Sunteți pe pagina 1din 3

Specializarea – științe ale naturii

METODE DE INTERACŢIUNE EDUCAŢIONALĂ

Şcoala a exacerbat rolul ascultării bazate pe informare în detrimentul ascultării critice şi al celei
reflexive, precum şi rolul mativaţional al ascultării pentru divertisment. Învăţământul modern răstoarnă astăzi
această teorie, punând accentul pe creativitatea elevului şi pe inteligenţa formatorului de a găsi metode active de
predare şi învăţare ce-i vor capta pe elvi şi-i vor ajuta să devină din simpli receptori şi emiţători de informaţii,
participanţi activi în procesul educativ.
Unul dintre obiecivele importante ale sistemului de învăţământ este acela de a pregăti elevul pentru
viaţă, pentru cerinţele situate dincolo de şcoală. Aspectul formativ şi motivaţional se poate regândi şi prin
metodele de interacţiune.
Utilizarea metodelor de interacţiune în cadrul şcolii în sprijinul creşterii gradului de eficienţă a învăţării
reprezintă o resursă cu adevărat importantă. Acest lucru devine cu atât mai evident cu cât schimbările de
dinamică din toate sectoarele vieţii sociale fac din ce în ce dificilă integrarea structurilor şcolare în energia şi
potenţialităţile propuse de ele. Aceste metode ocupă un loc prioritar între paradigmele psiho-sociale de
structurare a procesului de învăţământ.
Metodele de interacţiune sporesc implicarea şi motivarea elevilor, activitatea devine mai de profunzime,
conţinutul nu mai este oferit de profesor de-a gara, ci elevul este cel care participă la bucuria descoperirilor prin
contactul cu ceilalţi, devenind parte a evoluţiei cunoaşterii de orice tip. Acestea nu pot fi aplicate pe deplin, din
cauza evoluţiei cunoaşterii de orice tip. Acestea nu pot fi aplicate pe deplin, din cauza programelor mult prea
încărcate şi a conservatorismului excesiv al unor cadre didactice.
Cu siguranţă, aceste metode au o serie de avantaje, dar şi dezavantaje. Printre avantaje aş enumera:
- Stimularea creativităţii şi afirmarea participanţilor.
- Responsabilizarea exprimării unei opinii.
- Apariţia şi dezvoltarea unui climat benefic pentru învăţare.
- Stimularea gândirii.
- Elaborarea unor strategii de gândire.
- Dezvoltarea încrederii în propriile forţe.
- Dezvoltarea spiritului competitiv.
- Socializarea crescută.
- Stimularea curiozităţii şi a spiritului de observare.
- Valorizarea experienţei proprii.
- Creşterea interesului pentru tema discuţiei.
- Microgrupul devine mai omogen.
- Întărirea relaţiilor între elevi.
- Captarea atenţiei.
- Aflarea fiecărui punct de vedere.
Dezavantajele ar fi următoarele:
- Pierderea caracterului sistematic şi a rigurozităţii.
- Înţelegerea greşită a unor idei, apariţia unor confuzii.
- Tendinţă către conformare la opinia grupului.
- Înepărtarea de la obiectivele programei.
- Dezvoltarea spiritului agresiv.
- Marginalizarea elevilor care au opinii.
- Lipsa timpului pentru parcurgerea materiei.
- Complexe de inferioritate la cei care nu se implică.
- Ironizarea unor elevi.
- Rutina lucrului în acelaşi grup.

1
Specializarea – științe ale naturii

- Însuşirea greşită a unor informaţii.


- Marginalizarea elevilor care nu fac compromisuri.
- Gândire asemănătoare.
- Dezinteresul pentru alţi elevi din afara grupului.
- Libertarea prea mare a elevilor.
- Conflicte cu alte grupuri.
- Învăţarea comportamentelor negative.
Metodele de interacţiune educaţională nu se pot utiliza în lipsa celor clasice sau tradiţionale, deoarece
avantajele şi limitele lor sunt complementare. Prin urmare, comunicarea devine atât pentru omul de la catedră,
cât şi pentru cel format, mai mult decât un instrument pentru dezvoltarea eficienţei personale şi sociale, ea
devine o nouă filozofie a existenţei omului modern.
Metodele activ-participative dezvoltă gândirea critică a elevilor. Învăţarea devine eficientă, iar
cunoştinţele nou însuşite pot fi aplicate în alte situaţii sau în rezolvarea unor probleme (sarcini de lucru). În
acest fel elevul participă activ la procesul de învăţare care se îmbunătăţeşte considerabil în momentul în care
şcolarii folosesc un repertoriu de gândire şi existenţa lor anterioară. Gândirea şi învăţarea critică are loc atunci
când elevii apreciază diversitatea de idei.
Pentru a realiza o astfel de învăţare trebuie respectate anumite condiţii:
- Acordarea timpului necesar pentru experienţele de gândire critică;
- Elevul trebuie lăsat să speculeze;
- Acceptarea diversităţii de idei/soluţii;
- Încurajarea activităţilor elevului în acţiunea de învăţare;
- Evitarea ridiculizării elevilor care nu se ridică la înălţimea aşteptărilor;
- Manifestarea încrederii în capacitatea fiecărui elev de a gândi critic.
Reperele avute în vedere sunt:
- Timpul - Implicarea
- Permisiunea - Respectul
- Diversitatea - Valoarea

2
Timpul este un reper important deoarece emiterea unor idei este strict dependentă de acest
factor. Elevul are nevoie de timp pentru explicarea ontologică a propriilor idei, pentru exprimarea
acesteia în propriile cuvinte, pentru ştefuirea ideii. De asemenea e nevoie de timp pentru asigurarea
feedback-ului.
Permisiunea vizează faptul că elevii nu gândesc întotdeauna clar în legătură cu ideile importante pentru
ei. De aceea profesorul trebuie să dea dovadă de discernământ.
Diversitatea impune necesitatea înregistrării opiniilor şi ideilor cât mai diferite.
Implicarea necesită măiestria profesorului de a convinge elevul pentru a participa activ şi a lăsa
deoparte prejudecata cele mai bune informaţii le oferă profesorul sau manualul.
Respectul şi valoarea sunt interdependente. De aceea profesorul trebuie să conducă în aşa fel
activitatea de învăţare încât elevii să se aprecieze după gradul de participare activă la procesul de învăţare şi
după procesul realizat în raport cu pasul anterior.
Prin urmare este firesc ca un fenomen atât de plurideterminant (comunicarea este în acelaşi timp relaţie,
informaţie, acţiune, tranzacţie) să admită o tahonomie largă cu o diversitate de criterii-repere care solicită
utilizarea unor metode activ-participative.