Testul nr.

1
Subiectul 1.
1.1 cuvintul criminologie provine de la latineskul “crimen” ce se traduce ca crima, infractiune, delikt ,
greceskul “logos” ce inseamna stiinta, idée, in acest sens criminologia poate fi definite ca stiinta care studiaza
fenomenul criminalitatii in ansamblu sau , atit cauzele care genereaza acest fenomen cit si masurile de
prevenire si kombatere.
criminologia- stiinta social ce studiaza fenomenul criminalitatii in ansamblu sau sub aspectul starii ,
structurii si dinamicii sale, al cauzelor si conditiilor care il determina sau favorizeaza , precum si modalitatile
de profilaxie si combatere a acestui fenomen.
criminologia – e studiul stiintific al omului delicvent si al deliktului precum si un element sugerat de noua
criminology(reactia sociala impotriva fenomenului criminalitatii)
criminologia – o stiinta socio-juridica care studiaza fenomenul criminalitatii in ansamblu sau sub aspectul
carei structure si dinamicii sale , a cauzelor si conditiilor care il genereaza si il favorizeaza precum si
masurile de profilaxie si combatere ale acestuia
criminologia (Rafael garofalo)- e stiinta complexa despre om care studiaza cauzele si remediile comportarii
sale
criminologia(j. leaute)- e stiinta care se okupa cu studiul ansamblului fenomenului criminal
1.2 la baza aparitiei criminologiei se afla atit premise de ordin obiecti, cresterea fortelor de productie,
dezvoltarea proprietatii care ca rezultat sa oglindit in cresterea accentuate a fenomenului criminal,kare la
rindul sau a facut simtita nevoia organizarii pe baze stiintifice a luptei impotriva criminalitatii. Cit premizele
subiective acestea sunt date de ideile unor savant, juristi etc in perioda revolutiilor burghezo-demokratice. In
rindurile acestora se inskriu socialistii utopiei primitive, iluministii, demokratii revolutionari si socialistii
utopiei tarzii.
1) Socialiştii utopiei primitive sunt reprezentaţi de Thomas Morus şi Thomaso Campanella
Thomas Morus în renumita sa lucrare despre insula imaginară Utopia' (loc care nu există), pune în lumină
cauzele criminalităţii orânduirii feudale şi protestează contra pedepsei cu moartea si celor corporale.
Referindu-se la criminalitate arată că acest fenomen îşi are originea înproprietatea privată Condamnând
represiunea,a evidenţiat importanţa măsurilor educative aplicate condamnaţilor, în scopul reintegrării lor
sociale
Iluminiştii. Sub influenţa iluminiştilor criminología a început să se constituie ca o preocupare distinctă a
spiritului uman.Au teza potrivit căreia infracţionalitatea îşi are originea înmizerie, ignoranţă şi nedreptate
socială în viziunea lui Montesquieu sarcina principală a omului de ştiinţă este să determine principiile
generale obiective pe care se situează pentru a studia raţional evenimentele, oamenii şi lucrurile.
Un prim principiu definitoriu "nullum crimen nulla poenasine lege",se găseşte în doctrina lui Montesquieu
în prelungirea teoriei separaţiunii puterilor în stat, puterea judecătorească fiind chemată să aplice legea, nu
s-o creeze.
Un al doilea principiu constă în aceea că legile penale speciale nu sunt eterrne sau absolute, ci relative,
acestea fiind limitate în acţiunea lor asupra criminalităţii în timp şi spaţiugeografic.
Fiecărei categorii de crime trebuie să-i corespundă penalităţi pe măsura gradului de pericol social"
Al patrulea principiu formulat de Montesquieu ar trebui să domine securitatea societăţii contra
criminalităţii şi anume: "legea statului nu trebuie să provoace înfricoşarea oamenilor, ba chiar săadmită din
partea cetăţenilor o iertare faţă de infractori
3) Democraţii revoluţionari au fost acei care au luptat pe baricadele revoluţiilor burghezo-democratice.
Marat - om politic deosebit, a sesizat legătura dintre criminalitate şi orânduirea existentă, precum şi
caracterul de clasă al criminalităţii.
Radişcev, s-a ocupat de determinanţii criminalităţii sub aspecte fenomenologice cu referire la cauzele şi
condiţiile acestui fenomen, precum şi la personalitatea infractorului, utilizând pentru prima dată metoda
statistică.. Comun pentru toţi democraţii«revolutionari a fost faptul că ei au sesizat, că sursa criminalităţii
rezidă în existenţa proprietăţii private.
4) Socialiştii utopiei târzii .Saint-Simion accentua influenţa factorilor economici asupra comportamentului
uman, ca factori criminogeni decisivi. In asemenea mod el relevă caracterul de clasă al criminalităţii, iar
cauza principală a fenomenului infracţional se află în forma proprietăţii private.
Charles Fourier la cauzele criminalităţii mai relevă: diferenţa dintre sat şi oraş; dintre munca fizică şi cea
intelectuală; diferenţierea de venituri între oameni şi ca rezultat – creşterea fenomenului criminalităţii
Robert Owen este şi el de părere că izvorul criminalităţii se află în proprietatea privată. Criminalitatea ar
putea fi lichidată doar într-o societate care sa aibă la bază proprietatea comună, o muncă comună şi o
repartiţie a bunurilor după necesităţi. El este considerat ca fiind precursor al "socialismului ştiinţific".
1.3 constituirea criminologiei ca ştiinţă, iar acest lucru s-a produs în trei etape decisive;
- Prima etapă e marcată de activitatea celebrului medic militar italian Cesare Lombroso (1835-1909), care în
baza unei sinteze creatoare, îmbogăţită de propriile sale cercetări, a publicat în anul 1876 lucrarea intitulată
"Omul delincvent" ("L'Uomo delinquente"), în care susţine că ar fi găsit imaginea - model a infractorului,
descriindu-1 ca pe o fiinţă predestinată să comită crime datorită unor stigmate fizice şi psihice înnăscute.
C.Lombroso a mai fost supranumit şi creatorul antropologiei criminale (unii autori î-1 definesc şi ca părinte
al criminologiei antropologice)}
A doua etapă este legată de activitatea profesorului de drept şi sociologie Enrico Ferri (1856-1929), care în
lucrarea sa "Sociologia criminală", apărută în a. 1881, analizează rolul factorilor sociali în geneza
criminalităţii, motiv pentru care a fost considerat întemeietorul criminologiei sociologice.
A treia etapă, care aduce de fapt şi consacrarea termenului în cercetarea fenomenului criminalităţii este
marcată de activitatea magistratului Raffaelo Garofalo (1851-1934), a cărui celebră lucrare intitulată
"Criminología", apare la Napoli 2 în anul 1885. Autorul încearcă să depăşească graniţele cu care se
confruntă criminolog' \ în secolul al XIX-lea. Anume anul 1885 a fost considerat de către marea majoritate a
criminologilor ca reprezentând momentul naşterii criminologiei ca ştiinţă.
Subiectul II
2.1 personalitatea infractorului – (r.m.stanoiu) reprezinta sinteza trasaturilor bio-psiho-sociale cu un inalt
grad de stabilitate si care sunt defenitorii pentru acel individ care cu vinovatie a comis o fapta ce prezinta
perikol social si e prevazut de legea penala
personalitatea infractorului-(gh.mateut) reprezinta ansamblul trasaturilor bio-psiho-sociale ale omului,care,
la un moment dat , e marcat de “stigmatul ” juridic al komiterii unor fapte prevazute de legea penala
Personalitatea infractorului- ansamblul trasaturilor individuale bio-psiho-socio-culturale , precum si
totalitatea calitatilor sociale ale omului, care in corelatie cu alte conditii impersonale determina comiterea
unei fapte prevazute de legea penala
2.2 Structura psihologică a individului nu poate fi înţeleasă fără infrastructura biologică pe care ea se
clădeşte şi în afara suprastructurii sociale în care ea se integrează.
Pentru caracterizarea personalităţii se utilizează particularităţile psihice centrale, şi anume:
temperamentul;
caracterul;
aptitudinile;
inteligenţa.
Aceste particularităţi psihice iau parte nemijlocită la constituirea personalităţii infractorului, ele formînd
ansamblul însuşirilor, stărilor şi proceselor de natură subiectivă ale individului, determinate de mecanismele
sale cerebrale şi de interacţiunea acestora cu lumea înconjurătoare.
Temperamentul. Din cele mai vechi timpuri s-au făcut încercări de a face o distincţie între indivizii umani şi
de a găsi unele însuşiri comune, care iar întruni în tipuri, facilitînd cunoaşterea fiecărui om în parte. În
calitate de criteriu de tipolologizare a fost aleasă latura dinamico- energetică a personalităţii, manifestată în
comportament. Una din primele tipologii cunoscute în prezent este cea creată de Hipocrate:
coleric ' (puternic, excitabil, exploziv, nestăpînit);
sangvinic (rapid, optimist, vioi, mobil, echilibrat);
flegmatic (lent, rigid, rezistent, capabil de multă stăpînire);
melancolic (sensibil, pasiv, uşor inhibabil).
în secolul XX unii criminologi au alcătuit tipologii complexe, luînd drept bază asemănările corporale,
biometrice şi incidenţele statistice ale patologiilor psihice. Aşa, E. Kretschmer distinge trei tipuri
fundamentale:
picnic, avînd statura medie, faţă rotundă, gît scurt şi gros, torace slab şi bombat, pîntece rotund,
comunicativ, extravertit, emotiv, mimică şi gesturi vii, expresive;
astenic (leptozom) cu statură înaltă, slab, cu umerii drepţi, faţă prelungită şi triunghiulară, burtă trasă, piele
uscată şi anemică, rezervat, taciturn, interiorizat, puţin comunicativ;
atletic, avînd o statură medie, musculatură dezvoltată, uneori puternic fizic, torace larg, corp puternic, lent
în gîndire, conservator, autoritar, organizat, gesticulaţie şi mers ritmic.
De aici putem să creăm nişte portrete ale tipului de sistem nervos,acestea nefiind, însă, stricte:
colericul - energic, impulsiv, agitat, plin de iniţiativă, avînt, nestăpînit, predispus spre agresivitate, exagerare,
crize nervoase, iritare;
sangvinul - activ, echilibrat în sentimente, expresiv plastic, comunicativ, adaptiv, rezistent, echilibrat psihic în
situaţii dificile, dar are dificultăţi în fixarea scopurilor, menţinerea intereselor şi persistenţa în acţiuni şi
sentimente;
flegmaticul - calm, cu un echilibru afectiv, sentimente durabile, răbdător, capacităţi de muncă cu migală,
atenţie, prudenţă, înclinat spre rutină, indiferent la cele ce se întîmplă în jur, are o voinţă slabă, predispus
spre lenevie;
melancolicul - capacitate redusă de muncă, lipsit de rezistenţă, emotiv, foarte prudent, dependent de grup,
ordonat, capabil de a realiza activităţi migăloase, profund şi temeinic în sentimente, în anumite circumstanţe
nefavorabile poate deveni retras şi tensionat.
Unii cercetători' au ajuns chiar să remarce o concordanţă între tipul de temperament şi desenele papilare. Se
întîlnesc trei tipuri de desene papilare: spirală, nod şi arc. La colerici predomină "spiralele", în
proporţie de 70%, restul 30% fiind "noduri". La sangvinici situaţia este diametral opusă - 70% "noduri" şi
30% "spirale". Dacă pe toate degetele se întîlneşte "nodul", putem vorbi despre un temperament flegmatic,
iar
dacă la un singur deget întîlnim un "arc", atunci avem un temperament
melancolic.
Intr-o formă pură temperamentul poate fi găsit la copiii în vîrstă de 10-12 ani, adică atunci cînd încă nu s-a
format capacitatea de reglare conştientă a comportamentului.
Desigur, ştiinţa contemporană pe lîngă aceste patru temperamente de bază a mai stabilit prezenţa a încă
circa 72 de temperamente, dar acestea prezintă un alt obiect de studio Caracterul este o totalitate a
însuşirilor psihice şi morale al individului uman manifestate în comportamentul şi acţiunile sale, în
atitudinile şi poziţia sa faţă de sine, faţă de alţii, faţă de societate şi faţă de valorile unanim recunoscute ale
acesteia.
Sau, caracterul este o sumă de particularităţi individuale în raport c relaţiile pe care subiectul le întreţine cu
lumea exterioară. La aces conglomerat de particularităţi contribuie: motivaţia, trebuinţe sentimentele
superioare, convingerile morale, aspiraţiile, idealurile,concepţiile despre lume şi viaţă etc.
Caracterul este nucleul personalităţii, unde se concentrează întreaga individualitate psihică şi morală a
persoanei, iar după cum trăsăturile caracterului se manifestă faţă de lumea înconjurătoare se disting
urmatoarele caractere:
extravertit (exteriorizat) şi introvertit
La fel, în structura caracterului se disting trăsături volitive: perseverenţă, hotărîre, independenţă, curaj,
insistenţă sau nehotărire dependenţă, încăpăţînare etc. în sfîrşit, distingem trăsături:
afective - pasionare, sentimentalism, indiferenţă, inexpresivitate etc;
intelectuale - curiozitate, inventivitate, experienţă, învăţare etc;
sociale - altruism, comunicativitate, iniţiativă, sau egoist neîncredere etc.
Toate aceste trăsături se află în strînsă concordanţă, determinîn profilul irepetabil şi unic al omului.
Caracterul este influenţat de condiţiile socio-istorice de formare a personalităţii, de modelele cultural
acceptate în societate, de grupul de apartenenţă al persoanei etc.
Intre temperament şi caracter există o strînsă legatura. Temperamentul cuprinde manifestările
dinamice ale personalităţii, iar caracterul - relaţia cu lumea interioară şi cu ambianţa. Temperamentul,
totodată, determină anumite trăsături ale caracterului, care se fundamentează pe calităţile
neurofiziologice ale individului unam suportînd în permanenţă un control social. De aici, pot fi evidenţiate
mai multe tipuri de caracter:
-tipul armonios - adaptabil la mediu, pozitiv faţă de cerinţele sociale cu autoapreciere reală, sociabil,
optimist, principial etc;
-tipul conflictual cu ambianţa - impulsiv, nereţinut, se supraapreciază, cu capacităţi atrofiate de
comunicare, egoist, lipsit de compasiune etc.;
-tipul cu conflicte interne - nu poate armoniza raportul dintre social şi personal, se subapreciază, afectat de
nevroze sau chiar de stări patologice grave etc.;
- tipul influenţabil - lipsit de opinii, principii, dependent de grup, uşor influenţabil, fără de iniţiativă.
Aptitudinile reprezintă categoria însuşirilor psihice care determină capacitatea omului de a realiza anumite
performanţe în activitatea profesională. Aptitudinile pot fi:
. înnăscute;
. dobîndite pe parcursul vieţii.
Chiar de la naştere omul posedă un anumit capital ereditar, care, însă, se află în germene şi nu determină
complet profilul personalităţii. Pentru dezvoltarea acestor aptitudini este nevoie de învăţarea şi dobîndirea
deprinderilor de realizare a activităţilor psihice, lucru ce poate fi obţinut pe parcursul maturizării
organismului şi a sistemului psihic
O altă clasificare a aptitudinilor ar fi cea în:
aptitudini elementare, ce ţin de formarea reprezentărilor, ale gîndirii, imaginaţiei, voinţei, atenţiei etc.
aptitudini complexe - reuniuni ale celor elementare: capacitatea de acumulare a cunoştinţelor, inteligenţa,
spiritul de observaţie. Aşa, aptitudinile muzicale întrunesc capacitatea auditivă, inclusiv auzul muzical,
armonic, intern, simţul ritmului, memoria şi imaginaţia muzicală.
La rîndul lor, aptitudinile complexe pot fi:
generale - utile în toate domeniile, fiind caracteristice majorităţii indivizilor;
-speciale - se manifestă doar la anumiţi indivizi umani în domenii resţrînse de activitate: scriitori, pictori,
muzicieni etc Acestea suntaptitudini creative (talent), indivizii posedînd viziuni noi, creative, neobişnuite. Tot
la aptitudinile speciale se atribuie şi genialitatea - capacitatea viziunilor şi realizărilor epocale
Este cert faptul că realizarea individului depinde şi de instincte, stăriafective, pasiuni etc.
In concepţia unor autori instinctul este un sentiment periferic ceapare foarte des mai puţin ca o cauză decît
ca o ocazie. Instinctul îşi trageaceastă caracteristică din trebuinţa care îi este instrumentul imediat. Ca şi
trebuinţa, instinctul apare cu atît mai independent faţă de stimulul periferic cu cît excitabilitatea proprie a
organismului, în momentul în care acestea se manifestă, este mai mare.
Prin aceasta, instinctul, conservator al trecutului, se distinge pe rînd de obişnuinţă, creatoare de viitor, şi de
reflex, instrument al prezentului.
Stările afective, la rîndul lor, în măsura în care determină plăcerea ori durerea, stau la baza formării
sentimentelor. Reprezentarea plăcerii poate să împingă către un obiect, după cum reprezentarea durerii
poate să îndepărteze. Astfel se naşte atracţia fără plăcere, sau dragostea, şi aversiunea fără durere, sau ura.
In sfîrit, pasiunea este o afecţiune prin care persoana afectată este antrenată la acte pentru care ea nu se mai
consideră cauza integrală.
Inteligenţa. Un factor psihic important în etiologia crimei este capacitatea de judecată şi nivelul mintal al
criminalului. Inteligenţa; contribuie la: rezolvarea problemelor, adoptarea deciziilor, alegerea
comportamentului în fiecare situaţie concretă, alegerea mijloacelor pentru atingerea scopului, anticiparea
rezultatelor, posibilitatea de autocontrol, autoevaluare, autoorganizare.
Inteligenţa este o aptitudine care evoluează şi se dezvoltă prin învăţare pe parcursul vieţii. Ea poate fi
caracterizată prin trei dimensiuni:
profunzime - operaţie a gîndirii ce permite identificarea, memorizarea, evaluarea, diferenţierea etc;
amplitudine - produs al gîndirii ce implică posibilităţile omului de a examina totul în ansamblu, precum şi a
analiza detaliile, a clasifica, sistematiza, a transforma raporturile;
volum sau conţinut al gîndirii: simbolic, semantic, comportamental etc.
Inteligenţa joacă un mare rol în procesul de afirmaţie profesională şi socială. Conduita criminală, la fel,
depinde de împrejurările de viaţă, de capacitatea de gîndire, de prevederea consecinţelor ce apar în cazul
sâvîrsirea unei infracţiuni. Totuşi, criminalul nu se gîndeşte, ori se gîndeşte prea puţin, la pedeapsa ce
urmează comiterii infracţiunii şi altor consecinţe. Studiile psihologice au dovedit că majoritatea criminalilor
n-au prevedere, n-au gîndire, fiindcă n-au nivelul de inteligenţă necesara deprinderii mintale a faptei ce o
săvîrşesc.
Măsurarea inteligenţei poate fi efectuată prin tehnici şi teste psihologice, printre cele mai răspîndite fiind
cele ale lui Wechsler, Eysench, Sarkov, Amathauer. Coeficientul de inteligenţă (IQ) este un raport între vîrsta
mintală şi cea cronologică, iar în mod normal deficienţa mintală începe sub 70, pe cînd inteligenţa superioară
este mai mare de 130.în sumă, temperamentul, caracterul, aptitudinea şi inteligenţa formează anumite
trăsături psihologice criminalului.
Trăsături psihologice specifice criminalului
distingem cinci trăsături psihologice specifice, caracterizate prin anumite tendinţe, şi anume:
Egocentrismul;
labilitatea;
agresivitatea;
indiferenţa afectivă;
indiferenţa morală.
1) Egocentrismul este o trăsătură a persoanei, ce se caracterizează prin tendinţa de a raporta totul la propria
persoană. Astfel, criminalul îşi face o imagine pozitivă despre sine, considerîndu-şi propria persoană ca
"centrual universului", punct de reper pentru toate sentimentele, emoţiile sale. El se rupe de realitatea
înconjurătoare şi cade în subiectivism, dezvoltîndu-şi sentimentul exagerat de afirmare proprie, iar cînd
acesta nu reuşeşte, se dezvoltă mînia şi invidia pentru cei din jur. Aşa, se ajunge la sentimente de frustrare,
disperare, orgoliu, vanitate care îl împing la izolare sau la conflicte cu semenii. în multe cazuri egocentrismul
se poate asocia cu egoismul, care înseamnă punerea intereselor proprii mai presus de cele ale altor oameni şi
a societăţii, în general; lipsa sentimentului de simpatie si de generozitate pentru alţi oameni. Rolul
egocentrismului, combinat cu cel al egoismului, în declanşarea şi trecerea la actul criminal, este foarte
mare. Tendinţa egocentristă (şi egoistă) este mai puternică şi învinge orice altă tendinţă de opunere sau de
reţinere de la crimă. Frica de pedeapsă este mai mică decît dorinţa de afirmare de sine şi soluţionare a
intereselor proprii.
2) Labilitatea. Denumirea provine de la cuvîntul de origine latină "labilis", ce ar însemna în traducere
directă "a se ţine într-un fir de păr", "a fi gata să cadă", "a fi gata să se rupă". Structura psihică labilă este
o structură slabă şi nestatornică. Posesorul acesteia are o voinţă şi o putere de stăpînire slabă. J. Pinatel 1
arată că structura labilă poate fi privită din mai multe unghiuri de vedere:
criminalul are o prevedere redusă şi nesigură;
posedă o influienţabilitate şi sugestivitate pronunţată;
poate lua hotărîri pripite, ulterior abandonate;
relaţiile de tovărăşie şi prietenie cu alţi oameni sunt schimbătoare şi trecătoare;
criminalul-labil este ca un lichid fără formă şi care va lua forma vasului în car se toarnă.
3) Agresivitatea. Reieşind din situaţia că majoritatea infracţiunilor se comit prin acţiuni (jaf, tîlhărie, omor
etc), adică, în mare parte prin acte agresive, rolul agresivităţii infractorului joacă un rol important.
Agresivitatea (de la latinescul "ad gresus" -"a acţiona faţă de cineva cu o intenţie ostilă") este o formă de
manifestare a unei tendinţe existente în lumea animală şi cea umană, anume tendinţa combativă, de
1
înlăturare a piedicilor şi obstacolelor ce intervin în momentul satisfacerii unor trebuinţe. în situaţia cînd se
satisface nevoia de foame, sete, apărare de un pericol, agresivitatea este utilă în limitele necesare. în cazul
comiterii de crime, însă, agresivitatea depăşeşte toate limitele, utilizîndu-se în scopuri antisociale.
Agresivitatea poate fi de mai multe feluri:
autoagresivitate (automutilare pentru a scăpa de încorporarea militară);
agresivitate fiziologică (are loc atunci cînd se aplică forţa fizică a omului pentru atingerea unor scopuri);
agresivitate patologică (se întîlneşte în cazul bolnavilor psihopaţi şi psihotici);
- agresivitate ocazională (este spontană, întîlnindu-se în special în cazul unor conflicte interumane).
Studiindu-se mecanismele fiziologice şi emoţionale ale agresivităţii, s-a constatat că ea intensifică şi
agravează fapta ce se comite prin ajutorul agresivităţii încît, uneori devine greu de stăpînit şi de controlat. 2
4) Indiferenţa afectivă, stare fizico-psihică ce constă în absenţa unor emoţii şi sentimente de prietenie,
tovărăşie, simpatie faţă de alţi oameni.
Se subînţeleg sentimentele şi emoţiile de participare la bucuria şi durerea altuia, dar mai ales o sensibilitate
morală, ce ar permite distingerea între ce este bine sau rău pentru altul.
Această trăsătură importantă a criminalului de lipsă a stărilor afective a fost dezvăluită de criminología
clinică. Este o trăsătură care generează sau favorizează comiterea de infracţiuni. Cînd lipseşte sentimentul de
milă faţă de victimă, faţă de durerea şi suferinţele ei, criminalul nu mai întîlneşte nici o piedică emotiv-
morală şi trece la săvîrşirea infracţiunii.
De regulă, la mulţi criminali persistă o răutate şi o cruzime reală, ei fiind reci sub aspect afectiv faţă de
semenul său. Indiferenţa afectivă este o trăsătură a omului care se comportă fără a avea emoţii şi înclinaţii
altruiste capabile de a-1 reţine de la crimă.
Originile indiferenţei afective pot fi atît un deficit bio-constituţional moştenit, cît şi de ordin educativ şi de
mediu social. Fie că perversiunea criminalului izvorăşte din plăcerea morbidă ce i-o provoacă suferinţa
altuia, fie că în familiile lor de naştere părinţii au avut aptitudini şi comportamente dure, violente faţă de
copii sau alţi membri ai familiei.3
5) Indiferenţa morală sau insensibilitatea morală este o problemă discutată din cele mai vechi timpuri.
Anume, s-a discutat mult că un criminal nu se poate opri de la comiterea crimei de teama pedepsei prevăzute
de lege. C. Beccaria în celebra sa lucrare "Despre infracţiuni şi despre pedepse" scria: "Este mai bine să
previi crimele decît să le pedepseşti, pentru că acesta este scopul final al oricărei legi bune. Vrei să previi
crima? Verifică dacă legile sunt simple, clare şi că întreaga forţă a naţiunii e unită în apărarea lor; verifică
dacă legile nu favorizează categoriile sociale, verifică dacă oamenii se tem de legi şi nu se tem de nimic
altceva. Teama de legi este salutară, dar fatale şi fertile pentru crimă sunt temerile unui om sau altul."
Criminalul, dacă ar prevedea că pedeapsa implică un rău mai maredecît avantajul obţinut din crimă, dacă
ar acorda atenţie evitării pedepsei care îl aşteaptă, el s-ar opri, posibil, de la crimă, dar aceste elemente sunt
slab dezvoltate la criminal. Cel de săvîrşeşte infracţiunea este preocupat mai mult de aspectele concrete ale
comiterii ei, de ştergerea urmelor şi luarea măsurilor în privinţa ascunderii bunurilor.
Cu timpul, în criminologie şi psihologie (psihiatrie) au apărut un şir de termeni ce derivă din indiferenţa
morală: sensibilitatea morală, nebunia morală etc. Importante merite în această materie le-a avut R.
Garofalo, care face distincţia între nebunul moral şi insensibilul moral. Primul se caracterizează prin aceea
că trăieşte o plăcere anormală în timpul comiterii crimei, pe cînd insensibilul moral este lipsit de repugnanta
interioară firească care reţine de la crimă, existentă la oamenii oneşti şi la oamenii cu simţ moral.

2
3
Soţii Glueck observă şi ei că sensibilitatea morală, la oamenii predispuşi spre crimă, este slab dezvoltată,
fiindu-le caracteristică înclinaţia spre distrugere.
2.3 pe linga unii factori de ordin endogen cit si exogen cum ar fi familia, şcoala, locul de muncă
(profesia), starea civilă, organizarea timpului liber, influenţa negativă a mijloacelor de informare în masă,
specificul naţional, religia şi toxicomania exista si factori de ordin specific in contribuirea personalitatii
infractorului, cu ar fi:
înstrăinărea (alienărea) în procesul formării personalităţii infractorului
Cea mai tipică formă de manifestare negativă în planul comportamentului este considerat fenomenul de
înstrăinare (alienare).
înstrăinărea (alienărea) are loc atunci cînd individul se îndepărtează de mo dul normativ recunoscut şi
accepta ca normal, datorită dificultăţilor de integrare în sfera relaţiilor sociale.
Această formă de manifestare este o consecinţă a influenţelor sociale negative care intervin pe parcursul
procesului de socializare, prin convertirea persoanei spre criminalitate şi se manifestă ca un factor general de
perturbare a factorului uman. înstrăinarea este principala condiţie şi componentă a conduitei antisociale. Ea
este, în acelaşi timp, etapa de tranziţie de la comportamentul social normal la comportamentul antisocial.
Conduita antisocială, ca formă de exprimare a formei de înstrăinare (alienare) a individului, se
caracterizează prin aceea că îl întoarce pe individ împotriva societăţii şi a valorilor ocrotite prin sisteme
normative, pe calea convingerii, deprinderii şi opţiunii contrare societăţii
Starea de înstrăinare se poate exprima pe trepte şi etape: de la simple abateri şi contestări nepermise de
normele generale de convieţuire socială, pîna la diverse infracţiuni cu diferite grade de periculozitate socială.
Această stare de antisociabilitate se caracterizează prin aceea că îl fac pe individ să se întoarcă prin
convingeri, deprinderi şi opţiuni împotriva societăţii însăşi şi a valorilor ocrotite de sistemele sale normative.
Diferenţierea claselor sociale determină existenţa unor raporturi contradictorii între acestea. în această sferă
de raporturi, înstrăinarea apare mai ales datorită contradicţiei dintre egalitatea oamenilor, care este doar
declarativă. în realitate există o inegalitate enormă în privinţa repartiţiei produsului social. Această
inegalitate determină apariţia unor forme de inechitate socială, fac ca unele grupe sociale să ocupe o poziţie
dezavantajoasă din punct de vedere material şi social, manifestînd, în consecinţă, atitudini negative
Formarea personalităţii infracţionale prin frustrare. Frustrarea este o reacţie generală de nemulţumire a
unor categorii de
persoane. Starea de frustrare apare şi se intenşifică în condiţiile schimbărilor sociale, avînd un efect
destabilizator şi traumatizant şi pot conduce la modificarea personalităţii indivizilor.
Cele mai frecvente cauze sunt_dezamăgirea, izolarea etc, toate ca urmare a fenomenelor de respingere, de
marginalizare socială, profesională şi individuală. Toate acestea reprezintă o reacţie generală de nemulţumire
Deşi frustrarea nu este identică cu înstrăinarea (alienarea), ea este strîns legată de aceasta şi poate exprima
una din cauzele şi componentele psihice ale înstrăinării. Dacă, însă, înstrăinarea (alienarea) se poate constitui
şi în lipsa unor procese de frustrare, atunci frustrarea nu se poate decît printr-un fenomen de înstrăinare, ca
un proces în lanţ de transformări succesive, debutînd cu un eşec şi finalizînd printr-o ripostă de tip
conflictual.
Personalitatea infracţională şi inadaptarea.
Personalitatea infractorului este produsul unei socializări defectuoase au insuficiente şi constituie doar o
verigă în lanţul cauzal. Această personalitate, formată în condiţii defavorabile, nu-conduce în mod inevitabil
la comiterea crimelor, ci numai asociată cu anumite împrejurări concrete de viaţă ar favoriza trecerea la act,
în urma unui proces psihic dealegere conştientă a individului. Potrivit acestor concepţii, ceea ce deosebeşte
Infractorul de noninfractor nu sunt nici particularităţile biopsihice, nici acţiunile întîmplătoare de scurtă
durată, ci întregul drum pe care îl parcurge individul în raport de natura cauzelor care converteşte individul
spre conduita antisocială se înscrie şi inadaptarea la cerinţele sociale impuse de formarea unei personalităţi
normale
Unii autori4 disting inadaptarea absolută şi inadaptarea relativă,utilizînd şi unele concepte legate de
fenomenul de inadaptare, ca cele de"slabă adaptare ", "adaptare dificilă " sau "inadaptabilitate "
Formarea personalităţii infracţionale prin învăţare
Numai examinarea condiţiilor concrete în care individul se dezvoltă, a influenţelor pe care le suferă în
procesul socializării poate explica de ce sub influenţa aceloraşi condiţii generale conduita antisocială apare
numai la anumite persoane
Cercetările criminologice au relevat numeroase cai şi forme de învăţare a comportamentului infracţional,
accentuindu-se calitatea negativă a vieţii de familie, a mediului şcolar şi stradal, a grupului de anturaj, pe
calitatea slabă a locului de muncă, pe influenţa negativă a unor factori din mediul socio-cultural.
Modalitatea învăţării vizează sfera cea mai largă şi comună de infractori care nu au ajuns la dobîndirea unui
model de comportament antisocial din cauza incapacităţilor lor de adaptare, ci din cauza învăţării altui
model
Dintre multiplele forme de învăţare a comportamentului infracţional evidenţiem:
familia;
şcoala;
locul de muncă (profesia);
micromediul (mai ales grupul de anturaj);
macromediul (influenţa mediului social la nivel global).
Micromediul s-a constatat că de cele mai multe ori criminalul nu are relaţii sociale trainice, uneori fiind un
individ izolat
şi singur. Criminalul îşi caută o anumită societate şi anume grupurile de riminali. El consideră că printre
astfel de indivizi se simte mai acasă. În plus, el adoptă şi învaţă felul de viaţă şi de comportare ale acestor
grupuri
Macromediul
Inf]luenta mediului social la nivel global se amplifică şi datorită integrării internaţionale, ce a luat amploare
înjiltimele decenii
Direcţia formelor violente din cultură, unde sunt arătate scheme violente pe care cultura le propune ca
soluţii pentru anumite stări conflicruale: lupta pentru putere în orice domeniu, mentalitatea bazată pe cultul
violenţei, lupta generală pentru existenta umană etc.
Subiectul III
3.1 Resocializarea -este un proces educativ, reeducativ şi de tratament aplicat persoanelor condamnate penal,
prin care se urmăreşte readaptarea infractorilor la sistemul de norme şi valori general acceptate de societate,
în scopul reintegrării sociale aacestora şi prevenirii recidivei.
Procesul de resocializare are următoarele caracteristici:
vizează persoane care au săvârşit deja o infracţiune;

4
are drept scop imediat prevenirea recidivei, fiind, în acest sens, o componentă a prevenirii speciale;
constituie un demers social realizat în mod ştiinţific de personalul special calificat în acest scop.
Metodele resocializării sunt: educarea, reeducarea şi tratamentul.
Educarea vizează, în special, infractorii a căror personalitate a suferit o „socializare negativă", asimilând
norme şi valori contrare celor general acceptate de societate.
Reeducarea se adresează infractorilor a căror personalitate a suferit o inadaptare la sistemul de norme
menţionat.
Educarea şi reeducarea se realizează prin diverse modalităţi atât teoretice, cât şi practice, prin care se
doreşte ca infractorii să dobândească respectul pentru oameni şi lege, pentru muncă, pentru calificarea ori
recalificarea lor profesională etc.
Tratamentul de resocializare se efectuează prin metode terapeutice apreciate a fi adecvate (medicale,
pedagogice, psiho- terapeutice, psihanalitice etc), urmărindu-se remodelarea personalităţii infractorului,
ameliorarea tendinţelor saler eacţionate, reînnoirea motivaţiilor care îi animă interesele şi modificarea
atitudinilor acestuia, în scopul reintegrării sociale prin adaptarea la mediul sociocultural1.
Implicând abandonarea unui mod de viaţă şi adoptarea altuia, resocializarea presupune o „rupere completă
cu trecutul", uncontrol instituţionalizat, exercitat în anumite stabilimente de profilcare presupune:
restructurarea profundă a personalităţii individului care a comis un delict, în ideea prevenirii repetării unor
noi acte delincvente;
asigurarea unor condiţii de viaţă compatibile cu demnitatea umană şi în conformitate cu normele
comunităţii;
restabilirea „din mers" a rolurilor jucate de delincvent în viaţa socială, prin încadrarea lui treptată într-o
reţea normală de relaţii cu comunitatea socială din care a făcut parte (familie, şcoală, prieteni, vecini, colegi
de muncă etc.)
Realizarea unei resocializării normale şi eficiente a individului este condiţionată de o serie de factori, dintre
care cei mai importanţi sunt:
factorii care definesc caracteristicile şi elementele specifice ale instituţiei în care se derulează procesul de
resocializare (centru de reeducare, stabiliment semideschis, penitenciar, instituţiemedical-educativă etc);
factorii care definesc individualizarea sancţiunii şi durata acesteia, precum şi măsurile de asistenţă socială,
educativă şi medicală, adoptate în funcţie de personalitatea fiecărui delincvent.
In funcţie de aceşti factori resocializarea infractorului se face
în două etape:
în timpul executării pedepsei penale (cu sau fără izolarea de societate);
după executarea sancţiunii penale.
3.2 Diagnosticul criminologie este cea mai importantă latură a criminologiei clinice, deoarece constatarea
corectă şi stabilirea diagnozei „bolnavului" social vor permite elaborarea fără întârziere a pronosticului şi
tratamentului infractorului.Pentru a realiza şi formula un diagnostic cât mai real, este necesar să se
parcurgă trei etape succesive:
aprecierea capacităţii infracţionale;
evaluarea inadaptării sociale;
aprecierea stării de periculozitate.
1) Aprecierea capacităţii infracţionale - presupune stabilirea trăsăturilor psihologice din care este formată
personalitatea orientată antisocial. Acest grup de caracteristici pot fi stabilite prin compararea indicilor
bio-psihologici cu cei sociali. Primii pot fi obţinuţi în urma examenului medico-psihologic, iar cel de-al doilea
grup de indici - în cadrul unei anchete sociale. Astfel, pe de o parte, sunt puse în evidenţă aşa trăsături
specifice ca agresivitatea, egocentrismul, indiferenţa afectivă etc.

2) Evaluarea inadaptării sociale - reprezintă cea de-a doua etapă importantă a diagnosticului criminologie.
Fiecare individ are in anumit nivel de dezvoltare a aptitudinilor fizice, psihice şi profesionale, iar în final
tinde spre un anumit statut social. De regulă, vor deveni criminali persoanele mediocre, dar cu aspiraţii care
depăşesc posibilităţile lor reale. Aceştia vor avea un comportament inadecvat şi vor fi respinşi de mediul
social înalt în care au nimerit întâmplător sau în virtutea unor circumstanţe de hazard.
3) Aprecierea stării de periculozitate - vizează o sinteză a primelor două etape: a capacităţii infracţionale şi a
inadaptării sociale, prin aprecierea gradului de intensitate al fiecărei laturi.
Aşa, de exemplu, când capacitatea infracţională este foarte puternică, iar adaptibilitatea este foarte bună,
putem obţine cea mai gravă formă a pericolului social în persoana infractorilor cu „gulere albe"'.
In sfârşit, o importanţă aparte a studierii diagnosticului criminologie reprezintă faptul că acesta serveşte
drept bază pentru o altă etapă - a pronosticului social. Pronosticul social este a doua fază a criminologiei
clinice în care starea de periculozitate de moment a unui infractor trebuie combinată cu situaţiile probabile
în care subiectul va evolua în viitor.
3.3 După formularea diagnosticului şi a pronosticului vine eventualul tratament. Tratamentul de
resocializare a infractorului urmăreşte modelarea personalităţii acestuia, ameliorarea tendinţelor sale
negative, reînnoirea sferei motivaţionale, schimbarea comportamentului şi a atitudinilor, în scopul prevenirii
recidivei şi facilitării reintegrării sociale posteondamnatorii.
Tratamentul de resocializare poate fi aplicat faţă de persoanele care execută o pedeapsă privativă de
libertate, dar şi în cazurile când pedeapsa se desfăşoară în mediul liber (de exemplu, infractorul a fost
condamnat la munca neremunerată în folosul comunităţii). Indiferent de situaţie, este necesară colaborarea
infractorului la transformarea propriei personalităţi. în evoluţie de această colaborare, tratamentul va fi
individualizat şi bazat fie pe metode terapeutice, psihopedagogice, psihologice, psihanalitice etc.
Cea mai răspândită metodă de tratament în criminología occidentală, bazată pe criminologia clinică, este
psihoterapia. Această metodă cunoaşte mai multe sub-metode, dintre care cele mai cunoscute sunt:
1) psihoterapiile individuale, şi
2) psihoterapiile colective.
Din lista psihoterapiilor individuale fac parte:
psihanaliza,
psihoterapia raţională.
Psihanaliza - vizează identificarea motivelor inconştiente ale tulburărilor şi dezechilibrelor sufleteşti specifice
infractorului.
Pentru ca acestea să fie înlăturate ori măcar controlate, ele trebuie privite în interior şi recunoscute2.
In pofida faptului că este o metodă unică şi foarte eficientă, aplicarea psihanalizei în R. Moldova întâmpină
mari dificultăţi.
Aceasta se datorează lipsei specialiştilor de înaltă calificare, precum şi condiţiilor speciale de tratament -
durata tratamentului este de 3-4 ani cu o frecvenţă de 4-5 ori pe săptămână3. La aceasta adăugăm
dificultăţile de loc - plasarea subiectului în condiţii constante de mediu şi alte impedimente.
Psihoterapia raţională - propulsează ideea de represiune psihologică şi constă în acţiunea, prin intermediul
raţionamentului, a terapeutului asupra mecanismelor psihologice şi culturale ale infractorului pentru a-1
determina să se autocenzureze şi să adopte decizii proprii în spiritul respectului faţă de normele de
convieţuire socială .
Astfel, psihologul îl determină pe infractor să se autocontroleze şi să-şi cenzureze comportamentul, să nu se
lase influenţat şi intimidat de partenerii săi şi să nu mai adopte conduite infracţionale.
Printre cele mai răspândite metode ale psihoterapiei colectivese înscriu:
psihoterapia de grup;
psihodrama, şi
metoda relaţiilor de grup.
Psihoterapia de grup - se bazează pe discuţia liberă ce se poartă în cadrul unui grup de infractori, în
prezenţa psihoterapeutului, permiţând, pe de o parte, infractorilor să scoată în evidenţă dificultăţile şi
problemele de ordin social şi personal, să comunice între ei, iar pe de altă parte, îi permite specialistului să
intervină în discuţie cu sugestii şi soluţii de natură să schimbe mentalitatea şi atitudinea favorabilă eliminării
comportamentului infracţional.
Această metodă permite fiecărui membru din grup să înţeleagă că şi alţi indivizi s-au ciocnit cu aceleaşi
probleme, cazul său nefiind unul izolat şi că sunt posibile căi de rezolvare noncriminale.
Cea mai mare răspândire terapia de grup a cunoscut-o în SUA, unde printre experienţele efectuate se înscrie
şi metoda group counselling, ce adaptează psihoterapia de grup la totalitatea deţinuţilor aflaţi în penitenciar.
Psihodrama - este o altă tehnică psihoterapeutică, creată în 1921 de psihosociologul american originar din
România, Jacob Moreno (Bucureşti, 1892 - New-York, 1974). în cadrul acesteia, personalitatea individului şi
relaţiile, conflictele şi emoţiile ce apar între indivizi sunt studiate prin intermediul jocului dramatic liber.
Grupul este format din cei care joacă şi cei care privesc. Psihoterapeutul este „regizorul" spectacolului, în
care se interpretează anumite roluri din viaţa pacientului (mamă, tată, soţ, soţie, procuror, judecător etc).
Pacientul (totodată şi infractorul) va juca anumite scene din viaţa personală, exteriorizându-şi gândurile şi
atitudinile personale. Aceasta face posibil integrarea gândurilor, sentimentelor, preocupărilor ş. a. care vor
permite depăşirea barierelor conflictuale.
Metoda relaţiilor de grup - se bazează pe teoria asociaţiilor diferenţiale2 şi constă în punerea infractorului în
contact cu grupuri sociale care respectă legea. Această metodă se aplică, de regulă, în perioada de probaţiune
sau de liberare condiţională, când urmează a i se crea condiţii pentru a intra în contact cu grupuri
nondelincvente. Cu unele adaptări, această metodă poate fi aplicată şi în mediul închis.
Am concluziona că cu cât infractorul va fi atras mai mult de către grup, cu atât mai mare va fi influenţa pe
care grupul o va exercita asupra acestuia. Grupul, însă, trebuie să fie anticriminal şi să exercite presiune
asupra noului său membru, pentru ca acesta să se schimbe şi să nu aştepte ca schimbarea să vină de la sine.
Eficienţa acestei metode va depinde de o serie de factori cum sunt:
alegerea corectă de către instanţa de judecată a modalităţii de executare a pedepsei aplicate;
cointeresarea colectivului de muncă în care a fost plasa condamnatul;
crearea unor condiţii adecvate pentru determinarea condamnatului la abandonarea comportamentului
infracţional;
implicarea activă a oficiilor forţelor de muncă în ajutarea condamnatului de a se integra în societate etc.
In final, menţionăm că pentru resocializarea infractorului un rol deosebit are studierea personalităţii
acestuia. în acest scop criminología a elaborat un spectru larg de tehnici de investigare, printre care: ancheta
socială, observarea directă, examenul medico- psihosocial, interviul clinic aprofundat, testele psihologice şi
de sinceritate, metode psihoterapeutice şi altele. Doar o analiză în ansamblu, multidimensională ar permite
identificarea complexului de factori care au contribuit la formarea personalităţii infractorului şi la
tratamentul de resocializare a acestuia.

Testul nr. 2
Subiectul I
1.1 formele cele mai raspindita de limitare a razbunarii au fost:
abandonul noxal. Gruparea social ail preda pe criminal gruparii adverse
talionul reprezenta dozarea pedepsei in raport cu gravitatea faptei si e exprimata in legea talionului
invoirea pecuniara . razbunarea era tarifata in valori material.e intilnita in grecia si roma antika
1.2 . In operele literare şi filosofice din Grecia antică, crima şi consecinţele ei periculoase au constituit
obiectul unor judecăţi demne de începuturile ştiinţei "criminologiei clasice empirice".
Primele explicaţii ce s-au dat fenomenelor, proprietăţilor, obiectelor din lumea înconjurătoare au avut un
pronunţat caracter mistic, creându-se în acest fel marile mituri privind geneza lumii.
Dovezi în acest sens reprezintă lucrările lui Sofocle - Antigona şi Oedip. In Oedip autorul prezintă complexul
generat de împrejurarea în care Oedip îşi ucide tată. şi se căsătoreşte cu mama
sa. Tragedia lui Oedip a fascinat generaţii de creatori din cele mai diferite domenii.
Sofocle este acela care a arătat că sursa crimei o reprezintă soarta omului, destinul.
Poetul Hesiot (sec. 8-7 î.e.n.) în poemul "Munci şi zile" are preocupări criminologice. arătând că sursa
tuturor relelor o constituie nedreptatea socială.
Anaximandru (sec.6 î.e.n.), Xenofon (sec. 6 î.e.n.), Heraclit (sf. sec. 6 î.e.n./înc. sec.5 î.e.n.), Parmenide (sec. 6
î.e.n.),
Anaxagora ş.a. manifestă o atitudine dezaprobatoare faţă de crimă şi consecinţele sale, dar nu reuşesc să-şi
explice originile criminogenezei.
Pitagora arată că numărul este esenţa tuturor lucrurilor. El a elaborat o ştiinţă a numerelor şi o doctrină a
sufletului. In concepţia sa, sufletul este format din spiritul raţional (ce are legătură cu manifestările
exterioare şi are rolul de a le înţelege), şi spiritul intelectual (independent de voinţă, spirit în stare pură).
Sufletul este format din cinci trepte:
nonconştientul;
inconştientul;
subconştientul;
conştientul şi
supraconştientul.5
Parcurgerea celor cinci trepte are loc prin tehnica educaţiei şi prin ea se ajunge la cunoaşterea de sine
("Cunoaşte-te pe tine însuţi").

5
Pitagora a fost preocupat şi de fenomenul criminalităţii, afirmând referitor la noţiunile de crimă şi criminal:
"Veneraţiştiinţa numerelor, pentru că viciile şi crimele nu sunt altceva decât greşeli de calcul".
Democrit (sf. sec.5/încep. sec.4 î.e.n.) a susţinut că atomul este esenţa tuturor lucrurilor. Pornind de la atom,
de la materie şi impulsuri, autorul ajunge pe calea mişcării la bazele biologiei şi la antropologie pozitivă.
Democrit a dezvoltat ideile influenţei educaţiei asupra criminalităţii, fiind unul dintre iniţiatorii profilacticii
victimologice, efectuate cu ajutorul măsurilor educative. El declara
că educaţia corectă poate asigura omul şi averea sa de la atentate criminale.
Socrate (sec.5 î.e.n.) pune omul în centrul dialogurilor sale considerând că crima este rezultatul ignoranţei;
ignoranţa este sursa crimei, iar criminalul ignoră, că este ignorat. Socrate face legătura între moralitate şi
raţiune, considerând că rădăcinile criminalităţii se află în proasta educaţie a tineretului şi în imperfecţiunea
societăţii.
Platon (427-347 î.e.iOeste primul gânditor al antichităţii care sesizează faptul că |5edeap|a nu poate fi
justificată prin ea însăşi, ca reacţie la răul prcrv6cat prin fapta antisocială, ci trebuie orientată către un scop
care să constituie temeiul juridic şi filosofic al aplicării acesteia. Scopul identificat de marele filosof antic este
şi astăzi modem - prevenirea săvârşirii altor crirne în viitor. în dialogul consacrat lui Protagoras, Platom
arată "... căci nimeni nu pedepseşte pe cei care săvârşesc nedreptatea numai şi numai pentru acest lucru,
anume pentru că au greşit, cel puţin în cazul că cineva nu se răzbună ca un animal fără judecată; cel care
însă încearcă să pedepsească cu judecată nu pedepseşte pentru greşeala comisă - căci lucrul săvârşit nu se
poate îndrepta – ci pentru viitor ca să nu mai repete greşeala nici el, nici altul, văzând că acesta este
pedepsit".6 Aceaşi idee a fost reluată şi dezvoltată de filosoful şi scriitorul latin SenecaYsec.4 î.e.n. - 65 e.n.):
"Căci, după cum spunea Platon, nici un om înţelept nu pedepseşte pentru că s-a săvârşit o faptă rea, ci
pentru că ea să nu fie repetată".7
In opera sa asupra legilor Platon consideră că "oricine va face rău altuia prin furt sau violenţă, va plăti
persoanei lezate, în orice caz o amendă întotdeauna egală cu prejudiciul până la indemnizarea completă. El
va plăti de asemenea, pentru acest delict, o penalitate suplimentară în scopul îndreptării sale"
Aceste idei constituie esenţa prevenirii generale şi prevenirii speciale.
în lucrarea "Statul", Platon are preocupări privind organizarea instituţiilor statale, sistemele juridice,
arătând că acestea urmează să fie organizate în asemenea mod, încât dreptul penal să nu mai existe. Platon a
fost printre primii care a efectuat investigaţii sociologice asupra fenomenului criminal, arătând că legile
statului se încalcă atunci când ultimul este bolnav. Principala cauză a bolii statului e prapastia dintre bogaţi
şi săraci. în scopul evitării conflictelor sociale şi stopării fenomenului criminalităţii, Platon a propus ca
legislatorul să stabilească limitele sărăciei şi bogăţiei. Aşa, averea celor mai bogaţi şi înstăriţi trebuie să
depăşească doar de patru ori averea celor mai săraci. După trecerea a două milenii cercetările economice ale
profesorului L.Abalkin au confirmat justeţea presupunerilor Iui Platon
Unul din discipolii lui Platon, Aristotel (384-322 î.e.n.) a reflectat asupra problemei criminalităţii, arătând că
una din cauzele principale este sărăcia şi mizeria socială. "După cum omul în perfecţiunea sa este cea mai
nobilă dintre fiinţe, în aceeaşi măsură, lipsit de lege şi dreptate, este cea mai rea dintre toate", spunea
Aristotel. El condamnă cultul îmbogăţirii, arătând că cele mai mari crime se săvârşesc din tendinţa spre lux
şi bogăţie, şi nu Printre măsurile de influenţă asupra criminalităţii Aristotel menţiona, în mod deosebit,
următorii factori sociali:
organizarea corectă a instituţiilor statale;
stabilirea legilor;
supremaţia legilor asupra persoanelor cu funcţii de răspundere;
6

7
lupta cu corupţia (o măsură foarte efectivă şi astăzi, propusă de el, ar fi interzicerea de a ocupa mai multe
funcţii de către o singură persoană);
dezvoltarea economiei, ce ar asigura un nivel înalt de viaţă şi trai al membrilor societăţii. Sărăcţa individului
poate influenţa comportamentul deviant al acestuia. Sărăcia îngrozitoare a individului poate duce la
distrugerea societăţii.
Aristotel evaluează importanţa rolului preventiv al pedepsei, formulând o adevărată teorie explicativă a
crimei, considerând că aceasta se va comite atunci când făptuitorul nu va risca să fie pedepsit sau pedeapsa
va fi inferioară avantajelor pe care crima le aduce; totodată, cele mai bune legi vor fi fără de folos, dacă
cetăţenii nu vor fi educaţi în spiritul respectului faţă de lege
1.3 Concepţia hindusă a fost printre primele ce s-a preocupat de aplicarea inevitabila a pedepselor. în cadrul
ciclului reîncarnărilor succesive ale omului stăpânul morţii îl obligă pe criminal să petreacă o perioadă lungă
de timp în suferinţe, dureri, după care acesta este transformat într-un animal inferior.
Născut mai târziu, budismul s-a preocupat, în special, de suferinţele oamenilor. Accentul era pus pe
meditaţiile lungi asupra durerii care pornea de la ideea negării dorinţei de a trăi "evul mediu". în
aceastăperioadă gândirea era predominată de cruzimea fără margini în aplicarea pedepselor şi de
dogmatismul religios. Un număr mare de temple adăposteau gânditori, aplecaţi asupra scrierilor creştine, în
care se acceptă pedeapsa cu moartea.
Sfântul Augustin El s-a preocupat în primul rând de ideea ordinii şi a totalităţii, sesizând că oamenii se
împart în oameni buni şi oameni răi. Având în vedere aceste premise, el ajunge la concluzia că oamenii răi nu
pot să afecteze şi nu vor afecta perfecţiunea ordinii, întrucât, Ia fel ca oamenii buni, şi ei nu sunt altceva
decât creaturi ale lui Dumnezeu, care coexistă cu ceilalţi pentru că aşa vrea Dumnezeu.
Sfântului Augustin îi aparţin idei criminologice de o importanţă deosebită, ca rolul coparticipanţilor în
geneza criminalităţii, motivaţia infracţiunilor etc. Un rol deosebit este atribuit caracterului educativ al
pedepselor. în concepţia sa o pedeapsă nu poate urmări distrugerea vinovatului ci îndreptarea iui.
Un rol deosebit îi revine inchiziţiei, care pentru confirmarea activităţii sale a întreprins un şir de cercetări
privind natura crimelor. Teoreticienii inchiziţiei au dat noţiunea de criminal, defmindu-1 ca slujitor al
diavolului, arătând că fiecare criminal este marcat cu anumite semne: piele albă şi fină, diferite semne pe
corp
etc.
Sfântul Toma D'Aguino El a preconizat pentru suprimarea criminalilor aplicarea pedepsei cu moartea,
susţinând că aceştia nu pot fi reeducaţi ci trebuie stârpiţi pur şi simplu. Infracţiunea puterii-Reacţia la aceste
infracţiuni săvârşite de cei mai bogati in baza legilor este insuficienţa aplicării legii, fiindcă ea reprezenta
voinţa clasei dominante economic. în asemenea mod rămâneau doar măsurile radicale.
Trebuie remarcat că biserica s-a preocupat îndeaproape de studiul criminalităţii în general, referindu-se atât
la cauzele şi condiţiile generatoare sau favorizatoare, precum şi la personalitatea infractorului şi la natura
pedepselor. în aceeasi perioadă-criminalitatea a crescut în mod îngrijorător, multecrime fiind comise din
rândul feţelor bisericeşti, lucru recunoscufchîar de ei.
Subiectul II
2.1 Prin criminalitàte ca obiect de studiu al criminologiei se înţelege fenomenul social de masă care cuprinde
totalitatea infracţiunilor săvîrşite în decursul întregii evoluţii umane sau numai în raport cu anumite
civilizaţii, epoci, intervale de timp ori spaţii geografice determinate. Din
acest punct de vedere concepem noţiunea de criminalitate în două sensuri:
Sensul larg (lato sensu), unde prin criminalitate în sens larg înţelegem totalitatea crimelor comise de-a lungu
itrntregii evoluţii umane pe întreaga suprafaţă a globului terestru
Sensul restrins (stricto sensu), unde prin criminalitate în sens restrîns înţelegem totalitatea crimelor săvîrşite
în limitele unei perioade
de timp determinate, într-o arie geografica determinata..

Criminalitatea -reprezenta ansamblul crimelor (infracţiunilor) săvîrşite pe teritoriul ţării într-un timp dat,
ansamblu socio-uman-juridic în care crima (infracţiunea), crimele (infracţiunile) şi infracţionalitatea de
orice fel, constituie elemente, momente, aspecte particulare şi forme de manifestare a fenomenului
criminalităţii societăţii contemporane.
2.2 Trăsăturile criminalităţii
Din conceptul de criminalitate rezultă că acestui fenomen îi sunt specifice un şir de trăsături definitorii, care
îi dezvăluie etiologia lui complexă şi îi conferă un loc aparte în. cadrul manifestărilor antisociale, în cele ce
urmează, vom reda cîteva caractere sau trasaturi specifice:
1) Caracterul social de masa prin care se înţelege un fenomen social,de o anumita frecventă, cu anumite
forme de exprimare. Această frecventa poate fi exprimata pririn cifre si date, cercetate şi studiate cu
ajutorul metodelor statistice şi matematice, pentru elaborarea concluziilor referitoare la starea, structura şi
dtnamica criminalităţii, la prognoze şi masuri pentru prevenirea si combaterea criminalitatii la skara
generala.
2) Caracterul de fenomen uman complex (biologig, psihologic şi social). Necătind la existenţa unei vaste
palete de teorii, curente, şcoli şi concepţii asupra criminalităţii, majoritatea autorilor recunosc că nici una,
separat, nu poate explica comportamentul criminal si diversitatea modalităţilorde manifestare prin
reducerea analizei doar la unul (sau la unii) dintre factorii de influenţare, fiind în asemenea mod necesară
recunoaşterea rolului cauzal complex (de la factori generali sociali, biologici, psihologici şi pînă la
particularităţi individuale). Criminologia contemporană demonstrează că, prin însăşi originile sale
complexe, criminalitatea fiecărei orînduiri sociale a fost un fenomen complex atît prin origine, cît şi prin
consecinţele şale. Acest caracter complex desemnează natura obiectivă a factorilor criminogeni - exogeni -
endogeni; factori specifici criminalităţii reale, descoperite şi judecate. Un asemenea caracter reprezintă
trăsătura definitorie a criminalităţii societăţilor anterioare, cît şi a criminalităţii societăţii contemporane.
Unii
autori încearcă a explica fenomenul criminalităţii prin explicaţii cu caracter biologizant sau psihologizant,
ceea ce nu înseamnă subestimarea caracterului complex al criminalităţii şi al influenţelor unor factorin
exteriori sau interiori.
3) Caracterul istorik-evolutiv este un caracter al criminalităţii strîns legat de procesul întemeierii statului şi
dreptului societăţii clasice antice. Apărut în acele condiţii social-istorice, fenomenul criminalităţii a existat
în societatea antică, a însoţit civilizaţiile societăţilor feudale, capitaliste şi socialiste, şi persistă în societatea
contemporană, cunoscînd amplificăricontinue.
Fenomenul criminalităţii este deterjrnjiat de factori criminogeni proprii, contradictorii, avînd pe lîngă
caractşpil său istoric şi un pronunţat caracter evolutiv. în mersul său istoric, continuu şi neîntrerupt,
criminalitatea cunoaşte oscilaţii şi schimbări puternice. Unele forme infracţionale dispar, fiind consecinţe ale
schimbărilor social-economice.
Deci, criminalitatea fiind un fenomen condiţionat istoric, reflectă condiţiile social-umane în care s-au comis
diverse fapte interzise prin normele unui sistem de drept penal determinat. Cunoaşterea ştiinţifică a
criminalităţii implică trecerea de la analiza stării şi dinamicii acestui fenomen, la examinarea forţelor
motrice care determină o anumită stare şi direcţie în efaHuţia criminalităţii, a raporturilor infinit de
complexe ale
acesteia cu relaţiile sociale, economice, umane etc.
Starea şi dinamica criminalităţii, într-adevăr, sunt expresia unor anumite legi obiective, care acţionează în
mod diferit, în condiţii diferite ale relaţiilor naţionale din fiecare stat. Ea a însoţit întreaga istorie a societăţii
omeneşti şi nu există premize pentru a considera că vor dispare, indiferent de orînduirile sociale care s-ar
succeda.
Caracterul evolutiv al criminalităţii nu înseamnă doar o repetare istorică constantă, ascendentă sau
descendentă, a fenomenului infracţional, ci producerea unor schimbări în structura şi dinamica fenomenului,
în formele de exprimare în raport cu care trebuie căutate cauzele şi remediile.
In concluzii am relata că, apărută în societatea antică, crirmnalitatea are un caracter evolutiv, modificabil s i
variabil de la o orînduire sociala la alta, cît şi în cadrul aceleiaşi orînduiri sociale, atît ca specific calitativ,
cît şi cantitativ-intensiv, în funcţie de evoluţia factorilor criminogeni care o determină, o menţin şi o
amplifică continuu. În asemenea împrejurărijejjbservă tendinţa de falsificare a acestei teze din partea
ideologiei comuniste, care pledează pentru aşa-zisul caracter istoric de clasă al criminalitatii, în sensul
apariţiei acesteia odată cu proprietatea privată, cu clasele antagoniste şi cu exploatarea omului de către om şi
a dispariţiei ei în comunism, cînd vor dispare condiţiile care au generat-o. Este evident că prin prisma
timpului, această teză nu rezistă criticilor, toate clasele sociale, fără excepţie, alimentînd criminalitatea cu
tributul lor, indiferent de orînduirea socială şi de organizarea politică.
4) Caracterul daunator, nociv , antisocial şi periculos se exprimă prin periculozitatea socială, infracţiunile şi
infractorii prejudiciind principalele valori sociale şi individuale, ocrotite de lege. Criminalitatea este
dăunătoare şi periculoasă prin consecinţele sale, prin tulburarea şi perturbarea linistei publice, prin
încălcarea simţului general de dreptate al oamenilor, care tind spre linişte şi securitate socială. Ea atenteaza
la valorile materiale şi spirituale ale indivizilor, valori ce stau la baza existenţei societăţii.
Acest caracter profund nociv al criminalităţii rezultă din pericolul deosebit al acestui fenomen, ce constă nu
numai din suma aritmetică (mecanică) a pericolului social, al fiecărei infracţiuni în parte, ci din această
sumă plus gradul de pericol social (periculozitate) pe care îl constituie criminalitatea în ansamblu.
5) Caracterulvariat al criminalităţii ce consta in diversitatea crimelor, în varietatea acestora în legea penală.
După cum nu există două amprente digitale identice, la fel nu există două infracţiuni identice, chiar de
acelaşi tip. Aşa, conceptul de criminalitate în sens juridico-penal faţă de cel de criminalitate în sens
criminologie cunoaşte deosebiri principiale în planul unităţii şi omogenităţii. Clasificarea şi reunirea
diverselor forme de infracţionalitate, sub acelaşi acoperămînt nu s-ar fi putut realize decît prin raportare la
legea penală.
Diversitaea manifestărilor criminale creează necesitatea diversificării şi mijloacelor, tehnicilor si metodelor
de combatere a acestui .nu sunt şi nici nu pot fi aceleaşi cauzelesi .condiţiile care au determinat sau favorizat
persoana(persoanele) la comiterea actului infracţional. Intr-adevăr, pe cît de unitară şi omogenă este
infracţiunea concretă, pe atît de neunitară şi diversă este criminalitatea.
6) Caracterul condiţional (cauzal) al criminalităţii constă în aceea că, criminalitatea, fiind un fenomen cu
manifestări fizico-sociale, nu poate exista în afara oricărui proces cauzalnu poate fi de natura
neconditionata.
Cue xcepţia noii criminologii (teza liberului arbitru), toate celelalte curente, teorii şi şcoli existente în
criminologie au acceptat caracterul cauzal, condiţionat al criminalităţii, indiferent dacă au optat pentru
etiologii din cele mai diverse. Desigur, examinarea fenomenului prin prisma orizontului etiologic ar permite
cercetarea şi explicarea crimei şi criminalităţii, contribuind la cunoaşterea reală, veridică, esenţială a
fenomenului criminalităţii, ar asigura, între altele, elaborarea metodelor şi mijloacelor de intervenţie
preventivă şi de apărare socială contra criminalităţii.
2.3 starea criminalitatii reprezinta nr.total de infractiuni care se comit pe un anumit teritoriu , intr-o
anumita perioada de timp. Exemplu : nivelul criminalitaii(coeficientul)reprezinta numarul total de
infractiuni comis pe un anumit teritoriu , intr-o anumita perioada de timp, raportat la nr populatiei de pe
acest teritoriu. Starea criminalitatii e determinata de indecele absolut , adica de numarul general al
infractiunilor , inregistrate intro anumita perioada de timp determinata si pe un teritoriu stabil ,sau de nr
total al infractorilor ce au comis infractiuni.
K(coeficientul)=I(nr de infr savirs)*E(unitatea de masurare,ex:100 loc)/P(nr. populatiei)
Compararea se face prin utilizarea indicilor relativi ai crimin.
Compararea in spatiu permite compararea criminalitatii din 2 teritorii diferite, evaluata intrun interval de
timp stabilit.
Compararea in timp consta in compararea criminalitatii, evaluata pe un teritoriu stabilit in diferite oerioade
de timp.
Prin sţructura criminalităţii înţelegem cunoaşterea compoziţiei şi a configuraţiei fenomenului într-o anumită
unitate de timpsi spaţiu. Dacă starea criminalitatii reprezintă caracteristicile cantitative, atunci structura -
pe cele calitative.criminalitatea este suma caracteristicilor cantitative şi calitative
Structura este constituţia şi forma interioară de organizare, care reclamă o unitate a concludentei între
elementele constitutive. Cunoaşterea criminalităţii ca fenomen social trebuie să cuprinda cunoaşterea
structurii ei, a părţilor componente, a categoriilor de crime.Descrierea structurii criminalităţi înseamnă:
Relevarea elementelor constitutive ale acesteia în baza unori particularităţi;
stabilirea greutăţii specifice a fiecărui element în criminalitate;
stabilirea legăturii între elemente;
stabilirea legăturii între fiecare element particular cu sistemul criminalităţii în general.
în analiza sistemului infracţional este necesar să se evidenţieze indicatorii ce o caracterizează:
a) Structura generală a criminalităţii; j
structura unor grupuri de infracţiuni (violente etc);
structura unor tipuri de infracţiuni (omoruri, jafuri etc).
Destul de des structura criminalitatii e determinata cu ajutorul grupărilor tipologice şi variaţionale,
Gruparea tipologică împarte totalitatea analizată în grupuri similare conform particularităţilor calitative
esenţiale.
Gruparea vqriaţională împarte totalitatea analizată în gruguri similare conform partîculantăuîor cantitative
esenţialei
S(structura,cota parte)=P(tip concret de ifractiuni)*100%/I(nr total de infractiuni)
Dinamica crimjnalităţii reprezintă modificările cantitative şi calitative intervenite în structura acestui
fenomen, prin comparaţie cu intervale de timp şi şpatiu succesive,reflectînd cursul general al criminalităţii şi
tendinţele sale.
In asemenea mod, dinamica criminalităţii permite a elabora atît ipotezele realiste privind cauzele care
generează criminalitatea, cît şi prognoze pentru, desfăşurarea ei probabilă, preconizîndu-se, totodată,
mijloace de profilaxie mai eficiente
Bineînţeles, este necesar să se cunoască curstd criminalităţii2 pe ţară, pe regiuni, pe oraşe şi comune; este
necesar să se cunoască mersul criminalităţii generale dacă creşte sau dacă descreşte şi în ce ritm. Dar, pe
lingă cursul general al criminalităţii, mai trebuie urmarit cursul criminalităţii pe grupe de infracţiuni şi
categorii de infractori.
Miscarea saptaminala, lunara , sezoniera, anuala
Pe perioade mai lungi
In timp de revolutii
In timp de razboi
Subiectul III
3.1 Toate preocupările ONU în domeniul prevenirii şi combaterii criminalităţii şi-au găsit realizarea în
următoarele direcţii prioritare:
1) Respectarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale expuse în Declaraţia Universală a
Drepturilor Omului, adoptată de Adunarea Generală a ONU la 10 decembrie 1948;
2) Prevenirea crimei şi îmbunătăţirea activităţii tuturor organele care asigură realizarea politicilor penale
naţionale;
3) Situarea prevenirii criminalităţii în centrul politicii penale a statelor - membre (acest obiect primordial a
fost pe larg expus în „Principiile directoare referitoare la prevenirea crimei şi la justiţie penală in contextul
dezvoltării şi al unei noi ordini economice internaţionale");
4) respectarea drepturilor omului în timpul executării pedepsei: în acest sens, cele mai importante
documente ale ONU sunt: a) Ansamblul de reguli minime pentru tratamentul deţinuţilor", aprobat prin
Rezoluţia nr. 663 C(XXIV) din 31 iulie 1955 a ECOSOC-ului; b) ,Dispoziţii cu privire la asigurarea
aplicării efective a Ansamblului de reguli minime pentru tratamentul deţinuţilor (1984/47)", adoptate de
ECOSOC la 25
5) acordarea de ajutor tehnic ţărilor în curs de dezvoltare;
6) crearea mecanismelor naţionale de implicare cât mai largă a populaţiei în lupta împotriva criminalităţii;
7) criminalitatea juvenilă şi justiţia penală pentru minori - direcţie prioritară în prevenirea şi combaterea
generală a criminalităţii (în acest sens un rol important revine ansamblului regulilor minime ale Naţiunilor
Unite cu privire la administrarea justiţiei pentru minori (Regulile de la Beijing), adoptat prin Rezoluţia nr.
40/33 din 29 noiembrie 1985 a Adunării Generale a
ONU");
8) protecţia victimelor infracţiunilor prin introducerea unor principii adecvate în justiţia penală (în cadrul
protecţiei victimelor un rol deosebit revine „Declaraţiei principiilor fundamentale ale justiţiei referitoare la
victimele criminalităţii şi la victimele abuzului de putere", adoptată prin Rezoluţia nr. 40/43 din 29
noiembrie 1985 a Adunării Generale a ONU8);
9) introducerea unor reguli de conduită a reprezentanţilor organelor de drept (cele mai eficiente documente
internaţionale în acest sens sunt: „Codul de conduită pentru responsabilii cu aplicarea legilor", adoptat prin
Rezoluţia nr. 34/169 a Adunării Generale a ONU la 17 decembrie 1979, şi principiile directoare pentru
aplicarea eficace a Codului de conduită...", adoptate prin Rezoluţia nr. 1989/61 din 24 mai 1986 a ECOSOC-
ului);
10)Stabilirea unei strânse legături între prevenţia crimei şi înfăptuirea justiţiei penale, în contextul
globalizării şi a noii ordini economice mondiale (un pas important în această direcţie aparţin
,declaraţiei asupra dreptului de dezvoltare", adoptată prin Rezoluţia nr. 41/128 din 4 decembrie 1985 a
Adunării Generale a ONU);'

8
11) îmbinarea raţională a măsurilor privative cu cele neprivative de libertate şi lărgirea spectrului măsurilor
neprivative de libertate pentru prevenirea şi combaterea criminalităţii (în acest sens un rol important
revine ,regulilor minimale ale Naţiunilor Unite pentru elaborarea unor măsuri neprivative de libertate'"
(Regulile de la Tokyo), adoptate prin Rezoluţia nr. 45/100 a Adunării Generale a ONU din 14 decembrie
1990")9.
3.2 Principala contribuţie a ONU în domeniul luptei împotriva criminalităţii se realizează prin intermediul
Institutelor regionale şi interregionale de criminologie, situate pe toate meridianele planetei, care cu
regularitate (din cinci în cinci ani) organizează şi desfăşoară congrese specializate ale ONU privind
prevenirea crimei şi tratamentul delincvenţilor.
Cele mai importante institute, cu bogat potenţial ştiinţific şi echipament criminologie adecvat, sunt:
1) Institutul Naţiunilor Unite din Asiax - UNAFEI (United Nation Asia et Far Vest for the Prevention of
crime and the treatment of offenders), creat în anul 1963 la Fuche - Tokyo. De la momentul fondării,
Institutul a organizat şi lansat numeroase proiecte de cercetare în domeniul criminalităţii, tendinţelor şi
particularităţilor acesteia, a elaborat totodată programe viabile privind profilaxia şi combaterea
manifestărilor criminale. Institutul se axează pe teme importante şi actuale: criminalitatea legată de droguri;
eficacitatea şi echitabilitatea justiţiei penale; tratamentul penal prin intermediul comunităţii; tinerii şi
justiţia penală ş. a.;
2) Institutul Latino-American al Naţiunilor Unite – ILANUD (Institutio Latinoamericano de la Naciones
Unidas pera la Prevencios del delito y Tratamiento del delincuente), constituit în anul 1975 la San Jose, Costa
Rica. Acest Institut a fost înfiinţat pentru statele din bazinul latino-american şi a întreprins numeroase studii
orientate spre: programe de cooperare; seminare şi cursuri de formare a personalului penitenciar; colocvii
pe diverse teme de prevenire şi profilaxie; probaţiunea şi măsurile care pot fi asociate cu aceasta etc.
Reprezentanţii Institutului, cu diverse ocazii, au prezentat cercetări originale întreprinse în zona Caraibelor
şi a Americii Latine, ce aveau drept scop să răspundă la întrebarea dacă dreptul de tip anglo-saxon sau de tip
romano-germanic are vreun efect particular asupra numărului şi duratei detenţiei preventive;
3) Institutul Helsinki al Naţiunilor Unite - HEUNI (Helsinki Europeans United Nation Institute). A fost creat
în anul 1983 şi poartă numele oraşului care 1-a găzduit. în 1993 Institutul şi-a schimbat denumirea în
Institutul European pentru Controlul şi Prevenirea Criminalităţii, al cărui principal scop este schimbul
regional de informaţii în domeniul prevenirii şi controlului criminalităţii între ţările europene. Obiectivul
propus se realizează prin corelarea cu activitatea organismelor de profil din structurile Consiliului Europei,
direcţiile fundamentale de acţiune fiind:
omogenizarea şi coordonarea diferitelor modele de strategii ale politicii penale promovate în statele membre
ale CE;
asigurarea respectării depline a drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale în cadrul programelor de
luptă împotriva criminalităţii;
simplificarea, optimizarea, creşterea eficienţei şi echităţii activităţii justiţiei penale;
elaborarea căilor şi mijloacelor care ar asigura reorientarea şi integrarea politicii penale a fostelor ţări
socialiste în viziunile practicate de ONU în materia prevenirii infracţiunilor şi a perfecţionării justiţiei
penale.
4) Institutul Naţiunilor Unite de la Roma - UNSDRI (United Nation Vorial Defence Research Institute). Creat
la Roma în anul 1968, Institutul se consideră a fi cel mai bine echipat din toate, având ca principal obiectiv
formarea politicilor şi practicilor în materia prevenirii, a controlului delincventei juvenile şi a criminalităţii
adulte. Institutul întreprinde numeroase cercetări,organizează studii de teren în colaborare cu statele-
membre dinEuropa'.

9
3.3 Până în deceniul al IX-lea al secolului trecut, în Uniunea Europeană nu exista un organ special care s-ar
fi ocupat de lupta împotriva criminalităţii.
Printre primele structuri importante din cadrul Uniunii Europene a fost Europolul, format în baza
Tratatului de la Maastricht, având ca scop cooperarea poliţiştilor din statele membre ale UE în domeniul
luptei împotriva criminalităţii. Europolul şi-a început activitatea prin colaborarea în domeniul luptei
împotriva traficului de droguri, furtului mijloacelor de sarcina Europolului să fie puse şi alte direcţii de
activitate: elaborarea unei baze informaţionale pentru prevenirea ţărilor membre despre pregătirea sau
comiterea unor crime pe teritoriul lor; stabilirea reţelelor moderne de comunicare şi schimb de
informaţii între state etc.
Cel mai important organ din cadrul Consiliului Europei pentru elaborarea programelor de prevenire,
profilaxie şi combatere a criminalităţii este Comitetul European pentru Problemele Criminale. Printre
rezultatele recente ale activităţii acestui Comitet se enumera Declaraţia finală şi Planul de acţiune, adoptate
la reuniunea Consiliului Europei din octombrie 1997 în urma unor analize minuţioase a fenomenului
criminalităţii din statele membre ale Consiliului Europei, Comitetul a înaintat câteva Direcţii
principale de organizare a luptei împotriva criminalităţii, şi anume:
îmbunătăţirea legislaţiei penale a statelor membre în direcţia lărgirii măsurilor de substituire a pedepselor
privative de libertate. statele membre să ia toate măsurile pentru asigurarea şi dezvoltarea aplicării
probaţiunii şi a altor măsuri de aceeaşi natură; pedepsele nonprivative urmează a fi aplicate cât mai pe larg
faţă de infractorii primari;
descriminalizarea unor infracţiuni mai puţin grave - presupune transferul faptelor neînsemnate, uşoare şi
mai puţin grave în sfera de prevenire şi soluţionare a unor organisme nepenale.
Descriminalizarea" poate avea loc:
a) de facto - descriminalizarea constă în tendinţa diminuării reacţiilor represive faţă de anumite
comportamente ori situaţii
b) Descriminalizarea de jure - este realizată doar de legiuitor şi poate fi generată de schimbările social-
economice şi politice
intervenite în timp
3) Simplificarea justiţiei penale Simplificarea justiţiei penale are în vedere simplificarea procedurii judiciare
prin:
introducerea unor proceduri sumare;
practicarea sistemului tranzacţiilor; şi simplificarea unorproceduri.
Practicarea sistemului tranzacţiilor constă, în mod obişnuit, în încheierea unui acord între Ministerul Public
(Parchetul) sau o altă autoritate statală competentă, pe de o parte, şi delincvent, pe de altă parte, prin care
autoritatea se obligă să înceteze urmărirea penală a delincventului, iar ultimul se obligă, la rândul său, să
îndeplinească anumite condiţii (restituirea daunelor, plata unoramenzi etc).
Testul 7
Subiectul I:
Teorii de orientatre psihologica
1.1 Definiti notiunea de psihanliza
Psihanaliza este in acelasi timp un procedeu de cercetare a proceselor psihice cu scopul de a investiga
semnificatia faptelor si reprezentarilor ce au loc in inconstient;o metoda de terapie a tulburarilor psihice, in
cadrul careia se tinde la rezolvarea acestora prin aducerea la suprafata si clarificarea semnificatiei
rezistentelor, transferurilor si dorintelor ascunse ale pacientilor; un sistem complex de teorii cu privire la
efectele proceselor psihice inconstiente asupra trairilor, gandirii si activitatii oamenilor. Elementele acestor
teorii deriva din cercetarea proceselor psihice si terapia starilor psihopatologice.
1.2 Demonstrati teoria personalitatii criminale a lui Jean Pinatel
Teoria personalităţii criminale aparţine celebrului criminolog francez Jean Pinatel. Ea este capabila să aducă
lămuriri atât în ceea ce priveşte geneza (etiologia), cât şi dinamica actului criminal.
Noţiunea de personalitate criminală nu trebuie înţeleasă ca un tip antropologic, o variantă a speciei umane.
Unii oameni au nevoie de instigări exterioare grave, iar alţii de instigări lejere, pentru a prezenta reacţii
delictuale, pentru a realiza trecerea la act. Această diferenţă graduală este dată de anumite trăsături
psihologice care, în concepţia lui Pinatel, alcătuiesc “nucleul central al personalităţii criminale”.
Conceptele nucleului personalităţii criminale care comandă condiţiile trecerii la act sunt: egocentrismul,
labilitatea, agresivitatea, indiferenţa afectivă.
Egocentrismul reprezintă tendinţa subiectului de a raporta totul la sine însuşi.
Labilitatea reprezintă o lipsă de prevedere, o deficienţă de organizare în timp, o instabilitate.
Agresivitatea desemnează o paletă foarte largă de tendinţe, mergând de la simpla afirmare a eului, până la
ostilitate, ea se manifestă printr-un dinamism combativ, care are ca funcţie învingerea şi eliminarea
obstacolelor şi dificultăţilor care barează drumul acţiunilor umane.
Indiferenţa afectivă sau insensibilitatea morală reprezintă acea trăsătură negativă prin care individul este
împiedicat de a încerca emoţii şi înclinaţii altruiste şi simpatice, fiind dominat de egoism şi răceală faţă de
aproapele lui.
Nucleul personalităţii criminale este o structură dinamică, cele patru componente nu trebuie analizate în
mod individual, nucleul personalităţii criminale este o rezultantă şi nu un dat.
Întrucât toate societăţile, în toate fazele lor de dezvoltare au înregistrat comportamente deviante, problema
personalităţii infractorilor constituie un obiect de cercetare des întâlnit în psihologia juridică.
Infractorul intelectual in conceptia lui Jean Pinatel
Infractorul intelectual – escrocul, falsificatorul, şantajistul. Exercitarea pe scară profesională a unor
asemenea acţiuni infracţionale presupune, din punct de vedere psihologic, necesitatea unor mijloace
intelectuale mai deosebite. La aceştia, forţa fizică este mai puţin importantă, în general fizicul trece pe un
plan secundar şi joacă un rol de decor care facilitează în unele cazuri (escrocherii) săvârşirea infracţiunii. În
afară de unele „ustensile” de importanţă minoră, infractorii intelectuali îşi comit acţiunile în mod
preponderent pe cale verbală. De aici rezultă două particularităţi esenţiale: un debit verbal adaptat rolului şi
adecvat scopului urmărit, accesibil victimei.
Principala armă de atac a infractorului intelectual este minciuna. Escrocii şi şantajiştii se caracterizează, în
special, printr-o elasticitate a gândirii, prin posibilitatea de a descoperi rapid slăbiciunile victimei şi prin
soluţii rapide care duc la eschivarea şi ieşirea din încurcătură.
1.3 importanta teoriilor contemporane de orientare psihologica in criminologie
Orice domeniu de cunoaştere umană care – prin multitudinea de date care le vehiculează, prin obiectul
scopul ei funcţiile sale ca şi prin metodele de cercetare pe care le utilizează – se constituie ca o ştiinţă
autonomă, nu se poate dispensa de analiza cauzelor fenomenului sau fenomenelor constituind sfera sa de
preocupări.
Cauzalitatea constituie cea mai importantă problematică a criminologiei, de tip tradiţional, adică a
criminologiei trecerii la act stefani şi levasseur, subliniind importanţa cauzalităţii în câmpul cercetării
criminologice, definesc chiar această ştiinţă ca fiind aceea care studiază delincvenţa pentru a-i descoperi
cauzele, geneza, procesualitatea şi consecinţele, pe scurt, ca „studiu al cauzelor delincvenţei”.
Pentru că acceptarea ideii de cauzalitate presupune ipse facto acceptarea ideii de determinare –
cauzalitatea nefiind altceva decât o latură a procesualităţii de determinare – este, de la sine înţeles, că
implicarea ei în studiul criminologiei presupune mai întâi legitimarea ideii mai generale de determinare. sub
acest aspect, o primă constatare ce se impune este aceea că nu toate concepţiile şi teoriile care au frecventat
domeniul criminologiei au acceptat ideea unei determinări endo sau exogen a comportamentului criminal,
acesta fiind atribuit uneori capacităţii de decizie şi opţiune liberă a individului. în această privinţă, cităm ca
reprezentative : şcoala clasică de inspiraţie becariană, teoria rezistenţei la frustraţi pusă în circulaţie de w.
recless şi teoria noii criminologii – toate socotind criminalitatea ca un produs al liberei voinţe a individului.
Majoritatea zdrobitoare a concepţiilor şi teoriilor care au dominat sau continuă să stea în atenţia
specialiştilor – oferind sau încercând să ofere şi soluţii de predicţie sau profilaxie a crimei – au însă la bază
ideea că infracţiunea se constituie ca un act de comportament determinat de anumite cauze, ceea ce implică
recunoaşterea caracterului cauzal, procesual al criminalităţii, condiţionarea sa mai mult sau mai puţin
complexă.
Examinând din perspectivă globală modul de abordare a cauzalităţii în criminologie, putem remarca,
că până în prezent s-au formulat cu claritate câteva moduri fundamentale de răspuns, unele de tip
reducţionist tinzând spre o explicaţie preponderent unifactorială, altele de tip complex, exprimând tendinţa
opusă de a pune criminalitatea pe seama unei determinări complexe, plurifactoriale.
Cea mai cunoscută perspectivă de abordare a genezei comportamentului deviant este cea care susţine
că etiologia acestuia se sprijină pe factori ce rezidă în personalitatea infractorului. în cadrul acestei orientări,
actul infracţional a fost conceput în dependenţă de personalitatea infractorului, personalitate considerată ca
o sinteză de elemente subiective specifice ce conferă atât explicaţia, cât şi factorul dominat de geneză a
comportamentului aberant. în criminologie s-au conturat , astfel, numeroase orientări şi teorii – unele
ridicându-se până la nivelul unor adevărate şcoli şi concepţii – cele mai răspândite fiind cea clasică,
antropologică, psihologică şi psihiatrică.
O altă perspectivă se bazează pe concepţia potrivit căreia delincvenţa este considerată ca un fenomen
complex de inadaptare sau neintegrare socială, fenomen ce exprimă o stare de disconfort, de neconcordanţă
conflictuală produsă între idealul individului, sistemul său valoric şi posibilităţile oferite de societate, stare
complementară cu o scădere concomitentă a funcţiilor sociale de control, cu rol de socializare, prevenire şi
integrare socială.
În limita acestui model de abordare a cauzalităţii s-au grupat cele mai multe teorii psiho-sociologice şi
sociologice ale devianţei, printre care de un mare răsunet s-au bucurat: teoria frustraţiei sociale, teoria
conflictelor culturale, teoria subculturilor delincvente, teoria asociaţiilor diferenţiale ş.a.
Un al treilea tip fundamental de răspuns, care a polarizat o altă mare parte dintre concepţiile
criminologice – mai ales de orientare sociologică – s-a exprimat în aşa numita teorie a cauzalităţii multiple
sau a „teoriei factoriale”. adepţii acestei orientări acceptă teza unei determinări multicauzale a delincvenţei,
aceasta fiind considerată ca rezultat al unor serii complexe şi variate de factori interni(de natură biologică şi
psihică) şi externi (de natură economică, socială şi culturală) aflate în corelaţie reciprocă. plecând de la ideea
că interdependenţa strânsă a conlucrării acestor factori împiedică separarea şi ierarhizarea unor lanţuri
cauzale cu caracter general, reprezentanţii teoriei cauzalităţii multiple acordă pondere egală importanţei
etiologice a fiecărui factor în parte, apreciind că – de principiu – nu se poate ajunge la o explicaţie cauzală
generală(unică) a infracţionalităţii.
Observaţia ce se impune din examinarea tipurilor de răspuns cu orientare deterministă este aceea că,
indiferent de multitudinea şi varietatea acestora, ele subscriu şi la alte două tendinţe : prima vizează direcţia
eliminării oricărui rol în geneza criminală deciziei libere a individului, orientându-se spre o determinare de
tip mecanicist intern sau extern(de tip antropologic, psihopatologic ori sociologic), cealaltă direct unei
concilieri prudente a factorilor de personalitate liberă a individului cu cei de determinare exo sau endogenă,
recunoscându-se până la urmă ideea unei determinări relative a genezei comportamentului deviant şi
criminal.
Subiectul II Victima infractiunii
2.1Identificati vinovatia victimei in cauzalitatea criminalitatii
„vinovăţia” victimei este o categorie social-psihologică care nu corespunde cu conţinutul şi volumul
vinovăţiei în drept. „Vinovăţia” victimei este, în mare parte, o vinovăţie morală. Spre deosebire de vinovăţia
în dreptul penal, care reprezintă atitudinea psihică a subiectului infracţiunii faţă de fapta sa şi consecinţele
acesteia, „vinovăţia” victimei este o categorie obiectivă, fiind aprecierea negativă a comportamentului
persoanei dată de către societate; „vinovăţia” victimei se poate manifesta prin comportamentul provocator al
acesteia, prin nerespectarea de către persoana vătămată a măsurilor de precauţie necesare în anumite
condiţii (comportamentul uşuratic, neatent, imprudent, neprevăzător ce creează condiţii favorabile pentru
comiterea infracţiunii) şi prin starea de neputinţă vinovată a victimei (creată conştient sau inconştient de
însăşi persoana vătămată, de regulă, consumînd băuturi alcoolice, droguri sau alte mijloace). O atenţie
deosebită se acordă importanţei „vinovăţiei” victimei la diferenţierea răspunderii şi individualizarea
pedepsei penale a făptuitorului. Acţiunile ilicite sau imorale ale victimei, care au provocat infracţiunea,
mărturisesc despre reducerea gradului de pericol social al faptei şi infractorului pînă la înlăturarea
caracterului penal al comportamentului victimizatorului (legitima apărare, reţinerea infractorului, unele
cazuri de extremă necesitate). În asemenea cazuri, „vinovăţia” victimei absoarbe parcă o parte din vinovăţia
subiectului infracţiunii, devenind o circumstanţă care atenuează răspunderea penală a făptuitorului.
2.2Clasificati situatiile victimogene dupa compartemntul victinei
Particularităţile personalităţii şi caracterul comportamentului victimei pot contribui la comiterea
infracţiunii, influenţînd asupra apariţiei şi realizării intenţiei subiectului infracţiunii, determinîndu-i
orientarea şi caracterul acţiunilor acestuia sau atrăgîndu-l într-o situaţie favorabilă pentru comiterea faptei
prejudiciabile. Sunt supuse unei analize criminologice trăsăturile fizice, psihice şi sociale ale personalităţii, în
deosebi, trăsăturile psiho-morale negative şi rolul social, datorită cărora indivizii pot fi predispuşi a deveni,
în anumite condiţii, victime ale infracţiunilor. Este examinat, de asemenea, rolul comportamentului victimei
în mecanismul infracţiunii care poate împiedica săvîrşirea infracţiunii, poate fi neutru, adică nu favorizează
şi nu împiedică comiterea crimei, poate uşura săvîrşirea infracţiunii, avînd un caracter neatent,
neprevăzător, riscant sau uşuratic şi poate provoca crima, fiind un pretext, adică generînd motivul şi scopul
comiterii ei. Potrivit competitorului, importanţa criminologică a studiului personalităţii şi comportamentului
victimei în mecanismul infracţiunii constă în cunoaşterea aprofundată a cauzelor şi condiţiilor săvîrşirii
infracţiunilor şi elaborarea măsurilor de prevenire victimologică a acestora. Analiza semnelor ce
caracterizează victima din legea penală permite de a determina locul acesteia în componenţa de infracţiune.
Victima nu este un element de sine stătător al componenţei de infracţiune, semnele acesteia fiind incluse de
către legislator în componenţa de infracţiune pentru a caracteriza alte elemente: obiectul şi latura obiectivă a
infracţiunii. Este necesar a ţine cont că semnele victimei au importanţă juridico-penală numai atunci cînd au
fost reflectate (sau puteau fi reflectate) în conştiinţa şi voinţa vinovatului, adică cînd acestea au fost cuprinse
(sau puteau fi cuprinse) de intenţia sau imprudenţa acestuia. Legislaţia penală în vigoare conţine norme în
structura cărora sunt incluse semne ce caracterizează persoana vătămată şi comportamentul acesteia: în
peste 50 de articole sunt stipulate trăsăturile fizice sau sociale ale persoanei vătămate, în 19 articole se indică
asupra comportamentului licit sau ilicit, imoral al victimei, în 11 articole este stipulată starea victimei în
momentul comiterii infracţiunii şi în 20 de articole se conţin semnele ce caracterizează relaţiile victimei cu
subiectul infracţiunii. Trăsăturile victimei se conţin în componenţele de infracţiuni nu în toate cazurile cînd
prin infracţiunea respectivă sunt cauzate prejudicii persoanei, dar numai atunci cînd trebuie micşorat cercul
persoanelor vătămate, limitîndu-l prin anumite condiţii (analogic componenţelor cu subiect special al
infracţiunii). În toate celelalte cazuri, despre victimă putem judeca după caracterul prejudiciului pricinuit de
infracţiunea respectivă. Trăsăturile ce caracterizează victima din legea penală sunt clasificate în: 1) trăsături
caracteristice personalităţii victimei (fizice, sociale); 2) trăsături ce vizează starea victimei; 3) trăsături ce
caracterizează comportamentul victimei (legal, ilegal, imoral, „acordul” victimei şi persoana vătămată îşi
cauzează singură dauna); 4) trăsături ce caracterizează relaţiile reciproce dintre victimă şi vinovat;
5)trăsături ce caracterizează dauna pricinuită victimei (fizică, materială, morală). Potrivit autorului,
trăsăturile personalităţii victimei, introduse în componenţele de infracţiuni, sunt indisolubil legate de
obiectul asupra căruia e îndreptat atentatul respectiv, deoarece atentatul asupra persoanei vătămate
înzestrată cu astfel de calităţi înseamnă cauzarea daunei relaţiilor sociale corespunzătoare apărate de dreptul
penal. De aceea, trăsăturile victimei caracterizează esenţial caracterul şi gradul prejudiciabil al
infracţiunilor respective. Semnele ce caracterizează comportamentul victimei aparţin, de regulă, laturii
obiective a infracţiunii, deoarece sunt un element al situaţiei în care se comite infracţiunea. Uneori,
comportamentul persoanei vătămate, fiind element al situaţiei, poate caracteriza, totodată şi latura
subiectivă a infracţiunii, conţinutul şi direcţia intenţiei, motivul şi scopul. Estimarea juridico-penală a
comportamentului persoanei vătămate şi influenţa ei acestuia asupra răspunderii penale a făptuitorului este
determinată, în primul rînd, de rolul comportamentului respectiv în săvîrşirea infracţiunii şi, în al doilea
rînd, de caracteristica socială, morală şi juridică a acestuia. Comportamentul victimei poate fi pozitiv,
neutru, imoral, ilegal sau infracţional. În primul caz, răspunderea penală a subiectului se intensifică, de
regulă, iar în ultimele trei cazuri este atenuată pînă la refuzul total de a recunoaşte pricinuirea daunei
„persoanei vătămate”. Comportamentul negativ al victimei are importanţă juridico-penală atunci cînd a
provocat infracţiunea, adică a servit drept pretext, determinînd motivele şi scopul infracţiunii şi dacă se
stabileşte raportul cauzal dintre acest comportament şi acţiunile infractorului. Comportamentul provocator
al victimei poate fi atît ilegal, cît şi imoral. În cazurile în care comportamentul victimei poartă caracter
infracţional, este abordată problema răspunderii penale a însăşi „persoanei vătămata
2.3 Proiectati raportul infractor victima
Cel mai bine raportul infractor victim poate privit in cadrul infractiunilor de viol.studiul victimologic al
violului a stability ca in majoritatea cazurilor victim si infractorul se afla in relatii prealabile prima crezind
“bunele intentii” primind cu usurinta invitatii etc.Comportamentul provacator al victimei se poate manifesta
si prin stabilirea relatiilor cu barbate necunoscuti sau putin cunoscuti vizitarea benevola a domiciliului
acestora sau izloarea impreuna cu ei in alter locuri rtrase consumul in comun al bauturilor alcoolice
comportare indecent si atitudine absolute necritica fata de aluziile si intentiile vadite ale viitorilor violatori.
In functie de comportamentul al victiemi exista 3 tipuri principale de situatii victimogene:
1)victemele prin comportamentul lor au provocat violul
2)comportarea victimei na provocat violul dar a favorizat savirsirea lui
3)comportamentul a fost neutru
Raportul infracto-victima ne ofra material pentru aprecierea cauzei infractiunii conditiilor obictive si
subiective care eu generato calificarea infr si a infractorului,stringerea probelor si kiar depistarea
infractorului
Pe de alta parte cercetarea victimelor ofera posibbilitatea de stabilirea a unor indicatori ai vulnerabilitatii si
de elaborare a masurilor de protective
Tot in raportul infractor victim ar putea fi aplicata medierea ca process de impacare a victimei cu
infractorul.inlaturarea raspunderii penale pentru o infractiune usoara sau mai putin grava poate avea lok in
cazul cind victim si infractorul sau impacat,institutul medierii find destinat sa favorizeze realizarea
impacarii
Subiectul III: CORUPTIA
1.1 Descrieti conceptul si evolutia reglementarilor nationale privind fenomenul coruptiei
Corupţia reprezintă folosirea abuzivă a puterii publice, în scopul satisfacerii unor interese personale sau de
grup. Ca act antisocial, corupţia este foarte frecvent întâlnită în societate şi este deosebit de gravă deoarece
favorizează interesele unor particulari, mai ales în aria economică, afectând interesele colective prin:
însuşirea, deturnarea şi folosirea resurselor publice în interes personal, ocuparea unor funcţii publice prin
relaţii preferenţiale, încheierea unor tranzacţii prin eludarea normelor morale şi legale.
Corupţia vizează un ansamblu de activităţi imorale, ilicite, ilegale realizate nu numai de indivizi cu funcţii de
conducere sau care exercită un rol public, ci şi de diverse grupuri şi organizaţii, publice sau private, în scopul
obţinerii unor avantaje materiale sau morale sau unui statut social superior prin utilizarea unor forme
de constrângere, şantaj, înşelăciune, mituire, cumpărare, intimidare.
Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice si Coruptiei este un organ de ocrotire a normelor de drept,
specializat in contracararea infractiunilor economico-financiare si fiscale, precum si a coruptiei. Cadrul
juridic al activitatii Centrului il constituie Constitutia Republicii Moldova; Legea cu privire la Centrul
pentru Combaterea Crimelor Economice si Coruptiei, adoptata de catre Parlamentul Republicii Moldova la
6 iunie 2002, alte acte normative, inclusiv tratatele internationale la care Republica Moldova este parte.
Începînd cu 6 iunie 2002, în Republica Moldova există un organ de ocrotire a normelor de drept, specializat
în contracararea infracţiunilor economico-financiare şi fiscale, precum şi a corupţiei - Centrul pentru
Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei. Cadrul juridic al activităţii Centrului îl constituie Legea cu
privire la Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei nr. 1104-XV, adoptată de către
Parlamentul Republicii Moldova la 6 iunie 2002, alte acte normaCrearea Centrului a fost determinata, in
primul rand, de necesitatea edificarii unei structuri de stat eficiente, scopul principal al caruia este
combaterea infractiunilor economice si coruptiei in Republica Moldova. Prevenirea lor este o sarcina
prioritara pentru organele de ocrotire a normelor de drept. O alta cerinta, nu mai putin importanta, a fost
necesitatea optimizarii structurii si activitatii organelor de control. Din experienta anilor trecuti, nu se reusea
solutionarea problemelor privind infractionalitatea economica, sporirea rezultatelor in combaterea ei din
mai multe cauze, dintre care pot fi mentionate cele mai importante: dublarea functiilor de catre diferite
institutii de stat, pe de o parte, si ineficienta interactiune intre ele, pe de alta. In consecinta, se inregistra un
numar considerabil de controale si revizii tendentioase si inoportune, care nu aveau nici un efect asupra
nivelului criminalitatii in economie, si sustrageau de la activitate agentii economici. Fiecare organ de control
avea competentele proprii, subordonarea sa ierarhica. Totodata, dintre tarile CSI, numai in Republica
Moldova organele de control nu dispuneau de functii de urmarire penala. Odata cu adoptarea Legii cu
privire la Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice si Coruptiei, in Moldova a fost creata o institutie
avind un sistem complex de descoperire a infractiunilor economice, incepand cu obtinerea si documentarea
informatiilor operative, efectuarea actului de revizie si control, intentarea dosarului penal, urmarirea penala
si transmiterea dosarului in instanta de judecata. Centrul a fost creat ca urmare a fuzionarii
Departamentului Control Financiar si Revizie al Ministerului Finantelor; Directiei anticoruptie a
Departamentului pentru Combaterea Crimei Organizate si Coruptiei, precum si a Directiei politiei
economico-financiare a Inspectoratului General de Politie al Ministerului Afacerilor Interne si a Garzii
Financiare, care era subordonată Inspectoratul Fiscal Principal de Stat.tive, inclusiv tratatele internaţionale
la care Republica Moldova este parte.
1.2clasificati si comparati formele coruptiei
"Coruptia draguta" Aceasta forma se manifesta prin plati "mici" menite sa determine o persoana cu
capacitate de decizie, sa aiba grija ca procesul respectiv sa se desfasoare intr-o perioada rezonabila de timp.
Are ca punct de pornire faptul ca in absenta acestor "mici" plati nu s-ar intampla nimic, sau procesul ar fi
intarziat peste limita suportabila a nervilor. Cuvantul "dragut" din sintagma se refera la valoarea platii si la
"marimea" obligatiei pe care aceasta o cumpara. In multe tari sarace, coruptia draguta este un dat de la
Dumnezeu. Intr-o societate saraca succesul in batalia supravietuirii de la o zi la alta este dat de recurgerea la
practici, la care n-ar fi constransi, daca ar duce-o mai bine. Din acest punct de vedere, coruptia draguta
apare ca o strategie defensiva, obligatorie pentru a-ti hrani si imbraca familia. Angajati ai Agentiei pentru
Dezvoltare din Elvetia subliniaza ca, fara a cultiva relatii de prietenie prin mici atentii, oficialii ar putea
taragana procedurile la nesfarsit. Astfel de "atentii" au un efect imediat asupra rapiditatii cu care sunt
rezolvate cererile lor la nivel administrativ. Tot acestia mai arata ca: cineva care vrea sa reziste ferm
cererilor se va confrunta cu nenumarate obstacole in calea rezolvarii problemelor. Cateodata obstacolele pot
fi depasite, alteori, nu… Fiecare trebuie sa se gandeasca cat de curat vrea sa fie si cat de neclintit isi permite
sa ramana…Urmatorul caz este menit sa serveasca drept exemplu din viata reala a afacerilor:Un oficial al
Bancii Nationale dintr-o tara in dezvoltare poseda autoritatea de a elibera autorizatii de import. Prin licitatie
publica, o companie a obtinut contractul de distributie de medicamente vitale pentru populatia tarii
respective. Licenta de import trebuie totusi obtinuta. Dar oficialul de la banca nu vrea sa o elibereze decat
daca are un si el un profit. Cum viata pacientilor depinde de livrarea la timp a medicamentelor, iar oficialul
intarzie formalitatile, situatia devine presanta. Asadar managerul companiei se decide sa mituiasca
functionarul. Pentru modesta suma de 500$ licenta este eliberata in aceeasi zi.Bineinteles tranzactia ridica
semne de intrebare dpdv etic. Dar punand in balanta "pacatul" de a fi mituit pe cineva si posibilitatea de a
risca viata pacientilor, mita este un rau necesar. Vorba 'ceea: din doua rele o alegem pe cea mai putin
rea.Coruptia poate avea influente directe asupra succesului in afaceri. Cu ajutorul ei tot climatul de afaceri
poate fi schimbat in favoarea platitorului. Dar fara ea se pot intampla lucruri mai grave: intarziere
deliberata, ascunderea de informatii etc. Toate acestea adunate pot determina succesul, respectiv falimentul
in afaceri. "Coruptia mare"Desi tranzitia de la coruptia "draguta" la cea "mare" este fluida in cazul
individual, cea din urma prezinta un sector distinct de probleme. In cel mai rau caz avem de-a face cu o clasa
politica si economica superioara, care abuzeaza de privilegiile sale, imbogatindu-se pe spinarea populatiei.
Fiecare participant are un interes. "Furnizorul" vinde bunuri si servicii la preturi astronomice, in timp ce
"clientul" isi primeste partea sub forma comisioanelor ilegale. Ruinele dezvoltarii multor tari sunt
marturiile acestor misculatii. Cele mai multe dintre ele sunt instalatii relativ inutile, prost adaptate, colosal
de scumpe, proiecte de constructii mamut, sau dotare armata ce depaseste pe departe nevoile tarii respective.
In toate cazurile tranzactiile sunt perfect legale. Natura ilicita a acestor operatiuni este data de urmatoarele:
luand in considerare caracterul limitat al resurselor, functionarii ar trebui sa apere interesul public. Din
motive egoiste insa, acestia in loc sa aleaga varianta optima, implementeaza varianta cea mai costisitoare.
Dimensiunile exagerate, complexitatea tehnologica, lipsa infrastructurii sau chiar inutilitatea acelui proiect
duc la ineficacitatea acelei investitii. Din moment ce "comisioanele" sunt ridicate si bineinteles nedeclarate,
dauna in avutul public este proportional de mare. Acestei practici ii sunt atribuite datoriile externe ale
multor tari in dezvoltare. Din nou un exemplu va demonstra cele de mai sus:O companie intr-o tara puternic
industrializata vrea sa renunte la costurile ridicate aferente constructiei unui incinerator de deseuri toxice, si
demareaza cautarile pentru o varianta mai ieftina. In acest context, un inalt oficial ministerial dintr-o tara in
dezvoltare abordeaza compania cu o propunere: pentru suma de 3 milioane $ acesta se angajeaza sa aranjeze
importul fara probleme a intregii cantitati de deseuri pentru o perioada de 5 ani. Se va ocupa de asemenea
de ingroparea deseurilor intr-o zona departata si, dupa parerea lui, sigura. Intamplarea face ca are in posesie
destul teren langa satul sau natal, care ar fi numai bun pentru acest "proiect". Datorita interdictiei de export
- import de substante toxice, deseurile vor fi amestecate cualte materiale ca nisipul sau rumegusul. In plus,
asa va crea si locuri de munca pentru poplatia zonei. Dupa o scurta analiza a avantajelor economice,
compania accepta.Urmarile: Cativa ani mai tarziu populatia din vecinatate cade victima unei boli ciudate,
diagnosticata mai tarziu ca fiind otravire cu substante toxice. Inaltul functionar jura ca nu stia nimic de
astfel de substante si declara ca a fost pacalit de compania multinationala. Aceasta din urma este atacata in
justitie in tara respectiva si este tinta protestelor in mai multe tari, in care are filiale.
La inceput am conchis ca fenomenul coruptiei are loc la scara mondiala. Cu toate acestea, ea reprezinta o
problema mult mai grava in tarile in dezvoltare
1.3 elaborati masuri si strategii de prevenire si combatere a coruptiei
Actualizarea bazei legislative si normative anticoruptionale conform prevederilor actelor internationale
Asigurarea obligatorie a mecanismului de expertiza anticoruptie a proiectelor de acte normative
Ajustarea legislatiei nationale la prevederile Conventiei penale privind coruptia prin completarea acesteia cu
dispozitii referitoare la confiscarea bunurilor provenite din actiuni criminale, inclusiv din coruptie si din
spalarea banilor, si referitoare la raspunderea penala a persoanelor juridice pentru acte de coruptie
Ajustarea legislatiei nationale cu privire la utilizarea tehnicilor speciale de investigare la dispozitiile
Conventiei penale privind coruptia
Ajustarea legislatiei nationale la standardele internationale privind reglementarea instrumentarii
infractiunilor de coruptie si a subiectului acestor infractiuni
Elaborarea proiectului de lege privind modificarea legislatiei în vederea stabilirii pedepselor alternative
celor penale pentru nerespectarea legislatiei în domeniul prevenirii si combaterii legalizarii veniturilor
obtinute ilicit
Elaborarea proiectului de hotarîre a Guvernului pentru aprobarea Regulamentului privind mecanismul de
prestare a serviciilor publice prin intermediul mijloacelor electronice
Asigurarea operativitatii si eficientei în cercetarea si examinarea cauzelor penale, inclusiv a celor de coruptie
Implementarea recomandarilor Consiliului Europei si ale Comisiei Europene privind delimitarea
competentelor între Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice si Coruptiei, Procuratura Generala si
Ministerul Afacerilor Interne
Organizarea unor cursuri de pregatire profesionala a colaboratorilor operativi, a ofiterilor de urmarire
penala, a procurorilor si a judecatorilor în vederea relevarii, investigarii, urmaririi penale si judecarii
infractiunilor de coruptie
Implementarea masurilor de prevenire a coruptiei în procedurile de recrutare, selectare, angajare si
promovare a persoanelor în functii publice
Elaborarea, la nivel interdepartamental, a reglementarilor privind necesitatea investigarii conexiunilor
dintre crima organizata si spalarea banilor cu coruptia.
Formarea unui grup de lucru interdepartamental pentru studierea mecanismului de control al
veniturilor si al cheltuielilor demnitarilor de stat, judecatorilor, procurorilor, functionarilor publici si
persoanelor cu functii de conducere
Organizarea schimbului de informatii analitice între organele de drept referitor la aspectele dezvoltarii
fenomenului coruptiei, la particularitatile de tactica si de procedura, la schemele de corupere si la complici
Asigurarea informationala a Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice si Coruptiei cu date
statistice necesare pentru elaborarea studiilor analitice în domeniul prevenirii coruptiei si crimelor conexe
Efectuarea unor sondaje de opinie publica anuale privind perceperea coruptiei si atitudinea fata de ea,
precum si privind atitudinea fata de prestatia Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice si
Coruptiei si altor institutii antrenate în prevenirea si combaterea coruptiei
Implementarea si perfectionarea aplicarii criteriului de selectivitate la efectuarea controlului vamal al
marfurilor. Întocmirea si mediatizarea raportului privind aplicarea criteriului de selectivitate
Elaborarea si implementarea unor actiuni concrete de prevenire a fenomenului coruptiei în institutiile de
învatamînt de toate nivelurile.
Selectarea si instruirea formatorilor din cadrul consiliilor raionale, care vor implementa programe de
studiere a normelor ce reglementeaza activitatea angajatilor autoritatilor administratiei publice locale si
responsabilitatea lor pentru actele de coruptie
Studierea sistematica de catre toti functionarii publici a legislatiei cu privire la prevenirea si combaterea
coruptiei, a Codului model de conduita pentru functionarii publici, aprobat de comitetul de ministri al
Consiliului Europei
Monitorizarea procedurilor de achizitii publice efectuate de catre institutiile publice în scopul eliminarii
actelor de coruptie la efectuarea lor
Efectuarea investigatiilor pentru identificarea tendintei de extindere a coruptiei, gradului de patrundere a
acesteia în domeniile principale ale economiei nationale si în structurile administrative
Organizarea emisiunilor televizate si radiofonice, pregatirea publicatiilor întru sensibilizarea opiniei publice
si promovarea unui comportament adecvat normelor etice, cultivarea intolerantei fata de faptele de coruptie
Plasarea pe site-ul oficial al Ministerului Justitiei a informatiei de interes public si înnoirea periodica a
acesteia privind procedura de înregistrare a organizatiilor neguvernamentale si actele aferente înregistrarii
statutului sau modificarilor la statut; elaborarea si plasarea pe site-ul respectiv a modelelor de acte necesare
pentru înregistrarea ONG-urilor.
TESTUL 8
Subiectul I: Teorii clasice a supra criminalitatii
1.1 Descrieti scoala mediului social si scoala interpsihologica.
Alecsandru Lacassagne (1843-1924) este intemeietor si fondator al idei, el sustine ca individul criminal nu se
naste criminal,dupa cum afirmau reprezentantii scolii pozitiviste italiene sub conducerea lui
Lombroso.Scoala lui Lacassagne se bazeaza pe ideia ca crminalul este un produs al mediului social in care
traieste,produs al conditiilor necorespunzatoare ale vietii sale economice.
Conceptia criminologica a lui Lacassagne a fost ilustrata prin aforismele sale:
Mediul social este bulionul de cultura al criminalitatii, in timp ce criminalul este microbul,element,care prin
sine insusi, inainte de a gasi bulionul care sa-l faca sa fermenteze si sa profilereze,nu are nici o importanta.
Fiecare societate isi are doar criminalii pe care ii merita.
Mediul social nu I se atribuie rolul exclusiv, ci doar initial, indispensabil si nu preponderent.Este recunoscut
de asemenea ca, in aceasta privinta,au un oarecare rol si factorii individuali psihologici.Anume aici este o
precizare, ca in situatia cind factorii individuali psihologici sunt preponderenti,ne aflam nu in fata unui
criminal, ci a unui bolnav,a unui nebun.
Scoala mediului social a intocmit un “calendar al crimelor” care se baza pe teoria ca asupra criminalitatii
influentiaza factorul fizic,mediul climateric si natural.Crimele impotriva proprietatii creste iarna si scade
vara,dar crimele impotriva persoanelor creste o data cu cresterea temperaturii si atinge cel mai inalt nivel
vara. Gabriel Tarde(1843-1904) este de asemenea reprezentant al scolii sociologice franceze insa este adeptul
psihologismului sociologic si respectiv al ideii ca “socialul” este un fenomen de interrelatii de nivel psihologic
intre indivizi,coordonate de legile imitatiei,ale opozitiei si adaptarii in cadrul unui sistem de echilibru
dinamic, al unui sistem aflat in continua schimbare si trasnformare.Legea imitatiei actioneaza,ca regula, “de
sus in jos” adica dinspre clasele avute spre clasele sarace, dinspre individul cult spre cel ignorat,dinspre
stapin spre servitor,fara a fi excluse in cazurile rare si cu efecte mult mai reduse in situatiile inverse.
Tarde sustine ca nu exista untip criminal innascut conform sustinerilor lui Lombroso,ci un tip criminal
profisional,cu alte cuv crima se invata in societate ca orice alta profesie.Mecanismul psihologic principal care
contribuie la insusirea comportamentului criminal este imitatia,adica se pronunta ca influenta
comportamentului unor indivizi asupra comportamentul altor indivizi este ca si exprimarea modei.
1.2 Argumentati tezele scolii sociologice a lui Emile Durkheim.
Emile Durkhein(1858-1907)-mare socioliog unul dintre fondatorii sociologiei, profesor la Universitatea
Sorbona si fondator al publicatiilor periodice “L’Annee”.
Principalele sale lucrari sunt:”Diviziunea sociala a muncii” (1863);”Regulile metodei sociologice” (1895);
“Suicidul” (1897), “Prohibirea incestului si originile sale” (1897).
Analizind unele din lucrarile sale, autorul considera ca facind parte din orice societate normala,crima este o
parte integranta a tuturor societatilor.Intrucit nu poate exista o societate in care indivizii sa nu se abata de la
tipul colectiv si este inevitabil ca si printre aceste abateri sa fie unele care sa prezinte caracter
criminal.Crima este un act care trebuie pedepsit, o societate scutita de crima este absolut imposibila.Dupa
opinia lui Durkheim crima este necesara.Prin urmare,criminalitatea trebuie analizata si explicta nu prin ea
insasi ci in legatura cu o cultura determinata in timp si spatiu.
Faptele sociale se impart in “normale” si “anormale” si din acest punct de vedere criminalitatea este un
fenomen normal, care insoseste in permanenta orice colectivitate sanatoasa.
Societatea este un fenomen autonom, care se autodetermina,astfel incit se poate ca numai socialul explica
socialul, iar fenomenele sociale sunt “lucruri” ale caror caracteristici esentiale sunt exteriozitate in raport ci
individul uman si asupra acestuia.Dupa Durkheim insusi dreptul este un lucru social.
Ocupinduse de fenomenul de suicid<durkheim il considera ca pe orice caz de moarte ce rezulta direct sau
indirect dintr-un act pozitiv sau negativ comis de catre victima insasi care trebuie sa-si produca acest
rezultata respingind ideea unei predispozitii psihologice la sinucidere.
Durkheim arata ca individul cu cit are mai mult cu atit doreste mai mult intrucit primirea unor bunuri si
avantaje nu face decit sa stimuleze si nu sa satisfaca sau sa reduca nevoile sau dorintele acestuia.
IN viziunea lui Durkheim prsoana poate fi fericita atunci cind nevoile ei corespund cu mijloacele sale, care ii
permit sasi infaptuiasca dorintele sau nevoile.Astfel anomia reprezinta in conceptia lui Durkheim o stare
obictiva a mediului social caracterizata printro dereglare a normelor sociale,datorita unor skimbari bruste-
criza economice-ceea ce duce la o neconcordantsa intre nevoile individului si mijloacele disponibile pentru
ale satisface.
1.3 Formulati rolul scolii pozitiviste ialiene in constituirea criminologiei ca stiinta
Scola pozitivista italiana este ceea care a contribuit colosal la constituirea criminologiei ca disciplina
autonoma, cuprinzind idei foarte importante pentru criminologie la care sa ajuns prin intermediul unor
ginditori care au avut valoroase idei dar nu sau ridicat la nivelul unei scoli.Comun pentru ei este tenta
pozitivista bazata pe metoda expermentala renuntind la studierea infractiuni ca entitate juridica in favoarea
studiului infractorului,adica a omului viu ce a comis infractiunea.Acesti ginditori se inscriu in curentele
criminologice ce tin de fiziognomie,frenologie,antropologie generala si alienism.
In cadrul orientarii antropogic-biologice sunt reunite teorii care confera factorilor biologici o importanta
hotaritoare in geneza crimei.Specific pentru aceasta orientare este liitarea obiectului criminologiei la studiul
infractorului prin incercarea de a demonstra existenta unor trasaturi specifice de ordin bioantropologic.O
importanta deosebita pentru aprecierea corecta a continutului si limitelor acestei orientari este intelegerea
corecta a conceptelor fundamentale cu care stiintele biomedicale opereaza cum sunt acelea de
ereditar,innascut,consttutional.
Subiectul II: Victima infractiunii
2.1 Reproduceti criteriile de clasificare si tipologia victemelor
Exista mai multe criterii de clasificare ale victemelor printre care sunt:
1)clasificarea victemelor dupa categoria infractionala;
-victime ale infractiunii de vatamare corporala;
-victime ale infractiunii de viol;
-victime ale infractiunii de tilharie.
2)dupa gradul de implicare si de responsabilitate in comiterea infractiunii;
-infractor activ-victima pasiva;
-infractor activ-victima semiactiva;
-infractor activ-victima activa;
-infractor semipasiv-victima activa;
-infractor pasiv-victima activa.
Aceasta tipologie scoate in evidenta mai mult rolul pe care poate juca victima,ca membru al cuplului penal in
comiterea infractiunii.
3)clasificarea dupa criteriul factorilor biologici,psihologici si sociali;
-victime nevirstnice se caracterizeaza prin lipsa de experienta socila,naivitate,capacitate redusa de a intelege
sensul si conscintele unor comportamente,deobicei aceste victime sunt supuse riscului din partea
violatorilor,jefuitorilor,escrocilor.
-femeile ca victime apar mai ales in cazul infractiunilor sexuale;
-virstnici sunt victime a infractiunilor materiale,ale escrocilor.sunt victime de maltratare sau agresate sexual.
-persoanele cu o intelegenta redusa sunt victime datorita naivitatii si credulitatii lor.
-persoanele temporar deprimate adica cu inima zdrobita pot fi victime ale hotilor,escrocilor
-persoanele achizitive adica acele cara in orice situatie cauta sasi mareasca bunurile.
-persoanele desfrinate sunt expusi pericolului atacurilor fizice,sexuale
-persoanele blocate de datorii sunt de regula oameni de afaceri sau bankeri faliti care nu mai pot face fata
situatiei lor pe cai legale si cad usor victime ale escrocilor.
2.2 Stabiliti personalitatea si comportamentul victimei in mecanismul actului infractional
Fapta infractionala in realitate reprezinta un cuplu psihologic,adica criminalul ce a savirsit fapta pe de o
parte si victima crimei pe de alta parte.Victemele deseori colaboreza cu criminalii lor.Acesta colaborare
poate fii:
-constienta
-inconstienta
-subconstienta
Rolul victemei in acest cuplu este extrem de divers si din aceasta cauza comportamentul victemei poate fi:
-pozitiv-adica victima opune rezistenta activa agresorului
-neutru-nu contribuie nici la comiterea infractiunii si nici la contracararea ei
-negativ-unde victima insasi incalca intr-un oarecare mod normele morale sau juridice
Reiesind din faptul ca un rol nu mai putin important in acest cuplu il are victima apare problema vinovatiei
victimei prin care se intelege comportamentul integral al victimei si nu doar latura subiectiva a conduitei,
adica atit aspectul obiectiv cit si cel subiectiv privite in strinsa corelatie.
Deci reiesind din gradul de responsabilitate al victemelor in comiterea infractiunilor precum si in functie de
reactia sociala fata de aceasta victemele pot fi acuzate sau aparate.
Victemele pot fi acuzate pentru erorile comise,comportamentele indecente care au dus la aparitia unor
consecinte negative.Fiecare trebuie sasi ia masuri de precautie pentru a reduce la minimum riscul
victimizarii.
Aparatorii victimei considea ca cei care acuza victima exagereaza masura in care provocarea contribuie la
comiterea infractiuniii si sustine ca majoritatea victimelor sunt complet inocente,nevinovate.Vinovatii sunt
criminalii sau sistemul.
2.3 Elaborati directiile principale ale activitatii subiectiilor prevenirii victimiologice
Investigatia victimiologicopsihologica isi pune scopuri oarecum tangentiale cu cele ale
criminologiei,determinate de interesul pentru personalitatea victimei infractiunii.unul din scopuri consta in
reabilitatea victemilor deoarece acestea suporta daune psihice profunde,pierderea increderii in lumea
inconjuratoare si in fortele proprii.Scopul principal al victimiologiei este preintimpinarea savirsirii
infractiunilor.
Sarcinile victimiologiei sunt:
-studierea procesului de victimizare si a rolului victimei in mecnismul actului infractional;
-stabilirea pronosticului victimiologic deoarece cunoscind mecanismul de victimizare metodele si tipurile de
victimizare caracteristicile victelor,lokul si perioada de timp ce coreleaza cu procesul de victimizare este
posibil aa preciza nivelul victimizarii in plan statistic
-sarcina informativa practica de informare a potentialelor victime despre metodele de comitere a
infractiunilor
-recuperarea pagubei si inlaturarea consecintelor infractiunii consta in restituirea pagubei victimelor
infractiunilor de violenta
-victimoterapie ar include elaborari metodologice de comportare ci vitima de audiere a acesteia precum si de
creare a unui sistem de reabilitare a victemei
Importanta victimologiei consta in faptul ca studiaza victima si conditiile care au inlesnit transformarea
persoanei in victima,propune solutii pentru inlaturarea acestor consecinte; studiaza procesul de
transformare a peersoanei in victima,numaul de victime existente la un moment dat pe un anumit
teritoriu;studiaza personalitatea victimei si propune masuri de protectie sociala,precum si auto protectie
impotriva victimizarii.
Subiectul III: Traficul de fiinte umane
3.1 Descrieti notiuni juridico-penale si criminologice a traficului de fiinte umane
Potrivit art.3 al protocolului din conventia COT este:
Traficul de persoane inseamna recrutarea,transferul,adapostirea sau primirea persoanelor prin amenintare
sau cu utilizarea fortei sau a altor forme de constringere,rapire,frauda,inselaciune abuz de putere sau stare
de vulnerabilitate darea ori acceptarea de plati ori aavantaje in scopul obtinerii consintamintului unei
persoane care detine controlul asupra unei alte persoane in scopul exploatarii.
In conformitate cu art 165 alin1 cp al RM prin TFU intelegem:recrutarea,transportarea,transferul
adapostirea sau primirea unei persoane in scop de explotare sexuala comerciala sau ne comerciala prin
munca sau servicii fortate in sclavie sau in condintiile similare sclaviei de folosire in conflictele armate sau in
activitati criminale de prelevare a organelor sau tesuturi;or pentru transplatare,savirsita prin:
-amenintare cu aplikarea violentei fizice sau psihica nepericuloase pentru viata si sanatatea persoanei
inclusiv prin rapire,prin rapirea documentelor si prin servitute in scopul intoarcerii unei datorii a carei
marime nu este stabilita in mod rezonabil
-inselaciune
-abuz de putere
3.2 Stabiliti etapele traficului de fiinte umane
Etapele TFU sunt:
1)recrutarea-se caracterizeaza prin selectarea pers care vor ajunge la punctul destinat unde vor fi explotate
sexual,sau explotate in sclavie sau in conditiile asimilare sclaviei,ori vor fi vindute pentru transplantul de
organe
2)transportarea-presupune transportarea persoanelor peste hotarile R.M ori in interiorul tarii.transmiterea
se face din tara de origine catre tara de distinatie.trecerea frontierii se face cu ajutorul recrutorilor pe doua
cai:legala(prin pretxtul unor excursii sau participari la competitii) si ilegala(in cazul minorilor sau fara
pasaport prin intermediul altor tari ca macedonia,albania,serbia etc.).Modalitatile de trecere a frontierilor
sunt urmatoarele:
-cu pasapoarte si vize legale
-cu pasapoarte si vize false
-cu mituirea serviciilor de frontiera
-cu evitarea serviciilor de frontiera
3)tranferul-este transmiterea pers de la un traficant la altul prin donatie,kirie,skimb
4)adapostirea-consta in ascunderea victemilor in lokuri ferite de alte pers care pot instiinta autoritatile
despre infr TFU
5)primirea-se caracterizeaza prin intrarea in posesie a victimei si mai inseamna angajarea ei in activitate
care ii permite criminalului de ao folosi in scopul TFU
3.3 Elaborati programele de prevenire atraficului de fiinte umane
Traficul de fiinte umane reprezinta o prob majora pentru RM si in solutionarea acestei prob trebuie
intreprinse un sir de masuri concrete:juridice,politice,social-economice,informationale si de parteneriat
1)plan juridic:
-aplicarea unor pedepse mai aspre
-reducerea pragului minim de pedeasa pentru TFU in cazurile in care traficantul va kolabora cu organul de
urmarire penala
-consider sa se recunoasca marrea contributie pe care o pot avea victemele TFU la dezvoltarea si
implementarea masuriilor anti-trafic
-introducerea in legislatie ca circumstante agravante TFU savirsit cu complicitatea functionarilor publici
sau cu implikareaa acestora in treficul de copii
-este obligatoriu sa se stabileasca prin lege ca victima este cea care are dreptul final sa decida daca doreste sa
se constituie sau nu ca martor intrun proces penal;in luarea decizii victima trebuie asistata de o persoana
independenta si calificata fara presiuni si cu o evaluare initiala a riscului
-introducerea pedpselor adm,disciplinare si kiar penale pentru functionarii publici care actioneaza intro
maniera neprofesionista fata de victemele TFU
-pentru victemele care doresc sa figureze ca martori sau sa participe la procese trebuie sa existe diferite
forme de protectie
-tre de garantat prin lege obl statului de acorda protectia fizica victimei,indeferent de implikarea acesteia in
cadrul urmaririi penale si acceptarea colaborarii
2)plan politik
-functionarii de stat trebuie sa acorde mijloacele necesare pentru a asigura activitatea organelor competente
de la comitetul national pentru combaterea TFU pina la comisiile teritoriale
-functionarii de stat insarcinati cu combaterea TFU trebuie sa fie suficient de competenti pentru a identifica
o potentila victima
-statul trebuie sa asigure prezenta unui numar suficient de mare de femei printre colaboratorii implicati in
prevenirea si combaterea TFU inclusiv in toate raioanele.
-guvernul RM trebuie sasi asume un sir de angajamente prin care ar oferi protectie si asistenta pentru
garantarea accesului victimilor TFU la un azil ingrijirea medikala si specializata
-statul trebuie sa asigure tuturor victimilor TFU repararea prejudiciilor materiale si morale prin plati din
fondurile de compensatii destat care sar acorda victemei subsidiar atunci cind repararea prejudiciului nu
poate fi urmarita de la faptuitor
3)socioeconomic
-guvernul RM trebuie sa manifeste un interes sporit pentru negocierea cu oficialitati unor state straine a
prob privind elaborarea unui cadru juridic ce ar reglementa modalitatile de plasare a cetatenilor RM in
cinpul muncii
-statule dator sa asigure un salariu ekitabil functionarilor antrenati in prevenirea si combaterea TFU pentru
ca acestia sa nu se lase ademeniti de atnetiile oferite de structurile criminale
-statul trebuie sa interzica publikarea anunturilor publicitare ale agentiilor si firmelor ce nu detin licenta
corespunzatoare
-statul trebuie sa deskida piata interna pentru agentii economici straini asigurind in acelasi timp protectia
producatorilor autohtoni
4)plan informational
-mass-media joaca un rol primordial in formarea societatii despre traficul de fiinte umane
-statul trebuie sa asigure publicarea brosurilor,studiilor si altor materiale cu privire la TFU
-difuzarea spoturilor publicitare anti-trafik pe toate canalele tv si radio cu indicarea numerelor de tel de
incredere.
-statul trebuie sasi informeze cetatenii despre pietele de munca in alte tari precum si despre posibilitatile
legale de emigrare
-statul e dator sa puna la dispozitie fiecarui cetatean care pleaca peste hotarele tarii date despre adresele
misiunilor diplomatice ale RM in strainatate precum si alte informatii utile
5) in plan de parteneriat
-RM trbuie sa inkeie acorduri cu Rominia,ucraina si federatia Rusa de skimbarea a lokului de trai al
martorilor, rudelor si altor pers apropiate odata cu intrarea in sistemul de protectie a martorilor
-pentru prokurori si judecatori e necesar sa fie elaborate recomandari privitoare la cererile de cooperare
juridica internationala pentru solictarea extradarii si a transferului
-trebuie stabilite mecanisme de cooperare prin care autoritatile competente din RM vor putea participa la
skimbul de informatii cu alte state cu privire la traficanti si metode de actiune a acestora
TESTUL 5
Subiectul nr.II Criminalitatea organiizata
1.1 Definiti conceptul si trasaturile organizatiei criminale
Unii specialişti neagă existenţa unei organizaţii naţionale a crimei. De asemenea
se neagă realitatea unui model de organizare formală a grupului. Opiniile cum ar fi că
organizaţiile criminale secrete nu sunt organizaţii formale de tipul corporaţiilor de afaceri,
ci sunt sisteme sociale tradiţionale, organizate pe baza valorilor culturale.
Definiţia:- însemnul de organizaţie criminală semnifică activităţile infracţionale ale unor grupuri
constituite pe principii conspirative, în scopul obţinerii unor importante venituri ilicite la cote
deosebit de ridicate.
Trasaturile:
Structura
Ermetism si conspirativitate.
Flexibilitate,rapiditate si capacitate de infiltrare.
Caracterul transnaţional al organizaţilor criminale.
Orientarea spre profit.
Utilizarea forţei.
2.2 Clasificati si comparati tipurile organizatiilor criminale
Familiile Mafiei, constituite pe structuri ierarhice stricte, norme interne de disciplină, un cod de conduită
şi o mare diversitate de activităţi ilicite (familiile italiene, americane, cartelurile columbiene ale drogurilor
etc.);
Organizaţiile profesionale ale căror membrii, spre deosebire de familiile Mafiei, se specializează în una sau
două tipuri de activităţi criminale (laboratoare clandestine pentru fabricarea drogurilor, imprimerii
clandestine pentru contrafacerea sau falsificarea monedelor, furtul şi traficul cu maşini furate, răpiri de
persoane pentru răscumpărare etc.)
Organizaţii criminale constituite pe criterii etnice, care sunt, de regulă, rezultatul unor împrejurări specifice
precum închiderea graniţelor ori circulaţia dificilă peste frontiere, severitatea excesivă a procedurilor de
emigrare, expansiunea geografică, în asemenea situaţii se află societăţile criminale chineze (triade), grupurile
criminale japoneze, grupurile jamaicane şi altele;
Organizaţiile teroriste internaţionale, care practică asasinatul, deturnarea de avioane, răpirea de
persoane etc, sub diferite motivaţii, de regulă politice, militare, religioase şi rasiale
2.3. Recomandati solutii practice de lupta eficienta impotriva organizatiilor criminale
1.combaterea coruptiei, care este o metoda de favorizare a crimei organizate
2.cooperarea international mai intense
3.inasprirea politicii penale, a raspunderii penale
4.crearea cadrului instituţional corespunzător scopului preconizat
5.adoptarea unei legislaţii ferme financiar bancare aptă de a stopa fenomene ca: frauda şi reciclarea banilor
6.adaptarea unei legislaţii corespunzătoare în ceea ce priveşte traficul de droguri

Subiectul III Criminalitatea feminine

3.1 Definiti criminalitatea feminine
Diferenţele anatomice, fiziologice, psihologice, morale, intelectuale şi sociale dintre sexe sunt relevante şi
pentru criminalitate. Caracterele, insuşirile speciale ale sexelor influenţează,
neindoielnic, asupra formei, genului criminalităţii. Există, astfel, intr-o măsură oarecare, o
criminalitate specifică fiecărui sex, criminalitatea feminină cuprinzand, printre altele,
pruncuciderea, prostituţia, avortul, abandonarea copilului, omorul ca urmare a violenţei
domestice şi altele.
Studiile criminologice au neglijat foarte mult subiectul comportamentului criminal feminin.
Acest lucru se datorează, in mare parte, inregistrării reduse a ratei criminalităţii feminine
comparate cu cea masculină. Pe măsură ce corpul de date ş investigaţii privind criminalitatea
feminină a crescut, s-a simţit nevoia considerării acestui subiect in vederea cunoaşterii acestui
fenomen.
3.2 Stabiliti cauzele, conditiile, trasaturile si tendintele criminalitatii feminine
Cauzele care favorizeaza cresterea criminalitatii feminine sint de mai multe tipuri,cum ar fi de ordin social
(lumea inconjuratoare), cultural (un nivel de cultura inferior), educational (o educatie proasta, exemple
proaste aduse),deasemeni nu excludem si alcoolul, drogurile, contactul cu lumea decazuta, dar totodata
motive de ordin economic cum ar fi starea materiala proasta. Analaizind datele statistice ale criminalitatii
feminine,atestam o crestere considerabila a acesteia, atit cantitativ cit si calitativ,adica sint infractiuni comise
din ce in ce mai grave, ajungind la nivelul infractiunilor criminlalitatii feminine.
3.3. Evaluati criminalitatea feminina si elaborati masuri de prevenire si combatere a acesteia
In cunoaşterea şi prevenirea fenomenului infracţional, in general, şi a celui feminin, in
special, un rol important il are şi studierea psihologiei persoanelor internate deja in penitenciar,
pentru comiterea unor infracţiuni. Pentru prevenirea criminalitatii feminine necesita a lua urmatoarele
masuri cum ar fi de ordin educational: promovarea egalităţii de gen; promovarea ei in şcoală in curriculum
şi recunoaşterea efectelor negative ale incurajării competiţiei exprimate prin creşterea violenţei; schimbarea
stereotipurilor privind masculinitatea-feminitatea; promovarea egalităţii in drepturi.
Dupa cum rezulta de mai sus, precum si in conformitate cu Rezolutia celui de-al VIII-lea Congres al ONU
consacrat prevenirii criminalitatii si tratamentului delincventilor, factorii favorizanti ai criminalitatii
feminine sunt:
- agresiunile fizice, sexuale si psihice la care multe dintre femeile condamnate au fost supuse inainte de
comiterea infractiunilorde catre persoane aflate in anturajul apropiat;
- disocierea legaturilor familiale, agravate printr-o educatie parentala inadecvata, cu efect negativ asupra
mediului de viata;
- saracia, somajul, analfabetismul, absenta locuintelor bune si ieftine, sistemul de invatamant si de formare
inadaptat;
- numarul crescand de femei fara perspectiva de insertie sociala si agravarea inegalitatilor sociale;
- conditiile dificile pe care le intampina femeile care migreaza de la sat spre oras sau care isi cauta un loc de
munca in alte tari;
- discriminarea, care poate crea dezavantaje in planul social, al sanatatii si al angajarii in munca;
- degradarea mediului urban, mai ales insuficienta unor institutii care sa ofere diverse servicii si facilitati in
anumite comunitati;
- dificultatile create de societatea moderna de a insera corect toate persoanele in comunitate, in familie, in
mediul de munca, in scoala si de a se identifica cu o anumita cultura;
- abuzul de alcool, de droguri si alte substante, a caror dezvoltare este favorizata de factorii de mai sus;
- multiplicarea activitatilor legate de criminalitatea organizata, mai ales de traficul de droguri si traficul de
persoane;
- promovarea, mai ales prin mass media, a ideilor si atitudinilor care sunt surse ale violentei, inegalitatii si
intolerantei.

TEST 9 Subiect 1
1.1 Metoda de investigare criminological este acea parte a criminologiei care se ocupa de studiul metodelor si
tehnicilor de investigare al fenomenului infractional, urmind integrarea acestora intrun system logic care sa
permita indeplinirea scopurilor acestei stiinte. Cu alte cuvinte metoda este ordinea ce se pune in invatarea
unei stiinte urmind conditiile si particularitatile aceli stiinte.
Metoda este o modalitate prin care cunoasterea spontana se transforma in cunoastere critica iar gindirea
devine un instrument de cercetare.
Tehnica de cercetare criminological este felul practice prin care se utilizeaza o metoda sau alta. Tehnica este
transcrierea in practica a tuturor metodelor de cercet criminalistica ce duce la insusirea unei stiinte urmind
conditiile si particularitatile acelei stiinte.
1.2 In procesul de studio al criminologiei se folosesc o serie de metode de cercetare. Aceste metode sunt
numite ca met particulare care la rindul lor se impart in generale si speciale, adica specifice numai unei
anumite discipline.
Din categoria met particulare cu un grad maxim de generalitate fac parte: met observarii, met
experimentala, met istorica.
Din categoria metodelor particulare cu grad mai redus de generalitate, adica metode particular speciale, fac
parte: met clinica, etc..
Metode particulare care sunt utilizate in dom criminol sunt: -met observatiei,-met experimentala,-met
clinica,-met tipologica,-met comparative,-met de predictie,-met statistica.
Din categoria tehnicilor de observare din domeniul crimnologiei fac parte:-observatia,-chestionarul,-
interviul,-tehnica ducumentara,-tehnicile secundare.
1.3. *Metoda observatiei presupune observarea anumitor evenimente ce tin de domeniul criminologic si
studiul lor. Observarea e de 2 feluri: empirica- la indemina oricui si are un character spontan si subiectiv, nu
ofera o imagine a fenomenului studiat; stiintifica- o conteplare intentionata a realitatii si presupune existenta
unor abstractii stiintifice.
*Met experimentala reprezinta o observatie provocata de experimentator in conditiile alese de el. Aceasta
met presupune urmatoarele tipuri de experiment: dupa locul de desfasurare- experiment de laborator si de
teren; dupa natura variabilei independente- experiment provocat si exp invocat; dupa modalitatile concrete
de manipulare a variabilelor- experiment inainte si dupa, exp dupa si exp ex post facto. Metoda
experimentului mai presupune si alcatuirrea anumitor grupuri de control necesare pt supravegherea
experimentului. Controlul poate fi: control la precizie, contr statistic, contr la inimplare.
*Metoda clinica presupune caracterizarea cazului individual pt formularea unui diagnostic si prescrierea
unei metode terapeutice effective pt fiecare caz criminologic. Aceasta metoda foloseste studii descriptive ale
unor cariere criminale si studii de caz ce tin de diagnosticarea fiecarui character criminal.
*Metoda tipologica este folosita pt descrierea uniui anumit tip de criminal in opozitia cu tipul noncriminal, e
folosit pt a descrie tipuri particulare de criminali, precum si de a stabili o tipologie criminonologia a actului
criminal. Aceasta met intrebuinteaza si not ca tip si tipologie. In criminology tipologiile se clasifica in 2:
specifice si de imprumut. O alta clasificare are in vedere orientarile teoretice din criminology: tipologii
constitutionale, psihologicesi sociologice.
*Metoda comparative este intilnita in toate fazele cercetarii criminologice de la descrierea si explicarea pina
la prognozarea fenomenului infractional la toate nivelurile de interpretare: fenomen, fapta penala, faptuitor,
victima, atit in cercetarea de natura calitativa cit si cantitativa. Aceasta met mai folos urmatoarele procedee:
procedeul concordantei, proced diferentelor, proced variatiilor concomitente.
*Metoda de predictie are ca scop formularea unor previziuni privind evolotia fenomenului criminalitatii pe o
anumita per de timp, evaluarea probalitarilor de delicventa.
Tehnici:
*Observatia este formata din urmatoarele tipuri de observatie:
in raport cu fenomenul studiat: - obs directa si indirecta.
In functie de etapa cercetarii:- globala si partiala.
In functie de scopul urmarit:- sistematizata si nesistematizata.
Tipuri de observatory: anonym si cunoscut; observator participant si participant observator.
*Chestionarul este succesiunea logica si psihologica de intrebari scrise sau imagini grafice cu functia de
stimuli in raport cu ipotezele cercetarii care prin administrarea de catre operatorii de ancheta sau prin
autoadministrare determina din partea celui anchetat un comportament verbal sau nonverbal ce urmeaza a
fi inregistrat in scris. Chestionarul poate fi: de date faculae, de opinie, speciale, precodificate, postcodificate
si mixte.
*Interviu este interogarea criminalului pt obtinerea anumitor date referitoare la fenomenul criminologic.
Tipuri de interviuri: formal si neformal, direct si indirect, clinic, sensibil, neutru si sever.
*Tehnica documentara este prprie cercetarii pe documente si priveste modul in care datele cuprinse in
diferite tipuri de documente pot fi utilizate in scopuri stiintifice. In criminology se folosesc urmatoarele tipuri
de doc: -statistici, demografice, judiciare, eocnomice, dosare ce tin cause penale, mass-media, doc personale.
Doc se analizeaza prin 2 tipuri de analize: de continut si analiza statica.
*Tehnicile secundare. Principale tehnici secundare folosite sunt: - testele: de reusita si de personalitate; -
scala de atitudini: pt cunoasterea intensitatii atitudinii unui infractor in raport cu un noninfractor,
atitudinea comunitatii fata de faptele atnti sociale. Tehnica secundara isi propune analiza trasaturilor
psihologica a infr, comportamentul individual si de grup, intensitatea factorilor de inadaptare si rolul lor in
etiologia criminalitatii.
Subiect 2
2.1.Aptitudinele fizice si psihice ale persoanei sunt caracterizate de virsta. Criminologia distinge 5 categorii
de virsta: copilaria 0-12ani; adolescenta 12-22ani; tineretea 22-35ani; virsta adulta 35-60-65; batrinetea de la
65.
Virsta reprezinta interes in criminology deoarece in raport cu ea se constata o evolutie numerica cit si
tipologica a infractorului. Astfel din punct de vedere numeric, criminalitatea este ascendenta in perioada
copilariei si adolsecentei, stationara in perioada tineretii si adulte si descendenta in perioada batrinetii.
Caracteristic virsteii tineretii si adolescentei sunt infract bazate pe aplicarea fortei fizice. Pt virsta adulta
criminalitatea profesionala sic rim organizata. Pt virsta batrinetii recidiva unor fapte comise in perioada
adulta precum si parazetismul social. In criminology virsta are o notiune diferita decit acea din dr penal. In
dr penal sunt folosite numai notiunile de minori si majori, si infractiunile comise in perioada
anteminoratului adica de la 0-14 ani nu sunt pasibile de pedeapsa penala.
Sexul reprezinta trasaturile sociale si morfologice prin care indivizii se impart in barbate si femei. Datorita
deosebirelor intre sexe in criminology au aparut diferite teorii a diferentelor de sexe. Este indiscutabil ca
intre barbati si femei sunt deosebiri estentiale, dar si mai problematica este originea, natura si efectele acestei
deosebiri. Primele cercetari in acest domeniu lea facut T. Pop care considera ca deosebirea dintre barbat si
femeie este multipla. Prima deosebire pe care a enuntato Pop este de ordin biologic, si aceasta deosebire face
ca barbatul sa prevaleze asupra femeii. O alta idée este ca aceasta inegalitate dntre barbat si femeie impune
fata de femei o umilinta a inegalitatii si subordonarii. Deosebirea consta si in misiunea distinca a celor 2 sexe.
Astfel particularitatile de baza din pct de vedere ale sexelor se reduc la deosebirea dintre barbat si femeie,
deosebirea de baza fiind fizicul. Barbatul fiind de obicei o fire mai puternica pe plan fizic, ii sunt
caracteristice calitatile care faciliteaza savirsirea infr ce tin de aplicarea fortei fizice. Deosebirile ce tin de
psihic in multe cazuri sunt mai importante si relevante decit ceea ce tine de fizic. La femei prevaleaza
calitatile sufletesti, iar la barbat intelectuale. La femei predomina sentimental, la barbat ratiunea. Femeia
este mai sensibila, mai sentimentala si capricioasa ca barbatul. Barbatul fiind mai volitiv si mai tare de fire.
2.2.Pedeapsa reprezinta aplicarea legii in masura savirsirii unei fapte interzise de leagea penala si care are
drept scop apararea societatii de infractiuni, prevenirea lr si restabilirea ordinii de drept si restabilirea
echitatii in societate.
Scopul pedepsei este: intimidarea, rasplata, preintimpinarea si corectarea vinovatului.
Pedeapsa are ca mijloc de realizare legea penala, de aceea scopul pedepsei coincide cu acel al legii penale.
Functii pedepsei reies la fel din legea penala si sunt: -functia de constringere (este masura statala aplicata de
instanta de judecata persoanelor care au savirsit infractiuni cauzindule anumite restrictii in drepturi si
libertati); -funct de corectare (consta in influenta asupra mentalitii condamnatului cu scopul inlaturarii
ideilor antisociale si reeducarea lui pt a nu comite infractiuni); -funct de restabilire a echitatii sociale (are ca
scop rasplata infractorului pt infractiunea savirsita); -funct de preventie generala (atentioneaza despre
posibilitatea aplicarii pedepsei in cazul comiterii infr); -funct de preventie speciala (pedeapsa are ca scop
imediat de a preveni savirsirea noilor infr).
Astfel atit scopul cit si functiile pedepsei influenteaza personalitatea infractorului facindul prin reeducare de
a renunta la deprinderile sociale, de a se reintegra in societate si astfel stimulindul ca personalitatea de
infractor sa se transorme intro personalitat de noninfratctor.
2.3.Conform doctrinei criminologice elaborate de Lambroso infractorii pot fi clasificati in:
-criminali nascuti; criminali morali; crim epileptici; crim pasionali; crim nebuni; crim de ocazie; crim de
obicei. Ferri clasifica criminalii in 5 categorii: -nebuni sau alienate; crim nascuti sau instinctive(salbatici,
brutali, care nu fac deosebire intre crima si meserie, pt ei pedeapsa nu are nici un effect); criminali de obicei
(care comit in copilarie primul delict producindule un obicei cronic de a repeat crima); criminali de
pasiune(comit de obicei crime impotriva persoanelor si sunt snsibili); criminali de ocazie(la determinarea
crimei sunt influentati de o simpla ocazie).
G.Tard sustine ca criminalii tre clasificati dupa criteriul sociologic. El imparte criminalii in: -criminali
urbani; rurali; asasini si violenti.
In criminologia moderna personalitatea infractionala se caracterizeaza prin urmatoarele criterii:
Prima caracteristica tine degradul de constientizare si dirijare a comportamentului (criminali normali si
anormali). A doua caracteristica se face in functie de tendinta de repetare a infractiunii unde distingem
infractori recidivisti si nerecidivisti. A treia categorie se face in functie de gradul de pregatire infractional:
infractori ocazionali sau situationali si infractori de cariera.
Subiect 3
3.1. Spalarea banilor este prevazuta in codul penal si consta in savirsirea actiunilor orientate fie spre
atribuirea uniu aspect legal sursei banesti, a bunurilor si veniturilor obtinute illicit in urma savirsirii
infractiunilor fie prin tainuire, deghizarea informarea privind provinienta acestori bani sau bunuri despre
care persoana stie ca provin din activitate infractionala. Conform conceptiei penale si criminologice obiectul
acestei infractiuni il reprezinta relatiile sociale cu provinienta licita precum si circulatia corecta in
operatiunile financiare a mijloacelor banesti.
3.2. Metodele de spălare a banilor
a) Anonimatul- este una din regulile spălării banilor prin care tranzacţia cu valori obţinute din infracţiuni
trebuie să fie asemănătoare altor tranzacţii legale din mediul sau locul unde acestea au loc. În esenţă,
numerarul nu trebuie să lase nicio pistă care să conducă la originea sa..
Din această cauză, infractorii au creat tehnici şi metode variate de inserare a numerarului în sistemul
financiar, şi anume:
-structurarea, adică divizarea sumelor mari în sume mai mici şi depunerea acestora de către mai multe
persoane în diverse conturi bancare sau utilizarea sumelor respective în vederea achiziţionării altor
instrumente de plată, cum ar fi titlurile la purtător sau ordinele de plată;
-contrabanda cu numerar, prin simpla scoatere ilegala din ţară a unei cantităţi de bani în numerar şi
introducerea acesteia într-o altă ţară, în general cu reguli mai puţin stricte, de obicei prin curieri sau prin
ascunderea cantităţii pe vase cargo;
-amestecul fondurilor ilegale cu cele care provin dintr-o afacere legală cu numerar, sume care apoi sunt
depozitate împreună.
b) Viteza- circulaţia rapidă a valorilor, pentru a nu putea fi detectate. Odată ce numerarul a intrat în
sistemul financiar, fie că se află sau nu în ţara de origine, spălătorul poate utiliza avantajele create de
progresele informatice (IT), metodele moderne de transmitere a banilor, pentru a-i pune rapid în circulaţie.
c) Complexitatea. Prin împărţirea fondurilor sale în mai multe tranzacţii si viteza acestor operatiuni,
spălătorul face dificilă şi uneori imposibilă munca investigatorilor de a reconstitui drumul banilor.
3.3 Tehnici de disimulare a originii ilicite a veniturilor:
- supraevaluarea preţului unui bun printr-o factură de valoare mai mare decât valoarea sa reală sau printr-o
factură partial sau în totalitate falsă;
- tranzacţii comerciale false inserate în cadrul unei afaceri legale prin: tranzacţii cu numerar dintr-o valută
în alta în mod repetat şi rapid, folosirea unor conturi bancare multiple, deschiderea şi închiderea repetată a
acestora, transferuri electronice bancare din contul unor persoane juridice în contul unor persoane fizice,
efectuarea de transferuri externe a unor valori mari folosind multiple instrumente monetare, cecuri bancare
sau de călătorie, operaţiuni de credit, investiţii, constituirea de garanţii fictive, etc;
- metoda împrumutului returnat. O parte din fondurile transferate pe căi ilicite în străinătate revin sub
formă de împrumut infractorului sau firmei pe care o controlează. Această operaţiune este urmată apoi de
returnarea sumei împrumutate, la care se adaugă dobânzile convenite de parti şi eventual penalităţi de
intarziere, ce conduc la sume din ce în ce mai mari, care intra astfel in circuitul legal;
- poliţele de asigurare, prin schimbări frecvente ale beneficiarilor, plata unor prime mai mari decât cele
normal datorate şi solicitarea ulterioară ca rambursarea să fie făcută către o terţă persoană, recepţionarea
primelor de asigurare prin brokeri sau intermediari financiari din centre offshore care nu respectă regulile
de publicitate sau evidenţă, la care de fapt intentionat nici nu sunt obligati contractual.
Testul 10 Subiect 1
1.1 Şcoala cartografică sau geografică s-a dezvoltat, în special, în Europa între anii 1830 – 1880 , poartă şi
numele de şcoala franco-belgiană a mediului social, denumire ce exprimă concepţia definitorie ce stă la baza
principiilor acestei şcoli criminologice.
Promotorii acestei şcoli au fost belgianul Lambert Jaques Quetelet (1796 -1874) şi francezul Andre Michel
Guerry (1802 – 1866), care au realizat o statistică a criminalităţii pentru a descoperii anumite legităţi ale
dinamicii acesteia10.
Metoda de cercetare a şcolii cartografice este metoda statistică, care s-a dovedit potrivită în încercarea ei de
a surprinde corelaţii între harta criminalităţii şi unele variabile economice, sociale şi culturale.
Quetelet a fost printre primii specialişti în ştiinţe sociale care a utilizat metode statistice şi matematice pentru
a analiza influenţa factorilor sociali şi individuali în etiologia crimei. El a studiat statisticile franceze din anii
1826 – 1830 subliniind constanţa criminalităţii în acea perioadă. Astfel, a sesizat faptul că infracţiunile
contra persoanei predomină în timpul sezonului cald, în regiunile din sudul Franţei, în timp ce infracţiunile
contra proprietăţii sunt comise mai ales în regiunile din nord, în timpul sezonului rece. Pe această bază
autorul a formulat legea termică a criminalităţii, susţinută şi de Guerry11.
Ulterior G. Tarde a evidenţiat faptul că deosebirile ce apar între structura şi volumul criminalităţii regiunilor
din nord faţă de cele din sud, sunt rezultatul dezvoltării social – economice diferite a acestora şi nu
consecinţele diferenţelor de climă.

10

11
Interesat de aspectul geografic, Guerry repartizează departamentele franceze în 5 (cinci) regiuni, în cadrul
cărora constată o regularitate remarcabilă în ceea ce priveşte criminalitatea. Această constatare a dezvoltat
ideea conform căreia : “precum fenomenele naturale, comportamentul uman este şi el supus unor legi”.
Asemănător lui Quetelet, dar contrar a ceea ce se credea în acea epocă, Guerry constată că nici sărăcia, nici
instrucţia şcolară nu au o influenţă directă asupra cifrei criminalităţii. Quetelet susţine că omul nu
săvârşeşte infracţiuni datorită stării de sărăcie, ci ca o consecinţă a trecerii rapide de la o stare de relativ
confort la una de mizerie.
Printre reprezentanţii acestei şcoli se mai remarcă şi nume sonore ca : G. Tarde M. Joly, H. Sabille.
1.2. Curentul psihologic clasic prevede urmatoarele teorii: -asociatismul; behaviorismul, gestaltismul,
freudismul. Asociatismul e un current psihologic de orientare materialist-mecanist. Conform acestei teorii
mecanismul fundamental al formarii insusirilor si proceselor psihice umane il prezinta procesul de asociere,
sustinind ca fiecare process psihic, fiecare insusire este rezultatul unui lant sau compozitii associative,
formate in constiinta individului normal sau criminal independent de vointa acestuia. Spre deosebire de
asociatism behaviorismul este un current psihologic American. Acest current a pus la baza studierii
comportamentului uman relatia de stimul-raspuns. Potrivit acestei conceptii pt a analiza procesele psihice tre
sa pornim nemijlocit de la date obiective. Gestaltismul e un current ce a aparut in europa occidentala. El e
un current psihologic intemeiat pe conceptia filosofica si a aparut ca o reactie atit fata de asociatism cit si de
behaviorism. Potrivit aceste conceptii orice process psihic este o structura sau configuratie integrala si insusi
psihicul uman in ansamblu este o configuratie. Psihicul uman se caracterizeaza printro existenta de sine
statatoare.
1.3. Teoria lui Freud are o importanta deosebita in cadrul criminologiei deoarece cunoasterea freudismului e
absolute necesara intrucit datorita universalitatii lui aceasta doctrina este un moment important atit pt
cultura generala cit si pt cultura juridica. Freud are meritul de a introduce o maniera cu totul originala in
explicarea mecanismelor psihicului uman prin metoda psihanalitica. Prin studiile sale el a incercat sa
demonstreze existenta unei personalitati antisociale ce tin de sfera psihologiei normale sis a explice
mecanismul de formare a acesteia. Importanta doctrinei lui Freud se mai releva si prin faptul ca freud a
introdus o noua structura psihicului uman. Astfel viata psihica a fiecarui individ cuprinde 3 nivele diferite:
sinele, eul, supraeul. Sinele este o realitate psihica adecvata care nu are constiinta realitatii obiective. Eul este
cea de a 2 instanta psihica si se numeste constient, el este nivelul central al personaltitatii. Supraeul reflecta
nivelul de dezvoltare asupra personalitatii, influent ape care mediu social si cultural o exercita asupra
psihicului. Supraeul ca si eul contribuie la formarea instinctelor nivelul lui de cenzura fiind cu atit mai
puternic cu cit persoana este mai matura, sanatoasa psihic si mai educate. In conceptia lui Freud diferenta
dintre infractor si noninfractor sar situa la nivelul supraeului care acumuleaza traditiile trecutului, iar in
sfera sinelui neexistind schimbari semnificative. Importanta lui Freud se mai releva prin faptul ca el a
implimentat metoda psihanalizei – procedeie destinate urmaririi si descoperirii cauzelor devierilor
comportamentale si vindecarii unor boli psihice.
Subiect 2
2.1. Conceptul de criminalitate este un concept vast cunoscind diferite abordari din literature criminologica.
Astfel sub aspect juridico-penal criminalitatea desemneaza ansamblul comportamentelor umane considerate
infractiuni, incriminate si sanctionate in anumite conditii in cadrul unui system determinat si cunoscut
istoric.
2.2. Primii criminology care sau intresat de problemele clasificarii factorilor criminogeni sunt: Jean Pinatel
la care intilnim o clasificare a factorilor in: -geografici, eoconomici, politici. Mannheim trateaza cauzele de
ordin social ale criminaltatii nefiind preocupat de clasificari stricte ale acestor factori. La fel si D. Szabo
analizeaza problema complexa a cauzalitatii rolului factorilor economici si culturali. Totusi acest autor nu
opereaza cu distinctii clare intre cauzele criminalitatii ca fnomen social si a actului infractional concret.
Clasificari reusite ale factorilor intilnim in criminalogia romina. Consform acestei clasificari factorii se
impart in: -fac econ, fac soc, fac demografici. O alta clasificare este asemanator ca si clasificarea mentionata
doar ca ca mai adauga si factorul politic. Astfel chiar daca la prima vedere parka sar primi o clasificare a
acestor factori criminogeni, aceasta clasificare este una relative deoarece acesti factori generalizati nu pot
caracteriza fiecare crima in parte deoarece fiecare crima isi are specificul ei precum si fiecare infractor nu
poate fi identic cu altul chiar daca savirseste aceiasi crima deosebiri de infaptuire a crimei indiscutabil vor fi
evidentiate.
2.3. Factorii geografici reprezinta ansamblul tuturor factorilor ce formeaza mediul fizic. Climatul, natura
solului, aerul, lumina, caldura, frigul, umezeala, anotimpurile, conditiile atmosferice au o influenta esentiala
asupra plantelor, animalelor si omamenilor. Mediul fizic influenteaza in mod direct omul, mai exact variatiile
omuli. Mediul fizic duc la variatiile de character de temperament si de comportament a omului. De aici
putem spune ca exista o legatura puternica intre criminalitate si mediu fizic. Una din dovezile legaturii dintre
criminalitate si mediu fizic este ca aprope toate functiile omului sunt supuse si influentei temperaturii
zoneigeografice in care traieste. In tarile foarte calde puterea de existenta a omului in lupta pt existenta este
mai mica fiinca se ajunge mai usor la satisfacerea nevoilor avind mai putina nevoi de imbracaminte, hrana,
astfel caldura provocind moleseala care duc la duc la stagnarea la dezvoltare. In tarile reci rezistenta omului
este mai mare pt ca lupta este mai aspra si mai dura. Omul dintro tara rece e mai constnt si mai putin
idealist. Printre primii care sau ocupat de influenta axestui factor asupra criminalitatii au fost Lombroso,
Ferri, Quetelet. Lombroso sustine ca temp excesiva, calda sau rece, nu are effect excitant asupra
criminalitatii fiinca frigul mare calmeaza iar caldura mare provoaca inertia. Effect important asupra
criminalitatii o are caldura relative moderata, aceasta excita centrele nervoase ca si alcoolul si de aceea duce
la criminalitate. Quetelet a elaborate calendarul termic al criminalitatii potrivit careia s repeat de la an la an
facinduse sub influenta unor factori fizici si sociali. In concluzie sau sustinut urmatoarele: temp afecteaza
echilibrul emotional, umeditatea si criminalitatea violenta variaza invers proportional.
Factorii politici ce duc la nasterea criminalitatii au o influenta puternica in 3 situatii politice: razboi,
revolutie si criza politica. Razboiul civil este cel mai periculos in criminogeneza deoarece in asa cazur se
creaza centre de putere, oamenii se grupeaza dupa interes si ignora legislatia ceea ce duce la haos. Revolutia
duce la sporirea criminalitatii prin faptul ca ea provoaca atit criza politica cit si econmica si in perioada
inlaturarii acestei consecinte criminalitatea cunoaste o adevarata explozie. In timpul crizei politice din cauza
instabilitatii regimul politic atunci cind nu exista o putere sa conduca socieatatea se formeaza premise
favorabile pt cresterea criminalitatii.
Factorii demografici influenteaza fenomenul criminalitatii prin aceea ca se poate produce o explozie in rata
natalitatii, se poate crea o structura demografica a sexelor, se poate crea o mobilitate sociala a populatiei.
Astfel explozia ratei natalitatii influenteza criminalitatea prin faptul ca intro anumita regiune se pot naste
mai multi barbati decit femei. La fel prin structura demografica a sexelor, cind in societate se observa o
pondere a sexului sau femenin sau masculine intro anumita regiune.