Sunteți pe pagina 1din 4

HOTĂRÂRE

pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 1996/2004 privind


condiţiile de acordare în mod gratuit a asistenţei medicale şi psihologice,
medicamentelor, protezelor dentare şi dispozitivelor medicale destinate
recuperării unor deficienţe organice sau funcţionale pentru funcţionarii publici cu
statut special din sistemul administraţiei penitenciare

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 36 lit. c) şi o) şi al


art. 42 din Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcţionarilor publici din Administraţia
Naţională a Penitenciarelor, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Art. I.
Hotărârea Guvernului nr. 1996/2004 privind condiţiile de acordare în mod gratuit a
asistenţei medicale şi psihologice, medicamentelor, protezelor dentare şi dispozitivelor
medicale destinate recuperării unor deficienţe organice sau funcţionale pentru funcţionarii
publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, cu modificările şi
completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1. Titlul hotărârii se modifică şi va avea următorul cuprins:


"HOTĂRÂRE
privind condiţiile de acordare în mod gratuit a asistenţei medicale şi serviciilor psihologice,
medicamentelor, protezelor dentare şi dispozitivelor medicale destinate recuperării unor
deficienţe organice sau funcţionale pentru funcţionarii publici cu statut special din sistemul
administraţiei penitenciare"

2. La articolul 1, după alineatul (3) se introduc patru noi alineate, alineatele (4), (5),
(6) și (7), cu următorul cuprins:
„(4) Medicii pentru personal din Administrația Națională a Penitenciarelor și
unitățile subordonate, pot înscrie pe listele nominale funcţionari publici cu statut special,
în activitate sau pensionari, precum şi soţul ori soţia şi copiii aflaţi în întreţinerea acestora,
care au optat pentru medicii de familie respectivi, cu respectarea prevederilor legale în
vigoare.
(5) Pentru asigurarea serviciilor de asistență medicală prevăzute de legislaţia în
vigoare aplicabilă în sistemul de asigurări sociale de sănătate, medicii prevăzuți la alin.
(4) intră în relație contractuală cu casa de asigurări de sănătate.
(6) Medicamentele, soluțiile și materialele sanitare utilizate pentru acordarea
asistenței medicale în cazuri de urgențe medico-chirurgicale persoanelor prevăzute la
alin. (4), se asigură din trusa medicală de urgenţă, a cărei dotare şi condiții de utilizare
se stabilesc prin ordin al ministrului justiției.
(7) Dotarea minimă obligatorie pentru cabinetele medicale în cadrul cărora este
asigurată asistența medicală potrivit alin. (4), este cea stabilită prin ordin al ministrului
sănătății pentru cabinetele de medicină de familie.”
3. Articolul 14 se modifică și va avea următorul cuprins:
(1) Funcţionarii publici din sistemul administraţiei penitenciare în activitate
beneficiază de servicii psihologice gratuite în condiţiile prezentei hotărâri. Serviciile
psihologice sunt asigurate de psihologii de personal din cadrul Serviciului Psihologia
Personalului din Administrația Națională a Penitenciarelor și psihologii de personal de la
nivelul unităților sistemului penitenciar.
(2) Prin servicii psihologice se înțelege: evaluare psihologică, asistenţă
psihologică.

4. Articolul 15 se modifică și va avea următorul cuprins:


(1) Evaluarea psihologică este procesul de cunoaştere şi estimare cantitativă şi
calitativă, prin utilizarea unor metode şi tehnici specifice, fundamentate ştiinţific, a
parametrilor de stare şi de funcţionare psihologică a individului.
(2) Asistenţa psihologică a funcţionarilor publici constă într-un ansamblu de
programe şi măsuri menite să asigure capacitatea optimă a individului din punct de
vedere al parametrilor psihici. Asistenţa psihologică are ca obiective asigurarea condiţiilor
privind adaptarea personalului la mediul de muncă specific, îmbunătăţirea performanţelor
profesionale, remisiunea stărilor disfuncţionale identificate;

5. Articolul 16 se modifică și va avea următorul cuprins:


”(1) Evaluarea psihologică a funcţionarilor publici cu statut special din sistemul
administrației penitenciare se realizează:
a) în scopul selecției de personal, în vederea respectării criteriilor prevăzute pentru
ocuparea unor posturi pentru care evaluarea psihologică este prevăzută de legislaţia în
vigoare;
b) periodic, la intervale de maximum 5 ani pentru personalul din sistemul administrației
penitenciare care desfășoară activități directe cu deținuții și la intervale stabilite prin
decizie a directorului general, de către structura de specialitate din administrația centrală,
pentru personalul administrativ și personalul aparţinând grupelor profesionale de risc.
Intervalele stabilite pentru alte categorii de personal nu pot depăși intervalul maxim
prevăzut în prezenta hotărâre.
c) la sesizarea conducerii unităților penitenciare, în scopul prevenirii evenimentelor
negative, în cazul apariţiei unor comportamente dezadaptative în rândul personalului
încadrat în sistemul administraţiei penitenciare/elevilor instituţiilor de învăţământ din
sistemul administraţiei penitenciare;
(2) Evaluarea psihologică periodică și evaluarea psihologică la sesizare sunt
obligatorii pentru funcţionarii publici cu statut special din sistemul administrației
penitenciare.”

6. Articolul 17 se modifică și va avea următorul cuprins:


”(1) Evaluarea psihologică în scopul selecţiei de personal are ca scop avizarea
psihologică în vederea:
a) participării la concursurile de admitere în instituţiile de învăţământ care pregătesc
personal pentru sistemul administraţiei penitenciare;
b) schimbării/mutării pe funcţiile vacante în/între unităţile penitenciare, pentru categoriile
de personal asociate cu riscuri psiho-fizice şi psiho-sociale, în situațiile prevăzute de
legislația în vigoare;
c) participării la concursurile de ocupare a posturilor vacante din sistemul administrației
penitenciare;
(2) Evaluarea psihologică în scopul selecției de personal are caracter eliminatoriu.
(3) Evaluarea psihologică prevăzută la alin. (1) se realizează în mod gratuit pentru
funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare în activitate,
în baza adeverințelor eliberate de structura de resurse umane din unitatea in care sunt
încadrați.”

7. Articolul 18 se modifică şi va avea următorul cuprins:


”Mijloacele, metodele și procedeele specifice, necesare pentru asigurarea
serviciilor psihologice, sunt stabilite prin decizie a directorului general al Administraţiei
Naţionale a Penitenciarelor, la propunerea Serviciului Psihologia Personalului.”

8. Articolul 19 se modifică și va avea următorul cuprins:


”(1) Asistenţa psihologică este de următoarele tipuri:
a) profilactică - presupune desfăşurarea de activităţi şi programe menite să îi asigure
individului capacitatea de a face faţă mediului biopsihosocial, prin identificarea
eventualelor vulnerabilităţi psihice şi dezvoltarea mecanismelor de adaptare;
b) primară – implică proiectarea şi desfăşurarea activităţilor sau programelor psihologice
în scopul autocunoaşterii, optimizării şi dezvoltării personale, al prevenţiei şi/sau
remisiunii problemelor de natură psihologică precum şi managementul stresului;
c) recuperatorie - vizează modalităţi de remisiune prin consiliere sau psihoterapie a unor
manifestări dezadaptative, tulburări/afecţiuni psihice şi/sau soluţionarea unor probleme
de natură psihosocială.
(2) Psihologii de personal desfăşoară toate tipurile de asistenţă psihologică,
conform competenţelor conferite de specialitatea în care deţin atestatul de liberă practică
şi treapta de specializare.
(3) Psihologii de personal oferă asistență psihologică și suport de specialitate în
situația producerii incidentelor critice, conform legislației specifice în vigoare.”

9. Articolul 20 se modifică și va avea următorul cuprins:


”(1) Asistenţa psihologică se acordă ca urmare a solicitărilor persoanelor în cauză
ori a recomandărilor psihologilor de personal/recomandărilor medicului specialist, cu
acordul persoanelor în cauză.
(2) Asistenţa psihologică se acordă atât față în față cât și online, în timpul
programului de lucru al psihologului.
(3) Beneficiază de asistenţă psihologică gratuită, următoarele categorii de
persoane:
a) personalul din sistemul administraţiei penitenciare aflat în activitate;
b) elevii din instituţiile de învăţământ din sistemul administraţiei penitenciare.”

10. Articolul 21 se abrogă.

Art. II.
Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Prim – ministru
Viorica DĂNCILĂ

Ministrul Justiţiei
Tudorel TOADER

Comisar şef de penitenciare Marian DOBRICĂ


Director general
Administrația Națională a Penitenciarelor
Comisar şef de penitenciare Ioana SERBAN
Director general adjunct
Administrația Națională a Penitenciarelor

Comisar şef de penitenciare Ioana MORAR


Director general adjunct
Administrația Națională a Penitenciarelor

Comisar şef de penitenciare Gabriela GROSU


Director
Direcția Economico - Administrativă

Comisar şef de penitenciare Claudiu ROMÂNU


Director
Direcția Management Resurse Umane

Comisar şef de penitenciare Cătălin NITĂ


Director
Direcţia Juridică

Comisar şef de penitenciare Daniel MICLESCU


Șef Serviciu
Serviciul Metodologie și Elaborare Acte Normative

Grup de lucru,

Comisar şef de penitenciare Laurenția ȘTEFAN


Director
Direcția de Supraveghere Medicală

Comisar șef de penitenciare Mădălina SPIRESCU


Direcția de Supraveghere Medicală

Comisar șef de penitenciare Florian TUDOROIU


Direcția Management Resurse Umane

Comisar șef de penitenciare Loredana CORDUNEANU


Serviciul Psihologia Personalului

Inspector de penitenciare Livia Luciana AGACHE


Direcția Juridică

S-ar putea să vă placă și