Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Dragi creștini, închisoarea lumească începe să se extindă și să cuprindă din ce în ce mai multe ființe.
Închisoarea lumescă, este interesată din ce în ce mai mult de sufletele tinere, de cele care nu pot
opune rezistență, pentru că știm fiecare câtă puritate au copiii și cum cred tot ceea ce cei mari le spun
și îi îndeamnă să facă, așa încât ei nu se gândesc să se opună. Întunericul, care încearca să ne
împresoare prin greșeli micuțe și mai apoi păcate mai grele, știe în zilele noastre să se deghizeze
foarte bine în lumina plăcerilor de moment. Plăcerile ajung apoi să pună stăpânire pe
comportamentele tinerilor, apoi pe trupul lor ținta finală fiind sufletul. Vă întrebați cum oare se
manifestă mai exact închisoare lumeasca, care sunt metodele ei de ademenire? Iată vă spun acum
care sunt acestea:
- Nelipsitul telefon mobil, care a devenit un idol în loc să rămână un simplu mijloc de
comunicare
- Tableta sau laptop-ul
Cred că fiecare dintre dumneavoastră știți cum reacționează copii sau tinerii atunci când îi
rugăm să renunțe pentru câteva ore la telefon sau tabletă. Au comportamente agresive, sau
refuză vehement, sau imploră, sau chiar amenință?
- Abuzul de substanțe – țigări, alcool și până la dependența de droguri. Abuzul de
substanțe începe cu o primă încercare în care tânărul își spune: să încerc și eu să văd cum este
că și prietenii și colegii mei fumează, beau sau se droghează....
- Dependența de cumpărături: petrecerea timpului în mall-uri care ne face să ne dorim
lucuri din ce în ce mai multe dar de care nu avem nevoie.
Și iată cum zi după zi devii tot mai înlănțuit, te cuprinde închisoarea lumească și uiți de unicul
lucru care te face să trăiești și să fii liber: CREDINȚA ÎN HRISTOS ȘI MĂRTURISIREA EI, la
tot pasul și în toată vreama și cu mult curaj. Iată de ce copii noștri și tinerii au o imensă trebuință
să învețe să mărturisească din tot cugetul lor credința ortodoxă și să fie mândri că sunt români,
este singura cheie care deschide lacătul inchisorii lumești. E mare trebuință ca ei să îl
mărturisească pe Hristos adânc în inima lor iar apoi în afara lor și în acest fel să poată să opună
rezistență și să demaște orice deghizare a întunericului.
La un bătrân călugăr, a venit într-o zi un tânăr pentru a se spovedi şi a-i cere sfat. Din vorbă
în vorbă, tânărul îi spuse:
– Părinte, sunt destul de rău. Aş vrea să mă schimb, dar nu pot. Îmi pierd uşor răbdarea.
Atunci când mă enervez, vorbesc urât şi multe altele. Am încercat să mă schimb, dar nu am
putut. Totuşi, eu sper că după ce voi mai creşte, voi putea să mă schimb, nu-i aşa?
– Nu, i-a răspuns bătrânul. Vino cu mine!
L-a dus pe tânăr în spatele chiliei, unde începea pădurea, şi i-a spus:
– Vezi acest vlăstar, ştii ce este?
– Da, părinte, un puiet de brad.
– Smulge-l!
Tânărul a scos brăduţul imediat. Mergând mai departe, călugărul s-a oprit lângă un brăduţ
ceva mai înalt, aproape cât un om.
– Acum, scoate-l pe acesta.
1
S-a muncit băiatul cu pomişorul acela, dar cu puţin efort a reuşit până la urmă să-l scoată.
Arătându-i un brad ceva mai mare, călugărul i-a mai spus:
– Smulge-l acum pe acela.
– Dar e destul de mare, nu pot singur.
– Du-te şi mai cheamă pe cineva.
Întorcându-se tânărul cu încă doi flăcăi, au tras ce-au tras de pom şi, cu multă greutate, au
reuşit, în sfârşit, să-l scoată.
– Acum scoateţi bradul falnic de acolo.
– Părinte, dar acela este un copac mare şi bătrân. Nu am putea niciodată să-l smulgem din
rădăcini, chiar de-am fi şi o sută de oameni.
– Acum vezi, fiule ? Ai înţeles că şi relele apucături din suflet sunt la fel? Orice viciu sau orice
neputinţă pare, la început, inofensivă şi fără mare importanţă, dar, cu timpul, ea prinde
rădăcini, creşte şi pune stăpânire din ce în ce mai mult pe sufletul tău. Cât este încă mică, o
poţi scoate şi singur. Mai târziu, însă, vei avea nevoie de ajutor, dar fereşte-te să laşi răul să ţi
se cuibărească adânc în suflet, căci atunci nimeni nu va mai putea să ţi-l scoată. Nu amâna
niciodată să-ţi faci curăţenie în suflet şi în viaţă, căci mai târziu, va fi cu mult mai greu.
„Degeaba tăiem crengile păcatului în afara noastră, dacă în noi rămân rădăcinile care vor
creşte din nou”.
3
Curățirea de patimi înseamnă multă pocăință lăuntrică, care rupe lanțurile închisorii lumești și
vine o dată cu prima spovedanie care are loc înlăuntrul nostru și care aduce eliberare și
puterea de a sta drepți și neclintiți în mărturisirea credinței noastre ortodoxe. Iată ce este
bineplăcut și frumos înaintea Domnului. Căci frumusețea lăuntrică este cea care va mântui
lumea. Această frumusețe a sufletului este cea care trebuie sădită și cultivată în inimile
tinerilor. Doar așa vom fi în măsură să răspundem minciunii și perversiunii, nefirescului și
urâțeniei din zilele noastre.
Mereu să ne amintim că Dumnezeu nu ne-a abandonat unei lumi care și-a pierdut direcția ci
Tatăl Ceresc ne ocrotește cu dragoste și ne îndruma spre ce e frumos și adevărat.
Putem noi oare să ne prefacem că nu știm că înaintașii noștri strămoșii noștri, sfinții noștri NU
și-au dat viața pentru libertatea noastră religioasă? Putem noi să ne însușim această libertate
așa pur și simplu, ca și cum ni s-ar cuveni fără a onora cum se cuvine memoria lor și fără a
duce o viață bineplăcută Lui? Fără a mărturisi mai departe vestea cea bună? NU PUTEM
DRAGI CREȘTINI
Ori de câte ori Dumnezeu ne cheamă, noi să fim prezenți și să fim acolo unde EL vrea să ne
aflăm și să dăm răspunsurile pe care El ni le cere. Căci ne obliga iubirea Lui față de noi și ne
mai obligă istoria noastra însângerată și jertfa Sfinților închisorilor!
Și am să închei cu o pildă
Într-o bună zi, satana descoperi un nou mod de a se distra. Inventă astfel o oglindă magică
a cărei caracteristică era aceea de a face să se vadă meschin și zbârcit tot ceea ce era bun și
frumos, în vreme ce făcea să se vadă mai mare și mai clar tot ceea ce era rău și urât.
Diavolul își ducea îngrozitoarea oglindă peste tot unde mergea. Și toți cei care se uitau în
ea se cutremurau: orice lucru apărea deformat și monstruos. Cel viclean se distra pe cinste
cu oglinda aceea a sa: cu cât erau lucrurile mai respingătoare, cu atât îi plăceau lui mai
tare.
Într-o zi, oglinda îi arată niște lucruri atât de plăcute vederii sale, încât el izbucni într-un
râs dezlănțuit; oglinda îi scăpă din mâini și se sparse în mii și mii de cioburi. Un vânt
puternic și rău făcu să zboare cioburile acelei oglinzi în lumea largă. Unele dintre acestea,
cele care erau mai mărunte încă decât firele de nisip, intrară în ochii multor oameni.
Aceștia începură să le vadă toate pe dos: nu băgau de seamă decât ceea ce era urât și
vedeau peste tot numai și numai răutăți. Din alte cioburi se făcură lentile pentru ochelari.
Aceia care purtau acești ochelari nu mai vedeau nimic din ce e drept, și nu mai puteau
judeca lucrurile cu măsură.
Cine oare dintre noi poate spune că nu a întâlnit niciodată astfel de persoane?
Unele cioburi ale oglinzii erau așa de mari, încât fură folosite pe post de geamuri. Amărâții
care ajunseră să aibă astfel de ferestre, uitându-se prin ele, nu vedeau decât vecini
antipatici, care își petreceau timpul punând la cale răutăți.
Atunci, când Dumnezeu își dădu seama de cele întâmplate, se întristă. Se hotărâ să le vină
oamenilor în ajutor. El zise:
-Îl voi trimite în lume pe Fiul meu. El este chipul Meu, oglinda Mea. În El se reflectă
bunătatea, dreptatea și iubirea Mea. În El se reflectă chipul omului, așa cum l-am proiectat
și l-am vrut Eu. Și Iisus veni să fie o oglindă pentru oameni. Aceia care priveau la El
4
redescopereau bunătatea și frumusețea și învățau să le deosebească de egoism și minciună,
de nedreptate și dispreț.
Cei bolnavi regăseau în El curajul de a trăi, cei disperați redescopereau nădejdea. El îi
mângâia pe cei întristați și îi ajuta pe oameni să învingă frica morții. Mulți oameni iubeau
această oglindă a lui Dumnezeu și îl urmară pe Iisus. Se simțeau înflăcărați de El. Alții
fierbeau de mânie: hotărâră să spargă această oglindă a lui Dumnezeu. Iisus fu astfel ucis.
Dar, în curând, se iscă un alt vânt puternic, al Duhului Sfânt de astă dată. El ridică de la
pământ milioanele de cioburi ale oglinzii lui Dumnezeu și le împrăștie în lumea întreagă.
Aceia în ai căror ochi intră, fie și cea mai micuță așchie din această oglindă, încep să vadă
lumea și oamenii așa cum îi vedea Iisus: în ochii lor se reflectă, înainte de toate, lucrurile
bune și frumoase, dreptatea și generozitatea, bucuria și speranța.