Sunteți pe pagina 1din 3

Trecute vieţi de Doamne şi Domniţe

Aşa cum v-a obişnuit, revista Jurnalul de duminică vă aduce, începând cu ediţia din 27
februarie, un nou serial: "Trecute vieţi de Doamne şi Domniţe", din scrierile lui
Constantin Gane, apreciat scriitor al secolului trecut. Constantin Gane a conturat
minunatele chipuri şi personalităţi ale voievodeselor şi prinţeselor de odinioară, în
"Trecute vieţi de Doamne şi Domniţe" publicate în trei volume, lucrare premiată de
Academia Română. Cea dintâi carte a văzut lumina tiparului în 1933.

Doamnele şi Domniţele române, cele mai multe dintre ele uitate de istorie, prea puţine
amintite în documentele vremii şi foarte puţine apreciate pentru cutezanţa şi hotărârea
lor de a păstra credinţa, neamul sau tronul pentru soţul lor sau pentru fiii lor. Doamnele
şi Domniţele române, unele ditre ele puse gaj, victime ale alianţelor politice. Portretele
lor se mai păstrează, în cazuri norocoase, pe zidurile bisericilor sau mănăstirilor pe care
le-au ctitorit soţii lor, pe câte o broderie sau piatră de pe mormânt.

Doamnele şi Domniţele române, de la începuturile neamului românesc, poveştile vieţilor


lor, măririle şi decăderile lor, iubirile şi dezamăgirile, robiile şi renaşterile lor
strălucitoare l-au pasionat pe Constantin Gane.

Seria "Trecute vieţi de Doamne şi Domniţe" începe aşa: "Învăţând istoria, simţi că ţi se
transformă neîncetat nu numai spiritul, dar şi inima şi, contrar metafizicienilor, eşti fericit
de-a găzdui în tine nu un suflet nemuritor, ci mai multe suflete muritoare". (Nietzsche)

Destinele Doamnelor şi Domniţelor române au fost foarte greu de aflat şi de urmărit.


"Un atare subiect – vieţile Doamnelor şi Domniţelor române – întâmpină, pentru
început, o greutate din cele mai mari, cea mai mare din toate: lipsa de documentare,
recunoaşte C. Gane. Începând cu veacul al XVI-lea, material pentru descrierea acestor
vieţi aflăm îndeajuns, bogat uneori, interesant întotdeauna. Însă pentru epoca
anterioară acest material se face din ce în ce mai rar, abia câteva veşti şi o searbădă
nomenclatură pentru anii 1400 la 1500, iar pentru începuturile neamului în veacul al XIV-
lea lipsesc adeseori până şi numele nevestelor voievozilor noştri. Totuşi nu se poate
începe fără început. Şi acest început are, dincolo de domeniul propriu-zis al subiectului
nostru, o latură interesantă în strânsă legătură cu viaţa de altădată a Doamnelor române.
E vorba despre lupta ce s-a dat în trecut pentru răspândirea catolicismului în meleagurile
noastre, luptă care se coboară în timp mult înainte de întemeierea voevodatelor
Moldovei şi Munteniei (...)"

"(...) dacă cercetăm perioada de la 1300 până la 1400, nu găsim, de fapt, pentru
Doamnele cunoscute nouă în Muntenia de cât o singură catolică, pe celebra Doamnă
Clara. Numele nevestelor de Domni de dinainte de Basarab cel Mare, adevăratul
întemeetor al Ţării Româneşti, nu ni sânt cunoscute. Ştim doar atăt că Lyuton (Litovoi) şi-
a măritat o fată cu regele Sârbilor, Milutin (cca 1370). Din pomelnicul de la Câmpulung,
aflăm numele câtorva din primele Doamne muntene. Astfel, Basarab cel Mare ţinea pe
Marghita. Fetele acestora erau Teodora şi Ruxanda (...).

În Moldova, lucrurile se petreceau altfel (…), despre Doamnele primilor descălecători nu


ştim nimic (…). Prima Doamnă a Moldovei a fost deci o catolică, Doamna Maria a lui
Bogdan Vodă (...)"

Primul volum al acestei frumoase poveşti despre Doamnele şi Domniţele române, în care
apar portretizate soţiile şi ţiitoarele lui Ştefan cel Mare, ale lui Mihai Viteazul şi
Constantin Brâncoveanu (nefericita Doamnă Maria, care avea să rămână şi fără soţ, şi
fără cei patru fii, scurtaţi de cap din porunca sultanului), dar şi celebra Doamnă Chiajna,
şi multe alte Doamne şi Domniţe, unele umbre ale timpurilor pe care le-au trăit, altele
(câteva) cele care făceau politica zilei, se încheie undeva în anii 1700, cu portretul Anei
Racoviţă. "Iată o femeie care a început prin a fi fatală şi a sfârşit prin a fi evlavioasă. (...)
Frumuseţea Anei Codreanu întoarse mintea multora, căci tăria vinului nu loveşte în cap
mai mult decât frumuseţea în inimă. De pe urma căreia şi părintele ei, Dediul Sărdarul
din Galaţi, măcar că bătrân şi slut, de toţi era căutat. Şi fiecare, de ferea mâna de sărutat,
i se arunca la picioare. Iar cel ce mâna acestuia săruta socotea pe însăşi fii-sa să fi
îmbrăţişat (...)."

Al doilea volum al lucrării cuprinde Epoca fanariotă (1714-1821). După cum recunoaşte
din nou autorul, o misie şi mai grea aceea de a vorbi de Doamnele şi Domniţele străine,
care "jucând un rol cu totul şi cu totul inexistent în politica şi în istoria Ţărilor Române, n-
au lăsat ca atare urme decât foarte şterse, atât în cronicele, cât şi în documentele
timpului. Cercetătorul vremilor apuse este deci nevoit, când vorbeşte de trecutul
fanariot, să culeagă orice ştire, cât de neînsemnată, cu privire la aceste femei şi să bage
doar tabloul în rama epocei. De aceea (... ) a vorbi despre Doamnele fanariote în
legătură cu neamurile soţilor lor este cel care poate da cetitorului o icoană mai clară
asupra unui trecut, care, înstrăinat cum a fost, îşi are totuşi şi el farmecul său, căci este al
străbunicilor noştri, şi deci al nostru, al tuturor."

Nevestele lui Nicolae Vodă şi Doamna lui Ion Vodă, femeile familiei Mavrocordat,
nevestele lui Constantin Voevod... În această epocă, rolul femeii începe să apună şi mai
mult. "Dacă în veacurile trecute femeia lua parte la manifestările vieţii sociale şi chiar ale
celei publice, o dată cu fanariotismul, secolul al XVIII-lea introduse la noi şi austeritatea
moravurilor femeieşti. Influenţa turcească, care de mult acaparase felul de a trăi al
Grecilor, începu a se resimţi şi la noi. Femeile trăiau izolate, între ele, în apartamente
separate, ginecee, sau chiar haremuri, cum se vor numi aceste locuinţe sub Vodă I
Alexandru Mavrocordat. Ele nu mai apăreau în public decât la serbările familiale,
logodne, nunţi, botezuri, şi în afară de unele excepţii (cum a fost de pildă Doamna
Ruxanda Ipsilanti) emanciparea femeii din această stare de semisclavie se făcu abia pe la
sfârşitul secolului, sub influenţa austriacă şi mai ales rusească(...)."
Cel de al treilea volum urmăreşte destinul Doamnelor şi Domniţelor "de la restabilirea
domniilor pământene până la Unirea Principatelor. 1822-1859".
"Cu această carte încheiem seria trecutelor vieţi de Doamne şi Domniţe. Ne oprim la
Unire (...) fiindcă Elena, Doamna lui Cuza Vodă, precum şi Reginele Elisabeta şi Maria nu
sunt încă cu totul din domeniul istoriei. Vremea în care au trăit ele este prea aproape de
noi, patimile, bucuriile şi durerile lor sunt încă vii, iar urmările întâmplărilor de atunci
încoace sunt încă în curs de înfrigurată desfăşurare. Peste mormintele lor se cuvin doar o
lacrimă de recunoştinţă şi tăcere cât de multă, până se vor limpezi vremile şi minţile şi
sufletele", spunea C. Gane.

Scriitorul Constantin Gane şi-a dedicat întreaga viaţă strângerii de documente pentru
lucrările sale, deosebit de importante, lăsând viaţa personală pe planul al doilea. Şi, în
mod paradoxal, cum destinul foarte multor Domniţe din scrierile sale a fost de cele mai
multe ori dramatic, autorul volumelor "Trecute vieţi de Doamne şi Domniţe" a avut la
rându-i un sfârşit tragic. A fost arestat şi acuzat pe nedrept că a făcut politică de dreapta,
dus în iadul de la Aiud, unde a decedat în 1962, la 77 de ani, după 15 ani de temniţă
grea. Trupul său a fost aruncat într-o groapă comună.

http://jurnalul.ro/special-jurnalul/trecute-vieti-de-doamne-si-domnite-569706.html

S-ar putea să vă placă și