sunt:
• evenimente de viaţă defavorabile, mai ales dacă persoana este tratată umilitor;
• rupturi afective recente (divorţ, eșec sentimental);
• șomaj, schimbări sau conflict profesional;
• pierderea unei persoane apropiate;
• afecţiuni somatice cronice;
• abuz de alcool;
• izolare socială.
Statutul marital. Rata suicidului la celibatari este dublă faţă de rata generală a suicidului.
Persoanele singure prezintă o rată a suicidului de patru ori mai mare decât în loturile-martor. În
rândurile persoanelor văduve, riscul suicidar este de aproape 4 ori mai mare la bărbaţi decât la
femei. Suicidul în funcţie de sex. În timp ce femeile au un procent mai ridicat de tentative
suicidare (6:1) faţă de bărbaţi, numărul actelor suicidare este mai mare la bărbaţi (3:1). Habitatul.
Suicidul este mai frecvent în aglomerările urbane. Statutul profesional. Sinuciderile sunt mai
frecvente la cei fără statut profesional sau cu statut profesional nesigur. Profesia intervine în
măsura în care ea implică un anumit nivel intelectual, precum și un anumit mod de viaţă. Există
anumite profesii cu un risc suicidar mai crescut. De exemplu, la militari rata suicidului este mai
ridicată cu cel puţin 25% decât în rândurile civililor. Factorii meteorologici și cosmici. Suicidul
este mai frecvent primăvara și toamna, corespunzător frecvenţei crescute a debutului și
recăderilor în psihoze. Factorii somatici. Riscul suicidar crește în bolile somatice, precum în
cazuri de durere cronică, operaţii chirurgicale recente sau boli în fazele terminale. Infecţia cu
HIV fără alte complicaţii nu pare să aibă un risc suicidar crescut. Ereditatea. Suicidul este o
manifestare, un simptom apărut fie în cadrul unei depresii majore, fie al unei psihoze. Așadar, nu
sinuciderea este ereditară, ci boala care o cauzează.
 TIPURILE DE SINUCIDERE

Există patru tipuri mai importante de sinucidere :

a) Sinuciderea maniacală, care se datorează halucinaţiilor sau concepţiilor delirante.
Bolnavul se omoară pentru a scăpa de un pericol sau de o rușine imaginară. Halucinaţia apare
brusc, la fel și tentativa de sinucidere, iar dacă în clipa următoare încercarea a eșuat, ea nu mai
este reluată, cel puţin pentru moment.
b) Sinuciderea melancolică este legată de o stare generală exagerată de depresie și tristeţe, care-l
determină pe bolnav să nu mai aprecieze relaţiile sale cu oamenii și lucrurile din jur. Viaţa este
văzută în negru și i se pare plictisitoare și dureroasă. Acești bolnavi sunt foarte perseverenţi în
ţelul urmărit.
c) Sinuciderea obsesivă nu are un motiv real sau imaginar, ci este cauzată doar de ideea fixă de a
muri.
d) Sinuciderea impulsivă sau automată este la fel de nemotivată ca și cea obsesivă, dar ea apare
brusc și bolnavul nu-i poate rezista. Sinuciderea altruistă este un tip de sinucidere contrastant cu
precedentul și provine din faptul că societatea ţine omul prea dependent de ea.
Termenul “altruism” exprimă starea în care Eul nu-și aparţine deloc sie însuși, în care se
confundă cu altceva din exteriorul său.
Sinuciderea altruistă îmbracă trei forme:
• sinuciderea altruistă obligatorie;
• sinuciderea altruistă facultativă;
• sinuciderea altruistă acută.
În ceea ce privește sinuciderea molipsitoare, în familiile cu multe sinucideri se întâmplă deseori
ca acestea să fie identice unele cu altele – au loc la aceeași vârstă și în același mod.
Dacă sinuciderile sunt sporite de crizele industriale sau financiare, fenomenul nu se datorează
sărăcirii, de vreme ce și valurile de prosperitate au aceleași efecte.
Orice zdruncinare a echilibrului favorizează sinuciderea (sinuciderea anomică) și omul își ia
viaţa cu mai multă ușurinţă atunci când structura socială suferă modificări importante. Orice fel
de anomie – economică, familială sau intrapersonală – favorizează creșterea ratei sinuciderilor.
Suicidul în doi poate îmbrăca mai multe aspecte, fiind considerat o formă de suicid altruist.
Exprimă situaţia în care cei doi sunt de acord să se sinucidă împreună.
Fiecare partener poate să se sinucidă și separat. Uneori bolnavul incurabil reușește să- și
convingă partenerul/partenera să „îl urmeze în moarte”. Suicidul colectiv denotă un grad crescut
de sugestibilitate și un inductor persuasiv, carismatic, cu un plus cognitiv.
Contagiunea suicidară se bazează frecvent pe convingeri religioase sau culturale, conform cărora
moartea ar avea un rol eliberator. Din prezentarea multiplelor aspecte ale fenomenului suicidar,
pe care am incercat sa o realizam mai sus, am vrea să transpară clar că abordarea unui pacient
sau a unei persoane aflate la limita de risc suicidar se poate realiza doar prin concursul nemijlocit
al profesioniștilor din sănătatea mentală care pot decide oportunitatea sau necesitatea unui
tratament complex și (adesea) de durată și pot trasa diferenţierea individuală cu privire la
abordarea terapeutică.

Prevenirea suicidului
În primul rând se va lua aminte că între 60% și 80% din persoanele care au comis suicid au
comunicat intenţia lor, într-o formă sau alta, din timp. Unii oameni încearcă să se sinucidă, în
timp ce un alt număr pot face gesturi suicidare, care sunt chemări în ajutor sau încercări de a face
cunoscut cât de adâncă, de mare este disperarea lor. Mulţi oameni care comit suicid sunt
depresivi, dar foarte mulţi depresivi nu au suficientă energie să comită suicidul și, de aceea, îl
comit atunci când se simt mai bine. Deși multitudinea deciziilor de comitere a suicidului poate
releva stresul sau depresia, multe persoane, înainte de a comite actul suicidar, par mai puţin
depresive. Familia este un mediu puternic protector împotriva sinuciderii, ea protejând cu atât
mai bine cu cât este mai puternic închegată. Statisticile arată că: • văduvii se sinucid mai mult
decât căsătoriţii și celibatarii; • căsătoriile prea timpurii au o influenţă agravantă asupra
sinuciderii, în special pentru bărbaţi; • după 20 de ani, persoanele căsătorite se sinucid mai rar, în
comparaţie cu celibatarii; • a crescut rata comportamentului suicidar la adulţii tineri și la
adolescenţi; • sinuciderea este extrem de frecventă la persoanele în vârstă; • bărbaţii se sinucid
într-un număr mai mare decât femeile. Se poate concluziona că sinuciderea variază invers
proporţional cu gradul de integrare al grupărilor sociale din care face parte individul. S-a
constatat că sinuciderea este întâmplătoare la copii și se diminuează la cei în vârstă. Explicaţia
acestui fapt este că și copilul, și bătrânul reprezintă aproape în întregime omul fizic, și nu omul
social, iar societatea lipsește încă din conștiinţa primului și începe să dispară din conștiinţa
celuilalt.
 Interpretarea biologică a actului suicidar
Teoria conform căreia rasa ar fi un factor important al înclinaţiei către sinucidere (Durkheim,
1897) presupune implicit că sinuciderea este ereditară, căci în caz contrar nu ar putea avea un
caracter etnic. Faptele arată că dacă numărul sinuciderilor în cadrul unui popor sunt mai mari
decât în altul, asta nu se datorează rasei, ci civilizaţiei poporului respectiv. În ceea ce priveşte
sinuciderea molipsitoare, în familiile cu multe sinucideri, se întâmplă deseori ca acestea să fie
identice unele cu altele: au loc la aceeaşi vârstă şi în acelaşi mod. Dintre coordonatele biologice
ale personalităţii evidenţiem vârsta şi sexul sinucigaşului. Din punctul de vedere al vârstei,
sinuciderea apare doar în cazuri excepţionale la copii, ea începând să se manifeste dincolo de 10-
15 ani. Deci, nu putem atribui eredităţii o tendinţă care apare doar la adult şi care se accentuează
mereu pe măsură ce înaintează în viaţă. În cazul adolescenţilor, un loc primordial în determinarea
actului suicidar îl deţin tendinţele agresive din copilărie. Încadrată în autoagresivitate,
sinuciderea este o formă ambivalentă de autopedepsire şi heteropedepsire. Sinuciderea la
adolescent este o formă de hipercompensare faţă de sentimentul de inferioritate. Adolescentul
recurge la sinucidere pentru a demonstra lumii importanţa şi valoarea lui şi pentru a arăta
anturajului cât pierde prin dispariţia sa. STUDIA UNIVERSITATIS Revist= [tiin\ific= a
Universit=\ii de Stat din Moldova, 2008, nr.1(11) 108 Sexul sinucigaşului. Femeile se sinucid
mai puţin decât bărbaţii pentru că sensibilitatea lor e mai degrabă rudimentară. Trăind mai mult
decât bărbatul în afara vieţii comune, femeia este mai puţin influenţată de aceasta, deci societatea
îi este mai puţin necesară pentru că este mai puţin înzestrată cu sociabilitate. Totodată, se
întâlnesc şi explicaţii care se bazează pe bioritmurile omului (Miler Paul, 2003).
Bioperiodicitatea este o proprietate fundamentală a materiei vii, prezentă la toate nivelurile de
organizare a acesteia, deoarece toate funcţiile biologice se desfăşoară în timp. În acelaşi
organism viaţa şi moartea se intrigă, fapt ce a dus la afirmaţia cunoscută că moartea naturală este
pregătită timp de o viaţă. Incidenţa deceselor pe parcursul unei zile astronomice, cu un maxim în
timpul nopţii, cu deosebire în partea a doua a nopţii, demonstrează ritmurile circadiene de
mortalitate. În cadrul bioritmurilor cu frecvenţă joasă sunt cuprinse şi ritmurile cu perioada de 30
± 5 zile: ciclul fizic, emoţional, intelectual şi ciclul intuiţional cu perioada de 38 de zile. Aşadar,
P.Miler consideră că zona critică pentru ritmul fizic se caracterizează printr-o adaptare proastă la
efort. Zona critică pentru ritmul emoţional se caracterizează prin potenţial conflictual, sentimente
de frustraţie, depresie. Zonele critice pentru ritmul intelectual se caracterizează prin posibilitatea
de a apărea raţionamente greşite, greutăţi de învăţare şi memorare, în exprimare. Zonele critice
pentru ritmul intuiţional se caracterizează prin scăderea independenţei, încrederii în sine, a
confortului psihic, fanteziei, scăderea aşa-numitei inspiraţii. În rezultatul studiului întreprins de
către P.Miler s-a dovedit existenţa unei conexiuni între ziua producerii suicidului şi dispunerea
bioritmurilor fizic, emoţional, intelectual şi intuiţional. Faptul că în 41,25% din cazuri ziua
producerii actului suicidar a coincis cu o zonă critică a unui bioritm sau cu asocierea de zone
critice pledează pentru urmărirea evoluţiei bioritmurilor, evoluţie care ar putea fi luată în
consideraţie ca unul dintre factorii de atenţie într-o posibilă încercare de predicţie a fenomenului
suicidar.

Explicaţii sociologice ale conduitei suicidare.

E de menţionat că abordarea sociologică a suicidului aparţine lui Durkheim care a deschis
perspectiva analizei sociologice, punând în evidenţă condiţionarea socială a judecăţilor morale.
Aşadar, autorul concluzionează că sinuciderea este orice caz de moarte care rezultă direct sau
indirect dintr-un act pozitiv sau negativ săvârşit de victimă însăşi şi despre care aceasta ştie ce
rezultat va produce. Sinuciderea este actul de disperare al unui om care nu mai doreşte să
trăiască. Durkheim evidenţiază următoarele tipuri de sinucidere: A – sinuciderea egoistă; B –
sinuciderea altruistă; C – sinuciderea anomică. Dorind să explice sinuciderea egoistă, el arată în
ce fel acţionează asupra sinuciderii 1) religia, 2) familia şi 3) societatea politică. Omul ajunge la
sinucidere pentru că societatea religioasă din care face parte şi-a pierdut coeziunea. Familia este
un mediu puternic protector împotriva sinuciderii, ea protejând cu atât mai bine cu cât este mai
puternic închegată. Statisticile denotă că: 9 vaduvii se sinucid mai mult decât căsătoriţii, dar mai
puţin decât celibatarii; 9 căsătoriile prea timpurii au o influenţă agravantă asupra sinuciderii, în
special pentru bărbaţi; 9 după 20 de ani, persoanele căsătorite se sinucid mai rar în comparaţie cu
celibatarii. Se poate concluziona că sinuciderea variază invers proporţional cu gradul de integrare
a individului în grupul social din care face parte. Sinuciderea altruistă este un tip de sinucidere
contrastant cu precedentul şi provine din faptul că societatea ţine omul prea dependent de ea.
STUDIA UNIVERSITATIS Revist= [tiin\ific= a Universit=\ii de Stat din Moldova, 2008,
nr.1(11) 110 Termenul „altruism” exprimă starea în care Eu-l nu-şi aparţine deloc sie însuşi, în
care se confundă cu altceva din exteriorul sau. Sinuciderea altruistă îmbracă trei forme: 9
sinuciderea altruistă obligatorie; 9 sinuciderea altruistă facultativă; 9 sinuciderea altruistă acută.
Suicidul în doi poate fi manifestat sub mai multe aspecte, fiind considerat o formă de suicid
altruist. Exprimă situaţia în care cei doi sunt de acord să se sinucidă împreună. Fiecare partener
poate să se sinucidă şi separat. Uneori bolnavul incurabil reuşeşte să-şi convingă
partenerul/partenera să „îl urmeze în moarte”. Suicidul colectiv denotă un grad crescut de
sugestibilitate şi un inductor persuasiv, carismatic, cu un plus cognitiv. Contagiunea suicidară se
bazează frecvent pe convingeri religioase sau culturale, conform cărora moartea ar avea un rol
eliberator. Sinuciderea anomică. Dacă sinuciderile sunt sporite de crizele industriale sau
financiare, fenomenul nu se datorează sărăcirii, de vreme ce şi valurile de prosperitate au aceleaşi
efecte. Orice zdruncinare a echilibrului favorizează sinuciderea şi omul îşi ia viaţa cu mai multă
uşurinţă când structura socială suferă modificări importante. Orice fel de anomie – atât
economică, familială, în cadrul industriei sau comerţului – favorizează creşterea ratei
sinuciderilor. Sinuciderea pare, într-un fel sau altul, o supapă de siguranţă ce poate fi utilă. Ea are
marele avantaj de a debarasa societatea fără nici un fel de intervenţie şi cât mai simplu posibil de
un anumit număr de subiecţi inutili şi dăunători. În raport cu sinuciderea, omuciderea se
manifestă în situaţii diferite: 9 acolo unde omuciderea este foarte răspândită, ea oferă imunitate
contra sinuciderii; 9 dacă războaiele determină o scădere a numărului sinuciderilor, numărul
omuciderilor creşte; la fel se întâmplă şi cu furturile şi escrocheriile; 9 sinuciderea este un
fenomen mai degrabă urban decât rural, dar situaţia omuciderii este inversă; 9 viaţa de familie
are o acţiune moderatoare asupra sinuciderii, dar stimulează mai degrabă omorul. În afară de
factori bio-psiho-sociali ai suicidului, în literatură de specialitate se evidenţiază doi factori
cosmici care ar putea influenţa sinuciderea: clima şi temperatura sezonieră (după Durkheim). S-a
dedus că adevărată cauză a diferenţelor ce apar între popoare, din punctul de vedere al
sinuciderilor, trebuie găsită în felul în care civilizaţia este distribuită în ţările respective şi nu în
caracteristicile climei. Unele studii arată că ordinea anotimpurilor din punctul de vedere al
sinuciderilor este: (1) vara, (2) primă- vara, (3) toamna, (4) iarna, de aici se deduce că, prin
acţiunea exercitată asupra funcţiilor cerebrale, căldura îl împinge pe om la sinucidere. Însă,
cercetările contemporane arată că între variaţia temperaturii şi variaţia sinuciderii nu există nici o
legătură, pentru că în ţări diferite, dar în care temperatura este identică într-o anumită perioadă,
numărul sinuciderilor este total diferit. Ziua poate fi favorabilă sinuciderii pentru faptul că
afacerile sunt mai numeroase şi deci viaţa socială este mai intensă. Acţiunea directă a factorilor
cosmici nu poate explica variaţiile lunare sau sezoniere ale sinuciderilor. Sinuciderile se
înmulţesc din ianuarie până în iulie nu pentru că soarele exercită o influenţă perturbatoare asupra
organismului, ci pentru că viaţa socială este mai intensă. Deci, rata sinuciderilor va creşte sau va
scădea după cum viaţa socială va fi mai mult sau mai puţin activă.
 MASURI DE PROTECTIE IMPOTRIVA VICTIMIZARII
Protectia impotriva victimizarii este o strategie care duce la consolidarea sentimentului de
securitate al membrilor unei societati. Ideal ar fi ca intr-o societate libera si democratica sa nu
existe nici un pericol de victimizare, fiecare persoana sa se simta in siguranta indiferent de
pozitia sa sociala, economica, varsta, sex etc. Sentimentul de securitate, atat la nivelul persoanei
cat si la cel al colectivitatii,este expresia unui cadru social stabil si echilibrat.
Masurile de protectie sociala revin in special compartimentelor judiciare responsabile cu
prevenirea infractiunilor, descoperirea infractorilor si pedepsirea acestora. Existenta normelor
juridico-penale, a sistemului de judecata si pedepsire a infractorilor diminueaza in mare masura
activitatea infractionala si creste nivelul de securizare psihologica a persoanelor. Actiunea
preventiva in domeniul social presupune cateva obiective (Bogdan & Santea, 1988):
• educarea moral-juridica a cetatenilor pe baza cunoasterii legilor si a formarii unor convingeri
ferme cu privire la necesitatea respectarii constiente a dispozitiilor legale. O asemenea activitate
complexa se poate realiza numai printr-o actiune sistematica, cu caracter permanent, la care sa
contribuie toti factorii politici, sociali si culturali-educativi cu raspundere in acest domeniu;
• pregatirea antiinfractionala a populatiei pentru a cunoaste normele de convietuire sociala,
cerintele comportamentale generale de evitare a situatiilor sau circumstantelor in care persoanele
ar putea deveni victime ale unor infractiuni
• identificarea din timp a unor victime potentiale - indeosebi prin posibilitatile de cunoastere
specifice organelor judiciare - si promovarea unor masuri de protectie sau autoprotectie ale
acestora.
Masurile de autoprotectie sunt cele ce revin in sarcina persoanelor particulare, masuri care
trebuie sa aiba un caracter organizat si de permanenta pentru a evita riscul victimal si al
victimizarii.
In ceea ce priveste prevenirea si evitarea riscului victimal s-a incercat sa se formuleze o serie de
recomandari integrate in diferite strategii, programe, tactici. Toate aceste incercari comporta un
anumit grad de dificultate, deoarece este foarte greu de identificat toate situatiile particulare in
care ele ar putea preveni actiunile victimizante.
In vederea prevenirii victimizarii este necesar sa fie luate atat masurile de protectie sociala, cat si
cele de autoprotectie.
Realitatea sociala din tara noastra confirma faptul ca multe persoane, unele cu un nivel cultural
ridicat si cu o experienta bogata de viata, nu acorda intotdeauna importanta unor reguli de
prudenta comportamentala si ajung cu usurinta in postura de victime.
Pregatirea antiinfractionala a populatiei este necesara in conditiile in care rata criminalitatii
creste, determinand o intensificare a sentimentului de insecuritate resimtit de catre toate
persoanele, dar mai ales de cei care prezinta un risc victimal mai mare (copii, femei, persoane in
varsta, handicapati etc.).
Masurile de protectie impotriva victimizarii trebuie sa se adreseze publicului larg si sa vizeze cat
mai multe situatii de posibil risc victimal, punand accent pe urmatoarele aspecte:
• evitarea persoanelor cunoscute ca avand manifestari violente, care poarta asupra lor cutite ori
consuma excesiv bauturi alcoolice si provoaca scandaluri, trecand chiar din motive minore la
actiuni violente;
• acordarea unei atentii sporite selectiei relatiilor cu persoanele cunoscute ocazional si pe cat
posibil evitarea acestora, motivat de faptul ca din partea unor asemenea indivizi putem avea
oricand surprize neplacute, chiar suferinte fizice si morale.
• evitarea frecventarii locurilor si mediilor unde se aduna elemente dubioase pentru consum de
bauturi alcoolice, practicarea jocurilor de noroc etc.; evitarea pe cat posibil a zonelor aglomerate
(unde se pot comite furturi din buzunare sau posete) si a zonelor slab circulate sau iluminate
(unde pot fi victime ale unor infractiuni de talharie, viol, vatamare corporala etc.), precum
recomandarea ca in asemenea locuri si la ore tarzii, sa nu circule femeile singure, alegand alte
trasee de deplasare mai sigure, chiar daca acestea sunt mai lungi;
• indrumarea minorilor ramasi singuri la domiciliu de a nu deschide usa si de a nu primi in
locuinta persoane necunoscute, indiferent de motivul care-l invoca. Instruirea acestora ca, in
zonele in care se joaca sau in vecinatatea scolilor sa nu accepte relatii ocazionale cu persoane
care se comporta binevoitor, le ofera dulciuri, prajituri, jucarii, ii invita la plimbare, in parc sau
padure ori se autoinvita la domiciliul copiilor sub diverse pretexte (sa bea un pahar cu apa, sa dea
un telefon etc.). In multe cazuri, asemenea elemente fac parte din randul hotilor (care iau de la
copii bunurile de valoare sau se informeaza prin acestia despre starea materiala si programul
parintilor), adeseori din categoria psihopatilor sexuali periculosi, care ademenesc si corup copiii
(indeosebi fetitele);
• neacceptarea de catre tineri si mai ales de catre tinere a unor invitatii tentante din partea unor
necunoscuti, pentru a merge la discoteca, restaurant sau in excursie(eventual cu autoturismul),
ori la diverse ceaiuri sau onomastice la domiciliul celor in cauza, unde pot deveni victime ale
unor infractiuni de viol, talharie etc.; recomandarea tinerelor fete sa poarte o vestimentatie
neprovocatoare care sa nu incite la acostare;
• este recomandabil ca persoanele in varsta si care locuiesc singure, daca doresc sa vanda bunuri
de valoare, sa nu apeleze la mica publicitate sau la anunturile afisate pe imobile, deoarece pot fi
vizate de infractori;
 CONCLUZIE

1. În ultimii 45 de ani rata suicidului, la nivel mondial, a crescut cu aproximativ

60%, aceasta fiind una dintre cele trei cauze principale de deces în rândurile
peroanelor cu vârste cuprinse între 15 și 44 de ani.

2. Suicidul apare ca o reacţie comportamentală extremă, având la bază

dezechilibrul dintre forţa și semnificaţia stimulilor interni și externi și modalitatea
de răspuns a persoanei.

3. Cu toată diversitatea formelor de sinucidere, există o caracteristică comună a

acestora: ele sunt să- vârșite în cunoștinţă de cauză, iar caracterul raţional și
conștient al sinuciderii face din acest fenomen o problemă socială.

4. Prevenirea suicidului este posibilă, deoarece în toate aceste situaţii specialiștii

anunţă univoc că este vorba de o suicidopatie, care trebuie abordată cu metode
specifice medicale, psihofarmacologice și psihoterapeutice.
BIBLIOGRAFIE :