Sunteți pe pagina 1din 69

MARIUS MIHAI LUNGU

COLECȚIA ILUMINAREA PENTRU TOȚI


SAU

ADVAITA-VEDANTA PRACTICĂ

CARTEA A DOUA
DEPENDENȚA DE MINTE ȘI MODALITĂȚI DE
ELIBERARE

Despre drepturile de autor: Adevărul nu are nevoie de drepturi de autor. El este disponibil
pentru oricine îl caută.
Puteți face orice doriți cu materialul pe care îl veți citi. Singurele mele contribuții sunt exercițiile și
transpunerea lor într-o formă concisă și ușor de asimilat Drept urmare nu voi interveni decât atunci
când cele scrise aici vor fi folosite pentru a le denatura înțelesul.
CUPRINS

DESPRE IDENTITĂȚI 4

DESPRE DEPENDENȚE 9

RECUNOAȘTEREA DEPENDENȚEI 11

CE SUNT OBIECTELE? 13

CE SUNT CARACTERISTICILE OBIECTELOR? 16

DECONSTUIREA EXPERIENȚEI 18

CUNOAȘTEREA DIRECTĂ ȘI CUNOAȘTEREA INDIRECTĂ 20

EXISTĂ CONTROL? CINE CONTROLEAZĂ EXPERIENȚA? 23

CARE ESTE IDENTITATEA NOASTRĂ REALĂ? 25

CE PROBLEMĂ EXISTĂ ÎN MOMENTUL PREZENT? 27

DESPRE VOCEA INTERIOARĂ 29

DESPRE GÂNDURI ȘI FILME MENTALE 31

CINE CONTROLEAZĂ GÂNDURILE? 33

CINE/CE SUNT EU? 35

DE UNDE APARE TOTUL? 38

CÂT DE REALE SUNT GÂNDURILE? 40

CÂT DE REALE SUNT AMINTIRILE? 42

IDENTITĂȚILE FALSE ȘI DORINȚELE 45

DEPENDENȚELE ȘI PROBLEMELE ASOCIATE LOR 47

CUM APARE DEPENDENȚA? 54

ELIBERAREA DE IMBOLDUL DE A (RE)ACȚIONA 56

DESPRE CAUZALITATE 59

DESPRE FĂPTUITOR SAU BENEFICIAR (DESPRE EGO) 61

DIMINUAREA INFLUENȚEI EGOULUI 67

2
Această carte nu urmărește să vă umple mintea cu idei sau concepte complicate despre dependențe,
care trebuie învățate și aplicate. Veți remarca repetarea unor idei. Această repetare este intenționată,
pentru a vă redirecționa atenția către realitate. Evitați să ascultați exercițiile fără să citiți cartea și să
citiți cartea fără a asculta exercițiile.

Ceea ce veți citi în această carte și exercițiile în format audio vă vor ajuta să depășiți momentele
critice din viață și să faceți față mai ușor suferințelor de orice fel. S-ar putea ca pentru unii dintre voi
să fie atât de folositoare încât să elimine complet suferințele și crizele. Dar asta depinde numai de
voi. De cât de serios veți aplica exercițiile și de cât de atent veți cerceta experiențele pe care le trăiți.

Nu vă speriați! Nu sunt exerciții care să necesite eforturi fizice sau mentale. Nici măcar nu trebuie să
stați în meditație ore în șir. Trebuie doar să vă folosiți atenția și să tratați lucrurile cu seriozitate. Dar
în afară de ele mai aveți nevoie de ceva foarte important: RĂBDARE. Nimic nu se rezolvă
instantaneu și nici cum dorim noi. Așa că aplicați exercițiile de cercetare și observare cu multă
atenție, seriozitate și răbdare, fără îndârjire. Chiar dacă unele aspecte ale cărții sau ale exercițiilor par
greu de acceptat și de asimilat, evitați să vă implicați emoțional. Abordați-le cu neutralitate și
detașare, ca și cum v-ați juca. Aduceți-vă aminte cât de dezinvolți vă jucați când erați copii și
transpuneți-vă în acea detașare când citiți cartea sau când faceți exercițiile.

3
DESPRE IDENTITĂȚI

Pentru majoritatea dintre noi viața este un zbucium permanent, presărat cu câteva momente de
respiro care ne permit o eliberare temporară de luptă, conflicte, pierderi, violențe, crize, umilințe,
competiție și suferințe. Aceste lucruri sunt fundamentate pe cinci convingeri profunde complet greșite.
Cea mai importantă este convingerea că suntem o persoană separată de celelalte și de lume. O alta,
dar nu mai puțin importantă este convingerea că avem nevoie de ceva pentru a fi liniștiți și liberi. O a
treia convingere, care derivă din primele două este că pentru a obține lucrurile de care ni se pare că
avem nevoie trebuie să concurăm între noi. A patra convingere greșită, care derivă direct din cea de
separare este că unii dintre oameni sunt superiori altora sau mai buni decât ei. A cincea, dar nu mai
puțin importantă decât celelalte ne spune că credințele și convingerile noastre sunt corecte, și pentru
a dovedi asta suntem în stare chiar să-i ucidem pe cei care gândesc altfel.

Ne trăim viețile conform acestor credințe și convingeri, considerând că sunt normale și îi judecăm pe
ceilalți prin filtrul lor. Aproape niciodată nu ne întrebăm dacă sunt corecte sau nu. Ca să nu mai
vorbim câți le cercetează cu atenție pentru a vedea ce sunt. Mulți dintre noi suntem atât de atașați de
credințele și convingerile noastre, încât ne identificăm cu ele, considerându-le fundamentale pentru
persoana care ne considerăm că suntem. Astfel, prin identificarea cu credințele religioase, ne
considerăm creștini, musulmani, budiști, etc. Prin identificarea cu credința că suntem corpul, ne
considerăm frumoși, urâți, grași slabi, etc. Prin identificarea cu credința că suntem personajul
principal din filmele mentale, ne considerăm buni, răi, deștepți, superiori, cei care controlează totul,
etc.

Asta ne arată că persoanele care ne considerăm că suntem depind în foarte mare măsură, dacă nu
complet, de aceste credințe și convingeri. Și ce ne demonstrează această observație? Chiar dacă ni
se pare că nu este așa, această constatare simplă ne arată că suntem dependenți. Depindem de
credințele și de convingerile noastre, dar și de persoana cu care ne identificăm și de nevoile,
dorințele, poftele și obsesiile ei.

La prima vedere ele sunt niște lucruri normale, pe care le considerăm reale. Ținem cont de ele pentru
a ne trăi viețile și a relaționa cu ceilalți. Fără să devină prea intense și să provoace probleme, sunt
considerate niște lucruri normale pentru cei mai mulți dintre noi. Culmea este că cei care nu iau în
seamă poftele, dorințele, plăcerile și credințele sunt considerați ciudați, dacă nu chiar anormali sau
nebuni. Dar tot ciudați sau nebuni sunt considerați și cei care urmăresc cu frenezie să-și satisfacă
poftele, plăcerile sau dorințele, precum și cei care sunt atât de obsedați de credințele și convingerile
lor, încât devin periculoși. Atunci cine este nebun și cine normal? Nu cumva sunt niște etichetări
bazate pe niște criterii relative greșite?

Ce sunt toate chestiile astea de care credem că depindem pentru a exista, supraviețui și trăi? V-ați
pus vreodată întrebarea ce este o credință sau o convingere? Sau o poftă ori o obsesie? V-ați gândit
vreodată dacă sunt reale? Ce sunt toate lucrurile astea de care suntem dependenți?

Să începem cu credința. De exemplu cu credința: „creștinismul este singura religie adevărată”. Ce


este „creștinismul” în realitate? Un cuvânt, o înșiruire de semne recunoscute fiecare în parte și legate
de minte în ceva inteligibil. Creștinismul este un simplu concept, adică un gând și așa sunt toate
celelalte cuvinte din afirmația de mai sus. Iar considerarea ei drept reală înseamnă credință, adică tot
4
un gând. Asta ne demonstrează că credința este o simplă grămadă de gânduri. La fel sunt și
convingerile și dorințele și poftele și obsesiile. Asta ne demonstrează că adevărata noastră
dependență este de gândire.

Dar ce putem spune despre persoana care se identifică cu aceste lucruri și este dependentă de ele.
Cât de reală este identitatea sa, dacă toate lucrurile cu care se identifică sunt simple gânduri? Și cât
de stabilă este ea? Identificarea cu gândul este la fel de stabilă și de reală ca și gândul. Și gândul
este real? Este stabil? Nu prea, nu-i așa? Dacă nu credeți, încercați să mențineți un gând mai mult de
câteva secunde și să-l concretizați la fel cum o faceți cu un lucru obișnuit, pentru a vă convinge că
este real. Adică, atingeți-l, priviți-l, ascultați-l, gustați-l și mirosiți-l. Puteți să simțiți astfel un gând?
Dacă nu, de ce îl considerați real?

Nu numai că suntem dependenți de niște holograme sau fantasme, dar și identitățile noastre sunt la
fel de fantomatice, atâta timp cât ne identificăm și ne atașăm de ele. Asta ne arată că viețile ne sunt
influențate de o criză profundă de identitate, fără să fim conștienți de ea.

Acum îmi dau seama că nu am fost niciodată persoana cu care m-am identificat în diferite situații. Nu
sunt nici păcătos, nici virtuos; nici creștin, nici musulman; nici deștept, nici prost; nici gras, nici slab;
nici rău, nici bun; nici iubitor, nici respingător; nici cult, nici analfabet; nici bogat, nici sărac, nici înalt,
nici scund, nici iluminat, nici neiluminat. Nu sunt nici măcar numele cu care mă identific când mă
prezint sau sunt strigat. Dacă nu sunt niciuna dintre aceste caracteristici sau etichetări mentale, ce
sunt? Foarte ușor de răspuns, dar foarte greu de acceptat.

De obicei, considerăm că suntem aceeași persoană tot timpul, dar nu este nevoie de o cercetare
prea atentă pentru a ne da seama că ne înșelăm. Identificările sunt numeroase, nu doar în decursul
vieții, ci chiar de-a lungul unei zile. Când vorbesc cu copiii mei, adopt identitatea de părinte. Când
vorbesc cu părinții mei o adopt pe cea de copil. Când vorbesc cu șeful o adopt pe cea de subaltern,
iar când vorbesc cu subalternii o adopt pe cea de șef. Când mă refer la credință, mă consider un
creștin, iar când mă gândesc la păcat mă consider un păcătos. Când vorbesc cu ceilalți despre ceva
cunoscut, mă consider un cunoscător, iar când ceilalți îmi vorbesc despre ceva necunoscut, mă
consider un necunoscător.

Identitatea mea se schimbă în funcție de conjunctură, de relație, de apreciere sau respingere, de


credință, de evenimente, de amintiri, de speranțe, de asocieri și de multe alte lucruri, inutil a le mai
înșira aici. Și aceste identificări nu se opresc doar la cele din starea de veghe, pe care o considerăm
viața reală. Ele apar și în somnul cu vise, unde pot fi mult mai numeroase decât cele din starea de
veghe. Contraziceți-mă dacă vreți, spunându-mi că tot ce apare în vis este iluzie! Vă aduc aminte că,
atunci când trăim visul, el este la fel de real ca și viața obișnuită.

Singura stare în care nu îmi aduc aminte de nimic, nici de identificare, nici de atașament, nici de
dorință și nici de frică este somnul profund. Este starea despre care nu pot să spun nimic. Singurul
lucru pe care pot să-l spun despre ea este că nu am avut senzația că am dispărut în timpul ei. Chiar
dacă orice lucru din vis asu din starea de veghe dispăruse, eu nu am dispărut. Altfel cine ar mai fi
observat dispariția lor? Despre somnul profund nu pot spune nimic, dar știu sigur că eu exist. Cum?
Nu îmi dau seama, dar la trezire pot afirma că nu am dispărut odată cu celelalte lucruri. Și sunt sigur

5
de asta, pentru că altfel nu aș fi putut afirma că nu am mai observat nimic. Acest nimic înseamnă că
nu a fost niciun lucru de observat, nici măcar un gând.

Ce legătură are somnul profund sau visul cu identificările, atașamentele și dependențele? Una foarte
clară. În somnul profund nu există identități, atașamente, dependențe sau obiecte ale dependențelor.
Iar în vis ele se manifestă ca și în starea de veghe, doar că nu toate atașamentele și dependențele se
perpetuează de la un vis la altul. Decât cele mai importante. Identitățile de făptuitor, simțitor, gânditor
și beneficiar apar atât în vis, cât și în starea de veghe.

Chiar și aceste identități sunt generale. Cele specifice se pot exprima în felul următor:

- pentru făptuitor: „gătesc”, „scriu”, „conduc”, „lucrez”, „stau”, „meditez”, etc.;

- pentru simțitor: „mă doare”, „văd”, „pipăi”, „nu pot mirosi”, „nu văd bine”, etc.;

- pentru gânditor: „calculez”, „îmi imaginez”, „am hotărât”, „analizez”, „nu pot accepta”, „nu va ieși
nimic bun din asta”, „am uitat”, etc.;

- pentru beneficiar: „sunt mulțumit”, „savurez”, „nu îmi place”, „sunt dezolat”, etc.

Aceste identități sunt specifice diverselor experiențe și nu se mențin. Ele se schimbă așa cum un
actor își schimbă rolurile de la un film la altul. Sunt ca niște măști care se aplică peste aceeași
presupusă persoană în funcție de modul în care mintea interpretează experiența.

Dar, nici persoana nu este permanent aceeași. Persoana din momentul prezent se bazează pe
filmele amintirilor evenimentelor trecute, iar ceea ce va deveni pe imaginările situațiilor viitoare și a
rezultatelor lor. Acestei persoane aflate într-o continuă schimbare îi vom spune simplu: „ego”. Este un
fel de cameleon care își schimbă caracteristicile în funcție de conjunctură și situație. În unele cazuri
este foarte greu de descoperit, cum ar fi egoul „iluminat”, egoul „generos”, egoul „binevoitor” sau
egoul „iubitor”. În astfel de cazuri este greu de depistat chiar și pentru ceilalți, darămite pentru cel
dominat de un astfel de ego.

De obicei un astfel de ego, dacă este descoperit, ripostează brusc, încercând să-și apere
invizibilitatea, putând chiar să devină agresiv sau să se închidă în el apăsat de deprimare. Sunt
diferite moduri de reacție la aceste demascări, dar toate demonstrează că egoul reacționează
condiționat, lucru identic cu dependența. Este tot o căutare, în acest caz de disimulare a unui ego
demascat. De multe ori, odată descoperită, o astfel de identitate falsă se transformă în alta, care va
rămâne invizibilă și se va consolida, până când va fi descoperită la rândul ei. Apoi, iar se va schimba
și tot așa.

Dacă nu ne dăm seama ce sunt aceste fantome, ele vor continua să se consolideze și să se
schimbe, menținându-și influența asupra noastră. Există o mulțime de tehnici și metode de eliminare
a egoului, dar ele nu rezolvă problema decât temporar. De la o eliminare la alta, egoul va deveni din
ce în ce mai subtil și mai greu de descoperit. Cât despre eliminare...cine elimină pe cine? Orice
încercare de eliminare implică apariția unui alt ego – eliminatorul - care îl va elimina pe cel vechi.
Nicio astfel de metodă sau practică nu depășește nivelul minții, ceea ce face ca aplicarea lor să nu fie
mai mult decât un simplu joc mental.

6
Pentru a își pierde din putere și a se dizolva de la sine egoul trebuie descoperit, cercetat și acceptat
așa cum este. Fără să ne mai poată influența va dispărea de la sine. Numai că această abordare
este dincolo de nivelul mental și nu poate funcționa decât dacă ne asumăm identitatea reală, singura
care se menține neschimbătoare. Mai bine zis, non-identitatea, pentru că nu îi este asociat nimic, nici
corp, nici minte, nici persoană. Este ființa noastră reală, lipsită de orice caracteristică; este liniștea
deplină, acceptarea necondiționată, existența perpetuă și observarea permanentă. De aceea îi vom
spune perspectiva observatorului neutru.

Exercițiu: „Perspectiva observatorului neutru. Identitatea noastră reală.”

Cum am putea adopta această non-identitate, această perspectivă? Iată cum:

Pentru început trebuie să vă așezați într-o poziție comodă și să închideți ochii. Inspirați încet și
profund și expirați la fel de câteva ori, până când simțiți o destindere.

Lăsați atenția să se îndrepte către ce vrea, observându-i rătăcirea aparent haotică. Nu încercați să o
controlați sau să o direcționați asupra unor anumite lucruri. Atenția are tendinţa să zburde de la un
lucru la altul. Câteodată se lipește de un sunet, câteodată de un gând, iar câteodată de o senzaţie în
corp. Însă, orice lucru ar apărea în vizorul atenției este observat instantaneu. Observați instantaneu și
lucrurile și lipsa lucrurilor, chiar și lipsa atenției

Este foarte important să nu încercați să depuneți efort pentru a rămâne conştient de ceea ce apare.
Nu încercați să dirijați sau să controlați în vreun fel această observare pură.

Observați că pot apărea sunete, pot apărea senzații, pot apărea sentimente și pot apărea gânduri
care vin și pleacă, dar că TU, cel căruia îi apar și dispar aceste lucruri, sunteți mereu conștient de
ceea ce apare și dispare.

Observați cum senzațiile apar și dispar; cum gândurile apar și dispar; cum sentimentele apar și
dispar. Toate apar și dispar într-un spațiu nedefinit, unde sunt observate sau conștientizate. Nu vă
puteți separa de acest spațiu în care apar și dispar senzațiile, sentimentele sau gândurile. Sunteți
conştient şi observați permanent, indiferent dacă ele există sau nu. Dacă există, sunteți deja prezent,
fiind cel care cunoaște apariția și existența lor. Dacă nu mai există nimic din toate astea, sunteți cel
care observă lipsa.

Remarcați că nu sunteți nicunul dintre lucruri, ci un fel de spațialitate nelimitată şi conştientă în care
apar toate. Nu puteți observa această spațialitate conștientă, pentru că nu este un obiect, fiind chiar
spațiul observării. Puteţi observa spaţiul? Dacă aşa vi se pare, ce puteţi spune despre el? Orice ar
apărea nu poate fi decât ceva brut (adică obiect fizic) sau subtil (adică gând). Ele pot fi observate
foarte limpede. Dar spațiul? Cum este observat? Ca obiect fizic? Ca gând? Sau nu poate fi observat
deloc, ci doar dedus? Deducția este mentală și nu înseamnă observare. Cercetând cu atenție ne dăm
seama că spațiul este ceva imposibil de descris, de care nu ne putem separa nicicum.

Remarcați că orice apare în acest spațiu este observat sau conștientizat imediat ce apare. Ca și cum
observarea ar fi prezentă înaintea oricărui lucru care ar apărea. Și nu este observată doar apariția
lucrurilor, ci și dispariția lor. Orice dispariție a unui lucru este observată până la capăt ca și cum
observarea ar fi ulterioară lui. Asta ne demonstrează că observarea este anterioară și ulterioară
7
oricărui lucru, conștientizându-l și pe parcursul existenței lui. Ceea ce demonstrează faptul că
observarea este permanentă.

Observați că acest spaţiu observator nu are nici limite și nici îngrădiri şi nici nu depinde de vreun
obiect. Orice obiect apare și dispare fără să influențeze în niciun fel spațiul în care apare și
observarea care îl conștientizează. Nu sunteți separat în nicun fel de această spațialitate conștientă
atotcuprinzătoare și atotcunoscătoare. Sunteți fără limite şi nu sunteți dependent de nimic, nici măcar
de spaţiu.

Continuați să observați tot ce apare, până când se va simți o senzație subtilă că sunteți una cu
această observare spaţială nelimitată, ca și cum v-ați revărsa peste niște margini care vă țineau
încorsetați de mult timp. Senzația de nelimitare, care pare foarte familiară, ne face să ne identificăm
instantaneu cu această observare deschisă și permanentă.

De acum înainte, adoptați această perspectivă cât puteți de des, pentru a avea o minte deschisă și a
accepta necondiționat orice ar apărea în experiență. Aici găsiți liniștea și libertatea stabilă și
permanentă, pe care până acum o căutați prin fel de fel de acțiuni și prin urmărirea lucrurilor dorite.

Cu timpul veți putea să adoptați această perspectivă în absolut orice situație sau conjunctură, în mod
automat. Asta vă va ajuta să întrerupeți ciclul gândire-acțiune, care în anumite situații v-a făcut
reacționați ca și cum ați fi fost hipnotizați.

Pentru ca acceptarea lucrurilor pe care le veți observa în experiență să nu fie limitată sau influențată
de minte, este indicat să adoptați această perspectivă înaintea oricărui exercițiu sau cercetări. Acesta
este motivul pentru care este primul dintre exercițiile audio atașate cărții.

Acest text este înregistrat în format audio, alături de celelalte 26 de exerciții, care vă vor ajuta să vă
debarasați de suferințe, atașamente, dependențe, obsesii, frici și tot felul de reacții nedorite.

Cei interesați de exercițiile programului pentru eliberarea de dependențe pot obține informații de aici:

non.dualitate@yahoo.ro

8
DESPRE DEPENDENȚE

Despre identități, cam atât pentru moment. Dar ce aș putea să spun despre dependențe? Pentru
început ar trebui să îmi dau seama de dependențe și să le accept. Recunosc, sunt dependent! Sunt
dependent de plăcere. Sunt dependent de mâncare. Sunt dependent de aer. Sunt dependent de apă.
Sunt dependent de gândire. Sunt dependent de adăpost. Sunt dependent de confort. Sunt dependent
de muncă. Sunt dependent de bani. Sunt dependent de posesiuni. Sunt dependent de relații. Sunt
dependent de prieteni. Sunt dependent de sex. Sunt dependent de faimă. Sunt dependent de putere.
Sunt dependent de influență. Sunt dependent de control. Sunt dependent de nume. Sunt dependent
de cumpărături. Sunt dependent de pariuri. Sunt dependent de risc. Sunt dependent de adrenalină.
Sunt dependent de droguri. Sunt dependent de alcool. Sunt dependent de cafea. Sunt dependent de
fumat. Sunt dependent de sănătate. Sunt dependent de medicamente. Sunt dependent de
tratamente. Sunt dependent de credințe. Sunt dependent de religie. Sunt dependent de ritualuri. Sunt
dependent de stările plăcute. Sunt dependent de spiritualitate.

Și, nu sunt dependent numai de lucrurile plăcute, ci și de evitarea celor înfricoșătoare. Mi-e frică de
moarte. Mi-e frică de înec. Mi-e frică de suferință. Mi-e frică de suferința altora. Mi-e frică de durere.
Mi-e frică de eșec. Mi-e frică de sărăcie. Mi-e frică de înălțime. Mi-e frică de apă. Mi-e frică de lipsuri.
Mi-e frică de boală. Mi-e frică de singurătate. Mi-e frică de trădare. Mi-e frică de părăsire. Mi-e frică
de izolare. Mi-e frică de întuneric. Mi-e frică de schimbare. Mi-e frică de sunetele puternice. Mi-e frică
de agresivitate. Mi-e frică de foamete. Mi-e frică de însetare. Mi-e frică de abuz. Mi-e frică de
Dumnezeu. Mi-e frică de pedeapsa divină. Mi-e frică de păcat. Mi-e frică de necunoscut. Mi-e frică de
necunoscuți. Mi-e frică de inactivitate. Mi-e frică de liniște. Mi-e frică să vorbesc în public. Mi-e frică
de spațiile închise. Mi-e frică de locurile aglomerate. Mi-e frică de spațiile deschise. Mi-e frică de șef.
Mi-e frică de Poliție. Mi-e frică de teroriști. Mi-e frică de cutremur. Mi-e frică de inundație. Mi-e frică de
dezastre. Mi-e frică de apocalipsă. Mi-e frică de gângănii. Mi-e frică de șerpi. Mi-e frică de oameni.

De ce am trecut și frica aici? Pentru că frica este dorința de a evita sau a scăpa de ceva, fiind tot o
dorință. Iar dorința combinată cu căutarea formează dependența. Aș putea să umplu toată cartea cu
dependențele mele de lucrurile plăcute sau de evitarea celor înfricoșătoare. Dar nu ar avea rost să vă
umplu prețiosul timp cu prostii. În principiu dependența este o dorință de a obține sau de a evita ceva
în viitor. Ea derivă din căutare. Dorința este provocată de căutarea împlinirii, a liniștii, a eliberării și a
fericirii stabile. Asta arată că dorința este provocată de atașamentul pentru ele. Dar asta este o
constatare superficială, pentru că atașamentele nu apar în lipsa persoanei care se atașează. Deci,
mai corect ar fi să spunem că dependența apare din atașament asociat cu identificare.

Putem încerca o mulțime de metode pentru eliberarea de dependențe și de reacțiile nedorite. Există
practici pentru menținerea unei gândiri pozitive, pentru eliminarea negativităților sau pentru
diminuarea anxietății. Alte metode constau în apelarea la credințe și ritualuri spirituale, la tehnici yoga
și meditație sau la diverse programe mentale. Puteți găsi o mulțime de astfel de metode și de practici.
Multe dintre ele sunt foarte eficiente pentru moment, dar aproape niciuna nu rezolvă definitiv
problema dependenței. În majoritatea cazurilor, după o anumită perioadă dependențele revin sau
sunt înlocuite cu altele. De multe ori revenirea vechii dependențe este mult mai puternică decât
înainte, de parcă acea eliminare temporară nu a fost decât o strangulare superficială a unui torent
care a continuat să se acumuleze și să se dezvolte. Dorința de a scăpa de dependențe poate deveni
9
foarte puternică, transformându-se în obsesie. În acest mod dependența inițală se transformă într-o
alta - dependența de căutarea eliminării dependențelor - care este mult mai greu de eliminat.

Cele mai multe dintre programele de abordare a dependențelor se bazează pe strategii temporare de
gândire, pentru a împiedica revenirea dependenței. Unele implică medicație sau aplicarea unor
metode de a elimina simptomele dependenței, cum ar fi pofta sau impulsul de a consuma substanța
sau de a acționa. Aceste metode abordează numai unele aspecte ale vieții dependentului, în loc să
abordeze întregul. Alte programe se bazează pe schimbarea credințelor: „crede asta și viața ți se va
schimba”. Însă, dacă aceste credințe rămân superficiale și nu devin profunde sunt inutile. Nu vor face
altceva decât să mențină dependența sau să permită reapariția ei. Totuși, aceste metode își au rostul
lor, fiindu-le de ajutor multor dependenți.

Majoritatea programelor se bazează pe abstinență sau abținere. Asta înseamnă că persoana


dependentă blochează procesul dependenței și se abține de la obiectul ei. Această blocare nu poate
fi permanentă, pentru că se bazează pe gândire. Tendințele care au produs dorința pentru obiectul
dependenței sunt mult mai puternice decât gândurile și nu pot fi controlate prin gândire. Aceste este
motivul pentru care orice abținere eșuează la un moment dat, dependența revenind, câteodată mai
puternică decât înainte. Abstinența nu este o soluție, pentru că implică mintea. Nu este o decât o altă
dependență: dependența de gândul de a ne abține.

Alte metode implică trezirea spirituală, pentru a depăși dependența. Sunt foarte potrivite și mult mai
eficiente decât celelalte, dar ne pot face să căutăm o iluminare viitoare care ne va elibera de
dependențe. În principiu căutarea iluminării este tot o dependență, pentru că implică tot o căutare
egotică: iluminarea persoanei.

Medicamentele, metodele, strategiile sau sistemele de credințe implică persoana care le folosește și
acționează. Asta arată că se bazează pe identități false și atașamente. Identitatea reală înseamnă
lipsa atașamentelor. Asumându-ne identitatea reală nu mai suntem influențați de nimic, pentru că
observăm totul așa cum este: simple apariții în spațiul conștient. Această observare detașată
înseamnă acceptare completă și menținere în momentul prezent, pentru că nu implică nimic viitor.
Nici abținere, nici opunere, nici respingere și nici încercarea de schimbare. Totul apare din liniștea
specifică naturii noastre și se retrage înapoi în ea.

10
RECUNOAȘTEREA DEPENDENȚEI

Unii dintre noi nici măcar nu își dau seama că cunt dependenți. Cum putem să recunoaștem că
suntem dependenți? Încercați să vă respundeți singuri la următoarele întrebări (Fiți cât se poate de
sinceri cu voi înșivă! Nu are rost să vă mințiți singuri!):

Faceți mereu câte ceva, evitând momentele de liniște apăsătoare și de plictiseală? Mâncați sau
ronțăiți mereu câte ceva? Vreți mereu mai mult sau altceva? Urmăriți mereu să schimbați ceva? Vi se
pare mereu că vă lipsește ceva pentru a fi mulțumiți? Vi se pare că nu sunteți niciodată mulțumit,
indiferent ce ați obține; indiferent câte bunătăți ați mânca și oricât ați bea; indiferent câte lucruri ați
cumpăra; indiferent cât de mult ați munci; indiferent câte relații intime și câte experiențe sexuale ați
avea; indiferent ce poziție socială sau câtă faimă ați câștiga? Reacționați imediat când sunteți jignit
sau criticat? Vă simțiți deplorabil atunci când nu reușiți să realizați sau să obțineți ceva? Simțiți un
nod în gât atunci când vedeți la televizor urmările unor dezastre, calamități sau atentate? Vă revoltați
ori de câte vedeți sau auziți ceva ce vi se pare nedrept? Atunci sunteți dependent.

Dependența este un impuls interior incontrolabil și repetitiv de a folosi ceva (substanța dependenței)
sau de a face ceva (acțiunea dependenței), pentru a scăpa de gândurile, sentimentele și senzațiile
deranjante care apar în acel moment. Dependența implică căutare și zbucium, eliminând aproape
complet liniștea necesară pentru a o putea conștientiza. La început dependențele sunt considerate
plăceri, dar cu timpul se consolidează, devenind distructive. Orice dependență este ca un sac fără
fund, care nu poate fi umplut niciodată, orice am face. Nu există „destul”! Căutăm și iar căutăm și tot
așa, fără să găsim niciodată ceea ce căutăm în realitate.

Dependența include și reacțiile automate în diverse situații. Aici sunt incluse reacțiile de ripostă sau
contrazicere; de susținere a unui punct de vedere; de motivare a unui gest sau acțiuni și altele de
acest fel. Din aceste motive toți suntem dependenți, indiferent dacă consumăm sau nu substanțe
care dau dependență.

Când dependența este puternică, ne controlează viețile. Ajungem să urmărim din ce în ce mai asiduu
următorul moment de activitate, de excese sau de consum de substanțe, ca și cum gândurile și
sentimentele aparent neplăcute ne-ar forța să facem ceva pentru a scăpa de ele. Numai că ele nu
sunt decât simple gânduri și senzații. Care apar însoțite de niște proiecții ale unor momente trecute în
momentul prezent. Un fel de filme în care revine aproape mereu trecutul, care se repetă combinându-
se cu imaginile despre viitor. Căutăm soluții de eliminare sau de evitare a lor, pentru a ne elibera de
presupusa lor amenințare într-un viitor mai mult sau mai puțin apropiat. La fel cum căutăm să scăpăm
de lipsuri, agitație, relații nedorite sau plictiseală, căutăm să scăpăm și de amintirile încărcate
emoțional și de suferințe.

Gata! Acțiunea noastră sau substanța consumată ne-a făcut să ne simțim eliberați de apăsare. Mai
pe scurt:”suntem fericiți!” Dar, cât va dura această fericire? În momentul în care ne-am satisfăcut
pofta simțim relaxare sau satisfacție, dar este efemeră. Aceste momente sunt un fel de respiro în
perpetua frenezie nebună a căutării, pentru că niciodată nu vom găsi o eliberare definitivă din acest
ciclu de evitări și căutări. Aceste scurte stări sau experiențe de liniște și de pseudomulțumire dispar
inevitabil, pentru că toate experiențele și stările sunt temporare. Fără să găsim eliberarea și fericirea
mult dorite, căutăm parcă și mai îndârjiți o soluție viitoare, suferind din ce în ce mai mult. Suntem ca
11
niște hipnotizați prinși într-un ciclu fără sfârșit, încercând mereu să evităm apăsarea liniștii din
momentul prezent și să scăpăm de filmele deranjante despre trecut. Mai pe scurt, încercăm să
evadăm. Trebuie să înfruntăm direct această tendință de a evada, pentru a o cerceta și a descoperi
ce este. În lumina cercetării, ea se va dizolva de la sine în spațiul conștient din care a apărut.

12
CE SUNT OBIECTELE?

Principala noastră activitate de până acum a fost urmărirea obținerii diverselor lucruri. Făceam asta
pentru că eram convinși că ne folosesc, ne ajută să supraviețuim, ne fac plăcere, ne fac fericiți, etc.
Numai că niciodată nu ne-am întrebat dacă aceste lucruri sunt așa cum credem că sunt.

Prin ce percepem obiectele? Prin simțuri, nu-i așa? Dar prin simțuri chiar percepem obiectele, așa
cum le considerăm că sunt? Adică, le percepem cu tot cu caracteristicile lor? Să vedem dacă așa
este! Vom cerceta experiența vizuală, pentru a descoperi ce putem percepe prin vedere.

EXERCIȚIUL PERCEPȚIEI VIZUALE

Ia o minge sau un obiect cât mai rotund, de o culoare unică și aşeaz-o pe o suprafață plană de o
culoare care să contrasteze cu culoarea lui. Priveşte mingea cu o atenţie difuză, ca şi cum ai visa cu
ochii deschişi. Mai mult ca sigur că apar o mulțime de gânduri, inclusiv despre minge și suportul ei
(ce formă are, ce culoare, din ce e făcută...). Dacă închizi ochii, îți dai seama că gândurile astea tot
apar. Asta arată că ele nu fac parte din ceea ce poți percepe vizual. Lasă de-o parte gândurile sau
ignoră-le şi nu mai lua în seamă decât vederea mingiei. Ce vezi? Nişte tente luminoase, nu-i așa? Ţi
se pare că descoperi şi nişte culori și contururi care compun niște forme, dar nu asta vezi în realitate.
Culorile, contururile și formele sunt niște caracteristici adăugate luminii de către minte, ulterior
percepţiei.

Este dificil să cercetăm experiența folosind conceptul de „tentă luminoasă”, așa că vom folosi prima
intervenție mentală: culoarea. Conturul şi forma se bazează pe schimbarea unor culori şi nuanţe ale
lor, fiind o interpretare mentală a acestora. Dacă priveşti marginea mingiei, poţi observa că locul în
care se termină mingea şi de unde începe suprafața pe care este așezată nu este altceva decât
estomparea unei culori şi începerea alteia. Bazându-te doar pe văz, vei descoperi că diversele
caracteristici materiale (inclusiv distanţa, mărimea, volumul, diametrul, adâncimea, rotunjimea şi
netezimea sau rugozitatea) pe care le atribui mingiei se bazează tot pe culoare și pe variația ei. Adică
pe diferenţele de culoare ale diverselor zone şi combinarea lor.

Ți se pare că una dintre culori este mai în faţă sau mai în spate faţă de cealaltă. Numai că realitatea
este că vedem doar o culoare întreruptă de alta. O culoare neîntreruptă este interpretată de minte: „în
faţă”, iar una întreruptă: „în spate”, la fel ca într-o fotografie sau într-o pictură. Nici distanța și nici
volumul nu sunt văzute, ele fiind tot niște interpretări ale minții, bazate pe diversele nuanţe ale
culorilor. Variaţiile culorilor fac mintea să asocieze experienței și alte caracteristici, cum ar fi
rotunjimea sau denivelările, care induc spaţialitatea. Încearcă să găseşti orice caracteristică,
bazându-te doar pe vedere. Ce caracteristică vezi, în afară de culoare? Nici măcar culoarea nu este
văzută, ci doar lumina.

Fotografiază mingea şi priveşte poza pe ecran. Ignoră faptul că priveşti un ecran şi ia în considerare
doar ceea ce apare pe el. Nu apar aceleaşi culori şi senzații de spaţialitate, dimensionalitate și
materialitate ca atunci când priveai mingea în mod direct? Există vreuna dintre aceste caracteristici în
imaginea de pe ecran? Nu cred că găsești vreuna. Caracteristicile nu sunt decât niște proiecții
mentale peste experiența vizuală. Niște interpretări mentale ale experienței vizuale, bazate pe
memorie. Aceste interpretări nu fac parte din experienţa vizuală.

13
Ce ne mai arată acest exercițiu simplu? Că nu vedem o minge, ci doar culoare. Mingea este o
interpretare a experienței vizuale, o proiecție mentală. Prin vedere nu putem percepe decât culoare şi
nimic altceva. Asta demonstrează că toate celelalte lucruri care par că intervin în experiența vizuală
(formă, spaţialitate, rotunjime etc,) sunt doar nişte atribute asociate mental percepției care nu apar în
experiență. Vederea nu dovedeşte existenţa unei mingii. Singurul lucru văzut este culoarea. Vederea
unor culori nu validează existența vreunui obiect (minge) care să le producă. Nu vedem o minge care
să producă culori, deci nici cauzalitatea nu face parte din experiența perceptivă. În urma interpretării
percepției vizuale apar foarte multe concepte, dar niciunul din ele nu este văzut în experienţă.

Ce ne mai arată experiența vizuală? Că, culoarea nu apare separat de vedere. Nimic din experiența
vizuală nu demonstrează că ar exista și alte culori în afară de cele văzute. Dacă ar fi așa ar însemna
că ar există culori nevăzute, ceea ce este o absurditate. Cum arată o culoare nevăzută? Nu există
culoare nevăzută, aşa cum nu există nici gând negândit și nici vis nevisat. Dacă vederea nu este
separată de culoare, înseamnă că este una cu ea. Asta ne arată că până și separarea vedere-
culoare este o proiecție mentală. Vederea nu este o capacitate senzorială care percepe culoarea, ci
un concept folosit de minte pentru interpretarea experienței vizuale.

Culoarea și vederea nu există decât dacă sunt observate sau conștientizate. Închide ochii! Vederea și
culoarea au dispărut. Dar a dispărut și observarea? Observi în continuare chiar dacă vederea și
culoarea au dispărut. Asta ne arată că vederea și culoarea apar doar dacă sunt observate sau
conștientizate. Ele nu pot exista în lipsa observării lor sau a conștiinței. Nu pot vedea ceva, dacă nu îl
conştientizez. Vederea nu există separat de conştiinţă, pentru că nimic nu ne demonstrează asta.
Cum ar fi o experiență vizuală de care nu ești conștient? Ce îți poate demonstra că ea există?
Datorită faptului că vederea nu poate exista independent de conştiinţă, înseamnă că vederea este
conştiinţă.

Celelalte simţuri pot fi abordate similar vederii. Toate aceste exerciții perceptive ne demonstrează că
obiectele simţurilor nu există separat de simţuri. Și nici simțurile, nici obiectele lor nu există separat
de observarea lor, de conștiință. Percepția este condiționată de conștiință. Nu percepem nimic dacă
nu conștientizăm. Adică, nimic nu există în lipsa conştiinţei. Neexistând nimic separat de conștiință,
separarea nu este decât o credință, care nu este validată de experiență.

Repetând cercetarea pentru celelalte simțuri, ne dăm seama că tot ce putem percepe sunt culori,
sunete, senzații tactile, mirosuri și gusturi. Nici obiectele simțurilor și nici simțurile nu demonstrează
existența unor obiecte materiale care să le producă. Senzaţiile nu dovedesc existenţa unui obiect fizic
separat de ele. Nu există niciun obiect, ci doar senzațiile percepute.

Concluzia este că senzaţia nu este separată de simţul corespunzător și nici senzația și nici simțul nu
sunt separate de conștientizarea lor. Asta ne arată că totul este conştiinţă.

Dacă asta este realitatea, mai există lucruri plăcute sau respingătoare? Mai există lucruri utile sau
inutile? Mai există lucruri care ne liniștesc sau altele care ne înfricoșează? Mai există ceva câștigat
sau ceva pierdut? Mai există ‚prea mult” sau „prea puțin”? Dacă obiectul în sine nu există și nu are
nicio caracteristică, ce urmărim când dorim să-l obținem? Un amalgam de gânduri, nu-i așa? Niște
chestii nedefinite, ca un fel de holograme. Adică, urmărim niște iluzii, niște fantome. Deci orice lucru
am urmări să obținem, el nu are nicio realitate, fiind un amalgam de senzații și de gânduri. Cum ne-ar
14
putea influența niște senzații sau niște gânduri? Cum influențează ele spațiul conștient în care apar?
În niciun fel.

Adoptând perspectiva observatorului neutru ne dăm seama că și senzațiile și gândurile sunt niște
apariții efemere în noi, spațiul conștient în care apar. Nu avem nicio legătură cu ele, iar existența
noastră nu depinde de ele. Dacă am fi depins de ceva, am fi dispărut odată cu acel ceva. Această
existență este neschimbătoare, ceea ce ne permite să observăm orice schimbare. Dacă nu ar fi fost
așa, am fi dispărut odată cu schimbarea, fără să o mai putem observa.

Chiar dacă nu depindem de nimic, ni se pare mereu că ne lipsește ceva. Din acest motiv căutăm
ceva care să ne împlinească și să acopere presupusa lipsă. Această căutare nu este temporară, ci
permanentă. Ori de câte ori obținem ceva dorit, ne simțim copleșiți de o stare de exuberanță, de
bucurie sau de liniște. Considerăm greșit starea ca fiind provocată de rezultatul acțiunii sau de
obținerea acelui obiect. Dacă ar fi fost așa, acel lucru ar fi provocat aceeași stare tuturor. Numai că
nu o face decât pentru câțiva, pentru ceilalți fiind neutru sau dăunător, fiind asociat stărilor neplăcute.

Atunci de unde apare acea liniște sau bună dispoziție care se simte după obținerea unui anume
obiect? Dacă ar depinde de obținerea unui lucru, nu ar apărea decât ajungând la acel lucru. Numai
că liniștea și buna dispoziție apar și în situații sau experiențe din care acel obiect lipsește, ca și
oricare alt obiect considerat plăcut. Asta ne arată că liniștea nu depinde de obiecte, nefiind legată cu
nimic de ele.

Acest text este înregistrat în format audio, alături de celelalte 26 de exerciții, care vă vor ajuta să vă
debarasați de suferințe, atașamente, dependențe, obsesii, frici și tot felul de reacții nedorite.

Cei interesați de exercițiile programului pentru eliberarea de dependențe pot obține informații de aici:

non.dualitate@yahoo.ro

15
CE SUNT CARACTERISTICILE OBIECTELOR?

Chiar dacă acum știm că obiectele nu au nimic real, tot simțim imboldul să căutăm unele dintre și să
evităm altele, pentru a obține fericirea și liniștea mult dorite. Ce ne face să considerăm plăcut un lucru
și dăunător sau inutil un altul? Caracteristicile lor, nu-i așa? Aceste atribute le considerăm incluse în
lucrurile respective. Ori de câte ori apreciem sau respingem un lucru ne bazăm pe caracteristicile lui.
Dar, așa cum nu putem percepe niciun obiect fizic, nu putem percepe nicio caracteristică. Ele sunt
simple gânduri proiectate peste percepție.

În realitate obiectele sunt simple senzații peste care mintea proiectează niște atribute bazate pe
amintire, recunoaștere și etichetare. Dar nici amintirea, nici recunoașterea și nici etichetarea nu fac
parte din experiența perceptivă. Ele nu au nicio legătură cu senzațiile percepute, fiind simple gânduri.
Ce legătură există între gând și senzație? Oricât ați căuta vreo legătură nu o veți găsi. Pentru că
senzațiile apar la nivel fizic, iar gândurile la nivel mental. Așa că nu există nicio legătură între gânnd
sau senzație. Deci, atributele sau caracteristicile adăugate percepției nu fac parte din ea. Atributele
nu există decât în minte și sunt asociate senzațiilor fizice prin niște gânduri.

Senzațiile nu includ nimic altceva decât pe ele însele. Presupusele lor caracteristici nu sunt incluse în
ele. Considerarea lor plăcută sau dăunătoare este o apreciere mentală sau o credință care se
bazează pe memorie. În lipsa memoriei nu am mai putea spune nimic despre niciun lucru.

Nu prea sunteți convinși că nu percepem atributele obiectelor, nu-i așa? Hai să vedem ce ne arată
experiența de viață, singura demnă de încredere!

Exercițiu: Ce sunt senzațiile?

Nimic mai simplu!

Așezați-vă într-o poziție comodă și închideți ochii. Observați senzația cea mai puternică care se simte
în acest moment. Ce este această senzație?

De obicei senzațiile par că includ ceva care le apreciază, localizează, etichetează, etc.Cercetați cu
atenție senzația. Nu contează care. Oricare. Ce poate include o senzație? Găsiți inglobată în ea vreo
caracteristică? Ceva echivalent cu o etichetă din care să trageți concluzia: „senzația asta este
intensă”, „senzația asta este plăcută”, „senzația asta este periculoasă”, etc.? Nu ați găsit nimic de
genul ăsta, nu-i așa? Atunci, ce sunt caracteristicile pe care le consideram ca aparținând senzațiilor
respective? Simple gânduri, nu-i așa? Ce legătură există între un gând și o senzație? Dacă senzația
este la nivel fizic și gândul la nivel subtil, ce legătură găsiți între ele?

Puneți-vă întrebarea: „Ce legătură este între un gând sau film mental și senzația corporală?” Oricât
de puternic ar fi gândul sau filmul mental care pare atașat senzației, această întrebare vă face să vă
desprindeți atenția de la gândurile sau filmele mentale care sunt asociate senzației. Conținutul filmului
este o hologramă care nu are nicio legătură cu senzația. În momentul în care vă întrebați ce este
senzația, vă desprindeți atenția de la gândul care i se asociază și observați senzația așa cum este.

Puneți-vă următoarele întrebări: „Ce este această senzație?”; „De unde a apărut această senzație?”;
„Din ce este făcută această senzație?”; „Cui îi apare această senzație?”, „Ce putere are această

16
senzație?”. Astea nu sunt întrebări la care trebuie să găsiți un răspuns cu ajutorul minții. Rostul lor
este de a vă îndrepta atenția către spațiul din care apar senzațiile. Astfel vă direcționați observarea
dinspre senzații către spațiul din care apar și care le înconjoară.

A observa o senzație nu înseamnă să creați un gând despre ea, pentru că nu ar fi decât un simplu joc
mental care vă va face să vă învârtiți în jurul cozii. A observa o senzație înseamnă să vă simțiți
neinfluențați de ea, descoperind că sunteți chiar spațiul conștient în care apare. Puteți să vă separați
în vreun fel de acest neant conștient din care apar și în care dispar toate senzațiile?

Ori de cate ori vă aduceți aminte, indiferent ce observați în acel moment, puneți-vă următoarea
întrebare: „Cine observă toate astea?” și „Ce este observat?” Apoi, întrebați-vă: „Ce aș mai observa
în lipsa memoriei?”; „Ce aș mai observa în lipsa minții?”; ”Ce aș mai observa în lipsa etichetelor și
conceptelor minții?”; „Ce aș mai observa în lipsa recunoașterii și a etichetării?”

Odată cu conștientizarea senzațiilor apare și sentimentul că ele sunt conștientizate sau observate de
cineva. Cine este cel care observă sunetele? Cine este cel care observă obiectele? Cine este cel
care observă propriul corp și celelalte corpuri? Cine este cel care observă filmele mentale și
gândurile? Cine este cel care observă senzațiile? Cine este cel care observă emoțiile? Cine este cel
care observă spațiul în care apar toate astea? Cine este cel care observă sentimentul de existență
proprie?

Toate lucrurile astea pot exista separat de observarea lor? Mai există ceva dacă nu este observat?
Dispare observarea odată cu dispariția obiectelor? Dacă vi se pare că da, atunci cine observă
dispariția lor? Și, cine observă dispariția observării?

Acest text este înregistrat în format audio, alături de celelalte 26 de exerciții, care vă vor ajuta să vă
debarasați de suferințe, atașamente, dependențe, obsesii, frici și tot felul de reacții nedorite.

Cei interesați de exercițiile programului pentru eliberarea de dependențe pot obține informații de aici:

non.dualitate@yahoo.ro

17
DECONSTUIREA EXPERIENȚEI

Chiar dacă ni se pare complicată și diversificată, experiența trăită este foarte simplă. Nu include
altceva decât gânduri și senzații. Cu toate astea, experiențele par foarte complicate. Unele dintre ele
sunt pline de obiecte fizice, de persoane, de sentimentele și emoțiile pe care le simțim pentru ei și de
filmele mentale sau de vocile interioare care ne readuc mereu în atenție trecutul și ne proiectează
viitorul. Numai că, la o cercetare mai amănunțită, toate astea nu sunt altceva decât senzații și gânduri
asociate senzațiilor prin alte gânduri.

Hai să deconstruim o experiență simplă! Adică să vedem dacă mai găsim în ea și altceva în afară de
gânduri și senzații. De exemplu, când auzim cuvântul „lămâie”, aproape instantaneu apare o imagine
mentală a unei lămâi și simțim o senzație de salivare și de acru. Imaginea mentală poate să fie o
reprezentare a unei lămâi sau un film în care personajul principal (persoana cu care ne identificăm)
vede sau gustă o lămâie. Această hologramă mentală se bazează pe memorie. Chiar dacă aceste
filme pot include foarte multe lucruri referitoare la lămâie și la efectele ei, nu sunt decât niște gânduri.
Senzația de salivare apărută, pare că depinde de imaginea mentală, fiind asociată cu ea. Dar chiar
așa este? La ce nivel apare senzația? La nivel corporal, fizic, nu-i așa? Și filmul mental? La nivel
mental, normal! Putem găsi vreo legătură între ele, în afară de un gând care presupune asta? Nu
prea, nu-i așa? Ce legătură să găsim între ceva apărut la nivel fizic și ceva apărut la nivel mental.
Asta ne arată că presupusa asociere dintre gând și senzație este falsă.

Materialitatea oricărui lucru se bazează pe memorie și pe asocierea gândurilor cu senzațiile. Fără


această asociere și memorie nu am putea recunoaște niciun lucru și nu am ști ce să facem cu el.
Deconstruirea materialității înseamnă reducerea experienței la gânduri și senzații. În momentul când
facem asta, gândurile și senzațiile sunt văzute exact așa cum sunt: simple aparențe ale conștiinței,
lipsite de orice materialitate.

Termenul „gând” include orice manifestare mentală, adică voci mentale, filme, imagini, etichete,
aprecieri, judecăți, etc. Termenul „senzație” include absolut orice aspect care este perceput la nivel
fizic (culori, sunete, senzații tactile, mirosuri și gusturi). Reducând experiența la aceste două aspecte
o observăm dintr-o postură neutră, acceptând complet tot ce apare, fără să mai ne atașăm de
tendințele de a scăpa de ceva, de a evita sau de a schimba ceva.

EXERCIȚIU: Dezgolirea obiectelor de caracteristici

Iată o metodă foarte utilă pentru creșterea capacității de acceptare a lucrurilor. Este la fel de utilă și
pentru diminuarea tendințelor de respingere, de judecare, de împotrivire și de a acționa sau reacționa
pentru a scăpa de lucrurile deranjante. Metoda se numește „dezgolirea de caracteristici”.

Această metodă de eliminare a caracteristicilor poate fi practicată în orice perioadă a zilei și în orice
conjunctură, cu condiția ca mintea să fie liniștită. Dacă simțiți neliniște sau agitație înainte de a
începe, adoptați perspectiva observatorului neutru. Pentru început este indicat să o practicați în locuri
familiare și liniștite: acasă, în parc etc., după care poate fi practicată și în zone aglomerate. Apoi,
încercați să o aplicați ori de câte ori vă aduceți aminte.

Gândiți-vă la numele vostru. Imaginați-vă cum ar fi viaţa dacă nu vi s-ar fi dat niciun nume. Cine ați fi?
Dacă nu ați avea niciun nume, ați fi altcineva decât dacă ați avea? Încercați să vizualizați cât mai în
18
detaliu filmul unei astfel de vieţi. Asumaţi-vă mental cât puteți de bine acest rol şi încercați să
înţelegeți cine sunteți şi dacă sunteți influenţați în vreun fel de acest concept: NUMELE.

Cum v-ar putea influenţa numele? Cum v-ar putea influența un nume care nu vă place? În cazul în
care ați avea un nume care nu vă place, ați fi diferit de cel care ați fi dacă nu ați avea niciun nume?
Asumaţi-vă mental cât puteți de bine acest rol şi încercați să vă dați seama cine sunteți şi dacă
sunteți influenţați în vreun fel de acest concept: NUMELE.

Când vă gândiţi la persoana dvs., ce imagine vă apare instantaneu în minte? Nu cumva cea pe care
o vedeți când vă priviţi într-o oglindă? Priviți-vă într-o oglindă sau imaginați-vă că o faceți. Ceea ce
vedeți are vreo etichetă pe care să scrie vreun nume? Dacă imaginea din oglindă nu are nicio
inscripționare și nicăieri în cadrul ei nu apare vreun nume, de ce credeți că trebuie să o numiți în
vreun fel? Ceea ce vedeți are inscripționat sau ascuns pe undeva vreun atribut sau vreo
caracteristică? Dacă imaginea din oglindă nu are nicio inscripționare și nicăieri în cadrul ei nu găsiți
niciun atribut și nicio caracteristică, de ce credeți că trebuie să o caracterizați, evaluaţi sau judecaţi?
De ce credeți că acea imagine sunteţi dvs.? În fond este doar o imagine.

Acum gândiţi-vă la numele altora şi ale obiectelor din jur. Imaginaţi-vă cum ar fi viaţa dacă persoanele
apropiate nu ar avea niciun nume şi nu ați putea să le descrieți prin niciun atribut. Imaginați-vă cum ar
fi viața dacă nu ar exista conceptele de părinte, copil, soț sau soție, prieten, rudă etc. În lipsa acestor
concepte, cei apropiați ar fi diferiți de ceea ce sunt? Cum ar influența asta relația dvs. cu ei? Încercați
să intrați în cât mai multe detalii ale filmului unei astfel de vieţi. Încercați să vizualizați cât mai în
detaliu un astfel de scenariu.

Acum imaginaţi-vă că obiectele la care ţineți cel mai mult nu ar avea nici nume şi nici caracteristici.
Cum v-ar putea influenţa asta? Cum ar influența asta relația cu acele lucruri? Dacă nu ar avea niciun
nume, ar fi diferite de cele care ar fi dacă ar avea? Încercați să intrați în cât mai multe detalii ale
filmului unei astfel de vieţi. Încercați să vizualizați cât mai în detaliu un astfel de scenariu.

Când sunteți într-o aglomerație priviți în jur cu o atenție difuză, fără să vă fixați privirea asupra nicunui
obiect sau persoană anume. Uitați-vă în jurul vostru și imaginaţi-vă cât mai viu situaţia în care nimeni
şi nimic nu ar avea nume și caracteristici. Plimbați-vă încet privirea asupra a tot ce apare în jur, fără
să etichetați, să denumiți sau să caracterizați niciun obiect și nicio persoană, ca și cum nu ar avea
nici nume și nici vreo caracteristică. Cât de influenţati aţi fi de absența numelor sau caracteristicilor
lucrurilor sau persoanelor din jur? Cu ce ar schimba lipsa numelor și caracteristicilor relația voastră cu
ele? Cât de influențate sunt lucrurile din jur de numele și caracteristicile pe care le acordați? Cât de
influențate sunt persoanele din jur de numele și caracteristicile pe care le acordați?

Acest text este înregistrat în format audio, alături de celelalte 26 de exerciții, care vă vor ajuta să vă
debarasați de suferințe, atașamente, dependențe, obsesii, frici și tot felul de reacții nedorite.

Cei interesați de exercițiile programului pentru eliberarea de dependențe pot obține informații de aici:

non.dualitate@yahoo.ro

19
CUNOAȘTEREA DIRECTĂ ȘI CUNOAȘTEREA INDIRECTĂ

Această distincție este foarte ușor de făcut, dar foarte greu de conștientizat dacă nu știm ce
înseamnă. Cunoaștem direct tot ce este perceput instantaneu, fără a-i asocia sau atașa amintiri,
imaginație, etichetare, evaluare, recunoaștere sau caracteristici. Cunoaștem indirect păreri proprii sau
ale altora, interpretări, etichetări, evaluări, nume, caracteristici, localizări, aprecieri, intensități,
fabulații, recunoașteri, poziționări, gânduri reflexive sau automate și tot ce nu face parte din
experiența perceptivă. Experiența perceptivă nu conține etichetări, judecăți, aprecieri, poziționări,
denumiri, caracteristici și nici reprezentările lor mentale sau gândirea la ele.

De ce trebuie să facem această distincție și să nu luăm în considerare decât ce cunoaștem direct?


Pentru că numai cunoașterea directă este specifică momentului prezent, deci a naturii noastre reale.
Cunoașterea indirectă se bazează pe trecut și apare ulterior percepției pure. Cunoașterea indirectă
ne menține în iluzie, în această visare conștientă care ne face să uităm cine suntem și să suferim.
Este esențial să facem această distincție pentru a ști ce este real și ce nu.

Poate ar fi de folos ca, înainte de a descoperi ce cunoaștem direct și indirect, să facem un mic
exercițiu de dezvoltare a focalizării atenției. În cercurile „spirituale” această practică este numită
„extinderea conştiinţei”, dar ea nu este altceva decât o expandare a atenţiei. La sfârșitul fiecărui pas
al acestui exerciţiu de dezvoltare a atenţiei încercați să-l descoperiţi pe cel care observă contractarea
sau extinderea atenției.

Exerciţiul atenției:

Așezați-vă într-o poziție confortabilă, cu ochii închişi și concentraţi-vă atenţia până la cel mai mic
lucru pe care îl puteţi găsi. O senzație... un gând... o emoţie... un sentiment... sau un freamăt pe
undeva prin corp.... Fără să țineți cont de intervenția minții, încercați să localizați acest lucru şi să-i
stabiliți o poziţie clară. Puteți?

Fără să deschideți ochii încercați să-l descoperiți pe cel care îl observă, întrebându-vă : „Cine
observă lucrul ăsta?” Încercați să-l localizați și pe observator sau cunoscător. Puteți?

Acum deschideți ochii şi extindeţi-vă cât puteți de mult fascicolul atenţiei, încercând să includeți cât
mai multe din lucrurile pe care le puteți percepe, prin orice simț.

Încercați să observați dacă atenţia le include pe toate odată sau pe rând. Faceți acest lucru până
când vi se pare că atenția a inclus tot ce puteți găsi, inclusiv spaţiul în care apar lucrurile observate.

Din această „perspectivă” încercați să găsiți răspunsul la întrebarea: „Cine observă lucrurile astea?”,
încercând iarăși să-l localizați pe observator sau cunoscător. Puteți?

Acum repetați paşi anteriori focalizând şi lărgind fascicolul atenţiei. Vedeți cât de mult o puteţi
contracta sau cât de mult o puteţi extinde. Din fiecare astfel de „perspectivă” încercați să răspundeți
la întrebarea: „Cine observă lucrurile astea?”, încercând să-l localizați pe observator sau cunoscător.

Acest text este înregistrat în format audio, alături de celelalte 26 de exerciții, care vă vor ajuta să vă
debarasați de suferințe, atașamente, dependențe, obsesii, frici și tot felul de reacții nedorite.

20
Cei interesați de exercițiile programului pentru eliberarea de dependențe pot obține informații de aici:

non.dualitate@yahoo.ro

Odată ce v-ați familiarizat cu extinderea, contractarea și direcționarea atenției, vă va fi foarte ușor să


observați lucrurile cunoscute direct sau indirect și să faceți distincție între ele. Acum puteți practica cu
succes următorul exercițiu: „exercițiul cunoașterii directe și indirecte”. Aplicând în mod repetat acest
exercițiu, distincția între ceea ce cunoașteți direct și ceea ce cunoașteți indirect se va face automat,
fără efort.

Exercițiul cunoașterii directe și indirecte:

Așezați-vă într-o poziție confortabilă, într-un loc liniștit.

Vom începe cu cunoașterea directă.

Ce înseamnă cunoaștere directă? Tot ce este perceput instantaneu, fără a-i asocia sau atașa
amintiri, imaginație, etichetare, evaluare, recunoaștere sau caracteristici. Tot ce puteți cunoaște direct
este real. Percepția pură este tot o cunoaștere directă.

Ce înseamnă percepția pură? Orice puteți percepe instantaneu în orice experiență. Percepția pură nu
conține etichetari, judecăți, aprecieri, poziționări, denumiri, caracteristici și nici reprezentările lor
mentale sau gândirea la ele. Încercați să faceți următorul lucru: observați tot ce cunoașteți direct în
experiența prezentă, ignorând interpretările, judecățile, aprecierile, denumirile, etichetările,
localizările, gândurile despre ele și alte asemenea lucruri care nu apar în experiență, fiind doar niște
asocieri mentale. Apoi încercați să descoperiți cine cunoaște direct experiența.

Cunoașterea directă este singura reală, fiind specifică momentului prezent, în timp ce cunoașterea
indirectă este un fel de vis, o iluzie. Dacă vă surprindeți captivați de amintiri; dacă vă imaginați
viitorul; dacă retrăiți gândul anterior; dacă vă ignorați simțurile; dacă încercați să schimbați
experiența; dacă evaluați sau apreciați ceea ce percepeți; dacă poziționați și localizați ceea ce
percepeți înseamnă că sunteți prinși în iluzie, iar cunoașterea este indirectă. Cunoașterea directă
implică trăirea în prezent și necesită atât o minte deschisă, cât și acceptarea deplină a oricărei
experiențe. Asta înseamnă renunțarea la concluzii, opinii, etichetări, evaluări, aprecieri, caracteristici
și păreri.

Ce cunoașteți indirect? Păreri, interpretări, etichetări, evaluări, nume, caracteristici, localizări,


aprecieri, intensități, fabulații, recunoașteri, poziționări, gânduri reflexive sau automate și tot ce nu
face parte din percepția pură. Toate astea sunt cunoaștere indirectă sau iluzie. Iluzia este un fel de
transă. Pentru a vă trezi din ea trebuie să puteți recunoaște când sunteți în transă și când nu.

Sunteți prinși puternic în iluzie atunci când sunteți pierduți în filmele gândurilor; când vă imaginați un
eveniment viitor; când retrăiți un eveniment trecut; când vă gândiți cum să mențineți sau cum să
schimbați ceva; când visați cu ochii deschiși; când faceți planuri, etc.

Sunteți între real și imaginar atunci când: evaluați, judecați, denumiți, evaluați, caracterizați, localizați,
apreciați, respingeți, etc.

21
Sunteți ancorați în realitatea momentului prezent atunci când vă dați seama că se întâmplă una din
chestiile anterioare; când sunteți conștient de orice observați în acel moment; când sunteți conștient
că observați sau când sunteți conștient că gândiți.

Acest text este înregistrat în format audio, alături de celelalte 26 de exerciții, care vă vor ajuta să vă
debarasați de suferințe, atașamente, dependențe, obsesii, frici și tot felul de reacții nedorite.

Cei interesați de exercițiile programului pentru eliberarea de dependențe pot obține informații de aici:

non.dualitate@yahoo.ro

22
EXISTĂ CONTROL? CINE CONTROLEAZĂ EXPERIENȚA?

Cei mai mulți dintre noi consideră că pot controla experiențele și acțiunile, pentru a le ghida către
obținerea unui rezultat dorit sau pentru evitarea unuia nedorit. Numai că foarte puțini pot lua în calcul
mai mult de câțiva factori care pot influența decisiv experiența. Chiar dacă credem că voința este
factorul principal care controlează desfășurarea experienței și rezultatul acțiunii celui care acționează,
în realitate sunt miliarde de factori care intervin. Unii dintre ei pot influența chiar și voința și puterea
de intervenție a făptuitorului, adică a celui care acționează.

Din momentul intervenției sau al inițierii acțiunii, până la rezultatul ei pot interveni o infinitate de
factori, majoritatea imprevizibili și necunoscuți. Atunci, cât de reală este credința că făptuitorul poate
influența rezultatul acțiunii? Cât de reală este credința că deținem controlul?

Cercetând mai atent experiențele și modul în care se desfășoară vă dați seama ușor că nu sunt
controlate de nimic. Oricât ar fi de dezastruoasă o experiență, în momentul în care sunteți în vis sau
în starea de somn profund, nu mai există nici ea și nici cel care a încercat să o controleze. Faptul că
la reapariția stării de veghe ni se pare că reîncepe de unde s-a terminat înaintea visului este doar o
credință. Nu vom cerceta acum această credință, pentru că o vom aborda ulterior. Acum vom cerceta
dacă experiența este controlată de ceva sau cineva. Descoperirea realității și repetarea cercetării ne
va face să ne eliberăm de control și de atașamentul de rezultatele acțiunilor.

Exerciţiul eliberării de control.

Puteţi să-l practicaţi de mai multe ori pe zi, mai ales când sunteţi în mişcare, dar nu când conduceți.
La început este recomandat ca exercițiul să fie aplicat când sunteți într-un mijloc de transport. Apoi
aplicați-l când stați pe un scaun de birou cu role, rotindu-vă ușor cu scaunul, privind cum vi se
desfășoară detaliile încăperii prin fața ochilor. Ulterior aplicați-l în mers, observând tot ce apare. La
început mergeți cât puteți de încet, apoi cu viteza obișnuită.

Ce ar fi dacă, în loc să încercați să controlați experienţa și să o conduceți către rezultatul dorit, ați
adopta o poziție neutră de simplu „călător”, lăsându-vă purtat de factorii care au provocat-o? Chiar
dacă sunteți convinși că voi controlați experiența, realitatea este că nu o faceți, pentru că nu puteți
influența toți factorii care intervin în apariția și desfăşurarea ei. Factorii care intervin sunt foarte
complecși. Unii dintre ei ţin de nivelul cauzal, superior nivelului mental de la care se încearcă
controlul experienței. Astfel, dacă vă considerați o persoană, nu puteți influența ceva superior vouă,
iar dacă vă considerați conștiința, nu aveți nicio caracteristică, nici măcar cea de a acţiona în vreun
fel. Deci, controlul este o calitate fictivă cu care se împopoţonează cel care se consideră făptuitorul
acțiunilor şi cel care beneficiază de rezultatele lor, adică egoul.

Pentru ca acest exercițiu să fie eficient, ignorați gândurile care spun că experienţa este condusă de
„voi” sau de altcineva (Dumnezeu, legile universului, Karma sau vreun personaj misterios). Oricum,
nu contează dacă experiența este condusă sau nu de cineva. Încercați pur şi simplu să vă simţiți ca şi
cum ați fi nemișcați în timp ce sunteți conduși prin experienţă. Ca şi cum ați fi în interiorul unei mașini
şi ați privi lumea prin ferestrele propriilor voștri ochi.

Pentru început practicați acest exercițiu, atunci când sunteți într-un mijloc de transport, ignorând
mijlocul de transport și gândurile care se referă la el. Priviți peisajul cu o atenție difuză, adică fără a
23
vă fixa atenția asupra nicunul lucru anume. Observați cum totul vi se derulează prin observare,
începând cu lucrurile din exterior şi terminând cu gândurile, sentimentele și senzaţiile. Observați cum
totul curge în jurul vostru, într-un flux continuu, cum apare și dispare. Remarcați că observarea nu
dispare niciodată, pentru că observați și atunci când nu este nimic de observat. Observați că
experiența este într-o permanentă schimbare și că această schimbare se face fără a necesita
controlul cuiva.

Dacă vi se pare altfel, încercați să-l găsiți pe cel care controlează experiența. Nu uitați că nu
cunoașteți direct altceva decât gânduri și senzații. Care dintre ele controlează ce apare în
experiență? Are senzația vreo putere de a influența ceva? Are gândul puterea de a face ceva?

Observați cum toate lucrurile apar, se menţin o perioadă şi apoi dispar. Acum, opriți-vă din mișcare,
închideți ochii și observați cu atenţie torentul gândurilor. Nu încercați să le etichetați sau să pătrundeți
în filmul lor, doar observați-le din exterior ca pe o bulă în care există un film. Dacă vă surprindeți
absorbit de acel film, dați-vă seama de asta şi veţi ieşi din el, observând gândul din exterior.

Observați acest flux continuu al apariţiilor şi încercați să remarcați că ele sunt conștientizate, fără să
aibă nicio legătură cu voi, nici măcar atunci când vă ataşați de ele. Atașamentul înseamnă fixarea
atenţiei asupra lor sau când sunteți absorbiți de ele. Imediat cum deveniți conștienți de un atașament,
el redevine ceea ce a fost, adică o simplă aparenţă trecătoare, și apoi dispare.

Cine este cel care observă aceste schimbări? Se schimbă el odată cu schimbările din jur? Sau
această neschimbare este cea care permite observarea tuturor schimbărilor și descrierea lor.

Dacă observatorul aparițiilor și disparițiilor ar dispărea odată cu ele, cum ați mai fi conștienți de
schimbări? Cum ați mai putea să le descrieți?

Acest text este înregistrat în format audio, alături de celelalte 26 de exerciții, care vă vor ajuta să vă
debarasați de suferințe, atașamente, dependențe, obsesii, frici și tot felul de reacții nedorite.

Cei interesați de exercițiile programului pentru eliberarea de dependențe pot obține informații de aici:

non.dualitate@yahoo.ro

24
CARE ESTE IDENTITATEA NOASTRĂ REALĂ?

De câte ori nu ne-am întrebat ce suntem sau cine suntem în realitate? Asta ne demonstrează că
lăuntric știm că nu suntem nici corpul și nici personajul principal din filmele minții. Pentru un răspuns
nealterat de influențele mentale trebuie să cercetăm cât de reală este identificarea noastră cu o
anumită persoană. Suntem obișnuiți să ne considerăm personajul principal din filmele derulate de
minte, care prezintă trecutul și viitorul. Nu am trecut și prezentul aici, pentru că intervenția minții nu
abordează experiența perceptivă prezentă decât ulterior ei. Programarea mentală ne-a făcut să ne
orientăm către viitor, considerându-l singurul loc în care vom obține ceea ce căutăm. Mereu căităm
câte ceva, iar acest ceva este imaginat numai în viitor. Suntem robii căutării viitorului. Atașându-ne de
filmele minții pierdem din vedere singurul moment care există: cel prezent. Ne trezim că am fost
absorbiți în niște filme iluzorii, care nu se refereau și nu se bazau pe momentul prezent. Este ca un
fel de voal care ascunde prezentul.

Adoptând perspectiva observatorului neutru descoperim ușor această condiționare (falsa credință că
trebuie să căutăm ceva viitor, pentru a ne găsi împlinirea sau liniștea) și începem să ne eliberăm de
ea. În nelimitarea prezentului descoperim că suntem întregi și compleți. Ori de câte ori se întâmplă
asta, filmele mentale își diminuează puterea de influență. În liniștea specifică ființei noastre
descoperim că nu există decât clipa prezentă și atât. Că toată derularea temporală a proiecțiilor
mentale este doar o iluzie bazată pe memorie și pe imaginarea viitorului. Odată cu această
descoperire, sentimentul limitativ și înfricoșător de existență dependentă de timp se dizolvă treptat.

Repetând adoptarea perspectivei observatorului neutru, vom descoperi că ființa noastră este
instantanee și simultană oricărei apariții. Numai că, din cauza tendinței puternice a minții de a
interveni, scăpăm din vedere acest lucru și nu ne putem menține prea mult în deplinătatea și
nelimitarea ființei noastre. Pentru cei mai mulți dintre noi, nu are loc o recunoaștere instantanee
completă a naturii noastre de la prima adoptare a perspectivei naturale. Numai că este de ajuns o
singură clipă de menținere în această perspectivă. Odată descoperită și adoptată, tendințele
nepotrivite ființei noastre reale vor începe să diminueze. Din acel moment ne va fi din ce în ce mai
ușor să adoptăm această perspectivă și să ne menținem identitatea reală.

Pentru ca această perspectivă să devină cât mai clară și mai nedenaturată de intervențiile minții
puteți aplica următorul exercițiu:

Exerciţiul eliberării de identitățile false

Imaginaţi-vă că v-ați născut de foarte puţin timp sau că ați suferit o amnezie totală. Imaginați-vă cât
puteți de viu că nu aveți nicio amintire și că nu recunoașteți nimic, nici măcar propria persoană când
vă priviți în oglindă.

Imaginaţi-vă că nu există nimic care să vă placă sau displacă; că nu înţelegeți niciun sunet; că nu
înțelegeți niciun cuvânt, nicio expresie facială; că nu recunoașteți niciun lucru din jurul vostru; că nu
recunoașteți niciun cuvânt al vocii interioare; că nu recunoașteți nicio imagine mentală; că nu urmăriți
nimic plăcut şi că nu există nimic care să vă provoace frică; că nu aveți nicio idee despre persoana

25
voastră şi nici despre ceilalți sau despre lume; că nu trebuie să faceți nimic și că nu aveți nicio
obligație.

Imaginați-vă că nu recunoașteți nici măcar senzațiile simple, cele asociate cu respirația, cele asociate
cu bătăile inimii, cele asociate cu mișcarea, cele asociate cu foamea, cu setea sau cele asociate cu
propriul corp.

Ce mai există dacă nu puteți recunoaște nimic? Adică, ce ar mai exista în lipsa memoriei? Mai există
lumea? Mai există persoana cu care vă identificați până acum? Mai există vreo dorință, vreo nevoie,
vreo frică, vreo plăcere, vreo persoană.

Ce sunt toate lucrurile percepute în absența memoriei și a recunoașterii lor? Nu sunt niște simple
senzații care apar într-un spațiu conștient nedefinit?

A nu se înţelege greşit! Nu trebuie să credeți că memoria este mereu rea sau dăunătoare. De fapt, în
majoritatea cazurilor, este un instrument mental minunat. Dar sunt situaţii când devine distructivă și
denaturează realitatea. Acest exerciţiu se referă doar la astfel de situaţii.

Acest text este înregistrat în format audio, alături de celelalte 26 de exerciții, care vă vor ajuta să vă
debarasați de suferințe, atașamente, dependențe, obsesii, frici și tot felul de reacții nedorite.

Cei interesați de exercițiile programului pentru eliberarea de dependențe pot obține informații de aici:

non.dualitate@yahoo.ro

În principiu, perspectiva observatorului neutru înseamnă observarea apariției și dispariției gândurilor


(vocea interioară și filmele minții) și a senzațiilor corporale (contracții, fiori, presiuni, strângeri,
apăsări) și acceptarea lor exact așa cum sunt. Adică fără să încercăm să scăpăm de ele, să le
schimbăm, să le neutralizăm, să le judecăm, să le analizăm sau să acționăm în vreun fel asupra lor.
Această perspectivă reprezintă adevărata noastră identitate sau mai bine spus, non-identitate. Ca
observator neutru acceptăm totul exact așa cum este și nu ne atașăm de nimic. Detașarea înseamnă
că nu ne mai asumăm nicio identitate.

26
CE PROBLEMĂ EXISTĂ ÎN MOMENTUL PREZENT?

Faptul că filmele mentale și relatările vocii interioare se referă mereu la ceva trecut și imaginează
viitorul ar trebui să ne demonstreze că momentul prezent este problematic. Nu trec cu vederea ceva
și nici nu încerc să-l evit decât dacă îmi creează probleme sau dacă nu reprezintă nimic. Ce anume
din momentul prezent ne face să căutăm mereu ceva viitor? De ce nu ne satisface ceea ce există în
momentul prezent? Ce probleme există în momentul prezent? Sunt niște întrebări care apar în mod
natural, atâta timp cât mintea nu ia în seamă sau trece cu vederea momentul prezent.

Hai să cercetăm ce găsim în momentul prezent!

Exercițiul momentului prezent

Concentrați-vă asupra momentului prezent, fără a vă pierde în trecut (în amintiri) sau în viitor (în
imaginaţie). La început este recomandat să practicați exercițiul în situațiile obișnuite sau neutre. Apoi
în momentele încărcate emoțional sau când simţiţi negativităţi, impulsivităţi, anxietăţi sau deprimări.

Orice aţi simţi în acest moment, încercaţi să nu vă opuneți sentimentului, să nu îl faceţi să dispară
sau să acționați în vreun fel asupra lui; însă treceţi-l prin următorul filtru:

Întreabați-vă: dacă nu aş avea memorie, ce aș mai recunoaşte? Dacă nu aş avea nicio amintire ce aş
simţi de fapt?

Întreabați-vă: „Dacă nu aș apela la imaginaţie, ce aş mai cunoaşte? Dacă nu aş înțelege ce îmi


prezintă filmele mentale despre viitor, ce aş mai simţi acum?”

Ori de câte ori simţiţi că sunteţi absorbiţi de amintirea unui eveniment trecut sau vă pierdeţi într-un
film iluzoriu despre viitor, remarcați că nici amintirea şi nici imaginaţia nu fac parte din experienţa
prezentă. Observați gândurile, dar fără să vă identificați cu personajul din ele și fără să acționați în
niciun fel asupra lor (adică nu vă atașați de ele). Nu încercați nici să le eliminați și nici să le schimbați
cu altele. Acceptați-le așa cum sunt și vor dispărea de la sine, permițându-vă să observați celelalte
lucruri care apar în conștientizare sau observare.

Acum, observați lucrurile din jurul vostru și senzațiile corporale. Prin observarea lor deveniți conștient
de unicul moment care există: cel prezent. Observați că senzațiile apar, se mențin și dispar în spațiu.
Observați spațiul în care apar senzațiile și nelimitarea lui. Observați liniștea cu care spațiul învăluie
orice lucru care apare în el. Observați că senzațiile, sunetele și culorile apar din liniște și dispar în
aceeași liniște. Vă puteți separa de spațiu? Vă puteți separa de liniște? Asta vă demonstrează că
liniștea nu depinde de obiecte, fiind o caracteristică inerentă a spațiului conștient.

Ce probleme găsim în liniștea momentului prezent? Ce este în neregulă cu această liniște, de este
atât de evitată de către minte sau trecută cu vederea?

Mintea înseamnă acțiune; înseamnă schimbare continuă. Mintea nu poate concepe nelimitarea și
liniștea specifică nouă. Dacă în momentul prezent nu se întâmplă și nu se schimbă nimic mintea îl
consideră problematic și amenințător, încercând să-l treacă cu vederea sau să îl denatureze prin
filmele induse.

27
Nu este nimic în neregulă cu momentul prezent, ci numai cu interpretarea lui. Lăsați momentul
prezent să fie așa cum este și veți descoperi ceea ce ați căutat mereu într-un viitor inexistent.
Completitudinea și liniștea.

Căutarea apare din cauza atașării de gândurile trecute și viitoare. În liniștea observării prezente ne
desprindem de filmele trecutului și de proiecțiile viitoare, chiar dacă numai pentru o clipă, la început.
Această experiență este extraordinară, chiar și pentru acea clipă, pentru că în liniștea și
completitudinea prezentului nu există nicio problemă și nicio lipsă. În nelimitarea momentului prezent
nu există nici lipsa și nici necesitatea de a căuta ceva. Asta ne arată că ele nu sunt specifice naturii
noastre, ci sunt simple aspecte mentale. Adică orice dependență este mentală.

Acest text este înregistrat în format audio, alături de celelalte 26 de exerciții, care vă vor ajuta să vă
debarasați de suferințe, atașamente, dependențe, obsesii, frici și tot felul de reacții nedorite.

Cei interesați de exercițiile programului pentru eliberarea de dependențe pot obține informații de aici:

non.dualitate@yahoo.ro

28
DESPRE VOCEA INTERIOARĂ

Putem avea încredere în vocea interioară?

Chiar dacă liniștea perspectivei observatorului este permanentă, nu ne putem menține în ea mai mult
de câteva clipe, la început. Tiparele de reacție ale minții și credințele profunde fac să apară o reacție
de a evita această liniște sau de a scăpa de ea. Depășind puterea de înțelegere a minții, liniștea este
considerată o amenințare, un neant din care lipsește ceva. Tendința inconștientă este de a scăpa de
această liniște sau de a acționa într-un fel pentru a o transforma în altceva. Numai că liniștea nu se
poate transforma în nimic. Din ea apar toate acțiunile și tot în ea se retrag. Ea nu dispare, ci este
doar mascată sau acoperită.

Tendințele de a scăpa de liniște apar mai întâi ca filme mentale sau voci interioare, care ne arată sau
ne spun că liniștea este dăunătoare și ne prezintă diverse metode de a scăpa de ea. De obicei
aceste metode sunt consumul de substanțe (droguri, alcool, tutun) sau acțiunile dependente. Pe
lângă aceste manifestări mentale apar și unele senzații corporale. Ele par legate de filmele sau vocile
care ne arată că trebuie să facem sau să consumăm ceva pentru a umple presupusul neant. Pentru
început ne vom ocupa de vocea interioară.

Când vocea interioară pare că ne forțează să facem ceva trebuie să ne oprim, oricât ar părea de
puternic impulsul de a acționa. În aceste clipe în care ne desprindem de gânduri și de senzații trebuie
să cercetăm ce este această voce interioară. Este real ce ne spune vocea? În ce apare? Poate
influența în vreun fel spațiul în care apare? Ce anume din ea ne forțează să acționăm? Ce putere are
această hologramă, această șoaptă, de ne face să acționăm? De cum ne dăm seama că nu este
altceva decât o hologramă sau o șoaptă, vocea interioară începe să se diminueze, dispărând în
neantul din care a apărut și de care voia să scape.

În acest moment de liniște trebuie să cercetăm senzațiile care păreau lipite de manifestările mentale.
Ce legătură poate exista între nivelul mental și cel fizic? Filmul și vocea apar la nivel mental, iar
senzațiile la nivel fizic. Ce legătură găsim între ele? Niciuna, nu-i așa? Odată ce ne dăm seama că
ele sunt independente, senzația pare că se diminuează. Cercetând-o ne dăm seama că este o
chestie nedefinită care plutește în spațiul conștient fără să poată fi localizată sau capturată. Ce
materialitatea are senzația? Ce anume din ea demonstrează existența unui corp care trebuie să
acționeze? Ce anume din ea ne obligă să acționăm? În ce mod influențează spațiul în care se
manifestă? În ce mod poate influența observarea ei? Remarcând că nu are nicio putere în afara
observării ei, senzația începe să se dizolve în spațiul în care plutea.

Este posibil ca vocile interioare să revină. În acest caz înseamnă că dependența de evitarea liniștii
este puternică. Exercițiul următor ne ajută să diminuăm influența vocilor mentale.

Exerciţiul eliberării de vocea interioară

Imaginaţi-vă că apare cineva care vă vorbeşte tot timpul într-o limbă străină pe care nu o înţelegeți
deloc. Într-o astfel de situaţie ați zâmbi, ați da din cap înțelegător şi v-ați îndrepta atenţia în altă parte.
Dar nu către acele cuvinte necunoscute, ci către altceva care apare în conştiinţă, care nu se exprimă
verbal. Adică, către senzații, culori, imagini mentale, etc.

29
Considerați că mintea vă vorbește într-un limbaj necunoscut. Pentru început imaginați-vă cum sună
un limbaj necunoscut. Puteți să ascultați o înregistrare într-o limbă necunoscută, pentru a vă da
seama de modul în care mintea abordează o astfel de experiență. Trebuie să fie o limbă străina
complet necunoscută.

Imaginaţi-vă că gândurile verbale care apar se exprimă în acel limbaj. Nu mai încercați să înţelegeți
ce vă spun. Doar acceptați acea pălăvrăgeală mentală și observați cum devine din ce în ce mai lipsită
de înţeles. Nu luați nimic în seamă, indiferent ce ar încerca să vă spună! Nu încercați să o evitaţi, să
o eliminaţi sau să acționați în vreun fel asupra ei.

Ce influență mai au acele gânduri, dacă nu înțelegeți ce vă spun? Ce influență mai are vocea
interioară, dacă nu o mai înțelegeți?

Dacă încă vi se pare că acele gânduri mai au un înţeles, acceptați-le să existe, fără a interpreta sau
evalua spusele lor și fără a vă atașa de ele sau a face ceva cu ele. Astfel vor dispărea de la sine.

Atunci când nu mai înţelegeți niciunul din cuvintele vocii interioare, veți observa cum se răresc și
dispar. Acest exercițiu vă ajută să slăbiți puterea vocii interioare chiar în situațiile cu o puternică
încărcătură emoțională. Poate că la început vocea se va menține puternică și va continua să pară că
are puterea de a vă influența, dar prin repetarea acestui exercițiu, ea va fi redusă din ce în ce mai
rapid la tăcere.

Acest text este înregistrat în format audio, alături de celelalte 26 de exerciții, care vă vor ajuta să vă
debarasați de suferințe, atașamente, dependențe, obsesii, frici și tot felul de reacții nedorite.

Cei interesați de exercițiile programului pentru eliberarea de dependențe pot obține informații de aici:

non.dualitate@yahoo.ro

30
DESPRE GÂNDURI ȘI FILME MENTALE

Putem avea încredere în filmele mentale sau în gânduri?

La ce se referă filmele mentale? La ce se referă gândurile? Pot ele să prezinte altceva decât ceva
trecut sau imaginarea unui viitor ipotetic? Încercați să găsiți un film sau un gând care să reflecte
momentul prezent. Puteți? Dacă vi se pare că ați reușit să găsiți un astfel de film sau gând, vedeți
dacă el reflectă exact modul în care se prezintă experiența prezentă. Găsiți în experiență obiectele pe
care vi le prezintă filmul? Găsiți persoana care observă sau manipulează obiectele? În experiența
prezentă nu putem găsi nimic altceva în afară de senzații și gânduri. Unde sunt obiectele și
persoanele din film? Nu există, nu-i așa? Asta înseamnă că nu putem să ne încredem nici în filmele
mentale și nici în gânduri. Sunt un fel de miraje, care nu au nimic real în ele.

Acum, chiar dacă știți asta, nu va fi ușor să vă detașați de acțiunile imaginate de minte și de
personajul principal din ele. Ați încercat vreodată să vă opriți mintea? Ați reușit? Nu prea, pentru că
dacă ați fi reușit nu ați mai fi citit aceste cuvinte. Nu mai pierdeți timpul și nu vă mai dezamăgiți
încercând să vă opriți mintea. Niciuna dintre practicile spirituale care vă arată cum să eliminați mintea
nu poate avea decât un efect de scurtă durată. Asta din cauză că încercarea de a opri mintea se face
la același nivel cu ea. Gândul de a opri mintea este tot un gând, care va intra în conflict cu cele de
care vrea să scape. Ulterior s-ar putea ca mintea să revină mult mai puternic decât înainte. Iată o
metodă care vă va ajuta să depășiți ușor atașamentele de filmele mentale sau gândurile care ne pot
influența puternic:

Exercițiul gândurilor referitoare la prezent

Așezați-vă într-o poziție comodă și închideți ochii. Permiteți existența oricărui gând cu excepția
gândurilor despre trecut sau viitor. Dacă apar gânduri despre trecut sau viitor, observați-le, acceptați-
le așa cum sunt, fără a vă mai atașa de ele și lăsați-le să dispară. La ce altceva în afara de trecut sau
viitor se mai referă gândurile?

Vi se pare că gândurile despre trecut nu dispar de la sine? Iată cum să le ajutați să dispară mai ușor:
lăsați mintea să zburde în voie, să gândească tot ce vrea; oricum asta face mereu. Chiar dacă nu
puteți găsi mintea, ci numai gândurile care apar, remarcați spațiul conștient prin care gândurile se
mișcă în voie. Imediat ce găsiți un gând despre trecut, observați-l fără să acționați în vreun fel asupra
lui, până când va dispărea de la sine în același spațiu. Dacă nu reușiți să le observați fără să acționați
asupra lor, pur și simplu ignorați-le. Astfel, vă eliberați de gândurile trecute.

Vi se pare că gândurile despre viitor nu dispar de la sine? Iată cum să le ajutați să dispară mai ușor:
lăsați mintea să zburde în voie, să gândească tot ce vrea; oricum asta face de obicei. Chiar dacă nu
puteți găsi mintea, ci numai gândurile care apar, remarcați spațiul conștient prin care gândurile se
mișcă în voie. Imediat ce observați un gând despre viitor, observați-l fără să acționați în vreun fel
asupra lui, până când va dispărea de la sine în același spațiu. Dacă nu reușiți să le observați fără să
acționați asupra lor, pur și simplu ignorați-le. Astfel, vă eliberați de gândurile viitoare.

Ce gânduri mai rămân după ce dispar cele despre trecut și despre viitor? Ce mai rămâne în
experiența prezentă? Cine este cel care o observă?

31
Acest text este înregistrat în format audio, alături de celelalte 26 de exerciții, care vă vor ajuta să vă
debarasați de suferințe, atașamente, dependențe, obsesii, frici și tot felul de reacții nedorite.

Cei interesați de exercițiile programului pentru eliberarea de dependențe pot obține informații de aici:

non.dualitate@yahoo.ro

32
CINE CONTROLEAZĂ GÂNDURILE?

De multe ori, mai ales când suntem absorbiți într-o acțiune, ni se pare că putem controla gândurile
care apar. Credem că ne putem gândi la ceea ce dorim și putem evita sau elimina gândurile
neplăcute. Însă, de multe ori șirul gândurilor aparent legate între ele se întrerupe brusc, apărând alt
gând care nu are nicio legătură cu ele. Astfel, ni se pare că uităm ce urmărim sau căutăm. Nu vi s-a
întâmplat niciodată să plecați undeva hotărâți să faceți un anumit lucru, iar când ajungeți acolo să
uitați complet pentru ce v-ați dus? Nu vi s-a întâmplat niciodată să vă impuneți să aveți grijă de un
lucru valoros, iar după puțin timp să nu mai vă amintiți unde este? În mod obișnuit chestiile astea sunt
considerate omisiuni, dar în realitate ele sunt gânduri care apar la fel de aleatoriu ca toate celelalte.
Dacă încă vi se pare că gândurile sunt controlate de ceva, aplicați exercițiul următor:

Exercițiul controlului gândurilor

Așezați-vă într-o postură comodă și închideți ochii. Chiar dacă nu puteți identifica un gând anume în
acest moment, gândiți-vă la ceva, la orice. Ar fi de preferat să vă gândiți la ceva simplu. La un măr, la
o pisică, etc. Cum apare acel gând? Apare ca vorbă; apare ca film sau ca imagine; apare ca, cuvânt
scris? Fiți foarte atent la modul în care apare acel gând, pentru că el vă relevă tiparul gândirii proprii.
Poate fi vizual, auditiv sau combinat, adică cuvinte și imagini. Este modul principal de proiecție a
gândurilor, dar nu toate vor apărea așa. Este posibil ca unele să apară altfel. Dar, amintiți-vă mereu,
oricum ar apărea, nu înseamnă altceva decât gând și atât.

Acum gândiți-vă la un loc plăcut, unde v-ar plăcea să fiți în aceste clipe. Transpuneți-vă cât de bine
puteți în acel loc. Ascultați sunetele din jur. Priviți atent toate detaliile împrejurimilor. Observați atent
toate senzațiile, emoțiile și sentimentele care apar.

În timp ce vă relaxați în acel loc liniștit, încercați să nu vă gândiți la o lămâie! Nu vă gândiți deloc la o
lămâie zemoasă, tăiată în bucăți fine din care picură sucul! Nu prea ați reușit, nu-i așa? Nu numai că
visarea conștientă a dispărut și a apărut gândul la o lămâie, dar au apărut și senzații fizice (salivare și
senzația de acru), ca și cum ați fi gustat din ea. Asta ne demonstrează că nu ne putem controla
gândurile.

Hai să vedem dacă ne putem alege gândurile! Alegeți un gând, să spunem la persoana iubită sau la
propria voastră persoană. Uitați-vă la ceas și planificați să gândiți acest gând, să zicem, peste un
minut. Acum, desprindeți-vă atenția de la ceas, închideți ochii și reveniți la locul plăcut, transpunându-
vă în el cât puteți mai bine. Bucurați-vă de prezența voastră în acel loc. Priviți cu plăcere
împrejurimile. Ascultați detașati sunetul vântului, foșnetul frunzelor, trilurile păsărelelor. Dacă sunteți
pe malul mării, lăsați-vă vrăjiți de sunetul valurilor și de întinderea albastră nelimitată. Dacă sunteți la
munte, priviți piscurile semețe, care împung cerul. Priviți pădurea care pare că dansează și ascultați-i
cântecul în bătaia vântului.

Să nu care cumva să vă gândiți la o maimuță! Mențineți gândul inițial și nu luați în seamă


giumbușlucurile și scălâmbăielile ei amuzante. Nu luați în seamă maimuțărelile și nebuniile ei. Nu vă
gândiți nici măcar o clipă la maimuța nebunatică care sare din pom în pom și se scălâmbă de mama
focului. Nu prea reușiți, nu-i așa?

33
Acum, deschideți ochii și priviți ceasul. Minutul programat a trecut de mult, iar gândul planificat nici
măcar nu a dat vreun semn că ar fi putut apărea. Acest exercițiu ne face să ne dăm seama de ceva
fundamental: gândurile apar aleatoriu, fără să fie controlate de ceva sau de cineva. Repetarea
acestui exercițiu duce la diminuarea tendințelor de anticipare a unui viitor problematic sau neconform
cu așteptările actuale, făcându-vă să fiți mult mai conștienți de experiența prezentă.

Acest text este înregistrat în format audio, alături de celelalte 26 de exerciții, care vă vor ajuta să vă
debarasați de suferințe, atașamente, dependențe, obsesii, frici și tot felul de reacții nedorite.

Cei interesați de exercițiile programului pentru eliberarea de dependențe pot obține informații de aici:

non.dualitate@yahoo.ro

34
CINE/CE SUNT EU?

Orice întrebare ar putea apărea este eclipsată de întrebarea esențială: „Cine/ce sunt eu?”. De câte
ori nu v-ați întrebat: "Cine sunt eu?". De ce v-ați pus întrebarea asta dacă erați sigur că sunteți
persoana cu care vă identificați de obicei? Dacă ați făcut-o, înseamnă că v-ați dat seama că nu prea
sunteți acea persoană. Această nevoie de descoperire a identității noastre reale apare de obicei în
situații deosebite. În momentele de visare conștientă, în experiențele transcedentale, în cele de
moarte clinică sau din apropierea morții, în momentele de leșin și de inconștiență în care ne-am văzut
trupurile inerte. Odată cu această întrebare mai pot apărea și altele derivate, de genul: "Care este
scopul existenței?"; “Ce este viața?" și "Ce este moartea și ce se întâmplă după ea?" Este dificil să
obținem răspunsuri la toate, dar dacă descoperim răspunsul la: "Ce sunt eu?" celelalte se vor lămuri
de la sine.

Vom folosi o experiență din care lipsește atât corpul cât și mintea; experiența somnului profund.

Exercițiul observatorului permanent

Transpuneți-vă cât mai exact într-o experiență anterioară, în care v-ați simțit rupți de oboseală și ați
căzut într-un somn adânc, fără vise. Amintiți-vă nerăbdarea cu care vă îndreptați către pat. De ce
erați nerăbdător? Pentru că știați din experiențele anterioare că vă așteaptă ușurarea, liniștea și
eliberarea de griji. Dacă somnul profund ar fi însemnat sfârșitul existenței, ați fi încercat mereu să
rămâneți treji. Ați fi evitat permanent să adormiți. Dar, somnul profund nu înseamnă dispariția
existenței, ci existența pură, nealterată de aparițiile efemere, cum ar fi corpul și mintea.

Amintiți-vă cum vă treziți din somnul profund. Cu un sentiment de liniște, de nelimitare, de fericire, de
lipsă a grijilor sau de detașare. De multe ori poate apărea o dorință de a reintra în somnul profund.
Amintiți-vă cum, atunci când vă treziți din somnul profund, nu aveți sentimentul că vi s-ar fi întrerupt
existența sau că ați fi încetat să existați. Nu ați simțit nici măcar un moment că existența vi s-a curmat
în timpul somnului profund. Chiar dacă în somnul profund nu a existat nicio apariție, adică nici minte,
nici corp și nici lume, nu ați avut senzația că ați dispărut. Când revedeți succesiunea experienţelor
aveți un sentiment că ați existat tot timpul. Vă dați seama că în somnul profund existați ca observator
al lipsei tuturor lucrurilor. Existența continuă, observând apariția lor în somnul cu vise și în starea de
veghe (când considerați că vă treziți). Pentru ca un lucru din starea de veghe sau de vis să fie
observat, trebuie să existați anterior lor. Existați chiar dacă lipsește orice lucru. S-ar putea să apară
un gând despre o presupusă absență a observării, dar este doar o presupunere. Cum ar fi această
absența? Cine sau ce ar observa această absență?

Să presupunem că în timpul somnului profund v-ați oprit din existență și ați reînceput să existați odată
cu ivirea aparențelor. Cum s-ar fi întâmplat asta? Voi, conștiința observatoare, v-ați oprit din
observare? Și apoi, ați reapărut ca aceeași conștiință? Dacă v-ați opri și ați reveni ca oricare altă
aparență, ce vă păstrează neschimbată identitatea între oprire și revenire? Cum puteți fi sigur că
ceea ce revine este identic cu ceea ce s-a oprit? Nu ar fi doar un truc al memoriei, care le-ar face să
pară la fel? Ce vă garantează că sunteți același ca și înainte, și nu altul? Și cine ar observa aceste
apariții și dispariții? Dacă conștiința ar dispărea și reapărea, înseamnă că ar mai exista una care să
observe aceste dispariții și reveniri. Cam complicat, nu-i așa?

35
Dar experiența ne arată nu asta. Experiența este cât se poate de simplă. Ea ne arată că suntem
permanent prezenți ca observare, conștiință sau cunoaștere, indiferent dacă apare ceva sau nu. În
același mod trebuie abordată credinţa că lumea de dinainte de a adormi continuă să existe și că ne
întoarcem în ea exact în punctul în care am lăsat-o.

Să revenim la somnul profund! În el nu există niciun gând, sentiment sau senzație. Dacă ar exista
chiar și cel mai subtil dintre ele, atunci, ar fi un "vis" sau ceva asemănător și nu somn profund. Nu se
consideră că fericirea apare în somnul profund pentru că ar apărea o stare de fericire sau extaz, ci
pentru că nu mai există nici o grijă, suferință, dorință sau emoție. Știți că ați fost prezenți în somnul
profund pentru că nu apare nici un sentiment de absență sau de încetare a existenței. Nu ați remarcat
cum părăsiți existența înainte de somnul profund şi nici cum reveniți înapoi în existență când se
termină. Nici după trezire nu aveți un sentiment că ați încetat să existați în timpul somnului profund,
chiar dacă nu ați fost conștienți de nimic. Asta este descoperirea esențială a somnului profund: că
existați chiar dacă obiectele nu mai există.

În somnul profund conștiința nu este prezentă în același mod ca un lucru obişnuit. Această prezență
este de fapt o lipsă a absenţei sau a dispariției. În somnul profund nu observăm absența, pierderea,
fluctuația sau întreruperea propriei existențe. Această existență continuă și conștientă este chiar
natura noastră. Conștiința este prezența căreia îi apar "aparențele" din starea de veghe și vis. Dacă
ea nu ar fi prezentă, nu ar mai putea fi observată apariția stărilor de veghe sau de vis și a lucrurilor
din ele.

Nu putem cerceta somnul profund decât prin cunoaștere directă. Declarațiile altora, aprecierile minții
sau alte tipuri de dovezi sunt indirecte și ne mențin captivi în aceeași iluzie în care am fost prinși și
până acum. Să presupunem că o altă persoană ne filmează în timp ce dormim. Acel film este
considerat o dovadă de necontestat a continuității persoanei și a lumii din care face parte în timp ce
suntem în somnul profund. Este de încredere o astfel de dovadă? Ce remarcați când priviți acel film?
Niște culori și niște sunete, nu-i așa? Și niște gânduri care le interpretează. Dar, ele nu apar decât
dacă le observăm. Dacă nu sunt observate nu există nicio dovadă a existenței lor. Lumea nu este
altceva decât un amalgam de astfel de senzații, care nu există decât dacă suntem conștienți de ele.
Lumea nu există fără culori, mirosuri, gusturi, senzații și sunete. Ele nu apar separat de simțurile
specifice care le percep. Și nici senzația și nici simțul nu apar dacă nu suntem conștienți de ele.
Conștiința, natura noastră, este condiția fundamentală a existenței lor. Deci, lumea este conștiință.

O mulțime de senzații, culori și sunete în conștiință nu pot materializa lumea. Nici gândurile
referitoare la ele nu reflectă ceva material și nici nu materializează ceva. Deci, mulțimea de culori și
sunete pe care le numim "înregistrare video" nu pot demonstra existența altor lucruri, pe care le
numim “corp" sau „lume”, indiferent de culorile și sunetele care apar în ea. În starea de veghe, când
le cunoașteți direct, aceste lucruri nu pot dovedi ceva întâmplat în trecut, când erați în somnul
profund. Și asta pentru că nici memoria, nici senzațiile și nici gândurile nu pot să dovedească trecutul,
așa cum pretind că o fac. Memoria nu este decât un gând care nu poate să dovedească realitatea a
ceva inexistent în acel moment. Toate sunt simple aparențe. Numim aparență orice senzație, culoare,
sunet, miros, gust împreună cu simțul corespunzător, care sunt conștientizate. Tot aparență numim și
gândul. Aparențele depind de conștiință, dar conștiința nu depinde de ele. Din somnul profund lipsesc
aparențele, dar conștiința este prezentă.
36
Cercetarea somnului profund ne face să ne dăm seama că existăm și în lipsa corpului, a minții și a
lumii. Existăm indiferent dacă ele apar sau nu. Numai că nu putem spune nimic despre ființa noastră
reală, despre identitatea noastră adevărată.

Un înțelept spunea că nu avem nevoie nici măcar de aer ca să existăm. Existăm chiar și atunci când
universurile dispar. Suntem liniștea din care totul apare și în care totul dispare. Adoptând din ce în ce
mai des perspectiva liniștită a observatorului neutru, ne vom asuma în mod repetat identitatea
naturală, până când ea va prevala în fața identităților false și le va slăbi puterea de influență.

Acest text este înregistrat în format audio, alături de celelalte 26 de exerciții, care vă vor ajuta să vă
debarasați de suferințe, atașamente, dependențe, obsesii, frici și tot felul de reacții nedorite.

Cei interesați de exercițiile programului pentru eliberarea de dependențe pot obține informații de aici:

non.dualitate@yahoo.ro

37
DE UNDE APARE TOTUL?

Exercițiu: Găsirea sursei conștiinței

De când am devenit conștienți de persoana cu care ne identificăm am auzit de sute, dacă nu de mii
de ori întrebările: „De unde/cum a apărut lumea?”; „De unde/cum a apărut universul?”; „De unde/cum
am apărut noi?”. Părerile sunt diverse, fiecare având proprii susținători, cu dovezi mai mult sau mai
puțin științifice. Care dintre toate aceste păreri este cea corectă?

Să încercăm să descoperim singuri sursa lucrurilor care ne înconjoară. La cât de induși în eroare am
fost până acum de credințele și convingerile altora, ar fi cazul să nu mai luăm în considerare decât ce
putem descoperi singuri.

Atinge ceva și vezi dacă îi poți simți sursa. De unde izvorăște existența sa? Indiferent dacă are
caracteristici sau nu, orice lucru observat există. De unde își trage existența? Cum de poți susține că
există? Nu cumva există datorită faptului că este observat?

Acum întinde mâna în față și simte spațiul. Cum se simte spațiul? Nu prea se simte, nu? Numai că nu
putem spune că nu există. Găsești vreo separare între spațiu și tine? Cum de poți susține că spațiul
există? Care este sursa lui? Nu cumva simpla lui observare este singurul lucru care îi demonstrează
existența?

Acum îndreaptă-ți atenția către ceva care te preocupă. Poate fi orice lucru. Cercetează-l cu atenție și
dezvelește-l de caracteristici. Unde a fost spațiul în acest timp? Dacă îți îndrepți atenția către altceva,
mai există spațiul? Ce îți poate demonstra existența a ceva ce nu este observat; a ceva de care nu
ești conștient?

Acum, atinge-ți propriul corp. Unde era corpul până să apară aceste senzații? Cum de există aceste
senzații? Nu cumva ele există datorită faptului că sunt observate? Dovedesc aceste senzații existența
unui corp sau doar existența celui care le observă? Atinge-ți picioarele, fața, cealaltă mână, capul,
oricare parte a corpului. Găsești altceva decât senzație? Găsești vreo separare sau decalaj între
senzație și observatorul ei? Dacă nu ai mai fi conștient de senzații, ar mai exista? Și dacă ele nu ar
mai exista, ce te face să fii convins că ai un corp? Unde era corpul tău mai devreme, atunci când
acele senzații nu existau, pentru că nu erau observate?

Orice ai simți, vezi dacă găsești vreun decalaj sau separare între sursa existenței obiectelor sau a
corpului și observarea lor. Găsești vreo separare între sursa spațiului din jurul tău și sursa corpului
tău? Nu este aceeași sursă din care apar obiectele si corpul tău? Sunt ele separate sau sunt unul și
același lucru?

Acum cercetează experiențele subtile. Remarcă fluxul de gânduri pe care îl observi chiar acum. Chiar
dacă nu poți atinge sau vedea gândurile, simte pur și simplu existența și sursa lor. De unde apar
gândurile? De unde apar vocile interioare? Care este sursa dorințelor tale? În general suntem atât de
absorbiți de conținutul gândurilor, de vocile interioare sau de obiectul dorințelor, încât rareori luăm în
considerare sursa lor.

38
Caută sursa. Încearcă să descoperi din ce apare totul, inclusiv spațiul. Ce găsești? Sursa este
aceeași pentru toate obiectele și experiențele pe care le observi? Poți găsi vreo separare între sursa
corpului și sursa gândurilor tale? Poți să găsești vreo separare între sursa obiectelor și sursa
spațiului?

La o constatare superficială, corpul tău pare să fie separat și foarte diferit de obiectele din jur. Are
calități foarte diferite de ale spațiului din jurul tău, chiar dacă nu se poate separa niciodată de el. Ți se
pare că greșesc? Încearcă se evadezi din spațiul în care apar toate lucrurile. Poți?

Au vreo formă sau vreo localizare senzațiile care sunt asociate cu corpul? Poți să le poziționezi în
această conștientizare infinită în care apar? Închide ochii! Fără să iei în considerare vocea interioară
sau gândurile care îți spun unde sunt localizate, au senzațiile corporale vreo poziționare? Poate
exista vreo senzație dacă nu ești conștient de ea, dacă nu o observi?

Ținând ochii închiși în continuare, ascultă sunetele care apar. Au ele vreo localizare? Fără să iei în
considerare vocea interioară sau gândurile care îți spun unde sunt localizate, de unde apar? Există
vreo sursă a sunetelor, în afară de observarea lor? Fă același lucru și pentru gânduri! Poți să
localizezi gândurile? Mai există vreun gând dacă nu ești conștient de el, dacă nu îl observi? Fă
aceeași cercetare pentru orice observi în orice moment. Poate exista ceva dacă nu este observat;
dacă nu este conștientizat?

Acest text este înregistrat în format audio, alături de celelalte 26 de exerciții, care vă vor ajuta să vă
debarasați de suferințe, atașamente, dependențe, obsesii, frici și tot felul de reacții nedorite.

Cei interesați de exercițiile programului pentru eliberarea de dependențe pot obține informații de aici:

non.dualitate@yahoo.ro

39
CÂT DE REALE SUNT GÂNDURILE?

Sunt momente când gândurile ne absorb într-un film care pare atât de real, încât ne amintim mult
timp de el și de emoțiile pe care le-am simțit. În unele situații limită ne surprindem cum analizăm cu
repeziciune o multitudine de posibile soluții de rezolvare a lor. Sunt un fel de filme care se succed cu
repeziciune prin conștiință, într-un mod similar cum proiecțiile pe ecran la cinema. De obicei alegem
unul dintre filme, ca fiind soluția care rezolvă corespunzător acea situație. Apoi acționăm conform
acțiunii derulate de acel film mental.

Acest exemplu este reprezentativ pentru modul obișnuit de abordare a experiențelor de viață. Unele
soluții sunt potrivite, în timp ce altele sunt greșite. În acest din urmă caz, încercăm să remediem din
nou situația, apelând iarăși la minte. De ce repetăm aceeași greșeală? Atâta timp cât mintea ne-a
făcut să greșim odată, de ce apelăm din nou la ea? Răspunsul este cât se poate de simplu: pentru că
nu știm la ce altceva putem apela. Nimeni nu ne-a arătat altă cale până acum.

Până acum nu ne-am bazat decât pe minte, pentru a trata probleme obișnuite ale vieții. Unele dintre
ele s-au rezolvat acceptabil, dar altele deplorabil. Dar, de câte ori mintea a găsit o soluție într-o
situație urgentă sau una de criză? De câte ori nu ne-am trezit cuprinși de o panică inexplicabilă, care
mai mult a agravat lucrurile decât le-a rezolvat? De câte ori, în mijlocul unei situații limită în care
trebuia să ne concentrăm strict la ceea ce aveam de făcut, ne-am surprins năpădiți de gânduri care
nu aveau nicio legătură cu ceea ce se petrecea? De câte ori nu s-au agravat situațiile pe care am
încercat să le rezolvăm pe baza soluțiilor date de minte? Câte relații s-au distrus din cauza asta? Câți
oameni au murit și câți au suferit de pe urma unor astfel de soluții? Toate aceste eșecuri și tragedii ne
fac să ne punem o întrebarea justificată: cât de demnă de încredere este mintea și cât de reale sunt
gândurile ei?

Exercițiul observării gândurilor

Pentru a găsi răspunsul trebuie să descoperim ce sunt gândurile și cât de reale sunt. Așezați-vă într-
o poziție comodă și închideți ochii! Observați gândul cel mai puternic care este activ în minte în acest
moment. Ce este acest gând? Această întrebare vă face să vă desprindeți atenția de la conținutul
gândului. Conținutul gândului este ca un film care nu vă va aduce niciodată liniștea și fericirea mult
căutate. Întotdeauna vă va conduce într-o direcție opusă, pentru că scopul lui este să scoată în
evidență ce trebuie schimbat și cum trebuie schimbat. Dar, în momentul în care vă întrebați ce este
gândul, vă desprindeți atenția de la conținutul lui și îl observați așa cum este.

Pentru a ieși mai ușor din filmul gândului și a vă da seama ce este, puneți-vă următoarele întrebări:
„Ce este acest gând?”; „De unde a apărut acest gând?”; „Din ce este făcut acest gând?”; „Cui îi apare
acest gând?”; „Ce putere are acest gând?”.

Astea nu sunt niște întrebări la care trebuie să găsiți un răspuns cu ajutorul minții. Rostul lor este de a
vă îndrepta atenția către gând și spațiul conștient din care apare. Astfel oscilați observarea de la
gând la spațiul conștient din care apare și care îl înconjoară.

A observa un gând nu înseamnă să creați un alt gând despre el, pentru că nu ar fi decât un simplu
joc mental, care vă va face să vă învârtiți în jurul cozii. A observa un gând înseamnă să vă simțiți în
afara lui, fiind spațiul conștient în care apare. Pentru asta adoptați perspectiva observatorului neutru.
40
Sunteți separat de acest spațiu conștient din care apar și în care se dizolvă toate gândurile? Ce
reprezintă gândul în această imensitate conștientă? Ce putere are el? Mai există vreun gând dacă nu
este observat? Tot ce putem observa este o apariție a conștiinței, adică gândul, pe care o altă
apariție (adică alt gând) îl numește gând.

Ori de cate ori vă surprindeți gândindu-vă la ceva, indiferent la ce, puneți-vă următoarele întrebări:
„Ce observ?”; „Cine observă gândul ăsta?”. Apoi întrebați-vă: „Ce aș mai observa fără ajutorul
memoriei?”; „Ce aș observa fără implicarea minții?”; „Ce aș observa fără etichetele și conceptele
minții?”; „Ce aș mai observa fără recunoaștere?”.

Odată cu observarea gândurilor apare sentimentul că ele sunt conștientizate sau observate de
cineva. Cine este cel care observă gândurile? Cine este cel care observă vocea interioară? Cine este
cel care observă amintirile? Cine este cel care observă imaginațiile despre viitor? Cine este cel care
observă stările? Cine este cel care observă spațiul în care apar gândurile? Cine este cel care
observă absența oricărui gând? Cine este cel care observă sentimentul de existență proprie?

Sunt separate toate lucrurile astea de observarea lor? Mai există ceva dacă nu este observat?
Dispare observarea odată cu dispariția gândurilor? Dacă vi se pare că da, atunci cine observă
dispariția lor și a observării?

Concluzia este că gândurile apar numai dacă sunt observate. Deci, nu sunt reale. Singurul lucru real
este observarea, fiind singura neschimbătoare. Tot ce apare în observare este schimbător, deci ireal.

Acest text este înregistrat în format audio, alături de celelalte 26 de exerciții, care vă vor ajuta să vă
debarasați de suferințe, atașamente, dependențe, obsesii, frici și tot felul de reacții nedorite.

Cei interesați de exercițiile programului pentru eliberarea de dependențe pot obține informații de aici:

non.dualitate@yahoo.ro

41
CÂT DE REALE SUNT AMINTIRILE?

În unele momente ne surprindem complet absorbiți de unele filme care ne fac să retrăim niște
evenimente trecute de care ne amintim mult timp. Ne amintim până și emoțiile pe care le-am simțit.
Revedem conjunctura și locurile în care s-a întâmplat, revedem persoanele cu care am relaționat, ne
revedem chiar și propria persoană și identitatea pe care am adoptat-o în acel eveniment. Retrăim
chiar și sentimentele simțite atunci. În unele crize devastatoare, nu ne găsim refugiul decât în
amintirile plăcute ale unor evenimente trecute. Acest mod de evadare din experiența prezentă este
foarte periculos, pentru că poate agrava criza transformând-o într-o deprimare profundă care poate
duce la sinucidere.

Cele mai multe dintre experiențele actuale sunt judecate și apreciate prin filtrul experiențelor trecute
similare. Nu putem să evaluăm niciun lucru decât dacă l-am cunoscut anterior. Orice lucru
necunoscut anterior nu este apreciat în niciun fel. Acest mod de abordare a experiențelor ne arată cât
de mult ne bazăm pe memorie și amintiri. Considerăm că amintirile sunt foarte reale și demne de
încredere, de vreme ce apelăm atât de des la ele. Dar sunt ele astfel? Putem avea încredere în ele?

Până și credințele și convingerile se bazează pe amintiri. Atunci când credem în realitatea unui lucru
sau gând, considerăm real obiectul credinței, fiind siguri că există cu adevărat. Dar, este reală
această credință și amintirea experienței pe care se bazează? Credința în realitatea amintirilor ne
poate face să ne simțim atașați de ele. Reamintirea unei stări de extaz sau de detașare completă
constituie un atașament foarte puternic și de multe ori căutăm cu fervoare repetarea ei. Aceste tipuri
de amintiri sunt însoțite de un sentiment de iluminare temporară care s-a pierdut ulterior sau de unul
de respingere a experiențelor prezente, care nu se ridică la nivelul celei de iluminare. Poate apărea
dezamăgirea pentru prezent și o poftă puternică de a retrăi acea experienţă. Amintirea unei insulte
adresate de cineva poate provoca o înstrăinare față de acea perioadă a vieții sau față de locul în care
s-a petrecut și o respingere sau repulsie pentru acea persoană. Dar, la o cercetare atentă, ne dăm
seama că amintirile nu sunt decât niște gânduri.

Următorul exercițiu ne va permite să descoperim ce sunt amintirile și dacă memoria poate fi


considerată de încredere. Pentru a descoperi realitatea sau falsitatea amintirilor vom cerceta singurul
lucru pe care îl găsim: experiența.

Exercițiul amintirilor

Așezați-vă într-o postură comodă și închideți ochii. Transpuneți-vă într-o experiență obișnuită,
amintindu-v-o cât puteți de exact. La început încercați să vă amintiți o experiență neutră, care nu vă
trezește sentimente puternice. De exemplu, vă puteți transpune în amintirea mersului pe plajă, sub
razele unui soare blând. Amintiți-vă cât mai în detaliu această experiență. Amintiți-vă cât puteți de
exact senzațiile de relaxare, de libertate și de destindere; mirosul sărat al mării sau cel de alge și de
scoici; sunetele valurilor și foșnetul brizei; senzațiile de moliciune și de finețe simțite când pășiți cu
tălpile goale pe nisip; zborul pescărușilor și mișcarea norilor pe cerul azuriu. Ați putea chiar să vă
amintiți de senzația dată de aerul puternic iodat care vă umplea plămânii când îl respirați cu nesaț.
Puteți simți aerul cum curge prin nări și pătrunde în plămâni, umplându-i și dilatându-vă abdomenul?

42
Să revenim la filmul amintirii. Acest film este presărat cu unele gânduri actuale care se referă la
gândurile din timpul acelei experiențe. În momentul din trecut când mergeați pe plajă, ați avut aceste
gânduri? Cercetați realitatea acestor gânduri! Cum poate un gând amintire actual să dovedească
realitatea unui gând trecut, dintr-o experiență trecută? Care este dovada că gândul de atunci a
existat? Unde este acel gând pentru a-l compara cu gândul amintire actual? În timp ce apar gândurile
amintire găsiți vreun gând original din acea experiență care să demonstreze vreo legătură între ele?

În experienţa trecută exista ceva care să o înregistreze exact, pentru a o reda ulterior? Dacă credeți
că memoria este un înregistrator perfect, înregistrați o experiență obișnuită cu o cameră video, după
care încercați să v-o reamintiți cât mai precis. Poate să fie chiar o experiență recentă. Pentru
edificare puteți chiar să o descrieți verbal și să înregistrați audio această relatare. Apoi porniți
înregistrările video și pe cea audio, comparându-le între ele. Cât de exactă a fost amintirea? Cât de
multe amănunte s-au pierdut? Ca să nu mai vorbim de gândurile și sentimentele din momentul
experienței inițiale. Ce ați descoperit? Că memoria nu este un martor prea precis, nu-i așa?

Ăsta este motivul pentru care declarațiile martorilor referitoare la un eveniment și descrierile lor
diferă, uneori chiar foarte mult.

Un alt mod de a demonstra că amintirea nu reflectă nimic real este deconstruirea experienței
amintite. Ce apare într-o experiență, oricare ar fi? Ce găsiți în afară de niște gânduri, culori, sunete și
senzații? Au ele vreo materialitate? Pot valida ele existența unor obiecte fizice sau corpuri separate
de cunoașterea lor. Deci nicio experiență, indiferent cât ar părea de reală, nu validează materialitatea
și separarea.

Asta vă arată că gândurile amintire actuale nu descriu nimic real și că filmele imaginare nu sunt decât
niște vise, care nu au legătură cu nimic. Gândul inițial și gândul amintire ulterior nu apar niciodată
simultan. Când cercetați credința că gândurile amintire descriu ceva real, adică gândurile inițiale, fiind
legate între ele, veți descoperi ceva extraordinar. Că gândul actual și gândul amintire pe care se
presupune că îl descrie exact nu sunt niciodată simultane. În momentul apariției gândului original,
gândul amintire nu exista. Când apare gândul amintire, gândul original a dispărut de mult. Dacă nu se
întâlnesc niciodată și nu există niciodată simultan, de ce credeți că există vreo legătură între ele?
Cine face această legătură, imposibil de găsit? Un alt gând, nu-i așa? În afară de gândul actual care
susține existența unui gând anterior, nu găsim absolut nicio dovadă că gândul anterior a existat
vreodată. Încercați să găsiți măcar o urmă a lui. Niciun gând actual nu poate demonstra că a existat
vreun gând trecut. Astfel, nu există nici o posibilitate de verificare a realității amintirii. "Amintirea" nu
este nimic altceva decât un gând actual care apare în noi, cei care suntem conștienți de el.

Puteți face acest exercițiu pentru orice gând amintire care vă apare în minte, sau de care vă
surprindeți absorbiți. Puteți să vă cercetați amintirile din copilărie sau din adolescență sau amintirile
despre petrecerea de aseară. Începeți cu experiențele plăcute și continuați cu cele neplăcute Poate fi
orice experiență: călătorii, evenimente festive, întâlniri romantice, meditații, răniri, jigniri, ostilități;
orice alt aspect al vieții pe care l-ați trăit.

De exemplu, să presupunem că ați avut un accident și acum aveți o cicatrice pe mână. Cercetați
realitatea gândurilor amintire actuale și culorile și senzațiile tactile ale aparentei cicatrici, inclusiv
senzațiile de rigiditate, dacă apar. În mod obișnuit, ele sunt considerate dovezi ale un accident
43
anterior. Dar, în experiența actuală, mai găsiți ceva din experiența originală? Gândurile amintire
actuale demonstrează existența vreunui eveniment anterior? Sau nu sunt decât niște gânduri care
presupun că descriu o experiență care a existat anterior? Puteți aduce în prezent experiența trecută
pentru a o compara cu amintirea ei? Numai o astfel de comparație poate demonstra că amintirea este
reală. Dacă nu puteți readuce în prezent o experiență trecută, cât de reală este amintirea ei?

Acum, să cercetăm realitatea cicatricei! Ce vedeți când priviți cicatricea? Niște culori, nu? Ce simțiți
când o atingeți? Senzații tactile, nu? Care dintre ele materializează ceva? Care demonstrează
existența cicatricei? Nu luați în seamă ce vă spune mintea, pentru că nu sunt decât niște gânduri,
filme sau voci mentale, care nu au nicio legătură cu ceea ce percepeți. Nu puteți percepe decât niște
culori, sunete, senzații, gusturi și mirosuri, care nu pot materializa nimic.

Această cercetare vă demonstrează că amintirile sunt simple gânduri, voci sau filme mentale, care nu
au legătură cu nimic. Presupusele legături ale lor cu experiențele trecute sunt tot gânduri asociate
primelor.

Repetați această cercetare ori de câte ori vă surprindeți absorbiți în filmele amintirilor. Începeți cu
cele mai neutre, ajungând să le cercetați chiar și pe cele mai deranjante sau care vă influențează
foarte puternic.

Acest text este înregistrat în format audio, alături de celelalte 26 de exerciții, care vă vor ajuta să vă
debarasați de suferințe, atașamente, dependențe, obsesii, frici și tot felul de reacții nedorite.

Cei interesați de exercițiile programului pentru eliberarea de dependențe pot obține informații de aici:

non.dualitate@yahoo.ro

44
IDENTITĂȚILE FALSE ȘI DORINȚELE

Care este natura ființei care se referă la ea însăși prin conceptul "eu"? Obișnuim să spunem: "mi-e
foame", "mi-e frig", "stau", "fac" sau "vorbesc". În aceste exprimări, aceleași "eu" are roluri diferite.
Corpul este cel care este înfometat, care simte frig, care stă, care face și care vorbește, ceea ce
arată că ne identificăm cu corpurile noastre. Când spunem: "vreau", “gândesc", "îmi amintesc” „îmi
închipui", "nu cred” ne identificăm cu mintea, pentru că ea gândește, își amintește, își dorește, își
închipuie și crede. Întrebarea: "Cine sunt eu?" ne demonstrează că știm că suntem mai mult decât
mintea și corpul. Întrebarea asta ar fi inutilă dacă nu s-ar baza pe ceva real. Ea ne demonstrează că
știm că nu suntem corpul și nici mintea, dar ne trăim viețile ca și cum am crede exact contrariul.
Greșeala primordială este că identitatea posesorului este confundată cu mintea și cu corpul adică, cu
posesiile. Această identificare greșită cu mințile și cu trupurile noastre constituie sursa suferinței.

Oricine poate observa că trupul unui om se schimbă permanent. Se schimbă de la corpul nou-
născutului la cel al copilului, apoi al adolescentului; ajunge la maturitate, trece prin vârsta mijlocie,
îmbătrânește și moare. Dar identitatea posesorului corpului nu se schimbă. Este aceeași prin toate
aceste schimbări. Și, aceeași identitate neschimbată este și în spatele minții care se schimbă în mod
constant, trecând prin foarte multe stări. Se poate observa cu ușurință că sinele nostru real, pe care îl
considerăm "eu" când vorbim despre noi înșine, nu are nicio legătură cu trupurile și mințile noastre.
Identificarea apare numai atunci când îi atribuim sinelui acțiunile corpului și minții. În locul exprimării:
"mi-e foame" sau "gândesc", ar fi mai potrivită exprimarea: "Corpului meu îi este foame" sau "mintea
mea gândește". Nu ar trebui să ne exprimăm astfel în discuțiile obișnuite, pentru că ar părea ciudat.
Dar ar trebui să ne adaptăm sistemul de gândire acestei realități, pentru că o astfel de gândire ne-ar
ajuta să ne detașăm de asocierea greșită a ființei noastre neschimbătoare cu lucrurile schimbătoare.

Suprapunerea ideii de trup și minte peste existența noastră neschimbătoare, ne face să o considerăm
în mod greșit schimbătoare și efemeră. Trecem cu vederea faptul că un lucru care se schimbă nu
poate să observe schimbarea. Asta din cauză că observarea schimbării nu o poate face decât ceva
neschimbător. Dacă, cel care observă ar fi schimbător, schimbarea nu ar mai fi observată. Identitatea
noastră reală sau sinele este acel "Eu" care observă toate schimbările corpului și minții. Numai că
„Eu” nu este un gând, ci ceva de dincolo de minte, care face mintea să adopte acest concept. Și
neputându-i înțelege nelimitarea îi asociază diferite caracteristici. Numai că toate caracteristicile
atribuite de minte lui „Eu” sunt doar niște simple gânduri.

Intuitiv știm că existența noastră nu este legată de persoanele cu care ne identificăm din greșeală.
Iată câteva exemple care demonstrează asta: acceptăm moartea de dragul altei persoane, a unei
cauze sau a unei idei; ne riscăm corpul în lupta pentru o credință, etc. Asta ne arată că, intuitiv, știm
că moartea nu ne afectează, pentru că nu este a noastră. Atunci când cineva se detașează de
persoana sa, se identifică cu ceva superior ei. Astfel acceptă moartea, care nu înseamnă decât
dispariția corpului, nu și a existenței. Dacă am intui că moartea ar însemna pierderea definitivă a
existenței, am mai risca vreodată?

Pentru a evita suferința, oamenii acceptă ca trupul să le fie paralizat pentru moment de anestezice și
medicamente, știind că nu vor înceta să existe. Seară de seară adormim renunțând de bună voie la
minte și la corp, iar dacă experiența de viață devine insuportabilă și nu se mai întrevede nici o altă

45
soluție acceptabilă, ne sinucidem. Această sinucidere se traduce simplu: evadare. Dar unde
evadăm? Într-o altă stare; una lipsită de probleme, evident. Asta ne demonstrează că știm că
existența noastră nu depinde de corp sau minte și că suntem dincolo de viață și de moarte. Doar că
nu suntem conștienți de acest lucru.

Să vedem cât de reală este persoana cu care ne identificăm de obicei. Obișnuim să spunem „fac”,
„gândesc”, „mă bucur”. Dar în momentul acțiunii, gândirii sau bucuriei, nu exista niciun făptuitor,
gânditor sau beneficiar. Aceste identificări au apărut ulterior, din cauza convingerilor profunde că
lucrurile astea sunt făcute de cineva. Mintea nu poate concepe acțiune fără făptuitor, sau gândire fără
gânditor. Dacă retrăim acea experiență, ne dăm seama că nu a existat nicio persoană care să fi făcut
ceva. Eram una cu acțiune, eram una cu gândirea, eram una cu bucuria. Ulterior spunem, „am făcut”,
“m-am gândit” sau “m-am bucurat“. Când spunem sau gândim astea, acțiunea, gândirea sau bucuria
nu mai sunt prezente, pentru că în prezent nu mai există decât această identificare cu ceva trecut.

Ceea ce numim „eu“ este observarea pură, dar o personalizăm, în mod inconștient, asociind-o cu
corpul și cu mintea. Tot ce trebuie să facem pentru a fi în postura observatorului este să ne detașăm
de acțiunile corpului și de filmele minții, în loc să ne atașăm de ele și să le considerăm identitatea
noastră. Astfel vom fi în identitatea noastră reală.

De obicei, ne referim la noi înșine prin „eu“. Când descoperim că „eu“ este doar un gând care reflectă
existența putem corecta falsa asociere a sinelui real cu corpul și mintea detașându-ne de ele. Atunci
când această detașare este practicată în mod repetat, ne vom elibera treptat de falsa identificare cu
corpul și mintea, ajungând din ce în ce mai des în liniștea deplină a ființei noastre.

În afară de personalitatea iluzorie pe care i-o atribuim ființei noastre impersonale, considerăm că
fericirea și liniștea depind de obiecte și circumstanțe. Acest lucru creează atașamentul de dorință și
aversiune, pentru că dacă asociem fericirea sau nefericirea cu un lucru, căutăm permanent să
obținem ceva asemănător sau să-l evităm. Este evident că, pentru a scăpa de aceste atașamente, nu
trebuie să renunțăm la dorință, ci la eliminarea identificării cu beneficiarul. Renunțarea la dorință este
tot o dorință: dorința de a renunța la dorință. În mod similar abținerea de la dependență este tot o
dependență: dependența de abținere de la dependență. Dorința, aversiunea și renunțarea înseamnă
preferință. Și preferința înseamnă atașament, care nu ne scapă de identificarea falsă. Pentru a scăpa
de identificările greșite trebuie să inducem un gând de detașare de beneficiar, după fiecare sentiment
de bucurie sau de neplăcere. Gândul ar trebui să fie de felul: “Bucuria sau neplăcerea este a minții și
nu a mea. Eu sunt dincolo de corp și minte”. Practicând des această detașare, ea devine automată și,
cu timpul, identitățile greșite vor dispărea. Atunci vom realiza ce este adevărata fericire și pace.

46
DEPENDENȚELE ȘI PROBLEMELE ASOCIATE LOR

S-ar putea să vi se pară că am evitat să abordez tematica principală a cărții, adică dependențele,
discutând despre identități, dorințe, lipsa materialității și multe alte lucruri. Poate că, la o privire
superficială, ele par a nu avea nicio legătură cu dependențele. Dar dacă cercetăm mai profund
dependențele și modul lor de manifestare, ne dăm seama că lucrurile abordate până acum ori
constituie fundamentul dependenței ori sunt implicate direct în mecanismul ei.

Chiar dacă multora nu le vine să creadă, principala noastră dependență este cea de gândire și nu
cea de diverse substanțe, acțiuni sau excese. Fiind permanent dependenți de gândire, ne identificăm
cu multe dintre aspectele ei, fără să ne dăm seama cine suntem în realitate. De când ne trezim până
când adormim trăim o criză de identitate de care devenim foarte rar conștienți. În decursul unei vieți,
identitatea noastră se schimbă adesea: de la copil la adolescent; de la tânăr la matur; la iubit la soț,
de la angajat la șomer, de la anxios la relaxat, etc. Dar toate lucrurile astea sunt doar niște etichete.
Niciuna dintre ele nu este identitatea noastră reală. Cum am putea să fim o etichetă; un simplu gând?
Nu am dispărea odată cu el?

Ce este dependența? Dependența nu înseamnă doar tendința puternică de a folosi anumite


substanțe sau de a face unele acțiuni pentru a ne simți mai bine. În esență, dependența înseamnă
căutare; căutarea a ceva care să ne umple un gol, să completeze o lipsă sau să găsim o cale de a
evita o experiență neplăcută. Bazându-se pe trecut și imaginând viitorul, mintea induce în experiența
prezentă un sentiment de lipsă, de nemulțumire sau de nepotrivire. Această inducere face ca
persoanei care trăiește experiența prezentă să i se pară că îi lipsește ceva, ceea ce duce la căutarea
unei viitoare împliniri. Căutarea este provocată de dorința de a găsi un sentiment solid și permanent
de împlinire. Această căutare ne face să ne îndreptăm aproape mereu spre viitor, în speranța că
atunci vom fi mulțumiți, liniștiți și lipsiți de griji. Fără să ne dăm seama, alergăm ca hipnotizați către
următoarea dorință, relație, poftă sau stare, fără să găsim niciodată răspunsul. Cel mult găsim o altă
etichetă cu care ne identificăm.

Dependența dezvăluie o criză ascunsă de identitate. Odată cu rezolvarea acestei crize de identitate,
apare o pace naturală lipsită de tendința de a face ceva sau de a consuma vreo substanță. Ființa
noastră conștientă și liniștită observă fiecare gând și senzație pe baza cărora mintea proiectează
corpul, fără să fie nimic din toate astea. Gândurile apar și dispar în această observare. Senzațiile
apar și dispar în această observare permanentă. Cum am putea să fim un gând sau o senzație
efemeră? Dacă ar fi așa, am dispărea odată cu ele fără să le mai observăm cum apar și dispar.

Trebuie remarcat faptul că fiecare gând sau film care apare este conștientizat de o observare
impersonală, existentă permanent. Această observare este ceea ce suntem cu adevărat, nu
senzațiile, gândurile sau filmele efemere care sunt observate. Fără să ne dăm seama că greșim,
căutăm să acoperim lipsurile unei persoane iluzorii, care este personajul principal al filmelor minții. De
fapt, prin această goană după împlinire, ne căutăm pe noi înșine.

Întrebați-vă: ”Ce caut?”. Răspunsurile ar putea fi că vreți liniște, libertate, să vă simțiți mai bine, să vă
distrați, să scăpați de plictiseală sau să găsiți fericirea, iubirea, sănătatea, faima sau altceva. Dar,
aduceți-vă aminte ce se întâmplă când se îndeplinește o dorință, oricare. Devenim liniștiți și fericiți
pentru o perioadă mai lungă sau mai scurtă, după care căutarea reîncepe. Imediat ce realizăm o
47
dorință, ea dispare și devenim liniștiți și fericiți. Asta ne arată că urmărim lucrurile care ni se pare că
apar imediat după îndeplinirea dorințelor; adică liniștea și fericirea. Depind ele de obiectele dorințelor
sau de rezultatele acțiunilor? Nu prea, pentru că, dacă ar fi așa, orice lucru sau acțiune ne-ar aduce
fericirea și liniștea. Asta ne demonstrează că greșim atunci când căutăm să obținem anumite obiecte,
stări sau rezultate, pentru că liniștea și fericirea nu depind de ele.

Fără să ne dăm seama, la scurt timp după ce o căutare s-a terminat, începe o alta. De ce se întâmplă
asta? Pentru că odată cu încheierea căutării, mintea se liniștește, permițând liniștii proprii ființei
noastre să o lumineze. Această reflectare a liniștii într-o minte limpede se transformă într-o stare
mentală. Îi spunem fericire. Dar, ca orice stare, ea nu durează prea mult. Când se termină, mintea o
vrea iarăși, drept pentru care începe o altă căutare, presupunând că va reface acea stare, făcând-o
să dureze cât mai mult. Dependența de plăcere sau de fericire este foarte greu de conștientizat,
pentru că în vremurile noastre ele sunt considerate unele dintre cele mai importante realizări ale vieții.
Această „normalitate” greșită ne menține în ciclul căutării permanente, fără să ne dăm seama că
alergăm după himere.

Revenind la dependențele obișnuite, de fiecare dată când ne satisfacem temporar dorința de a ne


simți mai bine, credem în mod fals că mulțumirea noastră provine de la substanța consumată sau de
la rezultatul activității. Mintea asociază starea ulterioară căutării cu substanța sau activitatea. Apoi,
caută din ce în ce mai des substanța sau activitatea, presupunând că va retrăi acea stare.

Substanțele și activitățile nu sunt decât aspecte secundare ale adevăratei noastre dependențe.
Principala noastră dependență este de gândire. Suntem dependenți de gândirea neîncetată la
persoana cu care ne identificăm, inclusiv la situațiile în care a fost și și către care se îndreaptă.
Această gândire este dominată de un sentiment permanent de lipsă. În loc să cercetăm atent această
lipsă și ce este ea în realitate (niște gânduri și filme mentale), o considerăm reală și acționăm pentru
a o completa. Din cauză că sentimentul de lipsă este asociat unor senzații considerate deranjante
sau incomode, căutăm o evitare a lor consumând diverse substanțe și făcând fel de fel de activități.
Ele nu duc la împlinire, fiind doar o modalitate de eliberare temporară de senzația de lipsă și de
sentimentele sau emoțiile deranjante asociate. Procedând astfel trecem cu vederea simpla observare
a tuturor acestor lucruri, unde se află liniștea stabilă și permanentă.

Aduceți-vă aminte cum vă simțeați după ce ați obținut ceva dorit foarte mult. Ce stare de relaxare și
de liniște se simțea! Parcă o simțiți la fel și acum, când vă reamintiți acel eveniment. Imaginați-vă că
o persoană antipatică vă jignește sau vă lovește. Unde mai este starea de fericire? A dispărut, nu?
Chiar dacă jignirea sau lovitura a fost imaginară, ea a făcut să dispară o stare reală, pe care mintea
ar fi vrut să o mențină cât mai mult. Asta arată că mintea nu are niciun control asupra stărilor,
sentimentelor sau emoțiilor.

Atunci, de ce vrem să scăpăm de unele dintre sentimente, cum ar fi cel de lipsă sau de inactivitate?
Cum poate mintea să scape de ele, când nu are niciun control asupra lor? Această credință greșită
duce la căutarea unor soluții, care se dovedesc a fi un fel de evitări temporare, care nu le elimină
niciodată.

Prin consumul unei anumite substanțe, prin excese sau prin acțiuni, sentimentul de lipsă este
acoperit temporar. Dar rezolvările temporare nu aduc o liniște durabilă și nu elimină sentimentul de
48
lipsă. Mai mult, aceste soluții perpetuează căutarea și consolidează sentimentul de lipsă. Trebuie să
ne dăm seama că liniștea nu depinde de nicio substanță sau activitate. Este o descoperire foarte
importantă, pe care trebuie să o facem singuri.

După ce ne satisfacem temporar pofta sau dorința intensă pentru o anumită substanță sau activitate,
simțim o scurtă perioadă de pace și liniște. Ceea ce căutam cu adevărat este chiar această liniște din
care lipsește zbuciumul oricărei căutări. Ea este permanentă, dar nu se face simțită când căutăm o
substanță sau activitate dependentă. Fervoarea și agitația căutării acoperă liniștea specifică
adevăratei noastre naturi.

Dacă nu știm unde se află împlinirea și liniștea, vom apela mereu la soluții temporare, la alcool,
droguri, exces de mâncare, muncă fără odihnă, cumpărături, aprecierea celorlalți, jocuri de noroc sau
alte substanțe, activități și relații dependente. Ele nu vor dizolva niciodată tendințele de completare a
lipsurilor. Din contră, le vor consolida. Scurtele momente de liniște sunt ca niște opriri repetate pe
drumul aparent fără sfârșit al căutării plăcerilor și evitării suferințelor viitoare. Această căutare
permanentă este epuizantă, având de foarte multe ori un efect devastator asupra sănătății și a
relațiilor cu ceilalți.

Exercițiu: Eliberarea de dependența de minte

De când am devenit conștienți de noi înșine și de lume, am devenit, fără să ne dăm seama,
dependenți de gândire. Ne-am trezit prinși într-un ciclu aparent fără sfârșit. Ne gândim că ne place
ceva și acționăm pentru a-l obține; ne gândim că ne este frică de altceva și acționăm pentru a-l evita.
Acțiunea și gândirea par legate între ele, implicând existența unei persoane care gândește și
acționează căutând ceva.

Această persoană cu calități și defecte are permanent nevoie de ceva. În afară de scurtele perioade
de liniște și de fericire, tot timpul urmărește ceva. Speră că va obține acel ceva într-un viitor cât mai
apropiat, privind atent la trecut, pentru a evita un lucru nedorit. Aproape mereu scapă din vedere
prezentul.

Toată goana asta frenetică face parte dintr-un ciclu fără sfârșit de încercare de repetare a trecutului
plăcut sau de evitare a celui neplăcut, într-un viitor considerat necorespunzător. Numai trecutul, care
este cunoscut, ne spune ce este bun sau rău. Viitorul, fiind necunoscut, nu poate fi considerat nici
bun nici rău, dar pentru a evita să devină rău, este considerat necorespunzător. În baza acestei
presupuneri, acționăm permanent pentru ca viitorul să fie corespunzător și evităm acțiunile despre
care credem că îl vor influența în rău. Aceste simple observații ne demonstrează că toate acțiunile
noastre sunt bazate pe gândire și sunt asociate unei persoane.

Dar cine apreciază dacă un lucru este bun sau rău? Aceste etichete aparțin lucrului sau îi sunt
adăugate? Ce sunt etichetele în realitate? Niște gânduri. Lucrul în sine nu are nicio etichetă. Nu este
nici mare nici mic, nici frumos nici urât, nici bun nici rău. Toate aceste caracteristici îi sunt asociate de
minte, prin recunoaștere și etichetare. Recunoașterea se bazează pe memorie. Fără memorie nu
putem spune nimic despre niciun lucru.

Un lucru nerecunoscut nu are nicio caracteristică. Dar, odată observat, mintea începe să-i adauge
etichete în funcție de experiențele trecute. Dacă experiența a fost considerată corespunzătoare,
49
mintea îl etichetează ca plăcut, încercând să-l mențină cât mai mult sau să îl obțină din nou. Dacă nu,
încearcă să scape cât mai repede de el sau să îl evite.

Ce mai putem spune despre un lucru, dacă îi îndepărtăm toate caracteristicile? Priviți un lucru din
apropierea voastră. Oricare. Probabil că, aproape imediat ce v-ați fixat privirea asupra lui, l-ați și
denumit, apreciindu-l. Dacă îl priviți mai atent, vă dați seama că acel lucru nu are nicio etichetă cu
numele, caracteristicile, aprecierile sau utilitatea atârnată sau înglobată pe undeva. Înlăturați toate
aceste caracteristici. Ce mai rămâne? Ce mai puteți spune despre acel lucru? Probabil că nimic. Dar,
puteți spune că nu există? Repetați această dezbrăcare de caracteristici oricărui lucru văzut.

Acum îndepărtați toate caracteristicile persoanelor apropiate. Dacă le priviți detașat, vă dați seama că
nu sunt nici bune, nici rele, nici iubite, nici temute, nici modeste și nici îngâmfate. Până și numele lor
nu sunt decât niște gânduri. După ce îndepărtați toate astea, inclusiv numele, ce mai puteți spune
despre ele? Nimic, nu-i așa? Dar, puteți spune că nu există? Repetați acest exercițiu ori de câte ori
vedeți pe cineva.

Acum priviți-vă într-o oglindă. Îndepărtați toate caracteristicile și numele pe care i le puteți asocia
persoanei din oglindă. Ce mai puteți spune despre persoana voastră? Nimic, nu-i așa? Dar, puteți
spune că nu existați?

Ce există în lipsa oricărui gând, nume, caracteristică, etichetare, memorie și recunoaștere? Mai
există vreo persoană? Ce mai suntem, dacă persoana dispare odată cu caracteristicile, gândurile și
filmele mentale care au creat-o? În aceste condiții, ce putem spune despre ființa noastră și despre
lume? Mai nimic, decât că ființa noastră observă totul. Chiar asta suntem: simpla observare a
lucrurilor sau a lipsei lor.

Această descoperire este crucială. Ne arată că existăm chiar dacă persoana, gândurile,
caracteristicile, numele, recunoașterile, memoria și etichetările lipsesc. Adică nu depindem de nimic
din toate astea.

Disocierea în mod repetat a obiectelor și a persoanelor de caracteristicile lor, ori de câte ori simțim
impulsul de a obține ceva sau de a respinge altceva, duce la slăbirea tendinței care l-a provocat.
Repetarea acestei disocieri ori de câte ori simțim imboldul de a intra într-o relație cu o anumită
persoană sau de a părăsi ori de a respinge pe o alta duce la slăbirea tendinței care l-a provocat.
Repetarea acestui exercițiu ori de câte ori simțim impulsul de a reacționa într-un anume fel duce la
slăbirea tendinței care l-a provocat.

În acest mod dependența de gândire și de tiparele și de filmele ei începe să se diminueze. Nu trebuie


să ne luptăm cu mintea, încercând să o oprim, ci să nu ne mai atașăm de ea și să nu ne mai
identificăm cu personajul din filmele ei. Evitând să ne mai atașăm de filmele ei și să ne mai
identificăm cu personajele din ele, influența minții începe să se diminueze. Pe măsură ce începe să
se liniștească, vom simți din ce în ce mai puternic liniștea ființei noastre, acceptând tot ce apare așa
cum este.

Acest text este înregistrat în format audio, alături de celelalte 26 de exerciții, care vă vor ajuta să vă
debarasați de suferințe, atașamente, dependențe, obsesii, frici și tot felul de reacții nedorite.

50
Cei interesați de exercițiile programului pentru eliberarea de dependențe pot obține informații de aici:

non.dualitate@yahoo.ro

Exercițiu: Eliberarea de dependențe

Cum putem să scăpăm de tendințele puternice de a consuma o anumită substanță sau de a acționa
pentru a scăpă de un sentiment deranjant?

Opriți-vă! Ori de câte ori vă surprindeți dominați de imboldul de a face ceva motivați de o viitoare
împlinire, liniște sau fericire, opriți-vă! Închideți ochii și deveniți conștienți și de alte lucruri în afară de
senzațiile care apar în corp și de filmele mentale care vă înfățișează ca pe o viitoare persoană
fericită, împlinită sau liniștită. Observați absolut orice, inclusiv spațiul în care apar și se desfășoară.
Asumați-vă identitatea observatorului neutru, observând totul din această perspectivă. Observați
gândurile și filmele mentale, fără să vă atașați de ele, să le denumiți, etichetați sau caracterizați.
Observați senzațiile din corp, fără să le etichetați sau să le asociați altor chestii. Observați toate astea
permițându-le să fie așa cum sunt, fără să le etichetați și fără să încercați să faceți ceva cu ele.
Observați spațiul care le cuprinde.

Ni se pare că gândurile sau filmele mentale sunt legate de emoții și sentimente. Ce legătură are o
senzație apărută la nivel fizic cu un gând, care apare la nivel mental? Niciuna, pentru că apar la
nivele diferite. Această constatare ne permite să le observăm și să le acceptăm așa cum sunt. Ce
sunt gândurile sau filmele mentale? Au vreo materialitate? Au vreo putere de a vă face să consumați
ceva sau să acționați? Ce putere are o hologramă? Niciuna. Observați-le fără să acționați asupra lor
și fără să vă atașați de ele. Vor dispărea de la sine.

Imediat după dispariția lor, îndreptați-vă atenția către emoții și sentimente. Din perspectiva
observatorului neutru observăm senzațiile așa cum apar, fără să le mai etichetăm și să le asociem
filmelor mentale. Doar le observăm ca simple senzații, fără să le mai etichetăm în niciun fel. Ce sunt
ele, în realitate? Simple senzații, nu-i așa? Găsiți în vreuna dintre senzații vreo obligație de a acționa
în vreun fel? Dacă nu găsim nicio astfel de obligativitate sau forțare, de ce credem că trebuie să
acționăm în vreun fel? Fără să mai acționăm în vreun fel, doar le observăm. Astfel, ele apar și dispar
de la sine. Simpla lor observare permite separarea senzațiilor de gânduri, filme și de tendințele de
scăpa de ele sau de a le schimba, fără a mai reintra în ciclul obișnuit.

În cazul poftelor sau a tendințelor puternice de a acționa, este posibil ca filmele și senzațiile să revină,
părând legate între ele. Parcă ne-ar forța să facem ceva. Trebuie să devenim conștienți că nu există
nicio legătură între senzații și filme. Apoi observăm filmul, acceptându-l așa cum este, fără a pătrunde
în conținutul lui și fără a acționa asupra lui. Ce vedem în realitate? Un film mental, o hologramă. Ce
influență are holograma asupra noastră? Ce influență are spațiul asupra noastră? Ce ne poate obliga
să facem ceva lipsit de materialitate? Observăm filmul sau gândul până când dispare de la sine.

Apoi, observăm contracția sau tensiunea pe care până acum o consideram emoție. Nu trebuie să
încercăm să o etichetăm, să scăpăm de ea, să o schimbăm, să o eliminăm, să i ne împotrivim sau să
facem ceva cu ea. Trebuie să o acceptăm și să o lăsăm să fie exact așa cum este. O observăm exact
așa cum este, o simplă senzație, fără să o localizăm sau să acționăm asupra ei. Observăm spațiul în
care există și faptul că nu are nicio caracteristică, nici măcar materialitate. Ce ne-ar putea forța să
51
facem ceva lipsit de materialitate? Nimic. Continuăm să observăm senzația, până se dizolvă în
spațiul din jur.

Este posibil să apară un alt gând sau film mental care să proiecteze niște reacții la aceste senzații
puternice și să le interpreteze. Îl observăm din perspectiva observatorului neutru, fără a ne atașa de
el. Ce observăm în realitate? Un film mental, o hologramă. Ce influență are holograma asupra
noastră? Ce influență are spațiul asupra noastră? Ce ne poate obliga să facem ceva lipsit de
materialitate? Nimic. Observăm filmul sau gândul până când dispare.

Cercetăm dacă filmul mental se asocia vreunei senzații. Dacă așa ni se pare, remarcăm din nou că
sunt la nivele diferite și nu au nicio legătură între ele. Apoi, cercetăm senzația. O observăm exact așa
cum este, o simplă senzație, fără să o localizăm sau să acționăm asupra ei. Observăm spațiul în care
plutește și faptul că nu are nicio caracteristică, nici măcar materialitate. Ce ne-ar putea forța să facem
ceva lipsit de materialitate? Nimic. Continuăm să o observăm, până se dizolvă în spațiul din jur. Dacă
nu mai apare nimic rămânem liniștiți în perspectiva naturală de observator neutru. Dacă mai apar
senzații, gânduri sau filme, le aplicăm aceeași cercetare, până când dispar de la sine.

Adoptarea perspectivei observatorului neutru, adică a identității noastre reale, înseamnă libertate,
detașare, necondiționare și nelimitare. Observăm experiența din această perspectivă, fără a ne mai
atașa de amintiri, de imaginări viitoare, de etichete, de judecăți, de aprecieri și de filme mentale.
Această perspectivă ne permite să trăim experiența liberi și neîncorsetați, fără ca trecutul sau viitorul
să mai denatureze realitatea. Dispunem de libertatea de a accepta să existe orice gând, film și
senzație care se asociază mental imboldului de a acționa. Nu mai urmărim să obținem lucrurile pe
care le considerăm plăcute și nici să le evităm pe cele considerate neplăcute sau dăunătoare.

Nu mai procedăm așa cum făceam până acum, încercând să scăpăm de ele, să le schimbăm sau să
acționăm în vreun fel asupra lor. Le acceptăm exact așa cum sunt, oricât ar părea de greu de
suportat. În fond, când le cercetăm nu găsim nimic material. Niciunul dintre gândurile, filmele și
senzațiile care apar nu conțin constrângerea de a acționa în vreun fel sau de a consuma ceva. Din
perspectiva conștiinței orice senzație, culoare, sunet, gând sau altceva este observat așa cum este,
imediat ce apare.

Eliberarea de dependența de gândire prin adoptarea identității reale ne eliberează de credința în


separare și de cea care ne spune că ne lipsește ceva. Aici se termină căutarea, pentru că identitatea
reală înseamnă dispariția căutării. Orice altă abordare bazată pe căutarea a ceva situat într-un viitor
ipotetic nu face decât să mențină activ acest ciclu de căutări nesfârșite. Chiar și căutarea unei
eliberări viitoare devine parte a acestui ciclu.

Este greșit să considerăm că eliberarea de o dependență este ceva care trebuie căutat în viitor. Multe
tehnici ne fac să credem că pentru eliberare trebuie să căutăm ceva viitor. Dar căutarea este căutare,
indiferent dacă este vorba despre căutarea unei sticle cu alcool, a unui viitor succes, a unei identități
spirituale sau a iluminării.

Identitatea reală nu are nimic a face cu completarea lipsurilor sau dezvoltarea egoului. Nu trebuie să
repetăm greșeala de a încerca să perfecționăm o fantomă. Ar însemna o altă căutare în care obiectul
ei nu mai este alcoolul, munca pe spetite sau excesele, ci spiritualitatea sau iluminarea. Și asta nu ar

52
fi decât înlocuirea unui obiect al căutării cu altul, în timp ce subiectul rămâne același ego plin de
lipsuri. Acest ciclu al căutării se perpetuează pe nesimțite în foarte multe situații, chiar și în cele
spirituale. Această perpetuare a dependenței prin schimbarea obiectului ei este foarte greu de
descoperit. Numai că acum, știind cum se manifestă, o puteți depista ușor. Și, orice lucru depistat
poate fi ușor acceptat, cercetat și lăsat să dispară de la sine.

Acest text este înregistrat în format audio, alături de celelalte 26 de exerciții, care vă vor ajuta să vă
debarasați de suferințe, atașamente, dependențe, obsesii, frici și tot felul de reacții nedorite.

Cei interesați de exercițiile programului pentru eliberarea de dependențe pot obține informații de aici:

non.dualitate@yahoo.ro

53
CUM APARE DEPENDENȚA?

Am tot discutat despre dependențe și despre diversele modalități de a ne elibera de ele. Numai că
unele dintre aceste metode pot părea lipsite de sens și ineficiente. Necunoscând în detaliu modul în
care apare dependența, orice metodă de eliminare a ei poate părea lipsită de sens, oricât ar fi de
eficientă în realitate.

Acum știm că atunci când simțim un imbold de a acționa, de a consuma un anumit lucru sau de a
comite un exces de orice fel trebuie doar să ne oprim. Doar că nu totdeauna suntem conștienți de
acest imbold. În ce constă el mai precis și cum am putea să-l identificăm mai ușor?

Exercițiul descoperirii mecanismului dependenței

Haideți să cercetăm mecanismul dependenței! Fiecăruia dintre noi îi place câte ceva. Închideți ochii și
încercați să vă imaginați că aveți în fața voastră acest lucru plăcut. Remarcați un fel de film în care
apare persoana voastră făcând ceva cu acel obiect. Nu contează ce! Orice! Se bucură de el, îl
mănâncă, se joacă cu el, orice. Poate să fie chiar o vizualizare a lucrului respectiv. Este ceva care se
derulează foarte rapid prin ochii minții, ca un fel de visare cu ochii deschiși. În acel moment dispare
experiența prezentă și trăiți acest film extrem de subtil și rapid. Poate fi o proiecție mentală a unei
substanțe sau activități sau un film în care consumați ceva sau acționați în vreun fel. Aproape
simultan apar niște senzații sau contracții undeva în corp. Părând că apar odată cu filmul
dependenței, creează impresia că sunt simultane și legate între ele. Această asociere între filmul
mental și senzația corporală creează un fel de imbold de a acționa, ca o constrângere. În principiu,
ăsta este mecanismul ascuns al dependenței. Este destul de dificil de observat în mod obișnuit, dar
acum că l-ați aflat, îl veți putea descoperi foarte ușor.

Reveniți la filmul în care apăreați consumând sau făcând ceva sau în care apărea acel lucru. Priviți-l
bine! Ce anume din film vă forțează să consumați acel lucru sau să acționați în vreun fel? Descoperiți
în acel film imaginar vreo constrângere de acest fel? Ca și visul, filmul imaginar este deschis și
limpede, fără ascunzișuri sau zone obscure. Așa că îl putem observa foarte clar. Această claritate
permite cercetarea lui în amănunt. Nu găsim nicio astfel de constrângere, nu-i așa? Nimic din acest
film nu ne forțează să facem ceva. Cum ar putea o hologramă să facă ceva? Observăm filmul, fără să
acționăm asupra lui și fără să ne lăsăm absorbiți de el, până dispare de la sine.

Acum, revedeți senzațiile corporale și emoțiile care păreau legate de acest film. Ce legătură găsiți
între ele și film? Ce legătură ar putea fi între ceva fizic și ceva mental? Cum puteți descrie această
legătură? Nu ați găsit niciuna, nu-i așa? Emoțiile sunt niște interpretări mentale ale senzațiilor, ca un
fel de etichete pe care mintea le pune peste ele. Deci, sunt tot niște senzații asociate cu niște gânduri
despre ele. Separați-le între ele și cercetați-le pe fiecare în parte. Emoția nu este altceva decât o
senzație asociată din greșeală cu o manifestare mentală. Ea nu există în realitate, pentru că
asocierea este inexistentă. Filmul e film, iar senzația senzație.

Bun! Acum disecați senzația! Ce este senzația? Găsiți în ea ceva care să vă forțeze să faceți ceva?
Conține senzația vreo constrângere de a acționa în vreun fel sau de a consuma ceva? Probabil că
nu. Ce ar putea conține o senzație? Senzația nu poate conține nimic.

54
Continuați să cercetați, oscilând de la gând la senzație, remarcând că niciuna dintre ele nu vă
constrânge să faceți nimic. Cercetarea și-a atins scopul în momentul în care vă puteți imagina
obiectul dependenței, fără să mai simțiți tendința de a-l consuma sau obține.

Iată un mod simplu de a aborda orice dependență, oricând apare. Observați tot ce apare legat de
persoana dvs. și de obiectul dependenței: filme, emoții, senzații etc. Opriți-vă din tendința de a
acționa și cercetați-le din perspectiva observatorului neutru. Acceptați-le să existe fără a încerca să
faceți ceva cu ele. Vedeți foarte clar ce sunt, cercetându-le pe fiecare în parte. Remarcați dacă vă
forțează să acționați în vreun fel. Totodată încercați să descoperiți dacă există vreo legătură între ele.
În momentul în care vă dați seama că nici constrângerea și nici legătura nu există, imboldul de a
acționa se diminuează.

Toate sunt observate și acceptate așa cum sunt: simple gânduri, filme sau senzații, S-ar putea să nu
dispară complet chiar de la prima cercetare de acest gen, mai ales în cazul poftelor puternice sau a
obsesiilor. Dar prin repetarea acestei simple cercetări, puterea tendinței din spatele lor începe să
slăbească. Într-un final tendința respectivă se va evapora, iar pofta va dispărea. Cercetați tot ce
apare și pare a avea vreo legătură cu obiectul dependenței, până când vi-l puteți imagina fără să mai
simțiți tendința de a-l consuma sau obține.

Lucrul cel mai important este să ne dăm seama că niciunul dintre aspectele declanșatoare ale
dependenței nu ne forțează să facem ceva și nu are nicio legătură cu celelalte. Asta este valabil
pentru orice tip de dependență sau obsesie. Această lipsă a constrângerii sau a altui fel de obligare
pentru a acționa în vreun fel este comună atât gândurilor, credințelor, convingerilor, conceptelor și
filmelor mentale, cât și emoțiilor, sentimentelor, senzațiilor, sunetelor, culorilor, mirosurilor și
gusturilor. Ele sunt simple apariții în conștiință care nu includ nimic, nu au nicio legătură între ele și nu
ne obligă la nimic.

Pe măsură ce observăm gândurile și senzațiile, fără să le mai asociem între ele, ne dăm seama că
nu au cum să ne forțeze să facem ceva. Nu trebuie să le opunem rezistență sau să încercăm să
scăpăm de ele, pentru că se vor consolida și vor deveni mult mai insistente. Trebuie doar să le
acceptăm să fie exact așa cum sunt, până când se diminuează și dispar de la sine.

Procedând astfel în mod repetat, filmele mentale al căror erou principal este persoana cu care ne
identificam până acum, încep să-și piardă din influență. Ne dăm seama că acea persoană este un
personaj în aceste holograme proiectate de minte. Ne desprindem de acest rol și ne asumăm un mod
de a fi autentic, necondiționat de nimic altceva decât de adevărata noastră natură. Dizolvarea
persoanei sau a egoului, se reflectă asupra experienței, rezolvând criza identității și a separării.
Identitatea reală sau mai precis non-identitatea face să dispară de la sine orice atașament, implicit
orice dependență. Aici este inclus și atașamentul sau dependența de un "eu" care părea implicat în
experiență.

Acest text este înregistrat în format audio, alături de celelalte 26 de exerciții, care vă vor ajuta să vă
debarasați de suferințe, atașamente, dependențe, obsesii, frici și tot felul de reacții nedorite.

Cei interesați de exercițiile programului pentru eliberarea de dependențe pot obține informații de aici:

non.dualitate@yahoo.ro
55
ELIBERAREA DE IMBOLDUL DE A (RE)ACȚIONA

Cum ne putem elibera de imboldul de a acționa sau de a reacționa?

Sunt situații cu o puternică încărcătură emoțională, în care imboldul de a acționa sau de a reacționa
pare instantaneu și irezistibil. Ne este aproape imposibil să ne oprim și să cercetăm ce creează acest
imbold și în ce constă el. De aceea este indicat să aplicați gradual aceste metode. Pentru început
situațiilor neutre sau puțin încărcate din punct de vedere emoțional. Pe măsură ce practica se
asimilează, ea va deveni un fel de automatism. Din acest moment se va aplica de la sine în orice
situație, chiar și în cele care înainte ne-ar fi îngrozit.

Schimbările majore nu apar instantaneu decât în foarte rare cazuri. De obicei ele apar prin mai multe
schimbări mici. Când mintea devine agitată și începe căutarea unui lucru exterior, îndreptați-o spre
interior. Mintea orientată spre exterior nu este niciodată mulțumită. De aici dorința perpetuă pentru
altceva sau pentru mai mult. Altă casă, altă mașină, alt loc, etc. Sau mai multe lucruri, mai multă
mâncare, mai multă distracție, mai mulți bani, mai mult sex, mai multă faimă. Îndreptarea minții spre
interior, către ceea ce este mereu prezent, este singura modalitate de a găsi mulțumire și împlinire.

S-ar putea să obiectați că nu prea aveți timp pentru asta. Este doar o modalitate a vă minți singuri; de
a vă eschiva. Timp se găsește mereu. În loc să vă pierdeți timpul privind la televizor, navigând pe
internet sau frunzărind fel de fel de reviste, încercați să depășiți mintea și să vă dați seama ce sunteți.
Decât să vă pierdeți timpul cu alcoolul, cu privitul la diverse programe de divertisment sau îndopându-
vă cu dulciuri, folosiți-l pentru a direcționa mintea către interior, către sine.

Suntem atât de obișnuiți să ne concentrăm către exterior, către aparițiile efemere, încât nici măcar nu
punem la îndoială normalitatea acestui lucru. Foarte rar vedem pe cineva care doar stă, liniștit și
conștient, concentrat doar asupra ființei lui.

Trebuie să începem să cercetăm toate chestiile considerate normale ale comportamentului uman.
Trebuie să o facem corect și obiectiv, analizându-ne atât acțiunile proprii cât și pe cele ale celor din
jur. Vom observa că dependența noastră primordială este de gândire. Ăsta este adevărul; suntem
dependenți de procesul de gândire. Nu ne vom găsi niciodată liniștea și nu vom scăpa de suferință
dacă nu eliminăm dependențele. Dacă vrem să scăpăm de suferință trebuie să eliminăm
dependențele.

Mintea creează filmul persoanei; tot ea proiectează filmul acțiunilor corpului și ale lucrurilor materiale.
Acest personaj din filmul minții este considerat din greșeală ca fiind „eu“, un individ separat,
dependent de un corp care se mișcă într-o lume care pare reală. Acest “eu” are plăceri și repulsii și
crede că poate obține orice după voință. Dacă ar fi fost așa, toți am fi avut doar ce doream și n-ar mai
fi apărut nimic nedorit sau înfricoșător. Numai că nu se întâmplă așa. Această simplă constatare ne
arată că voința este doar o credință, ca și controlul. Dacă am fi avut vreun control, am fi fost cum am
fi dorit și nu ne-am fi trezit că nu mai putem renunța la băutură, fumat, excese sau jocuri de noroc.

Singura modalitate de a ne elibera din acest ciclu repetitiv este de a observa iluzia. Iată cum putem
să remarcăm iluzia și să ne dăm seama de realitate:

56
Exercițiul detașării de imboldul de a acționa

Să zicem că observăm că apare un gând, cum ar fi: „Mi-e sete, trebuie să beau ceva “. Remarcăm că
gândul se poate traduce într-un film care ne prezintă persoana noastră bând cu plăcere acel lucru
sau bucurându-se de el. Aproape simultan apar și niște senzații, care prin asociere cu gândurile par
un fel de contracție, presiune sau imbold puternic de a acționa. În loc să acționăm sau să facem ceva
impulsionați de senzație sau film, trebuie să ne oprim și să le observăm până dispar. Apoi, trebuie să
observăm pacea deplină din lipsa senzațiilor și a gândirii. Ele pot apărea din nou, poate chiar însoțite
de unele voci interioare foarte convingătoare, sau de alte senzații corporale, poate chiar mai intense
decât primele. Din nou, lăsăm toate astea să treacă, fără să încercăm să facem ceva cu ele; doar le
acceptăm, le observăm până când dispar și remarcăm liniștea de dincolo de ele. Repetăm această
cercetare permisivă, până când simțim că senzațiile sau filmul devin neutre, fără să mai aibă puterea
să ne influențeze. Probabil că după un timp, vom asista la ridicarea corpului pentru a bea ceva.
Numai că această acțiune se va petrece de la sine, fără să mai apară ca rezultat al acelui imbold
puternic de a acționa. Această acțiune se face de la sine, fără să ne mai identificăm cu cel care
acționează sau cu beneficiarul rezultatului acțiunii.

O perioadă mai lungă între gândire, senzație și acțiune face mintea să interpreteze mai greu filmul și
senzațiile care erau considerate greșit drept motivația acțiunii. Astfel, acțiunile corpului nu vor mai fi
asociate cu senzațiile sau filmele mentale. Asta este detașarea. Mintea nu mai intervine în acțiune,
pentru a o controla sau schimba. Acțiunea se va desfășura de la sine. Gândirea este doar un film; o
proiecție holografică. Senzațiile sunt doar niște apariții efemere în noi.

Cu cât aplicăm mai des această metodă cât mai multor filme mentale și senzații care ne creează
imboldul de a acționa, cu atât cresc mai mult intervalele între gândire și acțiune și cu atât atașamentul
minții pentru acțiune și rezultatul ei va începe să se diminueze. Separată de acțiune și detașată de
rezultatul ei, mintea se va liniști.

Asta este dizolvarea ego-ului - „eu“-l iluzoriu, care credea că face alegeri și controlează acțiunea.
Fără ca mintea să mai proiecteze iluzia ego-ului, viața se va desfășura de la sine, fără efort, într-o
perfectă armonie și unitate, așa cum se întâmpla și până acum, fără să ne dăm seama.

Acest text este înregistrat în format audio, alături de celelalte 26 de exerciții, care vă vor ajuta să vă
debarasați de suferințe, atașamente, dependențe, obsesii, frici și tot felul de reacții nedorite.

Cei interesați de exercițiile programului pentru eliberarea de dependențe pot obține informații de aici:

non.dualitate@yahoo.ro

Iluzia este doar rezultatul acordării unei atenții deosebite personajului din filmul minții. Mintea
consideră că nimic nu este potrivit și de ajuns. Este ceva firesc. Natura minții este de a căuta, de a
schimba și de a acumula. Vrea mereu să obțină ceva, vrea mai mult și încearcă să ne păcălească să
facem asta. Gândul „mai mult“ înseamnă: „îmi lipsește ceva.“ Gândul “vreau din nou” înseamnă că
dorește “liniștea și fericirea” care s-a simțit după ce și-a îndeplinit dorința. Aceste tipuri de gânduri
proiectează niște filme foarte convingătoare, care duc la un ciclu lung de urmărire a iluziilor. În
57
situația în care apar astfel gânduri, nu trebuie să facem altceva decât să le recunoaștem ca gânduri
efemere și să le observăm cum se evaporă.

Cu timpul, mintea va înțelege că liniștea și fericirea nu se datorează realizărilor sau plăcerii. Își va
accepta sursa și se va liniști. Principala activitate a minții după ce și-a acceptat sursa constă în a
încerca să o transpună într-o formă conceptuală. Numai că și această activitate mentală este inutilă,
pentru că sursa sau conștiința doar există, nefiind descriptibilă prin niciun concept.

58
DESPRE CAUZALITATE

În viața de zi cu zi cauzalitatea este considerată reală. Suntem convinși că orice aparență (obiect,
senzație, sentiment, emoție, gând, stare), chiar și conștiința are una sau mai multe cauze. Astfel,
credem că unele aparențe sunt provocate de altele. O situație elocventă este cea în care un gând
pare că provoacă o emoție nedorită. De exemplu atunci când privim la televizor o catastrofă: un
seism, un uragan, o inundație etc. Este posibil să apară un gând de felul: "Dacă s-ar putea controla
aceste fenomene, s-ar evita suferințele!" sau unul de identificare cu o posibilă victimă, urmat de frica
sau groaza imaginării unui astfel de eveniment. Dacă cercetăm mai atent, toate aceste lucruri sunt
simple gânduri și senzații, pe care alte gânduri le consideră că apar într-o anumită succesiune și din
anumite cauze.

Exercițiul iluziei cauzalității

Să cercetăm mai atent o astfel de experiență. Cauzele sunt reale? Să căutăm cauza unui lucru. Să
presupunem că un gând puternic poate provoca un sentiment și o senzație fizică. Închideți ochii și
imaginați-vă cât mai viu un păianjen dolofan. Posibil să vă apară gândul: "Numai când mă gândesc la
păianjeni mi se face frică și simt cum mi se înmoaie picioarele". Și chiar să simțiți un sentiment de
repulsie sau de frică și o senzație fizică de înmuiere a picioarelor. De obicei astfel de emoții și de
senzații sunt considerate deranjante și încercați să scăpați de ele. Nu dați curs impulsului de a
acționa asupra lor. Lăsați-le să apară și acceptați-le, fără să le influențați în niciun fel. Doar observați-
le cum apar, se intensifică și dispar.

Acum, revedeți experiența. Vi se pare că gândul sau imaginea mentală a unui păianjen este urmată
în mod inevitabil de niște emoții și de niște senzații fizice. În momentul apariției emoției, găsiți și o
cauză a ei? Este normal să considerați că gândul la păianjen a produs acel sentiment, dar în
momentul în care a apărut sentimentul, unde era gândul? Dispăruse, nu-i așa? Chiar dacă vi se pare
că a revenit, după ce sentimentul a dispărut, este un alt gând, nu cel inițial. Chiar dacă pare că se
referă la același lucru sau proiectează un film asemănător, este un alt gând. În momentul în care ați
observat senzația fizică, ați observat și ceva care să o producă? Ați observat cum gândul produce
sentimentul sau senzația fizică? Cum puteți descrie acest proces?

Printre toate aceste aparențe (gânduri, filme, emoții și senzații) găsiți vreo cauză a vreuneia dintre
ele? Ați observat cum vreuna dintre aceste aparențe a produs, provocat sau creat o alta? Ce legătură
cauzală ați găsit între ele? Cum ați descrie o astfel de cauză? Apare de la sine, etichetată drept
cauză? Sau este etichetată ulterior apariţiei așa zisului efect, prin presupunerea unei legături între ele
de către minte? Toate aceste lucruri, care par a apărea într-o anumită succesiune, sunt simple
aparențe instantanee ale conștiinței, fără nicio legătură între ele. Presupusele legături sunt tot
gânduri, adică alte aparențe instantanee.

Să cercetăm o altă experiență. Una care se desfășoară chiar acum. Îndreptați-vă atenția către
cuvintele acestui exercițiu. Vi se pare că literele se leagă de la sine în cuvinte, mai bine zis că literele
provoacă cuvintele. Așa este în realitate? Dacă aceste semne (literele) nu ar mai fi recunoscute și
legate între ele de către minte, ați mai înțelege vreun cuvânt? Adică, dacă litera “a” nu ar mai fi
recunoscută drept “a”, etc. ar mai avea vreun înțeles? S-ar mai lega ele în vreun cuvânt care să fie
înțeles?
59
Legătura dintre semna și litere și litere și cuvinte este creată de gânduri, ele neexistând în realitate.
Un gând ulterior semnului îl etichetează drept litera respectivă, iar alt gând bazat pe memorie leagă
gândul actual de recunoaștere al literei de cel anterior. Bazându-se pe gândurile memorie, alte
gânduri proiectează cuvântul, altele propoziția și tot așa se proiectează întregul text.

Dar tot ce apare în această experiență, sau în oricare alta, este conștientizare și atât. Nimic nu există
dacă nu este observat.

Acest text este înregistrat în format audio, alături de celelalte 26 de exerciții, care vă vor ajuta să vă
debarasați de suferințe, atașamente, dependențe, obsesii, frici și tot felul de reacții nedorite.

Cei interesați de exercițiile programului pentru eliberarea de dependențe pot obține informații de aici:

non.dualitate@yahoo.ro

60
DESPRE FĂPTUITOR SAU BENEFICIAR (DESPRE EGO)

Chiar dacă știm că acțiunile nu sunt făcute de nimeni, fiind una cu conștientizarea lor, ne este greu să
ne eliberăm de credința că ele sunt făcute de cineva și acel cineva este chiar persoana noastră.
Adică personajul principal din filmul mental asociat acțiunii, care proiectează peste ea un presupus
făptuitor sau beneficiar al rezultatelor ei. Prin repetarea exercițiului următor (nu neapărat în această
formă), atașamentul de personajele filmelor mentale începe să se diminueze, eliberându-ne de
identitățile false:

Exercițiul iluziei făptuitorului

Așezați-vă pe un scaun în fața unei mese pe care ați pus o coală de hârtie și un pix sau creion.

Găsiți o poziție cât mai comodă și închideți ochii. Adoptați perspectiva observatorului neutru.
Observați că apar fel de fel de sunete, senzații, sentimente și gânduri. Ele apar și dispar. Nu încercați
să le localizați, doar observați-le cum apar, se desfășoară și dispar.

Observați și faptul că TU, conștiința observatoare în care apar aceste lucruri, sunteți mereu prezent,
fără să apăreți, să dispăreți sau să fluctuați odată cu aceste aparențe. Sunteți prezent, indiferent dacă
ele apar sau nu. Dacă apar, sunteți prezent, fiind cel care cunoaște prezența lor. Dacă nu apar,
sunteți prezent, fiind cel care cunoaște absența lor.

Observați că nu sunteți niciunul din obiectele observate, ci spațiul nedefinit în care apar. Acest spațiu
este una cu observarea. Această observare atotcuprinzătoare include absolut tot ce poate apărea,
fără să aibă limite sau partiții. Este chiar TU, observarea nelimitată, neconținută de nimic.

Continuați să observați toate aparențele care apar (percepții, gânduri sau sentimente), până când va
apărea o senzație clară că sunteți spațiul nelimitat în care apar și dispar. Există o tendință naturală de
a ne identifica cu această observare. Această identificare va face mintea să accepte ceea ce este
cunoscut în mod direct.

Acum, deschideți ochii, luați pixul și scrieți: 1+2+3+4+5. Calculați totalul. Împărțiți la 3 rezultatul
obținut. După ce ați scris rezultatul pe hârtie, așezați pixul pe masă și reveniți la perspectiva
observatorului neutru.

Indiferent de rezultatul obținut, ați găsit vreo persoană care a calculat? Este adevărat că, după ce
acțiunea de calculare s-a terminat, a apărut tendința de a vă identifica cu cel care a făcut calculele,
cu făptuitorul. Însă, în timpul calculului exista cineva care îl făcea, adică un făptuitor? Sau calculul era
o experiență în care nu era apărea nicio persoană, ci simple senzaţii, gânduri și gândul de amintire al
succesiunii lor?

Încercați să vă amintiți cât mai în detaliu modul în care s-a desfășurat experiența și transpuneți-vă în
ea așa cum vă transpuneți într-un vis pe care vi-l reamintiți. Ați reușit să observați vreo persoană care
calcula în timpul acțiunii? Care parte a experienței sau a aparențelor din ea materializează persoana?
Nu cumva persoana a apărut ulterior, asumându-și acțiunea respectivă? Dacă ea a apărut ulterior
acțiunii respective, nu este un fals? Dacă ar fi existat, persoana ar fi putut fi găsită în experiență.

Concluzia este că făptuitorul nu există, fiind un gând ulterior faptei (acțiunii).


61
Revedeți rezultatul calculelor. Ați obținut 5 nu-i așa? Foarte bine! Deja simțiți un sentiment discret de
mulțumire, nu-i așa?

La sfârșitul experienței, ați observat vreun beneficiar al rezultatului ei? Indiferent de rezultat, ați putut
cunoaște direct vreo persoană care să fie mulțumită de acel rezultat? Dacă rezultatul pe care l-ați
obținut nu a fost cel corect, ați găsit vreun nemulțumit în momentul aflării celui corect? Nu cumva
acest nemulțumit a apărut ulterior, când rezultatul a fost comparat cu ceva considerat corect?
Aceeași cercetare trebuie urmată și în cazul în care rezultatul a fost corect. Nu cumva beneficiarul
mulțumit a apărut în momentul comparării cu rezultatul corect și a apariției aprecierii „Foarte bine!”?
Toate astea apar ulterior experienței. Deci sunt simple gânduri pe care mintea le leagă de experienţă,
nefăcând parte din ea.

Asta demonstrează foarte uşor falsitatea egoului.

Puteţi repeta oricând și în cazul oricărei acțiuni această cercetare simplă. Cu timpul, prin repetare,
astfel de cercetări vor face să dispară multe din identificările false.

Puteţi cerceta astfel orice acţiune sau eveniment care v-a captivat complet. Și presupusele persoane
mulțumite sau nemulțumite de rezultatele lor.

MARE GRIJĂ: NU faceţi această cercetare în timpul acţiunilor, ci numai după terminarea lor. Dacă
veți cerceta acțiunile în timp ce se desfășoară, ele vor fi denaturate, iar rezultatele lor nu vor mai fi
concludente. Ulterior acțiunii, revedeți-o, încercând să descoperiți dacă era făcută de cineva.
Cercetați orice fel de acțiune, pentru a descoperi dacă ea a fost făcută de cineva, și dacă există
vreun beneficiar al rezultatului.

Acest text este înregistrat în format audio, alături de celelalte 26 de exerciții, care vă vor ajuta să vă
debarasați de suferințe, atașamente, dependențe, obsesii, frici și tot felul de reacții nedorite.

Cei interesați de exercițiile programului pentru eliberarea de dependențe pot obține informații de aici:

non.dualitate@yahoo.ro

62
ELIBERAREA DE EMOȚII PUTERNICE, OBSESII ȘI POFTE

Exercițiul eliberării de emoțiile puternice

La început s-ar putea să nu ne fie ușor să remarcăm apariția unei emoții sau a unui sentiment. Și
asta din cauză că suntem atât de absorbiți de filmele despre trecut sau viitor și de identificările cu
personajele din acțiunea lor, încât trecem cu vederea celelalte lucruri implicate în experiența emoției.
Adică, trecem cu vederea senzațiile care apar, considerându-le în mod greșit ca făcând parte din
filmul în care suntem absorbiți. Acum, că știm despre ce este vorba, ne va fi ușor să distingem
manifestările mentale de cele fizice.

Dacă în momentul de față nu simțim nicio emoție deosebită, ne vom transpune într-o experiență
trecută încărcată emoțional. Pentru început ar fi indicată una cu o slabă încărcătură emoțională. Ne
transpunem cât putem de bine în acea experiență, încercând să o retrăim și să simțim aceeași emoții
ca și atunci. Senzațiile puternice se combină cu un șuvoi de gânduri foarte intense. Gândurile sunt ca
un film în care personajul principal este sufocat sau deranjat foarte tare de aceste senzații și încearcă
să scape de ele. Acest film combinat cu senzațiile creează un imbold puternic de a scăpa de ele,
părând că ne forțează să acționăm.

Ne oprim, indiferent cât de puternică ar fi tendința de a acționa. Prin adoptarea în mod repetat a
perspectivei observatorului neutru sau a identității noastre reale, apare o senzație de relaxare, ca și
cum ne-am revărsa peste niște margini care până acum ne strângeau. Devenim conștienți de noi
înșine și de ceea ce apare în acest spațiu conștient nedefinit. La o primă vedere ni se pare că aceste
filme sunt legate de senzațiile considerate sentimente sau emoții. Ce legătură are o senzație care
apare la nivel fizic cu un gând care apare la nivel mental? Niciuna, pentru că apar la nivele diferite.
Această descoperire ne permite să le observăm și să le acceptăm așa cum sunt. Ce observăm în
realitate? Un film mental, o hologramă; o fantomă în spațiu. Ce influență poate avea o hologramă
asupra noastră? Ce influență are spațiul asupra noastră? Ce ne poate forța să facem ceva lipsit de
materialitate? Observăm filmul sau gândul până când dispare. Neacționând asupra lui, va dispărea
de la sine. Observați aceste filme, fără să acționați asupra lor și fără să vă atașați de ele. Vor
dispărea de la sine.

Imediat după dispariția lor, ne îndreptăm atenția către emoții și sentimente. Ce sunt ele de fapt?
Simple senzații care păreau asociate cu niște gânduri, nu-i așa? Gândurile au dispărut, așa că
senzațiile pot fi observate exact așa cum sunt. Le observăm, fără să acționăm în niciun fel asupra lor,
până când dispar. Observăm faptul că nu au nicio caracteristică, nici măcar materialitate. Ce ne-ar
putea forța să facem ceva lipsit de materialitate? Nimic. Continuăm să observăm senzațiile, până se
dizolvă în spațiul din jur. Această cercetare permite separarea emoțiilor de tendințele de a scăpa de
ele sau de a le schimba, fără a mai reintra în ciclul obișnuit.

În cazul emoțiilor puternice este posibil să apară un alt gând sau film mental care să proiecteze niște
reacții la aceste senzații puternice și să le interpreteze. Îl observăm din perspectiva observatorului
neutru, fără a ne atașa de el. Ce observăm în realitate? Un film mental, o hologramă. Ce influență are
holograma asupra noastră? Ce influență are spațiul asupra noastră? Ce ne poate forța să facem ceva
lipsit de materialitate? Nimic. Observăm filmul sau gândul până când dispare.

63
Cercetăm dacă gândul se asociază vreunei senzații. Dacă așa ni se pare, remarcăm din nou că sunt
la nivele diferite și nu au nicio legătură între ele. Apoi, cercetăm senzația. O observăm exact așa cum
este, o simplă senzație, fără să o localizăm sau să acționăm asupra ei. Observăm spațiul în care
există și faptul că nu o putem concretiza. Nu are nicio caracteristică, nici măcar materialitate. Ce ne
poate forța să facem ceva lipsit de materialitate? Nimic. Continuăm să o observăm, până când se
dizolvă în spațiul din jur. Dacă nu mai apare nimic, rămânem liniștiți în perspectiva observatorului.
Dacă mai apar senzații, gânduri sau filme, le aplicăm aceeași cercetare, până când dispar de la sine.

Perspectiva observatorului neutru oferă o eliberare instantanee de credințele și convingerile limitative


despre identitatea noastră. Adoptarea identității noastre reale, înseamnă libertate, detașare,
necondiționare și nelimitare. Observăm experiența din această perspectivă, fără a ne mai atașa de
amintiri, de imaginări ale viitorului, de etichete, de judecăți, de aprecieri și de filme mentale. Această
perspectivă ne permite să trăim experiența liberi și neîncorsetați, fără ca trecutul sau viitorul să mai
denatureze prezentul. Dispunem de libertatea de a accepta să existe orice gând, film și senzație care
par că ne forțează să acționăm. Nu mai urmărim să obținem lucrurile pe care le considerăm plăcute și
nici să le evităm pe cele considerate neplăcute sau dăunătoare.

Acest text este înregistrat în format audio, alături de celelalte 26 de exerciții, care vă vor ajuta să vă
debarasați de suferințe, atașamente, dependențe, obsesii, frici și tot felul de reacții nedorite.

Cei interesați de exercițiile programului pentru eliberarea de dependențe pot obține informații de aici:

non.dualitate@yahoo.ro

Sunt, însă situații care au o încărcătură emoțională atât de puternică, încât ne este foarte greu să
adoptăm perspectiva observatorului neutru. Asta se întâmplă deseori la început, când avem nevoie
de efort pentru a o adopta. În aceste situații este indicat să aplicăm metoda următoare, după care
putem să ne adoptăm ușor identitatea reală. Această metodă este indicată și în cazul deprimărilor și
al obsesiilor.

Exercițiul emoțiilor puternice

Câteodată emoţiile ne copleşesc, absorbindu-ne complet atenţia, ca un sunet strident care se


suprapune peste o melodie plăcută. Ne fac să ne atașăm de ele, să ne lipim atenţia de ele, ca şi când
ne-ar spune: „Nu te mai uita la altceva; Doar eu exist; Nu te mai gândi la altceva; Nimic altceva nu
mai contează!”

Când ni se întâmplă aşa ceva este greu să ne desprindem din vâltoarea emoţiei și să cercetăm toate
aspectele implicate. Este dificil chiar să ne direcționăm atenția către altceva, pentru că ori de câte ori
încercăm să o îndreptăm către altceva, gândurile asociate emoţiei o aduc înapoi. Este ca și când am
încerca să deschidem o ușă legată cu arc puternic: ori de câte ori încercăm să o deschidem, arcul o
închide la loc. Emoțiile puternice sunt acaparatoare. Ne fac să ne simțim ca într-o capcană din care
nu putem ieși. Când ne dăm seama că suntem prinși într-o astfel de capcană aplicăm următoarea
metodă:

64
- Timp de câteva secunde încercăm să nu o evităm sau să scăpăm de ea. Observăm în ce
apare emoţia. Dacă nu am fi fost conștienți de ea, ar mai fi existat? Poate apărea emoţia separat de
conştientizarea ei?

- Acum încercăm să observăm şi altceva, ceva de care putem deveni conştienți foarte uşor. Ar fi
bine să fie ceva imaginar și plăcut, de exemplu imaginea unui loc în care ne place să mergem sau
imaginea persoanei iubite. Este indicat să fie ceva mental, pentru că emoţiile puternice apar de obicei
în conjuncturi nefavorabile, unde nu găsim prea multe lucruri plăcute către care să ne îndreptăm
atenţia. Ne concentrăm asupra acestui lucru imaginar, desprinzându-ne atenția de la emoția
puternică.

Ori de câte ori suntem surprinși de o emoție puternică sau de o tendință impulsivă, ne desprindem
atenția de la ele și ne transpunem în acel film imaginar. Ideea este să diminuăm puterea de influență
a emoţiei. Emoția puternică sau tendința impulsivă este ca un om acaparator și gelos, care vrea să fie
singurul care contează și încearcă să ne răpească toată atenţia. Dar indiferent cât de insistentă ar fi,
nu este singurul lucru care există în acel moment, chiar dacă vrea să ne facă să credem asta. Așa
că, nu ne împotrivim și nu încercăm să scăpăm de ea, ci doar ne îndreptăm atenția către altceva.
Observați cum, în cazul emoţiilor foarte puternice, atenţia oscilează între filmul imaginar plăcut şi
emoţie. Şi cum, pe măsură ce continuăm să revenim la filmul plăcut, atenţia începe să revină din ce
în ce mai puţin la emoţia iniţială, care scade în intensitate la fiecare revenire.

Dacă vi se este greu să vă transpuneți într-o experiență imaginară, trebuie să observați ce altceva
plăcut sau neutru puteți găsi în experiență, în afară de deranjanta şi nedorita emoție. Sunete?
Senzaţii? Alte emoții sau sentimente? Gânduri plăcute? Includeți din ce în ce mai multe lucruri
plăcute sau neutre de care puteţi fi conştient. Extindeți atenția până când vi se pare că ați inclus toate
lucrurile pe care le puteți observa în acel moment.

Pe măsură ce începem să conştientizăm şi alte lucruri, observăm cum apar imediat ce sunt
conştientizate. Observăm cum atenţia se „atașează” de fiecare lucru observat, pierzându-le pe
celelalte. Când conştientizăm altceva, atenţia se desprinde de emoţie, iar emoţia pare inexistentă. În
cazul emoţiilor foarte puternice, observăm cum atenţia oscilează între lucrurile proaspăt
conştientizate şi emoţie. Şi cum, pe măsură ce atenția se îndreaptă și către altceva, începe să revină
din ce în ce mai puţin la emoţie, care își reduce intensitatea la fiecare revenire.

Imediat ce emoția s-a redus din intensitate, adoptăm perspectiva observatorului neutru pentru a o
cerceta și a vedea în ce constă. Ce gânduri și ce senzații include? Există vreo legătură între ele? Ce
sunt gândurile? În ce apar? Pot să ne forțeze să facem ceva aceste chestii nedefinite pe care le
numim gânduri?

Ce sunt senzațiile? Există vreo legătură între gânduri și senzații? Cum ați putea descrie această
legătură? În ce apar senzațiile? Pot să ne forțeze să facem ceva aceste chestii nedefinite pe care le
numim senzații?

Acest text este înregistrat în format audio, alături de celelalte 26 de exerciții, care vă vor ajuta să vă
debarasați de suferințe, atașamente, dependențe, obsesii, frici și tot felul de reacții nedorite.

Cei interesați de exercițiile programului pentru eliberarea de dependențe pot obține informații de aici:
65
non.dualitate@yahoo.ro

66
DIMINUAREA INFLUENȚEI EGOULUI

Am lăsat pentru încheiere o metodă foarte eficientă de slăbire a puterii de influență a egoului, pentru
că disocierea de această entitate iluzorie este esențială pentru eliberarea de orice negativitate,
anxietate, emoție, poftă, deprimare, obsesie, reținere și inhibare, dar și pentru eliminarea oricăror
credințe sau concepte limitative.

Exercițiu de contemplare: dizolvarea egoului

Aşază-te într-o poziţie confortabilă şi închide ochii. Vom remarca realitatea fără să ne gândim la ea.
Inspiră lent şi profund, expirând la fel de câteva ori. Relaxează-ţi corpul simţind cum dispar toate
tensiunile, devenind relaxat şi liniştit. Îndreaptă-ţi atentia către ceea ce poţi percepe instantaneu,
evitând să te implici în filmele mentale care îți proiectează amintiri şi în cele care imaginează ceva
viitor. Observă senzaţiile din corp, emoţiile, contracțiile, fiorii, presiunile, senzaţiile de rece sau cald.
Simte senzația de apăsare a tălpilor pe podea, a şezutului pe scaun. Nu te gândi la ele, ci doar
percepe-le aşa cum sunt, simple senzaţii. Sunt ele localizate undeva, sau sunt pur şi simplu nişte
apariţii în tine? Îți dai seama că până acum nu remarcasei aceste senzaţii, fiindu-ţi complet
necunoscute.

Observă această curgere a senzaţiilor şi permite-le să apară şi să dispară, fără să le interpretezi.


Asta înseamnă adevărata acceptare; să permiți ca totul să fie aşa cum este. Dacă apar gânduri
despre probleme, îngrijorări, trecut sau viitor, permite-le să apară şi să dispară, fără a te lăsa absorbit
de ele.

Conștientizează senzațiile care se simt în piciorul drept. Fără să iei în considerare ceea ce îți spune
mintea și nici să deschizi ochii, ce te face să fii sigur că ai un picior drept? Bazându-te doar pe ceea
ce percepi în acest moment şi ignorând gândurile care tind să intervină, cum demonstrezi asta? Cum
se simte piciorul? Ce simți când îţi îndrepți atenția către gambe sau către pulpe? Cine îţi spune că
senzaţiile pe care le simţi sunt ale unui picior sau părţi ale lui? Îndreaptă-ţi atenţia către fundul aşezat
pe scaun. Ce simţi? Un fund, sau niște senzații? Acum, asupra spatelui rezemat de spătar, apoi
asupra stomacului, asupra umerilor, apoi, asupra pieptului. Observă că senzaţiile apar fără a
demonstra existența vreunui organ al corpului. Ele doar apar şi atât.

Acum, simte senzaţiile gâtului, cefei, feţei şi scalpului, apoi, ale mâinilor, palmelor, degetelor. Toate
astea sunt observate în prezent. Nu le interpreta, ci doar observă-le.

Observă respirația. Nu încerca să o modifici, doar observ-o și permite-i să se întâmple de la sine.


Observă că respirația nu este controlată de nimic. Ea constă, de fapt în nişte senzaţii de curgere și de
dilatare și contractare, care apar într-un spațiu nedefinit de care nu te poți separa. Observă bătăile
inimii. Şi ele sunt tot nişte senzaţii care apar şi dispar, fără a fi produse de ceva.

Încearcă să nu dai atenţie la ceea ce încearcă gândurile să-ţi descrie, ci doar observă-le.
Imaginează-ţi că tot ce ai cunoscut până acum nu a existat niciodată şi ignoră orice amintire, ca şi
cum nu s-ar referi la nimic. Acum, imaginează-ţi că toate experiențele începând de acum până la cel
mai îndepărtat moment pe care ţi-l poţi închipui nu vor exista niciodată. Ignoră complet toate
gândurile care se referă la griji, planuri, obligații, ce ai putea face sau deveni, etc. Ignoră-le complet!

67
Imaginează-ţi că toate posesiunile, casa, banii, maşina, etc. nu există şi nici nu au existat vreodată;
că slujba, familia şi alte obligaţii sociale nu există şi nici nu au existat vreodată; că toate identităţile pe
care ţi le-ai asumat, toate rolurile pe care le-ai jucat în familie, anturaj, societate, serviciu, afaceri nu
au nicio legătură cu tine. Ignoră toate lucrurile astea, ca şi cum nu ar fi existat niciodată.

Imaginează-ţi că lumea în care trăieşti, modul în care ai dori să fie şi intenţiile tale de a o schimba și
de a o face mai bună nu au existat niciodată. Ignoră toate gândurile care reflectă asta. Imaginează-ţi
că nu ai nicio responsabilitate şi nicio grijă. Ignoră toate îngrijorările tale despre apropiaţi, bani,
sănătate, posesiuni, relaţii, carieră, afaceri, ca şi cum nu ar fi existat niciodată. Nu ai nicio preocupare
şi nicio grijă.

Imaginează-ţi că toate credinţele şi convingerile tale ştiinţifice, religioase, culturale nu au existat


niciodată. Toate lucrurile pe care le-ai crezut reale, pentru că ţi le-au spus alţii, toate credințele
despre cum ar trebui să fie viaţa ta şi a altora au dispărut, ca şi cum nu ar fi existat niciodată.
Imaginează-ţi că toate superstiţiile, datinile, obiceiurile și ritualurile pe care le aveai şi le respectai au
dispărut, ca şi cum nu ar fi existat niciodată. Imaginează-ţi că orice emoţie ai fi avut până acum
(tristeţe, bucurie, supărare, groază, teroare, frică, depresie, extaz, frustrare, anxietate, fericire), sau
pe care o simţi acum dispar ca şi cum nu ar fi existat niciodată.

Imaginează-ţi că toate părerile pe care le aveai sau le ai despre tine, despre viaţă sau despre
altcineva au dispărut ca şi cum nu ar fi existat niciodată. Imaginează-ți că nu ai nicio amintire, despre
nimic. Imaginează-ţi că gândurile nu mai există deloc; că au dispărut ca fumul în bătaia vântului. Fără
gândire doar eşti, exişti şi observi tot ce apare în experienţa prezentă.

Imaginează-ţi că toate formele şi imaginile închipuite ale lumii şi corpului tău au dispărut, odată cu
numele tău, relaţiile tale şi persoana care te considerai a fi. Ignoră toate chestiile astea dacă apar prin
minte, ca şi cum nu ar exista şi nici nu ar fi existat vreodată.

Observă tot ce apare în experienţă: senzaţii, sunete,mirosuri, gusturi sau senzaţii tactile. Găsești vreo
legătură între ele sau între ele și vreo persoană? Ele doar există, fără să existe vreo legătură între ele
sau cu cineva. Doar observă-le fără să le recunoști, fără să le poziţionezi, fără să le etichetezi sau să
le interpretezi. Ce sunt ele? Observă-le ca şi cum le-ai observa pentru prima dată, fiindu-ţi total
necunoscute. Nu lua în seamă gândurile care apar despre ele, precum şi pe cele care le
interpretează şi etichetează. Doar observă senzațiile şi vezi ce sunt. Cum de există? Au vreo cauză?
Există vreun observator al lor, vreo persoană care să le observe? Care sunt senzaţiile care
demonstrează existența acestui observator?

Tot ce există, este experiența prezentă, pe care o observi detașat. Ce linişte se simte! Cercetează
experiența! În ce se simte liniştea asta? Imaginează-ţi că toate aceste senzaţii există fără a exista și
un observator al lor, fără un „TU” care să le observe în experienţă, fără ca nimeni să le observe. Totul
există, fără un ”TU” care să observe. Ce ar fi dacă acest presupus „TU” nu ar fi altceva decât
totalitatea senzaţiilor care apar? Că tu eşti totalitatea apariţiilor şi că exişti fără să fii nimic. Da, nu eşti
nimic, dar eşti totul! Ai renunţat la toate aparentele tale caracteristici, aruncându-le ca pe nişte haine
incomode, rămânând aşa cum eşti. Ce a mai rămas? Nu te gândi la ce a mai rămas; doar observă ce
a mai rămas! Acceptă complet tot ceea ce observi acum, oricât ar părea de ciudat sau dureros,
pentru că asta eşti în realitate. Dacă apare vreun gând, acceptă-l fară a-l analiza sau eticheta şi nu te
68
lăsa absorbit în filmul lui. Dacă apare vreo senzație, acceptă-o fară a o analiza sau eticheta și fără a
încerca să o eviți sau să o elimini.

Cine eşti, de fapt? Exişti şi observi tot ce apare în tine, fără a fi un observator separat. Ești una cu
existenţa şi observarea ei. Chiar dacă nu eşti nimic, eşti totalitatea şi completitudinea, fără să ai
nevoie de nimic, nici măcar de iluminare. Tu eşti tot ce există în experienţă, experienţa în sine.

Tu observi şi senzaţiile şi lipsa lor; exişti şi în prezenţa lor şi în lipsa lor. Nimic nu există fără tine, dar
tu exiști fără să ai nevoie de nimic.

Acest text este înregistrat în format audio, alături de celelalte 26 de exerciții, care vă vor ajuta să vă
debarasați de suferințe, atașamente, dependențe, obsesii, frici și tot felul de reacții nedorite.

Cei interesați de exercițiile programului pentru eliberarea de dependențe pot obține informații de aici:

non.dualitate@yahoo.ro

69

S-ar putea să vă placă și