10 mistere ale Bibliei

Biblia! Există oare în cunoaşterea umană vreun obiect, vreun loc sau o persoană
despre care să se poată dezbate, acuza şi povesti mai mult decât despre Biblie?
Cu siguranţă puţine lucruri din cultura omenească pot egala Scripturile când vine
vorba despre istorie, legende şi controverse. Biblia este un izvor de cunoaştere,
este piatra de temelie a creştinătăţii şi cartea de căpătâi a peste un miliard de
credincioşi din toată lumea. Dar, în acelaşi timp, traducerea sa din ebraică,
aramaică şi greaca veche, limbajul încifrat, pasajele lipsă şi modul tainic în care
este scrisă, înconjoară de mister o suită de subiecte şi episoade cu „atingere”
divină. Zece dintre acestea se disting prin mistificarea ţesută în jurul lor.

10. SFÂNTUL GRAAL

Misterul: Unde este Sfântul Graal?

Potrivit mitologiei creştine, Sfântul Graal a fost amfora, vasul sau cupa folosită de
către Iisus la Cina cea de Taină, recipient despre care se spune că ar poseda
puteri miraculoase. Există o legendă care vorbeşte despre Iosif din
Arimateea, un apropiat al lui Iisus şi cel care i-a îngropat trupul lipsit de
viaţă, cel care a intrat în posesia Graalului după ce o apariţie chiar a
Mântuitorului i l-ar fi înmânat. Iosif ar fi luat vasul şi le-ar fi cerut apostolilor
săi să îl transporte pe teritoriul Britaniei. Credinţa în Graal şi interesul faţă de
posibilele locuri unde s-ar putea afla nu au pălit niciodată. S-a presupus, de-a
lungul timpului, că el ar fi în posesia mai multor grupuri. Cele mai multe
suspiciuni în acest sens le-au trezit Cavalerii Templieri, probabil pentru că
aceştia se aflau la apogeul influenţei lor în perioada în care poveştile despre Graal
au început să circule.

Există, în unele biserici, cupe asupra cărora cade bănuiala că ar fi, fiecare,
Graalul. Un astfel de exemplu este cel al Catedralei Sfânta Maria din Valencia, al
cărei Sfânt Potir se crede că ar fi fost transportat de Sfântul Petru la Roma în
primul secol, şi apoi în Huesca, Spania, de către Sfântul Laurenţiu, în secolul III.
Potirul din Valencia prezintă unele caracteristici pentru care s-ar califica în poziţia
de adevărat Graal, originile lui fiind aproximate între secolul IV î.Hr. şi sec I
d.Hr., undeva în Orientul Mijlociu. Alte istorii susţin ideea că Graalul ar fi îngropat
sub Capela Roslin sau zace adânc în pivniţele Turnului Sfântului Mihail, de pe
dealul Glastonbury, Marea Britanie. În acelaşi timp, unele izvoare avansează
ideea că membrii secreţi ai unei linii de sânge oculte protejează Graalul.
Totuşi, poate cea mai sumbră suspiciune care planează în jurul acestei idei,
născută de la forma latină a termenului „San Graal” – „Sang real”, adică „sânge
regal”, vizează existenţa unor posibili urmaşi ai lui Iisus Hristos, urmaşi pe care i-
ar menţiona chiar unele din numeroase scripturi apocrife (scripturi scrise în
acelaşi timp sau chiar mai devreme decât cele biblice, dar care nu au intrat în
alcătuirea Bibliei). Dar aceasta rămâne, până la probe elocvente, doar o
născocire de impact a unui best-seller contemporan.

9. CHIVOTUL LEGĂMÂNTULUI
Misterul: Unde este Chivotul Legământului?

Chivotul Legii, cum se mai numeşte artefactul menţionat în capitolul

Exodului din Biblie, reprezintă cea mai importantă comoară a „Poporului
Ales”. Pentru israeliţi, el constituia cel mai sacru obiect de pe Pământ, creat de
Dumnezeu Însuşi, prin intermediul lui Moise, pe Muntele Sinai. Chivotul era un
cufăr masiv, poleit cu aur, lung de 118 centimetri, înalt şi lat de 78
centimetri, cu o pereche de mânere din lemn de o parte şi de cealaltă şi
cu doi heruvimi din aur dispuşi faţă în faţă, cu aripile întinse, deasupra
capacului. Cufărul trebuia să adăpostească relicvele sacre, printre care cele
două table de piatră pe care erau scrise Cele Zece Porunci şi un vas cu mana din
cer, care căzuse spre hrana evreilor în pustie, după ce trecuseră Marea Roşie,
când au fost eliberaţi din robia Egiptului. Ierusalimul, capitala regatului israelian
şi casa Templului lui Solomon, era şi locul în care era găzduit Chivotul
Legământului.

În 607 î.Hr. oraşul a fost jefuit de către babilonieni, sute de mii de evrei fiind
ucişi. 70 de ani mai târziu, când israeliţii s-au întors în cetate, Chivotul dispăruse.
De atunci, nu se ştie sigur ce s-a întâmplat cu această relicvă nepreţuită, iar
diferitele zvonuri au fost alimentate numai de speculaţii. Dintre acestea, cea mai
răspândită este cea conform căreia Chivotul ar fi fost ascuns de către
israeliţi înainte de a fugi din oraş, odată cu ocupaţia babilonienilor.
Locurile posibile se spune că ar fi Muntele Nebo din Egipt sau Etiopia. Întrebarea
este, însă, dacă chivotul fusese ascuns de către israeliţi, de ce aceştia nu l-au
recuperat când s-au întors să-şi reconstruiască oraşul? În ciuda lipsei unor dovezi
istorice, credinţa ortodocşilor etiopieni în Chivotul din Aksum continuă să fie
puternică. Conform legendei, în imensul sit funerar al regilor de la Aksum a fost
ascuns Chivotul Legii, comoara cea mai de preţ a Israelului. Vechi de peste 1.700
de ani şi înalt de 24 de metri, Obeliscul din Aksum, în care se presupune că se
află Chivotul, cântăreşte nu mai puţin de 100 de tone. Misterul ridicării absolut
incredibile a obeliscului i-a făcut pe mulţi să lanseze fel de fel de teorii, care mai
de care mai fantasmagorice. Însă, nici până în ziua de azi, arhelogii nu au putut
explora în întregime labirintul subteran aflat sub colosul de granit. Pe lângă
acestea, oamenii de ştiinţă din zilele noastre nu au reuşit să îşi explice de ce
labirintul subteran e păzit atât de straşnic de capcane mortale pentru oricine
încearcă să exploreze tunelurile. Unii cred că chivotul a fost distrus de către
babilonieni, în timp ce credinţa altora este că însuşi Dumnezeu a ascuns chivotul
printr-o intervenţie divină şi că artefactul va fi găsit doar de către cei drepţi. Dat
fiind că nu există nicio menţiune despre distrugerea acestuia, oamenii nu au
încetat nici până astăzi să-l caute şi să încerce dezlegarea marelui mister.

8. SODOMA ŞI GOMORA
Misterul: Au fost oraşe reale? Şi dacă da, unde se se aflau?

Pentru păcatele şi murdăria morală a locuitorilor lor, Sodoma, Gomora, Adma şi

Zeboim au fost distruse prin „foc şi pucioasă venită de la Dumnezeu din ceruri” (Geneza
19:24-25). În creştinism şi în islam, numele celor două oraşe au devenit sinonime
cu păcatul total, impardonabil, iar căderea lor se confundă cu manifestarea
proverbială a mâniei Domnului. Totuşi, existenţa istorică a Sodomei şi a Gomorei
este, încă, un subiect de dezbatere în rândul arheologilor. Biblia le indică amplasarea
undeva în apropierea Mării Moarte. Posibili candidaţi devin, în această situaţie, siturile
descoperite sau vizitate de arheologii Walter E. Rast şi R Thomas Schaub în 1973, între
care se numără şi Bab edh-Dhra, excavat în 1965 de către arheologul Paul Lapp.

Alte posibilităţi includ regiunile Numeira, es-Safi, Feifeh şi Khanazir, care au fost
şi ele vizitate de Schaub şi Rast. Toate aceste situri se află în apropierea Mării
Moarte, prezintă urme de arsuri şi de sulf pe multe din pietre şi sunt
caracterizate, se pare, de o încetare subită a populării către finalul Epocii timpurii
a Bronzului. La sud de Marea Moartă se află un munte cunoscut ca Muntele
Sodoma. Amplasarea celor cinci oraşe despre care se spune că au fost distruse
odată cu Sodoma şi Gomora a fost stabilită prin realizarea unor hărţi cu ajutorul
sateliţilor, prin identificarea formelor geometrice, în special rectangulare. Pereţii
oraşelor descoperite în aceste locuri şi casele dintre ei au dimensiuni
substanţiale, indicând faptul că oameni de mare statură au populat cândva aceste
locuri. Chiar şi urmele unui ziggurat (piramidă în scări) au fost găsite în regiune,
alături de forme similare ca forma Sfinxului din Egipt. S-au găsit aici sute de
formaţiuni sulfuroase, pietre compuse din pudră pură de sulf. Supuse testelor
celor mai mari experţi vulcanologi, s-a confirmat că nicăieri în altă parte a lumii,
chiar în preajma vulcanilor activi, nu s-au mai găsit pietre de asemenea
compoziţie.

7. GRĂDINA EDENULUI
Misterul: Unde se afla Grădina Edenului?

În timp ce majoritatea teologilor şi iniţiaţilor „biblici” consideră că pasajul care

istoriseşte despre Grădina Edenului este, cel mai probabil, simbolic, alţii sunt de
părere că locul a existat într-adevăr, chiar aici, pe Pământ. Mai mult, Biblia
ar oferi unele indicii destul de clare cu referire la locul său exact. Această
convingere a condus la organizarea multor încercări de a localiza Grădina.
Povestea creaţiei din Geneză menţionează amplasarea geografică atât a Edenului,
gradina celor patru râuri biblice (Pison, Gihon, Tigru şi Eufrat), cât şi a celor trei
regiuni biblice (Havila, Asiria şi Kush).

Există ipoteze care indică poziţia Edenului fie în zona izvoarelor râurilor Tigru şi
Eufrat, la nord de Mesopotamia, fie în Iraq, în Africa, ori în Golful Persic. În timp
ce adevăratul loc rămâne un mister, există un amănunt fascinant al poveştii:
Etiopia este menţionată în Geneză 2:13 ca fiind în apropierea sau împrejmuind
Grădina Edenului („Şi numele celui de-al doilea râu este Gehon, acelaşi care a
urzit tărâmul Etiopiei”). Încă din 1974, paleontologii au excavat prin şase
milioane de ani de viaţă şi au conchis că Etiopia poate fi declarată locul ştiinţific
al originilor umane, o adevărată Grădină a Edenului, din perspectiva Ştiinţei.
6. CODURILE BIBLICE
Misterul: Biblia pare să conţină mesaje încifrate; este o
coincidenţă?

„Iar tu Daniele, ţine ascunse cuvintele şi pecetluieşte cartea până la sfârşitul

lumii”, Daniel, 12:4. Cercetările unor oameni de ştiinţă au confirmat, în ultimii
ani, o ipoteză care susţinea că în Biblie există inclus, pe lângă îndrumările
spirituale evidente, şi un anumit cod secret care poate dezvălui
evenimente care au avut şi vor avea loc cu mii de ani după scrierea
Bibliei. Codul biblic a fost descoperit în Vechiul Testament din versiunea
originală a Bibliei, scrisă în limba ebraică. Autorul acestei descoperiri este dr.
Eliyahu Rips, unul dintre cei mai mari experţi din lume în teoria grupurilor, aflată
la baza fizicii cuantice. Descoperirea lui Rips a fost confirmată de matematicieni
de renume de la Harvard, Yale şi Universitatea Ebraică. La 1 septembrie 1994,
prim-ministrul israelian Ytzhak Rabin era avertizat printr-o scrisoare a unui
matematician evreu că numele său a fost decodificat din textul Bibliei, alături de
sintagma „criminal va asasina”. Mesajul a fost ignorat. La 4 noiembrie 1995,
Rabin a fost ucis cu un glonţ în spate de către un individ care se credea investit
cu o misiune divină. Este vorba despre o asasinare codificată în Biblie cu peste
2000 de ani în urmă?

În urma evenimentului, o întreagă serie de alte episoade descifrate explicit din

Biblie s-au adeverit. Teoria lui Rips despre codul biblic consideră Biblia ca o
gigantică grilă de cuvinte încrucişate. Pentru a găsi codul, Rips a eliminat
toate spaţiile dintre cuvinte şi a transformat întreaga Biblie originală într-un şir
continuu de litere, cuprinzând 304.805 caractere. Informaţiile sunt obţinute prin
selectarea fiecărei a N-a literă, unde N are o valoare precisă şi corespunzător
aleasă. Un exemplu simplu ar fi următorul: avem propoziţia „Cum să obţii date”,
pe care o compactăm şi ea devine „cumsăobţiidate”, din care vom selecta,
începând cu prima, fiecare a cincea literă – „CumsăObţiiDate” şi rezultă astfel
cuvântul „cod”. Cu ajutorul unui calculator, sunt căutate în această matrice
formată de textul biblic adus în forma descrisă mai sus, cuvinte şi fraze ascunse
de condurile de intervale. Se începe de la prima literă a Bibliei şi se caută pentru
fiecare secvenţă de intervale posibilă cuvintele solicitate, descifrate cu intervale
de una, două, trei litere etc., până la câteva mii. Apoi se repetă aceeaşi operaţie
de căutare începând de la cea de-a doua literă şi continuând astfel până la ultima
literă a Bibliei.
5. TRIBURILE PIERDUTE
Misterul: Ce s-a întâmplat cu Cele Zece Triburi Pierdute ale Lui
Israel?

Încă de când asirienii au exilat triburile pierdute ale lui Israel, în secolul
VIII î.Hr., misterul continuării vieţii lor din acel moment s-a adâncit cu
timpul, fără a se fi elucidat vreodată. Unde s-au dus? Sunt legitime
declaraţiile unor grupuri contemporane, care pretind că descind direct
din Triburile Pierdute? Cu mai bine de 2.700 de ani în urmă, asirienii au exilat
cele zece triburi din Regatul lui Israel. În anii 722-721 î.Hr., Cele Zece Triburi
care compuneau Regatul nordic al Israelului au dispărut. Cucerite de regele
asirian Shalmaneser V, au fost exilate către Mesopotamia superioară şi Medes,
Siria şi Iraq din zilele noastre. Cele Zece Triburi nu au mai fost văzute de atunci.
Sau nu e chiar aşa? Iacob, fiul Patriarhului Abraham, a fost redenumit Israel
atunci când Dumnezeu i s-a revelat în timp ce acesta părăsea Padn-Aram, şi l-a
binecuvântat. Iacob a avut 12 fii, dintre care fiecare a devenit tatăl câte unuia
dintre cele douăsprezece triburi ale lui Israel: Reuven, Shimon, Levi, Yehuda,
Issachar, Zevulun, Dan, Naphtali, Gad, Asher, Joseph, Benjamin.

În Țara lui Canaan, fiecare dintre cele 12 triburi israelite a întemeiat câte o
regiune diferită de o parte şi de cealaltă a Râului Iordan. După o perioadă mai
îndelungată, o monarhie a fost stabilită, dar odată cu moartea Regelui Solomon,
statul a fost divizat în două. Triburile s-au despărţit pe linii politice şi teritoriale,
cu Judah şi Benjamin în sud, loiali casei Davidiene, şi restul triburilor în nord,
conduse prin succesiune monarhică. Triburile sudice constituie rădăcinile istorice
ale celor mai mulţi evrei aşa cum sunt ei cunoscuţi astăzi.
Iar cele Zece Triburi ale Regatului Nordic? Se pare că au fost eliminate pentru
eternitate. Dar profetul Ezekiel a visat la un viitor diferit: „Îi voi lua pe fii lui
Israel şi îi voi aduna de o parte şi aduce pe pământul lor. Şi nu vor mai fi
împărţiţi în două regate”. Peste secole şi continente, cuvintele profetice au sădit
în sufletele evreilor ideea că cei din aceeaşi seminţie vor fi readuşi laolaltă şi vor
reconstrui regatul Domnului. Dar întâi, cele Zece Triburi Pierdute trebuie să fie
găsite. Există unele izvoare care atestă că urmaşi ai acestor triburi ar fi fost găsiţi
în Persia şi în peninsula Arabă de către Benjamin din Tudela, fiul lui Jonah, care
în 1165 s-a angajat într-un periplu prin lume, vizitând cu predilecţie comunităţile
evreieşti. Totuşi, rămân numai presupuneri.

4. FARAONUL EXODULUI
Misterul: Cine a fost faraonul Exodului?

Este limpede că acest atribut îi aparţine faraonului care stăpânea Egiptul

Antic în perioada când Moise a despărţit apele Mării Roşii şi şi-a condus
poporul către libertate, în ceea ce a rămas cunoscut drept Exodul. Dar
cine anume a fost acest faraon, dat fiind faptul că în acest episod din
Biblie nu i se atribuie o identitate concretă?
În mod logic, pare relativ uşor de dedus, făcând o paralelă între momentul
Exodului şi faraonul Egiptului de la acea vreme. Însă şi asupra Exodului planează
dispute privind data exactă a evenimentului biblic. Cercetătorii au conchis,
descifrând încadrarea cronologică sugerată în Regi 6:1, că Scripturile ar avansa
anul 1445 î.Hr. ca an al Exodului. Dacă informaţia este corectă, acesta s-a
întâmplat în cel de-al treilea an de domnie al faraonului Amenhotep al II-lea.

Totuşi, conform unor informaţii suplimentare din Vechiul Testament, reiese că

predecesorul lui Amenhotep, Thutmose al III-lea ar fi singurul faraon din
intervalul cronologic specificat în Regi 6:1, care ar fi stăpânit suficient de mult
(54 de ani) încât să fie pe tron în momentul plecării lui Moise şi să moară la scurt
timp după întoarcerea acestuia în Egipt. Aceasta ar însemna ca Thutmose III să
fie faraonul Opresiunii, iar Amenhotep II faraonul Exodului. Cea mai comună
imagine închipuită în cultura populară este cea a lui Ramses cel Mare, ca fiind
faraonul menţionat în Vechiul Testament, deşi nu există dovezi documentare sau
arheologice că acesta ar fi avut de a face cu Molimele Egiptului sau că i-ar fi
urmărit pe sclavii evrei în timp ce fugeau din Egipt. Ar mai plana o oarecare
bănuială şi asupra lui Merneptah, în forma unui poem al aşa-numitului Israel
Stale: „Israel a fost şters de pe faţa pământului... seminţia lui nu mai există”.
Totuşi, nu se poate spune că reiese din această frază vreo evidenţă care să
susţină ferm identitatea unui anume faraon în poziţia celui din timpul Exodului.
3. ARCA LUI NOE
Misterul: Unde este Arca lui Noe?

Cel târziu din vremea lui Eusebiu din Cezareea ( 275 - 339 d.Hr.), episcop în
Palestina, teolog, apologet şi istoric al Bisericii creştine, până în zilele noastre,
rămăşiţele fizice ale Arcei lui Noe au făcut subiectul fascinaţiei şi
căutarea lor un important domeniu de activitate atât pentru creştini, cât
şi pentru evrei şi musulmani. Până recent, în ciuda oricăror pretinse observări
şi expediţii, nicio dovadă fizică a arcei nu a putut fi descoperită. Această căutare
a primit stigma de „vânătoare de vrăjitoare” din partea câtorva arheologi.
Căutătorii arcei au avut puţine indicii care să-i ghideze spre artefact, dincolo de
menţiunea din Geneză a „munţilor din Ararat”. Până la începutul secolului XXI,
două candidate principale pentru explorare au ieşit la suprafaţă: aşa-numita
anomalie Ararat, în apropierea vârfului muntelui Ararat ( denumită „anomalie”
deoarece era până recent doar o imagine aeriană şi din satelit care arăta ca o
zonă înnegrită a zăpezilor şi a gheţii de pe vârf) şi situl de la Durupinar, în
apropiere de Dogubayazit, la 29 kilometri sud de Marele vârf Ararat.

Totuşi, de curând, un grup de exploratori chinezi şi turci aflaţi în căutarea

relicvelor biblice a anunţat că este posibil să fi descoperit Arca lui Noe, la
altitudinea de 4.000 de metri, pe Muntele Ararat din Turcia. Echipa susţine că a
colectat specimene din lemn dintr-o structură de pe Muntele Ararat, aflat în estul
Turciei, cărora datarea cu radiocarbon le-a stabilit originile în urmă cu 4.800 de
ani, o perioadă care coincide cu cea în care se crede că a avut loc Potopul lui
Noe. „Nu suntem 100% siguri că este vorba despre Arcă dar, în proporţie de
99,9%, despre ea este vorba”, a declarat Yeung Wing-Cheung, un realizator de
documentare din Hong Kong şi membru al echipei de 15 oameni aflată pe urmele
Arcei lui Noe. Structura descoperită de parteneriatul chinezo-turc avea câteva
compartimente, dintre care unele conţineau cuşti din lemn, în care se crede că
erau ţinute animalele. Oficialii locali turci vor solicita guvernului de la Ankara să
aplice pentru statutul de Patrimoniu Internaţional UNESCO, astfel încât situl
recent descoperit să fie protejat în timp ce săpăturile arheologice vor fi executate
în jurul său. Conform poveştii biblice cuprinsă în Vechiul Testament, Dumnezeu a
decis să reverse un potop asupra Pământului după ce a văzut cât era de decăzut
şi i-a spus lui Noe să construiască o arcă, unde să ofere adăpost câte unei
perechi din fiecare specie de animal. După ce apele potopului s-au retras, spune
Biblia, arca a rămas încremenită pe un munte. Mulţi cred că Muntele Ararat, cel
mai înalt punct din regiunea în care se afla, este locul unde Arca lui Noe şi
ocupanţii săi au revenit pe sol.

2. ŞARPELE ISPITITOR
Mister: Cum arătau animalele înaintea Păcatului Originar? Dar
omul?

„Zis-a Domnul Dumnezeu către şarpe: „Pentru că ai făcut aceasta, blestemat să

fii între toate animalele şi între toate fiarele câmpului; pe pântecele tău să te
târăşti şi ţărână să mănânci în toate zilele vieţii tale!” (Geneza, 3:14).
Fragmentul „pe pântacele tău să te târăşti”, rostit ca o pedeapsă din partea
Creatorului, face destul de evident faptul că înaintea acestei osânde, şarpele,
aşa cum îl ştim astăzi, arăta altfel sau, cel puţin, dispunea de un alt
mijloc de locomoţie. Care să fi fost acesta?

Avea oare şarpele aripi şi zbura, înainte să fie condamnat la o viaţă de târâtoare,
sau măcar nişte membre cu ajutorul cărora se deplasa pe pământ, asemenea
şopârlelor? Date fiind forma şi dimensiunile şerpilor, indiferent de specia lor de
provenienţă, este destul de greu de imaginat că ar fi avut aripi sau chiar picioare.
În cel mai bun caz, puteau arăta ca nişte miriapozi, dar cu siguranţă nici această
caracteristică locomotorie nu le-ar fi înlesnit într-un mod deosebit deplasarea,
astfel încât privarea de zecile de picioruşe să vină ca o damnare.

1. FUGA LUI CAIN

Misterul: Mai existau şi alţi oameni pe Pământ în afară de
Adam, Eva, Cain şi Abel? Cine i-a făcut?

„De mă izgoneşti acum din pământul acesta, mă voi ascunde de la faţa Ta şi voi
fi zbuciumat şi fugar pe pământ, şi oricine mă va întâlni mă va ucide. Şi i-a zis
Domnul Dumnezeu: „Nu aşa, ci tot cel ce va ucide pe Cain înşeptit se va
pedepsi”. Şi a pus Domnul Dumnezeu semn lui Cain, ca tot cel care îl va întâlni
să nu-l omoare. Şi s-a dus Cain de la faţa lui Dumnezeu şi a locuit în ţinutul Nod,
la răsărit de Eden. După aceea a cunoscut Cain pe femeia sa şi ea, zămislind, a
născut pe Enoh. Iar lui Enoh i s-a născut Irad”, Geneza (4:14-18).
Prima parte a acestei înşiruiri de versete doar ridică întrebări şi lasă loc
de speculaţii. O analiză foarte riguroasă poate genera o dezbatere
pornind de la sintagmele „oricine mă va întâlni” şi „tot cel ce va ucide pe
Cain”, în condiţiile în care Adam, Eva şi Cain erau singurii oameni de pe
Pământ, deducând din informaţiile biblice de până la acel moment. Dar, cu
destulă indulgenţă, se poate considera că atât Dumnezeu cât şi Cain făceau
referire la Adam, Eva şi animalele de pe Pământ prin cuvântul „oricine”, chiar
dacă pare nefiresc.

Dar faptul că, plecând după ce l-a ucis pe Abel, Cain s-a dus în ţinutul Nod,
despre a cărui construire de către Dumnezeu nu se menţionează nimic în
prealabil, iar acolo şi-a găsit pereche o femeie, cu care a avut un fiu care,
la rândul lui, a devenit părinte, pune la îndoială foarte multe premise
originare. Atât ţinutul Nod, care nu avea de ce să fie catalogat astfel, dacă nu
era populat şi deci format de cineva, cât şi soţia lui Cain sunt două elemente
extrem de controversate, care, oricum ar fi interpretate, avansează ideea că în
afara perechii originare, Adam şi Eva, care i-au zămislit pe Cain şi Abel,
mai existau oameni, despre a căror existenţă nu se menţionează nimic în
versetele de început, din Geneză. Chiar dacă ar fi să acceptăm ideea că
aceştia erau tot copii ai lui Adam şi ai Evei, încrucişarea lui Cain cu o femeie ar fi
însemnat legătura cosangvinică cu nici mai mult nici mai puţin decât sora lui.
Nu ştim nimic despre femeia cu care a avut copii Cain, însă un episod incestuos,
fără nicio mustrare sau pedeapsă divină ulterioară - cel puţin menţionată în Biblie
- este prezentat foarte explicit în Vechiul Testament. După episodul Sodoma şi
Gomora, singurul drept credincios şi supravieţuitor este Lot şi cele două fiice ale
sale. Imediat după distrugerea celor două oraşe: „Apoi a ieşit Lot din Toar şi s-a
aşezat în munte, împreună cu cele două fete ale sale, căci se temea să locuiască
în Toar, şi a locuit într-o peşteră, împreună cu cele două fete ale sale. Atunci a
zis fata cea mai mare către cea mai mică: „Tatăl nostru e bătrân şi nu-i nimeni în
ţinutul acesta, care să intre la noi, cum e obiceiul pământului. Haidem dar să
îmbătăm pe tatăl nostru cu vin şi să ne culcăm cu el şi să ne ridicăm urmaşi
dintr-însul!” Şi au îmbătat pe tatăl lor cu vin în noaptea aceea; şi în noaptea
aceea, intrând fata cea mai în vârstă, a dormit cu tatăl ei şi acesta n-a simţit
când s-a culcat şi când s-a sculat ea. Iar a doua zi a zis cea mai în vârstă către
cea mai tânără: „Iată, eu am dormit astă-noapte cu tatăl meu; să-l îmbătăm cu
vin şi în noaptea aceasta şi să intri şi tu să dormi cu el ca să ne ridicăm urmaşi
din tatăl nostru!” Şi l-au îmbătat cu vin şi în noaptea aceasta şi a intrat şi cea
mai mică şi a dormit cu el; şi el n-a ştiut când s-a culcat ea, nici când s-a sculat
ea. Şi au rămas amândouă fetele lui Lot grele de la tatăl lor. Şi a născut cea mai
mare un fiu, şi i-a pus numele Moab, zicând: „Este din tatăl meu”. Acesta e tatăl
Moabiţilor, care sunt şi astăzi. Şi a născut şi cea mai mică un fiu şi i-a pus
numele Ben-Ammi, zicând: „Acesta-i fiul neamului meu”. Acesta e tatăl
Amoniţilor, care sunt şi astăzi." Geneza 19:30-38