Contabilitatea contribuțiilor la asigurările sociale de stat și a primelor de asigurare

obligatorie de asistență medicală

Impozitul pe cladiri-acest impozit anual, instituit de la ianuarie 1995, se datoreaza de catre contribuabili
pentru cladirile aflate în proprietatea lor situate în România, indiferent de locul unde sunt amplasate si de
destinatia acestora.
Subiectul impunerii sau contribuabilul coincide cu platitorul impozitului si este, de regula, proprietarul
cladirii, indiferent de locul unde este situata în România si de destinatia acesteia. De la aceasta regula generala,
exista o derogare, si anume, pentru cladirile proprietate publica si privata a statului ori a unitatilor administrativ
teritoriale aflate în administrarea sau în folosinta, dupa caz, a contribuabililor, în calitate de subiect al
impunerii, apar cei care le au în administrare sau în folosinta.
În cazul în care o cladire se afla în proprietatea comuna a doua sau mai multe persoane, fiecare dintre
proprietarii comuni ai cladirii datoreaza impozitul pentru spatiile situate în partea din cladire aflata în
proprietatea sa. În cazul în care nu se pot stabili partile individuale ale proprietarilor în comun, fiecare
proprietar în comun datoreaza o parte egala din impozitul pentru cladirea respectiva.
În cazul unei cladiri aflate în administrarea sau în folosinta, dupa caz, altei persoane si pentru care se
datoreaza chirie în baza unui contract de închiriere, impozitul pe cladiri se datoreaza de catre proprietar.
Impozitul pe cladiri se datoreaza catre bugetul local al unitatii administrativ-teritoriale în care este amplasata
cladirea.
Obiectul impozabil îl reprezinta cladirile de orice fel, situate în municipii, orase, comune si sate, indiferent
de modul cum sunt folosite si de destinatia data acestora, cu exceptia celor care nu sunt supuse impozitului,
prevazute în mod expres prin lege.
Prin cladire în sens fiscal se întelege orice constructie care serveste la adapostirea de oameni, de animale,
de obiecte, de produse, de materiale, de instalatii si de altele asemenea.
Baza de calcul o reprezinta valoarea impozabila a cladirii care se stabileste diferit, dupa cum contribuabilii
sunt persoane fizice sau juridice.
Pentru cladirile apartinând persoanelor juridice, impozitul se calculeaza prin aplicarea cotei procentuale
proportionale stabilite de consiliile locale, care poate fi cuprinsa între 0,5% si 1,0% inclusiv asupra bazei .
Baza de calcul o reprezinta valoarea de inventar a cladirii, adica valoarea de intrare a cladirii în patrimoniu
înregistrata în contabilitatea proprietarului cladirii, conform prevederilor legale în vigoare.
Prin sintagma valoarea de inventar a cladirii, în scopul determinarii impozitului pe cladiri, se întelege
valoarea de intrare a cladirii în patrimoniu, înregistrata în contabilitatea proprietarului cladirii, si care, dupa
caz, poate fi:
a) costul de achizitie, pentru cladirile dobândite cu titlu oneros;
b) costul de productie, pentru cladirile construite de persoana juridica;
c) valoarea actuala, estimata la înscrierea lor în activ, tinându-se seama de valoarea cladirilor cu
caracteristici tehnice si economice similare sau apropiate, pentru cladirile obtinute cu titlu gratuit;
d) valoarea de aport pentru cladirile intrate în patrimoniu în cazul asocierii/fuziunii, determinata prin
expertiza, potrivit legii;
e) valoarea rezultata în urma reevaluarii, pentru cladirile reevaluate în baza unei dispozitii legale.
La determinarea valorii de inventar a cladirii se are în vedere însumarea valorilor tuturor elementelor si
instalatiilor functionale ale acesteia, cum sunt: terasele, scarile, ascensoarele, instalatiile de iluminat, instalatiile
sanitare, instalatiile de încalzire, instalatiile de telecomunicatii prin fir si altele asemenea; aparatele individuale
de climatizare nu fac parte din categoria elementelor si instalatiilor functionale ale cladirii.
Baza de calcul si cotele de impozitare se stabilesc diferit în anumite situatii, cum sunt:
- în cazul unei cladiri care a fost reevaluata conform prevederilor legale în vigoare, valoarea de inventar a
cladirii este valoarea înregistrata în contabilitatea proprietarului imediat dupa reevaluare;
- în cazul unei cladiri care a fost dobândita înainte de 1 ianuarie 1998 si care dupa aceasta data nu a fost
reevaluata, cota impozitului pe cladiri este stabilita de consiliul local între 5% si 10% si se aplica la valoarea
de inventar a cladirii, pâna la data primei reevaluari, înregistrata în contabilitatea persoanelor juridice;
 - în cazul unei cladiri a carei valoare a fost recuperata integral pe calea amortizarii, valoarea impozabila se
reduce cu 15%.
Referitor la calculul impozitului pe cladiri în anul 2005, în cazul unei cladiri care a fost reevaluata în ultimii
trei ani anteriori anului fiscal de referinta, cota impozitului pe cladiri se stabileste de Consiliul local/Consiliul
General al Municipiului Bucuresti între 5% 414d36e si 10% si se aplica la valoarea de inventar a cladirii
înregistrata în contabilitatea persoanelor juridice, pâna la sfârsitul lunii în care s-a efectuat prima reevaluare.
Fac exceptie cladirile care au fost amortizate potrivit legii, în cazul carora cota impozitului pe cladiri este
cuprinsa între 0,5% si 1% inclusiv.
Pentru cladirile ca fac obiectul unui contract de leasing financiar, impozitul se determina asupra valorii
cladirii înregistrate în contractul de leasing si se datoreaza de catre proprietar.
Impozitul pe cladiri pe perioada de leasing se determina pe baza valorii negociate între parti, exclusiv taxa
pe valoarea adaugata, si înscrise în contract. În cazul contractelor în care valoarea negociata este în valuta plata
impozitului pe cladiri se face în lei la cursul Bancii Nationale a României din data efectuarii platii. Începând
cu data de întâi a lunii urmatoare celei în care expira contractul de leasing, impozitul pe cladiri se determina
dupa cum contribuabilul este persoana fizica sau persoana juridica. Valoarea negociata între parti corespunde
valorii totale a contractului de leasing.
Impozitul pe cladiri se datoreaza de persoanele juridice atât pentru cladirile aflate în functiune, cât si pentru
cele aflate în rezerva sau în conservare. În vederea impunerii, valoarea cladirilor nu se diminueaza cu
amortizarea, iar cladirile aflate în functiune si a caror valoare a fost recuperata integral pe calea amortizarii
sunt supuse, în continuare, impozitului pe cladiri, calculat pe baza valorii de inventar înregistrate în
contabilitate.
Dobândirea, înstrainarea si modificarea cladirilor
Cladirile dobândite sau construite în cursul anului, indiferent sub ce forma, se impun cu începere de la data
de întâi a lunii urmatoare celei în care acestea au fost dobândite sau construite. În aceasta situatie, impozitul se
calculeaza pe numele noului contribuabil (cade în sarcina acestuia), proportional cu perioada de timp ramasa
pâna la sfârsitul anului.
De asemenea, în cursul anului, pentru situatiile de înstrainare, dezafectare, demolare, dezmembrare sau
distrugere a cladirilor, precum si de transfer al dreptului de proprietate ori locatiune asupra cladirilor, dupa caz,
scaderea de la impunere se face cu începere de la data de întâi a lunii urmatoare celei în care s-a produs una
dintre situatiile amintite. Scaderea de la impunere se acorda proportional cu partea de cladire supusa unei astfel
de situatii, precum si cu perioada ramasa pâna la sfârsitului anului fiscal.
În cazul extinderii, îmbunatatirii, distrugerii partiale sau a altor modificari aduse unei cladiri existente,
impozitul pe cladire se recalculeaza începând cu data de întâi a lunii urmatoare celei în care a fost finalizata
modificarea.
Deci pentru cladirile dobândite/construite, înstrainate, demolate, distruse sau carora li s-au adus modificari
de natura extinderii, îmbunatatirii ori distrugerii partiale a celei existente, dupa caz, în cursul anului, impozitul
pe cladiri se recalculeaza de la data de întâi a lunii urmatoare celei în care aceasta a fost dobândita/construita,
înstrainata, demolata, distrusa sau finalizata modificarea, pentru a reflecta perioada din an în care impozitul se
aplica acelei persoane.
Scutirile care opereaza în materie de impozit pe cladiri privesc anumite categorii de cladiri si constructii
pentru care nu se datoreaza impozit, respectiv:
- cladirile proprietate a statului, a unitatilor administrativ-teritoriale sau a oricaror institutii publice, cu
exceptia incintelor care sunt folosite pentru activitati economice;
- cladirile care, potrivit legii, sunt considerate monumente istorice, de arhitectura si arheologie, precum si
muzeele si casele memoriale, cu exceptia incintelor acestora folosite pentru activitati economice;
- cladirile, care prin destinatie, constituie lacasuri de cult apartinând cultelor religioase recunoscute de lege
si partile lor componente, locale, cu exceptia incintelor acestora folosite pentru activitati economice;
- cladirile institutiilor de învatamânt preuniversitar sau universitar, autorizate provizoriu sau acreditate, cu
exceptia incintelor acestora folosite pentru activitati economice;
- cladirile aflate în domeniul public al statului si în administrarea Regiei Autonome Administrarea
Patrimoniului Protocolului de Stat, cu exceptia incintelor care sunt folosite pentru activitati economice;
 - cladirile aflate în domeniul privat al statului si în administrarea Regiei Autonome Administrarea
Patrimoniului Protocolului de Stat, atribuite conform legii;
- cladirile unitatilor sanitare de interes national care nu au trecut în patrimoniul autoritatilor locale;
- constructii si amenajari funerare din cimitire, crematorii;
Scutirea de impozit se acorda numai în situatia în care cladirile si constructiile respective nu sunt folosite
cu o alta destinatie decât cea pentru care legea îi confera înlesnirea respectiva. În cazul în care o parte dintre
aceste cladiri se foloseste ca spatiu de cazare, bufet, restaurant, chiosc pentru vânzare de carti, reviste, ziare si
alte activitati economice asemanatoare, acesta se impoziteaza în mod corespunzator.
Contribuabilii persoane fizice nu datoreaza impozit pe cladiri timp de 10 ani de la data dobândirii acestora,
pentru urmatoarele categorii de cladiri:
a) pentru locuintele noi, în conditiile Legii locuintei nr. 114/1996 (republicata, cu modificarile si
completarile ulterioare);
b) pentru cladirile realizate pe baza de credite, în conditiile reglementarilor legale privind stimularea
investitiilor pentru realizarea unor lucrari publice si constructii de locuinte (Ordonanta Guvernului nr. 19/1994,
cu modificarile si completarile ulterioare).
Aceste scutiri sunt valabile numai cu conditia neînstrainarii cladirilor respective, întrucât, în cazul
înstrainarii, noii proprietari nu mai beneficiaza de scutire.
Exista si alte facilitati fiscale, în domeniul impozitului pe cladiri, dar fiind comune si altor impozite si taxe
locale, sunt prezentate într-un subcapitol distinct.
Instrumentul sau actul administrativ fiscal pe baza caruia se stabileste impozitul, în cazul persoanelor fizice,
îl reprezinta "Declaratia de impunere". Astfel, contribuabilii au obligatia sa depuna declaratiile de impunere la
compartimentele de specialitate ale autoritatilor administratiei publice locale în a caror raza se afla cladirile
impozabile, în termen de 30 de zile de la data dobândirii sau construirii cladirilor si altor constructii sau de la
data la care au intervenit schimbari care conduc la modificarea situatiei declarate initial (înstrainarea cladirii).
În fapt declaratiile fiscale se depun în termen de 30 de zile de la data dobândirii sau de la data aparitiei
oricareia dintre urmatoarele situatii:
a) intervin schimbari privind domiciliul fiscal al contribuabilului;
b) se realizeaza modificari ce conduc la recalcularea impozitului pe cladiri datorat;
c) intervin schimbari privind situatia juridica a contribuabilului, de natura sa conduca la modificarea
impozitului pe cladiri.
Contribuabilii persoane fizice care detin mai multe cladiri utilizate ca locuinta au obligatia sa depuna
si "Declaratia speciala de impunere"atât la compartimentele de specialitate ale autoritatilor administratiei
publice locale în a caror raza îsi au domiciliul, cât si cele în a caror raza sunt situate cladirile respective (în
termen de 30 de zile de la data dobândirii sau construirii).
Impozitul pe cladiri anual datorat este comunicat contribuabilului printr-o înstiintare de plata.
În cazul impozitului datorat pentru cladirile care au fost executate fara autorizatie de constructie, înstiintarea
de plata nu are elemente constitutive ale autorizatiei de constructie si nici pe cele ale titlului de proprietate.
Contribuabilii persoane juridice îsi calculeaza singuri impozitul pe cladiri anual datorat, prin "Declaratia de
impunere" care îndeplineste în acelasi timp si functia de proces-verbal de impunere. Aceasta declaratie de
impunere se depune pâna la data de 31 ianuarie a fiecarui an fiscal la compartimentul de specialitate al
autoritatii administratiei publice locale pe a carei raza teritoriala se afla cladirea.
Contribuabilii persoane fizice si persoane juridice au obligatia sa depuna declaratiile fiscale, chiar daca
acestia beneficiaza de reducere sau de scutire de la plata impozitului pe cladiri ori pentru cladirile respective
nu se datoreaza impozit pe cladiri.
În situatia în care contribuabilul detine cladiri situate la adrese diferite sau în alte localitati decât localitatea
în care se afla sediul sau domiciliul acestuia, dupa caz, declaratia de impunere se depune separat pentru fiecare
cladire în parte.
Impozitul pe cladiri este un impozit anual care se plateste trimestrial în patru rate egale, pâna la datele de
15 martie, 15 iunie, 15 septembrie, 15 noiembrie, inclusiv.
Calculul impozitului pe cladiri datorat pentru perioade mai mici de un an fiscal se face dupa cum urmeaza:
a) impozitul anual se împarte la 12, respectiv la numarul de luni dintr-un an fiscal;
 b) suma rezultata în urma împartirii prevazute la lit. a) se înmulteste cu numarul de luni pentru care se
datoreaza impozitul pe cladiri.
Pentru cladirile dobândite în cursul anului, impozitul pe cladiri, datorat de la data de întâi a lunii urmatoare
celei în care aceasta a fost dobândita si pâna la sfârsitul anului respectiv, se repartizeaza la termenele de plata
ramase, iar ratele scadente sunt în functie de ratele trimestriale determinate pentru impozitul anual, proportional
cu numarul de luni pentru care se datoreaza impozitul pe cladiri.
Pentru plata cu anticipatie a impozitului pe cladiri, datorat pentru întregul an de catre persoanele fizice, pâna
la data de 15 martie inclusiv a anului respectiv, se acorda o bonificatie de pâna la 10% stabilita printr-o hotarâre
a consiliului local.
Consiliile locale adopta hotarâri privind stabilirea bonificatiei de pâna la 10% inclusiv, în cursul lunii mai a
fiecarui an pentru anul fiscal urmator. La nivelul municipiului Bucuresti, aceasta atributie se îndeplineste de
catre Consiliul General al Municipiului Bucuresti.
În situatia în care contribuabilul a platit cu anticipatie pâna la data de 15 martie inclusiv impozitul pe cladiri
pentru care a beneficiat de bonificatie, iar în cursul aceluiasi an fiscal înstraineaza cladirea, scaderea se face
proportional cu perioada cuprinsa între data de întâi a lunii urmatoare celei în care s-a realizat înstrainarea si
sfârsitul anului fiscal, luându-se în calcul suma efectiv încasata la bugetul local.
Potrivit I.A.S. nr.29 privind "Situatiile financiare în economiile hiperinflationiste", actualizarea elementelor
patrimoniale la rata inflatiei raspunde nevoii de a furniza informatii reale, corecte asupra patrimoniului si a
situatiei financiare. În acest context textele legislative si reglementare prevad reevaluarea mijloacelor fixe
corporale corectate cu rata inflatiei comunicata de Comisia Nationala de Statistica. Scopul reevaluarii este
acela de a aduce valoarea mijloacelor fixe la costul curent sau la valoarea de intrare actualizata functie de
utilitatea bunului si valoarea de piata a acestora. Nu sunt supuse reevaluarii cladirile a caror valoare contabila
de intrare a fost recuperata integral pe calea armonizarii, precum si acele cladiri construite în anul precedent
pentru care în valoarea investitiei au fost cuprinse speze si comisioane bancare, dobânzi si diferente de curs
valutar în conformitate cu prevederile legale; cladiri aflate în conservare, sau pentru cladiri evidentiate în afara
bilantului. Diferentele din reevaluare sunt înregistrate în contabilitate numai dupa aprobarea de catre adunarea
generala a actionarilor sau asociatilor si a consiliului de administratie în situatia regiilor autonome.
Reevaluare cladirilor presupune actualizarea valorii ramase cu rata inflatiei stabilita de catre Comisia
Nationala de Statistica, actualizare care se face la sfârsitul exercitiului financiar pentru cladirile care
îndeplinesc conditiile prevazute de lege pentru reevaluare.
Reevaluarea capitalului fix ramâne în legislatia româneasca o problema benevola. Actualizarea la inflatie a
imobilizarilor corporale a oricarei entitati ramâne un deziderat atins de întreprinderi prin aplicarea I.A.S. nr.16
ca tratament alternativ. Cum ramâne în schimb cu aplicarea I.A.S. nr.23 si 29, când tara noastra de voie sau
nu, trebuie sa armonizeze normalizarea contabila la standardele familiei europene? Orice document de sinteza
neactualizat la inflatie este fara valoare, iar produsul final al contabilitatii este informatia financiara, ce trebuie
sa dea o imagine corecta a patrimoniului, a situatiei financiare si a contului de profit si pierdere.
Impozitul pe teren
Impozitul pe teren, asa cum este reglementat de Legea Codului fiscal, cu intrare în vigoare de la data de 1
ianuarie 2004, încorporeaza cele doua categorii distincte de impozite locale existente pâna la 31 decembrie
2003 (reglementate de Ordonanta Guvernului nr. 36/2002 privind impozitele si taxele locale), respectiv:
1) impozitul pe teren - instituit la 1 ianuarie 1995 în scopul de a stimula micsorarea suprafetelor de teren
utilizate în scopuri neagricole, precum si cultivarea spatiilor disponibile: curti, gradini etc.
2) taxa pe teren - datorata pentru terenurile proprietate publica si privata a statului sau a unitatilor
administrativ-teritoriale aflate în administrarea sau în folosinta regiilor autonome, a societatilor comerciale si
a altor persoane juridice, utilizate în alte scopuri decât pentru agricultura si silvicultura. Taxa pe teren
înlocuieste, începând cu data de 1 ianuarie 2003, taxa pentru folosirea terenurilor proprietate de stat, în alte
scopuri decât pentru agricultura sau silvicultura, introdusa în tara noastra în anul 1974 în scopul utilizarii cât
mai eficiente a suprafetelor de teren, precum si a înlaturarii risipei sau degradarii acestuia. În fapt, prin
introducerea acestui impozit local se urmarea atingerea acelorasi obiective, respectiv protectia fondului funciar
de stat, cresterea productiei agricole sau silvice, precum si constituirea resurselor financiare necesare finantarii
actiunilor de protectie si dezvoltare a fondului funciar al tarii.
 "Taxa pe teren" a constituit venit al bugetelor locale sub aceasta denumire doar în exercitiul fiscal 2003,
întrucât de la 1 ianuarie 2004 exista o reglementare unitara a "impozitului pe teren".
Contribuabilii impozitului pe teren sunt atât persoanele fizice, cât si persoanele juridice care detin în
proprietate în România terenuri situate în municipii, orase si comune atât în intravilanul, cât si în extravilanul
localitatilor. Impozitul se datoreaza anual si se plateste sa bugetul local al unitatii administrativ-teritoriale în
raza careia este situat terenul.
În cazul în care terenul este închiriat, concesionat sau arendat în baza unui contract de închiriere, de
concesiune ori de arendare, dupa caz, impozitul pe teren se datoreaza de catre proprietarul sau.
În cazul terenului care este detinut în comun de doua sau mai multe persoane, fiecare proprietar datoreaza
impozit pentru partea din teren aflata în proprietatea sa.
Se pot identifica urmatoarele doua situatii:
a) teren aflat în proprietate comuna, dar fiecare dintre contribuabili are determinate cotele-parti din teren,
caz în care impozitul pe teren se datoreaza de fiecare contribuabil proportional cu partea din teren
corespunzatoare cotelor-parti respective;
b) teren aflat în proprietate comuna, dar fara sa aiba stabilite cotele-parti din teren pe fiecare contribuabil,
caz în care impozitul pe teren se împarte la numarul de coproprietari, fiecare dintre acestia datorând în mod
egal partea din impozit rezultata în urma împartirii.

Asigurarea obligatorie de asistenţă medicală reprezintă un sistem autonom garantat de stat de protecţie
financiară a populaţiei în domeniul ocrotirii sănătăţii prin constituirea, pe principii de solidaritate, din contul
primelor de asigurare, a unor fonduri băneşti destinate pentru acoperirea cheltuielilor de tratare a stărilor
condiţionate de survenirea evenimentelor asigurate (maladie sau afecţiune). Sistemul asigurării obligatorii de
asistenţă medicală oferă cetăţenilor Republicii Moldova posibilităţi egale în obţinerea asistenţei medicale
oportune şi calitative.
Programul unic al asigurării obligatorii de asistenţă medicală:
(1) Volumul asistenţei medicale, acordate în cadrul asigurării obligatorii de asistenţă medicală, se prevede
în Programul unic al asigurării obligatorii de asistenţă medicală, denumit în continuare Program unic, care este
elaborat de Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale şi aprobat de Guvern.
(2) Programul unic cuprinde lista maladiilor şi stărilor ce necesită asistenţă medicală finanţată din
mijloacele asigurării obligatorii de asistenţă medicală.
Obiectul asigurării:
Obiect al asigurării obligatorii de asistenţă medicală este riscul asigurat, legat de cheltuielile pentru
acordarea volumului necesar de asistenţă medicală şi farmaceutică, prevăzută în Programul unic.
Subiecţii asigurării:
(1) Subiecţi ai asigurării obligatorii de asistenţă medicală sînt:
a) asiguratul;
b) persoana asigurată;
c) asigurătorul;
d) prestator de servicii medicale.
 (2) Asiguratul este persoana fizică sau juridică obligată prin lege să asigure riscul propriu de a se îmbolnăvi
şi/sau riscul de a se îmbolnăvi al altor categorii de persoane a căror asigurare este de competenţa lui.
(3) Asigurat pentru persoanele angajate (salariaţi) este angajatorul.
(4) Guvernul are calitatea de asigurat pentru următoarele categorii de persoane neangajat cu domiciliul în
Republica Moldova şi aflate la evidenţa instituţiilor abilitate ale Republicii Moldova, specificate la alin.(9), cu
excepţia persoanelor obligate prin lege să se asigure în mod individual:
a) copiii cu vîrsta de pînă la 18 ani;
b) elevii şi studenţii încadraţi în sistemul de învăţămînt la nivelurile 3–8, conform art. 12 din Codul educaţiei
al Republicii Moldova, cu frecvență, inclusiv cei care îşi fac studiile peste hotarele ţării
h) gravidele, parturientele şi lăuzele;

SISTEMUL ASIGURĂRII OBLIGATORII DE ASISTENŢĂ MEDICALĂ

Principiile de organizare a asigurării obligatorii de asistenţă medicală
(1) Sistemul asigurării obligatorii de asistenţă medicală se organizează şi funcţionează avînd la bază
următoarele principii:
a) principiul unicităţii, potrivit căruia statul organizează şi garantează sistemul asigurării obligatorii de
asistenţă medicală bazat pe aceleaşi norme de drept;
b) principiul egalităţii, potrivit căruia tuturor participanţilor la sistemul de asigurare obligatorie de
asistenţă medicală (plătitori de prime de asigurare obligatorie de asistenţă medicală, prestatori de servicii
medicale şi beneficiari de asistenţă medicală) li se asigură un tratament nediscriminatoriu în ceea ce priveşte
drepturile şi obligaţiile prevăzute de lege;
c) principiul solidarităţii, potrivit căruia plătitorii primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală
achită contribuţiile respective în funcţie de venit, iar persoanele asigurate beneficiază de asistenţă medicală în
funcţie de necesităţi;
d) principiul obligativităţii, potrivit căruia persoanele fizice şi juridice au, conform legii, obligaţia de a
participa la sistemul asigurării obligatorii de asistenţă medicală, iar drepturile de asigurări medicale se exercită
corelativ cu îndeplinirea obligaţiilor;
e) principiul contributivităţii, potrivit căruia fondurile de asigurări medicale se constituie pe baza primelor
de asigurare achitate de către plătitorii stabiliţi de legislaţie;
f) principiul repartiţiei, potrivit căruia fondurile de asigurări obligatorii de asistenţă medicală realizate se
redistribuie pentru plata obligaţiilor ce revin sistemului asigurării obligatorii de asistenţă medicală, conform
legii;
g) principiul autonomiei, potrivit căruia sistemul asigurării obligatorii de asistenţă medicală se
administrează de sine stătător, în baza legii, iar prestatorii de servicii medicale care acordă asistenţă medicală
în sistemul respectiv activează pe principii de autofinanţare şi nonprofit.
(2) Asigurarea obligatorie de asistenţă medicală a persoanelor angajate se efectuează din
contul mijloacelor angajatorilor şi ale salariaţilor. (21) Asigurarea obligatorie de asistență medicală a
angajaților rezidenților parcurilor pentru tehnologia informației se efectuează din contul sumelor repartizate la
fondurile asigurării obligatorii de asistență medicală din încasările impozitului unic achitat de rezidenți
conform Legii nr. 77/2016 cu privire la parcurile pentru tehnologia informației și cap. 1 titlul X din Codul
fiscal. (3) Asigurarea obligatorie de asistenţă medicală a persoanelor neangajate enumerate la art.4 alin.(4)
se realizează din contul bugetului de stat.

(31) Asigurarea obligatorie de asistenţă medicală a persoanelor neangajate şi neasigurate din contul
bugetului de stat se realizează în mod individual, prin achitarea primei de asigurare stabilite în sumă fixă, în
mărimea, modul şi termenele prevăzute de legislaţie.
(4) În cazul persoanelor neasigurate, cheltuielile pentru asistenţa medicală urgentă prespitalicească,
pentru asistenţa medicală primară, precum şi pentru asistenţa medicală specializată de ambulator şi
spitalicească în cazul maladiilor social-condiţionate cu impact major asupra sănătăţii publice, se acoperă din
contul mijloacelor fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală, conform listei stabilite de Ministerul
Sănătății, Muncii și Protecției Sociale.

Statutul de persoană asigurată în sistemul asigurării obligatorii de asistenţă medicală

(1) Statutul de persoană asigurată se acordă de către asigurător ca urmare a achitării primei de asigurare
obligatorie de asistenţă medicală în modul şi termenele prevăzute de legislaţie sau prin includerea în una dintre
categoriile de persoane neangajate asigurate de către Guvern.
(2) Statutul de persoană asigurată conferă dreptul de a beneficia de volumul integral de asistenţă medicală
prevăzut în Programul unic al asigurării obligatorii de asistență medicală şi acordat de prestatorii de servicii
medicale contractaţi de Compania Naţională de Asigurări în Medicină.
(3) Statutul de persoană asigurată se acordă de către asigurător în baza:
a) informaţiei prezentate lunar de către angajatori Serviciului Fiscal de Stat prin darea de seamă privind
reţinerea impozitului pe venit, a primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală şi a contribuţiilor de
asigurări sociale de stat obligatorii calculate;
b) informaţiei de evidenţă nominală a persoanelor neangajate asigurate de către Guvern, furnizată de
instituţiile abilitate, inclusiv prin intermediul platformei guvernamentale de interoperabilitate;
c) actelor de identitate şi a documentelor justificative/informaţiilor ce confirmă achitarea primei de
asigurare în sumă fixă pentru anul respectiv de gestiune, inclusiv în baza informaţiei din sistemul
guvernamental de plăţi electronice;
d) actelor de identitate şi a documentelor ce certifică dreptul de atribuire la categoriile indicate la art. 4 alin.
(4), conform prevederilor actelor normative în vigoare;
e) informaţiei din Registrul de stat al populaţiei privind copiii cu vîrsta de pînă la 18 ani, obţinută de către
asigurător prin intermediul platformei guvernamentale de interoperabilitate.
(4) Statutul de persoană asigurată se suspendă în cazul:
a) încetării raporturilor de muncă;
b) radierii persoanei asigurate din evidenţa nominală a persoanelor neangajate asigurate de către Guvern,
conform legislaţiei în vigoare;
c) atingerii vîrstei de 18 ani;
d) persoanelor care au achitat prima de asigurare în sumă fixă pentru anul respectiv de gestiune la 31
decembrie;
e) încorporării în serviciul militar în termen;
f) expirării unui an de la data de achitare stabilită pentru prima de asigurare în formă de contribuţie
procentuală la salariu şi la alte recompense şi/sau în cazul neachitării acesteia;
g) neprezentării, conform legislaţiei în vigoare, a dărilor de seamă fiscale pe o perioadă ce depăşeşte un
an;
h) suspendării activităţii unităţii sau lichidării unității în temei legal;
i) suspendării contractului individual de muncă, cu excepţia suspendării contractului individual de muncă în
circumstanţe ce nu depind de voinţa părţilor, suspendării contractului individual de muncă din iniţiativa
salariatului în caz de aflare în concediu pentru îngrijirea unui membru bolnav al familiei cu durata de pînă la
doi ani, conform certificatului medical, şi în caz de aflare în concediu parţial plătit pentru îngrijirea copilului
pînă la vîrsta de 3 ani;
j) decesului persoanei asigurate.
(5) Statutul de asigurat al persoanelor care beneficiază de indemnizaţii de eliberare din serviciu, conform
art. 186 din Codul muncii al Republicii Moldova, va fi activ pe perioada achitării indemnizaţiei de eliberare
din serviciu.
(6) Salariaţii al căror statut de persoană asigurată a fost suspendat conform alin. (4) lit. f)–i) se atribuie la
categoria persoanelor care sînt obligate să se asigure în mod individual.