MITROPOLIA MOLDOVEI ȘI BUCOVINEI

Universitatea ,,Alexandru Ioan Cuza’’, Facultatea de Teologie

Ortodoxă ,,Dumitru Stăniloae”- Iași

POCĂINȚA, CA LUCRARE PERMANENTĂ ÎN

SUFLET, SF. IOAN SCĂRARUL

Susținători: Gurgulevici Aurelian Cosmin Îndrumător: Pr. Prof. Dr.

Însurățelu Ovidiu Gabriel Liviu Petcu

NOIEMBRIE, 2016
 POCĂINȚA, CA LUCRARE PERMANENTĂ ÎN
SUFLET, SF. IOAN SCĂRARUL

Viaţa Sfântului Ioan Scărarul.

Date exacte din viaţa Sfântului Ioan al Scării, după cum mai este numit, sunt greu de
determinat. Astfel, pe lângă scrierile sale de unde se poate culege viaţa Sfântului Ioan,
sursa principală este “Viaţa lui Ioan” care se găseşte în Patrologia Greacă, volumul 88,
scrisă de un monah pe nume Daniil din Raith ale cărui date biografice sunt deopotrivă
nesigure. Chiar dacă monahul Daniil scrie viaţa Sfântului din perspectiva martorului
ocular, sau cel puţin ca un contemporan cu autorul Scării, datele pe care acesta le
prezintă sunt imprecise. Spre exemplu, Daniil nu oferă nici o cronologie şi recunoaşte
că nu ştie nici măcar locul de naştere al Sfântului Ioan.
Cu toate acestea, este posibilă reconstituirea elementelor principale din viaţa
Sfântului folosind lucrarea sa, Scara, care, deşi limitată, rămâne autentică. De
asemenea, se mai pot folosi informaţiile oferite de monahul Daniil, care, în ciuda
impreciziei lor, acestea pot fi acceptate ca fiind în general valide, iar pe lângă aceste
două izvoare se mai adăugă istorisirile Sfântului Anastasie Sinaitul.
Sfântul Ioan mai este cunoscut şi că “Scolasticul” sau ca “Învăţătorul”. Aceasta
arătând că nu a fost lipsit de educaţie. Născut probabil într-o familie nobilă în anul 579
sau ceva mai devreme, Sfântul Ioan s-a bucurat de o temeinică educaţie, descrisă de
biograful său drept “multa învăţătură”. Prin folosirea acestei expresii arătând faptul că a
avut o educaţie completă, care poate cuprinde şi studii mai avansate. Faptul că Sfântul
Ioan avea doar 16 ani când a ajuns în Sinai ar pute anula posibilitatea unor studii mai
avansate, dar aceasta nu înseamnă că nu a avut nici o pregătire. Aşa încât “Scara” este o
lucrare scrisă cu multă pricepere, şi nu opera cuiva insuficient educat, ţinând cont,
desigur, ca Sfântul a dobândit o mare parte din cunoştinte după intrarea în monahism.
Nu se cunoaşte locul naşterii sale, însă din scrierile biografului său se observă că
după ce a ajuns în Sinai la vârstă frageda de 16 ani, Sfântul intră în grija unui duhovnic,

2
 menţionat ca “avva Martirie”, fiind deosebit de matur, iar după 4 ani este tuns în
monahism de către acesta pe Vârful Sfânt la vârsta de 20 de ani.1
Ni s-au transmis relatări interesante ale unor profeţii făcute de anumiţi bătrâni care
vieţuiau în pustia sinaită în vremea aceea. De exemplu, imediat după ce Sfântul Ioan îşi
depune voturile monahale merge împreună cu avva Martirie la un anumit stareţ, pe
nume Anastasie, acesta din urmă prezicând ca într-o zi Sfântul Ioan va deveni egumen.
Această profeţie împlinindu-se 40 de ani mai târziu. O altă profeţie are loc după
întâlnirea cu stareţul Anastasie, probabil cu ocazia aceleiaşi călătorii, Martirie şi Ioan l-
au vizitat pe Ioan Savaitul, care vieţuia 15 mile mai departe, în pustia Gudda. Acesta
spălându-i picioarele lui Ioan, îi spune ucenicului său că, deşi nu ştie cine este acela ale
cărui picioare le-a spălat, a prezis că persoana aceea va deveni într-o zi egumen.2
Sfântul Ioan Scărarul a adoptat şi a treia cale a monahismului, calea de mijloc, sau
intermediară, cunoscută şi drept viaţa semicenobitică sau semianahoretică. Cele trei cai
fiind: de obşte, de sine (sau pustnicească) şi semianahoretică, menţionate împreună în
Scară. Calea semianahoretică se explică prin grupuri restrânse de monahi care trăiau ca
nişte familii, unite prin relaţii extreme de strânse, aflate fiecare sub îndrumarea imediată
a unui duhovnic.
Monahul Daniil scrie despre Sfântul Ioan că săvârşea minuni prin puterea rugăciunii
şi că era recunoscut drept vindecător al trupului şi al sufletului.3
Despre el se spune că ar fi fost dominat de doi munţi, atât în sens figurat, cât şi în
sens spiritual: Sinai şi Tabor. De Sinai, pentru că a trăit atât de aproape de el, iar
vecinătatea aspră îi amintea de proorocul Moise şi Tablele Legii, iar de Tabor, ca loc al
anunţării slavei Domnului Hristos, scena la care probabil că medita asupra Schimbării la
Faţă a Mântuitorului.4
În cele din urmă, Sfântul Ioan a revenit pe perioadă nedefinită la viaţa anahoretică,
numindu-l pe fratele sau după trup, Gheorghe, ca egumen, acesta din urmă proorocind

1
John Chryssavgis, Sfântul Ioan Scărarul: De la Pustia egipteană la Muntele Sinaiului, Trad. din limba
engleză de Gheorghe Fedorovici, Edit. Sophia, Bucureşti, 2005, pp. 31-33.
2
Ibidem, p. 34.
3
Ibidem, pp. 35-36.
4
Ibidem, p. 39.

3
 că va muri la un an de la moartea Sfântului Ioan, care s-a petrecut în jurul său după 654.
Această profeţie s-a împlinit, într-adevăr, la zece luni de la trecerea la Domnul a
Sfântului Ioan.5
În legătură cu moartea sa sunt multe teorii de la mulţi cercetători, însă cel mai corect
datele sale ar trebui plasate între circa 579, sau chiar mai târziu, pană spre 599, dată
probabilă în care s-a născut, iar pentru trecerea sa la Domnul circa 659, până spre 679.6

Scara dumnezeiescului urcuş.

Destinatarii şi scopul lucrării.

5
Ibidem, p. 40.
6
Ibidem, p. 77.

4
 Aflat la o vârstă destul de înaintată, Sfântul Ioan al Scării primeşte cerere de la un
alt Ioan, care era egumen al Raithului, să scrie lucrarea Scara. Titlul original al lucrării
era, aşa după cum a arăta multe manuscrise, Table duhovniceşti, derivate din comparaţia
dintre Sfântul Ioan şi Moise, dar până la urmă s-a impus titlul de Scară.
Scara este alcătuită din 30 de “trepte”, la care, drept adaos, Sfântul a mai scris un
scurt tratat intitulat Cuvânt către Pastor, adresat de asemenea lui Ioan din Raith, care
descria îndatoririle egumenului sau părintelui duhovnicesc.
La început, din smerenie, Sfântul nu avea nici cea mai mică intenţie să scrie,
deoarece se socotea pe sine “scăpat şi sărac de virtuţi”.
Destinatarii lucrării Sfântului Ioan erau chinovitii (călugării) aflaţi sub ascultarea
stareţului Ioan din Raith, fiind foarte explicit asupra acestui fapt, zicând: “nu trimite
lucrarea altora decât obştii de Dumnezeu chemate...”7
Scopul lucrării este mai mult duhovnicesc şi pastoral decât didactic şi normativ.
Astfel, autorul nu da îndrumări exacte cu privire la slujbe, pravile de rugăciune, metode
şi răstimpuri de nevoinţă sau alimente de la care trebuie să ne înfrânăm, ci indica mai
mult o cale de iniţiere. Pentru Sfânt ceea ce contează nu sunt regulile ascetice, ci
aşezarea lăuntrică, smerenia şi curăţia inimii, iar în ceea ce priveşte rânduielile
exterioare, este conştient că monahii le cunosc şi de aceea nu trebuie să mai scrie şi
despre acest aspect.
Scara este o operă ce trimite la experienţa concretă, destinată monahilor dar şi
mirenilor, în mod egal, care se hotărăsc să-şi desăvârşească viaţa.8
Stil şi structură.
Personalitatea puternică, vasta cultură duhovnicească, dar şi omogenitatea
convingerilor Sfântului Ioan Scărarul dau acestei lucrări atât caracter tradiţional, cât şi
original, lăsând impresia că poate aparţine unei şcoli particulare, pe de o parte, iar pe de
altă parte, poate aparţine întregii lumi.9

7
Sfântul Ioan Scărarul, Scara, Trad. Maxim Monahul, Edit. Reîntregirea, Alba-Iulia, 2013, pp. 14-15.
8
Ibidem, pp. 17-18.
9
John Chryssavgis, Op. Cit., p. 48.

5
 Imaginea centrală folosită în Scară este cea din Sfânta Scriptură, din Cartea Facerea,
în care Iacov Îl visează pe Dumnezeu stând în capul unei scări: “Şi a visat că era o
scară, sprijinită pe pământ, iar cu vârful atingea cerul; iar îngerii lui Dumnezeu se
suiau şi se pogorau pe ea.” (Facerea 28, 12) De menţionat este faptul că Origen a fost
primul dintre autorii creştini care a folosit această imagine ca simbol al urcuşului
spiritual, însă Sfântul Ioan Scărarul o dezvoltă cu mult faţă de alţi autori. Din acest
punct de vedere, felul în care ea apare în lucrarea Sfântului este unic în totalitate. Astfel,
imaginea “scării” a influenţat iconografia ulterioară din bisericile şi trapezele
mănăstirilor, mai ales din veacul al XI- lea până în zilele noastre.
În ceea ce priveşte structura – Scara poate fi împărţită în trei părţi inegale:
- Treptele 1 – 3: lepădarea de “lume” sau renunţarea;
- Treptele 4 – 26: “viaţă activă” sau calea practică;
- Treptele 27 – 30: “viaţa contemplativă” sau” theoria”.10
Sfântul Ioan vorbeşte în lucrarea sa despre distincţia dintre viaţă activă (praxis) şi
cea contemplativă (theoria) spunând că acestea sunt interdependente. Activul şi
contemplativul sunt priviţi că termini echivalenţi ai pocăinţei şi teologiei.
O interpretare a Scării după gândirea Sfântului Ioan este aceasta: să spui că poţi
ajunge la capătul suişului pe când lucrezi la capătul ei de jos şi totuşi să fi ajuns la
capătul ei.11

POCĂINȚA, CA LUCRARE PERMANENTĂ ÎN SUFLET

10
Ibidem, p. 51.
11
Ibidem, p. 53-54.

6
 Pocăința reprezintă revenirea la starea harică, de puritate de după Taina Sfântului
Botez, pocăința reprezintă o ,,reînnoire a botezului” 12, o purificare de păcate, cu
promisiunea lăuntrică că acele păcate nu vor mai fi săvârșite de cel care le spovedește.
Toată omenirea este chemată la pocăință, altfel, fără aceasta nu poate primi Trupul și
Sângele Mântuitorului Hristos, ratând astfel o șansă la mântuire. De altfel, pocăința și
mărturisirea păcatelor sunt condiții fără de care nu se poate administra Sfânta Taină a
Împărtășaniei.
Pocăința este rațiunea care se judecă pe sine însăși și care se preocupă mereu de sine fără
a avea grija altora13. Pocăința reprezintă împăcarea cu Dumnezeu prin practicarea
virtuților potrivnice păcatelor săvârșite.
Starea permanentă de pocăință o găsim în general la monahi, la isihaști care și-au
conștientizat starea de păcătoșenie și trăiesc într-o continuă pedepsirea a propriei
persoane pentru păcatele săvârșite, atât fizic cât și cu gandul. Gheron Iosif Isihastul spune
că omul ajuge să aibă o pocăință simțitoare și permanentă în suflet atunci când realizează
ce este și anume ,,pământ, praf și țărână. Aceasta este prima noastră mamă”14.
Mântuitorul Hristos venind la Râul Iordan Își începe misiunea printr-un îndemn ferm la
pocăință ,, Pocăiți-vă, căci s-a apropiat Împărăția Cerurilor” (Matei 4, 17). Același îndemn
este rostit și de Sfântul Ioan Botezătorul (Matei 3,2), cu toate acestea, această Sfântă Taină
a fost instituită după Învierea Sa din morți, Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan
consemnează textul de instituire: ,, Și zicând acestea, a suflat asupra lor și le-a zis: Luați
Duh Sfânt, cărora veți ierta păcatele, le vor fi iertate și cărora le veți ține, vor fi ținute”
(Ioan 20, 22-23). El acordă Cel dintâi iertarea păcatelor celor care mărturiseau credința în
El, cerând ajutorul Lui și prin aceasta mărturisind implicit păcatele lor, acceptând îndemnul
Lui de a nu mai păcătui.15

12
Sf. Ioan Scărarul, Op. Cit., trad., Mitropolit Nicolae Corneanu, Editura Învierea, Mitropolia Banatului,
Ediția a XI-a, Timișoara 2016, p. 145
13
Ibidem
14
Gheron Iosif, Mărturii din viața monahală, trad. Pr. Prof. Dr. Constantin Coman, Editura Bizantină,
București 2003, p. 58
15
Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. III, EIBMBOR, București, 1997, p.
83.

7
 Referindu-ne la Sfinții Părinți aducem în atenție starea de adâncă smerenie și de
intensă pocăință, de zdrobire a inimii, cum o numesc isihaștii, (oarecum zguduitoare pentru
noi ,cei de astăzi), mai cu seamă Sfântul Ioan Scărarul vorbește despre o mănăstire, am
putea spune noi mântuitoare, în care nu ajunge oricine, numită ,,Închisoare”. Sfântul Ioan
Scărarul ajungând la mănăstirea-Închisoare, un loc al isihiei și al bucuriei duhovnicești a
reușit să vadă ,, cele ce ochiul omului nepăsător nu le-a văzut și la inima omului trândav nu
s-au suit” (I Corinteni 2,9). A văzut călugări care nu-și doreau nici un pic de odihnă, ci din
contră, lovindu-se și trezindu-se cu ocări și certuri, pe alții i-a văzut stând la rugăciune și
legându-și mâinile la spate ca niște osândiți, ținându-și fața aplecată la pământ și se
osândeau, socotindu-se nevrednici să privească către ceruri.
Textul prezentat de Sfântul Ioan Scărarul în lucrarea sa SCARA RAIULUI este de
o frumusețe aleasă, de aceea am considerat important să relatez un paragraf din această
,,Scară către Cer”: ,,Genunchii celor de acolo puteau fi văzuți secătuiți de mulțimea
metaniilor, ochii lor topiți, oarecum afundați în cap și lipsiți de gene; obrajii le erau răniți și
arși de fierbințeala nesfârșitelor lacrimi; fețele le erau veștede și palide, nedeosebindu-se
cu nimic de cele are morților; pieptul îi durea din pricina rănilor; iar din pricina pumnilor
cu care își loveau pieptul scuipau sânge. Unde ai fi putut vedea acolo așezat pat? Unde
veșminte curate și întregi? Dimpotrivă erau zdrențuite și murdare, ascunzându-se în ele
păduchi. Ce este suferința demonizaților în comparație cu cea a acestora!? Ce e durerea
celor ce-și jelesc morții!? Ce e suferința celor ce petrec în exil!? Ce sunt chinurile celor
condamnați pentru ucideri!? Desigur, suferința și osânda fără de voie a acestora nu poate
sta alături de muncile de bunăvoie acceptate ale acelora. Și vă rog, frații mei, să nu vă
închipuiți că cele ce vi le-am spus sunt povești” 16 vedem din acest citat cum trăiau monahii
pe acele vremuri, într-o continuă străpungere a inimii, o adevărată viață de isihaști.

Când acești monahi nevoitori simțeau pe vreunul că este în pragul morții, plângând,
și plini de dor, și clătinându-și capetele în cea mai jalnică înfățișare, întrebau prin cuvinte
întristate pe cel ce se stingea, zicând către el, aprinși de milă: ,, Ce este frate și împreună-
osândite? Cum e? Ce zici? Ce nădăjduiești?...” La acestea unii dintre cei ce adormeau,
16
Sf. Ioan Scărarul, Op.Cit. p. 150.

8
răspundeau: ,, Binecuvântat este Domnul care n-a depărtat rugăciunea noastră și mila Lui
de la noi” (Ps. 65, 1).
Sfântul Ioan Scărarul văzând viețuirea acelor monahi cu viață sfantă, puțin mai
avea să nu cadă în deznădejde, nu a reușit să petreacă mai mult de 30 de zile în acea
mănăstire numită ,, Închisoare”. Acest mod de viețuire este adoptat în special de oamenii
care doresc să ajungă la desavârșire, amintim aici pe Gheron Iosif Isihastul, starețul Daniil
de la Katanukia, dar și starețul Calinic, care au fost modele de viețuire sfântă pentru cel ce
avea să fie numit mai târziu ,,Gheron Iosif Isihastul”17.
Putem afirma cu ușurință că starea de pocăință permanentă în suflet li se atribuie monahilor
care doresc să ajungă la o măsură duhovnicească înaltă, ceea ce pentru noi, oamenii mireni
din democrație, robiți fiind de patimi, este un scop prea mare de împlinit, chiar imposibil,
trăind în lume.

Concluzii

Așadar, conchidem că Sfântul Ioan Scărarul sau Scolasticul a fost și este un model
de viețuire creștină pentru cei ce vor să urce pe scara duhovnicească care își are capătul
la desăvârșire. De asemenea, a fost un practicant al ,,Rugăciunii Inimii”, rugăciune care

17
Arhim. Efrem Filotheitul, Starețul meu Iosif Isihastul, trad. din lb.greacă de Ieroschim. Ștefan Nuțescu,
Editura Evanghelismos, București, 2010, p. 37

9
 poate și trebuie să fie practă în toată vremea de toată suflarea omenească, chiar și de cei
care se află la începutul vieții duhovnicești.
După cum îndeamnă Sf. Apostol Pavel în Sfânta Scripură astfel: ,, Dar în Biserică
vreau să grăiesc cinci cuvinte cu mintea mea, ca să învăț și pe alții, decât zeci de mii de
cuvinte într-o limbă străină”(I Corinteni 14, 19)18. Arătând prin aceasta drumul fiecărui
monah, în special, dar și al fiecarui creștin mirean pe calea spre Împărpția Cerească,
care nu poate fi dobândită altcumva decât prin propria noastră silință.

BIBLOGRAFIE

1. Biblia sau Sfânta Scriptură, Editura IBMBOR, București 1982.

2. Biblia sau Sfânta Scriptură, Editura IBMBOR, București 2008.
3. Chryssavgis, John, Sfântul Ioan Scărarul: De la Pustia egipteană la Muntele
Sinaiului, Trad. din limba engleză de Gheorghe Fedorovici, Edit. Sophia,
Bucureşti, 2005.
18
Pr. Ion Vicovan, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, Vol. II, Editura Trinitas, Iași, 2002, pp. 43-44

10
4. Filotheitul, Arhim. Efrem, Starețul meu Iosif Isihastul, trad. din lb.greacă de
Ieroschim. Ștefan Nuțescu, Editura Evanghelismos, București, 2010.
5. Iosif, Gheron, Mărturii din viața monahală, trad. Pr. Prof. Dr. Constantin Coman,
Editura Bizantină, București 2003.
6. Scărarul, Sfântul Ioan , Op. Cit., trad., Mitropolit Nicolae Corneanu, Editura
Învierea, Mitropolia Banatului, Ediția a XI-a, Timișoara 2016.
7. Scărarul, Sfântul Ioan, Scara, Trad. Maxim Monahul, Edit. Reîntregirea, Alba-Iulia,
2013.
8. Stăniloae, Pr. Prof. Dr. Dumitru, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. III, EIBMBOR,
București, 1997.
9. Vicovan, Pr. Ion, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, Vol. II, Editura Trinitas, Iași,
2002.

11