Cum gestionăm relațiile cu copiii cu

tulburare de opoziționism provocator

Toți copiii pot fi opoziționiști din când în când, cu precădere atunci când sunt înfometați, obosiți,
stresați sau supărați. Ei se pot certa, îi pot răspunde nepoliticos adultului, pot încălca regulile sau
sfida autoritatea (părinți, profesori, alți adulți). Comportamentul opoziționist este, de cele mai
multe ori, un aspect normal în dezvoltarea copiilor de 2-3 ani și cea a pre-adolescenților.
Cu toate astea, un comportament vădit necooperant și ostil devine o îngrijorare serioasă atunci
când frecvența și consistența lui iese în evidență comparativ cu alți copii de aceeași vârstă și
nivel de dezvoltare și/sau când îi afectează copilului viața socială, familială și academică.
În aceste situații, cauza poate fi o tulburare de opoziționism provocator ce se manifestă printr-un
pattern constant de comportament necooperant, sfidător, și ostil în raport cu figurile
reprezentative ale autorității, ceea ce interferează în mod serios cu funcționalitatea de zi cu zi a
individului.

Simptomele acestei tulburări pot include:

 Crize de furie frecvente;

 Ceartă excesivă cu adulții;
 Refuz activ de a respecta cerințele și regulile adulților;
 Încercări intenționate de a enerva sau supăra oamenii;
 Învinovățirea altor persoane pentru greșelile sau comportamentele sale neadecvate;
 Iritabilitate / Slabă toleranță la frustrare (se enervează foarte ușor);
 Furie și resentimente frecvente;
 Limbaj dur, plin de răutate și ură atunci când este supărat;
 Căutarea răzbunării.

Aceste simptome sunt întâlnite în tot felul de situații, însă pot fi cel mai bine observate ca
manifestare în medii ca acasă și la școală. Un copil cu astfel de simptome are nevoie să
primească o evaluare aprofundată și completă. Este important să fim atenți și la alte tulburări
care pot fi prezente și ne pot deruta, cum ar fi tulburarea de deficit de atenție și hiperactivitate
(ADHD), tulburări de învățare, tulburări emoționale (depresie, tulburare bipolară) și tulburări
anxioase. Câțiva dintre copiii cu tulburare de opoziționism provocator pot dezvolta în timp
tulburarea de conduită.

Tratamentul în cazul tulburării de opoziționism provocator include: consilierea părinților pentru

a-I ajuta să gestioneze mai bine comportamentul copilului, psihoterapie individuală pentru o mai
bună gestiune a furiei, psihoterapie de familie pentru îmbunătățirea calității comunicării, terapie
cognitiv-comportamentală pentru asistarea rezolvării de probleme și a reducerii nivelului de
negativitate, antrenarea abilităților sociale pentru a crește flexibilitatea și a îmbunătăți toleranța
la frustrare în relația cu copiii de aceeași vârstă.

Un copil cu tulburare de opoziționism provocator poate fi extrem de dificil. Părinții și profesorii

au nevoie să dea dovadă de susținere și înțelegere. Modalități în care adulții îl pot ajuta pe copil:
 1. Lauda și recompensarea comportamentelor dezirabile – flexibilitatea și cooperarea;
2. Luați o pauză dacă sunteți pe cale să accentuați conflictul cu copilul în loc să îl aplanați.
Este un model foarte bun pentru el. Sprijiniți copilul dacă se decide să ia o pauză pentru a
preveni reactivitatea.
3. Alegeți-vă cu atenție bătăliile. Având în vedere că acestui copil îi este dificil să evite
conflictele pentru putere, prioritizați lucrurile pe care doriți ca el să le facă.
4. Stabiliți limite care să fie rezonabile și potrivite în raport cu vârsta copilului. Stabiliți de
asemenea consecințe clare.
5. Încercați ca gestionarea copilului cu tulburare de opoziționism provocator să nu vă
răpească tot timpul și energia. Solicitați ajutor și de la alte persoane competente din jur
pentru a nu vă simți încărcați.
6. Gestionați-vă propriul stres cu ajutorul relaxării și al exercițiilor specifice.

Mulți dintre copiii cu această tulburare răspund bine la tehnici pozitive de parenting. Această
tulburare se poate diagnostica cu ajutorul unui medic psihiatru specializat în problemele copiilor
și adolescenților.