Revista Claviaturi ANUL VI, Nr. 4 (24), DECEMBRIE, 2018, BRAŞOV

CLAVIATURI
REVISTĂ TRIMESTRIALĂ DE POEZIE

SERIE NOUĂ
Director fondator: VANIA GHERGHINESCU

Redactor-şef: GEORGE G. ECHIM
CLAVIATURI
COLEGIUL DE REDACŢIE:
George G. ECHIM – redactor-şef, editor

prof. dr. Elena VIERU – secretar de redacţie
Mircea BRENCIU
Mircea DOREANU – corectură
prof. Nadia-Cella POP
prof. Cristian Petru VIERU
Mariana POPA
Gheorghe OPREA-HOLBAVIANU – prezentare (foto) grafică
Număr ilustrat cu grafică şi poze executate de către

artistul plastic, Gheorghe Oprea-Holbavianu
Culegere text: Narcisa Ciohodaru
Tehnoredactare: Irinel Merluşcă
Editura „Libris Editorial”, Brașov
COMUNICĂRI LA:
Tel mobil: 0722-779494, George G. Echim
e-mail: revista.claviaturi@yahoo.com
web: www.claviaturi.freewb.ro
Claviaturi (Braşov) = ISSN 2286 - 3869

ISSN-L 2286 - 3869
Ştiinţa este cea mai evoluată credinţă,
iar poezia este ştiinţă în imagini.
CLAVIATURI
SERIE NOUĂ
Director fondator: Vania Gherghinescu
Redactor - şef:
George G. ECHIM
ANUL VI, Nr. 4 (24), DECEMBRIE, 2018, BRAŞOV

MECENAT:
ANA MARIA BARBU

MIRCEA BODEAN
PETRE CĂTANĂ
NICOLETA DRĂGAN-BUCȘĂ
GEORGE ECHIM
THEODOR ECHIM
ICA GRASU
MARIANA POPA
ARPAD TOTH
ATENŢIONARE!
Responsabilitatea asupra textelor publicate şi opiniilor exprimate revine
autorilor. Textele pentru numărul viitor se prezintă până cel mai târziu în
ziua când se lansează numărul tipărit, inedite, dactilografiate, sau în format
electronic. Vor fi publicate cu prioritate şi în limitele spaţiului tipografic textele
transmise la următoarea adresă de e-mail: revista.claviaturi@yahoo.com.
Textele predate la redacţie nu se restituie.
serie nouă revistă trimestrială de poezie - CLAVIATURI
POEŢI DIN
„CLAVIATURI”,
serie veche
VANIA GHERGHINESCU
CLAVIATURI
Inima poetului avea

Un portativ de coarde întinse,
Peste care – în tăcuta cădere –
Fierbinte lacrimă, ori stea,
O notă sonoră punea…
Pe-nfioratele claviaturi
Notele curate şi rotunde
Erau, cum e corola unei guri
Cînd iubirii răspunde.
Inima poetului are şi azi
Un freamăt în coarde;
Vîntul adoarme, la fel, între brazi,
Acelaşi luceafărul arde.
Dar noile claviaturi,
Atotcuprinzătoare,
Columbe albe şi rachete
Lansează spre soare.
5
CLAVIATURI - revistă trimestrială de poezie Nr. 4 (24) - decembrie 2018
TRIPTIC FAMILIAL
Sculptură lemn | Gh.O.-Holbavianu
6
DIN ISTORIA REVISTEI „CLAVIATURI”

DESPRE REVISTA „CLAVIATURI”,
SERIE NOUĂ, BRAŞOV,
- ÎNCEPUTURILE –
În articolul «Din istoria Revistei „CLAVIATURI”. Despre

„CLAVIATURI” (serie veche) – Partea I» publicat în Revista
„CLAVIATURI”, serie nouă, Anul VI, Nr. 2 (22), iunie, 2018, Braşov,
scriam, printre altele (continuarea fiind în numărul următor) că « O istorie
propriu-zisă a Revistei „CLAVIATURI”, fie serie veche ori nouă, nu
există. Istoria, cum se ştie, se face continuu, chiar dacă nu este scrisă. Tot
astfel, Revista „CLAVIATURI” are istoria ei marcată de însăşi existenţa ei,
cu toate consemnările creaţiilor literare publicate în cuprinsul acesteia în
decursul timpului de apariţie în peisajul literar al Braşovului.».
Pe această idee, a istoriei scrise a seriei noi a „Claviaturi”-lor, în condiţiile
în care referirile verbale (din şedinţele literare de lansare – prezentare a
numerelor revistei) „zboară”, se uită, în timp, în cele ce urmează voi face
câteva referiri scrise la începuturile Revistei „CLAVIATURI”, serie nouă,
Braşov.
Prin luna octombrie a anului 2012, într-o frumoasă după-amiază de
toamnă, mă aflam la Sala „Baiulescu” (în podul casei Baiulescu) a Bibliotecii
Judeţene „George Bariţiu” din Braşov, unde urma să aibă loc o lansare de
carte. Era în timpul în care se adunau participanţii şi se purtau discuţii
între unii şi alţii dintre ei.
La un moment dat s-a apropiat de mine un domn în vârstă, cu faţa
zâmbitoare, adresându-mi-se cu „Bună ziua, domnule avocat”. I-am
răspuns la salut dar cu menţiunea „Nu vă cunosc”. Dialogul s-a legat,
replicându-mi: „Dumneavoastră nu mă cunoaşteţi, dar eu vă cunosc. Sunt
7
profesorul Constantin Bihara.”. M-am prezentat şi eu, deşi părea că nu

mai era nevoie. M-a întrebat dacă poate discuta ceva cu mine. Credeam
că doreşte să se adreseze avocatului (George Echim), cu vreo problemă de
natură juridică. I-am zis: „Poftiţi! Despre ce e vorba?”.
A început să-mi povestească că este scriitor, poet şi că doreşte să scoată
o revistă literară de poezie, cerându-mi colaborarea.
Atunci eu, intrigat oarecum, i-am replicat: „De ce vă adresaţi mie cu
o asemenea propunere, pentru că nici nu mă cunoaşteţi, cum am mai
spus”. A repetat: „Dumneavoastră nu mă cunoaşteţi, dar eu vă cunosc pe
dumneavoastră”. „De unde mă cunoaşteţi?”, îi zic.
„Eu vă urmăresc de vreo doi ani!”, îmi zice.
„Aoleu!”, zic. „Sunt urmărit şi nu ştiu, nici de către cine şi nici pentru
ce”?!
După care îl întreb din nou, de ce se adresează mie şi-mi cere colaborarea,
când sunt alţii mai potriviţi decât mine pentru colaborarea în editarea unei
reviste literare, mi-a zis că eu îi inspir încredere.
Între timp, participanţii dădeau semne de începere a lansării de carte
pentru care ne aflam acolo.
La insistenţele domnului profesor Constantin Olteanu (din spusele
dânsului, fiind cunoscut ca poetul Constantin Bihara) am făcut schimb de
numere de telefon pentru a comunica ulterior.
Episodul de început al discuţiilor, care au creat condiţiile comunicărilor
şi întâlnirilor ulterioare pe tema înfiinţării seriei noi a Revistei
„CLAVIATURI” (care iniţial, în anii 1941-1943 a apărut ca revistă sub
forma de „caiete de poezie”, avându-l ca director fondator pe poetul jurist
Vania Gherghinescu) s-a încheiat lăsând loc unei (unor) alte comunicări.
Fiind în activitate, ca avocat în Baroul Braşov, i-am comunicat d-lui
C. Bihara, că deşi sunt de acord să colaborăm în activităţile ce presupun
editarea seriei noi a revistei, nu mă pot implica foarte mult, din lipsa
timpului necesar în acest sens.
Mi-a spus că este hotărât să scoată revista fie şi numai prin mijloace
proprii pentru început, ceea ce a şi făcut. Astfel a apărut Numărul 1, martie,
2013, Braşov, al Revistei „CLAVIATURI”, serie nouă, revistă trimestrială
8
de poezie, cu menţiunile „Director fondator Vania Gherghinescu” şi

„Redactor şef Constantin Bihara”, fără stabilirea unui „colectiv” sau
„colegiu” de redacţie. La acest prim număr au colaborat 10 autori, printre
care: domnul prof. dr. preot Vasile Olteanu cu proză, poeţii: Şt. A. Banaru,
Constantin Bihara, George Echim, Theodor Echim, Cristian Ştefan
Muntean, George Savin, Rustem Seitabla şi Cornel Vlad, cu câte 10
poezii, iar Ludovic Şipoş cu o recenzie, pe un cuprins de 92 pagini. Acest
prim număr are şi „cuvântul” către cititori şi prefaţa redactorului şef.
Şedinţa literară de lansare a primului număr al revistei a avut loc la data
de 2 aprilie 2013, orele 16-19, în Sala „Baiulescu” a Bibliotecii judeţene
„George Bariţiu”, din Braşov.
Prezentarea lansării primului număr (din 2.04.2013) s-a făcut în numărul
2 al revistei, în articolele «Un nou început al Revistei „CLAVIATURI”»,
de George Echim (pag. 8-10) şi «Lansarea primului număr al Revistei
„CLAVIATURI”, serie nouă», de Constantin Bihara (pag. 11-12). Cu
aceste articole începe istoria scrisă a seriei noi a Revistei „CLAVIATURI”,
istorie continuată până la acest număr şi care sperăm să continue, iar noi şi
alţi „cronicari” să mai scriem despre ea.
Braşov, la 16.11.2018
George G. Echim
9
UNIREA ȘI UNITATEA ROMANILOR -

Burebista Sculptură lemn | Gh.O.-Holbavianu
10
LUMINĂ
OPINIE
DIN LUMINĂ
OPINIE OPINIE
LUMINĂOPINIE
DIN LUMINĂ
OPINIE LUMINĂ
OPINIE DIN
OPINIE
LUMINĂ
OPINIE
PROBLEME ACTUALE ALE LIMBII ROMÂNE
Partea a III-a.
Sebastian Bazilescu
Ce cuvinte să împrumutăm din limbi străine?

Revin aşadar la împrumuturi, pentru că acest sector al lexicului este
cel mai expus criticii, şi, pe bună dreptate. Întrebare De ce să recurgem
la cuvinte ca a obtura, a decela, a oculta, a surmonta, a deplora, suicid, a
delaţiona, a se deroba, mefienţă etc.? Nu avem, oare, cuvintele noastre
neaoş româneşti pentru acestea? Se poate invoca, drept răspuns, o
anumită expresivitate, o anumită precizie, un surplus de informaţie
adus de acestea, lucru care nu este întotdeauna adevărat. Dacă veţi
consulta un DEX, veţi vedea bogata sinonimie de care se bucură
lexicul românesc(şi în cazul acestor termeni ), varietatea de nuanţe pe
care le poate îmbrăca un cuvânt Singura explicaţie este dorinţa ( era
să zic apetitul !!!) de a ne exprima cât mai interesant, mai sofisticat,
pentru a-l impresiona pe cititor prin nivelul nostru cultural. Sigur
că, în anumite situaţii, cum ar fi un studiu de cercetare ştiinţifică,
asemenea termeni nu pot fi evitaţi.
Să ne oprim puţin asupra valului de cuvinte englezeşti care ne-au
invadat limba imediat după revoluţia din 1989.
Supun atenţiei dumneavoastră acele cuvinte care sunt de strictă
necesitate şi cărora nu le-am putea găsi un sinonim românesc, oricât
11
LUMINĂ
OPINIE
DIN LUMINĂ
OPINIE OPINIE
LUMINĂOPINIE
DIN LUMINĂ
OPINIE LUMINĂ
OPINIE DIN
OPINIE
LUMINĂ
am încerca noi. Acestea nu pot fi blamate, întrucât ele au pătruns din
necesitate socială şi lingvistică. Iar limba română actuală abundă în
asemenea termeni.
Iată câteva din acestea: mouse, feed-back, week-end, job, mass-media
etc., foarte frecvente în mass-media românească după 1989.
Motivaţia acestor împrumuturi este justă, fiindcă nu poţi folosi
corespondentul românesc pentru mouse, care este şoarece. Şi atunci
este corect să spunem mouse, ca-n limba de origine. Nu putem să-l
respingem pe feed-back, fiind vorba de un termen internaţional, care, pe
de altă parte, este de preferat, fiind un termen scurt. Ca să-l evitam, ar
trebui să folosim, în locul lui, sensul(perifraza) dat de dicţionar acestei
sintagme englezeşti, iar principiul economicităţii în limbă s-ar dovedi
inexistent. Aşadar anumite împrumuturi din alte limbi sunt, inevitabil,
necesare. La fel stau lucrurile şi-n cazul lui mass-media, precum şi-n
cazul multor alte cuvinte împrumutate din engleză.
A sponsoriza şi a monitoriza, a zapa

(cuvinte, deja, de mare frecvenţă în vocabularul limbii române
actuale)
Merită o discuţie specială verbele a sponsoriza, a monitoriza şi a

zapa.
Nu putem folosi niciun alt verb românesc pentru a sponsoriza,
deoarece nu avem un verb românesc sinonim total cu acesta. In
niciunul din cele trei cazuri nu putem recurge la folosirea vreunui
cuvânt românesc în locul lor, deoarece fiecare din acestea îmbracă
realităţi sociale proprii limbii de provenienţă.
Sigur că unii lingvişti au căutat termenii româneşti
corespunzători,pentru fiecare în parte, dar, în zadar. In primul rând,
trebuie să menţionăm că aceşti termeni, recent acceptaţi de noul
DOOM, sunt forme românizate ale cuvintelor englezeşti respective.
De la englezul to sponsor, îl avem, astăzi, în română, pe a sponsoriza.
12
OPINIE OPINIE OPINIE OPINIE OPINIE OPINIE OPINIE

De la to zap, care există doar în engleză, îl avem, de puţin timp, în
română, pe a zapa, pe care l-am împrumutat prin intermediul limbii
franceze, unde are forma zapper. Consultaţi un dicţionar explicativ şi
veţi constata, personal, acest lucru. Cum puteam spune, româneşte, a
trece cu ajutorul telecomenzii de pe un post(canal) pe altul, decât acceptând
şi adaptând, la grafia românească, acest cuvânt străin?. Criticabil este
faptul că anumite persoane din mass-medie se laudă că zapează cu
telecomanda de pe un canal pe altul pentru a afla cât mai multe ştiri...
nesesizând gravele pleonasme pe care le fac, ceea ce denotă ca nu
cunosc sensul verbului a zapa.
Ne punem fireasca întrebare: Să ne opunem aşadar unui asemenea
proces de a înfiere de cuvinte străine sau să ne bucurăm de capacitatea
limbii române de a adapta, cu atâta uşurinţă lingvistică, cuvinte străine
împrumutate din alte limbi cu grafii diferite de cea românească?!
La fel stau lucrurile şi-n cazul lui baby-sitter. Nu putem spune
femeie care are grijă de copil, şi nici doică, numai ca să nu-l folosim pe
baby –sitter, pentru că nu este acelaşi lucru !!.
Dar nici pe a monitoriza nu-l putem evita, fiindcă el nu are un
corespondent perfect în română, deoarece a urmări nu acoperă decât
o parte din conotaţiile lui a monitoriza. Ciudat, mi se pare faptul că
unele cuvinte precum a sponsoriza, a monitoriza şi chiar şi locaţie,
odată intrate în limba română, foarte multe persoane, necunoscând
sensul exact al acestora în limba engleză, le folosesc, în limba română,
cu sensuri pe care acestea nu le au în limba de origine.
În căutare de sensuri noi!
Asistam astăzi la un proces interesant, privind semantica

anglicismelor în limba română, şi anume faptul că devenind conştienţi
că acele cuvinte (cum este cazul lui locaţie, a monitoriza etc.) nu erau
necesare în limba română, vorbitorii caută să le folosească cu sensuri
13
OPINIE OPINIE OPINIE OPINIE OPINIE OPINIE OPINIE

pe care acestea nu le au in limba de origine, probabil, pentru a le
motiva prezenţa şi rolul lor în limba română.
Semnalăm că fenomenul – tendinţă în discuţie este destul de
frecvent întâlnit.
De exemplu, urmăriţi sensul cu care este folosit de câtva timp, în
domeniul sănătăţii, verbul a monitoriza. Veţi constata că acesta are
conotaţii noi faţă de limba engleză, lucru care nu este nici criticabil,
dar nici lăudabil, deoarece n-avem nevoie de cuvinte noi pentru cuvinte
deja existente, cu sensuri bine definite, în propria noastră limbă.
Iată acum câteva situaţii alarmante pe care mass-media se
încăpăţânează să ni le impună, deşi acestea sunt, într-adevăr, blamabile,
cum de blamat sunt şi acei semidocţi, care, din lene intelectuală
şi din dorinţa de a epata, le folosesc până şi-n scris: APLICANT,
APLICAŢIE şi ATAŞAMENT
Mai precis, este vorba de folosirea lui APLICANT, în loc de
solicitant, APLICAŢIE, în loc de cerere, ATAŞAMENT, în loc de
anexă...
Îi putem dezaproba pe cei ce folosesc aceste cuvinte exact în această
formă, în limba română, deoarece se ştie bine că applicant, application
şi attachment sunt termeni englezeşti, iar noi românii n-avem nici cel
mai mic motiv să preluăm, din limba engleză, şi complexele sonore
ale acestora, fiindcă noi avem în limba noastră termenii care le corespund.
Pe internet, întâlnim deseori formularea : Iţi trimit materialul în
ataşament. Oare, cei în cauză n-au un dicţionar la îndemână să vadă
ce-nseamnă ataşament?
Totuşi, din neinformare, aceştia îl folosesc pe ataşament, în locul
lui anexă, fiindcă este identic cu termenul românesc omonim.
14
LUMINĂ DIN LUMINĂ LUMINĂ DIN LUMINĂ LUMINĂ DIN LUMINĂ
LUMINĂ DIN LUMINĂ
ICOANELE - ferestre spre suflet
În casele credincioşilor se găseşte, cel puţin pe peretele dinspre

Răsărit, o Sfântă Icoană. Înainte de a o aşeza la acest loc de cinstire,
ea a fost dusă la biserică şi sfinţită prin rugăciuni speciale. În faţa
acestei sfinte icoane credinciosul îşi îndreaptă zilnic o privire şi cu
ajutorul ei îşi înalţă gândul la Dumnezeu. Aşa ne-am pomenit de
mici, cu mamele noastre de mână, în genunchi, în faţa icoanei Maicii
Domnului cu pruncul Iisus în braţe, sau în faţa icoanei cu Răstignirea
Domnului nostru Iisus Hristos, învăţând şi rostind cele dintâi
rugăciuni – Îngerelul şi Tatăl nostru. Intrând în biserică, credinciosul
vede chipurile sfinţilor jertfitori şi astfel are un mijloc simţit de înălţare
a sufletului spre Dumnezeu.
Icoana ne ajută să ne înălţăm cu mintea şi cu inima spre cele
cereşti. În faţa ei “ tace tot trupul” şi lasă să răsune în cuget şi minte
ecoul Veşniciei. Icoana ortodoxă înfăţişează umanul transfigurat prin
har, pe omul cel nou născut prin darul lui Dumnezeu. „De aceea icoana
se deosebeşte de tablou şi cu atât mai mult de statuie. Căci icoanele nu
intenţionează să ne înfăţişeze doar trupul coruptibil, destinat morţii,
ci, pe cât se poate, trupul transfigurat, trupul veacului viitor, destinat
nemuririi”. (I Cor. 15, 34-45). De aceea, arta religioasă aparţine
Bisericii. Din acest motiv un Sf. Părinte socoteşte pe pictorul de
icoane ca pe un fel de preot. Căci mântuirea nu a fost săvârşită doar
prin inima, buzele, sau mâinile, Mântuitorului, ci prin jertfa de pe
15

cruce a fiului lui Dumnezeu, om adevărat şi Dumnezeu aşişderea.
Aşadar, icoana ortodoxă este expresia vizibilă a dogmei transfigurării
naturii omeneşti, aşadar aureola care este în jurul capului celui pe
care-l înfăţişează reprezintă harul jertfirii.
Icoana, precum am arătat, nu este o simplă imagine, nici numai o
decoraţie, ea are un rol însemnat în cult, e o revelaţie a divinului. Sf.
Vasile cel Mare spune: “Ceea ce cuvântul comunică auzului, pictura
arată liniştit prin reprezentare”. În icoană avem o prezenţă simbolică.
Iată ce scrie Sf. Damaschin despre rostul icoanelor: „Apostolii au
văzut cu ochii lor trupeşti pe Iisus - fiul lui Dumnezeu – devenit om; ei au
văzut pătimirile sale, minunile sale, au ascultat cuvintele sale. Apostolii
au văzut pe Hristos faţă-n faţă, pentru că el era prezent trupeşte”. Deci
înfăţişarea fizică în icoane nu e un scop în sine, nu arată tot mesajul
icoanei. E numai un mijloc, un sprijin spre a ne putea înălţa mintea
spre cele cereşti. Sărutările icoanelor, statuilor, moaştelor, hainelor,
mâinilor cuiva, sunt doar dovada unui act de pioşenie omenească
pentru credinţă, nimic mai mult.
„Intru în biserică, spitalul obştesc al sufletului, înăbuşit de gânduri, ca
de nişte spini, podoaba picturii mă atrage şi mă uit, îmi desfătează vederea
ca o livadă, pe nesimţite slava lui Dumnezeu pătrunde în suflet” – spune
Sf. Ioan Damaschinul. În faţa icoanei se naşte un dialog cultic între
credincios şi sfântul înfăţişat în icoană.
Înţelegând după cuviinţă rostul icoanei în cult şi în viaţa religioasă
a credincioşilor, ne dăm seama de îndatorirea ce revine slujitorilor
altarului de a înfrumuseţa bisericile cu icoane prin care să se facă
învederat adevărul credinţei noastre strămoşeşti milenare şi prin care
să se manifeste pietatea credincioşilor noştri. Iată unitatea a tot ceea
ce însemnează îngemănarea binelui şi frumosului până la cele mai
minunate forme ale expresiei, pictură şi muzica, într-un înţeles strict
zis, icoana şi rugăciunea adesea cântată sau recitată.
Cu adevărat ce este fiecare imn altceva decât o rugăciune, o înălţare
a minţii către Dumnezeu ce presupune implicit căutarea de a-l
16

reprezenta după putinţa înţelegerii personale. Iar dacă icoana grăieşte
parcă celui ce i se închină, nu trebuie să întârzie răspunsul acestuia
prin punerea în armonie a tuturor celor dinlăuntrul fiinţei. Intrând
într-o biserică străjuită de chipurile şi scenele sfinte reprezentate,
pictura îmbie nu numai la a o vedea, ci şi a asculta în adâncurile fiinţei
o liturghie cerească. Din paradisul pământesc, imagine a celui ceresc,
fiecare ia şi asimilează pe măsura propriului dar şi prin însuşirile
trainice ale artei bisericeşti cele corespunzătoare propăşirii sale
duhovniceşti dorite.
Sublinierea caracterului inspirat al lucrărilor de pictură şi poezie
bisericească reiese şi din modesta semnătură a ostenitorului în josul
icoanei. Astfel iconografia lucrează cu gama culorilor, în timp ce
imnografia utilizează pe cea a tonurilor. Atât tonurile cât şi culorile
au lumina şi căldura lor capabilă să deschidă, să însenineze şi să
încălzească sufletele cu razele harului dumnezeiesc. Şi este de dorit
ca şi în cazul icoanelor detaşabile sau fixe din bisericile nu integral
zugrăvite aşezarea să ţină seama de vechile rânduieli. Se dovedeşte
că, chiar în lipsa inscripţiei obişnuite în general în biserica ortodoxă,
recunoaşterea unui sfânt prin trăsăturile chipului, îmbrăcămintea sau
diferite însemne caracteristice, să aibă loc imediat la privirea atentă.
Adică iconografia ţine la un stil anumit, cum ar fi cel bizantin ce
domină, imnografia, nu mai puţin presupune tributul unor genuri
literare proprii acelei epoci de plămădire a artei bisericeşti devenită
tradiţională. Nu este apoi străin faptul că o icoană să se prezinte în
mai multe variante, în ceea ce priveşte modul execuţiei, stil specific
executantului, însă esenţa personajului reprezentat nu este pe cale de
a se înstrăina de imaginea reală.
După cum arată un cercetător român imnurile bisericeşti au
inspirat pe mulţi pictori de seamă şi au dat naştere unor ilustraţii
care s-au impus şi au devenit tradiţionale în arta răsăriteană, unde
au fost rădăcinile creştinismului. Apoi cărţile bisericeşti însele sunt
prevăzute cu principale teme iconografice. Însă spre a lua real folos
17

duhovnicesc este de absolută trebuinţă păstrarea cu sfinţenie a cadrului
tradiţional moştenit. Deoarece într-un cadru dominat de icoane
purtând străvechea pecete a Ortodoxiei, pe de o parte, s-ar dovedi
nepotrivită interpretarea unor cântări, a unor texte, deşi religioase
dacă nu ar reprezenta adevărata învăţătură a bisericii, s-ar percepe
ca distonantă aşezarea a unor icoane de factură străină credinţei celei
drepte moştenite, ca un dar şi mod de viaţă.
De aici şi grija deosebită ce trebuie avută faţă de ceea ce însemnează
cultivarea icoanei şi cântării ortodoxe îngemănate în ceea ce priveşte
ansamblul cultului bisericesc, în special, în trăirea creştină în general. Şi
aceasta cu atât mai mult cu cât în Biserica Ortodoxă Română ele stau
mărturie despre talentele poporului roman ilustrate de atâţia vrednici
ostenitori, pictori sau zugravi, psalţi şi traducători, versificatori şi
copişti şi încă mulţi alţii, care au contribuit în toată curgerea istoriei
ţării la îmbogăţirea continuă a patrimoniului cultural naţional.
De aici izvorăşte şi datoria religioasă şi patriotică a fiecăruia din
mădularele Bisericii de a face din toată viaţa şi lucrarea proprie un
model vrednic de admiraţie, sau urmare din partea semenilor, în
acelaşi timp cu câte o rugăciune înălţată spre Dumnezeu.
14 Noiembrie 2018
Gh. Oprea – Holbavianu

Artist plastic şi Scriitor
18
POETUL OMAGIAT POETUL OMAGIAT POETUL OMAGIAT
POEŢII ŞI CREAŢIILE LOR

(Partea I-a)
ANA MARIA BARBU

POVESTE DE IARNĂ
Iarna se spun povești.

E anotimpul lor,
Când fulgii ușori și zăpada
Pun stăpânire pe orașe, drumuri și păduri
Pe înserat stăm în case,
Sau în cabane la gura sobei
Din care jeraticul aruncă flăcări vii, colorate.
Atunci mă cred în preajma ta,
Și-ți cer cu ardoare o poveste.
Nu „Fetița cu chibrituri”
Nu povestea lui Moș Crăciun
Îți cer o poveste de iarnă,
A munților, a cetății troienite
Sau a noastră în noaptea lungă
Cu cer înghețat, vânt și ninsoare curată.
Iar colindul
Să ne găsească
Cu povestea visată,
Povestea păsării de zăpadă
Care aievea zbura
19

Iar dacă vreți dovada, iat-o!
Nu mai e! Chiar a zburat.
O DOAMNĂ A REGRETELOR TÂRZII
Viața te învață să te cunoști

Mă cred o doamnă uitată de viață
O doamnă târzie
Ce mă amăgesc mereu
Cu gânduri visate.
Știu că inima mi-e caldă
Cu înțelegere,
Cu trupul obosit, dar făcut
Pentru un drum lung,
Pentru drumul cel lung
Fără răgaz și fără oprire
Nu trebuie să mă privesc în apele poeziei tale,
Ca să mă recunosc.
Mai bine să mă uit
În oglindă de cristal ce nu minte,
Îmi arată cum sunt acum,
Sunt o doamnă Toamnă
O toamnă a regretelor târzii.
Acum mă întorc în mine
Cu toate cele viețuite sau nu,
Și singură pășesc în iarna uitării.
20
DAȚI-MI O CUPĂ DE IARNĂ
Vă rog nu uitați să-mi dați o cupă cu iarnă.

Să fie în preajma Noului An,
Să ia cupa cu picior înalt și zvelt,
Cu pereții pictați de florile înghețului
Cu fulgi ușori amestecați cu o șampanie aurie
Să fie plină în lumina sărbătorilor
Și a cerului luminat.
Cu mult alb înghețat în jur să oglindească clipa altui timp.
Bucuriile trăite, astăzi - amintiri.
Au puterea să se întoarcă,
Să se reverse în suflete
La fiecare clinchet al cupei,
Al clopoțeilor ce se aud
Al bisericilor luminate.
Sunt cântece și urări străvechi,
Le ascult! Le văd înnoindu-se
Într-un proaspăt tumult!
21
POEŢII ŞI CREAŢIILE LOR POEŢII ŞI CREAŢIILE LOR
CONSTANTIN BĂRĂCAN
A NINS
A nins peste mine iubito,

Cu floare de cireş a nins
Desprinsă de pe lungi primăveri
Şi nu e încă prea demult
De parcă a fost ieri.
Apoi în bogate fâneţe

Cu flori de smarald
M-am scăldat în toridele veri
Şi-am spălat de pe sufletul meu
Petrecute dureri.
Dar toamna-şi întinde năframa

Peste codrii şi tâmple
Amintiri de iubiri trecătoare
Răsar precum macii prin grâne
Aprinşi pe răzoare.
Şi iarna ne-ajunge din urmă

Cu nopţile lungi
La apus geana lumii se stinge
Şi vezi cum omătul se-adună
Şi ninge şi ninge...
22
PĂMÂNTUL SFÂNT
Iarna trecută am umblat prin sat

Zăpada moale era proaspăt ninsă
Nicio zarvă de copii sau vreun lătrat
Doar linişte profundă şi întinsă.
Casele îngheţate tăcute şi pustii,

Răzleţ vreun horn scotea un fir de fum
Bătrânii toţi priveau pe geamuri
Mergeau cu paşi mărunţi pe lângă drum.
Când soarele răsare şi scânteie zăpada

Bătrânii ies din case în pridvor
Privesc tăcuţi prin amintiri departe,
Copiii şi nepoţii nu vin în urma lor.
I-am întrebat în treacăt

Dacă-și doresc ceva
Şi mi-au răspuns cu lacrimi în cuvânt
Pe noi ne aşteaptă veşnicia
Noi nu mai vrem acum pământ.
Noi am luptat mâncând pământ cu gura

Să-l apărăm de mâinile străine
Iar ei ni l-au vândut adesea pe nimic
Şi n-au niciun regret și nici măcar ruşine.
23
ADRIAN BOGDAN BLAJ

ÎN ANUL NOSTRU CENTAR
11.10.2018
Acum, la ceas aniversar,

În anul nostru centenar,
Unirea noi sărbătorim,
Haideţi cu toţii să ne unim.
Haideţi cu toţii să ne dăm mâna,

Toţi cei cu inima română,
Nimic, pe veci, să nu ştirbească,
Din glia noastră strămoşească.
Haideţi cu toţii, cu mic, cu mare,

Astăzi, la zi de sărbătoare,
Tricolorul să îl înălţăm,
Şi în inimă să îl purtăm.
O sută de ani de Românie,

Şi încă mulţii alţii să mai fie!
Oriunde noi vom merge prin lume,
Să ne mândrim cu al nostru nume!
24
DE-AŞ FI O FRUNZĂ
26.10.2018
De-aş fi o frunză-n calea ta,

Pe geamul tău m-aş aşeza,
Şi îndelung te-aş privi,
Până când m-aş ofili.
Iar dacă purtat de vânt

Aş pica jos pe pământ,
Ai grijă să nu mă striveşti,
În drumul tău când te grăbeşti.
De te vei gândi la mine,

Mereu voi fi lângă tine,
O viaţă te voi veghea
Iubirea mea, iubirea mea.
Dându-mi viaţă, eu trăiesc

Şi-atunci nu mă ofilesc.
Voi rămâne veşnic „verde”,
De-n iubirea-mi tu vei crede.
25
MIRCEA BODEAN
CEEA CE AM VRUT SĂ SPUN
Eu,...
poetul răsfirat,
ce aș mai fi vrut să spun
pentru voi ce-mi stați în drum,
pentru mine, cel uitat?...
Poate-un critic învățat,

aplecat pe al meu scris
Într-un cot și indecis,
ar ghici cu un oftat,
apoi gându-ar alunga.
Cu savante vorbe reci

te-ar descrie așa cum treci
unduind prin mintea mea,
cum, trecând pe punți, ușor,
culegându-mă din drum
cam cu tot ce-am vrut să spun,
te strecori în mintea lor.
26
ARCUL VREMII
Îi străluceau clipele-n ochi

Și-n părul moale-i străluceau
Apusuri, răsărituri, munți
Și respirări de prin zăpezi
Crescute-n mângâieri de stele.
Putea să amăgească lei,
Să-i toarcă blând lângă obraz,
Vrăjea furtuni dansând încet,
Trezea izvoare sub aluni...
Noi o priveam și o iubeam...
Toți o priveam și toți nebuni.
Prin aer clipele treceau
Mici licăriri, mici chicoteli,
Când arcul vremii s-a oprit.
E liniște, privesc rupturi,

Iar stelele îmi stau pietriș.
Născut jumate, mă dizolv
Și vaduri singure mă pierd
Ca vinul clipelor de-atunci
Cu timpuri dulci, curate, lungi...
Încremeniții nori de fum
Se strâng în spațiul meu din drum,
Se strâng în eu cel de acum
Se strâng tumult în inutil...
27
Bum, bum din locul neștiut,

Bum, bum prin neguri zac lumini,
Bum, bum prin piept mi s-a părut,
Bum, bum e vinul meu trăit.
Îi strălucesc clipele-n ochi

Și păru-i încă luminos,
Alte apusuri își fac munți
Și răsărituri alte sunt.
Iubesc de-un secol, tot nebun
Și, amăgit, mă-ntind și torc
Lângă obrazul sidefiu,
Dansez cu Venus de atunci
Și curg izvoare sub aluni.
Privesc prin stele licăriri,
Sunt ochi doriți, tăuri adânci
Pierdute-n în munți, în neștiut,
Iar eu mă pierd în ei plutind:
Un păstrăv rece, nevăzut.
SĂ M-AȘTEPȚI
Să m-aștepți când vin, diseară,

Într-un colț de primăvară
Sub o umbră de-ndoială.
Să m-aștepți, voi fi cu tine
Vara-ntreagă care vine
Să-ți fiu eu, să-mi fi loială,
Iar când vara va să treacă,
28

Vină toamna-n mine ție
Cu un puf de păpădie
Ce ne-atinge apoi pleacă
Să ne pregătească iarnă,
Așternut să ne aștearnă.
Să m-aștepți când vin, diseară
Am să zbor, căci timpul zboară.
Participanţi la prezentarea Revistei „Claviaturi” nr. 3(23),

septembrie 2018, în Librăria „Șt.O.Iosif ”, Brașov,
la data de 26 octombrie 2018.
29
LIDIA BORA
CENTENARUL CU DORINȚI FIERBINȚI
De ești în căutări, ești dus în altă parte,

De pașii tăi nesiguri calcă rătăcitori,
De-ți scrii trăirile, a vieții tale carte,
Din copleșiri făcută, din spaime și fiori...
Îndreaptă-ți pașii și fă cărarea-ntoarsă,

Vino-nspre glia ta, spre locul tău natal,
Aici și doar aici te vei simți acasă
Cu-adevărat, aici este al tău areal.
Alăturea de-ai tăi, de prieteni, de colegi,

De cei ce n-au uitat, încă, să fie buni
Și-a căror dragoste încă poți s-o culegi,
Că-i moștenire sfântă, lăsată din străbuni.
Aici noi te așteptăm, aici unde ți-e glia,

Desprinde-te, ți-ajunge cât ai rătăcit!
Aici te-așteaptă cu brațele deschise România
Să fii prezent la Sărbătoarea care ne-a unit.
Vino de 1 Decembrie, Marea Zi a Unirii,

Ascultă a clopotelor dor și-a lor chemare
Ce ne-a condus spre pașii înfrățirii
Și ne-a cuprins pe toți în România Mare.
30
Vino-n Cetatea istorică, la Alba Iulia,

În locul unde-n urmă cu patru sute de ani,
Marele Mihai Viteazul, în glorie reușea
Să unească cele trei provincii de români!
Apoi, ascultă-l pe Vasile Goldiș, al lui discurs,

„Proiect de rezoluție pentru decretarea unirii”,
După ce Iuliu Maniu, respectuos și-a expus
„Motivarea proiectului de rezoluție a înfrățirii”
Vino, te rog, la acest CENTENAR aici, lângă mine,

Să mergem mai departe alături, strânși uniți,
Cântând înfrățiți Imnul „DEȘTEAPTĂ-TE ROMÂNE”,
Trăind pe acest tărâm veșnic, nedespărțiți
ȘI DEȘTEPTÂNDU-NE SĂ NU PERMITEM
NIMĂNUI, NICIODATĂ SĂ FIM UMILIȚI!!!
EMINESCU ȘI GENIILE ROMÂNIEI MARI
Când hărăzit-a Dumnezeu s-avem un geniu mare,

N-a întrebat pe nimeni, l-a înzestrat, și atât.
Știa că pentru noi e o mare binecuvântare
Acest Luceafăr, chip frumos, prin care ne-a grăit.
I-a dat un dar ceresc cu totul și cu totu-aparte,

I-a pus în mâna dreaptă condeiul, al glasului popor.
O înțelepciune sfântă, pură, cuprinde a lui carte,
Zbuciume aievea, fără preamăriri pe roșu covor.
31
Operele lui sunt trăirile noastre istorice,

Voce Dumnezeiască, frământările neamului meu,
Care prin scrieri a vrut să cunoaștem ce zice:
Că această țară e binecuvântată, iubită de Dumnezeu.
Prin Eminescu, hărăzit României Mari, în Bucovina,

Prin Coșbuc și Rebreanu din preajma Năsăudului,
Slavici de la granița de vest, Hașdeu din Basarabia,
Goga și Maiorescu din partea ardeleană a Oltului,
Și prin poetul Dimitrie Bolintineanu, din Macedonia,

Putem a ne mândri cu ale noastre străbune hotare,
Prin harta cea mai clară a teritoriului României Mare.
Și a ne bucura de literatura lor strălucită - o binecuvântare.
Poeții (de la stânga la dreapta): Mircea Doreanu, Nadia-Cella Pop, George G.

Echim și Gheorghe Oprea-Holbavianu la prezentarea Revistei „Claviaturi”
nr. 3(23), septembrie 2018, în Librăria „Șt.O.Iosif ”, Brașov.
32
PETRU CĂTANĂ
UNIVERS ÎN VERS
Lin cad fulgi din cer,

Încet,
Luna îți ofer
Discret,
Noaptea e de jad
Mister,
Pe cer stele ard,
Mai sper,
Sufletul ales
Crud,
Alintat de vers,
Nud,
Suflet ars de jar
Eres.
Eu îți dau în dar
Vers.
AȘ VREA EU...
Călare pe inorogul uitării,

Să pot zbura peste întinsul zării,
Iar Cronos, zeul, sfărâmând secunde,
Mereu, mereu să mi-o ia înainte.
33
De nemurire m-aș îmbolnăvi

Și astă viață nu aș mai prețui,
Dar sunt biet om ce jalea îl cuprinde,
Privind la lumea care se aprinde.
Sărind peste bun simț și rânduială,

Privesc cum oamenii fără sfială
Încalcă tot ce - i sfânt și nesocotesc
Îndepărtându-se de ceea ce-i firesc.
ȚĂRÂNĂ - ȚARINĂ - ȚĂRAN - ȚARĂ
Oriunde te afli pe acest pământ,

Un singur loc ai pentru mormânt.
Pământul țării, pe care ai crescut,
În inimă de el ești de nedespărțit.
Țărână, țarină, țară, țăran,

Nu sunt cuvinte spuse în van.
Nu sunt cuvinte de ocară,
Ci de mândrie, dar încep să doară.
Te doare nedreptatea ce e în țară,

Te doare urâtul, ce vine de afară,
Dar ești prea mic să te impui,
De tine nu-i pasă chiar nimănui.
34
Au apărut atâția „ purtători de lauri“,

Se erijează în ai „vieții noastre fauri“,
Ne fură, își bat joc de noi, ne mint,
Noi suntem ai nimănui, ca frunza-n vânt.
Țăranul nostru începe să dispară,

Cei tineri au plecat afară,
Doar cei bătrâni rămași mai au cuvinte
Să - și plângă morții din morminte.

35
MIRCEA DAROŞI
DOR DE PĂRINŢI
Am luat dorul de mână

Şi l-am dus la noi la poartă
Să-i spun tatei să rămână,
Ca să-mbătrânim deodată.
Însă poarta-i încuiată

Şi a ruginit zăvorul,
Mama e de mult plecată
Şi pe tata-l plânge dorul.
A crescut iarba-n ogradă,

Via şade despletită,
Nu mai arde focu-n vatră
Şi grădina-i neîngrijită.
Într-un colţ de la poiată

Mi-a lăsat tata şi mie
Coasa lui de mult uitată
Şi un fier uzat de glie.
Cu durerea strânsă-n mine

Am intrat sfios în casă
Şi-am văzut că n-are cine
Să mă cheme iar la masă.
36

Sub o geană de lumină
Furişată peste prag,
Într-o poză din vitrină,
Mă privesc ai mei cu drag.
Glasul mamei mă-mpresoară

Şi un nod în gât îmi lasă:
„Eu cu tatăl tău băiete
Ne-am mutat la altă casă!.
Sufletul mi s-a cernit

Şi-am plecat iarăşi departe,
Că acasă n-am găsit,
Decât numele pe-o carte.
ÎNDEMN CĂTRE CEI TINERI
Lăsaţi bătrânii să vorbească,

Să spună lumii tot ce vor,
Trecutul lor este - o comoară
De amintiri şi punţi de dor.
Lăsaţi bătrânii să învingă,

Chiar dacă nu-s învingători,
Prin vorbe vor să schimbe lumea,
Ce nu mai e ca-n vremea lor.
37
Lăsaţi bătrânii să se roage,

Cum ştiu mai bine şi cu dor,
În rugăciune-şi spun durerea
Şi cer divinul ajutor.
Lăsaţi bătrânii să vă spună

Povestea ce-o repetă ades,
E o poveste-adevărată
În care ei se regăsesc.
Lăsaţi bătrânii să-şi mai ţină

Ce au mai drag la ei în casă,
Mobila veche şi tabloul
În care-s mire şi mireasă.
Iubiţi-i cât mai sunt în viaţă,

Că anii lor sunt mulţi şi grei
Şi le purtaţi icoana-n suflet,
Că mâine va fi dor de ei.
CERUL MEU DE-ACASĂ
Când am plecat de-acasă, de la noi,

Mi-am pus în traista cu merinde
Albastrul meu de peste munţi
Şi-un răsărit, cât poate el cuprinde
38
Şi am ajuns pe ţărmul unui golf

Cu numele de piersic înflorit.
Un val m-a salutat din largul său
Şi mi-a şoptit „Bine-ai venit!”
Dar marea m-a simţit că-s trecător

Şi mi-a trimis mireasma ei de sare
M-a mângâiat pe frunte să o simt
Şi mi-a furat apoi o sărutare.
Aici e paradisul pe pământ

Şi frumuseţea stă cu binele la masă.
E –atât de-aprins albastrul fără nori,
Şi totuşi... nu-i ca cerul meu de-acasă

Echim,Gheorghe Oprea-Holbavianu și Mircea Bodean la prezentarea Revistei
„Claviaturi” nr. 3(23), septembrie 2018, în Librăria „Șt.O.Iosif ”, Brașov.
39
LIGYA DIACONESCU
CENTENARUL UNIRII
Cu steaguri mari, râzânde

Unirea-I așteptată
Miros de gânduri sfinte
Și inimi preacurate
Prin cânturi de balade

Sosește centenarul
Marii Unirii și-n ceruri
Se cântă sărindarul
Eroilor ce-n luptă

Au apărat cu sârg
Și dragoste de țară
Pământul, în amurg
Li se cânta baladă,
Veșnică mulțumire
Iubirea ne unește
Prin dragostea de glie
Vuiește azi Moldova,

Prin freamăt de istorii
Și Țara Românească
Deapănă adevăruri
40
Ardealul le sărută
Și-ntr-un mănunchi se-adună
Toate trei nestemate
Puternice-mpreună
O zi de-n-semnatate,
Iubirea noastră mare
Scrisă pe sânge tânăr
„N-am țară de vânzare!”
Eroii trăiesc pururi

Din dragoste, prin noi
Și-au apărat pământul
Prin lipsuri, boli, nevoi
Păstrând o limba sfântă

Prin graiul românesc
Nealterată-n vremuri
Nepoților, ce cresc
Prin România Mare

Răsună astăzi veste
Fără-a avea hotare,
Nepoților… poveste
Se cânta libertatea
Prin flori de răsărit
Apusul se revarsă
În glas de infinit
41
Carpații, fără vamă

Picturi de nedescris,
O Dunăre și-o Mare
Câmpii scăldate-n vis
Acesta-i centenarul,
Prin limba românească
Rămasă-n vatra țării
Cântată-n drag, acasă
UNIREA-N CENTENAR
La Alba Iulia coboară

Prin trup de istorii, balade
E Centenarul Unirii
Așteptat prin strașnice roade
Copiii culeg cu nesaț povestiri

Eroii prin aripi tot cântă
Doar cei ce iubesc România Mare aud
Sărutul pământului peste carnea lor udă
Când sângele se scurge din tinere vlăstare

De-o sută de ani amintiri încă vii
Prin dragostea eroilor cursă-n pocale
Apărând pământul sfânt, cruzi și zglobii
Cu-n dor de iubită, pruncuţi și izvoare,

De mama bătrână ce –așteaptă în prag
De tată răpus pentru Unirea cea Mare
Căzut pe ogor de dor și de drag
42
Să apere țara, aprindem lumini

Pomenim toți eroii și pe toți ce-au luptat
Să vorbim doar o limbă și pământul divin
Neîmpărţit la vrăjmași, nealterat
O Doamne, lumină-n veșnicie le dă

Celor ce-au apărat hotarele-n zori
Fă ca sufletul veşnic să zboare-n fior
Prin vrednicia lor dârză, în miros de izvor
Prin apărarea pământului sfânt și drapelul

Păstrat cu onoare și sfințenie, drept
Pentru ca oaia să-și păstreze acasă mieluţul,
Pe-același saivan, în Carpați, înțelept
Și Dunărea să se verse în Marea Albastră

În care se scaldă urmașii, râzând
Odată cu surorile, părinții și frații
Nedespărțiți de vămi, dor arzând
Când răsăritul Ardealului, Țării Românești și Moldovei

E-același în câmpie și lacuri și munți
Ascultă, copile român, pe brat de istorii
Cântecul Unirii, al eroului dârz
În sfânt legământ prin străbunele punți.
43
CONSTANTIN DOBRE
CIREŞUL AMAR
Floarea ta, o albă fundă,

Un parfum dulceag emană,
Prins în liniştea profundă
Creşti răzleţ, dar porţi o rană.
Fructul tău cu gustul fin,

Ne surprinde cu măsură,
Are un secret divin,
Păsări trec, îl văd şi-l fură.
Izolat eşti şi sălbatic,

Prin păduri şi pe coclauri,
Creşti purtând un vis văratic,
Încărcat cu ochi de grauri.
Rodul tău prea abundent,

Parcă-i piatră preţioasă,
Eşti copacul repetent,
Mulţi îl gustă şi îl lasă.
Când ajunge o dulceaţă,

Toţi se-nghesuie spre ea,
Cu un ceai de dimineaţă,
E minunea cea mai cea.
44
ALUNGĂ HĂITAŞUL ZILEI

soţiei mele
Mai cumpără-mi ziua de mâine,

şi pune pe soare zălog,
Fă ora ruladă sau pâine
şi unge-o cu miere te rog.
Mai rupe din lanul de zile,

o floare ca inima ta,
Plutind sub pădurea de grile,
voi strânge plăceri şi-oi cânta.
Mai stoarce din seară o oră

şi dă-mi să o beau pătimaş,
Apusul de soare-l ignoră,
alungă al zilei hăitaş.
45
MIRCEA DOREANU
POVESTE
Până când a început să ningă

am crezut aşa ştiam
că sub munte e o comoară
cât el, oglindindu-l
un lac de aur topit
adânc cât e muntele de înalt
Diavolul bun, diavolul rău,
diavolul urât, diavolul frumos
După ce a început să ningă
a nins tot timpul
PE UNDE TRECE VREMEA
Mai mari decât trupurile noastre pacifice,

mult mai încăpătoare au fost noaptea, subsoara,
pavajul tresărind.
Ne-au ajuns pe altar şi au scris poezii
şi au scris
te-au ajuns pe altar.
Au făcut din mine, - eu, au făcut din mine
Fald de cortină, măr zdrobit, mied.
Au pătruns, te-au dezgropat din miezul pâinii
Au năpârlit şoriceii de-azur,
s-a aşezat punctul holbat, de întuneric
pe aproape orice lumânare fecundă.
46
NICOLETA DRĂGAN-BUCȘĂ
TIMP COSMIC...
Călător peren al enigmaticei lumi

prin grădini cu miei de stele
mă îmbarc în caruselul destinului
numărând vămi de soare.
Pași de Pandoră,
cu flăcări de curcubeu
mă poartă prin vestale de foc
în magica-i călătorie…
V-i-a-ț-ă!
Tainic, lăuntric mă întreb:
- unde-a fost neființa-mi
înainte de a veni!?
Prin spectrul străveziu
deschid cu uimire
poarta cosmică a timpului.
Picăturile de secundă încremenesc
în clepsidra desăvârșită a veșniciei.
Aripi de vise mă îmbrățișează
iar azurul mut derulează-n fotograme
onirice reflexii dintr-un periplu astral
din vremea lui A fost odată...
mai înainte de a fi
cea de acum și aici.
Undeva… în oceanul
ancestral al eterului
din văi de adâncuri
47

monade din pulbere de stele
cresc în pântec de cer.
Cascade vii se leagănă-n valuri

încep să-mi reamintesc
cum Atunci… aveam aripi-lumină
și zburam spre adâncuri! zburam!
iar timpul NU era...
Prin giulgiul diafan al Căii Lactee
pluteam cu îngerii pe ram de finic
fericită că sunt… minunându-mă
cum lacrimile de rouă
ale aurorei boreale
îngenunchează ingenuu
în fântâna universului.
Ridic cortina înrourată a pleoapelor,
tic-tac-ul ornicului își leagănă
în adâncuri secunde siderale
și-mi reamintește cum viața
continuă în tumultul viu misteru-i…
Teluric peregrin
cu semnul crucii pe fruntea de flori
prin roiuri de galaxii zorit
îmi înscriu stigmatul mai departe.
Potrivindu-și măsura pașilor de eter
doar zeul Cronos mă aleargă
încercând uneori de sub gene
să mă urmărească viclean.
În Sine mă opresc,
privesc înlăuntru-mi, ascult
doar îngerul cosmic veghează-n tăcere
48

o lacrimă mir rostogolindu-se
pe icoana sufletului.
Îmi surâde în taină, șoptit:
- Timp, stai! Hei, nu uita!
Călătoria mea e doar un
Nou
Î-n-c-e-p-u-t...
CEASLOV ÎNARIPAT
În ieslea înflorită astral

din harfele de gânduri
în murmur de tropar
la vămi înveșnicite
în zborul necesar
se înalță în lumină
cuvântu-n psalm de aur
Ceaslov înaripat
rugându-se în tăcere
pe al filei viu altar
…………………………
CĂTRE BEATITUDINE
„Valsul lebedei mute” nu poate fi decât frumoasa paradă a grației

care compensează o infirmitate, vezi Doamne. În realitate lebedele
sunt toate (aproape) mute. Folosim un clișeu literar, cântecul de
lebădă, ca ultimă manifestare artistică remarcabilă a cuiva, să spunem
„Odă în metru antic” pentru Eminescu, „Săptămâna nebunilor”
49

pentru Eugen Barbu, „Noduri și semne” pentru Nichita Stănescu…
totul foarte aproximativ.
Nicoleta Drăgan-Bucșă își începe volumul „Ecou duminical de
fluturi” cu acest titlu, „Valsul lebedei mute”, pentru că muzicalitatea
este idealul ei poetic – prin extensie armonia, ritmul, zborul, încântarea,
sentimentele, senzațiile, mitologia și în ultimă instanță chiar obiectele
aferentei lumi minunate a muzicii, singura care umanizează realitatea
altfel netrăibilă.
Poezia Nicoletei Drăgan-Bucșă este de așa natură că în anumite
momente ale sale semnificatul contează mult mai mult decât
semnificantul, numele decât obiectul; sonoritatea primează, astfel
încât nu mai există context care să pună în valoare un segment, totul
este fluid, despletire de ape, descântec. În „Păstori de stele” autoarea își
autodefinește modul scriptic incantatoriu prin sintagma descântec-
poem, pe care ar dori-o, lucru cert perceptibil cititorului, un singur
cuvânt. Dar Nicoleta Drăgan-Bucșă este, dincolo de incantație, o
poetă a noimelor, iar dacă:
„doar menestreli licurici
dezghioacă
un chiot tainic
în zodii de lumini
dăruindu-se
răbojului azur
însemnat cu
răni perseide
în Psalmu-i nestins”
este un pasaj cu audibile aliterații, el nu este doar atât; „răni
perseide”, nu trimit numai la constelații, ci la mitografie complexă,
în care Perseu, retezând capul Medusei, singura muritoare dintre
gorgone, îl creează prin această ucidere și pe jucăușul Pegas, imaginea
totem a inspirației tuturor, inclusiv a scriitorilor contemporani.
O neașteptată sinceritate degajă poemele tradiționale până la
50

detaliul simbolic. Autenticitatea poemului, ca la icoanele naive, este
dată aici de stângăcia cuceritoare a desenului rimei:
„Potirul cu soare e Limba străveche
Lumină trudită-n slove de aur
Icoană-n altar etern stând de veghe
Ceaslovul ce cântă în poem de azur”
(Tezaur Limba Română).
Apoi, patriotismul este sincer pentru că nu mai trăim vremurile în

care era impus în cuprinsul unui volum ca flip-flopul în exercițiul de
la paralele.
Există câteva recurențe, iar ele, se știe, sunt întotdeauna
semnificative: descântecul-poem apare și ca titlu, rănile perseide ocură
și în „Destine albastre”, iar cuvântul mitră se însoțește la începuturile
cărții în construcțiile genitivale: mitra unei slove, mitra unui poem,
al mitrei jad. Prima construcție este și cea mai fericită, amintind
de străvechile anluminuri, codice și alte manuscrise, în care literele
inițiale ale unor paragrafe erau încoronate și aveau valoare picturală
proprie, de regești miniaturi. La o carte atotcuprinzătoare trimite și
rarul epitet akashic, prezent și el în câteva rânduri. În „Răni de azur”:
„în vârtejuri de anotimpuri stelare

până când din lacrimi de plumb
revărsate în ancestrale adâncuri
ar răsări lotuși cu ghiocul de jad
să dezlege misterul stigmatului tău
încifrat în akashice file de cosmos.”
Nicoleta Drăgan-Bucșă cunoaște și asemenea plonjeuri și reverii
în căutarea unor înțelesuri abia bănuite la superficiile realității.
Desigur că incipitul contează mult în definirea unui stil, mai ales
când este al unui poem care putea fi, cred titlul cărții, „Despletire de
ape”, la care m-am mai referit:
51

„Contemplând nemărginirea…
Lăuntric foșneau
Aripi albe de păsări
Pe un clavir suspinând”
„Am născut o pasăre azi-noapte

pe când întindeam privirea
de la unu pân’ la șapte
contemplând nemărginirea”.
Există împrejurări când similitudinile nu țin cont de valorile

confirmate și se dovedesc funcționale într-un surprinzător mod senin.
Într-un timp și Nichita Stănescu era filiform și zâmbitor cum este
poeta de astăzi, mai mult preocupat de indianism și orientalistică,
(până când întunericul și-a spus cuvântul atavic definitiv). Nicoleta
Drăgan-Bucșă nu a luat de la Nichita Stănescu decât, în altă parte, o
torsiune topică și o tânjire încă îndreptățită prin vârstă către înălțimi
și către un albastru care deja poate fi de gheață.
În vremurile prea serioase ale structuralismului războinic, dominat
de literați încruntați ca niște grămătici, prăfuiți și pleșuvi, a fost nevoie
de autoritatea lui Roland Barrhes ca să vorbească despre plăcerea
textului. Pentru a citi cu plăcere liniștită versuri trebuie să te dezbari
de vânătoarea sursologică și mai ales de jargonul critic care în virtutea
obișnuinței secondează lucid actul lectural și îi strică plăcerea. Ce
contează că un poem poate părea blagian și este presărat cu cuvinte
mari, dacă este frumos:
„Când sufletul îngenunchează în palmele tale
e atâta liniște adâncă
încât tot universul parcă s-a răsturnat în noi
și ne-a cuprins într-o îmbrățișare albastră”.
Uneori i s-ar putea reproșa poetei că scrie cu prea multe cuvinte;
mă refer la secvența arșița dogoritoare din următorul citat:
52

„Adapă-i fântâna cugetului
cu lacrimi mute de miel
astâmpără-i arșița dogoritoare
cu izvor de Credință și pace
topește-i veșmântul deșertăciunii
în hora sacră a focului cosmic” etc.
(Grădina Destinului-Om)
Din titlu, fiecare substantiv sau verb declanșează o structură binară

în care sintagma menționată se înseriază. Dogoritoare potențează
arșița, o calitate pe care focul, elementul nenumit o avea deja, dar care
nu cade în pleonasm, dă o notă de patetism asumat și completează
geometria pe care autoarea, spirit matematic, a predeterminat-o, sau
mai degrabă i-a fost predeterminată de gândirea poetică în mod cert
calată pe una matematică și care, aici, stăpânește și aduce înainte
ductul scrierii. În ascensiunea beatitudinii, acesta nu se lasă înfrânat
de amănunte:
„și va purta din nou
duminici de flori
și marame de lumină
pe frunți cu sudoare de rouă
și despletiri de primăvară”.
Poezia este datată 26.04.2016 (Săptămâna Patimilor), fapt care
justifică și luminează încă o dată demersul Nicoletei Drăgan-Bucșă,
precum și pe al meu, secundar. Pentru că, ascensional sau descensional,
drumul către starea de beatitudine este al fiecărui act liric al autoarei
de față. Cel mai potrivit ilustrator al ei și al primului Nichita Stănescu
ar fi putut fi, într-un plan lărgit al ficțiunii critice, Sabin Bălașa, dacă
acesta din urmă ar fi fost ceva mai puțin prudent și s-ar fi lăsat în mod
explicit pradă (și) tentației mistice.
În ultimă instanță marea problemă a literaturii, mai cu seamă în
actualitate, este receptarea ei. Înainte de 90 critica funcționa ca un
53

sistem intermediar de literatură-public. Recepatrea evazivă, fugitivă
și inconsistentă a poeziei se datorează și lipsei acestei verigi-cheie.
Surprinzător și pentru mine entuziasmant este că poezia continuă a
fi scrisă și citită, publicul ei este într-adevăr mai restrâns, dar cu atât
mai lăudabil ca sensibilitate și specializare într-un domeniu aproape
ezoteric.
Chiar și criticii cei mai tehnicizați, clasici sau modele în viață,
autori de istorii literare folosesc cu dezinvoltură cuvinte ca talent și
inspirație; însă numai în conversație, – cu excepția lui Alex Ștefănescu.
În scris, nicidecum: le-o interzic etica profesională, deontologia
ștaifului, jargonul critic, sever și intransigent ca un regulament cazon.
O carieră nu se poate dispensa de conformarea la niște norme nescrise,
dar recunoscute tacit ca obligatorii.
În ce mă privește nu am o carieră de susținut sau de continuat, deci
mă pot dezbăra de harnașamentul neologistic la intrarea în rezonanță
cu „Ecou duminical de fluturi”, a treia carte semnată de Nicoleta
Drăgan-Bucșă.
Când e vorba de ecou, polifonia semantică este de la sine înțeleasă.
Înainte de aceasta însă, sensul titlului nu poate fi despărțit de teoria
haosului și formulările ei consacrate pe tipare de genul: o bătaie de
aripi a unui fluture din jungla amazoniană poate produce un clivaj
seismic sau un tsunami în Japonia. Tiparul are un prim termen din
zona absolutului infim, inocent, și un al doilea grandios și catastrofic
pentru a marca disproporția cauză-efect.
Cam așa se petrec lucrurile aici, dar cu tot ce ține de repercusiuni,
- inseminate în câmpul fertil și bun fără măsură al vieții, cu poezia
uneori cosmogonică fără plan prestabilit, doar pentru că într-acolo o
mână inspirația și talentul. Iată „Zborul inimii-titirez”, în care pulsul
întețit al inimii devine astral, rămânând totuși undeva în geneza
înnoită, cea Cristică.
54

Inspirația nu este decât un noroc inefabil, – propria-ți minte îți
dictează cuvinte, într-un soi de dicteu automat neprovocat și foarte
selectiv, însă selecția, în primul ei stadiu, nu aparține emitentului. De
aceea unora li se întâmplă ca în al doilea stadiu, al selecției, să aleagă
greșit, conformându-se unor exigențe străine naturii și genomului
lor creativ. Talentul nu este altceva: inspirația recurentă, norocul
inexplicabil, cu carul, al câștigătorilor.
Am văzut-o pe Nicoleta Drăgan Bucșă recitând în public în
câteva rânduri - poeme grațioase, muzicale, convenționale, alese
firește, să placă auditoriului format din persoane cu o educație clasică
și clasicizantă, ale căror lecturi și gusturi nu depășeau diacronic
momentul poetic reprezentat în mod esențial prin Lucian Blaga, cu
prelungiri probabile în Ana Blandiana, Ioan Alexandru și Nichita
Stănescu și al căror entuziasm mergea cred, către oratoria și rima
elocventă de tip Adrian Păunescu. Poeta are talent, fără doar și poate,
lucru mult mai vizibil în carte, unde el apare personalizat.
Iar dacă este vorba de genul proxim al acestui talent, el nu este
de găsit în numele de mai sus, ci între poeții catalogați drept onirici,
undeva între misticul Daniel Turcea și ludicul Vintilă Ivănceanu:
„Pe covorul astral al Universului
plutesc în caruselul destinului
cu alaiul de asteroizi
în ținutul lui Nu Știu Unde...
Îmi încalec rotundele vise
pe calul troian a lui Habarnam
să-mi înscriu zborul în zodii de foc
În albastra Odisee
doar Penelopa țese-n taină
pânza nemărginită de azur... ”
(„Ținutul lui Nu Știu Unde...”; p.70).
55

Poeta este cu certitudine departe de istoricul acestor șaptezeciști
contemporani cu numele incomparabil sonore înainte-citate, ceea
ce demonstrează că natura autentică a unui talent depășește cultura
asimilată.
În fuga visului numai pe jumătate premeditat:
„Deseori mă odihnesc
pe izlazul albit al inimii
privind vârtejuri de anotimpuri
rătăcite în piept
și miei ce pasc rotunde tristeți
pe sub lună.
Stingher atom de azur
descătușat în necuprinse pustiuri
cutreier desculță Calea Lactee
rostogolindu-mi răsuflarea albă
îngenuncheată în matricea fecundă
a Universului.”
(„Adâncuri reflexive”; p.101)
Indiferent de vârsta autoarei, contează aici efervescența creativă

adolescentină pe care versurile o desfășoară. Este o poezie care pare a
exclude comentariul nu prin caracterul ei prea explicit sau prea obscur,
ci prin imanența ei literară genuină.
Dacă în titlu apare duminica, ziua sfântă a creștinilor, nu înseamnă
că Nicoleta Drăgan-Bucșă este o poetă de duminică. Este și o poetă
a fervorii creștine, da, dar este poetă tot timpul. Poezia ei însă poate fi
numită una duminicală, de sărbătoare.
Mircea Doreanu
scriitor
56
CARMEN MARCELA DUMITRA

25.10.2018
VISE
Cât aş vrea să pot urca

Sus la cer să iau o stea
Şi să fac din ea mărgele
Cum sunt şi visele mele…
Sunt atâta de frumoase,
Ca steaua de luminoase,
Precum firul vieţii-n sine…
Nu ştiu Doamne cât o ţine!
Îmi imaginez privind-o,
Că doar din suflet iubind-o,
O fac şirag de mărgele
Pentru gâtul mamei mele.
Şi ţinându-mă de mână
Mă duce înspre lumină
Strălucind atât de tare,
Ea dă viselor culoare.
57
FLORENTIN DUMITRACHE
SUB UN FIR DE IARBĂ...
Sub un fir de iarbă

se-așterne cuvântul
încerat în lut,
provenit de lut,
sub un fir de iarbă
se-aude cuvântul
tăcut,
doar tăcut.
TÂRZIUL DIN MINE
Pe trup mi se așterne
târziul din mine haină,
născută din lut și iubire,
țesută din fire de timp.
Pe trup târziul din mine

se răzvrătește,
strigă spre timp
să-i mai dea încă fire
pentru o nouă haină.
58
*
* *
sunt atât de tânăr

când bătrâneţea mă răsfaţă,
încât nu mă recunosc,
deşi ştiu că
aşa am fost cândva,
când tinereţea
îmi renega
timpul prezent
sunt atât de tânăr

în bătrâneţea mea...

59
GEORGE G. ECHIM
GRĂDINA MAICII DOMNULUI
Dedicată CENTENARULUI
MARII UNIRI A ROMÂNILOR
(1918-2018)
GRĂDINA Maicii Domnului,

Românie, ţară sfântă,
Prin arta cuvântului
Îţi cânt tot ce ne încântă.
Ţară sfântă, Românie

Iubită de tot românul,
Plai de dor şi vitejie,
Te înconjurăm ca Unul.
Fie-ţi viaţa bucurie,

Domnul să te ocrotească,
Cu toţii-aşa să te ştie,
Numele să ţi-l cinstească.
Tu eşti mama noastră bună,

Ţară mamă, Românie,
Limba ta este străbună,
Noi o vorbim cu mândrie.
60
Ea ne dă identitate,
Cu ea suntem în fiinţă,
Iar cu verticalitate
Vom fi plini de biruinţă.
Braşov, 1 Decembrie 2018
Identitate
(Unitate în diversitate)
Masă,
...Scaune,
...Poartă,
... Coloană...
Evident sunt...
nu doar o banală
... producţie...
Infinit,
Sărut,
Alee,
Tăcere,
Sunt mai mult
Decât a gândit
Demiurgul smerit
Divină creaţie !
Adoraţie !
Incantaţie !
Fapt de identitate
Fără de moarte....
61
TOMIRIS
Tomiris, tu te-ai luptat cu Cyrus

Şi-n luptă ai fost biruitoare,
Gloria ta fiind cu atât mai mare
Cu cât lui Cyrus, „cel Mare” i s-a spus…
Regină mare peste massageţi,

Legendară războinică frumoasă,
L-ai trimis pe Cyrus şi ai lui „acasă”,
Băgând o lume-ntreagă-n sperieţi.
Orientul, Sudul chiar şi Nordul

Te revendică şi se închină
Înţelepciunii tale, regină,
Între Est şi Vest ai făcut „podul”…
Întemeietoare de cetăţi,
Tomisul ţi se datorează;
Artiştii-n creaţii te serbează,
Simbol pentru cei ce se trag din geţi…
ÎNTRUPARE ÎN DIAPAZON EMINESCIAN
Farmecul poeziei lui George Echim constă în posibilitatea pe care

mi-o oferă: de a comunica direct cu vremurile eroice ale literaturii
române, de a vedea cum sub ochii mei se zideşte o casă, din temelii
până în grinzi şi acoperiş, într-un mod nemaiîntâlnit astăzi, adică
în respectul împrejurului şi împrejurimilor, al istoriei şi tradiţiei, al
normelor, nu prin insolitare. Nu este singurul, dar este printre puţinii
62

poeţi de azi care procedează în acest mod izbăvitor. Îţi alegi stilul unui
construct spiritual pentru a vieţui în el şi cu el, aşa cum locuieşti o
casă şi eşti locuit de ea. Când inadecvarea face legea, George Echim
a ales Monorul (locul obârşiei) şi ASTRA. Vorbim aici despre destin
şi potrivire.
Este acel Monor (judeţul Bistriţa-Năsăud) şi oamenii săi, la care
face referire (printre altele) George Bariţ în cartea sa „Părţi alese din
ISTORIA TRANSILVANIEI pe 200 de ani în urmă”, vol. II, Ed. II,
IPCJBv, 1994.
Nu mai trăim însă cu iluzia unui loc privilegiat în Univers. Ne-a
rămas numai acel topos în sens originar care este casa. În mai toată
lumea, în Ardeal ca şi în Nepal, casele se construiesc din combinaţii de
lut, lemn şi piatră în diferite proporţii. Aceleaşi elemente ne însoţesc
şi în ultimul spaţiu căruia îi aparţinem.
În viaţa lui George Echim s-a produs o ecloziune în jurul anului
2010, mulţumită unei situări fericite: echilibru gospodăresc în familie
şi muncă şi un nou val de tinereţe (să fie ultimul? se întreabă orice
cincagenar în timp ce i se urcă pe creastă) care îi împrospătează revelaţia
primei vârste reprimată de-a lungul unei cariere cu constrângeri şi
rigidităţi metalice: cuvântul şi cântul sunt una. Începe aşadar să aşeze
versuri proaspete în răsaduri arhetipale, să ia lecţii de canto (popular)
spre surprinderea sau chiar stupoarea celor care nu îl cunosc decât ca
magistrat. Eu nu vorbesc aici despre un poet care practică poezia ca
pe un galon social distinctiv, ci despre unul care o trăieşte, care chiar
s-a împotrivit ideii de a fi poet, gândindu-se vag că s-ar putea totuşi
să fie, fără să scrie, până târziu, vreun rând. Cu sau fără voie, expresia
devine propria lui reprezentare, nu îi este exterioară. Îl văd pe George
Echim îngânându-şi melodic versurile aşa cum sonetiştii (este şi unul
dintre ei) îşi verifică pe degete endecasilabul.
Măcar cântecul îşi va fi rostit duhul, muzica. Chiar dacă paginile
pot muri aproape sub ochii noştri, cântecul însoţitor însă are o viaţă
inefabilă şi ca durată.
63

Gaston Bachelard a scris un studiu intitulat „Declamarea mută”.
Aşa cred că îşi concepe şi reciteşte versurile George Echim, prin
migăloase elaborări ale muzicalităţii acestora. Visând la cuvinte
coboară în adâncurile vocabulelor şi le rosteşte interior, adică le cântă.
Poeziile lui George Echim au doza lor de perenitate pentru că
intenţionalitatea muzicală, personală şi sinceră vibrează în ele şi se
transmite în mod misterios şi memoriei afective a cititorului. Nu
există practician al poeziei care să nu ştie că ritmarea gândurilor este
un demers cu beneficii estetice evidente, dar şi secrete.
„Întrupare”, numele cărţii (referirea este la „Întrupare”, poezii, de
George G. Echim, Ed. KRON-Art, Braşov, 2018), se extinde dincolo
de materializarea laică, religioasă, filosofică, în spaţiul istoric în care
vieţuirea capătă un plus de sens, luminat de poezie înspre rădăcini şi
devenire. Muncile poeziei, ca şi ale ţarinei, sunt trudnice, fericite şi
mai presus de toate, ritmate de anotimpuri într-un peisaj rural, iubit,
văzut şi întâmpinat cu o dragoste ancestrală, ţărănească, singura care
i se cuvine.
Întruparea este ineluctabil legată de metafora centrală a luminii în
imaginarul creştin, învierea. Chiar sensul laic, a face din nimic tangibil
simţurilor ceva concret, ţine de miracol. Versurile sunt abstracţiune şi
concreteţe pură în aproape acelaşi timp: se întruchipează în litere (nu
neapărat, pot rămâne gânduri sau deveni cânt) din reverie, pentru a se
întoarce în aburul ei ceresc şi pământesc. Putem vedea versul ca una
din graniţele dintre neant şi lumea noastră:
„Am păşit încet şi anevoios pe Cale,
Urmând treaptă cu treaptă ce a fost de urmat,
Supus încrezător fiind voinţei Sale,
Gândirea mea de suflet în versuri s-a-ntrupat.”
(„Întrupare”)
Scrisul lui George Echim este încă un argument pentru
eminescianismul poeziei bune româneşti, căruia nu-i scapă tocmai
prin revolta din „Riga Cripto…” nici Ion Barbu – orice antonim
64

are un termen căruia i se opune, pentru a exista. Nici suveranul
Arghezi, al cărui titlu „Tu nu eşti frumuseţea” ţine seama de un incipit
eminescian: „Tu nu eşti frumoasă, Marta…” (din „De ce să mori
tu!”, „Semănătorul” lui Ilarie Chendi, 1903). Ne referim nu doar la
semantică, ci la atitudinea autorului şi orizontul poeziei, nuanţe ar
încăpea în ecourile de romanţă în care vioara pare acordată după cea
a neoclasicului Goga.
George Echim îşi începe poezia şi cartea cu o parafrază reconoscibilă
şi aşezată pe frontispiciu pentru că este astfel:
„N-am crezut s-ajung a-mbătrâni vreodată”.
Toate sunt schimbate, sonuri şi sensuri, dar diapazonul este
Eminescian.
Mircea Doreanu
Poeții (de la stânga la dreapta): Mircea Doreanu, Nadia-Cella Pop, George

G. Echim,Gheorghe Oprea-Holbavianu și Tóth Árpád la prezentarea Revistei
„Claviaturi” nr. 3(23), septembrie 2018, în Librăria „Șt.O.Iosif ”, Brașov.
65
THEODOR G. ECHIM
PRINS ÎN MENGHINĂ
Ca prins în menghină mă simt

Când dragostea de ţară şi de libertate,
Se-nşurubează prin piept şi pe la spate
În inimă, şi nu mă lasă să mă mint.
Ţării de baştină-i doresc eu cu ardoare,

Să cadă pe mâini bune şi cinstite,
Care-i pot da şi zile liniştite,
Belşug, respect, încredere în sine şi onoare.
Dacă-nchid ochii şi îmi închipuiesc,

Ce mari rezerve ea în sine are,
Nu pot să nu visez la viitoru-i mare,
Şi să-i mai spun odată c-o iubesc.
O critic totuşi, când e de criticat,

Căci nu-mi convine s-o ştiu tristă,
Crezând că drum nu mai există
Şi pentru ea, căci tare-ar fi păcat.
Din dor de libertate am plecat de-acasă,

Dar dorul meu de ţară mi-a rămas.
De-aceea aş mai trage pentru ea la coasă,
Şi menghina aş slobozi-o pătimaş.
66
EROII ŞI NEAMUL
Mă uit la piatra tare,

La numele din stâncă,
Ce par a fi altare
Ce nu-s uitate încă.
Eroii stau de veghe

Şi ne ţin neamul treaz,
Poporul îi priveghe
Cu lacrimi pe obraz.
Memoria de piatră
Ne dă un bun îndemn,
Păzim a noastră vatră,
Percepem al ei semn.
ŢĂRANUL
Ţăranul e om pur şi om cinstit,

El şi-a produs de toate ce-a avut nevoie;
Să fure, să înşele el n-a socotit,
El a fost harnic şi cinstit de bună voie.
Ţăranului nu i-a fost frică de vre-o boală,

El şi-a ştiut valoarea şi puterea;
Ştia că dacă el în zori se scoală,
V-a izbuti să facă-aşa cum îi e vrerea.
67
De-aceea ţăranului i se cuvine

Respect şi laudă, azi, mâine şi poimâine;
Cu tot ce a făcut în viaţă şi tot ce ne-a lăsat,
El v-a rămâne exemplul bun şi de urmat.
UNIREA ȘI UNITATEA ROMÂNILOR –

A.I.Cuza Sculptură lemn | Gh.O.-Holbavianu
68
IOAN FRICIU
COPACUL
Copacul rădăcini înfipte are

În solu-n care falnic a crescut
Și n-a avut vreodată vajnic scut,
A fost mereu lipsit de apărare.
De multe ori să fugă ar fi vrut,

Să scape de teroare-n lumea mare,
Dar n-a putut căci nu avea picioare…
L-au rupt samsarii și a dispărut.
Păduri întregi au plâns de disperare

Sub lovituri de bardă-aprig cnut,
Ar fi plecat departe-n emigrare
Să crească falnice ca la-nceput.
Cum legiuirile ne sunt precare,

Hoția-n țară n-are vindecare.
ROMÂNIA ÎN CENTENEAR
Românie țară dragă,

Of, câte lupte ai trecut,
Mă-nchin la tine că ești scut
Azi când pari că ești întreagă.
Noi și alții să-nțeleagă
69

Iubirea sfântă ce o porți
Asupra noastră, vii și morți!
În ev ce suta o-mplinești
Noroc să ai ca să mai crești
Cu frați de dincolo de Prut,

E visul dulce ce l-am vrut;
Națiunea românească
Trebuie să înflorească!
E darul dumnezeirii,
Nu e fapt în contra firii.
A noastră țară fie dreaptă,
Rotundă ca o pâine coaptă!
EROUL
Ardealul i-a fost dulce leagăn

Vidreanului cel curajos,
Revoltat cum n-are seamăn
A coborât un pic mai jos,
Mobilizat-a moții zdravăn.
Iar inima i-a fost amară

Atunci când a văzut că-n țară
Nevoi și jale curge iară;
Curaj avut-a să gândească
Unirea cum s-o ticluiască!
70
RODICA GHINEA
JERTFA SUPREMĂ
Vouă,
vă dedic aceste rânduri
celor care ați lăsat acasă
armele muncii gliei strămoșești
și ați îmbrăcat haine ostășești.
La lupte grele ați plecat
să eliberați teritoriile ocupate.
Datorită victoriilor voastre
România este țara de azi
pe harta Europei.
Dedic pioase gânduri
și celor douăzeci și patru
de măgineni
omagiați pe un monument
la intrarea în sat:
“cei care n-ați mai venit acasă”.
Din infinitul celest
ați trăit bucuria românilor
la 1 decembrie 1918.
Mamele, văduvele și orfanii
cu lacrimi au udat
florile-n grădină.
Jertfa de sânge a eroilor
a dat viață României.
71
UN DAC PE O COLUMNĂ
Strămoșii vă cheamă
cu glas de poruncă,
i-au sugrumat vrăjmașii,
plâng oseminte ce dorm
în depărtate morminte.
Urmașii sunt mândri
că-s români, au țară-mamă.
Bunicul meu, mesaj al

moților a dus, în straiele lui,
părea un dac de pe Columnă,
cu opincile a bătătorit cărările
spre Alba Iulia.
Românii toți s-au îmbrățișat,
Au spus – ce-i al nostru cerem –,
România Mare, plaiul străbun.
GLAS DE FLUIER
În Apuseni
își are rădăcinile
Copacul
din care curge seva
prin trupul meu.
În el se-mbrățișează
petalele trandafirului
ca surorile gemene
în pântecul mamei.
72

Speranța renașterii
din verdele crud
al ierburilor
trece prin ochii mei.
Vă cuprind pe
gândurile
frați și surori
de pretutindeni
într-o singură țară,
România.
Să încingem o horă
în cântec din glas de fluier.
Sentimentele noastre
să fie raze de iubire
spre cer și pământ...

73
ICA GRASU
IUBIRE-NȘELĂTOARE
Iubire înșelătoare,
Nu mai prinzi noaptea rece,
Din boboc ești tristă floare
Ce se trece,se tot trece...
Ai rămas ca o spoială,
Nu mai ai aripi să zbori,
Cum zburai în cer prin nori
Doar tristețe și-ndoială...
Încă din copilărie,

Adevărul mi-ai furat,
Și înşelătoare-ai fost
Iar corectă niciodat'...
Printre nori cu plete dure

Te cațări fără ruşine
Și cum hoții știu să fure
Tu furi doruri și suspine.
Nu mă pot încrede în tine,

Iubire amăgitoare!
De-aș vrea pragul să ți-l trec
Știu precis ce mult mă doare...
74

Perfidă şi-nşelătoare
Ești iubire și te-ascunzi,
Nu ești taina protectoare
Și în neguri te ascunzi...
ȚI-ADUCI AMINTE...
Îți aminteşti cum sângerau petunii,

Când trup de vânt culcă mătasea ierbii
Si noi stăteam cuminți cum numai cerbii
Se odihnesc cuminți la umbra lunii?
Deschide-ți ochii și privește-n zare,

În lume toate-s pure și impure,
Nu pribegi pe țărmul trist de mare,
Învața-a fi cum cerbii în pădure.
Nu-ți măsura din vreme timpu', anii,

Din terme clădeşte-ți cazemate,
Cu dăruire afundă-te în iubire,
Și nu te pierde în captivitate!
Dezbracă-te de hainele tăcerii,

Du muntele de vise după tine,
Și sufletul deschide-l amintirii,
Sărută-mă și astăzi pentru mâine!
Iubind frumos, nimic nu te doboară,

N-ai frică a iubi cu adevărat,
De crezi în dragostea fără de păcat,
Luceferii și luna se-nfioară!
75
CARMEN TANIA GRIGORE

fluturii tăcerii
scriu să întreținem
demnitatea iubirii;
stau la pândă
cu mâna sprijinită
pe vârfuri de lance
atentă să fiu la detalii
apărute la suprafață subit;
- poate că sunt fluturii tăcerii,
îmi spui,
odinioară ascunși în majuscule
care ne străjuiau adâncul;
timpul desferecând
zăvoarele de oase,
amintirile au traversat
anotimpurile
și s-au adăugat ochilor
dor peste dor
într-o memorie necesară
limba română
Vorbește-mi inimă
în graiul neprihănit al pruncilor
vorbește-mi cu sfiala
rugăciunilor de noapte
76

cuvintele să atingă ca un mir
aproapele,
limba română să decanteze dorul
sub pleoape
să distilăm
memoria străbună
între cer și pământ
statornicia din muguri
să o doinim
fără a da răgaz hotarelor
să suspine
reverberări
știu
e nevoie de un crez
rostit cu buze de rouă
un fel de regulament
de ordine interioară
pentru a preveni
căderea în trufia
propriei cărni
odată cu dezlegarea
ispitelor
psalmii sunt de negăsit
cum de negăsit
este și leacul
care să redea
demnitate nevrozelor
77

alergăm prin etate
și la fiecare răspântie
aruncăm bănuți umbrelor
pe care
nu le mai putem
ține aproape

M. Viteazul Sculptură lemn | Gh.O.-Holbavianu
78
ELENA GRIGORE
PLOAIE NEBUNĂ
19.09.2018
O ploaie măruntă
Îmi bate în geam,
Să îmi aducă aminte,
De tot ce nu am.
Afară e rece
Şi întunecat,
E rece şi geamul,
De ploaie udat.
Leagănul din curte

Este mişcat,
De vântul ce bate,
Neîncetat.
Pe tobogan curge
Ploaia şiroi,
Acolo unde odată,
Ne dădeam amândoi.
Ploaia măruntă
Îmi bate-n fereşti,
Poate vrea să-mi spună,
Mai multe poveşti.
79
Nu înţeleg nimic
Din ce vrea ea să-mi spună,
Că-i rece şi udă…
Ce ploaie nebună!

Decebal Sculptură lemn | Gh.O.-Holbavianu
80
GHEORGHE OPREA-HOLBAVIANU
MĂCINĂRI ÎN TIMP
27 iulie 2018
Eu te macin pe tine
Tu mă macini pe mine
El ne macină pe-amândoi
Ea se macină pe sine
Noi vă măcinăm pe voi

Voi ne măcinaţi pe noi
Ei îi macină pe toţi
Ele se macină-ntre ele
Eu m-am săturat să te mai macin

Tu te bucuri măcinându-mă
El încă mai macină pe cineva
Ea culege tot ce s-a măcinat
Noi renunţăm la măcinare

Voi dospiţi toate măcinările
Ei adună măcinările şi măcinişul
Ele frământă totul cu timp
Eu, tu el, ea suntem puşi la cuptor

Noi, voi, ei, ele, suntem pâinea urii
Toţi de la măcinat trecem la cinat
Cina noastră – cea de taină – continuă.
81
PÂRÂRILE ZILNICE
27 iulie 2018
Eu te pârăsc pe tine
Tu mă pârăşti pe mine
Noi vă pârâm pe voi
Voi încă ne mai pârâţi pe noi
Eu urăsc pâra
Tu iubeşti pâra urii
El pârăşte ura
Ea adună pâra urii
Noi pârâm toate pârârile

Voi urâţi multele uri
Ei pârăsc şi dincolo
Ele pârăsc până dincoace
Eu şi tu adunăm cenuşa pârilor

El şi ea spulberă făina pârârilor
Noi şi voi mâncăm coacerea pârilor
Ei şi ele se fac una cu timpul
Toţi credem că nu suntem vinovaţi

Ceilalţi ne ştiu că suntem nevinovaţi
Fiecare şi împreună ne dezvinovăţim
Aceştia suntem urcaţi pe spirala vremurilor.
82
IUBIRI ŞI URI
27 iulie 2018
Eu te iubesc urându-te
Tu mă urăşti iubindu-mă
El ne urăşte urându-ne
Ea ne iubeşte urându-ne
Noi iubim urile toate

Voi urâţi iubirile prezente
Ei iubesc iubirile trecute
Ele urăsc iubirile viitoare
Noi iubiri şi noi uri

Voi uri şi celelalte iubiri
Ei atâtea uri câte iubiri
Ele câte iubiri atâtea uri
Noi adunăm iubiri şi uri

Voi sădiţi uri în iubiri
Ei privesc iubiri din uri
Ele culeg uri din iubiri
Eu şi tu măcinăm iubiri şi uri

El şi ea dospesc uri cu iubiri
Noi şi voi coacem iubiri cu uri
Ei şi ele consumă iubirile şi urile
Timpul macină tot ce consumăm

Infinitul depozitează tot măcinişul.
83
ILIE RĂZVAN-MIHAI
ASPIRAȚII
Așa cum razele de soare

Semnându-și lucrarea
Lasă umbre pe pământ,
Așa și eu adun
Umbra fiecărei raze de om
Ca o amintire a cum să fiu.
Iar atunci când noaptea vine

Caut în lăcașul infinit
Unde umbre sădesc,
Fructul focului ce arde
Tot ce-i urât și nedrept.
Așa visez soarele să-l împodobesc.
ABIS
Abisul își deschide porțile

Iar inexistența își așteaptă renașterea.
Focul protector ce-l înconjoară

Mistuie cu ură
Umbrele ce-nșeală.
84
De la îndepărtare
Totul pare
O veselă sburdare
De cremene murdare.
Însă fii cu seamă de umbra

Ce poa’ să pară
Lumina cea mai strălucitoare.
Doar ochii ce adevăr cerșesc

Voalul fricii îl dizolvă
Iar din noaptea grea
Apare ziua;
Din nimic începe totul,

Iar totul se termină-n nimic.
85
MIRCEA DORIN ISTRATE

SĂMÂNȚĂ DE CETATE
În zidul de cetate, rămas în vârf de deal,

S-au strâns trecute vremuri rotite-n anotimpuri,
Însemn să îmi rămână, c-aicea în Ardeal
Noi suntem începutul la trecătoare timpuri.
A mistuit-o focul, iar ploaia, gerul, vântul,

Demult i-a șters din gânduri străvechiul început,
Acum e doar însemnul la ce-a lăsat trecutul
Pe lunga lui cărare, o urmă veche-n lut.
Ca noi și ea odată a fost cândva semeață,

Făloasă, mândră-n slavă, de mulți nebiruită,
La poala ei atâția lăsatu-și-au cea viață
Când au dorit să-i frângă a timpului clipită.
*
Acuma-i o nimica, un zid, o surpătură
Sub rariștea ce-ncearcă s-o face amintire,
Îi spun a ei poveste bătrânii, când îi fură
Nostalgica durere și-a slavei ei mărire.
20.11.2018
86
A NEAMULUI EROI
ALBA IULIA ne vine, din prelunga viețuire

Când înțelepciunea vremii ne-a-nvățat să vrem unire,
Că doar ea și dorul țării ne va da sfânta putere
Ca să ținem laolaltă, moștenita cea avere.
În unire și-n virtute au luptat la Segetuza

Moșii și strămoșii noștri, să ne lase-n vatră spuza
Flăcării ce va aprinde focul jertfei pentru noi,
Ca să fim când vremea cere, ne-nfricați și bravi eroi.
Zid am fost cu domnul MIRCEA în mirare și în fală

Când în vale, la Rovine, mândra armie-otomană
A pierit în smârcul bălții de al nostru larg avânt,
Ce-a fost dorul libertății, care nu e vorbă-n vânt.
Domnul ȘTEFAN, cât trăit-a, tot purtatune-a-n războaie

Să știm gustul libertății și-al nost’ braț să nu se-nmoaie,
Să ne nalțe-n fala lumii, toți din jurul lui să știe
Că cea nație română, este vifor la mânie.
Cu MIHAI, VITEAZUL nostru, am fost steauă în urcare,

Pildă la viitorime cum frumosul gând nu moare
Când e vorba ca norodul risipit să se unească,
Și sub mână domnitoare țara asta să renască.
Tot așa ne spuse CUZA, că unirea e putere

Și că țara strânsă-ntruna niciodată nu va piere
Când viața vamă dată, e plătita libertate,
Iară cei rămaşi în humă, de onoare-ave-vor parte.
87
*
Ridicați drapelul țării peste vechile morminte
Unde-și dorm vecia lungă, toți eroii dinainte,
Ce și-au dat viața vamă în vâltoarea unor lupte
Țării, neamului și lumii, în onoare și virtute.
Și în lacrima din suflet puneți rugă de iertare

Ca-n pomelnicul durerii aibă parte fiecare,
De o sfântă plecăciune ce din inimă le-om face,
Că trăim sfinția clipei, bucurându-ne de pace.
17.11.2018

Echim și Gheorghe Oprea-Holbavianu la prezentarea Revistei „Claviaturi”
nr. 3(23), septembrie 2018, în Librăria „Șt.O.Iosif ”, Brașov.
88
DORIAN MARCOCI
ÎN DEPĂRTĂRI
Pe dealuri desenează spinii albă floare

Departe spre-a pădurii buză,
Drumuri se văd, poteci şerpuitoare,
Spre sate,-ngălbenită călăuză.
De-acolo iscodesc biserici albe

Cu turnuri înălţate la vedere,
În jur case cuminţi în salbe,
Scumpă-a sătenilor avere.
Şi-n depărtări cocoaşă cu cocoaşă

Se adâncesc pădurile-n albastru
Spre Scaunul ce Domnul îl înfaşă
Cu norii albi şi razele de astru.
LA CENTENAR *
Tânjeşte-n graiul frunzei o doină din Moldova,

De peste munţi răspunde un fluier din Ardeal,
Cu modulaţii Oltul o poartă în aval
Spre Ţara Românească ce-i înţelege slova.
Cu arcul lor de piatră, Carpaţii peste timpuri,

Ca o coloană sfântă ne-au sprijinit când rele
Din cele patru vânturi ne urgiseau mişele
Vrând neamul să sugrume călcându-l în răstimpuri.
89
Ecoul din Bănie mai mângâie granitul

Cetăţii Albei Iulii cu pasul lui Mihai,
Întâiul domn ce-n pohta-i a strâns al nostru grai
Din ţările române unindu-le pământul.
Deşi a fost vremelnic, istoria nu uită.

Acum în spicul frunzei unită ne e doina
Că-i Ţara Românească, Ardealul sau Moldova,
E ROMÂNIA NOASTRĂ, LA CENTENAR SLĂVITĂ.

90
MENUŢ MAXIMINIAN
MÂINILE
Mâinile mele
Acum şi ale tale.
Corpul se zbate
Precum o mănuşă bolnavă,
Iar degetele
Precum franjuri de zăpadă
Când ninge.
Precum iubiţi la lumina focului...
Palmele mele
Au săpat o groapă
De taină...
Sunt de sticlă
Învârtind sângele.
STELE ALBE
Precum mângâierile bunicii

În nopţi de iarnă,
Lumina arde sub covor

Purtând în ea poveştile
Îngerilor.
91
Vedem sub sticla apei

Lumea începuturilor.
Copiii
Vestesc
În ritm de nea,
Munţi albi
Țin într-un căluş
Vatra satului.
INIMA
Tăcerea s-a aşternut

În dreptul inimii
I-am ascultat bătăile
Am ţinut
Inima în palmă
Ca dar
Venit în viaţa mea
Cuvintele pălesc
92
MAREA POEZIE MAREA POEZIE MAREA POEZIE
MAREA POEZIE
93
MIHAI EMINESCU
CE TE LEGENI?...
- Ce te legeni, codrule,
Fără ploaie, fără vânt,
Cu crengile la pământ?
- De ce nu m-aş legăna,
Dacă trece vremea mea!
Ziua scade, noaptea creşte
Şi frunzişul mi-l răreşte.
Bate vântul frunza-n dungă –
Cântăreţii mi-i alungă;
Bate vântul dintr-o parte –
Iarna-i ici, vara-i departe.
Şi de ce să nu mă plec,
Dacă păsările trec!
Peste vârf de rămurele
Trec în stoluri rândurele,
Ducând gândurile mele
Şi norocul meu cu ele.
Şi se duc pe rând, pe rând,
Zarea lumii-ntunecând,
Şi se duc ca clipele,
Scuturând aripele,
Şi mă lasă pustiit,
Vestejit şi amorţit
Şi cu doru-mi singurel,
De mă-ngân numai cu el!
94
OCTAVIAN GOGA
PACE
Luna-şi picură argintul,

Tremurându-l pe fereastră;
Vede-atâta împăcare
Străjuind căsuţa noastră.
Lângă pat, zâmbind, stă mama,

Adormindu-şi copilaşii,
Cămăşuţă cu mătasă
Le-a cusut mâna nănaşii.
Numai moşul povesteşte,

Aşezat pe faţa vetrii –
Dumeriţi de-o pildă veche,
Îl ascultă doi cumetri.
Dar auzi! Căţelul latră,

S-aud şopote-n ogradă
Şi s-aude, subt opincă,
Scârţâitul de zăpadă.
S-a curmat deodat’ povestea

Şi-i tăcere mută-n casă –
Osteniţi dorm ochelarii
Pe ceaslovul de pe masă.
95
Licărind o raz-atinge
Geamul uşii de la tindă,
De trei glasuri legănată,
Se-nfiripă o colindă...
De sub ţol ridică fruntea

Două feţe bucălaie...
Blând zâmbeşte din icoană
Cuviosul Niculaie...

96

(Partea a II-a)
CONSTANTIN MĂNUŢĂ
MEMORIA PĂMÂNTULUI
Cobori din demult lângă focul iubirilor

Cu gândurile vremii zvâcnind în pământ;
Străbunii mei la poalele mănăstirilor
Ard în albastru, legendă și cânt.
Alunec prin munți și dans de fecioare

Sângele meu e o mare de argint;
Domnii vor veni sorbind din ulcioare
Destinul între ei și lung cumpănind.
Se spune așa că e vreme de nuntă

Ori întineresc bătrânii cu părul auriu;
De aceea pruncii pe la case ascultă
Cum curge toamna din cerul târziu.
Cresc vârstele în arbori și-n ora pământului

Bărbații înfloresc în visul de seară;
Adormim în poiene, la granițele cântului
Cu zodia timpului bătând dinspre țară.
97
DECEMBRIE ÎNTÂI
Bat clopotele în Ardeal şi bat

De peste două mii de ani lumină;
Prin aerul de vis îndepărtat
Am înălţat cetăţi fără hodină!
De au trecut pe-aicea vânturi mari

Cu norii grei de grindină şi ceaţă;
Sorbind mireasma vechilor stejari
Ne-am luminat mai limpede la faţă!
Din gândurile patriei, cu dorul

Câmpiilor gemând de bogăţie;
Spre Alba Iulia întreg poporul
S-a înscris în cartea lumii pe vecie!
Bat clopotele în Ardeal, tot bat

Slăvit să fii Decembrie Întâi;
Treaptă de iubire unde am visat
Marea Unire - stea întregii Românii!
DIALOGURILE POETULUI CU PATRIA
Numai tu patrie
poţi călători în sufletul meu.
Hai, să ieşim la Marea Mare
în adierea dimineţii
De acolo pari epopeea lumii
Născătoare a unui suflet
de zeu.
98
Dialogurile tale
cu mine
cel prea umil şi plecat
peste toamnele tale frumoase
îmi dau puterea ierburilor
a grânelor
câmpiei
neasemuitelor case.
Urc munţii de dragoste

piscuri piezişe, semeţe
călătorind, călătorind
de la căderea serii
port în gene
aurul pădurii
şi vuietul
Mării.
Păsările, numai păsările

Corăbii de nesomn şi veghe
Ele-ţi dau sentimentul
permanenţei.
Din palatele fluturilor,
ale miilor de fluturi
dansând, dansând
peste blânde ţinuturi.
Nu-i nimeni ca Tine

În leagănul ființei
arborii princiari
flutură-n Tricolorul
99

Destin-al Omeniei.
Și atunci mă întreb:
Cum să nu iubesc pădurile,
câmpiile, munții
Acești copii ai Rodniciei.
Astfel patria nu-i

decât această mirare
explodând
în boabele năstruşnice
ale grâului,
în steagul pădurii,
munţilor,
râului.
Pe veci
locuind cuibul vulturilor
arborii seculari
veghează câmpiile luminii,
încât iubirea
în măreţia nopţilor de vară
simbolizează
ochii îndrăgostiţilor!
Mă cunoaște fiecare anotimp

Cu visele mele,
cu arderile mele,
cu pașii mei,
cu nostalgicii mei pași.
Eu zic Patrie că tu ești
sinteza
Acestui Popor de Uriași!
100
Atunci
mi-aplec privirea
Patria mea!
În sunetul arborilor,
munților, râurilor.
Jinduind un colț de lume
sinonim cu veșnicia
inima mea poartă
numele simplu: ROMÂNIA!
SCRIITORUL LA 70 DE ANI
Miezul e lumină din creația lui CONSTANTIN MĂNUȚĂ
Poezia lui Constantin Mănuță este o confesiune profană din

care se revarsă harul exprimării celor mai profunde trăiri. Substanța
poeziei este o contopire a sentimentelor ascunse ale căutării de sine, a
imaginii locurilor natale rămase deșteptate în adâncurile sufletului, a
căutării rostului propriei creații.
Unele poezii au o tonalitate melancolică, confesională, iar altele
se încadrează în ritmul unei tăgade, unei perpetue nemulțumiri
de sine. Realul şi imaginarul, celestul şi teluricul, contingentul şi
transcendentul, omul comun şi Divinitatea sunt realităţi ce nu se
exclud, ci se completează.
Cassian Maria Spiridon subliniază că „în marea lui smerenie”,
poetul Constantin Mănuță crede doar „în poezia peste care s-a așezat
aripa divină”.
Forțe văzute și nevăzute ale binelui îl ajută pe poet să-și găsească
menirea, să-și păzească spusul de neconfundat, curățenia scrisului.
101

Constantin Mănuță este poetul care în aceste timpuri postmoderne mai
crede în inspirație ca într-o binefacere divină...
DANIEL CORBU
Gândurile, căutările întrebările retorice însumează o atitudine
firească, echilibrată a unui intelectual umanist, iubitor de literatură,
filosofie, artă, cultură.
Un poet solitar, nostalgic, Constantin Mănuță, apăsat de trecerea
anilor, și-a păstrat miezul de lumină al creatorului. Ca orice poet
contemporan, este lăudat, apreciat de unii și desconsiderat de alții.
Acesta este firescul lucrurilor!
Temeinic racordat la cultura naţională şi universală, Constantin
Mănuţă este un poet talentat care ştie să aşeze cu măiestrie floare de gând
lângă floare de suflet şi să alcătuiască miraculoasa cunună a creaţiei lirice.
VASILE FETESCU
Constantin Mănuţă şi-a făcut şi îşi face datoria faţă de semeni, faţă de
literatură, chiar şi faţă de mine, dar a fost şi este rănit, oamenii îl rănesc.
CONSTANTIN BIHARA
Prezenta lucrare este o încununare a respectului, aprecierii poetului
de către unii oameni de cultură contemporani.
Mirajul poeziei se impune prin suflul liric irezistibil şi prin emoţiile
adânci care rămân ca un vis frumos, deşi cu timpul se pierde în neantul
infinit...
NICOLAE BUSUIOC
Constantin Mănuță este o voce ieșeană ce își trage seva din cultura în
care s-a format și în care a fost educat, care și-a găsit locul binemeritat în
lumea civilizată, culturală a Iașului.
ANCA GHICIUC
(Prefaţă la cartea CONSTANTIN MĂNUŢĂ Sub lupa criticii

literare, Ed. ALL Zenit, Iaşi, 2018)
102
SCRIITORUL LA 70 DE ANI
UN OM, UN SCRIITOR
Sunt un privilegiat având ocazia să citesc sute de pagini din cărţile

unui minunat om ce mă face să trec din uimire în uimire?
Mă conving treptat de temeinicia sa clădită pe memoria unui om
intelectual al cărţii, pe liniştea unui profesor cu mare dăruire.
Mă aflu în faţa unui profesionist care a format generaţii de tineri,
a dat viaţă mai multor rafturi de cărţi.
Un poet implicat în actul creaţiei care a trecut prin multe greutăţi,
amintindu-şi de copilăria furată de timp, la Mogoşeşti – Iaşi, şi-mi
spune:”În poezie există ceva măreţ, ceva sublim, ceva grandios, dar
totul pe un câmp de luptă. Cad pe rând cei mai buni, fără să ceară
răsplată.”
Apariţia cărţilor dvs., domnule scriitor, ar trebui să constituie reale
evenimente literare într-o lume normală.
Citind poeziile dvs. am rămas cu o impresie puternică de care nu mă
pot elibera uşor, simt până şi aerul de deasupra capului cum vibrează
pregnant determinat de sinceritatea mângâietoare, asemănătoare
cuvintelor mamei.
După ce citeşti creaţiile acestui om trebuie imediat să te plimbi,
vreo zece minute, ca să te linişteşti şi să te întrebi: de unde atâta
modestie, putere de creaţie şi valoare?
Am să scriu părinţilor dvs. câteva rânduri, să le mulţumesc pentru
că au băgat în dvs. atâta educaţie, bună creştere, încât nu mai contenesc
să mă mir că existaţi.
Forţa eleganţei dvs. se abate copleşitor în mine şi devin conştient
de valoarea ce o aveţi.
Mângâiaţi cu delicateţe condeiul, coala de hârtie vă lasă să alergaţi
pe ea, ameţind în clocotul versurilor aşternute.
103

Cu ochii dvs. sihăstriţi, daţi cărţilor liniştea de care avem atâta
nevoie.
Acum la împlinirea vârstei de 70 de ani, pe lângă respectul ce vi-l
port, Domnule profesor-scriitor CONSTANTIN MĂNUŢĂ, vă
doresc un condei lin, o călimară plină şi mulţi ani fericiţi !
MIRCEA ŢÂMPĂU
1907 - RĂSCOALA
104
IRINA LUCIA MIHALCA

POEM MATINAL
Totul e proaspăt ca un copac văruit,

copiii râd lângă utopiile parfumate,
o cheie magică te-aşteaptă,
izvorul a tot ceea ce simţi,
o muzică subtilă,
născută parcă de la sine,
se pierde în aer, risipită de vânt,
un mic port ceresc unde
barca noastră a acostat,
iar pescăruşii vin să fie singuri.
......................................................
În fiecare vis, printre luminile difuze,
încerci să ajungi la mine,
privindu-mă, tăcerea ta albă
suspină printre
umbrele imaginii mele,
pulsul te copleşeşte
cu-această dorinţă
devorată de-atâta dragoste,
uneori nu poţi fi aproape,
dar poţi, desigur, întinde mâna.
105
Dincolo de mare, luna îşi va găsi odihna

când mă va trage spre tine,
dar, mai presus de toate,
ceea ce vrei este atât de simplu,
te poţi ruga, doar, destinului posibil.
Lasă-ţi inima să fie înviată

de cea pe care o iubeşti,
liberă să rătăcească în toate,
o armonie de note grave cu cele acute,
acea puritate de copil,
dureroasă aproape, să urce
de la primele tulpini neliniştite de dragoste.
...........................................................
În sfârşitul tău este şi începutul tău,
ţipătul ei trece prin tine, către tine,
surâsul ei, care nu seamănă
cu niciun alt surâs, te însoţeşte,
o rană de cuvinte nu a susţinut niciodată
arderea strălucitoare
într-un întuneric impenetrabil,
un drum îl parcurgi prin moartea însăşi,
trebuie sa treci prin infernul propriei fiinţe,
minunile sunt locuri
pe unde, încă, nu ai trecut.
4 ianuarie 2014
106
IONELA-RAMONA MOLDOVAN
DOR
Nu mai aveam de la tine nimic...

Decât un dor, rotund și-nstelat,
Pe care-l pusesem cândva la păstrat
Pe un raft, lângă lună, într-un ibric.
Acum l-am găsit și m-am jucat cu el,

Pe nesimțite am ajuns în rai,
În iarba crudă mi-am pierdut un cercel,
Tu mi-ai făcut altul din cireșe de mai.
Eram cuminți și râdeam amândoi –

Când, o voce a anunțat, în rai, ploi;
Am vrut să fug, dar m-am împiedicat
De-un măr roșu, mușcat, parfumat...
”Ce risipă!” mi-am spus, și l-am luat.

Flămândă, din fructul din rai am mâncat...
Vârtejul ne-a smuls și ne-a aruncat
Pe amândoi din păcat în păcat...
Azi nu mai am de la tine nimic,

Decât un dor... cu gust de cafea la ibric.
107

COLIVII
Ne ducem viețile în colivii –

O colivie mi-ești tu, o colivie îți sunt –
Ne-au rămas pironite privirile-n pământ...
De după nori ne privește condescendent un sfânt.
Eu îți sunt, tu îmi ești, noi ne suntem acum, –
Uși, și praguri, și gări – doruri strivite în drum.
Soarele topește drugii de fier,
Unul câte unul, pe rând,
Umerii tari m-au durut și-au crescut, reci și goi,
Ascuțit am țipat, când tumultul din noi,
În zbor, ne-a transformat pe amândoi.
CONFESIUNE
În centrul sufletului său

Vorbea copilul meu cu Dumnezeu –
Un grăuncior de aur lângă soare –
” – Când ai venit în lume Eu ți-am pus
Un strop din Mine, de-acolo, de sus.
În lumea largă, toți sunt fiii mei,
Dar plouă ploaie oarbă peste ei!”
...........................................................
În centrul sufletului tău
Sălășluiește-n taină Dumnezeu!
Tu doar atâta trebuie să știi:
Ești fericit!...Îngăduie-ți să fii!
108
MIHAI LIŢU MUNTEANU

CUNOAŞTERE
Cunoaşte-te, cunoaşte-te,
Acolo-n străfundul sufletului tău,
Se află şi cerul şi marea,
Adâncul şi depărtarea,
Înaltul şi abisul,
Iubirea şi visul.
Cunoaşte-te, cunoaşte-te,
Socrate o zice şi alţii o zic,
Interesul în om e un pic,
E-o altă filozofie de naştere...
VREMEA AMINTIRII
Să urcăm cărările iubirii,

Nevăzuţi, dar îndrăgiţi de stele.
Bătătorită-i vremea amintirii,
Cu visurile mele.
Să urcăm cărările iubirii,

Pe un fir de iarbă visătoare.
Bătătorită-i vremea amintirii,
Cu visul ce veşnic nu moare !
Să privim bolta senină,

Dintr-o stea care scânteie.
Ţine minte, c-o lumină-i,
Chipul tău, numit femeie !
109
CLAUDIA MARIA ONEA

La ora la care tu dormi, omule,
poeții veghează, trăiesc stări,
visează, se roagă, uneori plâng,
adică te iubesc!
Dar mai ales, iubesc în numele tău!
Să nu uiți asta niciodată,
nici măcar atunci când ești treaz
și nu-ți pasă ori îi vezi doar în tonuri de gri...
(Aripă la Fereastră / București, noiembrie 2018)
Doamne, câtă minune că mă pot trezi dimineața

și încă respir, clipesc, râd, plâng, șoptesc și strig!
Toate, prin Tine! Și, poate, deopotrivă cu Tine.
Apoi, ce privilegiu să văd cerul, frunza de la fereastră,
și ploaia spălând soarele asudat de ispita frenetică a țărânei!
Cu voia Ta! Și, probabil, în pas de dans cu nesocotința ei...
Doamne, nu-mi lua spectacolul trecerii celor vii
pe aleea din fața casei și nici vremelnicia luminii de candelă
de lângă crucea tatei, dacă sorocul nu s-a îngâmfat cu vrere!
Abia ce mi-am pus cunună pe creștet și mi-am ales visul!
Abia ce am apucat să spun lumii că iubirea nu tace!
Că eu mă minunez tăcându-mi orice, mai puțin viața...
(Aripă la fereastră / Din cuvânt - București, 22 noiembrie 2018)
110
Sunt o făptură care își scrie senină

cuvântul simțit și trăit între circumstanțe.
Astăzi plâng, mâine râd cu lacrimi în ochi
și pe dinafara lor imperturbabilă
dar dacă ieri am huzurit într-o sârbă nebună cu îngerii,
nu m-am grăbit să-mi scriu testamentul
și să-mi cumpăr bilet doar de dus spre
catacombele nopții cu vise sterile,
dimpotrivă, am râs năvalnic și le-am stropit aripile
cu hohotele fericirii de dinaintea oricărei trăiri!
Am râs și am plâns, cred, asemeni pruncului
în fața oglinzii despre care nu știa că ar exista...
Pe care o credea, poate, un alt eu din altă poveste
sau, pur și simplu, un alt cer...
(Dincolo / Dans pe Ursa Mare, București, octombrie 2018)
111
VERONICA OŞORHEIAN
CÂNTEC PENTRU NĂSĂUD
Primitor şi drag oraş transilvănean –

Pentru cei care coboară în târg,
Largă ţi-e poarta,
Ca şi altădată –
Fie picior de domn ori de ţăran.
Năsăud, Năsăud – loc de lumină

Pentru neam, pentru ţară,
Pentru toţi fără vină -
Că au fost creştinaţi
În limba română.
Loc botezat de apă curată

Venită din munţii
Cei falnici şi trainici –
Cu brazi seculari legănaţi
De ploi şi de greul cântec de piatră.
Năsăud, Năsăud, Năsăud...

Binecuvântat meleag cu renume -
Pentru care tresar,
Ca un copil pribegit,
Ori de câte ori numele tău îl aud:
Năsăud, Năsăud, Năsăud…
112
IULIAN PATCA
OCTOMBRIE
E un dezmăţ cromatic
pe hotare,
Miezul zilei
seamănă cu tine,
Lacrimile viei
picură-n pahare,
Dar să le guste
nu mai are cine.
Şi-această toamnă
e o veşnicie
De gânduri care
se întorc acasă
Către ceva
ce nu a fost să fie –
Iluzie-mbrăcată
în mireasă.
Aproape dusă
vara se mai zbate,
Octombrie ne-aduce
nostalgii,
Ne-am regăsi în altă
toamnă, poate,
Dacă în toamna noastră
o să vii.
113

LA CUMPĂNA ANILOR
Anul cel vechi

e gata să se ducă,
Se furişează ca un
hoţ de rând,
Când cel ce vine
ştiu că nu apucă
Să ne mai treacă
peste vămi de gând
Peste ce-a fost,

ca o hlamidă, cade
Covorul purităţii
de omăt,
Cu ce-ar fi Noul An
mai cumsecade
Când înspre noi
privim doar îndărăt?
Extaz e-n noaptea asta

şi delicii,
Răsfăţ cu amăgiri
în Noul An
Cu cer aprins feeric
de artificii
Care se sparg şi apoi
se duc în van.
Tot fără tine vine

Anul Nou,
Arsura aşteptării
ne răpune,
114

Nu mai doresc râvnitul
tău cadou,
Dacă nimic de tine
nu îmi spune
Bat clopotele de parcă-o

să se rupă
Catapeteasma vremilor
ce vin,
De se cutremură ambrozia
în cupă
Şi plinu-mi pare încă
prea puţin.
La miezul nopţii,
ca să fiu la modă,
Cu sânge îţi voi scrie
translucid,
Îţi voi compune
ce-a din urmă odă
Şi-ţi voi trimite
ce-l din urmă lied.
***
(Variantă)
Încă un an
e gata să se ducă
În veşnicia
timpului pierdut –
În locul lui
se naşte o nălucă
Ce-ntinde mâna
altui început.
115

Spre tot ce-a fost
se-nalţă baricadă
Pe care în zadar
ţi-o mai arăt;
Zăpada unui gând
o las să cadă
Întroienind cărări
spre îndărăt.
În noaptea asta
plinuri de risipă
Se fac răsfăţ,
extaz şi feerie
Şi pentru mâine
zbateri de aripă
Ce se desprind
din ce n-a fost să fie.
Ce dacă Anul Nou

ne bate-n tâmple
Când fără tine
singur mă petrec;
Veni-vor alte stări
să mi se-ntâmple
Cât am atâtea feluri
să le trec.
La miezul nopţii
tai în calendar
Şi rup din mine
zori ce m-au durut,
Singurătatea
strânsă-ntr-un pahar
O sparg în ceafa
anului trecut.
116
CORINA LIGIA PĂTRAŞCU

CÂNTECUL STRĂBUNILOR
Strămoșii au păzit cuvântul

pe patul morții au lăsat, Legi scrise
cerând cu limbi de foc
să avem grijă de limba, ce-i română -
de glie, datini și popor
bătrâni și prunci și cântec
de merii înfloriți în păr
pe ii de borangic ne-au pus

să țesem râuri, florile
albastre și fluturii... visând
la șezători să ne stea bine

prinse, doinele, în suflet
nevestele să nască fiii

sănătoși și buni bătrânii,
să rostească pilde înțelepte
din vasele de lut să bem vinul

dezlegător de limbă, cu măsură
râd în prispa casei

mulțumiți, strămoșii,
cu fiii noștri pe genunchi
făgăduiala, ne-am ținut-o
aproape toți, suntem liberi
în pământul nostru, macii râd.
117
GLASUL ȚĂRII MELE
M-am născut
din suflul țării, și
din țărâna ei
numele meu
nu se poate rosti
cu altă limbă
în fiecare celulă,
sunt o literă mare
în cea minusculă,
tot eu
pe limba țării
saltă nestemate
safire, rubine, topaze
ca un balsam
curge lin
viersu-i dulce
uns cu mir
rădăcinile mele
sunt mai adânci
decât mările
în fugă, o pasăre
îmi strigă:
aripile tale, au crescut
mai înalte ca zările
118
lasă-mă, Doamne,
să spun cu îngerii
o rugăciune, azi,
în limba română.
DOINĂ
Foaie verde foaie lată

stă luna apusă-n poartă
dorul e plecat prin lume

nu îmi mai zice pe nume
îl aștept de-o vară-ntreagă

plânge inima-mi beteagă
că de când s-a depărtat

ochii nu s-au mai uscat
frunză verde trei lalele

grele-s dorurile mele
vino, neică, pe-nserat

că te-aștept sub teiul ’nalt
arz-o focul, dragostea

că mi-a distrus liniștea.
119
VIOREL PĂTRAŞCU
DORINȚA
Iubire veșnică-ți juram

Cuprins de teamă și candoare.
Buzele cu gust de fragi le sărutam
Și zi și noapte
Și-n amiază mare.
Gust de miere trupul tău avea

Mustind de voluptate.
Nimic nu îmi doream
Decât să te mângâi,
Să ascult cum inima îți bate.
Tu încercai să mă oprești
Prin semne și prin vorbe.
Eu te rugam să mă iubești
În sunet de viori și
Bubuit de tobe.
Exuberanți și plini de viață

Nu ne gândeam decât la noi
Adormeam târziu spre dimineață
Epuizați, flămânzi și goi.
Timpul repede a trecut

Cu realizări și bucurii.
Iar casa noastră s-a umplut
De glasuri de copii.
120
Azi ne plimbăm ca doi bătrâni,

Ne bucurăm că suntem vii.
Așteptând iubirea ce-o să vie
Eu te iubesc și-acum să știi
Și mi-aș dori să țină încă o veșnicie.
NEPĂSARE
Nu arde focul de ajuns

Să coacă pâinea în cuptoare,
Nu ne ridicăm privirea în sus
Decât atunci când rău ne doare
Și ne îmbătăm mult prea ușor
Cu vorbe
Nu cu vin, în zi de sărbătoare.
Suntem în pragul unui colaps

Ce va sfârși pământul,
Că ne-am pierdut
Rușinea și credința,
Și am uitat că la început
A fost Cuvântul.
Nu-i timp destul

Să naștem fii și fiice la soroc.
Cu fruntea sus
Ne pierdem vieți și averi
La mesele de joc.
121
Orbecăim o viață-ntreagă pe întuneric

Ne este teamă de adevăr și de lumină.
Cât va mai dura?
Până ce Justiția divină
Să ceară celor păcătoși
La Judecata de Apoi să vină!
HIROSIMA, NU!
122
NADIA-CELLA POP
BEŢIA CLIPEI
Beţia clipei te-mpresoară

cu vălul florii de castan
cu-aroma cidrului de seară
ce l-ai băut acum un an.
Beţia clipei te conduce

spre dominare de iluzii,
spre întrebările caduce
din evantaiul de confuzii.
Beţia clipei e o artă

creată pentru pesimişti.
Incandescentă sau plouată
îţi dă dovadă că exişti.
Beţia clipei e păzită

de farisei şi de nebuni
şi fi-va veşnic o ispită
„reper”,din cârdul de lăstuni.
123
VREM SĂ FIM AUZIŢI
Vrem să vorbim
şi vrem să fim auziţi.
Noi nu suntem
sărmani pasageri
pe aceste meleaguri.
Avem dovada
sceptrului dac
dăltuit în Carpaţi,
avem roata supliciului,
redutele cucerite-n opinci
şi doinele
ca nişte poruncitoare cronici
ale vechimii
valahe, moldave şi transilvane.
Ascultaţi pământeni:
„Solemnul bucium românesc!”
124
MARIANA POPA
BUNICUL PRIVEȘTE DINTR-UN PETIC DE CER
Se conturează tot mai des

pe unde neștiute, chipul
bunicului din cer, îmbrăcat
în costum alb de culoarea păcii.
Românesc.
Știe că eu zâmbesc, privindu-l
cum înjugă boii la carul strămoșesc,
spre Alba Iulia pornește cu alți frați
români întru iubire de neam și țară.
Marele vis se-mplinește,

Ardealu-i pământ românesc.
Curgeau șiruri, șiruri bărbații
nației române spre Alba Iulia,
ființa le vibra din rădăcini de neam,
din muguri de lumină
Azi, carul cu boi e-n tablou,
piesă de muzeu, a fost pictat
cu penelul înmuiat în sufletul
românului, cu puterea tricolorului.
Când copil eram acasă, credeam

că bunicul meu era cel ce mâna carul pictat,
boii albi cu ochii mari mă priveau
oriunde mă așezam.
În car a mers bunicul meu la Alba
125

să împlinească visul românilor
din Ardealul sfânt, de-a se uni
cu țara mamă.
Acum, bunicul, eroul meu are și el

un petic de cer de unde ne privește.
Așa a plecat din Potaisa-cetate
spre Alba-cetate a Unirii.
A plâns cu toată Adunarea când
clopotele catedralei băteau și vesteau Unirea.
Fii liniștit, bunicule Ioan, Vasile, Petre, Gheorghe
sau cu alt nume, că urmașii veghează
la fruntarii și acum.
Un cânt răsună peste șesuri și codri verzi
în zvon de izvoare:
țara aceasta e română.
Se aude și-n rostirea pietrei și-n ecoul
din Carpați.
DARUL DE CRĂCIUN
Caut spasmodic lumina,

alung furtuna, vrea să poposească
în sufletul meu.
Dau timpul înapoi, în spații siderale
aș vrea să călătoresc
părinții să-mi reîntâlnesc pe căi atemporale.
Știu, acolo sus în cer

în îndepărtata lumină, stai și mă privești
mamă!
126

Te văd, te simt, de sărbători pasu-ți îndrepți
spre bradul împodobit de Crăciun,
ne aduci daruri de necuvinte,
albastrul ochilor tăi cu sclipiri vrăjite
înaintează spre suflete iubite.
În brad, cu gesturi tandre, așezi darul din cer descins

cu lumina sufletului aprins.
Ești ascunsă-n rugăciune, mamă
plecăciune-ți fac, umbra-ți sărut, te port în gând
cu pietate!
Darul tău de Crăciun, în dragoste și-n cuget, îl aprind.
AMBASADOR AL CULORILOR
Doamnei Aurelia Stoie Mărginean
Urcă pe umerii anotimpurilor,

adună în palma-i luceferi,
strânge petale de natură fardate,
devine ambasador al culorilor
din țări vizitate.
Călătorește cu dinamism sufletesc,
desenează cu febrilitate, soarbe putere
din coifuri de lumină, din concertul
vântului pe Zidul Chinezesc
și pe meridianele pământului.
Culege lacrima norilor,

învinge negura anilor, se-nfrățește
cu ploaia, pictează în culori de curcubeie.
127

Oferă bucurie privirii în dezinvolt spectacol
al luminii, făcând ocol Chinei
cu armata de ceramică.
Dăruiește cu mâna-i mică, picturi
originale cu generozitate,
inspirate din zborul spre lumină.
Splendoarea Shanghaiului, înfrățirea

laserului cu zgârie-norii pe
Muntele Victoria vibrează în
voluptate a culorilor în suflet cald de artist
hăruit cu un penel măiestrit.
Lumina prinde culoare, se destramă
în imagini pictate, între zări le ascunde
precum o semnătură în dialog cu avide
doruri de frumusețe.
128
CODRUŢ RADI
DINTRE SCOARȚE
Ascult până rabd

ce-i din nașteri patina
plânsul iarăși dogit
printre riduri
vinil așternut
altei muzici
când n-am de ales
să-mi fi strâns
amintirea-ntr-o strună.
Alerg cât să cad
mai apoi
rătăcirii ascuns
auzind neputinței robia
gheara nopții
de lună m-agață
spinărilor goale
descântecu-n somn
să mi-l apăr
de spirala durerii
ce se-învârte
precum discul
orbit de tăcere.
129
N-AM SCĂPARE
Idilic gol vedere

ori mai târziul jos
ascund pretins
că ochiul
mi l-am cicatrizat
salvând ecouri
morții
ce ieri părea folos
nestins
de-așa paloare
să dăinuie-n păcat,
Pe mijloc
precum vale
nici urmele
mă-ndrumă
seduse doar iluzii
tăcerile ce-adastă
sfârșitul mai aproape
etatea într-o sumă
sub tâmple
vitregie
aminte fără fastă.
130
ÎMPĂCIUITOR
Am început de-acum să scriu

poveștile ce n-au scăpare
trăindu-le prin fiecare
își amintește că e viu,
Am început din nou să știu

iubirile că n-au iertare
oricât le-nghesui prin sertare
ademenite-n silențiu,
Am început să nu mai fiu

același rob vieții fugare
indiferent că ploaia doare
ori timpul curge în pustiu,
Am început din bietul chiu

un vaiet sorții arătare
ocol când restul se năzare
înșelător prin ochi pariu.
131
MARIA SANDU
LUMINA DIN LUMINĂ
Arde lumânarea, ambra,

Luminează colţul trist.
Simt cum se destramă umbra,
În amintiri, cu dor, persist.
Luminează lumânarea,
Mă apasă amintiri.
Simt cum doare amânarea
Unor ferme neclintiri.
Arde lumânarea, arde,

Dorul este tot mai treaz.
Simt că-n pieptu-mi mii de coarde
Cântă viaţa, în extaz.
ACASĂ, ÎN INIMA MEA
Privesc pe geam: un ochi de soare,

Un cerc de raze şi culoare,
Acasă, în inima mea.
Privesc pe geam: un colţ de cer,

Un petic de azur, stingher,
132

Privesc pe geam: un unghi de nor,
De catifea, un văl uşor,
Acasă, în inima mea, eu văd:

Un ochi de soare, un colţ de cer.
Şi-adorm uşor, uşor, pe-un unghi de nor.
CULOAREA CUVINTELOR
Cuvintele Limbii mele, Limba Română,

au rădăcini adânci –
amurg, aprig, gorun, lespede, zimbru, ţarină
ori sunt mai noi –
selenar, şaradă, prefix, metaforă, flux, şuvoi.

pot fi simple –
aici, acum, frumos, bun, darnic
sau mai complicate –
multilateral, complex, eficacitate.

au semnificaţii profunde –
dragoste, dor, patrie, străbuni, familie
ori exprimă idei şi elemente –
empatie, toleranţă, stare de bine, fericire, complimente.
133
Dar, mai ales, cuvintele Limbii mele, Limba Română,

surprind trei culori dragi, testamente –
ALBASTRUL apelor şi-al cerului senin deasupra patriei mele,
GALBENUL astrului diurn şi-al lanului de grâu copt,
ROŞUL macului şi-al sângelui de eroi căzuţi la datorie,
un CURCUBEU de sentimente.

134
TATIANA SCURTU
PLÂNSĂ TOPIRE A MÂINILOR TALE
Plânsă topire a mâinilor tale

Smulsă din raiuri și-n mine crescând
Poli ce se zbat între două vocale
M-au plămădit cu răbdare de sfânt.
Dulce tăcere a stelelor toate

În risipiri de nuanțe-aurii,
Toamna în pâinile tale se-abate,
Unde la piept nerostirea îmi ții.
Ochii din frunze să-și umple fântâna

Numai cu două căușe de ploi,
Iar în gutui să se coacă lumina
Care mă cheamă mereu înapoi.
ÎMBRĂȚIȘARE AUTUMNALĂ
Castanii noștri rugători se-nchină,

La ei nu intră dorul în pământ,
Sub frunze parcă îngerii suspină
De aripi tremurânde și frământ.
135
Ne strângem pașii în culori pierdute

Ce își înalță sensul ca un fum,
Noianul ondulat de vorbe mute
Să plumbuiască cerurile-n scrum.
Pe ramurile ude înserarea,

Căzută ca o foaie de metal,
Despică orbitor însingurarea,
Îmbrățișându-ne autumnal.
CUM A ALERGAT DIN CERURI POEZIA
Cum a alergat din ceruri poezia,

Ostenită-n valuri să se-adape,
Vuiet de lumină înflorindu-i ia
Cu ecoul notelor sub clape.
În duodecimă fruntea să aplece

Zorilor pe unde poate scrie
Intervale care orele să-nece
Tămăduitor cu poezie.
Semitonuri îndesate sub cuvinte

Nopți alungă timpului albire,
Iarna să audă și să țină minte
Ningerea orchestrei de iubire.
136
IONEL SIMOTA
MUNŢII MEI
Munţii mei bătrâni de-atâta vreme,

Trecuţi prin ceţuri, viscole şi cer,
Înfipţi în ochii luminii
Ca nişte lănci oţelite, de strajă
Pământului mugind de durere…
Munţii mei, despletite fecioare,

În iile iernii îmbrăcate,
Desculţe de dor, de iubire desculţe,
Evadate din visele unor prinţi
Mult mai vechi decât istoria…
Munţii mei, alinate dureri,

Înghiţiţi de tămăduitoare ploi,
În straja nopţilor şi tăcerilor ascunşi
Doinind sau plângând uneori…
Munţii mei poartă răni prin păduri

Sub atâtea durute securi…
137
LECŢIA DE ISTORIE
Istoria e a celor fără nume,

A celor fără cruci,
Fără cuvânt,
A celor amestecaţi cu pământ,
În oasele cărora stă câte un sfânt,
E locul comun,
Universal mormânt…
Izvorul lor de sânge,

Cine să-l adune?
Până şi sângele, în timp,
Li s-a frânt…
Istoria adevărată
Nu are nume…
Doar sacrificiul braţului, din când în când,
Plecându-şi capul înspre rugăciune,
Eroii trec tăcuţi, pe sub pământ.
TAINIC LOC
satului Livezi
Sat aşezat la poalele tăcerii

Biserica-I urcată către cer,
E locul unde oamenii nu pier
Ci doar urmează calea Învierii.
138

De-atâta cânt de greier şi lumină,
De-atâta plug, de-atâta coasă-n iarbă,
Stă răsăritul spre apus să fiarbă,
Sat ce-a trecut prin sabie divină…
Pădurea peste case se răstoarnă

Şi nu adie nici un fir de vânt,
În iarbă cântă veşnic câte-un sfânt,
Din cer, în taină sună, câte-o goarnă.
Şi uneori, desculţ, pe drum de piatră,

De sus din munte vine Dumnezeu,
Sătenilor, să nu le fie greu,
Le-aprinde focul înserării-n vatră.
Eu scriu aici, pe-o margine de seară,

Despre mestecenii ce ard curat,
Ca lumânări ce-s fără de păcat
Şi despre-un loc văzut întâia oară.
139
SORIN TEODORESCU
VEŞNICIE
De mii de ani pământul nostru

N-a pregetat să ne hrănească,
De mult, de când rodeşte grâu-n
Câmpia blândă românească.
Din vremuri vechi sunt plini Carpaţii
De mioriţe şi de stâne
Iar Oltul şi-Argeşul se varsă
În poala Dunării bătrâne.
De mii de ani cunoaştem preţul

Iubirii şi al suferinţii
Şi ne-ngropăm în sat, aproape,
Bunicii, fraţii şi părinţii.
Şi tot de-atunci purtăm în noi
Nestinsă, dragostea de ţară,
Aşa cum ne-au lăsat-o-n sânge
Românii de odinioară.
De mii de ani suntem stăpâni

În ţara plină de balade
Şi-avem în toată lumea faima
De oameni demni şi cumsecade.
Iar dac-au vrut să ne alunge
De pe pământul nostru alţii
Am arătat, uniţi, că suntem
De neclintit, ca şi Carpaţii.
140
TÓTH ÁRPÁD (ARTANGEL)

FRUMUSEȚILE VIEȚII TRECĂTOARE
Frumusețile vieții trecătoare

Doar în clipa morții le vom estima,
A Divinului iubire cea mare,
O vom înțelege și o vom stima!
Căci în această viață trecătoare

Am tot făcut ce am crezut că-i bine,
Sufletul cu a lui înregistrare,
În alte sfere mari ne va susține.
Căci Divinul știind totul despre noi

Vom simți efectul răului făcut,
De-am fost un înger în viață, sau gunoi,
Vom fi judecați, dar timpul a trecut!
Așteptăm din nou reîncarnarea

Și sufletul își alege părinții!
Pe pământ în lumea aceasta mare,
De ce nu vom putea trăi ca sfinții?
Dumnezeu este oceanul de iubire,

Iar noi suntem niște simple picături,
Pentru a trăi mereu în fericire,
Căci spre Rai... nu sunt poteci cu scurtături!
04.11.2018
141
CÂND DE-ACASĂ AM PLECAT
Când de-acasă am plecat,

Unii m-au înduplecat…
“Camere” am instalat
Și am totul controlat!
Curajosul om din sat,

În curte s-a deplasat
Pentru rugă înclinat…
Nucile le-a adunat!
Căci au un snack delicios

Pentru omul pofticios.
Oxidanți și vitamine!
Furate de la mine?
Omul nu s-a abținut

Și ce bine mi-a făcut!
De ce să mă străduiesc,
Să le-adun, să obosesc?
Și-i știu bine numele,

Că și-a lăsat și urmele.
Nucile, Domnul le-a dat!
Nucul, tot El l-a udat.
Eu, plătesc totul lunar

Și îl văd pe celular.
Omul bun m-a ajutat!
Ce să-i faci? Le-a adunat!
07.10.2018
142
ALEXANDRU FLORIN ŢENE

DUMNEZEU, ȚARA MAICII DOMNULUI O
MIRUNGE….
Mi-e dor pe-un ștergar de turta arămie

Pusă de țărancă în țest să crească
De trilul coborât din înalt de ciocârlie
În Transilvania, Moldova și Țara Românească.
E anotimpul când satul îl colind

Și-l înveșnicesc în vers pentru mâine,
Prin centenarul acesta suferind
Mă întorc acasă pe-o punte de pâine.
Ziua scrie cu lumină în brazde poezie

Holda aurie mai trece și-n povești,
Iar poemul scris cu brațul ridică-n chindie
Imn Transilvaniei, Moldovei și Țării Românești.
Izvoarele susură imnuri sub nuci

Iar ceasul bate secundă de popas
Pe când ascult cânt de guguștiuc
Și dorul nestins în vers rămas.
Mi-e dor pe ștergar de turta arămie

143
Prin răscrucea de veac trec cirezi,

Dinspre ogradă urlă un câine,
Sunt singur și tu mă visezi
Întorcându-mă în Țară pe-o punte de pâine.
Ziua scrie cu lumină în brazde poezie

Holda aurie mai trece și-n povești,
Iar poemul scris cu brațul ridică-n chindie
Imn Transilvaniei, Moldovei și Țării Românești.
Caut în Biblie vibrații de iubire

Și munții memoriei în noapte dor
Când sfinții îmi toarnă argint în potire
Nopțile albe își pun la vis tricolor
Din albastrul cerului scriu acum

Călare pe-o lună roșie ce curge
Deasupra galbenului holdei pe drum
Dumnezeu, Țara Maicii Domnului o mirunge….
Mi-e dor pe ștergar de turta arămie

144
BALADA BRADULUI DE CRĂCIUN
Pomul de iarnă uscat

Alcătuirea bradului la loc,
Muntele iar l-ar fi înălţat
Dacă amintirea n-ar fi ars în foc.
Imaginea lui adună bucurii

Lumânările ard,sunt prea sus,
Ele urcând în răsăritu-i azuriu
Aprinzând visuri spre apus.
Din brazi coboară dulciuri la copii,

Seva lor aduce pădurile în case.
Săniile trase de reni stârnesc nostalgii
In cioturile pe coline rămase.
Şi brazii lepădându-se de topor

Brusc şi-aduc aminte de un gând
Revin miei la rădăcina lor,
Însă pădurea e departe,luminând...
Bucuria noastră e plânsul brazilor tăiaţi,

În lumea lor n-au cum să mai fie,
Au mai rămas pe munte câţiva fraţi,
Tremurând pentru Crăciunul ce-o să vie.
145
ANA VLAD
ADEVĂR
încă nu pot să scriu despre toamnă

deşi oraşul e tivit cu frunze moarte
şi de sub unghii îmi ies cuvinte-cocori
ce-mi tulbură liniştea adevărului absolut
al nonexistenţei
va trebui să aştept până ce soarele
îmi va răsări din stomac
şi lumea mă va arăta cu degetul
întocmai ca atunci când m-am suit în pod
şi m-am uitat pe gaura cheii
în iad
ei nu ştiu că înainte de orice
trebuie să simţi cu vârful limbii
gustul aspru al umbrei de cerber
scăpat pe potecile raiului
să distingi în vacarmul afonic al timpului
bătaia disperată a aripii de înger
deasupra flăcărilor arzând întru mântuire
şi să zăreşti cu coada ochiului
adâncimea beznei primordiale
din care s-au întrupat iubirile
durerile
şi anotimpurile
abia atunci voi putea să scriu
fără să mă mint
despre toamnă
146
OCTOMBRIE ÎN TOI
Era o toamnă blândă, octombrie în toi,

În toată lumea, parcă, mai rămăsesem noi
Şi ceva frunze prinse în dansul de apoi.
Era o toamnă caldă, parcă era-ntr-o joi.
O salcie şi-o doamnă ce semănau leit

(Doar că în capul doamnei nu te urcai voit)
Stăteau de strajă, sure, ca stânca de granit,
Şi pe aleea-ngustă se circula grăbit.
Bătrâna doamnă bună ne-ntâmpina zâmbind,

În salcie, trei vrăbii se învrăjbeau, hulind,
- Octombrie e încă frumos în ăst oraş!
Şi salcia îşi plânse o frunză de necaz.
Toţi taţii din vecini făceau în beci festin

Cu struguri negri-n teasc, cu râsete şi vin;
Nevestele, prin case, purtau discuţii lungi
Despre copii, situaţii, dulceţuri, fuste-n dungi.
Copii eram doar noi şi-ncă vreo doi mai mici,

Ce căutau în toamnă vara ca un arici
Cu ţepii scoşi de-acum, cu ceaţă şi cu fum.
Din salcie, un dor mi se va face scrum.
147
ADĂSTARE
Lâng-o uşă de cămară,

Dorm adânc cinci cizme vechi:
Una e ghiveci de vară,
Celelalte sunt perechi.
Lâng-un pom cu ramuri albe,

Stau vreo patru omuleţi:
Unul are bucle blonde,
Ceilalţi cată răzleţi
Cu privirea înspre vale,

Unde trei arici voinici
Stau zi-lungă la taclale
Despre iarnă, saci, opinci
Şi o casă în pădure,
Lângă bradul cel înalt,
Unde vara culeg mure
Ielele ce n-au dansat
Şi unde doi cai sălbatici

Fac cu rândul an de an
Şi colindă-ntreaga lume
După soarele viclean,
Cu un moş bătrân în spate

Şi-a lui barbă de un cot,
Care ninge-ntreaga cale
Albuind Pământul tot.
148
Lâng-o uşă de cămară –

Cizme vechi. Copii cuminţi
Stau şi-aşteaptă iarna albă
Scăpărând în ochi dorinţe.

149
ION WEIDNER-CIUREA
ÎN PRAG DE TOAMNĂ
În prag de toamnă cerul se-nvrăjbeşte,

Se lasă ceaţă deasă în Carpaţi,
Noaptea cu ziua lupta înteţeşte,
În munţi rămân tot mai puţin bărbaţi.
Se pregătesc ciobanii să coboare

Cu oile la şes şi în câmpii,
De strajă stânele fără ciopoare
Rămân o vreme-ntreagă singurii.
Al mioriţei glas e-n orice vale,

Poienile se-nveselesc cu el,
Călcând pe cetină de brad în cale
În turmă zburdă cel din urmă miel.
Ciocănitoarea-n ropot se întrece

Cu pădurarul iute la marcat,
Prin fiece copac pădurea trece,
În plâns de jale codru-i înecat.
Cu transhumanta turmă el trimite

Mesajul alarmant celor ce vor
Să nu transforme munţii în morminte
Cu brazi înfrânţi ce-n disperare mor.
150
Tot mai sărac lipsit de ce-a fost codru,

Muntele sterp de ploaie biciuit
Încearcă totuşi să rămână mândru,
Deşi sfârşitu-i pare sorocit.
Prin hăuri iarna vântul viscoleşte

Dar viaţa încă dăinuie-n Carpaţi.
Speranţa an de an reîncolţeşte.
Munţii eterni se regăsesc bărbaţi.
Covasna / 14.09.2000
PLAI NATAL
Rătăcitor drumeţ pe căile deşarte

cu flori de spini ornate-nşelător,
revii spăşit spre toamna vieţii tale
în valea sfântă ce ţi-a fost izvor.
E locu-n care tot, râu, deal şi munte,

mantie de vis îmbracă ne-ncetat,
contur banal al lucrului în sine
în permanenţă fiind înnobilat.
Cerul de lună mai e mai albastru,

albul din flori deja miroase-a măr,
piatra din râu cu aur e gravată,
natura-n totul ei e numai dor.
151
Oricât de-ndepărtat, uitat de lume,

şi ne-nsemnat apare pentru mulţi,
locul natal rămâne-n veci icoana
la care te închini şi o asculţi.
Covasna / 22.05.1999

152

(Partea a III-a)
DIN LIRICA INTERNAȚIONALĂ
DUAN GUANG’AN
(China)
Poet şi cercetător chinez din provincial Tianjin
DUSK IN WILDERNESS
As a black messenger the crow

Interprets the setting sun in its unique way
Withered grass stands rustling
While softly breathing or whispering
It is the sound of life awakening
The spruce fir falls down and rots
To be composed a new life
In briers and brambles I search my passage back

Overlooking the deep vales and valleys
Which are boundless and dark green
Out flies a shaft of inspiration
An invisible road after myriads of roads
Carefree and leisurely
The heart of the sky
153

The heart of the earth
And the heart of human beings
Touch and meet in a split second
The quiet lake water

Freezes and melts
I throw a stone
To gauge the depth of wilderness
The sound of wilderness
Is solemn, stirring, and far-reaching
AMURG ÎN SĂLBĂTICIE
(traducere în limba română de Dragoş Barbu)
Corbul, acel mesager întunecat

Ştie că amurgul n-aduce frumuseţe
Negara uscată se ridică, foşnind
Undeva, se-aud respiraţii şi şoapte
E sunetul vieţii ce se trezeşte
Molidul prăbuşit va putrezi
Deschizând poarta unei noi vieţi
Îmi caut drumul de întoarcere

Prin mărăcinişuri ghimpoase
Privesc peste văi şi lungi canioane
Ce-şi poartă verdele întunecat spre infinit
De-acolo vine o boare de inspiraţie,
Drum nevăzut, printre miriade de drumuri
Se-ntinde neştiutor,fără vreo grijă
Peste inima cerului,
Peste inima pământului
Atingându-le şi despărţindu-le într-o secundă
154
Apa tăcută a lacului

Îngheaţă, apoi sloiuri se topesc
Arunc o piatră
Ca să măsor adâncimea pustietăţii
Sunetul se întoarce din nemărginire
Solemn, vibrant, purtând ecoul
Peste această ţară a Sălbăticiei

155
RUBINA ANDREDAKIS
(Cipru)
Poetă şi prozatoare foarte cunoscută la nivel internaţional. Editează

revista anuală „Creature Features”
THE OLD BUFFALO BULL
The old buffalo bull has slowed his pace

He has now lost his herd’s trace
He lowers his head with a moan
He is now all alone.
It is dusk
And he fears the dark
Predators’ eyes behind the bush glitter
And two vultures behind him flitter.
Once he was the mighty great leader,

Proud,fierce and brave,he dashed ahead
To protect and lead wisely his immense herd.
He was always the winner!
The predators would scatter away,

When he dashed upon them like a blaze.
They didn’t dare get in his way,
They kept hiding in the haze.
156

They are still hiding out there,
Their eyes shine in the dark,
The old bull stands still over there,
He slightly stirs from a wild dog’s bark.
The bell tolls

The great leader falls!
A sudden clamour fills the night air,
Joy of sorrow to declare?
Is all that howling and shrieking a mournful cry?

Is that a goodbye?
Do the creatures mourn the loss
Of such a great boss?
Or is it a joyous call
For a pompous feast for all?
The vultures are already there,

Not only the pair,
Many more have joined the party,
They now tear apart the carcass of the mighty.
More scavengers appear to the scene,
Wild dogs and hyenas join in,
They bite and tear the flesh fast
They gobble as much as they must.
They run away in a hurry,

As they know their cubs are waiting so hungry,
Their motherly instinct commands,
They urge to fulfill life’s demands.
157
By dawn there’s nothing left on the scene,

But scattered bones and a piece of skin,
The old bull’s spirit fled back o his herd,
To enforce the young leader’s wisdom and power:
The cycle of life is indeed like a flower!
BĂTRÂNA CĂPETENIE
(traducere de Dragoş Barbu)
Paşii bătrânului bivol sălbatic

Sunt tot mai mici
Urma cirezii de mult a pierit.
Îşi pleacă fruntea, mugind.
E singur acum.
Se apropie amurgul
Şi el se teme de întuneric.
Ochii de pradă sclipesc în tufiş
Doi vulturi planează deasupra lui.
A fost,cândva,stăpân între stăpâni
Se arunca în atac,el cel mai brav,
Gata oricând să conducă turma sa uriaşă
Mereu a fost învingător!
Prădătorii se trăgeau înapoi
În faţa atacului său iute ca focul.
Curajul li se risipea în ceaţă,
Nicicând nu-i mai călcau pe urme.
Acum ei se-ascund acolo,
Ochi scăpărând în bezna grea.
Bătrânul taur stă aşezat
Şi tremură la un chefnit de câine pătat.
158

Clopotul sorţii şi-a spus cuvântul greu,
Un mare lider a căzut.
Aerul nopţii poartă melancolie,
Sau bucurie şi durere?
Acel urlet al haitei
E oare un cântec de jale?
E o rostire de adio?
Sau, animalele chiar plâng
Pierderea comandantului?
E, poate, doar o invitaţie
La un mare ospăţ, pentru toţi?
Vulturii au ajuns deja
Nu doar acea pereche,
Ci mulţi alţii ce s-au alăturat.
Acum, sfâşie leşul celui
Ce a fost măreţ odinioară.
Apar mai mulţi necrofagi,
Câini pătaţi şi hiene
Ce sfârtecă rapid carnea
Şi înghit din greu
Apoi dispar, grăbiţi.
Ei ştiu că puii lor flămânzesc,
Instinctul le porunceşte
Şi ei se grăbesc spre bârlogul lor.
Zorii se înalţă peste o seară pustie,
Doar oase şi piele, răvăşite.
Spiritul bătrânului bivol războinic zboară
Înapoi la turma sa, să predea
Sceptrul de înţelepciune şi putere.
Ciclul vieţii seamănă cu florile...
159
DR. ADOLF P. SHVEDCHIKOV

(Rusia)
Om de ştiinţă rus, poet şi traducător. Candidat la Premiul Nobel

pentru Literatură în 2013.
A NEW DAY IS COMING
A new day is coming...

Completely being by metamorphosis
It brings love and tears to somebody
Or prolonged laziness!
The lovely fresh breeze
Blows away the lingering fragments of dreams.
The sunbeam is shining.
And God sends His blessings.
My beloved, I am tired,
I await your fondest declaration of love.
Enough tortures for me!
How long will I be yet a victim of fate?
I expect that new strenghts will come.
Let me hope,my darling
That only you will bring happiness!
Paint the morning East into a rosy color again!
160
VINE O NOUĂ ZI
Vine o nouă zi...

Sfârşindu-şi metamorfoza
Aduce cuiva iubire sau amar
Ori repaus prelungit!
Frumuseţea proaspătă a brizei
Spulberă cioburile întârziate ale viselor.
Scapără o rază de soare,
Şi Domnul Îşi trimite binecuvântările.
Draga mea, am obosit
Aşteptând marea ta declaraţie de dragoste.
Chinul mi-e de-ajuns!
Cât voi mai fi victimă în jocul sorţii?
Aştept puteri noi să vină.
Dragă, lasă-mă să sper
Că doar tu îmi vei aduce fericirea!
Te rog,
Fă ca Răsăritul de soare să aibă iar
Culorile trandafirilor!
161
DIABLO
(China)
Unul dintre pseudonimele cu care semnează Dr. Zhang Zhi, un poet
şi critic literar celebru în China contemporană, preşedinte al IPTRC
(Chongqing).
A POEM OF FOURTEEN LINES:

TO THE 16-YEAR-OLD A WEN
Taught by your parents

You began to work as a prostitute
When you were quite sixteen,you say
Pessed by the work in reality

I began to work as a poet
When I was quite sixteen,I say
Now still sturdy your little breast

And also famous I am as a poet-
You can’t comprehend the great changes in my
heart
While I fail to make clear your burning beauty
It is not so much to say you are opening freely

on the bed of the country
As to say you grow silently in my poem lines
Whose heart is blown away by the nightly winds
in June
Your hollow eyes will not hold the fiery sigh
(translated by Sophy Chen)
162
POEM ÎN PAISPREZECE RÂNDURI:

PENTRU ADOLESCENTA A WEN
Tu spui c-ai fost învăţată

De către părinţii tăi
Să lucrezi ca prostituată, pe la vreo şaisprezece ani.
Eu spun că, presat de realitatea vieţii

Am început să fiu poet
Pe când aveam vreo şaisprezece ani
Acum, sânii tăi sunt încă fermi

La fel ca reputaţia mea de poet
Tu nu poţi şti cât s-a schimbat inima mea
Când am eşuat în a-ţi afla arzătoarea frumuseţe
Nu-i prea mult să spun că, dezinvoltă, te oferi

Ca şi când ai vedea cum creşti în versurile mele
A căror inimă s-a spulberat în vântul noptatic
de iunie.
Ochii tăi pustii nu vor mai purta groteşti suspine.
163
MARÍA EUGENIA GULFO BERROCAL

(Columbia)
OTOÑO DORADO OTOÑO
Hubiera querido pasar contigo

los vientos de otoño,
la nostalgia me oprime el pecho
y lloran los recuerdos,
las sandalias las dejé
a la puerta de mis ruedos,
mis pasos son lentos
en la escala de mi triste
ascenso.
Mis sentimientos son trizas

sin ninguna emoción,
crujen y se parten en pedazos
que recuerdan mis cuitas de amor,
huele a misterio, el sol se oculta
detrás del horizonte,
suspiros que vuelan como vuelan
mis sueños de volver amar
con ilusión.
Sé que en lo alto sólo destellan

los ángeles,
que la vida se va apagando
al filo del invierno,
el destino se va muriendo
164

con el tiempo,
la existencia agotándose,
y el espejo reflejando
el pasar de los años.
Otoño dorado otoño,

estás lejos de la ansiada primavera,
la tersura de los años mozos pasó
y hoy sólo quedan suspiros vencidos,
quisiera adornar mi alma con brotes
pero no los encuentro,
sólo hojas secas que se alejan
con el viento.
TOAMNĂ DE AUR, TOAMNĂ

Traducere în limba română, Ioan Friciu, Sibiu
Am vrut să-mi petrec cu tine

Vânturile toamnei,
Nostalgia îmi apasă pieptul
Şi îmi plâng amintirile,
Sandalele pe care le-am lăsat
La uşa arene mele,
Paşii mei sunt înceţi
Pe scara mea tristă
Pe care mă urc.
Sentimentele îmi sunt sfărâmate

Fără nici un fel de emoţie,
Se crapă şi se sparg în bucăţi
Aminte de durerile dragostei mele,
165

Miroase a mister, soarele e ascuns
În spatele orizontului,
Oftează și zboară
Visele mele de a reveni iubirea
Sunt o iluzie.
Ştiu că,
Viaţa asta e-n înaltul cerului
Strălucesc îngerii
Că viața se va stinge, la marginea iernii se va stinge.
La marginea iernii,
Destinul va muri
odată cu timpul,
Existenţa se scurge,
Ca oglinda care reflectă
Trecerea anilor.
Toamnă de aur, toamnă,

Eşti departe de primăvara dorită,
Netezimea anilor a trecut
Şi astăzi sunt doar de suspine învinsă,
Aș vrea să-mi împodobesc sufletul cu muguri.
Dar eu nu-i găsesc,
Numai frunze uscate care se duc departe
Cu vântul.
166
ENRIQUE ANTONIO SÁNCHEZ

LIRANZO
(Republica Dominicană)
avocat, poet, eseist, publicist
HOJAS DE AMOR.
I
Has sido tú,
La única rosa
De mi jardín,
Que has florecido
Todos los años
En primavera.
II
Has sido tú,
Única hoja,
Que en primavera
Luces hermosa
Más que las otras
Por ser tan bella.
167
III
Luces
Venus tina
Y encantadora.
Porque las flores
De mi jardín,
Solo la poda
Tu rostro bello.
IV
Tus ojos bellos,
Y perfil trigueño;
Porque cuando
Te miro
Cerca de mí,
No puedo imaginarme
Que sean mis sueños.
V
No hay flores
De mi jardín,
No hay claveles
Allá en mi huerto,
Que no reflejen
Tus ojos bellos,
Mirada tierna
Y halagadoras,
Que sean más bellas
Que tu mirada
Y mucho menos
Que tu sonrisa.
168
FRUNZE DE IUBIRE
Traducere în limba română, Ioan Friciu, Sibiu
I
Ai fost tu,
Singura roză
Din grădina mea,
Care a înflorit
În toate
Primăverile.
II
Ai fost tu,
Singura frunză,
Care primăvara
Ai strălucit mai frumos
Decât celelalte
Ca să fii atât de frumoasă.
III
Eşti strălucire
Venusiană
Şi încântătoare.
Pentru că florile
Din grădina mea,
Numai ele văd
Faţa ta frumoasă.
169
IV
Ochii tăi frumoşi,
Şi profilul smead;
Atunci când
Te privesc
Lângă mine,
Nu-mi pot imagina
Că tu eşti visul meu.
V
Nu sunt flori
În a mea grădină,
Nu sunt garoafe
În grădina mea,
Care să întreacă
Ochii tăi frumoşi,
Privirea-ţi delicată
Şi măgulitoare,
Care-i cea mai frumoasă
Şi nu mai puţin
Privirea şi zâmbetul tău.
170
CONSEMNĂRI CONSEMNĂRI CONSEMNĂRI CONSEMNĂRI
CONSEMNĂRI
Nouă apariţie editorială
„Claviaturi” - o revistă de poezie cât o antologie
Vineri, 26 octombrie 2018, la ora 15, în incinta caldă, luminoasă

şi cu miros de suflet a Librăriei „Şt. O. Iosif ” din Braşov, a avut
loc prezentarea numărului 3 (23) a revistei trimestriale de poezie
„Claviaturi”, Serie Nouă, eveniment a cărui gazdă a fost poetul
George G. Echim, redactorul-şef al revistei. Această ediţie se
deschide cu poezia lui Vania Gherghinescu - „Hora”, parcă într-o
tresăltare de toamnă a simţirii noastre româneşti:
„Patimi şi izbânzi de neam
Rând pe rând văzutu-le-am
Şi-n zvâcniri - un legământ,
Către cer, către pământ.”
Despre istoria Caietului de poezie „Claviaturi”, din perioada
1941-1943, îngrijit de Vania Gherghinescu, avem ocazia să citim
din documentarea redactorului-şef George G. Echim, care manifestă
o preocupare specială cu privire la consemnarea unui „pomelnic” al
numelor colaboratorilor Seriei Vechi a revistei, printre care îi amintim
aici pe Lucian Blaga, Ştefan Augustin Doinaş, Virgil Gheorghiu,
Emil Manu, Radu Stanca şi mulţi alţii, predecesori ai noii generaţii
de poeţi români, care sperăm să rămână la fel de sonori în istoria
literaturii şi să dovedească o cât mai prolifică şi îndelungată carieră
literară.
171

Lingvistul Sebastian Bazilescu semnează rubrica de opinie despre
intervenţia şi corectarea greşelilor din limbă şi despre abundenţa
cuvintelor de origine străină promovate de mass-media. Subscriem
şi noi la concluzia specialistului: „Limba română are legi şi norme
precise, aşa că nu vă aşezaţi la masa de lucru înainte de a învăţa să
scrieţi corect, că acest lucru înseamnă lipsă de respect pentru propria-
vă limbă, şi cum poţi respecta ceva, mutilând acel ceva, care este limba
română, în fel şi chip?”.
Artistul plastic şi scriitorul Gheorghe Oprea-Holbavianu, prin
„Lumină din lumină”, ne îndeamnă la… Iubire, ca într-o predică
duminicală: „În iubire se concentrează toată viaţa noastră, tocmai
pentru că iubirea este Dumnezeu, iubire e omul, iubire e viaţa, iubire
e Biserica, iubire e familia, iubire e societatea, iubire e patria”. Ce am
putea adăuga unei asemenea învăţături? Doar faptul că şi poezia tot
iubire este, de cuvânt, de limbă, de Ţară, de oameni, de natură, de
viaţă şi de Dumnezeu, cu fiecare clipă care înfloreşte în noi, atât cât
suntem în această formă a existenţei noastre. De aceea, în paginile ce
urmează ale „Claviaturilor”, ne vom împărtăşi, ne vom îmbăta şi ne
vom însufleţi de frumosul versurilor unor poeţi consacraţi sau autori
debutanţi, apreciindu-i dimpreună pentru dăruirea simţirii lor.
Prima parte a liricii numără 22 de poeţi contemporani, iar versul
clasic predomină, ceea ce mă face să revin la cuvântul de întâmpinare
al lui Vania Gherghinescu, care scria în nr. 4 din 1943 următoarele:
„Poezia, cu timpul, îşi întinde hotarele şi se adânceşte, se încordează şi
se înăspreşte, alege din neguri ca şi din lumină - nu se poate tăgădui.
E, doar, dezvoltarea normală… Dar normală nu înseamnă după normă
- indiferent cine ar vrea să o stabilească şi oricare ar fi ea”.
Poetul Mircea Bodean ne încântă cu o frazare de romanţă în textul
„Fără cuvinte”, desprins dintr-un peisaj autumnal, printr-un joc inedit
de imagini: „Frunze îmbie, vântule rugin, / Ţăndări de soare plescăie
puţin, / Lutul pădurii, frate oboist / Talpă se calcă, drumu-i însoţit”.
Promotoare a poeziei româneşti în întreaga lume, prin proiectele
172

sale internaţionale de publicare a antologiilor bilingve şi nu numai,
Ligya Diaconescu îşi cere în versuri „Iertare”, într-o dezgolire a
sufletului „De dorurile atârnate, grele şi seci”. Aceeaşi atmosferă
de toamnă mohorâtă o regăsim şi în poezia lui Constantin Dobre
„Părinţi uitaţi”: „O ploaie rănită căzută prin iazuri / adusă de nori în
ochi lăcrimaţi, / aruncă în suflet turbate talazuri / ce scaldă-n surdină
părinţii uitaţi”.
Poeta Nicoleta Drăgan-Bucşă e prezentă şi de această dată în
paginile revistei şi la lansarea acesteia, abordând structuri şi forme
noi ale versului, impresionând prin originalitate: „Păstori de stele / Şi
greieri trubaduri / despletesc / pe crestele creneluri / semantic doruri
/ înflorite-n / descântec poem. // Prin vechi portaluri / cu stâlpi de
foc / doar menestreli licurici / dezghioacă / un chiot tainic / în zodii
de lumini / dăruindu-se / răbojului azur / îngenuncheat / pe-al inimii
stih”.
„Este interesant de urmărit în ce măsură s-au întâlnit talentul,
inspiraţia, sensibilitatea şi îndemânarea în poeziile publicate în
volumul „Întrupare” al poetului braşovean George Echim”, scrie
Maria Trandafir în articolul „Florile de dor ale poetului George
Echim”. Autoarea remarcă faptul că o „direcţie a poeziei lui G. Echim
este iubirea, poetul dezvăluindu-şi sentimentele prin confesiuni
tulburătoare despre dragostea care transformă materia, lutul trupesc,
în spirit, înălţare, plutire. Este poetul iubirii maritale (asemenea lui
Arghezi, care îşi „declama” iubirea pentru stăpâna universului casnic),
soţia fiind aceea care declanşează trăiri unice”.
Rodica Ghinea este o poetă la care muzicalitatea interioară a
versului e făurită dintr-un vals al frunzelor, iar picturalul e unul local,
braşovean: „Treptat / se întomnează, / mantia ruginie / înveşmântează
melancolic / copacii şi cărările, / frunzele dansează linişti / în tonuri
muzicale / dintr-un portativ ciudat, mistic / spre asfaltul prăfuit. //
Tâmpa / îmi pare o lucrare picturală / pe un şevalet unde autorul / îşi
vrea desăvârşită lucrarea / în aşteptarea regizorului divin”.
173

Din paginile revistei nu lipseşte poezia care să marcheze Centenarul
Unirii, semnată de Carmen Tania Grigore, în acrostih: „Cerul tricolor
absoarbe / Esenţe izvorâte din inimi reîntregite / Neamul românesc
respiră / Tradiţii înmiresmate a dor / E sărbătoarea sângelui / Născut
în acelaşi grai / Adormit în acelaşi cântec / Răstignit pe aceeaşi cruce
/ Umăr lângă umăr neclintit hotar / Luminat de jarul istoriei / Umbre
străbune străjuiesc / Numele înveşnicit în cetăţi / Iureşul timpului
aprinde / Rugă înaltă la spaţiul matern / Iubirea de ţară e flacără vie /
Iubirea de neam e crez moştenit”.
Poetul Gheorghe Oprea-Holbavianu ne aduce „Mărturii” atât de
curate şi de limpede sculptate în simţire: „Până mă găsiţi / lângă ţărmul
/ sângelui vostru, / preamăresc rodirile / din sudoarea pământului / cu
nume frumos / - România - / urcuş spre zăpada fiinţei”. Iar iubirea de
Ţară, de limbă şi de valorile noastre e manifestă şi în poezia lui Mircea
Dorin Istrate: „Tu MARE DOMN al Limbii Româneşti / Ce-n noi
ai pus fior şi nostalgie, / Cu-n vers ne-ai dus prin lumile cereşti / De
la izvorul său, spre veşnicie”.
Poetul Menuţ Maximinian încheie atât de frumos prima parte
a creaţiei lirice din revistă, cu un text intitulat „Crucea nopţii”:
„Mireasmă de flori sălbatice / Peste valea / În care vântul îşi are
culcuşul. // Iisus priveşte spre cerul înstelat, / Iar licuricii se ascund
după lună”.
La rubrica „Marea poezie” citim eminesciana „Revedere” şi „Sus
inima”, semnată de George Coşbuc: „Avem o mândră ţară - / Prin
timpi de jale-amară / Strămoşii se luptară / S-o scape de stăpâni. //
Azi singuri noi, românii / Suntem în ea stăpânii, / Sus inima, români!”.
Poetul Constantin Mănuţă dezleagă frumuseţile Patriei într-un
imn intitulat „Semn”: „Ţară frumoasă, Ţară de lumină / Te-au visat
strămoşii liberă sub soare; / Pomul vieţii creşte falnic în grădină /
Şi un cânt de pace-i vremea viitoare!”, şi descifrează tainele poeziei
lui Mircea Ţâmpău în articolul „Momentul românesc în poezia lui
Mircea Ţâmpău”.
174

Ionela-Ramona Moldovan continuă lista poeţilor cu har din
paginile „Claviaturilor”, înserând termenul „Acasă” într-un suflet: „Mă
simt la tine-n suflet ca acasă, / nimic nu mi-e străin, niciun cuvânt… /
dezordinea din tâmple mă apasă / Şi mă aşez pe-o margine de gând”.
Iar poeta Nadia-Cella Pop, într-o „Invocaţie” ne mărturiseşte că:
„Ţipătul ploii mă biciuieşte. / Tresar la fiecare picătură, / îmblânzind
parcă emisferele / de arbori şi rostiri / ce vor lăsa urme pe pământ”.
Poetul Ionel Simota, printr-un vers de o înaltă sensibilitate, îşi
dezvăluie „Insomniile de toamnă”: „Nu-mi mai dorm mestecenii… /
Ca nişte sfinţi / În genunchi au căzut, / Iar eu, în numele toamnei, /
În numele ochilor atât de cuminţi, / Îngenuncherea lor o sărut”. Tot
în „Limbajul iubirii” scrie şi poetul Toth Arpad, iar Alexandru Florin
Ţene este în poezia din acest număr „Filosoful esenţelor tari”.
Partea a III-a a revistei este dedicată liricii internaţionale, în
care regăsim creaţiile poeţilor Gerard Millotte-Iwa Flo, Ken Allan
Dronsfield, Graciliano Martin Fumero, Li Zhiliang, Maria Eugenia
Gulfo Berrocal, Enrique Antonio Sanchez Liranzo şi Henry Julio
Kobs.
Coperta a IV-a este însoţită de îndemnul lui Mihai Eminescu, ce
în final încununează rostul existenţei publicaţiilor literare: „Citeşte!
Citind mereu, creierul tău va deveni un laborator de idei şi imagini,
din care vei întocmi înţelesul şi filozofia vieţii”. Să rămânem, aşadar,
conectaţi la literatură şi să descoperim noi voci şi noi lumi prin
cuvântul încărcat de lumina creaţiei.
prof. Tatiana Scurtu Munteanu

(Braşov)
175
TEXT SPECIAL TEXT SPECIAL TEXT SPECIAL TEXT SPECIAL
TEXT SPECIAL
Scriitorul Constantin Mănuţă la 70 de ani
Scriitorul Constantin Mănuţă s-a născut la data de 21 decembrie

1948 în comuna Mogoşeşti, judeţul Iaşi. Este absolvent al Facultăţii
de Filologie a Universităţii „A.I. Cuza” din Iaşi, slujind şcoala
românească în calitate de profesor de limba şi literatura română timp
de peste patru decenii.
În activitatea literară şi-a încercat cu succes condeiul atât în poezie
cât şi în proză (cronică literară, eseistică, publicistică), fiind membru
al Uniunii Scriitorilor din România.
A publicat peste 20 de cărţi, cele mai numeroase fiind cărţile
de poezie, printre care: Din toate rănile sufletului (1997); Orele
umbrei (1998); La răsărit de cuvânt (1999); Steaua de cucută (2001);
Instanţă grea (2003); Zidit în zbor (2004); Înzăpezit sihastru (2006);
Melancolie de stea (2007); Cocor de fum (2008); Taina din rană
(2010); Fior târziu (2011); Nelinişti astrale (2013); Privirea înserării
(2013); Fragedul contur (2014); Nepoţi de dor (2014); Plângere
postumă (2015); Prietenul meu Vasile Diacon (2016); Un crin se
roagă (2017); Drum spre Paradis (2018); Etajul XI (2018).
Dintre acestea, fundamentală este cartea „Fragedul contur”,
Antologie poetică, Ed. All Zenit, Iaşi, 2014, volum care cuprinde
656 de pagini, cu un studiu introductiv de Nicolae Busuioc, studiu
elaborat pe 39 de pagini, consistent, pertinent şi concludent, cu o fină
şi competentă analiză şi concluzie asupra valorii deosebite a creaţiei
poetice a sensibilului poet Constantin Mănuţă.
176

Editoarea acestei cărţi, carte de referinţă în literatura română,
doamna Anca Ghiciuc, prezintă cartea (pe coperta interioară) astfel:
„Fragedul contur este o antologie poetică cu menirea de a-i oferi
cititorului o selecţie din creaţia lui Constantin Mănuţă (de până la
acea vreme, s.n.), o creaţie profundă, sensibilă şi persuasivă.
Constantin Mănuţă este un poet al unui timp mitic cu un discurs
liric emoţionant şi inconfundabil.
A debutat în literatură cu volumul de poezii Din toate rănile
sufletului, plin de vibraţii fiind ocrotit de Orele umbrei la ceas de seară.
Odată cu primii zori a scris La răsărit de cuvânt până când pe boltă
s-a aprins Steaua de cucută. Şi-a căutat Fiinţa în cuvinte acceptând o
Instanţă grea a existenţei sale şi a preamărit eternitatea visându-se
Zidit în zbor.
Crucea viscolită l-a metamorfozat într-un Înzăpezit sihastru,
mesager al stihului divin.
Iubirile, suferinţele, incertitudinile l-au găsit într-o Melancolie de
stea.
Un Cocor de fum a zburat spre stele ca să nu mai plângă fruntea
îngândurată a poetului, ascunzându-şi timid Taina din rană. Doar un
Fior târziu l-a trimis spre noi Nelinişti astrale sub Privirea înserării.
Nepoţii de dor, cei dragi şi Doamna Sa, Poezia, îl vor călăuzi spre
Fragedul contur al nemuririi.”
Scriitorul Nicolae Busuioc, în Studiul introductiv la care am făcut
referire mai sus spune: „Opera sa poetică de ansamblu este unitară
prin profunzimea demersului metaforic şi prin gama întreagă de stări
pe care le sălăşluieşte în sufletul său şi le exprimă cu sensibilitate (…).
În multe dintre versurile acestei cărţi vom desluşi sensuri
provocatoare şi plurivalente, cu dinamismul lor (…), cu binecuvântarea
spiritului care planează la înălţimea şi în culorile curcubeului pe fondul
albastrului infinit (…). Scrisul îl salvează de apocalipsa pământeană,
de ingratitudine, teamă şi echivoc, de urâtul din realitatea imediată
(…).
177

Chiar izvorâtă din experienţa de viaţă proprie şi nu numai cartea se
metamorfozează într-un mesager în care cititorul îşi poate recunoaşte
propria identitate zugrăvită în plan artistic (…).
Opera poetică a lui Constantin Mănuţă este asemenea unei
asceze în timp, la el transfigurarea apare cel mai limpede sub aspectul
metamorfozei cuvântului, este una continuă, de împlinire (…).”
Aşa cum spuneam într-o altă cronică literară despre opera poetică
a lui Constantin Mănuţă, schiţă de portret şi reflecţii la creaţia sa
literară, cu ocazia altui eveniment din viaţa poetului, întreaga sa
creaţie literară se află sub semnul sensibilităţii, iubirii şi credinţei
în dumnezeirea a toate veghetoare, ca şi sub semnul melancoliei,
neliniştii şi interogaţiei, a confesiunii, astfel poetul realizându-şi cu
fidelitate propriul portret şi totodată mărturisind crezul său poetic.
Activitatea literară a domnului profesor Constantin Mănuţă
include şi colaborări la numeroase reviste literare precum: Amfiteatru,
Cronica, Ginta latină, Neamul Românesc, Convorbiri literare, Opinia,
Opinia Moldovei, Flacăra Iaşului, Revista Română – ASTRA – Iaşi,
Coloana infinitului, Dor de dor, Cronica Veche, Luceafărul, Antiteze,
Vatra veche, Etnogeneze, Surâsul Bucovinei, Poezia, Oglinda literară,
CLAVIATURI – serie nouă, Braşov şi multe altele. A colaborat la
emisiuni culturale la Radio Iaşi, Radio Trinitas, Postul TV TELE M.
Iaşi.
Dintre cărţile de proză, în afară de Crucea viscolită, Vasile Filip
– Vârful cu dor al poeziei româneşti, Proză – Monografie literară (în
colaborare cu Magdalena Mănuţă), foarte importante sunt masivele
volume: „Magia scrisului”, Ed. All Zenit, Iaşi, 2016 (528 pagini),
cuprinzând circa 150 de recenzii şi portrete literare scrise în decursul
timpului de autorul sărbătorit – omagiat şi „Constantin Mănuţă sub
lupa criticii literare”, Ed. All Zenit, Iaşi, 2018 (411 pagini), cuprinzând
peste 90 de recenzii despre Constantin Mănuţă scrise de peste 30 de
autori.
178

De o importanţă şi semnificaţie deosebită pentru noi este
colaborarea poetului Constantin Mănuţă la Revista CLAVIATURI
– serie nouă, Braşov, de la apariţia ei în peisajul literar al Braşovului în
anul 2013. Colaborarea deosebit de fructuoasă şi onorantă continuă şi
în prezent, ea incluzându-l nu numai pe maestrul Constantin Mănuţă
dar şi pe distinşii săi şi ai noştri colegi de la Iaşi.
Tuturor şi în mod special domnului profesor Constantin Mănuţă
le şi îi mulţumim pentru onoarea pe care ne-a(u) făcut-o de a fi
colaboratori ai Revistei CLAVIATURI, numindu-i prieteni ai
revistei şi ai noştri.
Cu ocazia aniversării a 70 de ani de viaţă, vă adresăm domnule
profesor Constantin Mănuţă sincere urări de sănătate, bucurii şi
împliniri pe toate planurile, dumneavoastră, familiei şi tuturor celor
dragi. La mulţi şi fericiţi ani! Închei cu poezia „Taina tămăduitoare”,
după cum urmează:
TAINA TĂMĂDUITOARE
Poetului Constantin Mănuţă

la aniversarea a 70 de ani
Mă pierd în poezia ta, maestre,

Ca într-un labirint miraculos;
Nu caut uşi să ies şi nici ferestre,
Mă simt bine-aici, în versul maiestos.
Cuprins de taina-i tămăduitoare,

Rănile din suflet mi se ostoiesc,
Ce m-a durut, acum nu mă mai doare,
Tot ce-i frumos continui să iubesc.
179
Înconjurat de cărţile-ţi vrăjite

Mă bucur de-adevărate desfătări,
Găsind mereu cuvinte potrivite
În astralul zbor înspre alte zări.
Mă-ncearc-un sentiment de mulţumire

Pe care îl înalţ Divinităţii,
Cu tine sunt trecut în nemurire
Prin cuvântul scris pe firul vieţii.
La aniversare îţi aduc cu dor

Urări de bine şi spor cât cuprinde,
Tot ce vine către-al casei tale prag,
Să fie cum se zice în colinde!
La mulţi ani, cu bucurie, îţi doresc!

Dumnezeu te aibă mereu în pază!
Pentru împliniri, cu drag te fericesc,
Iar muza să îţi fie pururi trează!...
Braşov, la 1 Decembrie 2018

Cu prietenie, stimă şi respect,
av. George G. Echim
180
SEMNAL SEMNAL
SEMNAL
SEMNAL SEMNAL SEMNAL
SEMNAL
SEMNAL SEMNAL
SEMNAL
Scurtă cronică - Claviaturi XXIII, Anul VI, nr. 3 (23),
septembrie 2018
În cele 166 de pagini ai „antologiei de poezie” sunt cuprinse 110

poezii, din care 7 bilingve, 12 texte în proză, 16 imagini din care: 11
fotografii din care 2 bust și 9 aspecte din timpul desfășurării lansării
numărului XXIII, Nr. 3(23), septembrie 2018 și 5 sculpturi ceramică
ale artistului plastic și scriitor Gheorghe Oprea-Holbavianu. La
elaborarea volumului își aduc aportul 52 de autori din care: 49 de
poezie, din care: 6 scriu și proză – George Echim, Maria Trandafir,
Gheorghe Oprea-Holbavianu, Mircea Doreanu, Constantin Mănuță,
Codruț Radi -, 3 poeți sunt și traducători: Ioan Friciu – limba
spaniolă, Nadia Cella Pop – limba franceză și Henry Julio Kobs –
limba portugheză; un traducător în limba engleză (Dragoș Barbu)
și 2 autori în proză - Ștefan Bazilescu, Vasile Stancu. Din cei 52 de
autori au debutat în paginile acestui număr al revistei șapte poeți, din
care trei români – Carmen Marcela Dumitra, Irina Lucia Mihalca,
Tatiana Scurtu și 4 de peste hotare – Ken Allan Dronsfield (S.U.A.),
Graciliano Martin Fumero (Spania), Li Zhiliang (China), Henry
Julio Kobs (Brazilia).
Numerele I/martie 2013 – XXIII/septembrie 2018 formează
o carte de 3764 pagini al cărei conținut cuprinde 2152 de poezii,
337 materiale în proză (introduceri, cronici literare, consemnări,
opinii, biografii, semnale, incrustații, referințe critice, texte speciale,
in memoriam, semnale), 349 imagini (grafică, sculptură în piatră-
ceramică și fotografii). Cartea, a cărei grosime a ajuns la 23 de cm.,
181
SEMNAL SEMNAL SEMNAL SEMNAL SEMNAL

reprezintă truda și talentul, demonstrate pe parcursul celor cinci ani
și nouă luni de la apariția primei reviste și până în prezent, de un
număr de 265 de autori (în versuri, proză, arte plastice, fotografie,
traduceri) din care 198 români, de pe tot cuprinsul țării, și 67 străini,
din 29 de țări de pe toate continentele locuite ale lumii. De menționat
faptul că meritele acestei mari opere, au fost recunoscute, atât în țară
cât și peste hotare, fiind remarcată și recunoscută ca fiind „revista
fără frontiere”. De altfel, în ianuarie 2015, Comitetul Director al
Centrului Internațional de Traducere a Poeziei (IPTRC), Jurnalul
Trimestrial Multilingv „Poeții lumii”, Departamentul Editorial
Internațional al revistei „Poezia Chineză”, a ales și oferit revistei
„Claviaturi” Certificatul de Premiere ca fiind Cea Mai Bună Revistă
Internațională de Poezie apărută în anul 2014. Alături de poeții
contemporani, prin instituirea rubricilor Poeții din „Claviaturi”,
Serie Veche, și Pagina de Mijloc, devenită rubrica Marea poezie în
paginile Seriei noi și-au găsit locul câteva dintre marile condeie ale
țării noastre și din lume: Mihai Eminescu, George Coșbuc, Octavian
Goga, Lucian Blaga, Virgil Carianopol, Barbu Brezianu, Ștefan
Augustin Doinaș, Rudyard Kipling.
Pentru toate acestea redacția bilunarului „Condeiul ardelean” și
cititorii săi transmit sincere felicitări și multă putere de muncă în
continuare Colegiului de redacție format din: av. poet George Echim
– redactor-șef, prof. dr. Elena Vieru – secretar de redacție, Mircea
Brenciu, Mircea Doreanu, Nadia-Cella Pop, Cristian Petru Vieru,
Mariana Popa, Gheorghe Oprea Holbavianu precum și doamnei
Narcisa Ciohodaru – culegere text și domnului Irinel Merlușcă –
tehnoredactor în cadrul Editurii „Libris Editorial”.
Prof. Vasile Stancu
182
CUPRINS CUPRINS CUPRINS CUPRINS CUPRINS
CUPRINS
POEŢI DIN „CLAVIATURI”, SERIE VECHE -
Vania Gherghinescu, cu poezia „CLAVIATURI” ................................................... 5
Din istoria Revistei „Claviaturi”. Despre Revista „CLAVIATURI”,
serie nouă, Braşov – Începuturile, de George G. Echim...................................... 7
OPINIE
Probleme actuale ale limbii române, Partea a III-a, de Sebastian Bazilescu............. 11
LUMINĂ DIN LUMINĂ

ICOANELE - ferestre spre suflet, de Gh. Oprea – Holbavianu............................ 15
POEŢII ŞI CREAŢIILE LOR (Partea I-a)

• ANA MARIA BARBU.......................................................................... 19
• CONSTANTIN BĂRĂCAN................................................................ 22
• ADRIAN BOGDAN BLAJ.................................................................. 24
• MIRCEA BODEAN............................................................................. 27
• LIDIA BORA........................................................................................ 30
• PETRU CĂTANĂ................................................................................. 33
• MIRCEA DAROŞI............................................................................... 37
• LIGYA DIACONESCU........................................................................ 40
• CONSTANTIN DOBRE..................................................................... 44
• MIRCEA DOREANU.......................................................................... 46
• NICOLETA DRĂGAN-BUCȘĂ......................................................... 47
• CARMEN MARCELA DUMITRA.................................................... 57
• FLORENTIN DUMITRACHE.......................................................... 58
• GEORGE G. ECHIM.......................................................................... 60
• THEODOR G. ECHIM....................................................................... 66
• IOAN FRICIU....................................................................................... 69
• RODICA GHINEA.............................................................................. 71
• ICA GRASU.......................................................................................... 74
• CARMEN TANIA GRIGORE............................................................ 76
• ELENA GRIGORE.............................................................................. 79
• GHEORGHE OPREA-HOLBAVIANU............................................ 81
• ILIE RĂZVAN-MIHAI....................................................................... 84
183
CUPRINS CUPRINS CUPRINS CUPRINS CUPRINS

• MIRCEA DORIN ISTRATE.............................................................. 86
• DORIAN MARCOCI.......................................................................... 89
• MENUŢ MAXIMINIAN..................................................................... 91
MAREA POEZIE
• MIHAI EMINESCU............................................................................ 94
• OCTAVIAN GOGA.............................................................................. 95
POEŢII ŞI CREAŢIILE LOR (Partea a II-a)

• CONSTANTIN MĂNUŢĂ.................................................................. 97
• IRINA LUCIA MIHALCA.................................................................. 105
• IONELA-RAMONA MOLDOVAN................................................... 107
• MIHAI LIŢU MUNTEANU............................................................... 109
• CLAUDIA MARIA ONEA................................................................. 110
• VERONICA OŞORHEIAN................................................................. 112
• IULIAN PATCA.................................................................................... 113
• CORINA LIGIA PĂTRAŞCU............................................................. 117
• VIOREL PĂTRAŞCU........................................................................... 120
• NADIA-CELLA POP.......................................................................... 123
• MARIANA POPA................................................................................. 125
• CODRUŢ RADI................................................................................... 129
• MARIA SANDU................................................................................... 132
• TATIANA SCURTU MUNTEANU................................................... 135
• IONEL SIMOTA.................................................................................. 137
• SORIN TEODORESCU...................................................................... 140
• TÓTH ÁRPÁD (ARTANGEL)........................................................... 141
• ALEXANDRU FLORIN ŢENE.......................................................... 143
• ANA VLAD........................................................................................... 146
• ION WEIDNER-CIUREA.................................................................. 150
POEŢII ŞI CREAŢIILE LOR (Partea a III-a). Din lirica internațională

• DUAN GUANG’AN.............................................................................. 153
• RUBINA ANDREDAKIS..................................................................... 156
• DR. ADOLF P. SHVEDCHIKOV....................................................... 160
• DIABLO................................................................................................. 162
• MARÍA EUGENIA GULFO BERROCAL....................................... 164
• ENRIQUE ANTONIO SÁNCHEZ LIRANZO................................ 167
CONSEMNĂRI - Nouă apariţie editorială, de Tatiana Scurtu Munteanu............ 171

TEXT SPECIAL - Scriitorul Constantin Mănuţă la 70 de ani, de George G. Echim..... 176
SEMNAL - Scurtă cronică - Claviaturi XXIII, Anul VI, nr. 3 (23),
septembrie 2018, de Vasile Stancu.............................................................................. 181
CUVÂNT,
CREDINŢĂ, CREAŢIE, NATURĂ!
„Dumnezeul geniului meu m-a sorbit din popor cum soarele soarbe
un nour de aur din marea de amar. Chipul lui Dumnezeu este
chipul poporului. Vocea lui Dumnezeu este vocea poporului şi fiindcă
dau înţeles glasului poporului, sînt eu vocea lui Dumnezeu, căci
în cumpăna lumii sîntem una ... eu mă leg de trecuturi, fiindcă
totdeauna am existat. Adesea iau de la istorie, de la păzitorul cel
posomorât al trecutului, cheile lui de aur şi deschid porţile inimii
mele.”

SEMNAL„Ape vor seca în albie, SEMNAL

SEMNAL şi peste locul îngropării
SEMNALsale vaSEMNAL
răsări pădure sau cetate, şi câte o stea va vesteji pe cer în
depărtări, până când acest pământ să-şi strângă toate
sevele şi să le ridice în ţeava subţire a altui crin, de tăria
parfumurilor sale”.
(George Călinescu, despre Mihai Eminescu)
„Nu uita, omule de artă: nu te adresezi în primul rând

nici contemporanilor, nici urmaşilor, ci lui Dumnezeu.
Dai un spectacol în faţa acestui unic spectator care
contează”.
(Din rubrica „Căldura umană” de Gheorghe Grigurcu,
Rev. „Convorbiri literare”, nr. 1, ian. 2015, Iaşi, p.31)
Cu ocazia Sărbătorilor
Naşterii Domnului Nostru Iisus Hristos, ale Anului Nou 2019
precum şi a împliniri a șase ani de apariţie a Revistei „CLAVIATURI”,
avem bucuria să adresăm sincere felicitări şi mulţumiri
colaboratorilor revistei, colectivului editurii şi tipografiei
pentru contribuția adusă la realizarea revistei; participanţilor la lansările -
prezentările acesteia şi tuturor iubitorilor
poeziei şi Revistei „CLAVIATURI”.
Sănătate şi spor în toate!

Crăciun fericit!
La mulţi ani!
Colegiul de redacţie
186

Revista Claviaturi ANUL VI, Nr. 4 (24), DECEMBRIE, 2018, BRAŞOV

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Revista Claviaturi ANUL VI, Nr. 4 (24), DECEMBRIE, 2018, BRAŞOV

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

CLAVIATURI

REVISTĂ TRIMESTRIALĂ DE POEZIE

Director fondator: VANIA GHERGHINESCU

George G. ECHIM – redactor-şef, editor

Număr ilustrat cu grafică şi poze executate de către

Editura „Libris Editorial”, Brașov

Claviaturi (Braşov) = ISSN 2286 - 3869

Director fondator: Vania Gherghinescu

ANUL VI, Nr. 4 (24), DECEMBRIE, 2018, BRAŞOV

ANA MARIA BARBU

Inima poetului avea

DIN ISTORIA REVISTEI „CLAVIATURI”

În articolul «Din istoria Revistei „CLAVIATURI”. Despre

profesorul Constantin Bihara.”. M-am prezentat şi eu, deşi părea că nu

de poezie, cu menţiunile „Director fondator Vania Gherghinescu” şi

UNIREA ȘI UNITATEA ROMANILOR -

Ce cuvinte să împrumutăm din limbi străine?

A sponsoriza şi a monitoriza, a zapa

Merită o discuţie specială verbele a sponsoriza, a monitoriza şi a

OPINIE OPINIE OPINIE OPINIE OPINIE OPINIE OPINIE

În căutare de sensuri noi!

Asistam astăzi la un proces interesant, privind semantica

OPINIE OPINIE OPINIE OPINIE OPINIE OPINIE OPINIE

LUMINĂ DIN LUMINĂ LUMINĂ DIN LUMINĂ LUMINĂ DIN LUMINĂ

LUMINĂ DIN LUMINĂ

ICOANELE - ferestre spre suflet

În casele credincioşilor se găseşte, cel puţin pe peretele dinspre

LUMINĂ DIN LUMINĂ LUMINĂ DIN LUMINĂ LUMINĂ DIN LUMINĂ

LUMINĂ DIN LUMINĂ LUMINĂ DIN LUMINĂ LUMINĂ DIN LUMINĂ

LUMINĂ DIN LUMINĂ LUMINĂ DIN LUMINĂ LUMINĂ DIN LUMINĂ

Gh. Oprea – Holbavianu

POETUL OMAGIAT POETUL OMAGIAT POETUL OMAGIAT

POEŢII ŞI CREAŢIILE LOR

ANA MARIA BARBU

Iarna se spun povești.

POETUL OMAGIAT POETUL OMAGIAT POETUL OMAGIAT

O DOAMNĂ A REGRETELOR TÂRZII

Viața te învață să te cunoști

POETUL OMAGIAT POETUL OMAGIAT POETUL OMAGIAT

DAȚI-MI O CUPĂ DE IARNĂ

Vă rog nu uitați să-mi dați o cupă cu iarnă.

POEŢII ŞI CREAŢIILE LOR POEŢII ŞI CREAŢIILE LOR

A nins peste mine iubito,

Apoi în bogate fâneţe

Dar toamna-şi întinde năframa

Şi iarna ne-ajunge din urmă

POEŢII ŞI CREAŢIILE LOR POEŢII ŞI CREAŢIILE LOR

Iarna trecută am umblat prin sat

Casele îngheţate tăcute şi pustii,

Când soarele răsare şi scânteie zăpada

I-am întrebat în treacăt

Noi am luptat mâncând pământ cu gura

POEŢII ŞI CREAŢIILE LOR POEŢII ŞI CREAŢIILE LOR

ADRIAN BOGDAN BLAJ

Acum, la ceas aniversar,

Haideţi cu toţii să ne dăm mâna,

Haideţi cu toţii, cu mic, cu mare,

O sută de ani de Românie,

POEŢII ŞI CREAŢIILE LOR POEŢII ŞI CREAŢIILE LOR

De-aş fi o frunză-n calea ta,

Iar dacă purtat de vânt

De te vei gândi la mine,

Dându-mi viaţă, eu trăiesc

POEŢII ŞI CREAŢIILE LOR POEŢII ŞI CREAŢIILE LOR